UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

KINETOTERAPIE ÎN AFECŢIUNILE LOCOMOTORII

PROGRAM KINETIC ÎN FRACTURA DE

COLOANĂ A POLICELUI CU SAU FĂRĂ
INTERESAREA ALTOR DEGETE

Coordonator ştiinţific:
Prof.Univ.Dr. Sidenco Luminiţa-Elena

Masterand: Ioșca Alexandra- Ioana

2015
 Program kinetic în fractura de coloană a policelui cu sau fără interesarea
altor degete

Mâna omului a constituit obiectul a numeroase studii de paleontologie ,antropologie şi

embriologie.
Aceste lucrări subliniază îin general un paradox:dacă din punct de vedere morfologic mâna
păstreaza vestigii anatomice ancestrale (fiind derivată fără transformari prea mari dintr-un timp primitiv
în filogenia speciilor ), în schimb , din punct de vedere funcţional, mâna este apogeul proceselor de
evoluţie orientată către prehensiune delicată şi de forţă cât şi către o percepţie senzorială fină.
Importanţa funcţională a mâinilor și implicit a policelui pentru viaţa socială şi profesională a omului
este considerabilă.
Policele prezintă o articulaţie metacarpofalangiană(AMF) şi doar două falange cu o singură
articulaţie interfalangiană(AIF).
Biomecanica policelui:
- La om mișcările policelui sunt mai ample datorită structurii coloanei acestuia;
- Opoziția este specifică omului, reușind să atingem coloana policelui de ultimele 4 degete;
- Față de celelalte degete coloana policelui a survenit o răsucire în ax;
- Prehensiunea este activitatea specifică umană, aceasta fiind de mai multe tipuri, dintre care cele
mai importante:
a) Între două dintre degetele II- V;
b) Între ultimele 4 degete și podul palmei;
c) Între coloana policelui, restul degetelor și palmă;
- Prehensiunea este condiționată de o serie de elemente prin care se poate realiza apucarea și
eliberarea obiectului:
 Existența a două brațe de pârghie sub formă de pensă cu care se apucă obiectul;
 Un sistem articulat care să permită deschiderea și închiderea pensei;
 Un bagaj minim de forță care să permit apucarea și manevrarea obiectelor;
 Un sistem nervos de relație integru, care să asigure segmentului respectiv executarea
unor mișcări de finețe, precizie și cu viteză corespunzătoarea scopului urmărit.
Indiferent de tipul prehensiunii, acest mechanism are patru etape de desfășurare:
- Etapa 1: mâna se ” deschide” prin acțiunea mecanismului extensor;
- Etapa 2: mâna sau degetele se închid pe oboectul respective prin acțiunea flexorilor extrinseci
și a intrimsecilor precum și a musculaturii opozante;
- Etapa 3: este o creștere de forță isometrică a mușchilor de mai sus care au făcut mișcarea de
flexie, iar acum trebuie să realizeze forța necesară activității solicitate;
- Etapa 4: mâna se redeschide prin mecanismul extensor ca la etapa 1.
Fracturile policelui au urmatoarele mecanisme de producere:
- Traumatism direct (lovire cu un corp dur)
- Traumatism indirect- forta transmisa prin axul policelui- Fig. 1.1 sau abducție forțată police –
Fig. 1.2 (cădere pe mână)

1
 Fig. 1.

Diagnostic clinic:
- durere in punct fix;
- tumefacția degetului sau a regiunii palmei;
- marca traumatică;
- impotența funcțională regională;
- crepitații osoase.
Diagnostic radiologic:
- radiografie de față pentru degete;
- radiografie de profil pentru degete;
- radiografie K pentru metacarpiene.
În fracturi examenul radiologic precizează diagnosticul, evidenţiază felul fracturii şiconstituie
un ajutor preţios în stabilirea conduitei de tratament.
Clasificarea fracturilor metacarpienelor și falangelor:
- fractura transversală;
- fractura oblică scurtă;
- fractura oblică lungă;
- fractura spiroidă;
- fractura cominutivă;
- fractura Bennett;
- fractura Rolando.
FRACTURA BENNET
Fractura Bennet poartă numele celui care a descris-o în anul 1882, fiind vorba de fractura bazei
primului metacarpian.O atenţie deosebită trebuie acordată acestei fracturi datorită interesării articulare
a articulaţiei carpo-metacarpiene a policelui.Incorect tratată, poate duce la artroza acestei articulaţii, cu
diminuarea sau pierderea celei mai importante mişcări de la nivelul mâinii-opoziţia.

2
 Articulaţia trapezo-metacarpiană este stabilizată de 5 ligamente, dintre care cel mai important
este cel oblic volar.Acesta se inseră pe marginea volară ulnară a bazei primului metaracpian şi pe trapez.
Fractura rezultă printr-o încărcare axială a policelui-unmic fragment,cel pe care se inseră ligamentul mai
sus amintit,rămâne în poziţie anatomică,iar restul metacarpianului subluxează într-o direcţie
radială,dorsală şi proximală, sub actiunea tendonului abductorului lung al policelui.
O varietate mai rară a acestei fracturi este întalnită dacă avem cel puţin 3 fragmente în focarul
de fractură-în acest caz,denumirea este fractură Rolando, aceasta fiind o fractura cominutivă.

Fig. 2. Fracturile Bennett (stânga) și Rolando (dreapta)

EVOLUȚIE ȘI PROGNOSTIC
Evolutia fracturilor simple este favorabila si vindecarea se produce in 4-5 saptamini, atunci cind
tratamentul este corect. In fractura complicata, neglijata sau incorect tratata, evolutia este dificila, uneori
defavorabila, impune un tratament indelungat, prognosticul fiind rezervat.Beneficiind de tratament
ortopedic,chirurgical si medicamentos de urgenta, fracturile cunosc in general o evolutie favorabila, in
cazul in care fragmentele osoase isi restabilesc continuitatea, ligamentele, tesuturile conjunctive
cutanate, isi refac integritatea anatomica si isi reiau functiile.Fracturile primului metacarpian (Bennett)
determina tulburari functionale, iar in cazul celor de la baza se produce inchiderea unghiului primei
comisuri.

TRATAMENT

1. Tratamentul ortopedic: în cazul fracturilor fara deplasare, imobilizare in atela gipsata antebrahio-
palmara timp de 4 saptamani; fracturile cu deplasare dar stabile dupa reducerea inchisa, se trateaza tot
ortopedic.
2. Tratamentul chirurgical: fracturile instabile, dupa reducerea inchisa, se pot fixa cu brose
percutanate sau reducere deschisa si fixare interna.La fracturile Bennett se recomanda reducere inchisa
si fixare cu brosa percutanata; fractura Rolando se trateaza chirurgical prin reducere deschisa si fixare
interna.
În cazul fracturilor în care fragmentul rămas pe loc este de dimensiune mică, sau dacă
incongruenţa articulara este satisfăcătoare( sub 1 mm deplasare), iar reducerea poate să fie păstratată,
tratamentul ortopedic conservator este indicat, cu imobilizare în atelă spica de police pentru 3 săptămâni.
Orteze funcționale ale coloanei policelui:
- orteză de lungă stabilizarea a primului metacarpian+ pumn;
- orteză de scurtă stabilizare a primului metacarpian + articulatia MCF I;
- orteză scurtă în ” C ” de stabilizare a primului metacarpian + articulația MCF I;
- orteză de scurtă stabilizare a primului metacarpian;

3
 După aplicarea tratamentului ortopedic sau chirurgical putem începe programul de recuperare.
3. Tratamentul medicamentos:
După traumatisme, medicaţia se face în general în direcţia combateri dureri şi reducerea proceselor
inflamatori. Pentru aceste obiective se foloseşte:

Medicaţia antalgică – se foloseşte de obicei în durerile cu intensităţi mai mari. Sunt folosite:

 Infiltraţii cu xilină 1% cu sau fără hidrocortizon în zone limitate;

 Calmante în cazul durerilor articulare;
 Termoleptice (Antideprin, Teprin);
 Neuroleptice (Toridazin).

Medicaţia antiinflamatoare – sunt utilizate mai frecvent fenilbutazona, indometacin, aspirina,

brufen, precum şi diferite unguente ca: hidrocortizon, fenilbutazona, salicilat de metil, diclofenac.

Tratamentul medicamentos, antialgic sau antiinflamator trebuie însoţit de un regim alimentar

deosebit.

Program kinetic de recuperare

Obiective:
- Combaterea durerii si a procesului inflamator
- Recastigarea amplitudinii de miscare
- Cresterea fortei musculaturii afectate cu mentinerea fortei musculaturii neafectate
- Ameliorarea circulatiei locale
- Reeducarea functiei senzitive
- Reeducarea functionala a prehensiunii
- Recâștigarea controlului și coordonării
În timpul kinetoterapiei dar și după, pacientul nu trebuie să aibă dureri, iar programului kinetic de
recuperare se va începe încă din perioada de atelare/ortezare.
Mijloace de aplicare ale kinetoterapiei:
 Tehnici de posturare
 Miscari pasive
 Mobilizari pasivo-active
 Mobilizari active
Programul de recuperare poate fii structurat pe mai multe etape:
Etapa I:
- Imobilizare pe atelă/ orteză
- Exerciții active cu membrul sănătos și în cazul în care nu sunt interesate și alte degete ale mâinii
afectate, se vor executa exerciții active și cu acestea
Etapa II (reeducarea policelui-după îndepărtarea ortezei):
- Mișcări pasive
o Mobilizarea pasivă a policelui:
 Pacientul: așezat, antebrațul sprijinit pe masă în supinație.
4
  Kinetoterapeutul este plasat în față, priza cu policele, indexul și medianul
cuprinde policele pacientului la nivelul primei falange contraprizei pe antebraț.

o Extenisa pasivă a policelui:

 Pacientul: așezat, antebrațul sprijinit în poziție neutră, mâna cu marginea
cubitală pe masa.
 Kinetoterapeutul este plasat în față, priza cu vârful degetelor 1-4 cuprinde
ultima falangă a policelui, contrapriza cuprinde pumnul realizând extensia
policelui.
o Flexia pasivă a policelui:
 Pacientul așezat cu antebrațul în supinație, sprijinit pe masa, policele lipit de
index, degetele 2-5 în contact cu masa.
 Kinetoterapeutul este plasat în față, priza cu degetele pe fața palmară a
policeluli la nivelul metacarpianul 1, falanga întaia și a doua, contrapriza pe
antebraț.
 Indicație: Policele trebuie să alunecele pe planul palmei atât cât îi permite
mobilitatea.
o Abducția pasivă a policelui:
 Pacientul: așezat, antebrațul în pronație, palma pe masa, policele lipit de
degetul 2.
 Kinetoterapeutul este plasat în față, priza pe fața externă a policelui,
contrapriza pe treimea distală a antebrațului.
o Adducția pasivă a policelui:
 Pacientul: așezat, antebrațul sprijinit pe masa în supinație, policele în abducție
palmară.
 Kinetoterapeutul este plasat în față, priza pe fața lateral a policelui cu degetele
2-5, contrapriza pe palmă.
o Opozabilitatea pasivă a degetelor:
 Pacientul: așezat, antebrațul sprijinit în supinație, palma cu degetele în
abducție.
 Kinetoterapeutul este plasat în față, priza pe police cu degetele 1-4, contrapriza
pe index cu degetele 1-4.
 Acțiunea: apropierea policelui de index.
Este recomandată executarea acestor mobilizări in apă caldă(hidrokinetoterapie).

- Exerciții pentru refacerea forței musculare a policelui

o Pentru musculatura flexoare:
 Pacientul cu antebrațul pronat, mâna privește masa, policele plasat înaintea
metacarpianului II, se sprijină pe masa, pulpele degetelor ating masa; cu
cealaltă mână se aplică o rezistență pe fața dorsală a degetelor subiectul
încercând să își ridice degetele de pe masa, menținând însă contactul policelui
cu masa, ceea ce va reprezenta punctul fix pentru contracția extensorilor ,
realizând astfel prin punctul fix contracție puternică a flexorilor policelui;
 Subiectul aplică pulpa policelui pe fața anterioară a coapsei și apasă, ca și cum
ar evalua consistența mușchiului;
o Pentru musculatura extensoare:
 Mâna se sprijină cu marginea cubitală pe masa: primul metacarpian în extensie
, MCF tot în extensie, iar IF în flexie: rezistența pe fața internă a policelui , se
execute o extensie a falangei distale;

5
 o Pentru musculatura adductoare:
 Se aplică o rezistență pe marginea cubitală a mâinii și o alt ape fața internă a
policelui, care se opun înclinării cubitale a policelui și adducției policeluiȘ cu
cît înclinarea cubitală este mai amplă, cu atât închiderea primei comisuri este
mai accentuate și de aceea exercițiul poate fi executat și fără rezistență pe
marginea cubitală a mâinii.
o Pentru musculatura abductoare:
 Utilizarea unui elastic întins, realizând contra rezistenței lui o abducție a
policelui, dar în același plan cu celelalte metacarpiene;
Etapa a III a
- după executarea exercițiilor pasive se vor începe executarea exercițiilor pasivo-active și active;
- pacientul va executa singur extensia-flexia-abducția-adducția:
- în cadrul etapei a III a se poate începe reeducarea prehensiunii și reeducarea opoziției policelui.

o Reeducarea prehensiunii cilindrice globale

 Șezând
 Îndoirea și întinderea pasivă a degetelor.
 Abducția și adducția pasivă a degetelor.
 Rotarea pasivă a degetelor.
 Îndoirea degetelor-revenire ( 6x8-8x10).
 Depărtarea și apropierea degetelor ( 6x8-8x10).
 Șezând cu palma sprijinită pe planul mesei
 Extensia degetelor-revenire (4x6-8x10).
 Extensia fiecărui deget în parte (4x5-6x8).
 Șezând
 Flexia degetelor pe o minge de cauciuc ( 4x5-8x10).

 Stând
 Apucarea și ducerea unui baston sus-revenire (2x4,4x8).
 Rostogolirea unei mingi medicinale cu ambele mâini (2x5 m-5x10 m).

o Reeducarea pensei police-index

 Șezând
 Apropierea și depărtarea policelui (4x5-8x10).
 Atingerea policelui de celelalte degete, pe rând (4x5-8x10).
 Atingerea policelui de index, cu rezistența celeilalte mâini (4x5-8x10).
 Depărtarea și apropierea policelui cu rezistență manuală (4x5-8x10).
o Reeducarea opoziției
 Șezând
 Atingerea policelui de pulpa fiecărui deget (5x8-10x10).
 Atingerea policelui de baza fiecărui deget (5x8-10x10).
 Flexia degetelor cu o pară de cauciuc (2x4-4x8).
 Frământarea și modelarea plastilinei
 Exerciții de scris.

o Program complex de reeducarea a prehensiunii

 Șezând
 Flexia și extensia pasivă a pumnului cu degetele în semiflexie (2x10-
5x20).

6
  Flexia și extensia activă a pumnului cu degetele în semiflexie (2x10-
5x20).
 Înclinarea pasivă radio-cubitală a pumnului (2x10-5x20).
 Înclinarea activă radio-cubitală a pumnului (4x8-8x10).
 Rotări pasive în ambele sensuri (2x10-5x20).
 Rotări active în ambele sensuri (4x8-8x10).
 Pronosupinație cu degetele în flexie și apoi în extensie (4x8-8x10).
 Flexia și extensia fiecărui deget în parte cu rezistență manual (4x6-
8x10).
 Stând cu palma sprijinită pe un plan orizontal
 Extensia degetelor simultan (5x8-8x10).
 Extensia fiecărui deget în parte (5x8-8x10).
 Presiuni intermitente cu degetele pe planul mesei (degetele în ușoară
flexie, 4x8-8x10).
 Apropierea și apăsarea policelui de fiecare deget pe rând (4x5-5x10).
 Șezând
 Strângerea unei mingi sau a unei pere de cauciuc (4x8-8x10).
 Trecerea unei greutăți dintr-o mână într-alta (4x5-8x10).
 Încleștarea degetelor mâinilor și tracțiunea lor cu rezistență (2x4-4x8).
 Stând
 Prinderea și ducerea la piept a unei mingi medicinale (4x8-8x10).
 Prinderea și aruncarea mingii de jos în sus, cu coatele întinse (4x8-
8x10).
Etapa a IV-a : Refacerea controlului și coordonării
-pentru refacerea controlului și coordonării se poate folosii terapia ocupațională și ergoterapia;
În activitatea cotidiană profesională şi extraprofesională, se cere mâinii uneori forţă şi rezistenţă,
alteori viteză de execuţie şi precizie sau alte combinaţii ale acestor calităţi. Ele nu pot fi însă obţinute
decât în cadrul antrenamentului specific al activităţii umane a mâinii. Aceasta este realizată prin terapia
ocupaţională, care include în concepţia anglo-saxonă, atât terapia prin muncă (ergoterapia), cât şi
jocurile şi instalaţiile distractive (terapia ocupaţională propriu-zisă).
Activități recomandate pentru antrenarea degetelor:
-insirarea de margele (pe ata, sfoara);
-cusut cu acul (croitorie, broderie) ;
-cantatul la pian, acordeon, instrumente de suflat (actionarea clapelor);
-desenatul, pictatul, scrisul;
-modelajul plastilinei;
-olaritul;
-decuparea de hartie cu foarfecul;
-apucarea/manevrarea de obiecte din ce in ce mai mici, inclusive răsucirea unui titirez.
Pe toată durata procesului de recuperare se recomandă aplicarea masajului mâinii, acesta având
acțiune sedativă și hipermiantă îmbunătățind circulația locală, îmbunătățind chiar și proprietățile
funcționale ale mușchilor( excitabilitatea și contractibilitatea) grăbind astfel procesul de vindecare.

7
 Masajul degetelor se face începând cu netezirea cu două degete între police şi index, apoi se
continuă cu presiuni, frământări (eventual sub formă de mângâieri), fricţiuni pe articulaţiile
metacarpofalangiene şi interfalangiene. Totdeauna masajul se execută în sensul circulaţiei venoase.
Masajul regiunii dorsale începe cu netezirea de la articulaţiile metacarpofalangiene şi
continuând în sus pe pumn şi chiar antebraţ. Comtnuăm apoi frământând musculatura tenară şi
hipotenară prin stoarcere între police şi index. Se trece apoi la masarea spaţiilor interososase care se
poate face cu un singur deget sau bimanual, prin presiuni în ambele direcţii.
Pentru masajul mâinii se preferă o substanţă grasă (untdelemn), care va fi încălzită în prealabil
în baia marină. Intensitatea şi formele de masaj sunt determinate de starea locală a pielii.
În cadrul recuperării policelui în urma unei fracturi un rol important îl joacă și tratamentul
balneofizioterapeutic.

TRATAMENTUL PRIN HIDRO-TERMOTERAPIE

Hidroterapia-este aplicarea în scop profilactic si curativ al unui număr variat de proceduri care au la
bază apă la diferite temperaturi şi sub diverse stări de agregare ca şi unele tehnici strâns legate de
acestea.
În mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic se pot utiliza următoarele proceduri:
Baia kineto-terapeutică
Este o baie caldă la care se asociază mişcări în toate articulaţiile bolnavului.Mişcarea în apă
reprezintă un important mijloc de recuperare care se bazează pe principiul legi lui Arhimede “ Asupra
unui corp scufundat intr-un lichid acţionează o forţă de jos în sus egale cu greutatea volumului
deslocuit “
Băile cu plante medicinale. Sunt foarte des folosite; substanţele aromate au efect sedativ asupra
sistemului nervos, favorizează rezorbţia, calmează durerile, ameliorează circulaţia, au efect relaxant
asupra ţesutului conjunctiv. Se folosesc seminţe de in, muşeţel, flori de tei, mentă, salvie sau tărâţe de
grâu, nuc, coajă de stejar, de castan, malţ, amidon, etc.
Din aceste plante se fac infuzii sau decocturi din 500 – 1000g în 2-3 litri apă, care se introduc
apoi în apa de baie la neutralitatea termică sau călduţă, atunci când se urmăreşte şi efectul termic.
Durata băi este de 20 – 40 min. Temperatura băilor în general este de 35-370 C. Se mai folosesc şi
ca băi de curăţire după aparat gipsat.
Băi locale fierbinţi alternante cu băi reci
Scop şi efecte: alternează contracţia şi dilataţia vaselor de sânge; determină o creştere marcată,
locală şi reflexă, a fluxului de sânge; intensifică metabolismul şi procesul de oxidare; grăbeşte
vindecarea; activitate sporită a globulelor albe din sânge.
Duşul cu aburi
Este proiectarea vaporilor supraâncălziţi asupra unor regiuni limitate. Durata este de 3-6 min.
Poate fi o procedură de sine stătătoare, poate să preceadă o baie generală sau se poate asocia cu masaj.La
sfârşit se aplică o procedură de răcire, spălare, sau un duş la temp. de 18-200 C.
Mod de acţiune: acţiune puternică asupra circulatiei cu hiperemie şi rezorbţie locală.

8
Duş masaj- reprezintă aplicarea mai multor duşuri rozetă cu apă la temperatura de 38-400 C asociat cu
masaj. Mai frecvent se aplică parţial mai rar general. Durata masajului este de 8-15 min. Duşul masaj
produce o hiperemie importantă cu un însemnat efect resorbtiv şi de tonifiere prin acţiunea combinată a
masajului şi a factorului termic.

Împachetările cu parafină- Acestea fac parte din procedurile termo-terapice şi se aplică pe

regiuni limitate de corp.

TRATAMENTUL PRIN ELECTROTERAPIE (tehnică, efecte)

Electroterapia este aceea parte a fizioterapiei, care studiaza utilizarea actiunii diverselor forme
ale energiei electrice asupra organismului, cu scop curativ sau profilactic.
Procedurile de electroterapie în cazurile tratate ortopedic care nu prezintă osteosinovite metalice
sau articulaţiile la distanţă pe materialul de osteosinteză acolo unde există. Aceste proceduri sunt bine
acceptate şi tolerate de pacienţi.
Curentul galvanic poate fi aplicat sub formă de:
 Galvanizarea simplă
 Băile galvanice
 Ionoforeza sau ionogalvanizarea

Galvanizarea simplă
Electrozii sunt plăci metalice din plumb laminat de diferite dimensiuni în funcţie de regiunea
de aplicare si efectele de polaritate.
Se aplică pe diferite regiuni: aplicarea transversală - electrozii sunt asezaţi de o parte şi de alta
a regiunii de tratat; aplicare longituninală - când electrozii sunt plasaţi la distanţă unul de celalalt.
Este obligatoriu folosirea stratului hidrofil între electrod si tegument pentru prevenirea arsurilor,
care trebuie spalat după fiecare utilizare.
Intensitatea curentului - care este strâns legată de sensibilitatea şi toleranţa tegumentului, de
evoluţia afecţiunii, de marimea electrozilor şi de durata aplicaţiei. Sensibilitatea tegumentului este
variabilă în funcţie de regiunea anatomică.
Durata - este de aprozimativ 30 de minute. Numarul si ritmul sedinţelor-este variabil cu
diagnosticul. În general se folosesc 8-10 sedinţe în afectiuni acute şi 12-20 sedinţe în afecţiuni cronice.
Poziţia bolnavului - în timpul sedinţei trebuie să fie în cea antalgică şi depinde si de funcţia
regiuni tratate.
Băile galvanice
Sunt indicate pentru tratarea unor regiuni intinse sau chiar a intregului corp. În această
modalitate se combină atât actiunea curentului continuu cât şi efectul termic al apei, fiind mijlocitoare
între electrod şi tegument.
Densitatea curentului - este redusă micşorându-se riscul de arsură la intensitatea aplicată. Se
pot aplica: băi parţiale sau 4-celulare, generale sau stenger.
Băile parţiale - sunt alcatuite din: 4 cadiţe de porţelan conectate la electrozi au reprezentare pe
un tablou de comandă. Apa din cădiţe variază între 36-380C
Durata unei sedinţe - este între 10-30 min. Şi ritmul de aplicare este zilnic sau la 2 zile. Numarul
de şedinţe - este de 10-15 sedinţe.

9
 Băile generale - sunt formate dintr-o cadă prevazuta cu 8 electrozi fixaţi în pereţi căzi. Sensul
curentului - este dirijat de la un panou de comandă în multiple variante: descendent, ascendent,
transversal sau chiar în diagonală.
Intensitatea curentului - este mai mare decât cea de la băile parţiale .Durata -15-30 min. Ritmul
una la 2-3 zile totalizând 6-12 sedinţe.
Acţiunea: se bazeză pe efectul termomecanic al apei, pe efectul curnetului continuu cât şi pe
efectul chimic când se foloseste ionizarea.
Are efect excitomotor, vasodilatator, trofic, de stimulare a excitabilităţii musculare.
Curenţii diadinamici

Se fac aplicaţii pe punctele dureroase bine determinate, cu electrozi generali de plumb

mici rotunzi sau chiar punctiformi şi aplicaţii transversale la nivelul articulaţiilor cu electrozi
polari de diferite mărimi. Electrodul negativ-este asezat direct pe locul dureros. Electrodul
pozitiv-este asezat la 2-3 cm. distanţă.
Pacientul trebuie să fie aşezat comod pe o canapea de lemn și cu regiunea de tratat
descoperită şi la îndemână.
Se începe cu difazatul fix totdeauna intensitatea să nu atingă pragul dureros (valoarea
minimă a intensităţi care produce o contracţie musculară) şi creştem treptat intensitatea datorită
instalări fenomenului de acomodare.
În general durata proceduri este de 4-8 min. dacă depăşim această duratăse diminuă
eficacitatea analgetică.
Ritmul sedinţelor-este determinat de stadiul afecţiuni dacă intensitatea dureri este mare aplicăm
de 2 ori pe zi, dacă este mai mică 1 procedură pe zi.
Numărul şedinţelor-pentru acţiune analgetică sunt utile 8-10 sedinţe consecutive eventual cu o
pauză de 7-10 zile după care se reiau. În scop dinamo-gen putem folosi peste 10 sedinţe.
Monofazatul fix - efect excitator, creşte tonusul muscular, acţionează ca un adevărat masaj
profund electric, evidenţiază zonele dureroase din cadrul neuromialgiilor reflexe. Acţioneză
vazoconstrictor şi tonifică pereţi arteriali la frecvenţa de 50 Hz.
Difazatul fix - are acţiunea cea mai antialgică-ridică pragul sensibilităţi dureroase. Îmbunătaţirea
circulaţiei arteriale prin inhibarea simpaticului. Se utilizează la frecvenţe de 100 Hz.
Perioada scurtă - are un efect excitator tonicizant, acţionează ca un masaj profund mai intens,
are o acţiune vazoconstrictoare de unde reiese rolul rezorbtiv cu acţiune rapidă asupra hematoamelor şi
a edemelor posttraumatice sau din staza periferică.
Perioada lungă-are un efect puternic analgezic şi miorelaxant, acest efect este persistent timp
mai îndelungat, are deasemenea un efect anticongestiv. Se utilizează la frecvenţe de 100 Hz.

Curenţii interferenţiali

Se utilizează electrozi placă de dimensiuni variabile; se interpune un strat hidrofil între între electrozi
şi tegument. Se utilizează frecvenţe între 0 – 100 Hz în funţie de efectul urmărit; se fac aplicaţii manuale
sau spectrum.
Efecte: reglează tonusul muscular, efecte excitatorii, efect analgetic, excitaţie asupra nervilor motorii
este o adevărată gimnastică musculară, acţiunea excitomotorie, acţiune decontracturantă şi
vasculotrofică precum şi acţiune de inhibare a simpaticului şi stimulare a vagului.

10
 BIBLIOGRAFIE

1. Tudor Sbenghe, ”Recuperare medicală a sechelelor post-traumatice ale membrelor” ,Editura

medicală , Bucuresti 1981.
2. Tudor Sbenghe, ”Kinetoterapia profilactica terapeutică si de recuperare”, Editura medicală,
Bucuresti 1987.
3. Sidenco Luminiţa, ”Metodica recuperării mâinii”, editura Fundaţia România de mâine, 2005.
4. Clement Baciu ,”Kinetoterapia pre și post operatorie”, Editura Sport – Turism , Bucureşti, 1981.
5. Kiss Jaroslav, ”Fizio-kinetoterapie şi recuperare medicală în afecţiunile aparatului locomotor”,
Editura Medicală, 1994.

11