Sunteți pe pagina 1din 6

Dramaturgia sovietică

Enășel Ioana
Grupa H312, Anul III
Dramaturgia sovietică s-a infiltrat în focul Războiului Civil, curând după înfăptuirea
revoluției socialiste în Rusia. În acea perioadă, de eroice lupte, se resimte necesitatea de a
promova acele genuri artistice care se adresau nemijlocit maselor și care reflectau mai
puternic și mai viu decât altele, noile aspecte ale vieții sociale din lumea sovietică. Mai bine
realizate, din punct de vedere al conflictului dramatic, și mult mai bine alcătuite au fost
dramele lui Alexander Neverov, precum, Moartea lui Zaharov, dar și Babele.

Alexander Neverov(fig. 1.) a fost scriitor și profesor sovietic. A fost fondatorul teatrului local
de folk, iar în anul 1919, scrie prima lui piesă, intitulată, Baba. Lucrările sale publicate în
1926 au fost reeditate de 5 ori înainte de 1930. Nuvela intitulată ”Taschkent, die bratreische
Stadt”(Orașul pâinii), a fost „victima” naziștilor, aceasta fiind distrusă în anul 1933. Acestea
oglindeau aspecte ale luptei de clasă în perioada Războiului Civil, dar nici ele nu atingeau
încă hotarul maturității sub aspectul construcției artistice.

Cea mai bună piesă din această etapă de început a dramaturgiei sovietice poate fi reprezentată
de Misteria Buf, de Vladimir Maiakovski.

Vladimir Maiakovski(fig. 2.) a fost poet și dramaturg rus. Pe lângă poezii, el a scris și teatru
satiric de o virulență în care predomină stilul publicistic. În anul 1919, se reîntoarce la
Moscova, unde va fi inspirat să redacteze poeme populare, încurajatoare pentru bolșevici. În
anul 1924, Maiakovski scrie elegia morții lui Lenin, aceasta făcându-l cunoscut în Rusia.
După moartea sa, a fost elogiat de Stalin, acesta afirmând că: „este cel mai bun și talentat poet
al epocii noastre sovietice”. Într-o formă monumentală, proprie teatrului popular, lucrarea lui
Maiakovski transmitea patosul și însemnătatea mondială a revoluției, demascând, în același
timp, cu mijloacele satirei, fața„ hidoasă” a lumii capitaliste. În al treilea deceniu, dramaturgia
oglindește munca creatoare colectivă. Cel dintâi dintre dramaturgi, care a atacat această temă
a fost Vladimir Maiakovski, care, în anul 1929, a creat lucrarea Baia.

Dramaturgiei sovietice îi revenea importanta sarcină de a populariza concepțiile și


simțămintele proprii acestui om de tip nou, cât și de a reliefa trăsăturile tipice ale caracterului
său. Dramaturgii au abordat cu interes această temă și fiecare s-a străduit să folosească
mijloace personale de expresie în tratarea ei. Nikolai Pogodin scrie Poem despre secure și
Prietenul meu, dezvăluind în ele conflictele ce se stârnesc între oamenii animați de avânturi
creatoare și practicieni.

Un experiment important în istoria dramaturgiei sovietice l-a constituit apariția pieselor ce


evocau figura lui Lenin. Cele mai importante dintre acestea au fost Omul cu arma și
Orologiul Kremlinului de Nikolai Pogodin.

Nikolai Pogodin( fig. 3.) a fost un dramaturg sovietic. Piesele lui au fost recunoscute în teatrul
Uniunii Sovietice pentru portretele lor realiste ale vieții comune combinate cu teme socialiste
și comuniste. În timpul Marii Epurări, Pogodin a lansat mai multe piese despre Lenin. Autorul
a rezolvat cu succes această temă importantă, reprezentându-l ca pe un erou popular de tip
nou care întruchipează forța conducătoare a partidului. Dramaturgul a surprins și redat
trăsăturile lui Lenin, devotamentul său față de Revoluție, neclintita sa voință, inepuizabilul
său optimism, simplitatea și adânca sa dragoste față de oamenii simpli.
Războiul și-a pus puternic amprenta pe întreaga dramaturgie sovietică, activizând creația
dramaturgilor, generând noi idei și forme de expresie artistică. Încă în preajma războiului,
dramaturgia a reflectat apropierea istoricelor încercări, pregătind pe oamenii sovietici pentru
aceste evenimente. Totodată, acest repertoriu se îmbogățește cu noi piese care promovează
vitejia și înalta etică a soldaților sovietici.

Dintre aceștia s-a remarcat, cu deosebire, piesa lui Konstantin Simonov Un flăcău din orașul
nostru, al cărei erou, un tanchist, pe numele său, Serghei Lukonin, prezice victoria poporului
sovietic și a armatei sale asupra dușmanilor.

Konstantin Simonov(fig. 4.) a fost un autor sovietic și un poet care a tratat laitmotivul
războiului în operele sale.

Lucrările dramatice scrise chiar în timpul eroicelor lupte duse împotriva fascismului, au
dezvăluit în pregnante imagini artistice, trăsăturile caracteristice ale patriotismului socialist,
au evidențiat vrednicia ostașului de tip nou, apărător conștient al puterii populare, animat de
ideile nobile ale internaționalismului proletar. Un astfel de ostaș este, de pildă, Ivan Safonov,
eroul principal din piesa Oameni ruși, de Konstantin Simonov. Fără a manifesta deosebite
talente militare, Safonov se dovedește, în clipele când amenințarea morții este mai puternică,
un om hotărât, curajos, un patriot înflăcărat. Piesa demonstra convingător esența
patriotismului popular, stimulând prin pilda eroului central, avântul ostașilor armatei sovietice
ca al întregului popor sovietic spre noi fapte patriotice.

Uriașa forță a patriotismului sovietic a fost măiestrit descrisă și de cunoscutul scriitor sovietic,
Leonid Leonov în piesa Invazia, pe care unul dintre ziarele sovietice centrale a calificat-o pe
bună dreptate „ o trâmbiță a conștiinței populare”.

Leonid Leonov(fig. 5.) a fost un important prozator și dramaturg sovietic. a fost supranumit și
„Dostoievski al secolului XX”, a scris mai multe romane realist-psihologice, în tradiție
dostoievskiană, cu intrigă și personaje complicate, pe fundalul temelor sociale, ex: relația
dintre mediul urban și mediul rural.

Lucrări ca Oameni ruși, Invazia au dat, cum relata Nikolai Pogodin, „tonul și au exercitat o
uriașă influență asupra întregii dramaturgii de război”. Partidul Comunist a acordat
dramaturgiei, ca și artei socialiste, în general, un substanțial sprijin pentru a putea lichida din
timp aceste rătăciri. Condamnând concepțiile estetice greșite, partidul a sprijinit cu căldură tot
ce era valoros în literatură și a elaborat sarcini precise în domeniul creației artistice, în etapa
dată. Trebuie menționat că lucrările scrise în această perioadă au dezvăluit mai cuprinzător și
cu mai multă îndrăzneală, decât cele create în jurul anului 1930, lupta împotriva rămășițelor
capitaliste din conștiința oamenilor.
Bibliografie

Revista Teatru, nr 7, anul IV, iulie 1959.

Revista Teatru, nr 11, anul II, noiembrie 1957.

Revista Teatru, anul 12, anul VII, decembrie, 1962.

http://www.sovlit.net/bios/pogodin.html

Anexe

Fig. 1. Alexander Neverov


Fig. 2. Vladimir Maiakovski

Fig. 3. Nikolai Pogodin


Fig. 4. Konstantin Simonov

Fig. 5. Leonid Leonov