Aceste boli nu sunt sinonime, dar au semne asemănătoare și uneori pot echivala: obstrucția intestinală reprezintă suspendarea completă sau incompletă a tranzitului intestinal prin corp străin, iar coprostaza sau constipația reprezintă reducerea sau suspendarea tranzitului intestinal prin deshidratarea conținutului; uneori conținutul deshidratat aderă la pereții intestinali și determină o veritabilă obstrucție intestinală. Etiopatogeneză. Obstrucția intestinală este dată de prezența pe tractul intestinal a fecaloamelor (conglomerat de fecale uscate), fitobezoare (formațiune realizată din fibre vegetale), enteroliți (concrețiune minerală formată prin precipitarea sărurilor) care pot migra în colon până în dreptul unei flexuri, rezultând o stenoză (o strâmtare). Semnele în obstrucția intestinală sunt variabile: colică bruscă gravă sau moderată, animalul refuză să se culce, cu mers hienoid, fără deshidratare sau șoc, dar defecarea este complet suspendată. La examenul transrectal semnul brațului este pozitiv (apariția de mucus în cantitate mare pe braț). Coprostaza se datorează furajelor fibroase indigeste, eventual cu nisip, asociate cu afecțiuni stoamtologice și posibil cu hipotonie intestinală. Este considerată a fi cauza cea mai frecventă a colicii la cal. Sediile cele mai frecvente ar fi: flexura pelvină, trecerea din cecum în colon, trecerea din ileon în cecum, micul colon (colonul transvers), jejun, duoden. În cele mai multe cazuri împâstarea intervine în porțiunea terminală a ileonului. Evoluție. Obstrucția intestinală tinde spre dilatația acută secundară a stomacului și sfârșește prin ruptura stomacului. Ruptura intestinului se poate produce în 12 – 48 de ore. Coprostaza se poate vindeca și spontant în 10 – 12 zile. Prognosticul este grav, dar nu defavorabil. Tratamentul. În urma stabilirii diagnosticului de obstrucție, se recurge la laparatomie (deschiderea chirurgicală a cavității abdominale). Terapeutic se administrază ulei de parafină 2 l asociat cu 200 – 300 g de sulfat de sodiu – Sarea lui Glauber sau în aceleași doze , sulfatul de magneziu – Sarea amară, la interval de 8 – 24 ore în constipația cecumului. La nevoie se admnistrează spasmoanalgezice (ex.Recocam 20 mg/ml, soluţie injectabilă pentru bovine, porcine şi cabaline, care conține Meloxicam 20 mg/ml; Lizadon de uz uman ( este antispasmodic musculotrop, sedativ, analgezic, antisecretor și antiinflamator). În constipația colonului se recomandă clisme înalte pentru înmuierea conținutului, administrând prin sondă un purgaiv uleios, repetat la 12 ore sau ulei mineral 3 – 4 l per animal. Colinergicele (acetilcolina) se pot administra numai după înmuierea conținutului. Se completează cu terapie de șoc.