Universitatea ,, Constantin Brâncuși ,,

Nume: Gheorghe Elena-Cornelia

Specializare : AF, Anul I , Grupa 511F

Consecințele migrației personalului medical din romania asupra

sistemului național de sanatate

Introducere

Abordările privind migrația internațională din sistemele de sănătate reprezintă o provocare

permanentă, având în vedere consecințele multidimensionale ale acesteia. Globalizarea,
gradul redus de dezvoltare al României comparativ cu alte țări și implicit al sistemului de
sănătate, oportunitățile oferite de sistemele de sănătate ale altor state, dinamica motivațiilor
profesionale, sociale și inovatoare ale medicilor accentuează fenomenul migrației în sistemul
public de sănătate din România. Cercetarea noastră include investigarea pe baza interviurilor,
a opiniei medicilor din sistemul public de sănătate cu privire la percepția asupra migrației
internaționale. Rezultatele cercetării pe bază de interviu au evidențiat numeroase lacune ale
sistemului sănătate, transformate în argumente decizionale de emigrare internațională. De
asemenea, cercetarea efectuată relevă faptul că instituțiile abilitate nu dețin decât o cifră cel
mult aproximativă a medicilor care au studiat în România dar profesează în beneficiul
pacienților din străinătate. În acest context, printre concluzii se numără și aceea a necesității
unui cadrul general de raportare a fenomenului migrației medicilor. Căderea comunismului a
marcat pentru țările Europei de Est o schimbare de paradigmă, o nouă abordare societală
bazată pe deschiderea către internaționalizare, mobilitate, dezvoltare, informare și inovare.
Dezvoltarea acestei noi abordări a continuat prin extinderea Uniunii Europene, însă a
menținut discrepanța dintre nivelul de dezvoltare al statelor și implicit, fenomenul de
migrație.
Sistemul de sănătate reprezintă un sector sensibil al oricărui stat, având în vedere
importanța, complexitatea, gradul ridicat de inovare, resursele financiare, materiale și umane
necesare, precum și vulnerabilitatea acestuia. În România, turbulențele economice și politice,
trendul descendent al resurselor publice, salariile reduse, nivelul redus de trai, limitările
financiare, umane și logistice ale sistemului de sănătate, raportul discreționar cost-
calitateoportunitate al serviciilor medicale, perspectiva dezvoltării profesionale și statutul
profesiei de medic accentuează migrația internațională a medicilor din sistemul public de
sănătate. Deși migrația internațională a medicilor români are multiple consecințe negative
asupra sistemului de sănătate național dar și asupra societății în ansamblu, în prezent nu se
cunoaște cu exactitate numărul medicilor care au emigrat pentru a profesa în sistemele de
sănătate din străinătate. Ministerul Sănătății (MS) și Colegiul Medicilor din România (CMR),
entități implicate în demersul de emigrare a medicilor, dețin informații cu privire la numărul
documentelor emise la solicitarea medicilor, fără a avea certitudinea emigrării acestora. De
Universitatea ,, Constantin Brâncuși ,,

asemenea, nu există un cadru de raportare a migrației internaționale a medicilor din sistemul

de sănătate din România și implicit nu se poate cuantifica impactul acesteia la nivel național,
nu se pot identifica motivele emigrării și adopta măsurile guvernamentale adecvate pentru
contracararea acesteia. Absența unui astfel de cadru de raportare limitează evaluarea
impactului economic al migrației internaționale a medicilor, procesul decizional al părților
interesate, precum și predictibilitatea sistemului de sănătate din punct de vedere educațional,
al pieței muncii și al serviciilor de sănătate. Migrația personalului medical este un subiect care
a suscitat atenția nu doar autorităților naționale și internaționale ci și mediului academic.
Acest fenomen nu este tratat doar în literatura de specialitate cu profil medical, ci și în cadrul
jurnalelor cu caracter economic general. De la motivațiile ce stau la baza migrației
personalului medical calificat și până la aspirațiile de emigrare ale studenților – viitori
absolvenți ai facultăților de medicină, de la studii punctuale desfășurate pentru un anumit stat
(fie el stat-sursă a emigranților sau stat care primește emigranții – personal medical calificat)
și până la studii generale care vizează trend-ul de emigrare în domeniu, toate acestea sunt
subiecte pentru literatura de specialitate.
În România, Suciu ș.a., (2017) documentează migrația medicilor pornind de la „rădăcină”.
Într-un studiu realizat pe un eșantion de 957 de absolvenți ai Facultății de Medicină „Iuliu
Hațieganu” din Cluj-Napoca în perioada 2013-2015, autorii analizează intențiile de emigrare
ale acestora. Pentru sistemul de sănătate din România, concluziile acestui studiu sunt deloc
îmbucurătoare, dat fiind că un procent de 84,7% dintre absolvenți intenționează să își caute un
loc de muncă în străinătate; dintre aceștia 44,5% sunt deja înscriși la un curs de limbi străine,
iar 42,7% au căutat deja job-uri pe Internet. Argumentele emigrării absolvenților de medicină
sunt salariile mult mai mari, condiții mai bune atât de viață cât și de muncă, oportunități
profesionale sporite, lipsa locurilor în programul de rezidențiat pentru specialitatea aleasă,
dezamăgirea față de sistemul medical din România. Concluzia studiului este aceea că toate
argumentele unei posibile migrări trebuie luate în considerare atunci când la nivel național
sunt stabilite politicile privind viitorul sistemului de sănătate. Este adevărat că salariul
reprezintă principala motivație a medicilor emigranți, dar pe lângă compensația financiară,
există și instrumente non-salariale care pot fi eficiente în controlul migrației . Există, însă, și
medici care emigrează doar temporar, având de cele mai multe ori ca și considerent
dezvoltarea competențelor profesionale. Odată întorși în țară, experiența acumulată nu doar
din perspectivă profesională cât și din perspectiva unui alt tip de comunicare aduce în
spitalele din România o devoltare a interacțiunii medic-pacient care ne apropie de sistemele
de sănătate din țările dezvoltate prin argumente precum respect, echitate și demnitate. Toți
respondenții consideră necesar elaborarea unui cadru de raportare transparent privind migrația
medicilor în sistemele de sănătate din alte țări. Argumentele care susțin răspunsurile
afirmative ale respondenților, sunt următoarele: „pentru stabilirea unor măsuri eficiente de
contracarare a acestui fenomen” „deoarece gradul de migrație este invers proporțional cu
nivelul de mulțumire al medicilor și deci, cu starea de sănătate a sistemului medical” „pentru
a informa pacienții, publicul și autoritățile guvernamentale cu privire la situația actuală și
perspectiva asigurării serviciilor medicale, dar și pentru adoptarea de măsuri în vederea
reducerii și stopării migrației medicilor” ; „pentru a se cunoaște situația reală a migrației
medicilor, deoarece informațiile publicate nu sunt credibile” „pentru a se stabili politicile
guvernamentale în domeniul sănătății și cifra de școlarizare de către universitățile de
Universitatea ,, Constantin Brâncuși ,,

medicină” ; „pentru evaluarea în mod credibil a impactului migrației asupra sistemului de

sănătate, analiza raportului dintre costul formării unui medic și costul creșterii salariilor și
adoptarea măsurilor în vederea limitării acestui fenomen.

Concluzii
Migrația personalului medical (nu doar medici, ci și asistente medicale, stomatologi) este un
fenomen global care nu va putea fi niciodată stopat din două considerente: întotdeauna vor
exista națiuni dezvoltate și națiuni mai puțin dezvoltate, primele oferind un plus pe care cele
din urmă nu îl pot distribui decât într-un orizont de timp mult prea îndepărtat sau, poate,
niciodată și, de asemenea, translatând migrația la nivelul resortului individual, vor exista
întotdeauna medici preocupați de dezvoltarea internațională a carierei sau pur și simplu,
medici care își doresc și altceva decât ceea ce primesc în țara de rezidență. Toate țările lumii
se confruntă cu fenomenul migrației medicilor, într-o proporție mai mare sau mică.
Globalizarea, care a determinat și o parțială liberalizare a pieței muncii, a condus la
expansiunea fenomenului în detrimentul țărilor mai puțin norocoase economic. România nu
face excepție de la această regulă. Cercetarea desfășurată pe bază de interviu a scos la iveală
nemulțumirile medicilor care profesează în prezent în România, nemulțumiri transformate în
tot atâtea argumente pentru decizia de a emigra. Primul pe lista argumentelor pro-emigrare
este salariul mic în comparație cu ceea ce oferă alte țări, urmat de lipsa dotărilor și
imposibilitatea unei dezvoltări profesionale adecvate. Majoritatea respondenților apreciază
fenomenul migrației „creierelor” din domeniul medical ca fiind în creștere, dar, pe de altă
parte, unii dintre aceștia estimează și un regres în momentul în care țările dezvoltate vor fi
saturate. Consecințele emigrării medicilor pun de acord majoritatea respondenților: reducerea
numărului de medici, suprasolicitarea medicilor existenți și accesul dificil al pacientului la o
îngrijire medicală de calitate (cunoscut fiind și faptul că, în țară, există spitale care nu pot
acoperi cu medici toate specialitățile pentru care sunt acreditate). Preferințele de emigrare ale
medicilor români sunt confirmate și de cifrele publicate de OECD, printre destinațiile
preferate numărându-se Franța, Germania și Marea Britanie, unde, pe lângă o compensație
financiară substanțială și dotări corespunzătoare, medicii așteaptă și un nivel de trai superior
celui din România. Consecințele economice ale migrației internaționale a medicilor din
sistemul public de sănătate se resimt la nivel social prin reducerea accesului comunității la
serviciile medicale, deprecierea calității serviciilor medicale și accentuarea dezechilibrului
dintre regiuni privind accesul cetățenilor la serviciile medicale. Considerăm că elaborarea
unui cadru de raportare a migrației internaționale a medicilor, coerent și transparent, ar
permite evaluarea în mod credibil a implicațiilor economice ale acesteia, precum și adoptarea
unor decizii realiste în acest sens. Limitele cercetării desfășurate sunt cele aferente cercetării
pe bază de interviu, dar și cele datorate lipsei datelor cantitative și calitative referitoare la
tema cercetată. Ca și direcții viitoare de cercetare ne propunem construirea unui model
econometric privind migrația internațională a medicilor din România, pe măsura publicării
datelor de către autorități. Personalul medical (în special infirmierele și doctorii) au un rol
fundamental în menținerea și îmbunătățirea asistenței medicale acordate migranților. Statele
membre trebuie să asigure satisfacerea necesităților de asistență medicală ale migranților și să
înțeleagă factorii ce țin de cultură, religie și stilul de viață, care influențează obiceiurile
sanitare ale acestor grupuri specifice. Toate acestea sunt necesare pentru a le garanta
Universitatea ,, Constantin Brâncuși ,,

migranților accesul adecvat la serviciile medicale și respectarea specificității culturale.

Tendința în creștere care există în UE și în alte țări dezvoltate de a recruta personalul medical
din țările sărace constituie o altă problemă care se amplifică. Dacă această problemă rămâne
nerezolvată, ar putea afecta dezvoltarea serviciilor medicale în țările de origine (care-și pierd
personalul medical) și compromite viabilitatea educației personalului auxiliar medical și al
medicilor. Exodul personalului medical calificat din țările sărace reprezintă o pierdere
semnificativă a investițiilor în educarea personalului medical (14). Este necesar să se găsească
soluții noi pentru rezolvarea acestei probleme, cum ar fi un Fond de indemnizații speciale,
formare și restabilire. Exemplul Regatului Unit și cel al Irlandei, unde serviciul medical
național (National Health Service) este obligat să practice o recrutare etică, sunt recunoscute
pe scară largă ca un exemplu de bună practică. Statele membre trebuie să asigure adoptarea
acestor practici și aplicarea lor de către agențiile de recrutare a personalului medical precum și
de către instituțiile de sănătate din sectorul privat și public. Migrația persoanelor originare din
diferite părți ale lumii poate contribui la răspândirea bolilor genetice. Datorită migrației din
Africa, Caraibe și din bazinul mediteranean, drepanocitoza (anemia cu celule falciforme) și
talasemia sunt mai frecvente. Drepanocitoza este destul de frecventă în UE, numărul de noi
cazuri anuale din Regatul Unit se estimează la 6 000 de adulți și între 75 și 300 de nou-
născuți. S-a constatat o incidență mare a acestei boli și la migranții din Portugalia (xiii:
Carrerio et al, 1996).
De obicei, migranții obțin locuri de muncă de calificare redusă, devenite neatractive pentru
populația locală. Unele din aceste locuri de muncă, de exemplu în industria mineritului,
industria azbestului, industria chimică sau industria grea, prezintă riscuri pentru sănătate. În
sectorul agricol, din cauza expunerii la pesticide și la alte substanțe chimice, a crescut
incidența depresiei, cefaleei și a pierderilor de sarcină. În cazul migranților cu studii
superioare cu o înaltă calificare sau în cazurile de „brain drain”, precum și în cazul
migranților itineranți, apare foarte frecvent stresul din cauza muncii, dat fiind că aceștia au
condiții mai proaste de muncă decât salariații din țările-gazdă (drepturi diferite etc.); totuși,
pentru aceștia nu există nici o altă alternativă datorită statutului lor de dependență economică.