ASPECTE CONTROVERSATE ÎN PROCEDURA OBŢINERII DATELOR

FINANCIARE ALE UNEI PERSOANE

Consideraţii generale cu privire la acest procedeu probatoriu

Această reglementare era necesară cu atât mai mult cu cât anterior datele privind
tranzacţiile financiare ale unei persoane se obţineau în baza unei simple solicitări din
partea procurorului sau a organelor de cercetare penală, datorită specificului
infracţiunilor pentru dovedirea cărora organele judiciare au apreciat ca fiind utilă
obţinerea unor informaţii sau înscrisuri de la instituţiile bancare. Prin impunerea ca
obţinerea acestor date şi informaţii să aibă loc doar în cazurile în care sunt autorizate
astfel de măsuri, s-a creat cadrul legal potrivit căruia doar în situaţia existenţei unor
suspiciuni rezonabile cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, se poate utiliza acest
mijloc probatoriu datorită ingerinţei în dreptul la viaţă privată al persoanei prin
raportare la importanţa informaţiilor sau a probelor ce urmează a fi obţinute ori la
gravitatea infracţiunii. Prin acest procedeu probatoriu se pot obţine de la instituţiile
bancare date sau înscrisuri cu privire documentele care au stat la baza deschiderii
conturilor, împuterniciţii pe cont, tranzacţiile bancare efectuate prin cont (rulajul de
cont) precum şi înscrisurile în baza cărora au fost efectuate tranzacţiile (ex. foi de
depunere sau ridicare numerar; transferuri bancare, etc.). O precizare trebuie făcută
cu privire la noţiunile ,,instituţie de credit” şi ,,entitate financiară” utilizate de către
legiuitor deoarece obţinerea autorizării din partea judecătorului de drepturi şi
libertăţi vizează atât datele communicate de către instituţiile bancare cât şi de către
orice altă entitate care deţine date cu privire la operaţiunile financiare ale unei
persoane (ex. Western Union, societăţile de leasing). Considerăm că această
procedură trebuie urmată chiar şi atunci când se solicită de la ANAF, date cu privire
la operaţiunile efectuate de către contribuabil prin contul de trezorerie, fiind vorba
tot despre o operaţiune financiară. Totuşi, este de arătat că procedura prevăzută de
art. 1461 C. proc. pen. nu ar trebui să se aplice atunci când se solicită de la ANAF
situaţiile care se depun de către contribuabil lunar, trimestrial sau anual avându-se
în vedere că acestea au caracter informativ şi relevă operaţiunile cu conţinut
economic derulate într-o anumită perioadă de timp lipsind plăţile şi încasările dar şi
descrierea operaţiunilor de creditare şi debitare a contului. În doctrină1 s-a apreciat
că este necesară autorizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi şi în cazurile în care
se solicită a se cunoaşte informaţii cu privire la existenţa sau închiderea unor conturi.
Considerăm că această procedura specială nu este aplicabilă pentru a obţine date cu
privire la existenţa unui cont sau conţinutul acestuia deoarece în aces caz procedura
de urmat este aceea privind obţinerea datelor privind situaţia financiară a unei
persoane. Obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane a fost
reglementată pentru prima dată prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare

1
a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , fiind introdusă în categoria
metodelor speciale de supraveghere sau cercetare.

Art. 153 din Codul de procedură penală: „Procurorul poate solicita, cu încuviinţarea
prealabilă a judecătorului de drepturi şi libertăţi, unei instituţii de credit sau oricărei
alte instituţii care deţine date privind situaţia financiară a unei persoane comunicarea
datelor privind existenţa şi conţinutul conturilor şi a altor situaţii financiare ale unei
persoane în cazul în care există indicii temeinice cu privire la săvârşirea unei
infracţiuni şi există temeiuri pentru a se crede că datele solicitate constituie probe.”
Art. 138 alin. 9 din Codul de procedură penală „Prin obţinerea datelor privind
tranzacţiile financiare ale unei persoane se înţelege operaţiunile prin care se asigură
cunoaşterea conţinutului tranzacţiilor financiare şi al altor operaţiuni efectuate sau
care urmează să fie efectuate prin intermediul unei instituţii de credit ori al altei
entităţi financiare, precum şi obţinerea de la o instituţie de credit sau de la altă
entitate financiară de înscrisuri ori informaţii aflate în posesia acesteia referitoare la
tranzacţiile sau operaţiunile unei persoane.”

Este de subliniat inconsecvenţa legiutorului care în legătură cu aceleaşi aspecte a

prevăzut două proceduri respectiv una privind autorizarea şi alta de încuviinţare,
lipsă de corelare care rezultă din prevederile art. 138 alin. 9 C. proc. pen., care
prevedea o procedură de autorizare pentru tranzacţiile financiare sau alte operaţiuni
efectuate sau care urmează a fi efectuate, în timp ce prin art. 153 C. proc. pen., a fost
reglementată o procedură de încuviinţare atunci când se tindea obţinerea unor date
privind situaţia financiară, cu privire la existenţa şi conţinutul conturilor şi a altor
situaţii financiare. Apare cel puţin surprinzătoare opţiunea legiutorului de a subsuma
autorizării prin măsura supravegherii tehnice, obţinerea datelor privind tranzacţiile
financiare ale unei persoane, pentru tranzacţiile efectuate în trecut, avându-se în
vedere că, în limbaj uzual prin supraveghere se înţelege a urmări3 ceva ceea ce
presupune desfăşurarea unor activităţi în prezent şi viitor fiind exclus trecutul.
Această inconsistenţă în reglementare a dat naştere unor situaţii controversate în
practică, deoarece s-au întâlnit situaţii în care pentru acelaşi fel de operaţiuni,
judecătorii de drepturi şi libertăţi să se pronunţe diferit cu privire la solicitările
procurorului. Astfel au fost întâlnite situaţii în care judecătorii au încuviinţat măsura
de supraveghere tehnică , în altele a dispus autorizarea obţinerii datelor privind
operaţiunile financiare ale unei persoane, existând şi situaţii în care s-a prevăzut doar
emiterea mandatului fără a se face referire la forma adoptată . Pe de altă parte,
practica este neunitară şi cu privire la ceea ce se autorizează de către judecătorul de
drepturi şi libertăţi, deoarece în anumite situaţii s-a autorizat obţinerea documentelor
întocmite la momentul deschiderii conturilor inclusiv a fişelor cu specimenele de
semnături a persoanelor împuternicite să efectueze operaţiuni în conturile bancare,

2
a datelor privind titularii cardurilor bancare emise pentru contul respectiv cât şi a
beneficiarilor reali iar în alte situaţii, cu privire la aceleaşi aspecte, s-a apreciat că se
circumscriu condiţiilor art. 153 C.proc. pen. care nu necesită autorizare din partea
judecătorului deoarece pot fi obţinute doar în baza ordonanţei procurorului.
Considerăm că trebuie făcută diferenţa între documentele depuse la deschiderea sau
închiderea unui cont şi documentele care poartă o urmă a operaţiunilor bancare
efectuate de către o persoană, care ar atrage şi un regim juridic diferit în legătură cu
modul de obţinere. Astfel, considerăm că, de lege ferenda, ar trebui reglementat fără
echivoc faptul ca în cazul documentelor depuse la deschiderea sau închiderea unui
cont, acestea să poată fi obţinute prin procedura predării de înscrisuri prevăzută de
art. 170 din Codul de procedură penală şi doar în situaţia în care se solicită obţinerea
unor documente din care reies operaţiunile bancare să se solicite autorizarea
judecătorului de drepturi şi libertăţi. Susţinem acest lucru avându-se în vedere că,
modul în care este reglementată în cuprinsul art. 138 alin. 9 din Codul de procedură
penală noţiunea de tranzacţii financiare ne îndreptăţeşte pentru a concluziona în
acest sens. Considerăm că ar trebui modificată reglementarea în sensul că pentru
tranzacţiile financiare care au fost efectuate în trecut, judecătorul să încuviinţeze
obţinerea acestora şi doar pentru situaţiile în care se impune supravegherea
operaţiunilor financiare pentru viitor să fie necesară emiterea unor mandate de
supraveghere tehnică deoarece presupune observarea în continuare a tranzacţiilor.
Ulterior, urmare modificărilor aduse Codului de procedură penală prin OUG nr.
18/2016, s-a făcut diferenţa între obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare şi
cele privind situaţia financiară a unei persoane în sensul că în legătură cu aceasta din
urmă s-a apreciat nu este o procedură intruzivă de natura acelora care reclamă
garanţia reprezentată de autorizarea dată de un judecător de drepturi şi libertăţi şi
întrucât mandatul de supraveghere tehnică nu era o procedură adecvată în această
materie, a fost introdus art. 1461 C. proc. pen., care reglementează procedura
obţinerii de date privind tranzacţiile financiare ale unei persoane. Cu toate că nu se
mai vorbeşte de un mandat de supraveghere tehnică, textul de lege prevede însă
necesitatea unui mandat, obţinut în condiţii similare cu autorizarea supravegherii
tehnice. În prezent, faţă de modul în care a fost reglementată obţinerea datelor
privind tranzacţiile financiare ale unei persoane se poate vorbi despre faptul că deşi
este scoasă din categoria mijloacelor de supraveghere tehnică prevăzute de art. 138
din Codul de procedură penală, fiind vorba despre o metodă specială de cercetare,
în realitate procedura de urmat pentru autorizare este aceeaşi cu cea utilizată în cazul
supravegherii comunicărilor, la care se face trimitere prin articolul în care este
reglementat acest procedeu probatoriu (art. 1461 C. proc. Pen)

Trebuie făcută menţiunea că obţinerea datelor cu privire la tranzacţiile financiare ale

unei persoane reprezintă o ingerinţă în viaţa privată a individului aspect evidenţiat

3
în mod constant în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului reţinând
încălcarea art. 8 datorită condiţiilor permisive necesare pentru a inspecta un cont
bancar, scopul larg al cererii privind o astfel de informaţie, dezvăluirea ulterioare a
acestor date şi stocarea continuă a datelor cu caracter personal, precum şi insuficienţa
mijloacelor procedurale de protecţie a persoanelor vizate”

Procedura utilizată pentru obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei
persoane 1.2.1 Rolul procurorului în etapa premergătoare emiterii autorizaţiei
Potrivit 1461 din Codul de procedură penală, procurorul dacă apreciază necesar
obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane, întocmeşte un
referat cu propunerea de autorizare a obţinerii acestora. Deşi nu se prevede în mod
expres, împreună cu propunerea formulată, procurorul este obligat să înainteze şi
dosarul cauzei întrucât doar în această modalitate judecătorul de drepturi şi libertăţi
are posibilitatea de a cunoaşte toate aspectele cauzei şi poate verifica în ce măsură
cele prezentate în referat de către procuror, rezultă din probele administrate până la
acel moment. În sprijinul acestui argument arătăm că potrivit art. 287 alin. 2 C. proc.
pen. în situaţiile în care procurorul sesizează judecătorul de drepturi şi libertăţi în
vederea soluţionării propunerilor formulate în cursul urmăririi penale trebuie să
înainteze copii numerotate şi certificate de pe actele dosarului sau numai după cele
care au legătură cu cererea. Considerăm că este exclus ca această propunere să fie
efectuată de către organele de cercetare penală iar procurorul să vizeze această
solicitare. În cuprinsul propunerii prin care a solicitat autorizarea obţinerii datelor
privind tranzacţiile financiare, procurorul trebuie să prezinte motivele care justifică
obţinerea acestora arătând că: există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea
sau săvârşirea unei infractiuni; măsura este necesară şi proportională cu restrângerea
drepturilor şi libertăţilor fundamentale, date fiind particularităţile cauzei, importanţa
informaţiilor sau a probelor ce urmează a fi obţinute ori gravitatea infracţiunii;
probele nu ar putea fi obţinute în alt mod sau obţinerea lor ar presupune dificultăţi
deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranţa persoanelor
sau a unor bunuri de valoare. Este necesar ca, înainte de a se formula propunerea
privind autorizarea obţinerii datelor privind tranzacţiile financiare, procurorul să
dispună, în temeiul art. 153 C.proc. pen. comunicarea de către instituţia financiară a
datelor de identificare a contului (IBAN, titular, etc.) spre a fi ulterior inserate în
cuprinsul referatului care urmează a fi trimis instanţei. Obligativitatea indicării
datelor de identificare ale contului, rezultă din norma de trimitere, respectiv art. 140
alin. 5 lit. g C. proc. pen. care descrie procedura de emitere a mandatului de
supraveghere tehnică unde se prevede necesitatea indicării numărului de cont.
Simpla indicare a unor instituţii bancare la care persoanele fizice sau juridice vizate
de măsură, ar avea conturi, nu este suficientă, în condiţiile în care indicarea contului

4
este o condiţie prevăzută de legislaţia în materie care trebuie să se regăsească în
cuprinsul încheierii judecătorului şi a mandatului emis.

Procedura de emitere a mandatului privind autorizarea obţinerii datelor privind

tranzacţiile financiare Referatul procurorului cu propunerea de autorizare a obţinerii
datelor privind tranzacţiile financiare se înaintează judecătorului de drepturi si
libertăţi din cadrul instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în prima
instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie
se află sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea.
În ceea ce priveşte competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi aceasta se
stabileşte în funcţie de situaţia de fapt reţinută de către procuror, excepţie făcând
situaţia în care din actele dosarului reiese posibila participaţie penală a unei persoane
care are calitate specială (parlamentar, magistrat, avocat, etc.) situaţie în care se va
stabili competenţa de soluţionare în funcţie de calitatea acestei persoane. În situaţia
în care, pe baza probelor prezentate de către procuror, judecătorul de drepturi şi
libertăţi apreciază că propunerea este întemeiată, se pronunţă prin încheiere cu
privire la admiterea cererii şi pe cale de consecinţă emite mandatul prin care
autorizează obţinerea datelor privind tranzactiile financiare. Dacă judecătorul de
drepturi şi libertăţi apreciază că cererea procurorului nu îndeplineşte condiţiile
prevăzute de lege, va dispune prin încheiere respingerea acesteia, o nouă cerere
pentru aceleaşi motive fiind inadmisibilă. Cu privire la faptul dacă încheierea prin
care judecătorul de drepturi şi libertăţi se pronunţă asupra solicitării procurorului de
autorizare, în doctrină într-o opinie s-a apreciat că nu este supusă căilor de atac
indiferent de soluţia prounţată iar în sens contrar s-a motivat că persoanele care nu
au calitate în dosar beneficiază în prezent o cale de atac privind legalitatea
administrării unei astfel de probe. Considerăm că trebuie făcută diferenţă între
persoanele care sunt părţi sau subiecţi procesuali în procesul penal, care au
posibilitatea de a invoca pe cale de excepţie în procedura Camerei preliminare
legalitatea încheierii prin care a fost autorizată obţinerea datelor şi informaţiilor
privind tranzacţiile comerciale în situaţia în care au fost încălcate normele de
competenţă personală sau materială. Apreciem că în procedura Camerei Preliminare
nu poate fi verificată temeinicia încheierii prin care a fost admisă cererea
procurorului privind autorizarea respectiv dacă raportat la probele prezentate se
impunea emiterea mandatului. În schimb, în cazul persoanelor care nu au
posibilitatea de a formula excepţii în procedura Camerei Preliminare, considerăm că
ar trebui reglementată posibilitatea acestora de a putea contesta legalitatea încheierii
prin care au fost autorizate măsurile prin care se urmăreşte obţinerea datelor privind
tranzacţiile financiare deoarece ,,ori de câte ori se aduce o atingere unui interes
legitim al unei persoane, această persoană trebuie să aibă posibilitatea să se poată
adresa instanţei cu o acţiune în care să pună în discuţie încălcarea astfel suferită şi

5
să obţină, dacă este cazul, reparaţia corespunzătoare, chiar dacă, în unele cazuri,
acţiunea exercitată îmbracă forma unei căi de atac împotriva unei hotărâri
judecătoreşti”. Avându-se în vedere că în textul legal se face menţiunea că
autorizarea poate fi dispusa pe o durata de cel mult 30 de zile şi vizează ,,tranzacţiile
ce urmează a fi efectuate” aşa cum arătat anterior considerăm de lege ferenda că ar
trebui modificate aceste prevederi legale în sensul că pentru tranzacţiile deja
efectuate să nu mai fie prevăzută o durată de valabilitate a mandatului deoarece
vizează fapte illo tempore avându-se în vedere că la momentul solicitării, procurorul
este obligat să indice perioada din trecut în care au fost efectuate tranzacţiile
suspecte. Doar în situaţia în care tranzacţiile financiare urmează a fi urmărite pentru
viitor, este utilă stabilirea termenului de 30 zile în care pot fi desfăşurate activităţile.
Un argument în plus pentru susţinerea acestei teze este şi faptul că legiuitorul a
prevăzut posibilitatea prelungirii cu privire la aceeaşi persoană a perioadei
autorizate, fără a depăşi 6 luni de zile, situaţie în care apare ca fiind lipsit de logică
să existe o necesitate de continuare a activităţilor de obţinere a unor date şi
documente retroactive în condiţiile în care instituţiile bancare sunt obligate să le
pună la dispoziţia organelor de urmărire penală la solicitarea acestora. O
inconsecvenţă legislativă este şi prevederea potrivit căreia ceea ce se prelungeşte
este mandatul prin care este autorizată obţinerea datelor privind tranzacţiile
financiare ce urmează a fi efectuate deşi în realitate ceea ce se prelungeşte, de către
judecător prin încheiere, este perioada de timp pentru care se pot efectua activităţile.
Similar autorizării supravegherii comunicaţiilor, a fost prevăzută posibilitatea
procurorului de a dispune prin ordonanaţă provizorie ca instituţiile financiare să
predea datele privind tranzactiile financiare efectuate sau care urmeaza a fi efectuate.
Această excepţie de la regula potrivit căreia doar judecătorul de drepturi şi libertăţi
poate dispune în situaţiile în care sunt afectate drepturile fundamentale ale persoanei,
a fost prevăzută doar în cazurile în care exista urgenţă, iar obţinerea mandatului ar
conduce la o întarziere substanţială a cercetărilor, la pierderea, alterarea sau
distrugerea probelor ori ar pune in pericol siguranţa victimei sau a altor persoane.
Totuşi în considerarea protejării dreptului la viaţă privată, s-a prevăzut
obligativitatea pentru procuror de a prezenta, în termen de 24 ore de la expirarea
măsurii, judecătorului ordonanţa spre a se pronunţa cu privire la confirmarea sau
infirmarea acesteia. Ar părea ca fiind justificată opţiunea legiutorului de a permite
procurorului obţinerea cu titlu provizoriu a posibilităţii de a cunoaşte tranzacţiile pe
care o persoană urmează să le efectueze, nu de puţine ori dinamica activităţii
infracţionale impunând luarea unor măsuri urgente. Ceea ce pare de neînţeles este în
a considera ca fiind urgente măsurile privind obţinerea unor date cu privire la
tranzacţii deja efectuate, care să justifice luarea măsurilor excepţionale de către
procuror în condiţiile în care vorbim despre operaţiuni derulate prin intermediul unor
instituţii financiare care au obligativitatea de a păstra şi arhiva datele informatice şi
6
documentele cu privire la tranzacţiile financiare. Pentru emiterea mandatului este
necesar să fie începută urmărirea penală chiar şi cu privire la faptă, indiferent de
forma de vinovăţie sau de limitele de pedeapsă, nefiind necesar să existe suspect sau
inculpat în cauză. Legiuitorul român a reglementat principiul proporţionalităţii
acestei măsuri raportat la modul în care se aduce atingere dreptului la viaţă privată
în funcţie de specificul cauzei dar şi informaţiile care se pot obţine cât şi de caracterul
intruziv al mijloacelor de cercetare specială utilizate. Această ingerinţă în viaţa
privată trebuie să aibă caracter subsidiar şi doar în măsura în care nu este posibilă
obţinerea altor mijloace de probă care nu ar presupune o imixtiune atât de gravă.
Legiuitorul a limitat ingerinţa autorităţilor în viaţa privată a persoanelor interzicând
obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare dintre avocat şi suspect, inculpat sau
orice altă persoană pe care acesta o apără, cu excepţia situaţiilor în care există date
că avocatul săvârşeste sau pregăteşte săvârşirea unei infractiuni. În vederea
respectării privilegiului avocat-client, în situaţia în care sunt obţinute probe cu
încălcarea acestuia, acestea trebuie excluse deoarece nu pot fi utilizate în procesul
penal.

Din modul în care este reglementată procedura de obţinere a datelor privind

tranzacţiile financiare ale unei persoane, se poate deduce că aceasta poate fi folosită
doar în faza de urmărire penală, fiind exclusă în faza de judecată. Totuşi în situaţia
în care, spre exemplu, în faza de judecată se dispune efectuarea unei expertize
financiar-contabile şi se constată necesitate obţinerii datelor privind tranzacţiile
financiare ale unor persoane, se pune întrebarea firească care va fi procedura de
urmat. În tăcerea legii, apreciem că, în virtutea principiului cine poate mai mult poate
şi mai puţin, instanţa de judecată investită cu judecarea cauzei poate dispune
predarea de către instituţia financiară a datelor necesare lămuririi cauzei cu ocazia
efectuării expertizei financiar-contabile. Tocmai de aceea considerăm că se impune
reglementarea acestei situaţii prezentate ipotetic mai sus cu privire la posibilitatea
judecătorului fondului de a solicita predarea acestor date şi documente.

Modalitatea de obţinere a datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane

După emiterea de către judecătorul de drepturi şi libertăţi a mandatului, acesta este
transmis procurorului care ia măsuri în vedere punerii în executare. Spre deosebire
de domeniul supravegherii tehnice unde mandatul este pus în executare de către
lucrători de poliţie judiciară, în cazul obţinerii datelor şi documentelor privind
tranzacţiile financiare, ordonanţa procurorului prin care dispune predarea datelor sau
informaţiilor indicate în mandat, se aduce la îndeplinire de către instituţia bancară
care este obligată să se conformeze celor dispuse de către procuror. Contrar opiniei
exprimate în doctrină, apreciem că nu este necesar ca procurorul să trimită instituţiei
bancare şi mandatul emis de către judecătorul de drepturi şi libertăţi avându-se în

7
vedere că a fost autorizată utilizarea unui procedeu probatoriu prin limitarea în timp
a intruziunii în viaţa privată, astfel că în situaţia în care în ordonanţa procurorului
sunt indicate datele din mandat precum şi perioada autorizată nu se încalcă drepturile
constituţionale ale celui vizat de măsură. Procurorul poate dispune doar prin
ordonanţă ca instituţia financiară să-i predea datele sau documentele, fiind exclusă
o solicitare sub forma unei adrese. Trebuie făcută menţiunea că prin ordonanţa
procurorului, emisă în conformitate cu actul de autorizare, trebuie indicate datele şi
documentele care vizează tranzacţii deja efectuate, care urmează a fi comunicate de
către instituţia financiară precum şi termenul până la care se impune aducere la
îndeplinire a dispoziţiilor procurorului. Este evident că acest termen trebuie să fie în
interiorul celui de 30 zile din mandatul emis de către judecător. Există posibilitatea
ca instituţia bancară, din diferite motive să nu respecte termenul stabilit de către
procuror şi să comunice informaţiile sau documentele după termenul prevăzut în
mandat şi fără a exista o prelungire a acestui termen. În această situaţie, considerăm
că proba obţinută în aceste condiţii trebuie exclusă din cauza penală şi evident
înlăturată din dosar avându-se în vedere că a fost nelegal administrată. În schimb,
pentru situaţia în care se urmăreşte obţinerea datelor privind tranzacţii viitoare,
avându-se în vedere că operaţiunile din contul bancar sunt urmărite în timp real
acestea trebuie aduse la cunoştinţa organelor judicare chiar înainte de a fi procesate
de către instituţia bancară astfel că ordonanţa procurorului în care sunt detaliate
operaţiunile autorizate, este trimisă instituţiei financiare în vederea punerii în
executare. Se impun a fi făcute precizări cu privire la persoanele ale căror tranzacţii
financiare pot fi obţinute de către procuror. Este evident că subiect al acestei măsuri
poate fi suspectul sau inculpatul însă nimic nu împiedică ca solicitarea să vizeze şi
persoane care nu au calitate în dosar cu privire la care însă există indicia că ar fi
realizat tranzacţii cu persoanele vizate de ancheta penală. Avându-se în vedere
gradul de ingerinţă în viaţa privată a persoanei considerăm că atunci când se
apreciază că se impune solicitarea autorizării şi pentru alte persoane decât cele
bănuite de comiterea faptelor penale, trebuie aduse argumente puternice care să
justifice o astfel de măsură intruzivă. Despre efectuarea activităţilor autorizate,
procurorul are obligaţia de a informa în cel mult 10 zile de la expirarea duratei de
autorizare, în scris, persoanele care au făcut obiectul unui mandat despre măsura ce
a fost luată în privinţa lor, cu posibilitatea persoanei ale cărei tranzacţii financiare au
fost vizate de masură să ia cunoştinţă de activităţile efectuate. Similar procedurii
privind supravegherea comunicărilor, procurorul are posibilitatea de a dispune prin
ordonanţă ca această comunicare să fie amânată până la un anumit termen dar nu
mai târziu de finalizarea cercetărilor şi adoptarea unei soluţii. Datele şi documentele
privind tranzacţiile financiare comunicate de către instituţiile financiare, vor putea fi
valorificate în dosarul în care au fost solicitate fără a fi necesară o procedură specială
în acest sens, acestea având natura juridică a unor mijloace de probă. De altfel în
8
ceea ce priveşte extrasul conturilor acestea pot fi valorificate în cuprinsul unei
expertize financiar-contabile. În situaţia în care se urmăresc doar anumite tranzacţii
bine determinate, pentru lămurirea cărora nu sunt necesare cunoştinţele unui expert,
apreciem că datele obţinute din examinarea rulajului de cont pot fi valorificate în
dosarul penal în cuprinsul unui proces-verbal care până la înscrierea în fals se bucură
de prezumţia de autenticitate.

Considerăm că necesită explicaţii suplimentare situaţiile în care se solicită

instituţiilor bancare predarea înregistrările video de la bancomate sau din interiorul
băncilor spre a fi utilizate ca mijloace de probă pentru identificarea persoanelor
bănuite de comiterea unor fapte penale (ex. infracţiuni informatice; infracţiuni
rutiere, etc.). Este necesară precizarea că în situaţia în care înregistrările video conţin
informaţii cu privire la clienţii instituţiei bancare, putem vorbi despre existenţa unor
tranzacţii financiare fiind necesară emiterea unui mandat de către judecător avându-
se în vedere că potrivit art. 111 alin. 1 din OUG nr. 99/2006, secretul bancar este
independent de modalitatea şi scopul utilizării acestor informaţii cu caracter special.
Avându-se în vedere că potrivit legislaţiei bancare se consideră client al unei
instituţii de credit, orice persoană cu care, în desfăşurarea activităţilor specifice,
instituţia de credit a negociat o tranzacţie, chiar dacă respectiva tranzacţie nu s-a
finalizat şi orice persoană care beneficiază de serviciile unei instituţii de credit,
inclusiv persoanele care au beneficiat în trecut de serviciile unei instituţii de credit,
rezultă că noţiunea de client este mult mai vastă şi se referă chiar la persoane care în
mod întâmplător s-au aflat în relaţii cu instituţia bancară, deşi nu existau relaţii
contractuale cu banca. În schimb, pentru situaţiile în care prin obţinere înregistrărilor
video se urmăreşte spre exemplu identificarea unor persoane bănuite de comiterea
unor fapte penale considerăm că nu este necesar ca judecătorul de drepturi şi libertăţi
să emită mandat, fiind suficientă ordonanţa procurorului prin care s-a dispus în
temeiul art. 170 C. proc. pen. predarea acestor înregistrări. Astfel, nu orice solicitare
pentru furnizarea de către instituţia de credit a unor înregistrări video aduce atingere
dispoziţiilor cu privire la dezvăluirea secretului profesional bancar urmând a se
aprecia în fiecare situaţie modalitatea în care urmează a se proceda, în funcţie de
gradul de ingerinţă în viaţa privată a persoanei precum şi de informaţiile pe care le
conţin înregistrările video.