Dezvoltarea limbajului,

comunicarea verbală şi
formarea limbajului
citit-scrisului

Suport de curs
Dezvoltarea cognitivă a limbajului copiilor de vârstă preșcolară

Bazele metodei de dezvoltare a limbajului copiilor de vârstă preșcolară

1. Obiectivele și conținutul dezvoltării limbajului copiilor de vârstă preșcolară

Care sunt caracteristicile dezvoltării limbajului copilului ?

Înțelegerea vorbirii și dreptul de proprietate e o modalitate importantă de socializare a unui copil
- inițierea sa în societatea umană

Înțelegerea vorbirii coerente a altora, textului din carte permite copilului de a adera la marea
moștenire culturală a poporului păstrată prin limbă.
Înțelegerea vorbirii permite de a o considera un instrument esențial de cunoaștere a lumii:
copilul primește o mulțime de cunoștințe din povestirile adulților, cărților, socializarea cu
colegii și cu maturii.
Posesia vorbirii inteligibile pentru cei din preajmă oferă o comunicare completă valoroasă
cu alţii: permite să-şi împărtăşească gândurile, să clarifice și să sporească cunoștințele lor.
Abilitatea de a vorbi, de a comunica ajută copilul să devină comunicabil, să depăşească
timiditatea, să dezvolte încrederea în sine, ajută la formarea trăsăturilor de caracter.
Stăpânirea vorbirii - cea mai importantă condiție pentru a avea succes în școală, în cazul în
care este necesar să fie capabil să asculte și să înțeleagă discursul pedagogului, textul din
manual, pentru a putea să-și exprime gândurile sale corect și complet. Întârzierile în dezvoltarea
vorbirii duc la dificultăți serioase în procesul de învățare.
Activitatea de vorbire - este un conținut unic și un mijloc de autorealizare a copilului în
activitatea sa, manifestările sale de creativitate individuală, reprezentând diferite calități de
interes, inițiativă , vitalitate, independenţă si creativitate , autonomia și capacitatea de a face
alegerea potrivită.
Conceptele de bază sunt metodele de concept de " limbă " și " vorbire ".

Orientarea în concept
Limba - un sistem de semne verbale, dezvoltat de omenire și destinat pentru comunicare.

Limba - un fenomen social, în care se reflectă și se păstrează experiența istorică a generațiilor

anterioare. Născîndu-se, copilul nimereşte în atmosfera limbii finale, în care vorbesc oamenii din
jurul lui. Dezvoltarea limbajului poate fi văzută ca un proces de dezvoltare treptată a copilului şi
aplicare a limbii materne, capacitatea de a o face un mijloc de comunicare și de cunoaștere.
Asimilînd limba maternă, copilul primește experiența socială și istorică a generațiilor
conservate în limbă. Prin urmare, dezvoltarea vorbirii se realizează în unitate cu dezvoltarea
altor procese psihologice, în special în unitate cu gândirea.
Vorbirea - acesta este un proces psihologic al persoanei, astfel încât ritmul de dezvoltare a
limbajului, calitatea va depinde de starea și capacităţiile individuale vocale ale copilului,
caracteristicele de dezvoltare a funcțiilor psihologice. Metoda de exprimare a copiilor preșcolari
presupune dezvoltarea eficientă, în timp util a limbii materne a fiecărui copil, ținând cont de
vârsta lui și capacitățile individuale. Este necesar să se rezolve următoarele probleme.
Care sunt obiectivele specifice de dezvoltare a vorbirii copiilor de vîrstă preșcolară?
Sarcina principală de dezvoltare a vorbirii copiilor preșcolari este formarea discursului. În
termenul de " discurs conectat " este inclusă ideea de coerență logică, exprimată de vorbitor. În
discursul conectat se realizează unitatea de conținut de gândire și de exprimare. S.L.Rubinştein
numește discurs conectat un discurs în care în mod substanțial toate comunicările din conținutul
subiectului se reflectă în planul de vorbire.
Discursul coerent - este o exprimare a gândurilor, dorințelor sau sentimentelor în vorbire
înţelese de ascultător.
Funcția principală a discursului coerent - comunicabilă: prin discursul coerent copilul
comunică cu educatorul, părinții și colegii. Discursul de comunicare implică:
- o declarație coerentă a conținutului de gânduri a conlucutorului, pentru cea mai bună
înțelegere a celor mai recente conținuturi de declarație ( funcția de mesaj );

-necesitatea de motivație și convingerea interlocutorului să acţioneze într- un anumit mod pentru

a atinge rezultatul ( funcția de stimulare );
-necesitatea să-și exprime impresiile, sentimentele, emoțiile, atitudinea faţă de ceva ( funcția
expresivă ).
Funcția de planificare a discursului coerent implică selecția fondurilor, determină și
controlează ordinea de interacțiune umană în oricare dintre activitățile pentru realizarea
obiectivelor sale.

În ce forme se dezvoltă discursul coerent al unui copil?

Discursul dialogic - o formă de interacțiune socială, necesară pentru schimbul de gânduri,
impresii între două persoane. Aceasta este prima formă, cu care începe dezvoltarea de exprimare
coerentă a unui copil. Aceasta presupune dezvoltarea a trei grupe de competențe.
1 . Abilitățile vorbiri: să asculte și să înțeleagă în mod corect ideea de interlocutor, să formuleze
răspunsul la o hotărâre exprimîndu-şi corect gîndul; să schimbe subiectul după gândul
interlocutorului a interacțiunii verbale, să susţină tonul emoțional al dialogului, pentru a asculta
discursul său și să controleze normativitatea ei, dacă este necesar să facă modificări.
2 . Abilitatea vorbirii de etichetă: să se angajeze într-o conversație ( a ști când și cum să înceapă
o conversație cu persoane cunoscute și străini ), să menţină şi să finiseze o comunicare (să
manifeste inițiativă, să dovedească punctul său de vedere, să-și exprime atitudinea față de
subiect, să compare, să propună exemple, să riposteze, să evalueze ); să se adreseze în mod
corespunzător interlocutorului pentru ai atrage atenția, la întâlnire, la salut, invitația la discuţie,
acordul sau refuzul, reclamaţii, simpatie, aprobare, felicitare, recunoștință , cînd îşi ia rămas bun.
3 . Abilități de comunicare nonverbală: utilizarea adecvată a mimicii, gesturilor, ţinutei.
Discursul polilogical – vorbirea cu participarea la discuţii în colectiv. La vârsta preșcolară
discursul polilogical este necesar în discuția copiilor într-un joc comun, atunci când elaborează
un plan colectiv de cercetare și de producție. În plus abilitatea vorbirii polilogice presupune
abilitatea de a urma tema, a nu pierde firul conversației, a se reține în exprimare să găsească
propriul loc în replica lor.
Discursul monolog- este un fel de discurs extern, în care se efectuează implementarea
consecventă, logică de gândire ca o expresie coerentă, al cărui conținut este clar din context.
Academicianul L. V.Şcerba pe bună dreptate a numit monologul sistem organizat de gândire,
înveşmîntat într-o formă verbală.

Monologul este caracterizat prin caracteristici cum ar fi integritatea ( unitatea de temă ),

design structural ( diferit în funcție de tipul de monolog ), logica ( conectivitate ), volumul de
vorbire , fluentă ( pauze lungi inutile) . Monologul necesită manifestarea fenomenului de
autonomie în stabilirea temei, conținutului și formelot de exprimare .
La vărsta preşcolară , copiii încep să stăpânească cele patru forme a discursului de monolog .
1 . Povestea - narativă . Scopul este – a transmite într- o secvență logică conținutul

evenimentelor interlocutorului.
Structura poveştilor narative :
- expoziţia - descrierea situației și actorilor înainte de acțiune ;
- intriga - cauza evenimentelor, evoluţiile ;
- punctul culminant - tensiunea superioară a activităţii;
- izolarea - etapa finală de dezvoltare a evenimentelor, finisarea lor .
2 . Povestea - descriere. Scopul - de a provoca în mintea interlocutorului imaginea mai vie a
entității descrise sau a obiectului. El nu percepe structura rigidă. Structura poveștii va depinde de
obiect și semnificația sa pentru narator. De exemplu, la descrierea obiectulului povestirea de
viață începe cu scopul de a structura fiecare piesă, dar în cele din urmă sunt indicate
caracteristicile individuale ale subiectului. În descrierea naturii obiectului de artă este logic să se
înceapă prin a exprima experienţele estetice, atitudinea de valoare la acest subiect. Este comun
faptul că povestea începe cu numele obiectului, și apoi alocate caracteristicile individuale şi
semnificative. Vorbitorul este în căutarea metaforelor insistente verbale pentru ilustrarea
caracteristicilor.
3 . Povestea contaminării - textul mixt. Baza contaminării narative, completată de descrieri
detaliate, digresiuni de la linia poveştii principale sau o combinație de descriere și raționament.
4 . Vorbirea- raționament - cea mai complexă formă de monolog. Scopul său e în baza
conținutului cunoscut analizat dintr-un anumit unghi, calea logică de a ajunge la anumite
concluzii. Sarcina ca raționament – a-l implica pe ascultător pentru a se atașa la desfășurarea
activităţii mentale și a face concluzii.

Vorbirea - raționament, apare la preșcolari în trei forme:

- vorbirea - dovadă, al cărui scop este de a convinge interlocutorul, să fundamenteze opiniile
sale, a-i prezenta ascultătorului concluzia. Logica vorbirii - dovada: lansarea tezei , analiza
fenomenului și prezentarea argumentelor, formularea concluziilor;
- planificarea activităților verbale;
- Discurs explicativ.

În ce conținut se soluţionează problemele dezvoltării discursului la copiii de vîrstă

preșcolară ?
În fiecare grupă de vîrstă se realizează sarcina principală a dezvoltării vorbirii la copii. Acest
obiectiv reflectă un aspect al dezvoltării vorbirii coerente. Astfel, în prima grupă mică -
dezvoltarea limbii vorbite: capacitatea de a intelege vorbirea cu care se confruntă, să se implice
într-un contact individual cu alții, să-și exprime gândurile lor prin intermediul limbii. În a doua
grupă mică sarcina principală este dezvoltarea vorbirii în baza conținutului textelor literare,
privirea imaginilor, examinarea obiectelor, obiectelor naturii. Extinderea posibilităţilor de
vorbire și abilităților cognitive ale copiilor permite familiarizarea cu regulile de etichetă -
formele politicoase de comunicare. Aceasta include de asemenea, modificarea condițiilor de
comunicare: de la comunicare individuală cu un copil de doi ani din al doilea grup, educatorul
trece la comunicarea cu un colectiv de copii. O astfel de comunicare necesită capacitatea unui
copil de a asculta interlocutorul, să nu -l întrerupă, să aștepte rândul lor să vorbească în discuția
colectivă.
La vârsta preșcolară mijlocie o atenţie deosebită în activitatea de dezvoltare a vorbirii
educatorul o acordă dezvoltării inițiativei vorbirii şi independenţei copilului atît în procesul de
comunicare cît şi în discursul de monolog. La această vârstă copilul este deja capabil de a stabili
un scop în activitatea de vorbire: a manifesta inițiativă de a comunica cu adultii si colegii.

La vârsta preșcolară superioară sarcina principală a discursului este de a identifica și dezvolta

abilitățile individuale ale copiilor în activitatea de vorbire. Această problemă este asociată cu
dezvoltarea vorbirii creative în diferite forme de exprimare: în construirea și menținerea unui
dialog, inventand poveşti creative scurte, compunerea copilărească, discuții colective vizînd
subiectul de joc, vizionarea desenelor animate etc. Manifestări creative pot fi observate atît în
conținut, cît și în mijloacele de transmitere. Astfel, în procesul de compunere a poveştilor copilul
selectează de sine stătător și combină evenimentele din experienţa proprie şi din literatură sau
cu ajutorul imaginației, își creează propriile sale imagini complexe ale personajelor,
evenimentelor, și construiește linia de subiect. Bogăția mijloacelor de exprimare asimilate
permit de a selecta și rațional să le combine la amenajare şi prezentare a povestirilor sale, a
poveştilor, ghicitorilor.

Astfel, activitatea educatorului în dezvoltarea discursului coerent al copilului presupune

realizarea unui sistem armonios de complicare treptată a sarcinii de îmbunătățire a vorbirii de

dialog, monolog și polilogic în fiecare grupă de vârstă.
A doua sarcină este dezvoltarea vorbirii - îmbogăţirea vocabularului copiilor. Activitatea
pedagogului în această direcție implică soluționarea mai multor probleme:
- îmbogățirea și activarea vocabularului prin diferite părți de vorbire;
- asimilarea aspectului semantic al conceptelor cuvântului la nivelul înţelegerii;
- dezvoltarea expresivitîţii lexicale prin asimilarea epitetelor, similitudinilor, metaforelor și
frazelor figurative.
Metodica lucrului cu dicționarul, cu copiii este construită în conformitate cu principiile
sistemului, care implică percepția și cunoașterea obiectului ca un sistem integrat în relația dintre
proprietățile sale și calitate. Aceasta include cele patru direcții în activitatea unui educator.
Prima direcție este legată de organizarea activităților de asimilare a copiilor, denumirea
subiectelori și obiectelor și acțiunile lor. Realizarea acestei tendinţe începe în primul an de viaţă
si devine principală în al doilea și al treilea an. La baza asimilării denumirii obiectului stă
percepția holistică nediferențiată a obiectelor din mediul alăturat şi efectuarea operațiunilor
simple. Principalele forme de muncă cu privire la punerea în aplicare a conținutului din primul și
al doilea an de viață sunt situațiile de joc asociate cu demonstrarea subiectului, folosirea
jucariilor si jocurilor didactice " Cine locuiește în casă ? ", " Leagănul", etc. În al treilea și al
patrulea an de viaţă, copilul continuă să afle numele noilor obiecte. În același timp educatorul
organizează situaţii de studiu cu papuşi didactice, care permit să fie folosit un vocabularul destul
de bogat în uzul casnic.

Al doilea domeniu de activitate cu dicționarul implică crearea condițiilor pentru asimilarea

cuvintelor ce indică proprietăţile si calitatea obiectelor, scopul lor, structura, localizarea spațială,
calitatea materialelor din care sunt confecţionate obiectele. Aceasta începe în al patrulea an de
viață, și conținutul principal se stabileşte în al cincilea an - în grupa mijlocie. Asimilarea acestui
conținut se stabilește pe dezvoltarea capacităților copilului la această vârstă în percepția
diferențiată a obiectelor: abilitatea de a vedea părțile și detaliile subiectului, să se concentreze pe
una dintre caracteristici, să facă abstracție de alte semne. În acest caz, vocabularul copilului
alimentat, în mod semnificativ se îmbogăţeşte cu adjective, adverbe. Pentru punerea în aplicare a
celei de a doua direcţii a lucrului cu dicționarul, se organizează situații de educație, examinarea,
compararea obiectelor, determinarea proprietăților și calităților obiectelor și materialelor. Pentru
vizualizare cu copiii, sunt selectate obiectele cu piese structurale distincte, ușor de înțeles pentru
copil, numirea și structura simplă. Atunci când se aleg subiecte importante se ia în considerare
utilitatea practică a cunoștințelor despre structura lor pentru succesul în activitatea copiilor .
Vocabularul copiilor se completează prin includerea cuvintelor care denotă nu numai
proprietățile și calitatea, dar, de asemenea, denumirea activităţilor de investigare care permit să
fie stabilite. Investigînd, copiii vor învăța calitățile obiectelor, cum ar fi duritatea sau moliciunea,
netezimea sau asprimea suprafeței, temperatura ( rece, cald sau fierbinte ), greutatea ( grele sau
ușoare ) caracteristici, transparente sau netransparente. Ei învață să efectueze şi să denumească
activităţile corespunzătoare de investigare: a stoarce, a călca, a cântări, a se uita prin obiect, etc.
Identificarea proprietăților subiectelor ( putere, fragilitate, ruptură, încrețitură, scufundare,
topire, ardere, înec, a bate, etc. ) solicită efectuarea acțiunilor mai complexe ( a sparge, a
distruge, a cădea în apă, a lovi, a arunca, etc ). Organizarea activității cognitive a fiecărui copil
este esențială pentru soluţionarea cu succes a sarcinii. Este imposibil de a asigura dezvoltarea
copiilor prin asimilarea cunoștințelor despre calitățile și proprietățile tuturor obiectelor. Mult
mai important este de ai dota pe copii cu abilități cognitive ce le permite de sine stătător să
obțină cunoștințe. La vîrsta mijlocie şi superioară copiii fac cunoștință în mod activ cu
proprietățile și calitățile materialelor: nisipului, argilei, zăpezii, lutului, hârtiei ( și variantele lor
), textile ( și variantele lor ), lemnului, metalului, cauciucului, materialului plastic, sticlei. În
acest caz, vocabularul este îmbogățit cu adjective: lemnos, metalic, lutos, nisipos etc.
Cunoașterea proprietăţilor obiectelor și posesia abilităților de a identifica aceste caracteristici
permit să compare obiectele. În acest caz, vocabularul copiilor se îmbogăţeşte cu adjective
comparative ( mai mult, mai tare, mai puternic, mai transparent, și așa mai departe ), în discursul
copiilor începe să fie utilizată comparaţia ( lâna mai groasă decât bumbacul , rochia de lână e
mai caldă decât cea de bumbac, pantalonii sunt mai lungi decât pantalonii scurți, prin urmare,
aceştea vor fi mai calzi ).
Al treilea domeniu de activitate cu dicționarul implică dezvoltarea copiilor prin asimilarea
cuvintelor care denotă generalizarea specifică și generică. Această linie de lucru cu dicționarul
începe în al cincilea an al vieții și devine principal în grupa de varstă superioară. La vîrsta
preşcolară medie, copiii sunt capabili să combine într-un grup și să numească cu un cuvânt
obiectele care au aceleaşi caracteristici superficial similar.
La varsta preşcolară superioară copiii asociază într- un grup obiectele cu caracteristici
interne comune. În acest caz, este important ca copilul să ignore aspectul și să se concentreze pe
unitatea de produs combinate într-un termen generic. La vârsta preșcolară acces la un astfel nivel
de generalizare este posibil în procesul de formare a acestor termeni generici, cum ar fi mobila,
felurile de mâncare, îmbrăcămintea , transportul, legumele, fructele, etc. Este necesar să se
dezvolte mintea unui copil de a găsi independent caracteristicile esențiale ale obiectelor comune
, compila și a exprima rezultatele gândirii sale în discurs. Asimilarea acestor generalizări
generice nu este scopul educatorului. Acesta este doar un mijloc de dezvoltare intelectuală
cognitivă, operațională a copilului și dezvoltarea discursului său. La vârsta superioară
preșcolară, este important să se dezvolte capacitatea copiilor de a clasifica: vesela este pentru
cantină, bucatarie, ceai; hainele sunt de vară, iarnă, transportul - de pasageri și de marfă, precum
și - terestru, subteran, de apă, aer, etc. Principalele forme de organizare a copiilor pentru punerea
în aplicare a celui de-al treilea domeniu al lucrului cu dicționarul sunt situațiile educaționale,
exercițiile și jocurile în clasificare.
Al patrulea domeniu de lucru cu dicționarul implică dezvoltarea de noi sensuri figurative a
cuvintelor cunoscute. Acesta începe la vârsta superioară, și e pusă în aplicare în mod activ de
educator în grupa pregătitoare. Copiii se familiarizează cu instrumentele limbajului expresiv:
metafore, comparaţii, personificări, polisemie (cuvinte cu mai multe sensuri ). Cel mai de succes
este procesul de a ghici și de a compune ghicitori.
Prin implementarea acestui sistem, lucrul cu dicționarul, educatorul rezolvă toate problemele
pentru a îmbogăți și a spori vocabularul , clarificarea sensului cuvintelor, învățarea pentru a
înțelege literatura artistică.
Dezvoltarea pe scară largă a vorbirii presupune educația culturii de exprimare a copiilor
preșcolari. Educația culturii de exprimare are patru componente: dezvoltarea auzului

( perceperea și discriminarea caracteristicilor fonologice ), corectitudinea pronunţării și

asimilarea abilităților de dezvoltare (posesia ritmului, tempoului de vorbire, puterea vocii,
capacitatea de a schimba tonul, stabilirea dicției clare, articularea, dezvoltarea respirației,
vorbirea corectă, auzul fonematic, etc. ). Soluționarea aceastei probleme începe la o vîrstă
timpurie. În primii ani din viața unui copil, educatorul urmărește dezvoltarea auzului și
aparatului de vorbire. La vârsta preşcolară mică, activitatea educatorului se asociază cu
producerea și activarea sunetelor de bază ale vorbirii copiilor. La varsta preşcolară medie,
activitatea continuă cu privire la pronunția corectă legată de sunetele de fluierat, începe
asimilarea de pronunţare a sunetelor sonore. În grupa mijlocie educatorul dezvoltă abilități care
sunt importante pentru formarea intonării expresive de exprimare. În grupa superioară
educatorul lucrează la articulare, dicție în unitate cu dezvoltarea limbajului expresiv al copiilor.
Dezvoltarea unui discurs corect gramatical implică trei aspecte ale muncii educatorului: ajută
copilul să învețe aspectele morfologice ale vorbirii, structura sintactică a expresiilor și
stăpânirea unor moduri de formare a cuvintelor. Stăpânirea aspectului gramatical de exprimare
prin mijloacele de imitare a discursului adulților și construirea de sine stătător a formelor
gramaticale. Construirea de sine stătător a formelor gramaticale decurge în mai multe feluri , dar
locul principal îl ocupă analogia. Datorită tendinţei de a imita discursul adultului, precum și
intuiția lingvistică extraordinară, copiii de vârstă preșcolară, în general încep să utilizeze corect
gramatica în formă de vorbire. Pentru copil e complicat să asimileze acele cazuri de gramatică
care fac excepții de la regulile de limbă sau nu sunt adecvate pentru proiectarea analogică:
acestea sunt substantivele indeclinabile (cafea, subterane, etc ), substantivele feminine,
masculine și neutre ( jocul " Punguţa minunată" ), pluralul substantivelor în cazul genitiv.
Dezvoltarea aspectelor sintactice de exprimare se realizează în comunicarea permanentă cu
copilul și în situații speciale create de educator. De exemplu: " scrisoare nefinisată" ( copilului i
se propune să finiseze " rîndurile neclare ")," Să scrie o scrisoare unui prieten care s-a
îmbolnăvit " ( copilul dictează textul scrisorii, care necesită formularea extinsă a gândurilor ),
„De ce s-a întâmplat acest lucru " (vizualizarea imaginilor cu conținutul problemei date,
determinarea cauzei - efectul și reflectarea lor într-un discurs: " fata a mers la plimbare cu
umbrela pentru că ploua ", " Afară e vânt puternic, de aceea copacii se îndoaie " ).
În anii preșcolari, copiii învață despre diferite moduri de formare a cuvintelor inactivate: cu
prefix, sufix, formarea cuvintelor compuse prin fuziunea elementelor de bază.
Metoda cu prefix implică formarea de cuvinte cu ajutorul prefixelor ( prefixe ): "Ciupearca
care crește sub mesteacăn , se numeşte (pitarcă) ", " Anea mai întîi va merge în vestiar și apoi
înapoi în grupă ... " (va intra). Metoda cu sufix permite să formeze nume de animale tinere :
iepure - iepuraş, pisică -pisicuţă, urs-ursuleţ. Este important să se arate copiilor semnificaţia
animalelor care nu au un nume similar cu anumalele părinţi: calul - mânz, oile -miel, câinele -
căţeluş, etc. Metoda cu sufixe stă la baza formării numelor obiectelor ce se atribuie la veselă (
painea este stocată într - un coşuleţ, și untul într-o untieră, sarea este stocată într –o solniţă,
zahărul într -o zaharniţă ). Aceasta este şi formarea numelor de profesii( construeşte casa un
constructor, învață copiii - ... ( profesorul ), persoana care schiază- cine este el ( schior ), și care
plutește în piscină ( înotător ). În mod similar, se formează verbele de la substantive: dar- a
dărui, loc-a locui, acţiune-a acţioina, sunet-a suna.

Formarea cuvintelor compuse e posibilă în exercitare: băiatul cu părul blond – cum este?

( blond ), iepurele cu urechi lungi cum este? ( urechiat ).

Astfel de exerciții de formare și utilizare a unor forme gramaticale contribuie la apariția
interesului copiilor în formarea propriilor lor cuvinte. Crearea cuvintelor noi - una dintre cele
mai importante etape ale stăpânirii copiilor a formelor normative de exprimare, dezvoltarea
limbii literare.
Sarcina de a înțelege fenomenele elementare de către copii a limbii și dezvoltarea vorbirii
include auzul fonematic, pregătirea de alfabetizare, de învățare pentru a citi, de formare a
abilităților motorii fine și instruirea în tipărirea materialului.
Soluționarea problemei de a pregăti copiii să învețe să citească și să scrie, pe baza unei
metode de analiză și sinteză de sunet începe la vîrsta preşcolară mică. În grupa mică şi mijlocie
educatorul pregăteşte copilul pentru audierea fonematică a sunetelor. In grupa de vîrstă
superioară copiii asimilează termenii: vocală, consoană, consoana tare si moale și învaţă să le
folosească în analiza sunetelor cuvintelor. In grupa de vîrstă superioară incepe procesul de
învățare pentru a citi și tipări elemente de scris. Învăţarea copiilor să citească nu ar trebui să fie
văzută ca un scop în sine de educator, ea acționează ca unul dintre obiectivele de exprimare a
copiilor, iar rezultatul muncii în învățarea cititului poate varia de la un grup de copii, în funcție
de posibilităţile individuale.
Toate problemele de dezvoltare a limbajului sunt rezolvate în unitate . Sarcinile sistemului de
vorbire se realizează prin dezvoltarea tehnologiilor discursului.

2. Istoria formării metodicii dezvoltării limbajului copiilor de vârstă preșcolară

Metodologia de dezvoltare a limbajului îşi are originea în antichitate. În tratatele filosofice ale lui
Socrate, Platon, Aristotel sunt indicaţii practice cu privire la pregătirea copiilor pentru
dezvoltarea artei retorice.
În Evul Mediu, o atenție deosebită a fost acordată studierii surselor religioase, în scopul de a
înțelege înțelepciunea divină. În epoca renașterii, revine ideea de antichitate despre primatul de
exprimare și necesitatea de a dezvolta abilități de elocvență a exprimării gândurilor în mod logic
, în mod clar , în forme captivante pentru ascultători.
O importanță deosebită pentru dezvoltarea metodelor de exprimare au fost lucrările lui Ia.A.

Comenski ( 1592-1672 ). În cartea "Școala părinților ", el oferă un program de dezvoltare a

vorbirii copiilor, care se bazează pe studiul posibilităţilor copilului. Mijloacele eficiente de
exprimare, Ia.A. Comenski considera imitarea discursului adultului, zicalelor ritmice în
grădiniță, poeziilor, fabulelor, reportajelor, poveștilor despre animale. O importanță deosebită
este acordată familiarizării cu literatura de specialitate, care îi permite copilului să se alăture
frumuseţii limbii materne, și mai târziu ( în școală ), să stăpânească abilitățile oratorice, sau
capacitatea de a " vorbi frumos". Cel mai valoros în ideile lui Ia.A. Comenski a fost
argumentarea principiului unității cognitive și dezvoltarea limbajului.
În secolul al XVIII-lea, ideea centrală devine necesitatea studierii în limba maternă. Ia.G.
Pestalozzi (1746-1827), în teoria sa de educație elementară a susținut că toate cunoștințele
rezultă din trei abilităţi fundamentale ale omului asociate cu sunetul și o unitate care constituie
elementele oricărei cunoștințe complexe. Cea mai importantă este capacitatea de a pronunţa
sunetele, pe care se bazează utilizarea corectă a cuvintelor, ceea ce este baza de formare a
discursului. Ia.G.Pestalozzi identifică trei etape ale activităţii pedagogice în dezvoltarea vorbirii
copiilor: învățarea sunetului, învățarea cuvântului , învățarea vorbirii. El a dezvoltat un sistem de
exerciții pentru dezvoltarea cognitivă și abilităților de vorbire. În viitor, aceste idei s-au
dezvoltat în Europa de Vest ( F. Froebel ) și în ţară ( K. D. Uşinski , E.I. Tiheeva )în pedagogie.
La începutul secolului al XIX-lea cel mai mare impact asupra dezvoltării teoriei și practicii în
instituţiile de învăţămînt preşcolar a avut-o F. Froebel . El a considerat dezvoltarea vorbirii, ca
parte a dezvoltării intelectuale și sociale, și a sugerat organizarea comunicării libere a unui copil
cu persoane diferite în cursul unor astfel de activități comune, ca monitorizare, jocul și mesajul
cunoștințelor în cursul jocurilor didactice cu daruri.

În formarea procedurilor interne ale vorbirii, un rol deosebit îl are K.D.Uşinski ( 1824-1870 )
El este considerat fondatorul metodelor de dezvoltare a limbajului, ca știință. În baza întregului
sistem de învățământ a lui K.D.Uşinski s-au bazat pe două principii fundamentale :educația
etnică și de dezvoltare. În limba maternă K.D.Uşinskii a văzut un mijloc de dezvoltare a
caracteristicilor psihice, morale și artistice ale copilului. Dezvoltarea vorbirii este interpretată ca
un proces de dezvoltare a limbii materne, și se bazează pe sarcina centrală de educație a
copiilor. K.D.Uşinski definește, de asemenea, scopul inițial al educației în limba maternă:
dezvoltarea " darului vorbirii ", sau capacitatea de a-și exprima gândurile într -o formă corectă,
stăpânirea celor mai bune forme ale limbii conținute în operele folclorice și literatura artistică,
dezvoltarea gramaticală, logicii limbii materne.
Pentru soluționarea fiecărui obiectiv K.D.Uşinski oferă metodologia de lucru, care include
un sistem de exerciții pentru a dezvolta darul vorbirii, lectură și analiza textelor literare - cele
mai bune exemple ale limbajului, învățarea regulilor de gramatică bazate pe analiza practicii
discursului.
 Punctele de vedere ale lui K.D.Uşinski au stat la baza metodologiei vorbirii interne,
continuînd în studiile E.N. Vodovozova, E.I.Tiheevoa, E.A. Flerina.
În istoria științei despre dezvoltarea vorbirii copiilor se definesc cinci perioade : anii 1918-
1940, 1940-1953 , 1953-1989, 1989-2010 în perioada modernă.
Formarea și dezvoltarea unei metodologii știinţifice îşi are începutul în 1918. Anii 1918-1940 -
o perioadă de justificare științifică, evaluare ideologică, revizuirea moștenirei pedagogice.
Caracterul deosebit a fost ideea rolului de lider al literaturii în dezvoltarea limbajului copiilor
preșcolari. Literatura de specialitate a fost stabilită ca singurul mijloc eficace de dezvoltare a a
limbajului copiilor. În această perioadă, pentru crearea operelor literare pentru copii, au fost
atraşi mulţi dintre cei mai buni scriitori și poeți ai vremii: S.Ia.Marşak , C. I.Ciukovskii , V.V.
Bianchi și alţii.
Această etapă în dezvoltarea metodologiei este legată de activitățile științifice, sociale și
practice ale E.I. Tiheeva ( 1867-1944 ). Pe baza ideilor pedagogilor, E.I. Tiheeva justifică
necesitatea de a lua în considerare dezvoltarea vorbirii ca o problemă majoră în educația și
dezvoltarea copilului de vârstă preșcolară, a formulat scopul activităţii în grădiniță în această
secțiune, a determinat baza teoretică a metodologiei, a elaborat subiectele principale:
dezvoltarea discursului în primii ani din viața unui copil, vocabularul copiilor , ocupația pe
cuvântul viu.

Influenţe importante au avut lucrările E.A. Flerina ( 1889-1952 ). Ea a dezvoltat metodologia

folosirii expresiei artistice în dezvoltarea vorbirii copiilor, a propus metode de conversație,
vorbire, citire și povestire a textelor literare. În manualul său " Cuvântul viu în instituţia
preşcolară" au fost reflectate rezultatele cercetărilor L.A. Penevska, O.I. Soloviova, M.M.
Konina, N.S. Karpinskaia. Astfel, se formează metoda de creație de exprimare ca o știință, o
disciplină academică și un ghid practic pentru activitățile educaşionale.
Perioada 1940-1953 se caracterizează prin apariţia abordărilor teoretice psihologice, apariția
unei noi metode de cercetare experimentală psiho - pedagogică și consolidarea roluui
instrumentelor de învățare activă în practica de exprimare a copiilor preșcolari.
Punctul de cotitură în dezvoltarea pozițiilolr teoretice a devenit cercetarea A.M. Leuşina,
realizate sub îndrumarea proeminentului profesor psiholog sovietic S.L. Rubinştein. Colaborarea
psihologului și educatorului, care vizează studierea dezvoltării vorbirii coerente a copiilor
preșcolari în condiţiile efectului pedagogic, a permis descoperirea genezei discursului

coerent, noilor caracteristici ale dezvoltării vorbirii copilului, pentru a stabili condițiile
pedagogice necesare.
A fost revizuit obiectivul pentru dezvoltarea vorbirii copiilor în grădiniță și instalarea unui
nou sistem de probleme de vorbire. Reeşind din funcția comunicativă de exprimare la vîrsta
preşcolară, scopul principal a devenit dezvoltarea discursului ca un mijloc universal de
comunicare al copilului | cu alte persoane. Pentru a realiza acest obiectiv, este necesar să se
rezolve o serie de probleme, printre care este formarea vorbirii coerente a copiilor. Soluționarea
altor sarcini de vorbire ( dezvoltarea vocabularului, structura gramaticală, cultura sunetului vocii
) ajută la perfecţionarea vorbirii coerente a copilului în măsura maturizării.
A.M. Leuşina îi aparţine elaborarea unei noi teorii fundamentale a narațiunii, care a făcut
schimbări majore în revederea acestor tipuri de sarcini de vorbire. Astfel de tipuri
metodologice, au fost realizate şi în interviurile cu copiii. A.M. Leuşina a arătat că rolul
întrebărilor educatorului într-o conversație cu copiii nu este acela de a restabili faptele cunoscute
copilului, punând întrebări, educatorul încurajează copilul să stabilească noi relații și formularea
expresiilor noi la un nou nivel de cunoștințe în cauză. Aceasta a fost o condiție teoretică
prealabilă pentru dezvoltarea în continuare a metodei de discuții euristice în lucrul cu copiii
prescolari.
Datorită cercetărilor A.M. Leuşina în 1940, metodologia dezvoltării vorbirii în cele din urmă
a ieșit din limitele înguste și a devenit știință, angajîndu-se într- o bază teoretică solidă.
Conținutul s-a îmbogățit mult. A fost inclusă secțiunea " Crearea unui discurs coerent al copiilor
preșcolari ", elaborat de A.M. Leuşina. Sub influența cercetătorilor N.A. Gvozdeva, M.E.
Hvatţeva, E.I. Radina, C.F.Arkin a fost sporită atenția asupra sunetului și gramaticii.

Înainte de război, un impact asupra îmbunătățirii în continuare a metodologiei de dezvoltare a

discursului a avut-o lucrarea R.I. Jukovskaia, care a examinat problemele de percepție a
umorului, metodele de formare a discursului expresiv . O contribuţie în dezvoltarea mai
detaliată și profundă a secţiei " Lucrul cu dicționarul " au avut-o rezultatele cercetării E.A.

Grebenşcikova, care a subliniat rolul deosebit de redare a educaţiei senzoriale pentru a stăpâni
vocabularul de preşcolari.
Ideea revenirii la starea inițială, la creaţia populară ca agent principal al educaţiei copilului și
dezvoltarea discursului a găsit o compilație științifică și practică în manualul A.P. Usova

" Arta populară în grădinița" ( 1947 ).

Astfel, de la începutul anilor 1950, în abordarea aspectelor metodologice de exprimare a
copiilor tot mai mult și mai mult loc ocupă metodele de predare, iar în formele de lucru cu
copiii - domină lecţia.
Perioada 1953-1989 a fost marcată de începutul aprobării ideilor de rol lider în dezvoltarea
și educarea copilului și punerea în aplicare a lucrării A.P. Usova " Educația în grădiniță."
Vorbirea a luat locul activităţii de reflecție și era luat în considerare studiul din punctul de
vedere al posibilităţilor de a transmite conținutul asimulat ca indicator şi rezultatul de
dezvoltare. Ca un produs secundar al acestui rezultat de cercetare sunt luate în considerare în
cercetările dedicate problemelor de educație senzorială și dezvoltare a copiilor ( V.I.Loginova ),
instruirea forței de muncă ( G.P.Leskova, 3.N. Borisova, G. V.Gruba), educația morală în
procesul de comunicare ( T.I. Babaeva, A.V. Bulatova, M.I.Timoșenko ), jocurile ( R.M.
Rimburg, P.G. Samorukova, F.V. Izotova ) dezvoltarea artistică a copilului ( I.L. Gusarova,
N.M. Zubareva, N.A. Kurocikina, D.I.Vorobiova ), familiarizarea cu fenomenele naturale ( A.K.
Matveeva, L.M. Manevţova ).
În studiile sale, V.I. Loginova și discipolii ei, realizate în 1970, au dezvoltat un nou conținut a
programei de dezvoltare a vocabularului copiilor preșcolari. Pe baza principiului sistematic în
domeniile identificate au fost determinate direcţiile lucrului cu dicționarul cu copiii preșcolari.
Posibilitatea asimilării conceptelor și semnificațiilor conceptuale a unui cuvânt de preșcolari
continuă să fie studiate sub conducerea V.I. Loginov și în anii 70-80 într-un conținut diferit:
lumea obiectivă ( cercetările G.N. Bavîkina, L.D. Şcerbatîh ), lumea naturală ( cercetările N.N.
Kondrateva, L.Ia. Musatova, T.A. Markova ), lumea socială, ( L.A.Mişarina, S.F.Sudarcikova,
N.M.Krilova, M.V. Kruleht ), lumea artei ( O.N. Somkova, O.V. Akulova A.G. Gogoberidze ).
Astfel, perioada de formare a metodologiei de dezvoltare a vorbirii (1953-1989) a fost marcată
de următoarele realizări:
- declarația de idei a rolului educației în dezvoltarea vorbirii copilului preșcolar;
- dezvoltarea conținutului nou a teoriei și metodologiei lucrului cu dicționarul bazat pe formarea
sistemului de cunoștințe despre lume;
- dezvoltarea noilor recomandări și metode psiho-pedagogice în soluţionarea problemelor
dezvoltării vorbirii în activităţile cu opere de artă de diferite genuri;
- dezvoltarea și implementarea în practică a metodelor de instruire în realizarea diferitor părți de
vorbire;
- apariția programelor moderne de dezvoltare a cursului metodologiei de dezvoltarea a
discursului pentru studenţii din instituţiile superioare de învăţămînt.
Începutul perioadei următoare în istoria de dezvoltare a tehnicilor de vorbire (1989-2010) este
apariția unui nou concept a educaţiei preşcolare și un nou val de cercetare privind dezvoltarea
limbajului. Conform clasificării F.A. Sohina ele pot fi împărțite în trei zone: structurală - studiul
problemei asimilării nivelurilor structurale a limbii: fonetica, lexica, gramatica.

A.N. Bogatîriova, V.V. Gherbova, M.S.Lavrik, V.I. Loginova, G.M. Liamina, A.I. Maksakov,
A.A. Smaga, F.A. Sohin, E.M. Strunina, V.I.Iaşina și alţii . ) funcționalitatea - studiul privind
formarea funcției de comunicare a vorbiri ( N.F. Vinogradova, O. S. Uşakova, etc. ), cognitive –
cercetarea posibilităţilor și condițiilor de asimilare elementară a limbajului ( M.M. Alekseeva,
G.P. Beliakova, N.S. Varenţova, N.V. Durova, L.E. Jurova, S. N.Karpova, L.N. Nevscaiaa,
F.A. Cohin, G.A. Tumacova D.B.Elikonina, etc ). În această perioadă, au fost studiate
problemele de dezvoltare a expresiei creative individuale a limbajului. ( O.V.Akulova, V.N.
Androsova , L. V.Voroşnina, L.M. Gurovici, N.A.Orlanova, A.I. Polozova, O.N. Somkova, L.A.
Taler, S.N.Ţeitlin, etc. ). În programele complexe variate de educaţie și dezvoltare a copiilor
preșcolari ( "Copilăria", "Curcubeul", "Dezvoltarea", "Originile" ), apărute în acest moment,
obligatorie era secțiunea ce trasa sarcinile de dezvoltare a tuturor aspectelor legate de vorbirea
copilului.

Perioada modernă se caracterizează prin dezvoltarea unei metodologii de schimbare a

conținutului și tehnologiei activităţii educaționale pentru dezvoltarea vorbirii. În ceea ce privește
cerințele pentru a structura programul global de bază în învățământul preșcolar, a fost necesar să
se revizuiască și să se corecteze tradiția abordărilor internaționale ale procesului educațional în
centrele de îngrijire a copilului.
În locul secțiunii programului " Dezvoltarea vorbirii copiilor" pentru educator a apărut
domeniul de învățământ "Comunicare". Conținutul domeniului educațional , "Comunicare" are
ca scop stăpânirea metodelor de proiectare și proprietăți de interacțiune cu alte persoane . În
comparaţie cu secțiunea tradiţională a programului educațional, conținutul educațional al noului
domeniu de " Comunicare " pune -o gamă mult mai largă de sarcini în fața unui educator. E nouă
necesitatea de a aborda problemele de vorbire numai în contextul activităților pentru copii (
jocuri , cercetări în activitatea de muncă , experimentare ), netransformînd-o în curriculum după
forma și metodele de interacțiune. Acest lucru necesită tehnologii noi și dezvoltarea limbajului
de comunicare a copiilor preșcolari.

3 . Tehnologii moderne de dezvoltare a limbajului copiilor preșcolari

Se iau în considerare caracteristicile de proiectare a procesului pedagogic, dezvoltarea vorbirii

prescolarilor într -o comunicare și în direcția tehnologiilor de formare a calităților subiective a
copilului în activitatea discursului .
 Formarea procesului pedagogic, care vizează dezvoltarea vorbirii începe cu o definiție a
scopului său.
Scopul educatorului cu privire la dezvoltarea vorbirii este de a stabili competențe de
comunicare inițială - capacitatea sa de a rezolva jocuri, activități educaționale, de uz casnic prin
discurs. Realizarea acestui obiectiv implică deținerea vorbirii ca un mijloc universal de
comunicare a copilului cu oamenii din jur: preșcolarul de vârstă superioară poate interacționa cu
oameni de diferite vârste, sex, gradul de familiaritate. Acest lucru implică deţinerea limbii,
formulele de etichetă în vorbire , capacitatea de a se concentra pe caracteristicile de interlocutor ,
pentru a lua în considerare condițiile în care are loc comunicarea.
Competenţele de comunicare presupun exercitarea calităților subiective ale copilului
prescolar în procesul de comunicare și activităţii de vorbire - interes în comunicare și selectarea
preferințelor în alegerea partenerului pentru comunicare, precum și o manifestare a inițiativei și
activitatea în organizarea comunicării, independenţei și imparțialitatea în cursul conversației,
manifestarea de creativitate și originalitate în declarația pentru a menține interesul
interlocutorului.
La alegerea tehnologiei trebuie să se orienteze la următoarele cerințe:

- orientarea tehnologiei nu se concentrează pe formarea abilităţilor de comunicare, dezvoltarea

unei culturi de comunicare și de exprimare;
-conținutul tehnologiei este orientat spre adaptarea poziției subiectului în comunicare și
activitatea de vorbire;
- tehnologia ar trebui să fie de natură de promovare a sănătății;
- baza tehnologiei este centrată pe orientarea personală de interacțiune cu copilul;
- punerea în aplicare a principiului relațiilor cognitive și dezvoltarea limbajului copiilor;
- organizarea practicii în discursul activ al fiecărui copil în diferite activităţi, ținându-se cont de
vârsta și caracteristicile individuale.
Rolul principal în organizarea activităţii de comunicare îl au următoarele tehnologii:
proiectarea activităţii, dezvoltarea creativității verbale pentru copii, interacțiunea de grup,
activitatea de cercetare, crearea unui portofoliu pentru copii , colecționarea, tehnologia
informației și comunicării.
Logica proiectării și implementării tehnologiilor educaționale și dezvoltarea comunicării şi
vorbirii copiilor include următoarea secvență a etapelor.

1 . Etapa motivațională. Obiectivul fazei - stimularea interesului în activități , necesitatea

copiilor în comunicare.

Obiectivele în domeniul Metodele şi conţinutul Formele de

educației "Comunicarea" activităţii interacțiune

Dezvoltarea vorbirii de dialog şi Metode de stimulare şi Socializarea, situaţii

polilogicale. Dezvoltarea motivare a activităţii de educaţionale de susţinere în
abilităților informațional - vorbire şi comunicare a activitatea de independenţă a
comunicative (capacitatea de a copiilor: momente de copilului, examinarea
fi de acord: a se auzi şi a se surpriză, crearea problemelor, colectivă a problemei
asculta reciproc).
Dezvoltarea abilităţilor de a
disputa, a convunge, a avea
aceleaşi opinii; Dezvoltarea
abilităţilor de a se exprima
2 . Etapa de acumulare a conținutului în comunicare și vorbire. Obiectivul etapei- îmbogățirea
opiniilor copiilor la această temă .
Obiectivele în domeniul
educației "Comunicarea"
Îmbogățirea și intensificarea
vocabularului, planificarea
dezvoltării funcțiilor de vorbire.
Educarea inițiativei în vorbirea
cognitivă şi procesului de
cunoaştere. Dezvoltarea
abilităților de a alege un partener
pentru activități comune menite
să sprijine și să ofere asistență în
cadrul cooperării . Dezvoltarea
abilităților de a lucra în
subgrupe: a repartiza
responsabilitățile, pentru a
determina împreună secvența de
activități pentru a depăși
dificultățile.
3. Etapa de asimilare a formelor de exprimare și abilitățile de comunicare. Obiectivul etapei-
dezvoltarea abilităților de a transmite gândul în situații adecvate de discurs cu utilizarea
formulelor etichetei de vorbire .
Obiectivele în domeniul
situaţiilor, rezolvarea
problemelor de cercetare,
gicirea gicitorilor etc.
Metodele şi conţinutul Formele de
activităţii interacțiune
Metodele de lucru cu privire Situația de învățământ în
la conținutul de exprimare si care activitățile educaționale,
comunicare, metode excursii , situații
intuitive: prezentarea( educaționale confirmate în
imaginilor, ilustrațiilor, comunicare și exprimare în
obiectelor și jucăriilor ); momente de regim, situații
demonstrația ( prezentărilor de comunicare individuale şi
de calculator, filmelor video în subgrupă, însărcinări, etc
și animate), metode verbale
: lectura ( texte artistice și
educaționale ), povestirea (
istorii din experiență ,
povești, poezii , etc );
metode practice:
organizarea de cercetare,
meșteșuguri, atribute pentru
jocuri, etc; exercițiu de
competențe; ghicirea
integramelor, rebusurilor,
mistere, scris, crearea
colajelor
Metodele şi conţinutul Formele de
interacțiune
educației "Comunicarea" activităţii

Dezvoltarea abilităților alcătuirii Metodele de asigurare a Situații educaționale

povestirii descriptive, povestirii -
contaminare , dezvoltarea vorbirii
-, raționament în procesul de a
demonstra, explicarea și
planificarea activității,
dezvoltarea abilităţilor de a
repovesti textele artistice și
educaționale, dezvoltarea culturii
sunetului în vorbire, discursului
corect gramatical , interesului faţă
de literatură
asimilării formelor de confirmate în procesul mo-
exprimare: repovestirea mentelor de regim; situații de
operelor literare, modelarea, comunicare în diferite tipuri
povestirea după schemă, de activități, jocuri comune
modelul de poveste, analiza verbale și didactice
modelului de poveste,
analiza planului narativ a
monologului, povești,
pregătirea diafilmelor,
povestirea în comun,
alcătuirea colectivă a
povestirii narative,
redactarea în subgrupe a
povestirii, pe "echipe ",
întocmirea povestiri pe
capitole

4 . Etapă de creație. Obiectivul etapei- dezvoltarea autonomiei și creativității individuale a

copiilor în activitatea de vorbire și organizare a interacțiunii cu adulții și colegii.

Obiectivele în domeniul Metodele şi conţinutul Formele de

educației "Comunicarea" activităţii interacțiune

Dezvoltarea abilităților Alcătuirea povestirilor Situaţii educaţionale; situaţii

creative în povestirea,
compunerea improvizației
verbale.
Dezvoltarea abilităților de
comunicare în procesul de
afaceri, jocuri și colaborări
creative cu colegii.
Dezvoltarea capacităţilor
artistice şi creative individuale
ale copiilor.
analogice; inventarea finalului educaţionale de asociere în
povestirii (descriptive sau centrul de activitate literară şi
narative ); inventarea centrul de creaţie artistică;
prelungirii și finalului situaţii educaţionale de
povestirii; alcătuirea asociere în activitatea
povestirilor şi poveştilor după individuală; situaţii de
un plan şi schemă; alcătuirea comunicare în procesul
pregătirii şi prezentării
subiectului povestirii folosind jocurilor dramatice, de regie,
jucăriile; alcătuirea teatrale, prezentarea
spectacolelor în diferite tipuri
povestirii la o temă, după un
proverb, gicitoare, după hărţile de teatre
Prop; alcătuirea prin folosirea
metodelor teoriei inventive de
rezolvare a problemelor
 educațional însoțite, situația
de conducere în literatura de
specialitate, temperatura,
centru de activitate continuă

5 . Etapa rezultativă şi de evaluare. Obiectivul etapei - dezvoltarea abilităților prietenoase și

constructive în activitatea de evaluare a autoexprimării și comunicării.

Obiectivele în domeniul Metodele şi conţinutul Formele de

educației "Comunicarea" activităţii interacțiune

Îmbogățirea opiniilor copiilor Metodele de evaluare a Situaţii educaţionale de

privind regulile de etichetă a
vorbirii.
Dezvoltarea capacitatăţilor de
a auzi și a observa avantajele
și dezavantajele de exprimare
ale colegilor; binevoitor să se
evalueze manifestările în
vorbire a colegului
pedagogiei: analiza şi susţinere; situaţia de
evaluarea adultului; analiza şi comunicare
evaluarea colegului;
autoanaliza – autoevaluarea.
Metodele esențiale de
evaluare: diagnostica de
operare a abilităţilor de
vorbire şi comunicare