Morometii – Evolutia personajului principal

Romanul este specia genului epic, în proză, de mare întindere, cu o acţiune care se desfăşoară pe
mai multe planuri la care participă un număr mare de personaje.
Romanul „Moromeţii” a luat naştere în urma unui îndelung proces de elaborare, din anul 1949 si
pana in 1955, cand va vedea si lumina tiparului.
Cea mai importantă temă a prozei lui Marin Preda este dispariţia ţărănimii tradiţionale, dar,
alături de această problemă, autorul tratează şi tema relatiei dintre individ , istorie si tema timpului, care
trece fără a ţine cont de dorinţele oamenilor şi care aduce cu el schimbări radicale şi neaşteptate.
Titlul „Moromeţii” pune în centrul romanului tema familiei, însă evoluţia şi criza familiei sunt
simbolice pentru transformările din satul tradiţional românesc.
Perspectiva narativă este una obiectivă, naraţiunea fiind realizată la persoana a III-a de către
un narator omniscient si omniprezent. Această perspectivă narativă se completează prin personajele
reflectoare:  în primul volum rolul de personaj-reflector îi aparţine lui Ilie Moromete.

Primul volum utilizează tehnica decupajului şi accelerarea gradată a timpului naraţiunii şi poate

fi considerat o monografie a familiei ţărăneşti şi a satului românesc din Câmpia Dunării într-o perioadă de
frământări social-istorice.
Volumul este structurat în trei părţi, cu o acţiune care se desfăşoară pe parcursul verii, cu trei ani
înaintea celui de-al doilea război mondial
Prima parte se desfasoara de sâmbătă până duminică si conţine scene care ilustrează viaţa rurală:
cina, tăierea salcâmului, întâlnirea duminicală din fierăria lui Iocan si hora.

Partea a doua se derulează pe parcursul a două săptămâni, începând cu plecarea lui Achim cu
oile, la Bucureşti.
Partea a treia se desfasoară de la seceriş până la sfârşitul verii si se încheie cu fuga băieţilor.

Cele trei părţi conferă echilibrul compoziţiei. Fiecare parte începand cu o prezentare de ansamblu:
masa, prispa şi secerişul. Simetria compoziţională este dată de legătura dintre incipit şi final prin care
este subliniată tema timpului.

  În primul volum actiunea se desfasuara in jurul lui Ilie Moromete intampinand problema
paternităţii, a raporturilor acestuia cu fiii lui, care este însă o deghizare a problemelor sociale generale.
El este reprezentantul ţărănimii tradiţionale, ale cărei valori le apără cu îndârjire. Accentul se
pune mai ales pe capacităţile intelectuale ale personajului. Datorită meditaţiilor şi concepţiilor sale
despre viaţă, Moromete a fost considerat ţăranul filozof al literaturii române.

Portretul şi evoluţia sa sunt urmărite în raport cu familia, cu ceilalţi săteni, cu statul şi cu

pământul. Desi este caracterizat in mod direct atât de autor cât şi de celelalte personaje, acţiunile şi felul
său de a vorbi spun cel mai mult despre Ilie Moromete.
Spre deosebire de personajul Ion al lui Liviu Rebreanu, pentru ţăranul Moromete pământul nu
reprezinta o obsesie. El nu îşi doreşte mult pământ ci doar atât cât să aibă din ce trăi. Pentru el, sănătatea
morală nu înseamnă a avea bani ci a putea trăi senin. Moromete îşi doreşte liniştea căminului şi
posibilitatea de a se bucura de micile bucurii ale vieţii.
Ilie Moromete încearcă să păstreze întreg, cu preţul unui trai modest, pământul familiei pentru a-l
putea transmite mai apoi băieţilor.
 Morometii – Evolutia personajului principal
Din pacate insa, fiii cei mari nu împărtăşesc idealurile tatălui deoarece ei îşi doresc independenţa
economică. Ei se simt neîndreptăţiţi pentru că, după moartea mamei lor, Moromete s-a însurat cu altă
femeie si pentru că numarul copiilor s-a dublat. Îndemnaţi de Guica, cei trei băieţi pun la cale un
plan care va amplifica problemele econimice ale familiei. Conflictul dintre Moromete si cei trei fii ai săi
din prima căsătorie va duce, in final, la destramarea familiei.
Avand in vedere aceste caracteristici, caracterizarea lui Ilie Moromete demonstreaza ca
personajul are o complexitate care il aseamana cu un intelectual veritabil, fiind considerat un taran filosof.