Corelaţii între indicatori

1. 4. 1 Corelaţia dintre ritmul de creştere a PIB şi rata inflaţiei

În funcţie de cum PIB se calculează în preţuri comparabile, se poate vorbi de evoluţia

nominală sau reală a acestui indicator.
Evoluţia nominală o putem reda prin calculul indicelui produsului intern, brut nominal
şi a ritmului (de creştere sau de scădere) a PIB nominal, cu relaţiile:
crt
PIB1
I PIBn= crt
PIB0
%
RPIBn =I PIBn−100
Evoluţia reală presupune recalcularea în preţuri comparabile (ale perioadei de bază) a
PIB din perioada curentă, cu ajutorul deflatorului produsului intern brut (D):
crt
comp PIB1
PIB 1 =
D ,
unde: D = RI + 100;
RI = rata inflaţiei calculată pe baza deflatorului.
Pentru a reda evoluţia reală putem calcula indicele produsului intern brut real, iar pe
baza acestui indice putem reflecta ritmul de creştere sau scădere a PIB real, folosind
următoarele relaţii:

PIBcomp
1 PIB comp
1
I PIBn= comp = crt
PIB0 PIB0 ;
%
RPIBr =I PIBr −100
Între PIB nominal, PIB real şi rata inflaţiei se poate stabili următoarea relaţie de
legătură:

I PIBn=I PIBr∗D ,
care transformată în ritmuri, devine:

RPIBn =R PIBr +RI +RPIBr∗RI .

Ţinând cont de faptul că ultimul produs înregistrează, în condiţiile unei inflaţii reduse,
o valoare nesemnificativă, în multe cazuri se utilizează relaţia:
 RPIBn =R PIBr +RI
În condiţiile actuale ale economiei româneşti, această ultimă relaţie nu poate fi
utilizată, produsul RPIBr * RI având o valoare suficient de mare1.

1. 4. 2 Corelaţia între rata inflaţiei şi rata şomajului

Relaţia de compensare de tipul celei prezentate grafic este valabilă numai pe termen
scurt, şi este următoarea:
RI t = RI t – 1 + α (RS t - RNS)
În aceste condiţii, rata actuala a inflaţiei (RI t ) depinde de doi factori:
- o componentă inerţială, definită de inflaţia aşteptată, ce poate fi substituită cu
inflaţia anterioară (RI t – 1 );
- o componentă ciclică, definită de devierea şomajului actual (RS t ) faţă de rata
naturală a şomajului (RNS).
Din formulă se observă că atata timp cât şomajul se menţine la nivelul său natural, rata
inflatiei nu se modifică. Corespunzător, dacă rata şomajului creşte peste nivelul său natural,
atunci rata inflaţiei creşte peste nivelul său natural, atunci rata inflaţiei va înregistra o
anumită reducere care depinde de parametrul α (panta descrescătoare a curbei Philips ).
După şocul petrolier din anii ‘ 70 s – a observat că relaţia între inflaţie şi şomaj nu este
atât de simplă. Rata inflaţiei este de fapt influenţată şi de un al treilea factor
( ε ) şi anume de şocurile resimţite in oferta agregată (modificări ale PIB nominal datorate, de
exemplu, creşterilor accentuate de preţuri la unele produse).
RI t = RI t = 1 – α (RS - RNS) + ε
Există astfel posibilitatea ca – pe termen lung – inflaţia şi şomajul să nu respecte în
anumite perioade corelaţia inversă dedusă de Philips. Evolutia celor două variabile se va
inscrie pe o seri de curbe Philips trasate pe subperioade (pe termen scurt)2.
Cercetătorul neozeelandez A. Philips a evidenţiat, pe baza unei cercetări minuţioase,
relaţia între rata de creştere a salariilor nominale şi rata şomajului. El a ajuns la concluzia că
cele două se află în relaţie negativă. Când rata şomajului este ridicată, revendicările salariale
ale sindicatelor şi angajaţilor sunt reduse şi invers.

1
Angelica Băcescu – Cărbunaru, Emilia Ţiţan, S. Ghiţă, op. cit., pag. 146 - 147
2
Căpanu, P. Wagner, C. Secăreanu, Statistică macroeconimică, Editura Economică, Bucureşti, 1997, pag. 262 -
263
 ~
De aici, relaţia dintre dinamica procentuală a preţului (inflaţiei) ( n ) rata de creştere
~
~
a salariilor ( s ) şi rata de creştere a productivităţii muncii ( WL ):
~n=~s −W~
L

De exemplu, dacă productivitatea factorului muncă creşte cu 10%, iar salariile cu

12%, în mod normal, preţurile (rata inflaţiei) cresc (creşte) cu 2%.
Pe baza acestor relaţii, A. Philips a construit curba care-i poartă numele şi în virtutea
căreia inflaţia are rol de a arbitra între opţiunile posibile din cadrul unei economii: factorii de
decizie economică puşi în faţa unor opţiuni alternative pot alege între un nivel redus de şomaj,
satisfacţie pe care trebuie s-o plătească cu o inflaţie ridicată sau invers.

Figura nr. 7 Curba Philips pe termen scurt

Figura nr. 7 arată că pentru a reduce cu 6 puncte procentuale rata inflaţiei A → B (de
la 8% la 2%), trebuie acceptat sacrificiul sub forma unei creşteri a şomajului de la 4% la 9%,
iar rata anuală de creştere a salariului se diminuează de la 11%/an la 3%/an. Invers, pentru a
reduce, de pildă, rata şomajului de la 7% la 5% (B′ → C) trebuie să se accepte o majorare a
ratei anuale a inflaţiei de la 3% la 6% (C′ → D). Pentru mulţi ani – practic de-a lungul
perioadei 1958-1975, curba Phillips (cu dezvoltările lui R. Lipsey din 1960) a contribuit la
consolidarea teoriilor keynesiene şi neokeynesiene privind legătura dintre starea pieţei muncii
şi rata inflaţiei: pentru a obţine o oarecare stabilitate a preţurilor trebuie acceptat un procent
ridicat de şomaj.
La un şomaj egal cu rata sa naturală, rata inflaţiei este cea mai mică posibilă.
Reprezentanţi de seamă ai şcolii monetariste au demonstrat că între rata inflaţiei şi a
şomajului nu există o relaţie durabilă pe termen lung, curba Philips fiind valabilă doar pe
termen scurt.
Influenţele politicilor antiinflaţioniste asupra şomajului depind de forma curbei Philips
pe termen scurt. Dacă ea tinde a fi orizontală, o reducere nesemnificativă a ratei inflaţiei
determină creşteri importante ale şomajului (şi implicit pierderi de producţie concretizate în
PIB şi PNB). Dacă curba Philips este înclinată şi tinde spre vertical, o reducere semnificativă
a inflaţiei face ca şomajul să crească în proporţii lipsite de îngrijorare.

1. 4. 3. Corelaţia dintre ritmul de creştere a PIB şi rata şomajului

Din punct de vedere teoretic legătura este clară: când o economie se află în faza de
recesiune, caracterizată prin scăderea ritmului de creătere a PIB (RPIB), rata şomajului (RS)
creşte; când are loc expansiunea economică, RPIB creşte, în timp ce RS scade. Această
corelaţie inversă (negativă) este cunoscută sub denumirea de legea lui Okun. Analizată în
condiţiile economiei SUA, legea s-a concretizat în următoarea relaţie:
RPIB t / t – 1= 3 % - 2 (RSt – RSt - 1),
unde:
RPIB t / t – 1 = ritmul de crestere a PIB in perioada t fata de perioada t-1;
3 % = trendul de crestere a PIB (tendinta relevata in timp);
RS t / t – 1 = rata somajului in perioada t, respectiv t – 1.
Deci, dacă şomajul rămâne acelaşi, PIB real va creşte cu circa 3 %. Pentru fiecare
punct procentual de creştere a ratei şomajului, ritmul PIB va scădea cu 2 puncte procente faţă
de 3 %. De exemplu, dacă RS creşte în perioada curentă de la 6 % la
8 %, atunci RPIB real va fi de – 1 %;
RBIP = 3 – 2 (8 - 6) = - 1 %
Această relaţie se poate scrie şi astfel:
RS t + 1 = RS t – 0, 5 (RPIB t / t – 1 - 3)
Se observă că şomajul în perioada curentă va fi mai mare sau mai mic comparativ cu
cel din perioada anterioară, dupa cum RPIB va fi mai mare sau mai mic decat trendul de
creştere (3 %). Cu alte cuvinte, dacă se doreşte reducerea şomajului cu 1 punct procentual va
trebui ca RPIB să atingă 5 %:
RS t + 1 – RS t = - 0, 5 (5 - 3) = - 1
Această relaţie are un caracter statistic, nefiind valabilă pentru orice ţară, ci doar
pentru SUA şi numai pentru etapa în care Okun a făcut cercetarea. O asemenea relaţie
statistica se poate deduce pentru fiecare ţară în parte, în funcţie de condiţiile specifice ale
etapei pe care o parcurge3.

1. 4. 4 Preţurile, inflaţia şi cursul de schimb

Preţul unui produs rezultă pe piaţa din „confruntarea” cererii şi ofertei aceluiaşi
produs, confruntare, de fapt, între interesele ofertanţilor (producătorilor) de a – şi acoperi
cheltuielile legate de consumul de factori de producţie şi interesele solicitanţilor
(consumatorilor) legate de utilitatea marginală şi raritatea respectivului produs.
Preţul la care o valută (monedă a ţării) se schimbă în raport cu alta valută reprezintă
cursul de schimb.
Stabilitatea preţului în decursul unei perioade mai îndelungate semnalează un punct de
echilibru în care cantitatea cerută pentru un produs este egală cu cantitatea oferită pe piaţă.
Teoria economică în domeniul preţurilor, abordabilă prin metode cantitative, se referă la
aspecte precum: fluctuaţia preţului ca urmare a „dezacordului” dintre cerere şi oferta în
formarea preţului de echilibru; elasticitatea cererii în raport cu preţul constatat în situaţii în
care manifestarea relativă a preţului este inferioară modificării relative a vânzărilor
(cantitative) pentru respectivul produs; legea preţului unic conform căreia într – o economie
reală, preţul pentru acelaşi produs nu diferă de la o ţară la alta (doar valuta în care este
exprimat diferă); teoria parităţii puterii de cumpărare conform căreia pe piaţa „ideală” o
unitate monetară, exprimată corespunzator cursului de schimb în oricare altă valută, are
aceeaşi putere de cumpărare.
În ce priveşte inflaţia, aceasta ar fi reprezentată de procesul de creştere continuă a
preţurilor. Într – o economie deschisă, inflaţia s – ar datora următoarelor cauze (importante şi
independente): creşterea preţurilor mărfurilor importate, excesului de cerere în economia
internă superioară ofertei, creşterea ofertei de bani (masa monetară) superioară producţiei
reale, creşterea salariilor peste creşterea productivităţii de produse solicitate pe piaţă. De
3
I. Căpanu, P. Wagner, C. Secăreanu, op. cit., pag. 260 - 261
asemenea, inflaţia are un caracter inerţial, aspect cu care deseori se confruntă politicile
antiinflaţioniste.
În ce priveste factorii care determină modificarea preţurilor, ei se regăsesc în cadrul
cuplurilor de variabile aflate „în căutarea” stării de echilibru: cerere – oferta; masa monetară –
venit naţional; salarii – productivitate; preţuri pentru produsele importate – preţuri interne;
preţuri anticipate – preţuri reale etc.
Cursul de schimb este dependent de inflaţie, fiind totodată cauza indirectă a acesteia
(prin intermediul preţului importurilor) precum şi de oferta şi cererea de valută, conjuctura
externă, implicit situaţia economică a ţării a cărei monedă formează obiectul tranzacţiei.
Modificarea preţurilor influenţează cererea (consumul), dar şi economiile populaţiei,
dimensiunea pieţei externe, cursul de schimb, rata dobânzii şi indirect întreg procesul
economic. O redistribuire inechitabilă a bogaţiei în societate reprezintă, de asemenea, un efect
al inflaţiei. Modificarea cursului de schimb influenţează exportul (în sens direct), importul (în
sens invers), aşa încât soldul balanţei comerţului exterior este de asemenea influenţat4

4
Eugen Ştefan Pecican, op. cit., pag. 30 -31