KINETOTERAPIE ÎN AFECȚIUNI REUMATISMALE

Lucrare practică 1
Reeducarea şi terapia ocupaţională a mâinii în poliartrita reumatoidă (P.R.)
Deviatia cubitală a degetelor
Programele de kinetoterapie îşi propun următoarele obiective:
a) mobilizarea articulaţiilor vecine: cot, umăr;
b) mobilizarea pumnului si degetelor- important de reţinut aici:
- nocivitatea hiperextensiei MCF;
- necesitatea mobilizarii polcelui si pastrarea spatiului I interdigital;
- directionarea corecta a degetelor II, III; IV în timpul exerciţiilor de flexie a
degetelor;
c) întarirea aparatului extensor at degetelor, carpului si aparatului
flexor al degetelor;
d) întarirea interososilor si lombricalilor;
e) întarirea opozantului degetului V;
f) întarirea flexorului, extensorului scurt si lungului abductor al policelui.
Reeducarea gestuală este necesară pentru a preveni apariţia acestei deformaţii sau
agravarea ei, precum şi în cazurile avansate indicate pentru tratament chirurgical corector. Se
va recomanda bolnavului sa foloseasca prehensiunea bidigitală termino-terminala, deoarece
prehensiunea termino-laterala sau cea subtermino-laterala accentueaza deviatia. In
prehensiunea polici-digito-palmara se va evita pronatia (taiatul painii, stoarcerea rufelor,
folosirea robinetului etc.).
Pentru reeducarea gestuala în asemenea situaţii este necesar adaptarea acestora, ca de
exemplu: deschizator cu parghie pentru robinet, maner conic pentru cutit, etc.
Posturi recomandate:
-posturi pe atele - de repaus, în perioada puseului acut, cu repaus nocturn si intermitent
diurn prin fasa gipsata sau material termoplastic,cu poziţionarea pumnului în uşoară extensie,
MCF în uşoară flexie si orientare radiala, IFP În uşoară flexie, IFD libere si policele în uşoară
opoziţie cu primul spatiu interdigital. Atela va urca pe antebrat până în treimea medie.
-corectoare - în deviatia deja constituita, în timpul activitatii, prin inele corectoare, atele
mobile.
Exerciţii terapeutice:
1. Cu antebraţul si mâna si cu varful degetelor sprijinite pe masa, se execută percutii
repetate cu degetele - "darabana".
2. Prinderea unei mingi de tenis la nivelul "ecuatorului" si tragerea către podul palmei
prin flexia degetelor.

1
 3. Cu mâna pe masa - sprijinită cubital - se execută presiuni repetate cu fiecare deget în
parte, terminal, asupra unui burete cu o consistentă mai ferma
4. Antebraţul sprijinit pe masa, cubital, cu policele în abducţie maxima, se fac flexii
repetate pe un burete cu falanga II.
Post-operator - programul de kinetoterapie este tot atât de important ca si actul
chirurgical si trebuie sa respecte anumite principii:
-precocitate
-mobilizare iniţială a articulaţiilor vecine
-primele exerciţii esential analitice
După sinovectomia MCF, exerciţiile încep cu IF în prima zi, pumnul fiind menţinut în
extensie si MCF în uşoara flexie. In zilele urmatoare (4-5) se Tncep exercitii la nivelul MCF,
utilizand mişcări active asistate de flexie, extensie IF cu evitarea hiperextensiei la MCF. Din
ziua a 12- a se poate începe programul descris anterior. După scoaterea firelor (ziua 14-16) se
începe programul în apa la temperatura de 30°; terapia ocupationala având câteva activităţi
recomandate;
-scris cu inele corectoare
-rularea unor feşe în sens radial
-jocuri cu titirobilul în sens antiorar sau jocuri cu bile de diferite mărimi.

Deformaţia în "gât de lebadă"

Reeducarea gestuală urmeaza aceleaşi principii ca si la deviatia cubitala a degetelor,
deoarece în acest tip de leziune cauza cea mai frecventă este afectarea MCF si subluxatia F1, la
nivelul MCF.
Se recomanda ca posturi de repaus material termoplastic în poziţie funcţională sau repaus
al mâinilor (mâna peste mână sau mâna peste mâna cu degetele încrucisate). Programele de
kinetoterapie sunt valabile pentru MCF ca si cele descrise la deviatia cubitala. In momentui
instalarii hiperextensiei F2 se va exerciţii cu anumite precautii particulare acestui tip de
deformaţie:
-mobilizarea IF numai cu pumnul în extensie, pentru a limita extensia IFP.
-în timpul mobilizarii pumnului, degetele vor fi mentinute în flexie
-în timpul exersarii IF în flexie si a pumnului în extensie, MCF sunt mentinute în uşoară
flexie.
-tonifierea flexorului superficial al degetelor care este flexor al F2.
-pentru tonifierea extensorului carpului se poate folosi extensia pumnului contra unei
rezistenţe.
Ergoterapia presupune activităţi de: cusut, brodat cu acul, împletit cu andrele, crosetat,
modelare în plastilina, lut etc.

2
Lucrare practică 2
Reeducarea şi terapia ocupaţională a mâinii în poliartrita reumatoidă (P.R.)
Deformaţia în "butonieră"
Reeducarea gestuala este necesara pentru a preveni hiperextensia IFD - prehensiunea
obiectelor care necesită priza bi- sau tridigitală se va efectua terminal.
Posturi recomandate
In puseul acut inflamator IFP - repaus în atela amovibila în poziţie funcţională
(intermitent diurn si nocturn) - repausul mâinilor diurn cu flexie uşoară a mâinii, IFP, IFD
(exemplu: cuprinderea genunchilor, tinerea în mâini a unei mingi de tenis).
Programe de kinetoterapie
In etapa iniţială, caracterizată prin artrite IFP cu tendintă la deformaţia în "butoniera"
exerciţiile se adreseaza în mod special flexorulul profund al degetelor, paralel cu exerciţii ale
MCF. Se vor exclude exerciţiile de flexie a IFP si se va exersa extensia degetelor pentru IFP cu
MCF în flexie.
Exerciţii terapeutice:
-IFP imobilizate de kinetoterapeut, se efectuează flexii active ale IFD;
-Flexia MCF se efectuează cu articulaţii IF în rectitudine cu marginea cubitala pe masa
contra unei rezistenţe opuse de un burete elastic.
Terapia ocupaţională va cuprinde exerciţii de cusut, brodat, jocuri cu bile de diferite
marimi, înșirarea mărgelelor pe ață, etc.
Policele în "Z"
Reeducarea gestuala are în vedere faptul că este afectată în principal opoziţia policelui,
pensa polici-digitală terminala, fiind ineficientă.
Se controlează zilnic spaţiul interdigital police - index - spatiu pe care
bolnavul trebuie sa se straduiasca sa-l menţină cat mai mare. Orice gest de prehensiune polici-
digitală sau polici-digito-palmara va fi precedat de abducţia maxima a policelui.
De asemenea, se va evita folosirea prehensiunii latero-laterale care accentuează
deformaţia.
Posturi recomandate. Repausul mâinilor se va face cu policele în abducţie maxima,
menţinând această poziţie prin sprijinirea policelui si a indexului în unghi drept pe marginea
mesei sau laturile unei cărţi.
De asemenea în perioadele acute inflamatorii menţinerea policelui în abducţie se va face
prin atele de repaus articular.
Programele de kinetoterapie.
In faza incipientă se va exersa antagonistii scurtului extensor - si anume flexorul profund
al policelui, lungul abductor si opozantui policelui. Programul de kinetoterapie are în vedere
mobilizarea policelui în abducţie și opoziţie cu imobilizarea articulară IF parțiala sau totala

3
 pentru a prevent hiperextensia F2, iar articulaţia MCF va fi mentinută în rectitudine (manuala
sau atela).
Exerciţii terapeutice:
-antebraţul sprijinit pe masă cu degetele 2-5 în semiflexie, se fac abducţii si adductii
repetate cu policele aflat în rectitudine.
-fixarea manuală a MCF policelui şi flexia liberă cu F2.
-strângerea unui burete între police şi index cu cele două degete.

Lucrare practică 3

Metode de evaluare a capacităţii funcţionale a mâinii reumatice

Nu se poate trece la elaborarea unui program complex de recuperare a prehensiunii, fără

a face în prealabil o testare a capacitatii funcţionale restante si fără a dispune de o metoda de
control obiectiv al rezultatelor funcţionale ale tratamentului de recuperare. In practică,
momentan, nu există o metodă satisfacatoare de testare şi de apreciere. Există unele tehnici de
testare prin calcul analitic al tuturor unităţilor funcţionale ale mâinii cu diferite scoruri (luate
arbitrar) - care însă nu satisfac în totalitate interesul nostru, fiind de altfel si greoaie. Exista apoi
tehnici prin calcul sintetic (global) al mâinii în activitate.
Delaet si Lovet analizând 1300 de profesii, au constatat că 43 de gesturi si diversele
combinatii între acestea permit exercitarea tuturor meseriilor. Dintre acestea 24 de gesturi
apartin funcţiei mâinilor. Asadar, calculul sintetic trebuie sa se adreseze nu numai celor sase
tipuri de prehensiune dar si celorlalte gesturi esentiale care corespund meseriei subiectului
studiat. In raport cu gestul profesional dominant, se pot descrie 4 grupe:
Grupa I-a - denumită codificat "mâna cu un singur deget" – este simbolul civilizatiei
moderne "presse - bouton". In urma unor leziuni si deformaţii, recuperarea acestui gest
profesional nu ridica probleme prea dificile, doar atunci când subiectui este obiigat sa se
recalifice în alta meserie.
Grupa a II - a - "mâna cu două degete" - corespunde la o pensa cu două brate, policele
pe de o parte si degetele 11-V pe de alta parte; lezarea unuia dintre cele două brate ale pensei,
în special al policelui, scoate din funcţie întreaga pensa, pentru că nu exista disociatii posibile
prin care sa se poata face separarea partii handicapate a mâinii de partea ramasa indemna.
Grupa a III-a - "mâna cu trei degete" - care efectuează prehensiuni mai fine, mai
discriminative (exemplu apucarea stiloului sau a pensei) necesită interventia a trei elemente:
4
policele, indexul si grupa degetelor III, IV, V - compromiterea unei asemenea prize
profesionale nu se produce decât la lezarea a două, din cele trei elemente, policele având
întotdeauna o valoare funcţională mai mare.
Astfel că programele reeducative vor tine cont de acest fapt ca si necesitătea practica a
ameliorarii disocierii indexului.
Grupa a IV-a - "mâna cu cinci degete" presupune folosirea autonoma a fiecarui deget. In
caz de leziuni, posibilitatile de suplinire fiind mari, recuperarea variatelor gesturi uzuale este
usurata, dar nu întotdeauna se poate recupera integral agilitatea si virtuozitatea profesionala.
Subliniem ca în viata moderna nu sunt folosite posibilitatile complexe motorii si senzitive ale
mâinilor. Exersarea îndelungata a agilitatii poate duce la autonomia fiecarui deget sau chiar al
unor falange prin reglarea precisa a jocului articular si prin disocierea muşchilor agonisti şi
sinergici, putandu-se ajunge astfel la "o mâna cu cincisprezece sau douăzeci de degete". (ex.:
violonistii, prestidigitatorii).
In recuperarea gestualitatii profesionale trebuie sa avem în vedere si ierarhia funcţională
a zonelor lezate. Astfel exista asa-numitele "zone primare" - care sunt zonele de contact ale
mâinii cu obiectul apucat. Aceste zone primare sunt responsabiie de prehensiunea de finete.
Apoi "zonele secundare" (contactui diferitelor suprafete tegumentare în timpul prizei) zone
responsabiie de o prehensiune mai intensa. "Zonele tertiare" (zone de contact al mâinii cu
suprafete de sprijin) intervin în prehensiunea de forta alaturi de primele două. Este suficient ca
una sau mai multe zone sa fie sediul unor leziuni pentru a se reduce capacitatea de prehensiune.
Asa se explica ca unele deficite devin evidente numai după trecerea de la o prehensiune mai
uşoară la o alta de forta.
Trebuie amintit aici de psihismul mâinii, mai mult ca în oricare segment al aparatului
locomotor. Centrii corticali ai mâinii ocupa o treime din suprafaţa motorie corticala. Policele
ocupa o regiune mai întinsa decât soldul, tocmai datorita faptului ca policele executa mişcări
mai fine decât soldul. Simptomele organice si funcţionale sunt intricate, tulburarile "mâinii
periferice" suprapunandu-se pe cele ale "mâinii centrale". Asa se explica de ce este necesar ca
în procesul recuperarii subiectui trebuie sa constientizeze exerciţiile, sa fie cooperant cu
kinetoterapeutui si nu sa fie sceptic, revendicativ sau chiar ostil.

5
Lucrare practică 4 - 5

Tratamentul kinetoterapeutic al membrului superior

Obiectivele recuperarii prin mijloacele specifice kinetoterapiei:

• preîntampinarea instalarii deformaţiilor si ankilozelor, conservand cat mai bine forma
normala a mâinii;
• mentinerea si recastigarea mobilităţii articulare;
• mentinerea si dezvoltarea până la limite normale si funcţionale a fortei si stabilitatii
mâinii;
• mentinerea, dezvoltarea si perfectionarea îndemânarii în diferitele forme de
prehensiune;
Aceste obiective sunt valabile atât în fazele acute cât şi în celelalte faze, atât în formele
inflamatorii, indiferent de stadiul de evoluţie, cât şi în cele degenerative, utilizând întotdeauna
tehnici şi mijloace potrivite şi adaptate de la caz la caz.
Posturări
În caz că dispunem de posibilitatea confecţionării de atele seriate, se va studia poziţia
de imobilizare funcţională a pumnului şi în funcţie de deformaţiile sale specifice, se vor
confecţiona atele potrivite, adaptate, alternând poziţiile de flexie şi extensie precum şi cele de
înclinare cubitală şi radială, refăcând cel puţin limitele funcţionale.
Timpul de imobilizare într-o anume poziţie va fi variabil, de la câteva minute până la
maximum 30'.

• Exerciţiul 1. - P.I. şezând la marginea patului, membrul superior pe langa corp, coatele
uşor flectate, mâinile se ataşează cu palmele pe pat (degetele extinse sunt orientate spre înainte,
policele extins). Pacientul presează palma pe suprafaţa patului, forţând uşor. Presiunea poate sa
dureze 2'-3'.
Acest exerciţiu favorizează extensia pumnului dar el poate fi întrebuintat şi pentru
favorizarea flexiei, mâinile aşezându-se cu palmele în sus şi procedându-se în mod asemănător.
Varianta 1. Acelaşi exerciţiu (atât pentru flexie cat şi pentru extensie) se poate executa
având mâinile sub coapse. Aceasta postura ofera avantajul fixarii mâinilor cu coapsele.
Varianta 2. Exerciţiul 1 se poate executa din poziţia stând cu faţa spre perete, membrele
superioare întinse înainte; palmele se ataşează pe perete executandu-se usoare presiuni,
favorizand extensia. Idem şi pentru flexie, pe perete aşezându-se dosul palmelor.

6
 Varianta 3. Exerciţiul se poate executa ca la varianta 2, pe perete aşezându-se doar o
mâna iar cealaltă ajutand fixarea ei, fie pentru favorizarea flexiei fie pentru extensie.
• Exerciţiul 2. - P.I. şezând, membrele superioare întinse înainte, sprijinite pe masa, o
mână în pronatie este asezata pe masa iar cealaltă mână apuca mâna ce urmeaza sa fie
mobilizată favorizand extensia ei, menţinănd-o în aceasta poziţie. Apoi se schimba rolurile,
cealaltă mână fiind mobilizată procedandu-se identic.
Acest exerciţiu se poate executa în mod asemânător şi pentru favorizarea flexiei
pumnului.
Varianta: P.I. idem ca la exerciţiul 2, mâna ce urmeaza a fi mobilizată se afia în afara
mesei de lucru (în pronatie sau supinatie) iar cealaltă mână, realizează alternativ atât flexia cat
şi extensia schimbandu-se apoi rolurile.
In general, este bine, pentru o mai buna eficienta a exerciţiilor a se alterna posturile de
flexie cu cele de extensie; de înclinaţie radiala cu cele de înclinaţie cubitala.
• Exerciţiul 3 - P.I. idem ca la exerciţiul 2, palma este asezata pe masa în pronatie,
degetele extinse, policele în extensie, mâna înclinata cubital.
KinetoterapeutuI ataşează un saculet cu nisip pe 1/3 inf. a antebraţului şi un alt saculet
deasupra palmei şi degetelor. Poziţia se mentine câteva minute apoi se schimba în poziţie de
înclinaţia radiala. Acelaşi exerciţiu se poate efectua, pacientul având mâna asezata pe masa în
supinatie.
• Exerciţiul 4 - P.I. stând cu faţa spre perete, membrele superioare întinse înainte, palmele
se ataşează pe perete, degetele extinse, policele idem. Aceasta este o poziţie de extensie pentru
pumn, la care se poate adauga o uşoară înclinaţie radiala; putandu-se alterna cu flexia pumnului
şi o uşoară înclinaţie cubitala.

Mobilizări pasive şi autopasive

• Exerciţiul 1 - P.I. şezând membrele superioare -întinse pe masa, mâinile -în afara
suprafetei mesei (în pronatie sau supinatie).
KinetoterapeutuI fixează cu o mâna antebraţul pacientului în 1/3 inferioara iar cu
cealaltă apuca palma pacientului, (priza police-digito- palmara), în dreptul articulaţiei m.c.f şi
executa cu blândețe mobilizarea mâinii din articulaţiile pumnului, insistând alternativ asupra
flexiei şi extensiei, înclinaţiei radiale şi cubitale, accentuand uşor (până la limita durerii)
amplitudinea de mişcare, timp de câteva zeci de secunde.

7
 Varianta: P.I. idem sau cu cotul flectat şi antebraţul la verticala. Acest exerciţiu
putandu-se executa şi de către pacient, mobilizandu-şi o mână cu ajutorul celeilalte, respectând
sensurile de mişcare şi apoi schimband rolurile.
• Exerciţiul 2. - P.I. şezând, cotul sprijinit pe masa, antebraţul la verticala.
KinetoterapeutuI fixează cu o mână în 1/3 inf. a antebraţului iar cu cealaltă mână apuca mâna
pacientului, executand circumductii într-un sens şi-n celalalt.
Varianta: P.I. idem, pacientul îşi executa singur circumductiile cu ajutorul celeilalte
mâini, apoi se schimba rolurile.
Exerciţii active şi cu rezistenţă
Trecând la aceste tipuri de exerciţii, se poate conşidera ca sunt abordate şi obiectivele
de refacere a fortei şi a stabilitatii pumnului.
• Exerciţiul 1. - P.I. şezând, membrele superioare sprijinite pe masa, uşor flectate din
coate, mâinile în poziţie de pronosupinatie degetele şi policele extinse sau uşor flectate.
Pacientul executa flexii şi extensii libere din articulaţiile pumnului pe toata amplitudinea lor
de mişcare.
Varianta 1: Acest exerciţiu se poate executa cu rezistenţă opusa de kinetoterapeut care
cu o mână fixează antebraţul pacientului în 1/3 inf. iar cu cealaltă mână, apucând palma
pacientului, opune rezistenţă, atât mişcării de flexie cat şi celei de extensie.
Varianta 2: Acelaşi exerciţiu se poate executa şi cu autorezistenţa, pacientul folosindu-
se de cealaltă mână pentru a efectua rezistenţă.
Varianta 3: Mişcările de flexie şi extensie realizandu-se prin deplasarea unei greutati
(sac cu nisip, gantera) care este asezata înaintea mişcării, articulaţiile pumnului fiind fixate.
• Exerciţiul 2 - P.I. idem, mâna în pronatie, atârnă la marginea mesei şi tine o gantera de
1-3 kg.
T1 - ridicarea mâinii în extensie (pumnul fixat);
T2 - revenire în P.I.
Varianta: la T1 se mentine greutatea în extensie 7"-8"
• Exerciţiul 3 - P.I. idem ca la exerciţiul 1, mână în supinatie atarna la marginea mesei,
ținând în mână o gantera (ca la exerciţiul 2).
T1 - ridicarea mâinii în flexie;
T2 - revenire în P.I.
• Exerciţiul 4 - P.I. idem, mâna în afara mesei, în poziţia de
pronosupinaţie, tine o gantera (1-3 kg)

8
 T1 - ridicarea ganterei în sus (înclinaţie radiala);
T2 - revenire în P.I.
• Exerciţiul 5 - P.I. idem, antebraţul rasucit cu marginea cubitala în sus, în mâna este
tinuta o gantera (1-3 kg.)
T1 - ridicarea ganterei în sus (înclinaţie cubitala);
T2 - revenire în P.I.
• Exerciţiul 6 - P.I. idem ca la exerciţiul 1, mâinile sunt pe masa în pronatie sau supinatie,
degetele şi policele extinse. Pe 1/3 inf. a antebraţului se afia un saculet cu nisip pentru fixare
iar pe mâna un altul (1-2 kg).
T1 - se executa o înclinaţie cubitala (contra rezistenţei data de alunecarea saculetului de
nisip);
T2 - revenire în P.I.
T3 - se executa o înclinaţie radiala (contra aceleiaşi rezistenţe);
T4 - revenire în P.I.
Varianta 1: Rezistenţa la înclinaţia radiala şi cubitala poate fi data de kinetoterapeut,
care fixează cu o mâna 1/3 inf. a antebraţului, iar cu cealaltă tinând mâna pacientului, se opune
mişcărilor.
Varianta 2: Acelaşi exerciţiu se poate executa cu rezistenţa realizată de către pacient
cu cealaltă mână.
• Exerciţiul 7 - P.I. şezând, braţul sprijinit pe masa, cotul flectat la 90°, antebraţul pe
verticala, mâna în prelungirea antebraţului. Pacientul executa flexii urmate de extensii,
înclinaţii radiale şi cubitale.
Varianta: pacientul va executa din aceeaşi poziţie, mişcări cu rezistenţa din partea
kinetoterapeutului care cu o mână fixează 1/3 inf. a antebraţului, iar cu cealaltă apucând mână
pacientului, se opune aceloraşi mişcări ca la exerciţiul 7.
• Exerciţiul 8 - P.I. idem ca la exerciţiul 7, kinetoterapeutui fixează
cu o mâna antebraţul pacientului (la fel ca la varianta exerciţiul 7) iar cu cealaltă mână se opune
mişcării de circumductie care se cere sa o execute pacientul.
• Exerciţiul 9 - P.I. idem, ca la exerciţiul 7. Pacientul executa flexii, extensii, înclinaţii
radiale, cubitale şi circumductii cu autorezistenţa realizată de cealaltă mână.

9
Lucrare practică 6
Refacerea stabilităţii şi abilităţii la nivelul articulaţiilor pumnului

Mişcările specifice articulaţiilor pumnului

• Flexia = realizează o amplitudine de 85-90° din care articulaţiile r.c. 50° iar
articulaţiile m.c 35-40°. Flexia pumnului este maxima când mână realizează și o uşoară
înclinatie cubitala de 5-10°, degetele fiind extinse.
Muşchii flexori sunt: cubitalul anterior, flexorul comun al degetelor, marele și micul
palmar
• Extensia = realizează o amplitudine de 80-85°, se realizează din aceleaşi articulaţii din
care articulaţiile r.c. 50° iar m.c. 30-35°. Extensia este maxima când mâna realizează și o uşoară
înclinaţie radiala iar degetele sunt flectate. Muşchii extensori sunt: cubitalul posterior, primul
radial, al doilea radial și extensorul comun al degetelor.
• Inclinatia radiala se realizează din aceleaşi articulaţii după cum urmeaza: articulaţiile
r.c. 5° iar articulaţiile m.c. 10°, însumand o medie de 15°.
• Inclinatia cubitala se realizează de asemenea din aceleaşi articulaţii dar cu
amplitudinile urmatoare: r.c. 15° iar m.c. 25°, însumand o medie de 40°.
• Mişcarea de circumductie rezulta din trecerea succesiva prin poziţiile de flexie,
înclinaţie cubitala, extensie și înclinaţie radiala.
Mişcarea nu descrie un cere perfect ci o elipsa, deoarece flexia și extensia sunt mult mai
ample. Insumărea mişcărilor de flexie și extensie active dau o medie de 165° iar cele pasive,
ceva mai mult, 175° iar înclinaţia radiala împreuna cu cea cubitala activă dau o medie de 55°
iar pasiv 65°.
• Exerciţiul 1 - P.I. stând în faţa spalierului membrele superioare întinse înainte,
palmele apuca (cu priza de sus) şipca din dreptul pieptului;
T1 - pacientul executa flexia coatelor (flotări la spalier);
T2 - revenire în P.I.
Variante: Acelaşi exerciţiu se poate executa, apucând şipca, spalierului cu priza de jos
sau o mână cu priza de sus şi cealaltă cu priza de jos, urmând a se schimba prizele după 2-3
flotări. Flotările se pot executa şi la perete, mâinile aşezându-se orientate spre interior şi apoi
spre exterior (prin rotarea interna şi externa a întregului membru superior).

• Exerciţiul 2 - P.I. patrupedie, palmele pe sol, degetele extinse;

T1 - flexia coatelor, fruntea se ataşează pe sol între palme (flotări din patrupedie);

10
 T2 - revenire în P.I. .
• Exerciţiul 3 - P.I. stând sau şezând, braţele abduse, coatele flectate, mâinile tin o
minge medicinala în dreptul pieptului. Pacientul executa trecerea mingii dintr-o mână în alta
(o mână susţine mingea, cealaltă controlează echilibrul mingii, deasupra ei).
• Exerciţiul 4 - P.I. idem, mingea ţinută la piept, pacientul executa aruncarea mingii fie
în sus şi reprinderea ei, fie la partener (ca pasa la baschet), fie în perete.
• Exerciţiul 5 - P.I. atârnat la spalier (cu faţa sau cu spatele spre spalier), apuca şipca cu
priza în sus (digitopalmara sau police- digitopalmara) şi executa balansări laterale ale
trunchiului stg. - dr. Timpul cat sta în poziţia atârnat nu depăşeşte 10"-15".
• Exerciţiul 6 - P.I. stând sau şezând, membrul superior drept este întins înainte, mâna
tinand un baston de mijloc; pacientul executa învârtirea în aer a bastonului (ca o elice), cate
180° într-un sens şi-n celalalt. Idem cu cealaltă mâna.

Lucrare practică 7

Kinetoterapia în recuperarea funcțională a policelui

Mişcarile specifice policelui
• Adductia este mişcarea prin care policele departat de palma, se apropie de index.
Adductia mai poate fi considerată și ca o revenire din abducţie având aceeaşi amplitudine,
muşchiul ce realizează aceasta mişcare este aductorul policelui.
• Abducţia - mişcarea prin care policele se îndeparteaza de index, mişcarea executandu-
se într-un plan perpendicular pe planul palmei, având o amplitudine de 65-70 °; pentru
executarea ei intervine muşchiul lung abductor al policelui.
• Flexia - consta în înclinarea ,,coloanei policelui" spre faţa palmara. Mişcările se executa
în planul palmei având o amplitudine de 35-40 ° fiind executată de muşchii: scurtul abductor al
policelui, scurtul flexor al policelui, opozantui și flexorul propriu al policelui.
• Extensia - este mişcarea inversa flexiei policelui, prin îndreptarea ,,coloanei policelui"
în acelaşi plan al palmei, dar în afara ei. Are aceeaşi amplitudine și este efectuată de muşchii;
scurtul și lungul extensor al policelui.
• Opoziţia - este o mişcare combinată și se face prin apropierea activă a ,,coloanei
policelui" de auricular sau de oricare din celelalte degete. Prin aceasta mişcare mâna are
posibilitatea de a se transforma într-o adevarată pensa cu cele două brate ale ei, mai mult sau
mai puţin mobile.
Pentru ca policele sa fie considerat în opoziţie, trebuie sa fie situat în faţa degetelor 11-
V şi sa priveasca cu faţa sa palmara spre faţa palmara a celorlalte degete.
11
 Opoziţia rezulta din combinarea urmatoarelor mişcări:
• o mişcare unghiulara cu o deschidere a policelui de 120° între punctul cel mai departat
de axul vertical al mâinii și un punct care depăşeşte acest ax înlauntrul palmei;
• o mişcare concoinitenta de rotaţie a policelui cam de 90° în jurul axului sau
longitudinal;
• o mişcare de flexie a ultimei falange pe faianga I și a falangei I pe metacarpian.
Pentru realizarea mişcării de opoziţie, policele pleaca din poziţia de abducţie și extensie
maxima, ajungând a-şi apropia faţa sa palmara a falangei, de faţa palmară a ultimei falange
(auricularului) sau a oricarei alte falange.
Aceasta mişcare de opoziţie a policelui este proprie doar mâinii omului, antreneaza un
adevarat lant muscular, la ea participand în primul rand muşchii proprii ai policelui: adductorii,
flexorii și opozantii.
Articulaţiile policelui: radioscafoidiana, scafotrapeziana şi trapezo-metacarpiana dau
policelui (împreuna cu muşchii mentionati) acel plus de mobilitate și funcţionalitate specifica
lui.
Acestora li se mai adauga și articulaţiia metacarpofalangiana care, permite mişcări de
flexie (70-80°), extensie (idem), usoare mişcări de lateralitate și o minima mişcare de
circumductie.
Ultima articulaţie a policelui este cea interfalangiana care permite numai mişcări de flexie
și extensie cu o amplitudine de 80-90°.
Muşchii ce realizează mişcări de flexie și extensie din aceste ultime două articulaţii sunt:
lungul și scurtul flexor, lungul și scurtul extensor al policelui.
Posturi recomandate. Repausul mâinilor se va face cu policele în abducţie maxima,
menţinând această poziţie prin sprijinirea policelui si a indexului în unghi drept pe marginea
mesei sau laturile unei cărţi.
De asemenea în perioadele acute inflamatorii menţinerea policelui în abducţie se va face
prin atele de repaus articular.
Programele de kinetoterapie.
In faza incipientă se va exersa antagonistii scurtului extensor - si anume flexorul profund
al policelui, lungul abductor si opozantui policelui. Programul de kineto are în vedere
mobilizarea policelui în abducţie si opoziţie cu imobilizarea articulară IF partiala sau totala
pentru a prevent hiperextensia F2, iar articulaţia MCF va fi mentinută în rectitudine (manuala
sau atela).
Exerciţii terapeutice:
-antebraţul sprijinit pe masă cu degetele 2-5 în semiflexie, se fac abducţii si adductii
repetate cu policele aflat în rectitudine.
-fixarea manuală a MCF policelui şi flexia liberă cu F2.
-strangerea unui burete între police şi index cu cele două degete.

12
Lucrare practică 8
Kinetoterapia şi recuperarea funcţională a mâinii

Mişcările specifice articulaţiilor mâinii şi degetelor

• Articulaţiile intermetacarpiene proximale şi distale permit formarea arcurilor
mâinii, unul proximal la care participa și articulaţiile carpometacarpiene și altul distal, la
nivelul articulaţiilor intermetacarpiene distale (mai mobil) care permite la randul lui,
formarea arcurilor oblice (spre fiecare deget), rezultat din opoziţia policelui cu celelalte
degete.
Articulaţiile intermetacarpiene proximale și distale. dau mâinii mobilitate, suplete și
stabilitate.
• Articulaţiile metacarpofalangrene
Aceste articulaţii permit următoarele mişcări:
- flexia activă 90°, pasiva 120°;
- extensia cu aceleaşi amplitudini activ și pasiv;
- mişcările de lateralitate ale degetelor care permit amplitudini de 30° (pe o parte), deci
cu o amplitudine totala de maxim 60°.
• Articulaţiile interfalagiene proximale și distale permit doar mişcări de flexie și
extensie.
Pentru articulaţiile i.f.p., amplitudinea mişcărilor este de până la 120° (flexie) iar m i.f.d.
de aproximativ 90°.
Muşchii ce realizează mişcarea în aceste articulaţii sunt: interosoşii dorsali şi palmari,
lombricalii, flexorii profunzi şi superficiali, lungul şi scurtul flexor și extensor al fiecarui deget,
flexorul şi extensorul comun al degetelor.
Exercitii recomandate pentru recuperarea funcţională a mâinii

• Exerciţiul 1 - P.I. şezând, membrele superioare pe langa corp, coatele uşor flectate,
mâinile în supinatie, asezate pe scaun langa coapse, policele şi degetele extinse. Pacientul
preseaza cu partea dorsală a degetelor în suprafaţa scaunului, ridicând totodata faţa dorsală a
palmei de pe scaun, verticalizand-o, flectand astfel puternic mâna din articulaţiile m.c.f.
Acest exerciţiu se poate executa extinzand puternic mâna din acelaşi articulaţie (m.c.f.)
aşezând mâna în pronatie, presand degetele spre scaun şi ridicând uşor palma.
Varianta: exerciţiul 1, atât pentru flexie cat şi pentru extensie din m.c.f. se poate executa
orientand şi introducând degetele sub coapse care Ie fixează, facilitandu-se astfel mişcarea de
flexie sau extensie din m.c.f.
13
 • Exerciţiul 2 - P.I. şezând, membrele superioare întinse pe masa, mâinile în
pronosupinatie sprijinite pe marginea cubitala, policele şi degetele extinse. KinetoterapeutuI
fixează cu o mâna palma în 1/3 inf. a metacarpienelor şi cu cealaltă apuca degetele, executand,
cu toate degetele deodata, flexia din m.c.f şi menţinănd aceasta poziţie de la câteva zeci de
secunde până la 1'-3', apoi extensia din aceleaşi articulaţii procedand în acelaşi mod.
Tot la fel se poate fixa pe rand fiecare deget în parte, fie de kinototerapeut fie cu
autoajutor procedand la fixarea flexiei sau extensiei, timp de câteva zeci de secunde până la un
minut şi jumătate.

• Exerciţiul 3 - P.I. idem ca la exerciţiul 2 mâna pe masa în pronatie, degetele extinse;

kinototerapeutui ataşează sub degete capatui unui baston sau o carte iar pe partea dorsală a
degetelor în dreptul articulaţiei m.c.f. un saculet cu nisip (maximum 1 kg.) Poziţia se poate
mentine până la 20"-30".
• Exerciţiul 4 - P.I. idem ca la exerciţiul 3, degetele sunt în afara mesei, kinototerapeutui
fixează cu o mână partea dorsală a palmei pacientului iar cu cealaltă flecteaza puternic degetele
din m.c.f., menţinănd poziţia 1'-3'.
In acelaşi mod se poate proceda flectand pe rand şi articulaţiile i.f.p. şi i.f.d ale fiecarui
deget. Exerciţiui se poate executa şi de către pacient, ajutandu-se cu cealaltă mână.
• Exerciţiul 5- P.I. şezând, cotul sprijinit pe masă, antebraţul este la verticala, mâna în
prelungirea antebraţului, degetele flectate la 90° din m.c.f.
Pacientul îşi fixează cu cealaltă mână palma iar pe partea dorsală a degetelor se ataşează
un săculet cu nisip, obligand articulaţia m.c.f. la o maxima flexie. Mentine poziţia de la câteva
zed de secunde până la 1'-2'.
• Exerciţiul 6- P.I. idem ca la exerciţiul 2, mâinile pe masă fie în supinatie fie în pronatie,
degetele întinse şi abduse, comisurile dintre degete deschise. Pe degete se ataşează un săculet
cu nisip obligandu-le să-şi menţină poziţia abdusă.
• Exerciţiul 7- P.I. stând sau şezând, bratele abduse, coatele flectate, palmele în
pronosupinatie orientate spre piept, degetele extinse. Se cere pacientului să introduca degetele
extinse ale unei mâini în comisurile celeilalte (înclestarea degetelor).
Se întind membrele superioare din coate, cu palmele înainte şi apoi cu palmele spre piept,
alternativ, obligand articulaţiile m.c.f. la o maxima extensie (când palmele sunt orientate spre
înainte) şi la flexie (când palmele sunt orientate spre piept).

14
 Exerciţii pasive şi autopasive
• Exerciţiul 1 - P.I. şezând, antebraţul sprijinit pe masă, mâna în pronosupinatie.
KinototerapeutuI fixează cu o mână, mâna pacientului (portiunea de deasupra artlculatiei m.c.f.)
iar cu cealaltă apuca pe rand fiecare falanga a fiecarui deget, executand cu blândețe flexii şi
extensii la nivelul articulaţiei m.c.f şi apoi în i.f.p. şi i.f.d. Inainte de a trece la articulaţiile i.f.p.
şi i.f.d în articulaţia m.c.f se vor executa şi înclinaţii laterale dr.-stg.
Varianta: acelaşi exerciţiu se poate executa, pacientul tinandu-şi mâinile în supinatie: de
asemenea tot acest exerciţiu se poate executa pacientul ţinându-şi mâinile în pronatie sau
supinaţie cu falangele în afara marginii mesei sau cu coatele sprijinite pe masa, antebraţele la
verticala, mobilizând pe rând fiecare falanga din m.c.f., i.f.p. şi i.f.d.
In toate variantele, acest exerciţiu se poate executa şi de către pacient cu cealaltă mână,
folosindu-se de placa canadiana în care-şi fixează mâna, mobilizându-şi selectiv fiecare falanga
dinspre proximal (m.c.f.) spre distal (i.f.d.).

Lucrare practică 9

Kinetoterapia şi recuperarea funcţională a mâinii

Exerciţii active şi cu rezistenţă

Odată cu abordarea exerciţiilor descrise anterior (LP8) se trece şi la realizarea
obiectivului de dezvoltare a forţei şi a rezistenţei la efort a mâinii.
• Exerciţiul 1 P.I. şezând, antebraţul sprijinit pe masa, mâna în pronosupinatie (sprijinita
pe marginea cubitala); pacientul executa în mod
liber: flexii, extensii şi înclinaţii (dr. stg.), pe rand cu fiecare deget din m.c.f. apoi flexii şi
extensii din articulaţiile i.f.p. şi i.f.d.
Variante: Mâna poate fi asezata pe masa fie în pronatie, fie în supinatie, degetele în afara
suprafetei mesei, executand aceleaşi mişcări. De asemenea se poate adopta poziţia cu cotul
sprijinit pe masa şi antebraţull la verticala, executand selectiv cu fiecare falanga şi-n fiecare
articulaţie, mişcările ce Ie permite.
Acest exerciţiu cu variantele descrise, se poate executa şi cu învingerea unei rezistenţe
realizată de kinetoterapeut, având grija sa fixeze întotdeauna cu o mână segmentul proximal
iar cu cealaltă sa realizeze rezistenţa la mişcare în articulaţiile cu care lucrează.
15
 De asemenea acest exerciţiu se poate realiza în toate variantele şi cu autorezistenţa, cu
mâna opusa.
Mâna poate fi fixata şi-n placa canadiana, rezistenţa fiind realizată fie de kinetoterapeut,
fie de pacient cu cealaltă mână.
• Exerciţiul 2 - P.I. idem, ca la exerciţiul 1, mâna sprijinită cu palma pe masa în pronatie,
degetele extinse. Pacientul executa cu toate degetele deodată (din articulaţia m.c.f.) depărtarea
şi apropierea degetelor.
Variante: acest exerciţiu se poate face şi cu rezistenţa realizată de kinetoterapeut care cu
o mână fixează palma pacientului pe masa iar cu cealaltă opune rezistenţa, fie tuturor degetelor
care executa simultan depărtarea for, fie tot la cate două degete deodată, în combinaţii diverse,
după cum stabileşte kinetoterapeutul.
De asemenea acest exerciţiu se poate utiliza şi pentru tonizarea muşchilor care apropie
degetele, introducând în comisurile degetelor un obiect mic elastic (bucati de burete, bucati
mici de plastilina, resorturi mici etc.) care oferă rezistenţa la apropierea degetelor.
Tot acest exerciţiu se poate realiza, pacientul având cotul sprijinit pe masa cu antebraţul
la verticala; rezistenţa la departarea şi apropierea degetelor fiind realizată fie de kinetoterapeut,
fie de pacient cu cealaltă mână.
• Exerciţiul 3 - P.I. idem ca la exerciţiul 1, pe degetele apropiate şi extinse se ataşează
un saculet cu nisip (1-3 kg).
Pacientul depărtează şi apropie degetele contra rezistenţei realizată de greutatea sacului
cu nisip.
• Exerciţiul 4 - P.I. idem ca la exerciţiul 1 sau cu cotul sprijinit pe masa şi antebraţul la
verticala, degetele apropiate şi extinse. In jurul degetelor în dreptul articulaţiei i.f.p. sau i.f.d.
este petrecut un elastic; pacientul executa departarea degetelor contra rezistenţei elasticului.
• Exerciţiul 5 - P.I. idem ca la exerciţiul 1, palma în pronaţie este aşezata pe masa, pe
dosul palmei este aşezat un saculet cu nisip de 1-2 kg. Pacientul executa Tnaltarea mâinii în
articulaţia m.c.f. şi alunecarea degetelor pe masa contra greutăţii sacului cu nisip, păstrând
sprijinul mâinii pe masa la nivelul articulaţiilor c.m.c. şi pe fetele palmare ale falangelor distale.
• Exerciţiul 6 - P.I. idem ca la exerciţiul, mâna pe masa în pronosupinatie, degetele
extinse, policele extins sau addus; în prima comisura (index-police) şi pe marginea externa a
indexului este aşezat ,,calare" un saculeţ cu nisip. Pacientul executa depărtarea degetelor contra
greutatii saculetului.

16
 • Exerciţiul 7- P.I. idem ca la exerciţiul 1 sau exerciţiul 3, pumnul închis, degetele
flectate. Peste acest pumn se ataşează un prosop sau un cearceaf. KinototerapeutuI strange cu
ambele mâini cearceaful în jurul ,,gatului" mâinii. Pacientul încearca extensia tuturor degetelor
deodata sau numai a unora (cate unul sau mai multe deodata) contra rezistenţei cearceafului
care este eliberat treptat din stransoare de către kinetoterapeut, dand posibilitate degetelor sa se
extinda, şi sa se departeze unele de altele.
• Exerciţiul 8 - P.I. idem ca la exerciţiul 1, policele şi degetele extinse şi departate; între
police şi index aflandu-se un resort; pacientul exersează pensa bidigitală contra rezistenţei
realizată de resort.
Exerciţiul continua şi ce celelalte degete (police + medius I; police + medius II; police +
auricular).
• Exerciţiul 9 - P.I. idem ca la exerciţiul 1, mâna în pronatie, degetele în afara marginii
mesei; pe fiecare deget este prinsa cu elastic sau ,,scai" o mică greutate (50-80-100 g.). Pacientul
executa extensia a cate unui deget contra greutătii respective.
Varianta: Acest exerciţiu se poate executa, mâna fiind poziţionata pe masa în supinatie,
flexia executandu-se de asemenea, contragreutatii. Pentru flexie se pot întrebuinta greutati ceva
mai mari.
Exerciţii pentru refacerea stabilităţii şi abilitatii mâinii şi degetelor

• Exerciţiul 1 - P.I. stând sau şezând; pe o masa în faţa pacientului sunt asezate mai
multe mingi: o minge mică (de oina), o minge medicinala mică, alta mijiocie şi una mare.
Pacientul apuca mingea mică cu o mâna (priza polidigitală sau policidigitopalmara); şi
cu amândouă mâinile apuca celelalte mingi, ridicându-le prin înainte, până sus, deasupra
capului şi revenire.
Variante: In locul mingilor pot fi şi alte obiecte de diferite dimensiuni şi marimi pe care
Ie va ridica până la orizontala sau până deasupra capului, în diferite variante.
Este contraindicat ca obiectele sa fie din metal şi grele, deoarece ele pot fi scapate din
mână şi pot sa raneasca pacientul.
• Exerciţiul 2 - P.I. şezând sau stând, pe masa în faţa pacientului se afla un baston.
Pacientul apuca bastonul cu ambele mâini deodata, folosind pe rand prizele: bidigitală,
polidigitală, digitopalmara şi policidigitopalmara, ridicându-l la 20-30 cm deasupra mesei şi
apoi reaşezându-l. Pe capetele bastonului pot fi fixate unele greutati, exerciţiul fiind astfel mai
greu,

17
 • Exerciţiul 3 - P.I. idem ca la exerciţiul anterior, pacientul apuca bastonul de mijioc
(mâinile, apropiate) şi-l răsuceşte în aer (ca pe o elice) într-un sens şi-n celalalt. Acest exerciţiu
se poate executa şi cu cate o mână.
• Exerciţiul 4 - P.I. idem pacientul ataşează palmele pe baston ţinând policele şi degetele
extinse şi rulează bastonul pe masa (ca la întinderea aluatului).
Varianta: Acelaşi lucru se poate face rulând bastonul cu dosul palmei (mâna în supinatie)
degetele extinse.
• Exerciţiul 5 - P.I. idem pacientul apuca bastonul (care se afla în poziţie verticala) cu
ambele mâini (una lângă cealaltă). Pe rand cate o mână, apuca tot mai sus, până când s-a ajuns
la celalalt capăt al bastonului, reluându-se acelaşi exerciţiu în sens opus.
• Exerciţiul 6 - P.I. idem. Pacientul apuca bastonul de mijioc cu cate o mână (aceleaşi
prize ca la exerciţiul 2). KinetoterapeutuI apuca şi el bastonul, cu ambele mâini de capete şi
,,smulge" bastonul din mâinile pacientului. Smulgerea nu se face brusc, ci cu blândețe.
Varianta: în locul bastonului poate fi o minge de oina sau un alt obiect ce poate fi apucat
cu o mână sau cu ambele.
• Exerciţiul 7- P.I. idem, pacientul tine (având bratele abduse şi coatele flectate), o minge
în dreptul pieptului, între palme, pe care o trece pe rand pentru a fi susţinuta, când într-o mână,
când în cealaltă, apoi o arunca putin în sus pentru a fi reaprinsa, o arunca în perete şi apoi
reaprinsă sau rostogolita pe o masa, lateral spre dreapta şi spre stânga.
Varianta: Pacientul cu mâna şi degetele desfăcute şi extinse o ataşează pe minge,
imprimându-i o rotaţie, într-un sens şi-n altul, în jurul axei sale (ca la înşurubare).

18
Lucrare practică 10 - 11

Kinetoterapia în periartrita scapulo-humerală

Kinetoterapia se începe prin mişcări pasive:

- antepulsie –priza pe umăr și contrapriza pe cot, ducând mâna bolnavului prin uşoară vibraţie
in antepulsie, până la un unghi pe care-l poate face bolnavul;
- retropulsie – priza este tot pe umăr și contrapriza pe plica cotului, prin uşoara vibraţie
mişcând mana câtre spatele bolnavului.
Mişcările de antepulsie și retropulsie:
- rotaţie internă (in jurul unui ax vertical)
- rotaţie externă (in jurul unui ax vertical)
- abducţie şi aducţie executate in plan frontal in jurul unui ax sagital.
Pe lângă aceste mişcări elementare s-au executat și mişcări combinate:
- mână, umăr opus
- palmă, regiunea cervicală
- circumducţie.
După aceste mişcări pasive au urmat mişcările active pe care bolnavii le-au executat
singuri, iar după acestea s-au făcut mişcări active cu rezistenţă, în care kinetoterapeutul ţine
rezistenţă, iar pacientul încearcă să execute mişcările.
Pentru refacerea forţei musculare prin exerciţii active şi cu rezistenţă dezvoltării
mobilităţii s-au efectuat următoarele exerciții:
Pentru refacerea forţei muşchilor flexori s-au efectuat următoarele exerciții (8-10
repetări pentru fiecare exercițiu):
Exerciţiul 1. Poziția inițială decubit dors. m.s. afectat întins pe lângă corp, mâna în
supinaţie. Kinetoterapeutul stă de partea m.s afectat, apucă cu o mână în 1/3 inf. a braţului iar
cu cealaltă mână apucă palma pacientului.
Pacientul execută flexia degetelor, a pumnului, a cotului şi apoi a braţului până când
braţul ajunge lângă ureche (flexie 180°). în tot timpul exerciţiului kinetoterapeutul conduce
mişcarea şi opune rezistenţă.
Exerciţiul 2. Poziția inițială decubit lateral cu umărul afectat în sus, m.s. întins pe lângă
corp, kinetoterapeutul stă în faţa pacientului, fixează o cu mână umărul pacientului iar cu
cealaltă apucă în 1/3 inf. braţului. Pacientul execută flexia întregului m.s., kinetoterapeutul o
contrează.

19
 Exerciţiul 3 Poziția inițială idem, braţul în uşoară flexie, întins, aşezat pe o placă
melaminată; pe 1/3 inf. a braţului se află un săculeţ cu nisip.
Pacientul execută flexia întregului m.s. contra rezistenţei ce o realizează săculeţul ce
alunecă pe placă.
Variantă: în locul rezistenţei ce o realizează greutatea sacului pe placa melaminată se
poate întrebuinţa un elastic al cărui capăt este în mâna pacientului iar celălalt este fixat undeva
îndărătul pacientului.
Exerciţiul 4. Poziția inițială decubit dorsal, membrele superioare întinse pe lângă corp
kinetoterapeutul stă la căpătâiul pacientului fixând cu mâinile braţele pacientului în 1/3
inferioară. Pacientul execută flexia m.s până când acestea ajung lângă ureche, kinetoterapeutul
opune rezistenţă mişcării pe toată amplitudinea.
Variante: Acest exerciţiu se poate executa în mod asemănător din şezând sau
ortostatism, kinetoterapeutul stând în faţa pacientului, aşezându-şi mâinile ca la ex. anterior şi
contrând mişcarea de flexie a membrelor superioare care execută această mişcare fie cu ambele
m.s. deodată, fie cu câte unul, alternativ.
Exerciţiul 5. Poziția inițială şezând sau ortostatism, pacientul ţine în mâini în dreptul
abdomenului o minge medicinală de 1-3 kg. Pacientul execută flexia m.s întinse, ţinând mingea
între palme până când braţele ajung lângă ureche (flexie 180°) şi revenire.
Variante: Acest exerciţiu se poate executa ţinând în mâini un baston, o ganteră sau un
săculeţ cu nisip. De asemenea ex. se poate executa cu o mână, apoi cu cealaltă, alternativ.
O altă variantă ar putea fi prin ridicarea a câte unui m.s. întins în sus, contra rezistenţei
unui elastic având un capăt în mână iar celălalt fixat undeva în podea.
Exerciţiul 6. Ex. la scripete. Poziția inițială stând, m.s. întinse pe lângă trunchi, mâinile
apucă mânerul unei corzi ce trece printr-un montaj de 2-3 scripeţi. Pacientul execută flexia m.s
contra unei greutăţi fixate la celălalt capăt al corzii.
Exerciții pentru refacerea forţei muşchilor extensori (10 repetări pentru fiecare
exercițiu):
Exerciţiul 1. Poziția inițială decubit lateral cu umărul afectat în sus, m.s. întins pe lângă
corp. Kinetoterapeutul stând în spatele pacientului fixează cu o mână umărul iar cu cealaltă pe
faţa posterioară a cotului. Pacientul execută extensia braţului contra rezistenţei realizată de
kinetoterapeut.
Variante: Acest exerciţiu se poate executa, pacientul fiind în decubit ventral iar
kinetoterapeutul la căpătâi, fixând cu mâinile ambele braţe ale pacientului în 1/3 inf. în partea

20
lor posterioară şi opunându- se extensiei.
Exerciţiul 2. Poziția inițială decubit ventral, m.s. afectat atârnă la marginea patului,
ţinând în mână o ganteră.
Pacientul execută extensia m.s. pornind din poziţia cu braţul atârnat, până când m.s.
întins se ridică deasupra orizontalei.
Variantă. Acest exerciţiu se poate executa efectuând doar extensia braţului având cotul
flectat, antebraţul atârnat.
Exerciții pentru refacerea forţei muşchilor care realizează abducția (10 repetări
pentru fiecare exercițiu):
Exerciţiul 2. Poziția inițială decubit ventral, pacientul se află culcat pe un pat cu braţul
afectat abdus, cotul flectat, antebraţul atârnă la marginea patului, în mână ţine o ganteră.
Pacientul execută abducţia orizontală a braţului, ridicând braţul de pe suprafaţa patului
contra greutăţii ganterei (antebraţul rămâne atârnat).
Variantă: Rezistenţa la înălţarea braţului poate fi dată de kinetoterapeut care stă pe
partea braţului afectat şi conturează înălţarea cotului.
Exerciţiul 3. Poziția inițială şezând sau ortostatism m.s întinse lateral (abduse 90°)
kinetoterapeutul stă în spatele pacientului, cu o mână fixează umărul iar cu cealaltă fixată pe
1/3 inf. a braţului în partea sa posterioară, contrează mişcarea de abducţie orizontală care se
cere pacientului să o execute.
Exerciţiul 4. Poziția inițială şezând, m.s. întins, abdus 90°, sprijinit pe o masă, în mână
ţine o ganteră sau un săculeţ cu nisip care alunecă pe masă. Pacientului i se cere să execute
abducţia orizontală contra rezistenţei dată de alunecarea greutăţii.
Variantă: Acelaşi ex. se poate executa din aceeaşi poziţie contra unui elastic al cărui
capăt se află în mâna pacientului iar celălalt fixat undea înaintea lui.
Exerciții pentru refacerea forţei muşchilor adductori (10 repetări pentru fiecare
exercițiu):
Exerciţiul 1. Poziția inițială decubit dorsal m.s. afectat este uşor abdus cotul uşor flectat,
antebraţul şi mâna sunt sprijinite pe abdomen. Kinetoterapeutul stă de partea braţului afectat,
cu o mână fixează umărul pacientului iar cu celaltă se opune mişcării de adducţie a braţului în
1/3 inf. până când cotul intersectează planul sagital al corpului.
Variantă: Acelaşi ex. se poate executa, pacientul pornind adducţia dintr-o poziţie cu
braţul mult abdus, adducţia fiind mult mai amplă.

21
 Exerciţiul 2. Poziția inițială dec. lateral cu umărul afectat în sus. m.s. întins abdus 45°;
kinetoterapeutul stă în spatele pacientului, cu o mână fixează umărul, iar cu cealaltă apucă de
1/3 inf. a braţului pe faţa sa medială. Pacientul execută adducţia braţului combinându-o
alternativ cu flexie şi cu extensie.
Exerciţiul 3. Poziția inițială idem cu ex. 1, m.s. afectat este întins şi abdus 90°, sprijinit
pe o placă în mână ţine un săculeţ cu nisip sau o ganteră.
Pacientul execută adducţia braţului ţinând în mână gantera care îngreunează mişcarea.
În locul ganterii poate fi ţinut de capăt un elastic care este fixat la celălalt capăt undeva lateral
de pacient, rezistenţa la adducţie fiind dată de elastic.
Exerciții pentru refacerea forţei muşchilor care realizează adducţia orizontală
(8-10 repetări pentru fiecare exercițiu):
Exerciţiul 1 Poziția inițială dec. dorsal, m.s. întinse, abduse 90°; kinetoterapeutul stă
lateral faţă de pacient sau la căpătâiul lui aşezându-şi mâinile în 1/3 inf. a braţelor. Pacientul
execută adducţia orizontală (ridicarea braţelor spre în sus, întinse) contra rezistenţei pe care o
face kinetoterapeutul, până când m.s ajung întinse în sus, la verticală.
Variante: Acelaşi ex. se poate executa, pacientul ţinând în mâini câte o ganteră mică sau
un săculeţ cu nisip. De asemenea se poate executa mişcarea contra rezistenţei date de un elastic
ţinut de un capăt în mână iar celălalt capăt fixat undeva în podea.
Exerciţiul 2. Poziția inițială dec. lateral, m.s afectat în sus abdus 90°, întins la verticală;
kinetoterapeutul stă la spatele pacientului, cu o mână fixează umărul iar cu cealaltă în 1/3 inf. a
braţului. Se cere pacientului executarea adducţiei orizontale (ducerea m.s întins înainte şi-n jos)
kinetoterapeutul contrând mişcarea.
Exerciţiul 3. Poziția inițială şezând sau ortostatism, m.s întins lateral kineterapeutul stă
la spatele pacientului, cu o mână fixează umărul afectat iar cu cealaltă apucă 1/3 inf. a braţului
respectiv.
Pacientul execută adducţia orizontală a braţului (ducerea lui înainte) contra rezistenţei
dată de kinetoterapeut.
Exerciţiul 4. Poziția inițială şezând pe un taburet, m.s întins lateral (abdus 90°) sprijinit
pe o masă, în mână ţine o ganteră sau un săculeţ cu nisip.
Se cere pacientului adducţia orizontală (ducerea lor înainte), contra rezistenţei realizată
de alunecarea greutăţii pe masă.
Exerciții pentru refacerea stabilităţii umărului (10 repetări pentru fiecare exercițiu):

22
 Exerciţiul 1 (ex. cu bastonul) Poziția inițială stând depărtat, m.s. întinse în jos, mâinile
apucă capetele unui baston ţinut în dreptul bazinului.
T1 - ridicarea bastonului prin înainte în sus (ms. întinse) până deasupra capului;
T2 - coborârea bastonului la ceafă (coatele se flectează).
Exerciţiul 2. Poziția inițială stând depărtat, m.s. întinse în jos, mâinile apucă capetele
unui baston ţinut în dreptul bazinului.
T1 - ridicarea capătului bastonului lateral spre dreapta în sus (bastonul ia poziţia
verticală) cealaltă mână ajunge în dreptul abdomenului;
T2 - revenire în P.I.;
T3 - idem pe partea stângă;
T4 - revenire în P.l.
Exerciţiul 3. Poziția inițială stând depărtat, m.s. întinse în jos, bastonul este ţinut la
spate în dreptul şezutului.
T1 - ridicarea bastonului înapoi şi depărtarea lui de corp m.s. întinse;
T2 - revenire în poziția inițială.
Exerciţiul 4. Poziția inițială idem ca la exerciţiul 3.
T1 - ridicarea capătului bastonului în sus (bastonul se verticalizează), o mână întinsă sus
iar cealaltă apucă capătul de jos al bastonului, în dreptul şezutului;
T2 - revenire în poziția inițială;
T3 - idem pe partea cealaltă.
Exerciţiul 5. Poziția inițială idem ca la exerciţiul 3.
T1 - ridicarea bastonului pe lângă coloana vertebrală în sus prin flectarea coatelor
(bastonul ajunge până la colţul de jos al omoplaţilor);
T2 - revenire în poziția inițială.
Exerciţiul 6. Poziția inițială stând depărtat, m.s. întinse înainte, mâinile apucă capetele
bastonului, acesta fiind în poziţia orizontală. Pacientul execută verticalizarea bastonului, o mână
sus, cealaltă jos şi apoi invers (“morişca”).
Exerciţiul 7. (cu mingea medicinală) Poziția inițială stând, m.s întinse pe lângă corp,
mâinile ţin o minge medicinală de 2-3 kg în dreptul bazinului.
Pacientul va executa ducerea mingii prin lateral spre dreapta în sus şi prin stg. jos
(descrierea unui cerc în aer în câmpul vizual al pacientului), într-un sens şi-n celălalt.
Exerciţiul 8. Poziția inițială stând cu faţa spre spalier. Pacientul execută flotări la spalier
în diferite variante, stând mai aproape sau mai departe de spalier.

23
Lucrare practică 12

Recuperarea în afecţiunile reumatismale ale coloanei vertebrale

Pentru a obține beneficii maxime în aplicarea kinetoterapiei în afecțiunile coloanei

vertebrale, trebuie să cunoaștem mobilitatea coloanei vertebrale.
Mobilitatea coloanei vertebrale

1) Coloana cervicală
- Flexia şi extensia capului. Aceste mişcări însumează nu numai mobilitatea în primele
2 articulaţii ale coloanei vertebrale, ci în toate articulaţiile acestui segment. Se realizează
o amplitudine în flexie de 30 - 45° din care 20° în articulaţia atlantooccipitală iar în
extensie tot 35 - 45° din care 30° în articulaţia atlantooccipitală. Se măsoară cu
goniometre speciale sau prin evaluarea în centimetri a distanţei dintre menton şi stern.
Rotaţia capului (stg. dr.) are o amplitudine de 45-70°, fără participarea articulaţiei
atlantooccipitale cu al cărei aport, amplitudinea creşte.
Se apreciază prin unghiul format de linia care trece prin cele două conducte auditive
externe în poziţia 0 (zero) a capului, cu aceeaşi linie după executarea rotaţiei capului.
Mişcarea de înclinaţie laterală, măsoară 40-45° din care 15- 20° din
atlantooccipitală. Se apreciază prin unghiul format de linia arcadelor cu linia orizontală a
umerilor sau prin distanţa dintre acromion şi tragus.
Circumducţia este o mişcare combinată din celelalte patru mişcări menţionate mai
sus.
2) Coloana dorso-lombară
Flexia măsoară 80-90° din care 50° din segmentul dorsal şi 40° din cel lombar.
Se apreciază măsurând distanţa “deget-sol” pacientul fiind în ortostatism cu membrele
inferioare întinse şi apropiate sau se mai poate aprecia măsurând, cu panglica de croitor distanţa
între C7 şi S1 (când coloana vertebrală este în rectitudine - ortostatism) şi cu coloana vertebrală
flectată mult. Se apreciază prin diferenţa dintre cele două măsurători.
Extensia este mult mai limitată, 20-30° şi este aproape imposibil de a o aprecia
obiectiv. Eventual se poate încerca măsurarea ei cu un gonimetru special.
Lateralitatea (stânga - dreapta) se apreciază a fi de 20-25° şi poate fi măsurată astfel:
pacientul este în ortostatism; se ia ca punct de reper un punct pe faţa laterală a coapsei pe care
îl atinge vârful degetului medius 1, apoi mâna alunecă pe lângă coapsă în jos odată cu înclinarea
laterală a corpului şi se punctează din nou. Apoi se măsoară distanţa în centimetri dintre cele
două puncte.
Rotaţia (stânga - dreapta) măsoară 30-45° pe fiecare parte şi se apreciază prin unghiul
format între linia umerilor şi linia bicretă a pelvisului.

24
 Considerând rahisul în ansamblu, mişcările maxime pe care le poate realiza sunt:
- flexie 110-135°;
- extensie 50-75°;
- lateralitate 60-80°;
- rotaţie 75-105°.
Poziţia funcţională 0 (zero) a coloanei vertebrale are curburile fiziologice după cum
urmează: segmentul cervical are o curbură de tip lordoză de aproximativ 36°; curbura toracală
de tip cifoză, aproximativ 35° iar curbura lombară de tip lordoză, aproximativ 50°.
Aceste valori sunt obţinute prin comparaţie cu o linie orizontală imaginară a platourilor
intervertebrale, coloana vertebrală fiind dispusă vertical.
Mişcările ce se realizează între două vertebre la nivelul articulaţiilor corpurilor
vertebrale
Ca tip de articulaţie, articulaţiile intervertebrale sunt amfiartroze cu cinci grade de
mobilitate:
- flexia-extensia se realizează în jurul unui ax transversal.
în segmentele cervical şi lombar corpii vertebrali au diametrul lateral mai mare decât cel
anteroposterior, deoarece la acest nivel flexia şi extensia sunt mai ample;
- înclinarea laterală (dreapta - stânga) se face în jurul unui ax sagital;
- mişcarea de rotaţie (dreapta - stânga) se face în jurul unui ax vertical;
- mişcarea de alunecare sau de forfecare, se face pe axe paralele cu cele ale corpurilor
vertebrale;
- mişcarea de îndepărtare - apropiere se face între două vertebre datorită elasticităţii
discului şi rolului său de adevărat ligament de susţinere, când coloana vertebrală se întinde (ca
în poziţia “atârnat”).
întotdeauna mişcările coloanei vertebrale, indiferent de amplitudinea lor, sunt mişcări
complexe în care intervin mai multe segmente vertebrale.
Amplitudinea mişcărilor se realizează prin acumularea uşoarelor deplasări ale corpilor
vertebrali. Aceste mişcări sunt limitate de rezistenţa ligamentelor, forma articulaţiilor
intervertebrale şi a corpilor vertebrali precum şi a gradului de compresibilitate a ţesutului
fibrocartalaginos din care este compus discul şi nucleul pulpos.
Mişcările între două vertebre se execută pe nucleul pulpos ca pe un ax, nucleul având
rolul unei adevărate bile mecanice (rulment).
Segmentul motor al coloanei vertebrale
La baza mobilităţii coloanei vertebrale se află ceea ce Schmorl a denumit “segmentul
motor”, alcătuit din discul intervertebral şi ligamentele acestuia, găurile de conjugare,
articulaţiile interapofizare şi, apofizele spinoase cu ligamentele lor.
Segmentul motor poate fi împărţit într-un "stâlp” anterior şi unul posterior. „Stâlpul" anterior
este mai puţin mobil, mai solid, prezintă relativ rare inserţii musculare, şi constituie elementul

25
principal de susţinere mecanică pasivă a coloanei.
„Stâlpul” posterior prezintă numeroase inserţii musculare şi reprezintă elementul
principal motor al coloanei vertebrale.
Muşchii coloanei vertebrale
în segmentul cervical mişcărilor sunt realizate după cum urmează:
- flexia - muşchiul sternocleidomastoidian prin contracţie bilaterală;
- extensia - muşchii: trapez superior, marele complex al gâtului, splenius al capului şi
gâtului;
- rotaţia (stânga - dreapta) muşchiul sternocleidomastoidian (pentru rotaţia capului spre
dreapta se contractă muşchiul sternocleidomastoidian stâng), trapezul, muşchii cefei;
- înclinaţia laterală (stânga - dreapta), muşchii cefei.
în segmentul dorsolombar mişcările sunt realizate după cum urmează:
- flexia - muşchiul drept abdominal;
- extensia - muşchii iliocostal, lungul spinal, interspinali, multifizii, intertransverşii;
- înclinarea laterală (stânga - dreapta) - muşchii pătratul lombelor, psoasul,
intertransversalii, muşchii din sistemul transversospinos prin contracţie unilaterală;
- rotaţia (stânga - dreapta) - muşchii marele şi micul oblic abdominal şi intercostalii
ajutaţi de sistemul muscular spinotransvers ai şanţurilor vertebrale.

Lucrare practică 13

Kinetoterapia in afecţiunile reumatismale degenerative ale coloanei vertebrale

Pentru discopatiile cervicale

Cervicalgiile funcţionale, cele prin discartroze şi hernie de disc, sunt principalele forme
care în practica medicală curentă impun aplicarea tratamentelor kinetice şi de recuperare
funcţională, ca modalităţi esenţiale de refacere a capacităţii funcţionale.
Gimnastica terapeutică şi de recuperare impune corectarea tulburărilor statice ale
coloanei vertebrale cervicale prin gimnastică posturală (în fazele algice), adică adoptarea acelor
poziţii corijate care pot să pună discul intervertebral în repaus.
Exercițiu: P.I. dec. dors. cu curbura cervicală ştearsă, în aşa numita poziţie “dublă
bărbie”.
Această postură trebuie explicată pacientului cu atât mai mult cu cât are o activitate
profesională care favorizează fie ortotistatismul prelungit, fie poziţia şezând cu muşchii cefei
mereu încordaţi.
Chiar şi-n timpul activităţii zilnice este bine a se adopta de câteva ori pe zi această
postură, fie în decubit dorsal fie în şezând.
26
 Această postură nu numai că este antalgică dar dă şi discului posibilitatea să se
hrănească, să se reîmbibe şi să-şi reia poziţia normală în cadrul inelului fibros şi astfel să se
mărească distanţa dintre corpii vertebrali.
În continuarea programului kinetic se va trece la exerciţii active şi cu rezistenţă pentru a
reda capacitatea de mişcare la nivel cervical şi pentru a toniciza grupele de muşchi care prezintă
deficite.
• Exerciţiul 1 P.l. dec. dors. capul pe suprafaţa patului, m.s întinse pe lângă trunchi.
T1 - extensia uşoară a capului (ducerea bărbiei sus, privirea sus- inspir);
T2 - revenire în P.l. chiar accentuarea flexiei capului bărbia se apropie de stern în „dublă
bărbie" - expir. (Capul nu se ridică de pe suprafaţa patului).
La început acest ex. se execută asistat de kinetoterapeut, lent, cu multă prudenţă mai ales
extensia (care produce lordozarea curburii cervicale).
Apoi, acest ex. se execută liber de către pacient şi apoi cu rezistenţă fie din partea
kinetoterapeutului fie cu autorezistenţă.
• Exerciţiul 2 P.l. idem. Pacientul execută rotarea capului spre dr. şi stg. ducând bărbia
alternativ când deasupra umărului stg. când deasupra umărului dr. Acest ex. se execută cu
aceeaşi prudenţă şi cu aceleaşi indicaţii ca ex. precedent.
• Exerciţiul 3 P.l. idem. Pacientul execută înclinarea capului spre dr. şi stg. până
urechea atinge umărul pe partea respectivă. Se va manifesta aceleaşi prudenţă ca la ex.
precedente. Orice semnal de durere, întrerupe executarea ex. Se reia fie în cadrul aceleaşi
şedinţe, fie într-o altă şedinţă de gimnastică medicală.
• Exerciţiul 4 P.l. dec. lat. Pacientul îşi apucă capul cu mâinile, având urechile între
index şi police.
T1 - ducerea capului în uşoară extensie (mişc. se execută lent, cu multă prudenţă,
deoarece se realizează o reală extensie), inspir;
T2 - ducerea capului în flexie, bărbia în piept în „bărbie dublă" -expir.
• Exerciţiul 5 P.l. idem. Pacientul execută înclinarea laterală a capului (dreapta - stânga)
pe verticală în sus şi-n jos, ritmând ex. cu respiraţia.
• Exerciţiul 6 P.l. dec. ventr. Pacientul are capul culcat pe o parte, mâinile în supinaţie
sunt aşezate una lângă alta sub frunte coatele lateral.
Ducerea bărbiei înainte, inspir; ducerea bărbiei înapoi, expir.
Variantă: Acest ex. se poate executa şi cu aşezarea capului pe o parte şi pe cealaltă (pe
un obraz şi pe celălalt).
Toate aceste exerciţii se pot executa şi din poz. şezând sau din decubit (dorsal, ventral,
lateral)
Sunt exerciţii analitice pentru coloana cervicală căreia trebuie să i se redea mobilitatea.
În fazele cele mai avansate de remisie clinică, aceste exerciţii se pot executa cu rezistenţă
din partea kinetoterapeutului sau cu autorezistenţa. Tot în această fază se pot executa exerciţii

27
şi cu obiecte (mingi medicinale, bastoane) antrenând bine şi centura scapulară.
Ortostatismul va fi ultima poziţie din care se va lucra deoarece această poziţie solicită
echilibrul. Cele mai indicate poziţii în fazele incipiente sunt cele cu suprafaţă mare de sprijin şi
cu centrul de greutate jos (decubitele şi patrupedia) iar în fazele de remisie clinică, poziţiile de
lucru pot fi şezând, pe genunchi sau ortostatism.
Pentru discopatiile dorsale
Suferinţele cauzate de deteriorarea structurală a discurilor intervertebrale dorsale, au mai
multe manifestări clinice: insuficienţa dorsală, dureroasă; cifoza dureroasă a adolescenţilor;
criza de dorsago acut; dorsalgiile cronice.
În cazul insuficientei dorsale dureroase, suferinţa ţine de insuficienţa
musculoligamentară a coloanei vertebrale, forţată de poziţii profesionale defectuoase şi de
tulburări statice preexistente.
La încetarea poziţiei defectuoasă a coloanei vertebrale şi evitarea profesiilor care solicită
mult coloana vertebrală şi durerile dispar.
Programele de gimnastică vor urmări, mobilizarea coloanei vertebrale readucerea
curburilor ei în limite fiziologice, tonizarea musculară, antrenarea ei în mişcări specifice.
În discopatiile lombare programele de recuperare prezintă o serie de diferenţieri în
funcţie de particularităţile anatomoclinice.
Lombagiile cronice prin insuficienţă discală (discopatii gr. I) au ca specific mici leziuni
incipiente ale nucleului pulpos şi ale inelului fibros. Aceste leziuni diminuă mult capacitatea de
muncă prin apariţia durerilor şi a unei sensibilităţi crescute la efort.
Acestor bolnavi li se recomandă masaj combinat cu exerciţii de gimnastică medicală
urmărind recuperarea funcţională a grupelor musculare dorsolombare şi abdominale, evitarea
ridicării de greutăţi, şi de aplecări prelungite ale trunchiului.
Lombosciatica prin hernie de disc.
Este o formă mai gravă de suferinţă discală deoarece fragmente din nucleul pulpos au
penetrat marginile discului afectând rădăcinile nervului sciatic.
Tratamentul în prima fază va promova tehnici anakinetice (posturări pe un pat tare),
genunchii flectaţi, tălpile sprijinite. Este o poziţie relaxantă, delordozantă şi antialgică.
De obicei herniile de disc reductibile prin posturare trec relativ repede din faza acută în
cea de remisie clinică, fază la care se poate începe un tratament kinetic bazat pe exerciţii ce
urmăresc asuplizarea articulară şi musculară, tonizarea musculaturii paravertebrale şi
abdominale, redarea mobilităţii tuturor mişcărilor în segmentul lombar al coloanei vertebrale.
În herniile de disc ireductibile ca şi-n formele hiperalgice este recomandată posturarea
prelungită, infiltraţiile şi chiar intervenţia chirurgicală.
În lombalaiile cronice deşi durerile şi limitarea mobilităţii nu sunt prea evidente, totuşi
ele duc la diminuarea simţitoare a capacităţii de muncă.
Din punct de vedere kinetoterapeutic sunt recomandate exerciţiile de asuplizare

28
articulară şi musculară în zona-lombară fără încărcarea coloanei vertebrale, cu accent pe
tonizarea musculaturii paravertebrale şi abdominale, evitarea supraponderabilităţii, evitarea
eforturilor care încarcă coloana vertebrală.
În afecţiunile discale, indiferent de nivelul la care s-au instalat (cervical, dorsal sau
lombar) un rol important îl are conştientizarea pacientului cu privire la poziţiile vicioase ale
coloanei vertebrale (poziţii prelungite în flexie), evitarea încărcării ei, căutarea poziţiilor de
odihnă care o menajează, evitarea supraponderabilităţii, a frigului, umezelii, a ortostatismului
prelungit.

Lucrare practică 14

Recuperarea kinetică în gonartroză

Obiectivele kinetoterapiei sunt:

a) Reducerea durerii, care este factorul determinant în cadrul recuperării; deoarece
genulgia îngreunează sau face imposibilă aplicarea programului recuperator;
b) Obţinerea stabilităţii, care este de fapt principala funcţie a genunchiului;
c) Obţinerea mobilităţii;
d) Coordonarea mişcărilor membrului inferior.
Kinetoterapia constă din exerciţii fizice menite să tonifice musculatura (în special
muşchiul cvadriceps) şi să îmbunătăţească mobilitatea genunchiului, în general exerciţii care
nu supun genunchii la încărcare suplimentară. Educarea pacientului este o componenta
importanta a tratamentului gonartrozei – în special modificarea stilului de viata şi anume
implementarea unui program de exerciţii fizice zilnice şi scăderea în greutate acolo unde este
nevoie. Reducerea greutatii corporale către limitele normale, prin exercitii fizice sau diete, va
duce la scăderea stresului asupra genunchilor, diminuarea simptomatologiei dar şi încetinirea
modificărilor patologice la nivelul cartilajului articular.

Tonizarea musculaturii care “înzăvoreşte” genunchiul (cvadricepsul dar şi

ischiogambierii deoarece ei realizează ultimele 2-3° de extensie), se face mai ales prin exerciţii
izometrice, exersând extensia şi pretinzând un tonus crescut muşchiului cvadriceps mai ales pe
ultimele 20° de extensie.
Ca tehnică kinetică este recomandată secvenţialitatea de întărire (S.l.) la 20° la 10° şi la
0° extensie.
-Mobilitatea articulară vizează mai ales extensia până la 0° (zero) iar flexia până la
limite funcţionale aproximativ 120 -130°.
29
 Se întrebuinţează foarte rar şi în situaţii cu totul excepţionale exerciţiile pasive pentru
flexie, în schimb se întrebuinţează cu bune rezultate exerciţiile autopasive şi active cu
îngreunări şi cu propria greutate a corpului, aşa numitele exerciţii în lanţ cinetic închis.
Pentru extensie:
• Exerciţiul 1 P.I. decubit ventral, m.i. întins, piciorul în flexie dorsală, vârful
sprijinit pe pat. Pacientul execută extensia totală a genunchiului până la 0°.
• Exerciţiul 2 P.I. idem, m.i. întinse gamba în afara suprafeţei de sprijin. Pacientul
execută extensia genunchiului până la maximum, prin atârnarea liberă a gambei la
marginea patului obligând genunchiul la maximum de extensie.
• Exerciţiul 3 PI., dec. dors., gamba atârnă la marginea patului. Se execută flexii
şi extensii ale gambei cu propria ei greutate.
Variantă: - Se procedează la fel cu o greutate fixată pe faţa dorsală a labei piciorului
sau cu rezistenţă opusă de kinetoterapeut în 1/3 inferioară a gambei.
• Exerciţiul 4 Patrupedie.
T1 - sprijin pe vârfurile picioarelor şi ridicarea genunchilor de pe suprafaţa patului
până la extensia lor completă, şezutul se ridică mult;
T2 - revenire în P.I.
• Exerciţiul 5 P.I., stând cu faţa spre scara fixă.
T1 - ridicare pe vârfurile picioarelor cu extensia maximă a genunchilor;
T2 - coborâre pe călcâie, vârfurile în sus, menţinând extensia genunchilor.
• Exerciţiul 6 P.I. stând cu faţa spre scara fixă.
T1 - îndoirea genunchilor (semiflexiune);
T2 - revenire în P.I. cu ridicare pe vârfuri.
• Exerciţiul 7 P.I. decubit ventral, executarea de extensii urmate de flexii.
• Exerciţiul 8 P.I. stând, pacientul execută semifandări cu m.i. afectat aşezat
înainte şi revenire în stând cu ridicare pe vârfuri. Exerciţiul continuă, schimbând poziţia
picioarelor.
• Exerciţiul 9 P.I. decubit dorsal, m.i. afectat ridicat în sus la verticală, întins.
Pacientul execută flexia şi extensia m.i. afectat din genunche. Exerciţiul continuă,
executând şi cu celălalt m.i. la fel.
Pentru flexie:
Programul de exerciţii pentru flexie este identic cu cel pentru extensie, pe un timp
realizându-se flexia iar pe celălalt extensia. Diferenţa este că la exerciţiile pentru flexie
vom opune rezistenţa la flexie şi ulterior atât la flexie cât şi la extensie. Nu se va insista
30
prea mult cu aceste exerciţii mai ales în condiţii de încărcare a membrului inferior
deoarece putem contribui la mai marea uzură a articulaţiei, la sporirea durerilor, afectând
eficienţa programului iar ca tip de contracţie musculară se va insista mai mult cu
exerciţiile de tip izometric.
• Exerciţiul 1 P.I. decubit ventral, genunchii îndoiţi iar gamba m.i. sănătos va ajuta
la efectuarea flexiei genunchiului afectat împingându-l şi obligându-l la o flexie
accentuată peste 90°. Este un exerciţiu autopasiv.
• Exerciţiul 2 P.I. decubit dorsal, membrul inferior afectat întins în sus la verticală.
Pacientul execută flexia din genunche mâinile apucând de sub genunche şi ajutând la
menţinerea membrului inferior pe verticală, flexia executându-se în virtutea gravitaţiei
prin greutatea gambei. Se execută uşoare arcuiri.
• Exerciţiul 3 P.I. decubit ventral; de glezna m. i. afectat este prins un cordon
elastic, capetele cordonului sunt în mâinile pacientului care-l trage, obligând genunchiul
bolnav la o flexie accentuată. Se poate adăuga şi ajutorul m.i. sănătos care ajută la flexia
genunchiului bolnav. Şi acest exerciţiu este un exerciţiu autopasiv.
• Exerciţiul 4 P.I. decubit ventral, genunchiul bolnav este fixat pe pat. Printr-un
montaj de scripeţi cu greutate, genunchiul bolnav este uşor forţat să execute flexia. Acest
gen de exerciţiu este indicat abia în fazele nedureroase când sunt permise exerciţiile cu
încărcare parţială a genunchiului.
• Exerciţiul 5 P.I. patrupedie.
Ducerea şezutului înapoi până spre călcâie obligând ambii genunchi (fixaţi pe
podea) la o flexie peste 90°. Acest exerciţiu este în lanţ cinetic închis realizând şi
încărcarea parţială a genunchiului.
• Exerciţiul 6 Pedalaj la bicicleta ergometrică. în reprize scurte, bicicleta
nesolicitând effort prea mare la pedalare.
• Exerciţiul 7 P.I. stând cu faţa la spalier m.i. afectat aşezat cu piciorul pe şipca a
treia sau a patra de jos.
T1 - flexia m.i. afectat din genunche până când acesta ajunge sprijinit de spalier;
T2 - întinderea lui până la realizarea extensiei. Astfel genunchiul afectat poate fi
flectat şi încărcat mai mult sau mai puţin, poziţia de asemenea este bună pentru a ajuta cu
mâinile atât flexia cât şi extensia genunchiului. Rolul mâinilor poate fi şi de dirijare a
mişcărilor de flexie şi extensie a genunchiului.

31