FAMILIA ENTEROBACTERIACEAE.
- Oxidazo-negative
MICROBIOLOGIA SI DIAGNOSTICUL
DE LABORATOR AL
ESCHERICHIOZELOR ŞI AL
DIZENTERIEI BACTERIENE
FAMILIA ENTEROBACTERIACEAE
 Peste 50 de genuri cu peste 250 specii
 Habitat: intestinul omului, animalelor.
Pot fi intalnite pe sol, plante, in apa, etc
 Majoritatea fac parte din microflora
normală (comensală) intestinală
 Martori de contaminare fecală a
mediului
CLASIFICAREA
 ÎN FUNCŢIE DE PATOGENITATE:
- Enterobacteriaceae patogene: genurile
Shigella, Salmonella, unele specii ale
genurilor Yersinia şi Klebsiella (Yersinia
pestis, Klebsiella pneumoniae), unele
variante ale speciei Escherichia coli;
- Enterobacteriaceae condiţionat
patogene: genurile Escherichia,
Citrobacter, Enterobacter, Hafnia,
Klebsiella, Morganella, Proteus,
Providencia, Serratia, Edwardsiella, etc.
TESTE-CHEIE ALE FAMILIEI
ENTEROBACTERIACEAE
- Bacterii (bastonaşe) gramnegative
- Nesporogene
- Mobile-peritriche sau imobile
- Facultativ-anaerobe
- Fermentează glucoza până la acid (A)
sau acid și gaz (AG)
- Catalazo-pozitive
- Reduc nitraţii în nitriţi
Prezintă interes diagnostic diferențierea
enterobacteriaceelor în 2 grupe:
 Enterobacteriaceae lactozo-pozitive –
Escherichia și alte genuri condiționat-
patogene
 Enterobacteriaceae lactozo-negative –
Salmonella, Shigella, Yersinia
(patogene)
TESTE PRIMARE (identificarea genurilor)
 Utilizarea citratului de Na (mediul
Simmons)
 Utilizarea malonatului de Na
 Hidroliza ureei (testul Preus)
 Decarboxilarea lizinei (LDC)
 Dezaminarea fenilalaninei (FAD) cu
formare de acid fenilpiruvic
 Producere de H2S în mediul multitest
(ex.: Kligler)
 Fermentarea glucozei până la acizi
(testul MR - metil rosu)
 Fermentarea glucozei până la acetoină /
acetilmeticarbinol (testul VP – Voges
Proskauer)
 Mobilitatea (în geloză semilichidă)
TESTE SECUNDARE
(identificarea speciilor/variantelor)
 Teste biochimice (fermentarea
glucidelor, decarboxilarea aminoacizilor
(arginină, ornitină), producerea
indolului, etc)
 Fagoidentificarea şi lizotipia
 Seroidentificarea
  Antibiograma II. De acumulare şi identificare preliminară

 Colicinogenotipia (medii multitest)

CARACTERE MORFOBIOLOGICE - Kligler (glucoză, lactoză, săruri de Fe,

ale bacteriilor din familia Enterobacteriaceae indicator)

 Caractere morfologice: bastonaşe G-, - Olkeniţki (glucoză, lactoză, zaharoză,

1 - 6 µm x 0,3 - 1 µm, mobile peritriche
(Shigella, Klebsiella, Yersinia pestis – imobile),
nesporogene, formează microcapsule
(Klebsiella – capsulată), posedă fimbrii.
uree, săruri de Fe, indicator)
III. De identificare finală (medii cu citrat de Na,
malonat de Na, şirul Hiss, medii cu aminoacizi,
gelatina, etc)

 Caractere de cultură: CARACTERE ANTIGENICE

 Anaerobe facultativ  Ag O, de perete, LPZ, termostabil şi

rezistent la alcool, sensibil la formol.
 Temperatura optimă 37 grade C (limite
– 18 – 45 grade)  Ag H, flagelar, proteic, termolabil şi
inactivat de alcool, rezistent la formol.
 Nepretenţioase nutritiv
 Ag K, superficial, capsular,
 Colonii S, apar după 18-24 h de
termovariabil. Maschează Ag O,
incubare, 2 - 3 mm (după repicări pot
determina inaglutinabilitate cu seruri
apare colonii R), Klebsiella – colonii M
anti-O. Variante – L, A, B la E.coli, Vi – la
(mucoide), Proteus – invadează
Salmonella şi Citrobacter
suprafaţa mediului
 Ag F, fimbrial, termolabil, nespecific
MEDII DE CULTURĂ
 ECA – (Enterobacterial Common
 De transport: glicerină 30%, soluţie
Antigen) - antigen polizaharidic din
salină 3%, soluţie tampon-fosfat
peretele celular, comun familiei
 De îmbogăţire a bacteriilor patogene: Enterobacteriaceae (interes taxonomic)
Kauffman, Muller, bulion selenit, etc – Ag Kunin

 Diferenţial-diagnostice:  Antigenele O, K, H pot manifesta

specificitate de gen, specie, grup,
I. De izolare a culturii pure variantă/tip
- Mediile ENDO, LEVIN, PLOSKIREV, SS,
MacConkeyCompoziţia: bază nutritivă, lactoză,
indicator

Coloniile L+ : colorate; Coloniile L- : incolore

(frecvent flora patogenă)

- Mediul Wilson-Blair cu sulfit de Bi (Salmonella

reduce sulfitul în sulfură de Bi – colonii negre pe
mediul verde)
Genul Escherichia.  Structura antigenică
Diagnosticul de laborator al escherichiozelor
- Ag O – 181 tipuri (O1, O2, O3,......O181)
 Genul Escherichia
- Ag H – 60 tipuri (H1, H2, etc)
 Spp.: E.coli, E.blattae, E.fergusonii,
- Ag K – 100 tipuri
E.vulneris, E.hermanii
Din combinaţii rezultă serovariante:
E.coli descoperita in 1885 de Teodor Escherich,
ex.: E. coli O55:H2:K1
pediatru si bacteriolog german-austriac
Descrierea tulpinilor MDR– ex.: E. coli
Habitat: intestinul gros al omului şi animalelor
Secquence Type 131
(80% din flora aerobă intestinală), 107-109
bacterii/gram fecale.  FACTORI DE PATOGENITATE
Contaminează solul şi apele de suprafaţă. - Ag K1 – camuflaj imunologic datorită
Prezenţa E.coli - indicator de contaminare fecală epitopilor comuni cu polisialozil-
glicopeptide cerebrale la nou-născuţi

- Proteine din ME şi LPZ (anti-

 Rolul E.coli în fiziologia umană
1. Manifestă activitate antagonistă faţă de alte
bacterii, inclusiv cele patogene (probiotice –
tulpinile Nissle 1917 (Mutaflor) si Colinfant)
2. Stimulează dezvoltarea ţesutului limfoid prin
intermediul Ag sale
3. Participă la procesele de digestie, inclusiv în
metabolismul colesterolului şi acizilor biliari
4. Asigură organismul cu vitamine, sintetizând
vitamine B, K, acid nicotinic, acid folic, etc.
complement, protecţie de factorii
bactericizi ai sângelui, adeziune, invazie)
- Adezine: pili tipul I (se leaga de resturi
de D-manoza de pe suprafata celulelor
epiteliale); pili CFA, Lpf, Bfp (atașarea la
enterocite), pili P - pyelonephritis
associated pili (adeziune la uroepiteliu
si hematii), etc.
- Sisteme de secretie (tipul III și IV)
- Toxine:

E.coli este utilizată în biotehnologie,  endotoxina,

microbiologia industriala, ca model în studii
 enterotoxine termostabile - ST şi
microbiologice
termolabile – LT (codificate plasmidic),
CARACTERE MORFOBIOLOGICE
 citotoxine – “Shiga-like” toxine (SLT-1,
 E.coli – enterobacteriaceae tipică, SLT-2), codificate de bacteriofagi,
mobilă, lactoza+ (colonii colorate pe
 CNF (cytotoxic necrotizing factor)
medii DD de izolare), fermentează
determină apoptoza celulelor
glucoza cu formare de AG.
- α-hemolizina (formeaza pori in
 Teste primare: MR +, mobilitate +,
membrana diferitor celule)
LDC+, celelalte teste sunt negative
- Siderofori (sisteme de captare a Fe)
ROLUL E. COLI ÎN PATOLOGIA UMANĂ
 PATOTIPURI DIAREIGENE
 Tulpini enteropatogene: EPEC (O26,
O55, O111, O125, O142, etc).
Responsabile de gastro-enterite
infantile (infecţii salmoneliforme).
- Aderarea EPEC la mucoasa intestinului
subţire prin intermediul pililor Bfp
(bundle forming pili), formarea unor
microcolonii localizate si distrugerea
microvilozitatilor (leziunea “atasare si
stergere”)
- Insertia sistemului de secretie tipul III
“seringa” in membrana enterocitului si
injectarea unor proteine (Esps - E.coli
secretion proteins) in citoplasma celulei,
inclusiv a receptorilor pentru intimină,
care migrează la suprafaţa celulei.
- Atașarea strânsa a EPEC printr-o
proteină din membrana externă
(intimina)
- Alte proteine secretate determină
rearanjarea actinei în celule, cu
formarea unui “piedestal” pentru
bacterie, distrugerea mitocondriilor și
apoptoza enterocitelor.
Rezultă perturbarea proceselor de secreție și
absorbție intestinală (diaree).
Unele tulpini de EPEC produc SLT și sunt
moderat invazive.
 Tulpini enteroinvazive: EIEC (O28,
O124, O143, etc). Responsabile de
sindrom dizenteric (infectie
dizenteriforma) cu invazia mucoasei
colonului, penetrare intracelulară,
ulceraţii. Factori de patogenitate:
adezine, invazine, SLT.
 Tulpini enterotoxigene: ETEC (O6, O8,
O20, O25, O115, etc). Infectează doar
oamenii. Responsabile de “diareea
călătorului”, sindrom holeriform.
Adeziunea la enterocitele intestinului subţire
este asigurată de pili (CFA “colonization factor
antigen” sau CSF “coli surface factors”).
Elaborează toxine – enterotoxine LT şi/sau ST
(codificate plasmidic).
Mecanismul: activează adenilat- respectiv
guanilat-ciclaza enterocitelor cu acumulare de
cAMP sau cGMP intracelular, provocând o
secreţie sporită a ionilor de Cl- şi inhibiţia
absorbţiei ionilor de Na+, antrenând astfel o
pierdere hidrică importantă.
 Tulpini enterohemoragice: EHEC
(O157:H7; O26, O111, O145).
Responsabile de colite hemoragice cu
sindrom uremic-hemolitic (anemie
hemolitică + trombocitopenie +
insuficienţă renală)
- Sursa - animale (bovine) colonizate cu
tulpini EHEC.
- Doza infectanta - <100 bacterii
- Aderă prin intermediul unor pili Lpf
(long polar fimbriae) şi a proteinei din
ME intimina, determinând colonizarea
şi procesul “adeziune si stergere”→
diaree
- Prin sisteme de secreţie injectează
intracelular multiple proteine, inclusiv
citotoxine care alterează citoscheletul şi
sunt capabile de difuzie în organism
(“Shiga-like” toxine – SLT 1 şi SLT 2).
Receptori specifici sunt pe enterocite,
celule endoteliale si celulele epiteliului
renal (inflamatie, distrofie, hemoragii).
- Produc frecvent hemolizină (codificata
plasmidic).
 Tulpini enteroagregative: EAEC
(O104:H4, O111:H12).
- Cu ajutorul unor adezine AAF (aggregative
adherence fimbriae) aderă la suprafata
intestinului subtire. Urmeaza stimularea
secretiei mucusului, cu formarea unui biofilm,
ce protejeaza bacteriile de antibiotice si
fagocitoza.
- EAEC produc 2 toxine – toxina
enteroagregativa termostabila (induce
secretia lichidelor), unele tulpini produc
si SLT.
- Provoacă diaree persistentă (peste 14
zile) la copii si adulti cu imunosupresie
(HIV/SIDA). Aderă agregativ la
suprafaţa culturilor de celule.
- Tulpini difuz-adezive: DAEC
Aderă difuz la celulele intestinale şi culturile de
celule. Provoacă sindroame diareice.
- Tulpini aderent-invazive: AIEC
(O25:H4). Aderă la celulele intestinale
prin intermediul FimH şi moleculei de
adeziune celulara 6, supravietuieste in
fagocite. Provoacă infectie intestinala
acuta.
 PATOTIPURI UROPATOGENE (O1, O2,
O4, O6) – UPEC
Posedă afinitate pentru mucoasa uro-genitală
(fimbrii
tipul 1 sau P (pyelonephritis-associated pili), Ag
O şi K specifice, hemolizine, etc ).
Responsabile pentru apr. 90% din ITU
(infecţia tractului urinar)
 Tulpini de E.coli K1 cauzeaza meningite
neonatale. Diminuarea progresivă a
glicopeptidelor cerebrale asemănătoare
cu antigenul K1 duce la inducerea unui
răspuns imun contra K1.
 Alte forme clinice provocate de E.coli:
- Sepsis, şoc endotoxinic
- Infecţii ale plăgilor (frecvent asociate
actului medical)
- Pneumonie, colecistită, peritonită,
apendicită, salpingită…
- Toxiinfecţii alimentare
DIAGNOSTIC DE LABORATOR
 Prelevate în funcţie de forma clinică:
materii fecale, urină, sânge, LCR, puroi,
etc
 Metode de diagnostic
1. Examenul microscopic de orientare
(frotiu Gram în infecţii extra-intestinale,
RIF)
2. Examenul bacteriologic (de bază,
cantitativ) – detalii in Ghid !!!!!
3. PCR
4. Examenul serologic (retrospectiv, de
confirmare)
Tratamentul escherichiozelor
- Antibiotice – peniciline semisintetice,
cefalosporine, aminoglicozide,
carbepeneme, ciprofloxacina,
trimetoprim, nitrofurane, aztreonam.
N.B.! Antibiograma obligatorie, rezistenta
multipla!
Tulpinile care produc betalactamaza cu spectru
extins (ESBL) manifestă rezistenţă la peniciline si
cefalosporine, tulpina NDM-1 – rezistenta si la
carbapeneme i/v
- Eubiotice
- Bacteriofagi
Profilaxia escherichiozelor - nespecifică
Tratamentul escherichiozelor
 - Antibiotice – peniciline semisintetice,
cefalosporine, aminoglicozide,
carbepeneme, ciprofloxacina,
trimetoprim, nitrofurane, aztreonam.
N.B.! Antibiograma obligatorie, rezistenta
multipla!
Tulpinile care produc betalactamaza cu spectru
extins (ESBL) manifestă rezistenţă la peniciline si
cefalosporine, tulpina NDM-1 – rezistenta si la
carbapeneme i/v
- Eubiotice
- Bacteriofagi
Profilaxia escherichiozelor – nespecifică
GENUL SHIGELLA. DIAGNOSTICUL DE
LABORATOR AL DIZENTERIEI
 Shigelele – strict umane. Cauzează
infecţii intestinale - şigeloze, cea mai
gravă formă–dizenteria bacteriană.
 80-165 mln cazuri anual, 75 -600 mii de
decese
Clasificarea genului Shigella (biochimică şi
antigenică):
A – Shigella dysenteriae (15 s/v, 12 b/v)
Manitol-
B – Shigella flexneri (6 s/v, 14 ss/v, 23 b/v)
C – Shigella boydii (23 s/v)
D – Shigella sonnei (1 s/v, 7 b/v)
Serogrupele B, C, D sunt manitol +
Descoperite in 1898 de Kiyoshi Shiga
CARACTERE MORFOBIOLOGICE
 Enterobacteriaceea tipice, imobile,
lactozo-negative (colonii incolore pe
medii DD)
 Teste primare - scindează glucoza pana
la acizi (testul MR+), celelalte teste
primare sunt negative.
FACTORI DE PATOGENITATE
- Factori de adeziune la mucoasa
colonului (fimbrii, LPZ)
- Sistem de secretie tipul III (“seringa”)
- Microcapsula (antifagocitar)
- Factori de penetrare şi multiplicare
intracelulară
- Toxine:
1. Toxina Shiga, de origine cromosomială,
elaborată de S.dysenteriae 1. Inhiba
sinteza proteinelor in celula gazda.
Manifesta activitate citotoxică
(neurotoxică, enterotoxică, etc).
2. Citotoxine (Shiga-like toxine (SLT),
verotoxine), codificate de bacteriofagi.
Efect similar cu cel al toxinei Shiga.
3. Endotoxina
Structura antigenică: Ag O şi K cu specificitate
de gen, specie, subspecie, variantă
Rezistenţa în mediul extern:
S.dysenteriae - foarte sensibilă (1-2 ore)
S.flexneri – persistă 1-3 săptămâni în apă, 2 luni
în lactate
S.sonnei – persistă şi se multiplică în lactate
PATOGENEZA DIZENTERIEI BACTERIENE
 Sursa de infecţie: bolnav,
reconvalescent, purtător
 Transmiterea fecal-orală:
- Alimentar (alimente, apă)
- Contact direct (mâini murdare)
Doza infectantă: 10-102 bacterii
Bacteriile afecteaza intestinul gros. Celulele
epiteliale normale sunt rezistente la infectia cu
Shigella spp.
*In faza initiala Shigella este captata de celulele
M din placile Peyer. Dupa transcitoza epiteliului
intestinal bacteria este eliberata intr-o vacuola
care ulterior este captata de macrofage.
Shigella evita distrugerea prin initierea rapida a
apoptozei macrofagelor, determinand
eliminarea citokinelor proinflamatoare (IL1,
IL18).
* Shigella eliberata din macrofage invadeaza
celulele epiteliale prin membrana bazo-laterala
(macropinocitoză dirijată, asigurată de un grup
de proteine – Ipa (invadind plasmid antigens),
injectate prin sistemul de secretie III), ulterior
produce liza membranei vacuolei si se multiplica
in citoplasma enterocitelor.
Bacteriile se multiplică şi se propagă intra- şi
intercelular graţie polimerizării actinei la un pol
al celulei (caracter determinat plasmidic)
cauzând distrugerea enterocitelor, ulceraţii.
Citokinele eliberate de macrofage si celulele
epiteliale determina o recrutare masiva a PMN
un locul infectiei, ceea ce duce la distrugerea
integritatii epiteliului si facilita invazia directa a
submucoasei, evitand celulele M. Astfel,
moartea macrofagelor, distrugerea stratului
epitelial, influxul masiv al PMN determina
inflamaţia fibrinoasă intensă a colonului, micro-
abcese şi ulceraţii, cu apariţia mucusului,
puroiului şi sângelui în materiile fecale.
*Perioada de incubaţie – 2 - 4 zile
*Semne clinice – febră, dureri abdominale,
tenesme (spasme rectale), scaune lichide
mucopurulente-sanguinolente frecvente.
Vindecarea în 2-5 zile (clinică, apoi
microbiologică).
Forme cronice sau portaj sunt posibile.
DIAGNOSTICUL DE LABORATOR AL DIZENTERIEI
 Prelevate: probe de scaun (elementele
muco-sangvinolente, purulente), apa,
alimente, lavaje de pe suprafeţe
 Metode de diagnostic
1. Examenul microscopic – RIF
2. Examenul bacteriologic
I. Izolarea culturii pure pe medii DD (Endo,
Levin, Ploskirev, SS) sau Îmbogăţirea shigelelor
în bulion selenit
II. Coloniile lactozo-negative sunt repicate pe
mediile Olkeniţki, Kligler pentru acumularea
culturii pure şi identificare preliminară
(lactoza/zaharoza -, glucoza A, H2S -)
III. Identificarea definitivă a culturii pure
- Caractere morfotinctoriale
- Caractere de cultură
- Caractere biochimice (teste primare,
secundare)
- Caractere antigenice (seroidentificarea
prin RA pe lamă cu seruri imune anti-
Shigella poli- şi monovalente)
- Fagoidentificarea
- Antibiograma
IV. Analiza rezultatelor şi formularea
răspunsului
3. Diagnosticul serologic (din a 5-7 zi de boală)
- RA, RHAI - adulţi 1:400 (S.flexneri), 1:200
(S.sonnei)
copii 1:100
coproanticorpi (sIg A) – 1:80
- ELISA
Imunitate: specifică de tip, 1-2 ani, umorală
(sIgA)
Profilaxie: vaccinuri ribosomale, inactivate,
atenuate (imunitate de scurtă durată)
Tratament: antibiotice (tetraciclină, ampicilina,
etc), trimetoprim, sulfamide, eubiotice,
bacteriofagi, vaccin inactivat (dizenteria cronică)
MICROBIOLOGIA ŞI DIAGNOSTICUL DE
LABORATOR AL SPIROCHETOZELOR
CLASIFICAREA SPIROCHETELOR
 Spirochetele (“spiro” – bucla, bobina,
“chaete” – fir de par)– bacterii
helicoidale, flexibile şi mobile (fibrile
interne), răspândite în natură,
comensale ale mucoaselor umane.
 Familii : Spirochaetaceae,
Leptospiraceae
MICROBIOLOGIA ŞI DIAGNOSTICUL DE
LABORATOR AL SIFILISULUI
 Familia Spirochaetaceae
 Genul Treponema
 Specii : - T.pallidum (patogenă)
subspecii (variante):
T.pallidum pallidum (agentul sifilisului)
T.pallidum endemicum (agentul bejelului, sifilis
endemic nevenerian – leziuni cutanate)
T.pallidum carateum (agentul pintei/carate,
neveneriană, America Centrală şi de Sud)
T. pertenue (agentul pianului, maladie cutanată,
neveneriană, zone tropicale şi subtropicale)
 Treponeme comensale:
- orale (T.denticola, T.orale, etc)
- genitale (T.phagedenis, T.refringens,
etc)
CARACTERE MORFOLOGICE ŞI TINCTORIALE
 T.pallidum – bacterie fină, helicoidală,
cu 8-14 spire regulate şi capetele
ascuţite, mobilă cu mişcări de flexie,
înşurubare şi translaţie. Gram -.
 Evidenţierea :
- preparate native (microscopul cu fond negru,
contrast de fază)
- Nu se colorează după Gram
- Romanovsky-Giemsa – roz-pal
- Impregnare cu săruri de argint (filamente
negre-brune pe fondul galben)
- Frotiuri Burri – necolorate pe fondul negru
CARACTERE DE CULTURĂ
 Cultivarea T.pallidum in vitro –
imposibilă
 Pasaje succesive în testicule de iepure
(tulpina Nichols de T.pallidum).
Suspensii de astfel de treponeme supravieţuiesc
72 ore în mediul Mayer-Nelson (la 25 grade în
anaerobioză).
STRUCTURA ANTIGENICĂ
*Haptene lipidice (antigen cardiolipinic /
cardiolipin, Ag nespecific) – fosfolipid
(difosfatidil glicerol) prezent la treponeme
patogene şi ţesuturi ale mamiferelor (antigen
extras din cord bovin)
*Antigen proteic, de grup, comun
treponemelor patogene şi nepatogene (obţinut
din tulpina Reiter a T.phagedenis)
*Peptide şi glicopeptide din membrana
externă, specifice T.pallidum (obţinute din
tulpina Nichols a T.pallidum)
FACTORI DE PATOGENITATE
 Factori de adeziune
  Factori de invazie (hialuronidaza) - Leziuni ale organelor interne (hepatita,
nefrita, periostita, meningita, etc)
 Factori de sensibilizare
- Răspunsul imun poate duce la dispariţia
 Endotoxina
leziunilor în 1-3 luni
 Acoperirea cu proteine ale gazdei
 Sifilisul latent (treponemele persistă în
 Supresia răspunsului imun celular în ganglioni limfatici şi splină)
stadiile iniţiale ale bolii
- Lipsa semnelor clinice
PATOGENEZA SIFILISULUI
- Necontagios
 Sursa de infecţie – omul bolnav
- Posibile recidive
 Căile de transmitere:
 Sifilisul terţiar (după 4-30 ani de la
1. Contact direct (contact sexual, sărut) contaminare)

2. Transplacentar (vertical) - Afecţiuni cardio-vasculare (aortita,

anevrisme)
3. Contact indirect (obiecte, instrumente
chirurgicale recent contaminate, - Afecţiuni neurologice (tabes, paralizie
transfuzii de sânge, etc.) generală)

 Poarta de intrare – tegumentul lezat, - Afecţiuni osoase şi cutanate (gome)

mucoasa genitală, bucală, anală
- Deces posibil
 Perioada de incubaţie – 2-6 săptămâni

Evoluţia sifilisului
 Sifilisul congenital
Sifilisul primar (4-6 săptămâni)
- În timpul gravidităţii – moartea fătului
– la poarta de intrare apare şancrul sifilitic: prin afecţiuni poliviscerale
ulceraţie cu baza indurată, nedureros, bogat în
- La finele gravidităţii sau la naştere –
treponeme (99% localizare genitală şi anală, 1%
leziuni tardive (dentare, osoase,
- bucală).
oculare)
- Adenopatie satelită
 Imunitatea (nesterilă)
- Vindecare spontană a şancrului
- Umorală
(imunitatea locală)
- Celulară (protectoare, deprimată în
Sifilisul secundar (urmare a diseminării
sifilisul primar şi secundar)
sangvine) – după 6-8 săpt. de evoluţie

- Manifestări cutanate (rozeole, sifilide erozive,

etc)

- Manifestări mucoase (plăci mucoase) DIAGNOSTICUL DE LABORATOR

- Poliadenopatie
  Prelevate: serozitatea din leziunile
primare sau secundare, puncţii din
ganglioni limfatici, serul sangvin, LCR
 Metode de diagnostic
1. Examenul microscopic
- Microscopia pe fond negru, contrast de
fază
- RIF
- Impregnare argentică, coloraţia Giemsa
 Examenul serologic (sifilis secundar,
terţiar)
I Reacţii nespecifice (cu Ag cardiolipinice)
- Reacţia VDRL (Veneral Disease Research
Laboratory) - reacţie de precipitare
• Ieftină, facilă, specificitate redusă
• Reacţii fals pozitive: viroze, colagenoze,
paludism, ciroze, reumatism,
graviditate, etc.
- RPR (rapid plasma reagin)
- MRS (microreactia la sifilis)
 Reacţii specifice (cu Ag treponemice)
- RHAI (TPHA) (Ag – lizat din tulpina
Nichols fixat pe hematii)
- RIFI (FTA-ABS) (Ag – suspensie de
T.pallidum fixată pe lamă)
- RIT (testul Nelson, de imobilizare) (Ag –
tulpina Nichols a T.pallidum)
- RIE (ELISA)
- Western blot
- PCR (detectarea ADN) în LCR, lichidul
amniotic, ţesut
Algoritmul diagnosticului de laborator al
sifilisului în RM
Sifilis recent (primar, secundar, latent recent)
1. RPR (rapid plasma reagin) - test nespecific, iar
in caz de suspectie a meningitei testul primar de
screening este VDRL
2. TPHA - reactia de hemaglutinare - test
treponemic, specific
3. Confirmare prin Western Blot 
(IgM si/sau IgG) sau dupa caz ELISA (IgM si/sau
IgG)
Sifilis tardiv
1. RPR (rapid plasma reagin) - test nespecific, iar
in caz de suspectie a meningitei testul primar de
screening ne-treponemic este VDRL
2. TPHA - reactia de hemaglutinare - test
treponemic, specific
3. Confirmare prin ELISA (IgM si/sau IgG) sau
dupa caz Western blot  (IgM si/sau IgG) 
Sifilis congenital
1.RPR (rapid plasma reagin) - test nespecific, iar
in caz de suspectie a meningitei testul primar de
screening ne-treponemic este VDRL
2. TPHA - reactia de hemaglutinare - test
treponemic, specific
3. Confirmare prin Western blot
(IgM si/sau IgG).
EVOLUŢIA TITRURILOR DE AC
 RIFI se pozitivează la apariţia şancrului
(o lună după infectare)
 VDRL – după 6 săptămâni
 RHAI
 RIT – în stadiul secundar, 2 luni după
infectare
După tratamentul sifilisului:
 VDRL se negativează prima
 Alte reacţii rămân pozitive
TERAPIA ŞI PROFILAXIA SIFILISULUI
 ANTIBIOTERAPIA – beta-lactamine
(peniciline, ceftriaxon, doxiciclina),
tetracicline, macrolide (rezistenţă la
aminoside)
Reacţia Herxheimer este posibilă (efectul
endotoxinei)
 PROFILAXIA – depistarea sistematică
activă şi tratarea bolnavilor
MICROBIOLOGIA ŞI
DIAGNOSTICUL DE LABORATOR
AL LEPTOSPIROZELOR
 Leptospirele  (Greek leptos, "fin,
subtire" si Latin spira, “bucla, bobina")
sunt bacterii care pot infecta
numeroase specii de animale (în special
vertebrate) şi accidental omul.
Clasificare
 Familia Leptospiraceae
 Genul Leptospira
 Spp. Genul Leptospira contine 20 de
specii, care includ tulpini patogene si
comensale si peste 260 de serovariante.
 L.interrogans (patogenă pentru om şi
animale) – cea mai frecvent implicata in
patologia umana.
L.biflexa (saprofită, ape de suprafaţă)
L.parva (saprofită, apa de conductă)
**Structura antigenică a leptospirelor
1. Antigene cu specificitate de gen
2. Antigene de specie (peste 20 de specii)
3. Antigene lipopolizaharidice de tip/varianta
(peste 260 serotipuri /variante)
(Icterohaemorrhagia, Grippotyphosa,
Hebdomadis, Canicola, Pomona, Autumnalis,
etc).
 Comitetul de Taxonomie a Leptospirelor
a Uniunii Internationale a Societatilor
de Microbiologie a aprobat
nomenclatura noua a serovarurilor de
Leptospira.
 Genul specia serovar Serovar (nume)
Exemplu:
Leptospira interrogans serovar Australis
CARACTERE MORFOBIOLOGICE
 Caractere morfologice – bacterii fine şi
spiralate, cu 10-30 spire strânse şi
regulate, cu capetele îndoite în cârlig
(aspect de S, C, ?).
Realizează mişcări de înşurubare, flexie şi
translaţie.
Pot fi examinate la microscopul cu fond negru
sau cu contrast de fază.
Coloraţia Giemsa – roz-pal
CARACTERE MORFOBIOLOGICE
 Caractere de cultură
Medii lichide cu săruri anorganice tamponate
cu fosfaţi şi îmbogăţite cu ser de iepure (mediile
Korthof, Stuart, s.a.), medii semisintetice
Aerobioză
28-30 grade C….Leptospirele se multiplică în 3-
10 zile (până la o lună) fără a tulbura mediul
PATOGENEZA LEPTOSPIROZELOR
 Sursa de infecţie: rozătoarele sălbatice,
accidental-rozătoarele peridomestice
sau animalele domestice (porci, câini,
cai, bovine) – (elimina leptospirele cu
urina (tubii contorţi proximali renali))
 Poarta de intrare: tegument şi mucoase
 Căile de transmitere:
- Alimentar (alimente şi apa contaminată)
- Contact direct cu animalele infectate
- Contact indirect (cu apa contaminată)
- Leptospirele sunt antrenate în circulaţia
sangvină fără leziuni la poarta de intrare
- Incubaţia – 1-2 săptămâni (10 zile)
- Evoluţia leptospirozelor:
1. Faza septicemică (generalizată) – 7 zile
- febră, frison, sindrom meningeal
2. Faza afebrilă (1-3 zile)
3. Faza organică (febră, sindrom meningeal,
sindrom hepato-renal, sindrom cardio-vascular-
hemoragic, icter) – afecteaza endoteliul in
tesuturile infectate, determinand ischemie si
hemoragii.
Imunitatea: umorală, specifică de tip, durabilă
DIAGNOSTICUL DE LABORATOR
 Prelevate: sânge, LCR (prima
săptămână), urină (din săptămâna II de
boală), probe necroptice (secţiuni
histologice renale, hepatice)
 Metode de diagnostic
- Examenul microscopic (fond negru, contrast
de fază, coloraţia Giemsa sau impregnaţia
argentică a secţiunilor histologice), RIF
- Examenul bacteriologic
Probele sunt însămânţate în câte 3-5 tuburi cu
mediu de cultură, incubate în aerobioză la 28
grade până la 1-3 luni.
Identificarea în baza caracterelor:
- Microscopice
- De cultură
- De patogenitate
- Serologice (ELISA, RAL)
Examenul biologic (inocularea intraperitoneală
la cobai). Peste 1-3 zile leptospirele pot fi
depistate în exsudatul din cavitatea
abdominală.
- Tehnici PCR (detectarea ADN)
- Diagnocticul serologic (din săpt. II)
1. Reacţii cu specificitate de gen (RHAI,
RIFI, ELISA)
2. Reacţii cu specificitate de tip (de
referinţă)-RAL (Reacţia de aglutinare-
liză)
Titrul diagnostic - 1/400 sau creştrea în
dinamică de 4 ori
TRATAMENT ŞI PROFILAXIE
 Tratament: penicilină, doxiciclina,
ampicilina, amoxicilina, cefotaxim,
tetraciclină, gama-globulina
antileptospiroasă
 Profilaxie: deratizarea, igiena şi
protecţia muncii, supravegherea
bazinelor de apă, vaccinarea selectivă
(vaccin inactivat, durata imunităţii-1 an)
MICROBIOLOGIA ŞI DIAGNOCTICUL DE
LABORATOR AL BORRELIOZELOR
  CLASIFICARE:
 Familia Spirochaetaceae
 Genul Borrelia (Amedee Borrel –
bacteriolog francez)
 Specii (36):
- B.recurrentis (transmisă prin păduchi)
- B.duttoni, B.hispanica, B.persica,
B.burgdorferi, B.turicatae, B.hermsii, etc
(transmise prin căpuşe)
CARACTERE MORFOBIOLOGICE
 Morfologia: filamente spiralate cu 5-8
spire neregulate, flexibile şi mobile, cu
mişcări de flexie şi înşurubare. Gram-,
colorate în albastru-violet după Giemsa.
 Caractere de cultură: bacterii anaerobe,
cultivă in vitro pe medii complexe şi in
vivo (ou embrionat, artropode, animale
de laborator)
Structura antigenică: variabilitate
pronunţată
 Habitat
- Omul bolnav – în sânge şi ţesuturi infectate
- Rozătoare
- Vectori (păduchi, căpuşe) – în lichidul celomic
FEBRA RECURENTĂ
Febra recurentă epidemică
Agentul cauzal - B.recurrentis
Sursa de infecţie – omul bolnav
Vector - Pediculus humanus
Contaminare – prin lichidul celomic eliberat la
zdrobirea păduchilor
Poarta de intrare – tegumentul lezat,
conjunctiva
Febra recurentă endemică
Agenţii cauzali - B.hispanica, B.persica,
B.duttoni, etc
Sursa de infecţie – rozătoarele sălbatice sau
peridomestice
Vectori – căpuşe din genul Ornithodoros
Contaminare – prin înţepă-
tură, prin intermediul
lichidului coxal, prin
dejecţii anale
PATOGENEZA FEBREI RECURENTE
 Perioada de incubaţie – 3-14 zile
(borreliile se multiplică în viscere – ficat,
splină, creier, etc.)
 Perioada febrilă – debut brutal, cu febră
40-41 grade şi frison (endotoxina
eliberată în sânge la distrugerea
borreliilor). Algii difuze, stare de tifos,
semne meningeale, hepato-
splenomegalie, icter. Criza febrilă
durează 7 zile.
 Urmează o perioadă afebrilă de o
săptămână, succedată de altă criză
termică cu durată mai scurtă
 Accesele se repetă (2-4-10 recurenţe)
 Sub acţiunea anticorpilor bactericizi
formaţi la sfârşitul acceselor febrile se
selectează varianta antigenică
responsabilă de următorul acces.
 Febra recurentă endemică are o
evoluţie mai benignă
DIAGNOSTICUL DE LABORATOR
AL FEBREI RECURENTE
  Prelevate: sânge, LCR tura vectorului infectat

 Metode de diagnostic:  Incubaţie – 2-4 săptămâni

1. Examenul microscopic (în perioada I Faza primară (leziune cutanată – eritemul

febrilă): cronic migrator). Durata – 3-4 săptămâni

- preparate native (fond negru, contrast de  Faza secundară – durata 2-6 săptămâni
fază) – manifestări neurologice, cardiace,
cutanate, artralgii
- Frotiuri colorate Giemsa
 Faza terţiară – durează luni, ani –
- RIF
afecţiuni cronice cutanate
2. Examenul biologic (infectarea cobailor, (acrodermatită cronică atrofiantă),
şobolanilor) articulare (artrite cronice), neurologice
(encefalomielita)
TRATAMENTUL ŞI PROFILAXIA
FEBREI RECURENTE DIAGNOSTICUL DE LABORATOR AL BOLII LYME

 Tratament: peniciline, tetracicline,  Prelevate: biopsii cutanate, sânge, LCR,

cloramfenicol lichid sinovial

 Profilaxie: lupta contra vectorilor şi  Metode de diagnostic:

protecţia individuală
1. Examenul microscopic (preparate
BOALA LYME native, coloraţia specială a biopsiilor,
impregnare argentică)
 Agentul cauzal – Borrelia burgdorferi
(B.burgdorferi sensu stricto, B.afzelii, 2. Examenul bacteriologic
B.garinii)
3. Diagnosticul serologic (RIFI, ELISA,
 Willy Burgdorf – entomolog american, a Western-blot)
descoperit B.burgdorferi in 1981
4. PCR
 Caractere morfoculturale – bacterie
helicoidală, mobilă prin mişcări de flexie
şi rotaţie. Nu se colorează prin metoda  Tratament – peniciline, tetracicline
Gram.
 Profilaxie – informarea populaţiei,
Se cultivă lent (câteva săptămâni) numai pe extragerea căpuşelor
medii speciale

 HABITAT ŞI CONTAMINARE

Rezervor de infecţie: rozătoare, animale

domestice (câini, cai, etc), păsări.
GENUL SALMONELLA. MICROBIOLOGIA ŞI
 Vectori: căpuşe din genurile Ixodes şi
DIAGNOSTICUL DE LABORATOR AL
Amblyomma, ţânţari, tăuni
SALMONELOZELOR
 Contaminare: prin înţepă
CLASIFICARE
Genul: Salmonella (Daniel Elmer Salmon,
veterinar american, a descoperit bacteria în
1885)
Specii: Salmonella enterica, Salmonella
bongori (anterior subspecia V)
Subspecii ale speciei S.enterica: enterica
(subsp. I), salamae (subsp. II), arizonae (subsp.
IIIa), diarizonae (subsp. IIIb), houtenae (subsp.
IV), indica (subsp. VI)
Majoritatea tulpinilor izolate din patologii
umane (99,5%) aparţin s/s S.enterica enterica cu
peste 2600 de serovariante: S. London, S.
Enteritidis, S. Typhi, S.Paratyphi A, S. Paratyphi
B, S.Choleraesuis, etc
Salmonella  enterica subspecia enterica serovar
Typhi
sau
Salmonella Typhi (S. Typhi)
CLASIFICAREA KAUFFMAN-WHITE
(conform structurii antigenice)
 Ag O – 67 varietăţi antigenice (O1, O2,
O3, ... O65, etc), permite repartizarea
salmonelelor în serogrupe (A, B, C, D,
E,...Z, O51,...)
Fracţii antigenice majore desemnează grupa:
O2 – grupa A; O4 – B, O6 – C, O9 – D, etc
Fracţii antigenice minore – O1, O12 - sunt
comune
 Ag H –defineşte serovariante în cadrul
grupei. Structura flagelinei este
determinată de 2 gene cromozomale
diferite, care se exprimă simultan sau
alternativ (variaţie de fază, frecvenţa
10-4)
Ag H faza 1– Ha; Hb; Hc; Hd; Hg,m…
Ag H faza 2– H1,2; H1,5; H1,7;…
Serovar monofazic: O1,2,12:Ha (S.Paratyphi A)
Serovar difazic: O1,4,12:HbH1,2 (S.Paratyphi B)
 Ag Vi (K), poliozidic, termolabil, prezent
la S.Typhi, S.Paratyphi C, S.Dublin. Este
concentrat la polii bacteriei. Mascheaza
Ag O. Distrus prin fierbere 10 min.
S. Typhi – O9,12:Hd:Vi+ / O9,12:Hd:Vi-
Conform patogenităţii pentru gazdă se disting:
I. Salmonele monopatogene (umane)
(S.Typhi, S.Paratyphi A, S.Paratyphi B)
II. Salmonele bipatogene (patogene
pentru om şi animale, ubicvitare) –
majoritatea.
Caractere morfologice
Salmonella – bacterii gram-, mobile peritriche
(S.Gallinarum, – imobilă), asporogene.
 Caractere de cultură
1. Medii de îmbogăţire : Muller, Kauffman
(medii cu bilă, tetrationat de Na), bulion
cu selenit de Na
2. Medii DD de izolare a culturii pure:
Endo, Levin, Ploskirev, SS (colonii S,
lactozo -); mediul Wilson-Blair cu sulfit
de bismut (colonii negre)
3. Medii DD de acumulare şi diferenţiere:
Olkeniţki, Kligler (glucoza A/AG,
lactoza-, H2S+, ureaza-)
Teste primare: utilizează citratul de Na, produc
H2S, MR+, LDC+, mobilitate+, celelalte teste –
negative.
Teste secundare: scindează glucidele A/AG,
indol-, ornitindecarboxilaza+, etc
EXCEPŢIE: S.Typhi – citrat-, H2S-, scindează
glucoza până la acid;
S.Paratyphi A – H2S+/-, LDC-
FACTORI DE PATOGENITATE II. Salmoneloze digestive (toxi-infecţii
alimentare, gastro-enterite)
 Fimbrii (adeziune)
III. Manifestări extra-digestive:
 Capacitatea de a penetra în celule
(sistem de secretie III) şi de multiplicare - bacteriemii nontifoidice
intracelulară (Macrofage, celule epitel)
- infecţii pleuro-pulmonare
 Endotoxina
- afecţiuni osteo-articulare (osteite,
 Citotoxine (SLT) – inhibă sinteza osteomielite, artrite septice, etc)
proteică (necroză)
- infecţii nozocomiale
 Enterotoxine (LT, ST) – activează
- infecţii cardio-vasculare (pericardită,
adenilat/guanilatciclazele membranare
arterite)
(diaree)
- infecţii urinare
 Siderofori (captarea Fe)
- infecţii abdominale (colecistită, abces al
 Ag Vi (antifagocitar, inhibă activarea C,
ficatului, splinei)
rezistenţă la activitatea bactericidă a
serului) - infecţii ale SNC (meningită, abces al
creierului, abces epidural, etc)
 Majoritatea salmonelelor (98%) sunt
sensibile la bacteriofagul O1. Există FEBRELE TIFO-PARATIFOIDE
bacteriofagi cu specificitate de specie şi
variantă.  Agenţii cauzali – S.Typhi, S.Paratyphi A,
B, (C)
Habitat: intestinul omului, animalelor,
păsărilor, reptilelor. Vertebratele acvatice  Sursa de infecţie – omul bolnav,
(păsări, reptile), păsările domestice, purtătorul
bovinele, ovinele, porcinele, etc sunt  Contaminarea fecal-orală (apă,
frecvent contaminate (carne, ouă) alimente), contact direct
Rezistenţa în mediul extern: salmonelele  Doza infectantă – 105 - 106 bacterii
rezistă la 70°C
OMS – anual 18 – 33 mln cazuri de febră tifoidă,
30 min., rezistente la frig şi concentraţii mari 500.000 – 600.000 cazuri de deces
de sare. Supravieţuesc mai multe săptămâni în
mediu sec şi luni în apă. Se înmulţesc în produse
alimentare la temperatura camerei.

ROLUL SALMONELELOR ÎN PATOLOGIA PATOGENEZA

UMANĂ

 SALMONELOZE:
- Traversarea epiteliului intestinal intact
I. Febre tifo-paratifoide
 - Invazia şi multiplicarea intracelulară la
nivelul plăcilor Peyer şi ţesutului limfoid
al tubului digestiv (perioada de
incubaţie)
- Pătrunderea în ganglionii limfatici
mezenterici cu multiplicarea
salmonelelor în macrofage (perioada
prodromală)
- I săptămână de boală (bacteriemie).
Invadarea fluxului sangvin via sistemul
limfatic (diseminarea germenilor) cu
eliberarea endotoxinei. Endotoxina pe
cale sangvină parvine la centrii
neurovegetativi ai ventriculului 3,
determinând febră, stare de tifos,
colaps cardio-vascular, etc.
- II săptămână de boală (difuzie
parenchimatoasă)
- Bacteriile sunt fixate în organele SRE
şi se multiplică în ficat, splină, măduvă
osoasă, ţesut limfoid, etc. Din această
perioadă începe eliminarea
salmonelelor cu saliva, materiile fecale,
urina, bila, etc.
- III-IV săptămână de boală (faza
alergică). Din ficat salmonelele pătrund
în căile biliare, apoi iarăşi în intestin. La
nivelul plăcilor Peyer se dezvoltă o
reacţie de hipersensibilitate tip 4 -
necroză, ulceraţii
 Manifestări clinice
I. Perioada de incubaţie - 1-3 săptămâni
II. Perioada prodromală (de invazie) – 1-3
zile
III. Perioada de stare. Debut brutal, cu
frison, febră 39-41 grade, cefalee,
bradicardie, urmând frecvent deliriu
calm, rareori agitat, stupoare,
somnolenţă, posibil comă. Erupţii
cutanate (rozeole) apar pe abdomen,
torace, spate în ziua a 8-9 de boală
(embolii limfatice cu bacterii).
Constipaţie, uneori diaree, tulburări
cardiovasculare. Durata 7-10 zile.
Complicaţii: hemoragii intestinale,
perforarea intestinului, peritonită,
miocardită, meningită, psihoză etc.
IV. Perioada de reconvalescenţă (1-3-6
luni)
 Imunitatea – celulară, umorală
 5-10% convalescenţi – purtători până la
3 luni (cu depistarea salmonelelor în
bilă sau/şi urină)
 3-5% convalescenţi (cu litiază biliară) –
purtători cronici– (1-10 ani – toată
viaţa)
 Recidive sunt posibile (descărcări
bacteriemice din focare profunde,
forme L), se caracterizează prin
simptome atenuate şi evoluţie de scurtă
durată
DIAGNOSTICUL DE LABORATOR AL FEBRELOR
TIFO-PARATIFOIDE
 PRELEVATE: sânge (perioada febrilă, în
special I săptămână de boală), urină
(începând cu a II săptămână), materii
fecale (II-III săptămână de boală),
exsudat din rozeole, ser sangvin (din
ziua a 7-ea), bilă, măduvă osoasă
METODE DE DIAGNOSTIC
 Examenul microscopic – RIF, Gram
 Examenul bacteriologic
 Hemocultura – 10-15 ml sânge se
insămânţează în 100 ml bulion biliat,
mediul Rappoport, bulion glucozat 1%
sau mediu bifazic pentru îmbogăţirea
 salmonelelor. Se incubează la 37 grade
şi în zilele 1, 2, 3, 5, 7 şi 10 se repică pe
un mediu DD (Endo, Levin, Ploskirev,
W-B) pentru izolarea culturii pure.
Coloniile lactozo- se repică pe mediul
Kligler (Olkeniţki) pentru acumularea
culturii pure şi identificarea preliminară.
 Identificarea finală - în baza studiului
caracterelor morfotinctoriale, de
cultură, biochimice, antigenice (RA pe
lamă cu seruri imune polivalente
ABCDE, seruri monovalente anti-O de
grup (O2, O4, O6, O9, etc) , seruri
monospecifice anti-H (de variantă),
seruri anti-Vi, sensibilitatea la
bacteriofagi).
 Rezultatul definitiv negativ-în ziua a 11.
 Rozeolocultura (exsudatul din rozeole
se inoculează în 3-5 ml bulion biliat)
 Mielocultura (0,5 ml măduva osoasă din
stern în 3-5 ml bulion biliat)
 Bilicultura (după 3-6 luni de la
vindecare, 5-10 ml bilă se întroduc în
BP)
Roseolo-, mielo- şi bilicultura se examinează ca
şi hemocultura
 Coprocultura (din săpt. 2) – 3-5 g
materii fecale se însămânţează direct pe
medii DD şi pe medii de îmbogăţire
(Muller, Kauffman). Rezultat pozitiv –
ziua 4-5, rezultat negativ – peste 3 zile.
 Urocultura (10 ml urină se
centrifughează, sedimentul se
examinează ulterior ca şi coprocultura)
 Serodiagnostic (din II săptămână)
1. RA Widal - la diluţii ale serului bolnavului se
adaugă diagnosticuri OH din S.Typhi, Paratyphi
A şi B. Titrul diagnostic 1/200 sau creşterea în
dinamică a titrului
2. RA modificarea Felix (utilizarea separată a
diagnosticurilor O şi H).
Anticorpii anti-O (Ig M) apar primii (începând cu
ziua 7-8) şi dispar după 2-3 luni (maximum săpt.
II-III).
Anticorpii anti-H (Ig M, apoi Ig G) apar mai
târziu (10-12 zi) şi persistă o durată mai lungă.
În debut de reconvalescenţă (săptămâna a IV)
titrul Ac anti-O şi anti-H se egalează.
3. RHAI (cu diagnosticuri eritrocitare O)
4. ELISA detectează separat anticorpii IgM și IgG
contra unei proteine din membrana externă a
S.Typhi.
TRATAMENTUL ŞI PROFILAXIA
Tratament:
- Fluorochinolone
- Cefalosporine de generaţia III
- Cloramfenicol
- Ampicilină
- Cotrimoxazol
Antibiograma este obligatorie, tulpinile
multirezistente sunt frecvente!!!
Profilaxia specifică: vaccinarea selectivă (zone
endemice, militari, personal medical, etc)
- Vaccin chimic TABTe
- Vaccin antitifoidic inactivat
- Vaccin atenuat Ty21a (administrare
orală, imunitate locală sIgA),
contraindicat gravidelor, copiilor,
imunodeprimaţilor
- Vaccin subunitar din Ag Vi (areactogen,
imunitate 3-5 ani)
SALMONELOZE DIGESTIVE
(gastro-enterite, toxi-infecţii alimentare)
  Consecutive consumului de alimente
contaminate cu salmonele (ouă,
maioneză, patiserie cu cremă, carne,
lactate, etc).
 Agenţii cauzali: salmonele bipatogene
Gr. B (S. Typhimurium, S. Paratyphi B, S.
Heidelberg, S. Derbi)
Gr. C (S. Choleraesuis, S. Newport, S. Paratyphi
C)
Gr. D (S. Enteritidis, S. Dublin)
Gr. E (S. Anatum)
PATOGENEZA GASTROENTERITELOR
 Sursa de infecţie: animalele domestice
şi păsările (bolnave sau purtători
cronici), persoane bolnave sau purtători
sănătoși de salmonele
 Transmiterea pe cale alimentară
(alimente contaminate direct de la
sursă sau pe parcursul procesului
tehnologic), prin apă sau contact direct.
Rareori prin inhalare de praf
contaminat.
 Doza infectantă –în funcţie de virulenţa
tulpinii, receptivitatea gazdei, vârstă,
utilizarea AB, concentraţia inoculului,
etc
 Salmonelele depășesc aciditatea
gastrică și ajung în intestinul subțire,
unde aderă prin pili la suprafața
celulelor M (preponderent) și a
enterocitelor. Prin sisteme de secreție
(tipul III) salmonelele injectează mai
multe proteine, ceea ce determină
endocitoza bacteriei cu transcitoza
ulterioară de la suprafața apicală la
membrana bazolaterală și invazia
celulelor vecine. În interiorul celulei
salmonelele se multiplică în vacuole,
traversează celula și intră în lamina
propria. Aici ele sunt fagocitate de
neutrofile și macrofage și induc un
răspuns inflamator profund. Persistența
în lamina propria este asigurată de
abilitatea salmonelelor de a ucide
macrofagele prin multiple mecanisme,
inclusiv prin inducerea apoptozei.
 Invazia și transcitoza enterocitelor,
asociate cu permeabilitatea vasculară
crescută și răspunsul inflamator
determină diareea. Secreția de
prostaglandine și factori chemotactici
amplifică inflamația și modificările
biochimice în enterocite.
 Gastroenteritele pot fi urmate de
bacteriemii.
 Manifestări clinice:
Perioada de incubaţie – 8 - 48 ore
Debut brusc şi evoluţie acută (3 - 5 zile) cu
diaree, vomă, febră, cefalee, stare de rău.
Evoluţie severă – la sugari, bătrâni,
imunodeprimaţi (în special bolnavi cu SIDA).
 TOXIINFECŢII ALIMENTARE
Survin ca urmare a ingestiei unui aliment în care
s-au acumulat cantităţi mari de mi/o (10 5 – 107).
În stomac, apoi în intestin bacteriile se distrug,
iar endotoxina eliberată provoacă semnele
clinice de intoxicare.
Alte forme de salmoneloze (septicemii,
meningite, infecţii urinare, infecţii nosocomiale,
etc) se dezvoltă la persoane cu rezistenţa
scăzută
Diagnosticul de laborator al salmonelozelor
non-tifoide
 Prelevate: în funcţie de forma clinică -
mase fecale, mase vomitive, sânge,
spălături gastrice, urină, puroi, resturi
de alimente suspecte.
  Metode de diagnostic: Genuri: Vibrio

1. Examenul bacteriologic – de bază Photobacterium

(coprocultură, hemocultură,
Salinivibrio
urocultură...)
Aliivibrio (Allomonas)
2. RIF – pentru diagnostic rapid
Enterovibrio
3. Serodiagnostic - RHAI
Grimontia

Catenococcus
 Profilaxia salmonelozelor – nespecifică
Caractere generale (cheie) ale familiei:
 Tratamentul– simptomatic,
bastonaşe G-, drepte sau încurbate, mobile,
antibioterapie la necesitate (copii mici,
reduc nitraţii în nitriţi, fermentează glucoza,
bătrâni, imunodeprimaţi, forme grave
oxidaza+, catalaza+
de infecţie)
GENUL VIBRIO

Bastonaşe G-, încurbate, polimorfe, 2-3 µm /

0,5-0,8 µm, nesporogene, necapsulate, mobile
monotriche (flagel polar unic)

• Clasificarea:

Vibrioni halotoleranţi - Vibrio cholerae (agenţii

holerei şi diareilor holeriforme)

Vibrioni halofili – V.parahaemolyticus,

V.alginolyticus, V.anguillarum, V.vulnificus,
V.metschnikovii (oportunişti, pot cauza
toxiinfecţii alimentare, septicemii, meningite,
supuraţii)

Vibrioni free life (saprofiţi)

FAMILIA VIBRIONACEAE. VIBRIO CHOLERAE

MICROBIOLOGIA ŞI • Izolat pentru prima data in 1854 de
DIAGNOSTICUL DE LABORATOR catre Filippo Pacini de la un bolnav cu
holera
AL HOLEREI
• Caractere morfotinctoriale (vezi
Clasificare si caractere generale ale familiei caracteristica genului)
Vibrionaceae
• Caractere de cultură
Familia: Vibrionaceae
Anaerob facultativ, temperatura optimă de
cultivare -- 37 grade (limite 14 – 40 grade C).
Creşte pe medii simple, dar preferă pH alcalin
(7,6 - 9,6). Halotolerant (0,5 - 7% NaCl, optimal
– 3%). Sensibil la pH acid
Mediu de îmbogăţire – Apa peptonată alcalină
(AP) - pH 8,6
Medii de izolare a culturii pure:
– Geloza alcalină (GA) - mediu electiv-selectiv
- Mediul TCBS (tiosulfat-citrat-bilă-zaharoză) –
DD şi selectiv
• Manifestarea creşterii culturii de
vibrioni
AP – peste 3-6 ore de incubare – văl fin la
suprafaţa mediului
GA – peste 12 ore – colonii S (R atipice), plate,
transparente, cu nuanţă albăstruie
TCBS – peste 12 ore – colonii S, opace, galbene
(fermentarea zaharozei)
• Caractere biochimice: V.cholerae este
catalaza+ şi oxidaza+, reduce nitraţii în
nitriţi, produce indol, posedă gelatinază,
LDC şi ODC, fermentează şi oxidează
glucoza până la acid (testul Hugh-
Leifson), lactoza -.
• Conform activităţii glicolitice V.cholerae
aparţine grupului I Heiberg
(fermentează Zaharoza şi Manoza, nu
fermentează Arabinoza)- testul ZAM
• Se disting 2 biotipuri (variante) de
V.cholerae: clasic (V.cholerae cholerae)
şi El Tor (V.cholerae El Tor), identice
morfologic şi antigenic.
• V.cholerae cholerae (clasic) – în 1883
izolat în cultură pură de către R. Koch, a
cauzat 6 pandemii
• V.cholerae El Tor – izolat în 1905 într-o
staţie de carantină din El Tor (peninsula
Sinai), în 1961 determină pandemia a
VII
STRUCTURA ANTIGENICĂ
A VIBRIO CHOLERAE
• Antigenul O somatic, LPZ, termostabil
(peste 200 serogrupe - O1,
O2....O200…)
Ag O1 este constituit din 3 fracţii - A,B,C
Respectiv se disting 3 serovariante ale
V.cholerae O1: Ogawa (A,B), Inaba (A, C)
şi Hikojima (A; B; C)
• Ag H, proteic, termolabil, comun pentru
V.cholerae
• V.cholerae O1, agent cauzal al holerei
- V.cholerae O139 Bengal (descris in
1992)– agent cauzal al holerei; fenotipic
asemănător cu biovarul El Tor, produce
capsula polizaharidica
• V.cholerae non O1/non O139 (O2, O3,...
etc, vibrioni NAG/nonaglutinabili) –
responsabili de sindrom holeriform,
diaree, toxiinfecţii alimentare, gastro-
enterite
FACTORI DE PATOGENITATE
• Factori de adeziune (pili - Toxin
Coregulated Pilus (TCP), LPZ,
glicocalixul)
• Enzime de patogenitate (mucinaza,
neuraminidaza, LDC, lecitinaza)
• Enterotoxina (toxina holerică,
holeragen), constituită din 2 subunităţi
A (A1, A2) şi 5 subunităţi B. Codificată
de genele ctxAB ale unui bacteriofag
filamentos CTXφ .
• Endotoxina
 Mecanismul de acţiune al enterotoxinei:
Subunităţile B servesc la fixarea pe receptorul
gangliozidic GM1 de pe membrana
enterocitului. Urmează modificarea
conformaţională a toxinei cu crearea unui canal
hidrofil prin care subunitatea A pătrunde în
celulă. Catena A1, manifestând activitate ADP
-ribozilantă, activează adenilat-ciclaza
membranară, ce duce la creşterea concentraţiei
de cAMP intracelular. Rezultă inhibiţia
absorbţiei bicarbonatului şi hipersecreţia
cloridului. Apa şi electroliţii (Na+ K+ Cl- HCO3-) se
acumulează în lumenul intestinal. Rezultă
deshidratare extracelulară intensă cu
hemoconcentraţie, hipokaliemie, şoc
hipovolemic şi acidoză metabolică.
PATOGENEZA HOLEREI ŞI
MANIFESTĂRILE CLINICE
HOLERA – gastroenterită acută, strict umană.
Anual 3-5 mln infectati, 100-130 mii decedati
Agentul cauzal –V.cholerae O1/O139
Sursa de infecţie–bolnav, convalescent,purtător
sănătos
Mecanismul de transmitere– fecal-oral
- Alimentar (apă, alimente, fructe de
mare)
Contact direct (manual) Doza infectantă – 109 -
1011 UFC , (104 pentru persoane cu hipoaciditate
gastrică)
• Vibrionii care au trecut bariera gastrică
ajung în intestinul subţire. Local
mucinaza descompune mucusul,
asigurând adeziunea vibrionilor la
enterocite, colonizarea şi producerea
toxinei. Neuraminidaza transformă di- şi
tri-sialogangliozidele membranare în
GM1, ce permite fixarea toxinei şi
penetrarea ei.
Evoluţia clinică a holerei:
I - Perioada de incubaţie (2-5 zile)
II – Enterita holerică (scaune frecvente, afecale,
apoase, constituite din lichid clar cu flocoane
albe - aspect “zeamă de orez”)
III – Gastro-enterita (scaune frecvente – 10 - 50
ori pe zi – şi vome abundente). Consecinţe –
deshidratare (3-20
• litri eliminaţi în 24 ore), carenţe
• de săruri, acidoză, hipoxie tisulară,
hipotensiune, contracţii (crampe)
musculare.
IV - Algida holerică (stare extrem de gravă,
hipotermie, asfixie, anurie, colaps, comă, deces)
Imunitate
– umorală (sIgA, IgM, IgG),
– antibacteriană şi antitoxică, de scurtă durată
(2 ani), reinfecţii sunt posibile
DIAGNOSTICUL DE LABORATOR AL HOLEREI
• Prelevate: mase vomitive, materii
fecale, bilă (purtători), de la cadavru – 3
fragmente din intestinul subţire şi
vezica biliară, prelevate din mediul
extern (apa, alimente)
• Metode de diagnostic
1. Diagnosticul rapid
- Frotiu Gram (bacterii G-, încurbate)
- Studierea mobilităţii (preparate native –
bacterii mobile, grupate în “bancuri de
peşti”)
- Imobilizarea şi aglutinarea vibrionilor cu
serul anti-O1
- Imobilizarea vibrionilor cu bacteriofagi
“C” şi “ET”
 - RIF
2. Examenul bacteriologic (de bază)
- Prelevatele se însămânţează în AP I
(îmbogăţire) şi GA I / TCBS (izolarea
culturii pure) – termostat, 37 grade C
- Peste 6 ore se examinează cultura din
AP (văl la suprafaţă?), utilizată pentru
diagnosticul rapid, apoi se
reînsămânţează pe AP II şi GA II.
- Peste 12 ore se examinează coloniile de
pe GA I sau TCBS. Coloniile suspecte
(plate şi transparente cu nuanţă
albăstruie pe GA, galbene pe TCBS) sunt
expuse diagnosticului rapid (5 teste),
apoi repicate pe mediul cu lactoză şi
zaharoză pentru acumularea culturii
pure şi diferenţiere primară. AP II poate
fi utilizată pentru efectuarea testelor
rapide şi însămânţare pe GA III
- Culturile lactoza-/zaharoza+ sunt
identificate morfologic, cultural,
biochimic, serologic (cu ser O1 sau RO
(colonii atipice), apoi cu seruri
monospecifice Ogawa şi Inaba). Se
efectuează fagoidentificarea şi
diferenţierea biovariantelor
3. Depistarea toxinei
- In vivo (ansa ligaturată la iepure, culturi
de celule)
- In vitro (ELISA, cu utilizarea
gangliozidului GM1; latexaglutinarea)
- Tehnici de biologie moleculara (PCR,
etc)
4. Serodiagnostic (retrospectiv)
Anticorpii (aglutinine, vibriocine, antitoxine)
apar după 10-15 zile de boală
- RA (serul bolnavului + diagnostic din
V.cholerae O1 (titrul diagnostic 1/80)
- RHAI (serul bolnavului + diagnostic
eritrocitar)
- Reacţia de vibrioliză (serul bolnavului +
cultură de vibrioni + complement).
Titrul diagnostic – 10-4
- Dozarea antitoxinelor (ELISA, RHAI)
TRATAMENTUL ŞI PROFILAXIA HOLEREI
• Tratament
- Rehidratare
- Antibiotice (azitromicina, tetraciclină,
sulfanilamide, doxiciclină)
- Tratament simptomatic
Profilaxie
- Igiena individuală şi colectivă
- Vaccinarea (vaccin viu, vaccin inactivat,
vaccin subunitar, holeragen-anatoxină)
VIBRIONII HALOFILI
• V. parahaemolyticus – toxiinfecţii
alimentare, consecutive utilizării
fructelor de mare, provoaca gastro-
enterite
• V. vulnificus, V. alginolyticus – procese
supurative (otite, conjunctivite, infecţii
de plagă, celulita, etc), toxi-infecţii
alimentare, septicemii
CAMPYLOBACTER
• Caractere morfobiologice
• Reprezentanţii genului Campylobacter
sunt bastonaşe Gram -, încurbate în
virgula, în S sau “pescăruş in zbor”,
mobili monotrichi. Trei specii de
Campylobacter sunt patogene pentru
om : C. fetus,
 • C. jejuni, C. coli.
• Campylobacter au metabolism
respirator microaerofil. Pot fi izolate pe
medii selective imbogăţite cu sînge
conţinând numeroase antibiotice
(bacitracină, novobiocină, vancomicină,
polimixină, etc)
• Temperatura optima – 37 grade C.
Colonii S, plate, cenuşii, translucide, 1-2
mm diametru, apar peste 2-4 zile de
cultivare.
• HABITAT
• Campylobacter se intâlnesc în tubul
digestiv al animalelor, în special ovine,
porcine şi la păsări
Contaminarea omului are loc pe cale
alimentară (apă, lapte, carne).
PATOGENEZA SI FORME CLINICE
• C. jejuni/coli au o putere
enteropatogenă importantă, invazive,
capabile să provoace un răspuns
inflamator puternic, fiind responsabile
de enterite. Citotoxina de tip A- B (CDT),
legată de membrana externa,
determină stoparea ciclului celular.
• Afecteaza toate vârstele, dar mai
frecvent copiii, în condiţii de igienă
precară. Maladia evoluează cu durere
abdominala, diaree apoasa sau cu sange
si puroi, posibil febra, cu vindecare
spontană în câteva zile.
• C. fetus determină septicemii la
persoane fragilizate: cirotici, diabetici,
cardiaci, gravide...
SENSIBILITATE LA AB
• Eritromicina si azitromicina sunt
antibioticele de elecţie în tratamentul
campilobacteriozelor digestive.
• Alte antibiotice: tetraciclina,
fluorochinolone, aminoside,
cloramfenicol, ampicilina
Familia Helicobacteriaceae
• Genul Helicobacter
• 32 specii: H.pylori (gastric), H.cinaedi,
H.fennelliae (intestinali)
H. pylori este agentul cauzal al gastritelor acute
si cronice, ulcerului gastric, adenocarcinomei
gastrice si a limfomei tesutului limfoid asociat
mucoasei
• Morfologia:
- Bastonase gramnegative spiralate, cu flageli
polari. Nu formeaza spori, nici capsule.
Caractere de cultura si biochimice
• H.pylori poate fi cultivat pe medii
speciale, imbogatite cu sange, ser,
galbenus de ou, in conditii de
microaerofilie, la temperaturi intre 30 –
37 grade C.
• H.pylori produce abundent ureaza, ceea
ce-i permite sa supravietuiasca in
stomac.
• Catalazo si oxidazo-negativ, nu
scindeaza carbohidratii
Factori de patogenitate
• Adezine (proteine din membrana
externa)
• Enzime: ureaza, mucinaza, fosfolipaze
• Toxine:
- Toxina VacA (determina apoptoza
celulelor eukariote prin generarea de
vacuole citoplasmatice mari)
- Toxina CagA (provoaca modificarea
proteinelor celulare)
• Sisteme de secretie
Epidemiologie
• Infectiile sunt comune, in special in
tarile in curs de dezvoltare sau cu nivel
socio-economic scazut
• Sursa de infectie - omul
• Mecanismul de transmitere - fecal-oral
Patogeneza
• Colonizarea initiala este facilitata de:
(1) blocarea producerii de acid de catre
o proteina bacteriana
(2) neutralizarea acizilor gastrici prin
producerea de amoniac (activitatea
ureazei)
• Helicobacter ulterior datorita
mobilitatii active poate traversa
mucusul gastric si adera la celulele
gastrice epiteliale prin multiple proteine
de adeziune de suprafata. Aceleasi
proteine pot de asemenea sa se lege de
proteinele gazdei si sa ajute bacteria sa
evite detectia imuna.
• Leziunea tisulara localizata este mediata
de ureaza, mucinaza, fosfolipaze si
activitatea citotoxinei A (VacA), o
proteina care, in urma endocitozei de
catre celulele epiteliale, distruge
celulele prin producerea vacuolelor.
• Proteina CagA, injectata in celulele
epiteliale prin sistemul de secretie IV
(tip seringa), interfereaza cu structura
normala a citoscheletului celular.
• Colonizarea cu H.pylori este insotita de
infiltratia celulara a lamina propria cu
neutrofile si limfocite, urmata de
inflamatie progresiva si formarea
abceselor.
Manifestarile clinic
• Infectia primara este asimptomatica sau
se manifesta prin nausee si dureri
gastrice.
• Dupa o perioada de latenta de mai
multi ani, simptomele de gastrita sau
ulcer peptic includ nausee, anorexie,
voma, dureri in epigastru.
• Multi pacienti raman asimptomatici
decade, chiar pana la perforarea
ulcerului
• Complicatii – hemoragie si peritonita
Diagnostic de laborator
• Microscopic: examinarea histologica a
bioptatelor
• Testul ureazei - relativ sensibil si specific
• Detectarea antigenului H. pylori in
materii fecale (ELISA)
• Examenul bacteriologic
• Examenul serologic demonstreaza
expunerea la H. pylori
Tratament si profilaxie
• Terapie combinata cu un inhibitor al
pompei protonice (ex., omeprazol),
macrolide (ex., claritromicina) si β-
lactamice (ex., amoxicilin) sau
metranidazol pentru 2 saptamani.
• Nu exista vaccinuri umane la momentul
actual.