Mecanismul de actiune a isulinei

Insulina este un hormon proteic, secretat i vrsat n snge de ctre pancreas. Acest hormon vital pentru
om i animale, se sintetizeaz la nivelul celulelor din insulele lui Langenhans. Insulina reprezint
principalul hormon hipoglicemiant i singurul care acioneaz pe cale direct, n sensul
scderii glicemiei.
Structura Din punct de vedere biochimic, insulina uman este o poliptedid cu 51 de aminoacizi format
din dou catene proteice; A i B, legate ntre ele prin puni bisulfidice.
Biosinteza insulinei. Din punct de vedere biochimic, insulina uman este o poliptedid cu 51
deaminoacizi format din dou catene proteice; A i B:
- catena A sau reprezint un lan polipetdic cu caracter acid, format din 21 de resturi de aminoacizi,
- catena B sau reprezint un lan polipetdic cu caracter bazic, format din 30 de resturi de aminoacizi.
Cele 2 catene sunt unite prin 2 puni disulfurice
- prima punte disulfuric unete aminoacidul cisteina din poziia 7 a catenei A cu cisteina din poziia 7
a catenei B,
- a doua punte disulfuric unete aminoacidul cisteina din poziia 20 a catenei A cu cisteina din poziia
19 a catenei B.
De asemenea, la nivelul catenei A apare o punte care leag cisteina din poziia a 6-a cu cisteina din
poziia 11.
Insulina este sintetizata de catre celulele B sub forma unui precursor reprezentat de un lant polipeptidic
pre-pro-insulina (109 aminoacizi). Aceasta etapa are loc in ribozomi. Ulterior la nivelul reticulului
endoplasmatic are loc indepartarea peptidului semnal (23 de aminoacizi) numit pre' de la capatul Nterminal. Apoi in aparatul Golgi este indepartat peptidul de legatura C (31 aminoacizi) numit 'pro'
precum si doua dipeptide de la nivelul jonctiunii peptidului C cu cele 2 catene A si respectiv B.
Complexitatea structurala a proinsulinei este necesara stabilirii corecte a puntilor disulfurice din
insulina. Insulina, peptidul C si o cantitate mica de proinsulina sunt incorporate in granulele secretorii si
sunt eliberate impreuna in circulatie.
Mecanism de actiune
Mai nti, celula beta produce, n citoplasm sa (partea intern a celulei), sub form de lan nchis, o
protein mai lung, proinsulina, care este stocat n vezicule, unde este transformat n insulina, de ctre
o enzim. Insulina funcional este apoi vrsat n snge, sub controlul sistemului nervos vegetativ, care
msoar permanent nivelul de glucoza din snge.
Funciile insulinei
Aciune asupra glucozei din snge
Insulina este (mpreun cu somatos-tatina), principalul hormon hipoglicemiant, aciunea sa scznd
nivelul glucozei din snge, sau glicemia.
Insulina eliberat acioneaz asupra celulelor de stocare (celulele adipoase, celulele musculare) i asupra
leucocitelor, unde faciliteaz intrarea glucozei. Dar insulina nu accelereaz intrarea n ficat, creier sau
rinichi, care sunt permanent aprovizionai din abunden cu glucoza. n plus, insulina blocheaz
transformarea n glucoza a glicogenului, prezent n ficat i n muchi, precum i transformarea n
glucoza a aminoacizilor i a glicerolului coninut n trigliceride. Astfel, ea mpiedic creterea spontan
a glicemiei cu producerea endogen de glucoza.
Aciunea n celul
Atunci cnd insulina intr n contact cu celulele de stocare, ea se leag de un receptor specific i
traverseaz membrana celular.
Acolo, ea stimuleaz enzime, care:
Accelereaz combustia glucozei, pentru a produce energie sub form de ATP.
Unesc moleculele de glucoza, pentru a forma glicogen.
Transform glucoza n acizi grai i glicerol (celule adipoase).
De asemenea, ea induce captarea aminoacizilor i sinteza proteinelor n muchi: astfel, ea este necesar
creterii i reparrii esuturilor. Pe scurt, insulina favorizeaz producerea de energie i orienteaz
surplusul spre formele de stocare (grsimi) sau sinteza proteinelor.

Actiunea insulinei este mediata de receptori specifici si consta in principal din facilitarea asimilarii
glucozei la nivelul celulelor hepatice, adipoase si musculare; aceasta constituie baza actiunii
hipoglicemiante3;4;6.
Prin activarea atat a proceselor de stocare a glucozei sub forma de glicogen, cat si a sintezei lipidelor si
proteinelor pe seama glucidelor alimentare, precum si prin inhibarea proceselor de gluconeogeneza
hepatica, insulina detine alaturi de alti hormoni anabolizanti un important rol fiziologic in cresterea
rezervelor energetice ale organismului3.
Reglarea secretiei de insulina se realizeaza si printr-un mecanism neuro-reflex, cu participarea centrilor
glicoreglatori hipotalamici si a nervilor insulinosecretori vago-simpatici3.
Mecanismul de actiune al insulinei asupra celor 3 metabolisme este complex si diferit de la un tesut la
altul. Captarea si stocarea glucozei in ficat presupune inhibarea glicogenfosforilazei si activarea
fosfofructokinazei si glicogensintetazei de catre insulina. La nivel muscular si adipos, insulina
faciliteaza transportul glucozei cu ajutorul unei proteine transportoare prin mecanismul difuziunii
active3. Insulina se combina cu o proteina-receptor care activeaza sistemul de transport membranar si
echipamentul enzimatic necesar degradarii glucozei la nivel celular. Acest receptor insulinic este o
proteina formata din doua subunitati glicoproteice si alte doua subunitati unite prin punti disulfidice.
Subunitatile sunt extracelulare, iar cele sunt transmembranare, cu activitate tirozinkinazica3;6.
Creierul este singurul tesut permeabil la glucoza fara participarea insulinei, de aceea scaderea glucozei
in sange la valori sub 50 mg/dL provoaca ameteli, convulsii, eventual coma hipoglicemica3
Factorii mai importanti care activeaza secretia de insulina sunt:
- prezenta aminoacizilor, in special arginina, lizina si leucina
- cresterea glicemiei, raspunsul maxim in ceea ce priveste eliberarea de insulina se obtine la o glicemic
de 300-500 mg/dl
- prezenta altor monozaharide ca manoza, fructoza
- GIP (gastric inhibitory polypeptid), polipeptid eliberat de mucoasa duodenala si jejunala la ingestia de
glucoza. Prin aceasta se explica faptul ca glucoza administrata oral induce secretia de insulina mai
puternic decat glucoza administrata intravenos.
Inhibitorii secretiei de insulina sunt:
- somatostatina, produsa de celulele D pancreatice, prin actiune paracrina
- adrenalina prin oc-receptori
Metabolizarea
Timpul de injumatatire al insulinei este de 3-5 minute, dupa care este inactivata in ficat prin doua
mecanisme:
- desfacerea puntilor disulfurice interlant printr-o reactie de schimb cu glutationul, enzima reactiei fiind
glutation-insulin transhidrogenaza:
4 GSH + insulina - -^2 GSSG + lantul A + lantul B
- hidroliza in prezenta unei proteaze specifice.
Efectele insulinei asupra metabolismului glucidic
Una din modalitatile prin care insulina actioneaza ca hormon bipoglicemiant este favorizarea patrunderii
glucozei din sange in tesuturi (numite insulino-dependente). Asfel insulina mediaza transportul
transmembranar de glucoza in tesutul adipos, tesutul muscular si altele. Acest efect este realizat prin
redistribuirea proteinei transportoare de gluco/a di veziculele intracelulare pe suprafata celulei
Exista si tesuturi insulino-independente, care pot capta glucoza din sange fara prezenta insulinei,
acestea sunt: creierul, eritrocitele, cristalinul, rinichiul celulele p-pancreatice, etc. Insulina, indirect,
favorizeaza influxul de glucoza in hepatocite. In aceste celule transportorul pentru glucoza functioneaza
ca o poarta dependenta numai de gradienrul de concentratie a glucozei intre spatiul extracelular si cel
intracelular. in hepatocite insulina induce sinteza de glucokinaza. Fosforilarea rapida a glucozei in
hepatocite determina influxul de glucoza in ficat si depozitarea ei ca glicogen sau convertirea in acizi
grasi. Acizii grasi incorporati in triacilgliceroli, sunt exportati ca VLDL (lipoproteine cu densitate foarte
mica) in tesutul adipos.
In ficat, insulina reprima actiunea fosfoenolpiruvat carboxikinazei,. enzima determinanta de viteza in
gluconeogeneza. Insulina favorizeaza toate caile de utilizare a glucozei in muschi, ficat, tesut adipos.In

tesutul adipos glucoza furnizeaza glicerolfosfat ce este utilizat ca precursor in biosinteza

triacilglicerolilor.
b) Efectele insulinei asupra metabolismului lipidic
In general pe metabolismul lipidic insulina exercita actiuni antilipolitice si lipogenetice. Insulina
faciliteaza influxul de glucoza in adipocite precum si transformarea glucozei in glicerolfosfat. Se
activeaza lipoproteinlipaza care hidrolizeaza triacilglicerolii transportati in VLDL sau chilomicroni. Este
inhibata lipaza hormon sensibila. Insulina are actiune anticetogenica (scade productia de acid
acetoacetic si acid -hidroxibutiric)
c) Efectele insulinei asupra metabolismului proteinelor
Pe metabolismul proteic insulina faciliteaza transportul aminoacizilor cu radical neutru in muschi si
sinteza proteica. Insulina influenteaza sinteza unor proteine specifice, intervenind la nivelul transcrierii
genelor.
d) Efectele insulinei ca factor de crestere
Insulina stimuleaza proliferarea unor tipuri celulare, actionand ca factor de crestere. Atat insulina cat si
receptorul sau prezinta analogie structurala cu IGF (Insulina ca factor de crestere). Receptorul insulinic
prezinta activitate proteinkinazica, asemanator altor receptori ai factorilor mitogeni.
Diabet de tip I - se caracterizeaz prin distrugerea celulelor beta pancreatice productoare
de insulin din insulele Langerhans din pancreas, fapt care conduce la un deficit de insulin. Principala
cauz este o reacie autoimun mediat de limfocitele T. Diabetul zaharat de tipul 1 necesit tratamentul
cu insulin prin injecie. Suplimentar, este necesar o diet destul de strict, cu cntrirea alimentelor la
fiecare mas i calculul numrului de carbohidrai, plus autocontrol glicemic (msurarea glicemiei din
deget cel puin naintea fiecrei mese).
Diabetul zaharat de tip 2 [3] se datoreaz rezistenei crescute la insulin a esuturilor, nsoit de
scderea secreiei de insulin. Lipsa de rspuns la insulin a esuturilor se datoreaz cel mai probabil
modificrii receptorului pentru insulin de pe membrana celular. Factorii care pot cauza diabetul tip 2
includ: regimul sedentar de via i abundena caloric a dietei moderne, fapt concretizat n obezitate sau
mcar indici ai masei corporale ridicai, fumatul de tutun, o mrire a nivelului de colesterol, tensiune
(presiunea) arterial nalt.
Tipul 2 este tratat cu medicaie oral o lung perioad, el necesitnd aportul extern de insulin doar din
momentul n care tratamentul oral nu mai este eficient n controlul concentraiei glucozei sanguine (tipul
2 este caracterizat printr-o insulinemie ridicat (ca efect compensatoriu), fapt care duce, n timp, la
epuizarea capacitii endogene de secreie; noile medicamente orale care ridic sensibilitatea celulelor la
insulin au tendina s protejeze funcia de secreie, n contrast cu cele care dimpotriv, i bazeaz
aciunea pe stimularea acesteia).