1.

Introducere
Literatura economica dedicată concurenţei fiscale a cunoscut in ultimii ani o
dezvoltare făra precedent,fiind alimentată atât de dezbateri la nivel academic,cât şi la nivel
politic. Concurenţa fiscală nu este un concept nou dar, problematica concurenţei fiscale
reprezintă o temă de actualitate deoarece la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene şi
mondiale se manifesta tot mai frecvent tendinţa de cunoaştere cât mai profundă a efectelor
acestui fenomen atât asupra economiilor nationale cât şi asupra economiilor
mondiale.Concurenţa fiscală poate fi privită ca o modalitate de a obtine competitivitatea la
nivel global.Statele concurează între ele pentru a atrage investiţii străine. Fără existenţa
concurenţei fiscale, guvernele ar putea adopta comportament tip monopol, percepând taxe
excesive. Deoarece creează presiune pe reducerea ratelor de impozitare şi a cheltuielilor
bugetare concurenţa fiscală poate fi considerată un factor foarte important de sprijinire a
liberalizării economiei mondiale.
În prezent există un nou mediu economic care este caracterizat de un nivel mare de
concurenţă, care nu întotdeauna este sănătoasa şi care evoluează in toate domeniile relevante,
inclusiv în sistemul de impozitare. Impactul concurenţei a încurajat ţările să depună mai multe
eforturi pentru crearea unor sisteme fiscale atractive pentru investitori.
Cu toate acestea, unele practici fiscale sunt anti-concurenţiale şi subminează
concurenţa loială şi încrederea publicului în sistemele de impozitare.

2. Definirea conceptului de politică fiscală 1

Conceptul de politică fiscală reprezintă ansamblul măsurilor iniţiate şi implementate
de Guvern, prin intermediul bugetelor publice, în scopul realizării şi menţinerii echilibrului
macroeconomic în economia reală.
Atât crearea pieţei unice, cât şi finalizarea Uniunii Economice şi Monetare au condus
la noi iniţiative comunitare în domeniul impozitării generale. Comunitatea urmăreşte un
număr de obiective:
 Denaturarea concurenţei ca urmare a diferenţelor dintre ratele şi sistemele de
impozitare indirectă; acesta a fost scopul măsurilor legislative conform articolului 93,
privind TVA-ul şi accizele;
 În domeniul impozitării directe, unde cadrul juridic existent ia în cea mai mare parte
forma unor acorduri bilaterale între statele membre, obiectivul principal al acţiunilor

1
http://circa.europa.eu/irc/opoce/fact_sheets/info/data/policies/tax/article_7321_ro.htm

1
 comunitare, a fost de a acoperi lacunele ce permit evaziunea fiscală şi de a preveni
dubla impozitare;
 Dispoziţiile Tratatului de la Maastrikt, privind Uniunea Economică şi Monetară au
introdus o nouă dimensiune a politicii fiscale generale prin limitarea capacităţii
Guvernelor de a finanţa cheltuielile publice prin credite. Conform pactului de
stabilitate si creştere, statele membre participante la zona euro nu trebuie să
înregistreze niciodată deficite bugetare peste un nivel de 3 % din PIB. Obiectivul
general al pactului este acela ca bugetele statelor membre să fie aproximativ
echilibrate de-a lungul ciclului economic. La orice nivel dat al PIB-ului, cheltuieli
publice mai mari pot fi finanţate doar prin intermediul unor venituri fiscale mai mari;
 Prevenirea efectelor dăunătoare ale concurenţei fiscale, mai ales migraţia bazelor
fiscale naţionale, deoarece societăţile tind să migreze în statele membre în căutarea
celui mai favorabil regim fiscal. Chiar dacă o astfel de concurenţă poate avea efectul
benefic de a limita capacitatea Guvernelor de a impozita şi de a cheltui, aceasta poate,
de asemenea, să denatureze structurile fiscale.

3. Definirea conceptului de concurenţă fiscală

3.1 Conceptul de concurenţă fiscală

Concurenţa s-a intensificat semnificativ în ultimele decenii, practic este prezentă peste
tot în lume. Nu cu mult timp în urmă, concurenţa era aproape inexistentă în multe domenii de
activitate, pieţele erau protejate, iar poziţiile dominante de piaţă constituiau regula.
Concurenţa fiscală nu poate fi considerată concurenţă în sens real. În timp ce concurenţa de
piaţă domină legea cererii şi a ofertei, cea fiscală este jocul intereselor politice şi economice.

Concurenţa fiscală reprezintă o temă de cercetare de actualitate în contextul

accelerării procesului de globalizare. Acest subiect ocupă un loc important in Uniunea
Europeană, caracterizat printr-un grad ridicat de integrare economică, monedă unică şi
libertate de circulaţie a bunurilor, serviciilor, persoanelor şi capitalurilor. Cu toate acestea, au
existat puţine demersuri cu privire la definirea acestui concept.

Tannenwald (1994), în “ Enciclopedya of Tax Policy” oferă o definiţie atât a

concurenţei fiscale explicite, cât şi o definiţie a celei implicite: “ Guvernele se angajează în
concurenţă fiscală explicită atunci când stabilesc reglementări fiscale special concepute pentru
a creşte atractivitatea jurisdicţiei pentru întreprinderi, rezidenţi , forţă de muncă sau

2
consumatori. Guvernele se angajează în concurenţă fiscală implicită atunci când îşi modifică
unele obiective de politică fiscală pentru a tempera efectele concurenţei din partea altor
guverne.” 2

Potrivit Mitchell (2001) concurenţa fiscală generează politici fiscale responsabile.

Creşterea mobilităţii capitalului generează situaţii în care contribuabilul îşi mută foarte uşor
capitalul în jurisdicţii cu fiscalitate mai redusă. Din acest motiv, concurenţa fiscală poate fi
considerată un factor important de sprijinire a liberalizării economiei mondiale, deoarece
creează presiune pe reducerea ratelor de impozitare şi a cheltuielilor bugetare.3

Wilson şi Wildasin (2004) au procedat într-un mod diferit, definind concurenţa fiscală
în funcţie de formele sale de manifestare, sfera de cuprindere fiind în sens larg, cât şi în sens
restrâns. “În sens larg, concurenţa fiscală poate fi definită ca fiind orice context fiscal în care
diferite guverne independente nu îşi coordonează politicile fiscale. Într-un sens mai
restrâns,poate fi definită ca fiind orice context fiscal în care diferite guverne independente nu
îşi coordonează politicile fiscale, iar politica fiscală a fiecărui guvern influenţează asupra
modalităţii de alocare a veniturilor fiscale între acestea (concurenţa fiscală pe verticală). În
sens restrâns, concurenţa fiscală poate fi definită ca fiind orice context fiscal în care diferite
guverne independente nu îşi coordonează politicile fiscale, iar politica fiscală a fiecărui
guvern influenţează asupra modalităţii de alocare a materiei impozabile cu grad ridicat de
mobilitate între jurisdicţiile sau regiunile reprezentate de aceste guverne ( concurenţa fiscală
pe orizontală )”. 4

Keen (2008) defineşte concurenţa fiscală ca fiind “ context fiscal strategic, în cadrul
mai larg al necooperării între jurisdicţii fiscale (ţări, state sau regiuni dintr-o federaţie), în care
fiecare îşi stabileşte unii parametrii ai sistemului fiscal în funcţie de impozitele practicate de
celelalte.” 5

2
Chelan (Trandafir) Alina- Teză de doctorat – “Concurenţa fiscală şi impactul său asupra României în contextul
globalizării” (2011), capitolul “Abordări conceptuale şi teorii privind concurenţa fiscală” pag. 21;
3
http://oeconomica.upm.ro/O_V_c/4_MihaelaGondor.pdf
4
Chelan (Trandafir) Alina- Teză de doctorat – “Concurenţa fiscală şi impactul său asupra României în contextul
globalizării” (2011), capitolul “Abordări conceptuale şi teorii privind concurenţa fiscală” pag. 22;

5
Chelan (Trandafir) Alina- Teză de doctorat – “Concurenţa fiscală şi impactul său asupra României în contextul
globalizării” (2011), capitolul “Abordări conceptuale şi teorii privind concurenţa fiscală” pag. 22;

3
 3.2 Armonizare versus concurenţă

Concurenţa prin reducerea impozitelor are loc atunci când indivizii pot opta pentru
jurisdicţiile fiscale mai blânde în ceea ce priveşte impunerea venitului obţinut. Migraţia către
sistemele fiscale mai puţin “opresive”, disciplinează guvernele şi răsplăteşte ţările care reduc
nivelul impozitelor ca o măsură de stimulare a creşterii economice. La fel ca majoritatea
formelor de concurenţă, şi concurenţa fiscală generează rezultate pozitive. Contribuabilii
păstrează o parte mai mare din veniturile obţinute, iar performanţa economică este stimulată
datorită impozitelor mai mici asupra muncii, economisirii şi investiţiilor. Speriate de
posibilitatea reducerii surselor de venituri bugetare, ţările bogate condamnă concurenţa prin
impozite, dorind să o vadă redusă sau eliminată. Ţările bogate promovează diferite forme de
armonizare care să evite transferul slujbelor şi al capitalului din ţările bogate către cele în curs
de dezvoltare. Aceste propuneri sunt în contradicţie cu principiile unui sistem fiscal eficient.
Armonizarea fiscală presupune impozite mai mari, dar, în acelaşi timp, înseamnă dubla
impunere a venitului economisit şi investit. De asemenea, înseamnă impunere extrateritorială
întrucât multe scheme de armonizare sunt astfel concepute încât să permită guvernelor să
impună activitatea economică în afara graniţelor. Armonizarea fiscală trebuie respinsă nu
pentru că nu poate fi realizată, ci pentru că ea este împotriva interesului tuturor
contribuabililor europeni. Ea ar mări puterea statelor asupra cetăţenilor, ar încuraja
iresponsabilitatea fiscală a guvernelor, ar reduce creşterea economică, împiedicând astfel
recuperarea decalajelor care separă ţările mai sărace de cele mai bogate din UE.

Pentru ţările mai sărace ale UE, ratele mai reduse de impozitare sunt printre puţinele
argumente prin care pot atrage investiţiile străine şi încuraja întreprinzătorii locali.
Armonizarea fiscală ar întârzia dezvoltarea tuturor ţărilor, dar efectele cele mai grave ar fi în
ţările sărace. 6

Scopul concurenţei fiscale este atragerea investiţiilor străine şi dezvoltarea celor

prezente, deci concurenţa fiscală va determina fiecare ţară să îşi modernizeze în permanenţă
propriul sistem fiscal şi să reduca presiunea fiscală asupra factorilor mobili, munca şi
capitalul. Cu cât sunt atrase mai mult capital şi mai mult forţa de muncă, cu atât mai
performantă este politica fiscală naţională respectivă. Prin urmare, concurenţa fiscală ar putea
contribui la creşterea competitivităţii naţionale şi a competitivităţii UE7 în ansamblul său.

6
Radu Nechita- http://www.ecol.ro/content/europa-are-nevoie-de-concuren%C8%9Ba-fiscala-nu-de-
armonizare-fiscala “Europa are nevoie de concurenţă fiscală, nu de armonizare fiscală”, 24 februarie 2011;
7
Uniunea Europeană;

4
4. Formele de manifestare ale concurenţei fiscale

În funcţie de scopurile urmărite de autorităţi, de instrumentele fiscale utilizate, precum

şi de raporturile ierarhice în care se află autorităţile publice respective, concurenţa fiscală
poate avea mai multe forme de manifestare.
În funcţie de raporturile ierarhice în care se află autoritaţiile publice implicate, putem
avea: concurenţă fiscală pe orizontală, când autoritaţile sunt situate pe acelaşi nivel de
guvernare şi concurenţă fiscală pe verticală, atunci când autorităţi publice aflate pe diferite
niveluri de guvernare impozitează aceeaşi materie impozabilă.
În general concurenţa fiscală este privită ca producând impozite ineficient de scăzute,
însă există concurenţa fiscală verticală şi concurenţa fiscală privind convenţiile dublei
impozitări ce produc impozite ineficient de ridicate.
În funcţie de instrumentele fiscale utilizate de autorităţi, avem: concurenţă prin cotele
de impunere când autorităţiile stabilesc cote de impunere mai mici în raport cu cotele
practicate în alte jurisdicţii fiscale, concurenţă prin bazele de impunere, când autorităţile
acorda diferite facilităţi în stabilirea materiei impozabile (acordarea de deduceri, prevederi cu
privire la tratamentul fiscal al pierderilor, etc.) şi concurenţă prin cheltuieli publice când
autorităţile alocă un volum mare de cheltuieli pentru a furniza bunuri publice care cresc
productivitatea întreprinderilor (infrastructura), în scopul de a le determina să aleagă propria
jurisdicţie fiscală.
În funcţie de raporturile ierarhice în care se află autorităţile publice implicate rezultă
domenii de manifestare, când concurenţa dintre guverne are loc pentru atragerea investiţiilor
străine directe, investiţiilor de portofoliu, capitalului financiar cu grad ridicat de mobilitate,
necesar pentru finanţarea companiilor autohtone şi întărirea pieţei financiare locale.
De asemenea, există şi forme de concurenţă în care autorităţile nu se bazează exclusiv
pe variabile de ordin fiscal. O altă formă de manifestare a concurenţei se poate întâlni în
situaţia în care nu există standarde de mediu reglementate la nivel naţional, iar în tentativa de
a facilita localizarea unor întreprinderi în propria jurisdicţie fiscală, autorităţile locale sau
regionale concurează prin reducerea standardelor de mediu. Concurenţa fiscală între guverne
se poate manifesta şi prin reglementarea standardelor de calitate impuse produselor fabricate
în jurisdicţii fiscale proprii.

5. Efectele concurenţei fiscale

5
5.1 Efecte pozitive

Concurenţa dintre guverne poate avea şi efecte pozitive, iar în continuare vom
evidenţia factorii de creştere a eficienţei în sectorul public. Principalele efecte pozitive sunt:

 Repercusiunea impozitelor;
 Concentrarea producţiei;
 Impactul asupra dimensiunii sectorului public;
 Creşterea eficienţei bugetare;
 Stimularea activităţii economice;

Repercusiunea impozitelor (reducerea vulnerabilităţii contribuabililor faţă de

exploatarea lor faţă de stat) se manifestă în exteriorul comunităţii, apărând în situaţia în care
impozitele instituite într-o comunitate au ca şi suportatori finali rezidenţi ai altor comunităţi
(tax exporting). De asemenea, o transmitere a sarcinii fiscale este si impozitarea veniturilor de
capital ale investitorilor nerezidenţi. “Astfel, autorităţile publice locale care instituie impozite
ce se pretează la fenomenul de repercusiune vor avea tendinţa de a supradimensiona volumul
serviciilor publice locale furnizate, întrucât consumatorii vor percepe că acestea au un cost
mai redus (Zodrow, 2003)” 8

Pe măsură ce ponderea activelor deţinute de către rezidenţi creşte, consecinţă a

procesului de globalizare, automat va creşte şi presiunea lor fiscală. Acest lucru duce la o
creştere nejustificată a chetuielilor publice. În acest caz, concurenţa între guverne pentru
atragerea factorilor mobili poate avea un impact pozitiv, prin limitarea acestor tendinţe. În
concluzie, concurenţa fiscală are un potenţial destul de mare de a produce efecte benefice.

Concentrarea producţiei este un fenomen ce are loc în ţările dezvoltate. Astfel,

bunurile publice puse la dispoziţia cetăţenilor sunt într-un volum mai mare, motiv pentru care
şi impozitele plătite de către aceştia sunt mai mari, comparativ cu ţările mai puţin dezvoltate.
În cazul folosirii unei armonizări fiscale, Baldwin şi Krugman (2004) evidenţiază consecinţele
în cadrul celor două tipuri de state.
Armonizarea fiscală presupune adoptarea unei cote de impunere comune, motiv pentru care
înţările mai puţin dezvoltate se ajunge la o scădere a investiţiilor străine, iar în ţările puternic
industrializate, volumul cheltuielilor publice se micşorează. O soluţie pentru evitarea acestor

8
http://store.ectap.ro/articole/490_ro.pdf pag.49;

6
consecinţe este adoptarea unor cote de impunere de nivel minim, care să nu afecteze ţările
puţin dezvoltate.

Impactul asupra dimensiunii sectorului public este cel mai important efect pozitiv
al concurenţei fiscale şi sunt multe teorii care au dezvoltat implicaţia acesteia.
Teoria opţiunilor publice explică tendinţa naturală de creştere nejustificată a sectorului public.
Teoreticienii evidenţiază ideea că reprezentanţii guvernelor nu iau decizii care sa maximizeze
bunăstarea cetăţenilor, ci, mai degrabă să maximizeze bunăstarea proprie. Astfel, sectorul
public caută în permanenţă să maximizeze veniturile prelevate din sectorul privat.
“Buchanan şi Brennan (1980) demonstreazăcă o concurenţă dintre guverne, la fel ca şi
concurenţa din sectorul privat, limitează capacitatea statului de a-şi întări controlul asupra
economiei.”9
Un alt efect pozitiv al concurenţei fiscale este acela de micşorare a risipei (limitarea
expansiunii sectorului public) astfel încât reprezentanţii publici vor folosi resursele financiare
în scopuri cu adevărat utile pentru întreaga societate, având mai multă responsabilitate; acest
lucru este evidenţiat de modelele dezvoltate de Edwards şi Keen (1996), Rauscher (1998) şi,
mai recent, Wilson (2005), Eggert şi Sørensen (2008) sauJaneba şi Schjelderup (2009).
Cu toate acestea, chiar dacă la nivel teoretic concurenţa fiscală duce la bunăstarea
cetăţenilor, în practică nu este totul la fel de bine conturat şi poate pentru că politicienii
continuă să ia decizii negative pentru economie, prin cheltuieli care nu fac decât să ducă spre
deficit bugetar. Astfel, concurenţa fiscală rămâne o modalitate indirectă de a aduce eficienţă
în sectorul public.

Creşterea eficienţei bugetare este stimulată de către concurenţa fiscală, întrucât

contribuabilul are parte de cele mai bune servicii la cel mai mic cost. Însa, statul trebuie să nu
ajungă la risipă, să gestioneze cu grijă resursele, deoare cecreşterea cheltuielilor duce automat
la reducerea bugetului.

Stimularea activităţii economice are loc prin eliberarea investiţiilor de o parte din
povara impozitării. Astfel, nu mai există o teamă continuă pentru economisire şi creştere a
capitalului disponibil sau pentru dividentele puternic impozitate.

9
Chelan (Trandafir) Alina- Teză de doctorat – “Concurenţa fiscală şi impactul său asupra României în contextul
globalizării” (2011), capitolul “Abordări ale concurenţei fiscale din punct de vedere al efectelor pe care le
generează” pag.38;

7
 5.2 Efectele negative

Efectele negative se referă la:

 Producerea unui nivel suboptim al bunurilor publice;

 Erodarea veniturilor bugetare;
 Deplasarea poverii fiscalea suprabazelor de impunere maipuţin mobile;
 Distorsionarea alocării resurselor;
 Inducerea de interacţiuni strategice între autorităţile fiscale;

Producerea unui nivel suboptim al bunurilor publice are loc din cauza intensificării
concurenţei fiscale care scade povara impozitării contribuabililor, însă în acest fel cheltuielile
publice nu pot fi acoperite în totalitate pe termen lung. (costul marginal al furnizării de bunuri
publice nu poate fi acoperit).

Cu toate acestea, există teorii care contestă această idee. Tanzi şi Schuknecht (2000)
afirmă că nu există indicii care să ateste că ţările cu venituri bugetare mai reduse în raport cu
PIB produc indicatori sociali mai mici, comparativ cu ţările cu bugete mai mari. Ei explică
faptul că reprezentanţii Guvernului nu au nevoie de mai mult de un procent de 25-30% din
PIB pentru a finanţa cheltuielile necesare. De asemenea, nici la nivelul Uniunii Europene nu
există date statistice care să evidenţieze limitarea cheltuielilor pentru bunuri publice din cauza
unor încasări bugetare mai scăzute. Astfel, reducerea veniturilor bugetare nu duce automat la
suboptimizarea bunurilor publice, dar mai degrabă este de aşteptat ca guvernele să reacţioneze
prin comprimarea transferurilor bugetare.

Erodarea veniturilor bugetare care duce la eforturi mari de reducere a deficitului

bugetar reprezintă o problemă delicată în Uniunea Europeană.

Principalele cauze ale acestui efect sunt: 10

 Reducerea încasarilor din impozitele asupra bazelor mobile de impunere, ca

urmare a reducerilor ratelor de impunere;

10
Chelan (Trandafir) Alina- Teză de doctorat – “Concurenţa fiscală şi impactul său asupra României în contextul
globalizării” (2011), capitolul “Abordări ale concurenţei fiscale din punct de vedere al efectelor pe care le
generează” pag.40;

8
  Fluxul de factori de producţie care vin din ţările cu cote de impozitare înalte spre
ţările cu impozite mai mici;
 Realocarea factorilor mobili de producţie poate afecta negativ remunerarea
factorilor imobili, cu consecinţă asupra erodării suplimentare a bazelor de
impunere;

Acest fenomen însă, s-a manifestat în foarte puţine ţări, în special cu probleme economice,
care au dezvoltat o concurenţă fiscală agresivă, în ideea de a atrage investiţii de dimensiuni
importante.

Deplasarea poverii fiscale asupra bazelor de impunere mai puţin mobile cu

repercusiuni în plan social. Ce înseamnă acest lucru? Pentru a compensa pierderile bugetare
datorate scăderii presiunii fiscale ale contribuabililor, cauzate de către existenţa concurenţei
fiscale. Guvernul încearcă să caute soluţii. O primă idee este creşterea impozitelor indirecte,
însă la nivelul statelor Uniunii Europene nivelul acestora este deja ridicat, în special în cazul
accizelor şi al taxelor vamale.

Astfel, o decizie a fost creşterea bazelor de impozitare asupra muncii salariale (mai
putin mobile) si reducerea ratelor de impunere a capitalului şi a activităţilor independente
(mai mobile). În Uniunea Europeană rata de impunere pentru capital s-a redus cu o zecime în
ultimul deceniu, iar munca salarială s-a impozitat cu o zecime mai mult. (Bratton W şi MC
Cathery, 2001)

Distorsionarea alocării resurselor prin influenţarea deciziilor de amplasare a

investiţiilor. Acest efect a fost de multe ori contestat, deoarece concurenţa fiscală nu
reprezintă principalul factor de atragere a spaţiului de investiţie, ci contează de asemenea
apropierea de consumatori, forţa de muncă ieftină, calificarea profesională a acestora,
cheltuielile cu infrastructura etc. Totuşi, în multe studii a fost demonstrat faptul că rata de
impozitare mai mică a crescut nivelul investiţiilor. În 2002, respectiv 2006, Cnossen şi
Wolfgang Eggert împreună cu Andreas Haufler au ajuns la rezultate apropiate în studiul lor.
Astfel, o reducere a ratei de impozitare în ţara gazdă cu un punct procentual duce la o creştere
a investiţiilor cu 4,3%, respectiv cu 3,3%.

Inducerea de interacţiuni strategice între autorităţile fiscale, efect cunoscut sub

numele de race to the bottom face referire la stabilirea unor niveluri cât mai mici ale ratelor
de impunere. Discuţiile despre ineficienţa guvernelor în competiţia pentru atragerea de

9
capitaluri a dus la naşterea unor modele care exprimă acest fenomen, însă nu este documentat
empiric. Un studiu efectuat în anul 2004 de către Ruud de Mooji a evidenţiat situaţia existentă
în Uniunea Europeană. Astfel, o creştere a ratelor de impunere din ţările învecinate cu 10%,
determină o creştere cu 8% a ratelor de impunere în ţările europene.

Cu toate acestea, fenomenul de race to the bottom şi subdimensionarea bunurilor

publice pot fi minimizate astfel:11

 Ţările member dezvoltate care tind să aibă rate de impunere mai ridicate, îşi pot
permite să valorifice economii de scală în producerea bunurilor publice, ceea ce
reduce riscul unei sub-furnizări a lor;
 În acelaşi sens se manifestă şi persistenţa unei importante înclinaţii către piaţa internă
a investiţiilor;

5.3 Manifestarea efectelor12

Manifestarea efectelor concurenţei fiscale depinde de o multitudine de factori, pe care

literatura de specialitate i-a pus treptat în evidenţă:

 Disponibilitatea mecanismelor alternative care pot substitui impozitele ca instrument

de atragere a capitalului;
 Asimetriile dintre ţări din punct de vedere al dimensiunilor şi al dotărilor cu resurse;
 Concentrarea producţiei în anumite spaţii geografice;
 Existenţa economiilor de scală în furnizarea bunurilor şi serviciilor publice;
 Posibilitatea compensării transfrontieră a pierderilor fiscale;
 Oferirea de către sectorul public a unor intrări care reduc costul privat de producţie;

6. Concurenţa fiscală în UE prin cotele de impozit

6.1. Concurenţa fiscală privind impozitul pe profit

11
Chelan (Trandafir) Adina- Teză de doctorat – “Concurenţa fiscală şi impactul său asupra României în contextul
globalizării” (2011), capitolul “Abordări ale concurenţei fiscale din punct de vedere al efectelor pe care le
generează” pag.43;
12
Chelan (Trandafir) Adina- Teză de doctorat – “Concurenţa fiscală şi impactul său asupra României în contextul
globalizării” (2011), capitolul “Abordări ale concurenţei fiscale din punct de vedere al efectelor pe care le
generează” pag.43

10
 Cota combinata a impozitului pe profit(%)
40
35
30
25
20
Cota combinata a impozitului pe
15 profit(%)
10
5
0
a a a a a a a a g a a a a it
stri gari Ceh toni ant reci and toni bur and gali vaci ani Un
r l
Au Bul lica Es F G Irl Le xem Ol ortu Slo Sp atu
b Lu P eg
pu R
Re

Figura 1. Cotele de impunere ale impozitului pe profit ale corporatiilor UE27

Sursă: Prelucrare proprie pe baza datelor din tabelul 1

În figura 1 sunt prezentate cotele de impozit. Aceste cote diferă semnificativ la cele 27
de state membre ale UE. Impozitul pe profit a fost redus în Ungaria la 19%, iar aceasta a
indus Austria să-l coboare de la 34% la 25%. Şi Polonia a redus acest impozit de la 27% la
19%. Cea mai mică cotă nominală de impozitare este de 10% şi se înregistrează în Bulgaria şi
Cipru. Acestea sunt urmate de către Irlanda, cu o cotă de 12,5%, Letonia, Lituania cu 15% şi
România cu 16%. Toate acestea au cote nominale sub media UE27, care este de 22%. La
polul opus cu cea mai mare cotă nominală a impozitului pe profit se situează Malta cu 35%,
urmată de Franţa cu 33,33%, Belgia cu 33% şi Spania cu 30%. 13

80
70
60
50
40
30 Cota nominala a impozitului pe
20 profit(%)
Cota combinata a impozitului
10 pe profit(%)
0

Figura 2. Cotele impozitului pe profit nominale şi combinate în UE27

13
http://ec.europa.eu/taxation_customs/taxation/other_taxes/financial_sector/index_en.htm

11
 Sursă: Prelucrare proprie pe baza datelor din tabelul 1

În figura 2 sunt prezentate comparativ cotele nominale şi cotele combinate ale

impozitului pe profit în UE27. Cotele combinate includ pe lângă cota nominală, cea de care
beneficiează autoritatea centrală şi cotele procentuale din profit care revin autorităţilor locale,
precum şi anumite suprataxe. Cea mai mare diferenţă se înregistrează în Germania, de la 15%
cât revine autorităţii centrale, la 29,8% cotă combinată, care include şi 14% ce revin
autorităţilor locale. De asemenea, în Belgia se percepe o suprataxă de criză de 3% de care
beneficiază doar autorităţile centrale, având o cotă combinată de 33,99%. În Ungaria cota
combinată este de 22,62 % şi include, pe lângă cota nominală de 19% şi 2% ce revin
autorităţilor locale. Portugalia percepe o cotă de profit la nivel local de 1,5%, ajugând la o
cotă combinată peste media UE27 (23%) de 26,5%.14

Economiile cu o cotă de impozit scăzută nu sunt neapărat un model pentru celelalte

economii. Companiile înţeleg nevoia de a plăti impozite şi faptul că perceperea taxelor nu este
o sarcină uşoară pentru Guvern. Guvernul are responsabilitatea de a utiliza impozitele, de a
îndeplini obiectivele economice şi sociale şi de a îmbunătăţi infrastructura şi calitatea vieţii
cetăţenilor, care la rândul lor, vor beneficia de activităţile companiilor.

Plata impozitului pe profit este numai una dintre multele taxe plătite de companii.
Taxele pe muncă includ o varietate de impozite şi de contribuţii sociale, care se referă la
ocuparea forţei de muncă şi pot fi percepute de la angajatori sau angajaţi. Unele economii
percep o singură contribuţie socială, cum este impozitul pe salarii în Suedia, care este suportat
atât de către angajator, cât şi de angajat. În altele, există mai multe contribuţii diferite. Un
exemplu negativ îl reprezintă România care are şapte astfel de cotribuţii, contribuţii de
securitate socială, contribuţii la asigurările de sănatate şi de şomaj; acestea sunt suportate atât
de angajator, cât şi de angajat; fondul de risc de accident, comisionul pentru inspectoratul de
muncă, fondul de garantare şi concediul medical, sunt suportate numai de către angajator. La
nivel mondial doar Ucraina depăşeşte România cu 135 de impozite plătite pe an, iar în UE,
România ocupă primul loc cu 113 impozite de plătit într-un an. La polul opus se află Suedia,
unde se plătesc doar două impozite pe an. Numărul de taxe este important deoarece poate
influenţa decizia de a investi.

7. Măsuri adoptate pentru combaterea concurenţei fiscale

14
http://ec.europa.eu/taxation_customs/taxation/other_taxes/financial_sector/index_en.htm

12
 7.1. Măsuri adoptate de către Uniunea Europeană pentru combaterea concurenţei
fiscale dăunătoare

Crearea Pieţei Unice şi apariţia Uniunii Monetare au condus la diferenţe în cadrul

sistemelor fiscale naţionale, acestea având o influenţă crescândă asupra deciziilor economice
luate de către persoane fizice şi juridice. Între anii 1980-1997, au existat schimbări
fundamentale în structura de impozitare în UE. Povara fiscală s-a mutat tot mai mult asupra
factorilor imobili de producţie, în special asupra forţei de muncă, şi s-a distanţat de mai mulţi
factori mobili de producţie, cum ar fi capitalul. “Statisticile arată că rata de impozitare medie
implicită privind forţa de muncă ocupată a crescut de la 35% la 42%, în timp ce rata
corespunzătoare pentru capital şi muncă care desfăşoară activităţi independente a scăzut de la
42% la 37%.”15

Statele membre şi Comisia Europeană au încercat să prevină efectele negative ale

concurenţei fiscale, în special a migrării bazelor de impozitare naţionale, ca urmare a firmelor
ce îşi mută sediul în alt stat în căutarea celui mai favorabil regim fiscal. Chiar dacă o astfel de
concurenţă poate avea efecte benefice prin limitarea guvernelor de a impozita şi de a cheltui,
totuşi ea denaturează structura impozitului.

Pricipalele măsuri adoptate de către Uniunea Europeană în lupta împotriva concurenţei

fiscale dăunătoare sunt cunoscute sub denumirea de „Pachetul Monti”, adoptat în 1997.
Acestea au fost:

- “Un cod de conduită pentru impozitarea afacerilor, cod ce reprezintă voinţa comună a
statelor membre, nefiind un instrument obligatoriu. Conform acestui cod, statele
membre vorcombateconcurenţaîndomeniulimpozitării.“16

Măsurile incluse în Cod pot opera în temeiul cotei de impozitare nominală, a bazei de
impozitare sau a oricărui alt factor relevant.

- Eliminarea distorsiunilor la impozitarea veniturilor din capital, se stabileşte un nivel

minim de impozitare a dobânzilor;

15
Chelan (Trandafir) Adina- Teză de doctorat – “Concurenţa fiscală şi impactul său asupra României în contextul
globalizării” (2011), capitolul “Măsurile adoptate în lupta împotriva efectelor negative ale concurenţei fiscale ”
pag.45;
16
http://www.mf.gov.md/common/cooperinternal/singlelow/10Impozitarea.pdf

13
 - Măsuri de eliminare a impozitelor reţinute la sursă asupra dobânzilor transfrontaliere
şi a redevenţelor plătite între companii;

- Ajutoare fiscale din partea statului;

O altă măsură de combatere a concurenţei fiscale dăunătoare este baza de impozitare

consolidată comună pentru întreprinderi (CCCTB). Aceasta reprezintă un set unic de reguli pe
care întreprinderile care îşi desfăşoară activitatea în UE îl poate folosi pentru calcularea
profiturilor impozabile. Baza de impozitare reprezintă cuantumul profitului unei întreprinderi
care va fi impozat. Obiectivele acestei măsuri sunt: aportul la simplificarea reglementărilor
fiscale, reducerea costurilor şi înlăturarea obstacolelor fiscale pentru companiile care
desfăşoară activităţi transfrontaliere. Sistemul CCCTB este opţional şi este menit să elimine
obstacolele din calea pieţei interne, astfel încât activităţile economice transfrontaliere ale
întreprinderilor să fie mai simple şi mai puţin costisitoare.

“Prin crearea unei baze uniforme, CCCTB va spori transparența și, prin urmare, va garanta
o concurență bazată pe cotele de impozitare efective, și nu pe eventualele elemente ascunse
ale diferitelor baze de impozitare. Aceasta ar trebui să dea naștere unei concurențe fiscale mai
transparente și mai echitabile. Statele membre vor continua să își stabilească propriile cote de
impozitare ale societăților pe teritoriile lor.” 17

Rezultatele estimate pentru baza consolidată comună pentru întreprinderi:

a) posibilitatea compensării transfrontaliere a pierderilor;
b) reducerea situaţiilor de dublă impunere sau supraimpozitare;
c) diminuarea oportunităţilor de planificare fiscală abuzivă sau neintenţionată ale societăţilor
d) posibilitatea aplicării unui sistem comun de impozitare a profitului în Uniunea Europeană;
18

7.2. Măsuri adoptate la nivel internaţional pentru combaterea concurenţei fiscale

dăunătoare

17
http://europa.eu/rapid/press-release_MEMO-11-171_ro.htm

18
http://www.finantearges.ro/Presa/evenimente/05042012/Material%20Lector%20Daniela%20Parvu%20-%20Nevoia
%20de%20coordonare%20fiscala%20la%20nivelul%20Uniunii%20Europene.pdf

14
 Concurenţa fiscală poate avea si efecte negative, datorate apariţiei de noi modalităţi prin
care companiile pot reduce la minimum sau pot evita taxele. Acest lucru se întâmplă în ţările
în curs de dezvoltare, care pot exploata aceste oportunităţi, cum ar fi redirecţionarea
capitalului şi altor factori mobili.

“ În 1998, OCDE a publicat un raport ce vizează concurenţa fiscală dăunătoare, concurenţă

care diminuează bunăstarea globală şi subminează încrederea contribuabilului în integritatea
sistemelor fiscale.Raportul recunoaşte distincţia dintre regimurile fiscale acceptabile şi cele
dăunătoare şi analizează caracteristicile sistemelor de impozitare bazate pe principiul
reşedinţei, cât şi cele bazate pe principiul originii.” 19

Raportul se adresează practicilor fiscale dăunătoare sub forma paradisurilor fiscale şi

regimurile preferenţiale fiscale dăunătoare din ţările membre OCDE, şi din alte ţări. Acesta
serveşte la consolidarea şi îmbunătăţirea politicilor fiscale la nivel internaţional, prin
descurajarea răspândirii paradisurilor fiscale şi regimurilor fiscale dăunătoare.

Propunerile Raportului:

- Să stabilească Liniile directoare privind regimurile fiscale preferenţiale dăunătoare:

restricţii în adoptarea de noi măsuri pentru extinderea domeniului de aplicare sau în
consolidarea măsurilor existente, statele membre trebuie să elimine acele caracteristici
dăunătoare ale regimurilor fiscale preferenţiale;

- Să elaboreze o listă a paradisurilor fiscale;

Proiectul OCDE a urmărit obiective multiple. Paradisurile fiscale au fost atacate ca

jurisdicţii întregi, scopul fiind eludarea impozitului pe profit. “Aceste preocupări s-au axat pe
2 tipuri de “scamatorii” fiscale: falsificarea creanţelor activităţii firmei în jurisdicţiile cu rate
mici de impozitare a profitului şi realizarea de investiţii “offshore” de către agenţi economici
în încercarea de a face căştigurile din aceste fonduri invizibile pentru autorităţile fiscale din
ţara de origine.” 20

19
Chelan (Trandafir) Adina- Teză de doctorat – “Concurenţa fiscală şi impactul său asupra României în contextul
globalizării” (2011), capitolul “Măsurile adoptate în lupta împotriva efectelor negative ale concurenţei fiscale ”,
pag. 52;

20
Chelan (Trandafir) Adina- Teză de doctorat – “Concurenţa fiscală şi impactul său asupra României în contextul
globalizării” (2011), capitolul “Măsurile adoptate în lupta împotriva efectelor negative ale concurenţei fiscale ”,
pag. 53;

15
8. Concluzii

În concluzie, concurenţa fiscală conduce la reducerea impozitelor aplicate asupra unor

factori mobili, diminuarea volumului serviciilor publice şi nu în ultimul rând contribuie la
creşterea eficienţei în utilizarea fondurilor publice.

Efectele negative asociate acestui fenomen, discutate în nenumărate studii, se pare că

sunt nesemnificative pentru bunăstarea cetăţenilor, însă pentru câştigarea eficienţei din punct
de vedere economic, statele trebuie să se protejeze împotriva riscului de erodare a bazelor
fiscale. Trebuie luată în considerare instabilitatea financiară tot mai accentuată prezentă la
nivel mondial.

O competiţie fiscală necontrolată într-o zonă caracterizată prin mobilitatea ridicată a

factorilor de producţie poate determina reducerea veniturilor bugetare şi poate afecta rolul
redistributiv al finanţelor publice.

9. BIBLIOGRAFIE

1.Iulian Vacarel, Finanţe publice, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti , 2007.

2. Chelan (Trandafir) Adina- Teză de doctorat – “Concurenţa fiscală şi impactul său asupra

României în contextul globalizării” (2011)

3. http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/eurostat/home/

4. http://jurnalul.ro/editorial/concurenta-fiscala-73084.html

16
5. http://www.wall-street.ro/articol/Economie/93325/PwC-Concurenta-fiscala-neloiala-si-

cavalcada-de-modificari-legislative-ingrijoreaza-mediul-de-afaceri.html

6.http://translate.google.com/translate?hl=ro&langpair=en|

ro&u=http://en.wikipedia.org/wiki/Tax_competition&ei=Q4bEUOmbGcWytAa37oG4Bw

7.http://translate.google.com/translate?hl=ro&langpair=en|

ro&u=http://www.financialtaskforce.org/2010/09/01/tax-

competition/&ei=VIbEUOaqIMWdtAats4DwAg

8.http://translate.google.com/translate?hl=ro&langpair=en|

ro&u=http://www.financialtaskforce.org/2010/09/01/tax-

competition/&ei=VIbEUOaqIMWdtAats4DwAg

9.http://catatimes.wordpress.com/2012/11/22/concurenta-fiscala-in-practica/

10.http://circa.europa.eu/irc/opoce/fact_sheets/info/data/policies/tax/article_7321_ro.htm

11. http://stiri888.ro/a/2355046/concurenta_fiscala_-_un_pericol

12. http://catatimes.wordpress.com/2012/11/22/concurenta-fiscala-in-practica/

10. ANEXE

Stat Cota combinată a impozitului Cota nominală a impozitului

Membru pe profit(%) pe profit(%)
Austria 25 25
Belgia 33,99 33
Bulgaria 10 10

17
Cipru 10 10
Republica Cehă 19 19
Danemarca 25 25
Estonia 21 21
Finlanda 26 26
Franţa 33,33 33,33
Germania 29,8 15
Grecia 23 23
Ungaria 20,62 19
Irlanda 12,5 12,5
Italia 27,5 27,5
Letonia 15 15
Lituania 15 15
Luxemburg 28,59 21
Malta 35 35
Olanda 25,5 25,5
Polonia 19 19
Portugalia 26,5 25
România 16 16
Slovacia 19 19
Slovenia 20 20
Spania 30 30
Suedia 26,3 26,3
Regatul Unit 28 28
Media UE27 23 22

Tabel 1. Cotele de impunere ale impozitului pe profit ale corporaţiilor UE2

Sursa : Eurostat

18
19
20