Examen Drept international public

TEST 1 Subiectul I: Principiile fundamentale de Drept Internaţional

Public
1.1 Definiţi noţiunea de principiu fundamental pr fund-norme de drept
fundamentale, imperative,universale, generale care au drept scop
reglementarea relatiilor internationale contemporane si protectia
valorilor fundamentale caracteristice civilizatiei umae la oanumita etapa
de dezvoltare istorica. - prescriptie normativ ce se caracterizeaza printr-
un inalt nivel de abstractizare ce guverneaza conduitasubiectilo DIP. La
ele putem evident si caracter politic adic statele decurg la modaliati
politice de solutionare a conflictelor. Ele apara cele mai importante valori
a societietatii int:pacea,egalit dintre state,coperarea.Pr fundamentale au o
valoare jur egala,nefind supuse unei ierarhii. Respectarea lor reprez
o conditie sine qua nonadica necesar pu evitar conflictelor dintre state.
1.2Analizaţi istoricul formării şi codificării principiilor fundamentale
Istoricul formarii si codificarii principiilor fundamentale DIP.Principiile
fundamentale DIP au inceput sa se evidentieze inca din perioada antica.
Chiar daca unele principiiconsiderate astayi fundamentale pentru DIP au
aparut de foarte mult timp,o veritabila opera de sistematizare alor incepe
abia dupa 2 razboi mondial.Astfel principiul respectarii cu
buna credinta a obligatiilor asumate,numit si pacta sund
servanda,constituie unadintre pietrele de temelie ale aparitiei si dezvoltarii
dreptului international contemporan.Prin urmare
principiilefundamentale,reprezinta rezultatul unei evolutii istorice,ce sa
impus in conditiile intensificarii luptei pentruindependenta impotriva
auoritarismului.Printre primele principii care stau la baza relatiilor dintre
state,sunt:egalitatea suverana a statelor,neinterventia in afacerile interne
ale statului. Aceste principii au stat la bazaformarii regulilor de
comportare in domeniul relatiilor internationale dintre state. Principiul
egalitatii indrepturi a statelor, se afirma pu prima dat la
terminarea razboiului de 30 ani adica pacea de la WestphaliaUn moment
important in vederea dezvoltarii mai ample a DI, l-au avut Carta ONU si
declaratia adunariigenerale a ONU privind principiile de drept
international ale relatiilor prietenesti si de cooperare intre state,
inconformitate cu Carta ONU 1970. Pentru prima data Carta ONU
enunta 7 principii DIP. Principiul nerecurgerii la forta sau la amenintarea
cu forta in relatiile internationale sau principiul neagresiunii Pr
reglementarii pe cale pasnica a diferendelor interantionale. pr
neamestecului in treburile interne ale altui stat.Obligatia statelor dea
coopera unele
cu altele. Principiul egalitatii popoarelor si dreptul lor dea dispune de ele
insele. Pr egalitatii suverane a statelor. Pr indeplinirii cu buna credinta de
catre state a obligatiilor asumate in conformitate cu Carta ONU.Alta
codificare o consta si carta drepturilor si indatorririlor economice a statelor
1974, care consacra un nr de15 pr destinate reglementarii raporturilor
economice dintre state. Pe linga pr din Carta ONU aici se mai intil careva
pr:ex dr suveran al statelor de a aleg sistemuleconomic,politic.Actul Finan
a Conferintei pentru securitate si coperare in Europ 1975mai consacra
inca 3 pr:inviolabilitatea frontierei de stat,intagritatea
teritoriala,respectarea drepturilor omului silibertatile fundamentale.Astfel
putem concluziona in raport cu evolutia si afirmarea principiilor
fundamentale ale DIP,ca pe masuracresterii complexitatii societatii
internationale si a dezvoltarii DIP,se contureaza noi principii,care la rindul
lor pot deveni fundamentale.
1.3. Evaluaţi natura juridică a principiilor fundamentale
Principiile fundamentale ale DIP sunt principii cu un
grad maxim de abstractizare si generalizare cu aplicareuniversala si avnd
valoare imperativa ele apara valorile fundamentale a relatiilor dintre
subiectele DIP.Caracterele jur:Universalitate-se aplica tuturor domeniilor
de cooperare dintre state.Maxima generalitate-se adreseaza tuturor
raporturilor de DIP.Gradul mare de abstractizare si generalizare Nu sunt
ierarhizate- Au valoare juridica egalaApara valorile fundamentale avind o
importanta deosebita pentru omenire.Au caracter dinamic- datorita
evolutiei permanente a relatiilor internationale,este necesara evidentierea
siaplicarea unor noi norme internationale care pot deveni principii
DIP.Reprezinta o conditie sine qua non- necesar pu evitar conflictelor
dintre state.Fac parte din categoria normelor jus cogens-de la care nu se
poate face abatere.
Subiectul II: Teritoriul în Dreptul Internaţional.
2.1. Definiţi noţiunea teritoriului în DIP
Teritoriul de stat reprezinta spatiul geografic in ale carui limite statul isi
exercita suveranitatea deplina siexlusiva si este alcatuit din suprafete
terestre,acvatice si marine,din solul,subsolul si spatiul aerian
Prin teritoriu in DI subintelegem suprafata
terestra,acvatica,subsolul,coloana de aer de deasupra lor-bazamateriala a
pamantului.
2.2.Clasificaţi teritoriul şi comparaţi regimul juridic al fiecărei categorii.
In dependenta de regimul juridic teritoriul se clasifica in :
1)Teritoriu de stat-acele suprafete aflate sub jurisdictia deplina si exclusiva
a unui anumit stat,se afla in limitelefrontierelor fiecarui stat in parte,asupra
lui este exercitata suveranitatea deplina si exclusiva a
statelor respective.2)Teritoriu cu regim international-in aceste spatii nu se
exercita suveranitatea nationala a nici unui stat.De ex:zona internationala a
spatiilor submarine,marea libera si coloana de aer de deasupra
ei,Antarctica,spatiulextraatmosferic.3)Teritoriu cu regim mixt-in aceste
zone actioneaza prevederile legislatiei nationale si a celei
internationale.Larindul lor aceste spatii se clasifica in:spatii ce fac parte
din teritoriul unui anumit stat(fluviile internationale-
Dunarea,Rinul,Canalele int-Panama,Strimptorile int-Bosfor
si Dardanele)*Spatii ce nu sunt parte componentaa teritoriului unui
anumit stat(zona economica exclusiva,contigua,platoul continental).4)terit
cu regim international special-zone
demilitarizate,neutralizate,denuclearizate,zone de pace.
2.3 Formulaţi modalităţi de modificare a teritoriului în Dreptul
Internaţional Public
Modificarea teritoriului statelor este admisa de DI contemporan in baza
respectarii principiului dreptului popoarelor dea dispune de ele insele si
numai prin mijloace paşnice.Conform Actului Final CSCE de
laHelsinki1975,statele semnatare considera ca frontierele lor pot fi
modificate in conformitate cu dreptulinternational,prin mijloace paşnice si
prin acord.Modalitati de modificare:Ocupatia originara-care se refera la
teritoriile fara stapin(terrae nullius),fiind o modalitate prin care
teritori dinAmerica,Africa etc,erau alipite la imperiile coloniale.Aceste
teritorii erau ocupate nefiind respectate drepturile populatiei
autohtone.Ocupatia teritoriilor abandonate(res derilictus),teritorii care
fusesera sub suveranitatea unui stat sicare,kipurile,odata parasite,puteau fi
ocupate de alte state.Cesiunea de teritoriu-desemneaza actiunea de trecere
a unuo teritoriu aflat sub suveranitatea statului care ilcedeaza sub
suveranitatea statului care il primeste.Astfel modificarile teritoriale pot
avea loc prin desprinderea unei parti de teritoriu de la un stat s formarea
unuinou stat,reuniunea mai multor state in unul singur,prin fuziune prin
absorbtie,dezmembrarea unui stat in 2 saum m state si transferul
de teritoriu de la un stat la altul.Consimtamintul populatie de pe teritoriu
ce urmeaza sa fie modificat se poate exprima:prin hotarire a
organuluilegislativ;prin consultarea populatiei(referendum).
Test 2
Subiectul I: Principiul nerecurgeii cu forţa şi neameninţării cu ea
1.1Definiţi noţiunea principiului nerecurgerii la forţă şi ameninţare cu forţa.
principiului nerecurgerii la forţă şi ameninţare cu forţa- regelementeaza
relatiile interstatale,legate denerespecatrea pacii,nerespecatarea dreptului la
viata al tituror membrilor societatii internationale si alindividului aparte in
lumea neviolenta,interzice
solutionarea cu aplicarea fortei a diferendelor internationale.Principiu
fundamental DIP care condamna razboiul ca mijloc de reglementare a
diferendelor internationale sirenuntare la razboi ca instrument de politica
nationala in relatiile reciproce dintre state.Principiu care
limiteazarecurgerea la forta in relatiile internationale dintre state.
1.2Analizaţi evoluţia istorică şi codificarea principiului
Astfel primele incercari de limitare a recurgerii la forta in relatiile
internationale si de reglementare pasnica adiferendelor internationale au
aparut in sec 19,pe la mijloc,insa fara prea multa incidenta asupra
statelor.Uneleactiuni de scoatere a razboiului in afara legii au avut loc
abia in per interbelica sub egida Societatii Natiunilor.Pactul societatii
natiunilor instituia obligatia de neagresiune,insa in acelaşi timp,lasa la
dispozitiastatelor dreptul dea incepe razboi dupa epuizarea mijloacelor
pasnice de reglementare a diferendelor.Dupa pactul Briand Kellog,si
tratatul de neagresiune si conciliere,de la rio de janeiro,la fel
condamnaagresiunea.Carta Onu prevede ca toti membrii ONU se vor
abtine in relatiile internationale de a recurge la amenintarea cuforta sau
folosirea ei atit impotriva integritatii teritoriale cit si alt mod
incompatibil cu scopurile ONU.La fel si Actul
Final de la Helsinki,1975,precizeaza continutul acestui principiu si prevede
o serie de garantii juridice pentru realizarea in practica a acestui principiu.
1.3 Evaluaţi conţinutul Juridic
Astfel dupa cum am mentionat conform acestui principiu in prezent
razboiul este considerat cea mai gravacrima interantionala
Carta ONU care spune: Toţi membrii organizaţiei se vor abţine оn relaţiile
lor internaţionale de a recurge laameninţarea cu forţa sau la folosirea ei fie
оmpotriva integrităţiiteritoriale ori independenţei politice a vreunui stat fie
оn orice alt mod incompatibil cu scopurile Naţiunilor Unite.Conform
actelor sus menţionate se interzice:1. Orice acţiuni ce reprezintă o
ameninţare cu forţa sau aplicareadirectă sau indirectă a forţei оmpotriva
altui stat.2. Aplicarea forţei sau ameninţarea cu forţa оn scopul оncălcării
frontierelor internaţionale ale altui stat sauin scopul soluţionării
diferendelor internaţionale.3. Represaliile cu aplicarea forţei armate.4.
Organizarea sau sprijinirea organizării pe teritoriul unui stat a forţelor
neregulate sau a altor bande armate.5. Organizarea, instigarea acordarea de
asistenţă sau participarea la acţiunile de război civil sau teroriste
peteritoriul altui stat.6. Ocuparea militară a teritoriului altui stat
prin aplicarea forţei cu оncălcarea prevederilor Cartei ONU.7. Achiziţiile
teritoriale străine obţinute ca rezultat al ameninţării cu forţa sau aplicării
ei.8. Acţiunile forţate ce au drept scop privarea popoarelor dedreptul
la autodeterminare. Noţiunea de ameninţare cu forţa presupune intimidarea
cu folosirea forţei armate, оntreruperealegăturilor de
comunicaţii,comerciale sau concentrarea de trupe la frontierele unui stat,
demonstraţii deforţă sau manevre militare оn vecinătatea frontierelor unui
stat. Acest principiu presupune interzicerea propagandei de
război. In cazul acestui principiu dreptul internaţional admite 3 excepţii
cвnd se poaterecurge la forţă inn relaţiile internaţionale
Subiectul II: Canalele Internaţionale
2.1 Definiţi noţiunea de canal internaţional
Canalele-cai de comunicatie maritima si internationala care
leaga 2 mari libere.Mai sunt denumite si canaleinternationale.Canalul-cale
artificiala sapata pe teritoriul unui stat,supus suveranitatii exclusive a
aceluistat.Cai maritime de navigatie artificiale constituite pentru a lega 2
mari sau oceane in scopul surtarii rutelor denavigatie
2.2 Analizaţi regimul de navigaţie prin canale inernaţionale.
Asupra canalului nu se aplica automat norma cutumiara de libertate a
comunicarilor internationale.Internationalizarea canalului depinde numai
de consimtamintul statului pe teritoriul caruia se gaseşte,caretrebuie
exprimat printro conventie speciala inkeiate cu statele interesate.De aceea
regimul juridic de navigatie prin canalele internationale nu este
reglementat
de Conventia asupra dreptului marii1982.Astfel se bucura in prezent de
regim juridic de canal international:Canalul de Suez,canalul
Panama,canalulKiel.Fiecare dintre canalele respective au un regim diferit
reglementat de diferite conventii.Daca e sa privim prin prisma teritoriului
in DI,canalele internationale fac parte din teritoriu cu regim mixt
undeactioneaza prevederile legislatiei nationale si a celei internationale.
2.3Evaluaţi regimul juridic al canalului Suez şi de Panama.
Canalul Suez- Canalul suez a fost internationalizat prin conventia de la
constantinopol
1888,semnata de 9state.Conf conv constantinopol 1888,canalul suez
trebuie sa fie intotdeauna liber si de comert sau derazboi,fara deosebire de
pavilion.Convenia proclama 3 principii cu privire la regimul de navigatie
princanal:egalitatea in tratament al tuturor navelor,libertatea de acces in
canal si neutralizarea canalului.Conform rezolutiei 1956a consiliului de
securitate ONU,este interzisa orce interventie politica
in gestiuneacanalului.In timp de razboi,puterilor beligerante nu li se
permite debarcarea in cadrul canalului,fie atrupelor,fie a munitiilor
sau materialelor de razboi.Canalul permite trecere navelo cu deplasament
de pina la150.000 tone.Pot trece navele cu pina la 16m pescaj.Trecerea se
efectueaz cu 8 noduri si dureaza circa 15 or.Regulamentul de trafic naval
prin canal si in porturilesale este fixat de Autoritatea Navala a canalului
Suez.Aceste regulamente sunt aplicabile atit pu navele derazboi cit si cele
comerciale si civile.Zona canalului este port liber.Canalul Panama-regimul
juridic al canalului este reglementat de tratatul Hay-Bunau-
Varilla1903.Acest tratatatribuie pe linga toate,drepturi specifice in
favoarea SUA ex:dreptul de ocupatie si control a unui teritoriu de10 mile
dea lungul istmului Panamez,cu excluderea jurisictiei panamei,dreptul de
monopol asupra constructieisi gestiunii canalului si a oricaror altor cai
de comunicare dea lungul istmului,dreptul de aparare militara acanalului.In
1977 se inkee un nou tratat cu privire la canalul Panama si Tratatul cu
prvire la neutralitatea permanenta acanalului Panama.Primul tratat
a desfiintat zona canalului,teritoriu aflat sub jurisdictia SUAmsi a
asigurattransferul gradual intro perioada de 20 ani a gestiunii canalului
autoritatilor panameze.Dupa ce tratatul a ajunsla scandenta,Panama a
reluat integral administrarea canalului.
Al 2 tratat e inca in vigoarea,prin tratatul dat,statul panamez se obliga sa
respecte libertatea de trecere in oricetimp.Potrivit tratatului SUA
beneficiaza in mod prioritar de aceasta libertate si isi rezerva dreptul
dea recurgela forta inclusiv contra Panamei pentru a asigura liberul pasaj
sau securitatea canalului.
Test nr.3
Subiectul I: Principiul neintervenţei în afacerile interne
1.1 Definiţi principiul neîntervenţiei în afacerile interne
Principiul presupune realizarea de catre stat a fc lor ce deriva din
suveranitatea interna in conformitate cudreptul international,fara
impicarea statelor terte sau altor subiecti de drept international.
Principiufundamental care constitue o garantie a suveranitatii si
independentei fiecarui stat in parte.Mijloc de limitare siconsacrare in DI si
in relatiile interantionale,a suveranitatii
si independentei participantilor la relatiileinternationale. Acest principiu
semnifica obligatia statelor de a nu se amesteca in afacerile interne
si externeale statelor.
1.2 Analizaţi evoluţia istorică şi codificarea principiului
In doctrina de DIP principiul dat a fost afirmat in lucrarea lui Grotius De
iure belli ac pacis.Revolutiafranceza ,aflinduse in fata unei amenintari
cu interventia armata contra recolutionare din partea
statelor europene,a declarat principiul neinterventiei in afacerile interne ale
statelor-natiuni.Astfel constitutia 1791 prevede ca natiunea franceza
nu recunoaste interventia prin intermediul razboaielor cuceritoare si nici
intrun caz nu va indrepta fortele sale armate impotriva libertatii oricarui
popor.Acest principiu a fost sprijinit si de Doctrina Monroe,Presedinte
SUA care a declarat ca SUA nu va interveni intreburile interne ale unui
stat.O alta doctrina care a consacrat acest principiu este Doctrina
Drago,ministrulafacerilor externe Argentina.La fel si conventia de la
Monte Video 1933,consacra acest principiu si spune ca noco in stat nu are
dreptul deainterveni in afacerile interne si externe ale altor state.Pactul
Ligii Natiunilor,la fel contine principiul dat.Dupaal 2-lea Razboi mondial
acest principiu este consacrat in Carta ONU.,precum si in statutele altor
orginternationale cum ar fi Pactul Ligii Arabe;Carta OSA,Carta
OUA,conventia de la Viena cu privire la relatiilediplomatice
1967.Declaratia Adunarii generale a ONU din70 si Actul Final de la
Helsinki 75,la fel prevad ca statele trebuie sa seabtina de la spprijinirea
directa sau indirecta a activitatilor teroriste,indreptate impotriva regimului
altui stat.
1.3 Evaluaţi conţinutul juridic al principiului
Dupa cum am mentiona mai sus,o multitudine de acte consacra principiul
dat.Astfel conform prevederilor Actului Final de la Helsinki*75,statele
participante se vor abtine de la orice interventie directa
sauindirecta,individuala sau colectiva,in treburile interne sau externe care
intra in copetenta nationala a
altui stat participant,oricare ar fi relatiile lor recirpoce.Ele se vor abtine
in consecinta de la orice forma de interventie,de la orice act de
constringere militara sau politica,economica ori de alta natura ,tinzind sa
subordoneze intereselor lor exercitarea de catre un alt stat participant
a drepturilor inerente suveranitatii sale si prin aceasta sa obtina un avantaj
oarecare.In consecinta ele se vor abtine intre altele,de la sprijinirea,directa
sau indirecta,a activitatilor teroriste sau aactivitatilor subversive,sau altele
indreptate spre rasturnarea vilenta a regimului altui
stat participant.Principiul neinterventiei semnifica obligatia statelor de a nu
se amesteca in afacerile interne si externe ale unustat,de a nu le impune
regimul sau de stat si ideologia sa.Interventia la rindul sau poate
fi:armata;economica,diplomatica,ideologica.Ca si toate celelalte principii
fundamentale DIP,principiul dat reprezinta o norma jus cogens,de la
care nu se poate face nici o abatere.
Subiectul II: Populaţia în Dreptul Internaţional
2.1. Definiţi noţiunea populaţiei
populatie reprezinta totalitatea persoanelor fizice ,aflate in cadrul unui stat
si supuse jurisdictiei acestuia.a)in sens larg populatia unui stat cuprinde toti
locuitorii care traiesc si muncesc pe teritoriul lor. b)in calitate de element
constituitiv al statului,populatia este mai degraba privita ca o masa de
indivizi legati inmod stail de stat printr-o legatura juridika de cetatenie,ea
reprezinta ansamblul nationalitatilor.c)prin populatie se desemneaza adesea
colectivitatea resortisantilor sai.Populatia la rindul ei este constituita
din:Cetateni-persoanele care au o legatura juridica cu statul in care se
afla,si care dispun de plenitudinea dedrepturi oferite de acel stat.Strainii-
persoanele care se afla pe teritoriu unui stat,dar care au cetatenia altui
stat.Bipatrizii sau pluripatrizii-persoane cu cetatenie a doua sau mai multe
state.Apatrizii-persoane care nu au cetatenia nici unui stat.Refugiati-
persoane care apartin unor minoritati etnice,religioase etc,si care
sunt cetatenii cetatenii statuluirespectiv,dar care se bucura de o protectie
internationala.
2.2 Analizaţi aspectele legate de apatridie
Dupa cum prevede DUDO 1948,recunoasterea demnitatii proprii si a
drepturilor egale si inalienabile a tuturor membrilor familiei umane
constituie fundamentul libertatii,justitiei si pacii in lume.Conf art 15
DUDO,toti au dreptul la cetatenie.Nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar
de cetatenia lui sau i seva refuza dreptul de asi schimba
cetatenia.Conventiile din 1961 si 1954 sunt tratatele specializate care
reglementeaza problemele in domeniul apatridiei.Pactul international
privind Drepturile civile si politice 1966 prevede ca,fiecare copil va avea
faradiscriminare,dreptul la acele masuri de protectie pe care le cere statutul
sau de minor din parteafamiliei,societatii, si statului.Fiecare copil
are dreptul sa obtina o cetatenie.Conventia din 1979 privind eliminarea
tuturor formelor de discriminare impotrvia femeilor sustine ca statele parti
vor acorda femeilor drepturi egale cu cele ale barbatilor sa obtina
skimbe,sau sa pastreze cetatenia lor.La fel si conventia europeana asupra
cetateniei 1997, reglementeaza aspecte prind prevenirea apatridiei.Cele
mai recente progrese cu privire la aspecte legate de cetatenie si evitarea
apatridiei au fost reflectate inConventia Europeana 2006 cu privire la
prevenirea apatridiei in legatura cu succesiunea statelor.Ea elaboreazaniste
norme mai detaliate ce ar putea fi aplicate de catre state in contextul
succesiunii statale cu privire la prevenirea sau reducerea cazurilor de
apatridie.Cadrul juridic al RM se elaboreaza pe baza constitutionala ce
sustine printre altele ca drepturile si libertatilefiintei umane reprezinta
valorile supreme ce sunt garantate.La fel si legea cetateniei RM,se bazeaza
pe principiile:dreptui la o cetatenie a fiecarui om si evitarea apatridiei.
2.3Formulaţi soluţii privind evitarea apatridiei
1) Necesitatea ratidicării Convenţiei privind statul apatridului 1954 şi
Convenţiei privind reducerea cazurilor de Apatridie 19612) Informarea în
masă a persoanelor ce nu deţin nici o cetăţenie privind dobîndirea ei3)
Colaborarea autoritaţilor cu UNHCR pentru prevenirea apatridiei.
TEST nr.4
Subiectul I: Principiul soluţionării paşnice a difirendelor internaţionale
1.1Definiţi principiul soluţionării paşnice a difirendelor
internaţionalePrincipiul solutionarii paşnice a diferendelor internationale-
presupune un sistem de metode si mecanisme careasigura cooperarea
pasnica a subiectilor de drept international in toate domeniile relatiilor
internationale ,care permit alegerea mecanismelor concrete de acest fel pt
ca partile in diferend sa nu inceteze sa caute mijloacele pertinente
de solutionare a diferendului.
1.2Analizaţi evoluţia istorică şi codificarea principiului
In evul mediu statele utilizau frecvent medierea,arbitrajul si
concilierea.Reguli de drept international stabilite prin
tratatele multilaterale apar abia la sfirsitul sec 19, cu prilejur conferintelor
de pace de la Haga din 1899 si1907.Insa atita timp cit dreptul international
nu interzicea razboiul si cit timp recurgerea la forta
era permisa,solutionarea pasnica nu putea sa aiba decit un caracter
subsidiar si sporandic.Dupa infiintarea ligii natiunilor sau reglementat o
serie de instrumente juridice internationale,care au consacrat principiul
nerecurgerii la forta si la amenintarea cu forta,acesta avind caracter de
norma imperativa.Principiul dat sia cunoscut o consacrare cruciala in Carta
ONU 1945.De altfel acest principiu reprezinta si unuldintre scopurile
ONU,adica infaptuirea prin mijloace pasnice si in conformiutate cu
principiile justitiei sidreptului international.Cu prilejul codificarii
DI,principiul solutionarii pasnice a diferendelor internationale,cunoaste
importantedezvoltari.De ex urmeaza Declaratia Adunarii Generale ONU
asupra principiilor de drept international,ActulFinal de la Helsinki
1975,Declaratia de la Manilla cu privire la reglementarea pasnica a
diferendelor internationale 1982.Astazi principiul dat,are o importanta
deosebit de mare din considerentul solutionarii problemelor internationale
fara a recurge la forta,astfel neavind de suferit nici pacea si securitatea
internationala si nicinatiunea.
1.3 Evaluaţi conţinutul juridic
al principiuluiConform Actului Final Helsinki75 ,Statele vor reglementa
diferendele internationale dintre ele prin mijloace pasnice,astfel incit sa nu
fie puse in peicol pacea si securitatea internationala si justitia.Ele se vor
stradui cu buna-credinta si intr-un spirit de cooperare sa ajunga la o solutie
rapida si echitabila pe baza dreptului international.In acest scop ele vor
recurge la mijloace ca negocierea ,ancheta,medierea ,concilierea
,arbitrajul,reglementarea judiciara sau la alte mijloace pasnice la alegerea
lor,inclusiv orice procedura de reglementare convenita prealabil
diferendelor la care sunt parti.In cazul in care nu se ajunge la o solutie
prin folosirea unuia din mijloacele pasnice de mai sus,partile indifered vor
continua sa caute un mijloc reciproc ,acceptabil pentru a reglementa pasnic
diferednul.Statele participante,parti la un diferend intre ele,precum si
celelalte participante,se vor abtine de la orce actiunecare au putea agrava
situatia astfel incit sa puzna in pericol mentinerea pacii si securitatii
internationale si prinaceasta sa faca mai dificila reglementarea pasnica a
diferendulu
Astfel Declaratia din 1982 cu privire la reglementarea pasnica a
diferendelor internationale,prevede obligatiastatelor dea actiona cu
buna credinta in relatiile dintre ele pentru a evita ivirea de diferente,urmind
sa traiascain pace.Subiectul II: Regimul juridic al străinilor 2.1 Definiţi
regimul juridic al străinilor Strainul conform legilatiei internationale si
conform doctrinei de specialitate reprezinta persoanele care aucetatenia
altor state si se afla pe teritoriul altui stat a carui cetatenie nu
o are.Conform legii cu privire la regimul juridic al cetatenilor straini si
al apatrizilor RM-se considera cetatean strain persoana care nu are
cetatenia RM dar care are dovada apartenentei sale la un alt stat.2.2
Analizaţi principiile regimului juridic al străinilor.In practica si
teoria dreptului international se intilnesc 4 forme principale ale conditiei
juridice a strainului:A)regimul national-potrivit acestui principiu,strainii,in
conditiile legii dispun de drepturi civile sifundamentale,extrem de rar si de
drepturi politice.Regimul national este stabilit si strainilor din tara
noastra,art19Constituie,care spune ca strainii si apatrizii au aceleasi
drepturi si indatoriri ca si cetatenii RM,cu exceptii prevazute de lege.In
columbia de ex cetatenii spanioli au dreptul dea participa la alegeri insa nu
dea candida.B)Regimul special-prin care strainilor li se acorda numai acele
drepturiu prevazute in mod expres de legiinterne si tratate internationale,de
ex dreptul dea intra liber intro tara fara vize si fara pasaport.C)Regimul
clauzei natiunii celei mai favorizate-este consacrat de regula in tratatele
bilaterale.In acest regimstatul acorda strainilor aflati pe teritoriul sau
drepturi conferite cetatenilor unui stat tert,considerat favorizat.D)Regimul
reciprocitatii- reciprocitatea implica situatii cind strainii dispun de anumite
drepturi sub conditia caaceste drepturi sa fie acordate si cetatenilor proprii
in tarile carora apartin strainii in cauza.Reciprocitatea poatefi
legislativa,diplomatica sau de facto.E)In istorie sa cunoscut si regimul
capitulatiilor,in virtutea caruia ,strainii,cetateni ai mai multor puteri
erauscosi de sub jurisdictia statului in care se aflau.Astfel de regim
sa intilnit in Turcia sec 18,China Japonia sec19.F)Un regim special
il reprezinta regimul personalului diplomatic si consular.Acest regim
reglementeazaintrarea sederea si iesirea strainului,membru al personalului
diplomatic si consular,a familiilor etc.2.3 Estimaţi clauza naţiunii celei mai
favorizateDupa cum am mentionat deja,regimul clauzei natiunii celei mai
favorizate este consacrat de regula in tratate bilaterale. In acest regim statul
acorda strainilor aflati pe teritoriul sau drepturi conferite cetatenilor unui
stattert,considerat favorizat.Domeniile care pot face obiectul clauzei
sunt:tarife vamale,tranzit,importuri si exporturi,regimul persoanelor fizice
si juridice,drepturi de autor,regimul misiunilor diplomatice si consulare
etc.Potrivit altei definitii,principiul clauzei natiunii celei mai favorizate
prevede ca orce facilitare acordata de unstat membru al Organizatiei
mondiale a comertului,in favoarea altui stat membru,se extinde obligatoriu
asupratuturor statelor membre-acesta fiind principiul nediscriminarii in
comertul international.De ex UE a incheiat cu tarile terte acorduri
comerciale prin care se acorda reciproc clauza natiunii celei
maifavorizate.Astfel de acorduri au fost semnate cu tarile arabe
exportatoare de petrol si cu cele din Pactul Andin1984,Cu statele ASEAN
1980 s.a.Cu RM,UE a inkeat un acord nepreferential- numit acord de
parteneriat si cooperare cu UE la 28 noiemrie1994,care pina la incheierea
unui nou acord cu UE,astazi reprezinta baza legala a relatiilor RM/UE.
est nr.5
Subiectul I: Principiul integrită
est nr.5
Subiectul I: Principiul integrității teritoriale și inviolabilității frontierilor
de stat
1.1Definiți principiul integrității teritoriale și inviolabilității frontierilor de
stat.
Principiul integrității teritoriale –implica protectia drepturilor statelor
la integritate si inviolabilitateateritoriului,pt ca acest scop putand fi folosite
mijloacele juridice prezente in dreptul international si altemijloace,inclusiv
remediile nationale.Principiul presupune dreptul statului de a exercita
supremația sa deplină pe teritoriul său, delimitat prin frontiere de stat,
supremație ce-și găsește expresie în organizarea politico-administrativă a
teritoriului, în stabilirea regimului juridic al persoanelor ce se află
pe teritoriul său, în folosirealiberă a resurselor sale naturale.Principiul
inviolabilității frontierilor de stat –reglementeaza metodele si formele de
cooperare a statelor inscopul asigurarii protectiei frontierelor,inclusiv
inchierea tratatelor despre delimitarea si demarcarea,apararelegitima
colectiva,solutionarea diferendelor de frontiera si elaborarea mecanismelor
respective.
1.2Analizați evoluția istoricăși codificarea principiilor.Dreptul la
integritate teritorialași inviolabilitatea frontierilor de stat este o consecință
juridică a suveranitățiinaționale. Iniț
ial aceste drepturi nu au fost statutate ca principii desinestătătoare ale
Dreptului Internațional, cidoar ca drepturi și îndatoriri ale statelor stipulate
în tratatele de pace de după primul război mondial. Prinadoptarea Cartei
ONU, de si principiul integrității teritoriale nu a fost stipulat într-un mod
distinct, fiind inclusîn art.2, a fost statuat cu o sferă de aplicare
universalăși obligația respectării lui de state în ansamblul relațiilor
internaționale. Pentru prima dată aceste principii au fost enunțate și
dezvoltate separat de către ActulFinal de la Helsinki din 1975. Ulterior,
împreună cu cel al ”respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale
omului” aceste 2 princincipii au devenit alături de cele șapte enumerate în
Carta ONU, principiifundamentale ale dreptului Internațional.
1.3 Evaluați conținutul juridic al principiilor.
Principiul integrității teritoriale mai presupune interzicerea oricăror
tentative de a urmări ruperea par țială sautotală a unității naționale,
manifestările de for ță
îndreptate împotriva teritoriului unui anumit stat. Astfel,statelor le revine
obligația de a nu viola teritoriul altui stat, de a nu anexa cu for ța teritoriul
altu stat, precumșide anu exercita puterea sa pe teritoriul acelui stat.O
consecinț
ă a acestui principiu este inadmisibilitatearecunoașterii ca legale a oricărei
achiziții teritoriale efectuate prin for ță. În acest sens, Dreptul Internaț
ionalinterzice mișcările secesioniste care au ca scop încălcarea acestui
principiu. Recunoașterea integrităț iiteritoriale presupune însă și
acceptarea dreptului de ”pasaj inofensiv”, dreptul de tranzit aerian,
feroviar,maritim dar numai în virtutea și limitele stabilite de convenții și
tratatele internaționale.Principiul inviolabilității frontierilor de stat
presupune că modificarea frontierelor de stat se face doar prinmijloace
pașnice, pe baza unui acord intervenit între statele interesate și pe bază de
plebiscit.Potrivit acestui principiu, frontierele fiecărui stat vor trebui să fie
respectate de toate celelalte state, de unde decurge caracterulilicit al
oricăror manifestări sau sau demonstrate ii de forță în aproprierea acestor
frontiere. Modificările teritoriale și implicit a frontierelor se face în baza
eprimării voinței libere a poporului prin intermediul plebiscitului.
Subiectul II: Zona Economică Exclusivă
2.1Definiți noțiunea de zonă economică exclusivăzonă
economică exclusivă –este o zona situata dincolo de marea teritoriala si
adiacenta acestia,supusaregimului juridic special in virtutea caruia
drepturile si jurisdictia statului riveran si drepturile si libertatilecelorkate
state sunt guvernate de dispozitiile pertinente ale conv ONU asu[pra drept
marii ,1982
.2.2Determinați drepturile și obligațiile tuturor statelor în z.e.e.
În z.e.e. statele se bucură de libertățile de navigație și
de survolși de a pune cabluri și conducte submarine cît și de libertatea de
a folosi marea în alte scopuri licite pe plan internaționalStatele
deasemenea vor avea obligația de a ţine seama în mod corespunzător de
drepturile şi obligaţiile statuluiriveran şi vor respecta legile şi
reglementările adoptate de acesta în conformitate cu dispoziţiile
Convenţiei cu privire la
dreptul mării din 1982 şi, în măsura în care ele nu sunt incompatibile cu
prezenta parte, celelaltereguli de drept internaţional. Printre asemenea
obligațiuni se numără:1) Interdicția transportului de sclavi2) Obligația de a
coopera la reprimarea pirateriei3) Obligația de cooperarpentru reprimarea
reprimarea traficului ilicit de stupefiante şi de substanţe psihotrope
practicat de nave4) Obligația de cooperare pentru reprimarea emisiunilor
neautorizate (radio)
2.3Evaluați drepturile exlcusive și obligațiile statelor riverane în zonele
lor e.e.
În z.e.e. statul riveran drepturi suverane în scopul explorării şi
exploatării, conservării şi gestiunii resurselor naturale, biologice sau
nebiologice, ale fundului mării, ale subsolului acestuia şi ale apelor de
deasupra, ca şicu privire la celelalte activităţi de explorare şi exploatare a
zonei în scopuri economice, cum ar fi producereade energie cu ajutorul
apei, al curenţilor şi al vântului. Statul riveran mai are dreptul
la:Amplasarea și folosirea de insule artificiale, instalații și
lucrări.Cercetarea științifică marina protectia și conservarea spațiului
marin.Statul riveran are obligațiunea de a ţine seama în mod
corespunzător de drepturile şi de obligaţiile celorlaltestate şi va acţiona
într-un mod compatibil cu Convenț
ia cu privire la dreptul mării din 1982.
TEST nr.6
Subiectul I: Principiul dreptului popoarelor la autodeterminare
1.1.Definiți principiul autodeterminării popoarelor și dreptul lor de a
dispune de ele însele.
-reglementeazzaasigurarea drepturilor acestei categorii a subiectilor de
drept international in vederea alegerii formelor simetodelor de realizare a
statutului politic,dezvoltarii economice libere,identitatii
culturale,participarii inrelatii;e internationale.
1.2Analizați evoluția istorică și codificarea principiului.Principiul
autodeterminării a fost fundamentat pentru prima dată în declarația
președintelui W.Wilson, din 22ianuarie 1917, în care se menționa că
o
pace trainică nu se poate edifica decît prin consimțămîntul
popoarelor.Ceva mai tîrziu, tot el avea să menționeze că autodeterminarea
nu este un simplu fapt, ci un principiuimperativ.Pentru prima dată
principiul autodeterminării este consacrat în Carta ONU, ulterior acesta
fiind reglementat șiîn
Rezoluția Adunării Generale a Onu 1960 referitoare la acordarea
independenței țărilor și popoarelor dincolonii, în Actul Final de la Halsinki
1975 precum și în Pactul internațional privind drepturile civile și politic
1.3Evoluați conținutul juridic al principiului.Dreptul popoarelor de a
dispune de ele însele implică următoarele drepturi fundamentale:a)dreptul
popoarelor asuprite de a se constitui într-un stat propriu și independent.
b)dreptul popoarelor asuprite de a lupta împotriva dominației străine
și caracterul legal al acestei luptec)dreptul de a beneficia de protecția
dreptului internațional.d)dreptul de a stabili relații oficiale cu state ș i de a
participa la organizații internaț
ionale e)dreptul la libera exploatare a resurselor minerale, biologice
etc.La rîndul lor statele pentru respectarea acestui principiu sunt obligate
să acorde ajutor ONU în vedereaachitării acesteia de răspunderile pe care
i
le conferă carta ONU în privința acestui principiu și să se abțină dela
orice măsură de constrîngere care ar priva popoarele de acest drept.Pentru
ca un
popor să cîștige dreptul de a se numi Mișcare de Eliberare Națională și
de a se bucura de aceststatut este nevoie ca să întrunească 3 elemente :1)
Poporul să aibă la bază un substrat cultural (valori,limbă, religie etc.)2)
Trebuie să existe un organ de conducere3) Acest organ de conducere
trebuie să se bucure de autoritate în fața poporuluiTrebuie de menționat
că minoritățile naționale nu au dreptul de a lupta pentru autodeterminare.
Minoritățile trebuie și sunt protejate prin tratate internaționale prin care
li se garantează drepturile și libertățile fundamentale (inclusiv cele la
păstrarea identității).
Subiectul II: Marea liberă
2.1 Definiți noțiunea de mare liberă
Marea libera este acea parte a Oceanului Mondial,situata in afara
limitelor zonei economice exclusive si estedeschisa pt toatele statele
fie ele riverane,fie
fara litoral.Convenția cu privire la dreptul mării din 1982 define
ște marea liberă drept acea parte a mării care nu estecuprinsă nici în zona
economică exclusivă, nici în marea teritorială, apele interne sau
arhipelagice unui stat.
2.2 Analizați principiile aplicabile regimului mării libere
Regimul juridic al mării libere este guvernat de 3 principii importante ale
dreptului internațional maritim,codificate în Convenția din
1982: principiul libertății mării, principiul folosirii mării în scopuri
pașnice, principiul neapropriațiunii mării libere.Prin principiul libertății
mării se subînțelege că Marea liberă este deschisă tuturor statelor, fie ele
riveranesau fără litoral. Această libertate presupune:1)libertatea de
survol2)libertatea de navigație 3)libertatea de a pune cabluriși conducte
submarine4)libertatea de a construi insule șialte instalații autorizare de
dreptul internațional5)libertateapescuitului6)libertatea cercetărilor științ
ificePrin principiul folosirii mării în scopuri pașnice statele riverane sunt
obligate să se abțină de la recurgerea lafor ță sau amenințare cu for ța.Prin
principiul neapropriaț iunii mării libere statelor li se interzice să pretindă
vriun drept de proprietateasupra mării libere sau să supună o parte din ea
suveranității sale. Principiul dat nu afectează jurisdicția de statla bordul
unei nave aflate sub pavilionul său.
2.3 Estimați modalități de reprimare a infracțiunilor comise în marea
liberăÎn scopul reprimării a infracțiunilor comise în marea liberă este
necesar să menționăm că aici ne vine înajutor 2 excepții de la principiul
imunității de jurisdicție la bordul unei nave,și anume: dreptul de vizită
șidreptul de urmărire.Dreptul de vizită este
dreptul de control efectuat de o navă de război sau afectată de serviciul
public asupraunei nave comerciale, atunci cînd există motive serioase de a
bănui că această navă practică: pirateria,transportul de sclavi, nu are
naționalitate.Dreptul de urmărire este dreptul de a urmări nava străina de
către o navă de război sau afectată de serviciul public doar dacă există
motive serioase care presupun că nava a încălcat legile unui stat. Dreptul
de urmărireîncetează atunci cînd nava pătrunde în marea teritorială
a propriului stat.Sunt considerate infracțiuni comise în marea liberă:
Transportul de sclavi, pirateria, traficul de substab
țestupefianteși psihitrope, emisiunile neautorizate emise în marea
liberă.Ceține de reprimarea pirateriei, Convenția din 1982 prevede că orice
stat poate să rețină o o navă sau oaeronavă pirat, să aresteze persoanele şi
să sechestreze bunurile care se găsesc la bord. Tribunalele statului care
a efectuat reţinerea pot să se pronunţe asupra pedepselor de aplicat,
precum şi asupra măsurilor de luat în ceeace priveşte nava, aeronava sau
bunurile.Deasemenea statelor au dreptul să aresteze orice persoană sau să
imobilizeze orice navă care practicătransportul de sclavi, servește unei
emisiuni neautorizate sau practică trafic de substanțe stupefiante
și psihotrope.
Test nr. 7
Subiectul I: Principiile fundamentale ale dreptului internațional public
1.1.Definiți noțiunea de principiu fundamental al DIP.
Principiul fundamental al Dreptului Inernaional repezinta o norma
juridica de
maxima generalitate, universalvalabile, juridic obligatorii pentru subiectele
de drept internațional care au fost create în baza acordului devoinț
ă al statelor. Principiile constituie normele cele mai importante care stau la
baza întregului sistem deDrept Inernațional. pr fund-norme de drept
fundamentale,imperative,universale,generale care au drept
scopreglementarea relatiilor internationale contemporane si protectia
valorilor fundamentale caracteristicecivilizatiei umae la o anumita etapa
de dezvoltare istorica.-prescriptie normativ ce se caracterizeaza printr-un
inalt nivel de abstractizare,ce guverneaza conduitasubiectilo DIP. La
ele putem evident si caracter politic adic statele decurg la modaliati
politice de solutionare aconflictelor.Ele apara cele mai importante valori a
societietatii int:pacea,egalit dintre state,coperarea.Pr fundamentale au o
valoare jur egala,nefind supuse unei ierarh.Respectarea lor reprez
o conditie sine qua nonadica necesar pu evitar conflictelor
dintre state.
1.2Analizați natura juridică a principiilor fundamentale ale DIP.Principiile
fundamentale au un caracter de maximă generalitate, acoperind toate
domeniile pe care raporturilede DIP le reglementează. Caracterul universal
reiese din faptul că se aplică tuturor relațiilor dintre state.Principiile
fundamentale au și un caracter juridic, iar faptul că au fost consfințite în
cele mai importantedocumente internaționale confirmă acest fapt. În
literatura de specialitate se insistă asupra fatpului statele suntdeseori
tentate să recurgă exlcusiv la mijloace poltice de soluționare a conflictelor,
astfel principiilefundamentale capătă
și un caracter politic. Ele apără cele mai importante valori ale societății
internaționale, pentru subiecții DIP și în general pentru toată omenirea.
Principiile DIP au o valoare juridică egală, nefiindsupuse unei ierarhizări.
Aceste principii reprezintă ni ște norme ius cogens, adică sunt
normeimperative,obligatorii. O altă caracteristică a principiilor de DIP este
interdependenț
a principiilor, aceastarezultînd din faptul că fiecare principiu se afirmă
prin celelalte principii.
1.3Evaluați principiile în procesul de formare
a Dreptului Internațional PublicReie
șind din natura și conținutul juridic al principiilor fundamentale ale
dreptului internațional trebuie demenționat că aceste principiii se
detașează din totalitatea normelor dreptului internatiional, ele
reprezentîndnucleul de bază al Dreptului internalional public, întrucît
celelalte norme adoptate ulterior fie pe calecutumiară, fie pe cale
convențională s-au conformat acestor principii.Trebuie de
menționat deasemeneași faptul că unele din principiile internaționale au
început să influențezeDreptul Internațional și relațiile dintre state, încă
din antichitate. Astfel principiul îndeplinirii cu bună-credință a
obligațiilor asumate (pacta sunt servanda) apărut în Roma Antică este și
acum piatra de temelie arelațiilor dintre statele contemporane.Prin
urmare principiile
internaționale, au contribuit la marile victorii revoluționare și democratice
asupra autoritarismului și dominației statelor mai puternice asupra
relațiilor internaționale. Momentul crucial înevoluția Dreptului
Internațional a fost adoptarea Cartei ONU în 1945 și codificarea
principiilor fundamentalechiar în art.2 al acestui document. Ulterior pentru
a spori eficienț
a principiilor fundamentale, societateainternațională le- mai codificat într-o
serie de tratate cum sînt:1)Declarația Adunării Generale a ONU privind
principiile de drept internaț
ionale2)Actul final de la Helsinki 19753) Carta de la Paris pentru o nouă
Europă 1990
Subiectul II: Valabilitatea tratatelor internaționale
2.1 Definiți noțiunea de validitate a tratatului internațional.
Validitatea tratatului internațional reprezintă corespunderea sa cu normele
legale ce
ține de regulile sale deîncheiere, conținutul, obiectul și scopul sau.un tratat
international se considera valabil atat timp cat nu estedovedit contrariul.
2.2Constatați viciile de consimțămînt prezente la încheierea tratatului
internațional.
Viciile de consimțămînt care duc la nulitatea relativă a tratatului sunt:a)
violarea vădită a unei norme de importanță fundamentală a dreptului intern
privind compentența de aîncheia tratate.(de ex: norma constituțională
privind ratificarea, procedura de urmat, deplinele puteri) b) eroarea dacă
constituie o bază esențială a consimț
ămîntului unui stat de a fi legat prin tratat sau dacă statulcare invocă
eroarea nu a contribuit prin conduita sa la producerea ei c) dolul care
constă în conduita frauduloasă a unei păr ți contractante, prin care se
urmărește determinarea altei părți contractante să-și dea consimț
ămîntul pentru încheierea tratatului.Dolul poate îmbrăca forma unor
declarații false, a reprezentării false sau alte procedee de înșelătorie d)
coruperea reprezentantului unui stat participant la negocierea încheierii
tratatului.Actele de corupere trebie să fie evidente ș
i în măsură să exercite o influență considerabilă asupra voinței lui.Viciile
de consimțămînt care duc la nulitatea absolută a tratatului
sunt:a)constrîngerea exercitată asupra reprezentanț
ilor unui stat, prin acte sau amenințări îndreptate împotrivalibertății sau
integrității fizice a acestuia, reputației lui, persoanelor dragi
ei. b)constrîngerea exercitată asupra unui stat participant, prin amenințarea
cu for ța sau prin violarea altor principii fundamentale ale DIP.
2.3Evaluați efectele nulității tratatelor internaționale.
În dependență de viicile consimțămînt prezente la încheirea tratatului, el
poate fi lovit fie în nulitate relativăfie în nulitate absolută.a) Nulitatea
relativă de obicei duce la
suspendarea tratatului. Ea poate fi invocată doar de partea care a
fost prejudiciată de încheierea tratatului. b) Nulitatea absolută poate fi
invocată atît de partea prejudiciată cît de orice alt membru al
societățiiinternaționale, precum
și din oficiu de către o instanță internațională jurisdicțională. Nulitatea
absolută are ca efect declararea tratatului ca fiind nevalabilși repunerea
păr ților în stituația care aexistat pînă la încheierea tratatului(erga
omnes) .
Deasemenea păr țile trebuie să se străduie să elimineconsecințele oricărui
act îndeplinit pe baza acelui tratat.
Test nr.8
Subiectul I: Principiul cooperării internaționale
1.1.Definiți principiul cooperării internaționale.
Principiul cooperării internationale confirma modul cardial de
realizare de catre state a intereselor lor indomeniul international,la
fel si in
sfera dreptului intern.Principiul cooperării internaționale prevede
dreptulsubiecților DIP de a stabili raporturi de colaborare cu ceilalți
subiecți, de a participa la proiecte, inițiative decooperare pe plan
regionalși mondial. Principiul cooperării mai prevedeși obligația
subiecților DIP de acontribui la dezvoltarea armonioasă a comer țului
internațional fără bariere sau discriminări , de a contribui la paceași
securitatea omenirii, de a preveni crizeleși de a participa la combaterea
infracționalității
internaționale, terorismului etc.
1.2.Analizați evoluția istorică și codificarea principiului
Acest principiu a fost înscris printre principiile de bază ale
Cartei ONU, în care se precizează că trebuiecooperarea internațională în
rezolvarea problemelor internaționale cu caracte economic, social,
cultural precum și în încurajarea și respectarea drepturilor omului.
Formularea cooperării ca scop al O.N.U a făcut caunii autori să nu
considere cooperarea internațională un principiu findamental. Însă
Declarația AdunăriiGenerale a O.N.U. din 1970 prevede că ”Statele,
oricare ar fi deosebirile existente între sistemele lor politice,economiceși
sociale au obligația de a coopera între ele în diverse domenii ale relațiilor
internaționale”. Actulfinal de la Helsinki 1975 precum și Carta pentru o
nouă Europa de la Parsi 1990 la fel consacră acest principiu,iar carta
enumeră express domeniileși acțiunile care rezultă din obligația cooperării
internaționale.
1.3Evaluați conținutul juridic al principiului
Autorii contemporani ajung la concluzia că cooperarea este de natură
dispozitivă cu unele excepții. Ideia estecă astăzi cooperarea internațională
este unicul instrument prin care statele își pot realiza interesele ori
încondițiile conteporane nici un stat nu va putea purta o politică autarhică
(de izolare).
Prin urmare obligația decooperare pentru state se întîlnește în următoarele
situații:Carta ONU stipulează obligația tuturor statelor membre de a
participa la sancțiunile decise de consiliul desecuritate contra statelor care
atentează la paceași securitatea internațională.În dreptul cosmis se
întîlnește situația cînd un obiect cosmic este nevoit să aterizeze for țat pe
teritoriul unui altstat, atunci statul pe teritoriul căruia obiectul este depistat
va întreprinde toate măsurile pentru restituireaobiectului statului de
lansare, repatrierea echipajului și se va abține de la orice investigații
asupra obiectuluicosmic.La fel în dreptul cosmic, dacă un stat este mai
bine echipat
și posedă sateliți care urmăresc starea vremii,atunci el va informa de
urgență statele mai puțin echipate despre calamitățile naturale care le
amenință.Cooperarea internațională în calitate de principiul fundamental
impliecă subiecte activeși cu drepturi egale.Acțiunile lor deasemenea
trebuie să se afle sub imperiul bunei-credințe.
Subiectul II: Zona internațională a teritoriilor submarine
1.1Definiți noțiunea de zonă internațională a teritoriilor submarine.
Zona internațională a teritoriilor subarine reprezintă fundurile mărilor și
ale oceanelor dincolo de limitele jurisdictiei nationale.zona si resursele
sale sunt patrimoniu comun al umanitatii si nici un stat nu poate sarevendie
sau sa exercite suveranitatea sau drepturile suverane asupra unei parti
oarecare a zonei sau aresureselor sale.
1.2Identificați principiile aplicabile regimului zonei submarine.
Regimul juridic aplicabil zonelor internaționale a teritoriilor submarine
este guvernat de următoarele
principii:1)Principiul inadmisibilității revendicărilor de suveranitateși
apropriaț
iunii zonei. Potrivit acestui principiunici un stat nu poate să revendice sau
să exercite suveranitate sau drepturi suverane asupra unei păr ți oarecarea
zonei sau asupra resurselor sale. Nici un statși nici o persoană fizică sau
juridică nu poate să-și însușeascăvreo parte oarecare a zonei sau a
resurselor sale.2)Principiul exploatăriiși explorării zonei în interesul
întregii umanită
ți. Zona și resursele sale suntconsiderate patrimoniul comun al întregii
omeniri. În consecință, activitățile din zonă vor fi desfășurate îninteresul
întregii omeniri, idependent de situaț
ia geografică a statelor, fie că e vorba de statele riverane saustate fără
litoral.3)Principiul utilizării zonei în scopuri exclusiv pașnice.4)Principiul
răspunderii internaționale pentru daunele rezultate în urma nerespectării
statutului juridic al zonei.Un stat sau organizație internațională poartă
răspundere pentru daunele provocate zonei internaționale ateritoriilor
submarine, rezultate în urma nerespectării obligațiilor care le revin în
conformitate cu clauzeleconvenț ionale. 5)Principiul protecției mediului
marin. Pentru desfășurarea tuturor activităților din zonă, trebuie luate
măsurinecesare în scopul asigurprii protecției eficace a mediului marin
împotriva efectelor dăunătoare care potrezulta din aceste activități.
1.3Estimați rolul Autorității Internaționale a spațiilor submarine.
Autoritatea Internațională a spațiilor submarine a fost creată prin
Convenția din 1982 și reprezintă oorganizație internațională care are ca
scop primordial asigurarea regimului juridic al zonelor internaționale
alespațiilor submarine. Toate statele păr ți sunt în mod automatși păr
ți ale acestei Autorități. Numai Autoritatea poate elibera autorizații statelor
membre pentru desfă
șurearea activităților în aceste zone(fie cercetări științifice, fie explorare
sau exploatare). Tot Autoritatea urmează să ducă evidențași
săsupravegheze aceste lucrări.Din 1966 Autoritatea a obținut statut de
observator pe lîngă ONU. Dacă inițial cheltuielile erau suportate deONU,
ulteior Autoritatea
a trecut la intretinere prorie, aceasta sporind gradul de impartialitate si
independentain luarea deciziilor.Rolul principal pe care il are autoritatea
constă în faptul că ea împarte beneficiile financiare sau
alte avantajeeconomice provenite din activitățile din zonă. Tot Autorității
îi revine rolul principal în vederea garantării, protecțieiși conservării
mediului marin. La fel Autoritatea are menirea de a promovași încuraja
cercetările științifice marine
Test nr.9
Subiectul 1: Principiul protecţiei drepturilor si libertăţilor fundamentale ale
omului
1.1 Definiţi principiul protecţiei universale a drepturilor omului
Principiul protectiei drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului –
reglementeaza asigurarea de catre stata inviolabilitatii drepturilor omului
pe teritoriul lor si in afara frontierelor de stat.
1.2 Analizaţi evoluţia istorică şi codificarea principiului.
Principiul respectării drepturilor omului este relativ nou, căpătand valenţe
deosebite dupăadoptarea Declaraţiei universale a drepturilor omului. Prima
consacrare oficială a
drepturilor omului apare in SUA, la 12 iunie 1776, in Declaraţia
drepturilor, care consfinţea dreptul omuluila viaţă şi la libertate. Carta
ONU conţine şi ea unele dispoziţii care denotă preocuparea
societăţiiinternaţionale in respectarea şi garantarea drepturilor omului.
Reafirmind in preambulul său „credinţa indrepturile fundamentale ale
omului, in demnitatea şi valoarea persoanei umane, in egalitatea in drepturi
a bărbaţilor şi femeilor”, Carta ONU consfinţeşte in mod expres la art. 56
obligaţiile statelor privind respectareauniversală şi efectivă a drepturilor
omului şi libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă,
sex,religie, limbă etc.In anii care urmează de la data intrării in vigoare a
Cartei ONU, in cadrul Naţiunilor Unite au fost elaboratenumeroase
instrumente politico-juridice internaţionale, care au dat expresie
preocupărilor pentru atingerea unuistandard minim de protecţie
a drepturilor omului, atributelor fundamentale ale personalităţii
individului,drepturile şi obligaţiile care-i revin in raport cu semenii săi
şi societatea din care fac parte.Dintre documentele cele mai reprezentative
care au fundamentat existenţa principiului respectării drepturilor omului ca
principiu de drept internaţional este necesar de menţionat:
DeclaraţiaUniversală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948
Cele două Pacte internaţionale cu privire la drepturile economice, sociale
şi culturale şi cu privire la drepturilecivile şi politice, adoptate de Adunarea
Generală a ONU la 16 decembrie 1966;Declaraţia americană a drepturilor
şi indatoririlor omului adoptată la Bogota in 1948;Convenţia pentru
protecţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale semnată la Roma
la 4 noiembrie1950 in cadrul Consiliului Europei;Actul final alConferinţei
pentru Securitate şi Cooperare in Europa, semnat la Helsinki la 1 august
1975Documentele ulterioare adoptate in procesul CSCE la Madrid, Viena,
Copenhaga şi ParisConventia privind reprimarea si prevenirea crimei de
genocid din 1948Conventia privind reprimarea si prevenirea apartheidului
din 1973
1.3 Evoluaţi conţinutul juridic al principiuluiDrepturile omului sunt cele
mai codificate la moment.
Persoanele fizice in deferitele
saleacceptiuni(copil,refugiat,apatrid,bipatrid,persoana stramutata) este
astazi destinatarul principal a surselor dreptului international.Au fost
create o serie de mecanisme care examineaza cauzele de
nerespectare drepturilor si libertatilor fundamentale. In DIP se cunosc doua
tipuri de asemenea mecanisme: jurisdictionale(CtEDO)
siadministrative(Comitetul de la Geneva pentru drepturile omului).Pe linga
categoriile de presoane protejate in DIP exista acte care protejeaza anumite
categorii de drepturifundamentale.(ex Pactul cu privire la drepturile civile
si politice din 1966).Astazi se cunosc trei generatii ale drepturilor
omului:drepturi civile si politicedrepturi economice,sociale si
culturaledrepturi colective(dr. la pace,la dezvoltare, la un mediu
inconjurator sanatos,dr. la folosirea proprie a resurselor naturale,etc)De
fapt, in virtutea acestui principiu statelor le revin şi o serie de obligaţii de
drept internaţionalcum ar fi de pildă:- obligaţia statelor de a respecta
standardele internaţionale privind drepturile omului;- obligaţia de a
nu permite nici un fel de incălcare a drepturilor omului, creand mijloace
judiciarela indemana celor ale căror drepturi au fost incălcate;- să se
preocupe de asigurarea pentru toţi oamenii a unui nivel de viaţă
corespunzător asigurării sănătăţii şi bunăstării lor, preocupandu-se de
adoptarea măsurilor sociale necesare;- să asigure minorităţilor naţionale
dreptul de a se asocia, de a duce impreună o viaţă spiritualăşi de a-
şi prezerva identitatea etnică, lingvistică şi religioasă;- obligaţia de a
informa cu bună credinţă forumurile internaţionale in legătură cu modul
incare statele respectă şi aplică convenţiile internaţionale privind drepturile
omului, manifestando receptivitate faţă de sugestiile şi propunerile altor
state, faţă de recomandările organizaţiilor internaţionale.In concluzie, este
necesar de reţinut că intre principiul drepturilor omului şi
principiileegalităţii suverane şi neintervenţiei nu trebuie să existe raporturi
de incompatibilitate. Măsurile prin care sunt traduse in viaţă reglementările
internaţionale privind drepturile omului sunt inesenţă măsuri interne
adoptate de state in virtutea suveranităţii lor. Afară de aceasta, este
necesar de menţionat că documentele internaţionale creează doar un
anumit cadru juridic general legatde protecţia drepturilor omului, pe cand
concretizarea acestor prevederi se efectuează in ultimăinstanţă prin actul
suveran al statului, prin reglementări interne, şi in general prin
contribuţiaorganelor interne ale statului care veghează respectarea
necondiţionată a drepturilor omului infiecare stat.
Subiectul II:Platoul continental
2.1 Definiţi noţiunea de platou continental
Platou continental-.cuprinde fundul marii si subsolul regiunilor
submarine situate dincolo de mareateritoriala,pe toata intinderea
prelungirii naturale a teritoriului terestru al acestui stat ,pana la limita
externa amarginii continentale sau pana la o distanta de 200 de mile
marine de la liniile de baza de la care se masoaralatimea marii teritoriale
,atunci cand limita exterioara a marginii continentale se afla la o distanta
inferioara,sau nu mai mult de 350 de mile marine masuarate de la
aceleasi linii de baza ,fie nu mai nu mai mult de 100mile marine de la
izobata de 2500 m.
2.2 Analizaţi tehnicile de delimitare a platoului continental
Conventia cu privire
la dreptul marii prevede citeva tehnici de delimitare a platoului
continental:1. pană la o distanţă de 200 mile marine de la liniile de bază de
la care se măsoară lăţimeamării teritoriale, atunci cand limita exterioară a
marginii continentale este inferioară celor 200 mile marine,2. pană la o
distanţă de 350 mile marine de la liniile de bază de la care se măsoară
lăţimeamării teritoriale, atunci cand limita exterioară a marginii
continentale se intinde dincolo de 200 mile marine dela liniile de bază a
mării teritoriale,
3. in aceleaşi condiţii, pană la o distanţă de 100 mile marine de la izobata
de 2500 m, care estelinia care leagă punctele de 2500 m adancime.(1
strelca-platoul continental,2-izobata de 2500 m,3-prelungireade 100 mile
maritime)
2.3 Estimaţi drepturile exclusive şi obligaţia statelor în explorarea
platoului continentalDrepturile si obligatiile statului riveran asupra
platoului continental1. Statul riveran exercită drepturi suverane asupra
platoului continental în scopul explorării lui şi exploatăriiresurselor sale
naturale.2. Drepturile vizate la paragraful 1 sunt exclusive, în sensul că
dacă statul riveran nu explorează platoulcontinental sau nu-i exploatează
resursele naturale, nimeni nu poate să întreprindă astfel de activităţi
fărăconsimţământul său expres.3. Drepturile statului riveran
asupra platoului continental nu depind de ocupaţia acestuia, efectivă sau
fictivă, şinici de vreo declaraţie expresă.4. Resursele naturale vizate de
prezenta parte cuprind resursele minerale şi alte resurse nebiologice
alefundului mării şi subsolului acesteia, ca şi organismele vii care
aparţin speciilor sedentare, adică organismelecare, în stadiul în care pot fi
pescuite, sunt fie imobile pe fundul mării sau sub acest fund, fie incapabile
de a sedeplasa altfel decât dacă rămân în mod constant în contact cu fundul
mării sau cu subsolul acesteia.Cabluri şi conducte submarine pe platoul
continental1. Toate statele au dreptul de a pune cabluri şi conducte
submarine pe platoul continental conform dispoziţiilor prezentului
articol.Insule artificiale, instalaţii şi lucrări pe platoul
continentalPrevederile art. 60 se aplică, mutatis mutandis, insulelor
artificiale, instalaţiilor şi lucrărilor situate pe platoulcontinental.1. În zona
economică exclusivă, statul riveran are dreptul exclusiv de a proceda la
construirea şi de a autorizaşi reglementa construirea, exploatarea şi
utilizarea de:insule artificiale;instalaţii şi dispozitive utilizate în scopurile
prevăzute de art. 56 sau în alte scopuri economice;instalaţii şi lucrări care
pot împiedica exercitarea drepturilor statului riveran în zonă.2. Statul
riveran are jurisdicţie exclusivă asupra acestor insule artificiale, instalaţii şi
lucrări, inclusiv în materiede legi şi reglementări vamale, fiscale, sanitare,
de securitate şi de imigrare.Foraje pe platoul continentalStatul riveran are
dreptul exclusiv de a autoriza şi de a reglementa forajele pe platoul
continental, oricare ar fiscopurile acestora.Săparea de galeriiPrezenta parte
nu afectează dreptul statului riveran de a exploata subsolul recurgând
la săparea unor galerii,oricare ar fi adâncimea apei în locul respectiv.
Test nr.10
Subiect I: Cutuma Internaţională
1.1 Definiţi noţiunea de izvor de Drept Inernaţional
Izvorul de drept internaţional public poate fi definit ca fiind un
instrument juridic (tratatul sau cutumainternaţională), care dau formă
exterioară normelor juridice internaţionale, prin acordul de voinţă al
subiectelor dreptului internaţional public, in primul rand statele.
1.2Comparaţi cutuma cu tratatu internaţional
Asemanari: Ambele sunt izvoare de DIPAu forta juridica
obbligatorieSunt create prin acordul de vointa a statelor Pentru a
constitui izvoare de drept trebuie sa intruneasca anumite conditiiSfera
lor de aplicare variaza prin aria lor de intindere in spatiu Deosebiri:
Tratatul
CutumaRecunoasterea se face pe cale expresa Recunoasterea se face
tacitReprez inta un acord scris Se incheie in forma verbalaOfera o
regelementare clara si este usor Se face apel la alte surse auxiliarede doved
it acordul de vointa Trebuie sa fie generala si constantSe adopta prin anumi
te proceduri specifice repetataReglementeaza aproape toate domeniile Reg
lementeaza doar
anumite sfererelatiilor internationale ale relatiiilor internationaleIntruneste
ambele elemente: spiritual si material Lipsa elementului material
1.3Evaluaţi tehnici de probare a existenţei cutumei
Ne putem considera in prezenţa unei norme cutumiare – din momentul din
care fiecare dintre subiectele dedrept internaţional poate conta pe faptul că
celelalte se vor conforma acelei conduite ce formeaza obiectulrespectivei
reguli. Un fenomen nou in legătură cu formarea cutumei rezidă in
participarea organizaţiilor internaţionale la procesul cutumiar. Această
participare se manifestă prin acte care deşi emanăde la organele
organizaţiilor internaţionale, reprezintă in ultimă instanţă poziţia adoptată
destatele membre. Este vorba deci de o nouă cale de manifestare a
consimţămantului statelor careimbogăţeşte considerabil procesul
cutumiar. Ca exemplu de rezoluţii ale Adunării Generale ale ONU care au
influenţat mult procesulcutumiar pot fi enumerate următoarele: a .
Declaraţia universală a drepturilor omului din 10 decembrie 1948; b.
Declaraţia cu privire la declararea independenţei ţărilor şi popoarelor
coloniale din 1960;c. Declaraţia relativă la eliminarea tuturor formelor
de discriminare rasială din 1963 etc. Cutuma are un neajuns, ce constă in
dificultatea dovedirii existenţei acesteia, adică a dovedirii conţinutului ei.
Pentru a facilita stabilirea elementelor unei norme cutumiare ar putea fi
luatein considerare:actele normative interne ale statelor (legi, hotărari ale
guvernului, acte ale administraţiei publice locale etc.); orice acte ale
organelor statului cu puteri in planul relaţiilor internaţionale (acte ale
unor ministere, note diplomatice, declaraţii de politică
externă, corespondenţadiplomatică etc.)hotărari ale instanţelor de
judecată, cu incidenţă in materia dreptului internaţional;opiniile
exprimate de delegaţiile statelor in cadrul unor conferinţe internaţionale
sau in cadrul unor organe aleorganizaţiilor internaţionale;dispoziţiile
unor tratate internaţionale, care pot fi invocate ca norme cutumiare nu
intre statele părţi, ci inraporturile dintre state terţe sau intre acestea şi
statele părţi.In concluzie, putem constata că cutuma internaţională işi
menţine şi in prezent o insemnătatenormativă determinată.
Subiectul II: Statutul prizonierilor de război
2.1 Definiţi noţiunea de prizonier de război
Conform articolului 43-44 ale Convenţiei de la Geneva din 12 august
1949, conceptul de prizonier de război derivă din acela de combatant, unde
persoanele care fac parte din componenţaforţelor militare aflate in
conflict se consideră combatanţi (adică au dreptul să participe nemijlocit la
acţiunimilitare) şi orice combatant, fiind prins in prizonierat de partea
adversă, este prizonier de război
.2.2 Stabiliţi beneficiarii statutului de prizonier de război
Se bucură de protecţie umanitară in calitate de prizonier de război
următoarelecategorii de combatant

a) membrii forţelor armate ale unei părţi in conflict ai miliţiilor şi

corpurilor de voluntarifăcand parte din aceste armate; b) membrii altor
miliţii şi membrii altor corpuri de voluntari, inclusiv cei din mişcările
derezistenţă organizate aparţinand unei părţi in conflict, acţionand in afara
sau in interiorul propriului lor teritoriu, chiar dacă acest teritoriu
este ocupat;c) membrii forţelor regulate care se pretind ale unui guvern ori
ale unei autorităţi nerecunoscute de putereadeţinătoare;d) Persoanele care
urmează forţele armate fără a face parte din ele, membrii civili ai
echipajelor unităţilor demuncă sau ai serviciilor insărcinate cu bunăstarea
forţelor armate;e) persoanele din randurile populaţiei locale care iau
benevol arma in maini pentru a opunerezistenţă.Beneficiază de statut de
prizonier de război şi rezerviştii, membrii mişcărilor de rezistenţă, precum
şi membrii forţelor armate in uniformă care acţionează pe teritoriul inamic
in scopulobţinerii de informaţii sau distrugerea unor obiective militare. Nu
se bucură de statutul prizonierilor de război spionii, sabotorii, mercenarii şi
militarii care au comis crime derăzboi, după ce un tribunal competent a
pronunţat o sentinţă impotriva lor.
2.3 Estimaţi drepturile şi garanţiile de
care beneficiază prizonierii de război
Prizonierii de război işi păstrează statutul lor juridic din momentul
capturării lor pană larepatriere.Drepturi:Orice act de agresiune sau
omisiune ilicită care ar pune in pericol viaţa sau sănătatea unui prizonier
de război de sub puterea sa va fi considerat ca o gravă incălcare a
Convenţiei, ei nu vor putea fisupuşi unei mutilări fizice sau experienţe
medicale de orice natură care nu ar fi justificată de starea
sănătăţiilor1.Protecţia prizonierilor de război trebuie să aibă un caracter
permanent, mai ales impotrivaoricărui act de intimidare, contra insultelor
sau curiozităţii publice982.Orice incălcare a acestor reguli va antrena
răspunderea statului respectiv şi a celor care auefectuat-o, orice act ilicit
din partea puterii deţinătoare, antrenand moartea sau punand in pericol
grav sănătatea prizonierilor vor fi considerate infracţiuni grave şi
echivalează cu crime de război.Toate bunurile şi obiectele prizonierului de
război vor rămane in posesia lui,984
iar bunurileridicate vor fi inapoiate in momentul punerii lui in libertate sau
repatrierii lui.Prizonierii de război vor putea fi puşi in libertate total sau
parţial, pe cuvant sau pe angajament in măsura incare legile naţionale
ale statelor beligerante acceptă această posibilitate.Prizonierii de război
vor fi grupaţi in lagăre după naţionalitate, sex, limba pe car
o cunosc,obiceiurile lor.In ce priveşte cantitatea, calitatea şi varietatea
hranei, aceasta trebuie să fi satisfăcătoare pentru a menţinesănătatea
prizonierilor, se va ţine seama şi de regimul obişnuit al prizonierilor.Vor fi
afişate in fiecare lagăr, textul prezentei Convenţii cu anexele sale,
prevăzute in art. 6, in limba cunoscută prizonierilor, iar la cerere ele vor fi
comunicate prizonierilor aflaţi in imposibilitatea de a lua cunoştinţă
detextul afişat. Numai tribunalele militare vor putea judeca un prizonier de
război, cu excepţia cazurilor incare legislaţia Puterii deţinătoare
autorizează un tribunal civil in mod expres să judece un membru al
forţelor armate.In toate cazurile in care este posibil, pedeapsa cu moartea
nu se pronunţă asupra femeilor gravide sau cu copii minori, precum şi
asupra prizonierilor de război care n-au implinit optsprezece ani.In cazul in
care prizonierii de război au evadat şi cad din nou in prizonierat, nu vor fi
pasibili de nici o pedeapsă.Prizonierilor de război li se recunoaşte dreptul
de a dispune de unele resurse băneşti care provin:• dintr-un avans din solda
lunară vărsată de puterea deţinătoare în funcţie de gradul prizonierului;•
din sumele pe care prizonierii le-au avut asupra lor în momentul luării în
prizonierat;• din suplimentul trimis de statul de care depind prizonierii de
război;• din indemnizaţiile de muncă plătite de autorităţile statului
deţinător;• din sumele pe care prizonierii le vor primi, individual sau
colectiv, de la rude sau de la diverse societăţi decaritate.Prizonierii au
dreptul la intocmirea testamentului. Cadrul Convenţiei prevede că
testamentul prizonierilor de război trebuie să fie intocmit conform
legislaţiei ţării lor de origine, care va lua măsurilenecesare pentru a aduce
aceste condiţii la cunoştinţa Puterii deţinătoare.Obligatii Cu excepţia
ofiţerilor lor, toţi prizonierii de război sunt obligaţi la salut şi la semnele
exterioare de respect, prevăzute de regulamentele propriei lor armate faţă
de toţi ofiţerii Puterii deţi nă toare, in acest sens, fiindautorizat portul
semnelor gradului şi naţionalităţii, precum şi al decoraţiilor
Test nr.11
Codificarea Dreptului Internaţional
Prin codificarea dreptului internaţional se inţelege
operaţiunea prin care
se realizeazăsistematizarea normelor sale pe anumite ramuri cum ar fi
dreptul diplomatic, dreptul mării,dreptul tratatelor etc.
1.2 Analizaţi formele şi tipurile codificării
Activitatea de codificare a dreptului internaţional se desfăşoară in două
forme principale:codificarea neoficială şi oficială.Codificarea neoficială
se realizează sub
forma numeroaselor proiecte individuale elaborate deunii doctrinari,
specialişti in domeniul dreptului internaţional public, sau de către unele
instituţii şi organizaţiiştiinţifice interne sau internaţionale cum ar
fi Institutul de drept internaţional,Asociaţia de drept internaţional,
Institutul american de drept internaţional ş.a.Codificarea neoficială
a dreptului internaţional nu are o forţă obligatorie pentru subiectelesale,
insă cu toate acestea ea poate fi luată in consideraţie atat in cadrul
codificărilor oficiale, cat şi in practicastatelor precum şi in jurisprudenţa
internaţională.Codificarea oficială este realizată de către state, avand o
forţă obligatorie pentru subiecteledreptului internaţional, in măsura in
care acestea recunosc şi acceptă caracterul obligatoriu alactelor de
codificare, devenind părţi contractante la tratatele de codificare.
Codificarea oficială a dreptuluiinternaţional a fost realizată pană
in prezent mai mult pe ramuri, decat codificarea lui generală. In acelaşi
timp,există o codificare a normelor sale cu caracter de universalitate şi o
codificare a normelor regionale.Codificarea exista de 2 tipuri:de
lege lata-in urma careia sunt sistematizate normele deja existente si de
legeferenda-in urma careia sunt create norme noi,necunoscute pina
la acel moment.
1.3 Estimaţi principale codificări esenţiale ale Dreptului
InternaţionalActivitatea de codificare a dreptului internaţional se
intensifică după cel de-al doilea război mondialsub egida ONU.
Adunarea Generală a ONU crează in anul 1947 Comisia de drept
internaţionalin calitate de organ subsidiar al său, cu misiunea de
a pregăti actele internaţionale de codificare a dreptuluiinternaţional, de a
formula cu precizie şi sistematic regulile dreptului internaţional, in
domeniile in care existăo practică juridică considerabilă, precedente
sau opinii doctrinare.Ca urmare a acestei activităţi, Comisia de drept
internaţional a elaborat proiecte a mai multor convenţii de codificare a
dreptului internaţional, care ulterior au fost semnate şi ratificate de către
state.Acestea sunt patru convenţii de la Geneva asupra dreptului mării
din anul 1958, Conveţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice
din anul 1961, Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile consulare din
1963,Conveţia de la Viena cu privire la dreptul tratatelor din anul
1969,Conveţia de la Viena cu privire la misiunile speciale din anul
1969,Conveţia de la Viena cu privire la reprezentarea statelor in relaţiile
lor cu organizaţiile internaţionale cucaracter de universalitate
din 1975,Conveţia de la Viena cu privire la succesiunea statelor in
materie de tratate din1978,Conveţia de la Viena cu privire la
succesiunea statelor in materie de bunuri, arhive datoriide stat din
1983,Convenţia de la Montego-Bay cu privire la dreptul mării din
1982,Conveţia de la Viena cu privire la dreptul tratatelor incheiate intre
state şi organizaţii internaţionale sau intreorganizaţii internaţionale din
1986 etc.In prezent, Comisia de drept internaţional se preocupă de
codificarea unor aşa domenii cumar fi: răspunderea internaţională a
statelor, imunitatea de jurisdicţie a statelor şi a bunurilor acestora,
statutulcurierului diplomatic şi a valizei diplomatice, reglementarea
relaţiilor dintre state şi organizaţiileinternaţionale, codificarea crimelor
impotriva păcii şi securităţii omenirii.
Subiectul II: Soluţionarea Diferendelor maritime
2.1 Definiţi noţiunea de difirend maritime
Prin diferend maritim internaţional se inţelege acea confrontare
obiectivă
de interese intre subiecţii dreptuluiinternaţional in legătură cu folosirea
Oceanului Planetar, care opune contestaţii de ordin juridic
intre părţileimplicate.
2.2 Analizaţi modalităţile diplomatice de reglemtare a
difirendelor maritime
Dintre mijloacele politico- diplomatice convenţia recomandă
negocierea
şi concilierea. Negocierea. Potrivit articolelor 283-284 atunci cand
apare un diferend intre statele părţi in legătură cuinterpretarea sau
aplicarea convenţiei, părţile in litigiu vor proceda imediat la un schimb
de păreri privind
rezolvarea diferendului prin negocieri sau orice stat parte poate invita
cealaltă sau celelalte părţi să supunădiferendul unei concilieri după
o procedură specială. Această procedură este prevăzută la anexa V
la convenţie.Concilierea. Dacă invitaţia unei părţi de a supune diferendul
maritim unei proceduri de concilierea fost acceptată de cealaltă parte,
procedura de conciliere se declanşează printr-o notificare scrisă. Comisia
deconciliere se compune din cinci conciliatori desemnaţi de pe o listă
intocmită de Secretarul General alONU,pentru intocmirea căreia fiecare
stat-parte la convenţie este abilitat să desemneze patru conciliatori, carese
bucură de cea mai inaltă reputaţie de imparţialitate, de competenţă şi
de integritate. Numele unui conciliator va rămane pe listă pană cand acesta
esteretras de către statul-parte care l-a desemnat.Partea care declanşează
procedura concilierii numeşte doi conciliatori, care se aleg de pe lista
enunţată din careunul poate să fie dintre cetăţenii săi. Aceste numiri trebuie
să fie menţionate in notificare. Cealaltă parte ladiferend va numi in acelaşi
mod doi conciliatori in termen de 21 de zile de la primirea notificării.
Dacănumirile nu sunt făcute in termenul prevăzut, partea care a declanşat
procedura poate, in săptămana careurmează după expirarea acestui termen,
fie să pună capăt procedurii printr-o notificare adresată celeilalte părţi,fie
să ceară Secretarului General al ONU să efectueze aceste numiri.
Secretarul General al ONU va efectuanumirile necesare, alegand, cu
consultarea părţilor la diferend, persoane care figurează pe lista
conciliatorilor,in termen de 30 de zile de la primirea unei astfel de
cerere.Intr-un termen de 30 de zile de la data ultimei numiri, cei patru
conciliatori desemnaţi vor numi un al cincileade pe lista de conciliatori,
care va fi preşedinte. Dacă numirea nu este făcută in termenul prevăzut,
fiecare parte poate, in săptămana care urmează după expirarea acestui
termen, să ceară Secretarului General al ONU săefectueze această numire
conform aceleiaşi procedurii. Dacă părţile nu convin altfel, comisia
de conciliere işistabileşte singură procedura.In termen de 12 luni de la
constituirea sa comisia trebuie să prezinte raportul său. Pentru intocmirea
lui, ea poate, cu consimţămantul părţilor la diferend, să invite orice stat
parte să-i prezinte punctul de vedere, verbalsau scris. Hotărarile
de procedură, recomandările şi raportul comisiei vor fi adoptate cu
majoritatea membrilor săi. Comisia poate supune atenţiei părţilor
orice măsură susceptibilă de a facilita rezolvarea pe cale amiabilă
adiferendului. Comisia ascultă părţile, examinează pretenţiile şi obiecţiile
lor şi le face propuneri in scopul de ale ajuta să ajungă la o rezolvare a
diferendului pe cale amiabilă. Raportul va conţine eventualul acord
intervenitsau, in lipsa acestuia, concluziile sale asupra tuturor problemelor
de fapt sau de drept referitoare la obiectuldiferendului, precum şi
recomandările pe care le consideră potrivite in scopul unei rezolvări
amiabile. Raportulse depune la Secretarul General al ONU şi se transmite
părţilor in diferend. Acest raport, inclusiv toateconcluziile sau
recomandările conţinute, nu este obligatoriu pentru părţile
in diferend.Procedura de conciliere este incheiată in următoarele cazuri:1.
atunci cand diferendul a fost rezolvat,2. cand părţile au acceptat sau o parte
a respins recomandările din raport printr-o notificarescrisă adresată
Secretarului General al ONU,3. la expirarea unei perioade de 3 luni de la
data comunicării raportului părţilor.Onorariile şi cheltuielile comisiei vor fi
suportate de către părţile la diferend. Printr-un acord aplicabil
numaidiferendului respectiv, părţile la diferend pot conveni să deroge de la
acesta procedură.
2.3 Evaluaţi Eficienţa Tribunalului Internaţional pentru Dreptul mării în
soluţionarea difirendelor maritime.
Ratione materiae competenţa Tribunalului se intinde asupra tuturor
diferendelor şi cererilor care ii sunt supuse potrivit convenţiei, precum şi
asupra tuturor
chestiunilor prevăzute in mod special in orice alt acord, careconferă
competenţă Tribunalului. Ratione personae au calitatea de a se prezenta in
faţa Tribunalului statele- părţi la convenţie, precum şi entităţile, altele
decat statelepărţi, in toate cazurile prevăzute in partea a XI(„Zona”) a
convenţiei sau pentru orice deferendo supus in conformitate cu orice alt
acord care conferăcompetenţă Tribunalului şi este acceptat de toate părţile
la diferend.La examinarea unui diferend supus lui, Tribunalul va aplica
dispoziţiile convenţiei şi celelalte reguli de dreptinternaţional care nu sunt
incompatibile cu aceasta. Aceasta nu aduce atingere facultăţii pe care
o areTribunalul de a statua ex aequo et bono dacă părţile in diferend sunt
de acord.Atunci cand una dintre părţi la diferend nu se prezintă in faţa
Tribunalului sau nu face uz de mijloacele pe carele are la dispoziţie,
cealaltă parte poate cere Tribunalului continuarea procedurii şi luarea unei
hotărari.Absenţa uneia din părţi sau faptul că una dintre părţi nu face uz
de mijloacele pe care le are la dispoziţie, nu pot constitui un obstacol
pentru desfăşurarea procedurii.Atunci cand intr-un diferend un stat-parte
consideră că are un interes de ordin juridic, acesta se poate
adresaTribunalului cu o cerere pentru intervenţie in proces.
Dacă Tribunalul admite cererea de intervenţie, hotărareasa privind
diferendul va fi obligatorie pentru statul care a intervenit,dar numai in
măsura in care se referă laaspectele care au făcut obiectul intervenţiei.
Tribunalul, inainte de a lua hotărarea, trebuie să se asigure nunumai că are
competenţa de a soluţiona diferendul, ci şi că cererea este intemeiată in
fapt şi in drept.Hotărarea Tribunalului este definitivă şi toate părţile trebuie
să i se conformeze. Ea nu este obligatorie decat pentru părţile in litigiu şi
numai pentru cauza rezolvată. La cererea oricărei dintre părţi, in caz de
contestaţie privind sensul şi cuprinsul hotărarii, Tribunalul este competent
să o interpreteze.

Test nr.12
Subiectul I: Sistemul Dreptului Internaţional
1.1 Definiţi noţiunea de sistem a dreptului internaţional
Sistemul dreptului internaţional reprezintă o totalitate de elemente
interdependente, obiectiv existente şianume: principii de drept
fundamentale şi speciale, norme convenţionale şi
cutumiare,instituţii şi ramuri dedrept internaţional.
1.3 Analizaţi elementele sistemului dreptului internaţional
In calitate de element al sistemului dreptului internaţional, norma de drept
internaţional poate fi definită ca oregulă de conduită, creată şi recunoscută
de subiecţii dreptului International ca fiind obligatorie.Principiul
fundamental de
drept internaţional este acea regulă de conduită generală, abstractă,
impersonală, posedind cel mai inalt grad de imperativitate, care apără
valorile vitale caracteristice unei anumite etapeistorice de dezvoltare
a civilizaţiei umane.Instituţia dreptului internaţional poate fi definită drept
un ansamblu de norme juridice internaţionale, cereglementează un
domeniu restrans al relaţiilor internaţionale, şi anume, determină regimul
juridicinternaţional al unui anumit spaţiu (de exemplu instituţia dreptului
de trecere inofensivă prin marea teritorială)sau se referă la un obiect
determinat de reglementare juridică (de exemplu instituţia privilegiilor şi
imunităţilor consulare, instituţia drepturilor minorităţilor, instituţia
recunoaşterii statelor etc.).Instituţiile, la rindul lor se impart in instituţii
ramurale şi instituţii interramurale. Sunt considerate instituţiiinterramurale
acele instituţii compuse din norme juridice care intră in componenţa a
două sau mai multe ramuri(de exemplu instituţia răspunderii juridice
internaţionale, instituţia succesiunii). Normele instituţiei juridiceramurale
se creează in cadrul unei ramuri concrete şi cuprind anumite
compartimente ale lor (de exemplu indreptul internaţional maritim pot
fi evidenţiate grupe de norme care reglementează regimul juridic
al măriteritoriale, a zonei economice exclusive, platoului continental,
regimul juridic al mării libere etc.)Ramura dreptului internaţional
reprezintă o totalitate de norme juridice convenţionale şi cutumiare,
cereglementează raporturile de un anumit tip apărute intre subiecţii
dreptului international in cadrul unuidomeniu mai larg de cooperare
internaţională, ce constituie obiect de reglementare a dreptului
internaţional public şi are un grad inalt de codificare universală,
caracterizată prin existenţa principiilor aplicabile acestuidomeniu concret
al relaţiilor internaţionale. Sunt considerate ramuri de drept internaţional
public dreptulsecurităţii internaţionale, dreptul cosmic,dreptul
organizaţiilor internaţionale, dreptul tratatelor, dreptul mării,dreptul aerian,
dreptul diplomatic şi consular etc.
1.3 Evaluaţi sistemul dreptului internaţional
Sistemul dreptului internaţional public la etapa de azi s-a modificat
considerabil şi continuă să-şi schimbeconţinutul datorită apariţiei şi
dezvoltării noilor domenii ale relaţiilor internazionale (sfera
investiţională,informaţională etc.), precum şi datorită diversităţii opiniilor
despre sistemul dreptului internaţional, intilnite inliteratura de specialitatе,
precum şi datorită aspiraţiilor multor savanţi de a recunoaşte noi domenii
ale relaţiilor internaţionale drept obiect de reglementare a dreptului
internaţional.Lista instituţiilor şi ramurilor de drept internaţional nu este
exhaustivă, ele aflinduse in permanentă dezvoltareşi completare. Totodată
conţinutul şi denumire anumitor ramuri şi instituţii pot varia de la un stat la
altul.Unele ramuri şi instituţii de drept internaţional au apărut multe secole
in urmă (de exemplu dreptul tratatelor,dreptul conflictelor armate, un
număr considerabil de instituţii ale dreptului diplomatic, dreptului mării
etc.).41Alte instituţii şi ramuri au apărut in secolul XX (de exemplu
dreptul aerian, dreptul cosmic, dreptul securităţiiinternaţionale,
dreptul internaţional ecologic, instituţia platoului continental, instituţia
zonei economiceexclusive,instituţia asigurării securităţii navigaţiei aeriene,
instituţia repatrierii astronauţilor). Al treilea grup deinstituţii şi ramuri sunt
astăzi in proces de devenire (de exemplu dreptul International nuclear,
dreptulinternaţional ecologic etc.) Or, in opinia profesorului Kohen o nouă
ramură de drept internaţional apare atuncicind sunt intrunite următoarele
criterii:criteriul normativ: o totalitate de principii fundamentale, cum
sunt interzicerea utilizăriiforţei, dreptul popoarelor de a dispune de ele
insele, egalitatea suverană a statelor, neintervenţia in afacerileinterne ale
unui stat;criteriul instituţional: modalitatea in care sunt exercitate pe
plan internaţional funcţiilelegislativă,executivă
şi reglementarea diferendelor;criteriul subiectiv: determinarea creatorilor
şi destinatarilor regulilor e conduită.
Subiectul II: Funcţiile consulare
2.1Definiţi noţiunea funcţiilor consulare
Funcţiile consulare-reprezintă totalitatea activităţilor oficiilor consulare
şi ale personaluluiacestora.
2.2Clasificaţi funcţiile consulare.
După obiectul lor sau după domeniul pe care îl abordează, funcţiile
consulare pot fi: – funcţii cu caracter politic,
altele decât funcţiile diplomatice;
- funcţii economice importante: promovarea schimburilor economice
dintre statul trimiţător şi statul primitor pe teritoriul căruia îşi desfăşoară
consulatul activitatea; – funcţii culturale; foarte multe consulate româneşti
înglobează minicentre culturale, având o activitateculturală intensă
(Consulatele de la Veneţia, Canal Grande, etc.) şi unde funcţia consulară
de promovare aculturii este de fapt una dintre cele mai importante;- funcţii
care se referă la protecţia cetăţenilor; spre deosebire de ambasade, care se
concentrează în principal pe promovarea intereselor statelor, a autorităţilor
de stat, consulatele se preocupă de problemele cetăţenilor. Eleinclud de
asemenea, funcţii administrative, funcţii de stare civilă, notariale,
jurisdicţionale şi funcţii care sereferă la marina comercială, nave
şi aeronave şi la obligaţii militare.Din punct de vedere al conţinutului
acestor funcţii, ele pot fi împărţite în două categorii:a) funcţii care sunt
conferite de către statul trimiţător oficiului consular respectiv;b) funcţii
care sunt recunoscute de către statul primitor ,cel pe teritoriulcăruia îşi
desfăşoară activitatea.Ca regulă generală, conţinutul acestor funcţii
consulare este negociat şi inclus în convenţiile bilaterale pe probleme
consulare pe care statul le încheie, o parteimportantă a acestor convenţii
consulare se concentreazătocmai pe funcţiileasupra cărora cele două state
îşi dau acordul să fie îndeplinite de către oficiile consulare.
2.3 Formulaţi specificul fiecărei funcţii consulare în parte
Funcţiile consulare sunt exercitate de către posturile consulare şi, de
asemenea, de către misiunile diplomaticeşi constau in:a) a proteja in
statul de reşedinţă interesele statului trimiţător şi ale cetăţenilor săi,
persoane fizice sau juridice,in
limitele admise de dreptul internaţional; b) a favoriza dezvoltarea relaţiilor
comerciale, economice, culturale şi ştiinţifice intre statul trimiţător şi
statulde reşedinţă şi a promova in orice alt mod relaţii amicale intre ele in
cadrul dispoziţiilor prezentei Convenţii;c) a se informa, prin toate
mijloacele licite, despre condiţiile şi evoluţia vieţii comerciale,economice,
culturale şi ştiinţifice a statului de reşedinţă, a face rapoarte in această
privinţă către guvernulstatului trimiţător şi a da informaţii persoanelor
interesate;d) a elibera paşapoarte şi documente de călătorie cetăţenilor
statului trimiţător, precum şi vize şi altedocumente corespunzătoare
persoanelor care doresc să meargă in statul trimiţător;e) a acorda ajutor şi
asistenţă cetăţenilor, persoane fizice şi juridice, ai statului trimiţător;f) a
acţiona in calitate de notar şi de ofiţer de stare civilă şi a exercita funcţii
similare, ca şi unele funcţii deordin administrativ, in măsura in care legile
şi regulamentele statului nu se opun la aceasta;g) a apăra interesele
cetăţenilor statului trimiţător, persoane fizice sau juridice, in succesiunile
de pe teritoriulstatului de reşedinţă, in conformitate cu legile şi
regulamentele statului de reşedinţă;h) a apăra, in limitele fixate de legile şi
regulamentele statului de reşedinţă, interesele minorilor şiincapabililor,
cetăţeni ai statului trimiţător, mai ales atunci cand este cerută instituirea
unei tutele sau curatelecu privire la ei;i) sub rezerva practicilor şi
procedurilor in vigoare in statul de reşedinţă, a reprezenta pecetăţenii
statului trimiţător sau a lua măsuri in scopul asigurării reprezentării
lor adecvate in faţa tribunalelor sau a altor autorităţi ale statului de
reşedinţă pentru a cere, in conformitate cu legile şi regulamentele statului
dereşedinţă. adoptare de măsuri provizorii in vederea apărării drepturilor şi
intereselor acestor cetăţeni atuncicind, datorită absenţei lor sau din orice
alte cauze, ei nu-şi pot apăra in timp util drepturile şi interesele; j) a
transmite acte judiciare şi extrajudiciare sau a efectua comisii rogatorii in
conformitatecu acordurile internaţionale in vigoare sau, in lipsa unor
asemenea acorduri, in orice mod compatibil cu legileşi regulamentele
statului de reşedinţă; k) a exercita drepturile de control şi de inspecţie
prevăzute de legile şiregulamentele statului trimiţător asupra navelor
maritime şi a navelor f1uviale avand naţionalitatea statuluitrimiţător şi
asupra aeronavelor inmatriculate in acest stat, ca şi asupra echipajelor
lor;1) a acorda asistenţă navelor şi aeronavelor menţionate in alineatul
k din prezentul articol, precum şi echipajelor lor, a primi declaraţiile
asupra curselor acestor nave, a examina şi a vizadocumentele de bord
şi. fără a prejudicia prerogativele autorităţilor statului de reşedinţă, a face
anchete privindincidentele survenite in cursul călătoriei şi a reglementa, in
măsura in care legile şi regulamentele statuluitrimiţător autoriză aceasta,
divergenţele de orice natură intre căpitan, ofiţeri şi marinari;m) a exercita
orice alte funcţii incredinţate unui post consular de către statul trimiţător,
carenu sint interzise de legile şi regulamentele statului de reşedinţă sau la
care statul de reşedinţă nu se opune, saucare sunt menţionate in acordurile
internaţionale in vigoare intre statul trimiţător şi statul de reşedinţă.
TESTUL13
Subiectul I: Subiecții Dreptului Internațional Public
1.1)DEFINITI NOTIUNEA DE SUBIECT DE DREPT
INTERNATIONAL
Subiect international public--sunt entităţile care participă direct la
raporturile internaţionale reglementate dedreptul internaţional public, care,
prin acţiunile lor volitive, obţin drepturi şi işi asumă obligaţii
internaţionale,iar in cazul incălcării acestora poartă răspundere
internaţională.—reprezinta particularitati esentiale incomparatie cu dreptul
intern
1.2)CLASIFICATI SUBIECTII DE DIP CONTEMPORANIIn DIP
contemporan avem urm sub. :*Statul :o colectivitate umana cu toate
trasaturile aferente unei suveranitati si cu independenta proprie,alcatuita
din teritoriu si populatie.* Entitatile statale contestate : - Vaticanul-Orasele
libere*Alti actori ai rel. internat. :-org.intern. reprezintă forme de
coordonare a colaborării internaţionale în diferite domenii, pentru care
stateleau creat un anumit cadru juridico-organizatoric prin adoptarea unui
statut, elaborat de comun acord, în care se prevăd obiectul şi
scopurile organizaţiei, organele şi atribuţiile lor, necesare realizării
obiectivelor pentru careau fost constituite.-miscarile de eliberare
nationala;-pers. Fizica- Insa pentru comiterea crimelor de razboi sau
a crimelor impotriva pacii si umanitatii, careconstituie infractiuni cu
caracter international, raspunderea individului se angajeaza pe plan
international, infata instantelor jurisdictionale-corporatiile transnationale o
entitate economică formată dintr-o companie-mamă şi filialele ei din
străinătate.-companiile publice internationale-umanitatea
1.3)Evaluați statutul RM ca subiect de Drept Internațional Publicluind in
consideratie legea cu privire la tratalele internationale si la reglementarea
sa plus faptul ca RM face parte la conventia cu privire la dr marii ne
putem da seama
ca din punc de vedere formel ea reprezinta unsubiec activ pe cind
practic mai avem multe pina la perfectiune.ideea principala mai departe
improvizati
Subiectul II : Organele jurisdicționale internaționale
2.1)Definiti notiunea si tipologia organelor jurizdictionale
internationaleOrganele jurisdictiei internationale –totalitatea
organelor internationale competente sa solutioneze litigiileaparute intre
sub. pe plan international.Din punct de vedere tipologic şi conceptual
jurisdicţiile internaţionale se impart in două mari categorii:1. Jurisdicţia
internaţională ad-hoc şi2. Jurisdicţia internaţională permanentăJurisdicţia
internaţională ad-hoc. In dreptul internaţional public prin jurisdicţia ad-hoc
se subinţelege arbitrajulinternaţional. Marţian Niciu il defineşte ca fiind
judecata pe plan internaţional a unui diferend de către oinstanţă de
judecată ad-hoc, constituită de părţile in diferend La randul său, din punct
de vedere organizaţional,arbitrajul internaţional se poate constitui in
următoarele forme1184:- arbitrul unic,- comisia mixtă,- tribunalul arbitral,-
tribunalul arbitral mixt,- arbitrajul special-
arbitrajul instituţionalizatArbitrul unic trebuie, de obicei sa nu aibă
cetăţenia părţilor in conflict pentru a se asigura şi pe această
cale,imparţialitatea sa. Comisia mixta Comisiase constituia pe o bază
paritară şi era formată numai din cetăţeni ai parţilor in conflict.Tribunalul
arbitral. El se constituie de obicei dintr-un număr impar de arbitri: 3, 5 etc.,
din care 1 sau 2 pot ficetăţeni ai statelor in conflict, iar ceilalţi sau celălalt
– cetăţeni ai altor state. Tribunalul arbitral mixt. După primul Război
Mondial tribunalele arbitrale mixte au avut ca sarcină soluţionarea
diferendele născute dinrăzboi. Aceste tribunale aveau o permanenţă
relativă, fiind destinate să soluţioneze anumite categorii dediferende.
Tribunalul arbitral mixt era compus din trei membri – cate un cetăţean
al unui stat neutru in timpulrăzboiului.Arbitrajul special. Un astfel de
organ se constituie pentru soluţionarea unor categorii aparte
dediferende ce vor apărea eventual.Jurisdicţia internaţională permanentă.
Instanţele jurisdicţionale internaţionale cu caracter permanent suntcreaţia
secolului XX1192, deboutand cu renumita Curte Permanentă de
Justiţie Internaţională (CPJI), infiinţatădupă primul Război Mondial prin
Pactul Ligii Naţiunilor. Prima şedinţă de inaugurare a avut loc
in 1922,Curtea activand pană in 1946, cand cedează misiunea juris
dicţională in favoarea succesoarei sale – CurteaInternaţională de Justiţie
(CIJ) La randul său, instanţele internaţionale de judecată pot fi clasificate
după difersecriterii:1. După întinderea competenţei distingem:- de
competenţă generală – CPJI, CIJ, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
(CJUE);- de competenţă specială – Curtea Europeană a Drepturilor
Omului (CEDO), TribunalulInternaţional pentru Dreptul Mării (TIM),
Tribunalul Administrativ al Naţiunilor Unite (TANU ,Curtea
Internaţională Penală (CIP).2. După obiectul diferendelor:- teritoriale –
CIJ;- in materia dreptulor omului – CIJ, CEDO, CJUE;- de reprimare a
infracţiunilor internaţionale – CIP, Tribunalul internaţional pentru ex-
Iugoslavia,Tribunalul internaţional pentru Rwanda;- maritime – TIM,
CIJ.3. După calitatea justiţiabililor:- intre state – CPJI, CIJ, TIM, CJUE,
CEDO;- intre state şi persoane fizice sau persoane juridice – CEDO,
CJUE, TIM;- intre state şi organizaţii internaţionale – CJUE, TIM;- intre
organizaţii şi persoane fizice – TIM, TANU.
2.2)COMPARATI COMPETENTA JURIZDICTIEI
INTERNATIONALEDreptul internaţional actual recunoaşte existenţa
unei puteri inerente jurisdicţiilor internaţionale, atat judiciarecat şi
arbitrale, de a soluţiona litigiile cu privire la propria com petenţă.
Competenţa jurisdicţiei de a decideasupra propriei competenţe se
stabileşte in momentul examinării admisibilităţii cererii introductive şi
constituie baza unei puteri bine delimitate. Identificarea competenţei
unei juriddicţii internaţionale depinde demodalitatea de atribuire a ei.
Dreptul contentiosului internaţional
cunoaşte 3 modalităţi de atribuire acompetenţei:1.
modalităţi convenţionale,2. modalităţi unilaterale şi3. modalităţi
autoritare.Modalităţile convenţionale. Printre aceste modalităţi figurează
compromisul şi clauza compromisorie.Compromisul este un acord care are
ca obiect delegarea unui organ imputrnicirea de a judeca un diferend
sau oserie de diferende actuale. Este de precizat că acest acord fixat in
compromis vizează in egală măsură acordulin favoarea unui organ
judiciar sau arbitral. Din punct de vedere al dreptului internaţional
compromisul este untratat internaţional, incheiat intre părţile diferendului
care trebuie să fie subiecte de drept internaţional public,respectiv se
supune regulelor dreptului comun al tratatelor internaţionale, reglementat
prin Convenţia de laViena asupra tratatelor internaţionale din 1969.
Modalităţile unilaterale. Aceste modalităţi imbracă formadeclaraţiilor
unilaterale de recunoaştere a jurisdicţiei obligatorii a unor instanţe
internaţionale. Cu alte cuvinte,unele tratatele internaţionale prin care se
crează o jurisdicţie pot subordona autoritatea puterii jurisdicţionaleunei
declaraţiei unilaterale, de regulă facultativă, din partea statului contractant,
prin care acesta recunoaşte,obligatoriu in privinţa sa jurisdicţia
internaţională.Modalităţi autoritare. Aceste modalităţi de atribuire a
jurisdicţiei unor jurisdicţii internaţionales-au realizat in practica
internaţională prin rezoluţiile Adunării Generale sau Consiliului de
Securitate,organe ale ONU. In acest sens, nu este exclus ca un acord intre
state să abiliteze o organizaţie internaţională dea crea un tribunal
internaţional
2.3)principalele reguli de procedura la examinarea contenciosului
internationalIn mod normal o jurisdicţie internaţională dispune de o
procedură ordinară a instanţei (asupra fondului) şi poate recurge la
proceduri incidente. Procedură ordinară presupune cateva etape in mare
parte inspirate din procedura internă:1. Introducerea оn instanţă. In cazul
unei jurisdicţii permanente sesizarea instanţei are loc printr-
un actunilateral din partea reclamantului, care imbracă forma unei cerere
contra reclamatului sau prin notificareacompromisului dintre părţi. Potrivit
art.40 din Statutul CIJ, cererea sau notificarea sunt adresate
grefierului,care trebuie să le comunice imediat tuturor interesaţilor.Cererea
sau notificarea trebuie să indice expresobiectul diferendului şi părţile.2.
Duelul jurisdicţional. Din momentul sesizării, jurisdicţia aplică principiul
contradictorialităţii şi părţilor li seasigură o egalitate procesuală. Orice
document adus in faţă tribunalului de către o parte este transmis
celeilalte părţi pentru replică. Părţile sunt reprezentate in faţa jurisdicţiilor
internaţionale de către agenţii lor, care pot fiasistaţi de consilieri sau
avocaţi1214. De regulă, procedura contencioasă cuprinde 2 faze: scrisă
şi orală.3. Adoptarea hotărвrii. Deliberările sunt secrete şi supuse unor
reguli specifice fiecărui tribunal, destinate sădegajeze un enunţ legal.
Scopul lor este de a oferi fiecărui judecător posibilitatea să contribuie
direct la procesul adoptării opiniei colegiale a tribunalului Afară
de procedura ordinară, jurisdicţia internaţionalărealizează acţiuni
procesuale in cadrul procedurilor incidente. Acestea sunt complementare
procedurii de bazăşi de fapt, in mare măsură, contribuie fie la buna ei
derulare, fie la menţinerea unei ordini juridice provizorii pană la decizia
finală. Tribunalul internaţional recurge la procedura incidentă in 3 situaţii,
in cazul:1. Intervenţiei terţilor. Dreptul contenciosului internaţional
recunoaşte terţilor, care justifică un interes de ordin juridic, dreptul de
intervenţie in cadrul unui proces jurisdicţional care opune două
alte părţi1217. In acest sens,terţul adresează o cerere tribunalului in care
aduce argumentele ce justifică interesul său in cadrul procedurii
declanşate. In fine, tribunalul este acela care autorizează această
intervenţie. In caz de acceptare a terţului, elnu devine parte la proces, dar
işi prezintă observaţiile sale şi hotărarea tribunalului in partea ce
vizeazăinterpretarea unui tratat la care este parte terţul, ii va fi
opozabilă1218.2. Excepţiilor preliminare. O excepţie preliminară este
o obiecţie in adresa jurisdicţiei tribunalului scopulcăreia este de a
impiedica examinarea in fond a cauzei1219. Utilizarea ei este frecventă in
cazul candtribunalul este sesizat unilateral printr-o cerere3. Măsurilor
conservatorii. In principiu, introducerea unei cereri in instanţa
internaţională nu are efectsuspensiv. Deoarece procedurile jurisdicţionale
sunt destul de lungi, mai ales atunci cand sunt intarziate deexaminarea
excepţiilor preliminare, tribunalul poate decide, la cererea unei părţi,
ordonarea măsurilor conservatorii1220. Cu toate acestea, luarea unei astfel
de decizie nu constituie o practică frecventă, pentru că ar insemna
suspendarea acţiunii care a condus la apariţia diferendului, ceea ce ar
insemna o avantajare provizoriea unei părţi in diferend1221.
Test nr. 14
Subiectul I. Normele dreptului internațional
1.1Definiți noțiunea de normă de Drept InternațIonal
Norma de drept internaţional poate fi definită drept o regulă de conduită
generală, creată de subiecţii dreptuluiinternaţional,
ce reglementează relaţiile dintre aceştia şi este recunoscută ca fiind
obligatorie. Conţinutulnormelor dreptului internaţional il
formează drepturile şi obligaţiile cu care sunt investite statele şi alţi
subiecţide drept internaţional.
1.2 Clasificați normele dreptului
internaționalClasificarea normelor de drept internaţional public comportă
un interes deosebit teoretic, in doctrină fiind propuse următoarele criterii
de clasificare:1. in dependenţă de acţiunea faţă de cercul de participanţi la
raporturile de drept internaţional public pot fideosebite:- norme
universale, care reglementează raporturile dintre toţi subiecţii de drept
internaţional.Aceste norme, fiind reguli de conduită obligatorii adresate
unui cerc nedeterminat de subiecţi de dreptinternaţional, formează dreptul
internaţional comun.- norme regionale ce acţionează doar faţă de un număr
limitat de participanţi. Prin norme regionale suntreglementate raporturile
juridice dintre subiecţii aparţinind unei anumite regiuni geografice insă
cu referire laun obiect comun de reglementare.- norme locale sunt acele
norme care reglementează raporturile juridice dintre doi sau ciţiva subiecţi
de dreptinternaţional. Normele locale pot fi atit personificate cit
şi nepersonificate.2. in dependenţă de locul şi rolul normelor in sistemul de
drept:- norme materiale conţin drepturile şi obligaţiile subiecţilor dreptului
internaţional;- norme procesuale pot fi definite in două accepţiuni. Lato
sensu, norme procesuale sunt considerate normelecare reglementează
procesul de creare şi realizare a dreptului. Stricto sensu,normele
procesuale sunt acelenorme care reglementează procesul de realizare a
dreptului. Normele procesuale posedă sancţiuni specifice.3. in dependenţă
de metoda de reglementare juridică, normele de drept internaţional se
impart in:- norme dispozitive sunt acele norme, de la care statele pot face
abatere de comun acord, dacă aceasta nu prejudiciază interesele legitime
ale altor state.- norme imperative, care prescriu un model concret de
conduită juridică, de la care nu este permisă nicioabatere.Printre normele
imperative au inceput să se evidenţieze principiile fudamentale de drept
internaţional, numitenorme jus cogens. Normele jus cogens se deosebesc
de alte norme imperative ale dreptului internaţional prinefectele pe care le
produc in caz de nerespectare a lor. Orice abatere de la norma jus cogens
provoacă nulitateaacţiunilor subiecţilor de drept internaţional.
1.3.Evaluați specificul normelor ius cogens Normele jus cogens apar in
sec. XX si
pt prima data sunt defiinite in Conventia de la Viena, cu privire ladreptul
tratatelor, unde se spune ca norma jus cogens este o norma acceptata si
recunoscuta de societateainternationala a statelor in ansamblu ei
drept norma de la care nu se permite nici o abatere si care poate
fimodificata doar printr-o norma cu acelasi caracter.Trasaturile normelor
jus cogens sunt urmatoarele:generala;impersonala;universala;de
maxima imperativitate.Astazi prin norme jus cogens se subintelege acele
10 principii fundamentale de DIP(neaplicarea fortei sineamenintarea cu
aplicarea ei in relatiile internationale(neagresiunii),imixtiunea in afacerile
interne ale unu stat, solutionarea pe cale pasnica a diferendelor
internationale, integritatea teritoriala, indeplinirea cu buna-credinta a
obligatiilor internationale, dreptul popoarelor la auto-determinare,
respectarea universala adrepturilor omului, egalitatea suverana a statelor),
care sunt obligatorii pt toate statele existente pe Glob.
Subiectul II: Organizația Națiunilor Unite – organizație cu vocație
universal
1.1.Definiți noțiunea de organizație internațională
Organiza
ția internațională este o asociație de state fondate în baza principiului
egalitîții suverane care are la bază un act constitutiv (tratat internațional),
are o structură proprie, bugetș
i personalitate distinctă de cea afondatorilor.
1.2.Analizați istoria creării O.N.UONU inițial a existat sub forma altei
organizațiiși anume – Liga Națiunilor formată prin tratatul de laVersailles
1920. Scopul Ligii națiunilor era dezarmarea, prevenirea războaielor prin
intermediul securită
țiicolective, rezolvarea disputelor inter-națiuni prin negociere, diplomațieși
îmbunătățirea calită
ții vieții. Liganu dispunea de armată proprieși după o serie e eșecuri nu a
putut face față agresiunilor Axei Berlin-Roma-Tokyo, declanșîndu-se al
doilea război mondial.La încetarea războiului în 1945, reprezentanți ai 50
dețări s-au întîlnit la San Francisco pentru a Semna CartaONUși astfel
Liga a fost înlocuită cu Organizația Națiunilor Unite moștenind numeroase
agenții și organizații fondate de Ligă. Numele de ”United Nations” a
apărut pentru prima dată în Declarația președintelui american Roosvelt în
1942cînd 26 dețăriși-au unit for țele pentru a înfrunta Axa.
1.3Evaluați sistemul și funcțiile organelor principale ale ONUPotrivit
Cartei, ONU are
4 obiective majore:1) sa mentina pacea si securitatea internationala;2) sa
dezvolte relatii de prietenie intre natiuni;3) sa coopereze in rezolvarea
problemelor internationale si in promovarea respectului pentru drepturile
omului;4) si sa fie un centru pentru armonizarea actiunilor tuturor
statelor.ONU are 6 organe distincte, fiecare avînd funcțiile
ei caracteristice:a)Adunarea Generală – este organul principal și
deliberativ care poate examina principiile generale decooperare pentru
mentinerea pacii si securitatii internationale, inclusiv principiile care
guverneaza dezarmareasi reglementarea înarmarilor, si poate face
recomandari cu privire la asemenea principii fie Membrilor Organizatiei
Natiunilor Unite, fie Consiliului de Securitate, fie Membrilor Organizatiei
si Consiliului deSecuritate. b)Consiliul economic si social – poate efectua
sau initia studii si rapoarte privind probleme internationale îndomeniile
economic, social, cultural, al învatamântului, al sanatatii si în alte domenii
conexe si poate facerecomandari în privinta tuturor acestor probleme
Adunarii Generale, Membrilor Natiunilor Unite si institutiilor specializate
interesate. El poate face recomandari în scopul de a promova respectarea
efectiva a drepturilor omului si libertatilor fundamentale pentru
toti.c)Consiliu de securitate – duce răspunderea pentru pacea și securitatea
omenirii. Consiliul de Securitate poateancheta orice diferend sau orice
situatie care ar putea duce la frictiuni internationale sau ar putea da
nastereunui diferend, în scopul de a stabili daca prelungirea diferendului
sau situatiei ar putea pune în primejdiementinerea pacii si securitatii
internationale.d)Consiliu de tutelă – examinează problemele referitoare la
teritoriile ce nu sunt capabile să seautoadministreze.e)Secretariatul
– îndeplinește lucrările de secretariat (arhivă, petiț
ii, depozitarea tratatelor)f)Curtea Internationala de justitie - organul
judiciar principal al Natiunilor Unite.

Test nr. 15Subiectul I: Raportul dintre dreptul international și

dreptul intern
1.1Definiți ordinea juridică international
Prin ordine juridică internațională subînțelegem modul de organizare
și funcționare a societății internaționale, precumși principiile și modul
de interacțiune între subiec
ții Dreptului Internațional.
1.2.Analizați doctrinele și teoriile ale raportului dintre Dreptul Interna
țional și naționalÎn literatura de specialitate s-au conturat 2 teorii de
bază:1)Teoria dualistă – presupune că Dreptul Internațional și cel Intern
sunt 2 sisteme absolut diferite care conț
innorme ce reglemeatează diferite raporturi juridice. Aceste sisteme evoluț
ionează după metoda liniilor paralele,niciodată intersectîndu-se.2)Teoria
monismului – afirmă existența a 2 sisteme de Drept care reglementează
raporturi juridice diferite însăse întîlnesc situație de coeziune a lor. Cele
mai întîlnite domenii de coeziune sunt: drepturile omului, regim
defrontieră, relații diplomatice. Această teorie cunoaște 2 accepțiun
a) Monismul cu privatul Dreptului Internațional (autor Hans
Kelsen). Asemenea poziție e adoptată deconstituția Franței, Federației
Ruse. Această teorie prevede că atunci cînd există conflict între
normeleDreptului Internaționalși cel Național se aplică prevederile
Internaționale. b) Monismul cu privatul Dreptului Intern. Această teorie
e antagonică celeilalte. Autor (kauffman). Această poziție e prevăzută de
constituția Nicaragua.
1.3 Formulați particularitățile raportului dintre
dreptul constituțional al RM și dreptul InternaționalAcest raport poate fi
sesizat din art. 4 si 8 a Constituției RM care prevede că:”1.Dispozițiile
constituționale privind drepturileși libertățile omului se interpreteazăși
se aplică înconcordanță cu Declaraț
ia Universală a drepturilor omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care
RM este parte.2. Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele
privitoare la drepturile fundamentale ale omului la careRM este parte și
legile ei interne, prioritate au reglementările internaționale ” (art.4)Citind
articol se crează impresia că prioritate asupra legilor interne au
doar reglementările interna
ționale ce ținde drepturile omului iar această prioritate se răsfrînge asupra
tuturor legilor (inclusiv cele consituționale).Pentru a elucida această
neclaritate Curtea Constituțională în 1999 s-a pronunțat asupra interpretării
art. 4 și
8din Constituție. Hotărîrea Cur ții Constituționale stipulează însă
că:Reglementările internaționale au prioritate asupra tuturor legilor înafară
de cele constituționale.Reglementările internaționale au prioritate nu doar
dacăț
in de domeniul drepturilor omului, dar oricarereglementări prevăzute în
tratatele internaț
ionale la care RM este parte.
Subiectul II: Regimul juridic al zonelor Polare
2.1Definiți noțiunea de zonă polară.
Zona polară reprezintă zona geografică situată fie la polul nord
(Arctica) fie la polul sud (Antarctica).
2.2.Analizați instrumentele internaționale ce reglementează statutul
Arcticii și Antarcticii.Statutul Arcticii este determinat de reglementările
internaționale
și legislația statelor riverane la OceanulÎnghețat de Nord. O organizație
internațională care are atribu
ții în acest sens este Consiliul arctic format din 8state care scopul
de a coordonași coopera cu activită
țile statelor în regiunea dată.Referitor la Antarctica, în sec. XX mai multe
state au încercat să-
și atribuie unele păr ți din Antarctica. Pentrua stabili regimul juridic aplicat
acestei zone în 1959 s-a semnat Tratatul de la Washington cu privire
laAntarctica. În vederea respectării lui s-a creat un sistem de control și
inspecție reciprocă care se realizează prinobservatorii desemnaț
i de reprezentanții celor 12 păr ți la tratat. Pentru a soluționa problemele
referitoare laresursele minerale din zonă în 1988 a fost adoptată Convenția
privind reglementarea activităților asupraresurselor minerale
din Antarctica.
2.3Formulați particularitățile regimului juridic al Arcticiiși
AntarcticiiRegimul juridic al Arcticii s-a format într-o perioadă lungăși
continuă în prezent. O încercare de a determinaca acest regim a avut loc la
inițiatva savantului rus lakhtin care a înaintat teoria sectoarelor. Această
teoriefavoriza Federația Rusă și defavoriza SUA. Astfel ea nu a fost
acceptată unanim. Unica reglementare estecuprinsă în Convenția cu privire
la Dreptul Mării din 1982 care recunoa și te dreptul statelor riverane
zonelor cuînghețuri să ia măsuri de protective și control asupra poluării pe
o distanță de 200 m.m. În prezent Arcticanecesită o tot mai clară
reglementare internațională.Principiul de bază al regimului internațional al
Antarcticii este – folosirea ei numai în scopuri pașnice. Aceastăzonă are
un statut de – demilitarizare, neutralizare și denuclearizare. Antarctica este
însă liberă pentru cercetări științifice. Atît timp cît tratatul de la
Washington din 1959 este în vigoare nici un stat nu poate înainta pretenții
teritoriale asupra zonei.
Test nr.16
Subiectul I: Principiul egalitatii suverane a statelor
1,1.Definiti notiunea de principiu a egalitatii suverane a statelor

Acest principiu permite

consacrarea principalei particularitati a dreptului internationa-prezenta la
subiecti sai acalitatii de suveranitate si in virtutea acestui fapt-egalitatea lor
juridica indiferent de momentul aparitiei,factorul
teritorial ,demografic,economic.
1.2Analizati evolutia istorica si codificarea principiuluiIncă din secolul al
16–lea, ca o reacţie la inegalitatea practicată şi la arbitrariul marilor puteri
s-a arătatnecesitatea recunoaşterii egalităţii in drepturi a statelor. Hugo
Grotius releva că principiul egalităţii intreindivizi işi găseşte expresie şi
relaţiile dintre state, iar Pufendorf avea să sublinieze că egalitatea statelor
este oexpresie a suveranităţii lor.In ultimele decenii s- a dezvoltat o
literatură bogată despre egalitatea suverană a statelor,98 accentuindu-
sesemnificaţia pe care o are acesta in promovarea unor
relaţii de inţelegere intre state.Dreptul la suveranitate şi independenţă a
fost mult teoretizat de jurişti de prestigiu. In opinia profesoruluiGeorge
Plastara „dreptul de suveranitate consistă in aceea că statul este stăpin de
a hotări aşa cum crede de

cuviinţă asupra intereselor sale şi de a găsi el insuşi mijloace pentru a

infăptui ceea ce consideră că esteconform acelor interese.Principiul
egalitatii suverane a statelor a fost codificat in urmatoarele
acte:1.Conventia cu privire la drepturile si obligatiile economice ale
statelor(Montevideo,1933)2.Carta ONU 19453.Declaratia principiilor care
guverneaza relatiile reciproce dintre state 19704.Actul final de la Helsinki
1975
1.3 Evaluati continutul juridic al principiuluiSuveranitatea de stat
reprezintã un principiu atât al dreptului intern cât si al dreptului
internaþional.Suveranitatea reprezintã dreptul unui stat de a rezolva liber si
dupã propria sa apreciere problemele sale atât în plan intern cât si
extern, fãrã a transgresa în nici un fel drepturile altor state si
nici principiile fundamentale aledreptului internaþional. Suveranitatea
statului este unitarã si presupune respectarea suveranitãþii altor
state. Înceea ce priveste caracteristicile suveranitãtii de stat, aceasta
implicã independenþa deplinã politicã sieconomicã a statului, dreptul
acestuia de a fundamenta si a realiza dupã cum am menþionat propria sa
politicãexternã si internã. Suveranitatea se caracterizeazã prin
exclusivitate, în sensul cã pe teritoriul unui stat nu potcoexista, în principiu
douã suveranitãti, ci doar una singurã.Una din consecinþele principale ale
egalitãþii suverane o reprezintã inalienabilitatea
si indivizibilitateateritoriului de stat.Legătura puternică a suveranităţii cu
toate celelalte principii este reliefată de faptul că din suveranitate
decurgdirect o serie de consecinţe juridice precum: suveranitatea
permanentă asupra bogăţiilor şi resurselor naturale,dreptul de liberă
alegere a regimului social-politic, integritatea frontierelor statului, dreptul
de a stabili relaţiioficiale, de a participa la viaţa internaţională, de a adopta
orice măsuri necesare pentru conducerea vieţiiinterne şi externe
a poporului respectiv.Conţinutul principiului egalităţii suverane a statelor
este format din anumite drepturi şi obligaţii care le revin.Din acest
principiu decurg următoarele drepturi ale statelor: dreptul lor la
personalitate internaţională, dreptulstatului de a i se respecta integritatea
teritorială, dreptul inerent la legitimă apărare, dreptul de a-şi stabili
singur sistemul său economic, cultural şi normativ, dreptul de a defini şi
conduce in mod liber relaţiile sale cu altestate conform dreptului
internaţional, dreptul de a aparţine sau nu organizaţiilor internaţionale, de a
fi sau nu parte la tratate bi sau multilaterale, dreptul de participa la
conferinţe internaţionale, dreptul de legaţie activă şi pasivă etc. Acest
principiu mai prevede insă şi unele obligaţii pentru state cum ar fi
respectarea suveranităţiialtor state, să respecte personalitatea internaţională
a celorlalte state şi să indeplinească cu bună credinţăobligaţiile
sale internaţionale.Afară de aceasta, acest principiu mai presupune că toate
statele indiferent de factorii geopolitici au aceleaşidrepturi şi obligaţii
fundamentale aşa cum rezultă din dreptul internaţional cum ar fi egalitate
de capacitate juridică a statelor de a dobandi drepturi şi de a-şi
asuma obligaţii pe plan internaţional, participarea statelor incondiţii de
egalitate la crearea dreptului internaţional, la conferinţe internaţionale, la
organizaţii internaţionale precum şi aplicarea in mod egal a dreptului
internaţional tuturor statelor. Astfel, este necesar să precizăm căegalitatea
in drepturi ca principiu care decurge din cel al suveranităţii statelor, nu
presupune egalitatea de factointre state, ci doar capacitatea egală din punct
de vedere juridic de a dobandi drepturi şi obligaţii in
relaţiileinternazionale.La fel ca si in alte principii,aici se cunosc
exceptii:1.procedura de votare pe chestiuni de fond a Conciliului de
Securitate a ONU2.votul ponderat din cadrul FMI si ConsiluL
UE(proportional cu marimea teritoriului,nr. populatiei si PIB seacorda
voturi suplimentare)
Subiectul II: Frontiera de stat în Dreptul Internațional Public
2.1 Definiti notiunea de frontiera de stat
Frontiera de stat-este linia ce desparte pe uscat si pe apa teritoriul de stat
de teritoriile statelor vecine,iar in planvertical delimiteaza spatiul aerian si
subsolul de spatiul aerian si subsolul statelor vecine.
2.2 Formulati criteriile de clasificare a frontierelor de statFrontierele de
stat se clasifică:A. După natura lor, in:a) naturale, care se stabilesc
ţinandu-se seama de anumite particularităţi geografice, cum ar fialbia unor
rauri sau fluvii, munţi, văi, litoralul
mării; b) geometrice sau convenţionale, care sunt linii mai mult sau
mai puţin drepte, care despartteritoriile statelor;c) astronomice, la stabilirea
cărora sunt folosite paralelele sau meridianele.B. După elementele
componente ale teritoriului, in:a) terestre, care despart uscatul dintre două
sau mai multe state. In funcţie de particularităţileterenului ea poate urma
linia crestelor munţilor, mijlocul văilor sau poate fi stabilită, in linie

dreaptă, geometric sau astronomic; b) fluviale, separă in două părţi apele

unui fluviu situat intre teritoriile a două state. Frontierele fluviale
sestabilesc in funcţie de particularităţile apelor de frontieră. In cazul
fluviilor nenavigabile, frontierele sestabilesc pe linia mediană a fluviului.
In cazul fluviilor navigabile, linia de frontieră se consideră linia
denavigaţie (farwatter) sau linia celor mai mari adancimi (thalweg), linii
care de fapt in cele mai multe situaţiicoincid. In cazul in care fluviul are
mai multe braţe, frontiera se stabileşte pe braţul principal.In situaţia in care
fluviul işi schimbă treptat cursul, frontiera se stabileşte pe talvegul noului
curs. Dacă fluviulişi schimbă albia, frontiera rămane pe albia veche,
fluviul devenind apă interioară a statului pe teritoriul căruiase găseşte noua
albie. Pe podurile care leagă două state frontiera se stabileşte pe mijlocul
podului, dacă intrecele două state nu există o altă inţelegere.Aceeaşi regulă
se aplică şi in cazul unor baraje de apă de frontieră.In situaţiile in care
intre teritoriile statelor se află lacuri sau mări inchise, frontiera se fixează
pe linia careuneşte punctele de uscat cele mai avansate ale frontierelor
comune sau pe mijlocul lacurilor sau mărilor.Un regim juridic special il au
mările interioare adiacente mai multor state. Un exemplu unical il serveşte
astăziMarea Caspică, al cărei litoral este impărţit intre Federaţia Rusă,
Kazahstan,Iran, Azerbaidjan şiTurkmenistan;339c) maritime, reprezintă
liniile exterioare ale mării teritoriale, stabilite de state, prin acte unilaterale
sau pe bazaconvenţională cu statele vecine;(plus desenul din caiet privitor
la fr. de stat)d) aeriene, separă spaţiile aeriene ale statelor prin linii
perpendiculare care pornesc de lafrontierele terestre sau acvatice in
sus pană la limita interioară a spaţiului cosmic (aproximativ la distanţa
de100-110 km deasupra nivelului mării).e)frontiera in sub sol-linia
perpendiculara proiectata in jos de pe linia frontierei terestre si acvatice
pina undeajung mijloacele tehnice de care dispune statul respective
2.3Evaluati procesul de stabilire a frontierelor de stat
In plan juridic, frontierele se stabilesc prin acorduri incheiate intre
statele vecine. Fixarea frontierelor insă practic se face prin două
operaţiuni distincte: delimitarea şi demarcarea. Delimitarea este o
operaţiune politicăşi juridică care constă in identificarea direcţiei
principale şi descrierea amănunţită in cuprinsul tratatuluiincheiat in
scopul stabilirii frontierei, a traseului acesteia.Demarcarea este
operaţiunea propriu-zisă de stabilire pe teren
a celor convenite in textul tratatului. Aceastăetapă se realizează de comisii
mixte formate de reprezentanţii statelor părţi la tratat şi au ca atribuţii
stabilireatraseului frontierei şi fixarea semnelor de demarcare, intocmirea
documentelor ce consemnează infăptuireaacestei operaţiuni, rezolvarea
unor probleme legate de intreţinerea frontierei, a drumurilor de acces
etc.Ulterior,in dependenta de anumite circumstante poate interveni si
redemarcarea.De asemenea,statele potrealiza si o rectificare si anume
precizarea traseului frontierei si corectarea sa in legatura cu
anumitecircumstante(denundarea,necesitatea populatiei bastinsase,etc)
Regimul de frontieră se stabileşte prin legiinterne şi cuprinde totalitatea de
norme juridice şi măsuri privind paza şi supravegherea frontierei,
controlul pentru trecerea frontierei, activităţile desfăşurate in zona de
frontieră, căile şi condiţiile de acces, intrare, ieşire,şedere, activitatea intr-o
zonă determinată a teritoriului său de la frontieră ş. a. Regimul juridic al
frontierei destat a Republicii Moldova este stabilit prin Legea privind
frontiera de stat a Republicii Moldova, adoptată la 17mai 1994,
care reglementează:a) modul de trasare şi de marcare a frontierei de stat; b)
paza frontierei de stat;c) zona de frontieră (stabilită cu o lăţime de 2 km);d)
condiţiile in care se face trecerea peste frontieră a persoanelor, mijloacelor
de transport,mărfurilor şi a altor bunuri;e) condiţiile in care se pot practica
anumite activităţi (pescuitul, recoltarea produselor lemnoase şi accesorii
ale pădurii);f) imputernicirile organelor puterii de stat şi administraţiei de
stat in domeniul pazei frontierei de stat.Prin tratate bilaterale incheiate cu
statele vecine urmează să fie reglementate problemele comune de
frontieră privind intreţinerea frontierei, soluţionarea litigiilor de
frontieră etc.
Testul 17
Subiectul I: Tratatul internaţional ca izvor de Drept Internaţional Public
1.1Definiţi noţiunea de izvor de DIP
Izvorul de drept internaţional public poate fi definit ca fiind un instrument
juridic (tratatul sau cutumainternaţională), care dau formă exterioară
normelor juridice internaţionale, prin acordul de voinţă al subiectelor
dreptului internaţional public, in primul rand statele.---mijloace de
determinare a normelor de drept rezultate din acordul de vointa a statelor.

1.2 Analizaţi tratatul internaţional ca izvor de Drept Internaţional

PublicIncepand cu perioada interbelică şi in special după cel de-al doilea
război mondial, tratatul internaţionalreglementează majoritatea domeniilor
vieţii internaţionale.Tratatul internaţional reprezintă un izvor principal
aldreptului internaţional public şi, este cel mai important in reglementarea
relaţiilor dintre subiectele dreptuluiinternaţional. O primă consacrare
juridică a tratatului internaţional o putem remarca in Convenţia de la
Vienadin anul 1969 cu privire la dreptul tratatelor, care a recunoscut „rolul
fundamental al tratatelor in istoriarelaţiilor internaţionale şi … importanţa
din ce in ce mai mare a tratatelor ca izvor al dreptului internaţional şica
modalitate de dezvoltare a cooperării paşnice intre naţiuni,oricare ar fi
regimurile lor constituţionale”.Convenţia de la Viena (1969) nu exclude
nici posibilitatea incheierii tratatelor in “formă nescrisă”, adică orală(aşa-
numitele gentlemen’s agreements). Acestea insă ţin mai degrabă de
domeniul trecutului decat de present.
1.3 Argumentaţi formele şi
elementele tratatelor Exista 2 forme pricipale de tratate: scrise si verbale.
Datorita prioritatii sale forma scrisa a devenit dominantain practica
internationala. Multe tratate contin dispozitii detaliate, uneori cu utilizarea
unor indici numerici,formule, harti etc.Tratatele scrise au o foarte mare
importanta la delimitarea frontierilor cu statele vecine. Cutoate acestea nici
acordurile incheeate in forma verbal nu au disparut din practica statelor.
Ele erau utilizate pentru a schimba rangul unei misiuni diplomatice din
legatie in ambasada, fie pentru stabilirea relatiilor diplomatice.Denumirea
acordurilor orale este gentlemen’s agreements. Doctrinarii au pareri
diferite cu privirela natura juridical a acestor tratate: unii le recunos cu
aceeasi valoare juridica ca si tratatele scrise iar altii leneaga acest
caracter.Elementele tratatelor international se impart in esentiale si
accesorii. Elementele essential sunt: partilecontractante, acordul de vointa
al partilor, obiectul si scopul tratatului.Partile contractante trebuie sa fie
intotdeauna statele, organizatile international interguvernamentale
sau alteentitati carora le este caracteristica calitatea de subiect de drept
international.Acordul de vointa a partilor trebuie sa fie liber si
neviciatObiectul il formeaza drepturile si obligatiile partilor create prin
normele stabilite de tratat. Obiectul trebuie safie licit si realizabil.Scopul
reprezinta obiectivele urmarite de partile contractante prin incheerea
contractului.
Subiectul II: Misiunile diplomatice
2.1 Definiţi noţiunea misiunii diplomatice
Misiunea-treaba incredintata cuiva ,sarcina cu
acre este investita o persoana ,calitatea care i se atribuie pt a oindeplini.--
poate fi şi funcţia, şi rolul, precum şi ansamblul de activităţi specific
funcţiei sau rolului.Misiunilediplomatice sunt îndeplinite de agenţi
diplomatici,demnitari şi funcţionari ai statului.
2.2 Formulaţi structura
şi competenţa misiunilor diplomaticePe baza practicii internaţionale se
poate vorbi de următoarea schemă a misiunii diplomatice: cancelaria,
secţia politică, secţia economică şi comercială, biroul militar, secţia sau
biroul cultural, secţia sau biroul de presă,secţia consulară.Cancelaria ocupă
locul principal în misiunea diplomatică. Aici se primesc, sunt pregătite şi
trimise toatedocumentele care cad în competenţa şefului de misiune, unde
se coordonează munca tuturor celorlalte secţii.Secţia economică şi
comercială vizează dezvoltarea relaţiilor economice, în general, a celor
comerciale înspecial, între cele două state.Secţia ataşatului cultural este de
dată relativ
mai recentă şi se ocupă de cunoaşterea şi afirmarea culturală înexterior, dar
şi procesul invers.Biroul ataşatului militar are atât funcţii de reprezentare,
dar şi de observare, precum şi colaborare în acestdomeniu.Competenţele
misiunilor diplomatice aşa cum reiese din art. 3 al Convenţiei de la Viena
constau în special în:A reprezenta statul acreditant în statul acreditar;A
ocroti în statul acreditar interesele statului acreditant şi ale cetăţenilor săi
în limitele administrate de dreptulinternaţional;A duce tratative
cu guvernul statului acreditar;A se informa prin toate mijloacele licite
despre condiţiile şi evoluţia evenimentelor din statul acreditar şi araporta
cu privire la aceasta statului acreditant;A promova relaţii de prietenie şi a
dezvolta relaţii economice culturale şi ştiinţifice între cele două state.
2.3Evaluaţi funcţiile misiunii diplomatice permanente
Cele mai importante funcţii ale misiunilor diplomatice sunt:1)Funcţia de
negociere ţine prin excelenţă de esenţa activităţii diplomatice. Prin ea se
apără interesele ambelor state încercând a se pune de acord, a găsi puncte
de interes comun în probleme bilaterale sau multilaterale. Demulte ori
negocierea este sinonimă cu diplomaţia.2)Reprezentarea se manifestă prin
participarea agenţilor diplomatici la evenimentele
vieţii publice,simbolizând statul acreditant, atitudinea de aprobare pe care
acesta o adoptă faţă de momentele semnificativeale vieţii publice din ţara
de reşedinţă

3) Funcţia de observare şi informare. Observarea îi permite agentului

diplomatic să se informeze şi să trimităguvernului său
rapoarte periodice.4)Funcţia de cooperare internaţională vizează realizarea
de raporturi cât mai bune, menţinerea unei atmosferecât mai amicale,
contribuţia la colaborarea internaţională pe toate planurile.5)Funcţia de
protejare a intereselor statului acreditant şi a cetăţenilor acestuia, a
persoanelor fizice şi juridice.6)Funcţia consulară. Este o practică de
dată relativ recentă, în doctrină interpretându-se că statul acreditant poate
înfiinţa în ambasadă o secţie consulară, fără a cere autorizarea statului
acreditar.
Testul 18
Subiectul I: Încheierea tratatelor internaţionale
1.1 Definiţi noţiunea de împuterniciri pentru încheierea tratatelor
internaţionale.Împuternicirile pentru incheerea tratatelor internationale
sunt niste functii exercitate de catre o categorie de persoane care sunt
imputernicite prin constitutie si alte acte normative in vedere incheerii
unui tratatinternational cu scopul de
a reprezenta interesele statului.
1.2 Analizaţi stadiile şi fazele încheierii tratatelor internaţionale.Fazele
de incheere a unui tratat international sunt:Manifestarea de vointa de a
incheea un tratatPregatirea si adoptarea textului tratatului. Tratatele
bilateral sun pregatite si adoptate prin canale diplomatice pe cind
tratatele multilaterale sunt pregatite de organul de lucrul a organizatiei
internationale sau de catrecomitetul de lucrul
a conferintei internationale. Adoptarea se face in baza votarii, de regula
tratatul multilateralse adopta cu votul majoritatii
calificate(2/3;3/4)Stabilirea auteticitatii textului tratatului. Auteticitatea
indica faptul ca textul este veridic, definitiv si nu poate fimodificat. Este o
faza importanta realizata prin urmatoarele instrumente:1) semnarea,
2)semnarea adreferendum ( are loc numai atunci cind reprezentatul nu
are deplinele puteri pentru participare fazelor incheeriitratatului) si este
o semnatura definitive.parafarea- semnarea reprezentatilor pe fiecare
pagina sau la sfirsitul textul tratatului.exprimarea consimtamintului la
obligatiunile tratatului care se face prin ratificare
sau semnare,acceptarea,aprobarea,confirmarea. In practica se mai
intilnesc si subfaze ca: depozitare, inregistrarea, publicarea.
.1.3 Formulaţi modalităţile de exprimare a consimţămîntului de a se lega
prin tratat.Modalitatile de exprimare a consimtamitului de a fi legat prin
tratat sunt:Semnarea are de regula ca effect autentificarea tratatului
elaborate prin negocieri.Schimbul instrumentelor care constitue un tratat
la fel reprezinta o modalitate de exprimare a consimtamintuluistatelor de a
se angaja printrun tratat international atunci cind: a) instrumentele prevad
ca schimbul lor va aveaacest effect, sau b)este stabilita pe alta cale ca
aceste state convin ca schimbul de instrumente sa
aiba acesteffect.Rtificarea- exprimarea consimtamitului unui stat
prin intermediul autoritatilor sale competente de a fi legat printr-un tratat
international care este semnat de reprezentantii sai.Aprobarea (acceptarea)
reprezinta o modalitate de exprimare a consimtamitului statului de a fi
parte la aceletratate care nu necesita sa fie ratificate dar care prevad
aprobarea lor.
Subiectul II: Marea teritorială şi apele interioare maritime
2.1Definiţi noţiunea de mare teritorială şi ape interioare maritime.
Marea teritoriala este fisia adiacenta apelor maritime interne,apelor
arhipelagice
cu latimea de pana la 12 milemarine asupra careia statul riveran isi exercita
suveranitatea deplina si exclusiva.la limita exterioara a mariiteritoriale se
instituie frontiera statului riveran.Apele interioare marine –sunt suprafete
acvatice maritime sau oceanice situate intre tarmul ununi stat si liniade
baza de la acre se masoara latimea marii teritoriale.
2.2 Analizaţi regimul juridic al apelor teritoriale.
Marea teritorială este partea de mare adiacentă ţărmului, până la o anumită
distanţă în larg, considerată cafăcând parte din teritoriul de stat şi supusă
deci suveranităţii statului riveran, suveranitate care se extinde şiasupra
spaţiului aerian de deasupra mării teritoriale, precum şi asupra solului şi
subsolului acesteia Regimul juridic al mării teritoriale este stabilit prin
legislaţia internă a statului riveran,ţinându-se cont de prevederiledreptului
internaţional Reglementarea navigaţiei în marea teritorială de către statul
riveran are ca scopasigurarea securitatii traficului, separarea cailor de
navigatie, pilotajul, prevenirea abordajelor
etc.Celebraformulă a lui Bynkershoek potrivit căreia puterea unui stat se
termină acolo unde se termină forţa armelor sale,a condus la fixarea lăţimii
mării teritoriale pană la o distanţă echivalentă unei impuşcături de tun
Compromisulacceptat a fost formulat de Convenţia din 1982 la art. 3 care
prevede o delimitare unilaterală a mării teritoriale
In acest sens, Convenţia autorizează limita maximă de 12 mile marine,
statelor revenindu-le două metodealternative de delimitare, utilizand linia
de bază normală sau linia de bază dreaptă.
2.3 Evaluaţi condiţiile de executare a dreptului de pasaj inofensiv al
navelor străine în apele teritoriale.Recunoscut la începuturile sale ca o
regulă de drept cutumiar, consacrat apoi prin prima conferinţă
asupradreptului mării, trecerea inofensivă, aşa cum a fost reglementată în
art.14-23 dinConvenţia de Montego-Bay,reprezintă un progres, prin
prevederea unor reglementări mai detaliateşi mai clare în comparaţie cu
Convenţiadin 1958 În sensul Convenţiei din 1982 trecerea este inofensivă
atât timp cât nu aduce
atingere păcii,ordinii dedrept, liniştii publice sau securităţii statului
riveran. Trecerea trebuie să se efectueze înconformitate cu prevederile
Convenţiei şi alte reguli ale dreptului internaţional. Art. 18 dispune că“prin
trecere se înţelegefaptul de a naviga în marea teritorială în scopul:a)de a
traversa fără a intra în apele interioare ori a face escalăîntr-o radă sau
instalaţie portuară situată în afara apelor interioare;b)de a intra în apele
teritoriale sau a le părăsi, sau de a face escală într-o asemenea radă sau
instalaţie portuară, sau de a o părăsi” O precizare ce seimpune în legătură
cu dreptul de trecere inofensivă, se referă la locul încare trebuie să se afle
nava înmomentul când s-ar angaja în una dintre activităţile nepermise
şianume “în marea teritorială”, deoarece numaiîn această zonă beneficiază
de dreptul de trecereinofensivă, în apele interioare neexistând un astfel de
drept pentru navele străine.
Testul 19
Subiectul I: Efectele tratatului inernaţional
1.1 Definiţi noţiunea de tratat internaţional.
Definiţia juridică a “tratatului” este dată in Сonvenţia de la Viena (1969),
care prin această noţiune inţelege“un acord internaţional incheiat in scris
intre state şi guvernat de dreptul internaţional, fie că este consemnatintr-
un singur instrument unic, fie in două sau mai multe instrumente conexe
şi oricare ar fi denumirea sa particulară” (art. 2 pct. 1 lit. a).
1.2 Analizaţi efectele tratatelor în timp, spaţiu şi asupra cercurilor de
subiecţi.Efectele tratatului in spatiu de regula tratatul incheeat de state
sun obligatorii pentru acestea si se aplica peintreg teritoriu fata de toata
populatia. Dar exista si o serie de tratate care au obiect de reglementare
raporturi juridice ce se instituie in cadrul unei portiuni de teritoriu a unui
stat aparte ex: conv. Dela Constantinopol cu privire la libertatea de
navigatie pe Canalul Suez. Efectele asupra subiectilor desi sunt obligatorii
pentru totisbiectii de DIP in procesul de incheere a tratatelor poate
participa un numar restrins de subiecti iar ca regulatratatele creaza efecte
juridice doar pentru statele care au participat la procesul de incheere sau de
aderareulterior.Efectele tratatelor in timp incepe sa produce efecte
juridice:a) la data expresa indicate in text, b)lasurvenirea evenimentelor
cum ar fi declansarea unui conflict armat, c)respectarea anumitor conditii
legate deintrarea in vigoare. Tratatele inceteaza efectele juridice: a)
expirarea termenului pentru care a incheeat daca partile nu au solicitat din
timp, b) odata cu atingerea scopului, c)odata cu incetarea anumitor
evenimente pentrucare era preconizat, d) daca apare un nou trata cu acelasi
obiect dar ci dipozitii contrare.
1.3 Temeiurile de incetare
a tratatului:Abrogarea este un caz de stingerea a tratatelor international
care solicita vointa unanima a partilor. Abrogarea poate fi expresa si
tacita.Anularea este modalitate de renuntare unilaterala a unui stat la
un tratat incheiat de acesta.Denunţarea – în cazul tratatului bilateral
denunţarea pune capăt unui tratat. În cazul unui tratat
multilateraldenunţarea poartă caracterul unei retrageri.La fel reprezintă
temeiuri de încetare şi:Disparitia unei parti contractante ale tratatului-ca
subiect de drept internationalExpirarea termenului de valabilitatea
a tratatuluiExecutarea complete a tratatuluiSurvenirea unei conditii
rezolutorii expres prevazuta în tratatDrept urmare a constatarii nulitatii
tratatului internationalReducerea numarului de participanti la tratatul
multilateral sub numar necesar pentru intrarea in vigoare aacestuiaDrept
urmare a doptarii unor decizii obligatoriii din partea anumitor organizatii
international.
Subiectul II: Metode şi mijloace de purtare a războiului
2.1Definiţi metodele şi mijloacele de purtare a războiului.Metodele de
razboi
- acele modalitati folosite de parti cu sau fara folosirea mijloacelor de lupta
pentruatingerea scopuluifinal al razboiului.Mijloc de razboi -acele
instrumente folosite de parti pentru realizarea scopului final
al razboiului.
2.2 Formulaţi metodele şi mijloacele de purtare a războiului.
Declaratia de la Sankt-petersburg din 11 decembrie 1868 prevedea ca
violent armata nu trebuie folosita decitimpotriva celui care
o foloseste, fiind unu din principiile de baza. Populatia civila este alcatuita
din persoanecare nu participa direct la ostilitati militare si implicit
impotriva sa nu este ingradit nici un atac derazboi.Astfel statele implicate
in razboi trebuie sa aiba un singur scop legitim de slabire a fortelor
militare ainamicului.Astfel subiectii implicati intr-un razboi trebuie
sa identifice cu egzactitate obiectivele militare pe
care doreste sa le atinga si sa foloseasca numai mijloace si metode de atac
strict necesare pentru distrugereaobiectivelor militare alese.
2.3 Evaluaţi metodele şi mijloacele interzise de purtare a
războiuluiMijloacele de razboi interzise sunt: 1. Arma chimica, 2. arma
biologica, 3.arma incendiara, 4. bombele caseta,5.minele antipersonal,
6.minele capcana,
7.gloantele dium.Metodele de razboi interzise sunt:-otravirea apei surselor
alimentare, -folosirea semnelor distinctive alinamicului, comitetului
international, a comitetului si semilunii rosii, -folosirea metodelor perfide.
In toateconflictele armate, dreptul beligerantilor de a alege metode
de purtare a razboiului nu este nelimitat. Esteinterzisa indreptarea
atacurilor intentionate, fara discriminare, de terorizare sau represalii
impotriva populatiilor civile. De asemenea sunt interzise in ce priveste
persoanele si bunurile civile: capturarea deostatici, folosirea de scuturi
umane, inrolarea fortata in cadrul armatei inamice, represaliile, deportarea
sitransferul fortat de populatie.
Testul 20
Subiectul I: Mecanisme Universale Internaţionale de protecţie a
drepturilor omului
1.1 Definiţi Dreptul Internaţional al Drepturilor omului – ca ramura
de Drept Internaţinal Public
Dreptul internaţional al drepturilor omului (DIDO) constituie un ansamblu
de norme şi principii
de naturăconvenţională şi/sau cutumiară care reglementează conduita
statelor pentru asigurarea respectării şi protecţieidrepturilor şi libertăţilor
fundamentale fără discriminare atât pe timp de pace, cât şi pe timp de
război, precumşi care stabilesc răspunderea pentru încălcarea acestora.
1.2Analizaţi apariţia, evoluţia şi codificarea drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului.
Dreptul international al drepturilor omului este o ramura relative tinara
care a aparut in sec. XIX-lea. Azi esteuna di cele mai codificate ramuri de
DIP. Ca si orice alta ramura de drept international dreptul international
aldretorilor omului are propiiile izvoare si principii care sunt codificate in
legislatia a mai multor state.Principalele izvoare
ar fi:Declaratia universal a drepturilor omuluidin 1948,Pactul international
cu privirela drepturile civile si politice1966, declaratia islamica
universala1981, Carta ONU din 1945 etc.In DIP sun 2ramuri care la prima
vedere se asemana foarte mul: DI al drepturilo omului si DI umanitar.
DI al drepturilor omului reglementeaza drepturile si libertatile
fundamentale cu character absolute pe care statele sunt obligatesa le
respecte pe intreg teritoriu in in toate timpurile. Iar DI umanitar are drept
scop protectia persoanei fizicedoar in perioada conflictelor armate
.1.3Evaluaţi instrumentele universale pentru protecţia drepturilor omuluiÎn
perioada imediat postbelica eforturile comunitatii internationale au fost
orientate spre crearea unui cadrunormativ si institutional universale de
protectie a drepturilor si libertatilor fundamentale susceptibile sa
previnaorice prejudiciu adus exercitarii de catre fiinta umana a drepturilor
inerente conditiei si dezvoltarii sale. Ele aufost create în mare parte în
cadrul sau sub egida Organizatiei Natiunilor Unite si institutiilor sale
specializate.Carta Organizatiei Natiunilor Unite. Acest document, semnat
în 1945 este inedit dupa natura sa juridica: pe deo parte este actul
constitutiv al ONU si se supune normelor dreptului organizatiilor
internationale, iar, pe dealta parte, este un tratat international care se supune
dreptului comun al tratatelor internationale, astfel cum afost codificat prin
Conventia de la Viena asupra dreptului tratatelor.Carta Internationala a
Drepturilor Omului. Din punct de vedere formal nu exista un astfel de
document. Ceeace numim noi astazi Carta Internationala a Drepturilor
Omului este un ansamblu format din trei instrumentedistincte: Declaratia
Universala a Drepturilor Omului din 1948, Pactul cu privire
la drepturile civile si politicesi Pactul cu privire la drepturile economice,
sociale si culturale, ambele din 1966.
Subiectul II: Strîmtorile Internaţionale
2.1 Definiţi noţiunea de strîmtoare internaţionalăStramtorile internaţionale.
Din punct de vedere geografic, stramtoarea internaţională estedefinită ca o
porţiune de mare stransă intre două spaţii terestre care pune in comunicare
douăalte mări. Din punct de vedere juridic, stramtorile nu sunt luate in
consideraţie de dreptulinternaţional decat dacă ele „servesc navigaţiei
internaţionale”.
2.2 Analizaţi dreptul de trecere în tranzit şi dreptul de pasaj inofensiv prin
strîmtorile internaţionale.Conform Conventiei de la Montego-Bay sunt
stabilite doua moduri distinct de
trecere prin strimtorileinternational: dreptul de trecere in transit si pasajul
inofensiv.Prin trecere în tranzit se înţelege exercitarea libertăţii de
navigaţie şi de survol numai în scopul unui tranzitcontinuu şi rapid prin
strâmtoare, între o parte a mării libere sau o zona economică exclusivă şi o
altă parte amării libere sau zonă economică exclusivă. Dreptul de trecere în
tranzit este recunoscut navelor şi aeronavelor tuturor statelor fără piedici,
cu restricţia că acest drept nu se extinde asupra strâmtorilor formate între
teritoriulcontinental al unui stat şi o insulă aparţinând acestui stat, dacă
există de-a lungul insulei o rută prin marealiberă sau o zonă economică
exclusivă de comoditate comparabilă. În acest caz, cerinţa continuităţii şi
arapidităţii tranzitului, totuşi, nu interzice trecerea prin strâmtoare pentru
a ajunge la teritoriul unui stat riveran,a-l părăsi sau a ieşi de acolo, sub
rezerva condiţiilor de intrare pe teritoriul acestui stat. Pasajul inofensiv s

aplică strâmtorilor folosite pentru navigaţia internaţională, dar care leagă

marea teritorială a unui stat şi o partea mării libere sau o zonă economică
exclusivă a altui stat sau care sunt formate între teritoriul continental
alunui stat şi o insulă aparţinând acestui stat, dacă există de-a lungul
insulei o rută prin marea liberă sau o zonăeconomică exclusivă de
comoditate comparabilă. Exercitarea dreptului de trecere inofensivă
prin acestestrâmtori nu poate fi suspendată. În cazul
strâmtorilor internaţionale dreptul de trecere în tranzit se deosebeştede
pasajul inofensiv în principal prin recunoaşterea libertăţii de survol şi
facultatea pentru submarine de a trecesub apă, ceea ce-l aseamănă mult cu
dreptul de trecere prin apele arhipelagice.
2.3 Evaluaţi regimul juridic al strîmtorilor Mării Negre.Strâmtoarea
Bosfor leagă Marea Neagră de
Marea Marmara, care la rândul ei comunică cu Marea Egee
prinstrâmtoarea Dardanele, astfel cele două strâmtori punând
în comunicare Marea Neagră şi Marea Mediterană.Ambele strâmtori se
află sub jurisdicţia Turciei.. În timp de pace, navele comerciale se bucură
de o libertatedeplină de trecere prin strâmtori, ziua şi noaptea, oricare ar fi
pavilionul şi încărcătura lor, fără nici oformalitate, cu excepţia controlului
sanitar, stabilit prin regulamentele turceşti la intrare în strâmtori.
Regimul juridic de trecere a navelor de război depinde de categoria şi
tonajul lor. Navele uşoare de suprafaţă, navelemici şi cele auxiliare, oricare
ar fi pavilionul lor se bucură de dreptul de trecere prin strâmtori, dar numai
ziuaşi cu un preaviz dat guvernului turc pe cale diplomatic cu 8 zile
înainte, dacă e vorba de navele statelor riverane, şi cu 15 zile înainte
pentru navele statelor ne-riverane. În preaviz trebuie să fie specificate
denumirea,tipul, numărul navelor, destinaţia, data trecerii şi întoarcerii,
dacă e cazul. Tonajul global maxim al tuturor forţelor navale străine, aflate
în trecere prin strâmtori, nu trebuie să depăşească, cu unele excepţii,
15.000 tone,cuprinse în cel mult două nave. Această restricţie nu se
răsfrânge asupra navelor militare aflate în avariere întimpul trecerii, care se
supun, în asemenea circumstanţe, măsurilor speciale de siguranţă dictate
de guvernulturc. Navele militare de linie cu un tonaj superior al statelor
riverane au accesul prin strâmtori cu condiţiatrecerii unul câte unul,
însoţite de cel mult două torpiloare. În nici un caz, navele de război nu
vor putea folosi, pe durata tranzitului strâmtorilor, aeronavele pe care le au
la bord. Submarinele militare pot trece prin strâmtoridoar ziua, în mod
izolat şi să navigheze la suprafaţă. În timp de război, în situaţia când
Turcia nu este parte beligerantă, navele comerciale beneficiază de dreptul
de trecere în aceleaşi condiţii ca şi în timp de pace, iar navelor militare ale
statelor beligerante, cu unele excepţii, le este închis accesul în strâmtori.
Celelalte navemilitare se bucură de libertatea de trecere în condiţiile
similare stării de pace. În cazul în care Turcia devine beligerantă, trecerea
navelor militare este lăsată total la discreţia guvernului acestei ţări, iar
navele comercialeale statelor care nu sunt în război contra Turciei se vor
bucura de libertatea de trecere şi navigaţie prinstrâmtori, cu condiţia că nu
vor ajuta în nici un mod inamicul şi vor naviga doar ziua pe şenalul indicat
deautorităţile turceşti. Acelaşi regim de trecere se menţine atunci când
Turcia se consideră ameninţată de un pericol iminent de război.
Test 21
Subiectul I: Institutia recunoasterii in DIP
1.1. Definiti institutia de recunoastere in DIP1.
act unilateral, prin care un Stat cnstata existenta anumitor fapte sau acte,
care pot avea consecinte asupradrepturilor si obligatiilorsale sau asupra
intereselor sale politice, si declara espres sau admite implicit caacestea
constituie elemente pe care se vor baza relatiile sale juridice viitoare in
raport cu noua entitate sausituatie2. “procedeu”
prin care un subiect de drept internaţional, in mod special un stat, care nu a
participat la naştereaunei situaţii sau la adoptarea unui act, acceptă ca acea
situaţie sau act să-i fie opozabile; adică admite caefectele juridice ale
acestora să i se aplice3. reprezinta actul declarativ dar nu constitutiv,
constata existenta unui Stat care exista ca effect al crearii nu carezultat al
actului de recunoastere
1.2 Analizati subiectii, tipurile si
formele recunoasteriiSubiecti ai recunoasterii pot si numai statele, iar
situatiile cind e necesara recunoasterea sunt: crearea unui noustat,
instalarea unui nou govern, statutul de neutralitate.Recunoaşterea poate
imbrăca două forme, şi anume:- recunoaşterea expresă -se face printr-un
act special al organului de stat competent, act unilateral – declaraţiesau
notificare formală – adresată noului stat, prin care se exprimă in mod cert
intenţia de a-l recunoaşte ;- recunoaşterea tacită- este cea care se poate
deduce din faptele concludente ale unui stat, cum ar fi stabilireade relaţii
diplomatice, incheierea unui tratat bilateral, care reglementează problema
generală, fără a enunţarezerve in privinţa recunoaşterii, şi este practicată de
statele latino-americane, mai simplu spus e manifestata prin
atitudinea statului fata de entitatea pe care o recunoaste.In privinta
formelor recunoaterii au fost expuse 2 teorii:teoria lui Tobar guvernele
ajunse pe cale neconstitutionala la putere nu trebuie recunoscuteteoria lui
Estrada- guvernele ajunse pe cale neconstitutionala la putere trebuie
recunoscute tacit
De fapt recunoasterea guvernelor nu presupune recunoastere expresa sau
tacita ci vizeaza doar guverneleajunse la putere pe cale neconstitutionala.
Recunoasterea guvernelor atrage automat recunoasterea statului, pecind
recunoasterea statului nu ekivaleaza numaidecit cu recunoasterea
guvernului respectiv.Tipuri ale recunoasteriiDin punctul de vedere al
efectelor pe care le produce, recunoaşterea este:- de jure, de facto, ad
hocAtat recunoaşterea de jure, cat şi recunoaşterea de facto, se exprimă
prin actul oficial al statuluide la care emană recunoaşterea. Deosebirea
dintre aceste forme constă, in general, in intindereaefectelor juridice
ale recunoaşterii.1. in cazul recunoaşterii de facto, relaţiile dintre statul
care recunoaşte şi cel recunoscut suntmai restranse ca intindere, avand un
caracter nestabil şi provizoriu, in sensul că ea operează indomeniile
consimţite de către statul care o acordă (cooperare economică
internaţională).*este un mod de recunoastere incomplet, constituind o fază
premergătoare pentru recunoaştereade jure, nu e definitiva, poate
fi revocată.*e acordata pt anumite motive: indoieli despre viabilitatea
noului stat, ori reţinere din partea noului stat de aaccepta obligaţii in baza
dreptului internaţional sau refuzul acestuia de a rezolva probleme
proeminente.2. Recunoaşterea de jure a unui stat este completă
şi definitivă, irevocabilă, deoareceefectele ei se sting numai odată cu
incetarea calităţii de subiect de drept al statului recunoscut.*are ca efect
recunoaşterea deplină a personalităţii juridice a noului stat, a tot ceea ce
rezultă din exercitareasuveranităţii acestuia, precum şi stabilirea de relaţii
internaţionale in diferite domenii, in mod special arelaţiilor diplomatice şi
consulare, incheierea de tratate bilaterale etc.3. recunoasterea ad hoc- are
loc cind se desfasoara un eveniment international si are efecte jur limitate
in timp.
1.3 Analizaţi efectele recunoaşteriiActul recunoaşterii este doar un act de
suveranitate prin care un stat constată apariţia unui altstat ca subiect
dedrept internaţional, deoarece statul nou apărut este subiect al dreptului
internaţional public din momentulapariţiei sale şi nu din cel
al recunoaşterii sale de către celelalte stateEfectul recunoaşterii este că
statul recunoscut devine subiect deplin înraporturile sale cu statele care l-
aurecunoscut, cu toate consecinţele care decurg dinaceastă calitate, putând
să-şi exercite drepturile şi să-şi asumeobligaţiile internaţionale specifice
statelor, intre statul ce recunoaste si cel recunoscut se stabilesc
relatiidiplomatice- efectul normal al recunoasterii. Totusi ar trebui
de remarcat ca recunoaşterea este o condiţie astabilirii relaţiilor
diplomatice,dar nu antrenează în mod obligatoriu aceste relaţii, adica
nu este un efectobligatoriu.
Subiectul II: Interpretarea tratatelor international
2.1 Definiti interpretarea tratatelor international
Interpretarea unui tratat reprezinta operatiunea intelectuala prin care se
determina sensul unui cuvint sau alunei expresii, prin care se lamuresc
exprimarile ambigue sau obscure ale unei dispozitii2.2 Analizati metodele
si formele
de interpretare a tratatelor internationaleDistingem 2 moduri
de interpretare a tratatelor: internationala si internainterpretarea
internationala- in dependenta de autoritatea competenta pt interpretare
poate fiautentica- facuta de partile contractante ale tratatului. Poate fi
expresa- facuta la momentul incheierii tratatulu, prin
clauze interpretative inscrise in cuprinsul tratatului, tacita-decurge din
practica concordanta a statelor inaplicarea prevederilor unui
tratat international. jurisdictionala-efectuata de tribunalele arbitrale
sau instante de judecata internationale (CIJ, CJCE), in cazul incare partile
nu pot ajunge la un accord asupra interpretarii tratatului.are forta
obligatory doar pentru partileaflate in diferendfacuta de catre organizatiile
internationale –nu au character obligatoriu2. interpretarea interna- se
impune doar organelor statului in cauza, nu si altor state parti la
tratat.poate fi ointerpretare guvernamentala interna facuta de autoritatile
publice guvernamentale, competente in domeniulrelatiilor externe, sau
poate fi efectuata de catre instantele de judecata ale statelor parti2.3
Formulaţi principalele reguli de interpretare ale tratatelor
internationale:Sunt codificate in prevederile Conventiei de la Viena(1969)
reguli generalesa fie de buna credinta-interpretarea sa aiba in vedere ce
partile au vrut sa spuna in realitatesens obisnuit al termenilor tratatului-
sa se tina cont de semnificatia uzuala a cuvintelor, cu exceptia cazurilor
cind sunt utilizate in sens specialinterpretarea termenilor tratatului sa se
faca in contextul lor-fraza, alineatul partea din tratat(preambul,
anexe)interpretare in lumina obiectului si scopului sau- raportarea
interpretarii la sensurile si scopurile pe care partilele’au avut in
vederereguli speciale stbilite de practica conventionala international
regula sensului clar- se vor interpreta doar acele prevederi care sunt
neclareneadmiterii interpretarii termenilor in sens absurd sau national-in
contradictie cu contextul, obiectul, scopultratatuluiregula efectului util-
interpretarea sa produca un effect util asupra aplicarii tratatului, sa nu’l
faca faraeffect(nul)
Test nr. 22
Subiectul I: Rezerve la tratate internaţionale
1.1 Definiţi noţiunea rezervei
Potrivit Convenţiei de la Viena (1969) rezerva=o declaraţie unilaterală,
făcută de un stat atunci cand semnează,ratifică, acceptă sau aprobă un
tratat, ori aderă la acesta, prin care urmăreşte să excludă sau să modifice
efectul juridic al unor dispoziţii din tratat cu privire la aplicarea lor faţă
de statul respectiv.*un mijloc ce permite statelor care nu sunt
de acord cu toate prevederile unui tratat să devinătotuşi părţi la acesta.
1.2Analizati conditiile în care pot fi formulate rezerveArticolul 23
al Convenţiei din 1969 inaintează următoarele cerinţe faţă de formularea
rezervelor:1) rezervele trebuie să fie formulate in scris şi comunicate
statelor contractante şi altor state careau calitatea să devină părţi la tratat.
Retragerea rezervelor trebuie, de asemenea, făcută in scris;2) rezervele
sunt formulate cu ocazia semnării tratatului, ratificării, aprobării sau
acceptăriisale, ori in momentul aderării.3) Statele parti pot
accepta(acceptarea poate fi expresă sau tacită ) rezerva ce le’a fost
notificata sau formulaobiectii fata de aceste. Neformularea de obiecţii
timp de 12 luni de la notificarea rezervei =acceptare tacită.Retragerea
obiecţiei la o rezervă necesită formularea ei in scris.Conditii in care sa fie
admisa formularea unei rezerve:1) rezerva să nu fie interzisă de tratat;2)
rezervele să nu se refere la acele dispoziţii ale tratatului, la care in mod
expres este exclusă posibilitatea formulării de rezerve;3) rezervele să se
refere la acele dispoziţii ale tratatului, la care in mod expres este
prevăzută posibilitatea formulării de rezerve;4) rezervele să nu fie
incompatibile cu obiectul şi scopul tratatului.
1.3 Evaluaţi efectele pe care le produce rezervaRezervele au drept scop
producerea unor modificari in
cadrul raporturilor stabilite inttre state. In funcţie deatitudinea adoptată faţă
de statul rezervatar din partea celorlalte state părţi aleunui tratat
internaţional, apar mai multe efecte. In calitate de efecte putem specifica
ca se stabilesc raporturileconvenţionale intre state:1) intre statul care a
formulat una sau mai multe rezerve şi statele care le-au acceptat
continuăsă acţioneze tratatul, cu precizarea că in ceea ce priveşte articolele
faţă de care au fost formulaterezerve, dispoziţiile care leagă aceste state
sunt cele modificate conform rezervelor;2) intre statul rezervatar şi statele
care au formulat obiecţii la rezerve, in dependenţă de atitudineadiferită a
acestora din urmă, se pot crea două posibile grupuri de raporturi:a) statele
care au formulat obiecţii la rezerve pot accepta ca restul dispoziţiilor
tratatului,neafectate prin rezerve, să se aplice intre ele şi statul
rezervatar; b) aceleaşi state pot insă, ca prin obiecţiile lor la rezerve, să
refuze aplicarea in intregime atratatului in raporturile dintre ele şi statul
autor al rezervelor.3)Tratatul internaţional, la care s-au făcut rezerve, se
aplică in intregime, intre părţile contractante care n-auformulat rezerve.
Subiectul II: Dreptul Internaţional extraatmosferic
2.1 Definiţi DI extraatmosferic ca ramura DIPDr extraatmosferic=
ansamblu de norme jur si principii ce stabilesc regimuul juridic al sp
extraatmosferic,inclusive lunii si altor corpuri ceresti, regimul jur al
obiectelor cosmice precum si principiile de cooperare aleStatelor in
vederea exploatarii si explorarii
sp cosmic
2.2 analizati istoricul si codificarea dreptului
extraatmosfericPrimele explorari si investigatii ale spatiului cosmic
s’au initiat in 1957 prin lansarea primului satelit artificialal pamintului, si
se initiaaza in acest sens necesitatea elaborarii unor principii si norme
juridice ce vor reglementa relatiile intre state in privinta sp cosmic si
activitatilor spatiale. Un rol principal in acest sens l’aavut ONU
prin infiintarea Comitetului pt utilizarea pasnica a spatiului cosmic, care
elaboreaza o serie de acte
normative internationale ce formeaza cadrul legal al DI al spatiului
cosmic, activitate reglementata si inlegislatiile nationale ale statelor
ce participa la explorarea si utilizarea cosmosuluisi corpurilor
ceresti.Pentru a desfasura codificarea dreptului extraatmosferic trebuie sa
evidentiem care sunt izvoarele acestui drept,in primul rind sunt aceleasi ca
si ale DIP, desigur avind si izvoare specifice. Locul de izvor principal il
ocupatratatele internationale multilaterale care consacra normele de baza
ale DI cosmic , care se aploica atit statelor cit si organizatiilor
internationalePrincipalele tratate internationale ce regl acest drept sunt: —
„Tratatul cu privire la principiile care guvernează activitatea sta telor in
materia de exploatare şi utilizare aspaţiului cosmic, inclusiv al Lunei şi
altor corpuri cereşti”, din 27 ianuarie 1967 (in vigoare din 10 oc
tombrie1967, denumit pe scurt „Tratatul cu privire la spaţiul cosmic”” din
1967); — „Acordul cu privire la salvarea astronauţilor, reintoarcerea lor şi
restituirea obiectelor lansate in spaţiulcosmic”, din 22 aprilie 1968 (In
vigoare din 3 decembrie 1968, denumit pe scurt – „Acordul cu privire
lasalvarea astronauţilor din 1968”); — „Convenţia cu privire
la răspunderea internaţională pentru dau nele provocate
de obiectelespaţiale”, din 29 martie 1972 (in vigoare din l septembrie
1972, denumită pe scurt – „Convenţia cu privire la răspunderea
internaţională din 1972”);810 — „Convenţia asupra inregistrării obiectelor
lansate in spaţiul cosmic”, din 14 ianuarie 1975(in vigoare din 15
septembrie 1975, denumită pe scurt – „Convenţia cu privire la
inregistrarea obiectelor cosmice din 1975”); — „Acordul cu privire la
guvernarea activităţilor statelor pe Lună şi celelalte cor puri cereşti”,din 18
decembrie 1979 (in vigoare din 11 iulie 1984, denumit pe scurt – „Acordul
cu privire la activitatea pe Lună şi celelalte corpuri cereşti din 1979”).Un
rol nu mai putin important il are si cutuma- aceasta ocupind un rol second
dupa tratate, cit si importantadeosebita mai au si rezolutiile Adunarii
Generale ONUInca de la inceput dr cosmic a avut pronuntat character de
universalitate, fiind aplicabil atit statelor cit sicelorlalte subiecte ale sale.
Are character profund umanist si pasnic, fiind de la bun inceput dr al pacii
sicolaborarii internationale in folosul intregii omeniri, este un dr originar si
autonom in cadrul DIP
2.3 evaluati principiile dr extraatmosfericPrincipiile acestui dr au fost
consecrate in Tratatul cu privire la spatiul cosmic 1967, stind la baza
regimului juridic al activitatiii spatiale a statelor si organizatiilor
internationale, a spatiului cosmic si corpurilor ceresti.Acest tratat totusi se
limiteaza doar la enumerarea principiilor neprecizind continutul si
ndefinind notiunile de baza ale Dr cosmic, insa
aspectul lacunar ale prevederilor tratatului cosmic au fost completate prin
adoptareade noi tratate privind activitatile cosmice si spatiale, elaborate
la initiative Adunarii gen a ONU.Pr folosirii cosmosului exclusive
in scopuri pasnice- prevazut in multe tratate, stabileste oblige statelor de
adesfasura activitati cosmice in interesul mentinerii pacii pr explorarii
si folosirii cosmosului spre binele si in interesul tutror tarilor, intregii
omeniri- specifica obligestatelor de a se asigura ca de rezultatele activitatii
cosmice vor beneficia toate tarile si popoarele, acest pr implica
colaborarea cit mai strinsa in activitatea spatiala a statelor princ libertatii
de explorare si folosire a cosmosului de catre toate Statele-de aici decurg
mai multe dr pt state siOrganiz Internat,: dr de a desfasura acitivitati
pasnice in cosmos, dr lde acces in conditii de egalitate, in spatiulcosmic sip
e corpurile ceresti, dr la libera exploatare si folosire a cosmosului, dr de a
avea acces la rezultateleactivitatii stiintifice spatiale…pr neadmiterii
apropriatiunii cosmosului-tratatul din 1967 prevede ca spatiul cosmic si
corpurile ceresti nu potface obiectul apropriatiunii nationale din partea
statelor prin proclamarea suveranitatii lor, prin folosinta sau altmijlok. De
aici reiese interdictia si obligatia statelor de a nu’si extinde suveranitatea
lor asupra spatiului cosmicsi corpurilor ceresti pr pastrarii jurisdictiei si
proprietatii statului de lansare asupra obiectelor cosmice si a ekipajelor-pt
ca S saeercite dr de proprietate juridical asupra unui obiect spatial e
necesar ca acesta sa fie inregistrat in registrulacelui stat.de aici reiese
obligatia de a inmatricula obiectelecosmice lansate de ele in registrul lor
national pr cooperarii internationale in activitatea cosmica-se tine cont
de interesele corespunzatoare ale tuturor celorlalte state parti la tratat pr
interzicerii contaminarii cosmosului si de a produce skimbari nocive in
mediiul terestru-trebuie sa evitecontaminarea daunatoare a spatiului
cosmic si corpurilor ceresti cit si skimbarile nocive in mediul terestru,
caurmare a introducerii substantei extraterestre pr raspunderii
internationale a statelor pt intreaga activitate spatiala-toate statele poarta
raspundereinternationala pt activitatile nationale in cosmos indifferent daca
ele sunt desfasurate de organeguvernamentale sau neguvernamentale pr
considerarii astronautilor ca trimisi ai omenirii- rezulta obligatia principala
pt state de a proteja si ajutaastronautii, in az ca ei se afla in primejdie, au
aterizat fortat pe teritoriul altui stat decit cel de lansare sau auaterizat fortat
in alta zona a oceanului decit unde erau asteptati

Test nr. 23
Subiectul I: Regimul de navigație pe Dunăre
1.1Definiti notiunea de fluviu international*
in acceptiunea juridical subintelegem acel curs de apa ce strabate teritoriul
a doua sau mai multe state din punct de vedere economic.* cursuri de apa
ce separa sau traverseaza teritoriiloe mai multor state, care sunt navigabile
pina la varsarea lor in mare sau ocean
1.2Analizati evolutia istorica si codificarea regimului de navigatie pe
DunareDunarea a constituit obiect al expansiunii si dominatiei din partea
marilor puteri.La congresul de la Viena a fost recunoascuta drept fluviu
international. Pentru priam data regimul generalinternational de navigatie
pe Dunare a fost stabilit prin Tratatul de la Paris din 1856 prin care se
instituie principiul libertatii de navigatie si Comisia Europeana a Dunarii.A
doua etapa afost adoptarea Conventiei Dunarii in cadrul conferintei de la
Paris 1921 prin care se instituielibertatea de navigatie care e asigurata cu
obligatia Statului de a acorda egalitate de tratament pentru
toatenaveleRegimul actual al Dunarii e reglementat de Conventia de la
Belgrad 1948, prevederile careia se aplica portiuniinavigabile a Dunarii de
la Ulm(RFG) pina la Marea Neagra, prin canalul Sulina
(Romania)*Navigatia pe dunare e libera pentru cetatenii, navele
comerciale, marfurile tuturor statelor in conditii deegalitate*navele au
dreptul de stationare, procedure de incarcare+descarcare, sa
imbarce/debarce calatori, sa seaprovizioneze cu combustibil, alimente*
navele militare ale statelor rivverane eu dreptul de
a naviga doar pe portiunea de fluviu cuprinsa intregranitele proprii, in
afara acestora- doar pe baza de intelegere* navelor miliatare ale statelor
neriverane le e interzisa navigatia pe Dunare*Administratiile fluviale
speciale au misiunea de a executa lucrari hidrotehnice pt imbunatatirea
navigabilitatiiDunarii in anumite sectoare* atributiile Comisiei Dunarene
sunt de coordonare si recomendare, consultare si uniformizare
1.3 evaluati structura si functiile Comisiei DunariiComisia Dunării, organ
cu competenţă generală asupra intregului fluviu, a fost create prin Tratatul
de la Parisdin 1856, initial avea doar atributii tehnice, apoi atributii
de elaborare a regulamentului de navigatie fluviala,stabilirea si perceperea
taxelor de la vasele in trecere pe Dunare, sanctionarea contraventiilor
savirsite pedunareComisia Dunării, alcătuită din reprezentanţii statelor
riverane, cate unul din partea fiecărui stat, a avut iniţialsediul in oraşul
Galaţi (Romania), iar din 1957 sediul acesteia a fost stabilit la
Budapesta.Atributiile acesteia sunt in general de coordonare si
recomandare, de consulatre si uniformizare . in baza propunerilor si
proiectelor statelor riverane stabileste planul general al lukrarilor in
interesul navigatiei,desfasoara studii de uniformizare a regulilor de
navigatie si supraveghere fluviala, face recomandari statelor sitransmite
materialul documentar necesar pentru elaborarea de catre fiecare stat
riveran a regulamentului denavigatie, coordoneaza serviciile
hidrometeorologice pe Dunare, publica pentru nevoile navigatiei harti
siatlaseComisia se bucura de personalitate juridical iar membrii ei de
imunitate diplomatica, localurile, arhivele sidocumentele comisiei sunt
inviolabile
Subiectul II: Crimele de război și contra umanitățIi
2.1 Definiti notiunea de crima de razboi si contra umanitatiiCrimele de
război constituie o categorie importantă de fapte penale prin care se
incalcă in mod grav regulilestabilite prin tratatele internaţionale sau cu
caracter cutumiar referitoare la modul de desfăşurare a conflictuluiarmat şi
la protecţia anumitor categorii de persoane şi de bunuri in cadrul acestuia.
(asinatele inmasa,executarea ostaticilor,jefuirea)*Termenul de crimă
de război este o expresie care desemnează incălcarea normelor de purtare a
războiului decătre orice persoană sau persoane, militare sau civilecrima
contra umanitatii-Conform articolului 6 al Statutului tribunalului de la
Nurnberg constituie crime contraumanităţii: asasinatul, exterminarea,
sclavia, deportarea şi orice act inuman comis impotriva populaţiei
civileinainte sau in timpul războiului, precum şi persecuţiile pe motive
politice, rasiale sau religioase, indiferent dacăincalcă sau nu legea internă a
ţării unde au fost comise.* fapte prin care se aduc importante atingeri
vieţii, integrităţii corporale fizice sau mintale – valori supreme alefiinţei
umane, intr-un mod care poate pune in pericol existenţa biologică a mai
multor persoane.
2.2 Analizati proecsul de codificare a crimelor international

rimele internaţionale sunt infracţiunile ce reprezintă prin gravitatea lor un

grav pericol social pentru bazelecoabitării naţiunilor şi statelor, sunt fapte
ce aduc atingere unor obligaţii internaţionale esenţiale.Pentru prima oară
termenul de crimă internaţională a fost utilizat in Statutul Tribunalului
militar internaţionalde la Nurnberg, conform căruia aceste se impărţeau in
trei categorii:• Crime de război;• Crime impotriva umanităţii;• Crime
contra păcii.Analiza actelor incriminate in Statut sunt inspirate
din instrumente anterioare privitoare la legile şi biceiurilerăzboiului,
respectiv Convenţiile de la Haga din 1907 şi Convenţiile de la Geneva din
1929Sfera reglementarii crimelor de razboi a fost extinsa si in conventiile
de la Geneva din 1949 si in Protocoluladitional 1 la aceste conventii de la
Geneva care au stabilit obligaţia statelor de a adopta legislaţia
necesară pentru pedepsirea infracţiunilor grave pe care le prevăd, de a
căuta persoanele vinovate şi de a le deferitribunalelor sale indiferent de
naţionalitate, potrivit principiului represiunii universale. Scopul
Protocolului 1din 1977 e de a dezvolta si consolida sistemmul represiv al
conventiilor din 1949Crimele contra umanitatii sunt definite pentru
prima data in Statutul tribunalului militar international de la Nurnberg care
atribuie la categoría crimelor contra umanităţii următoarele fapte: omorul
intenţionat,exterminările, punerea in sclavie sau obligarea la muncă
forţată, deportările sau transferurile forţate ale populaţiei civile,
expulzarea, persecutarea pe motive politice, rasiale, religioase şi etnice,
deportarea, inclusivcurăţirea sau epurarea etnică, orice alte acte inumane
comise impotriva oricărei populaţii civile (tortura, violul, prostituţia
forţată, lipsirea de libertate etc), genocidul, apartheidul, practica
sistematică a dispariţiilor forţate.Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia
nr.1653(XVI) din 1961, a incriminat folosirea armelor nucleare
şitermonucleare, considerandu-le crime contra umanităţii.
.2.3 Evaluati continutul juridic a crimelor de razboi si contra
umanitatiiCrimele internaţionale sunt infracţiunile ce reprezintă prin
gravitatea lor un grav pericol social pentru bazele coabitării naţiunilor şi
statelor. Ele sunt fapte care aduc atingere unor obligaţii
internaţionaleesenţiale. datorită gradului uriaş de pericol pentru existenţa
statelor şi a populaţiilor, au fost scoase in afaralegii şi, pentru a impiedica
şi descuraja comiterea lor, a fost creată o instituţie juridică nouă –
răspundereainternaţională a statelor şi persoanelor vinovate de comitere a
astfel de crime, prin care se incalcă in mod
gravregulile stabilite prin tratatele internaţionale sau cu caracter cutumiar
referitoare lamodul de desfăşurare a conflictului armat şi la protecţia
anumitor categorii de persoane şi de bunuri in cadrulacestuia. sunt
condamnabile pe temeiuri morale, etice sau religioase, intrucat ele
constituie incălcări alenormelor legale, au drept rezultat lezarea celor
nevinovaţi şi neprotejaţi, duc la degradarea scopurilor şi principiilor
beligeranţilor, sunt cauză a slăbirii disciplinei propriilor forţe militare,
afectează relaţiile cu altestate şi pot cauza represalii din partea oponenţilor.
cuprind, fără a fi limitate, asasinatul, relele tratamente saudeportările de
civili pentru munci forţate, sau in orice alt scop, a populaţiei civile in
teritoriile ocupate,asasinarea sau relele tratamente ale prizonierilor de
război sau ale persoanelor aflate pe mare, executarea deostatici, jefuirea
bunurilor publice sau private, distrugerea fără motiv a oraşelor şi satelor
sau devastarea carenu este justificată de necesităţile militare.Conform
articolului 6 al Statutului constituie crime contra umanităţii: asasinatul,
exterminarea, sclavia,deportarea şi orice act inuman comis impotriva
populaţiei civile inainte sau in timpul războiului, precum şi persecuţiile pe
motive politice, rasiale sau religioase, indiferent dacă incalcă sau nu legea
internă a ţării undeau fost comise. Crimele contra umanităţii, asemenea
celorlalte crime internaţionale pot fi comise de organeleunui stat sau de
persoane particulare, in timp de pace sau de război. rezultă că fac parte din
categoria crimelor contra umanităţii următoarele fapte: omorul intenţionat,
exterminările, punerea in sclavie sau obligarea lamuncă forţată,deportările
sau transferurile forţate ale populaţiei civile, expulzarea, persecutarea
pemotivepolitice, rasiale, religioase şi etnice, deportarea, inclusiv curăţirea
sau epurarea etnică, orice alte acteinumane comise impotriva oricărei
populaţii civile (tortura, violul, prostituţia forţată, lipsirea de libertate
etc),genocidul, apartheidul, practica sistematică a dispariţiilor forţate.S’a
incriminat folosirea armelor nucleare şi termonucleare, considerandu-le
crime contra umanităţii.Unele dintre faptele care se incadrează in categoria
crimelor contra umanităţii figurează şi printre infracţiunileclasice de drept
comun (omorul, tortura, violul, prostituţia, lipsirea ilegală de libertate,
obligarea la muncăforţată etc.)Gravitatea deosebită a crimelor contra
umanităţii este exprimată de imprejurarea, că in această categorie
seincadrează fapte prin care se aduc importante atingeri vieţii, integrităţii
corporale fizice sau mintale – valorisupreme ale fiinţei umane, intr-un mod
care poate pune in pericol existenţa biologică a mai multor naturacrimelor
contra umanităţii se comit in baza unor planuri concrete, ele constituind
acţiuni premeditate.Caracterul de masă al crimelor contra umanităţii se
manifestă prin numărul mare de victime pe care le produc,asemenea crime
fiind indreptate impotriva populaţiei civile ca atare, nu a unor indivizi
izolaţi, fie că lezarea
priveşte o masă amorfă de indivizi, fie că se referă la anumite grupuri in
baza unor criterii precise care ledelimitează de populaţia civilă in
general.Dintre crimele contra umanităţii, cea mai gravă este crima de
genocid. Ca urmare a gravităţii pe care o prezintaceastă este
reglementată distinct de celelalte crime contra umanităţii.Termenul
genocid provine din grecescul genos care inseamnă rasă şi latinescul
cide care inseamnă a ucide,distrugerea colectivelor rasiale, religioase,
etnice
Test 24
Subiectul I: Principiul pacta sunt servanta bona fidem
1.1.Definiti principiul pacta sunt servanda bona fide
Acest principiu presupune executarea cu bună credinţă a
inţelegerilor internaţionale, o atitudine constructivă inindeplinirea
angajamentelor internaţionale care au
fost asumate de către state.*pacta sunt servanda,exprimă in planul
dreptului, regula morală generală care impune respectarea cuvintuluidat.
Principiul bunei credinţe conţine regula pacta sunt servanda, insă, nu
coincide integral cu ea, in sensul căaceastă regulă poate fi privită ca o
aplicare a principiului.
1.2.Analizati evolutia istorica si codificarea principiuluiacest principiu e
cunoscut inca din antichitate , fiind unul dintre cele mai veki el totusi este
consacrat intr’omultitudine de acte, in acest sens stabilindu’se importanta
si rolul deosebit pe care il are acesta. Este prevazutin preambulul Pactului
Ligii Natiunilor si in preambulul Cartei Onu ce evidentiaza obligatia
statelor membrede a indeplini cu buna credinta obligatiile asumate
potrivit Cartei ONU. Conventia de la Viena
1969 are oimportante deosebita in reglementarea acestui principiu,
stabilind cao rice tratat in vigoare leaga partile sitrebuie executat de ele
cu buna credinta.Actul final de la Helsinki precizeaza ca statele in
exercitarea drepturilor suverane tebuie sa se conformezeobligatiilor jur ce
le revin in virtutea DI. Republica Moldova la fel are reglementat acest
principiu in Legea privind tratatele internationaleal RM, astfel RM un
poate invoca prevederile legislatiei sale interne ca justificare a
neexecutarii unui tratat la care e parte. Un lucru important ce trebuie de
evidentiat este ca trebuierespectate doar tratatele legale, licite si juste din
punct de vedere a DI, cit si in corespundere cu nórmele juscogens
1.3Evaluati continutul jur al principiuluiacest principiu e cunoscut inca
din antichitate fiind unul din eleméntele principale ce se
stabilesc in reltiileintre state, in acest sens trebuie sa aevidentiem ca statele
sunt oblig sa indeplineasca cu buna credinta si pedeplin tratatele
internationale, buna credinta fiind cerinta elementara a dreptului
si echiitatii, si trebuie s asteamereu la baza relatiilor dintre state, la baza
interpretarilor si executarii obligatiilor ce le revin. Initialrespectarea
angajamentelor avea carácter mai mult religios, fiind insotite de diferite
ritualuri religioase, maitirziu acestea luind forma bunei credinte ca
obligatie de onestitate si indatorire de onoare. Sunt obligatorii
doar respectarea tratatelor licite, care sunt in conformitate cu jus cogens, si
nicidecucm cele ilegale impuse prinforta. Prin intermediul acestui
principiu evaluam importanta de garantare a respectului intereselor
nationale aletuturor statelor, deci, prin conţinutul şi finalitatea sa,
principiul pacta suntservanda prezintă o importanţă deosebită, in special
in contextul relaţiilor internaţionale actuale, pentrurealizarea şi dezvoltarea
unor raporturi normale intre toate statele, membre ale comunităţii
internaţionale
Subiectul II: Imunitățile și privilegiile diplomatice și consulare
2.1 Definiti notiunea de imunitati si privilegii diplomatice si
consulareimunitate diplomatică-tratamentul pe care, in baza dreptului
internaţional, statele sint obligate să-l acordeorganelor diplomatice străine
acreditate in aceste state sau, prin această expresie este desemnat
intregulcomplex de garanţii de care se bucură o misiune diplomatică şi
personalul acesteia din partea statului acreditar
.2.2Analizati procesul de codificare a imunitatilor si privilegiilor
diplomatice si consulareIn cadrul procesului de codificare rolul cel mai
important il au tratatele si multitudinea de conventii carestabilesc regimul
juridic ce urmeaza a fi aplicat intre state, drepturile si obligatiile acestora
in raporturilestabilite intre ele, fiind principalul izvor de dret.Tratatul
internaţional este un
izvor important al dreptului diplomatic.Prima convenţie internaţionala care
a reglementat aspecte ale activităţii diplomatice a fost Regulamentul de
laViena din 1815 cu privire la agenţii diplomatici. La 18 aprilie 1961 a fost
adoptata Convenţia de laViena cu privire la relaţiile diplomatice, RM
aderind in 1993. În 1963 a fost adoptată Convenţia cu privirela
relaţiileconsulare, la care RM adera in 1993. La 10 decembrie 1969
Adunarea Generală a O.N.U. a adoptat Convenţiacu privire la misiunile
speciale.Mai sunt o multitudine de astfel de conventii ce vizeaza dreptul
consular si care s’ar referi la imunitati si privilegii diplomatice. La o buna
pate din ele a aderat si RM, fapt ce ne demonstreaza ca statul nostru este
ointeresant in stabilirea relatiilor si dezvoltarea acestora cu alte state
in diferite domenii, inclusiv inmentinerea relatilor diplomatice.Pe
parcursul a mai mulţi ani au fost adoptate mai multe convenţii
internaţionale carereglementează activitateaorganizaţiilor internaţionale si,
în special, privilegiile şi imunităţileacestor organizaţii. Astfel, la 13
februarie 1946 a fost adoptată Convenţia cu privire la privilegiileşi
imunităţile Naţiunilor Unite, RMa aderat la ea în 1995.
2.3 Evaluati imunitatile si privilegiile diplomatice si consulareAnaliza
iunitatilor si privilegiilor urmeaza a fi facuta in conformitate cu prevederile
conventiilor care lestabilesc.o buna parte din conventii stabilesc ca
conventia internationala ar contribui la favorizarearelaţiilor de prietenie
dintre ţări, oricare ar fi diversitatea regimurilor lor constituţionale
şisociale” şi ar
mai trebui deevidentiat ca scopul acesora un ar fi in a crea avantaje unor
indivizi, ci in a asigura îndeplinirea eficace afuncţiilor misiunilor
diplomatice ca organe de reprezentare a statelor”.1.imunităţile diplomatice
sînt o excepţie care se aduce principiului general, potrivit căruiaorice
persoană este supusă jurisdicţiei locale. Imunităţile pot fi absolute,
funcţionale sau relative,în funcţie de termenul şi caracterul activităţii
beneficiarului., acestea suntenumerate in continutul Conventieide la viena
din 1961, in imunitatea de jurisdicţie penală, civilă şi administrativă,
imunitatea de a depunemărturie.2.Privilegiile diplomatice sînt acele
înlesniri, sau avantaje juridice acordate de către
statul acreditarmisiuniidiplomatice sau personalului acesteia. Misiunea
diplomatică se bucură de următoareleprivilegii: scutirea deimpozite şi taxe,
scutirea de taxe vamale pentru obiectele destinate uzului oficial al
misiunii, scutirea de oriceimpozite şi taxe pentru drepturile şi taxele
percepute de misiune privindactele oficiale, la rindul lor trebuie
dementionat ca si agenţiidiplomatici se bucură de careva privilegii,
printre care enumeram:scutirea de impozite şitaxe,scutirea de prestaţii
personale, scutirea de plata asigurărilor sociale, scutirea de taxe şi control
vamal.Convenţia de la Viena (1961) cu privire la relaţiile diplomatice, mai
stabileste caorice persoană care are drept la privilegii şi imunităţi
beneficiază de acestea din momentul aflarii pe teritoriulstatului
acreditar,sau de la data notificării misiuniisale la M.A.E. al statului
acreditar, si le pierde din momentulce paraseste teritoriul acestui stat
TESTUL25
Subiectul I: Organizațiile internaționale – ca subiect DIP
1.1 DEFINITI NOTIUNEA DE SUBIECT INTERNATIONAL
PUBLIC
Subiect international public--sunt entităţile care participă direct la
raporturile internaţionale reglementate dedreptul internaţional public,
care, prin acţiunile lor volitive, obţin drepturi şi işi asumă obligaţii
internaţionale,iar in cazul incălcării acestora poartă răspundere
internaţională.
1.2
ANALIZATI PARTICULARITATILE ORGANIZATI8ILOR
INTERNATIONALE CA SUDIECTE DEDREPT INTERNATIONALIn
epoca contemporană, organizaţiile internaţionale reprezintă o formă de
armonizare a eforturilor statelor indirecţia unei colaborări internaţionale,
pentru realizarea căreia statele au creat un cadru juridico-
organizatoric(instituţional) – o organizare cu caracter permanent.
Organizaţiile internaţionale reprezintă un fenomencaracteristic al relaţiilor
mondiale actuale, fiind chemate să contribuie la dezvoltarea inţelegerii şi
colaborăriidintre state, la asigurarea păcii şi securităţii in lume.251
Calitatea de subiect de drept al organizaţiilor internaţionale
guvernamentale este exprimată prin posesia de drepturi şi aptitudinea de a
dobandi şi indepliniatribuţiile in baza statutului sau altor acte constitutive.
Astfel, statele nu pot renunţa la aceste instrumente desecuritate colectivă,
de cooperare economică şi tehnică, de unificare a eforturilor colective
pentru soluţionareaunor probleme actuale şi acute de interes comun, care
sunt mai necesare ca oricandsau chiar indispensabile incondiţiile
globalizării. Unele organizaţii internaţionale guvernamentale participă
la relaţiile internaţionale innume propriu, ca subiecţi derivaţi şi limitaţi ai
dreptului internaţional public.Eficienţa activităţii organizaţiilor
internaţionale guvernamentale depinde de modul in care participă la
eastatele membre. Examinarea sub raport static şi dinamic a acestei
instituţii, pornind de la cauzele politice,economice şi sociale care au stat la
baza infiinţării ei, permite desprinderea caracteristicilor definitoriiale
organizaţiilor internaţionale.O primă caracteristică a organizaţiilor
internaţionale se referă la faptul că membrii acestora sunt statelesuverane.
Organizaţiile internaţionale guvernamentale, au la baza creării lor un tratat
incheiat intre două saumai multe state. Această trăsătură a organizaţiilor
internaţionale este una dintre cele esenţiale, ea evidenţiind dela inceput că
in cadrul organizaţiilor internaţionale sunt prezente state suverane şi egale
in drepturi, care auconsimţit liber să adere la activitatea organizaţiilor
respective printr-un act de voinţă proprie. Pornind de laaceasta, apare cu
claritate că organizaţiile internaţionale au un rol de coordonare a voinţei
şi eforturilor statelor,şi nu un rol de subordonare
O a doua caracteristică a organizaţiilor internaţionale se referă la modul in
care acestea au luat naştere. Unelement comun tuturor organizaţiilor
internaţionale este faptul că asupra infiinţării lor s-a convenit in
cadruluneia sau mai multor intalniri sau conferinţe la care au participat
un anumit număr de state. La conferinţele deconstituire sunt stabilite o
serie de reguli şi norme referitoare la scopurile şi obiectivele organizaţiei,
membrii şicompetenţele acesteia, tipurile şiformele de activitate, modul
de formare şi funcţionare a secretariatului şidiverselor organe
ale organizaţiei, incetarea activităţii etc.Din aceasta derivă o a treia
caracteristică a organizaţiei internaţionale, şi anume, permanenţa instituţiei
astfelconstituite. Caracterul de permanenţă se referă, in special, la aspectul
continuu, fără intreruperi al activităţiiorganizaţiei. Această trăsătură
deosebeşte organizaţiile de conferinţele internaţionale, care sunt
entităţidistincte, cu caracter temporar.Specifică organizaţiilor
internaţionale este şi unitatea lor, exprimată prin faptulcă ele au voinţă
proprie, care işi găseşte expresia in personalitatea juridică a organizaţiilor
internaţionale. Inunele situaţii, voinţa proprie a organizaţiilor
internaţionale nu coincide cu voinţa tuturor membrilor lor, deci, este
autonomă.O altă caracteristică a organizaţiilor internaţionale este aceea că
ele dispun de organe proprii permanente, careasigură realizarea acţiunilor
prevăzute prin programul stabilit de către statele membre şi indeplinesc
diferitefuncţii tehnico-administrative. In sfarşit o ultimă caracteristică este
aceea că organizaţiile internaţionale şifuncţionarii acestora se bucură
pe teritoriul statelor membre de privilegii şi imunităţi.
1.3 Evaluați capacitatea de exercițiu a organizațiilor internaționale
ca subiect DIPIn
opinia Curţii Internaţionale de Justiţie,263 a existat intenţia ca Organizaţia
să exercite funcţii şi drepturi carenu pot fi explicate decat pe baza
posedării intr-o largă măsură a personalităţii juridice internaţionale şi
acapacităţii de a acţiona pe plan internaţional, in calitate de entitate
separată de statele fondatoare şi ca subiectde drept internaţional distinct. S-
a ajuns la concluzia că Organizaţia este o persoană juridică
internaţională.264In afară de ONU, şi alte organizaţii internaţionale in
baza actelor lor constitutive, care le conferă drepturi şiobligaţii, au
o personalitate juridică internaţională, fiind subiecţi de drept internaţional
cu caracter derivat,secundar, limitat.In prezent calitatea de subiect de drept
internaţional public a organizaţiilor internaţionale guvernamentale
esteunanim recunoscută şi acceptată. Personalitatea juridică internaţională
a organizaţiilor internaţionale nu se poate stabili a priori şi nu este identică,
prin conţinutul său pentru toate organizaţiile, ci depinde de domeniulde
activitate şi intinderea competenţei fiecărei organizaţii internaţionale.
Pentru ca organizaţiile internaţionalesă-şi poată atinge scopurile pentru
care au fost create, trebuie ca acestea să poată incheia acte juridice spre
adobandi drepturi şi a-şi asuma obligaţii in conformitate cu dreptul
internaţional, să poată sta in justiţie spre a-şivalorifica eventualele pretenţii
şi să aibă un anumit statut juridic care le subliniază poziţia lor
internaţională, beneficiind de anumite imunităţi şi privilegii. Pe
langă aceste capacităţi fundamentale legate de personalitatea juridică
internaţională s-a mai adăugat şi aceea de a intreţine relaţii
diplomatice.Datorită unei stranse legături intre personalitatea juridică
şi capacitatea de a-şi angaja responsabilitatea,capacitatea organizaţiei
internaţionale corespunde capacităţii limitate de a acţiona in
dreptul internaţional.Sintetizand practica internaţională actuală, reţinem că
unei organizaţii internaţionale i se recunoaşte indeosebi:• personalitatea de
drept internaţional;• inviolabilitatea sediului şi libertatea de comunicare
oficială;• imunitatea de jurisdicţie locală, precum şi scutiri fiscale şi
vamale.Statutul juridic al unei organizaţii internaţionale nu constituie incă
un principiu de drept internaţional, ci existănumai ca soluţie de speţă, fiind
conferit in fiecare caz in parte prin tratatul de constituire, care este
atributiv de personalitate juridică internaţională, inclusiv de tot ceea ce
cuprinde statutul.Pentru garantarea independenţei, faţă de statul de
origine, funcţionarii internaţionali beneficiază de imunitatefiscală şi
jurisdicţională, avand propriul sistem de securitate socială şi de pensii.
Statutul juridic alfuncţionarilor internaţionali este cuprins
de regulamentele organiz
Subiectul II: Dreptul internațional aerian
2.1)DEFINITI DR.INTERNATIONAL AERIAN CA RAMURA DE
DREPT INTERNATIONAL PUBLICDreptul internaţional aerian este o
ramură a dreptului internaţional public şi constituie un ansam blul de
norme juridice şi principii de drept destinate reglementării relaţiilor dintre
subiectele sale, relaţii care iau naştere caurmare a explorării şi folosirii
spaţiului aerian de către aviaţia civilă.O altă definiţie a acestei ramuri de
drept: dreptului internaţional aerian cuprinde normele juridice
carereglementează folosirea de către oameni a spaţiului aerian, statutul
juridic al aeronavelor şi regulile referitoarela circulaţia aeriană.statul este
suveran asupra coloanei de aer cuprinsă in limitele frontierelor sale,
cuprinzandşi spaţiul aerian de deasupra mării
teritoriale.
2.2)ANALIZATI EVOLUTIA SI CODIFICAREA DR AERIAN Dreptul
aerian a inceput să se dezvolte doar incepand cu secolul XX, cind, ca
urmare а progreselor rapide indomeniul aviaţiei, a apărut necesitatea
reglementării navigaţiei aeriene, a creării unor norme de dreptinternaţional,
care să guverneze activitatea statelor in aer.De menţionat, că unele reguli
juridice, cu privire la spaţiul aerian au fost formulate inaintea apariţiei şi
adezvoltării aviaţiei. Dreptul roman, spre exemplu, privea spaţiul aerian
(lucru care aparţine tuturor). In evulmediu, spaţiul aerian era privit ca
aparţinand proprietarului pămantului.Problema suveranităţii asupra
spaţiului aerian a căpătat о insemnătate practică abia spre
sfarşitul secolului alXIX-lea şi inceputul secolului al XX-lea, о dată cu
apariţia şl dezvoltarea navigaţiei aeriene, care a starnit оluptă indarjită
intre state pentru dominaţia aerului. Existau la acea etapă două
teorii privind spaţiul aerian:libertatea aerului şi suveranitatea asupra
spaţiului aerian. După primul război mondial, lupta dintre cele
două principii s-a terminat cu triumful definitiv al principiului suveranităţii
statului asupra spaţiului aerian. Potrivitacestui principiu, statul este
suveran asupra coloanei de aer cuprinsă in limitele frontierelor
sale, cuprinzand şispaţiul aerian de deasupra mării teritoriale.Principiul
suveranităţii statului asupra spaţiului aerian а fost consacrat intr-o serie de
convenţii internaţionale,cum ar fi Convenţia de la Paris din 1919,
Convenţia de la Havana din 1928, Convenţia de la Chicago din 1944.Prin
Convenţia de la Paris din 1919, „inaltele părţi contractante recunosc că
fiecare putere are suveranitateacompletă şi exclusivă asupra spaţiului
aerian de deasupra teritoriului său”. Spaţiul aerian de deasupra
larguluimării este liber. Statele contractante admit insă, in relaţiile dintre
ele, in condiţii de egalitate şi reciprocitate,libertatea de trecere, pe baza
căreia fiecare stat se obligă să acorde in timp de расе — şi fără о
autorizaţiespecială — aeronavelor civile ale celorlalte părţi contractante
libertatea de trecere paşnică pe deasuprateritoriului său, in condiţiile
stabilite de convenţie.Prima convenţie, Convenţia cu privire la aviaţia
civilă intematională, a inlocuit regimul Convenţiei din 1919.Această
convenţie proclamă şi ea suveranitatea deplină şi exclusivă a
statului asupra spaţiului aerian dedeasupra teritoriului său. Potrivit
convenţiei, aeronavele civile, proprietate par ticulară şi care nu sint
folosite pentru servicii aeriene internaţionale regulate au dreptul de a zbura
peste teritoriul celorlalte părţi contractante, precum şi dreptul de a face
escale in scopuri necomerciale, fără a avea nevoie de о autorizaţie
prealabilă. Acestdrept este subordonat insă unor restricţii legate de
securitatea zborului. Statele contractante au dreptul ca, pentru asemenea
raţiuni, să le ceară să urmeze anumite itinerarii prescrise de ele sau să
obţină о autorizaţiespecială.Prin această convenţie se infiinţează şi
Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale (I.C.A.O.), instituţiespecializata
a O.N.U., care are 3 funcţii principale:a) funcţia de reglementare şi
administrare; b) funcţia legislativă, de studiere şi pregătire a proiectelor de
convenţii internaţionale privind aeronavigaţiainternaţională;c) funcţia
jurisdicţională şi de arbitraj, care revine Consiliului organizaţiei, in
soluţionarea diferendelor ivite inactivitatea statelor membre in domeniul
aeronavigaţiei, precum şi cele refe ritoare la interpretarea
şi aplicareaconvenţiei şi a altor acorduri privind aeronavigaţia
internaţionalăO altă convenţie adoptată la Chicago,Convenţia cu privire
la tranzitul serviciilor aeriene internaţionale (convenţia celor ”două
libertăţi”) prevede căstatele contractante recunosc dreptul de survol
fără escală, aeronavelor civile folosite in servicii aerieneinternaţionale
regulate, precum şi escale in scopuri necomerciale (alimentare cu
combustibili, reparaţii etc.).Atreia convenţie, Convenţia cu privire
la transportul aerian internaţional (denumită convenţiacelor “cinci
libertăţi”), prin care se urmăreşte facilitarea aeronavigaţiei internaţionale.
Aceste libertăţi aleaerului sint:1) dreptul de survol al aeronavelor străine
prin spaţiul aerian al statelor, ceea ce inseamnă trecerea lor inofensivă prin
acest spaţiu, fără să aterizeze ;2) dreptul aeronavelor străine de escală
tehnică pe teritoriul unui stat, in vederea aprovizionării cu carburanţisau
pentru reparaţii ;3) dreptul aeronavelor străine de a debarca pasageri,
corespondenţă şi mărfuri provenind din statul a căruinaţionalitate о are
aeronava, pe teritoriul oricărei рăгţi contractante la convenţie;4) dreptul
unei aeronave străine de a imbarca pasageri, corespondenţă şi mărfuri cu
destinaţia statului ei deinmatriculare ;5) dreptul aeronavei străine de a
debarca şi imbarca pasageri, corespondenţă şi mărfuri pe teritoriul oricărui
stat parte contractantă a convenţiei.
2.3)EVALUATI REGIMUL JURIDIC AL NAVIGATIEI
INTERNATIONALE AERIENEConvenţia de la Paris din 1919 asupra
navigaţiei aeriene prevedea în mod expres că fiecare stat are
suveranitatedeplină şi exclusivă asupra spaţiului atmosferic situat deasupra
teritoriului său. În cuprinsul acestui spaţiu, careconstituie spaţiul aerian
naţional, se recunoaşte libertatea traficului aerian, implicând un drept de
trecereinofensivă a aeronavelor civile ale altor state care să
se exercite în condiţii stabilite de fiecare statSuveranitatea statului asupra
spaţiului său aerian se materializează în primul rând prin dreptul său de a
stabiliregimul juridic de survol asupra teritoriului propriu, atât pentru
aeronavele naţionale, cât şi pentru cele străine Fiecare stat reglementează
prin legislaţia sa internă condiţiile de acces şi utilizare a spaţiului său
aerian şi poateinterzice ca anumite aeronave militare sau civile să pătrundă
în acest spaţiuOrice violare a reglementărilor stabilite potrivit legislaţiei
naţionale reprezintă o încălcare a suveranităţiistatului şi îi dă acestuia
dreptul de a riposta, obligând aeronava infractoare să aterizeze, şi de a
lua şi altemăsuri considerate drept necesare pentru apărarea securităţii
saleOrice aeronavă are naționalitatea statului în ale căror registre
este înscrisăCu prilejul înmatriculării se face distincția între aeronavele de
stat și cele civile; distincţia nu are în vederecriteriul proprietăţii ci funcţiile
pe care le îndeplinesc aeronaveleCStatele au competența deplină și
exclusivă de a stabili regimul juridic al spațiului lor aerian cu privire
laorice aspect: regimul de zbor, reguli de securitate, utilizarea în scopuri
comerciale, militare, competență jurisdicțională etc., cu luarea în
considerare a angajamentelor international Evoluția tehnicilor de navigație
aerianăși intensificarea utilizării acestui spațiu au determinat o
largacolaborare internațională pentru stabilirea unor reguli juridice
internaționale
profitabile pentru toate statele =>ONFORM CONVENTIEI DE LA
CICAGOPrevederile acesteia se aplică numai aeronavelor civileși nu se va
aplica aeronavelor de statAeronavele de stat, în care sunt incluseși cele
pentru servicii miltare, vamale sau de poliție, nu pot survola sauateriza pe
teritoriul unui alt stat fară să obțină autorizație din partea acestuiaStatele
contractante sunt obligate sățină seama de securitatea navigației
aeronavelor
civile când stabilescreglementări pentru aeronavele de stat.aeronavele fără
pilot pot survola teritoriul altui stat numai în baza unei autorizații speciale
a acestuia și curespectarea regulilor impuse prin autorizație, mai cu seamă
în ceea ce privește siguranța aeronavelor civilefiecare stat, pentru motive
de necesitate militară sau în interesul securității publice, poate să
declare zoneinterzise pentru aeronavele altor state,
darfără discriminare posibilitatea ca, în situații de criză sau în interesul
securității publice, să se restrângă sau să se interzică provizoriu survolul
întregului teritoriu sau a unei păr ți din acesta, cu aplicație
nediscriminatoriedreptul statului de a cere oricărei nave care pătrunde în
zonele interzise să aterizeze de îndată ce-i va fi posibil pe un aeroport
determinatobligația de a se supune controlului vamal atât la aterizare câtși
înainte de a părăsi aeroportulobligația de a respecta legileși regulamentele
naționale privind intrarea și ie șirea dințară a pasagerilor,echipajelor,
mărfurilor transportate, protecția împotriva propagării bolilor
etc.Convenția reglementează și aspect privitoare la naționalitatea
aeronavelor, navigația aeriană, condiții pe caretrbuie să le îndeplinească
aeronavele(documente de bord, aparatură, certificate, autorizațiiși brevete
etc.),norme și practici internaționaleConvenția a creat Organizația
Aviației
Civile Internaționale, cu scopul de a dezvolta principiileși tehnicileaviației
international și de a favoriza dezvoltarea transporturilor aeriene
internaționaleTot la Chicago, în Acela și an, s-au adoptat două acorduri
internaționale care stabilesc cele cinci libertați aleaerului (2 de trafic aerian
şi 3 comerciale):Dreptul de survol(de tranzit)Dreptul de a ateriza în
scopuri necomerciale(din motive tehnice)Dreptul de a debarca pasageriși
mărfuri
care provin din statul a cărui naționalitate o are navaDreptul de a îmbarca
pasageri și mărfuri cu destinația statului a cărui naționalitate o are
navaDreptul de a îmbarcași debarca pasageriși mărfuri din și pe teritoriul
statelor părți.