INSTALATIE SOLARA

-DESALINIZAREA APEI
În timp ce unii îl consideră un "panaceu" împotriva crizei mondiale a apei, ecologiştii
blamează procedeul desalinizării pe motiv că distruge ecosistemele marine. Studiile
arată că doar trei la sută din apa planetei este potabilă şi, după ce că e puţină, nici nu e
distribuită în mod egal pe glob. Astfel, în timp ce un american consumă, în medie, 600
litri de apă pe zi, un african consumă doar 10 litri. Pentru a suplimenta cantitatea de apă
potabilă disponibilă pe Pământ, oamenii au început să desalinizeze apa de mare.

Deşi planeta noastră este acoperită de ape în proporţie de peste

70%, apa potabilă se găseşte în doar 2,5% din
total şi reprezintă astfel o problemă de interes
major. Nu întâmplător, există o corelaţie între puterea
economică a unei ţări şi accesul populaţiei la apă curentă: cele
mai sărace state sunt şi cele în care cererea de apă potabilă
depăşeşte cantitatea disponibilă. Iar previziunile sunt tot mai
sumbre: se estimează că, în 2030, cererea de apă la nivel
global va depăşi cu 50% cantitatea disponibilă. În această
situaţie, se investeşte din ce în ce mai mult în fabrici de
desalinizare. Henri Coandă a fost unul
dintre pionierii din domeniu, cu un proiect care a şocat la vremea
lui.
Pe 10 ianuarie 1954, în revista franceză Radar scria cum că
„Henri Coandă va bulversa economia regiunilor deşertice„,
după ce savantul român a demonstrat desalinizarea apei
marine, transformând-o în apă potabilă cu ajutorul unui
sistem complex alimentat cu energie solară.
Sistemul conceput de Henri Coandă se întindea pe o suprafaţă de
opt metri pătraţi şi putea genera aproximativ 1600 de litri
în 12 ore. Marele avantaj era dat însă de
flexibilitatea sistemului. În imagine este prezentat un
ansamblu de peste 30 de astfel de sisteme care ar fi putut
produce 48.000 de litri în 12 ore! Dacă se dorea, sistemul se putea
extinde chiar şi mai mult, în funcţie de necesarul de apă
dorit.
Desalinizarea se făcea prin vaporizare, într-o
incintă specială. Aerul încins la o temperatură de aproximativ 500
de grade Celsius era introdus într-o cameră de vaporizare, peste
apa de mare.
Aceasta era pulverizată, iar vaporii rezultaţi urmau a
fi colectaţi într-un condensator imens. Până să fie îmbuteliată,
apa mai trecea printr-un procedeu de purificare
pentru a fi şi curată din punct de vedere microbiologic.
Energia necesară funcţionării dispozitivului era asigurată de un
sistem inteligent de panouri solare, care se
orienta automat după soare, pentru a capta cât mai multă
energie.

Astăzi, instalaţii pentru desalinizarea apei

există în mai multe state din Orientul Mijlociu, dar şi din Europa
şi Statele Unite. Specialiştii avertizează însă asupra efectelor
nocive produse mediului: distrugerea ecosistemelor
marine şi emanarea gazelor cu efect de
seră.
modularitatea sistemului reprezintă două atuuri foarte
importante.
 Un exemplu de o astfel de instalatie este
“The Pipe” care transformă prin energie
solară apa de mare în apă potabilă

Statia este complet autonomă, curentul necesar fiind produs de panourile solare ce pot
produce 10.000Mw/h. Firma canadiană care a produs tubul se numește Abdolaziz
Khalili and Associates și este specializată în instalațiile de prelucrare pentru produsele
alimentare, băuturi și industria ambalajelor. Firma estimează că invenția lor va
transforma 5,6 miliarde de litri de apă sărată în apă potabilă pe an.
The Pipe va fi folosit pentru a combate seceta în California și este propus pentru
construire în Santa Monica.
Printre aceste mari beneficii, stația va mai avea următoarele plusuri:
 va captura energia din natură și o va transforma în electricitate
 va fi punct de atracție turistică și va reprezenta o experiență unică pentru
vizitatori
 va adăposti locuri de petrecere a timpului liber și de studiu
 nu va avea impact negativ asupra mediului
 va crește calitatea vieții locuitorilor din apropier