AMG, 2022

BIOFIZICA

INSULINA SI RECEPTORUL PENTRU

INSULINA: BOLI IN CARE ESTE
IMPLICAT SI MECANISMUL DE
IMPLICARE

STUDENT:
CHELARIU LUCIANA CLAUDIA
PROFESOR:
CONDURACHE ELENA
CE ESTE INSULINA?

Insulina este un hormon, secretat de celulele beta ale pancreasului, ce participă la

metabolismul glucidelor. Insulina este cel mai important hormon în metabolismul glucidelor.
Insulina contribuie în primul rând la micșorarea concentrației glucozei în sânge. Aceasta mărește
permeabilitatea membranei celulare pentru glucoză. Insulina are o acțiunea antagonistă
glucagonului.
Molecula de insulină este alcătuită din 2 lanţuri polipeptidice: lanţul α cu 21 aminoacizi şi
lanţul β cu 30 aminoacizi, unite prin două punţi disulfidice4. Insulina şi peptidul C sunt produse de
pancreas ca rezultat al clivării proteolitice a proinsulinei3;6.

Insulina este un hormon secretat in mod fiziologic de catre organism. Pancreasul este glanda
endocrina responsabila pentru productia acestui hormon la nivelul celulelor specializate de tip beta.
Ulterior, dupa ce hormonul a fost sintetizat, acesta este eliberat in circulatia sangvina.

In urma consumului de carbohidrati, nivelul de glucoza din sange creste. Astfel, insulina este
secretata si eliberata in circulatie, avand rolul de a favoriza patrunderea glucozei sangvine in
interiorul celulelor. In acest mod, glicemia scade, iar celulele se pot folosi de glucoza captata,
pentru a produce energia necesara proceselor metabolice din organism.

Cu cat nivelul de glucoza din sange este mai mare, cu atat mai multa insulina se va secreta si
cu atat mai multa glucoza va fi captata de catre celule.

ROLUL INSULINEI IN ORGANISM

Insulina detine un rol extrem de important la nivelul organismului, respectiv de a facilita

patrunderea glucozei ingerate si circulante la nivel sangvin in interiorul celulelor. Indirect, se
produc mai multe efecte benefice, astfel ca se poate considera ca insulina are mai multe roluri.
Printre efectele insulinei, se regasesc:

• Scaderea glicemiei (nivelul de glucoza din sange) – atunci cand creste glicemia, creste si
secretia de insulina, cu scopul de a reduce cantitatea de glucoza circulanta;
• Facilitarea patrunderii glucozei in celule;
• Depozitarea glucozei in exces – la nivel hepatic, sub forma depozitelor de glicogen; aceste
depozite pot fi degradate la nevoie, utilizand glucoza in perioadele dintre mese.

RECEPTORUL PENTRU INSULINA

În biologia moleculară, receptorul pentru insulină este un receptor transmembranar ce este

activat de insulină și face parte din familia receptorilor tirozinkinază.

Receptorii insulinici sunt reprezentați de gliocoproteine tetramerice, în componența cărora

se găsesc două subunități beta şi două subunități alfa, unite prin legaturi disulfurice. Subunitatea
beta este reprezentată de o tirozinkinază care se activează în momentul în care insulina este legată
de subunitatea alfa.

Receptorul insulinic este supus unui proces chimic de autofosforilare, sub acțiunea
tirozinkinazei, care mediază interacțiunile multiple ale insulinei. Pătrunderea intracelulara a
glucozei se realizează prin intermediul moleculelor transportatoare de glucoză. Insulina ataşată
receptorilor insulinici, determină mobilizarea spre membrana plasmatică a transportorilor rezervelor
intracelulare, cu reducerea nivelului de glucoză intracelulară. În cazul depistării anticorpilor anti-
receptori insulinici, rezistența la insulină este o rezistență prereceptor, datorată prezenței acestor
anticorpi. În cazul bolnavilor diabetici depistați cu anticorpi anti-receptori insulinici, rezistența la
insulină poate apărea brusc, la câteva săptămâni de la inițirea insulinoterapiei, determinând apariția
cetoacidozei diabetice, sau insidios, la câțiva ani de la inițirerea insulinoterapiei, cu apariția repetată
a unor episoade de hiperglicemie necontrolată. In rândul copiiilor diagnosticați cu diabet, aceşti
anticorpi sunt prezenți în sânge în proporție de 50-70%.

Pancreasul raspunde la cresterea cantitatii de glucoza din sange prin secretia de insulina.
Majoritatea celulelor din organism contin receptori ai insulinei, care ajuta la asimilarea acesteia la
nivel celular.

BOLI IN CARE ESTE IMPLICAT RECEPTORUL PENTRU INSULINA

Un dezechilibru in metabolismul insulinic duce la influentarea masiva a unui numar
semnificativ de procese metabolice.

Pe de alta parte, secretia insulinica autonoma neregulata este in general cauza hipoglicemiei.
Aceasta conditie este data de inhibarea gluconeogenezei, de exemplu ca rezultat al unei insuficiente
renale sau hepatice, adenoamelor sau carcinoamelor de celule insulare. Exista si situatii in care
hipoglicemia poate fi provocata, deliberat (scop diagnostic sau terapeutic) sau accidental
(supradozare insulina, hipoalimentatie).
Determinarea insulinei poate fi efectuata in asociere cu testul de toleranta la glucoza sau cu
glicemia bazala.

TIPURILE DE DIABET ZAHARAT

Există mai multe tipuri de diabet zaharat, în funcție de cauzele care au declanșat boala,
dintre care cele mai des întâlnite sunt de tip 1 și de tip 2.

Diabetul zaharat de tip 1

Diabetul zaharat de tip 1 presupune lipsa producerii de insulină în corp sau prezența unei
cantități insuficiente din acest hormon în organism, fapt cauzat de funcționarea deficitară a
pancreasului. Este cel mai des întâlnit în cazul tinerilor, iar persoanele afectate sunt dependente de
tratamentul cu insulină.

Diabetul zaharat de tip 2

Diabetul zaharat de tip 2 reprezintă rezultatul a două disfuncționalități: rezistența celulelor la
acțiunea insulinei și deficiențe la nivelul pancreasului. Este cea mai frecventă formă de diabet și
este adesea asociată cu obezitatea. Pacienții nu sunt dependenți de tratamentul cu insulină, aceștia
trebuind doar să își controleze nivelul glicemiei din organism printr-o alimentație corespunzătoare,
sport, dar și prin tratamentul recomandat de medic în acest sens, dacă este cazul.
SIMPTOMELE DIABETULUI ZAHARAT
De multe ori, diabetul zaharat nu este depistat din fază incipientă, din cauza lipsei
simptomelor. Creșterea nivelului de glucoză din sânge are loc lent, astfel că nu determină
manifestări decât după un timp. Printre simptomele diabetului zaharat se numără:
•sete;
•urinare în cantitate mai mare decât de obicei (poliurie);
•apetit culinar ridicat (polifagie);
•oboseală.

În timp, odată cu evoluția bolii, simptomele se pot extinde și la nivelul altor sisteme, organe sau
părți ale corpului:

•vedere încețoșată;
•furnicături sau amorțeală a membrelor;
•infecții ale pielii;
•infecții ale tractului urinar.

Nivelurile prea mari de insulina sunt asociate cu:

•Diabetul zaharat de tip 2

•Rezistenta la insulina

•Hipoglicemie

•Sindromul Cushing, o tulburare a glandelor suprarenale

•Insulinom, o tumora pancreatica

Nivelurile scazute de insulina sunt asociate cu:

•Hiperglicemie (nivel ridicat de zahar din sange)

•Diabetul zaharat de tip 1

•Pancreatita, o inflamatie a pancreasului