Genul epic

Vine din grecescul “epicos” sau “epos” care inseamna cuvant, modalitate de
zicere, ceea ce se exprima prin cuvant, discurs.
- genul care are modalitatea principala de expunere naratiunea ce se imbina
cu celelalte moduri de expunere: descriere, dialog, monolog, iar autorul
este prezent in opera implicit, dar si indirect prin personajele care participa
la actiune.
- in secolul XX, Paul Valery definea genul epic ca fiind: ”un poem ce
poate fi povestit”

Trasaturile genului epic:

- are o mare mobilitate spatiala si temporala ;
- pozitia naratorului poate varia: poate fi narator-personaj, personaj-narator,
dar si omniscient si omniprezent ;
- personajul poate sa faca analiza psihologica (Camil Petrescu, M. Eliade);
- are un numar mare de personaje (M. Sadoveanu “Fratii Jderi”)
- evoca actiunea ce se desfasoara sub imperiul logicii autorului, dar si al
personajului (Hortensia Papadat-Bengescu) ;
- un text narativ poate include alte texte narrative (“Hanul Ancutei”);
- naratiunea se desfasoara la persoana III sg (formula traditionala a
demiurgului omniscient si omniprezent), dar si la pers I sg (cand naratorul
se confrunta cu personajul - in epica moderna) ;
- personajul textului narativ are o mare mobilitate in timp si spatiu (“Fratii
Jderi”- primul volum intitulat ”Ucenicia lui Ionut”) ;
- textul se poate desfasura pe parcursul mai multor generatii;
- poate imbina formulele narative cu formule cinematografice: flash-back,
imagini panoramice, prim-planuri ;
- epica muta accentul de pe actiune pe analiza psihologica (personajul
gandeste, traieste, simte).

Basmul
-termenul = derivat din slava (basmi = nascocire,plasmuire) ;
-defineste o specie a epicii populare si culte in care se nareaza intamplarile fantastice ale
unor personaje imaginare aflate in lupta cu fortele raului ;
-basmul se incheie cu triumful binelui asupra raului ;
-povestea = realista;
-legenda = urmareste explicarea unor fenomene naturale sau istorice;
-snoava = scurta naratiune anecdotica.

1
 Basmele se pot clasifica in:

-fantastice (dominate de elementul miraculos) ;

-nuvelistice (mai apropiate ca si poveste de elementele realitatii concrete) ;
-animaliere (dezvoltate din vechile legende totemice).

Structura basmului

-formule initiale, mediane, finale ;

-procedee specifice ;
-transfigureaza realitatea pana la idealizare.

Basmul cult

- este o naratiune, o specie epica avand un caracter supranatural in care personajele de

cele mai multe ori miraculoase (zmei, zane, capcauni) sunt purtatoare de valori simbolice.
Caracteristic literaturii populare, basmul a intrat in atentia cititorului european
cult relativ tarziu prin culegerea de basme a fratilor Iacob si Wilhem Grimm. Cea mai
importanta caracteristica a basmului este stereotipia, ea permite clasificarea basmului in
functie de numarul de tipuri care sunt valabile universal si relativ reduse. In basmul
popular functiile personajelor sunt variate si fundamentale. Functia este o fapta savarsita
de personaj si bine definita din punctul de vedere al importantei sale in desfasurarea
actiunii. Dupa aceste functii, personajele se pot clasifica in:
1) raufacatori = cei care strica echilibrul, tulbura linistea familiei, aduc cu sine o
nenorocire etc.
2) Donatori (furnizori) sunt personajele intalnite intamplator de erou care ii
daruiesc acestuia un obiect miraculos ce-l ajuta la indeplinirea probelor.
3) Ajutoarele sunt personajele ce se pun la dispozitia eroului. Schema basmului
popular este relativ simpla. Eroul pleaca la drum pentru a indeplini o misiune,
este insotit de ajutoare si ajutat de furnizori, isi indeplineste misiunea,
revenindu-se la situatia initiala.
In Epoca Moderna locul basmului a fost luat de culegerile tip:
1) feerie: “Alice in Tara Minunilor”
2) Benzile desenate ce promoveaza eroii de tip Batman, Superman, Spiderman
etc.
3) Povestile de tip fantezie ce se aproprie de cele stiintifico-fantastice (Razboiul
stelelor)
In secolul nostru, se remarca o intoarcere la basmul cult prin cartile lui J. K. Rowling
“Harry Potter”, revenindu-se astfel la motivele copilului pierdut, al semnului, al luptei cu
raul.

Basmul presupune :
1) O formula initiala cliseu ce introduce cititorul in lumea miraculoasa
prezentata;
2) O situatie initiala de echilibru, plasata in atemporalitate si aspatialitate ;

2
 3) Evenimentul sau eroul (raufacator) ce strica echilibrul;
4) Alegerea eroului pentru restabilirea echilibrului initial ;
5) Probele la care este supus eroul pentru a restabili echilibrul ;
6) Aceste probe sunt trecute de erou cu ajutorul donatorilor;
7) Refacerea echilibrului initial prin triumful binelui asupra raului si rasplatirea
eroului (prin casatorie) ;
8) Formula finala cliseu ce scoate cititorul din universal fabulos prezentat.

Povestea lui Harap-Alb

de Ion Creanga

George Calinescu afirma : “Toata arta povestitorului, scutita principal de orice

observatie noua, sta in pateticul ori umorul demonstratiei, intr-un mod propriu de a taia
respiratia, de a amana deznodamantul, de a starni indignarea etica. E o arta foarte
apropiata de teatru si actorie, aproape inanalizabila, si se cheama darul de a povesti
[…]. Povestile lui Creanga, aici adevarate nuvele de tip vechi, aici naratiuni fabuloase,
sunt si ele dezvoltari ale unei observatii morale milenare. Povestea lui Harap-Alb este
un chip de a dovedi ca omul de soi bun se zareste sub orice strai si la orice varsta.”

Garabet Ibraileanu – “ In Povestea lui Harap-Alb scriitorul foloseste mijloacele

romanului. E vorba de un roman fantastic, cu eroi supranaturali, carora autorul le
imprumuta o viata omeneasca, si anume taraneasca, ii amesteca in mediul vietii de toate
zilele din Humulesti si-i trateaza pe picior de perfecta egalitate. »

Geneza:
« Povestea lui Harap-Alb » a aparut la 1 august 1877 in revista “Convorbiri
literare”. Pana in anul 1884 a fost tradusa in peste 26 de limbi ale lumii. G. Ibraileanu
afirma: “Povestea Harap-Alb este o adevarata epopee a poporului roman”.

Gen si Specie:
Apartine genului epic si este un bildungsroman (roman ce urmareste formarea
unei personalitati).
Tema:
Povestea este construita pe universala lupta dintre fortele binelui si ale raului.
Ideea:
Binele intotdeauna triumfa.
Compozitie:
Creanga construieste « Povestea lui Harap-Alb » pe modelul tipic al basmului,
insa ca noutate introduce proba in proba.
Motivele intalnite in “ Povestea lui Harap-Alb” sunt:
- motivul calatoriei - vazut ca drum initiatic;
- motivul probelor in proba;

3
- motivul imparatul fara urmasi (pe linie masculina);
- motivul mezinului etc.

George Munteanu spunea ca “Povestea lui Harap-Alb” este “Momentul de

sinteza prin excelenta a singularelor daruri de basmuitor modern cu care fusese inzestrat
naratorul”.
Vladimir Streinu afirma ca “Povestea lui Harap-Alb” se remarca prin “ritmul
trepidant al naratiunii, gigantismul viziunii si umor”.
Garabet Ibraileanu afirma: “Povestea lui Harap-Alb este o proiectie in fabulos a
lumii taranesti surprinsa intr-un stadium arhaic, organizata la modul Homeric, pe ginti,
o lume a razboinicilor, a vanatorilor, din care nu lipsesc profetii si poetii, traind in
conformitate cu legile scrise in obiceiuri si cu intelepciunea exprimata prin ziceri”.
Creanga prezinta in “Povestea lui Harap-Alb” imaginea unui popor inzestrat si
caracterizat prin intelepciune, ospitalitate, rabdare, vitalitate, prietenie, generozitate etc.
Tipul compozitional al basmului este cel circular (incepe si se termina cu
formulele initiale si finale cliseu).
Mijloacele compozitionale sunt: gradatia ascendenta, antiteza si paralela.
Tehnica compozitionala: este cea a contrapunctului.
Moduri de expunere: naratiunea, descrierea si dialogul.
Formule narative:
- basmul are formula narativa a demiurgului omniscient si omniprezent, naratiunea
desfasurandu-se la pers a III sg; insa naratorul are si interventii directe in text.
Personajele:
-sunt impartite in cele 2 categorii specifice basmului: personaje -pozitive si negative,
aflate intr-o continua lupta.
Harap-Alb pare a fi viteazul ideal “un june bun” desprins din colindele romanesti.
El demonstreaza afirmatia lui George Calinescu precum ca “Omul bun, de soi, se vadeste
sub orice vesmant”.
In esenta, Harap-Alb este un tanar neexperimentat ce porneste intr-o calatorie initiatica
menita sa-i formeze personalitatea.
De-a lungul acestei calatorii, el experimenteaza ipostaza de stapan, cat si pe cea de sluga.
Printr-un viclesug, Spanul reuseste sa-l pacaleasca facandu-l sa intre in fantana - aceasta
are o simbolistica aparte: in primul rand, schimbarea statutului social din fiu al craiului in
sluga prin “coborarea in lumea lui Hades”, iar in al doilea rand, fantana reprezinta si
mitul oglindirii: Harap-Alb trebuie sa devina sluga si sa se oglindeasca in sine insusi
pentru a-si intelege supusii in momentul guvernarii sale.
Harap-Alb este supus unor probe ce-i dau la iveala trasaturile sale de caracter:
bunatatea, generozitatea, ospitalitatea, intelegerea, mila fata de aproapele sau, capacitatea
de a se supune, dar si cea de a conduce, capacitatea de a pastra un secret etc.
Harap-Alb invinge la toate probele la care este supus datorita valorificarii
valorilor traditionale nescrise. De asemenea este ajutat atat de Sf. Duminica, cat si de cei
5 nazdravani ce in esenta reprezinta duhurile pamantului, dar si de albine, furnici si de
calul din tineretea tatalui sau.

Spre deosebire de basmele populare in care eroul principal poseda insusiri

fabuloase (are capacitatea de a se da de 3 ori peste cap si de a se metamorfoza), Harap-

4
Alb este un tanar taran humulestean, un om simplu, din popor. Numele sau, ca figura de
stil, este un oximoron : Harap = sclav negru, iar adjectivul “alb” sugereaza atat conditia
nobila a personajului, cat si puritatea sufletului sau.
Craiul - tatal lui Harap-Alb - este surprins de Creanga in ipostaza tatalui aflat intr-
o postura pedagogica, fiind intelept si cumpatat. Craiul « tace molcom  », disimulandu-si
intentiile, punandu-i la incercare pe fiii sai, vrand sa stie daca au depasit faza copilariei si
sunt pregatiti pentru viata, intrand in maturitate.
Craiul adopta o atitudine ironica si incearca sa-i supuna pe fiii sai unei probe,
stimulandu-le astfel curajul. Limbajul sau este plin de zicale intelepte precum “a umbla
de frunza frasinelui”, “a strica mancarea degeaba”, “a i se implini dorinta la Sfantul
Asteapta”, “apara-ma de gaini ca de caini nu ma tem”.
Craiul cunoaste capcanele vietii ca un experimentat, avertizandu-i in acest sens pe
fiii sai. Nu este intamplator faptul ca ii daruieste fiului sau inaintea calatoriei, pe langa
sfatul de viata, si blana de urs ce este simbolul totemic al razboinicilor.
Verde Imparat - este prezentat in antiteza cu fratele sau craiul: daca acesta din
urma este energic, experimentat, cumpatat, intelept, un razboinic vestit in tinerete, ajutat
de cai nazdravani si sfinte Duminici, fratele sau, Verde Imparat, este linistit, meditativ,
cotemplativ, este stapanul unei imparatii ce pare a fi un rai pe pamant plin de cerbi batuti
cu pietre nestemate, ursi ce pazesc salate minunate pe care imparatul le savureaza la
ospete alaturi de crai, imparati, dar si capetenii de oaste indragite.
Sfanta Duminica - apare intotdeauna in ipostaza unei batrane binefacatoare.
Reprezinta un personaj caracteristic societatii taranesti, humulestean. Sfanta Duminica
este femeia cu har ce-i dezvaluie lui Harap-Alb destinul sau si-l invata cum sa reuseasca
acolo unde fratii sai n-au izbandit. Ea executa ritualul initierii si marcheaza trecerea fiului
de crai de la adolescenta la maturitate. Ea ii cere lui Harap-Alb “sa nu fie slab de inger si
mai fricos ca o femeie”.
Fata imparatului Ros - este “o zgatie de fata” , sprintena si isteata ca o diavolita
“ce poarta lumea pe degete”. Este “un drac bucatica rupta din tata-sau in picioare, ba
inca si mai si”. Harap-Alb o vede ca fiind “tanara, frumoasa, plina de vino-ncoace, un
boboc de trandafir din luna maiu, scaldata in roua diminetii, dezmierdat de cele clintiri
raze ale soarelui, leganat de adierea vantului si neatins de ochii fluturilor”.
Imparatul Ros - este avar, aspru, morocanos, infumurat, mirandu-se ca niste
zdrenturosi au venit sa-i ceara fata . Este cel mai dur, dar si cel mai corect dintre
examinatorii lui Harap-Alb.
Uriasii - reprezinta duhuri ale pamantului, fiind ajutoarele hazlii ale lui Harap-
Alb. Ei reprezinta cel mai bine modul de a gandi si de a simti al taranului roman.
Spanul - intruchipeaza principiul raului ce supune prin viclenie si instaureaza
teroarea conducandu-se dupa principiul ca “cea mai mare parte a oamenilor sunt niste
dobitoace, ce trebuie tinute in frau”. Prin comportamentul sau, Spanul ilustreaza foarte
bine dictorul taranesc conform caruia se spune ca “Sa te fereasca Dumnezeu cand prinde
mamaliga coaja ». Spre deosebire de Harap-Alb, Spanul este de soi rau “vita de boz
rogoz”. Cand este “nepotul” Imparatului Verde, Spanul este arogant, violent, imperativ,
iar principiile sale politice sunt ” frica pazeste bostanaria”, “cand vezi ca mata face
mavazuri, s-o strangi de coada pana mananca mere padurete”.

5
Elemente folclorice

Cel mai important element folcloric intalnit atat in literatura romana, cat si in
literatura universala, este motivul incercarilor grele, alte motive specific folclorice sunt:
proba in proba, calatoria, demascarea impostorului, alegerea eroului prin probe, eroul este
de obicei mezinul familiei (aici intervenind cifra magica 3) ; elemente narative tipic
folclorice sunt: personajele fantastice (imparati, uriasi, Sfanta Duminica), personaje ce
sunt ajutoare sau donatori.

Originalitatea creatiei lui Creanga

Este determinata de cateva elemente:

1) Naratiunea - se desfasoara intr-un ritm alert, faptele fiind plasate in
atemporalitate si aspatialitate, naratorul povestind la pers III sg, dar avand si
interventii directe in text.
2) Fantasticul - Creanga surprinde la modul realist diferentierea psihologica a
personajelor sale fantastice pe care le autohtonizeaza prin gestica, mimica,
comportament tipic humulestean.
3) Nota comica - este data de elemente precum :
a) sotia sintactica - “sa traiasca 3 zile cu cea de alaltaieri”
b) ironia - “dar nu-i Imparatul Ros vestit prin partile acestea pentru bunatatea lui
nemaipomenita.  »
c) porecle - Buzila, Tapul cel ros.
d) zeflemeaua - “tare mi-esti drag: te-as vari in san, dar nu-ncapi de urechi”
e) diminutive cu valoare augmentativa - “atunci Gerila sulfa cu buzisoarele lui cele
iscusite”.
f) citate - “da-i cu cinstea, sa piara rusinea”.
g) portrete caricaturale
h) scene comice.
4) Eruditia paremiologica. Spre deosebire de creatorul popular, Creanga este un
scriitor erudit, iar in opera sa abunda zicerile, proverbele, zicatorile.
5) Limbajul - se identifica prin limbajul specific moldovenesc, cea mai importanta
caracteristica a limbajului crengist fiind oralitatea. Aceasta este realizata prin:
a) Interjectii - “mai, ce dracarie…o mai fi si asta?”
b) cuvinte onomatopeice - “Cand sa puna mana pe dansa, zbrrr…”
c) exclamatii - “ptiu, drace”
d) insiruirea de fraze ritmate, dar si versuri populare: - “ De-ar stii omul ce-ar pati,
dinainte s-ar feri!”
e) interogatii retorice: ”Ei, s-apoi saga va pare ?”
f) Exprimare locutionala - “Ma faceti din cal magar”
g) Limbajul afectiv - “mi ti-l insfasca”

6
h) Figurile de stil caracterizeaza prin absenta metaforelor - “luceste ca soarele”,
“curat ca un nebun”.