Stiluri de

predare, învățare
și inteligențele
multiple
Notiunea de stil poate fi identificata ca fiind modalitatea preferata de cineva, folosindu-si
abilitatile si caracteristicile, care il/o diferentiaza intre indivizi, in termeni de moduri de
gandire, invatare, predare si chiar indeplinirea sarcinilor (Stenberg si Grigorenko citati de
Sulaiman et al, 2011). Rayner si Riding (1997) afirma ca acest concept este este asociat si
conectat cu natura individualitatii si obisnuia sa descrie o calitate unica, forma, activitate sau
comportament sustinut de-a lungul timpului. Autorii citati considera ca idea de stil poate
exista in toate ariile si domeniile din perimetrul educational, fie el cognitiv, predarea si
invatare si este cert ca toate acestea vor influenta performanta studentilor.

De-a lungul timpului, cativa cercetatori au examinat natura si scopul stilurilor de predare. In
1983 a fost realizat un studiu de catre Stensrud si Stensrud, in urma caruia s-a constat ca
84,2% din profesorii examinati prefera studiul vizual, in timp ce 80% afirmau ca stilul
kinestetic e cel mai putin preferat stil. Este un consens intre toti educatorii si cercetatorii ca
un repertoriu extins de strategii si stiluri de predare este benefic atata profesorilor cat si
studentilor. Astfel, stilurile si strategiile pot intampina nevoile individuale ale studentilor
dintr-o arie mai larga

Cand invatatul este perceput mai degraba ca act de cunoastere autoreglementat decat ca si act
de insusire a cunostintelor provenite din exterior, rolul predatului se schimba de la
transmiterea cunostintelor la ghidarea si indrumarea a actului de cunoastere autorelementat.

Ideea de „stil de predare", inclusiv de „stilistică didactică" reprezinta un concept relativ

recent în teoria instruirii. Acesta s-a impus, câştigând amploare şi profunzime, în ultimele
decenii, datorită multiplelor semnificatii teoretice şi practice pe care stilurile prezintă. Şi
anume, acestea:

• reprezintă o formă de manifestare a originalitălii în activitatea didactică;

• au o valoare strategică, inspirând alegerea şi utilizarea preferentială a unor strategii. In

cadrul unui stil se pot pune în actiune mai multe tipuri de strategii, ceea ce facilitează
adaptarea instruirii la stilurile cognitive dominante la elevi. Altfel, pot să apară dezarmonii de
natură să creeze dificultaţi în invatare, perturbări şi chiar unele blocaje;

• imbogatesc, practica şcolară, introduc variatie, favorizând o activitate mai vie, mai nuantata
în clasă;

• induc comportamente variate de invaţare si cotribuie la modelarea stilurilor de munca

intelectuala la elevi;
• o utilizare preferenţiala de stiluri poate sa semnaleze schimbari vizibile in sistemul de valori
ce ghideaza activitatea cu elevii, noi direcţii în practica şcolară capabile să angajeze în mai
mare masura gandirea şi imaginaţia, inventivitatea şi creativitatea, să faciliteze depăşirea mai
rapidă a unui eventual didacticism arid şi stereotip;

• sugerează interpretarea predării drept abilitatea profesorului de a se comporta utilizând

diferite stiluri educationale în vederea atingerii obiectivelor. Ceea ce ar putea să însemne că
stilurile devin o necesitate în susţinerea unei prestaţii didactice de calitate şi eficienţă;

• pot scoate la iveală şi supune verificării noi tipuri de competenţe pedagogice ceea ce ar
putea să contribuie la lărgirea bazei teoretice a formării profesional iniţiale şi continue a
personalului didactic.

În general, studiul stilurilor şi al factorilor care le generează imbogăţeşte percepţia noastră

despre procesul de invăţământ, ne ajută să inţelegem mai bine orientările şi direcţiile noi ale
dezvoltării calitative a invăţamântului. Pornind de la stilurile aplicate se poate ajunge la
aprecierea mai justa a valorii actului de predare.

Stilurile de predare nu se identifică, totuşi, cu stilurile de conducere ale clasei de elevi, de

relationare profesor-elevi. Sunt de retinut, aşadar, stilurile:

academic sau discursiv (centrat pe transmitere, comunicare)/euristic (axat pe stimularea

căutării, experimentării, cercetării, descoperirii, de participare cot la cot cu cei care invată);

raţional (bazat pe argumentatie ştiintifica şi evaluare sistematica, pe deliberare logică într-o

perspectivă temporară aşteptată)/intuitiv (axat pe intuitie, imaginatie, pe cunoaşterea de sine,
emotională, pe spontaneitate, măiestrie pedagogică, cu sentimentul prezentului);

inovator (cu deschidere spre nou, spre inventie, creatie, originalitate, ingeniozitate)/rutinier
(rigid, cu inclinatie spre repetitie, fără altă reflectie sau punere în chestiune, având ca pretext
experienta proprie);

informativ/formativ (centrat pe dezvoltarea personalitătii elevilor, făcând continut un

instrument de exersare a gândirii specifice domeniului, valorifica maximal potentialul
educativ al continutului);

productiv (bazat pe gândire divergentă, critic, producere de nou)/reproduc(confomist,

dogmatic, de imitatie);

profund\superficial;
independent (cu initiativă, întreprinzător, depăşeşte dificultătile, nu simte nevoia de
ajutor)/dependent (analiza greoaie a situatiei);

expozitiv/socratic (cu preferintă pentru dialog);

descriptiv/dialectic;

analitic/sintetic;

autoritar (centrat pe dirijare riguroasă)/centrat pe autonomie (independenta conferită

elevilor, pe spontaneitatea lor);

imperativ (exigent)/indulgent (nivel scăzut de exigentă);

afectiv sau empatic(apropiat, cald, atitudine empatică)/distant (rece, rezervat, autoritar);

autocontrolat sau autocenzurat (calculat întru toate, metodic)/spontan (impulsiv,

dezorganizat);

solitar(prefera munca de unul singur)/de echipă (lucrează în cooperare cu colegii);

axat pe profesor/axat pe elev;

elaborat/neelaborat (spontan);

motivant (compensatoriu, răsplăteşte eforturile, performantele, lauda)/ nemotivant (nu

stimulează curiozitatea, interesul, pasiunea, aspiratiile);

vechi (cu inclinatie spre forme standardizate)/nou (situat în actualitatea pedagogică,

dovedeşte flexibilitate, adaptabilitate la schimbări);

previzibiI \imprevizibil.

Cea mai cunoscuta clasificare a stilurilor de predare este cea care are la baza criteriul relatiei
profesorului-manager cu clasa de elevi. Potrivit acestui criteriu, se disting urmatoarele stiluri:

a) Stilul democratic: profesorul incurajeaza implicarea activa a elevilor in procesul invatarii,

initiativa, potentialul lor creativ; valorizeaza experienta cognitiva a elevilor, coopereaza si
conlucreaza cu elevii in organizarea situatiei de invatare; prezinta criteriile comune de
apreciere, de intarire pozitiva/negativa pe care le respecta impreuna cu elevii; se comporta ca
un membru al grupului. Stilul democrat valorifica integral resursele corelatiei dintre subiectul
si obiectul actiunii educationale. Caracteristici: managerul incurajeaza participarea activa a
tuturor membrilor in dezbaterea obiectivelor generale ale grupului; desfasurarea activitatilor
este rezultatul unor decizii colective; repartizarea sarcinilor este decisa de grup, iar alegerea
colaboratorilor se face in mod liber; managerul incearca sa se comporte ca un membru
obisnuit si egal cu ceilalti membrii ai grupului. Profesorul conditioneaza folosirea
posibilitatilor de participare a elevilor, a initiativei si experientei acestora; perspectiva si
liniile de desfasurare a activitatii de predare-invatare se definesc si decid prin cooperare si
conlucrare cu elevii; aceasta inseamna ca stilul profesorului se distinge prin faptul ca el
elaboreaza si propune mai multe variante de predare-invatare, elevii avand posibilitatea sa
aleaga; elevii au libertatea sa se asocieze cu cine doresc pentru a rezolva anumite sarcini si
probleme ale invatarii. Profesorul prezinta criteriile comune de apreciere, de laudare, de
criticare pe care le respecta in comun cu elevii; el se comporta, intr-un fel, ca un membru al
grupului;

b) Stilul autoritar: se caracterizeaza prin selectarea si promovarea tehnicilor, a procedeelor de

invatare, a modalitatilor de lucru, a etapelor activitatii dirijata efectiv de catre profesor. El
structureaza timpul, nu incurajeaza initiativele, sanctioneaza atitudinile si rezultatele instruirii
elevilor, mentine o anumita distanta fata de grup. Din punct de vedere pedagogic
dezechilibreaza corelatia dintre subiectul si obiectul actiunii, prin accentuarea rolului
educatorului in defavoarea celui educat, ceea ce blocheaza canalele de conexiune inversa
externa.

Caracteristici: obiectivele generale ale grupului sunt stabilite de catre profesor; modalitatile
de lucru si etapele activitatii sunt stabilite sau decise de catre profesor, astfel incat membrii
grupului nu vor cunoaste in avans ceea ce urmeaza sa se realizeze; profesorul este cel care
decide si impune fiecaruia sarcina de realizat si colaboratorii cu care va desfasura activitatea;
profesorul personalizeaza elogiile si criticile, dar atitudinea sa este mai degraba rece si
impersonala, decat ostila. Acest stil se caracterizeaza prin hotararea si promovarea de catre
profesor a tuturor tacticilor predarii, a modalitatilor de lucru, a tehnicilor si etapelor activitatii
care sunt comunicate si dirijate efectiv de catre el; profesorul structureaza timpul, initiativele
nu sunt incurajate si nici admise; profesorul isi asuma o responsabilitate foarte mare in
predarea si in dirijarea mersului invatarii, il lauda ori il critica; el recompenseaza ori
sanctioneaza atitudinile si rezultatele instruirii elevilor, si se mentine la o anumita distanta de
grup.

c) Stilul permisiv: releva rolul pasiv al educatorului, indiferenta, minimalizarea fenomenelor

semnificative in procesul instruirii; accepta deciziile elevilor, comune ori individuale; nu face
evaluari la adresa comportamentelor elevilor, manifesta un nivel scazut al aspiratiilor si
exigentelor pedagogice ale predarii; lasa demersul didactic sa mearga de la sine; favorizeaza
obtinerea de rezultate slabe ale elevilor la invatatura si manifestarea conduitelor deviante.
Stilul permisiv dezechilibreaza corelatia educator – educat prin accentuarea rolului celui
educat, fapt care conduce la blocarea canalelor de conexiune inversa interna. Stilul definit
prin „laissez-faire“ exprima un profesor care considera ca intotdeauna este suficient ce preda,
cat preda si cum preda, fiind sigur ca elevii inteleg, acordandu-le insa ajutor la cererea lor; au
un minimum de initiativa in ceea ce priveste formularea unor sugestii.

In ultimul deceniu profesorii s-au intalnit adesea cu problema potrivit careia elevii nu fac fata
criteriilor de evaluare aferente examenelor standardizate, acestea axandu-se numai pe
„deprinderi de baza” care acopera doar inteligentele ligvistice si logice-matematice, trecand
peste alte variatii de inteligenta care exista. Cercetatorul Gardner (1989) afirma ca o
redefinire a inteligentei ar extine intelegerea procesului de invatare in randul elevilor.
Profesorii se lupta cu gasirea unor cai de a atinge diversitatea stilurilor individuale de invatare
si a nevoilor. Prin urmare, ca si o solutie la aceasta problema, ei s-au orientat spre abordarea
inteligentelor multiple (IM) in predare.

Insa ce presupun aceste inteligente multiple? Potrivit lui Gardner, profesor si cercetator la
Harvard, inteligenta poate reprezenta abilitatea de a rezolva o problema, sau de crea produse
care sunt pretuite intr-una sau mai multe comunitati. In urma cercetarilor efectuate, acesta a
ajuns la o lista preliminara de sapte inteligente, si anume:

1. Inteligenta lingvistica: este genul de abilitate care se regaseste din plin in cazul
poetilor
2. Inteligenta logico-matematica: abilitatea logica si matematica, cat si cea stiintifica
3. Inteligenta spatiala: abilitatea de a forma un model mental a unei lumi spatiale si sa
fii capabil sa manevrezi si sa operezi in acel model (marinari, ingineri, chirurgi,
sculptori, pictori)
4. Inteligenta muzicala: a 4-a categorie de abilitati identificata
5. Inteligenta corporalo-kinestetica: abilitatea de a rezolva probleme folosind-ti corpul,
sau parti din acesta (dansatori, atleti, chirurgi)
6. Inteligenta interpersonala: abilitatea de a-i intelege pe altii: ce ii motiveaza, cum
muncesc, cum sa cooperzi cu ei (agenti de vanzari, politicieni, profesori)
7. Inteligenta intrapersonala: o abilitate corelativa, orientata spre interior. Este
capacitatea de a forma un model precis al tau si sa fii capabil sa folosesti acel model
pentru a fii eficient in viata.

Caracteristicile personale ale unui profesor ii afecteaza performanta in predare,

caracteristicile efective de predare si eficacitatea acesteia). Un studiu recent arata ca profilul
IM unui individ este legat de stilul lui specific de invatare. Astfel, elevul va fi capabil sa
absoarba mai bine cunostintele care pun accent pe inteligenta lor dominanta sau pe metoda
lor preferata de invatare.
Elevii sunt caracterizati prin diferite stiluri de invatare: in mod preferential ei se axeaza pe
diferite tipuri de informatii, tind sa opereze pe informatiile percepute in moduri diferite. A
fost demonstrat ca studentii al caror stil de invatare este compatibil cu cel al profesorului tind
sa retina informatia pentru mai mult timp, sa o aplice mai eficient, si sa aiba atitudini pozitive
vizavi de subiect si dupa predare. Exista:

1. Elevi care se bazeaza pe stimuli si intuitie: cei ce se bazeaza pe stimuli tind sa fie
practici, atenti, insa si mai inceti; cei ce se bazeaza pe intuitie tind sa fie imaginativi,
actioneaza mai rapid, insa sunt neatenti.
2. Elevi cu stil vizual si verbal;
3. Elevi care prefera stilul inductiv (care intai se uita peste observatii si exemple, trecand
apoi spre principii si teorii) si deductiv;
4. Elevi cu stil activ (cei care invata facand practic ceva) si reflectiv;
5. Elevi cu stil secvential (absorb informatia pe bucati mici conectate) si global.

Cat de tare poate influenta stilul de predare performanta unui elev? Daca exista discrepante
majore intre stilul in care este transmisa materia si stilul in care este absorbita aceasta, pot sa
apara conecinte serioase. Elevii se simt ca si cum cineva le-ar vorbi intr-o limba straina: tind
sa ia note mai mici decat studentii al caror stil de invatare se potriveste mai bine cu cel al
profesorului, si este mai putin probabil sa dezvolte un interes fata de acea materie. Daca
nepotrivirile sunt extreme, elevii pot sa sa se numere printre cei care isi schimba total
domeniul.

Aceste probleme ar putea fi diminuate semnificativ daca profesorii si-ar modifica stilul de
predare astfel incat sa se potriveasca tuturor studentilor din clasa. Pare coplesitoare ideea de a
te adresa simultan catre 20-30 de stiluri de invatare diferite. Ideea nu e sa determinam stilul
de invatare al fiecarui elev, si mai degraba sa ne adresam fiecarui stil, macar din cand in cand.
Astfel, ar fi promovat invatatul efectiv si atitudinea pozitiva fata de stiinta.

Tabel 1. O abordare multistil pentru a facilita procesul de predare

Stiluri de Tehnica de predare adoptata

invatare
Activ Proiecte de grup, bainstorming, invatarea prin exercitiu practic,
rezolvarea de probleme;
Reflectiv Afirmatii reflective, pauze functionale pentru reflectie sievaluare;
Senzorial Studii de caz, exemple si legaturi explicite cu lumea reala
Intuitiv Teorii si modele, spatiu pentru abstractizare si conceptualizare;
Vizual Utilizarea de casete si materiale vizuale, grafice, harti, diagrame Venn;
Verbal Prezentari orale
Secvential Progresia integrata a scubiectelor, oferirea informatiilor in parti mai
 mici;
Global O abordare in doi pasi care sa combine elemente specifice inspre
general si general inspre specific.

Sursa: Galuco De Vita, 2001

Nu sunt necesare schimbari majore in stilul de predare. Utilizarea sistematica a unui numar
mai mic de metode de predare aditionale ar trebui sa fie suficient pentru a intampina nevoile
tuturor elevilor, astfel:

- Motivarea materialului teoretic prin prezentarea, mai intai, a fenomenelor care vor fi
explicate de teorie si a problemelor a caror rezolvare se va face prin acea teorie
(senzitiv, inductiv, global);
- Echilibrarea informatiei concrete – descrieri de fenomene, demonstratii – cu
informatii conceptuale – teorii, modele matematice si materiale care sustin intelegerea
fundamentala (intuitiv) - in toate cursurile;
- Folosirea schitelor, graficelor, diagramelor, demonstratiilor fizice (vizual) in aditie la
explicatiile orale si scrise (verbal);
- Pentru ilusrarea unor concepte abstracte sau a unor algortimi, se recomanda utilizarea
a cel putin unui exemplu numeric (senzorial) pentru a suplimenta exemplele obisnuite
(intuitiv);
- Utilizarea analogiilor si a demonstratiiloe pentru a ilustra magnitudinea cantitatilor
calculate (senzorial, global);
- Oferirea de observatii experimentale inainte de a prezenta principiile generale
(inductiv);
- Oferirea de timp pentru meditare asupra materialului prezentat (reflectiv) si pentru
participarea activa a studentilor (activ);
- Incurajarea sau obligativitatea muncii in echipa le teme (activ)
- Demonstrarea cursului logic al lectiilor (secvential), dar si evidentierea conexiunilor
dintre materialul curent si alte materiale relevante (global).

Poate un profesor sa faca toate acestea si sa respecte programa? Un mod de a face asta e prin
a crea handouts care sa cuprinda majjoritatea materialului care ar fi trebui scris pe tabla, si
astfel sa foloseasca timpul ramas pentru activitati ca si cele enuntate mai sus.

Bibliografie

1. Galuco D. V., 2001, Innovations in Education and Teaching International, Taylor & Francis
Ltd.
2. Howard G., 1993, Multiple Intelligences in theory and practice, Basic Books, SUA.
3. Jan D., Nico V., 1999, Congruence and friction between learning and teaching, Learning and
instruction, pg. 257-280.
4. Richard F., Reaching the second tier – Learning and teaching styles in college science
education.
5. Stiluri de predare versus stiluri de invatare disponibil online la
http://www.scribd.com/doc/48035948/stiluri-de-predare-vs-stiluri-de-invatare.
6. Sulaiman T., Hassan A., Yi H. Y., 2011, An analysis of teaching styles in primary and
Secondary School teachers based on the theory of Multiple Intelligences.