Riga Crypto și lapona Enigel

Ion Barbu

Poemul „Riga Crypto și lapona Enigel” a fost publicat în 1930, în volumul „Joc secund” și
se integrează în ciclul „Uvederode”. Tema acestei creații barbiene este iubirea, mai precis,
imposibilitatea împlinirii prin iubire din cauza incompatibilității celor două lumi din care vin
îndrăgostiții. Barbu valorifică, însă, și tema increatului, respectiv, pe cea a nunții.
Titlul este alcătuit din enumerarea a două nume proprii, desemnând membrii cuplului
neîmplinit: el întruchipează regnul vegetal, iar ea aparține umanului. Denumirea arhaică pentru rege
„riga” este însoțit de apelativul Crypto, care sugerează făptura sa închisă, „încifrată”; numele
„Enigel” înseamnă în suedeză „înger”, dar simbolistica acestuia poate proveni și de la Ingul, care
este un afluent al Bugului rusesc.
Structurată pe două părți, balada, supranumită către poetul însuși „un Luceafăr întors”, este
construită pe tehnica „povestirii în ramă”, a „ poveştii în poveste" și surprinde două nunți: prima
nuntă este împlinită și aparține planului real, cea de-a doua nuntă este imaginară, cu rol inițiatic, și
eșuata prin incompatibilitate. Incipitul este o invocație a menestrelului (artistul medieval ambulant),
caracterizat prin epitetul „trist și aburit”, sugerând melancolia „zicerilor” sale. La solicitarea unui
„nuntaș fruntaș”, acesta va spune prin cântecul său o poveste tristă de dragoste „Cu Enigel și riga
Crypto”, pe care a mai rostit-o „acum o vara”, la o altă nuntă.
Partea a doua conține patru secvențe lirice sub aparență epică și dramatică: prezentarea
cadrului natural specific lui Crypto, drumul laponei de la Nord sper Sud, întâlnirea celor doi în plan
oniric și pedeapsa primită de Crypto pentru aspirația lui superioară. După primele strofe în care se
creează o atmosferă de basm, este prezent regele Crypto, ca stăpân nefericit al lumii vegetale.
Ghioceii şi toporașii îi reproșează ca e „sterp și nărăvaș” și „nu vrea să înflorească”, iar bureții
vorbesc despre legăturile lui cu o „vrăjitoare mânătarcă”, ceea ce sugerează premisele „nebuniei”
eroului care are cutezanța de a încerca să-și depăşească limitele impuse de destin.
În același timp, din țări de gheață „urgisită”, lapona Enigel pleacă într-o călătorie inițiatică,
ducându-și renii la pășunat spre ținuturile mai calde. Epitetele „mică, liniștită”, care îi sunt
atribuite, sunt simboluri ale superiorității sale, iar gheața reprezintă gândirea rațională, care exclude
sentimentele.
Lapona este o întâlnire a lumii superioare, echilibrate, care aspiră și ea la depășirea
propriilor limite. Întâlnirea celor două personaje are loc în vis, ca în prima parte a „Luceafărului”,
însă rolurile sunt inversate. Enigel, aflată „pe covoare de răcoare”, în mediul familiar ciupercii,
adoarme, iar visul său marchează trecerea spre lumea onirică a întâlnirii celor două principii care
aspiră spre împlinire, prin intermediul cunoașterii. Crypto lansează trei chemări la nuntire,
succedate de trei refuzuri motivate ale fetei. Enigel, însă, amână cunoașterea prin iubire, pentru că
intuiește imaturitatea ofertei regelui Crypto, dar și faptul că aspirația lui este prea înaltă, raportată la
regnul inferior căruia îi aparține.
Refuzat de laponă, Crypto se străduieşte să o atragă prin valorile supreme ale lumii sale:
„somnul fraged”, și „răcoare”, ce vindecă ființa umană de zbuciumul căutării și de truda cunoașterii.
Însă, aspirațiile celor doi nu coincid: Crypto tinde să pătrundă în lumea laponei, smulgându-se din
orizontul mărginit al lumii sale, în timp ce lapona tinde „spre soarele-nțelept”. Riga, „făptură mai
firavă”, nu este capabil să-și depășească predestinarea; trecerea timpului este implacabilă, iar
soarele îl surprinde lipsit de apăsare, departe de umbra și răcoarea în care viețuiește, aspirația
fiindu-i fatală.
Personajele acestei balade sunt niște simboluri a două lumi diferite, ceea ce conferă un
caracter alegoric poemului. Pentru Crypto ieșirea din mediul său echivalează cu intrarea într-un alt
regn; pentru Enigel, aspirația spre cunoaștere, spre un ideal, este o manifestare firească a umanului,
pentru că numai omul are „fântână-n piept”, adică tentația spre cunoaştere. Atins de soare, regele
Crypto se transformă într-o ciupercă otrăvitoare, sucul dulce „înăcrește”, „ascunsa-i inimă
plesnește”. După această experienţă inițiatică a iubirii eșuate, „nebunul rigă” va nunti cu o ființă din
lumea lui, „cu măselarița mireasă”, o făptură neevoluată, asemenea lui, iar lapona îl deplânge.
Situată în sfera modernismului ermetic, balada „Riga Crypto și lapona Enigel” prezintă, în
esență, natura duală a ființei umane, măștile lirice reliefează oscilația permanentă între instinctual și
rațional, între dionisiac și apolinic, între trăirea comună și cunoașterea absolută.