Sunteți pe pagina 1din 6

 

Ce este Inteligența Emoțională (EQ) și de ce este mai importantă decât IQ-ul

Definiție
Inteligența Emoțională reprezintă capacitatea de a conștientiza,
controla și manifesta emoțiile personale, respectiv de a
gestiona relațiile interpersonale într-un mod eficient și empatic.

Sună complex? Hai să aranjăm definiția în 4 ramuri.

Autocunoașterea – Self-awareness
Înseamnă abilitatea de a recunoaște cu precizie emoțiile și
sentimentele atunci când se întâmplă.

Am accentuat cele două condiții cheie. Oamenilor le este foarte greu


să înțeleagă ce simt ei personal, iar acesta este un lucru care are
sens. Spune-mi tu acum, ce simți (dintre următoarele)?
Abandon, Alertă, Anticipare, Anxietate, Apatie, Aroganță, Calm,
Creativitate, Deschidere, Defensivă, Depresie, Descurajare, Echilibru,
Energie, Entuziasm, Explozie, Frică, Furie, Flexibilitate, Inhibiție,
Invincibilitate, Iraționalitate, Isterie, Jenă, Lene, Libertate, Manipulată,
Manipulativă, Melancolie, Modestie, Motivație, Nebunie, Nervozitate,
Nimic, Panică, Paranoia, Pace, Plictiseală, Puternică,  Rece, Răsfăț,
Receptivitate, Recunoștință, Serenitate, Somnoroasă, Străină,
Suspicioasă, Terifiată, Timiditate, Umilință, Vulnerabilitate.

Observi că nu e deloc ușor să etichetezi ce simți – iar lista nu este nici


pe departe exhaustivă.

A două condiție ține de temporalitate. De câte ori ți s-a întâmplat să


strigi la partener/copii, și doar apoi să îți dai seama că de fapt tu erai
de vină, probabil din cauza unor evenimente ce s-au petrecut mai
devreme (de exemplu bani, job, etc).

Stăpânirea de sine – Self-management


Reprezintă abilitatea de a-ți folosi sentimentele într-un mod
constructiv. Asta înseamnă să te lași ghidat de sentimentele pozitive
pentru lucrurile care crezi tu că sunt importante pentru tine, sau pentru
un interes mai înalt – umanitar.

De asemenea, înseamnă să ai grijă la vocea critică interioară – pe


care o avem toți – și să nu te lași controlat de ea.

Este importat să înțelegi că emoțiile negative pot fi benefice, dacă le


înțelegem și adoptăm o atitudine sănătoasă. De exemplu, dacă ne
simțim depresivi, trebuie să ne ascultăm corpul, emoțiile și mintea –
ce vor să ne spună? Poate că e timpul să schimbăm jobul, să ieșim
dintr-o relație. Deci, în acest caz, depresia este de fapt prietenul
nostru, care ne atenționează – poate într-un mod prea brutal – că e
timpul de schimbare. Dacă nu ne luăm timp să ne înțelegem pe noi,
această depresie nu va dispărea.

Doar prin ascultare, acceptare și acțiune, putem schimba ce


simțim.
Conștiință sociala – Social awareness
Reprezintă capacitatea de a înțelege și simți emoțiile, gândurile,
motivațiile persoanelor. Această aptitudine este de folos în orice
relație, fie la serviciu, fie în viața de familie. Cred că ești de acord că
vrei să știi ce gândesc și simt colegii tăi despre tine, și mai ales ce
simt copiii și partenerul tău de viață.

Gestionarea relațiilor – Relationship


management
Reprezintă capacitarea de a inspira și influența persoanele. De
asemenea înseamnă înțelegerea status-quo-ul, necesitatea de a-l
schimba, și puterea de a o face. Tot aici vorbim și despre gestionarea
conflictelor – fie că sunt ele la serviciu, în familie sau în societate.

Hai să vedem beneficiile fiecărei ramuri.

Beneficii – Autocunoaștere
 Încrederea de sine
 Conștientizarea emoțiilor proprii
 Recunoașterea impactului comportamentului nostru asupra
altora
 Observarea modului în care alții ne influențează emoțional

Beneficii – Stăpânire de sine


 Autocontrol peste emoțiile negative
 Recunoașterea greșelilor proprii
 Poți să transmiți clar idei și informație
 Flexibilitate/adaptabilitate
 Inițiativă și ambiție
 Optimism

Beneficii – Conștiință socială


 Empatie – înțelegi emoțiile, gândurile și motivațiile celorlalți
 Înțelegerea rețelelor sociale
 Menținerea relațiilor cu clienții la un nivel bun

Beneficii – Gestionarea relațiilor


 Model de jucător de echipă – respect, întrajutorare, cooperare
 Gestionarea conflictelor eficient
 Facilitarea schimbărilor
 Influențarea și formarea altora

De ce este Inteligența Emoțională (EQ)


mai importanta decât IQ-ul?
Luăm ca exemplu mediul business, în care facem diferență între două
categorii de competențe: cele de nivel de prag, respectiv cele prin
care te poți distinge.

În categoria nivelului de prag sunt aptitudinile pe care trebuie să le ai


ca să primești un job: experiență și cunoștințe în domeniu. Dar orice
candidat la un job trebuie să aibă aceste competențe – ele țin de fișa
de post. Ce face diferența însă, sunt celelalte competențe.
De ce o persoană cu un EQ mare este
în avantaj la interviul de angajare?
 Un vânzător cu un EQ mare poate vinde chiar dublu față de unul
„normal” (Cooper, 2013)
 Oamenii vor să facă business cu persoanele care le plac, chiar
dacă competiția are un produs mai bun (D. Kahneman)
 O persona care își dezvoltă EQ poate să își gestioneze stresul
cu mai mare succes. Asta înseamnă accidente reduse la locul
de muncă, reducere de plângeri din partea clienților/colegilor,
decizii luate cu calm, nu în panică.
 Înțelegere bună cu colegii, spirit de echipă.
 Recunoașterea greșelilor și învățarea din ele.
 Acceptarea criticii.
 Optimism.
 Auto-motivație – puterea de a lucra productiv pentru o răsplată
pe lungă durată – nu imediată.

Experiența ta
Spune-mi, te rog,  câteva caracteristici ale oamenilor care te-au
influențat în viață – poate un șef, un bunic, un model la televizor. Ia-ți
două minute să te gândești la cineva care ți-a schimbat viața,
gândește-te la trei, patru caracteristici. Doar apoi citește mai departe.

Este adevărat că printre trăsăturile persoanei dragi, probabil niciuna


nu se referă la IQ? Este adevărat că probabil lucrurile importante, care
rămân în sufletul nostru sunt de fapt trăsături ca și: ambiția, viziunea,
autocontrolul, mentoringul, empatia? Adică caracteristici care aparțin
exclusiv EQ-ului.

Managerul competent?
Dacă ai avut manageri, probabil ai observat deja tiparul: cunoștințe
tehnice puternice, dorește să schimbe tot, micro-management, ia
toate deciziile, nu ascultă pe colegii, nu oferă feedback de valoare. Iar
continuarea o știi deja:

Un manager este angajat pentru IQ și este concediat pentru


EQ!

În viața de familie
Chiar dacă am dat exemplu de business, aceleași lucruri sunt valabile
și în viața cu partenerul sau copiii, sau în societate. Suntem mărginiți
de IQ-ul static, dar EQ-ul se poate dezvolta. Putem să ne cunoaștem
mult mai bine decât acum, să ne folosim emoțiile când trebuie, dar și
să le ținem în frâu când ne fac rău, să înțelegem emoțiile, gândurile și
motivațiile celor dragi, să îi inspirăm și influențăm, să schimbăm
status-quo-ul, să ne creștem unul pe celălalt către o personalitate
superbă.