Hidraulica și construcţii hidroedilitare – Curs5

Capitolul III

INTRODUCERE IN STUDIUL MIŞCĂRII LICHIDELOR

3.1.- Definirea mişcării. Metode de studiu.
La începutul cap. II s-a arătat că lichidele pot fi în repaus dacă eforturile interioare, ce iau naştere pe
suprafaţa particulelor, se echilibrează două câte două şi că la particulele în contact cu pereţii vasului,
echilibrarea se face cu participarea recţiunilor acestora. Dacă însă echilibru se strică datorită unei cauze
exterioarei cum ar fi îndepărtarea parţială sau totală a unui perete, lichidul se pune în mişcare. Fiecare particulă
se deplasează din poziţia iniţială și descrie o traiectorie proprie cu o anumită viteză şi acceleraţie.
Mişcarea lichidelor se produce datorită diferitelor forţe ce pot acţiona separat sau la un loc, cum ar fi:
forţele gravitaţionale, de vâscozitate, forţa centrifugă, presiunea atmosferică, o presiune oarecare etc. Forţele
de gravitaţie, de vâscozitate şi forţa centrifugă, sunt forţe clasice, deoarece depind de masa lichidului, iar
forţele din presiune sunt forţe exterioare. Aşadar, mişcarea lichidelor se datorează forţelor masice și a forţelor
exterioare.
Indiferent însă de forţele care o produc, mişcarea lichidelor constituie un fenomen complex. Pentru
studiul mişcării se foloseşte metoda teoretică şi metoda experimentală. De cele mai multe ori o metodă
completează pe cealaltă,
Metoda teoretică constă în cercetarea fenomenelor hidraulice cu ajutorul teoremelor din mecanică și a
unui aparat matematic corespunzător. Cum însă, în cele mai multe cazuri este dificil să se analizeze fenomenul
scurgerii în întreaga lui complexitate, se obişnuieşte să se neglijeze în prima fază anumite aspecte. Astfel, se
presupune, după caz, că lichidul este un mediu continuu și omogen, sau că este incompresibil fără vâscozitate
etc.
După terminarea studiului se corectează rezultatele, introducând proprietăţile lichidelor neglijate, fie
tot teoretic, fie pe cale experimentală.
Metoda experimentală se foloseşte, în general, pentru corectarea rezultatelor obţinute pe cale teoretică,
sau pentru studiul fenomenelor complexe în condiţii de laborator. În acest scop, se creează modele sau
machete reduse la o anumită scară faţă de fenomenul din natură.
În studiul fenomenelor din natură pe modele un rol deosebit de important îl are teoria similitudinii
hidraulice, care permite să se tragă concluzii corespunzătoare după rezultatele de laborator.
La studierea mişcării lichidelor se folosesc două sisteme de variabile: Lagrange și Euler.
Sistemul Lagrange în care se analizează mişcarea particulelor de lichid de-a lungul traiectoriilor
parcurse faţă de un sistem de axe de coordonate fix Oxyz.
În acest fel, poziţiile consecutive ale unei particule depind de poziţia iniţială și de timp:

x  F1 a, b, c, t 
y  F2 a, b, c, t  (3.1)
z  F3 a, b, c, t 
 Hidraulica și construcţii hidroedilitare – Curs5

În care: a, b, c, sunt coordonatele particulei la timpul t0 și x, y, z coordonatele aceleaşi particule însă

după scurgerea unui timp t.
Componentele vitezei u, v, w pe axele Ox, Oy, Oz, se obţin prin derivarea parţială a funcţiilor x, y, z în
raport cu timpul.
În acelaşi mod se obţin componentele acceleraţiei ax, ay și az prin derivarea parţiala a funcţiilor u, v w
tot în raport cu timpul.
Se poate scrie:

x F1
u   f1 a, b, c, t 
t t
y F2
v   f 2 a, b, c, t  (3.2)
t t
z F3
w   f 3 a, b, c, t 
t t
u v w
ax  ; ay  ; az  ; (3.3)
t t t
Sistemul Euler. consideră un punct fix în spaţiu de coordonate x, y, z faţă de un sistem de axe Oxyz și
studiază elementele mișcării tuturor particulelor ce trec prin acest punct în intervalul de timp t. În acest caz,
componentele vitezei u, v, w sunt funcţie de coordonatele punctului fix x, y, z și de timp.

u  f1 x, y, z, t 
v  f 2 x, y, z, t  (3.4)
w  f 3 x, y, z, t 

Componentele acceleraţiei ax, ay și az se obţin prin derivarea totală a funcţiilor u, v, w:

du dv dw
ax  ; ay  ; az  ; (3.5)
dt dt dt

iar elementele traiectoriei particulei de lichid, prin integrarea ecuaţiilor:

dx  u  dt; dy  v  dt; dz  w  dt; (3.6)

Constantele din integrare reprezintă chiar coordonatele inițiale ale traiectoriei ca în sistemul Lagrange.
Rezultatele obţinute sunt aceleaşi indiferent de sistemul de variabile folosit . Intre sistemul Lagrange
şi sistemul Euler exista o relaţie de trecere, deoarece cele două sisteme de axe folosite sunt paralele.
 Hidraulica și construcţii hidroedilitare – Curs5

În aplicaţiile tehnica se foloseşte sistemul de ecuaţii Euler, deoarece spre deosebire de sistemul
Lagrange, introduce o serie de simplificări de calcul.

3.2. - Elementele caracteristice mişcării lichidelor

Elementele caracteristice mişcării lichidelor.

Fig. 3.1. Linia de curent

Se numește linie de curent curba care uneşte toate punctele consecutive prin care trece o particulă de
lichid în mişcare, într-un interval de timp t.
Aceasta curbă este tangentă în fiecare punct la vectorul viteză.
Tub de curent. fir de curent, curent de lichid, Fig. 3.2.
Totalitatea liniilor de curent ce trece printr-o curba închisă C formează un tub de curent. Tubul de
curent are o lungime nedefinită iar secţiunea transversală este foarte mică. Lichidul care trece prin acest tub
de curent se comportă ca și când s-ar scurge printr-un tub real fără să traverseze pereţii.
Dacă secţiunea tubului se reduce foarte mult, rezultă un fir de curent.
Firul de curent este un fir material; format dintr-o succesiune de particule care la un moment dat au
aceiaşi traiectorie.
Spre deosebire de liniile de curent, care reprezintă o noţiune geometrică, firul de curent este un fix
material.
 Hidraulica și construcţii hidroedilitare – Curs5

Fig. 3.2. Tub de curent.

Curentul de lichid este masă fluidă în mişcare delimitată de o suprafaţă tubulară.
El este format dintr-o infinitate de fire de curent.
Curentul de lichid are o suprafaţă vie obţinută prin secţionare cu un plan perpendicular pe firele de
curent.
Flux, debit, viteză medie. Daca în masa unui lichid în mişcare se consideră o suprafaţă A limitata de o
curba închisă C, cantitatea de fluid ce trece prin această suprafaţă măsurată volumetric, în unitatea de timp, se
numeşte flux. Printr-o suprafaţă elementară va trece, în unitatea de timp un flux elementar.
În hidraulica fluxul poartă şi numele de debit. El se notează cu Q și se exprimă în m3/s sau l/s.
Q   v  dA (3.7)
A

unde: v este viteza firelor de curent, variabilă în interiorul suprafeţei A.

Viteza medie este raportul dintre debitul Q şi secţiunea de scurgere
Q
Vmed  (3.8)
A

Forma și caracteristicile hidraulice ale secţiunii transversale.

Prin secţionarea unui curent de lichid, cu un plan normal pe direcţia de scurgere, se obţine secţiunea
transversală a curentului numită și secţiunea vie. Această secţiune poate avea diferite forme. Dintre acestea
cele mai des întâlnite în practică sunt: circulare, dreptunghiulare, trapezoidale, ovoidale, clopot, albii naturale
etc. Fig. 3.3.
 Hidraulica și construcţii hidroedilitare – Curs5

Fig. 3.3 Secţiunile curenţilor de lichid des întâlnite în practică.

Alegerea formei secţiunii transversale se face funcţie de o serie de criterii tehnico - economice.
Indiferent însă de formă, la toate secţiunile transversale se deosebesc următoarele elemente hidraulice
principale:
 aria sau secţiunea vie A(m2);
 perimetrul udat P(m);
 raza hidraulică R(m);
 adâncimea maximă a curentului h(m);
 lăţimea maximă B(m),
Aria vie sau secţiunea udată este partea din secţiunea transversală ocupată efectiv de lichid la un
moment dat. Ea se notează cu A și se exprimă în m2 ,
Perimetrul udat se notează cu P şi reprezintă lungimea totală udată din perimetrul secţiunii
transversale.
Raza hidraulică notată cu R este raportul dintre aria vie și perimetrul udat.

A
R (3.9)
P
Adâncimea maximă a curentului de lichid se măsoară de la suprafaţa apei până la punctul cel mai de
jos al secţiunii udate.
Lăţimea maximă B, reprezintă lăţimea maximă a secţiunii udate.
Forma axei longitudinale si caracteristicile hidraulice ale secţiunii longitudinale.
Dacă se consideră curentul de lichid concentrat pe o axă. longitudinală de simetrie, curba obţinută se
numeşte axa longitudinală a curentului. În plan orizontal ea poate avea o formă oarecare sau poate fi formată
dintr-o succesiune de aliniamente racordate intre ele prin curbe sau prin schimbări bruşce de direcţie. În plan
vertical situaţia este asemănătoare, ca formă. Spre deosebire insă, de forma axei curentului în plan orizontal
și care influenţează asupra regimului de scurgere, forma axei longitudinale în plan vertical are o deosebită
importanta. Pentru stabilirea elementelor hidraulice în sens longitudinal se secţionează curentul de lichid cu
 Hidraulica și construcţii hidroedilitare – Curs5

un plan vertical de-a lungul axei longitudinale. În acest fel se obține secţiunea longitudinală sau profilul
longitudinal al curentului, Fig. 3.4.

Fig. 3.4. Profil longitudinal prin curent.

Din profilul longitudinal al curentului se constată legătura strânsă dintre panta fundului it1>it2 panta
hidraulică a curentului i1>i2 şi adâncimea lui h1 < h2. Se observă de asemenea direcţia de scurgere.

Natura pereţilor.
Pereţii albiilor naturale, a canalelor și conductelor, care limitează un curent de lichid, pot fi netezi sau
rugoşi. Pereţii netezi permit o scurgere uşoară, în timp ce pereţii rugoşi dau naştere unor fenomene
suplimentare, care îngreunează scurgerea. Rezultă natura pereţilor influenţează scurgerea lichidelor.
Spre deosebire de tuburile de curent care sunt limitate de pereţi ipotetici, curenţii de lichid sunt limitaţi
de pereţi reali netezi sau rugoşi. lungimea unui curent este mult mai mare decât dimensiunile lui transversale.
Clasificarea mişcării curenţilor de lichid poate fi făcută după:
a) natura suprafeţei de contact pe contur;
b) variaţia elementelor mişcării;
c) regimul de scurgere.
a) După natura suprafeţei de contact pe contur putem avea: vână de curent, curent cu nivel liber, curent
sub presiune.
Vână de curent, se numeşte curentul de lichid a cărui suprafaţă exterioară sau de contur, se găseşte în
contact cu un gaz sau alt lichid.
Exemple de vâne de curent pot fi: jeturile de apă de la furtunul de incendiu, vâna ce se formează după
trecerea lichidului printr-un orificiu, lama deversată ce se obţine la trecerea apei peste un deversor etc. Fig.
3.5.
 Hidraulica și construcţii hidroedilitare – Curs5

Fig. 3.5. Vână de curent

Curent cu nivel liber este acel curent, care pe contur, la partea superioară este în contact cu aerul
atmosferic, iar în rest cu pereţi rigizi. În Fig.3.6.a, b, c se exemplifică curenţii ce se scurg prin albii naturale,
canale deschise şi canale închise.

Fig. 3.6. Curenţi de lichid cu nivel liber.

Curentul de lichid sub presiune, se deosebeşte de curentul cu nivel liber prin aceia că întreaga suprafaţă
de contur este în contact cu pereţi rigizi. Scurgerea lichidelor prin conducte sau galerii cu secţiunea plină
construiesc exemple de curenţi sub presiune Fig. 3.7.

Fig. 3.7.Curenţi de lichid sub presiune.

b) După variația elementelor mişcării, curenţii de lichid se pot găsi în mişcare permanentă sau
staţionară şi nepermanentă sau nestaţionară.
În mișcarea permanentă, debitul curentului de lichid rămâne constant în timp, iar într-un punct fix
viteza și vectorul viteză sunt constante. Funcţie însă de variaţia secţiunii, vitezei şi vectorului viteză de-a
lungul curentului, mişcarea permanentă poate fi: uniformă, variată și gradual variată, ca în Fig.3.8.
 Hidraulica și construcţii hidroedilitare – Curs5

Fig.3.8 Clasificarea curenţilor după elementele

Mişcarea curentului este:

 uniformă atunci când de-a lungul lui viteza rămâne constantă ca mărime și direcție v = const.
și v = const.;
 uniform variată sau gradual variată dacă numai una din cele doua mărimi variază, însă după o
lege lineară și variată atunci când v și v variază.
În mişcarea nepermanentă sau nestaţionară debitul curentului de lichid variază în timp. Din aceasta
cauză şi viteza într-un punct fix, variază ca mărime și direcţie
c. Clasificarea mişcării curenţilor de lichid după regimul de scurgere.
Mișcarea curenților de lichid prin conducte sau canale este strâns legata de variaţia vitezei. Astfel, s-a
observat ca daca viteza curentului este mica și pereţii conductelor sau canalelor sunt netezi, particulele de
lichide se mişca ordonat, iar traiectoriile parcurse sunt paralele intre ele. Daca insa viteza creste peste o
anumita limita, mişcarea particulelor se face dezordonat, iar firele de curent se încrucişează.
Determinarea vitezei critice a fost făcută pentru prima dată de către Reynolds cu ajutorul unui aparat
simplu, ce-i poarta numele.
Aparatul se compune din două vase de sticlă terminate cu câte un tub de asemenea de sticlă, aşezate
ca în Fig. 3.9. Vasul mare se umple cu apă iar cel mic cu un lichid colorat. Viteza de scurgere a apei prin tubul
principal se reglează cu ajutorul robinetului R. Odată cu scurgerea apei din vasul mare prin tubul principal de
sticlă trece și un fir de lichid colorat.
Dacă viteza apei nu depăşeşte viteza critică scurgerea particulelor se face după traiectorii paralele, iar
firul de lichid colorat va fi rectiliniu. Pentru viteze superioare vitezei critice scurgerea se face dezordonat,
firele de curent se încrucişează, iar firul colorat capătă o formă sinuoasă sau se dispersează în masa lichida.
Ţinând seama de observaţiile făcute mai sus mişcarea curenţilor de lichid se clasifică, după regimul
de scurgere în:
- mişcare în regim laminar, când v<vcr;
 Hidraulica și construcţii hidroedilitare – Curs5

- mişcare în regim turbulent când v>vcr.

Fig. 3.9. Aparat pentru determinarea vitezei critice.

Din studiile efectuate, rezultă ca regimul de scurgere este influentat de viteză, de vâscozitatea
cinematică a lichidului şi de mărimea diametrului tubului sau de raza hidraulică. De aceea pentru determinarea
regimului de scurgere s-a introdus un criteriu unic care cuprinde cele 3 caracteristici. Acest criteriu presupune
determinarea numarului lui Reynolds, se notează cu Re și se poate scrie:
vR
Re  (3.10)

în care:

- Re - este numărul lui Reynolds;

- v- viteza medie de scurgere a curentului;
- R - raza hidraulică;
- ν - vâscozitatea cinematică.
Numărul Reynolds este adimensional.

1
Re    v  R   T 1  L2
2
(3.11)
   T L

Folosind numărul lui Reynolds pentru stabilirea regimului de scurgere, dacă:

 Hidraulica și construcţii hidroedilitare – Curs5

- Re<Recr - mişcarea este laminară

- Re >Recr - mişcarea devine turbulentă.
Recr corespunde vitezei critice vcr el are valori medii determinate experimental după expresia 3.10
pentru conducte cilindrice Re.cr= 575, iar pentru canale deschise Re.cr =300.
În cazul conductelor cilindrice, dacă se foloseşte expresia 3.11, valoarea lui Recr devine:
d
v
Re.cr  4  575

vd
4 R e .cr   2300
