Analiza plastică

Lucrarea pe care am ales-o pentru analiza plastică este una din portofoliul personal,
intitulată “The Climb”. Lucrarea a fost realizată în anul 2017, având o dimensiune de doi
metri și jumătate pe un metru și șaizeci de centimetri, suportul ales fiind pânză. Tehnica
utilizată a fost îmbinarea mai multor medii, cum urmează astfel: prima etapă a constat în
acoperirea întregii suprafețe, într-o manieră spontană, cu negru acrilic. Culoarea a fost
intinsă cu ajutorul unei palete de cauciuc de mari dimensiuni, pentru a putea obtine o textură
spontană și proaspătă. După a fost adăugat desenul figurilor, în cărbune, utilizând atât linia
cât și aspectul piural al petei, ulterior accentuându-se anumite zone cu ajutorul uleiului. Prin
succesiunea acestor materiale, am încercat să mențin o suprafață generală proaspată, cu
accentul pus pe transparențele primelor straturi de acrilic și de cărbune. Pentru texturarea și
aplicarea culorior am folosit atât pensule, cât și raclete de metal sau de cauciuc, bandă
adezivă, sau chiar pungi de plastic.

Din punct de vedere cromatic, ansambul este tratat într-o paletă stinsă, aproape
monocromă, cu ușoare inserții de ocru și de violet în zona carnației primelor personaje
situate în partea stângă a compoziției. Tipul acesta de cromatică oferă o atmosferă
pătrunzătoare și contemplativă, susținând astfel ideea generală a lucrării. Accentul vizual în
acest context nu cade pe o paletă saturată și vibrantă, ci mai mult pe contrastul clar obscur.
Pentru a vorbi despre contrastul de închis-deschis, se utilizează cel mai frecvent termenul de
tonalitate. Tonalitatea reprezintă un nivel de intensitate al luminii sau al umbrei reflectate în
culoare sau în noculoare. Mai concret, când este vorba despre o gradare a unei culori,
tonalitățile se obțin prin combinarea acestei culori cu alb sau negru. Termentul de tonalitate
se confundă destul de frecvent cu cel de nuanță, care înseamnă vibrarea unei culori prin
combinarea cu o altă culoare, pentru a reda concret influența reciprocă a acestora. Astfel,
impactul vizual în cazul de față este unul în fortă, puternic, care captează de la distanță
atenția privitorului, nu unul rafinat care ar fi rezulat prin nuanțarea paletei.

Diferențierea dintre grupurile de personaje dar și focalizarea privirii către centrul de

interes, este realizată prin diferitele grade de tratare, de detaliere a suprafeței, de la zone abia
schițate în desen, până la căutări mai atente în zonele de carnație și a texturilor specifice cu
ajutorul “impasto-ului”. Astfel, pornind din partea stangă a picturii, în sensul de citire al
lucrării, observăm o degradare a materiei fizice care se transformă în neființă. Se obține
astfel un efect de tip vignietă, care pune întregul accent pe detaliile din zona principală, pe
centrul de interes, iar odată cu apropierea de marginile lucrării, ambundența detaliilor se
minimiează, ca într-un efect de blur.

Titlul lucrării oferă o relație puternică cu traseul compozițional principal din pictură,
cu diagonala desendentă ce străbate întreaga lucrare prin succesiunea personajelor. Din
punct de vedere compozițional, întreaga structulă se poate reduce la un L culcat și usor
evazat, latura surtă fiind stridenta linie neagra, verticală, din partea stângă a lucrării, iar
latura mare fiind subliniată de parâma de lemn pe care sunt asezate personajele. Spațiul
interior obținut în urma intersectiei celor două linii compoziționale, este folosit pentru ca
spațiu de expunere a figurilor umane. Blocul de personaje care este constituit ca un zid
aproape, oferă o stabilitate de verticale prezentă repetitiv. Acesta este pus în relație cu
diagonala oferită de direcția oblicei situată în partea de jos, oferind un echilibru și un dialog
stabil între cele doua forme compoziționale mari.

Cele mai sus menționate trebuie privite atât din punct de vedere tehnic, cât și în
relație cu ideea, cu conceptul propus. Cu toate că în aparență, figurile umane prezintă o
formă extrem de carnală, ele înfățișează, de fapt, forma lor spiritualizată, sufletul lor, care
este într-o etapă de tranziție, de pătrundere într-un câmp transcendental, abstractizat, prin
pata verticală din stânga compoziției. Conceptul general reflectat în titlulul și în atmosfera
prezentată fac o analogie la anumite idei din spațiul creștin, legate de evenimentul biblic al
Răstigniri Domnului și în mod special a consecințelor acestuia, elementele cheie de
interpretare simbolică și de susținere a ideii fiind subtil introduse în partea inferioară a
lucrării.

În această lucrare am încercat să transpun elemente și idei ale spiritualițății creștine

într-o manieră contemporană, cu referințe actuale, obținând un limbaj mult mai accesibil și
intrigant pentru consumatorii de artă contemporană. Totodată, legătura cu privitorul a fost
luată în calcul și la alegerea suportului de lucru, care prezintă dimensiuni monumentale,
oferindu-i astfel o atmosferă intimă, poate ușor confuză, în care personajul real să fie
introdus direct în călătorie.