Chimia şi structura fibrelor textile

Clasificarea. Structură macromoleculară şi supramoleculară a fibrelor textile.

Proprietăţile generale ale fibrelor textile

Definiţie
Fibrele textile sunt corpuri solide, de origine vegetală, animală, minerală sau
obţinute prin procedee chimice din polimeri naturali sau sintetici, caracterizate prin
anumite proprietăţi:
• fizice
• mecanice
• chimice
• tehnologice
şi care pot fi transformate în produse textile - fire, ţesături, tricoturi etc.)
Fibrele textile au secţiunea transversală de dimensiuni foarte reduse în raport cu
lungimea. Unitatea de măsură pentru grosimea fibrelor este micronul 1-6 μm
Fibrele textile sunt cele mai utilizate de om pentru îmbrăcăminte. Pentru ca o fibră
să conducă la un fir de bună calitate, ea trebuie sa îndeplinească o serie de condiţii şi
anume:
 să aibă o bună rezistenţă la rupere, pe care o va transmite firului;
 să fie cît mai lungă deoarece astfel conduce la fire subţiri şi rezistente;
 să prezinte o bună izolaţie termică, rolul îmbrăcămintei fiind acela de a ţine
cald;
 să aibă o bună higroscopicitate, pentru a absorbi transpiraţia.
Ţesăturile textile se caracterizează prin elasticitate, mlădire şi porozitate fină.

CLASIFICAREA FIBRELOR TEXTILE

În clasificarea generală a fibrelor textile se ţine cont de provenienţa - originea lor,
dar mai ales de structura chimică de bază a acestora. Din punct de vedere al originii şi
naturii lor, fibrele se împart în două clase mari şi anume: fibre naturale şi fibre chimice.
Fibrele naturale de origină animală sînt alcătuite din substanţe proteice –proteine care
formează polimerul de bază. Una din cele mai răspîndite proteine în natură, care se
regăseşte în fibrele naturale, este cheratina, substanţa care intră în compoziţia lînii, a
părului animalelorm a unghiilor, etc. Fibroina şi sericina sunt sunt produse de viermele
de mătase, care alcătuieşte mătasa naturală crudă. După ce sercina, existentă în proporţie
de 25 % este îndepărtată prin spălare, se obţine mătasea naturală finită compusă numai
din fibroină.
Fibrele chimice sînt fibrele textile obţinute prin procedee chimice, plecîndu-se de
la polimeri naturali sau polimeri sitetizaţi chimic. Fibrele chimice se împart după natura
polimerului care constituie fibra în două clase mari:

1
 Chimia şi structura fibrelor textile
- fibre chimice din polimeri naturali -fibre artificiale
- fibre chimice din polimeri sintetici -fibre sintetice

Polimerii naturali folositi pentru obţinerea firelor şi fibrelor chimice sunt de aceiaşi
natură chimică 0cu polimerii existenţi în fibrele naturale, în general, celuloza şi
proteinele. În cazul fibrelor chimice aceşti polimeri, care reprezintă materia primă, se
obţin prin procedee chimice din diferite surse din natură, avînd o gamă mai variată decît
polimerii din fibrele naturale. Celuloza se poate extrage din diferite surse: lemn, stuf,
diferite plante, iar proteinele pot fi extrase din produse vegetale ca: zeina -din porumb),
proteina din soia şi din produsele animale, de exemplu cazeina sin lapte.
Structură macromoleculară şi supramoleculară a fibrelor textile
Din punct de vedere al originii, fibrele se împart în două categorii: a polimerilor şi
a nepolimerilor.
Condiţiile impuse unui polimer, pentru a satisface exigenţele unei fibre textile, sunt
multiple şi ele se referă la:
– gradul de polimerizare, respectiv masa moleculară, trebuie să fie suficient de
ridicat, dar nu excesiv, deoarece acesta influenţează anumite proprietăţi;
– forma macromoleculelor trebuie să fie liniară -unidimensională), fără ramificaţii
laterale, sau acestea să fie de volum mic -cazul lînii sau al mătăsii). Forma liniară permite
o împachetare compactă a catenelor macromoleculare şi implicit se realizează puternice
forţe de coeziune intercatenare;
2
 Chimia şi structura fibrelor textile
– flexibilitatea catenelor favorizează, în anumite condiţii, rotaţii limitate ale unităţii
structurale sau ale unor segmente de catene în jurul legăturilor chimice. Proprietăţile
elastice ale fibrelor sunt determinate tocmai de aceste relative mişcări de rotaţie şi
oscilaţie a unităţilor structurale. Limitarea acestor mişcări, din diferite cauze, conduce la
creşterea rigidităţii polimerului;
– existenţa în structura catenei a unor grupe funcţionale favorizează atît capacitatea
de vopsire şi proprietăţile igienice, cît şi realizarea forţelor de coeziune intercatenare -de
tip Van der Waals şi a legăturilor de hidrogen);
– capacitatea de orientare şi cristalizare a polimerilor filabili -din soluţii sau
topituri polimere), prin procesul de etirare, se realizează astfel, structuri cu orientare şi
ordonare dirijate şi controlabile în raport cu domeniul de utilizare a fibrelor obţinute.
Microstructura catenelor macromoleculare specifică fibrelor textile este definită,
în primul rînd, de: „elementul fundamental de repetare“ -unitatea structurală) de-a lungul
catenei. Aceste unităţi diferă ca mărime, structură şi compoziţie, în funcţie de natura
substanţelor utilizate la obţinerea polimerului. Înlănţuirea acestor unităţi se poate realiza
prin reacţii de polimerizare, policondensare şi poliadiţie.

Proprietatile fibrelor textile

Toate fibrele vegetale conţin un compus organic complex celuloza, care conţine
elemente ca C, O şi H.
La baza fibrelor animale stau compuşii organice proteinele care sunt alcatuite din
aminoacizi şi aşa elemente ca C, O şi N.
Cheratina – compus proteic, care formează lîna conţine şi sulf. Mătasea naturală şi
firul de cocon au în componenţa sa proteine.
Principalele proprietăţile generale ale fibrelor sunt:
- Culoarea – este determinata de tipul fibrelor si poate fi : alba, verzuie, castanie
- Lungimea – este exprimata in mm. Fibrele pot fi:
Scurte - bumbacul, lana
Lungi – inul, canepa
Filamente – matasea naturala, fibr chimice
- Fineţea – gradul de subţirime al fibrelor
- Higroscopicitatea – proprietatea fibrelor de a absorbi vapori de apa din mediul
ambiant
- Rezistenta – proprietatea fibrelor de a se opune ruperii
- Comportarea fibrelor la ardere: ard cu flacara - fibrele vegetale ) se topesc -
fibrele sintetice) degaja miros specific - lana )
Proprietăţile fundamentale ale fibrelor sunt influenţate în mod hotărîtor de
procedeele de sinteză şi fabricare ale acestora, iar proprietăţile tehnologice sunt

3
 Chimia şi structura fibrelor textile
influenţate de condiţiile de solicitare -tipul de solicitare şi intensitate, care pot modifica
într-o măsură variabilă proprietăţile iniţiale ale fibrei, cu implicaţii corespunzătoare în
durate de viaţă a produsului, respectiv calitatea lui.
Diversitate proprietăţilor fibrelor textile este o consecinţă directă a structurii
moleculare şi supramoleculare a polimerului care le constituie. Astfel, structura chimică
a fibrelor explică o serie de proprietăţi chimice, cum ar fi: comportarea faţă de agenţii
chimici, lumina solară sau agenţii atmosferici, afinitatea faţa de coloranţi etc.
Existenţa grupelor polare în structura macromoleculară are implicaţii importante,
în special în aspectele legate de capacitatea de a absorbi sau ceda vaporii de apă din
atmosferă sau de transportul apei lichide -transpiraţie, soluţiilor de colorant) printre
capilare, fapt care conduce la proprietăţi igienico-funcţionale şi de confort sporite, în
raport cu cele care nu posedă asemenea grupe -polimerii hidrofobi). De asemenea, prin
sorbţia lichidelor se produce o umflare a fibrelor, care modifică stabilitatea dimensională,
conductibilitatea termică şi electrică, precum şi proprietăţile mecano-elastice.
Capacitatea fibrelor de a se vopsi, depinde de prezenţa şi natura grupelor
funcţionale. În funcţie de natura grupelor polare se pot lega coloranţii din clase diferite
-direcţi, acizi, bazici, de dispersie etc. Dacă fibrele sunt realizate din polimeri fără grupe
polare, acestea nu se pot vopsi prin procedeele clasice, ci prin tehnologii speciale, de
vopsire „în masă“.
Structura chimică îşi pune amprenta şi asupra comportării fibrelor faţă de agenţii
atmosferici şi lumina solară. Prin expunerea fibrelor acţiunii factorilor atmosferici se
produce fenomenul de îmbătrînire, care constă într-un proces de degradare complexă în
timp, cu modificarea în sens negativ a ansamblului de proprietăţi fizico-chimice şi
mecanice. Procesul fotodegradării constă, în esenţă, în ruperea unor legături chimice, cu
formarea de macroradicali liberi, în raport cu intensitatea iradierii, prezenţa sau absenţa
oxigenului, poziţia legăturilor -în catena principală sau laterală) şi care se pot recombina,
formînd reticulări, sau se saturează, prin combinare cu oxigenul. Prin ruperea catenei
scade gradul de polimerizare şi deci se modifică şi proprietăţile mecanice, termice şi
chimice.
În cazul fibrelor chimice se pot realiza fibre cu rezistenţă şi elasticitate –
corespunzătoare destinaţiei – în funcţie de modul în care se realizează, în principal,
etirarea. Creşterea gradului de cristalinitate peste anumite limite conduce şi la alte
inconveniente, cum ar fi: diminuarea higroscopicităţii şi a capacităţii de vopsire, chiar la
fibrele cu grupe polare, din cauza exercitării forţelor de coeziune în sistem tridimensional
şi astfel nu mai rămîn grupe polare libere, care de obicei se află în zonele neordonate,
pentru a mai lega moleculele de apă sau de colorant.
Proprietăţile fibrelor depind de asa factori ca: structura chimică, gradul de
polimerizare, gradul de cristalinitate, orientarea. Un alt factor deosebit de important, care

4
 Chimia şi structura fibrelor textile
se adaugă tuturor celorlalţi, este şi comportarea faţa de căldură. Se ştie că în procesele
tehnologice de prelucrare, precum şi în cele de utilizare, fibrele textile sunt supuse unor
tratamente termice -uscare, texturare) şi hidrotermice -spălare, vopsire, termofixare), faţă
de care ele trebuie să fie stabile din punct de vedere dimensional şi structural.
Toate aceste aspecte conduc continuu la modificări în structura fibrelor, cu
implicaţii corespunzătoare în proprietăţile şi calitatea produsului finit.

Fibre sintetice
Obţinerea fibrelor polietilenice. Sinteza polimerului are loc prin polimerizarea
etenei, a cărei reacţie este de tipul:
n CH2 = CH2 → –[CH2 – CH2–]n
În funcţie de condiţiile de polimerizare se obţin şi proprietăţi diferite ale
polietilenei; în acest sens, se folosesc trei procedee principale de sinteză şi anume:
• polimerizare la presiune înaltă (1500–2000 atm);
• polimerizare la presiune medie (30–50 atm);
• polimerizare la presiune normală, cu catalizatori Ziegler-Natta sau metaloceni.
Pentru domeniul fibrelor se utilizează polimerizarea la presiune normală, cu
catalizatori specifici, condiţii în care se obţin catene liniare, fără ramificaţii, caracterizate
prin temperatură de topire mai ridicată decât a celorlalte procedee. În general,
polietilenele au temperaturi scăzute de topire, faţă de alţi polimeri sintetici.
Filarea polietilenei se realizează din topitură sau din masă înmuiată, sub presiune,
la o temperatură cuprinsă între 250 şi 350°C, când se obţine o viscozitate
corespunzătoare filării optime, realizându-se o întindere apreciabilă la filieră, ceea ce
face posibilă obţinerea unor fibre de fineţe mare.

Fibrele poliamidice sunt constituite din macromolecule filiforme (fara catene

laterale) in care grupurile amidice, care sunt polare si hidrofile, alterneaza cu portiuni cu
catene hidrocarbonate nepolare si hidrofobe, asemanator cu structura fibrelor proteinelor.
Din fibrele poliamidice cele mai folosite mentionam: Nylon 6,6 si Nylon 6 (Relon,
Perlon L, Capron). Aceste fibre sunt folosite pentru obtinerea: articolelor turnate, a
textilelor, a suturilor medicale, franghii, parasute, ace de cusut, imbracaminte si bunuri
de consum. Fibrele de nylon sunt rezistente si mult mai elastice decat matasea si relativ
insensibile la umezeala si mucegai.
Se spala foarte usor in apa rece, nu se contracta, nu se impasleste. Calcatul este
facultativ. Majoritatea petelor se pot indeparta cu apa si sapun.
Toate fibrele poliamidice conţin în structura macromoleculară grupări amidice –
NH–CO–, asemănător fibrelor naturale proteice.

5
 Chimia şi structura fibrelor textile
Poliamidele pot fi obţinute prin policondensarea diaminelor cu diacizi şi în acest
caz unitatea structurală a polimerului este –[– HN–R–NH–OC–R 1–CO–]– sau prin
poliadiţia lactamelor, unitatea structurală fiind: –[– OC–R–NH–]–.

Nylon 6
Baza de fabricatie este monomerul ε-aminocapronic.
Fibrele se obtin prin excluderea in atmosfera de azot impolimerul topit, supus in
prealabil unei extractii cu apa pentru reducerea la minimum a continutului in monomer.
Este necesar ca monomerul sa nu depaseasca proportia de 1,5 %.
Polimerizarea se face la 260˚ C.

Nylon 6,6
Este o fibra poliamidica (PA 6,6) obtinuta prin extruderea topiturii polimerilor
rezultati din policondensarea unor acizi bazici cu acidul adipic HOOC(CH)COOH, cu
diamine ca hexametilendiamina
Au cea mai buna rezistenta la frecare dintre toate fibrele si au rezistenta la
tractiune foarte mare.

Fibrele poliesterice au ca reprezentant important Terilena (Terom, Dacron) care

rezulta prin poliesterificare (cu eliminare de apa) a acidului tereftalic cu 1,2- etandiol
(ETILENGLICOL). Acest tip de fibre au caracter puternic hidrofob si sunt rezistente la
lumina, caldura, sifonare.
Se folosesc ca tesaturi tehnice si la fabricarea unor articole de imbracaminte
exterioare. In general, firele poliesterice tehnice sunt fabricate in doua tipuri de mare
rezistenta la soc: fire de utilizare tehnica generala; fire pentru anvelope si pentru alte
articole de cauciuc.

Fibrele poliacrilonitrilice (Melana, PNA, Acrilon) se obtin prin polimerizarea

acrilonitrilului.
Sunt folosite in sectorul de imbracaminte tricotata, in special al puloverelor
voluminoase si cu tuseu moale.
Rezistenta acestor fibre la actiunea umezelii, microorganismelor si luminii este
foarte buna. Stabilitatea termica este comparabila cu aceea a fibrelor poliamidice si
poliesterice. La circa 150˚C se ingalbenesc si incep sa se inmoaie. La temperaturi mai
mari se topesc, prezentand fenomene de descompunere cu degajare de vapori, acizi sau
bazici.
Fibrele sintetice si artificiale incearca in mare masura sa se apropie de aspectul
fibrelor naturale. Astfel, matasea vascoza si matasea acetat imita matasea naturala, fibrele

6
 Chimia şi structura fibrelor textile
poliamidice si poliacetilonitrilice, imita lana iar fibrele poliesterice, bumbacul. Pentru
diminuarea inconvenientelor care apar la utilizarea acestora la fabricarea imbracamintei,
inconveniente legate mai ales de caracterul lor hidrofob, ele se utilizeaza de multe ori in
amestecuri cu fibrele naturale al caror aspect imiteaza.