DREPT CONSTITUȚIONAL

SUBIECTE EXAMINARE

CURSUL I
1. Definiți conceptul de drept.
Etimologic, cuvântul românesc ”drept” derivă din latinescul ”directus”, cu
sensul de drept, de-a dreptul, in linie dreaptă. Cu aceeași semnificație, conceptul de
”drept” este întâlnit și în alte limbi de sorginte latină: droit – franceză, diritto –
italiană, derecha – spaniolă.
Romanii foloseau pentru ceea ce numim în prezent ”drept” un alt cuvânt, și
anume ”jus”, care provine, potrivit unor autori, de la ”jubere” (a porunci), iar, potrivit
altor autori, de la sanscritul ”ju” (legătură), dreptul fiind ceea ce leagă pe toată
lumea.
Din perspectivă juridică, termenul ”drept” are următoarele sensuri principale:
a. ȘTIINȚĂ DESPRE DREPT – ansamblul de idei, noțiuni, categorii și
principii care explică domeniul social al dreptului și prin intermediul
cărora acesta poate fi explicat;
b. DREPT OBIECTIV – ansamblul normelor de conduită care guvernează
societatea organizată și a cărui respectare este asigurată, dacă este
necesar, de forța de coerciție a autorității publice;
c. DREPT POZITIV – totalitatea normelor juridice active (în vigoare)
dintr-un stat, ca drept aplicabil imediat și continuu, obligatoriu și
susceptibil de a fi adus la îndeplinire prin coerciția etatică, exercitată
de organe special abilitate;
d. DREPT SUBIECTIV – prerogativele unui subiect de drept de a avea o
conduită sau de a pretinde o asemenea conduită celorlalți, în scopul
valorificării sau apărării unui anume interes, în cadrul unui raport
juridic concret;
e. DREPT MATERIAL – totalitatea normelor juridice care reglementează
raporturile juridice din diferite sfere ale relațiilor sociale;
f. DREPT PROCESUAL – totalitatea normelor care reglementează
procedura de judecată a litigiilor și modul de executare a hotărârilor
pronunțate, mai precis procedura de aplicare a dreptului material.
Dreptul este, în esență, un fenomen social, găsindu-și rațiunea de a fi în
reglementarea relațiilor interumane.

2. Enunțați și caracterizați pe scurt factorii de configurare a dreptului.

Cadrul natural → mediul natural în care se dezvoltă existența umană și este
constituit din factori geografici, biologici, fiziologici și demografici;
Cadrul socio-politic → se manifestă prin intermediul factorilor politici,
respectiv statul, partidele politice, grupurile de interese, grupurile de presiune; de
asemenea, nu trebuie neglijat nici factorul economic, și nici politica exercitată de stat;
Factorul uman → zona centrală de interes pentru legiuitor.
3. Enunțați trei trăsături caracteristice ale familiei juridice de tradiție romanică.
În primul rând, existența dreptului scris, precum și divizarea dreptului în public
și privat, și elaborarea constituțiilor scrise.
Variante suplimentare: sistemul ierarhic unic al izvoarelor dreptului; divizarea
dreptului in ramuri de drept; codificarea dreptului.

4. Enunțați trei trăsături caracteristice ale familiei juridice de tradiție anglo-saxonă.

Cele trei trăsături ale familiei juridice anglo-saxone sunt common law,
statuary law și equity.
Variante suplimentare: caracteristicile temperamentului englez, anume
tradiționalismul, pragmatismul și arta compromisului; izvorul de bază al dreptului
este norma formulată de judecători și exprimată în precedente judiciare; vizează
cazuri de speță, și nu reguli general valabile în orice situație; lipsa unei constituții.

5. Definiți conceptul de stat.

Statul, într-o caracterizare concisă, reprezintă principala instituție politică a
societății.
Opțional: Într-o abordare sociologică, statul poate fi definit ca fiind
dimensiunea specifică a societății politice, societate care a rezultat din fixarea, pe un
teritoriu determinat, a unei colectivități umane relativ omogene, întruchipând
Națiunea, și care este guvernată de o putere instituționalizată, având capacitatea și
mijloacele de a exprima și de a realiza voința unei părți din colectivitate ca voință
generală.
Din punct de vedere juridic, statul este o persoană morală, o entitate juridică
distinctă, stabilă și permanentă, detașată de persoanele fizice, care, în calitatea lor de
agenți ai puterii, exercită vremelnic puterea, în limitele competențelor atribuite.

6. Enunțați și caracterizați pe scurt elementele statului.

În esență, statul există prin reunirea a trei elemente: unul material – teritoriul,
unul personal – populația sau națiunea și un element formal-instituțional –
suveranitatea, autoritatea politică exclusivă.
 Material (teritoriul) → ”permite statului să aibă consistență” și
cuprinde solul, subsolul, spațiul atmosferic aferent și o porțiune din
apele înconjurătoare, delimitat prin hotare naturale sau
convenționale.
 Personal (populația sau națiunea) → populația se compune dintr-o
masă înrădăcinată în spațiul ei cultural, cu tradițiile și limba ei, precum
și din diferite grupuri stabilite ulterior în acest spațiu, numite
minorități naționale, împreună cu care formează comunitatea.
Națiunea este văzută ca o realitate complexă și produs al unui
îndelungat proces istoric, având la bază comunitatea de origine etnică,
de cultură, de religie, de factură psihică, de viață, de tradiții și idealuri,
dar mai ales de trecutul istoric și voința de a fi împreună a celor care
au dăinuit pe un anumite teritoriu. Elementul de legătură dintre
populația unui stat și statul respectiv este cetățenia.
  Formal-instituțional → reprezintă puterea de stat, definită ca formă de
autoritate socială pe care un individ, sau un grup de indivizi, o are
asupra altora pentru realizarea unui scop comun, asumat de membrii
comunității sau impus acestora de către cei care exercită puterea.

7. Explicați principiul separației și echilibrului puterilor în stat.

În statele democratice puterea emană de la popor și aparține acestuia.
Exercitarea puterii este încredințată statului, iar în planul activității statale are loc o
divizare, o separare a puterilor. Separația puterilor se realizează în scopul echilibrării
lor, împiedicându-se astfel abuzul de putere.
În forma sa cunoscută și astăzi, teoria separației puterilor în stat a fost
consacrată de Montesquieu, în lucrarea ”Despre spiritul legilor”.
Principiul separației puterilor în stat este consacrat în art. 1 alin. (4) din
Constituția României: ”Statul se organizează potrivit principiului separației și
echilibrului puterilor – legislativă, executivă și judecătorească – în cadrul democrației
constituționale.”
Aceste dispoziții se referă la organizarea puterii statului corespunzător
funcțiilor sale principale, și nu la o separație în sens de ruptură.
a. Funcția legiuitoare – reprezintă manifestarea directă a suveranității
poporului și se caracterizează prin aceea că statul stabilește reguli de
conduită socială obligatorie, a căror încălcare este sancționată prin
aplicarea unei forțe de coerciție.
b. Funcția executivă – are ca obiect organizarea aplicării și aplicarea în
concret a legilor și a altor acte normative și cu caracter individual
adoptate sau emise în executarea legilor.
c. Funcția jurisdicțională – privește aplicarea legii în litigiile concrete
care apar în societate între indivizi.
Totodată, puterile statului sunt independente, nefiind subordonate una alteia.

CURSUL II

1. Definiți conceptul de normă juridică.

Opțional: Dreptul poate fi conceput ca o unitate de instituții între care există
un ansamblu de relații ale căror organizare și ierarhizare creează un sistem, iar
elementul de bază îl constituie norma juridică, caracterizată drept ”sistemul juridic
elementar”.
Opțional: În principal, normele juridice sunt norme de conduită instituite de
stat, cu caracter obligatoriu, fapt ce creează premisele intervenției forței coercitive a
statului la nevoie pentru a se asigura respectarea lor.
Norma juridică poate fi definită ca fiind o regulă de conduită generală,
impersonală și obligatorie, instituită sau acceptată de stat, a cărei îndeplinire se
realizează voluntar, iar la nevoie prin intervenția forței de constrângere a statului.
 Dreptul se realizează prin normele juridice. Ca elemente ale sistemului,
normele juridice se comportă ca părți în raport cu întregul, deci cu sistemul, dar și ca
subsisteme în raport cu propria lor structură.

2. Prezentați și definiți elementele de structură internă a normei juridice.

Aceasta se referă la elementele intrinseci, de logică, ce compun norma. Sub
acest aspect, norma juridică este alcătuită din trei elemente:
a. IPOTEZA – parte a normei juridice care stabilește condițiile și
împrejurările în care intră în acțiune dispoziția sau sancțiunea normei
juridice. Ipoteza poate fi determinată sau relativ-determinată.
b. DISPOZIȚIA – parte a normei juridice care stabilește conduita părților,
adică acțiunea sau inacțiunea pe care subiectele trebuie să o
îndeplinească. Dispoziția poate fi determinată sau relativ-determinată.
c. SANCȚIUNEA – parte a normei juridice care stabilește consecințele
nerespectării conduitei prescrise de normă. Fixarea urmărilor
nefavorabile în chiar cuprinsul normei juridice are rolul de-a asigura
legalitatea tragerii la răspundere. Sancțiunea poate fi expresă sau
subînțeleasă.

3. Explicați conceptul de structură externă a normei juridice.

Aceasta vizează structura exterioară a normei, adică forma pe care aceasta
trebuie să o îmbrace: articole, paragrafe, alineate. Structura tehnico-legislativă nu se
suprapune cu structura logică, astfel încât, în unele cazuri, articolele nu coincid cu
norma juridică sau alteori, într-un articol sunt cuprinse mai multe norme.

4. Definiți conceptul de instituție juridică.

Normele juridice alcătuiesc subsisteme de un grad superior ce converg spre
asamblarea sistemului de drept. Aceste subsisteme sunt instituțiile juridice și
ramurile de drept.
Instituțiile juridice sunt ansambluri de reguli de drept, corpuri de reguli
organizate în jurul unei idei centrale, formând un tot sistemic ordonat și permanent.
Altfel spus, instituția juridică se referă la totalitatea normelor juridice care
reglementează o anumită categorie de relații sociale, generând astfel o categorie
aparte de raporturi juridice. Astfel, normele juridice care reglementează raporturile
sociale de proprietate, de căsătorie și de cetățenie formează împreună instituțiile
juridice cu același nume: proprietate, căsătorie, cetățenie.
Alte exemple: instituția divorțului.

5. Definiți conceptul de ramură de drept.

Ramura de drept reprezintă o grupare mai mare de norme juridice, precum și
mai multe instituții juridice legate între ele, prin obiectul lor comun, prin principii
comune și prin unitatea de metodă folosită în reglementarea acelor relații sociale.
La baza grupării normelor juridice în ramuri de drept stau următoarele criterii:
obiectul comun de reglementare, unitatea de metodă a reglementării juridice,
principiile comune.
 Ramurile de drept nu sunt izolate unele de altele, între ele există o strânsă
interdependență. În interiorul sistemului dreptului există o ordine ierarhică a
subsistemelor sale, adică a ramurilor de drept.

6. Definiți dreptul constituțional ca ramură de drept.

Într-o definiție sintetică, dreptul constituțional reprezintă acea ramură a
dreptului public formată din normele juridice care reglementează relațiile sociale
fundamentale ce apar în procesul instaurării, menținerii și exercitării statale a puterii.
Într-o definiție descriptivă, dreptul constituțional este ramura dreptului
public ce cuprinde totalitatea normelor juridice, reprezentând o unitate închegată și
sistematizată, care reglementează principiile fundamentale ale organizării de stat,
structura și modul de funcționare a organelor statului, drepturile și obligațiile
fundamentale ale cetățenilor în raporturile lor cu statul.
Opțional: Dreptul constituțional, ca ramură a sistemului dreptului, este o
ramură structurată față de celelalte, pentru că sursa hotărâtoare a normelor acestei
ramuri este Constituția, care se află în vârful piramidei tuturor actelor normative.

7. Prezentați specificul normelor de drept constituțional.

Specificul normelor de drept constituțional constă în faptul că reglementează
conduita oamenilor în relațiile sociale fundamentale ce apar în procesul instaurării,
menținerii și exercitării puterii. În domeniul dreptului constituțional intră cele mai
importante dintre relațiile sociale.
Aceste norme sunt, de regulă, norme cu un grad mare de abstractizare, având
o sferă de aplicare foarte generală, cuprinse atât în Constituție, cât și în alte acte
normative care sunt izvoare de drept constituțional.
De asemenea, normele de drept constituțional cuprind și prevederi care
conțin formularea unor principii, consfințesc bazele puterii, definesc unele instituții.
Sub aspectul structurii logico-formale, se constată că în cazul normei
constituționale nu întotdeauna sancțiunea este evidentă, dar ea există. De regulă,
aceste sancțiuni sunt specifice: constatarea neconstituționalității unui act normativ,
revocarea mandatului parlamentar, suspendarea președintelui republicii.
Având în vedere superioritatea ierarhică a normelor juridice de drept
constituțional, acestea aflându-se în vârful piramidei actelor normative, modificarea
unei astfel de norme va aduce cu sine schimbarea prevederii respective în toate
celelalte coduri.

8. Prezentați și explicați locul dreptului constituțional în cadrul sistemului dreptului.

Dreptul constituțional apare în cadrul sistemului de drept într-o dublă
ipostază:
a. Ca ramură a dreptului;
b. Ca factor structurant al întregului sistem de drept .
Ca ramură a dreptului, dreptul constituțional reprezintă totalitatea normelor
și instituțiilor juridice care au ca obiect reglementarea raporturilor sociale care iau
naștere în procesul exercitării puterii publice.
Ca factor structurant al întregului sistem de drept, dreptul constituțional
constituie o ramură conducătoare pentru celelalte ramuri ale dreptului care, într-un
fel sau altul, își au sorgintea în principiile constituționale. Această caracteristică este o
consecință a supremației Constituției.

9. Definiți raportul juridic de drept constituțional.

Opțional: Dreptul, ca sistem de norme juridice exprimate în diverse forme, în
principal în forma actelor normative, nu constituie un scop în sine, ci este creat în
vederea reglementării comportamentului oamenilor și a relațiilor interpersonale care
apar în cadrul colectivităților. Nu toate raporturile sau relațiile sociale sunt juridice,
așa cum nu toate normele sociale sunt numai juridice. Sunt juridice numai acele
raporturi sau relații care sunt cuprinse în sfera unor reglementări ale dreptului.
Opțional: Raportul juridic reprezintă o relație socială reglementată de norma
juridică, între subiecte de drept care apar ca titulare de drepturi subiective și obligații
juridice corelative, relație susceptibilă de a fi apărată pe calea coercițiunii statale.
În ansamblul relațiilor sociale reglementate de drept, sunt raporturi de drept
constituțional relațiile sociale reglementate de normele dreptului constituțional care
se referă la organizarea și funcționarea statului, la modul de alegere, numire și
formare a organelor statale, la modul de funcționare și de relaționare a diferitelor
instituții ale statului, precum și la modul de instituire și garantare a drepturilor
fundamentale ale cetățenilor.
În configurarea oricărui raport juridic se poate identifica o structură
constituită din trei elemente:
a. Subiecte – părțile acelui raport, adică persoanele fizice sau juridice
titulare de drepturi și obligații;
b. Conținut – constituit din drepturile și obligațiile corelative pe care le
au subiectele sau părțile în acel raport;
c. Obiect – constă în acțiunile sau inacțiunile la care părțile au dreptul ori
sunt legate să le respecte.

10. Caracterizați subiectele raportului juridic de drept constituțional.

Subiectele raporturilor juridice de drept constituțional prezintă următoarele
trăsături specifice:
 Unul dintre subiecte este totdeauna fie deținătorul puterii, fie statul,
fie un organ reprezentativ;
 Aceste subiecte acționează în mod necesar într-un raport juridic
apărut în activitatea de instaurare, menținere și exercitare a puterii.
Unele lucrări de drept constituțional se referă la subiectele raporturilor
juridice de drept constituțional prin raportare, cu precădere, la consacrarea lor în
legea fundamentală, identificând, sub acest aspect: poporul, statul și anumite
organisme ale sale, partidele și formațiunile politice legal constituite, Avocatul
Poporului, reputații, senatorii, cetățeanul în anumite ipostaze (alegător, destinatar al
drepturilor și îndatoririlor fundamentale). → Mai multe exemple pg. 34.
După caracterul colectiv sau individual al acestor subiecte distingem:
Subiecte colective:
a. Poporul – poate fi subiect al raporturilor juridice de drept
constituțional, deci al raporturilor juridice interne.
 b. Statul – poate apărea ca subiect al raporturilor de drept constituțional
fie direct (în raporturile juridice privitoare la cetățeanie), fie
reprezentat prin organele sale.
c. Autoritățile și instituțiile statului – sunt subiecte de drept
constituțional în măsura în care raporturile juridice la care participă
sunt de drept constituțional.
d. Partidele, formațiunile politice, alte organizații – ca forme
organizatorice prin care cetățenii participă la guvernare, partidele
politice pot fi subiecte ale raporturilor de drept constituțional.
Asociațiile și fundațiile pot constitui, de asemenea, subiecte ale
raporturilor juridice de drept constituțional cu ocazia propunerilor de
candidați pentru diverse funcții în stat.
Subiecte individuale:
a. Cetățenii – persoanele care au cetățenia statului pe teritoriul căruia
trăiesc. Pot apărea ca subiecte fie ca persoane fizice (raport direct
pentru realizarea drepturilor lor fundamentale), ca persoane învestite
cu anumite demnități sau funcții într-un organ de stat (deputat,
senator – subiecte ale unor raporturi de reprezentare) sau organizații
pe circumscripții electorale (cu ocazia alegerilor).
b. Străinii – acele persoane care au cetățenia unui alt stat decât cel pe al
cărui teritoriu trăiesc. Pot intra în raporturi de drept constituțional cu
ocazia solicitării cetățeniei unui alt stat, a depunerii candidaturii pentru
o funcție electivă la nivel local în cazul cetățenilor statelor membre
U.E.
c. Apatrizii – persoane care nu au cetățenia niciunui stat. Pot apărea ca
subiecte ale raporturilor de drept constituțional care privesc acordarea
cetățeniei române, a azilului politic, etc.

11. Caracterizați conținutul și obiectul raportului juridic de drept constituțional.

Conținutul raporturilor juridice de drept constituțional este dat de totalitatea
drepturilor și obligațiilor prevăzute de normele juridice ale dreptului constituțional.
Obiectul raporturilor juridice de drept constituțional este reprezentat de
conduita subiectelor normelor juridice care se referă la organizarea și funcționarea
statului, la modul de alegere, numire și formare a organelor statale, la modul de
funcționare și de relaționare a diferitelor instituții ale statului, precum și la modul de
instituire și garantare a drepturilor fundamentale ale cetățenilor.