Elev: CHELARIU LUCIANA CLAUDIA

INGRIJIREA PACIENTILOR VARSTNICI CU AFECTIUNI CARDIOLOGICE

Anumite afecțiuni cardiologice se pot manifesta sau deveni mai pronunțate atunci când
pacienții ating vârsta înaintată.
Acest grup de pacienţi este considerat a prezenta un grad ridicat de fragilitate şi multiple
patologii active, necesitând o abordare holistică, globală. Bolile se pot manifesta diferit la vârstnici,
sunt adesea dificil de diagnosticat, răspunsul la tratament adesea este întârziat şi frecvent există
necesitatea unui sprijin social.
Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces la nivel mondial. Majoritatea
acestora pot fi prevenite prin abordarea factorilor de risc comportamentali, precum: fumatul,
alimentația și obezitatea, lipsa exercițiului fizic, consumul excesiv de alcool, utilizând strategii
aplicate la nivel populațional. Persoanele cu boli cardiovasculare sau care prezintă risc
cardiovascular ridicat (cei cu hipertensiune arterială, diabet zaharat, hiperlipidemie) trebuie depistați
precoce și consiliați, respectiv tratați corespunzător.
Pacientul care suferă de o afecțiune cardiovasculară este evaluat clinic prin anamneză,
examen fizic și ascultație cardiacă.
Insuficienţa cardiacă afectează aproape 26 de milioane de oameni la nivel global şi 3,6 milioane de
cazuri noi apar în fiecare an în Europa. Un studiu epidemiologic efectuat în România a arătat că
4,7% din populaţia de peste 35 de ani a fost diagnosticată cu insuficienţă cardiacă.

Asociaţia Americană de Cardiologie defineşte această entitate ca fiind o boală cronică

progresivă, caracterizată prin incapacitatea muşchiului cardiac de a pompa suficient sânge pentru a
face faţă nevoilor de nutrienţi şi oxigen ale organismului. Criteriile clinice majore de diagnostic
sunt: dispneea paroxistică nocturnă sau ortopneea, turgescenţa jugularelor, prezenţa ralurilor
subcrepitante la nivel bazal, ritmul de galop, cardiomegalia, edemul pulmonar acut, refluxul
hepatojugular, creşterea presiunii venoase centrale peste 16 cm şi timpul de circulaţie de peste 25 de
secunde. Criteriile clinice minore de diagnostic al insuficienţei cardiace sunt: dispneea de efort,
capacitatea vitală redusă la 1/3 din maxim, prezenţa revărsatului pleural, tahicardia de peste
120/min., tusea nocturnă, edemul maleolar şi hepatomegalia. Scăderea în greutate cu mai mult de
4,5 kg în 5 zile de la începutul tratamentului este un criteriu major dacă nu poate fi explicată de alte
comorbidităţi şi dacă se datorează eficienţei tratamentului diuretic administrat. Pentru diagnosticul
de insuficienţă cardiacă, trebuie întrunite cel puţin două criterii majore sau un criteriu major alături
de cel puţin două criterii minore.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă ca îngrijirea paliativă să fie acordată „cât mai
devreme în cursul bolilor cronice, împreună cu restul terapiilor care au ca scop prelungirea vieţii”.
Controlul simptomelor pacientului şi managementul nevoilor complexe de îngrijire a pacientului şi
a familiei acestuia reprezintă esenţa îngrijirii paliative. Îngrijirea paliativă se adresează controlului
simptomelor privind pacientul şi familia acestuia ca o unitate.

Obiectivele de îngrijire depind, pe de o parte, de stadiul bolii, iar pe de altă parte, de

circumstanţele care ţin de pacient. Ele se vor modifica permanent, de aceea este importantă
comunicarea cu pacientul, astfel încât să se armonizeze aşteptările pacientului cu obiectivele
planului de îngrijire. Frecvent, dorinţele pacientului cu nevoi paliative diferă de cele ale familiei,
moment în care comunicarea deschisă cu familia despre diagnosticul, evoluţia şi mai ales
prognosticul bolii devine parte importantă a planului de management.