Metode de Fixare Si Imobilizare PDF

Stagiul 7.
Metode de fixare şi imobilizare

Staţia 7.1 553
Bandajul capului şi al gâtului
Staţia 7.2 559

Imobilizarea cu bandaj toraco – brahial tip Dessault
Staţia 7.3 569

Imobilizarea pumnului cu atelă gipsată antebrahi - palmară
Staţia 7.4. 581

Bandajarea pumnului, mâinii şi degetelor
Staţia 7.5 595

Imobilizarea genunchiului cu orteza
Stația 7.6 601

Bandajarea în spică a șoldului
Staţia 7.7 619

Imobilizarea articulației talocrurale cu atela cruro-podală
Stația 7.8 631

Montarea corsetului abdominal şi a ortezei cervico-toracice
Fişe de evaluare a performanţelor studenţilor 647

7. Metode de fixare şi imobilizare
7.1 Bandajul capului şi al gâtului
Dana Mihaela Turliuc
Bandajele care se efectuează la nivelul capului, feței și gâtului sunt reprezentate de:
a. Capelina – bandajarea capului
b. Praștia – bandajarea nasului
c. Căpăstrul – bandajarea la nivelul buzelor și bărbiei
d. Monoclul / binoclul – bandajarea la nivelul orbitelor
Principii de respectat:
- bandajarea trebuie sa imobilizeze perfect pansamentul pentru a favoriza cicatrizarea
- faşa nu trebuie aplicată prea strâns, pentru a nu produce dureri sau tulburări de circulaţie şi
nici prea larga pentru a nu aluneca, lasând plaga descoperită.
- turele feşei trebuie să acopere pe cele precedente, în aşa fel încât acestea să adere reciproc, să
nu se desfacă una de alta şi să nu prezinte încreţituri
- să se execute cu mişcări blânde pentru a nu accentua suferinţa bolnavului
- cel care execută pansamentul va sta cu faţa spre pacient.
Capelina
Bandajarea calotei craniului se execută sub formă de capelină, bandaj recurent (mitra lui Hipocrate),
capelina cu sistem de prindere submandibular și capelina cu utilizarea bandajului triunghiular sau
pătrat. Se face cu scopul fixării pansamentului şi împreună cu acesta va proteja plaga de la nivelul
capului.
Materiale necesare: 1-2 feşe de 5 m lungime şi 5 cm laţime, leucoplast sau ac de siguranţă, soluţii
dezinfectante, comprese, pense. Pacientul se informează asupra necesității efectuării manevrei și
asupra tehnicii de realizare, se poziţionează pacientul în şezând pe scaun cu spetează, în pat sprijinit
de o persoană sau în pat în decubit dorsal cu capul menținut ridicat de către o altă persoană decât cea
care efectuează bandajarea.
Capelina se poate efectua folosind o singură faşă de către două persoane. Iniţial faşa este condusă
circular pornind de la protuberanţa occipitală, pe deasupra urechii drepte, lasând libere pavilioanele
auriculare, trecând deasupra arcadelor sprâncenare, apoi deasupra urechii stângi şi se continuă cu
înca două ture circulare pâna la nivelul frunţii, unde se fixează faşa cu ajutorul policelui şi se
rasfrânge până la nivelul regiunii occipitale unde este fixată de ajutor. Se conduce faşa din spate în
faţă acoperind bolta craniană cu ture oblice fixate la final prin 2-3 ture circulare. Se fixeaza capătul
liber al feşii cu leucoplast sau ace de siguranţă, în capătul opus regiunii pansate (Fig. 28).
Ediţia I 553 Varianta 1

ABILITĂȚI CHIRURGICALE FUNDAMENTALE
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi
Fig. 28. Tehnica efectuării capelinei de către două persoane.
Aceeaşi tehnică poate fi efectuată de către o singură persoană, când fiecare tură oblică răsfrântă peste
bolta craniană este fixată cu câte o tură circulară până la infaşarea completă a capului (Fig. 29).
Fig. 29. Tehnica efectuării capelinei de către o singură persoană
Varianta 1 554 Ediţia I

Capelina se poate efectua cu două feșe (bandajul recurent sau mitra lui Hipocrate) una cu ture
circulare frontooccipitale şi alta cu ture anteroposterioare de acoperire. Dupa fiecare tura feşele se
incrucişeaza la nivelul regiunii frontale şi celei occipitale (Fig. 30).
Fig. 30. Efectuarea capelinei de către o singură persoană cu ajutorul a două feși (bandajul
recurrent sau mitra lui Hipocrate)
Capelina cu sistem de fixare submandibular se efectuează cu ajutorul unei feși cu lungime de

aproximativ 1 m care se fixează verical din vertex și anterior de tragus după care, cu o fașă nouă se
efectuează o capelină obișnuită, descrisă anterior unde punctele de resfrângere ale feșii vor fi situate
la nivelul feșii verticale în fața tragusului. După ce se efectuează capelina, capetele libere ale feșii
vertical se vor înoda sub bărbie (Fig. 31).
Fig. 31. Efectuarea capelinei cu sistem de fixare submandibular.
Capelina se poate efectua cu ajutorul bandajului triunghiular, sau pătrat fie ca bandaj propriu-zis, fie
în scopul de a susține un pansament deja efectuat, sau compresele plasate la nivelul scalpului sau
frunții. Baza bandajului triunghiular se plasează la 1 cm deasupra sprâncenelor, capetele libere se
duc către occiput, se răsucesc la acest nivel și se readuc în regiunea frontală unde se înoadă. (Fig.
32).

Fig. 32. Bandajul triunghiular al capului
Praștia
Praştia se foloseşte la bandajarea nasului. Se confecţionează dintr-o faşa lungă de 50-60 cm, care la
ambele capete se despică lung, lasând la mijloc o porţiune de aproximativ 5 cm lungime nedespicată
(Fig. 33), iar apoi este aplicată peste pansamentul nasului. Se trec capetele superioare ale feşii sub
pavilionul urechii şi se înnoadă în regiunea occipitală, iar cele inferioare se trec deasupra urechilor
incrucişându-le pe cele superioare, realizând astfel o praştie (Fig. 33).
Fig. 33. Pansamentul tip praștie
Căpastrul
Căpastrul se foloseşte pentru fixarea pansamentului de la nivelui bărbiei şi buzelor. Este confecţionat
la fel ca şi praştia folosind o faşă cu o lungime de 0,50-1m. Fixăm cu partea nedespicată pansamentul
de la nivelul bărbiei sau buzelor, după care capetele inferioare sunt legate pe calotă, iar cele
superioare la ceafă sau se incrucişează în regiunea occipitală şi se leagă în regiunea frunţii (Fig. 34).

Fig. 34. Pansamentul tip căpăstru
Monoclul / binoclul
Monoclul sau binoclul se foloseşte pentru fixarea pansamentului la nivelul orbitelor. Monoclul
acoperă o singură regiune orbitară. Se efectuază începând cu 2-3 ture circulare frontooccipitale după
care se conduce faşa oblic peste ochiul pansat, pe sub urechea de aceeaşi parte şi se readuce faşa pe
frunte, deasupra urechii opuse. Se efectuaza din nou o tură circulară frontooccipitală, apoi oblic
repetând succesiunea de ture oblice şi circulare. (Fig. 35.)
A. B.
Fig. 35. Pansamentul tip monocle (A) și binoclu (B)


7.2 Imobilizarea cu bandaj toraco – brahial tip Dessault
Paul-Dan Sirbu, Rareș Șova, Răzvan Tudor
Obiective
După parcurgerea acestui capitol studenții vor cunoaște principiile de bază ale bandajelor, vor fi
capabili să realizeze în mod corect imobilizarea în bandaj toraco-brahial tip Dessault, precum și
supravegherea și suprimarea acestuia.
Generalități
Bandajul sau înfășarea chirugicală reprezintă o metodă de fixare a pansamentului sau de imobilizare
temporară a unor regiuni anatomice cu ajutorul feșelor. Pentru realizarea bandajului pot fi utilizate
feșe de tifon (preferate deoarece sunt moi și se adaptează oricărei regiuni) feșe de pânză (bandajele
tip “basma” de formă triunghiulara, pătrată sau dreptunghiulară) și feșele elastice (au avantajul ca nu
se deșira, nu jenează mișcările și nu produc stază)
Definiție
Bandajul toraco-brahial tip Dessault realizează imobilizarea membrului superior cu ture circulare de
fașă, pacientul având brațul și antebrațul lipit de torace și cotul îndoit la 90 grade. Aceeași
imobilizare poate fi realizată cu o basma cu patru colțuri care suspendă membrul superior ca într-un
hamac („eșarfa lui Petit”) sau cu bandajul Velpeau (imobilizarea se realizează cu cotul flectat în
unghi ascuțit si mâna imobilizată pe umărul opus)
Indicații
Bandajul Dessault reprezintă tehnica cea mai folosită în imobilizarea provizorie sau definitivă pentru
leziunile claviculei (fracturi, disjuncții acromio-claviculare), fracturile omoplatului, luxațiile scapulo-
humerale, fracturile humerusului proximal. În același timp este tehnica preferată de imobilizare
provizorie și postoperatorie în fracturile diafizei humerale.
Tehnica imobilizării cu bandaj toraco-brahial tip Dessault
Pentru partea practică a fost ales bandajul tip Dessault datorită utilizării frecvente în clinică. Chiar
dacă nu este o tehnică foarte simplă (studenții au nevoie de o curbă de învățare), nu necesită
materiale deosebite iar riscul unor incidente sau complicații este practic nul.

Nr Imobilizarea cu bandaj toraco-brahial tip Dessault Notare

0 5 10
1. Materiale necesare: 3-4 feșe de tifion cu lățimea de 20cm, foarfece, bandă
adezivă.
Fig 7.2.1 Materiale necesare pentru bandajul Dessault

2. Asigurarea unui mediu privat pentru examinare şi imobilizare (sala de
ghips). Pacientul este dezbrăcat, având brațele și toracele liber.
3. Poziționarea pacientului pentru imobilizare cu bandaj Dessault (Fig 7.2.2):

În ortostatism (pacienți tineri, fără leziuni asociate), în șezut pe un scaun sau în
șezut la marginea patului (dacă sunt leziuni asociate sau alte probleme medicale).
Persoana care aplică bandajul Dessault poate folosi mănuși de cauciuc nesterile,
dar nu este obligatoriu.
Fig. 7.2.2 Poziționarea pacientului

4. Realizarea din fașă de tifon lată (6-8 straturi de fașă) a unei pernițe izolatoare
de lungimea brațului și antebrațului pacientului. (Fig 7.2.3)
Fig 7.2.3 Realizarea perniţei izolatoare
5. Introducerea perniței până în axila lezată, (Fig 7.2.4) între brațul lezat și
torace, cu învelirea antebrațului și pumnului, pentru evitarea dermatitei de
contact. După aceasta se lipește brațul și antebrațul pe torace cu cotul flectat la
90-1100.
Fig 7.2.4 Introducerea perniţei axilare
6. Fixarea membrului superior de torace. Se realizează prin ture circulare de fașă,

care trebuie să cuprindă umărul, brațul, cotul și antebrațul de partea lezată precum
și toracele. În esență, această fixare constă în doi pași:

-Realizarea unui prim „inel” de fașă: (Fig. 7.2.5) după trecerea unei ture de
fașă prin axila bolnavă și hemitoracele sănătos, fașa se trece peste umărul lezat,
coboară anterior peste braț sub cot și urcă în spate paralel cu brațul, folosindu-se
câteva ture de fașă.
Fig 7.2.5 Realizarea primului „inel” de fașă
- Realizarea celui de-al doilea „inel” de fașă (Fig 7.2.6a si b): fașa revine în față
peste umărul lezat și se îndreaptă oblic sub axila sănătoasă și se reîntoarce în
față peste umărul bolnav, coboară lateral de-a lungul brațului sub cot, apoi

susținând antebrațul, se îndreaptă spre hemitoracele opus, făcând o tură

circulară de fixare la cot.
Fig.7.2.6a Realizarea celui de-al doilea „inel” de fașă

Fig.7.2.6b Realizarea celui de-al doilea „inel” de fașă

- Folosirea celei de a doua feșe late în consolidarea bandajului Fig 7.2.7a si b
Fig 7.2.7a – Folosirea celei de a doua feșe late

Fig 7.2.7b – Folosirea celei de a doua feșe late

7. Întărirea bandajului - După imobilizarea cu 2-3 feșe circulare late, bandajul
este considerat suficient de solid. Pentru întărirea montajului și evitarea derapării
bandajului se folosesc benzi adezive Fig. 7.2.8a. Pumnul, mâna și degetele
trebuie să rămână libere pentru a putea fi permanent mobilizate (Fig 7.2.8b).
Fig. 7.2.8a Întărirea bandajului

Fig. 7.2.8b Pumnul, mâna și degetele trebuie să ramână libere

8. Se verifică modul în care pacientul tolerează bandajul.
9. Completarea documentelor medicale: biletul de externare (se notează tipul de
leziune, tipul imobilizării și data aplicării bandajului, recomandările şi indicaţiile
pentru pacient cât timp menține bandajul, mișcările permise, momentul revenirii
la control, semne de alarmă), rețetă și scrisoare medicală cu recomandări pentru
medicul de familie.
10. Verificarea periodică a bandajului Dessault. Bandajul necesită refacerea sau
înlocuirea acestuia în cazul deteriorării. În cazul pacienților obezi sau în
perioadele cu temperaturi ridicate, există posibilitatea apariției dermatitei de
contact, motiv pentru care bandajul trebuie înlocuit periodic, cu verificarea
tegumentelor și tratarea eventualelor leziuni.
11. Suprimarea bandajului Dessault. Se face simplu, cu ajutorul unui foarfece.
Fig 7.2.9 Suprimarea imobilizarii

12 Reorganizarea locului de muncă: se colectează materialele restante (feșe,

resturi de tifon, mănuşi) şi se depozitează în saci destinați acestora.
Spălarea mâinilor cu apă şi săpun.
Total punctaj: 120

1 %
2 %
3 %
Erori și complicații
- Bandaj prea larg (nu asigura o imobilizare fermă a membrului superior)

- Bandaj prea compresiv (determină disconfort respirator și poategenera stază la nivelul
membrului superior)
- Perniță axilara poziționată incorect (poate determina dermatita de contact)
- Pumnul, mâna și degetele nu sunt libere și astfel nu pot fi mobilizate
- Montaj instabil care “alunecă” de pe umăr (inelele de fașă nu au fost realizate corect)
Concluzii
Chiar dacă principiul de imobilizare este simplu, tehnica Dessault necesită o curbă de învățare. Cu
toate acestea, materialele folosite nu sunt sofisticate și poate fi realizată acceptabil de către studenți
fără incidente sau complicații importante.
Bibliografie
1. Paul Botez: (2008) Ortopedie Ediția a II-a, Editura Venus: 162-181

2. Gh. Floareș: (1979) Traumatismele osteoarticulare, Litografia I.M.F. Iași
3. N. Hortolomei, I. Țurai : (1955) Chirurgie, Ed. Medicală, București,
4. Charles M. Court-Brown : (2001) Principles of nonoperative fracture treatment, Rockwood
And Green’s Fractures in Adults, Seventh Edition, Volume Three: 124-159
5. R. Wytch, G. P. Ashcroft, W. M. Ledingham, D. Wardlaw, I. K. Ritchie: (1991) Modern
splinting bandages, J Bone Joint Surg; 73-B: 88-91

7.3 Imobilizarea pumnului cu atelă gipsată antebrahi – palmară
7.3 Imobilizarea pumnului cu atelă gipsată antebrahi - palmară
Paul-Dan Sîrbu, Rareș Șova, Adrian Bodescu
Obiective
După parcurgerea acestui capitol, studenții vor cunoaște principiile de bază ale imobilizării gipsate,
vor fi capabili să realizeze în mod corect și în condiții de siguranță imobilizarea pumnului cu atelă
gipsată antebrahi-palmară precum și supravegherea și suprimarea acesteia.
Generalități
Imobilizarea gipsată reprezintă cea mai veche și cunoscută metodă de tratament ortopedic a
leziunilor traumatice, inflamatorii sau congenitale ale aparatului locomotor. Aparatul gipsat este
folosit pentru imobilizarea diferitelor segmente ale corpului (membre, bazin, coloană vertebrală) și
reprezintă mijlocul cel mai bun și mai des utilizat de imobilizare externă a fracturilor, cu condiția de
a fi corect executat și supravegheat.
În principiu, există două tipuri de aparate gipsate: atela gipsată și aparatul gipsat circular. Atela
gipsată este constituită din mai multe straturi suprapuse de fașă gipsată. Este utilizată în tratamentul
traumatismelor ușoare (entorse, contuzii), atunci când un edem masiv posttraumatic sau postoperator
este previzibil sau pentru imobilizarea provizorie a fracturilor. Atela gipsată intră în componența
aparatelor gipsate circulare reprezentând zona de maximă rezistență și suportul real al gipsului.
Avantajele și indicațiile imobilizării gipsate

- Favorizează consolidarea osoasă fără abordul chirurgical al focarului de fractură
- Permite imobilizarea provizorie a fracturilor (în special sub formă de atelă gipsată) sau
imobilizarea postoperatorie
- Reprezintă o alternativă optimă de tratament în fracturi fără deplasare, cu minimă deplasare și
reduse ortopedic și in fracturile oaselor membrelor la copii
Confecționarea și aplicarea unui aparat gipsat

Chiar dacă materialele folosite în prezent sunt foarte diverse, cel mai utilizat produs este gipsul, un
sulfat de calciu anhidru cu proprietăți higroscopice care își modifică consistența din pulbere în
conglomerat dur. Benzile sau feșele gipsate sunt realizate din pulbere de gips impregnate pe suport
de tifon; ele se înmoaie în apă rapid și complet și se modelează foarte bine.
În ultimii ani sunt utilizate noi materiale pentru imobilizarea fracturilor: materialele sintetice
termoplastice (polimeri de izopropilen) precum și materiale pe bază de rășini sintetice. Aceste noi
produse asigură o imobilizare rigidă și rezistentă în timp (aparatele gipsate se deteriorează mai
repede), sunt mai ușoare și preferate de pacienți din motive estetice. În ciuda diversității materialelor
și a manierelor de realizare a unui aparat gipsat etapele confecționării acestuia rămân aceleași:
- Pregătirea membrului pentru imobilizare gipsata
- Reducerea fracturii

- Imobilizarea cu atelă gipsată - confecționarea atelei și fixarea acesteia la membru cu ture

circulare de fașă. Confecționarea atelei gipsate va fi realizată în funcție de lungimea
segmentului imobilizat, de membrul ce urmează a fi imobilizat și forma acestuia, de tipul de
aparat gipsat circular confecționat. Atela gipsată va fi aplicată pe fața volară sau dorsală a
membrului, unde se va obține o zonă de maximă rezistență.
- Imobilizarea cu aparat gipsat circular propriu-zis – este realizată în primele 3 etape de mai
sus, urmând ca atela gipsată să se fixeze la membru cu ture circulare de fașă gipsată (în
prealabil înmuiată în apă)
- Modelajul gipsului
- Îngrijirea și supravegherea aparatului gipsat
Principiile imobilizării gipsate

Succesul imobilizării cu aparat gipsat impune respectarea următoarelor principii:
- Imobilizarea sistematică a unei articulații deasupra și dedesubtul focarului de fractură
- Membrul și articulațiile trebuie imobilizate în poziție funcțională
- Extremitățile mâinilor și picioarelor vor fi lăsate libere pentru a urmări și supraveghea starea
circulației și inervației (sensibilitatea și mobilitatea degetelor, temperatura și culoarea lor)
precum și posibila apariție a edemului
- Aparatul gipsat trebuie să fie căptușit cu un material textil izolator între tegument și gipsul
propriu-zis
- Aparatul gipsat trebuie sa fie suficient de fest, fără a fi însă constrictiv (generând tulburări
trofice sau vasculo-nervoase)
- Mularea feșelor gipsate pe membrul respectiv se face cu grijă, folosind palma și nu degetele,
menajând zonele sensibile sau susceptibile de leziuni compresive
- Aparatul gipsat trebuie să fie solid și rezistent dar în același timp ușor, confortabil și estetic
- Supravegherea aparatelor gipsate (mai ales a celor circulare) este obligatorie 24-72 ore în
mediul spitalicesc pentru decelarea posibilelor fenomene de compresiune nervoasă sau
vasculară datorate gipsului constrictiv (în acestă situație gipsul trebuie despicat pe toată
lungimea sa sau chiar suprimat); pacienții tratați ambulator vor fi imobilizați cu atele gipsate
sau cu aparate gipsate circulare despicate (fiind reevaluați la 24-72 ore)
- Reeducarea funcțională începe imediat după aplicarea aparatului gipsat
Tipuri de aparate gipsate

Aparatele gipsate cele mai utilizate pentru membrul superior sunt reprezentate de: aparatul gipsat
toraco-brahial (în traumatismele umărului și fracturile humerusului), aparatul gipsat brahi-palmar
(fracturile cotului și fracturile diafizare și epifizare ale oaselor antebrațului), aparatul gipsat
antebrahi-palmar (fracturile epifizilor distale ale radiusului și cubitusului - fiind o excepție admisa in
literatura de la regula imobilizării gipsate, fracturile oaselor carpiene cu excepția scafoidului și
entorsele pumnului). Pentru membrul inferior cele mai cunoscute aparate gipsate sunt: aparatul
gipsat pelvi-pedios (fracturile femurului), aparatul gipsat femuro-podal (fracturile gambei), aparatul
gipsat cruro-gambier (fracturile rotulei si leziune ligamentare si inflamatorii ale genunchiului),
aparatul gipsat gambo-podal (fracturi unimaleolare, ale oaselor metatarsiene și entorsele gleznei).
Complicațiile aparatelor gipsate

Perfecționarea tehnicilor chirurgicale și a implantelor pentru osteosinteză a dus în ultimii ani la
limitarea progresivă a utilizării imobilizării gipsate (folosită mai mult la membrul superior),
complicațiile acestei metode fiind recunoscute: deplasare secundară, compresiuni vasculo-nervoase,
redori articulare, atrofii musculare, algoneurodistrofie, complicații trombo-embolice.

Tehnica imobilizării pumnului cu atelă gipsată antebrahi-palmară

Pentru partea practică a fost aleasă atela gipsată antebrahi-palmară datorită utilizării frecvente în
clinică (aceasta fiind indicata in fracturi fără deplasare ale extremității distale radiale și cubitale,
imobilizarea provizorie preoperatorie și suport postoperator, entorsele și afecțiunile inflamatorii ale
pumnului). În același timp, ușurința confecționării, aplicării și suprimării acestei atele reprezintă un
exemplu ideal de imobilizare gipsata pentru studenți.
Imobilizarea pumnului cu atelă gipsata antebrahi-palmară Notare

0 5 10
1. Asigurarea unui mediu privat pentru examinare şi imobilizare: sala de gips
2. Materialele necesare: două feșe tifon înguste, o fașă gipsată îngustă, foarfece,
masă de lemn sau sticlă, vas cu apă, bandă adezivă. (Fig 7.3.1)
Fig. 7.3.1- Materiale necesare pentru atela gipsată

3. Poziționarea pacientului pentru imobilizare cu atelă gipsată a pumnului:
În ortostatism (pacienți tineri, dacă nu sunt afecțiuni asociate), în șezut pe un
scaun sau în decubitus dorsal pe o masă specială sau o canapea de consultație
(dacă sunt leziuni asociate sau alte probleme medicale). Fig 7.3.2 Persoana care
aplică atela gipsată poate folosi mănuși de cauciuc nesterile, dar nu este
obligatoriu.
Fig 7.3.2- Pozitionarea pacientului

4. Aplicarea circulară a unei feșe de tifon îngustă (10 cm lățime) la nivelul

antebrațului, începând din porțiunea superioară a acestuia și depășind cu 1-2 cm
capul metacarpienelor, lăsând policele liber. Fig 7.3.3
Fig 7.3.3- Aplicarea circulară a feşei de tifon

5. Secționarea feşei de tifon cu un foarfece cu vârfuri boante – se realizeaza la
fiecare suprapunere a două ture de faşă (pentru a fi largă şi pentru a preveni
retracția bumbacului în contact cu atela gipsată udă, evitând astfel fenomenele
constrictive la nivelul antebrațului). Fig 7.3.4
Fig 7.3.4- Secționarea cu un foarfece cu vârfuri boante a feșei de tifon izolatoare

6. Măsurarea lungimii atelei gipsate. Fig 7.3.5 - Se realizează direct pe antebrațul

pacientului, măsurându-se cu fașa gipsată desfășurată distanța de la capul
metacarpienelor până în regiunea superioară a antebrațului (sub cot, pentru a nu
jena flexia acestuia).
Fig 7.3.5 - Măsurarea lungimii atelei gipsate

7. Confecționarea atelei gipsate propriu-zise. Fig 7.3.6 O fașă gipsată îngustă (10
cm lățime) se desfășoară pe o masă de lemn sau de sticlă. Primul strat este deja
desfăcut ușor până la lungimea stabilită pe antebrațul pacientului, apoi se
răstoarnă fașa și se derulează în sens invers. Se suprapun astfel 6-8 straturi, su-
ficiente pentru imobilizarea pumnului și antebrațului. Restul feșei se taie cu
foarfecele.
Fig 7.3.6 - Confecționarea atelei gipsate propriu-zise

8. Înmuierea atelei gipsate.Fig 7.3.7 Atela gipsată se înmoaie într-un vas cu apă
călduță care acoperă atela în întregime, timp de 3-4 secunde.
Fig 7.3.7 Înmuierea atelei gipsate

9. Stoarcerea atelei gipsate. Fig 7.3.8 După ce s-a înmuiat, se scoate atela din apă
și se stoarce. În continuare, pentru a elimina pliurile, se ține cu o mână atela de o
extremitate și se comprimă între degetele celeilalte mâini.
Fig 7.3.8 Stoarcerea atelei gipsate

10. Aplicarea și fixarea atelei gipsate. Fig 7.3.9 Atela gipsată bine umezită (nu se
va stoarce prea tare) se aplică de la capul metacarpienelor până în regiunea
superioară a antebrațului, pe fața sa dorsală. În acest timp, pumnul se menține în
poziție funcțională (rectitudine sau discretă extensie și înclinație cubitală). Atela
gipsată aplicată se fixează cu ajutorul unei feșe de tifon îngustă care se aplică
circular din proximal spre distal. Se derulează fașa aplicând-o ferm, dar fără a
strânge excesiv. Extremitățile primei feșe de tifon izolatoare se întorc peste atela
gipsată și se fixează cu ture de fașă. Capătul feșei se fixează cu bandă adezivă.
Fig 7.3.9 Aplicarea și fixarea atelei gipsate

11. Supravegherea întăririi atelei gipsate. Fig 7.3.10 In circa 3-4 minute, atela va
începe să se încălzească, devine fierbinte și se va întări. Se va menține pumnul în
rectitudine (sau discretă extensie) și înclinație cubitală.
Fig 7.3.10 Supravegherea întăririi atelei gipsate

12. Verificarea stabilității atelei. Fig 7.3.11 Se verifică dacă nu este prea largă
(culiseaza pe antebrat) sau prea strânsă.
Fig. 7.3.11 Verificarea stabilității atelei
13. Verificarea sensibilității și mobilității mâinii și degetelor. Fig. 7.3.12

Dacă atela gipsată este prea strânsă și a devenit compresivă, fenomenele de
compresiune vasculonervoasă se traduc prin: durere, edem, răcirea degetelor și
mâinii, modificări ale colorației tegumentelor (cianoză, paloare) tulburări ale
sensibilității (parestezii sau chiar anestezie) și mobilității active a degetelor

mâinii. O atelă gipsată compresivă necesita sectionarea feşei de tifon şi fixare cu

o faşă “trasă mai larg” sau o faşă elastică.
Fig. 7.3.12 Verificarea sensibilității și mobilității mâinii și degetelor
14. Imobilizarea antebrațului și mâinii în poziție proclivă (cu o eșarfă). Fig.

7.3.13 Pentru ca antebrațul și mâna să nu se edemațieze și atela să nu devină
constrictivă, se va imobiliza cu o eșarfă, cu cotul flectat la 90-120 grade. Vom
ruga pacientul să mişte activ degetele, însă rar și eficient, pentru a nu obosi sau
provoca dureri.
Fig. 7.3.13 Imobilizarea brațului și mâinii în poziție proclivă (cu o eșarfă)

15. Ștergerea degetelor mâinii și cotului de resturi de ghips cu o compresă umedă.

Fig. 7.3.14
Fig. 7.3.14 Ștergerea degetelor mâinii și cotului de resturi de ghips cu o compresă

umedă
leziune, tipul imobilizării și data aplicării atelei, recomandările şi indicaţiile
pentru pacient, cât timp menține atela, mișcările permise, momentul revenirii la
control, semne de alarmă), rețetă și scrisoare medicală cu recomandări pentru
medicul de familie.
17. Supravegherea atelei gipsate: Fig. 7.3.15
- Dacă pacientul are leziuni asociate și necesită internare, va fi transportat la
pat cu atenție și va fi așezat în poziția cea mai comodă. Pentru a evita staza,
pacientul va menține antebrațul și mâna procliv, sprijinite pe o pernă, cu
cotul în flexie, sprijinit pe planul patului.
- Dacă pacientul este tratat în ambulator, eșarfa va menține membrul în poziție
proclivă, pacientul va începe reeducarea degetelor și va fi urmărit pentru
eventuale fenomene de compresiune vasculo-nervoasă
Fig. 7.3.15: Supravegherea atelei gipsate

18. Suprimarea atelei gipsate. Fig. 7.3.16 Atela gipsată se suprimă cu ușurință
secționând feșele de tifon care o înconjoară. Pentru a nu leza tegumentul este
recomandată utilizarea foarfecelor cu vârf bont tip Bohler
Fig. 7.3.16 Suprimarea atelei gipsate

19. Reorganizarea locului de muncă: se colectează materialele restante (feșe,
resturi de tifon, mănuşi) şi se depozitează în saci destinați acestora.
Spălarea mâinilor cu apă şi săpun.
Total punctaj: 190

1 %
2 %
3 %
- Atelă gipsată subțire ( ture insuficiente de fașă gipsată ) care determină fisurarea acesteia și
imobilizare deficitară
- Mișcarea pumnului pacientului în timpul întăririi gipsului determină fisurarea atelei gipsate
- Atelă gipsată fixată larg la pumn și antebraț (culisează față de antebraț și nu asigură fixare
eficientă)
- Atelă prea lungă (depășeșete capul metacarpienelor sau plica cotului )
- Atelă prea scurtă - nu realizează o imobilizare eficientă
- Stoarcerea excesivă a atelei gipsate duce la pierderea unei mari cantități de ghips, fașa
ramânând prea uscată – aceasta va duce la priza rapidă a gipsului fără o modelare corectă
- Stoarcerea insuficientă a atelei gipsate și aplicarea cu exces de apă va determina uscarea
acesteia într-un timp foarte lung
- Atela gipsată aplicată cu cute, insuficient mulată sau mulată cu degetele poate determina jenă
sau dureri continui – necesită înlocuirea atelei
- Imobilizarea pumnului in flexie și nu in poziție funcționlă ( rectitudine sau discretă extensie )
- Atelă gipsată constrictivă datorată strângerii exagerate a feșei de tifon ( se traduce prin
disconfort, durere, modificări de colorație tegumentară ) - necesită secționarea de urgență a
feșei și fixare cu o fașă de tifon „trasă mai larg” sau o fașă elastică

Concluzii
Imobilizarea pumnului cu atelă gipsată antebrahi-palmară este o metodă simplă de imobilizare

gipsată, care necesită puține materiale, fiind ușor de realizat și fără incidente sau complicații dacă
tehnica este respectată.
Bibliografie

2. Gh. Floareș: (1979) Traumatismele osteoarticulare, Litografia I.M.F. Iași
3. N. Hortolomei, I. Țurai : (1955) Chirurgie, Ed. Medicală, București,
4. Charles M. Court-Brown : (2001) Principles of nonoperative fracture treatment, Rockwood
And Green’s Fractures in Adults, Seventh Edition, Volume Three : 124-159
5. Eric Grafstein, Rob Stenstrom, Grant Innes, Robert MacCormack: (2010) A prospective
randomized controlled trial comparing circumferential casting and splinting in displaced
Colles fractures, CJEM; 12(3): 192-200
6. Boris K. K. Fung: (2002) Physiological and biomechanical principles in splinting the
traumatised hands, Hand surgery, Vol. 7, No. 2: 219-222


7.4 Bandajarea pumnului, mâinii şi degetelor
7.4 Bandajarea pumnului, mâinii și degetelor

Camelia Tamaș
Mâna este cel mai mobil segment al corpului și, în cazul leziunilor cu această localizare, trebuie să
acordăm atenție fiecărui detaliu de tehnică și îngrijire postoperatorie. Scopul oricărei intervenții
realizate pe acest segment indispensabil desfășurării vieții normale trebuie să fie reconstrucția
formei și a funcției. De aceea, se consideră îngrijirile postoperatorii (pansamentul efectuat
intraoperator, poziționarea segmentului operat, supravegherea evoluției edemului, kinetoterapia) la
fel de importante pentru reușita ulterioară ca și actul operator în sine1.
Pansamentul reprezintă totalitatea mijloacelor sau metodelor care asigură protejarea unui țesut sau
organ față de acțiunea agresivă a agenților din mediu2.
Pansamentul chirurgical are ca scop menținerea asepsiei unei plăgi și favorizează, în acest mod,
cicatrizarea ei.
Bandajul este reprezentat de fâșia de tifon,material textil sau elastic cu care fixăm pansamentul.
Astfel, pansamentul este format din mai multe bucăți de tifon (comprese) sau orice alt material textil
cu țesătura rară (pentru a permite aerisirea plăgii și a tegumentelor din jur), sterilizate în prealabil și
cu care acoperim o plagă pentru a opri sângerarea sau pentru a o feri de contaminare bacteriană și
infecție.Vom utiliza comprese și fașă, cu scopul protejării tegumentelor indemne și a fixării, și în
cazul imobilizării unui segment de membru pe atelă.
Indicații
1. plăgi chirurgicale (postoperator) - pansament cu scop protector;
2. ulcerații / plăgi acoperite cu secreții - pansament cu scop absorbant;
3. plăgi tăiate sau contuze (leziuni posttraumatice ale părților moi) însoțite de hemoragie-
pansament compresiv cu scop hemostatic;
4. leziuni care necesită imobilizare - pansament care fixează atela;
5. leziuni asociate cu edem - pansament umed care favorizează remisiunea edemului.
Principiile efectuării unui banadaj corect la pumn, mână și degete

1. bandajul trebuie să acopere în întregime pansamentul, și respectiv, atela în cazul în care este
necesară imobilizarea pe atelă ghipsată;
2. bandajarea se începe de la pumn, se acoperă apoi mâna și degetele, iar ulterior fașa se
derulează în sensul curgerii venoase a sângelui, deci către cot3;
3. bandajul nu trebuie să aibă caracter compresiv asupra vaselor regiunii și nervilor. Va trebui să
luăm în calcul elementele următoare: variația dimensiunilor regiunii, posttraumatic sau
postoperator (edem, hematom), modificarea dimensiunilor compreselor și feșelor umede în
urma procesului de uscare;
4. bandajul trebuie să permită realizarea mișcărilor articulare pentru segmentele care nu necesită
imobilizare (ex. falangele digitale în cazul imobilizării doar a pumnului);
5. o regulă de bază care se aplică tuturor traumatismelor și leziunilor la mână sau degete este
obligativitatea de a îndepărta bijuteriile, pentru că acestea pot căpăta caracter constrictiv în

intervalul imediat următor. Acest gest este uneori dificil de executat, chiar de către o persoană
avizată. Multe persoane nu obișnuiesc să îndepărteze zilnic bijuteriile de pe degete, le poartă
ani de zile fără a încercă să le mobilizeze. Odată cu înaintarea în vârstă, dimensiunile dege-
telor cresc și articulațiile se modifică ireversibil. La aceste elemente se adaugă edemul post-
traumatic sau chiar plăgi localizate pe degetul respectiv, fapt care face muncă noastră și mai
dificilă. Avem la dispoziție cel puțin trei modalități tehnice pentru acest gest. Tăierea
inelului cu ajutorul unui instrument special, cu dezavantajul că putem produce leziuni
suplimentare și durere. Aplicarea unui strat de săpun lichid la nivelul inelului și pe
tegumentele indemne, care va favoriza alunecarea spre extremitatea distală (metodă care nu
este eficientă în cazul deformărilor articulare sau leziunilor prin strivire însoțite de edem
important). Utilizarea unui fir steril de ață chirurgicală nr. 5 pentru a reduce progresiv
dimensiunile, dinspre rădăcina degetului spre extremitatea sa, prin spire etajate plasate una
lângă alta cu rol compresiv asupra părților moi. Această manevră se realizează fără durere
dacă pacientul se află sub anestezie.
Tehnică
1. menținem mâna pacientului în poziție elevată (pacient așezat pe scaun sau în decubit dorsal)
2. îmbrăcăm mănuși sterile și solicităm asistentului o papiotă de ață chirurgicală sterilă nr.5 și
un ac de seringă steril, cu diametru mare (ac roz)

3. cu ajutorul acului vom împinge capătul firului sub inel (edemul nu permite realizarea acestei
manevre în alt mod).
Vom bloca capătul firului cu mâna stângă la rădăcina degetului.
4. cu mâna dreaptă, menținând firul între police și index, vom realiza spire din ața chirurgicală,
dispuse una lângă cealaltă, fără spații libere și comprimând ferm țesuturile.

Aplicăm tehnica până ce firul ajunge la vârful degetului.
5. fixăm cu mâna stângă ultima spiră, iar cu mâna dreaptă preluăm capătul proximal al firului și
începem tracționarea acestuia, derulând astfel spirala.
Prin această manevră vom obliga inelul să progreseze către extremitatea distală a degetului,
comprimând în același timp părțile moi, pentru a le reduce volumul.
6. la nevoie, repetăm manevra, reintroducând de mai multe ori firul sub inel, până ce îndepărtăm
complet inelul de pe deget. Menționăm că utilizarea acestei tehnici presupune cooperarea
pacientului (în cazul în care nu se află sub anestezie generală) și poate fi dificil de executat

dacă părțile moi ale degetului sunt decolate, expunând osul. Este o tehnică cu eficiență
maximă în aproape toate cazurile.
7. pielea indemnă trebuie spălată, uscată și decontaminată înainte de a fi acoperită cu bandaj 2.

8. extremitățile degetelor care nu prezintă plăgi vor rămâne la expunere (în afara pansamentului)
pentru a fi monitorizate din punct de vedere al culorii, temperaturii, consistenței, timpului de
recolorare în urma aplicării presiunii pe tegument, a aspectului unghiei. Desigur este necesar
ca, în pregătirea pentru aplicarea pansamentului, să îndepărtăm lacul de pe unghii, acolo unde
există. Vârful degetelor reprezintă barometrul principal al evoluției leziunilor protejate cu
pansament, precum și al caracterului mai mult sau mai puțin constrictiv al bandajului.
9. vom utiliza întotdeauna comprese în comisurile interdigitale pentru a preveni macerarea

tegumentelor și ulcerarea acestora, datorită transpirației sub pansament sau secrețiilor /
sângelui care se scurge din plăgile digitale și stagnează în aceste puncte declive.

10. vom acoperi leziunile care se asociază cu dezepidermizare, ulcerațiile, arsurile sau grefele
de piele aplicate pe mână cu o compresă specială cu vaselină sterilă (tulle gras lumiere-
descris de Auguste Lumiere în 1915 ).
În acest mod vom preveni aprofundarea leziunilor sau desprinderea (decolarea) grefei de
piele la schimbarea pansamentului4.
Desigur, tehnica permite diminuarea durerii în aceste cazuri.
Am selectat pentru prezentarea în amănunt tehnica de execuție pentru bandajul pumnului,

mâinii și degetelor în bloc. Menționăm că putem realiza, după caz, bandajarea unui singur

deget, a două degete alăturate (ex: 2 și 3) în vederea utilizării unuia dintre ele ca și atelă
(sindactilizare temporară prin pansament), sau a policelui separat.
Pentru bandajarea unui singur deget putem utiliza comprese și feși de mici dimensiuni,
evitând caracterul constrictiv al pansamentului circular. De aceea putem așeza fașa în lungul
degetului, dar vom acoperi astfel vârful acestuia. Avem la dispoziție deasemeni materiale
adezive cu care putem fixa ușor compresele sterile, evitând direcția circulară a benzilor de
leucoplast și produsele elastice. Putem utiliza, pentru imobilizarea unui singur deget o atelă
de mici dimensiuni.
Prelucrăm atela dintr-o seringă din plastic de 10 sau 20 ml.
Adaptăm atela la dimensiunile degetului pacientului.

Vom fixa atela la piele cu leucoplast.
La fixarea atelei vom evita compresiunea circulară generatoare de edem.
În cazul policelui vom utiliza o tehnică asemănătoare cu cea aplicată pentru bandajarea pumnului și
mâinii - tehnica în spică. Vom rula fașa în jurul policelui pornind de la pumn și realizând o
dispunere a turelor de fașă în diagonală, alternativ, pe fața anterioară și apoi pe cea posterioară a
degetului. Vom încerca să lăsăm vârful policelui expus, neacoperit de pansament, ca marker al
evoluției leziunii și viabilității structurilor aflate sub comprese.
Timpii principali în realizarea unui pansament

- pregătirea materialelor necesare
- pregătirea și informarea pacientului
- pregătirea medicului și asistentului său (ex.pansamente efectuate în cazul plăgilor complexe
cu decolări importante de părți moi, asociere de fracturi cu expunere osoasă sau instabilitate
în focar, arsuri, etc situații în care pregătirea parcurge etape similare cu cele care preced un
act chirurgical)
- îndepărtarea vechiului pansament
- toaleta și decontaminarea tegumentelor indemne din jurul plăgii
- tratamentul plăgii (lavaj, debridare, completare excizie, îndepărtarea corpilor străini etc)
- protecția plăgii
- fixarea pansamentului

Materiale necesare
- Instrumente - pensă sterilă pentru preluarea compreselor sterile din casoletă, foarfece nesteril
(pentru materiale), tăviță renală sterilă
- Material moale - casoletă cu comprese sterile mici,medii și feși mici sterile, mănuși sterile,
mănuși de protecție nesterile, aleză/câmp de unică utilizare, bandă adezivă (leucoplast,
omnifix)
- Soluții pentru decontaminare și antiseptizare - săpun steril (dexin), betadină, apă sterilă / ser
fiziologic steril, alcool sanitar.
Bandajarea pumnului, mâinii și degetelor-protocol

Vom efectua un pansament pentru o plagă mediopalmară, la un pacient tratat în regim de ambulator.
1. Spălăm mâinile cu apă și săpun lichid, apoi îmbrăcăm mănuși nesterile. P

Decontaminăm suprafața mesei pe care vom sprijini mâna pacientului folosind 0
o compresă îmbibată în soluție antiseptică () apoi uscăm prin ștergere cu o 5
compresă sterilă 10
2. Acoperim masa cu un câmp/aleză sterilă de unică utilizare. 0
5
10
3. Verificăm materialele necesare,marca de steril (dată, valabilitate) și integritatea 0
ambalajului acestora 5
10
4. Invităm pacientul să ia loc pe scaun, cu cotul corespunzător mâinii care trebuie 0
pansată în flexie și sprijinit pe masa deja pregătită 5
10
5. Informăm, pe scurt, pacientul despre pașii principali ai manevrei pe care o vom 0
executa. Facem o scurtă anamneză cu privire la leziune (plagă mediopalmară), 5
proceduri / pansamente anterioare aplicate pentru aceeași suferință, alergii, 10
tratamente anticoagulante
6. Spălăm mâinile cu apă și săpun lichid, apoi îmbrăcăm mănuși sterile 0
5
10
7. Solicităm o compresă medie din casoletă, pe care o primim de la asistent (acesta 0
preia compresa cu pensa pentru servit, fără a atinge marginile sau capacul 5
casoletei în exterior), și o tăviță renală sterilă (pe care o așezăm pe câmpul steril) 10
8. Solicităm asistentului să ne toarne dexin pe compresă (urmărim permanent 0
gesturile asistentului, care trebuie să toarne soluția de la distanță suficientă 5
pentru a nu atinge cu recipientul nesteril compresele sau mănușile sterile) 10
9. Spălăm tegumentele indemne din jurul plăgii, apoi aruncăm compresa în tăvița 0
renală, fără a o atinge. 5
10
10. Solicităm o nouă compresă sterilă cu ser fiziologic, pentru a clăti tegumentele și 0
apoi uscăm cu o alta preluată de la asistent 5
10
11. Vom cere ajutorului o compresă mică din casoletă (pe care o vom prelua fără a 0
atinge și desteriliza vârful pensei de servit), apoi primim betadină pe compresă și 5
antiseptizăm tegumentele sănătoase din jurul marginilor plăgii pe o distanță de 10
2-3 cm. Aruncăm compresa de la distanță în tăvița renală

12. Rugăm pacientul să abducă (îndepărteze) degetele mâinii și solicităm 4 0

comprese mici din casoleta cu material steril. 5
10
13. Vom așeză compresele, una câte una, în comisurile interdigitale. 0

5
10
Apoi rugăm pacientul să le mențină adducând (apropiind) degetele.
14. Solicităm asistentului două comprese sterile medii pe care le așezăm pe plaga 0
mediopalmară, în așa fel încât aceasta să fie acoperită complet. 5
10

15. Rugăm pacientul să mențină mâna în supinație (cu palma în sus). În acest mod 0
compresele se vor menține în contact cu plaga. 5
10
16. Solicităm asistentului o fașă de mici dimensiuni (10cm.) 0

5
10
17. Derulăm puțin din lungimea feșei și inițiem bandajul prin două ture pe care le 0
realizăm la nivelul pumnului, dinspre bordul radial spre cel ulnar. 5
10
18. Menținând fașa în mâna dreaptă, cu mâna stângă vom răsuci mâna pacientului în 0
pronație ceea ce ne va permite să aplicăm o primă tură în diagonală pe fața 5
dorsală a mâinii, dinspre ulnar spre radial, din proximal (pumn) spre distal 10
(articulația metacarpofalangiană 1), apoi prin palmă, către baza degetului 5.

19. Realizăm o nouă diagonală, opusă celei anterioare, dinspre distal spre proximal, 0
și către marginea ulnară a pumnului.Vom lăsa policele liber de pansament. 5
10
20. Menținând mâna pacientului în pronație, fixăm din nou bandajul printr-o spiră 0
pe fața anterioară a pumnului care este direcționată dinspre ulnar spre radial. 5
Repetăm mișcarea în jurul pumnului, dinspre radial spre ulnar. 10
21. Pornind de la marginea ulnară a pumnului, cu mâna pacientului în supinaţie, 0

realizăm o nouă diagonală dinspre proximal spre distal, pe fața palmară a mâinii. 5
10
22. Înconjurăm latura radială a indexului și realizăm o nouă diagonală, dinspre distal 0
spre pumn, pe fața dorsală a mâinii, până la marginea ulnară a pumnului. 5
10

23. În acest punct, repetăm cele două ture de fixare în jurul pumnului, lăsând 0
policele liber de pansament. 5
10
24. Reluăm diagonalele prin palmă și apoi pe dosul mâinii după modelul de mai sus. 0
5
10
25. Fixăm bandajul la pumn cu o ultimă tură și lipim capătul feșei cu bandă adezivă. 0
5
10
26. Verificăm culoarea, temperatura și timpul de recolorare al pielii la nivel pulpar 0

digital sau la nivelul unghiilor (pentru a exclude caracterul compresiv al 5
pansamentului). 10
27. Sfătuim pacientul să mențină mâna în poziție elevată (mai sus de talie) pentru a 0
evita constituirea edemului. Pentru această poziție va purta o eșarfă ziua, iar 5
noaptea va sprijini mâna pe planul înclinat al unei perne. 10
28. Reorganizăm locul de muncă. 0
5
10
Total punctaj: 280

1 %
2 %
3 %

Legendă: 0 – niciun criteriu îndeplinit; 5 – criterii parțial îndeplinite; 10 – toate criteriile îndeplinite
(În coloana L)
Bibliografie
1. Wolfe SW, Hotchkiss RN, Pederson WC, Kozin SH: Green’s Operative Hand Surgery, 6th
ed, part 1, vol. 1, ch. 1, p. 21
2. http://dexonline.ro/definitie/bandaj
3. Chapman MT: Chapman Orthopedics Surgery, 3rd ed, Lippincott Williams & Wilkins, 2001,
section I, chap. 5, p. 109 – 112
4. http://fr.wikipedia.org/wiki/Tulle_gras

7.5 Imobilizarea genunchiului cu orteza

Paul-Dan Sîrbu, Rareș Șova, Răzvan Tudor
Obiective
După parcurgerea acestui capitol, studenții vor cunoaște principiile de bază ale ortezelor, vor fi
capabili sa realizeze corect imobilizarea genunchiului cu orteză fixă sau mobilă de genunchi,
precum și supravegherea și suprimarea acesteia.
Definiție și generalități
Ortezele reprezintă dispozitive ortopedice rigide externe, destinate să protejeze, să imobilizeze sau să
susțină un membru sau altă parte a corpului. Chiar dacă au aceleași indicații ca aparatele gipsate sunt
realizate din materiale speciale, care le conferă următoarele avantaje:
- Sunt mai ușoare
- Pot fi folosite după o perioadă de imobilizare gipsata (când fractura este deja mai stabila datorită
calusului fibros)
- Pot fi ajustate și adaptate la volumul membrului odată cu cedarea edemului si apariția atrofiei
musculare
- Pot fi suprimate temporar permițând igiena personala sau evaluarea radiologică
Principalele tipuri de orteze au fost realizate pentru diafiza humerală, radiusul distal, oasele
metacarpiene și membrul inferior.
Indicațiile și tipurile ortezei de genunchi
Ortezele de genunchi sunt folosite în leziuni ligamentare sau fracturi periarticulare (tratament
definitiv, imobilizare provizorie preoperator sau tratament postoperator). Ele pot fi: fixe (utilizate în
fracturi sau entorse gradul II și III), mobile (utilizate în entorse gradul I sau postoperator) sau hibride
(folosite inițial ca orteză fixă, cu mobilizare progresivă prin unghi de flexie – extensie reglabil)
Tehnica imobilizării genunchiului cu orteză
Pentru partea practică a fost aleasă tehnica imobilizării genunchiului cu o orteză femuro-podala fixă
și apoi cu una mobilă, datorită frecvenței utilizării în clinică a acestor dispozitive pentru leziunile
ligamentare ale genunchiului. Tehnica este simplă, fără incidente sau complicații.
Imobilizarea genunchiului cu orteză fixă sau mobilă Notare
0 5 10
1. Asigurarea unui mediu privat pentru examinare şi imobilizare (sala de con-
sultații sau sala de gips). Pacientului i se îndepărtează pantalonii, putându-se
menține un șort. Imobilizarea se poate realiza și peste pantalon.
2. Materialele necesare sunt: orteze cruro-gambiere fixe sau mobile. Fig 7.5.1
Fig 7.5.1 Orteze fixe sau mobile de genunchi

3. Poziționarea pacientului pentru imobilizarea genunchiului cu orteză:

În decubit dorsal pe o canapea de consultații.
4. Selectarea mărimii ortezei. În cazul unor fracturi sau a unor leziuni ligamentare
grave, este necesară imobilizarea cu orteză fixă (genunchiul în extensie maximă)
și nu poate fi mobilizat. Imobilizarea cu orteză fixă debutează cu selectarea
mărimii ortezei, atât ca lungime (din 1/3 medie sau superioară a coapsei până în
1/3 medie sau inferioară a gambei) cât și ca și circumferință (în funcție de
circumferința gambei și coapsei pacientului. Fig 7.5.2).
Fig 7.5.2. Selectarea marimii ortezei

5. Ajustarea circumferinței ortezei fixe. Fig 7.5.3
Fig 7.5.3 Ajustarea circumferintei ortezei

6. Aplicarea ortezei fixe.Fig 7.5.4

Poziționarea corectă a acesteia (rotula este vizualizată în spațiul liber anterior al
protezei iar fixarea la gambă se face cu benzi cu scai. Cele două bare metalice
posterioare și două laterale asigură rigiditatea ortezei.
Fig. 7.5.4 Aplicarea ortezei fixe

7. Verificarea stabilității imobilizării. Fig 7.5.5 Pacientul nu poate face mișcări la
nivelul genunchiului (flexie, extensie) dar poate ridica membrul inferior de pe
planul patului.
Fig 7.5.5 Verificarea stabilității imobilizării cu orteză fixă

8. Erori de poziționare - Poziționarea defectuoasă a ortezei sau migrarea acesteia

distal determină instabilitatea imobilizării cu posibilitatea de flexie la nivelul
genunchiului. Fig 7.5.6
Fig 7.5. 6 Poziționarea defectuoasă a protezei

9. Testarea stabilității genunchiului cu orteză mobilă În cazul unor leziuni
ligamentare simple, genunchiul poate fi imobilizat cu o orteză cruro-gambieră
mobilă: sunt permise mișcări de flexie-extensie, dar genunchiul este stabil lateral
(în mișcări de varus/valgus) și este blocată mișcarea de sertar anterior/posterior
Fig. 7.5.7
Fig 7.5.7 Testarea stabilității genunchiului cu orteză mobilă

10. Aplicarea ortezei mobile. Fig 7.5.8 Poziționarea corectă a acesteia cu centrul de
rotație în dreptul articulației genunchiului și fixarea acesteia la coapsă și gambă
cu benzi cu scai.

Fig 7.5.8 Aplicarea ortezei mobile

leziune, tipul imobilizării și data aplicării ortezei, recomandările şi indicaţiile
pentru pacient, cât timp menține orteza, mișcările permise, reeducarea func-
țională, mers cu sprijin total sau mers cu cârje cu sprijin parțial, momentul
revenirii la control, semne de alarmă), rețetă și scrisoare medicală cu reco-
mandări pentru medicul de familie.
12. Verificarea periodică a imobilizării. Atrofia de cvadriceps progresivă
determină lărgirea ortezei și instabilitatea imobilizării. Este necesară reajustarea
ortezei. Pacientul este încurajat să faca contracții izometrice ale cvadricepsului.
13. Suprimarea ortezelor se face simplu, prin desfacerea benzilor cu scai. Fig 7.5.9
Fig. 7.5. 9 Suprimarea ortezelor

- Selectarea unei orteze neadaptate la lungimea membrului (prea lungă sau prea scurtă)
- Orteză prea largă (nu asigură imobilizarea eficientă și culisează distal prin gravitație)
- Orteză prea strâmtă (determină disconfort, durere, compresiuni tegumentare sau fenomene de
compresiune vasculo-nervoasă)
- Poziționarea defectuoasă a ortezei (prea proximal sau prea distal pe membrul inferior)
Concluzii
Imobilizarea genunchiului cu orteză fixă sau mobilă este o tehnică simplă și poate fi realizată rapid,
fără incidente sau complicații
Total punctaj: 130
1 %
2 %
3 %
Bibliografie

2. Charles M. Court-Brown: (2001) Principles of nonoperative fracture treatment, Rockwood
And Green’s Fractures in Adults, Seventh Edition, Volume Three : 124-159

7.6 Bandajarea în spică a șoldului

Atena Florina Tripa, Corneliu-George Coman, Nicolae Ghețu
Obiective
După parcurgerea acestui capitol, studenții vor cunoaște indicațiile, contraindicațiile și tehnica de
bandajare în spică a șoldului.
Generalități
Ilustrațiile arată că grecii și egiptenii foloseau pentru acoperirea plăgilor diferite frunze, despre care
credeau că au puteri de vindecare. Fixarea frunzelor pe diferite regiuni ale corpului se realiza cu
bandaje de pînză și pături. Până la mijlocul secolului trecut, a existat o selecție limitată de produse
pentru efectuarea pansamentului și eficacitatea bandajării a fost scăzută. Pânza a fost principalul
component al produselor pentru bandajare. Când Von Bruns a dezvoltat o tehnică de a scoate ceara
din fibre de bumbac jurul anului 1870, bumbacul a devenit brusc un material ideal care absorbea
umezeala. Ca rezultat, pânza a fost înlocuită rapid de tifon drept component de bază al bandajării.
Descoperirea microorganismelor și antisepticelor în a doua jumătate a secolului al XIX-lea a

reprezentat o nouă etapă în domeniul îngrijirii plăgii și bandajării.
În prezent, industria oferă o gamă largă de produse pentru bandajare, produse pentru aplicații
specifice. Produse noi sunt în continuă dezvoltare și înlocuiesc produsele tradiționale de bandajare.
Dezvoltarea de produse sintetice și fibre semisintetice, prelucrarea îmbunătățită de componente
naturale cum ar fi bumbacul și pînza au făcut posibile pansamentele adaptate pentru orice afecțiune.1
Definiție
Bandajarea reprezintă metoda de fixare a pansamentului sau de imobilizare temporară a unor entorse,
luxații sau fracturi, cu ajutorul feșilor de lungimi și lățimi diferite, în funcție de mărimea și caracterul
regiunii afectate.1,2
Clasificare în funcție de materialul pentru bandajare

Feşile pot fi de tifon, de pânză sau ţesătură elastică, de diferite lungimi şi lăţimi, în funcţie de
regiunea pe care o acoperă. Lăţimea unei feşi este cuprinsă între 5-25 cm, iar lungimea 1-20 m, în
formă de rulou.
1. Fașa de tifon, cea mai frecvent utilizată, este moale şi se adaptează bine oricărei regiuni.
2. Fașa de pânză este confecţionată din orice fel de ţesătură, cu lungimi şi lăţimi diferite în
funcţie de necesitate.
3. Bandajele pline ,,basma”, în formă triungiulară, pătrată sau dreptunghiulară se folosesc
pentru fixarea pansamentului, dar mai ales pentru imobilizarea temporară a unui membru în
caz de fracturi sau luxaţii.
4. Fașa elastică este ţesută din fire de bumbac şi de latex, nu se deșiră, este uşoară, solidă, nu
jenează mişcările, nu produce stază și se recuperează ușor. Este folosită în bandajul

articulațiilor în cazul luxatiilor și pentru profilaxia stazei venoase şi edemului de etiologie

vasculară la nivelul membrelor inferioare. 2
Clasificare în funcție de modalităţile de bandajare

1. Bandajul circular: se efectuază suprapunând turele de faşă exact una peste alta. Are
avantajul că se execută simplu şi rapid. Dezavantajul constă în faptul că se răsuceşte,
mobilizând pansamentul de pe plagă. Se aplică pe regiunile cilindrice: cap, gât, braţ,
abdomen, torace, articulaţia pumnului.
2. Bandajul încrucișat sau în formă de "8": se începe cu ture circulare sub articulaţie, după
care turele sunt conduse oblic peste articulaţie, continuând cu alte ture circulare deasupra
articulaţiei. Se revine oblic pe fața opusă, încrucişând prima tură ascendentă, după care se
continuă în 8 acoperind jumătate din tura anterioară. Se continuă de câteva ori şi se termină
bandajul deasupra articulaţiei cu ture circulare. Este indicată pentru regiunile articulare:
articulaţia cotului, piciorului, mâinii, regiunii occipitale, gâtului, antebrațului, pieptului.
3. Bandajul în ,,spic de grâu” sau ,,spică”: reprezintă o variantă a bandajului în formă de 8 -
se începe cu ture circulare sub articulaţie, pentru fixarea pansamentului, după care faşa este
condusă în forma cifrei ,,8”, fiecare tură acoperind cea precedentă cu 1/3 sau 2/3. Se termină
înfăşarea cu ture circulare pe punctul de sprijin. Se indică tot în regiuni articulare, la nivelul
șoldului și umărului, cât şi pentru executarea unui pansament compresiv după operaţia de
mastectomie.
4. Bandajul în spirală: după fixarea feşei cu ture circulare, se trece la ture oblice, conducând-o
şerpuind în aşa manieră încât să acopere 1/3 din turele anterioare. Acest tip de bandajare este
indicat pentru membrele superioare şi cele inferioare.
5. Bandajul în evantai: este o combinatie între bandajarea circulară și cea în spirală. Se începe
cu ture circulare după care se efectuază o tură oblică deasupra articulaţiei, următoarele ture
fiind conduse din ce în ce mai puţin oblic, ajungând circulare la nivelul liniei articulare.
Deasupra articulaţiei se continuă din nou cu ture oblice, până la acoperirea completă a
regiunii. Este indicată în regiunea cotului și a genunchiului.
6. Bandajul rasfrânt (revers) spiral: se fixează fașa prin ture circulare, după care se continuă
oblic în sus până pe faţa anterioară sau posterioară a antebraţului unde se fixează cu ajutorul
policelui mâinii stângi şi apoi se rasfrânge cu 1800. Se continuă în jos, înconjurând segmentul
posterior, după care iarăşi oblic în sus acoperind jumătatea turei anterioare se continuă până
pe faţa anterioară a antebraţului unde iarăşi este fixată cu policele, repetând manevra. La
sfârşit este fixată cu ture circulare. Aceasta metodă este indicată la nivelul membrelor, la
folosirea materialelor non-elastice şi are avantajul etanşeităţii pe toată lungimea sa.
7. Bandaj recurent: se aplică astfel încât să mențină pansamentul la nivelul vârfului degetului,
capului sau la nivelul bonturilor de amputație. Se fixează fașa prin ture circulare apoi se
conduce fașa succesiv dintr-o parte în directia opusă, acoperind parțial tura anterioară. Pentru
a fixa aceste ture de fașă folosim manevra policelui și continuăm.1,2,3
Scopul bandajării: fixarea pansamentului în regiunile în care materialele cu substanţe adezive nu

asigură această cerință (extremităţi, regiunea capului, zona articulaţiilor), fixarea pansamentelor
plăgilor situate în regiuni supuse traumatismelor în timpul activităţilor (mână, picior), efectuarea
unui pansament compresiv, imobilizarea temporară a membrelor care au fost supuse traumatismelor
(entorse, luxații, fracturi).
Principii
Bandajul trebuie să îndeplinească următoarele deziderate:
- imobilizarea pansamentului pentru protecţia plăgii;

- să fie elastic pentru a nu produce leziuni de compresie;

- să fie efectuată cu blândeţe şi îndemânare pentru a nu spori suferinţa bolnavului;
- bandajarea membrelor se începe din porţiunea distală spre cea proximală în sensul circulaţiei
venoase;
- bandajarea trebuie să înceapă și să se termine la 10-15 cm de plagă;
- să permită mişcări în articulaţiile interesate;
- capătul feşei va fi plasat opus plăgii şi se va fixa printr-un nod care nu jenează (sau cu bandă
adezivă);
- turele feşei să nu prezinte cute şi să se acopere parţial unele pe altele pentru a nu aluneca1;
- în cazul legării capătului terminal se despică faşa în două, se încrucişează sau se înnoadă
capetele şi se leagă în jurul segmentului respectiv în aşa fel încât nodul să nu fie amplasat pe
zona afectată sau pe zone de sprijin.2,3
Incidente, accidente, complicații

Se evită plasarea leucoplastului sau a plasturelui circumferențial la nivelul unei extremități. Acestă
plasare circumferențială poate provoca un efect de garou cu afectarea circulației vasculare distal de
bandaj, constricție și edem distal. Presiunea crescută poate determina o necroză ischemică a
extremității. Pentru a monitoriza afectarea circulației sau sindromul de compresiune, distal de
pansament, se urmăresc semnele și simptomele: durere, paloare / cianoză, edem, parestezii, puls
absent / filiform, poikilotermie.
Alergia la materialele de bandajare se evită prin anamneza referitoare la alergii preexistente şi prin
testarea în caz de suspiciune.
Materiale necesare
Materialele necesare efectuării acestei tehnici sunt detaliate în Fig 7.6.2, o pereche de mănuși,
plasture, leucoplast, fașă elastică autoadezivă, foarfecă.
Tehnica bandajării în spică a șoldului

Înainte de începerea bandajării se poziționează pacientul în poziție neutră a șoldului sau în abducție
de până la 100. Pentru a relaxa musculatura regiunii bandajate se poziționează coapsa în flexie,
abducție și rotație externă între 10- 250, cu genunchiul în flexie de până la 100. Această poziție
facilitează igiena perineală.3
Faşa de tifon este ţinută în mână dreaptă, cu ruloul spre exterior, apoi se derulează de la stânga spre
dreapta. Bandajarea începe dinspre distal spre proximal, cu 2-3 ture circulare (ture de fixare) sub
articulația șoldului. Pentru o fixare sigură, după primul tur, colţul liber al feşii se poate răsfrânge.
Turele sunt conduse oblic peste articulaţie, continuând cu alte ture circulare deasupra articulaţiei. Se
revine oblic pe fața opusă, încrucişând prima tură ascendentă, după care se continuă sub forma cifrei
,,8”, fiecare tură acoperind cea precedentă cu 1/3 sau 2/3. Terminarea bandajării se efectuează cu 2-3
ture suprapuse, capătul feşii fixându-se cu leucoplast, plasture, bandă adezivă sau prin legare. În
cazul legării se despică faşa în două, se încrucişează sau se înnoadă capetele şi se leagă în jurul
segmentului respectiv în aşa fel încât nodul să nu fie amplasat pe zona afectată sau pe zone de
sprijin.
Pentru bandajarea coapsei, după cele 2 ture de fixare, se răsfrânge fașa și se duce oblic ascendent pe
fața anterioară a coapsei până la articulația șoldului de partea opusă sau se conduc turele de fașă cu
mâna stângă. Suprimarea feşei se efectuază prin derularea ei în sens învers sau prin tăiere cu
foarfeca.2,3,4

Legendă tabel:
Nr. etapă Denumire staţie Punctaj
studenţi
S1 S2 S3
1. Denumire etapă – 1 punct

Pasul 1 – 1 punct
Pasul 2 – 1 punct
Pasul 3 – 1 punct
Pasul 4 – 1 punct
Punctajul maxim al unei etape este de 5 puncte.
Punctajul total este suma punctajelor fiecărei etape.
Nr. 7.6.1 Bandajarea în spică unilaterală a șoldului
1. Pregătirea echipei şi a materialelor necesare

1. Echipa se așează în poziția demonstrată în Fig. 7.6.1, cu OPE şi modelul de lucru față în față
și ASI de partea mâinii dominante a OPE pentru ușurința înmânării materialelor.
Fig. 7.6.1. Poziţia echipei la masa de lucru.
2. Pregătirea materialelor necesare (Fig. 7.6.2)
Fig. 7.6.2. Materialele necesare de la stânga la dreapta: o pereche de mănuși, leucoplast,

plasture, fașă elastică autoadezivă, foarfecă.

3. Modelul de lucru - student / voluntar (Fig. 7.6.3)
Fig. 7.6.3. Modelul de lucru este un student / voluntar, care este de acord cu bandajarea
șoldului.
4. Se poziționează pacientul (Fig. 7.6.4, 7.6.5).
Fig. 7.6.4. Se poziționează pacientul cu un suport sub călcâiul de aceeași parte cu șoldul pe
care dorim să îl bandajăm.
Fig. 7.6.5. După plasarea suportului sub călcâi se evidențiază modificarea poziției membrului
inferior cu menținerea membrului în extensie, abducție și rotație externă de 100

2. Începerea bandajării
1. OPE ţine în mâna dreaptă fașa, iar cu mâna stângă fixează fașa (Fig. 7.6.6).
Fig. 7.6.6. OPE ţine în mână dreaptă fașa, cu ruloul spre exterior. Cu mâna stângă fixează fașa
distal de zona care trebuie bandajată, coapsa dreaptă a pacientului.
2. Se fixează cele 2 ture circulare inițiale în jurul coapsei drepte a pacientului (Fig. 7.6.7).
Fig. 7.6.7. Se derulează fașa de la stânga spre dreapta, fixând cele 2 ture circulare inițiale în
jurul coapsei, suprapuse una peste alta.
3. Se conduce fașa de pe fața externă a coapsei până la nivelul articulației șoldului pe partea
opusă. Bandajarea nu se efectuează deasupra nivelului crestelor iliace (Fig. 7.6.8).
Fig. 7.6.8. Se conduce fașa de pe fața externă a coapsei pe un traiect oblic ascendent pe fața
anterioară a coapsei, a pubisului până la nivelul articulației șoldului pe partea opusă

4. Se conduce o tură orizontală la nivelul trunchiului posterior (Fig. 7.6.9).
Fig. 7.6.9. Se duce o tură orizontală la nivelul trunchiului posterior.
3. Finalizarea primei ture de fașă sub forma cifrei 8

1. De la nivelul articulației de aceeași parte se conduce o tură oblică până pe fața anterioară a
coapsei (Fig. 7.6.10).
Fig. 7.6.10. De la nivelul articulației de aceeași parte se conduce o tură oblică descendentă pe
fața anterioară a coapsei, apoi fața internă, încrucișând tura de fașă pe fața anterioară a coapsei,
ca și încrucișarea buclelor superioară și inferioară a cifrei 8.
2. Se termină prima tură de fașă sub forma cifrei ,,8” (Fig. 7.6.11).
Fig. 7.6.11. Se duce o tură de fașă orizontală pe fața posterioară a coapsei, cu acoperirea a ½
sau 2/3 din tura anterioară.

3. Se continuă în același mod, cu formarea cifrei 8, fiecare tură acoperă tura precedentă cu 1/3
sau 2/3, paralel cu turele anterioare (Fig. 7.6.12).
Fig. 7.6.12. Se duce fașa de pe fața externă a coapsei pe un traiect oblic ascendent pe fața
anterioară a coapsei, a pubisului până la nivelul articulației șoldului pe partea opusă.
4. Fiecare tură orizontală acoperă tura precedentă cu 1/3, paralel cu turele anterioare, fără să
depășească crestele iliace (Fig. 7.6.13).
Fig. 7.6.13. Se duce o tură orizontală la nivelul trunchiului posterior și acoperă tura precedentă
cu 1/3 sau 2/3, paralel cu turele anterioare.
4. Terminarea operației
1. Se termină bandajarea printr-o tură orizontală la nivelul coapsei sau a abdomenului (Fig.
7.6.14, 7.6.15).
Fig. 7.6.14. Se duce ultima tură a acestui bandaj, tură orizontală începând de la nivelul
trunchiului posterior.

Fig. 7.6.15. Se duce ultima tură a acestui bandaj, tură orizontală la nivelul abdomenului.
2. Cu ajutorul leucoplastului sau a plasturelui se fixează capătul liber al feșei (Fig. 7.6.16,
7.6.17).
Fig. 7.6.16. Aspectul final al bandajării unilaterale în spică a articulației șoldului, având capătul
terminal fixat cu plasture, vedere anterioară.
Fig. 7.6.17. Aspectul final al bandajării unilaterale în spică a șoldului, cu capătul terminal fixat
cu plasture, fața posterioară.
3. Ne asigurăm că pacientul este în stare generală bună, fără complicaţii.
4. Transportul pacientului.

Nr. 7.6.2 Bandajarea bilaterală în spică a șoldului

1. Echipa se așează în poziția demonstrată în Fig. 7.6.18, cu OPE şi pacientul față în față și ASI
de partea mâinii dominante a OPE pentru ușurința înmânării materialelor.
Fig. 7.6.18. Poziţia echipei la masa de lucru.

2. Pregătirea materialelor necesare (Fig. 7.6.19).
Fig. 7.6.19. Materialele necesare de la stânga la dreapta: o pereche de manuși, fașă elastică
autoadezivă, leucoplast, plasture, foarfecă.
3. Modelul de lucru - voluntar de acord cu bandajarea șoldului (Fig. 7.6.20).
Fig. 7.6.20. Modelul de lucru este un pacient / voluntar, care este de acord cu bandajarea
șoldului.
4. Se poziționează pacientul în ortostatism cu membrele inferioare în abducție de 100.

1. OPE ţine în mâna dreaptă fașa și cu mâna stângă fixează fașa distal de zona care trebuie
bandajată (Fig. 7.6.21).
Fig. 7.6.21. OPE ţine în mâna dreaptă fașa, cu ruloul spre exterior. Cu mâna stângă fixează fașa
distal de zona care trebuie bandajată, coapsa dreaptă a pacientului.
2. Se fixează cele 2 ture circulare inițiale în jurul coapsei pacientului (Fig. 7.6.22).
Fig. 7.6.22. Se derulează fașa de la stânga spre dreapta, fixând cele 2 ture circulare inițiale în
jurul coapsei stângi a pacientului, suprapuse una peste alta.
3. Se duce fașa de pe fața externă a coapsei până la nivelul articulației șoldului pe partea opusă.
Bandajarea nu se efectuează deasupra nivelului crestelor iliace (Fig. 7.6.23).
Fig. 7.6.23. Se duce fașa de pe fața externă a coapsei traiect oblic ascendent pe fața anterioară a
coapsei, a pubisului până la nivelul articulației șoldului pe partea opusă.

4. Se duce o tură orizontală la nivelul trunchiului posterior (Fig. 7.6.24).
Fig. 7.6.24. Se duce o tură orizontală la nivelul trunchiului posterior, paralelă cu turele efectuate
anterior la nivelul coapsei drepte.
3. Bandajarea coapsei controlaterale
1. De la nivelul articulației de aceeași parte se duce o tură oblică descendentă pe fața anterioară
a coapsei de parte opusă (stânga), apoi fața externă a coapsei (Fig. 7.6.25, 7.6.26).
Fig. 7.6.25. De la nivelul trunchiului posterior se aduce fașa la nivelul articulației șoldului drept.
Fig 7.6.26. Se duce o tură oblică descendentă pe fața anterioară a coapsei pe partea opusă
(stânga), apoi fața externă a coapsei, încrucișând cele 2 ture oblice pe linia mediană.

2. Se duce o tură de fașă circular pe coapsa stângă (Fig. 7.6.27, 7.6.28).
Fig. 7.6.27. Se duce o tură de fașă orizontală, circular dinspre fața posterioară a coapsei stângi
pe fața anterioară.
Fig. 7.6.28. Se continuă tura de fașă circulară dinspre fața anterioară de jur împrejur până pe fața
internă a coapsei stângi.
3. Se continuă de pe fața internă a coapsei pe un traiect oblic ascendent pe articulația șoldului

stâng de aceeași parte (Fig. 7.6.29).
Fig. 7.6.29. Se continuă de pe fața internă a coapsei pe un traiect oblic ascendent pe articulația
șoldului de aceeași parte.

4. Se duce o tură orizontală la nivelul trunchiului posterior circular (Fig. 7.6.30).
Fig. 7.6.30. Se duce o tură orizontală la nivelul trunchiului posterior circular.
4. Finalizarea bandajului
1. De la nivelul articulației șoldului drept se duce o tură oblică pe fața internă a coapsei (Fig.
7.6.31).
Fig. 7.6.31. De la nivelul articulației șoldului drept se duce o tură oblică descendentă pe fața
anterioară a coapsei de aceeași parte, dreapta, apoi fața internă a coapsei.
2. Se duce o tură de fașă orizontală de pe fața posterioară a coapsei spre fața anterioară (Fig.
7.6.32).
Fig. 7.6.32. Se duce o tură de fașă orizontală de pe fața posterioară a coapsei spre fața anterioară.

3. Se continuă de pe fața internă a coapsei pe un traiect oblic ascendent pe articulația șoldului

stâng, începând o nouă tură de fașă sub forma cifrei 8 (Fig. 7.6.33).
șoldului stâng, începând o nouă tură de fașă sub forma cifrei 8.
4. Fiecare tură acoperă tura precedentă cu 1/3 sau 2/3, paralel cu turele anterioare (Fig. 7.6.34,
7.6.35).
Fig. 7.6.34. Se duce o tură oblică descendentă pe fața anterioară a coapsei pe partea opusă
(stânga), apoi fața externă a coapsei, încrucișând cele 2 ture oblice pe linia mediană. Fiecare tură
acoperă tura precedentă cu 1/3 sau 2/3, paralel cu turele anterioare
șoldului de aceeași parte, stâng. Fiecare tură acoperă tura precedentă cu 1/3 sau 2/3, paralel cu
turele anterioare.

1. Se termină bandajarea printr-o tură circulară la nivelul coapsei sau a abdomenului (Fig.
7.6.36).
Fig. 7.6.36. Se termină bandajarea printr-o tură orizontală, circulară la nivelul abdomenului.
2. Cu ajutorul leucoplastului sau a benzii adezive se fixează capătul liber al feșei (Fig 7.6.37,
7.6.38).
Fig 7.6.37. Aspectul final al bandajării bilaterale în spică a șoldului, vedere anterioară.
Fig 7.6.38. Aspectul final al bandajării bilaterale în spică a șoldului, vedere posterioară.
3. Ne asigurăm că pacientul este în stare generală bună, fără complicaţii

Total punctaj: 45
1 %
2 %
3 %
Bibliografie
1. Davis G.G., The principles and practice of bandaging, 3rd edition

2. Da Costa J.M., Modern Surgery, 4th edition, cap 34, pag 920
3. Clifford R. Wheeless, Wheeless' Textbook of Orthopaedics, III, MD.
4. Singer AJ, Dagum AB, Current management of acute cutaneous wounds, N Engl J Med
359:1037–1046, 2008.


7.7 Imobilizarea articulației talocrurale cu atela cruro-podală
Alexandru Mihai, Vlad Pieptu, Nicolae Gheţu
Obiective
După parcurgerea acestui capitol şi a stagiului practic, cursanţii vor cunoaște scopul, principiile,
indicaţiile, contraindicaţiile, accidentele şi complicaţiile caracteristice imobilizării gleznei cu ajutorul
atelei cruro-podale şi vor putea efectua corect şi în siguranţă acest tip de imobilizare, precum și
supravegherea și suprimarea acesteia.
Generalități
Imobilizarea unui membru sau a unei porţiuni mai mari a corpului, folosind fie o atelă, fie un aparat
ghipsat, este utilizată frecvent pentru a limita mobilitatea sistemului locomotor, fiziologică sau
patologică. Materialele utilizate în acest scop variază în decursul istoriei, incluzând scoarță de copac
învelită în bumbac (Egiptul Antic), pansamente impregnate cu rășini sau ceară (Grecia Antică) sau
cu amidon (Roma Antică). În perioada medievală, Ambroise Paré folosea ceară, carton, textile și
pergament pentru a fixa articulațiile. La începutul secolului XIX, Velpeau folosește derivați ai
amidonului care permit o uscare a pansamentului în aproximativ șase ore. La jumătatea aceluiaşi
secol, Mathijsen definește metoda de aplicare a bandajelor impregnate cu ipsos (ghips, sulfat de
calciu), ce devin foarte populare datorită prețului redus și a duratei de întărire redusă. În prezent sunt
disponibile și materiale sintetice (plastice, epoxidice, fibră de sticlă) cu rezistență crescută și greutate
mai mică în comparație cu ghipsul.
Definiție
Atela este un dispozitiv medical constituit dintr-un material rigid utilizat pentru susținerea și
imobilizarea temporară a articulațiilor membrelor și ale scheletului axial, menținut în poziție printr-
un sistem de solidarizare (fașă elastică).
Scop
În cazul atelei cruro-podale, scopul este de imobilizare și de stabilizare a articulației talocrurale,
pentru a ajuta vindecarea sau a preveni agravarea leziunilor de la nivelul gambei și al piciorului.
Principii
Abordarea inițială impune evaluarea membrului inferior în cauză și determinarea necesității
imobilizării. Se evaluează situaţiile clinice care sunt contraindicaţii ale imobilizării. Atela implică
aplicarea unui suport non-circumferențial menținut în poziție de o bandă sau de o fașă elastică, în
timp ce aparatul ghipsat înglobează în totalitate segmentul interesat. Ambele variante pot fi asociate
complicațiilor pe care medicul trebuie să le evite: sindrom de compartiment, ischemie, arsură
(întărirea ipsosului este o reacție exotermică), escare, infecții, leziuni neurologice periferice și
redoare articulară. Pacientul trebuie informat cu privire la identificarea edemului și a leziunilor
neurovasculare ce pot fi produse de către sistemele de imobilizare.

Rolul atelei este de stabilizare a leziunilor prin reducerea mobilităţii și asigurarea suportului,
reducând astfel riscul de agravare a leziunilor. Suplimentar, atela combate durerea și edemul și
promovează vindecarea, atât a țesuturilor moi, cât și a fracturilor. Limitarea precoce a mișcărilor
reduce edemul, ceea ce permite acționarea mai eficientă a sistemului imunitar în vederea combaterii
infecțiilor. În cazul traumatismelor, imobilizarea contribuie la diminuarea hemoragiei, reducerea
riscului de leziuni neurovasculare suplimentare, reducerea necesarului de analgezie opioidă și poate
participa la reducerea riscului de embolie grăsoasă din cazul fracturilor oaselor lungi.
Atela prezintă o serie de avantaje comparativ cu aparatul ghipsat: este mai ușoară și mai rapid de
aplicat, este elastică și în caz de edemațiere a membrului poate compensa o ușoară creștere de volum
fără să devină compresivă, ceea ce reduce riscurile asociate presiunii (macerarea pielii, necroză,
sindrom de compartiment) și este ușor de înlăturat, permițând evaluarea clinică periodică.
Dezavantajele comparative includ complianța mai redusă a pacientului și limitarea mobilității
articulare mai puțin eficiente decât în cazul aparatului ghipsat.
În realizarea atelei, trebuie luat în calcul și timpul necesar întăririi suportului. Durata realizarii unei
atele ghipsate poate fi redusă prin utilizarea de apă caldă, reutilizarea apei folosite pentru o altă atelă
și folosirea unei atele din fibră de sticlă. Invers, utilizarea de apă rece și a ipsosului în locul
polimerilor vor comporta un timp de solidificare mai crescut.
Indicații
Indicațiile atelei sau a aparatului ghipsat sunt, în ordinea descrescătoare a incidenței acestora,
următoarele: fracturi, entorse, leziuni importante ale țesuturilor moi inclusiv cele induse chirurgical
(reduce riscul de dehiscență a plăgii), luxații reduse, patologii inflamatorii (artrită, tendinite,
tenosinovite), plăgi suturate localizate în dreptul articulației, leziuni tendinoase.
Contraindicații
Nu există contraindicații absolute referitoare la utilizarea unei atele în contextul prespitalicesc
(urgențe și transport). Se poate utiliza ca un sistem temporar de imobilizare până la investigarea
completă (ex: fracturi stabile) sau până când tratamentul definitiv poate fi realizat (ex: fracturi
bimaleolare). Contraindicațiile relative includ fracturile deschise, fracturi multiple sau cominutive,
risc crescut de sindrom de compartiment, leziuni neurovasculare sau distrofie simpatică reflexă.
Urmărirea pacientului și durata imobilizării

Educarea pacientului (verbală și scrisă) este importantă pentru îndeplinirea scopului imobilizării și
prevenției complicațiilor. Pacientul trebuie informat referitor la menținerea membrului în poziție
elevată (reducerea edemului și a durerii), la evitarea contactului cu lichide a dispozitivului și a
introducerii de obiecte sub atelă cu scopul de a diminua pruritul (favorizează creșterea încărcăturii
bacteriene și produc leziuni ce se vor infecta). Pacientul trebuie să identifice modificările ce
corespund sindromului de compartiment și să se adreseze de urgență echipei medicale. Folosirea de
gheață deasupra atelei este permisă în reprize de maxim 15- 20 de minute.
Durata imobilizării este foarte variabilă, în funcție de patologia ce a impus utilizarea acesteia, de
stabilitatea leziunii și caracteristicile pacientului (vârstă, accesibilitate, complianță, comorbidități).
Majoritatea implică o reevaluare după 7 - 14 zile, iar ghidurile referitoare la fracturi recomandă o
perioadă de imobilizare de 4 - 8 săptămâni.

Complicații și soluționarea lor

Cea mai importantă complicație este sindromul de compartiment, apărut prin creșterea presiunii într-
un spațiu non-extensibil (închis), ceea ce determină ischemie și distrugerea ireversibilă a țesuturilor
interesate. Pacientul trebuie informat pentru notificarea urgentă a personalului medical dacă prezintă
durere ce se agravează gradual, parestezii, amorțeală, edem important sau schimbarea culorii
tegumentelor. Echipa medicală trebuie să recunoască edemul, cianoza extremităților și modificarea
timpului de reumplere capilară.
Arsura poate fi o consecință a procesului de întărire al atelei, reacția chimică fiind exotermă. Se
previne prin utilizarea de apă la temperatura camerei sau chiar rece.
Dintre toate complicațiile, cea mai frecventă este macerarea tegumentului, ce apare datorită
existenței unei presiuni focale induse de cute, utilizarea insuficientă de material de protecție
(padding) sau de conformarea incorectă a atelei. Prevenția se realizează prin respectarea regulilor de
realizare a atelei și se soluționează prin confecționare adaptată corect anatomiei locale şi nevoilor.
Segmentele anatomice incluse în atelă sunt predispuse infecțiilor tegumentare de natură bacteriană și
fungică, datorită mediului cald și umed realizat sub aceasta. Datorită ușurinței în îndepărtarea și
repoziționarea acestui tip de imobilizare, se recomandă toaletarea periodică a regiunii interesate, în
scop profilactic. În eventualitatea instalării acestor patologii, se instituie terapia antibiotică sau
antifungică adecvată și se reevaluează durata necesară imobilizării.
Redoarea articulară este inerentă oricărui tip de imobilizare. Aceasta se poate minimiza folosind o
tehnică adecvată, imobilizând membrul în poziția funcțională și educând corect pacientul.
Concluzii
Atela cruro-podală este un dispozitiv medical relativ simplu, ce reduce timpul de vindecare dacă este
realizată și monitorizată adecvat, cu aplicabilitate extinsă la patologii ce depășesc sfera de indicație
ortopedică.
Legendă tabel:

studenţi
S1 S2 S3

Pasul 1 – 1 punct
Pasul 2 – 1 punct
Pasul 3 – 1 punct
Pasul 4 – 1 punct

Nr. 7.7 Imobilizarea gleznei cu atelă ghipsată

1. Pregătirea pacientului:
1. Asigurarea unui mediu privat pentru examinare şi imobilizare.
Fig 7.7.0 Poziţionarea echipei
2. Consimţământul informat - prezentarea diagnosticului, a tratamentului, complicațiilor care

pot apărea atât în cazul refuzului tratamentului, cât și al acceptului, explicarea modului în care
se desfășoară procedura de imobilizare și prezentarea posibilității apariției durerilor în timpul
imobilizării (pacienții informați sunt mai complianți, procedurile se desfășoară mai rapid și
calitatea imobilizării este mai bună). Obținerea unui consimțământ liber și informat (sau al
unui refuz) trebuie documentat în scris și semnat de către pacient.
Este de preferat ca examinarea, prezentarea diagosticului, obținerea consimțământului,
efectuarea imobilizării și completarea procedurilor de ieșire din spital să aibă loc în prezența
unui alt membru al personalului spitalicesc.
3. Dezbrăcarea pacientului: odată aparatul ghipsat efectuat, uneori pantalonii nu mai pot fi
retrași decât prin tăiere. Rugați pacientul să dea jos eventuale bijuterii (piercing-uri, brățări,
inele) de pe membrul inferior afectat.
4. Asigurarea unei analgezii corespunzătoare: întrucât imobilizarea se face prin manipularea și
fixarea articulației, surse de durere și disconfort (fizic și psihic), este necesar un tratament
antalgic și / sau anxiolitic eficient. Se pot folosi antalgice orale, intravenoase, sau gazoase
(MEOPA). Așteptați ca antalgicul să-și facă efectul.
2. Pregătirea zonei de imobilizat
1. Materiale necesare: 1 stockinette, 2 benzi vată 10cm lățime, 2 benzi elastice 15 cm lățime,
2 benzi ghips 15cm lățime, șervet hârtie unică folosință pentru protejat pacientul de proiecții
ghips, foarfece, masă de lemn sau sticlă, vas cu apă, bandă adezivă (Fig 7.7.1).
Fig. 7.7.1 Materiale necesare pentru atela ghipsată

2.Poziționarea pacientului pentru imobilizare cu atelă ghipsată a gleznei:

Există 4 poziții în care se poate realiza această manevră:
- în șezut pe un fotoliu înalt de examinare,
- în șezut pe masa de examinare, cu un suport de gel sub șanţul popliteu de la membrul
inferior afectat,
- în decubit ventral pe masa de examinare, cu membrul inferior afectat în dorsiflexie (Fig.
7.7.2),
- în decubit ventral pe masa de examinare, cu membrele inferioare în prelungirea marginei
mesei.
Fig. 7.7.2 Poziționarea pacientului pe masa de examinare
Se recomandă ca persoana care aplică atela ghipsată să folosească mănuși de cauciuc nesterile
(reacţia exotermă de laminare a ghipsului lezează pielea). Pentru a evita murdărirea hainelor
pacientului și a mesei de examinare, se recomandă aplicarea unui șervet de protecție de unică
folosință, de mari dimensiuni.
3.Aplicarea bandajului de tip stockinette/jersey: se realizează pe pielea curată și uscată (este

preferabilă toaleta locală prealabilă cu apă și săpun). Alegerea diametrului bandajului se face
în funcție de grosimea gambei pacientului, pentru a evita compresia membrului inferior, luând
în considerare instalarea edemului post-traumatic. Lungimea bandajului trebuie să depășească
cu minim 5 cm lungimea atelei ghipsate (proximal și distal), deoarece acesta va servi la fixarea
atelei, prin răsfrângere/pliere. Astfel, în general, lungimea acestui bandaj va fi egală cu distanța
între genunchi și 2cm în prelungirea vârfului halucelui (Fig. 7.7.3). Atenție la cute, acestea pot
cauza leziuni.
Fig. 7.7.3 Aplicare bandaj stockinette

4.Aplicarea benzilor de vată de 15 cm lățime: se face circular, suprapunând fiecare tură peste
jumătatea proximală a precedentei, din distal către proximal, de la vârful halucelui, până la
5cm distal de marginea proximală a stockinettei (Fig. 7.7.4).
Benzile de vată trebuie aplicate larg, iar asupra reliefurilor osoase (maleole și călcâi în special)
și marginii superioare a ghipsului se recomandă dublarea straturilor. Rolul benzilor de vată
este prevenirea leziunile de presiune cauzate de atela de ghips și oferă un plus de confort.
Fig. 7.7.4 Aplicare benzi circulare de vată

3. Prepararea atelei:
1.Măsurarea lungimii atelei ghipsate: se realizează direct pe gamba și piciorul pacientului,
măsurându-se cu banda ghipsată desfășurată distanța de la marginea inferioară a treimii
superioare a gambei până la nivelul articulației metatarso-falangiene a halucelui (Fig. 7.7.5).
Se ia în considerare că fiecare extremitate a ghipsului se micșorează cu 0,5-1cm după
rehidratarea ghipsului.
Fig. 7.7.5 Lungime atelă ghipsată
2. Confecționarea atelei ghipsate propriu-zise: o bandă ghipsată de 15 cm lățime se desfășoară

pe masa de ghips. Primul strat este deja desfăcut până la lungimea stabilită prin măsurare, apoi
se răstoarnă banda și se derulează în sens invers. Se suprapun astfel 12-14 straturi, suficiente
pentru imobilizarea gleznei (Fig. 7.7.6).
Numărul de straturi poate varia în funcție de morfologia pacientului, de existența unor temeri
în ceea ce priveste complianța la tratament, de calitatea benzilor de ghips (unele benzi pierd
mai mult ghips după spălare decât altele). Pentru a realiza un suport gambier posterior corect
(jgheab), atela trebuie să acopere minim 50% din diametrul gambei. Astfel, suprapunerea
straturilor atelei se face în formă de trapez, baza mare reprezentând porțiunea corespunzătoare
părții gambiere.

Fig. 7.7.6 Atela ghipsată
3. Rehidratarea ghipsului: atela ghipsată se introduce într-un vas cu apă caldă care acoperă
atela în întregime, timp de 3-4 secunde (Fig. 7.7.7).
4. Stoarcerea atelei ghipsate: se scoate atela din apă și se stoarce prin apăsare fermă. În
continuare, pentru a elimina pliurile, se ține cu o mână atela de o extremitate și se stoarce prin
comprimare între indexul și policele celeilalte mâini, pe toată lungimea atelei.
Înainte de a aplica atela ghipsată, se recomandă așezarea acesteia pe o suprafață plană (masa
de ghips) pentru a netezi cutele restante și a elimină excesul de apă. Astfel, se favorizează
procesul de laminare, se elimină eventuale deficienţe structurale ale atelei și se scurtează
timpul de întărire al ghipsului (iar pacientul va trebui să suporte mai puțin timp durerea
cauzată de fixarea gleznei în poziție). În același timp, o stoarcere excesivă elimină o cantitate
prea mare de ghips de pe bandă, reducând rezistența atelei (Fig. 7.7.7).
a b c
Fig. 7.7.7 Stoarcerea: a) pliere verticală în pumn; b) stoarcere prin apăsare fermă; c) stoarcere
prin comprimare între index și police.

4. Aplicarea și fixarea atelei ghipsate.

1. Aplicare atelă ghips: atela ghipsată se aplică pe fața dorsală a gambei și pe fața plantară a
piciorului, de la limita inferioară a treimii superioare a gambei până la articulațiile metatarso-
falangiene (Fig. 7.7.8). În acest timp, pacientul menține glezna în poziție funcțională (astfel
încât axa gambei și axa piciorului să formeze un unghi de 90 de grade). Se răsfrânge
stockinetta peste extremitățile atelei ghipsate (Fig. 7.7.9).
Fig. 7.7.8 Aplicarea atelei ghipsate
Fig. 7.7.9 Răsfrângerea stockinette-ului peste marginile atelei
2. Modelare: se aplică atela pe conturul membrului inferior, fără a aplica presiune excesivă
(Fig. 7.7.10). Zona gleznei este foarte importantă, asigurați-vă că atela ghipsată nu generează
zone de presiune și că marginile atelei sunt eversate.
Fig. 7.7.10 Modelarea atelei pe gambă

3. Aplicare bandă elastică: atela ghipsată aplicată se fixează cu ajutorul benzilor elastice de 15
cm lățime, care se aplică circular din distal spre proximal (Fig. 7.7.11). Se derulează banda
aplicând-o ferm, dar fără a strânge excesiv, luând în calcul și modificarea de volum a
membrului cauzată de edemul post-traumatic.
Fig. 7.7.11 – Banda elastică aplicată peste atelă
4. Fixare: capătul feșei (lăsat liber la nivelul plantei – Fig. 7.7.11) se fixează cu bandă adezivă.
5. Supravegherea întăririi atelei ghipsate.
1. Poziția funcțională: se va poziționa și menține glezna în poziție funcțională (la 90 de grade)
Fig. 7.7.12 – Poziția de imobilizare
Atenționați pacientul înainte de a mobiliza glezna. În circa 3-4 minute, atela va începe să se
încălzească, devine fierbinte și se va întări. Explicaţi pacientului că este normal să simtă
caldură,(anormal să ardă !). Fiți pregătiți să îndepărtaţi ghipsul dacă pacientul simte o senzație
de arsură.
2. Menținerea poziţiei pe toată durata întăririi atelei.

3. Verificarea solidităţii atelei: verificarea întăririi complete a atelei, prin palpare (temperatură
și duritate), aplicare de presiune ușoară cu pulpele degetelor și percutie (sunet sonor de “plin”
– Fig 7.7.13). Dacă ghipsul s-a întărit, atela de ghips poate prelua forța necesară menținerii
imobilizării și abia în acest moment se poate elibera mâna ce menținea glezna imobilizată în
poziție funcțională.
Fig.7.7.13 – Verificarea solidităţii atelei
4. Verificarea stabilității atelei: se verifică dacă nu este prea largă (apariția unui joc lateral) sau
prea strânsă.
6. Finalizarea motării atelei cruro-podale
1. Curăţarea degetelor și gambei de resturi de ghips cu o compresă umedă. Aruncați șervetul

utilizat să protejeze hainele pacientului și aranjați corespunzător materialele utilizate.
2. Verificarea sensibilității și mobilității degetelor: verificați timpul de recolorare capilară și
sensibilitatea degetelor pentru a determina dacă atela este compresivă. Includeți și părerea
pacientului în evaluarea voastră. O atelă ghipsată compresivă necesită secționarea feșei de
tifon, lărgirea ușoară a atelei și re-fixare cu o nouă fașă, aplicată mai larg.
3. Urmărirea: dacă se decide internarea pacientului, verificați instalarea în pat - membrul
inferior afectat în poziție proclivă, cu un suport special (o pernă mare sub gambă). Dacă
pacientul este externat, trebuie să se deplaseze cu cârje pentru a evita pășirea pe atelă.
4. Redactarea documentelor medicale: se completează biletul de externare cu diagnosticul
complet și recomandările (RICE – Rest, Ice, Compression, Elevation – repaus, gheaţă,
compresie, procliv), rețetă cu tratamentul medicamentos complementar (antalgice, anti-
inflamatoare +/- inhibitori pompă protoni) și scrisoare medicală pentru medicul de familie.
Nota bene: Conform legii, pacienții cu un membru bandajat cu atelă ghipsată nu sunt apți să
conducă autovehicule și acest lucru trebuie explicat pacientului și notat în documentele
medicale şi de externare.
Total punctaj: 30
1 %
2 %
3 %

Bibliografie
1 Simon RR, Koenigsknecht SJ, eds. Emergency Orthopedics: The Extremities. Norwalk,
Conn.: Appleton and Lange; 1995:3–20
2 Wytch R, Ashcroft GP, Ledingham WM, Wardlaw D, Ritchie IK. Modern splinting
bandages. J Bone Joint Surg Br. 1991;73(1):88– 91.
3 Chudnofsky CR, Byers S. Splinting techniques. In: Roberts JR, Hedges JR, Chanmugam AS,
eds. Clinical Procedures in Emergency Medicine. 4th ed. Philadelphia, Pa.: Saunders;
2004:989.
4 Tintinalli JE, Gabor D, Kelen J, Stapczynski S. Initial evaluation and management of
orthopedic injuries. In: Emergency Medicine: A Comprehensive Study Guide. 6th ed. New
York: McGraw Hill; 2003:1657-63.


7.8 Montarea corsetului abdominal şi a ortezei cervico-toracice

Dan Cristian Moraru, Nicolae Ghețu
Obiective
După parcurgerea acestui capitol, studenții vor cunoaște clasificarea, indicațiile și tehnica de montare
pentru corsetul abdominal şi pentru orteza cervico-toracică.
Generalități
Cuvântul corset este derivat din termenul din franceza veche “corps”, care la rândul său provine din
latinescul “corpus”, ambele însemnând corp. Încă din antichitate, femeile din Grecia și Roma Antică
își înfășurau corpurile cu benzi late din material textil pentru a-și evidenția silueta.
În Evul Mediu, oamenii au început să poarte pe sub haine o primă variantă a corsetului, confecționat
din dantelă. În secolul al XV-lea, apare primul corset în Creta. La mijlocul secolului al XVI-lea,
această piesă de vestimentație a devenit foarte strânsă, pielea a înlocuit dantela, iar pentru a
îmbunătăți susținerea presiunii corporale au fost utilizate oasele de balena, atele din lemn sau din
fier.
În anul 1830, corsetul era considerat o necesitate medicală. Se credea că femeile erau foarte fragile și
aveau nevoie de o formă de susținere a corpului în poziția corectă. Gradual, corseturile au fost
lungite și îngustate. Întrucât în perioada Victoriană corsetul era purtat de către fetițe începând cu
vârsta de 3-4 ani, atunci când ajungeau la adolescență nu mai erau capabile să stea în șezut sau în
poziție bipedă fără susținerea unui corset.
În prezent, corsetul are în principal indicații medicale, deși unele femei încă îl mai folosesc în
scopuri estetice, pentru o mai bună definire a taliei.3,4
Definiție
Corsetul este un dispozitiv medical confecționat în cele mai multe cazuri din material textil, care
înconjoră complet trunchiul, poziționat de regula de la nivelul apendicelui xifoid pâna la nivelul
liniei care uneste spinele iliace.
Indicații
Corsetul medical este un dispozitiv medical important având în vedere indicațiile din sfera
ortopediei, chirurgiei generale, chirurgiei plastice, neurochirurgiei, ginecologiei, reumatologiei și
kinetoterapiei.1,3
Indicațiile utilizării corsetului se referă în principal la afecțiuni ale coloanei vertebrale sau ale
peretelui abdominal, cu scop terapeutic, de recuperare sau profilactic - de exemplu în perioada
postoperatorie.

Clasificare
1. Corset de susținere abdominală
 Confecționat în întregime din material elastic (bumbac / nylon)
 Cel mai frecvent securizat cu Velcro
 Conferă un grad înalt de compresie
 Controlează slăbirea musculaturii abdominale
 Permite efectuarea de mișcări complexe
Indicații (selectie)
- Hernii ombilicale sau ventrale, eventrații
- Pentru întărirea peretelui abdominal slăbit postchirurgical
- Post abdominoplastie, liposucții
- Post cezariană
- Contracțiile Braxton Hicks
- Pentru menținerea în poziție a compreselor de dimensiuni mari2,4
2. Corset de tratament și de corecție – Corsetul pentru scolioză

 Reprezintă o metodă importantă de tratament a deviațiilor coloanei vertebrale ce apar la copii
și adolescenți.
 Folosirea unui corset de corecție poate să înlocuiască în unele situații tratamentul printr-o
intervenție chirurgicală, dar trebuie întotdeauna asociată cu tratamentul prin kinetoterapie.
 Purtarea unui corset are ca scop corectarea poziției incorecte, acționând prin intermediul unor
pernițe plasate în interior în anumite puncte de presiune.
 Este recomandat pentru redresarea coloanei vertebrale în scolioza idiopatică.
 Utilizează module prefabricate, simetrice, standardizate, adaptate în funcție de dimensiuni
fiecărui pacient.
 Este fabricat dintr-un material termoplastic, căptușit cu material moale care asigură confortul
 Funcționează prin aplicarea a trei puncte de presiune asupra curburii și derotării vertebrale.
 Pentru obținerea presiunii și a derotării are palete de corecție.
 Sistem de închidere în general posterior.
Variante:
- Lombar: indicat în curbura cu apexul mai jos de C1.
- Toraco-lombar: indicat pentru o singură curbură cu apexul de la T10 la L1 sau curbură
dublă cu o curbură toracică flexibilă.
- Toracic: indicat pentru curbura cu apexul scoliozei de la T6 la T10 sau curburi duble.1,2,4
Există și corsete pentru cifoză.
3. Corsetul de susținere toraco-lombo-sacrat

 Confecționat din material elastic (bumbac / nylon); sistemul de prindere utilizat cel mai
frecvent este Velcro, dar mai pot fi întâlnite variante cu șireturi pentru securizare poziționate
anterior, în lateral sau posterior.
 Are rolul de a menține coloana vertebrală într-o anumită poziție.
 Asigură contenția și detensionarea structurilor coloanei vertebrale, greutatea ce apasă la
nivelul acesteia fiind preluată de crestele iliace.
 Asigură o poziție optimă a coloanei vertebrale cu ajutorul elementelor metalice poziționate
posterior și ajustate în conformitate cu anatomia spatelui pentru un suport crescut.

 Sprijină toracele posterior în general de la nivelul T8 la S2.

 Repere pentru toracele anterior: de la nivelul apendicelui xifoid până la nivelul liniei care
unește crestele iliace.
Indicații (selecţie)
- Discopatie lombară, spondiloză cu nevralgie, iritația rădăcinilor nervoase
- Lombalgie, lombosciatică, dureri ale articulației sacroiliace
- Sechele de fracturi, fracturi lombare osteoporotice
- După intervenții chirurgicale la nivelul discurilor intervertebrale
- Metastaze osoase
- Tuberculoză localizată la nivel osos
- Insuficiențe musculare statice
- Osteoporoză
- Spondiloliză, spondilolistezis
- Afecțiuni degenerative ale coloanei vertebrale lombare (artroză lombară)
-
Stenoza canalului vertebral lombar și stenozele simptomatice ale foramenelor
intervertebrale2,4
Tehnica montării corsetului

1. Spălați-vă mâinile înainte și după montarea corsetului. Dacă tegumentele sunt intacte, nu este
nevoie de mănuși.
2. Asigurați-vă că utilizați dimensiunea corectă a corsetului pentru pacient, altfel eficiența nu va
fi optimă.
3. Poziționați pacientul în decubit dorsal sau ventral în funcție de afecţiune (intervenție
chirurgicală la nivel abdominal – decubit ventral; intervenție chirurgicală la nivelul toracelui
posterior – decubit ventral) și de poziționarea sistemului de prindere al corsetului dacă nu
există criteriul de poziționare menționat anterior (sistem de prindere anterior sau lateral –
decubit dorsal, sistem de prindere posterior – decubit ventral).
4. Poziționați corect corsetul în funcție de tipul acestuia și de indicațiile de poziționare. Reperele
de poziționare cel mai frecvent folosite sunt apofizele spinoase vertebrale; de exemplu: T8-
S1. Alte corsete pot avea indicația de fixare pornind de la baza apendicelui xifoid până la
nivelul liniei care unește crestele iliace.
5. Aplicați și securizați corsetul ferm pentru a conferi un suport suficient, dar fără a fi prea
strâns.
6. Asigurați-vă că ați fixat corsetul corect în poziție, pentru a preveni deplasarea acestuia
superior sau inferior.3,4
Principii
 Corsetul este eficient printr-o colaborare permanentă cu echipa de reabilitare şi controale
periodice la medicul specialist. Întreruperea prematură a purtării corsetului poate provoca
agravarea deficienței coloanei vertebrale.
 Acomodarea cu purtarea unui corset este dificilă, de aceea trebuie efectuată treptat. La
început, corsetul se va purta zilnic în reprize de 2 – 3 ore cu pauză de câte o oră, iar în 5-7
zile să se ajungă la durata de purtare recomandată de medic.
 Este foarte important ca pacientul să cunoască modalitățile de întreținere a corsetelor. Pentru
o igienă eficientă, corsetul trebuie curățat cât mai des cu apă și săpun, clătit bine și uscat
înainte de purtare.4

Orteza cervico-toracică - Descriere

- Două chingi încrucișate pe spate și fixate pe un support căptușit.
- Măsură unică permițând adaptarea perfectă la talia fiecărui pacient.
- Două benzi cu “scai” (Velcro) pentru fixarea ortezei după reglarea chingilor.
- Pernițe pentru confort poziționate pe chingile încrucișate.
Indicații
- Tratamentul fracturilor claviculare cu sau fără deplasare
- Poziţie vicioasă
Contraindicații
- Nu plasați produsul în contact direct cu tegumentul lezat.
Pregătire
- Tăiați chingile la dimensiunea potrivită urmând reperele pentru tăiere.
- Fixați chingile ortezei cu ajutorul scaiului.
Tehnica montării ortezei cervico-toracice

1. După ce în prealabil s-au decupat chingile conform dimensiunilor potrivite, plasați scaiul la
capătul chingilor.
2. Așezați chingile în jurul claviculelor și sub axile.
3. Treceți chingile prin catarame.
4. Fixați chingile cu ajutorul scaiului.1
Incidente, accidente, complicatii

- Dificultăți de mobilitate
- Disconfort
- Afecțiuni cutanate
- Durere prin presiune excesivă
- Respirație dificilă prin presiune crescuta sau poziționare incorectă
- Creșterea presiunii abdominale și tulburări de tranzit
-
O poziţionare prea largă sau incorectă anulează beneficiile utilizării corsetului.2,3
Legendă tabel:

studenţi
S1 S2 S3

Pasul 1 – 1 punct
Pasul 2 – 1 punct
Pasul 3 – 1 punct
Pasul 4 – 1 punct

Nr. 7.8.1 Montarea corsetului abdominal cu închidere anterioară

1. OPE se așază în lateralul patului (stânga), iar ASI ajută la poziționare și înmânează
materialele necesare.
2. Pregătirea materialelor necesare.
Fig. 7.8.1. Materialele necesare montării corsetului, de la stânga la dreapta: mănuși din latex,
corset
3. Modelul de lucru - voluntar de acord cu montarea corsetului.
4. Se pozitionează pacientul în poziția inițială – decubit dorsal (Fig. 7.8.2).
Fig.7.8.2. Pacientul este așezat în decubit dorsal
2. Poziționarea pacientului din decubit dorsal în decubit lateral drept

1. Pacientul este așezat în decubit dorsal și se poziționează membrul superior opus mișcării
(stâng) încrucișat pe piept.
2. Membrul superior drept flectat sub cap, faţa orientată în direcția mișcării.

3. Membrul inferior opus mișcării (stâng) flectat peste membrul inferior drept (Fig. 7.8.3).
Fig. 7.8.3. Pacientul este așezat în decubit dorsal și se poziționează membrul superior opus
mișcării (stâng) încrucișat pe piept, membrul superior drept flectat sub cap, faţa în direcția
mișcării, membrul inferior opus mișcării (stâng) flectat peste membrul inferior drept.
4. ASI întoarce pacientul în decubit lateral drept, priza la nivelul umărului și a șoldului (Fig.
7.8.4).
Fig. 7.8.4. ASI așezat în dreapta pacientului îl întoarce cu priza la nivelul umărului și a șoldului

3. Începerea montării corsetului
1. Se rulează jumătatea dreaptă a corsetului.
Fig. 7.8.5. Se rulează jumătatea dreaptă a corsetului astfel încât partea rulată să fie poziționată
facil sub pacientul așezat în decubit lateral drept.
2. Se poziționează corsetul cu partea rulată în unghiul dintre toracele posterior al pacientului și

pat.
Fig. 7.8.6. OPE, poziționat în stânga pacientului, introduce partea rulată a corsetului în unghiul
dintre pat și toracele posterior al pacientului.

3. OPE poziționează pacientul în decubit dorsal.
Fig. 7.8.7. Pacientul este așezat în decubit dorsal de către OPE.
4. OPE întoarce pacientul din decubit dorsal în decubit lateral stâng.
Fig. 7.8.8. Pacientul poziționează membrul superior opus mișcării (drept) încrucișat pe piept,
membrul superior stâng flectat sub cap, iar membrul inferior drept flectat peste cel stâng.

Fig. 7.8.9. OPE întoarce pacientul din decubit dorsal în decubit lateral stâng, cu priza la nivelul
umărului și șoldului drept.
4. Fixarea corsetului
1. ASI derulează partea rulată a corsetului și repoziționează pacientul în decubit dorsal.
Fig. 7.8.10. OPE derulează partea rulată a corsetului.

Fig. 7.8.11. După derularea corsetului, pacientul revine în decubit dorsal.
2. OPE întinde ambele capete ale corsetului şi le fixează cu Velcro.
Fig. 7.8.12. OPE întinde ambele capete ale corsetului unul peste celălalt astfel încât să se poată
fixa cu Velcro în tensiune.
3. Se verifică presiunea de fixare a corsetului și starea pacientului.

Nr. 7.8.2 Montarea ortezei cervico-toracice

1. ASI pregătește orteza.
2. OPE verifică dacă dimensiunea ortezei este adecvată pacientului.
3. ASI ajută pacientul să se dezbrace.
4. OPE poziționează pacientul în ortostatism și cu spatele drept.
Fig. 7.8.13. Pacientul va fi poziționat în ortostatism și cu spatele drept
2. Poziționarea ortezei cervico-toracice

1. OPE poziționează orteza (piesa centrală) la nivelul toracelui posterior al pacientului,
interscapulovertebral.
2. OPE trece chingile ortezei peste umeri.
Fig. 7.8.14. Prima dată se poziționează suportul rotund la nivelul toracelui posterior al
pacientului, apoi se trec chingile peste umeri.

3. OPE aduce chingile ortezei pe sub axile.
Fig. 7.8.15. Chingile ortezei se aduc pe sub axilele pacientului, spre inelele metalice.
4. OPE trece chingile ortezei prin inelele metalice de susținere.
Fig. 7.8.16 (stânga) şi Fig. 7.8.17 (dreapta). Dupa ce OPE a trecut chingile pe sub axile, le
fixează trecându-le prin inelele metalice ataşate piesei centrale.

3. Fixarea ortezei cervico-toracice
1. OPE aplică tensiune asupra chingilor trecute prin inelele metalice, cu blândeţe, fără a provoca
durere, până la obţinerea poziţiei dorite.
Fig. 7.8.18. OPE aplică tensiune asupra ambelor chingi simultan.
2. OPE trece chingile în tensiune pe sub axile.
3. OPE fixează chingile în tensiune cu sistemul Velcro.
Fig. 7.8.19. OPE menține tensiunea asupra chingilor, le trece simultan pe sub axile și le fixează
cu Velcro pe bucla anterior creată, urmărind ca fixarea să fie la acelaşi nivel pentru ambele părți.

4. OPE verifică poziția ortezei, poziția pacientului și susținerea ortezei.
Fig. 7.8.20. Se verifică poziția ortezei și a pacientului printr-o inspecție din incidență anterioară,
laterală și posterioară.
Fig. 7.8.21. Se verifică poziția ortezei și a pacientului printr-o inspecție din incidență anterioară,
laterală și posterioară.
Total punctaj: 35
S1 %
S2 %
S3 %

Bibliografie
1. Clifford R. Wheeless, Wheeless' Textbook of Orthopaedics,

2. Edmunds M.W., Procedures for Primary Care Practitioners, 2nd Edition, Mosby 2003
3. De Wit SC, O’Neill P, Fundamental Concepts and Skills for Nursing, 4th Edition, Elsevier
2013
4. Hochberg M, Weinblatt M, Silman A, Weisman M, Smolen J, Practical Rheumatology, 3rd
Edition, Elsevier 2005

şe de evaluare a performanţelor studenţilor

Fişe de evaluare a performanţelor studenţilor
Protocolul 7.2 Imobilizarea cu bandaj toraco – brahial tip Dessault
Nr Imobilizarea cu bandaj toraco-brahial tip Dessault Notare

0 5 10
1. Materiale necesare:
2. Asigurarea unui mediu privat pentru examinare şi imobilizare
3. Poziționarea pacientului pentru imobilizare cu bandaj Dessault
4. Realizarea din fașă de tifon lată
5. Introducerea perniței până în axila lezată
6. Fixarea membrului superior de torace.
7. Întărirea bandajului
8. Se verifică modul în care pacientul tolerează bandajul.
9. Completarea documentelor medicale
10. Verificarea periodică a bandajului Dessault.
11. Suprimarea bandajului Dessault.
12 Reorganizarea locului de muncă
Total punctaj: 120
1 %
2 %
3 %

Protocolul 7.3 Imobilizarea pumnului cu atelă gipsată antebrahi - palmară
Imobilizarea pumnului cu atelă gipsata antebrahi-palmară Notare

0 5 10
1. Asigurarea unui mediu privat
2. Materialele necesare
3. Poziționarea pacientului pentru imobilizare cu atelă gipsată a pumnului
4. Aplicarea circulară a unei feșe de tifon îngustă
5. Secționarea feşei de tifon cu un foarfece cu vârfuri boante
6. Măsurarea lungimii atelei gipsate.
7. Confecționarea atelei gipsate propriu-zise.
8. Înmuierea atelei gipsate.
9. Stoarcerea atelei gipsate.
10. Aplicarea și fixarea atelei gipsate.
11. Supravegherea întăririi atelei gipsate.
12. Verificarea stabilității atelei.
13. Verificarea sensibilității și mobilității mâinii și degetelor.
14. Imobilizarea antebrațului și mâinii în poziție proclivă
15. Ștergerea degetelor mâinii și cotului
17. Supravegherea atelei gipsate
18. Suprimarea atelei gipsate.
19. Reorganizarea locului de muncă
Total punctaj: 190
1 %
2 %
3 %

Protocolul 7.4 Bandajarea pumnului, mâinii şi degetelor
1. Spălăm mâinile cu apă și săpun lichid, apoi îmbrăcăm mănuși nesterile. 0 5 10
2. Acoperim masa cu un câmp/aleză sterilă de unică utilizare.

3. Verificăm materialele necesare,marca de steril (dată, valabilitate) și integritatea ambalajului
acestora
4. Invităm pacientul să ia loc pe scaun, cu cotul corespunzător mâinii care trebuie pansată în
flexie și sprijinit pe masa deja pregătită
5. Informăm, pe scurt, pacientul despre pașii principali ai manevrei pe care o vom executa.
Facem o scurtă anamneză cu privire la leziune (plagă mediopalmară), proceduri/pansamente
anterioare aplicate pentru aceeași suferință, alergii, tratamente anticoagulante
6. Spălăm mâinile cu apă și săpun lichid, apoi îmbrăcăm mănuși sterile
7. Solicităm o compresă medie din casoletă, pe care o primim de la asistent (acesta preia
compresa cu pensa pentru servit, fără a atinge marginile sau capacul casoletei în exterior), și o
tăviță renală sterilă (pe care o așezăm pe câmpul steril)
8. Solicităm asistentului să ne toarne dexin pe compresă (urmărim permanent gesturile
asistentului, care trebuie să toarne soluția de la distanță suficientă pentru a nu atinge cu
recipientul nesteril compresele sau mănușile sterile)
9. Spălăm tegumentele indemne din jurul plăgii, apoi aruncăm compresa în tăvița renală, fără a o
atinge.
10. Solicităm o nouă compresă sterilă cu ser fiziologic, pentru a clăti tegumentele și apoi uscăm cu
o alta preluată de la asistent
11. Vom cere ajutorului o compresă mică din casoletă (pe care o vom prelua fără a atinge și
desteriliza vârful pensei de servit), apoi primim betadină pe compresă și antiseptizăm
tegumentele sănătoase din jurul marginilor plăgii pe o distanță de 2-3 cm. Aruncăm compresa
de la distanță în tăvița renală
12. Rugăm pacientul să abducă (îndepărteze) degetele mâinii și solicităm 4 comprese mici din
casoleta cu material steril.
13. Vom așeză compresele, una câte una, în comisurile interdigitale.
Apoi rugăm pacientul să le mențină adducând (apropiind) degetele.
14. Solicităm asistentului două comprese sterile medii pe care le așezăm pe plaga mediopalmară,
în așa fel încât aceasta să fie acoperită complet.
15. Rugăm pacientul să mențină mâna în supinație (cu palma în sus). În acest mod compresele se
vor menține în contact cu plaga.
16. Solicităm asistentului o fașă de mici dimensiuni(10cm.)
17. Derulăm puțin din lungimea feșei și inițiem bandajul prin două ture pe care le realizăm la
nivelul pumnului, dinspre bordul radial spre cel ulnar.
18. Menținând fașa în mâna dreaptă, cu mâna stângă vom răsuci mâna pacientului în pronație ceea
ce ne va permite să aplicăm o primă tură în diagonală pe fața dorsală a mâinii, dinspre ulnar
spre radial, din proximal (pumn) spre distal (articulația metacarpofalangiană 1), apoi prin
palmă, către baza degetului 5.
19. Realizăm o nouă diagonală, opusă celei anterioare, dinspre distal spre proximal, și către
marginea ulnară a pumnului.Vom lăsa policele liber de pansament.
20. Menținând mâna pacientului în pronație, fixăm din nou bandajul printr-o spiră pe fața
anterioară a pumnului care este direcționată dinspre ulnar spre radial. Repetăm mișcarea în
jurul pumnului, dinspre radial spre ulnar.
21. Pornind de la marginea ulnară a pumnului, cu mâna pacientului în supinaţie, realizăm o nouă
diagonală dinspre proximal spre distal, pe fața palmară a mâinii.
22. Înconjurăm latura radială a indexului și realizăm o nouă diagonală, dinspre distal spre pumn,
pe fața dorsală a mâinii, până la marginea ulnară a pumnului.
23. În acest punct, repetăm cele două ture de fixare în jurul pumnului, lăsând policele liber de
pansament.
24. Reluăm diagonalele prin palmă și apoi pe dosul mâinii după modelul de mai sus.
25. Fixăm bandajul la pumn cu o ultimă tură și lipim capătul feșei cu bandă adezivă.
26. Verificăm culoarea, temperatura și timpul de recolorare al pielii la nivel pulpar digital sau la
nivelul unghiilor (pentru a exclude caracterul compresiv al pansamentului).

27. Sfătuim pacientul să mențină mâna în poziție elevată (mai sus de talie) pentru a evita
constituirea edemului. Pentru această poziție va purta o eșarfă ziua, iar noaptea va sprijini
mâna pe planul înclinat al unei perne.
28. Reorganizăm locul de muncă.
Total punctaj: 280
1 %
2 %
3 %
Protocolul 7.5 Imobilizarea genunchiului cu orteza, bandajul gleznei
Imobilizarea genunchiului cu orteză fixă sau mobilă Notare
0 5 10
1. Asigurarea unui mediu privat pentru examinare şi imobilizare
2. Materialele necesare
3. Poziționarea pacientului pentru imobilizarea genunchiului cu orteză:
4. Selectarea mărimii ortezei
5. Ajustarea circumferinței ortezei fixe.
6. Aplicarea ortezei fixe.
7. Verificarea stabilității imobilizării.
8. Erori de poziționare
9. Testarea stabilității genunchiului cu orteză mobilă
10. Aplicarea ortezei mobile.
12. Verificarea periodică a imobilizării.
13. Suprimarea ortezelor
Total punctaj: 130
1 %
2 %
3 %

Protocolul 7.6 Bandajarea în spică a șoldului
Legenda tabel:
Nr. etapă Denumire staţie Punctaj studenţi
S1 S2 S3

1. Pasul 1 – 1 punct
Nr. 7.6.1 Bandajarea unilaterală în spică a șoldului Punctaj
S1 S2 S3

1. Poziţia echipei la masa de lucru.
2. Pregătirea materialelor necesare
3. Modelul de lucru - student/ voluntar
4. Se poziționează pacientul.
1. OPE ţine în mâna dreaptă fașa, iar cu mâna stângă fixează fașa.
2. Se fixează cele 2 ture circulare inițiale în jurul coapsei drepte a pacientului.
3. Se duce fașa la nivelul articulației șoldului pe partea opusă.
4. Se duce o tură orizontală la nivelul trunchiului posterior
3. Finalizarea primei ture de fașă sub forma cifrei 8

1. Se duce o tură oblică până pe fața anterioară a coapsei.
2. Se termină prima tură de fașă sub forma cifrei ,,8”
3. Se continuă în același mod, cu formarea cifrei ,,8”,
4. Fiecare tură orizontală acoperă tura precedentă cu 1/3 sau 2/3, paralel cu turele anterioare
1. Se termină bandajarea printr-o tură orizontală la nivelul coapsei sau a abdomenului
2. Cu ajutorul leucoplastului sau a plasturelui se fixează capătul liber al feșei
3. Ne asigurăm că pacientul este în stare generală bună, fără complicaţii
TOTAL S1 S2 S3
Punctaj maxim = 20
Punctaj studenţi

Nr. 7.6.2 Bandajarea bilaterală în spică a șoldului Punctaj
S1 S2 S3

1. Poziţia echipei la masa de lucru.
3. Modelul de lucru.
4. Se poziționeaza pacientul.
1. OPE ţine în mână dreaptă fașa și cu mâna stângă fixeaza fașa distal de zona care trebuie
bandajată.
2. Se fixează cele 2 ture circulare inițiale în jurul coapsei pacientului
3. Se duce fașa de pe fața externa a coapsei până la nivelul articulației șoldului pe partea
opusă.
4. Se duce o tură orizontală la nivelul trunchiului posterior.
3. Bandajarea coapsei controlaterale

1. De la nivelul articulației de aceeași parte se duce o tură oblică descendentă pe fața
anterioară a coapsei de parte opusă.
2. Se duce o tură de fașă circular pe coapsa stângă.
3. Se continuă de pe fața internă a coapsei pe un traiect oblic ascendent pe articulația
șoldului de aceeași parte.
4. Se duce o tură orizontală la nivelul trunchiului posterior circular.
4. Finalizarea bandajării
1. De la nivelul articulației șoldului drept se duce o tură oblică pe fața interna a coapsei.
2. Se duce o tură de fașă orizontală de pe fața posterioară a coapsei spre fața anterioară.
3. Se continua cu o nouă tură de fașă sub forma cifrei 8.
4. Fiecare tură acoperă tura precedentă cu 1/3 sau 2/3, paralel cu turele anterioare.
1. Se termină bandajarea printr-o tură circulară la nivelul coapsei sau a abdomenului.
2. Cu ajutorul leucoplastului sau a plasturelui se fixează capătul liber al feșei.
3. Ne asigurăm că pacientul este în stare generală bună, fără complicaţii.
TOTAL S1 S2 S3
Punctaj maxim = 25
Punctaj studenţi
Total punctaj: 45
1 %
2 %
3 %

Protocol i7.7 Imobilizarea articulației talocrurale cu atela cruro-podală
Fişa de evaluare a performanţelor studenţilor

studenţi
S1 S2 S3

Pasul 1 – 1 punct
Pasul 2 – 1 punct
Pasul 3 – 1 punct
Pasul 4 – 1 punct
Nr. 7.7 Imobilizarea gleznei cu atelă ghipsată Punctaj
S1 S2 S3
1. Pregătirea pacientului
1. Asigurarea unui mediu privat pentru examinare şi imobilizare.
2. Consimţământul informat
3. Dezbrăcarea pacientului
4. Asigurarea unei analgezii corespunzătoare
2. Pregătirea zonei de imobilizat

1. Materiale necesare
2. Poziționarea pacientului
3. Aplicarea bandajului de tip stockinette/jersey
4. Aplicarea benzilor de vată
3. Prepararea atelei
1. Măsurarea lungimii atelei ghipsate
2. Confecționarea atelei ghipsate
3. Rehidratarea ghipsului
4. Stoarcerea atelei ghipsate
4. Aplicarea și fixarea atelei ghipsate

1. Aplicare atelă ghips
2. Modelare
3. Aplicare bandă elastică
4. Fixare
5. Supravegherea întăririi atelei ghipsate

1. Poziția funcțională
2. Menținerea poziţiei
3. Verificarea solidităţii atelei
4. Verificarea stabilității atelei
6. Finalizarea motării atelei cruro-podale

1. Ștergerea degetelor și gambei
2. Verificarea sensibilității și mobilității degetelor
3. Urmărirea

TOTAL S1 S2 S3
Punctaj maxim = 30
Punctaj studenţi
Total punctaj: 30
1 %
2 %
3 %
Protocol 7.8 Montarea corsetului abdominal şi a ortezei cervico-toracice
Legendă tabel:

studenţi
S1 S2 S3

Pasul 1 – 1 punct
Pasul 2 – 1 punct
Pasul 3 – 1 punct
Pasul 4 – 1 punct
Nr. 7.8.1 Montarea corsetului abdominal cu închidere anterioară Punctaj

studenţi
S1 S2 S3

1. OPE şi ASI fac echipă pentru montarea corsetului.
3. Modelul de lucru - voluntar de acord cu montarea corsetului.
4. Se pozitionează pacientul în poziția inițială – decubit dorsal.
2. Poziționarea pacientului din decubit dorsal în decubit lateral drept

1. Pacientul în decubit dorsal cu membrul superior stâng încrucișat pe piept.
2. Membrul superior drept flectat sub cap, faţa orientată în direcția mișcării.
3. Membrul inferior opus mișcării (stâng) flectat peste membrul inferior drept
4. ASI întoarce pacientul în decubit lateral drept.
3. Începerea montării corsetului

1. Se rulează jumătatea dreaptă a corsetului.
2. Corsetul cu partea rulată în unghiul dintre toracele posterior al pacientului și pat.
3. OPE poziționează pacientul în decubit dorsal.
4. OPE întoarce pacientul din decubit dorsal în decubit lateral stâng.

4. Fixarea corsetului
1. ASI derulează partea rulată a corsetului și repoziționează pacientul în decubit
dorsal.
2. OPE întinde ambele capete ale corsetului şi le fixează cu Velcro.
3. Se verifică presiunea de fixare a corsetului și starea pacientului.
TOTAL S1 S2 S3
Punctaj maxim = 20
Punctaj studenţi
Nr. 7.8.2 Montarea ortezei cervico-toracice Punctaj

studenţi
S1 S2 S3

1. ASI pregătește orteza.
2. OPE verifică dimensiunea ortezei.
3. ASI ajută pacientul să se dezbrace.
4. OPE poziționează pacientul în ortostatism și cu spatele drept.
2. Poziționarea ortezei cervico-toracice

1. OPE poziționează orteza (piesa central) la nivelul toracelui posterior al pacientului,
interscapulovertebral.
2. OPE trece chingile ortezei peste umeri.
3. OPE aduce chingile ortezei pe sub axile.
4. OPE trece chingile ortezei prin inelele metalice de susținere.
3. Fixarea ortezei cervico-toracice

1. OPE aplică tensiune asupra chingilor trecute prin inelele metalice, cu blândeţe, fără
a provoca durere, până la obţinerea poziţiei dorite.
2. OPE trece chingile în tensiune pe sub axile.
3. OPE fixează chingile în tensiune cu sistemul Velcro.
4. OPE verifică poziția ortezei, poziția pacientului și susținerea ortezei.
TOTAL S1 S2 S3
Punctaj maxim = 15
Punctaj studenţi
Total punctaj: 35
S1 %
S2 %
S3 %


Metode de Fixare Si Imobilizare PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Metode de Fixare Si Imobilizare PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Stagiul 7.

Metode de fixare şi imobilizare

Staţia 7.2 559

Staţia 7.3 569

Staţia 7.4. 581

Staţia 7.5 595

Stația 7.6 601

Staţia 7.7 619

Stația 7.8 631

Fişe de evaluare a performanţelor studenţilor 647

7.1 Bandajul capului şi al gâtului

Dana Mihaela Turliuc

Ediţia I 553 Varianta 1

Fig. 28. Tehnica efectuării capelinei de către două persoane.

Fig. 29. Tehnica efectuării capelinei de către o singură persoană

Varianta 1 554 Ediţia I

Capelina cu sistem de fixare submandibular se efectuează cu ajutorul unei feși cu lungime de

Fig. 31. Efectuarea capelinei cu sistem de fixare submandibular.

Ediţia I 555 Varianta 1

Fig. 32. Bandajul triunghiular al capului

Fig. 33. Pansamentul tip praștie

Varianta 1 556 Ediţia I

Fig. 34. Pansamentul tip căpăstru

Fig. 35. Pansamentul tip monocle (A) și binoclu (B)

Ediţia I 557 Varianta 1

Varianta 1 558 Ediţia I

7.2 Imobilizarea cu bandaj toraco – brahial tip Dessault

Paul-Dan Sirbu, Rareș Șova, Răzvan Tudor

Tehnica imobilizării cu bandaj toraco-brahial tip Dessault

Ediţia I 559 Varianta 1

Nr Imobilizarea cu bandaj toraco-brahial tip Dessault Notare

Fig 7.2.1 Materiale necesare pentru bandajul Dessault

3. Poziționarea pacientului pentru imobilizare cu bandaj Dessault (Fig 7.2.2):

Fig. 7.2.2 Poziționarea pacientului

Varianta 1 560 Ediţia I

Fig 7.2.3 Realizarea perniţei izolatoare

Fig 7.2.4 Introducerea perniţei axilare

6. Fixarea membrului superior de torace. Se realizează prin ture circulare de fașă,

Ediţia I 561 Varianta 1

Fig 7.2.5 Realizarea primului „inel” de fașă

Varianta 1 562 Ediţia I

susținând antebrațul, se îndreaptă spre hemitoracele opus, făcând o tură

Fig.7.2.6a Realizarea celui de-al doilea „inel” de fașă

Ediţia I 563 Varianta 1

Fig.7.2.6b Realizarea celui de-al doilea „inel” de fașă

Varianta 1 564 Ediţia I

- Folosirea celei de a doua feșe late în consolidarea bandajului Fig 7.2.7a si b

Fig 7.2.7a – Folosirea celei de a doua feșe late

Ediţia I 565 Varianta 1

Fig 7.2.7b – Folosirea celei de a doua feșe late

Fig. 7.2.8a Întărirea bandajului

Varianta 1 566 Ediţia I

Fig. 7.2.8b Pumnul, mâna și degetele trebuie să ramână libere

Fig 7.2.9 Suprimarea imobilizarii

Ediţia I 567 Varianta 1

12 Reorganizarea locului de muncă: se colectează materialele restante (feșe,

Total punctaj: 120

- Bandaj prea larg (nu asigura o imobilizare fermă a membrului superior)

1. Paul Botez: (2008) Ortopedie Ediția a II-a, Editura Venus: 162-181

Varianta 1 568 Ediţia I

7.3 Imobilizarea pumnului cu atelă gipsată antebrahi - palmară

Paul-Dan Sîrbu, Rareș Șova, Adrian Bodescu

Avantajele și indicațiile imobilizării gipsate