MEDICINĂ DENTARĂ PEDODONȚIE

CURS 1

ERUPŢIA DENTARĂ
II.1. TERMINOLOGIE
Erupţia dentară reprezintă totalitatea mişcărilor efectuate de dinte din poziţia sa de formare
intraosoasă (din grosimea oaselor maxilare) până la atingerea planului de ocluzie şi intrarea în
funcţie. Erupţia dentară este un proces fiziologic, îndelungat, complex, dictat genetic, care
aparţine odontogenezei.

Emergenţa dentară reprezintă momentul în care dintele străpunge mucoasa bucală şi devine
vizibil în cavitatea bucală.

Dinţi succesori/succesionali = dinţii permanenţi (I,C,PM) care înlocuiesc dinţii temporari

Dinţi accesori/accesionali = dinţii permanenţi (M1,M2,M3) care erup distal de ultimul dinte
temporar şi care de aceea nu înlocuiesc nici un dinte temporar.

În cursul erupției dentare se recunosc 3 etape:preeruptivă, prefuncțională și funcțională.

Etapa preeruptivă corespunde perioadei de dezvoltare a germenului dentar când se observă

o migrare transversală a acestuia. Se desfășoară intraosos - totalitatea mișcărilor efectuate de
germenele dentar intraosos, pentru a se adapta creșterii osoase. Este reglată de factori genetici

Etapa prefuncțională începe în momentul formării rădăcinii dentare și se încheie odată cu

atingerea planului de ocluzie și realizarea contactului cu dinții antagoniști și vecini. Se
remarcă migrarea axială, mezială și transversală a fiecărui dinte. Se desfășoară mișcări
endoosoase și exoosoase. Mișcările sunt axiale dar pot apărea și altfel de mișcări, iar mișcarea
de debut apare când rădăcina începe să se formeze.

După erupția dintelui în cavitatea bucală, rădăcina continuă să crească . După erupție dintele
avansează cu 1-2 mm pe lună (avans mare la dinții temporari, mai mic la cei permanenți).

După atingerea planului de ocluzie, formarea rădăcinii dintelui continuă caracteristic fiecărui
grup dentar.

Etapa funcțională începe în momentul contactului dintre dinți, atingerea planului de ocluzie.

După ce a atins planul de ocluzie, dintele își continuă erupția până la intrarea în funcție și apoi
și după, deoarece dintele trebuie să se adapteze unor fenomene complexe ce apar: dezvoltarea
oaselor maxilare (mai intensă între 13-18 ani) și uzura ocluzală și aproximală. Au loc mișcări
de mezializare fiziologică a dintelui.

1
Fenomene ce pregătesc erupția dinților permanenți:

 formarea de diasteme şi treme fiziologice, expresie a creșterii maxilarelor, spații ce

vor fi necesare erupţiei viitorilor dinţi permanenți (Figura II.1. a)

Figura II.1. a.
 abrazia cuspizilor caninilor temporari și o ușoară mezializare a mandibulei (Figura
II.1. b)

Figura III.1. b.
 mugurii dinților permanenți sunt dispuși spre oral față de dinții temporari (Figura II.2)

Figura II.2. Poziționarea mugurilor incisivilor :

A. etapa preeruptivă; B. etapa prefuncțională
(Sursa: Essentials of Oral Histology and Embryology,Ed: James Avery, 2nd edition. 2000)
.

2
 Figura II.2. Pozitionarea mugurilor premolarilor:
A. etapa preeruptivă; B. etapa prefuncțională
(Sursa: Essentials of Oral Histology and Embryology,Ed: James Avery, 2nd edition. 2000)

 molarii permanenți erup distal față de molarul secund temporar (Figura II.3)

Figura II.3. Pozitionarea mugurilor molarilor permanenți.

(Sursa: adaptare după Essentials of Oral Histology and Embryology,Ed: James Avery, 2nd edition.
2000)

III.2. ORDINEA ŞI CRONOLOGIA ERUPŢIEI DINŢILOR PERMANENȚI

Dinţii apar într-o succesiune bine precizată şi în anumite perioade de timp.

Omul prezintă în ontogeneză trei tipuri de dentitie:

a. dentiţia temporară (de lapte) - formată din dinţi care provin din lama dentara primara;
ea este formată din 20 de dinţi (8 incisivi, 4 canini şi 8 molari), care se găsesc între
vârsta de 6 luni până la 6 ani;

3
 b. dentiţia mixtă - care este prezentă de la erupţia primului dinte permanent (primul
molar) până la dispariţia ultimului dinte temporar; în această etapă, dinţii temporari
coexistă cu dinţii permanenţi;

c. dentiţia permanentă (definitivă) - începe odată cu căderea ultimului dinte temporar;

este formată din 32 de dinţi (8 incisivi, 4 canini, 8 premolari şi 12 molari).

Dintii permanenti provin din:

 lama dentară primitivă (sau primară) dă naştere molarilor permanenţi (dinţi
accesionali)
 lama dentară secundară dă naştere dinţilor permanenţi succesionali (dentiţia
secundară).

Dinamica erupției dinților permanenți:

 Prima etapă 6 -7 ani
Începe la vârsta de 6 ani, cu primul molar inferior, locul de erupție al acestuia aflându-se
înapoia molarului 2 temporar. De la această vârstă și până la 11 ani, copilul va avea dinți
aparținând celor două dentiții (dentiția mixtă).

Tot în jurul vârstei de 6 ani va erupe și molarul 1 superior, acești doi dinți stabilind rapoarte
de contact ocluzal, realizând a doua înălțare a ocluziei, folosind totodată ca referință în
aprecierea poziției dinților pe cele două arcade (cheia de ocluzie a lui Angle)

 A doua etapă 7 – 9 ani

4
La 7 ani erupe incisivul central inferior, concomitent cu acesta apărând pe arcadă și incisivul
central superior. După aproximativ un an erupe și incisivul lateral, prioritate având incisivul
superior.

În continuare, după datele clasice, există diferențe de erupție între dinții arcadei maxilare și a
celei mandibulare.

 A treia etapă 9 – 12 ani

La maxilarul superior, primul premolar erupe la 9 ani, la 10 ani cel de al doilea premolar, iar
la 11 ani erupe caninul. Această ordine de erupție are consecințe importante pentru activitatea
medicului dentist.

Prin erupția devansată a premolarilor, există pericolul de a se ocupa spațiul necesar caninului,
iar acesta neavând loc, ocupă o poziție în afara arcadei (ectopie), dând copilului un aspect
fizionomic neplăcut și necesitând un tratament ortodontic. Când spațiul este ocupat complet,
caninul erupe anormal, iar alteori nici nu erupe, rămânând inclus în grosimea procesului
alveolar al maxilarului.(Figura II.4.)

5
 Figura II.4. Aspecte favorabile erupției caninului superior – etapa rățușca cea urâtă. UGLY
DUCKLING STAGE (Broadbent phenomenon, B. H. Broadbent 1957)

La mandibulă, în jurul vârstei de 9 ani erupe caninul, urmând ca la 10 și 11 ani să erupă

succesiv premolarul unu și premolarul doi.

 A patra etapa 12 – 13 ani

La 12 ani, atât la maxilar cât și la mandibulă erupe molarul doi. Datorită vârstei la care erup
acestor molari li s-a dat denumirea de „molari de 12 ani“. În condițiile pierderii molarului de 6
ani, molarul de 12 ani capătă o valoare restaurativă (protetică) deosebit de mare. (Figura III.5)

9 ani 11 – 12 ani 12 ani

Figura II.5. Dinamica erupției dinților permanenți.

 A cincea etapă 18 – 25 ani

Între 16-25 de ani erupe de „regulă“ molarul al treilea. Corespunzând vârstei maturizării
somatice și psihice a mai fost denumit în limbajul curent „molar de minte“. Erupând la o
vârstă la care maxilarele sunt complet dezvoltate, molarii de minte nu au întotdeauna spațiul
suficient pentru a ajunge pe arcadă, dificultățile de erupție provocând o serie de accidente

6
inflamatorii. Asemănător caninilor superiori, molarii de minte pot rămâne incluși în grosimea
oaselor maxilare.

Cronologia erupției:

Dintele Vârsta de erupție Dintele Vârsta de erupție

incisivii centrali 5 ½ - 8 ani PM secunzi inferiori 9 ½ - 15 ani

inferiori
6 – 7 ani 11 – 12 ani

incisivii centrali 6 - 10 ani PM secunzi superiori 9 - 14 ani

superiori
7 - 8 ani 10 – 12 ani

incisivii laterali 8 - 9 ani primii molari 5 - 7 ½ ani

inferiori
7 - 8 ani 6 ani

caninii inferiori 9 ½ -15 ani primii molari 5 - 8 ani

superiori
9 – 10 ani 6 - 7 ani

caninii superiori 9 - 14 ani molar secund inferior 10 - 14 ani

11 – 12 ani 11 -13 ani

primii premolari 9 - 12 ½ ani molar secund 10 ½-14 ½ ani

inferiori superior
10 – 12 ani 12 -13 ani

primii premolari 9 - 14 ani ultimii molari 18 ani sau mai târziu

superiori
10 – 11 ani 17 – 21 ani

Figura II. 6 Creşterea şi erupţia dinţilor permanenți

(“Dinţii deciduali, Evoluţie”după datele din Zarnea, Boboc, Gray, Firu, Papilian)
(“Practica Pedodontică” – Elisabeta Bratu, Florica Glavan)

Erupţia dinţilor permanenţi şi temporari

Dinţii temporari
Incisiv Incisiv Molaru Molaru
Dinte Canin
central lateral l1 l2
Dinţii 10 lun 11 lun 19 lun
16 luni 29 luni
maxilari i i i
Dinţii
13 lun 20 lun
mandibular 8 luni 16 luni 27 luni
i i
i

7
 Dinţii permanenţi
Incisiv Incisiv Premolaru Premolaru Molaru Molaru Molaru
Dinte Canin
central lateral l1 l2 l1 l2 l3
Dinţii 7–8 an 8–9 an 11–12 10–11  12–13 17–21 
10–12 ani 6–7 ani
maxilari i i ani ani ani ani
Dinţii
6–7 an 7–8 an 9–10  10–12  11–13 17–21 
mandibular 11–12 ani 6–7 ani
i i ani ani ani ani
i

Figura II.7. Tiparul erupţiei dinţilor umani temporari şi permanenţi conform

cercetărilor realizate de către Ash & Nelson, Wheeler (Dental Anatomy, Physiology, and Occlusion).

Figura II.8. Adaptare după Schour and Massler’s 1944

Diagrama intitulată “Dezvoltare dentiției umane”

Variaţiile cuprinse între 6-12 luni de la aceste valori sunt considerate în limite
normale.

Următorul tabel prezintă etapele dezvoltării dinţilor permanenţi conform cercetărilor

realizate de către M.M. Ash, Jr. și S.J. Nelson.
Maxilarul superior
Incisiv Incisiv Premolarul Premolarul Molarul Molarul Molarul
Dinţii permanenţi Caninul
central lateral 1 2 1 2 3
Calcificarea iniţială 3–4 luni 10–12 luni 4–5 luni 1½-1¾ ani 2-2¼ ani la naştere 2½-3 ani 7–9 ani
Coroana terminată 4–5 ani 4–5 ani 6–7 ani 5–6 ani 6–7 ani 2½-3 ani 7–8 ani 12–16 ani
Erupția 7-8 ani 8-9 ani 11-12 ani 10-11 ani 10-12 ani 6-7 ani 12-13 ani 17-21 ani

8
 Rădăcina terminată 10 ani 11 ani 13–15 ani 12–13 ani 12–14 ani 9–10 ani 14–16 ani 18–25 ani
Maxilarul inferior
Incisiv Incisiv Premolarul Premolarul Molarul Molarul Molarul
Dinţii permanenţi Caninul
central lateral 1 2 1 2 3
Calcificarea iniţială 3–4 luni 3–4 luni 4–5 luni 1¾-2 ani 2¼-2½ ani la naştere 2½-3 ani 8–10 ani
Coroana terminată 4–5 ani 4–5 ani 6–7 ani 5–6 ani 6–7 ani 2½-3 ani 7–8 ani 12–16 ani
Erupția 6-7 ani 7-8 ani 9-10 ani 10-12 ani 11-12 ani 6-7 ani 11-13 ani 17-21 ani
Rădăcina terminată 9 ani 10 ani 12–14 ani 12–13 ani 13–14 ani 9–10 ani 14–15 ani 18–25 ani
(Sursa: http://www.cixip.com/index.php/page/content/id/1250, 09.08.2013)

Următoarele ortopantomograme prezintă etapele dezvoltării dinţilor permanenţi

(Figura II.9.):

9
 Figura II. 9. A. Ortopantomograma dentiției la naștere.
B. Ortopantomograma dentiției la 2½ ani. C. Ortopantomograma dentiției la 6½ ani. D.
Ortopantomograma dentiției la 10 ani. E. Ortopantomograma dentiției la 16 ani. (Sursa:
http://www.cixip.com/index.php/page/content/id/1250, 09.08.2013)

II.3. FACTORI CU REPERCURSIUNI ASUPRA ERUPȚIEI DINȚIOR

PERMANENȚI
3.3.1. Factori fiziologici:
 sex: influentează ordinea și vârsta de erupție la fete erupția are loc mai repede
 rasa: la populația de culore erupția are loc mai repede iar la caucazieni mai târziu
 zona: la populațiile din climatul cald  erupția are loc mai repede
 mediu urban: erupția are loc mai repede
 condiții socio-economice bune: erupția are loc mai repede
 perioade de calamitați, război: erupție întârziată
3.3.2. Factori patologici:
 generali : influențează erupția pentru toți dinții
 locali: influențează erupția localizat, pe grupe de dinți
a. Factori patologici generali
Boli endocrine:
 Insuficiența hormonilor tiroidieni: erupție tardivă
 Mixedem juvenil: erupție tardivă a dinților permanenți (dinții temporari erup normal)
 Insuficiența STH: : erupție tardivă a dinților permanenți (dinții temporari erup normal)
 Hipersecreția hormonilor sexuali: accelerează erupția
Factorul genetic: erupție tardivă/precoce familială
Boli genetice: sindromul Down determină întarzieri ale erupției precum și inversări ale ordinii
de erupție
Osteopetroze: determină densificarea osului și întarzieri ale erupției

10
Disostoza cleido-craniană: erupție tardivă a dinților permanenți (dinții temporari erup
normal), inversări ale perioadelor de erupție.
b. Factori patologici locali influentează vârsta și traseul de erupție
Obstacol: dinții supranumerari
Modificări de formă: dinți dilacerați (au o angulație)
Cariile complicate de la nivelul dinților temporari pot provoca complicații atât de mari astefel
încat să fie necesar să fie extrași precoce
Extractia precoce a dinților temporari determină întarzierea erupției dinților permanenți (dacă
extracția se realizează când aceștia sunt endoosos) sau erupția precoce a dinților permanenți.
Traumatisme: pierderea prematură a dinților frontali accelerează erupția sau o încetinesc.

II.4. ACCIDENTELE ERUPȚIEI DINȚILOR PERMANENȚI

a. Chistul de erupție
Chistul de erupție (numit si hematom de erupție) este analogul la nivelul parților moi al
chistului folicular. Apare în cazul unui dinte în erupție, aflat submucos, prin separarea
foliculului dentar de suprafața coroanei dintelui.

Figura II.10. Chist de erupție (prezentare schematică).

Apare cel mai frecvent în contextul erupției dentiției temporare, sau a incisivilor superiori sau
a molarilor permanenti (la copii de 6-8 ani).

a. b.

c.
Figura II. 11. Chist de erupție în contextul erupției dentiției temporare (a), a incisivilor
superiori permanenți (b) și a molarilor permanenți

11
Considerații clinice. Se prezintă sub forma unei leziuni cu aspect chistic, localizată în dreptul
dintelui în erupție. Mucoasa crestei alveolare, care îl acoperă, este intactă, dar intinsă și
subțiată, lăsând să transpară hematomul acumulat sub sacul folicular, ceea ce îi conferă prin
transparenta o culoare albăstruie. La palpare, are o consistență fluctuentă și este discret
dureros.
Ceea ce alarmează este deformarea mucoasei gingivale, care acoperă coroana dintelui pe cale
de erupție și colorația albăstruie care poate sugera existența unei tumori maligne.
Considerații radiografice. Se evidențiază dintele în erupție, care a perforat corticala crestei
alveolare, fară a fi vizibile modificări de ordin patologic.
Diagnostic diferențial. Având în vedere caracteristicile chistului de erupție, diagnosticul
diferențial nu ridică în general probleme, putând fi rareori confundat cu un hematom post-
traumatic al crestei alveolare sau cu o malformație vasculară de mici dimensiuni.Coroborarea
vârstei pacientului cu data normală a erupției eventualului dinte și examenul radiografic
precizează diagnosticul.
Tratament. Având în vedere evoluția spre marsupializare spontană în cavitatea orală, urmată
de erupția normală a dintelui, în general nu necesită nici un tratament. Se va recomanda
menținerea unei bune igiene orale pentru a evita suprainfectarea.
În cazuri rare, este necesară marsupializarea chirurgicală a acestor chisturi, prin incizie cu
evacuarea continutului chistic și excizia unei mici porțiuni de mucoasă “în felie de portocală”.
Aceasta va permite erupția dintelui fără alte complicații.
b. Sechestrul de erupție
Fragment de os inclavat în mucoasa care acoperă un dinte aflat în erupție. Se produce din
pricina ritmului discordant dintre resorbția osului și ritmul de erupție a dintelui.
Considerații clinice. Cel mai adesea apare la nivelul molarilor permanenți (în special molarul
1), dar și la molarii temporari. Fragmentul osos este situat în șanțul intercuspidian, separat de
dinte prin țesut moale. Nu prezintă simptome (uneori jena la masticație). Durerile la
masticație sunt datorate neconcordanței dintre viteza de erupție a dintelui care e mai mare
decât viteza de rezorbție a fragmentului osos desprins.
Considerații radiografice. Este descoperit întâmplător pe radiografie, observându-se un dinte
în erupție deasupra căruia se găsește o zonă radioopacă intensă asemanatoare cu cea a osului
în loc de radiotransparență.
Tratament. Dispare odată cu erupția dintelui și nu necesită tratament.

Figura II. 12. Sechestrul de erupție în contextul erupției molarului permanent

12