DESPRE ANALIZĂ - TEST DE TOLERANȚĂ LA GLUCOZĂ ORAL

Pregătirea pacientului

● pacientul trebuie să fie activ şi să păstreze o dietă nerestrictivă, bogată în carbohidraţi

( minim 150 g/zi) timp de 3 zile înainte de test
● se evită ingestia de alimente sau lichide (cu excepţia apei) cu cel puţin 8 ore (dar nu mai
mult de 14 ore) înaintea efectuării testului
● se recomandă întreruperea (dacă este posibil) administrării medicamentelor neesenţiale
care pot afecta metabolismul glucozei cu cel puţin 3 zile înaintea testării
● în timpul testului se va abţine de la fumat, ingestie de lichide/ alimente şi exerciţii fizice.

Prelevarea probei

Se prelevează două probe de sânge în interval de două ore, astfel:

● prima probă se recoltează a jeun

● se prepară soluţia de glucoză (adulţi: 75 g glucoza + 250 mL apă; copii: 1,75 g/kg, maxim
75 g glucoză)
● pacientul este instruit să o bea în decurs de maximum 10 minute
● se notează ora la care a terminat de băut (ora de start a determinării)
● proba a doua se recoltează la exact 120 de minute (maxim 125 de minute) de la ora de
start

Generalități

Testul de toleranţă la glucoză pe cale orală (TTGO) este un test de provocare utilizat pentru a
examina eficienţa metabolizării glucozei.

Semnificație clinică

TTGO oferă informaţii referitoare la stările de prediabet. Prin intermediul TTGO se poate face
distincţia între persoanele sănătoase metabolic şi persoanele cu toleranţă scăzută la glucoză
(impaired glucose tolerance - IGT), respectiv cu diabet zaharat.

TTGO este utilizat în principal pentru diagnosticul persoanelor cu toleranţă scăzută la glucoză,
dar nu este recomandat sau necesar pentru diagnosticul de rutină. De asemenea, TTGO nu
trebuie utilizat pentru monitorizarea zilnică a controlului glicemiei.

TTGO trebuie utilizat ca şi test diagnostic din următoarele motive:

 ● Glicemia à jeun nu diagnostichează aproximativ 30% din cazurile de diabet
nediagnosticate anterior
● TTGO este singurul test care poate diagnostica toleranţa scăzută la glucoză
● TTGO este necesar frecvent pentru confirmarea sau excluderea unei anomalii,
intoleranţă la glucoza în cazul persoanelor asimptomatice.

Conform OMS, TTGO se recomandă în cazul persoanelor cu valori ale glicemiei a jeun cuprinse
în intervalul 110 -125 mg/dL, pentru determinarea statusului de toleranţă la glucoză.

https://bioclinica.ro/analize/biochimie/test-de-toleranta-la-glucoza-oral

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

CE SUNT ECUATIILE DIFERENTIALE?

DESCRIERE

ECUATII DIFERENTIALE
În matematică, o ecuație diferențială este o ecuație pentru o funcție necunoscută de una sau mai
multe variabile; ea are forma unei relații între funcția însăși și un număr de derivate ale sale de diferite
ordine. Ecuațiile diferențiale au un rol important în formularea cantitativă a problemelor din știință și
tehnică

Studiul ecuatiilor diferenţiale formeazã obiectul unui capitol

foarte important al matematicii, atât datoritã rezultatelor teoretice deosebit de interesante cât şi pentru
cã ele au nenumãrate aplicaţii în cele mai diverse domenii.

Ceea ce deosebeşte o ecuaţie diferenţialã de o ecuaţie algebricã

este faptul cã necunoscuta nu este un numãr ci o funcţie care satisface o anumiã egalitate şi care
trebuie determinat.

APLICATII

CUM ARE LOC?

Testul de toleranta la glucoza

Modelele acestor studii folosesc notiunea de compartiment,care este definita astfel:daca o substanta
este prezenta intr-un sistem biologic in cateva forme distincte si daca trece dintr-o forma in alta la o
rata masurabila,atunci fiecare forma constituie un compartiment separat pentru substanta

In aceste experimente,rata infuziei continue a glucozei in sange s-a considerat a fi un numar

real(A).Acest rezultat poate fi modelat folosind notiunea de compartiment.Sa presupunem ca X este
volumul distributiei glucozei ,x(t) este concentratia glucozei din sange in timpul t,masurat in
minute.Amestecul de glucoza din compartiment la timpul t,este:Xx(t).Rata fractionara(in mg/min)la
care glucoza dispare din sange va fi notata cu Z.Glucoza dispare din compartiment sau numai daca
concentratia sa depaseste concentratia normala a sangelui.Vom inpune conditia schimbarii masei
glucozei sa fie egala cu rata revarsarii glucozei plus rata influxului glucozei.Aceasta conditie este
modelata de ecuatia: Xx'(t)=-ZX-84,9Z+A/X

unde nivelul initial al concentratiei glucozei in sange este de 84,9mg/dl.

S-a observat ca nivelul glucozei din sange,scade la o valoare care ste mai mica decat nivelul normal
dar in final atinge nivelul normal.
Multe probleme semnificative de fizica, chimie, inginerie cer în formularea lor matematica
determinarea unei funcții care, ımpreuna cu derivatele sale, satisface o relație dată. Astfel de
relații se numesc ecuații diferențiale. Pentru studierea ecuațiilor diferențiale este necesară o
clasificare a acestora. Clasificarea uzuală este cea legată de numărul variabilelor
independente de care depinde funcția necunoscută. Dacă funcția necunoscută depinde de o
singura variabila independentă spunem, ca avem de-a face cu o ecuatie diferentiala
ordinara.

Capitol introductiv
Studiul ecuațiilor diferențiale într-o manieră sistematică beneficiaz˘a de o clasificare a
acestora. Cea mai uzual˘a clasificare este cea dată de numărul de variabile independente
de care depinde funcția necunoscut˘a. ˆIn cazul ˆın care funcția necunoscut˘a depinde de
mai multe variabile independente, iar ˆın ecuat¸ie apar efectiv derivatele funct¸iei ˆın raport
cu aceste variabile, ecuat¸ia se nume¸ste cu derivate parțiale. Dac˘a ˆıns˘a funcția
necunoscut˘a depinde de o singur˘a variabil˘a, ecuat¸ia se nume¸ste ordinar˘a.

________________________________________________________________________

O alta aplicatie a ecuațiilor diferențiale in medicina este data de modelul matematic pentru
detectarea diabeticilor.Majoritatea tesuturilor pot utiliza grasimile si proteinele pentru
obtinerea energiei in absenta glucozei.Un nivel prea ridicat a concentratiei sangvine poate
duce la modificari patologice ca deshidratarea celulara.Concentratia sangvina a glucozei
trebuie mentinuta la o anumita valoare pentru a se mentine in parametri normali prevazuti de
sanatate.Sistemul de reglare a concentratiei glucozei in sange este complicat.O mare
varietate de hormoni si alti metaboliti ajuta la reglarea sistemului glucozei sangvine.In
conditii normale insulina secretata de celulele ale pancreasului predomina in controlul intern
al concentratiei glucozei.In plus,cresterea concentratiei glucozei in sange stimuleaza celelele
de a secreta insulina.Insulina se ataseaza de peretele unor celule si le face mai permeabile
la glucoza.Astfel,glucoza poate intra in celula unde poate fi utilizata pentru energie sau
poate fi stocata,ca glicogen in muschi sau ficat.Testul de toleranta la glucoza este utilizat
pentru diagnosticarea diabetului zaharat,o boala caracterizata de un nivel foarte mare a
concentratiei glucozei in sange.In acest test ,pacientului ,care a mancat peste noapte,ii este
administrata o doza mare de glucoza.In urmatoarele 3-5 ore sunt facute mai multe
masuratori ale concentratiei glucozei in sange .Scopul acestui test a fost de a obtine un
criteriu de diferentiere a persoanelor sanatoase de prediabetici si diabetici incipienti din
cateva probe de sange din timpul testului de toleranta la glucoza.Modelul reprezentat printr-
un sistem de doua ecuatii diferentiale este un model grosier si ia in considerare doar
concentratiile glucozei(x) in sange si a concentratiei hormonale nete( .Analitic,modelul este
descris de urmatorul sistem:

______________________________________________________________________

Capitol introductiv Studiul fenomenelor naturii i-a condus pe oamenii de ¸stiint¸˘a la crearea
unor modele matematice care s˘a cuprind˘a ˆıntr-o formulare abstract˘a principalele
caracteristici ale acestora. Pentru fenomenele evolutive cel mai potrivit model s-a dovedit
acela dat sub forma unei ecuat¸ii (sau sistem de ecuat¸ii) diferent¸iale. ˆIntr-o formulare
aproximativ˘a prin ecuat¸ie diferent¸ial˘a se ˆınt¸elege o ecuat¸ie ˆın care necunoscuta este o
funct¸ie de una sau mai multe variabile care apare (ˆın ecuat¸ie) al˘aturi de derivatele sale
pˆan˘a la un anumit ordin. Ordinul maxim al acestor derivate se nume¸ste ordinul ecuat¸iei.
Studiul ecuat¸iilor diferent¸iale ˆıntr-o manier˘a sistematic˘a beneficiaz˘a de o clasificare a
acestora. Cea mai uzual˘a clasificare este cea dat˘a de num˘arul de variabile independente
de care depinde funct¸ia necunoscut˘a. ˆIn cazul ˆın care funct¸ia necunoscut˘a depinde de
mai multe variabile independente, iar ˆın ecuat¸ie apar efectiv derivatele funct¸iei ˆın raport
cu aceste variabile, ecuat¸ia se nume¸ste cu derivate part¸iale. Dac˘a ˆıns˘a funct¸ia
necunoscut˘a depinde de o singur˘a variabil˘a, ecuat¸ia se nume¸ste ordinar˘a. Probabil cel
mai cunoscut model de ecuat¸ie diferent¸ial˘a ordinar˘a este cel dat de legea lui Newton (0.1)
mx(t) = F(t, x(t), x (t)) care exprim˘a legea de mi¸scare a unui punct material de mas˘a m
asupra c˘aruia act¸ioneaz˘a o fort¸˘a F.