Tipuri de discriminare1:

Directă - persoane aflate în situații similare sunt tratate diferit, datorită unor caracteristici care le deosebesc
de majoritate. Este vorba despre practici sau acțiuni discriminatorii ale unor persoane, întreprinse cu scopul
explicit de a exclude anumite grupuri/persoane.
Exemple de discriminare directă: refuzul accesului într-un magazin sau bar; refuzul exercitării unei anumite
profesii; plată mai mica pentru muncă egală; violență verbală direcționată spre o anumită persoană etc.
Indirectă – persoane aflate în situații diferite sunt tratate similar, iar efectele aceluiași tratament sunt
resimțite diferit, în funcție de caracteristicile particulare ale fiecăruia. Se poate produce atunci când
prevederi, practici sau criterii aparent neutre pun în situații nefavorabile indivizi aparținând unor anumite
grupuri sociale. Prevederile (legi, acte oficiale, regulamente interne ale companiilor private etc.) nu
urmăresc în mod specific excluderea anumitor grupuri, însă prin efectul lor aduc atingere întrun fel sau altul
unor categorii de persoane. Exemple: recrutarea prin rețele informale, ținuta office impusă la birou, meniul
la cantină sunt practici care dezavantajează anumite grupuri, într-un context multietnic. Pentru că nu poate
fi atribuită unui agent discriminator identificabil, discriminarea indirectă este uneori asimilată discriminării
structurale.
Hărțuire și instigare la discriminare – sunt tipuri specifice de discriminare care constau în remarci,
comportamente nonverbale, acțiuni fizice nedorite care aduc atingere demnității persoanei agresate și
creează un mediu ostil, intimidant pentru aceasta. Incitarea la discriminare este o formă de discriminare și
vizează cazurile în care este încurajat tratamentul defavorabil al unor grupuri cărora li se aplică criteriile
prohibite de legislația antidiscriminare.
În afară de aceste trei tipuri de discriminare definite de Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii
Europene (2011), cercetători contemporani preocupați de problematica discriminării au identificat alte două
forme de interes pentru acest raport: legală și instituțională (Nilsson și Wrench, 2009).
Legală – restricții legale menținute de mai multe state membre referitoare la accesul imigranților la anumite
ocupații/profesii, în special din sectorul public, sau la restrângerea posibilității de a schimba locul de muncă.
Prima determină în general angajarea sub nivelul calificărilor, iar a doua dependența de angajator și
expunerea la situații abuzive. Chiar dacă aceste restricții sunt considerate legitime, ele contribuie la
perpetuarea inegalităților între diferite grupuri sociale.
Instituțională – set de practici consolidate în timp care pot avea la origine persoane cu atitudini rasiste sau
conservatoare sau chiar tradiția și regulile instituției.

1
Sursa:
https://main.components.ro/uploads/1d3a0bf8b95391b825aa56853282d5da/2016/10/DIM_Raport_ce
rcetare_final.pdf- Cercetarea întreprinsă de către Luciana Lăzărescu (coord.) Andra Panait, Adriana Iordache,
Valentina Dimulescu, Marius Antofi, intitulată ”Între discriminare, abuz si exploatare. Accesul imigrantilor la drepturi
civile- Imigranți în Romania”, oct 2015, și finalizată într-un raport publicat. Raportul a fost elaborat în cadrul
proiectului Discriminarea imigranților în domeniul drepturilor civile - DIM, finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014,
în cadrul Fondului ONG în România.,