Imperiul Asirian si Imperiul Babilonian

Două dintre marile imperii de est în faţa cărora au căzut cetăţi precum vechile cetăţi
siriene sau palestiniene. O parte din istoria acestora se regăseşte în Biblie, iar cealaltă se
poate afla din scrieri in cuneiforma si alte izvoare istorice.
Babilon sau Şinear (Gen. 10:10) este un stat aluvial, strabătut de Tigru şi Eufrat, a cărei
capitală este Babel. Asiria ocupa, în nordul Babilonului, Valea Tigrului, capitala statului fiind
Ninive. Cele doua civilizatii au fost rivale înca din timpuri străvechi, deşi aveau o cultură
asemănatoare, împărţind aceaşi limbă, scriere si civilizaţie.
Deşi perioada celor doua imperii sunt doar un episod în lunga istorie a lumii totuşi ele
sunt de mare însemnătate pentru cercetatorii scripturii, ele jucând un rol important în istoria
celor doua regate:Iuda şi Israel. Numele acestora sunt des menţionate în biblie, spre exemplu
numele Asiriei (atât ţara, cât şi poporul) sunt menţionate de 150 de ori, deasemenea numele a
6 regi iluştri sunt menţionate. In plus, chiar în inscripţiile regale asiriene apar numele a 10
regi evrei (4 din Iuda si 6 din Israel). Astfel istoria celor doua popoare prezinta sau ar trebuii
să prezinte un interes puternic pentru cei ce vor să studieze scripturile, cu atât mai mult cu cât
regatul lui Israel a ajuns la sfârşitul lui trist din cauza asirienilor (722 î. Hr.), iar Iuda avea sa
îi împărtaşască soarta in 586 î.Hr. prin robia babiloniană, acestea reprezentând sfânta mânie a
lui Dumnezeu în faţa nelegiuirii poporului.
 Imperiul Asirian
Asirienii, aproape înrudiţi cu babilonienii şi deşi o naţiune mică, se distingeau ca fiind
buni comercianţi şi razboinici cutezatori, având conducatori puternici, prudenţi, dar lipsiţi de
milă. Istoria păstrează câteva descrieri, iată un exemplu:
„Sunt năvalnici, plini de mânie, precum însuşi zeul furtunii, / Se aruncă-n învălmăşeala luptei, goi
până la brâu, / Rup cordelele, îşi smulg hainele de pe ei / îşi prind părul, săbiile le fac să danseze în
cerc / Saltă peste tot, goi, cu armele în mâini / Sălbaticii luptători, războinicii / Se avântă ca şi cum
leii ar goni pe urmele lor.”(1)

Capitala şi-au mutat-o în repetate rânduri cele mai importante dintre acestea fiind Assur
(prima capitală) şi Ninive, care este mentionată şi în Biblie.
Asiria era o ţară bogată în piatră, cea mai importantă dintre resursele lor, fiind aproape de
munţii de unde se putea extrage piatră de bună calitate. Astfel asirienii erau foarte buni în arta
mânuirii pietrei şi a sculptării în piatră. Deasemenea aceştia erau niste arhitecţi iscusiţi
construind palate din piatră, temple, ziduri de aparare, schimband cursur râurilor sau
construind grădini extraordinare. Bine înţeles pentru toate acestea era nevoie de resursa
umană, astfel numărul de sclavi era mare. Comparativ cu babilonienii, agricultorii, cât şi
negustorii erau mai puţini, în schimb scribi aveau un număr semnificativ mai mare decât in
Babilon. De altfel prima biblioteca din lume a fost construită în Asiria, la Ninive, de către
regele Asurbanipal (668-621 î.Hr.), în care se aflau multe scrieri mesopotamiene vechi.
Aceasta a fost distrusă însă în anul 607 î. Hr., când imperiul se prăbuşeşte.
Totuşi, mai mult decât orice, asirienii erau cunoscuţi pentru arta războiului. Dinastiile la
tron erau formate din generali iluştrii, spre deosebire de babilon unde împăraţii erau preoţi.
Deasemenea regele era şi suprem lider al armatei în Asiria. Conceptul de armată permanentă
se pare că a fost pentru prima dată folosit de Imperiul Asirian, armata fiind obligatorie.
Religia asirienilor a suferit multe transformări, multe concepţii religioase sau chiar zei au
fost adoptate, respectiv adoptaţi de la diverse popoare ce au influenţat într-o măsură cultura
asirienilor. Zei babilonieni precum: Marduk, Istar, Tamuz sau zeii amoriţilor precum Dagon
au căpătat recunoaştere în religia asiriană. Totuşi peste toate aceste zeitaţi a rămas Assur,
întruchipat ca un soare înaripat ce îl îndruma pe rege.
Conducătorii asirieni au vrut, încă de la început, înfiinţarea unui imperiu. Ba chiar au
cunoscut o perioadă de indepentenţă sub trei generaţii de regi (1850-1780 î.Hr.). Din
campaniile militare ale lui Sargon I, programul lui de expansiune politică, dar şi din numele
pe care îl purta, numele întemeietorului imperiului Akkad, deducem că acest ultim rege (din
prima perioadă de independenţă) era întradevăr preocupat de cucerirea lumii. După această
perioadă, imperiul Asirian mai cunoaşte o mică ascensiune în vremea împăratului Samşi-
Adad I(1749- 1717), care dorea să devină domnitor unic al Mesopotamiei. În sensul acesta,
cucereşte marea cetate Mari şi îşi extinde deasemenea dominaţia spre Siria de Nord. Odată cu
moartea acestuia, moare şi independenţa Asiriei sub dominaţia hurilor si mitanilor, recăpătată
de abia sub regele Eriba-Adad (1390-1364 î.Hr.). Fiul său, Ashur-Ubalit (1363-1328 î.Hr.)
este recunoscut ca fiind un împarat puternic. Acesta cucereşte Mesopotamia de Sus şi obliga
Babilonia sa îi recunoască supremaţia. Campaniile sale numeroase, unele dintre ele
costisitoare, readuce Asiria în atenţia celorlalte popoare.
 “Adadnirari I (c. 1305-1274 i.Hr.), cu privire la care sunt cunoscute lungi inscripţii, a
fost un mare cuceritor. El a biruit Babilonia şi a stabilit o noua graniţă sudică a Asiriei care
incorpora regiunea Kirkuk. A luptat impotriva guţilor si a lullupilor în munţii Zagros, Mts. şi
a cotropit toată ţara Hanigalbat, distrugându-i capitala şi construind acolo un palat asirian. 
            Salmanasar I (c.1273-1244 i.Hr.) practic a repetat campaniile tatălui său şi, de
asemenea, a înfrânt 8 regi aliaţi din tara Urarti (mai tarziu Urartu), regiunea armeană din
jurul lacului Van - în anii de mai târziu, unul dintre cei mai teribili vrăjmaşi ai Asiriei.”(2)
 Tukulti-Ninurta I (1244-1207 î.Hr), următorul rege, este recunoscut ca fiind unul din cei
mai nemiloşi, fiind extrem de temeperamental. Duce campanii militare în Mesopotamia de
Nord şi ajunge chiar să captureze regele babilonian de atunci. Totuşi supremaţia sa asupra
Babilonului este de scurtă durată, aceştia ajutaţi de elamiţi îşi redobândesc supremaţia.După
moartea acesti rege, se încheie aproape un secol de cuceriri asiriene, iar Asiria decade sub
domnia mai multor regi neînsemnaţi.
  “Idealul asirian de dominaţie mondială a găsi un vrednic campion în persoana lui
Tiglat-pileser I (1113-1074 î.Hr)”(2) În primii ani Tiglat-pileser reconstruieşte regatul
timpuriu al lui Tukulti-Ninurta I. A avut campanii nordice, cuceriirile sale ajungând până în
jurul Mării Negre. Astfel, dupa ce şi-a terminat campaniile în nord, acesta îşi concentreaza
atenţia asupra sudului. Cetaţi babiloniene sunt cucerite, oferindule totuşi anumite libertaţi
babilonienilor infranţi.” Regele acesta asirian a fost un adevarat ziditor de imperiu, iar
regatul lui era cel putin egal in importanta cu acelea ale hittitilor sau egiptenilor din
veacurile trecute.  ”(2) Probleme pe care le întampină Tiglat-Pileser în timpul sau sunt
triburile aramenice sau caldeii care, atacând în valuri, reuşesc să se infiltreze şi să cucereasca,
în timp, Babilonia, întemeind şi o dinastie ce rezistă până în secolul VI î. Hr.
Urmaşul lui Tiglat-pileser la tron a fost Asurdan II, reorganizând armata şi economia
ţării.La fel ca şi precursorii săi, acest are ca scop recucerirea teritoriului pierdut în faţa
aramenilor. Dezmembrarea poporului evreu în doua împărăţii conincide cu perioada în care
Asurdan este rege al Asiriei.
Salmansar al III-lea, când a venit la tron în 859 î. Hr., nu numai că a reuşit să păstreze
teritoriul cucerit de succesorii săi, dar a şi lărgit granitele ţării. Datorită campaniilor lui
militare, el este primul împărat care ia contact cu micul regat al lui Israel. Nu este sigur însă
dacă Ahab a luptat,
alaturi de alianţa
anti-asiriana, din
propria dorinţă sau
oblicat de Damasc
(Siria). În urmatorii
130 de ani vor fi dese
ciocnirile de interese
dintre Asiria şi Israel,
inscripţiile asiriene
mentionând des
micuţul regat şi regii
acesteia, până când
Israel urmează
exemplul statelor siriene si devine provincie asiriană.”  In Siria, o coalitie de 12 principi -
printre care Ahab al lui Israel - l-a intampinat pe Salmanasar la Qarqar in 853 i.Hr.
Adadidri, biblicul Ben-Hadad din Damasc, era conducatorul coalitiei.”(2) Deşi Salmansar
pretindea că această întălnire s-a sfarşit cu o victorie a sa, totuşi realitatea a fost alta. Defapt
atât prima cât şi a doua campanie împotriva alianţei s-a încheiat cu succesul aliaţilor, nici
chiar a treia nu a fost un succes deplin. Iehu, împaratul lui Israel, care uzurpase tronul şi nu
era pregătit pentru o luptă, consideră tributul ca fiind cea mai înţeleaptă decizie. În timpul lui
Salmansar regatul caştigă frica şi respectul oricărei naţiuni. Totuşi ultimii ani ai vieţii lui sunt
marcaţi de încercarea de a rezista în faţa unei revolte conduse de însaşi fiul său.
Deşi puterea poporului scăzuse în ultimii ani de domnie a lui Salmansar, aceasta este
recâştigată de succesorul său la tron Samsi-Adad V în doar trei campanii. De aici începe o
ciudată şi vizibilă înclinare spre cultura babiloniană, pe care inconştient asirienii o recunosc
ca fiind superioară lor.După domnia fiului său,Adad-Nirari III, va începe declinul imperiului,
niciunul din urmaşii săi nefiind în stare să menţină puterea poporului. Ce este de remarcat la
perioada lui Adad-Nirari este revoluţia religioasă monoteistă din vremea acestuia. “Un
templul al lui Nabu a fost construit in anul 787 i.Hr., la Calah, iar pe o statuie a lui Nabu, pe
care unul dintre guvernatori i-o dedica regelui, apar cuvintele semnificative: "Increde-te in
Nabu, nu te increde in nici un alt dumnezeu!" ”(2) Această revoluţie se presupune a fi cauzată
de lucrarea lui Iona, plasată de istorici în timpul împăratului Ieroboam al II-lea (793-753).
Totuşi există putine dovezi pentru aceasta.
Tiglat-Pileser III (745-727 î.Hr.) a venit la tron ca uzurpator in timpul unei revolte de palat
la Calah. Istorici par a se pune deacord în privinţa unui fapt, dacă n-ar fi venit un cârmuitor
puternic, în persoana lui Tiglat-pileser III, foarte probabil imperiul asirian şi-ar fi gasit
sfarşitul cu peste un secol mai devreme. Tiglat-pileser al III-lea a avut trei obiective in
dominia sa. Primul său obiectiv era refacerea relaţiilor cu Babilonul şi, în scopul acesta, a
înfrânt tările aramaice care ocupau teritorii întinse din al Babilonului şi a realizat unirea sub o
domnie unica, a sa. Al doilea obiectiv a fost recucerirea cetatilor siro-palestiniene, îndeplinit
după trei campanii lungi şi sângeroase. În cele din urma sunt cucerite şi Damascul,
transformat în provincie asiriană, şi Israelul. Doar partea de nord însă are soarta Damascului,
Samaria fiind lasată ca un stat semi-independent. De aceea, citim in Biblie si in analele regale
asiriene ca Menahem, din Israel, i-a platit tribut lui Tiglat-pilaser (Pull; 2 Regi 15,19) si
despre inlocuirea lui Pekah cu Osea. Deasemenea şi regele lui Iuda este menţionat în
rapoartele asiriene, cerându-i ajutor lui Tiglat-Pileser împotriva Samariei si Damascului.
Astfel Tiglat-Pileser este primul rege asirian menţinat în scriptură, pe nume. El poartă în
biblie atât numele său asirian, cât si pe cel babilonian Pull (2 Imparati 16,7; 10,2; 2 Cronici
28,20; 2 Imparati 15,19; 1 Cronici 5,26). A treia sarcină a sa, pe care deasemenea o
îndeplineşte, este reducerea puterii marelui rival al Asiriei, anume statul Urartu. Acesta
reuseste sa cucerească mare parte din teritoriul rivalului său, pe care îl transformă în
provincia Ulluba.
Salmanasar V (727-722 î.Hr.), fiul lui Tiglat-pileser, întâmpină probleme după moartea
tatălui său. Hanno din Gaza, care fugise în Egipt pe vremea lui Tiglat-pileser, formează o
coaliţie cu principele vasal al Asiriei, Osea din Israel, cu un uzurpator din Hamat si cu
cârmuitorii cetatilor Arpad, Damasc si Simyra. Astfel aceştia refuză plătirea tributului către
Asiria, bazându-se pe un eventual ajutor din partea Egiptului, iar Salmansar este obligat sa îi
atace. Samaria este asediată timp de trei ani şi cucerită probabil în ultimul an de domnie al
lui.
Când a venit la tron, Sennacherib (705-681 î.Hr.) era deja instruit în arta cârmuiri
poporului, întrucat fusese guvernator al provinciei Amid. La urcarea la tron a lui Sennacherib,
printre primele revolte au loc in palestina si siria, de aceea atenţia împăratului se îndreaptă
spre vest. După ce restabileşte situaţia, acesta se pregateşte pentru asedierea Ierusalimului.
Deşi Ezechia se oferă sa plătească tribut, totuşi împaratul Asiriei rămâne neînduplecat. Cu
toate ca Sennacherib refuză, în mod inexplicabil acesta întrerupe brusc campania. A doua
campanie militară împotriva Ierusalimului are loc după repetate participări ale lui Ezechia la
coaliţile anti-asiriene, lucru care atrage ostilitaţi. Deşi nu a fost deacord cu campaniile lui
anti-asiriene, Isaia era acum de partea regelui lui Iuda, asigurându-l că Sennacherib "nu va
intra în cetatea aceasta, nu va arunca sageţi în ea, nu-i va sta înainte cu scuturi şi nu va ridica
întărituri de şanţuri împotriva ei" (Isaia 37:33). Nu o armată egipteană a izbavit Ierusalimul
cu prilejul acesta, ci un miracol "ingerul Domnului a ieşit şi a ucis în tabără asiriană o suta
optzeci si cinci de mii de oameni. Si când s-au sculat dimineată, iată că toţi acestia erau niste
trupuri moarte" (v. 36). După această campanie dezastruasă Sennacherib întâmpină o noua
problemă, revolte sistematice ale Babilonului. Devenind alarmat de situaţia incontrolabilă din
Babilon, acesta se hotarăşte să distrugă capitala definitiv. Astfel în 689 î. Hr., când
recucereste cetate, face ceea ce nici unul din predecesorii lui nu a îndrăznit, distruge intreaga
metropolă. Babilonienii nu uită însă această faptă, fiind răzbunată mai târziu când acestia vor
distruge la rândul lor Ninive.
 Esarhaddon  (681-669 î.Hr.) se pare că nu a împartăşit politica ani-babiloniană a tatălui
său, rezidind cetatea destrămată. În timpul lui Esarhaddon asirienii ajung la apogeul puterii
lor. După cucerirea Egiptului nicio fiinţă umană nu stăpanise peste atâtea ţări până atunci.
Totuşi aceasta nu îl linistete pe regele asiriei, văzând pericolul care vine din partea barbarilor.
Astfel ca să evite acest pericol încheie un tratat cu sciţii împotriva cimerienilor şi mezilor şi i-
a dat-o pe fiica sa şefului scit Bartatua.
 În 672 î.Hr., Asurbanipal a fost numit prinţ mostenitor al Asiriei. După multe încercări ale
Egiptului de a-şi recăpăta independenţa, acesta reuseşte în persoana lui Psamtik. Astfel, într-o
vreme în care Asiria avea atâta nevoie de resurse, iar Egiptul devenea din ce în ce mai
costisitor, ţara Nilului se cere a fi părăsită. Deasemenea se confruntă şi cu alte probleme, cum
ar fi o revoltă a Babilnului condusă chiar de fratele său pe care reuşeşte să o înabuşască.
Atacă apoi fiecare din susţinătorii fratelui său dintre care: Elam, Arabia, Siria şi Palestina
ieşind victorios din aceste războaie. Anul morţii lui Asurbanipal este necunoscut, cei mai
mulţi considerând însă ca ar fi 626 î.Hr.
După moartea lui Asurbanipal imperiul intră într-o perioadă de slabiciune. Deşi fiul său
reuşeşte cu brio să reziste mezilor, nu are acelaşi succes şi în faţa conducătorului chaldean
Nabopolassar care reuşeste să îi ia Babilonul. Mai mult, după mai multe încercări eşuate,
Nabopolssar se aliază cu mezii şi reuşesc să cucerească întreaga Asirie. Asiria astfel, cândva
cea mai de temut ţară, dispare pentru totdeauna.
 Imperiul Babilonian
Teritoriul statului Babilon a fost numit
şi ,,Caldea“ însă termenul a ajuns să fie
folosit pentru toată ţara după ridicarea la
putere a dinastiei caldeilor. Deasemenea
Biblia o numeşte şi “ţara haldeilor” sau
Şinear. Teritoriul pe care s-a desfăşurat
odiseea Babilonului se află în Asia de Sud-
Vest, în prezent în partea de Sud a
Irakului. Statul Babilon, scăldat de apele
fluviilor Tigru şi Eufrat, este probabil locul
unde s-a aflat Edenul. ,,Şi numele fluviului
al treilea este Tigru, care curge la răsăritul
Asiriei. Iar al patrulea fluviu este Eufratul...“ ( Biblia, Geneza 2,14 ).
Etimologia denumirii “Babilon” este din akkadianul “bav-ilim” sau “bav-il” care însemna
“Poarta zeului”, transformat mai apoi in grecescul “Babilon”. Totuşi numele este
deasemenea atrbuit turnului Babel, momentului în care este întemeiată cetatea, însemnând în
ebraică “încurcătură”. Biblia atribuie întemeierea cetaţii lui Nimrod, în timp ce mitologia
babiloniană însuşi zeului Marduk.
Marduk este zeul principal al babilonienilor, luând mai apoi numele de “Bel” sau „Baal”.
Zeii babilonieni erau însă mulţi, aşa de mulţi încât a fost nevoie sa îi sistematizeze. O reală
clasificare a lor a fost facută, zeii principali fiind grupaţi în triade, iar cei secundari erau
grupaţi în jurul celor principali. Un recensământ oficial din secolul al IX-lea î.Hr. a înregistrat
un numar de 65000 de zei. Practic, fiecare cetate şi fiecare sat îşi avea zeul său protector.
Spre deosebire de Egipteni a căror zei aveau o înfăţişare hibridă (jumătate om, jumătate
animal), zeii babilonieni erau antropomorfi.  Cerul era considerat doar al zeilor, în timp ce
sufletele oamenilor, după moarte, coborau în Arlau, regatul umbrelor, un loc al pedepsei şi
nicidecum al bucuriei. Concepţia despre păcat nu se limita doar la o stare de suflet, ci la o
posesie demonică. Jertfele pentru altar erau în general miei consideraţi a fi înlocuitorii
omului.
Dincolo de starea de păcat a poporului, cultura babilonienilor era una dezvoltată. Cladirile
impresionante şi grădinile suspendate, fac din Babilon una din cele mai dezvoltate culturi.
Defapt multe dintre popoarele vecine, inclusiv Asiria, le recunoştea superioritatea culturală.
Mesopotamia nu era bogata in resurse, Babilonul avea ca resurse grâul, uleiul şi textile.
Totuşi Babilonul era o atracţie pentru negustori care negociau pentru bogaţiile Babilonului.
 În tăbliţele descoperite la Abu Salabikh există dovezi că literatura babiloniană era deja
bine dezvoltată în perioada 2800-2500 î.Hr. Texte sumeriene erau copiate de scribi
babilonieni pentru păstrarea identitaţii culturale. Sunt aproximativ 50 de texte scrise, epopee
sau mituri, în limba akkadiană care tratează teme precum: creaţia, potopul, legendele unor
eroi etc. Deasemenea erau şi texte pe teme stiintifice precum:biologie, zoologie, astrologie,
etc.
 Istoria Babilonului începe cu o primă dinastie, despre care nu se ştiu foarte multe, plasată
de istorici între anii 2800-2400 î.Hr. În această perioadă sunt întemeiate primele cetăţi şi este
introdusă monarhia. După această perioadă, o puternică familie akkadiană sau sargonită,
denumită astfel dupa întemeietorul lor (Sargon), restaurează Babilonul şi înfiinţează o cetate
noua, Agade, construită în parte pe ruinele vechiului Babilon. În timpul acestei dinastii este
inventată o nouă tehnică de luptă, folosind arcul si săgeţi. Se pare că nepotul lui Sargon,
Naram-Sin, este primul suveran din Orient care şi-a comandat divinizarea.
“Pe vremea lui Shulgi din Ur (cca. 2000 î. Hr.), Babilonul a fost atacat şi apoi condus de
guvernatori (patensi) proveniţi din Ur.” După căderea cele de-a treia dinastii din Ur,
Babilonul preia controlul asupra mesopotamiei. Prima dinastie babiloniană este formată din
regi amoriti.“Odată cu instaurarea dinastiei amorite la Babilon, zidurile cetăţii au fost
restaurate în timpul lui Sumuabum. Acest rege amorit a întemeiat primul mare imperiu
babilonian în anul 1894 î.d. Hr.”(3)
Oraşul Babilon a obtinut dominaţia asupra Mesopotamiei sub conducerea celui de-al
şaselea conducător amorit al său, regele Hammurabi (1728-1686 î.Hr.). El a fost un rege
remarcabil, având un guvern centralizat şi instituind impozitarea, ce reuşesc să dea stabilitate
regiunii şi transformând statul în cea mai mare putere a Orientului Mijlociu. În timpul său s-a
elaborat şi celebrul Cod a lui Hammurabi, prima culegere, detaliată, de legi a antichităţii.
Pedepsele pentru încălcarea acestui cod erau de la biciuire la mutilare sau moarte prin tragere
în ţeapă, ardere sau înec. În prefaţa acestui cod, Hammurabi susţine că însaşi Maduk l-a
însărcinat cu scrierea acestuia.
La scurt timp după moartea lui Hammurabi, Vechiul Imperiu Babilonian a început să fie
atacat de inamici din exterior, precum hitiţii, elamiţii şi alte popare. Între aproximativ 1531 şi
1155, Babilonul a fost cucerit de către kassiţi.
Dinastia fondată de Kandis, kasiții au redenumit Babilonul Kar-Duniash și l-au stăpânit
timp de aproximativ 4 secole. Babilonia a pierdut teritoriul din Asia de Vest, marele preot
Ashur-Ubalit forţându-i pe babilonieni să îl recunoască rege al Asiriei şi readuce Asiria din
nou în atenţia celolalte popare. În ciuda pierderii de teritorii și reducerea evidentă a educației
și culturii, dinastia kasiților a fost dinastia cu cea mai lungă durată din Babilon. În anul cca.
1155 î.Hr., Babilonul este cucerit de Shutruk-Nahhunte, rege al Elamului, și a fost recucerit
câțiva ani mai târziu de către Nabucodonosor I, evenimente ce aparțin de colapsul epocii
bronzului.
În anul 1125 î. Hr. domnia revine în mâna dinastiilor native, prima fiind dinastia Isin. Un
reprezentant de seamă al aceste dinastii a fost Nabucodonosor I, primul rege, care a respins
cu succes atacurile elamitilor şi asirienilor. În cele din urmă Babilonul cade sub dominaţia
Imperiului Asirian.
În anul 729 î.Hr., în timpul celei de-a IX-a dinastii, Babilonul cade, cucerit fiind de
Imperiul Neo-Asirian condus de Tiglat-Pileser III.
“Caldeii, unul dintre triburile aramaice de origine semitică, au ajuns în sudul
Mesopotamiei în jurul anului 850 i.Hr. şi au contestat domnia asiriană din Babilon. Au ieşit
invingători, iar Nabopolassar (625-605 i.Hr.) a înfiinţat Noul imperiu Babilonian. Asirienii
au fost infrânţi în 612 î.Hr., după ce capitala Ninive de pe malul estic al Tigrului a fost
cucerită şi distrusă.”(4)
Lupta contra asirienilor continuă însă până în 609 î.Hr., datorită rămăşiţei rămase şi
ajutoarelor externe, conduse de regele Ashur-Ubalit II. Astfel Asiria se prăbuşeşte în ţărâna
istoriei.
 Întrucât Nabopolassar se considera moştenitor de drept al fostelor teritorii asiriene, nu a
putut permite lui Neco, regele egiptului, să rămână în posesia teritoriilor ocupate de acesta,
adică Mesopotamia de Nord, Siria şi Iuda. Astfel în 606 î.Hr. Nabopolassar a făcut pace cu
posesiunile sale din Mesopotamia, putând a se concentra acum pe ameninţările egiptene din
vest. Pentru că Nabopolassar era bătrân acum, încredinţează campania fiului său
Nabucodonosor II sau Nabucadneţar. Nabucadneţar se dovedeşte un ilustru conducător şi
strateg prin victorii decisive asupra Egiptului mai întâi la Carchemish pe Eufrat şi câteva
săptămâni mai târziu lângă Hamath în Siria. În vara anului 605 î.Hr. Nebucadneţar află vestea
morţii tatălui său, pe când se pregătea pentru invazia Egiptului, determinând întoarcerea în
Babilon pentru încoronare.
Domnia lui Nebucadneţar (605-562 î.Hr.) este marcată de luptele dintre Babilon şi Egipt,
iar mai apoi Palestina. Nebucadneţar atacase initial micul Regat a lui Iuda în 605 î.Hr., în
drum spre ţara Egiptului şi l-a constrâns pe Ioiachim, regele lui Iuda, să plătească tribut.
Deasemenea a luat o parte din tezaurul templului şi unii principi ca ostatici, precum Daniel şi
prietenii săi (Dan. 1:1-6). Iuda va fi încă odată prădat în 598 î.Hr. după ce Ioiachim refuză să
mai plătească tribut, tezaurul templului este luat iar (2 Cron 36:7), Ioiachim este pus în lanţuri
pentru a fi pedepsit la Babilon, dar moare înainte de a putea fi dus, şi 3 023 de evrei sunt
deportati (Ier. 52:28). Distrugerea Ierusalimului se va face cu zece ani mai târziu, în 587
î.Hr., în timpul lui Zedechia (2 Împ. 25:1,2), când zidurile sunt arse impreună cu templu până
la temelie.
Dintre orasele feniciene doar Tirul a putut rezista invaziei babiloniene. Timp de 13 ani a
luptat Nebucadneţar împotriva tirului fară a-l putea cucerii, cu excepţia părţii continentale.
Partea continentală este distrusă, dupa cum Ezechel a profeţit cu un an înainte, dar parte
insulară este asediată mulţi ani, până când Tirul s-a predat cu condiţia de a-şi păstra regele.
Din izvoarele istorice, externe bibliei, nu se ştie nimic despre ultimii şapte ani ai domniei
lui Nebucadneţar, însă cartea Daniel ne vorbeşte de o nebunie a împăratului.
Totuşi Nebucadneţar şi-a concentrat mare parte a resurselor şi forţelor sale pe ridicarea de
edificii impunătoare. Abiţia lui era să facă din capitala sa cea mai mare metropolă a lumii.
Cantitaţi uriaşe de bani au fost cheltuite pe constuctia de zidurim, temple, palate ş.a. încât
Nebucadneţar putea spune cu mândrie: “Nu este acesta Babilonul cel mare pe care mi l-am
zidit eu…spre slava maretiei mele?” (Dan. 4:30)
„A poruncit să se ridice în zona templelor din Babilon un pasaj pentru procesiuni şi
Poarta lui Iştar, acoperită cu plăci de faianţă colorată. Pasajul ducea spre un zigurat central
masiv.Grădinile suspendate  din palatul regal au devenit una dintre cele şapte minuni ale
lumii antice. Babilonul era de asemenea un centru mondial al ştiinţelor. Erau dezvoltate mai
ales astronomia, astrologia şi divinaţia.”(4)
Dupa lunga domnie a lui Nabucodonosor II, s-au succedat la tron mai mulţi împaraţi.
Primul a fost fiul său, imediat după moartea sa, Amel-Marduc (Evil-Merodac în scriptură),
care îl iartă pe Ioiachin şi îi acordă onoruri (Ier. 52:31-34) . Acesta este dat jos după numai
doi ani de către insurgenţi, care îl pun împarat pe cumnatul său Nergal-Sar-Usur. Înaintat în
vârstă, acesta moare după numai patru ani pe tron, urmat fiind de fiul său Labasi Marduc.
După două luni de la încoronarea acestuia, un grup de conspiratori reuşesc să îl omoare,
punând în continuare pe Nabonid.
Se pare că acest Nabonid a fost un ginere a lui Nebucadneţar, de aceea Daniel îl numeşte
pe Nebucadneţar tatăl lui Belşaţar.
Mezii deveniseră îndrazneţi în timpul împaraţilor slabi din-naintea lui Nabonid, ba chiar
au reuşit să cucerească Haranul. Astfel Nabonid considera că primă îndatorire a sa este
recâştigarea Haranului, lucru pe care l-a şi facut. Devotat cultului zeului luna Sin, acesta
reconstruieşte templul din Haran, deasemenea construieste mai multe temple în Ur, dar şi în
alte cetăţi.
 În 553 î.Hr. Nabonid se îmbolnăveşte în timp ce îşi conducea campania în partea de răsărit
a Palestinei şi îl cheamă pe fiul său Belşaţar, să preia conducerea în calitate de coregent. Se
poate înţelege astfel de ce Belşaţar, când a vrut să îl onoreze pe Danile i-a oferit lucul trei în
împărăţie, el însuşi fiind al doilea.
După însănătoşirea sa, Nabonid conduce o campanie îmotriva părţii de nord-vest a
Arabiei, pe care o si cucereşte, rămânând timp de mulţi ani îm partea aceasta, mai exact în
oaza Tema, unde construieste palate impresionante. Belşaţar a ramas însă, în continuare, în
Babilon.
În această perioadă un domnitor puternic se ridica, anume Cirus, regele Persan. Acesta
consideră că a venit timpul să confrunte regatul Babilonului şi o primă confruntare are loc la
Opis, pe Tigru unde Belşaţar îşi strânge armata, dar suferă o înfrângere ruşinoasă. Perşii au
fost în stare să înainteze până la Sippar, la 55 km de Babilon, locul în care se adăpostea acum
Belşaţar. Acesta, sigur pe fortificaţiile cetăţii, îşi petrece ultima noapte din viaţa sa distrându-
se împreuna cu prietenii şi concubinele sale. În anul 539 î. Hr. Babilonul cade, Belşaţar e
omorât, iar Nabonid, după o încercare eşuată de a fugii, se predă. Istoricul grec Herodot scrie
că Cirus a schimbat cursul râului pentru a putea intra în Babilon, cucerind apoi cetatea.

Încheiere
Două mari imperii ce se destramă în praful trecutului. Trecut ce nu mai reţine din acestea
decât fapte vagi. Totuşi acestea sunt de o deosebita importanţa în istoria vechilor civilizaţii ce
au pornit din Orient. Biblia deasemenea le conferă o importanţă deosebită, Dumnezeu
folosind aceste două popoare ca unealtă de îndreptare a poporului său, Israel.

Bibliografie:
1- Epopeea lui Tukulti-Ninurta
2-Site-ul „Cercetaţi scripturile”
3-Scribd
4-Istorii regăsite
Alte surse:
Wikipedia
Penfield- Ancient Mesopotamia
Ancient.eu
Monitorfg.ro
Mesopotamia.co.uk
Resursebiblice.ro
Civilizaţii şi tipare istorice- Neagu Djuvara