FIZIOLOGIE

Lucrarea Practică nr 8 – sem II anul II

CUPRINS
Explorarea funcțională a
pancreasului.

Probe de explorare a
secreției de insulină.

TTGO
 PANCREASUL
Este o glandă voluminoasă cu secreţie mixtă (exocrina şi
endocrina) a cărei exterior şi structură seamănă cu glandele salivare,
motiv pentru care i s-a dat numele de "glanda salivara abdominală".
Are o formă de ciocan sau cârlig şi o direcţie transversală. Greutatea
este de 80g iar lungimea de 15-20 cm . Este format din cap, corp şi
coadă.
 PANCREASUL
Capul este situat în potcoava duodenală, iar coada este aşezată spre
splină. Structura pancreasului relevă faptul că acesta este invelit la periferie de
o capsulă conjunctivă. Din ea pornesc spre interior septuri ce împart glanda în
lobi şi lobuli.
 PANCREASUL

-este o glandă anexă a tractului

digestiv
-este localizată retroperitoneal , in
dreptul vertebrelor lombare L1 si L2
-are o secreție dubla:
1.Exocrină
2.Endocrină
-secreția exocrină => sucul pancreatic
-secreția endocrină=> este produsă de
insulele Langerhans
 PANCREASUL
Pancreasul endocrin este reprezentat de insulele lui Langerhans care
sunt răspindite difuz în ţesutul glandular exocrin. Sunt 20-30 insule/mm cub
ceea ce reprezintă 1-3% din volumul glandei. Insulele Langerhans sunt
formate din cordoane celulare între care se găsesc capilare sanguine.
 PANCREASUL
Structura
histologică a pancreasului
este asemănătoare cu cea a
glandelor salivare, fiind
reprezentată de celule
acinoase şi de un sistem
canalicular, care se termină
într-un canal principal
Wirsung şi, uneori, într-un
canal accesoriu Santorini.
Canalul Wirsung se
varsă în duoden la nivelul
ampulei Vater, în
vecinătatea canalului
coledoc.
 PANCREASUL

Sucul pancreatic îndeplineşte funcţii importante în digestia

alimentelor. Prin conţinutul bogat în bicarbonat contribuie la
neutralizarea acidităţii chimului gastric şi creează condiţii optime
pentru activarea şi acţiunea enzimelor digestive.
Conţine şi enzime care au activitate intens proteolitică,
lipolitică şi glicolitică, putând hidroliza parţial sau total majoritatea
alimentelor ingerate.
 PANCREASUL
Cordoanele celulare(Insulele Lagerhans) conţin 5 tipuri de celule:
1) celule alfa sau A - constituie 20% din totalul insulelor şi secretă glucagon;
2) celule beta sau B - constituie 75% din totalul insulelor si secretă insulina si
peptidul C. Proinsulina este o formă inactivă de insulină care, în torentul
circulator, este convertită în insulină. Celulele beta secretă insulina, ca raspuns
la un nivel crescut al glucozei circulante din sânge (glicemie).
3) celule delta
- secretă somatostatina;
4) celule gama
- conţin urme de gastrină;
5) celule PP sau F
- secretă polipeptidul pancreatic.
Pancreasul secretă în special:
insulina şi glucagon.
 PANCREASUL
Rolurile insulinei sunt:

1) creşte permeabilitatea membranelor pentru glucoza la nivelul

muşchilor striaţi, cardiac, uterin şi ţesutului adipos;
2) creşte consumul tisular de glucoza;
3) stimulează glicogenogeneza hepatică şi musculară;
4) stimulează formarea de trigliceride din glucoza în ţesutul adipos;
5) inhibă gluconeogeneza hepatică;
6) efect general hipoglicemiant;
7) creşte permeabilitatea membranară pentru aminoacizi(anabolism
proteic), Mg;
8) creşte transportul intracelular muscular şi hepatic de potasiu;
9) creşte absorbţia renală de Na, având efect antinatriuretic;
Glicogenogeneza= metabolismul glicogenului=> legarea moleculelor de
glucoză
 PANCREASUL
La nivel adipos si muscular, utilizarea glucozei se face numai in
prezenta insulinei.
La nivelul tesutului hepatic utilizarea glucozei se face numai si fara
prezenta insulinei, dar hormonul creste metabolizarea glucidului. La
nivelul neuronului, utilizarea glucozei se face in absenta insulinei.
Reglarea secreţiei de insulina se face predominant prin nivelul
glicemiei.
Creşterea glicemiei determină direct stimularea secreţiei de insulina la
nivelul celulelor pancreatice şi indirect prin mecanism neuroreflex, cu
participarea centrilor glicoreglarii hipotalamici şi a nervilor
insulinosecretori vago-simpatici.
Aminoacizii (arginina, lizina), acizii graşi, gastrina, secretina,
colecistokinina, glucagonul, STH, cortzolul, progesteronul, estrogenii,
obezitatea, vagul stimulează secreţia de insulina.
Somatostatina şi simpaticul (prin receptorii alfa) inhibă secreţia.
 PANCREASUL
Rolurile glucagonului sunt:

1) glicogenoliza şi gluconeogeneza (din aminoacizi)

hepatică cu hiperglicemie;
2) lipoliza la ţesutul adipos prin activarea lipazei;
3) creşte nivelul sanguin de acizi graşi şi glicerol;
4) oxidează acizii graşi, fiind implicat în cetogeneza;
5) proteoliza hepatică, eliberând aminoacizii necesari
gluconeogenezei.
6) scade secretia gastrica acida
7) creste secretia de insulina
 PANCREASUL

Reglarea secreţiei de glucagon este dată de nivelul glicemiei.

Hipoglicemia, creşterea aminoacizilor plasmatici,
colecistokinina, gastrina, simpaticul (prin receptorii beta),
efortul fizic şi inaniţia stimulează secreţia de glucagon.
Hiperglicemia, vagul, secretina, insulina şi acizii graşi
Hipotalamusul glicoreglator controlează secreţia prin
intermediul nervilor vegetativi.
 PANCREASUL

Teste de laborator pentru explorarea

pancreasului endocrin:

1. Testul de toleranta la glucoză orală

2. Glicemia bazală sau a jeun
3. Hemoglobina glicozilată
4. Glucozuria
5. Dozarea insulinei plasmatice
 Testul de toleranta la glucoză orală
Principiu : acest test se efectuează dimineaţa (între
orele 7.30 - 10), după un repaus alimentar de cel puţin 10
ore (se poate bea doar apă).
Se recomandă abţinerea de la fumat înaintea şi în
timpul testului.Pe cât posibil nu se vor lua medicamente
care ar putea modifica rezultatele.
Testul se efectuează cu subiectul în poziţie
şezândă.Se recoltează prima glicemie din sângele venos
sau capilar pe nemâncate, apoi se administrează 75 grame
glucoză dizolvată în 200-300 ml apă, care trebuie băută în
cel mult 3 minute.
Se determină glicemia la 0.5, 1; 1.5 şi la 2 ore de la
ingerarea glucozei. Pentru diagnosticul hipoglicemiei
reactive se poate extinde determinarea şi la 3, 4 sau 5 ore
 TTGO - VALORI
La pacienţii
diabetici, glicemia
se ridica la valori
mult mai inalte,
care continua sa
crească si dupa 2
ore.
Revenirea la
nivelul initial se
face cu o intarziere
mare, iar glucoza
este prezenta si in
urina.
 TTGO
Factori care pot inflența valorile :

1. Vârsta: crește glicemia cu 1 mg/dl/10 ani

2. Sarcina: în cazul femeilor gravide, nivelul
glicemiei a jeun este de 90 mg / dl, la 1 oră este
de 170 mg / dl, iar după 2 ore este <145 mg/dl
3. ingestia redusă de carbohidraţi în zilele
anterioare testului induce o creștere a nivelul de
glucoza din sange în timpul testului
4. Medicaţia: drogurile hiperglicemiante (diuretice,
glucocorticoizi si estrogeni) pot modifica testul
 GLICEMIA A JEUN
PRINCIPIU :
-Se recoltează sânge dimineaţa, a jeun, în condiţii
bazale, după un post de 8-12 ore (nu se mănâncă şi
nu se beau lichide care conţin glucide).
-Se poate preleva sânge venos, arterial sau capilar.
 GLICEMIA A JEUN
Indicatii :
− screening-ul, diagnosticul si monitorizarea
diabetului zaharat;
− diagnosticul hipoglicemiei.

În afară de dozarea în condiţii bazale, glicemia se

mai poate determina:
− la 2 ore postprandial;
− într-un moment oarecare al zilei, indiferent de
intervalul de la ultima masa, determinare„random” (la
întâmplare);
− în cadrul testului de toleranta la glucoza (la 2 ore
dupa administrarea a 75 g glucoza).
Valori GLICEMIA A JEUN si TTGO
 Valori GLICEMIA A JEUN si TTGO

Persoanele cu glicemie bazala modificata

(impaired fasting glucose IFG) ca si cele cu cele cu
intoleranta la glucoza (impaired glucose tolerance
IGT, valori cuprinse intre 140 si 199 mg/dL la 2 ore
dupa administrarea de glucoza) fac parte dintr-un
grup intermediar, care, desi nu indeplineste criteriile
de diagnostic ale diabetului zaharat, prezinta niveluri
ale glucozei prea mari pentru a fi considerate
normale.
 HEMOGLOBINA GLICOZILATĂ

-Excesul de glucoză se leagă de hemoglobina

din hematii.
-Procentul de hemoglobină care prezintă un
exces de glucoză, poate fi dozat în sânge.
-HbA1 desemneaza cantitatea totala de
hemoglobina glicata si o diferentieaza de
hemoglobina A normala, non-glicata.
-Exista mai multe tipuri de HbA1;
-Dintre fracţiunile HbA1 (HbA1a, HbA1b,
HbA1c), HbA1c este cea mai stabilă şi se corelează
foarte bine cu echilibrul glucidic.
 HEMOGLOBINA GLICOZILATĂ
Testul HbA1c :

-determină cât de crecută a fost glicemia pe parcursul

ultimelor 3 luni.
-implică prelevarea unei cantităţi mici de sânge.
-este un test de evaluare si monitorizare pe termen lung a
controlului glicemic la pacientii cu diabet zaharat
-avantaje:
 Nu sunt necesare conditiile “a jeun”;
 Variatii ↓ in conditii de stres si afectiuni intercurente.
 Nu este influențată de ritmul circadian
 Nu depinde de fluctuatiile tranzitorii ale nivelului
glicemiei
 HEMOGLOBINA GLICOZILATĂ
Interpretarea rezultatelor

• cresterea Hb A1c indica prezenta unei hiperglicemii

in ultimele 2-3 luni;
• valorile sunt crescute la persoanele cu diabet
zaharat controlat deficitar sau nou diagnosticati cu DZ;
• diabetul zaharat este controlat adecvat cand se
obtin valori sub 7% => Tinta terapeutica la pacientii
diabetici: <=7%
• nivelul Hb A1c poate creste pana la 20% in cazul
unui control glicemic deficitar;
• scaderea HbA1c are loc treptat, pe durata mai
multor luni, pe masura ce hematiile cu hemoglobina
glicata normal le inlocuiesc pe cele cu niveluri
crescute.
Un rezultat crescut obtinut la un pacient
asimptomatic trebuie repetat pentru confirmarea
diagnosticului de diabet zaharat.
 GLICOZURIA
Glicozurie = prezenta glucozei in urina.

 În mod normal glucoza nu se gaseste in urina, contine doar

cantitati infime.
 În mod patologic, se găseste in urina daca nivelul glucozei în
sange depaşeste capacitatea de reabsorbtie tubulara.
 Atunci cand hiperglicemia atinge un anumit nivel, denumit
prag renal al glucozei, rinichiul nu mai poate
impiedica glucoza sa treaca in urină.
 Pragul renal pentru glucoză (nivelul glicemiei de la care apare
glicozuria) este atins atunci când concentraţia glucozei în
plasmă este peste 180 mg/dl.
 GLICOZURIA
Glicozuria se determină calitativ şi cantitativ în urina totală
de 24h. Este foarte caracteristica, desi nu specifica, unui DZ.
Evidentiaza o hiperglicemie netratata sau al carei tratament are
o eficacitate partiala

Valori de referinta – < 0,5g/24 ore4.

Interpretare rezultate :

-pacienţii diabetici secretă în urină cantităţi mai mici sau mai

mari de glucoză (glicozurie), în funcţie de severitatea bolii și de
aportul de carbohidraţi.
-Glicozuria constantă la un pacient cu hiperglicemie bazală
ridicată arată un diabet zaharat manifest.
-O glicemie peste 180 mg% fără glicozurie arată cu mare
probabilitate existenţa unei nefropatii diabetice.
 INSULINA PLASMATICĂ
Dozarea insulinei plasmatice - insulinemia şi a peptidului C

1. Insulinemia : Urmărirea ei are o valoare practică, cei cu

valori foarte joase sunt mai greu de echilibrat metabolic.
-Valori normale: 10-20 μU/ml; 21U = 40 μg insulină
-Variații patologice:
− scade în diabetul zaharat (DZ) de tip 1
− este scăzută, normală sau crescută în DZ de tip 2
− creşte în hiperinsulinism cu hipoglicemie
Pentru aprecierea mai exactă a secreţiei pancreatice se
dozează şi peptidul C.
 INSULINA PLASMATICĂ
Dozarea insulinei plasmatice - insulinemia şi a peptidului C

1. Peptidul C

-Valorile normale: 0.5-2 ng/ml.

-Variații patologic:
Nivelul său plasmatic permite diagnosticul diferenţial dintre
hipoglicemia din diabetul zaharat și hiperinsulinism.
O concentraţie scăzută de peptid C semnifică o hipoglicemie
de supradozaj cu insulină exogenă (injecţie cu insulină);
O concentraţie crescută de peptida C corespunde la
hipoglicemia din hiperinsulinism.
Vă mulțumesc!