Domuța Adriana

02.06.2020
Anul III B

Patologie geropsihiatrică şi geroneurologică

.Tulburările somnului
Organismul uman are nevoie de odihnă şi somn pentru a-şi conserva energia, a preveni
oboseala, a asigura o pauză în funcţionarea organelor şi a elimina tensiunea.
Odihna depinde de gradul de relaxare fizică şi mentală. Se presupune că, dacă stai întins în pat
înseamnă odihnă dar, grijile şi alţi factori asociaţi de stres fac ca muşchii din tot corpul să
continue să se contracte chiar dacă activitatea fizică a încetat. Realizarea odihnei depinde de
această relaţie între psihic şi somatic. Studiile efectuate pe loturi de persoane vârstnice arată că:
nevoile de somn ale vârstnicului sunt mici comparativ cu adultul, cu toate acestea timpul de
somn total nu scade odată cu înaintarea în vârstă comparativ cu adultul, la vîrstnic, numărul de
treziri poate însuma 1-2 ore de veghe nocturnă, comparativ cu câteva minute la adultul tânăr,un
alt parametru al somnului, eficacitatea, prin care se înţelege raportul dintre timpul de somn total
sau real şi timpul petrecut în pat, cu lumina aprinsă, suferă modificări odată cu înaintarea în
vârstă; eficacitatea somnului are o cădere marcată spre 70 de ani atât la bărbaţi cât şi la femei, s-a
observat că bătrânul îşi recuperează prin somn diurn, inclusiv siesta, pierderile datorate veghei
nocturne; dormind ziua, el va dormi mai greu, mai puţin noaptea, ceea ce duce la un cerc vicios.

Cauzele dissomniei la vârstnic.

Hipetrofia de prostată, prin fenomenul de polakiurie nocturnă pe care-l determină.
Insomnia din această cauză are repercursiuni importante asupra organismului vârstnic prin
epuizare psihică, intelectuală, determinată de imposibilitatea de refacere a sistemului nervos.
Refluxul gastro-esofagian ce poate fi corectat prin măsuri de igienă şi alimentaţie corectă seara
(cina cu 2-3 ore înainte de culcare, evitarea meselor copioase) şi culcare în poziţie proclivă (pe
pernă mai înaltă)
Reumatismul articular dureros, cu orar mai ales nocturn, crampe musculare ale membrelor
inferioare prin tulburări circulatorii
Tusea rebelă la vârstnicii fumători, cu bronşită cronică
Insomnia iatrogenă, medicamentoasă (medicamente stimulente ale SNC, hipnotice)
Apneea nocturnă care se însoţeşte de sforăit puternic şi periodic, somn întrerupt cu frecvente
treziri, activităţi nocturne neobişnuite cum sunt ridicarea în şezut, somnambulismul şi căderea
din pat.
Evaluarea calităţii somnului la vârstnici
Informaţiile privind istoria somnului sunt importante şi se referă la:
 cât de bine doarme pacientul acasă
 de câte ori se scoală pe noapte
 la ce oră se culcă
 ce deprinderi are înainte de culcare: serveşte o gustare, urmăreşte programele TV, ascultă
muzică, lecturează ceva, face exerciţii fizice
 poziţia favorită în pat, condiţiile de microclimat din cameră (tº, ventilaţie, iluminare)
  somnifere sau alte medicamente luate în mod obişnuit care-i pot afecta capacitatea de a
adormi
 anumite hobby-uri
 starea de mulţumire existenţială
 percepţia stării de sănătate (pentru a detecta posibile depresii)

Intervenţiile vor avea loc după o edificare completă asupra istoricului somnului. Măsurile
aplicate pentru asigurarea unui somn de calitate pentru pacientul în vârstă vizează:
Menţinerea condiţiilor care favorizeză somnul (factori de mediu şi obişnuinţele dinainte de
culcare). Ajutorul oferit pacientului pentru relaxare înainte de culcare prin masarea spatelui,
picioarelor sau servirea unor gustări dacă se solicită (lapte cald, vin, coniac).
Poziţionare în pat, calmarea durerilor şi asigurarea căldurii ştiind că vârstnicii sunt mai friguroşi)
Eliminarea cafeinei şi a teinei după amiaza şi seara (cafea, ceai, ciocolată).
Încurajarea exerciţiilor zilnice şi reducerea somnului de zi la mai puţin de 2 ore.
Efectuarea unei băi calde dacă vârstnicul o agreează şi nu se plânge de ameţeli după baie.

Demenţa
Un declin uşor al memoriei şi al vitezei de prelucare a informaţiilor este normal odată cu
înaintarea în vârstă, dar nu afectează activitatea zilnică şi de obicei nu se agravează. Dimpotrivă,
demenţa este o disfuncţie intelectuală dobândită, persistentă şi cu evoluţie progresivă, afectând
cel puţin două din următoarele procese mentale: limbajul, memoria, orientarea temporo-spaţială,
comportamentul emoţional şi personalitatea, cogniţia (calculul, raţionamentul, gândirea
abstractă, etc.). Cea mai precoce manifestare a demenţei este de obicei uitarea. Pe măsură ce
afecţiunea progresează, calculul numeric devine mai dificil, cuvintele potrivite sunt mai greu de
găsit, apar problemede concentrare, dificultăţi în activităţile obişnuite cum ar fi îmbrăcatul,
gătitul şi păstrarea echilibrului financiar. Urmează apoi pierderea memoriei recente mai ales, şi
în final dezorientarea şi dezinserţia socială.
Bolnavii se simt stânjeniţi şi frustraţi de pierderea abilităţilor, refuzând să fie ajutaţi. Acest
fapt duce la încercarea de a-şi ascunde dificultăţile, la rezistenţă în a primi ajutor şi la refuzul de
a mai face unele activităţi. Tipul de demenţă (Alzeimer, demenţe vasculare) influenţează evoluţia
şi tratamentul acesteia. In numeroase cazuri demenţa coexistă cu depresia şi cu delirul.
Diagnosticul se bazează pe:
Istoricul bolii
Examenul fizic şi al stării mentale
Revizuirea atentă a medicaţiei administrate şi a consumului de alcool
Investigaţii de laborator pentru a elimina alte cauze ale disfuncţiilor cognitive: dozarea
hormonilor tiroidieni, VDRL, teste hepatice şi renale,
RMN-ul sau TC sunt recomandate în cazurile cu semne precoce de demenţă apărute într-un
intreval de timp relativ scurt, de câteva luni până la 1-2 ani; ambele investigaţii sunt utile pentru
excluderea unor boli ce pot mima demenţa de tip Alzheimer cum sunt hematoamele şi tumorile
cerebrale, accidentele vasculare ischemice sau hemoragice.
Menţineţi independenţa bolnavului prin încurajarea acestuia să facă singur anumite activităţi care
sunt mai uşor de rezolvat; ajută la menţinerea stimei de sine şi previne frustrarea.
Evitaţi confruntările de câte ori este posibil. Încercaţi să nu-i contraziceţi dacă spun lucruri
ciudate sau prosteşti. Distrageţi-le atenţia dacă doresc să facă ceva nepotrivit, schimbând
subiectul sau îndepărtându-l de sursa interesului său absurd.
Căderile (instabilitatea fizică, mersul instabil, căderile)
Căderile reprezintă o problemă majoră pentru vârstnici, mai ales pentru femei.
Echilibrul şi mişcarea necesită o interconexiune complexă a conştientului, a funcţiilor
neuromusculare şi cardiovasculare, precum şi capacitatea de adaptare rapidă la o schimbare
ambientală. Vulnerabilitatea la cădere a persoanelor vârstnince, creşte atunci cânde oricare dintre
aceste sisteme este suprasolicitat de un factor suplimentar, intern sau extern.
Cauzele căderilor
Factorii de risc care predispun la căderi, pot fi intrinseci (tulburări senzoriale, afecţiuni
musculo-scheletale, demenţele, efectul secundar al unor medicamente, etc.) dar şi factori de
mediu, care ţin de zona ambientală , de obstacolele din mediul înconjurător ca în tabelele de mai
jos.