CUPRINS

Argument………………………………………………………………………………..
Capitolul I
NOŢIUNI DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE A FICATULUI ŞI CĂILOR BILIARE
1.1. Structura ficatului………………………………………………………………..
1.2. Vascularizaţia şi inervaţia ficatului……………………………………………..
1.3. Fiziologia ficatului………………………………………………………………..
1.4. Structura căilor biliare………………………………………………………….
1.5. Vascularizaţia şi inervaţia căilor biliare……………………………………….
1.6. Fiziologia căilor biliare…………………………………………………………
Capitolul II
NOŢIUNI TEORETICE DESPRE COLICA BILIARĂ
2.1. Definiţie colică biliară…………………………………………………………….
2.2. Etiologia colicii biliare ……………………………………………………...........
2.3. Tabloul clinic al colicii biliare …………………………………………………..
2.4. Explorări în cazul colicii biliare…………………………………………………
2.5. Evoluţia colicii biliare …………………………………………………………..
2.6. Tratamentul colicii biliare………………………………………………………
Capitolul III
ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU COLICĂ
BILIARĂ
3.1. Noţiuni despre nursing…………………………………………………………..
3.2. Rolul şi funcţiile nursei……………..………………………………....................
3.3. Îngrijiri specifice acordate pacienţilor cu colică biliară………………………
3.3.1. Îngrijiri autonome
3.3.2. Îngrijiri delegate
3.3.3. Îngrijiri interdendente
3.4. Îngrijiri pre şi post-operatorii
Capitolul IV
STUDII DE CAZ
4.1. Cazul I…………………………………………………………………………………
4.2. Cazul II………………………………………………………………………………..
FIŞE TEHNOLOGICE……………………………………………………………………

1
 ARGUMENT

Am ales să dezvolt tema Îngrijirea pacienţilor cu colică biliară, întrucât colica biliară
este o afecţiune des întâlnită, ale cărei manifestări de dependenţă le-am regăsit de cele mai multe
ori în cercul de prieteni. Odată recunoscute, acestea pot fi tratate la timp, printr-un regim
alimentar echilibrat şi urmarea conduitei medicale.
Colica biliară apare ca urmare a contracţiei muşchilor vezicii biliare sau a căilor biliare
(cauzele pot fi un calcul biliar sau o infecţie biliară). Acest tip de colică se întâlneşte la vârsta
adultă (mai ales la femei) şi este favorizată de alimentaţie (mâncăruri grase, ouă, smântână,
sarmale) asociată cu oboseala fizică, stări nervoase, supărări, emoţii puternice.
Diagnosticul şi tratamentul colicii biliare, alături de îngrijirile pe care nursa le
efectuează, precum un stil de viaţă sănătos, fac ca această afecţiune să fie ţinută sub control.
Prin tema aleasă, Îngrijirea pacienţilor cu colică biliară şi prin competenţele pe care
le-am dobândit pe parcursul anilor de studiu, am descoperit că pot veni în sprijinul pacienţilor cu
colică biliară şi îmi pot aduce aportul la educarea populaţiei şi promovarea sănătăţii.
Colica biliară este o boală care poate fi prevenită printr-un stil de viaţă sănătos,
controale medicale şi luarea în calcul a unor manifestări de dependenţă precum: durere puternică
situată la nivelul ficatului, sub coastele din partea dreaptă, însoţită de agitaţie, frisoane şi adesea
febră tranzitoriu, greţuri si vărsături, la început bolnavul vărsând alimente, apoi un lichid galben
şi amar (bila), rolul nursei în îngrijirea acestor pacienţi fiind extrem de benefic.
Având în vedere că această afecţiune se instalează brusc, la câteva ore după masă (în
special după cea de seară), de cele mai multe ori noaptea, primele îngrijiri pe care nursa le acordă
acestor pacienţi în timpul fazei acute şi în primele zile după aceasta sunt următoarele: dieta va fi
lichidă (ceai, compot, supă de zarzavat), fără alimente colecistochinetice de genul ouă, maioneză
smântână, ciocolată, rântaşuri, fără ţigări şi cafea. Regimul alimentar este cel care primează.
Trăim în secolul vitezei, oamenii gătesc şi mănâncă haotic, nerespectând principiile
unei alimentaţii sănătoase, argument pentru care am decis să aprofundez această temă, pentru a
aduce îngrijiri celor care au nevoie de mine, ca şi nursă.
Am realizat că pot veni în ajutorul pacienţilor care suferă de colică biliară prin
acordarea unor îngrijiri sistematice şi prin multă atenţie.

2
 Capitolul I
NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE
A FICATULUI ŞI CĂILOR BILIARE

Ficatul este cea mai mare glandă a tubului digestiv. Este situat în etajul supramezocolic, în
partea dreaptă, sub diafragmă, deasupra colonului transvers şi a mezocolonului, la dreapta stomacului.
Are o consistenţă fermă şi o culoare brună. La cadavru cântareşte 1500 g, iar la individul viu se adaugă
încă 800-1000 g cât cântareşte sângele depozitat în ficat. Are forma unui ovoid tăiat oblic, având 28
cm în sens transversal şi 16 cm în sens antero-posterior. Ficatul are o faţă superioară, una inferioară, o
margine inferoiară şi o margine posterioară mai lată.1
Faţa superioară (diafragmatică) este divizată în doi lobi: ( stâng şi drept ) prin ligamentul
falciform,întins de la faţa superioară a ficatului la diafragmă. Lobul stâng este mai mic decât cel drept.
Prin intermediul diafragmei, faţa superioară vine în raport cu inima, învelită de pericard, şi cu bazele
celor doi plamâni, tapetate de pleură.
Faţa inferioară (viscerală) este parcursă de trei şanţuri, dintre care două sunt sagitale,iar al
treilea transvers.Şanţul transvers reprezintă hilul ficatului, locul de intrare şi ieşire al elementelor
pediculului hepatic ( intră artera hepatică, vena portă,nervii hepatici, ies limfaticele şi căile biliare).
Şanţul sagital stâng conţine, în segmentul anterior, ligamentul rotund provenit din obliterarea venei
ombilicale, iar în segmentul posterior cordonul fibros Arantius care la făt face legătura între vena
ombilicală şi vena cavă inferioară.
Şanţul sagital drept prezintă, în segmentul anterior, fosa cistică în care se găseşte vezica biliară,
iar în segmentul posterior vena cavă inferioară. Cele trei şanţuri împart faţa viscerală a ficatului în
patru lobi:
 Lobul stâng prezintă impresiunea gastrică mare, iar înapoia acestuia impresiunea esofagiană
mică;
 Lobul drept vine în raport cu o serie de organe care lasă mai multe impesiuni şi anume:
impresiunea colică, lăsată de unghiul drept al colonului, impresiunea duodenală, lăsată de
flexura superioară a duodenului, impresiunea suprarenală ( glanda suprarenală dreaptă ) şi
impresiunea renală ( rinichiul drept );
 Lobul pătrat, situat anterior de hil, prezintă impresiunea pilorică;
 Lobul caudat, situat posterior de hil, prezintă două procese: unul spre stânga, numit procesul
papilar, şi altul spre dreapta, procesul caudat.

1
Niculescu Cezar, ş.a, Anatomia şi fiziologia omului, Ed.Corint, Bucureşti, 2009, p.292
3
 Marginea inferioară este ascuţită şi prezintă două incizuri, una la stânga, inciz ura ligamentului
rotund, cea de-a doua la dreapta, incizura cistică, ocupată de fundul vezicii biliare. Marginea
posterioară aparţine feţei superioare a ficatului. Pe ea se află aria nudă a ficatului, care este lipsită de
peritoneu şi aderă intim la diafragmă prin tracturi conjunctive. Ea corespunde vertebrelor T 12- T 11.
Extremitatea dreaptă este voluminoasă, poziţionată în hipocondrul drept şi se identifică cu
porţiunea dreaptă a feţei diafragmatice. Extremitatea stângă este subţire, turtită şi interpusă între
stomac şi diafragmă.

1.1. Structura ficatului.

La exterior, ficatul este acoperit de peritoneul visceral ce îl constituie tunica seroasă a acestuia.
Astfel, peritoneul tapetează faţa viscerală şi majoritatea feţei diafragmatice. Foiţele peritoneale,
superioară şi inferioară, tind să se apropie la nivelul porţiunii posterioare a feţei diafragmatice,
alcătuind ligamentul coronar2.
De pe ficat pe organele din proximitate, peritoneul constituie ometul mic, ligamentul falciform,
coronar sau ligamentele triunghiulare. Pe faţa rotundă a peritoneului se distinge un strat subţire de
ţesut conjunctiv ce constituie tunica subseroasă.
Sub peritoneu, ficatul este căptuşit de o membrană rezistentă cu un grad scăzut de
extensibilitate, denumită tunica fibroasă. Aceasta aderă intim la peritoneu, iar suprafaţa ei profundă
vine în contact cu ţesutul hepatic.
22
Niculescu Cezar, ş.a, op. cit., p. 294
4
 La nivelul hilului, tunica fibroasă se condensează şi formează placa hilară, care se reflectă
ulterior şi pătrunde în interiorul ficatului pe calea ramificaţiilor elementelor componente ale pedicului
hepatic, îmbrăcându-le în teci perivasculare. Ansamblul acestor teci constituie capsula fibroasă
perivasculară sau capsula Glisson, semitransparentă, ce se prelungeşte până în spaţiile porte, unde se
organizează sub forma stromei conjunctive subţiri, al căror traiect se insinuează printre lobulii hepatici
înconjurându-i parţial.
Unitatea anatomică structurală a ficatului este reprezentată de lobulul hepatic. Acesta are
formă ovoidă, iar dimensiunile lui sunt apreciate în medie la 1,5 – 2 mm lungime şi 1 mm lăţime.

1.2. Vascularizaţia şi inervaţia ficatului

Ficatul are o dublă vascularizaţie: nutritivă şi funcţională.
Vascularizaţia nutritivă este reprezentată de artera hepatică, ramură din trunchiul celiac, care
aduce la ficat sânge încărcat cu O2.
Artera hepatică urcă în pediculul hepatic şi la nivelul hilului se divide într-o ramură dreaptă şi
una stângă. Ramura dreaptă se împarte în două ramuri segmentare: una pentru segmentul anterior al
lobului drept, alta pentru segmentul posterior al lobului drept.
Din arterele segmentare se desprind ramuri segmentare. Ultimele ramuri ale arterei hepatice
sunt ramurile perilobulare din spaţiul portal. Ele pătrund în lobul hepatic, terminându-se în sinusoidul
hepatic.
Vascularizaţia funcţională este realizată de vena portă, care începe prin capilare la nivelul
tubului digestiv şi sfârşeşte prin capilare la nivelul ficatului.
Vena portă se formează înapoia colului pancreasului, din unirea venelor mezenterică
superioară, splenică şi mezenterică inferioară. Vena portă aduce la ficat sânge încărcat cu substanţe
rezultate în urma absorbţiei intestinale. Ea urcă în pendiculul hepatic şi, ajunsă în hilul ficatului, se
împarte, ca şi artera hepatică, într-o ramură dreaptă şi o ramură stângă.
Ultimele ramificaţii ale venei porte sunt ramurile perilobulare de la nivelul spaţiului
portal.Acestea pătrund în lobul ficatului, unde se capilarizează formând sinusoidele hepatice.Sângele
venos al ficatului este colectat de 2-3 vene hepatice care ajung în vena cavă inferioară. Nervii ficatului
provin din plexul hepatic, alcătuit din fibre simpatice care ies din ganglionul celiac şi din fibre
parasimpatice care se desprind din ambii nervi vagi.
Datorită presiunilor reciproce exercitate de lobulii din vecinătate, în număr de 5-6, marginea
externă a lobulului hepatic dobândeşte faţatele plane, forma acestuia devenind poliedrică. Fiecare

5
spaţiu interlobular conţine câte o ramificaţie a venei porte, vena interlobulară, o ramificaţie a arterei
hepatice,artera interlobulară, vase limfatice şi filete nervoase.
Vascularizaţia lobului hepatic cuprinde o reţea circulatorie aferentă, alcătuită din ramificaţiile
venei porte şi arterei hepatice şi o reţea circulatorie eferentă, alcătuită din ramificaţiile venelor
hepatice. Sângele port abordează lobulul hepatic prin zona periferică a acestuia, unde se găseşte o
ramificaţie a venei porte reprezentată de vena interlobulară. Aceasta se anastomozează cu similarele ei
constituind reţeaua venoasă portă porilobulară, ale cărei ramificaţii pătrund în lobul pentru a se
capilariza imediat.
La joncţiunea dintre aceste ramificaţii venoase şi capilarele sinusoide se găseşte un aparat
sfincterian ce controlează fluxul venos portal. Sângele arterial este transportat prin intermediul arterei
hepatice şi a ramificaţiilor sale, urmând un traseu paralel şi asemănător cu cel port. Astfel, sângele
oxigenat se colectează în sinusoidele lobului hepatic, unde are loc combinarea dintre sângele venos
portal funcţional ce deţine substanţe hrănitoare absorbite la nivel intestinal şi sângele arterial nutritiv
destinat hepatocitelor. Sângele care circulă prin venele hepatice descrie circulaţia eferentă.
Venele hepatice provin din capilarele lobului hepatic şi converg către linia axială a lobului,
unde se găseşte vena centrolobulară. Aceasta primeşte sângele încărcat cu CO2 şi metaboliţii rezultaţi
din activităţile complexe ale hepatocitelor şi îl transportă afară din lobul prin vena supralobulară către
venele suprahepatice,tributare venei cave inferioare.
Inervaţia ficatului se face prin filetele nervoase simpatice pe care ficatul le primeşte de la
plexul celiac şi filete nervoase parasimpatice de la nervul vag prin micul epiplon.
Nervii ficatului provin din plexul hepatic, format din fibre simpatice ce ies din ganglionul
celiac si din fibre parasimpatice ce se desprind din ambii nervi vagi. Sinapsa fibrelor simpatice este in
ganglionul celiac.
Se disting doua plexuri nervoase distincte: anterior şi posterior.
Plexul anterior provine din partea stanga a plexului celiac si realizeaza o retea in jurul arterei
hepatice medii, inervand ficatul stang.
Plexul posterior este format din 3 sau 4 trunchiuri nervoase bine individualizate care provin
din partea dreapta a trunchiului celiac si inerveaza ficatul drept. El contine nervul rectocoledocian si
nervul extern al veziculei biliare. Ramurile destinate ficatului formeaza plexul hepatic, care se dispun
in doua planuri:
 plexul hepatic anterior, contine fibrele venite din ambii ganglioni celiaci, dar mai ales din cel
stang; mai cuprinde si fibre din nervul vag drept;
 plexul hepatic posterior primeste fibre din ganglionul celiac drept si din vagul stang.

6
 1.3. Fiziologia ficatului
Ficatul are o mare capacitate de regenerare, demonstrată prin faptul că după o hepatectomie
parţială, regenerarea începe după 24 de ore, atinge maximul în 4-5 zile şi se termină în 14 zile.3
Vom enumera şi dezvolta în acest subcapitol principalele funcţii ale ficatului, funcţii ce sunt
îndeplinite la nivelul hepatocitului, aşa cum apar în opinia lui Corneliu Borundel:
 Funcţiile metabolice se exercită în metabolismul glucidic, proteic şi mineral.
În metabolismul glucidic ficatul intervine în transformarea glucidelor în glicogen, asigurând
rezerve de glucoză şi menţinerea homeostaziei glicemice. La nevoie, fabrică glucoză din proteine şi
grăsimi (gliconeogeneză). În metabolismul proteic, ficatul are funcţie proteino formatoare de echilibru
proteic şi ureogenă. Sintetizează albumina şi fribinogenul.
În metabolismul lipidelor intervine în absorbţia grăsimilor, în sinteza colesterolului,
lipoproteinelor fosfolipidelor şi trigliceridelor.
În metabolismul mineral acţionează prin depozitarea fierului şi a cuprului şi intervine în
repartiţia apei şi a electroliţilor în organism.
 Funcţia biliară comportă secreţia şi excreţia bilei are rol în digestia şi absorbţia grăsimilor şi a
vitaminelor liposolubile a fierului şi calciului alimentar. Bila conţine 97% apă şi săruri biliare pigmenţi
biliari, colesterol, lecitine şi săruri anorganice.

3
Corneliu Borundel, Medicină intrenă pentru cadre medii, Editura All, Bucureşti, 2009, p. 505
7
  Funcţia antitoxică: ficatul dispune de activităţii prin care substanţele toxice sunt transformate
în substanţe mai puţin toxice şi eliminate ca atare. Neutralizarea substanţelor toxice este realizată de
ficat cu ajutorul proceselor de conjugare, cu sulful de exemplu. Ficatul reprezintă depozit de vitamine.
 Sinteza fermenţilor este îndeplinită tot de ficat. Fermenţii sunt complexe macromoleculare
legate de grupări active iar sinteza lor reprezintă activitatea hepatocritului. Ficatul mai intervine în
menţinerea echilibrului acido bazic, are rol de depozit al apei şi posibilitatea de a echilibra perturbările
circulatorii.

1.4. Structura căilor biliare

Căile biliare constituie un ansamblu complex de canale, prin care produsul de secreţie externă
a ficatului, bila este transportată de la nivelul hepatocitelor până în duoden. Acestea au forma unui
arbore ale cărui ramuri fine îşi au originea la nivelul spaţiilor aflate între două celule hepatice, unde se
formează caniculele biliare, şi se termină prin canalul coledoc, care ar constitui trunchiul acestui
arbore.
Segmentele din interiorul ficatului poartă numele de căi biliare intrahepatice, iar cele din
exteriorul ficatului sunt căi biliare extrahepatice, care prezintă o deosebită importanţă funcţională şi
clinică tratată în detaliu în secţiunea căi biliare – vezică biliară.
Căile biliare intrahepatice iau naştere de la nivelul capilarelor biliare, care se formează între
faţetele aflate în contact ale hepatocitelor adiacente. Canaliculele biliare ale unui lobul hepatic nu deţin
perete propriu şi ca atare se anastomozează între ele sub forma unei reţele tridimensionale, iar către
zona periferică formează caniculele intralobulare Hering, care converg spre caniculele perilobulare,
deschise la rândul lor în canicule interlobulare, situate în spaţiile porte. Acestea din urmă conduc bila
prin canaliculele bilifere către ductul hepatc drept şi respectiv stâng.În general, traiectul căilor biliare
intrahepatice respectă modul de ramificaţie al venei porte şi arterei hepatice.
Căile biliare extrahepatice cuprind canalul hepatocoledoc şi un aparat diverticular (format din
vezica biliară şi canalul cistic).
Canalul hepatic comun se formează din unirea, la nivelul hilului, a celor două canale hepatice,
stâng şi drept. Canalul coledoc ţine de la locul unde, în canalul hepatic comun, se deschide canalul
cistic şi până la papila mare de la nivelul duodenului. Lungimea sa variază după locul unde se face
acestă joncţiune. În medie lungimea canalului coledoc este de 6 cm şi are un calibru de circa 0,7 cm.
Histologic, coledocul continuă structura canalului hepatic.
Peretele său este prevăzut cu mucoasă, submucoasă şi musculoasă. Mucoasa are un singur strat
de celule, cu glande mucoase, ale căror orificii de deschidere sunt vizibile cu ochiul liber. Epiteliul

8
glandelor este cilindric şi înconjurat de ţesut conjunctiv, în care se găseşte o reţea vasculară. În
porţiunea sa intramurală, mucoasa prezintă pliuri care se pot prelungi în orificiul papilar şi pot fi
confundate cu formaţiuni polipoase sau aderenţe inflamatorii. Peretele coledocului conţine, în
majoritatea cazurilor, fibre musculare şi elastice.
La nivelul ampulei hepato-pancreatice se află un sfincter muscular, sfincterul Oddi. Canalul
cistic leagă calea biliară principală cu vezica biliară. El urcă spre vezica biliară, având o lungime de 3
cm şi un calibru de 4 mm. Canalul cistic are rolul de a conduce bila în perioadele interdigestive spre
vezica biliară.
Vezica biliară (colecistul) este un rezervor în care se depozitează bila în perioadele
interdigestive şi se concentrează prin absorbţia de apă şi secreţia de mucină de către epiteliul vezicii
biliare4.
Vezica biliară este situată pe faţa viscerală a ficatului, are formă de pară, cu lungimea de 8-10
cm şi lăţimea de 4 cm. Prezintă un fund,un corp şi un col. Fundul vezicii reprezintă extremitatea
anterioară a vezicii şi depăşeşte marginea inferioară a ficatului. Corpul vezicii, a cărui faţă inferioară
este acoperită de peritoneu, vine în raport superior cu ficatul, iar inferior cu lobul transvers. Colul
vezicii se continuă cu canalul cistic.
Canalul cistic face legătura între vezica biliară si canalul hepatocoledoc. Lungimea sa este
foarte inconstantă: variază între 2 şi 10 cm şi are un diametru mediu de 0,2 – 0,3 cm. Porţiunea
proximală are membrana mucoasă dispusă în 5 – 7 falduri, dând aparenţa unei valvule spirale. A doua
parte a canalului este netedă şi se articulează cu canalul hepatic comun în unghi ascuţit. Regiunea
formată din infundibul, col şi cistic, formează sifonul vezicular, cu rol important în fiziologia şi
patologia biliară.

4
Niculescu Cezar, ş.a, op. cit., p. 296
9
 1.5. Vascularizaţia şi inervaţia căilor biliare.
Sângele arterial vine de la veziculă prin artera cistică, ramură a arterei hepatice.Capilarele
arteriale formează o reţea subepitelială în jurul canalelor biliare.Venele superficiale, care strâng
sângele din jumătatea inferioară a veziculei, se varsă în ramura dreaptă a venei porte iar cele profunde,
care strîng sîngele venos din partea superioară a colecistului, pătrund în parenchimul hepatic şi se
anastomozează cu vasele acestuia.
Limfaticele sunt dispuse într-un plex subseros, unul musculos şi altul submucos. Se reunesc la
nivelul colului şi interferează ganglionul colului, ganglionul Mascagni şi al hiatusului. Prin ganglionii
periportali şi retroduodenali, au relaţii cu apendicele şi capul pancreasului. Inervaţia veziculei şi a
căilor biliare derivă din splahnic şi ramura dreaptă a nervului vag. Fibrele nervoase pleacă din plexul
hepatic şi pătrund în peretele veziculei, de-a lungul vaselor sangvine. Acestea formează o reţea în
stratul conjunctiv submezotelial, din care se desprind două plexuri, etajate în stratul muscular si
corion. Din aceste plexuri pleacă fibre la adventicea vaselor, fibrele musculare şi epiteliul vezicular,
unde se termină prin dispozitive nervoase fine (în formă de butoni), care intră in raporturi strânse cu
celulele epiteliale.
Colul vezicular, coledocul – mai ales în porţiunea sa terminală - prezintă o bogată inervaţie,
microganglionii punându-se în evidenţă în grosimea peretelui. Fibrele senzitive care pornesc de la
căile biliare merg pe calea simpaticului, pâna la ganglionii , de partea dreaptă, şi
, de partea stîngă. Acestă inervaţie senzitivă bilaterală explică topografia unor zone
dureroase în afecţiunile biliare. Inervaţia motorie a sfincterului Oddi este dată de nervul vag, cel puţin
în porţiunea superioară a sfincterului. Vasomotricitatea căilor biliare este dependentă de simpatic.

10
 1.5. Fiziologia căilor biliare
Bila este produsul secreţiei biliare, iar conţinutul său variază după cum este vorba de bila
hepatică sau de cea veziculară.
Bila hepatică are o culoare galbenă-aurie. Când concentraţia în pigmenţi este mai mare, are
culoare mai închisă. Ingestia de carne scade PH-ul, în timp ce o alimentaţie bogată în vegetale creşte
PH-ul bilei. Bila hepatică conţine 97% apă şi restul pigment colesterol, grăsimi, acizi graşi, lecitină,
fosfaţi, mucină, albumină şi alte proteine plasmatice. Prezenţa albuminelor în bilă a fost pusă pe seama
capacităţii ficatului de a sintetiza albuminele.5
Bila hepatică este secretată continuu, dar cantitatea variază în 24 ore, iar volumul variază între
350 si 1000ml.
Acizii biliari, după formarea lor în ficat, prin conversiunea colesterolului, sunt excretaţi de bilă
în proporţie de 80-90%, iar restul de 10-20% se elimină prin materiile fecale, sub foemă de sterol
neutru. Conjugarea acizilor biliari se face la nivelul ficatului.
Acizii biliari reabsorbiţi la nivelul ficatului, sunt transportaţi de sângele port la ficat. Mici
cantităţi se întorc în circulaţie, pec alea limfaticelor de la nivelul intestinelor. După absorbţia în sânge,
acizii biliari sunt extraşi de ficat, conjugaţi şi reexcretaţi în bilă.
Pigmenţii biliari. Bilirubina este continuu secretată de ficat în bilă. Pigmenţii biliari pot fi
absorbiţi în cantităţi foarte mici prin mucoasa veziculei biliare şi canalale limfatice ale peretelui
acesteia.
Funcţiile bilei sunt deosebit de importante pentru digestie şi metabolism.
În accepţiunea lui Gheorghe Bucur, bila intervine în următoarele procese :
 Neutralizează chimul acid care pătrunde în duoden, realizând un PH favorabil acţiunii
enzimelor pancreatice şi intestinale
 Intervine în digestia grăsimilor de către sucul pancreatic şi intestinal, stimulând activitatea
lipazelor
 Funcţionează ca tampon, cu rol în menţinerea echilibrului ionic, în cursul proceselor de
digestie
 Transportă unele produse de degradare, cum sunt pigmenţii biliari
 Excretă unele substanţe, ca medicamente, metale
 Menţine perisistaltismul normal al intestinului
 Are acţiune bacteriostatică, inhibând creşterea de Echerichia Coli
Bila poate avea şi efecte toxice: acţiunea toxică s-ar explica prin inhibiţia colinesterazei.

5
Gh. Bucur, Căile biliare, fiziopatologie, clinică, tratatament, Editura Medicală, Bucureşti, 1971
11
 Capitolul II
NOŢIUNI TEORETICE DESPRE COLICA BILIARĂ

2.1. Definiţie colica biliară

Colica biliară reprezintă o durere acută, violentă în hipocondrul drept cu iradiere în spate, la
baza hemitoracelui drept, spre omoplatul şi umărul drept. Uneori, iradiază spre epigastru sau spre
regiunea antero-laterală dreaptă a gâtului.
Colica biliară apare atunci când există calculi în vezică sau căi biliare sau când vezica este
inflamată. În suferinţele cronice, durerea este cu totul necaracteristică, iar celelalte tulburări sunt
nespecifice. Apare astfel confuzia cu durerea organelor vecine. Inflamaţia, mai ales când se însoţeşte
de iritaţie peritoneală, permite palparea unei vezicule mărită sau dură6.

2.2. Etiologia colicii biliare

Mecanismul prin care apare colica biliară implică dilatarea căilor biliare sau a colecistului.
Aceasta apare de obicei printr-un obstacol la nivelul lor, indiferent de natura acestuia sau datorită
proastei evacuări a colecistului fără existenţa unui obstacol.
Cele mai frecvente cauze de colică sunt:
-litaza biliară- calculi la fiere (cea mai frecventă cauză )
-funcţionarea defectuoasă a muşchiului canalului coledoc
-infecţii biliare, tumori de căi biliare, parazitoze biliare.
Din punct de vedere etiologic de cele mai multe ori colica biliară este reprezentată de litiaza
biliară sau de inflamaţii ale căilor biliare.
Colica biliară poate rezulta şi din acţiunea concomitentă a mai multor factori biliari si
extrabiliari. Etiologic mai putem enumera condiţiile alergice, reflexogene, extrabiliare cum sunt
emoţiile, supărările, eforturile, sarcina, modificări bruşte ale obiceiurilor alimentare.
Declanşarea colicii biliare poate fi determinată de mese bogate in lipide sau alte abuzuri
alimentare ca: grăsimile, rântaşuri, ouă, frişcă, ciocolată, varză, maioneză.
Colica biliară apare de obicei după ingerarea unor alimente care produc contracţia vezicii
biliare. Datorită acestor contracţii, calculii din interiorul colecistului se muşcă şi în momentul când
ajung spre ieşirea din colecist, produc o durere intensă.
Alimentele generatoare de colici biliare sunt: ouăle şi preparatele din ouă, grăsimile ( ulei, unt,
margarină), carnea grasă sau mai greu digerabilă ( miel, porc), mezeluri grase, sarmale, chiftele, ardei

6
Corneliu Borundel, Medicină intrenă pentru cadre medii, Editura All, Bucureşti, 2009, p. 543
12
umpluţi, ciocolata, cafeaua şi toate băuturie cu cofeină. O persoană cu o piatră în colecist trebuie să
aibă mare grijă în consumarea acestor alimente şi să nu abuzeze de ele.
Criza de colică biliară, care apare de obicei după ingerarea unor astfel de alimente, se
declanşează în general noaptea spre dimineaţă.
Colecistul are rolul de a stoca bila între mese şi de a o elbera în duoden în timpul meselor
pentru a ajuta la procesul de digestie. Când bila este foarte vâscoasă, cu multe cristale de colesterol,
acestea percipită şi se unesc între ele formând o piatră. Procesul este ajutat de o bilă leneşă, care nu
permite evacuarea adecvată a bilei în duoden. Aceasta stagnează mai mult în colecist şi astfel e ajutat
procesul de precipitare a colecistului şi sărurilor biliare.
Factorul de natură alergică a fost incriminat în ultimul timp, acordându-se tulburărilor alergice
localizate la ficat, pancreas, stomac, intestin un rol astenizant asupra musculaturii netede a căilor
biliare. Aceleaşi tulburări ar determina cefaleea migrenoasă şi durerile din hipocondrul drept.7

2.3. Tabloul clinic al colicii biliare

În afecţiunile biliare durerea poate să fie extrem de puternică,cum se întâmplă în colica biliară,
sau moderată, ori să se reducă la o simplă jenă sau senzaţie de greutate în hipocondrul drept.
Tulburările dispeptice sunt frecvente şi se manifestă prin inapetenţă, gust amar în gură, senzaţie
de gură coclită, dimineaţa la deşteptare, senzaţie de plenitudine şi balonări postprandiale. Greţurile
sunt uneori permanente, iar vărsăturile sunt alimentare sau bilioase şi nu atenuează totdeauna suferinţa.
Alteori, dispepsia are pe prim-plan senzaţia de arsură retrosternală sau eructaţiile, orientând
diagnosticul spre alte afecţiuni digestive. Constipaţia şi diareea se pot întâlni izolat sau însoţind
simptomele de mai sus. Frisoanele şi febra sunt destul de des provocate de boli biliare.
Cefaleea, uneori cu caracter de migrenă, se întâlneşte des la biliari. Astenia,starea de anxietate
şi tulburările de somn sunt prezente frecvent la colecistopaţi, mai ales la femei, şi pot eticheta aceşti
bolnavi ca nevrotici.
Când apare colica biliară, aceasta este severă, se intensifică rapid, durează câteva ore, deşi are
caracter intermitent de colică. Confuzii pot apărea în durerile esofagului inferior, stomacului,
duodenului şi pancreasului.

7
Gh. Bucur, op. cit., p. 195
13
 2.4. Explorări în cazul colicii biliare
Colecistectomia este rezervată următoarelor situaţii: pacienţii simptomatici (colici în pofida
unei alimentaţii sărace în grăsimi); persoane cu complicaţii anterioare litiazei; pacienţii asimptomatici
cu risc crescut de complicaţii (pacienţi cu calculi > 2 cm, coliă biliară calcifiată).
Agenţii orali de dizolvare (acid chemodezoxicolic) dizolvă parţial calculii, dar nu acţionează pe
calculii mari. Litotripsia cu undă de şoc extracorporeală, urmată de litolitice este eficace uneori.
Explorarea radiologică, prin radiografie “pe gol” poate pune în evidenţă calculi radioopaci
sau veziculă cu pereţi calcifiaţi.
Colecistografia cu substanţă de contrast (derivat tetraiodat de fenolftaleină opac la raze), dă
rezultate exacte în 90% din cazuri. Este contraindicată în afecţiuni hepato-biliare acute, insuficienţă
renală, stări febrile şi alergie la iod8.
Prin colecistografie se evidenţiază capacitatea de concentrare, anomalii congenitale, procese
inflamatorii, obstacole, tulburări dinamice, calculi.
Colangiografia cu substanţă de contrast intravenos permite o vizualizare mai bună. Rezultatele
sunt bune numai dacă funcţia excretorie este bună.
Radiografia simplă (directă) poate să pună în evidenţă calculii impregnaţi cu săruri de calc.
Tubajul duodenal oferă informaţii utile. Se introduce sonda Einhorn, dimineaţa pe nemâncate
până la 45 -55 cm de la arcada dentară.
La persoanele sănătoase după introducere se scurge un lichid galben-verzui, opalescent, bila A,

duodenală. După introducerea a 30 de , pe sondă la 10-20 minute, se scurg 30-40 ml de

bilă veziculară(bila B) închisă la culoare. După alte 15-20 minute, bila este din nou deschisă la
culoare, galben-aurie(bila C). Pentru a se asigura de scurgere completă se instilează pe sondă 40 ml
ulei după care la 10-20 minute se mai scurg 5-10 ml, bilă brună.
În timpul tubajului nu apar dureri. În afecţiuni inflamatorii ale căilor biliare apar modificări de
durată a unor timpi şi a ale cantităţii fluxului biliar. În obstrucţia canalului cistic bila nu se mai scurge.
În bila recoltată se fac examene chimice şi microscopice. Cele mai multe afecţiuni ale căilor
biliare sunt asociate cu existenţa calculilor.
Mărirea într-un punct sau consistenţa dură sugerează o tumoare, sensibilitatea o inflamaţie(ex.
hepatita), creşterea rapidă de volum o insuficienţă cardiacă dreaptă, steatoză. Ficatul cirotic este ferm
şi nodular, adesea mărit.
Examenele sangvine sunt utilizate pentru evaluarea şi diferenţierea diferitelor tipuri de boli
hepatice(inflamatoriii, metabolice, vasculare, hepato-biliare).

8
Corneliu Borundel, op.cit., p.543
14
 Bilirubina furnizează informaţii asupra funcţiilor metabolică şi excretorie ale ficatului.
Explorarea funcţiei biliare. Se cercetează bilirubina în sânge, urină şi materii fecale.
Bilirubina indirectă creşte în icterul hemolitic, iar cea directă în icterul hepato-celular şi în icterele
obstructive.
Bilirubinemia dă informaţii asupra intensităţii icterului, şi nu asupra gravităţii. Absenţa
produşilor săi de oxidare în fecale şi urină indică obstrucţie biliară. Administrarea antibioticelor cu
spectru larg face ca dozarea acestor ultimi doi produşi să fie fără valoare.
Explorarea metabolismului protidic(albumine, globuline), sinteza imunoglobinelor, unor
factori de coagulare, metabolismul aminoacizilor, ureea, creatinina, acidul uric. Ficatul deţine un rol în
aceste funcţiuni, dar nu decisiv.
Explorarea metabolismului glucidic presupune cercetarea toleranţei la glucoză.
În metabolismul lipidic se dozează colesterolul total şi esterificat.
Examenul de laborator vizează sângele, urina, materiile fecale şi bila.

2.5. Evoluţia colicii biliare

O colică biliară nu este de obicei periculoasă şi în marea majoritate a aczurilor nu mai ste
urmată de complicaţii. La nivelul căilor biliare, cele mai multe complicaţii sunt generate de infecţii:
colecistita acută, angiocolita acută.
Prognosticul rămâne puţin grav, în general şi depinde de respectarea dietei şi a inflamaţiilor
supraadăugate. Complicaţiile care pot surveni impun însă un pronostic sever.

2.6. Tratamentul colicii biliare

 Tratamentul profilactic
Profilaxia se realizează evitând abuzurile alimentare, sedentarismul, surmenajul şi constipaţia.
Se recomandă de asemenea tratatarea corectă a tulburărilor endocrine, a bolilor de nutriţie, infecţii
biliare şi intestinale.
 Tratamentul dietetic
Regimul alimentar va fi hidric, minimum 24 de ore: ceai, limonadă, suc de fructe; apoi se va
trece la supe de zarzavat strecurate, lapte îndoit cu ceai, iaurt iar mai târziu piureuri de legume, cartofi,
paste făinoase, compot, iar după 4-5 zile se va trece la dieta litiazicului cronic.
Va fi oprit consumul de alimente şi băuturi reci, în schimb, se recomandă mesele principale să
fie încheiate cu o infuzie caldă.

15
 Vor fi interzise slănina, salamul, cârnaţii, şunca grasă, icrele, gălbenuşul d eou, carne de raţă,
gâscă, ciupercile, smântâna, frişca, cremele, sosurile, prăjelile, ceapa, condimentele iritante, ciocolata,
cafeaua, alcoolul, nucile, alunele.
 Tratamentul medicamentos
Bolnavul va rămâne în repaus complet pe marginea hipocondrului drept: aplicaţii calde, iar în
caz că există febră se va pune o pungă cu gheaţă.
Se face un tratament pentru calmarea durerilor, şi pentru combaterea infecţiei (dacă există
frisoane, febră, dureri vii de cap), oprirea vărsăturilor, prevenirea dezechilibrelor circulatorii.
Combaterea spasmului dureros cu Papaverina, Atropină, Scobutil compus, Lizadon
(medicamente interzise celor cu glaucom de orice fel şi cu adenom de prostată), Algocalmin, Piafen.
Administrarea parenterală se face cu Scobutil fiole (2-3 pe zi), Sulfat de Atropină (0,5 mg de 2-
3 ori pe zi), Papaverină (2-3 fiole la 24 ore), Nitroglicerină sublingual sau injectabil care reduce
spasmul sfincterului Oddi şi contracţiile veziculei biliare.
Se mai administrează antialgice – Algocalmin, Atidoren şi Fortral.
Dacă durerea din colică nu cedează se recurge la Mialgin (100-150 mg la interval de 6-8 ore),
care are ca efect de a nu provoca spasmul musculaturii netede. Nu se administrează Morfina deoarece
accentuează spasmul sfincterului Oddi şi vărsăturile.
Dacă bolnavul varsă nu se poate administra nimic peroral. Se vor administra supozitoare
(Emetiral), intramuscular(Torecan şi Plegomazin). Tratamentul care urmăreşte dizolvarea calculilor, se
face cu Acid chenodesoxicolic (Chenav, Chendex). Se administrează 500-1000 mg/zi (4-8 capsule), în
trei prize sau într-o singură priză seara la culcare, timp îndelungat (6 luni-2 ani).
Tratamentul hidromineral este recomandabil abia la cel puţin o lună după ultima colică,
staţiunile indicate fiind Sângeorz, Slănic Moldova şi Olăneşti. Agenţii fizici pot fi folosiţi sub formă
de aplicaţii locale de nămol, diatermie şi unde ultrascurte in doze moderate.
 Tratamentul chirurgical
Tratamentul chirurgical este indicat în următoarele situaţii: calculul coledocian persistent;
complicare cu infecţie (colecistică acută, piocolecist, gangrena); veziculă plină cu calculi; confirmarea
diagnosticului la un bărbat, chiar dacă a existat o singură colică în antecedente; dacă debutul şi colicile
au survenit la o femeie după menopauză; când funcţia veziculară este nulă sau redusă; dacă funcţia
veziculară este bună, este preferabil să ne abţinem de la operaţie; bolnavii care au depăşit 60 de ani
este mai bine să fie supuşi intervenţiei chirurgicale.

16
 Capitolul III
ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU
COLICĂ BILIARĂ

3.1. Noţiuni despre Nursing

Nursing-ul este parte integrantă a sistemului de îngrijire a sănătăţii si cuprinde:
 promovarea sănătăţii
 prevenirea bolii
 îngrijirea persoanelor bolnave de toate vârstele, în toate unităţile sanitare,
aşezările comunitare şi în toate formele de asistenţă socială9.
O altă definiţie, în opinia Virginiei Henderson este următoarea: „Să ajuţi individul, fie bolnav,
fie sănătos, să-şi afle calea spre sănătate sau recuperare, să ajuţi individul, fie bolnav, fie sănătos să-şi
folosească fiecare acţiune pentru a promova sănătatea şi recuperarea, cu condiţia ca acesta să aibă
tăria, voinţa sau cunoaşterea, necesare pentru a o face şi să acţioneze în aşa fel încât să-şi poarte de
grijă singur cât mai curând posibil”.
Nursing-ul foloseşte cunoştinţe şi tehnici de ştiinţe fizice, sociale, medicale, biologice şi
umaniste şi se ocupă de aspecte psihosomatice şi psihosociale ale vieţii, deoarece acestea afectează
sănătatea, boala şi moartea.
Procesul de îngrijire este o metodă organizată şi sistematică, ce permite acordarea de îngrijiri
individualizate, astfel, este centrat pe reacţiile particulare ale fiecărui individ, la o modificare de
sănătate.
Etapele procesului de îngrijire sunt următoarele:
-culegerea de date
-analiza si interpretarea lor
-planificarea ingrijirilor
-realizarea intervenţiilor
-evaluarea îngrijirilor
Îngrijirile nursei au caracter continuu şi sunt orientate asupra individului, familiei sau grupului,
contribuind astfel la sănătatea întregii populaţii unei zone.
Intervenţiile nursei nu se orientează aşadar doar spre pacienţii individuali, ci cuprind şi mediul
social, afectiv şi fizic al acestora.

9
Definiţie OMS
17
 În optica Virginiei Henderson, îngrijirile trebuie să fie de suplinire în satisfacerea nevoilor
fundamentale şi să favorizeze drumul spre independenţă, spre câştigarea autonomiei pacientului.

3.2. Rolul şi funcţiile nursei

“Rolul constă în a ajuta persoana bolnavă sau sănătoasă, sa-şi menţină sau recâştige sănătatea,
sau să-l asiste în ultimele sale clipe, prin îndeplinirea sarcinilor pe care le-ar fi îndeplinit singur, dacă
ar fi avut forţa, voinţa sau cunoştinţele necesare. Asistenta medicală trebuie să îndeplinească aceste
funcţii astfel încât pacientul să-şi recâştige independenţa cât mai repede posibil.”10
OMS descrie astfel rolul nursei: rolul nursei în societate este să asiste indivizi, familii şi
grupuri, să optimizeze şi să integreze funcţiile fizice, psihice şi sociale, afectate semnificativ prin
schimbări ale stării de sănătate.
Scopul nursei este de a-i apropia pe indivizi, familie, sau diverse grupuri.
Funcţiile nursei sunt de natura independentă, dependentă şi interdependentă11.
Funcţiile de natură independentă presupun că asistenta medicală asista pacientul din proprie
iniţiativă şi îi oferă:
-îngrijiri de confort, când pacientul nu poate îndeplini independent anume funcţii
-stabileşte relaţii de încredere cu persoana îngrijită şi cu aparţinătorii
-transmite informaţii şi învăţăminte, ascultă şi susţine pacientul
-promovează condiţii mai bune de viaţă şi sănătate
Funcţia de natura dependentă: nursa aplică metode de observaţie, tratament sau readaptare, la
indicaţiile medicului şi observă la pacient modificările generate de boală sau tratament şi le transmite
medicului.
Funcţia de natură interdependentă: asistenta medicală colaborează cu alţi profesionişti din
domeniul sanitar, social, educativ, administrativ. Efectuează acţiuni de depistare a tulburărilor de ordin
fizic, psihic sau social, acţiune de educaţie pentru sănătate, acţiuni de rezolvare a problemelor
psihosociale şi acţiuni privind organizarea şi gestionarea centrelor de îngrijire.

3.3. Îngrijiri specifice acordate pacienţilor cu colică biliară

S-a dezvoltat o nouă concepţie, conform căreia îngrijirile vor fi centrate pe persoana îngrijită,
considerată unitară şi nu pe sarcini.
Îngrijirile nursei pot fi:

Definiţia Virginiei Henderson

10

11
Lucreţia Titircă ş.a., Ghid de nursing cu tehnici de evaluare şi îngrijiri corespunzătoare nevoilor fundamentale, Ed.
Viaţa Medicală Românească, Bucureşti, 2008, p. 16
18
 -îngrijiri autonome
-îngrijiri delegate
-îngrijiri interdependente

3.3.1. Îngrijirii autonome

Nursa asigură repaus fizic, psihic si alimentar în perioada colicii biliare. De asemenea, nursa
supraveghează colica, notând caracteristicile ei şi mijloacele nefarmacologice (punga cu gheaţă),
folosite pentru diminuarea ei.12
Nursa: -învaţă bolnavul cum să prepare alimentele sănătoase, într-un mod care să-i placă; in
perioadele din afara colicii biliare, sunt interzise carnea, şunca, mezelurile, prăjelile, conservele
-în perioadele dureroase, asigură regim hidric, îmbogăţit cu făinoase, supă de zarzavat, brânză
de vaci, carne fiartă de pui sau de vită
- în perioada acută a bolii, asigură repaus fizic, psihic şi alimentar
-explică pacientului că în primele zile după operaţie are voie să mănânce decât supă de
zarzavat strecurată, ceai neîndulcit sau iaurt de băut
-determină pacientul să ingere o cantitate suficientă de lichide
-ajută bolnavul în timpul vărsăturilor, sprijinind-o şi aşezând-o în poziţie de decubit lateral
-captează lichidul de vărsătură în tăviţa  renală, patul fiind protejat cu muşama şi
aleză şi apoi aduce la cunoştinţa medicului
-urmăreşte şi notează în F.O consistenţa şi frecvenţa scaunelor
-ajută pacientul să se deplaseze până la toaletă
-reduce sau opreşte aportul de lichide şi alimente
-monitorizează temperatura corporală, pulsul şi tensiunea arterială
-pregăteşte pacientul pentru exeamenele radiologice şi ecografice
-examenul radiologic şi tubajul duodenal se fac după ce au cedat fenomenele acute
-pregăteşte psihic pacientul înaintea operaţiei
-observă dacă perioada de odihnă corespunde necesităţilor organismului.
-învaţă pacientul cum să execute tehnici de relaxare
-creează un mediu adecvat : linişte, salon aerisit, lenjerie curată de pat şi corp
-observă şi notează pulsul, tensiunea arterială, temperatura şi diureza în F.O.
-ajută pacientul să se poată ridica şi să se deplaseze
-recomandă pacientului mişcare, pentru reluarea tonusului muscular

Lucreţia Titircă, Îngrijiri speciale acordate pacienţilor de către asistenţii medicali, Editura Viaţa Medicală Românească,
12

Bucureşti, 2008, p. 88
19
 -explorează nevoia de cunoaştere a pacientului
-motivează importanţa acumulării de noi cunoştinţe
-redă încrederea pacientului că imobilitatea sa este trecătoare şi că îşi poate relua mersul
-întocmeşte un program de odihnă corespunzător organismului
-identifică obiceiurile şi deprinderile greşite ale bolnavului
-corecteză deprinderile dăunătoare sănătăţii
-ţine lecţii de formare a deprinderilor igienice, de alimentare raţională, mod de viaţă echilibrat :
fierbere, frigere, înăbuşire a alimentelor şi evitarea exceselor alimentare.

3.3.2. Îngrijiri delegate

Nursa: -aplică tratamentul medicamentos prescris de medic - antiemetice, săruri minerale,
antispastic(papaverină, scobutil, atropină) şi antiinfecţios neopiaceu(ampicilină, gentamicină)
-administrează sedative la indicaţia medicului
-recoltează sânge (VSH, hemograma, bilirubina) şi urină pentru examen de laborator, la
indicaţia medicului
-după tratamentul prescris de medicul chirurg, alimentează parenteral pacienta, instituind
perfuzii cu glucoză, vitamine
-la indicaţia medicului:-efectueză la nevoie clismă evacuatoare simplă.

3.3.3. Îngrijiri interdependente

Nursa acordă îngrijiri la realizarea investigaţiilor, în sala de operaţie şi în afara acesteia.

3.4. Îngrijiri pre şi post-operatorii (vezi ANEXA 1 şi ANEXA 3)

3.4.1. Îngrijirile pre-operatorii constau în informarea pacientului asupra necesităţii actului
operator, echilibrarea respiratorie şi circulatorie, pacientul să nu fie deshidratat şi pregătirea psihică.
Operaţia este un eveniment important în viaţa pacientului, generator de stres fizic şi psihic.
Intervine aici şi teama de spital, de anestezie, de operaţie, de suferinţa postoperatorie, ceea ce face ca
bolnavii să fie anxioşi, agitaţi, deprimaţi psihic.
Deasemenea, incizia operatorie determină durere şi predispune la infecţii, anestezicele şi
analgezicele au efect depresiv asupra organismului diminuând durerea dar şi capacitatea de reacţie a
pacientului faţă de stimulii din mediul înconjurător.

20
 În cadrul îngrijirilor preoperatorii, nursa efectuează următoarele intervenţii:
-pentru pacienţii denutriţi, cu dezechilibru hidro-electrolitic şi volemic:
-reechilibrare hidro-electrolitică, cu produse recomandate, în funcţie de natura pierderilor,
pentru pacienţii denutriţi, cu dezechilibru hidroelectrolitic şi volemic
-recoltarea produselor pentru examenele de laborator(sânge, urină)
-notarea zilnică a bilanţului ingesta/excreta
-golirea tubului digestiv.
-pregătirea locală în cazul fistulelor biliare, pentru reintervenţia chirugicală: constă în spălarea
tegumentelor din jur, urmate de un pansament protector, timp de 2-3 zile înaintea intervenţiei

3.4.2. Îngrijirile post-operatorii presupun ca pacientul să prezinte o stare de bine, fără dureri,
să fie echilibrat hidro-electrolitic, respirator şi circulator, sa-şi recapete independenţa în mobilizare, să
se poată alimenta pe cale naturală, iar plaga operatorie să se vindece fără complicaţii.
Perioada postoperatorie imediată este perioada care durează de la sfârşitul intervenţiei
chirurgicale până la restabilirea stării de cunoştinţă şi a funcţiilor vitale; se mai numeşte perioada de
trezire.
Perioada postoperatorie precoce începe din momentul în care pacientul a fost complet
recuperat din anestezie şi se termină în momentul externării13.

În cadrul îngrijirilor postoperatorii, nursa efectuează următoarele intervenţii:

- la sfârşitul intervenţiei, bolnavul va fi transportat în salonul de terapie intensivă, unde ideală ar fi
protezarea respiratorie;
- după actul chirurgical, poziţionează pacientul în poziţie dorsal, iar în seara zilei de după operaţie, în
poziţie Fowler
- monitorizarea pulsului, TA, E.C.G., presiunii venoase centrale, curbei termice, diurezei;
- compensarea pierderilor lichidiene cu menţinerea volemiei aproape de valorile normale;
- susţinerea activităţii cardiace;
- corectarea anemiei prin transfuzii de sânge integral sau masă eritrocitară;
- mobilizarea pacientului se va face precoce, pasiv şi apoi activ, pentru a preveni tromboflebita; se
începe cu mobilizarea în pat, apoi în ăoziţie şezând, pacientul ajutându-se de agăţătoarele fixate la pat
- reluarea alimentaţiei per os odata cu apariţia mişcarilor peristaltice

Asociaţia de Nursing, Florica Udma, Maria Stanciu, Ecaterina Gulie, Matilda Ruxanda, Elena Fercală, Elena lancu, Elena
13

Stănescu, op.cit, p. 34
21
- alimentaţia post-operatorie se reia în funcţie de segmentul operat14.
- supragherea plăgii operatorii şi a aspectului secreţiilor care se exteriorizează pe tubul de dren, pentru
a surprinde la timp o complicaţie de tip hemoragie sau fistulos;
- în caz de vărsături, se evacuează staza gastrică prin sondă, după care se face spălătură cu
presiune redusă ; se administrează pe cale injectabilă, la indicaţia medicului, Torecan
- în caz de balonare, se intoduce tubul de gaze 20-30 minute sau se adminstrează Miostin
intramuscular
- în caz de sughiţ, se aplică o pungă cu gheaţă în regiunea epigastrică sau se injectează iv 20-60
ml de soluţie hipertonă de Nacl(20%)
- pentru prevenirea complicaţiilor pulmonare, se face mobilizare precoce şi gimastică
respiratorie
- evisceraţia se poate produce la sfârşitul primei săptămâni post-operatorii datorită tusei,
strănutului, vărsăturii şi se previne prin comprimarea plăgii cu mâna, în timpul acestor acte
- în cazul unei evoluţii normale şi după reluarea tranzitului intestinal, se poate suprima drenajul
peritoneal
- îngrijiriea plăgii operatorii
- educaţia pacientului pentru a păstra regimul alimentar la domiciliu

14
Lucreţia Titircă ş.a., Ingrijiri speciale acordate pacienţilor de către asistenţii medicali, Editura Viaţa Medicală
Românească, Bucureşti, 2008, p. 93
22
 ANEXA 1
Îngrijiri preoperatorii

OBIECTIVE SPECIFICE15
- Pregătirea pacientului pentru operaţie prin :
• restricţionarea aportului de alimente şi lichide
• pregătirea câmpului operator (suprafaţa cutanată)
• recoltarea produselor pentru examene de laborator
• efectuarea igienei personale şi a altor nevoi de bază
• asigurarea siguranţei pacientului după administrarea medicaţiei preanestezice
- Pregătirea documentelor pacientului pentru operaţie prin:
• revederea semnăturii consimţământului chirurgical
• completarea cu acurateţe a listei operatorii
- Furnizarea, preoperator, de informaţii şi instrucţiuni pacientului şi familiei.

a) PREGĂTIREA PREOPERATORIE GENERALĂ DIN ZIUA CARE PRECEDE

OPERAŢIA
PREGĂTIREA PSIHICĂ A BOLNAVULUI
- Se recomandă tact şi înţelegere empatică în comunicarea cu pacientul pentru a reduce
disconfortul psihic creat de teama de operaţie, anestezie.
- Se recomandă selectarea pacienţilor pe saloane, evitându-se contactul celor nou internaţi cu
cei care au avut o evoluţie postoperatorie dificilă, gravă sau cu muribunzii.
- Se linişteşte pacientul cu privire la anestezie, durere şi procedurile preoperatorii
- Se respectă opiniile pacientului legate de credinţe şi concepţii.
- Se oferă informaţii clare, accesibile legate de actul operator şi de consecinţele acestuia
(limitări, mutilări).
- Se obţine consimţământul scris al pacientului conştient, adult sau al familiei în cazul
minorilor sau al pacienţilor inconştienţi.
- Se stabileşte data intervenţiei şi se comunică bolnavului.
- Consimţământul informat în intervenţiile chirurgicale este responsabilitatea medicului; nursa
este responsabilă din punct de vedere etic, nu legal, acţionând ca un avocat al pacientului (verificând
15
Asociaţia de Nursing, Florica Udma, Maria Stanciu, Ecaterina Gulie, Matilda Ruxanda, Elena Fercal ă, Elena lancu,
Elena Stănescu, Proceduri de nursing-2, Ex Ponto - Constanţa – 2009, p.28
23
dacă pacientul a înţeles informaţiile primite şi dacă sunt respectaţi toţi paşii în pregătirea
preoperatorie).
- Formele de consimţământ trebuie semnate înainte ca pacientul să primească medicaţia
sedativă, preanestezică.
- Se administrează, la indicaţia medicului sedative, hipnotice în seara dinaintea intervenţiei
pentru a asigura o odihnă adecvată în timpul nopţii
IGIENA PACIENTULUI
- Se face baie, sau duş, sau toaleta pe regiuni, la pat, în cazul bolnavilor nedeplasabili.
- Se curăţă cu atenţie zonele de flexie şi cea ombilicală pentru a reduce riscul infecţiei prin
flora cutanată.
CREAREA CÂMPULUI OPERATOR
- Se depilează zona de intervenţie prin raderea pilozităţilor cu un aparat de ras individual, pe o
suprafaţă largă (15 / 25cm) având grijă să nu se creeze soluţii e continuitate.
- Se interzice folosirea cremelor depilatoare care pot da reacţii alergice şi ritaţii ale mucoaselor
din zonele intime.
- Se dezinfectează zona rasă cu alcool medicinal sau betadină (se exclude riscul la alergie prin
anamneză)
- Se acoperă câmpul operator cu un câmp steril.
- In caz de urgenţă imediată, bolnavul va fi ras la pat sau la UPU înainte de a fi transportat la
blocul operator. Se contraindică, temporar, actul operator în caz de leziuni cutanate în regiunea unde
urmează să se desfăşoare intervenţia.
SUPRAVEGHEREA ÎNAINTEA OPERAŢIEI
- Se măsoară şi se reprezintă grafic funcţiile vitale: temperatura, puls, T.A, respiraţie.
- Se cântăreşte bolnavul şi se apreciază talia pentru dozarea premedicaţiei şi anestezicelor.
- Se semnalează medicului eventualele modificări ale tegumentelor din zonele prevăzute pentru
intervenţie cum ar fi semnele de inflamaţie sau de alergie.
- Se notează şi se raportează eventualele simptome de infecţie a căilor respiratorii superioare,
precum şi apariţia menstruaţiei la femei.
INVESTIGAREA PARACLINICĂ
- Se verifică, obligatoriu, pentru toate tipurile de intervenţii chirurgicale:
• grupul sanguin şi factorul Rh
• hemograma
• glicemia

24
 • ureea
• creatinina sanguină
• electroliţii serici
• probele hepatice
• factorii de coagulare
• sumarul de urină
- Se efectuează:
• ECG, radiografie pulmonară.

GOLIREA INTESTINULUI TERMINAL

- Se administrează un laxativ cu 12-24 ore inaintea intervenţiei dacă actul operator nu se
desfăşoară pe tubul digestiv şi tranzitul bolnavului este normal.
RESTRICŢIA ALIMENTARĂ
- Se scade aportul alimentar oral cu o zi înainte de operaţie.
- Se sistează aportul de alimente şi lichide de la orele 21, în seara de dinaintea operaţiei.
- Se interzice fumatul cu o seară înainte de operaţie, precum şi consumul de băuturi alcoolice.

b) PREGĂTIREA PREOPERATORIE DIN ZIUA OPERAŢIEI16

MĂSURI GENERALE
- Se supraveghează pacientul să rămână nemâncat şi să nu fumeze.
- Se măsoară funcţiile vitale şi vegetative: temperatura, puls, TA..
- Se apreciază starea generală şi comportamentul.
- Se comunică medicului eventualele modificări patologice ale funcţiilor vitale, tusea, coriza,
diareea, apariţia menstruaţiei la femei şi modificări din zona de intervenţie.
- Se îndepărtează bijuteriile, ceasul, peruca, protezele (dentare, membrele artificiale), agrafele
de păr, lentilele de contact
- Se cere pacientei să-şi facă toaleta de dimineaţă fără folosirea machiajului sau a lacului de
unghii, a rujului, pentru o bună observare a extremităţilor.
- Se invită pacientul să-şi golească vezica urinară sau se montează aseptic o sondă vezicală,
dacă medicul indică

16
Asociaţia de Nursing, Florica Udma, Maria Stanciu, Ecaterina Gulie, Matilda Ruxanda, Elena Fercal ă, Elena lancu,
Elena Stănescu, Proceduri de nursing-2, Ex Ponto - Constanţa – 2009, p.30

25
 - Se strânge părul lung într-o bonetă, sau se împleteşte în coadă, iar pacientul îmbracă o pijama
curată, deschisă, iar femeile cămaşă de noapte.
ADMINISTRAREA PREMEDICAŢIEI
- Se administrează medicaţia preanestezică (premedicaţia) cu 60 de minute înainte de operaţie,
dacă administrarea este orală şi cu 45 de minute înainte de operaţie în administrarea parenterală
- Se interzice pacientului să se mai ridice din pat după administrarea premedicaţiei deoarece
are acţiune sedativă şi deprimă circulaţia, determinând hipotensiune arterială ortostatică.
- Se predau obiectele de valoare, bijuteriile bolnavului familiei sau nursei-şefe, însoţite de
procesul verbal.

TRANSPORTUL BOLNAVULUI LA SALA DE OPERAŢIE

- Se transportă bolnavul la sala de operaţie cu un mijloc adecvat stării sale – cu brancarda,
patul rulant, bine acoperit şi însoţit de nursă.
- Se însoţeşte bolnavul de documentele administrative: F.O. cu rezultatele investigaţiilor, cu
consimţământul scris.
- Se evită transportul prea devreme la sala de operaţie pentru a nu stresa bolnavul.
- Se verifică lista operatorie (data, ora, regiunea operatorie).
PREGĂTIREA SALONULUI POSTOPERATOR
- Se pregăteşte, între timp, salonul pentru primirea în condiţii oprime, a operatului:
• igiena salonului
• aerisirea salonului
• schimbarea lenjeriei de pat
• asigurarea cu material de protecţie a patului.
- Se verifică sursa de oxigen, de aspiraţie.
- Se pregătesc:
• tensiometru şi stetoscop biauricular
• stativ
• trusa de perfuzat
• soluţii perfuzabile şi medicamente prescrise de medic pentru perioada postoperatorie
• urinar
• bazinet
• tăviţa renală
• alte materiale în funcţie de tipul intervenţiei şi de îngrijiri (borcan de drenaj, de aspiraţie, etc).

26
 c) PREGĂTIREA OPERATORIE SPECIALĂ
OBIECTIVE
- Corectarea deficienţelor organismului.
- Restabilirea echilibrului fiziologic pentru a suporta actul operator.
- Evitarea complicaţiilor grave în timpul sau imediat după operaţie.

INDICAŢII
- Pacienţi cu risc operator crescut creat de aparatul sau organul pe care se va interveni.
- Pacienţi cu afecţiuni preexistente (taraţi): cardiovasculare, pulmonare, hepatice, renale, diabet
zaharat.

MĂSURI SPECIFICE LEGATE DE AFECŢIUNILE PREEXISTENTE

- Se recomandă obţinerea avizului de la medicul specialist în domeniu (diabetolog, cardiolog,
gastroenterolog, neurolog, etc) cu specificarea riscului anestezicochirurgical şi eventual a măsurilor
terapeutice necesare atât pre-, cât şi postoperatorii.
- Se vor evita intervenţiile pentru afecţiuni cronice în primele 6-12 luni după un infarct
miocardic acut
- Se converteşte medicaţia cardiacă şi antihipertensivă sau de reglare a glicemiei pe cale orală
în terapie parenterală până la reluarea tranzitului şi alimentaţiei postoperator.
- Se face reechilibrarea hematologică parenterală (transfuzii) în cazul pacienţilor cu anemie
severă, preoperator.
- Se aplică măsuri specifice pentru pacienţii hepatici:
• dieta hipercalorică predominant glucidică
• vitaminoterapie
• reducerea aportului de proteine pentru a scădea riscul de apariţie a encefalopatiei portale (la
cirotici).
- Se recomandă profilaxia riscurilor: infecţios, tromboembolic şi al hemoragiilor digestive
acute "de stress" la pacienţii cu risc major.

d) PREGĂTIREA PREOPERTORIE DE URGENŢĂ

DEFINIŢIE
- Pregătirea preoperatorie pentru intervenţia chirurgicală efectuată în primele 2- 3 ore de la
internare sau în primele 4-6 ore (în caz de semiurgenţă).

27
 - Pregătirea preoperatorie pentru urgenţele majore cu risc vital.
OBIECTIVE
- Salvarea vieţii pacientului.
- Prevenirea complicaţiilor intra, şi postoperatorii imediate.

MĂSURI PREOPERATORII DE URGENŢĂ

Măsurile se aplică în sala de operaţie şi se referă la:
- toaleta sumară pe regiuni insistându-se pe aseptizarea regiunii pentru operaţie
- monitorizarea funcţiilor vitale şi vegetative
- deşocarea bolnavului şocat
- recoltarea de urgenţă a sângelui pentru: HLG, HT, glicemie, uree, teste de coagulare, grup
sanguin şi factor Rh
- administrarea premedicaţiei

28
 ANEXA 2
ÎNGRIJIREA INTRAOPERATORIE

OBIECTIVE SPECIFICE
- Controlul infecţiei prin respectarea circuitelor şi aplicarea tehnicilor aseptice;
- Asigurarea siguranţei şi protecţiei pacientului
- Prevenirea complicaţiilor intraoperatorii.

PREGĂTIREA SĂLII DE OPERAŢIE

- Nursa de la blocul operator verifică curăţenia şi funcţionalitatea aparatelor şi echipamentelor
din spaţiile medicale (sălile de operaţii cu anexele aferente): spălător filtru pentru chirurgi cu robinete
cu apă sterilă, spaţiu pentru pregătirea materialelor şi pentru trezirea operatului, cameră protocol
operator.
În sala de operaţii viscerale verifică:
- lampa scialitică, oxigenatorul de perete,
- aspiratorul chirurgical, aspiratorul de perete, prizele.
- se pregătesc: masa cu instrumente sterile, casoletele cu material moale, pachetele cu bluze şi
măşti sterile, căruciorul cu medicamente, masa de operaţii

REGULI DE BAZĂ ÎN SALA DE OPERAŢIE

- În sală se intră numai cu echipament de protecţie: halat, papuci, bonetă, mască.
- Halatele echipei sunt considerate sterile în faţă, de la umăr până la mijloc şi de la mână până
aproape de cot; zonele nesterile ale halatelor includ umerii, gâtul, zonele axilare şi spatele.
- Mesele acoperite cu câmpuri sunt considerate sterile doar la suprafaţă; orice material care
atinge suprafaţa mesei este considerat contaminat.
- Personalul echipei sterile trebuie să stea în apropierea suprafeţelor sterile, iar dacă-şi schimbă
poziţiile, trebuie să se întoarcă cu faţa către faţa celuilalt sau cu spatele către spatele celuilalt
- Tot personalul trebuie să folosească măşti care asigură o filtrare înaltă
- Măştile trebuie să acopere complet nasul şi gura şi să fie fixate şi nu purtate larg în jurul
gâtului.
- Când măştile sunt îndepărtate, se ating numai legăturile pentru a preveni contaminarea
mâinilor de la zona nazofaringiană
- Unghiile se taie scurt pentru a preveni străpungerea mănuşilor.

29
 ADMITEREA PACIENTULUI ÎN ZONA SĂLII DE OPERAŢIE
- Protocolul de admitere în zona în care pacientul este ţinut până ajunge în sala de operaţie,
prevede să se verifice de către nursă:
• numele şi numărul de salon al pacientului
• istoricul stării de sănătate şi starea fizică prezentă
• rezultatele examenelor de laborator şi radiografiile
• grupa de sânge şi testele de compatibilitate
• alergiile şi orice alte reacţii anterioare la anestezie sau transfuzii
• prezenţa bijuteriilor, a lentilelor de contact, a protezelor dentare şi dacă pacientul a consumat
alimente
• greutatea şi înălţimea, în vederea dozării corecte a drogurilor anestezice.
POZIŢIONAREA PACIENTULUI PENTRU OPERAŢIE
- Responsabilitatea pentru poziţionarea pacientului revine împreună nursei, chirurgului şi
anestezistului
- Poziţionarea pacientului va ţine seama de:
• tipul şi locul intervenţiei
• mobilitatea articulaţiilor
• vârsta pacientului
• evitarea apariţiei leziunilor de compresiune la nivelul ţesuturilor şi nervilor
• facilitarea funcţiei cardiocirculatorie şi pulmonară
- Poziţionarea corectă este importantă pentru:
• expunerea adecvată a zonei operatorii
• accesul uşor pentru inducerea anesteziei şi administrarea de soluţii şi medicamente i.v.
• promovarea funcţiilor respiratorii şi circulatorii
• asigurarea intimităţii pacientului prin evitarea expunerilor care nu sunt necesare
- Pentru menţinerea în poziţia adecvată intervenţiei, pacientul va fi fixat cu chingi pe masa de
operaţie.
PREGĂTIREA CÂMPULUI OPERATOR ŞI ANESTEZIA
- Se face curăţarea mecanică a pielii cu apă şi săpun
- Se dezinfectează cu un agent antimicrobian
- Se acoperă regiunea cu un câmp steril cu fereastră sau cu folie adezivă, transparentă, prin care
se face incizia şi care împiedică diseminarea florei cutanate; o alternativă este pulverizarea
preoperatorie a unei pelicule adezive care împiedică apariţia contaminării

30
 - Se utilizează diferite anestezice şi medicaţia adjuvantă corespunzătoare pentru obţinerea stării
de inconştientă, de analgezie, relaxare musculară şi dispariţie a reflexelor, medicul anestezist este
ajutat de nursa de anestezie.
- Nursa va supraveghea: funcţiile vitale, culoarea, temperatura şi umiditatea tegumentelor,
temperatura corporală, comportamentul bolnavului în cursul inducerii anesteziei: este posibil ca
anestezia să determine excitabilitatea pacientului (râde, plânge, vorbeşte excesiv, se mişcă excesiv),
ceea ce necesită imobilizare pentru prevenirea autotraumatizării.

SUPRAVEGHEREA INTRAOPERATORIE17
- Obiectivele principale ale supravegherii intraoperatorii a bolnavului sunt:
• asigurarea unei anestezii corecte
• menţinerea liniştei operatorii
• depistarea la timp a incidentelor ce pot să apară
- Elementele de supraveghere:
• fazele anesteziei - prin măsurarea TA, efectuarea EEG cu dispozitive electronice
• ventilaţia pulmonară care poate fi tulburată în urma curarizării, acţiunii analgeticelor centrale
- se apreciază prin observarea tegumentelor, măsurarea frecvenţei respiratorii, dozarea gazelor din
sânge
• constantele circulatorii se urmăresc clinic prin aprecierea ritmului cardiac şi
măsurarea T.A., iar paraclinic cu ajutorul electrocardiogramei sau monitoarelor electrice.
• aprecierea pierderilor sanguine trebuie făcută cât mai obiectiv ţinând seama de complexitatea
operaţiei şi de gradul sângerarii
- Evaluările se pot face prin:
• cântărirea compreselor utilizate în plagă comparativ cu un număr egal de comprese făcute în
acelaşi mod.
• măsurarea sângelui din aspirator
• determinarea hemoglobinei în lichidul de spălare a materialului moale
- Cantitatea sângelui pierdut este în funcţie şi de tipul operaţiei;
NOTE PRIVIND INTERVENŢIA CHIRURGICALĂ (PROTOCOLUL)
- Nursa verifică inventarul materialelor şi instrumentelor folosite: pense, comprese, câmpuri
sterile.
17
Asociaţia de Nursing, Florica Udma, Maria Stanciu, Ecaterina Gulie, Matilda Ruxanda, Elena Fercală, Elena lancu, Elena
Stănescu, op. cit. , p.32

31
ANEXA 3

32
 Îngrijiri post-operatorii

OBIECTIVE:
- Restabilirea homeostaziei fizice şi psihice.
- Prevenirea şi tratarea promptă a complicaţiilor postoperatorii imediate şi precoce.
- Managementul durerii

SUPRAVEGHEREA POSTOPERATORIE:
- Se face în compartimentul postoperator.
- Se supraveghează funcţiile vitale (R, P, T°, T.A., starea de conştienţă, durerea, Sp02) din 15' în 15'
până devin stabile şi se notează în fişa de trezire a operatului.
- Se raportează imediat medicului anestezist şi chirurgului orice modificare (cianoza cu transpiraţii,
tirajul muşchilor intercostali, în caz de obstrucţie respiratorie, de exemplu).
- Se observă aspectul general al operatului: în mod obişnuit este palid, cu extremităţi reci, cu psihic
lent şi sensibil la durere.
- Se verifică permeabilitatea şi poziţia cateterelor, sondelor, tuburilor de dren.

TRANSPORTUL DE LA BLOCUL OPERATOR

- Se aplică măsuri de protecţie şi de siguranţă a pacientului, mai ales în cazul celor agitaţi.
- Se transportă operatul cu funcţiile vitale şi vegetative stabile în salonul postoperator sau în STI.
- Se evită, pe timpul transportului, zdruncinăturile, curenţii de aer.
- Se impune atenţie sporită la tuburile de dren, perfuzie, sonda de aspiraţie, plaga operatorie.

SUPRAVEGHEREA POSTOPERATORIE PRECOCE

A. SUPRAVEGHEREA PLĂGII
- Se observă pansamentul: în mod normal este curat, fără secreţii seroase sau sanguinolente.
- Se schimbă pansamentul la 24 de ore p.o., iar după 3 zile plaga operatorie poate fi lăsată liberă dacă
evoluţia este bună.
- Se schimbă pansamentul precoce când:
• este umed şi favorizează contaminarea bacteriană a plăgii.
• pacientul prezintă semne clinice generale şi locale de infecţie a plăgii (febră, frisoane, durere şi
congestie locală); în acest caz se recoltează secreţie din plagă pentru examen bacteriologic şi
antibiogramă.

33
- Se schimbă meşele - acolo unde există - odată cu pansamentul.
- Se scot firele de sutură în a 5 - a 7 zi parţial sau total în funcţie de
indicaţia medicului şi de evoluţia plăgii.
- Se supraveghează racordul drenului la punga colectoare ce va fi menţinută decliv şi se notează
caracteristicile lichidului de drenaj (culoare, aspect, cantitate).
- Se pensează sau se instruieşte pacientul să menţină punga mai jos de nivelul de inserţie a drenului în
timpul mobilizării.
- Se scurtează sau se îndepărtează drenul arunci când medicul indică.

B. SUPRAVEGHEREA STĂRII TERMICE

- Se măsoară T° şi se reprezintă grafic în F.T.
- Se combate frisonul - prin încălzirea pacientului cu pături suplimentare sau buiote cu apă caldă
aşezate pe părţile laterale ale corpului sau se administrează sedative la indicaţia medicului.
- Se supraveghează şi raportează semnele de hipotermie: somnolenţă, reacţii încetinite, respiraţie rară,
T.A. şi P scăzute ca urmare a scăderii metabolismului bazal, temperatura rectală în jur de 34°-35° C.
- Se semnalează medicului orice creştere patologică a T° corpului şi se încearcă scăderea acesteia prin
metode fizice (aplicaţii reci, împachetări).

C. SUPRAVEGHEREA ELIMINĂRILOR
- La cei cu sonda vezicală à demeure :
• se verifică permeabilitatea, racordul sondei
• se notează caracteristicile urinei: culoare, aspect, cantitate, se goleşte la timp punga colectoare
- La cei fără sonda vezicală:
• se stimulează reluarea micţiunilor. Spontan în primele 6 - 8 ore postoperator
• se verifică prezenţa "globului vezical" dacă pacientul nu urinează spontan
• se oferă bazinetul sau urinarul pentru captarea urinei la pat; atenţie la bolnavii de sex masculin care
urinează mai greu în poziţie de clinostatism
• se anunţă medicul dacă bolnavul nu urinează (este în anurie din cauza "postului" pre-, şi postoperator
sau are "glob vezical").
• se face sondaj vezical, în condiţii aseptice, dacă bolnavul prezintă "glob vezical" şi nu poate micţiona
spontan.
- Se supraveghează reluarea tranzitului intestinal pentru gaze, în a 2 zi p.o. şi în a 3 - a 4 zi p.o., pentru
materii fecale exceptând pacientul cu intervenţii pentru hemoroizi sau fistulă anală la care defecaţia

34
trebuie amânată până la vindecarea plăgii operatorii, în situaţii speciale (bolnavul nu elimină gaze şi
nu are scaun):
• se pune tub de gaze: 15 - 20 minute, maxim 1 oră
• se face masaj abdominal sau se pun supozitoare cu glicerină; clismă evacuatoare, administrarea de
amestec litic (ser fiziologic + Plegomazin + Propranolol) sau de soluţii hipertone (Manitol) se fac
numai la indicaţia medicului.

D. SUPRAVEGHEREA ALIMENTAŢIEI
- Se recomandă reluarea alimentaţiei în prima zi, dacă intervenţia chirurgicală nu este la nivelul
aparatului digestiv sau pe abdomen; alimentele vor fi uşor digerabile, neflatulente.
- În cazurile obişnuite, de chirurgie curentă, schema reluării alimentaţiei prescrise de medic este
următoarea:
• dietă hidrică - în prima zi p.o., dacă bolnavul nu varsă.
• dietă uşor digerabilă - în a doua zi p.o.
• dietă obişnuită - după ce bolnavul a avut scaun.

E. MANAGEMENTUL DURERII
- Se identifică localizarea şi intensitatea durerii pe o scală de la 1 la 10, şi se înregistrează informaţiile
referitoare la durere exprimate de pacient, postoperator.
- Se administrează medicaţia analgezică prescrisă de medic, respectând doza şi intervalul de
administrare.
- Se supraveghează efectele terapeutice şi nonterapeutice ale analgezicelor (hipoventilaţie,
hipotensiune, risc de aspiraţie a vărsăturilor în căile respiratorii).
- Se aplică măsuri alternative ale durerii:
• metode fizice: aplicaţii locale calde sau reci, schimbarea poziţiei, gimnastica respiraţiei, masaj,
aromaterapia.
• psihoterapie: constă în controlul durerii de către pacient prin autosugestie şi prin hipnoză şi
exersarea, preoperator, a tehnicilor de relaxare pentru a scădea
consumul de analgezice postoperator.

35
F. SUPRAVEGHEREA STĂRII DE CONŞTIENŢĂ A COMPORTAMENTULUI
- Se supraveghează starea de conştientă, mai ales la pacienţii în vârstă, la cei cu administrare de
analgezice p.o., cu antecedente de alcoholism, depresie sau cu dezechilibre electrolitice.
- Se consemnează şi se raportează manifestări ca: agitaţie, coşmaruri, insomnia sau somnolenţa,
tulburări de sensibilitate (care însoţesc deseori confuzia), delir cu halucinaţii.
- Se supraveghează, în permanenţă, bolnavul şi se menţine o sursă de lumină pe timpul nopţii, la cei
agitaţi care au tendinţe de autoagresiune manifestate prin smulgerea sondelor, perfuziei, drenurilor.
- Se explică, cu calm şi răbdare, pacientului scopul tuburilor, sondelor, perfuziilor.

G. MOBILIZAREA OPERATULUI
- Se recomandă mobilizarea precoce a operatului exceptând cazurile complicaţii post-operatorii
imediate.
- Se schimbă poziţia din oră în oră în primele 24 de ore p.o. pentru a favoriza expansiunea plămânilor
şi pentru a preveni pneumonia hipostatică sau atelectazia (colabarea alveolelor)
- Se solicită pacientului să execute mişcări active ale membrelor inferioare din oră în oră sau se fac
mişcări pasive ale articulaţiilor de la membre, masaje în sensul circulaţiei venoase.

H. EXAMENE DE LABORATOR ŞI EXPLORĂRI IMAGISTICE

- Sunt recomandate de către medic la bolnavii:
• cu pierderi mari de sânge în timpul intervenţiei chirurgicale
• cu risc de hemoragie postoperatorie (ex. bolnavi taraţi, cu ciroza hepatică, cu tulburări de coagulare,
cu hemostaza precară)
• care au suferit intervenţii chirurgicale de mare amploare
• aflaţi în stare critică
- Se efectuează obligatoriu în perioada postoperatorie imediată, conform indicaţiei medicale,
următoarele examene:
• hemograma completă
• coagulograma
• biochimie sanguină
• gazele sanguine
• radiografia pulmonară la pat

36
 Concluzii

Incidenţa crescută a bolilor hepatobiliare justifică interesul care se acordă acestei

patologii şi mai ales pentru studiul afecţiunilor căilor biliare, care ocupă un loc deosebit.
Dezvoltarea şi perfecţionarea mijloacelor de investigaţie, au făcut ca în ultimii ani să
apară numeroase studii asupra fiziologiei, patologiei, clinicii şi tratamentului colicii biliare.
Asistenţii medicali şi-au adus deasemenea aportul prin îngrijirile pe care le acordă în
cadrul acestor afecţiuni, având un rol extrem de important, transpus în îngrijirile proprii, delegate
şi interdependente pe care le realizează în cursul unui proces de îngrijire.
referire în primul capitol la anatomia şi fiziologia ficatului şi căilor biliare.
În cel de-al doilea capitol am dezvoltat noţiunile teoretice despre colica biliară,
definiţia, etiologia, tabloul clinic, evoluţia acestei boli, tratamentul care se aplică şi explorările
care se realizează în cadrul depistării colicii biliare.
Capitolul 3 va evidenţia rolul nursei în referire la colica biliară, îngrijiri preoperatorii şi
postoperatorii, precum şi intervenţiile specifice ale nursei.
In cel din urmă capitol vor fi incluse 2 studii de caz ale unor pacienţi cu colică biliară,
cu intervenţii desfăşurate pe 3 zile.

37