Noţiunea de vorbire cursivă: dialog şi

monolog. Metode concrete de dezvoltare a

vorbirii coerente. Limbajul oral consta in
producerea unor semnale verbale sonore
perceptibile pentru alte persoane si
receptarea unor asemenea semnale emise
de catre altii. Este forma fundamentala a
limbajului fiind utilizata cel 90 mai des.
Limbajul oral este prima forma a limbajului
care apare in dezvoltarea ontogenetica,
celelalte forme constituindu-se pe baza
acesteia. Preşcolarul, prin intermediul
vorbirii, coordonează acţiunile sale cu
adulţii, îndeplineşte diferite cerinţe ş.a.
Acestea au loc graţie diverselor tipuri de
propoziţii ( simple, dezvoltate cu părţi
omogene) şi frazelor care constituie fondul
principal al vorbirii cursive. După numărul
de participanţi, vorbirea cursivă presupune
forma dialogată şi monologată. Dialogul se
distinge prin existenţa a doi interlocutori
intre care poziţiile de emiţător şi receptor
alternează succesiv. Este o formă de contact
social prin mijloace verbale şi neverbale
dintre mai multe persoane. Acestei forme
de existenţă a limbii vorbite îi sunt
caracteristice întrebările, legătura prin
coordonare a propoziţiilor, frazeologismele
etc., cît şi mijloacele neverbale (gest,
mimică). Vorbirea dialogată implică
cunoaşterea de către ambii participanţi a
situaţiei, a obiectului despre care se
vorbeşte, din care cauză şi este considerată
forma cu cel mai inalt grad al caracterului
situational. Dialogurile dintre cadrele
didactice şi copil, prevalînd, de regulă,
întrebări din partea adulţilor, sunt dialoguri
euristice, cu scopuri didactice. Pentru copiii
preşcolari apare exteriorizat solilocviul, un
dialog cu o persoană imaginară. Monologul
are ca notă definitorie faptul ca un vorbitor
se adreseaza unui public mai larg care
ascultă doar. Are un grad de dificultate mai
ridicat intrucat eficienţa acestuia e
dependentă de adaptarea conţinuturilor şi a
nivelului de accesibilitate al exprimării la
caracteristicile auditorului. El constituie
vorbirea cursivă a unei persoane despre
ceva sau cineva, avînd drept temei
mijloacele lingvistice. Trecerea de la
vorbirea situativă, caracterizată de dialog, la
cea contextuală, care se manifestă sub
forma monologului, are loc pe tot parcursul
vîrstei preşcolare. Monologul constituie
punctul de plecare pentru desprinderea
limbajului interior, proces ce are loc, în
condiţii normale, între 3-5 ani. Vorbirea
cursivă constituie scopul final în munca de
dezvoltarea limbajului în instituţiile
preşcolare. 91 Viaţa preşcolarilor trebuie
organizată astfel, încît aceştia să aibă
despre ce discuta, să coordoneze acţiunile
în timpul jocului, ale oricărei altei activităţi,
fapt ce necesită amplificarea şi
aprofundarea orizontului lor intelectual şi
afectiv. Obiective. Obiectiv- cadru:
Dezvoltarea vorbirii coerente (dialogate şi
monologate) Obiective operaţionale:
Copilul va putea: - să înţeleagă întrebările
adultului şi să răspundă la ele; - să
formuleze şi să adreseze întrebări; - să
sesizeze, să înţeleagă şi să deosebească
diverse forme de exprimări (întrebări,
exclamări) - să întreţină o discuţie; - să
argumenteze anumite fapte; - să redea
conţinutul unor texte literare; - să descrie
detaliat un obiect, personaj, numind
particularităţile caracteristice ale acestora; -
să inventeze povestiri (după imagini,
conţinutul unor texte, generic, cuvinte-
cheie etc.); - să tragă concluzii la anumite
situaţii ş.a. Metode: - convorbirea,
conversaţia - povestirea - naraţiunea sau
povestirea creatoare (alcătuirea naraţiunii
descriptive şi a celei cu subiect) - lectura
după imagini (tablouri ce reprezintă un
obiect, subiecte simple, seriale, peisaje) -
jocul didactic - înscenările - explicarea -
explozia stelară ( formularea întrebărilor )
etc. Exemple 92 Convorbirea. Ea este una
dintre activităţile prin care preşcolarii ajung
în situaţia de a se exprima în mod
independent, folosind cuvinte din
vocabularul lor activ, în urma unor activităţi
de observare, povestire, jocuri didactice,
lectură pe bază de imagini sau în contactul
direct cu animalele şi fenomenele
încojurătoare etc. Caracteristicile: - este o
modalitate complexă de evoluare şi
evaluare a limbajului; - presupune folosirea
cunoştinţelor asimilate în activităţi
anterioare; - contribuie în ordonarea şi
sistematizarea reprezentărilor despre
lumea reală; - contribuie la exersarea
capacităţilor de exprimare; pentru a
răspunde corect la întrebări copiii trebuie să
selecteze lexicul adecvat, să utilizeze
anumite structuri gramaticale ş.a.
Clasificarea convorbirilor: 1. După scopul
didactic: - convorbiri pentru fixarea
cunoştinţelor, realizate după anumite
evenimente: excursie, plimbare, observare
etc.; - convorbiri pentru sistematizarea
competenţelor; - convorbiri de verificare. 2.
După tematică: - teme ce vizează viaţa
cotidiană (comportamentul uinei persoane
în societate, familie etc.); - referitoare la
natură (animale, plante, anotimpuri etc.); -
teme ce sunt abordate în unele texte
literare etc. Convorbirea propriu-zisă se
realizează pe baza întrebărilor succesive din
partea pedagogului şi a răspunsurilor date
de către copii. Ea se desfăşoară pe baza
unui plan de idei Întrebările trebuie să
vizeze: scopul , conţinutul convorbirii,
complexitatea tematicii etc. În grupele mici
se recurge mai des la întrebările
reproductive, care solicită în primul rînd
memoria ( Cîţi iezi avea capra ? Ce a făcut
lupul?) ca apoi să se treacă la cele
productive, întrebări care să facă apel la
gîndirea logică a copiilor (De ce iarna
îngheaţă apa ? Ce s-ar întîmpla dacă… ?)
Ultimele se mai divizează în cauzale,
relaţionale, ipotetice, condiţionale ce
orientează 93 gîndirea spre operaţii
superioare, din care cauză au caracter
problematic. Toate acestea conduc la
dezvoltarea vorbirii cursive