Malpraxisul

REFERAT LA
DREPT MEDICAL
 Malpraxisul

Raspunderea medicala
Malpraxisul

Cap. I. Notiuni generale privind malpraxisul medical

Din definitia data la art 642 din Legea nr. 95/2006 rezulta ca malpraxisul este eroarea
profesionala savarsita in exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de
prejudicii asupra pacientului, implicand raspunderea civila a personalului medical si a
furnizorului de produse si servicii medicale, sanitare si farmaceutice.
Prin personal medical se intelege medicul, medicul dentist, farmacistul, asistentul medical si
moasa care acorda servicii medicale.
Unitatile sanitare publice sau private, in calitate de furnizori de servicii medicale, raspund civil,
potrivit dreptului comun, pentru prejudiciile produse in activitatea de preventie, diagnostic sau
tratament, in situatia in care acestea sunt consecinta:
a) infectiilor nosocomiale( infectie dobandita de pacient in cursul spitalizarii pentru o alta
afectiune) cu exceptia cazului cand se dovedeste o cauza externa ce nu a putut fi controlata de
catre institutie;
b) defectelor cunoscute ale dispozitivelor si aparaturii medicale folosite in mod abuziv, fara a fi
reparate;
c) folosirii materialelor sanitare, dispozitivelor medicale, substantelor medicamentoase si
sanitare, dupa expirarea perioadei de garantie sau a termenului de valabilitate a acestora, dupa
caz;
d) acceptarii de echipamente si dispozitive medicale, materiale sanitare, substante
medicamentoase si sanitare de la furnizori, fara asigurarea prevazuta de lege, precum si
subcontractarea de servicii medicale sau nemedicale de la furnizori fara asigurare de raspundere
civila in domeniul medical.
Personalul medical contribuie la respectarea drepturilor fundamentale ale omului, consacrate in
art. 22 al Constitutiei Romaniei – dreptul la viata si dreptul la integritate fizica si psihica.
Exercitarea unei astfel de profesiuni se face respectand anumite normel deontologice si juridice.
Normele deontologice stabilesc minimum de morala specifica pentru exercitarea acestei profesii,
iar in masura in care incalcarea unora dintre aceste norme pericliteaza valori aparate de drept,
acestea din urma sunt reglementate ca si norme juridice.
Titlul XV al Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul Sanatatii reglementeaza raspunderea
civila a personalului medical si a furnizorului de produse si servicii medicale, sanitare si
farmaceutice.  Raspunderea civila delictuala este generata de obligatia civila de reparare a
 Malpraxisul

prejudiciului cauzat de o fapta ilicita. Codul civil reglementeaza la art. 998 – 999 raspunderea
civila delictuala pentru fapta proprie, iar la art. 1000 alin. 3 – raspunderea comitentilor
(persoanele care directioneaza, indruma si controleaza activitatea altei persoane) pentru faptele
prepusilor (persoanele care au obligatia de a urma indrumarile si directivele primite de la
comitent). In cazul in care, prin fapta ilicita, au fost incalcate si norme de drept penal, iar fapta
intruneste elementele constitutive ale unei infractiuni, in cauza este antrenata si raspunderea
penala a persoanei vinovate, alaturi de raspunderea civila.

Cap. II. Cadrul legal

In prezent, normele de deontologie medicala sunt cuprinse in Codul de deontologie medicala din
anul 2005, care in art. 3 consacra sanatatea omului ca fiind telul suprem al actului medical,
obligatia medicului constand in a apara sanatatea fizica si mentala a omului, in a usura
suferintele, in a respecta viata si demnitatea persoanei umane, fara discriminari in functie de
varsta, sex, rasa, etnie, religie, nationalitate, conditie sociala, ideologie politica sau din orice alt
motiv, in timp de pace, precum si in timp de razboi. Codul de deontologie medicala din anul 2005
respecta, in forma actuala, normele internationale in materie de deontologie medicala cuprinse in
Declaratia de la Geneva emisa in 1948 dupa Codul de la Nurnberg (1947) si amendata de catre
Asociatia Mondiala Medicala si in Codul International al Eticii Medicale.
Incalcarea unei norme deontologice, fara a produce vreun prejudiciu pacientului, poate atrage
raspunderea disciplinara a medicului, insa in situatia in care conduita culpabila a medicului are
drept rezultat producerea unei pagube pe seama pacientului, intervine raspunderea civila
delictuala pentru malpraxis.

Cap. III. Conditiile raspunderii pentru malpraxis

Pentru angajarea raspunderii juridice trebuie sa existe cumulativ o conduita ilicita, un prejudiciu,
legatura de cauzalitate intre conduita culpabila si rezultatul vatamator, vinovatie din partea
personalului medical si sa nu existe imprejurari sau cauze care inlatura raspunderea juridica. Cele
mai multe cazuri de malpraxis sunt comise cu forma de vinovatiei a culpei, asta nu  exclude insa
ca fapta ilicita sa poata fi comisa si cu forma de vinovatie a intentiei.
In doctrina se face distinctia intre culpa comisiva:manifestata in cadrul unei actiuni inadecvate
prin imprudenta, nepricepere sau stangacie, culpa omisiva manifestata in cadrul unei inactiuni
prin neexecutarea unei actiuni necesare, culpa “in eligendo” constand in alegerea gresita a unor
 Malpraxisul

proceduri medicale ori in delegarea unei personae necompetente si culpa “in vigilando” constand
in nesolicitarea unui ajutor, prin neinformare etc.
Pentru o mai buna stabilire a formei de vinovatiei este foarte important a se face distinctia intre
fapta comisa prin eroare si fapta comisa din greseala. Eroarea este determinata de situatii ca
evolutia complicata a unei boli ori simptomatologia atipica, situatii in care orice medic ar fi
procedat in aceeasi maniera. Greseala presupune nerespectarea unor norme de comportament
profesional pe care un medic cu aceeasi capacitate profesionala, in aceleasi conditii, le-ar fi
respectat. Spre deosebire de greseala, eroarea apare in ciuda bunei-credinte si a constiinciozitatii
medicului.  Potrivit prevederilor Legii nr. 95/2006, personalul medical raspunde civil pentru
prejudiciile produse din eroare, care includ si neglijenta, imprudenta sau cunostinte medicale
insuficiente in exercitarea profesiunii, prin acte individuale in cadrul procedurilor de preventie,
diagnostic sau tratament.
De asemenea, raspunderea civila este atrasa si pentru prejudiciile ce decurg din nerespectarea
reglementarilor legale privind confidentialitatea, consimtamantul informal si obligativitatea
acordarii asistentei medicale, ori in cazurile in care personalul medical isi depaseste limitele
competentei, cu exceptia cazurilor de urgenta in care nu este disponibil personal, medicul cu
competenta necesara.
Legea nr. 95/2006 reglementeaza in art. 643 limitarea raspunderii civile, in sensul ca toate
persoanele implicate in actul medical defectuos vor raspunde proportional cu gradul de vinovatie
al fiecareia. alineatul 2 al acestui text de lege consacra cauzele care inlatura raspunderea civila
pentru malpraxis, respectiv faptul ca personalul medical nu este raspunzator pentru prejudiciile
produse in exercitarea profesiunii in situatia in care acestea se datoreaza conditiilor de lucru,
dotarii insuficiente cu echipament, infectiilor nosocomiale, efectelor adverse, complicatiilor si
riscurilor in general acceptate ale metodelor de investigatie si tratament, viciilor ascunse ale
materialelor sanitare si in cazul in care actioneaza cu buna-credinta in situatii de urgenta, cu
respectarea competentei acordate.
Alaturi de personalul medical angajat, raspund si unitatile sanitare, in calitate de furnizori de
servicii medicale, pentru prejudi ciile produse pacientilor ca urmare a serviciilor prestate,
generate de viciile ascunse ale echipamentelor medicale, ale substantelor medicamentoase si ale
materialelor sanitare ori generate de furnizarea necorespunzatoare a utilitatilor. In activitatea sa,
medicul trebuie sa aiba in vedere si sa evalueze si cele mai mici riscuri, actionand cu mare
prudenta. In acest sens, in Legea nr. 95/2006 a fost introdus la Titlul XV si capitolul III –
“Acordul pacientului informat”, care statueaza obligativitatea obtinerii acordului scris al
pacientului ce urmeaza a fi supus la metode de preventie, diagnostic si tratament cu potential de
risc, dupa o prealabila informare a pacientului cu privire la diagnosticul, natura si scopul
 Malpraxisul

tratamentului, la riscurile si consecintele tratamentului propus, la alternativele viabile de

tratament, la riscurile si consecintele lor, la prognosticul bolii fara aplicarea tratamentului.
Conform art. 656 din Legea nr. 95/2006 se are in vedere obligativitatea incheierii de catre
personalul medical a unei polite de asigurare in caz de raspunde civila profesionala pentru
prejudiciile cauzate pron acte medicale, aceasta polita de asigurare fiind o conditie obligatorie la
angajare. Asiguratorul ofera despagubiri pentru prejudiciile pe care asiguratorul le-a cauzat si este
obligat la a le acoperi cu titlul de dezdaunare si cheltuieli de judecata ale persoanei prejudiciate
de catre parsonalul  medical culpabil.

Cap. IV. Aspecte procedurale

Pentru stabilirea cazurilor de raspunde civila a personalului medical in baza art. 668 din Legea nr.
95/2006, la nivelul fiecarei autoritati publice judetene sau a municipiului Bucuresti se constituie o
comisie de monitorizare ce este competenta pentru cazurile de malpraxis, ce trebuie sesizata  de
catre o persoana pagubita printr-un act medical, ori de catre mostenitorii sai, in caz de deses. Din
lista judeteana a expertilor prin tragere la sorti se desemneaza  un expert sau un grup de experti,
in caz de o mai mare complexitate, pentru a efectua un raport asupra  cazului. Acestia au obligatia
cai in maxim 30 de zile sa inainteze un raport comisiei, aceasta urmand ca in maxim 3 luni de la
sesizare sa adopte o decizie asupra cazului. Decizie prin care aceasta comisie stabileste daca este
sau nu un caz de malpraxis in cauza si comunica aceasta decizie in termen de 5 zile 
calendaristice tuturor persoanelor implicate. Persoanele nemultumite de decizia data de comisie
pot face contestatie in termen de 15 zile de la dat comunicarii deciziei.
Potrivit art. 637 alin.2 din Legea nr. 95/2006  persoanele ce au fost prejudiciate printr-un act de
malpraxis medical se pot adresa instantelor civile de judecata, dupa parcurgerea procedurii
stabilirii cazului de malpraxis in termen de 3 ani de la data prejudiciului. Art. 673 din Legea
95/2006 a fost atacat la Curtea Constitutionala de un grup de 37 de senatori ca fiind
neconstitutional, sustinanduse ca acest text de lege constavine prevederilor art. 126 alin. 6 din
Constitutie, ce se refera la controlul judecatoresc al actelor administrative. Curtea
Constitutioanala, prin decizia nr.298/2006 a respins exceptia de neconstitutionalitate a Legii prin
reforma in domeniul Sanatatii, motivand  ca acest text de lege nu reglementeaza compententa
instantelor de drept comun si nici competenta instantelor de contencios administrativ, ci prevede
dreptul de a contesta orice decizie a comisiei la instantele de judecata. De asemenea, alin.2 din
art. 673 din lege constituie o garantie legala a liberului acces la justitie, potrivit dreptului comun.
S-a mai constat ca prin lege nu s-a reglementat o jurisdictie special administrativa, ci doar s-a
 Malpraxisul

infintat o comisie de monitorizare si competanta profesionala pentru cazurile de malpraxis, care

nu desfasoara o activitate jurisdictionala, ci doar una de control si expertiza profesionala.
Prin urmare putem trage concluzia ca procedura de stabilire a cazurilor de malpraxis nu
impiedica liberul acces la justitie, iar pacientii nemultumiti de modul de exercitare ar actului
medical pot sesiza, pe langa Colegiul Medicilor sau Comisia de malprazis, si instantele civile sau
penale atunci cand doresc tragerra la raspunderea civila sau penala  a celor responsabili de culpa
medicala. Actiunea in instanta penala, se face fara ca reclamantul sa plateasca taxa de timbru,
aceasta avand loc doar cand actiunea prin care s-a cauza un prejudiciu constituie o infractiune.
Conform Codului Penal plangerea in cazul vatamarii corporale poate fi introdusa in termen de 2
luni din ziua in care persoana vatamata a stiut cine este vatamatorul, infractiunea de vatamare
corporala este definita in conformitate cu dispozitiile Codului penal drept fapta prin care s-a
pricinuit integritatii corporale sau sanatatii o vatamare care necesita pentru vindecare ingrijiri
medicale de cel mult 60 de zile. In cazul vatamarilor corporale grave (atunci cand sunt necesare
mai mult de 60 de zile de ingrijiri medicale sau fapta a avut ca urmare pierderea unui simt sau
organ, incetarea functionarii acestora, o infirmitate permanenta fizica ori psihica, slutirea, avortul,
ori punerea in primejdie a vietii persoanei) sau in cazul in care a intervenit decesul pacientului,
termenele de prescriptie sunt cele generale prevazute de Codul penal. In cazul in care cand
reclamantul doreste doar obtinerea unor despagubiri va trebui sa se adreseze instantei civile in
termen de 3 ani de la data savarsirii prejudiciului.  iar cand actiunea este deschisa pe latura civila,
taxa de timbru se stabileste in functie de cuantumul despagubirilor solicitate, potrivit Legii
nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel:
a) pana la valoarea de 39,00 lei: 2 lei
b) intre 39,01 lei si 388,00 lei : 2 lei + 10% pentru ce depaseste 39 lei
c) intre 388,01 lei si 3.879,00 lei: 37 lei + 8% pentru ce depaseste 388 lei
d) intre 3.879,01 lei si 19.395,80 lei: 316 lei + 6% pentru ce depaseste 3.879 lei
e) intre 19.395,01 lei si 38.790,00 lei: 1.247 lei + 4% pentru ce depaseste 19.395 lei
f) intre 38.790,01 lei si 193.948,00 lei: 2.023 lei + 2% pentru ce depaseste 38.790 lei
g) peste 193.948,00 lei: 5.126 lei + 1% pentru ce depaseste 193.948 lei

Cap. V. Raspunderea disciplinara forma complementara de raspundere pentru malpraxis

In statul medicilor din Romania (CMR) abaterea disciplinara este definita ca fapta savarsita cu
vinovatie prin care se incalca juramantul depus, legile si regulamentele specifice profesiei de
medic, Codul Deontologic, prevederile prezentului Statut, deciziile obligatorii adoptate de
Colegiul Medicilor din Romania precum si orice alta fapta savarsita in legatura cu profesia sau in
 Malpraxisul

afara acesteia, care este de natura sa prejudicieze onoarea si prestigiul profesiei sau a corpului
profesional.
In cadrul fiecarui colegiu teritorial se organizeaza si functioneaza comisia de disciplina,
independenta de conducerea colegiului, care judeca in complete de 3 membri, abaterile
disciplinare a medicilor inscris in acel colegiu. La nivelul Colegiului Medicilor din Romania se
organizeaza si functioneaza Comisia superioara de disciplina, independenta de conducerea
colegiului, care judeca in complete de 5 membri, contestatiile formulate impotriva deciziilor
comisiilor de disciplina teritoriale. Aceasta actiune poate fi pornita in termen de 6 luni de la data
savarsirii faptei sau cand s-a cunoscut prejudicial. Plangerea se adreseaza colegiului a carui
membru este medicul ce se considera a fi savarsit prejudiciul. Plangerea se va depune personal
sau prin mandat cu procura ori poate fi trimisa prin scrisoare recomandata cu confirmare de
primire. Nu se vor inregistra plangerile trimise prin fax ori depuse sau trimise in copii. Primind
sesizarea, biroul consiliului decide declansarea sau nu a procedurii disciplinare. De asemenea,
biroul consiliului se poate sesiza si dispune inceperea unei anchetei disciplinare si din oficiu. In
baza deciziei biroului consiliului de declansare a procedurii disciplinare, comisia de jurisdictie va
informa medicul impotriva caruia s-a formulat plangerea, comunicandu-i o copie a plangerii, si ii
va comunica acestuia termenul pana la care poate depune in scris apararile sale si termenul la
care se poate prezenta pentru a fi audiat si a formula toate apararile pe care le considera utile.
Dupa cercetarea faptei de catre comisia de jurisdictie profesionala, dosarul disciplinar insotit de
propunerea de sanctionare sau de stingere a actiunii disciplinare se inainteaza comisiei de
disciplina a colegiului. Actiunea disciplinara in fata comisiei de disciplina se sustine de catre
comisia de jurisdictie profesionala.
Dupa audierea medicului impotriva caruia s-a pornit actiunea disciplinara, eventual a unor
specialisti in domeniu, a martorilor si a persoanei care a facut plangerea, comisia de disciplina
stabileste printr-o decizie una dintre urmatoarele solutii:
a.  stinge actiunea disciplinara daca fapta nu constituie abatere disciplinara;
b.  aplica o sanctiune disciplinara;
c. stinge actiunea disciplinara daca persoana care a facut plangerea, desi anuntata, in mod
nejustificat nu se prezinta la audierea fixata de comisia de disciplina sau nu-si precizeaza in scris
pozitia fata de solicitarile comisiei de disciplina ori nu se prezinta la expertiza dispusa in cauza.
In cazul in care se aplica o sanctiune disciplinara se va aplica una din urmatoarele sanctiuni:
-mustrare;
-avertisment
-vot de blam (reprezintă o sancţiune prin care o colectivitate organizată îşi arată dezaprobarea
faţă de o faptă nedemnă a unui membru al ei )
 Malpraxisul

-amenda de la 100 lei la 1500 lei. Plata amenzii se va face in termen de 30 de zile de la data
ramanerii definitive a hotararii disciplinare. Neachitarea in acest termen atrage suspendarea de
drept din exercitiul profesiei, pana la achitarea sumei;
-interdictia de a exercita profesia ori anumite activitati medicale pe o perioada de la o luna la un
an;
- retragerea calitatii de membru al Colegiului Medicilor din Romania.
La aceste sanctiuni se poate prevedea, dupa caz, obligarea celui sanctionat la efectuarea unor
cursuri de perfectionare sau de educatie medicala, ori alte forme de pregatire profesionala.
Sanctiunile pentru malpraxis sunt diferite de la caz la caz. Se poate primi doar o mustrare sau se
poate retrage dreptul de libera practica. In cazuri grave, cand se ajunge moartea pacientului,
personalul medical poate fi acuzat de omor din culpa si sa fie condamnat la inchisoare cu sau fara
suspendare si la plata unor daune morale pentru rudele decedatului.

Cap. VI. Scurta analiza a prevederilor speciale ale legii numarul 95/2006 si  a codului
deontologic medical

Legea numarul 95/2006 a suferit dealungul timpului diverse modificari ulterioare ce au dus la o

mai buna reglementare in domeniul practicilor medicale. In articolele 4 si 5 al codului
deontologic al medicilor se prevede ca in exercitarea profesiei sale, medicul acorda prioritate
intereselor pacientului, care primeaza asupra oricăror alte interese si ca    este obligat sa respecte
drepturile fundamentale ale omului şi principiile etice în domeniul biomedical. Iar in articolul 10
si 11 se prevede ca medicul nu va garanta vindecarea afectiunii pentru care pacientul i s-a adresat
si  ca in activitatea medicală ce se desfăşoară în echipa (secţii de spital, proces de învăţământ
medical tip rezidentiat), răspunderea pentru actele medicale aparţine şefului echipei, în limitele
atribuţiilor administrative de coordonare, şi medicului care efectuează direct actul medical, în
limitele competenţei sale profesionale şi rolului care i-a fost atribuit de şeful echipei.
Un alt articol foarte important in opinia mea este art.13 din acelasi cod deotologic ca prevede ca
exprimarea consimţământului informat al pacientului pentru tratament nu inlatura
responsabilitatea medicului pentru eventualele greşeli profesionale. Aceste dandu-si
consintamantul pentru vindecare si pentru eventuale riscuri aparute datorita dificultatii
tratamentului nu si pentru inlaturarea raspunderii profesionale a medicului pentru greseli pe care
medical era obligat sa nu le comita.
O alta problema ce ar putea fi pusa in discutie o regasim in art.14- 17 ce reglementeaza secretul
profesional al medicului, fac obiectul secretului profesional tot ceea ce medicul, în timpul
 Malpraxisul

exercitării profesiei sale, a aflat direct sau indirect în legatura cu viata intima a bolnavului, a
familiei, a apartinatorilor, precum şi probleme de diagnostic, prognostic, tratament, diverse
circumstanţe în legatura cu boala. Secretul profesional persista şi după terminarea tratamentului
sau decesul pacientului. In opinia mea am putea pune problema daca incalcarea acestei obligati
etice a medicului ar putea cauza raspunderea pentru malpraxis a acestuia daca pacientul face
dovada ca prin aceasta incalcare a fost prejudiciat moral, in art.642 din legea 95/2006 nu se
specifica in mod clar daca prejudicial suferit de catre pacient trebuie sa fie fizic, din aceasta
nespecificare am putea trage concluzia daca prejudicial nu poate fi si moral, la acest prejudiciu
ajungandu-se prin incalcarea de catre medic a secretului profesional. In articolele 21-24 se
specifica obligatia medicul de a nu trata un pacient fără a-l examina medical în prealabil,
personal. Numai în cazuri excepţionale, de urgenta sau în cazuri de forta majoră (îmbolnăviri pe
nave maritime aflate în mers, pe avioane în zbor, locuri inaccesibile sasu în timp util) se vor da
indicaţii de tratament prin mijloace de telecomunicaţii, iar daca în urma examinării sau în cursul
tratamentului medicul considera ca nu are suficiente cunoştinţe ori experienta pentru a asigura o
asistenta corespunzătoare, va solicita un consult, prin orice mijloace, cu alţi specialişti sau va
indruma bolnavul către aceştia iar in caz de pericol de moarte iminent, medicul va rămâne lângă
pacient atât timp cat este nevoie de ajutorul lui profesional.
O alta prevedere ce consider ca ar trebui pusa in discutie ar fi cea din art. 32 din codul
deontologic ce prevede ca medicul poate refuza acordarea de îngrijiri de sănătate din motive
personale sau profesionale temeinice, indrumand pacientul spre alte surse de îngrijire medicală,
cu excepţia situaţiilor de urgenta. Medicul este obligat sa pună la dispoziţie confratelui care preia
pacientul toate informaţiile medicale referitoare la caz. Trebuie sa ne gandim pentru ce motive
medicul care dreptul de a refuza acordarea de ingrijiri medicale pacientului, unul dintre acestea ar
fi acela ca medicul nu se simte pregatit profesional sau emotional pentru o interventie, spre
exemplu in cazul unei interventii dificile pe cord. Insa in cod nu se specifica o limita a acestui
drept de a putea refuza pacientul.
In art. 53- 57 ale codului pus in discutie se reglementeaza ca medicul trebuie sa dea dovada de
diligenta maxima în stabilirea diagnosticului, tratamentului adecvat şi în evitarea complicatiilor
previzibile la pacientul aflat în îngrijirea si ca prescripţiile medicale trebuie formulate cat mai
clar, medicul asigurându-se ca a fost înţeles complet de către bolnav şi anturajul acestuia,
mergand pana la încercarea de a supraveghea executarea tratamentului. Din momentul în care a
răspuns unei solicitări, medicul este automat angajat moral sa asigure bolnavului în cauza îngrijiri
constiincioase şi devotate, inclusiv prin trimiterea pacientului la o unitate medicală sau la un
specialist cu competente superioare.
 Malpraxisul

Consintamantul ce trebuie dat de pacient inaintea efectuarii tratamentului, atunci cand este
posibil, este un al lucru foarte important pentru desfasurarea corecta a actului medical,
consintamant de ce este reglementat in art. 58-63 pentru orice intervenţie medicală diagnostica
sau terapeutică este necesar consimţământul informat al pacientului, acesta  va fi dat după
informarea pacientului asupra diagnosticului, prognosticului, alternativelor terapeutice, cu
riscurile şi beneficiile acestora. consimţământul va aparţine reprezentanţilor legali. Dacă medicul
curant apreciază ca decizia reprezentantului legal nu este în interesul pacientului, se constituie o
comisie de arbitraj de specialitate pentru a evalua cazul şi a lua decizia. În situaţii de urgenta,
când este pusă în pericol viata pacientului, iar acesta nu îşi poate exprima vointa şi rudele sau
reprezentanţii legali nu pot fi contactati, consimţământul este implicit, iar medicul va face tot
ceea ce este posibil pentru salvarea pacientului, urmând ca informarea acestuia sa se facă ulterior.
Prognosticul grav va fi impartasit pacientului cu prudenta şi tact, ţinându-se cont de starea psihică
a acestuia. Prognosticul va fi dezvaluit şi familiei doar dacă pacientul consimte la aceasta. În
cazul în care se considera ca dezvaluirea prognosticului infaust va dăuna pacientului sau atunci
când acesta nu doreşte sa afle, prognosticul poate fi dezvaluit familiei. Prevederi legate de
consintamant pot fi regasite si in legea nr.95/2006 acestea fiind asemanatoare cu cele prezentate
pana acum.
Indatoririle medicilor cu privire la actele medicale nu le ragasim doar in codul deontologic,
acestea pot fi regasite si in legea 95/2006, in art. Art. 642 ni se spune ca personalul medical
raspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ si neglijenta, imprudenta sau
cunostinte medicale insuficiente in exercitarea profesiunii, prin acte individuale in cadrul
procedurilor de preventie, diagnostic sau tratament si ca raspunde civil si pentru prejudiciile ce
decurg din nerespectarea reglementarilor prezentului titlu privind confidentialitatea,
consimtamantul informat si obligativitatea acordarii asistentei medicale. Personalul medical
raspunde civil pentru prejudiciile produse in exercitarea profesiei si atunci cand isi depaseste
limitele competentei, cu exceptia cazurilor de urgenta in care nu este disponibil personal medical
ce are competenta necesara. Tracand o concluzie putem observa ca pentru a se atrage raspunderea
medicului aceste trebuie sa actioneze in actul medical din neglijenta sau printr-o slaba pregatire a
acestuia si doar in indatoririle sale sau prin depasirea acestora, in actul profesional. Spre
exemplul cadrul medical care in desfasurarea unui tratament a depus toate diligentele spre
vindecarea pacientului, nu a reusit vindecarea sau s-a produs decestul acestuia datorita starii
grave in care se afla acesta, nu atrage raspunderea pentru malpraxis a acestuia si nici pe cea civil
delictuala. Exista insa si alte  cazuri care il pot exonera pe medic de raspunderea unei prejudiciu
creat in actul medical cand acestea se datoreaza conditiilor de lucru, dotarii insuficiente cu
echipament de diagnostic si tratament, infectiilor nosocomiale, efectelor adverse, complicatiilor si
 Malpraxisul

riscurilor in general acceptate ale metodelor de investigatie si tratament, viciilor ascunse ale
materialelor sanitare, echipamentelor si dispozitivelor medicale, substantelor medicale si sanitare
folosite.
Raspunderea civila pentru prejudiciile create pot reveni si unitatilor sanitare publice sau private,
furnizoare de servicii medicale, si producatorii de echipamente si dispozitive medicale, substante
medicamentoase si materiale sanitare raspund potrivit legii civile pentru prejudiciile produse
pacientilor in activitatea de preventie, diagnostic si tratament, generate in mod direct sau indirect
de viciile ascunse ale echipamentelor si dispozitivelor medicale, substantelor medicamentoase si
materiale sanitare, in perioada de garantie/valabilitate, conform legislatiei in vigoare, aceasta
fiind insa o raspundere pe temeiul dreptului comun.
In mare parte prevederile regasite in codul deontologic al medicilor sunt asemanatoare cu ele
prevazute si in legea 95/2006, aceasta din urma fiind adoptata in confomitate cu codul
deontologic ce era deja in viguare la adoptarea legii, aceasta oferindu-i un caracter imperativ
codului pentru ca acesta sa poata atrage si raspunderea civil delictuala si in unele cazuri si pe cea
penala si nu doar pe cea disciplinara impusa de colegiul medicilor.
In finalul subcapitolului as dori sa va vorbesc despre prevederile ce reglementeaza asigurarea
obligatorie de raspundere civila profesionala pentru medici, farmacisti si alte persoane din
domeniul asistentei medicale ce le putem regasi in prezenta lege in cap. V art.  656-694.
Asiguratorul acorda despagubiri pentru prejudiciile de care asiguratii raspund, in baza legii, fata
de terte persoane care se constata ca au fost supuse unui act de malpraxis medical, precum si
pentru cheltuielile de judecata ale persoanei prejudiciate prin actul medical. Asigurarea
obligatorie face parte din categoria B clasa 13 de asigurari de raspundere civila si va cuprinde
toate tipurile de tratamente medicale ce se efectueaza in specialitatea si competenta profesionala a
asiguratului si in gama de servicii medicale oferite de unitatile de profil. Despagubirile se acorda
pentru sumele pe care asiguratul este obligat sa le plateasca cu titlu de dezdaunare si cheltuieli de
judecata persoanei sau persoanelor pagubite prin aplicarea unei asistente medicale neadecvate,
care poate avea drept efect inclusiv vatamarea corporala ori decesul. In caz de deces,
despagubirile se acorda succesorilor in drepturi ai pacientului care au solicitat acestea.
Despagubirile se acorda si atunci cand asistenta medicala nu s-a acordat, desi starea persoanei sau
persoanelor care au solicitat sau pentru care s-a solicitat asistenta medicala impunea aceasta
interventie, acestea incluzand si eventualele cheltuieli ocazionate de un proces in care asiguratul
este obligat la plata acestora; cheltuielile de judecata sunt incluse in limita raspunderii stabilita
prin polita de asigurare.
Despagubirile se pot stabili pe cale amiabila, in cazurile in care rezulta cu certitudine raspunderea
civila a asiguratului. In cazul in care partile – asigurat, asigurator si persoana prejudiciata – cad
 Malpraxisul

de acord sau nu, este certa culpa asiguratului, despagubirile se vor plati numai in baza hotararii
definitive a instantei judecatoresti competente.

Cap. VII. Jurisprudenta

23 iunie 2008

Condamnat pentru malpraxis

Un chirurg din Brăila a fost condamnat la doi ani închisoare şi şi-a prierdut dreptul de a profesa,
după ce instanţa l-a găsit vinovat pentru uciderea din culpa a unei paciente. Incidentul a avut loc în 1997,
la Spitalul Sfântul Spiridon din Brăila iar femeia a murit în urma unei injecţii prescrise de medicul Florea
Găgeanu. Pacienta a fost internată cu colică biliară, ciroză hepatică, hernie de disc si tulburări
neuromotorii. În perioada spitalizării a făcut o infecţie din cauza unei injecţii cu calmant, prescrisă de
medicul Florea Găgeanu.Dosarul a fost judecat mai întâi la Judecătoria Brăila, care l-a găsit nevinovat pe
medic. Procurorii au făcut recurs şi în cele din urmă Curtea de Apel Galaţi l-a condamnat pe Florea
Găgeanu.Decizia Curtii de Apel Galati este definitiva şi irevocabilă şi a fost pusă în aplicare imediat.
Medicul Florea Găgeanu a fost obligat şi la plata unei despăgubiri de 500 de milioane de lei şi i-a fost
interzis dreptul de practică. Cu toate aceste el nu va face nici o zi de închisoare, deoarece s-a încadrat în
prevederile legii 543 din 2002, prin care au fost graţiate toate pedepsele cu închisoarea de până la cinci
ani.

Cap. VIII. Concluzii

Reglementarile privind malpraxisul sunt necesare in viata de zi cu zi deoarece inspira oamenilor

de rand o mai buna incredere in sistemul medical din Romania, o incredere ca aceste practici
medicale in care ei isi pun spirant si care se repercuteaza asupra integritatii corporale si vietii
pacientilor se desfasoara in mod corect.
In final ca titlu de concluzie as dori sa va prezint una din parerile unei personalitati de faza in
domeniul medical cu privire la raspunderea pentur malpraxis.
 Malpraxisul

Bibliografie:

1. http://www.aafdutm.ro
2. http://www.cnas.ro/legislatie/raspunderea-civila-a-personalului-medical
3. http://www.pharma-business.ro/juridic/raspunderea-juridica-pentru-malpraxis.html
4. Prof. Ion Turcu, Dreptul sanatatii. Frontul comun al medicului si al juristului, ed.Walters
Kluver, Bucuresti, 2010.