Sunteți pe pagina 1din 2

SI

A.

1. Secvența menționată anterior are sensul de „aș fi continuat opțiunea inițială.”.


2. Facultatea la care era student prietenul lui P. P. Negulescu este Facultatea de Drept.
3. Pasiunea autorului înainte de venirea în București era matematica, fapt evidențiat de
următorul citat „„îmi întrebuințam o bună parte din timpul liber dezlegând probleme, de
algebră mai ales”.
4. Motivul pentru care atmosfera din sala în care Titu Maiorescu își susținea cursul era greu
de caracterizat este că aceasta era contrastantă.
5. O trăsătură morală a lui Titu Maiorescu este seriozitate, conturată în următorul citat
„Ținuta lui la catedră avea ceva încordat și stăpânit, ceva rigid și hieratic, ceva aproape
solemn. Nu fără dreptate s-a zis că părea, câteodată, un preot care celebra un cult. Vocea
lui era gravă și oarecum apăsată; cuvintele lui erau rare și parcă sacadate. Fraza lui curgea
totuși plină, corectă, de o izbitoare structură literară. Iar gesturile lui plastice desenau
parcă și pentru ochii celor ce-l ascultau contururile ideilor pe care le expunea.”

B.

Educația este viața însăsi, fără aceasta , omul nu se poate adapta unei societăți. Fiecare om are
nevoie de un fel de ghid în viață, acesta fiind ori un membru al familiei, ori o persona care este
extrem de pricepută.

În primul rând , "a educa" înseamnă a forma personalități, a conduce la diferite deprinderi ce
ajută în creionarea unei capacități intelectuale deosebite . Avem rolul de a pune pe cea mai înaltă
treaptă ideea de acaparare a conținutului educativ, prin alegerea materiilor care ne pasionează și
care devin un mijloc de desprindere din viața de zi cu zi și fiind totodata o parte componentă din
ceea ce ne intereseaza . Alegerea unui viitor se bazează pe alegerea unei facultăți , a unui stil de
viață.

în al doilea rând, așa cum se expune și în textul citat, autorul dă dovadă de integrare într-o serie
de activități diverse în alegerea unei facultăți primordiale în beneficiul acestuia. ideea de "nou" în
percepția acestuia, definește o multitudine de exemple umane ce ajută spre îmbogățirea bagajului
informațional . implementarea materiilor preferate pot conduce la alegerea unei cariere de succes
care să inducă omul intr-un ocean de cunostinte pe care il pasioneaza .

În concluzie, rolul familei este discutabil, aceasta fiind importantă într-o oarecare măsură
deoarece, în final, omul va face propria sa alegere.
SII

Poezia “Nu mai zăresc...” scrisa de Tudor Arghezi este un text liric in care se exprima in mod
direct sentimentul de singuratate generat de trecerea timpului.  

Tema poeziei este trecerea  timpului asa cum reiese si din prezenta motivelor secunda, rascruce,
calatorul. Sentimentele care se degaja din text sunt de melancolie si de nostalgie, eul liric
aflandu-se in ipostaza contemplativului , asa cum reiese din versurile “Se duce, doar se duce și nu
vine,/ Cărare-aleasă numai pentru mine.”

La nivel stilistic, mesajul  este sustinut prin procedee artistice sugestive. Astfel, in prima strofa se
remarca metafora “poteca” reprezentand drumul prin viata al omului, iar enumeratia “Nici apele,
nici vântul n-o-ntrerup.” arata faptul ca inaintarea in viata si trecerea timpului nu pot fi oprite de
niciun obstacol.

S-ar putea să vă placă și