Povestea castanelor

de Trenca Banciu   

La marginea unei păduri dese de brad se rătăcise un castan care îşi infipsese
rădăcinile aici, unde soarele bătea mai tare şi ploaia îi spala mai uşor crengile şi
frunzele. Deşi era tânăr, avea o coroana destul de frumoasă şi bogată, încât
umbra lui plăcută îmbia la odihnă pe oarecare trecător ce rătăcea cumva pe
acolo.
Tatăl lui, castanul cel batrin, îi povestise lucruri minunate despre neamul
castanilor. Bunaoară, îi spusese că se făcuse aşa frumos, mare şi puternic dintr-
o castană mică îngropată în pământ, că florile de castan sunt roz-albe, înflorite
ca nişte rochiţe puse una peste alta, cu margini de danteluţă. Îi mai spusese că
florile stau în sus, întocmai ca luminările de la pomul de iarnă, că din flori ies
castane şi câte şi mai câte lucruri alese care-i placeau şi pe care dorea să le
vadă cât mai repede. Dar ce păcat, era prea tânăr!
În serile calde, când vântul îi mângâia frunzele verzi, late şi crestate adânc,
de parcă erau nişte palme întinse, el se gândea cu bucurie la timpul când va
ajunge să vadă aceste lucruri minunate. Foşnindu-şi frunzele, spunea:
- ” Pe fetiţele mele le voi numi castane, am să le dau numele meu." Şi aşa
făcu.
Trecură câteva primăveri şi, în sfârşit, veni o primăvară caldă, cu ploi destule şi
el înmuguri, apoi înfrunzi şi... ce să vezi? într-o dimineaţă castanul se sculă cu
noaptea în cap, fiindcă cineva nu-l lăsa să doarmă.
- “Scoală tăticule şi să vezi ce frumoase suntem. Ne-ai aşteptat mult şi
acuma dormi?"
Castanul, somnoros, nu pricepu ce se întâmplă, privi în toate părţile, scotoci
printre frunze, mai dădu la o parte nişte crengi şi auzi un chicotit.
- ”Hi, hi, hi ce nu ne vezi? De ce ne cauţi la întuneric? suntem la lumină,
aici sus spre soare!"
Mare i-a fost bucuria castanului când a văzut floricele stând cu piciorusele
înfipte în crenguţa de care erau prinse.
- “Dar tot nu văd, unde sunteţi?"
- “Hi, hi, hi ne-am ascuns între frunzele tale! Caută-ne!"
Înţelegând despre ce e vorba, de bucurie, castanul începu să-şi clatine crengile,
să-şi foşnească frunzele şi să murmure:
- “Florile mele dragi, florile mele scumpe, de c\nd vă aştept". Le rugă apoi
ca rând pe rând, să treacă prin faţa lui să le vadă.
Învârtindu-se pe vârful picioarelor cu capul sus, cu rochiţele alb-roz înfoiate şi
împodobite cu minunate danteluţe, au trecut pe rând prin faţa lui. Mare lucru
nu a văzut, dar nu mai putea de fericire. Le privea şi nu mai se sătura zicându-
şi: “acolo în rochiţele înfoiate sunt fetiţele mele, ce fericit sunt!"
Din ziua aceea, nu mai cuteza să-şi mişte crengile, nici frunzele pentru a nu
supâra somnul fetiţelor lui. Dis-de-dimineaţă castanul se scula în râsetele şi
veselia florilor. Ele se jucau în soare, făceau baie în roua dimineţii, apoi îşi
înfoiau mai tare rochiţele în care se prindea câte un bob de mărgăritar şi în care
curcubeul îşi oglindea brâul cu minunatele-i culori. La amiază, şedeau tolănite
la soare şi-şi povesteau în soaptă. Din când în când, câte o albină venea să le
aducă veşti din locuri îndepărtate, iar ele, drept mulţumire, îi umpleau
cosuleţele cu pulbere galbenă scuturată de pe rochiţele lor şi îi dădeau sticluţe
pline cu suc dulce, dulce, pe care albina îl căuta în toate florile să-l ducă acasă,
să hrănească albinele şi să fabrice mierea.
Seara, în amurg, înviorate de adierea dulce a vântului şi înfiorate de
mângiierea lui ascultau cântecele păsărelelor şi-şi torceau firul amintirilor de
peste zi. Şi aşa zilele treceau, florile se desfăceau şi erau din zi în zi tot mai
frumoase. Într-o dimineaţă, s-au sculat mai vesele ca oricând. Se gândeau să
stea mai mult la soare, să facă mai multă baie şi apoi să se joace fel de fel de
jocuri, când să se îmbrace, nu şi-au mai găsit rochiţele.
- “Unde or fi rochiţele noastre? Cine le-o fi luat?" au strigat ele supărate. De
necaz, au început să plângă. În sfârşit, după ce s-au potolit de plâns, uitându-se
în jur, au văzut că rochiţele erau căzute jos, rupte bucăţele, bucăţele. S-au
întristat de tot. Castanul văzându-le necăjite, le-a îndemnat să-şi facă alte
rochiţe. Acestea se cam învechiseră şi nu mai erau chiar aşa de frumoase. În
timp ce se sfătuiau ce să facă, au văzut o frunză care şedea întinsă la soare,
desfătându-se.
- “Dragă frunză nu ne dai din culoarea ta să ne ţesem câte o rochiţă
nouă?"
- “Ba vă dau chiar şi câte o bucăţică de frunză, dacă vreţi".
În câteva ceasuri castanele şi-au croit câte o rochiţă verde care se parea că
nu era aşa de frumoasă ca cealaltă.
În seara aceea, în loc să râdă, să povestească, s-au culcat tare triste. Una
dintre ele n-a dormit şi se gândea ce să facă pentru ca rochiţele lor să fie
frumoase.
Dar minune: a doua zi, pe poalele fiecarei rochiţe, sclipeau aceleaşi pietre
scumpe şi strălucitoare ca şi pe celelalte când a venit albina să le mai
povestească ce este nou prin lume, au rugat-o să le aducă nişte podoabe ca să-şi
înfrumuseţeze rochiţele.
Albina le-a adus o sumedenie de ace pe care şi le-au înfipt în rochiţe, pe
toate părţile, iar dimineaţa, în vârful fiecărui ac sclipea câte un bob de
mărgăritar, în care razele de soare jucăuşe, dădeau scantei tare luminoase.
Toată vara castanele au stat la soare, făcând o baie calduţă sub razele lui
dogoritoare, care le mângâia cu dragoste.
Castanul le iubea pentru că erau cuminţi şi harnice, le adormea cu şoaptele
vântului, care se strecura printre frunze şi aducea ţârâitul greierului sau ciripitul
păsărelelor, le mângâia cu frunzele lui din care le făcuse un pat bun, odihnitor.
Vara trecu, cu cerul ei senin, cu cântece de păsărele şi cu ploi calde.
Frunzele multor copaci, îngălbenite, îşi luau zborul plutind în neştire prin aer
şi, apoi, căzând pe pământ, care unde nimereau. Şi castanului i se îngălbeniseră
frunzele şi au început să-i cadă una câte una. Îşi făcea şi el pregătirile de iarna.
Într-o zi, când încă soarele mai arunca suliţi fierbinţi, castanul stătu de
vorba cu fetiţele lui, spunându-le:
- “Vine vremea când va trebui să vă faceţi o altă rochiţă. Aţi crescut mari,
rochiţele pe care le aveţi vor fi prea mici şi se vor rupe ca şi celelalte. Îngrijiţi-
vă din timp şi bagaţi de seamă să aibă o culoare care să ţină caldura, ca, de
pilda, cafeniul."
Castanele au ascultat sfatul tatalui şi, harnice, au pornit la lucru. Au adunat
fire scumpe şi lucioase, cafenii, din crenguţele castanului şi şi-au făcut câte o
rochiţă de toată frumuseţea. Avea culoarea cafenie, iar în jurul gâtului, i-au pus
câte un guleraş alb care o înfrumuseţa şi o înviora nevoie mare.
Au trecut încă multe zile în care castanele căutau să se mai bucure de
zâmbetul cald al zilelor de toamnă. Într-una din aceste zile, văzură că rochiţele
cele verzi nu le mai încăpeau. Atunci, îmbracară pe cele cafenii şi începură să
se sucească şi să se învârteaască în faţa soarelui. Tot mişcându-se, uneia îi
scăpă un picioruş şi, buff! a căzut în iarbă. Vai, cum s-a speriat! Clatină capul
să şi-l limpezească. Privi în jur, erau numai fire de iarbă.
Începu să plângă şi să spună:
- “Nu vreau aici, vreau sus la tăticul meu!"
Un fir de iarbă mai gros şi mai înalt şi care părea să ştie tare multe, i-a spus
că înapoi nu va mai ajunge niciodata, ci, mai degraba, în buzunarul unui copil
de grădiniţă va fi locul cel mai bun. Castana şi-a sters ochii, a zâmbit, s-a mai
uitat încă o dată în jur şi, a părut mulţumită, mai ales când şi-a dat seama că
rochiţa cafenie, pe care o îmbrăcase înainte de a cădea, este curată şi sclipeşte
în razele mângâietoare ale soarelui de toamnă. De acolo, din iarbă, privi la tatăl
ei şi-i zimbi, el îi răspunse foşnindu-şi frunzele.
Şi a stat castana acolo câteva zile minunindu-se de cele ce vedea. Un melc se
chinuia să-şi repare uşa la căsuţă, pentru a nu-l apuca iarna cu ea stricată, nişte
furnici alergau grăbite cu sacii plini mai grei decât ele, pe care-i duceau în
căsuţele lor, să aibă cu ce se hrani în iarna grea care va veni, doar greieraşul nu
se gândea la ce se va întampla. Stând picior peste picior pe o frunză, se mai
desfăta în slabele raze ale soarelui şi, din când în cînd, îşi încerca vioara la care
nu avea să mai cânte toată iarna.
Într-una din zile, privind iscoditor în toate părţile să vadă ce mai e nou,
castana a auzit un glas care spune:
- “Să fii cuminte în cărucior, până adun eu castanele cu care ne vom juca
acasă: Era o fetiţă care-şi adusese păpuşa la plimbare, când a auzit castana una
ca asta, se bucură nespus de mult. Fetiţa o culese şi astfel ajunse în cărucior
lângă păpusică. De acolo, zimbi, pentru cea din urmă oară castanului, care
privind dupa ea, şi-a foşnit frunzele aşa de tare, încât toate celelalte castane au
căzut jos şi aşa a terminat şi el pregătirile pentru somnul de iarnă, gândind că în
anul care va veni, va avea mai multe castane, pe care le va da copiilor să se
joace.

 
PROIECT DE ACTIVITATE INTEGRATĂ
PROPUNĂTOARE: ELENA LUPŞAN
Nivelul II (grupa mare )
Tema de studiu:” Cine şi cum planifică/organizează o activitate”
Subtema: “POVESTEA CASTANELOR ” de Trenca Banciu.
Mijloc de realizare: Activitate integrată
Tipul de activitate: Dobândire de cunoştinţe şi deprinderi.
Forma de organizare: Frontală/individuală.
Activitate pe domenii experenţiale: DLC+ DEC.
DLC: Povestirea educatoarei: “Povestea castanelor” de Trenca Banciu.
DEC:”Povestea castanelo” (desen- scena preferată).
Durata:25-30’
Scopul: dezvoltarea capacităţii de cunoaştere şi înţelegere a naturii, precum şi
stimularea curiozităţii pentru înţelegerea şi investigarea acesteia.Consolidarea
deprinderii de a asculta o poveste. Stimularea exprimării orale corecte şi
coerente. Realizarea de conexiuni între cunoştinţelor copiilor.Formarea şi
consolidarea tehnicilor specifice desenului.
Obiective operaţionale:
O1-să asculte cu atenţie povestirea .
O2-să răspundă la întrbările adresate formulând propoziţii simple corecte
din punct de vedere gramatical..
O3-să exprime prin cuvinte stările emoţionale provocate de întâmplările
povestirii.
O4-să realizeze tema artistico-plastică aleasă.
O5-evaluarea performanţelor copiilor.
Strategii didactice:
a) metode de predare: povestirea,explicaţia,conversaţia,
problematizarea,descoperirea, exerciţiul.
b)mijloace didactice: povestirea (imagini), fişe de lucru, creioane.
c) forme şi metode de evaluare: frontală şi individuală.
Biblografie:Curriculum pentru învăţământul preşcolar, MECT-2009.
Caietul profesional 2006.
Ghid pentru proiecte didactice, Editura Didactică, 2008.
Învăţământul primar şi preşcolar 3-4/2012.

Evenimentul didactic Conţinutul ştiinţific Strategii didactice Evaluarea

1.Momentul -pregătirea climatului -copiii participă la
organizatoric psiho-afectiv necesar organizarea
desfăţurării/activităţii. activităţii.
2.Captarea atenţiei -se descoperă un conversaţia Se observă
coşuleţ în care sunt comportamen-
castane. tul nonverbal al
copiilor.
3.Anunţarea temei şi Tema:”Povestea
a obiectivelor castanelor”de Trenca conversaţia Se observă
Banciu. explicaţia comportamen-
Desen:Scena din tul copiilor.
“Povestea
castanelor”(la
alegere).
4.Realizarea 1.DLC-a) se expunerea Observarea
conţinuturilor şi aminteşte comportamen-
dirizarea învăţării tema:”Povestea expicaţia tului copiilor.
castanelor”de Trenca
Banciu- sugerez
copiilor să asculte
povestea castanelor. conversaţia Aprecieri
-b) plan de întrebări: individuale
Unde se se rătăcise descoperirea
castanul?Din ce s-a
dezvoltat castanul ?
Ce fel de rochiţe au
purtat castanele prima
oară? Ce insectă le problema-
vizitează ? Cănd se tizarea Aprecieri
îmbracă florile colective.
castanului în
culoarea verde? Dar
în cafeniu? De ce? Ce
se întâmplă toamna
cu castanele?
2.DEC- fişe cu scene exerciţiul
din povestea
castanelor.
5..Obţinerea 1Activizarea conversaţia Aprecieri
performanţelor vocabularului cu individuale
cuvintele:castan-
castane, picioruşe, exerciţiul
roz-albe, danteluţe,
amurg, podoabe,
cafenie.
2-Expunerea
lucrărilor copiilor
(expoziţie).
6.Evaluarea - cu privire la modul conversaţia Aprecieri individ-
performanţelor în care au audiat şi uale,
reprodus momentele colective
principale ale
povestirii.
- se fac aprecieri
asupra lucrărilor, aleg
lucrarea preferată, explicaţia
motiveză alegerea
făcută.
7.Încheierea Fac aprecieri asupra conversaţia Aprecieri individuale
activităţii modului de implicare şi colective
a copiilor la activitate