Curs de

BIOLOGIE CELULARA

Sef lucr. dr. Oana Cioanca

3. Semnalizarea in vecinatate sau la distanta
3.1. Semnalizarea contact-dependenta

- unele molecule semnal raman fixate pe suprafata selulei

semnalizatoare si influenteaza doar celulele care o contacteaza
pe aceasta,

- vorbim atunci de semnalizare contact – dependenta,

- aceasta semnalizare prin contact este importanta mai ales in

dezvoltarea raspunsului imun
3.2. Semnalizarea la mica sau mare distanta

- in unele cazuri, moleculele semnal reprezinta substante secretate de celula

- aceste molecule semnal pot fi:
transportate la distanta pentru a actiona asupra tintei, sau pot fi,
mediatori locali interesand doar celulele invecinate,
- Acest tip de sistem se numeste semnalizare paracrina
3.2.1 Semnalizarea paracrina
-Pentru ca semnalele paracrine sa fie receptionate corespunzator doar de celulele lor
tinta, moleculelor semnal secretate nu le este permis sa difuzeze prea departe,
- de aceea, deseori, ele sunt fie rapid
= preluate de celulele tinta aflate in vecinatate,
= distruse de enzime extracelulare,
= imobilizate de elemente din matricea extracelulara
In cazul mediatorilor chimici transportati la distanta putem discuta despre mecanisme de
actiune diferite:
- semnalizare sinaptica,
- semnalizare endocrina
3.2.2. Semnalizarea sinaptica
- reprezinta un sistem de semnalizare sofisticat,
- neuronul prezinta o extensie specifica, axonul, prin intermediul caruia poate contacta
celule tinta la distanta
- anumite semnale provenite din mediu sau de la alte celule nervoase pot activa neuronul,
care va trimie in lungul axonului impulsuri electrice rapide,
- cand un astfel de impuls ajunge la capatul axonului, jonctiuni celulare specializate,
denumite sinapse, secreta neurotransmitatorul (serotonina, dopamina, acetilcolina), asigurand
furnizarea acestuia (a NT) catre celula tinta postsinaptica
- NT care nu a fost captat de celula tinta este fie recaptat de axon din spatiul intrasinaptic,
fie este distrus
3.2.3. Semnalizarea endocrina

- in acest caz, celulele endocrine secreta moleculele lor semnal, HORMONII, in circulatia
sanguina, care ii distribuie apoi catre celulele lor tinta,

- diferentele in ceea ce priveste mecanismele de semnalizare sinaptica si endocrina sunt

importante:

• semnalizarea endocrina se bazeaza pe difuzia si transportul mediatorului (hormonului) pe

cale sanguina pana la celula tinta,
aceasta este RELATIV INCEATA

• prin contrast semnalozarea sinaptica este MAI RAPIDA si MAI PRECISA;

Celula nervoasa transmite informatia prin impulsuri electrice care se deplaseaza cu viteze de
aprox. 100 m/s

• odata eliberat din terminatia nervoasa, NT are de parcurs prin difuzie cel mult 100 nm
pana la celula tinta, proces care se desfasoara in mai putin de o milisecunda

• in timp ce in cazul semnalizarii endocrine, hormonul secretat se dilueaza puternic (< 10-8
M) prin trecerea in fluxul sanguin si in lichidul interstitial (astfel incat, pentru a actiona la
distanta, el trebuie sa fie extrem de activ)

• in semnalizarea sinaptica, NT sunt foarte putin diluati, astfel incat ei pot atinge
concentratii foarte mari la locul de actiune; concentratia acetilcolinei in spatiul intrasinaptic
este, in cazul unei jonctiuni neuromusculare active, de aproximativ 5 x 10 -4 M
• corespunzator, receptorii pentru neurotransmitatori au o AFINITATE relativ mica
pentru liganzii lor, ceea ce inseamna ca un NT fixat pe receptorul sau, se poate
disocia rapid de proteina receptor pentru a intrerupe (a incheia) un raspuns

• dupa eliberarea sa din terminatia nervoasa, NT este rapid indepartat din spatiul
sinaptic:
- prin preluarea sa de catre o proteina de transport membranar specifica,
care il ”repompeaza” in terminatia nervoasa din care a fost eliberat
(proces denumit recaptarea NT), sau in celulele gliale alaturate
Hormonul (grec. ορμόνη, - horman, hormanus - a pune în mișcare, a trezi)
este un transmițător de origine biochimică cu rolul principal de a transmite
informații de la un țesut la altul, iar această substanță secretată de glandele
endocrine sau de alte țesuturi, stimulează și coordonează activitatea anumitor
organe sau a întregului organism.

ROL FIZIOLOGIC

Hormonii produși de hipofiză sunt hormonii sexuali sau gonadotrofinele. Sunt

responsabili de diferențierea sexuală a embrionului și mai tarziu a fetusului,
precum și de structurile masculine sau feminine.
Hormonii sexuali masculini determină

• efecte androgenice: testosteronul determină dezvoltarea organelor

sexuale și apariția caracterelor sexuale masculine,
• creșterea secreției glandelor sebacee cu apariția acneei, stimulează
comportamentul agresiv.
• efecte anabolice: stimulează anabolismul proteic cu dezvoltarea masei
musculare, stimulează producția de celule roșii, stimulează dezvoltarea
oaselor și reduce anabolismul lipidelor.
Ovarul produce hormoni sexuali feminini și ovarul matur prezintă doua aspecte funcționale
care evolueaza perfect coordonat: eliberarea a câte un ovocit matur (ovul) la fiecare 28-30 de
zile și producția de hormoni steroizi specifici (estrogeni, progesteron și mici cantitați de
androgeni, care induc caracterele sexuale secundare și întregul cortegiu de transformări
morfologice ale receptorilor genitali destinate să permită reproducerea.

În afara hormonilor steroizi, ovarul produce hormoni cu structură peptidică implicați în

controlul endocrin și paracrin al funcției sale.
SERM = modulatori selectivi ai receptorului pentru estrogen

Cerinţele pe care ar trebui să le îndeplinească un SERM ideal:

➢ să suprime tulburările din climacterium (bufeuri, depresii, insomnii, palpitaţii, tahicardie),
➢ să nu permită/să întârzie instalarea osteoporozei,
➢ să evite apariţia aterosclerozei,
➢ să evite apariţia de tromboze, care sub efectul estrogenilor apar în mod sporit (prin activarea
unor factori de coagulare la nivel hepatic),
➢ să amelioreze simptomatologia vulvo-vaginală,
➢ să reducă tulburările de micţiune,
➢ să fie lipsit de acţiune proliferativă la nivelul ţesutului mamar şi a endometrului.
Localizarea receptorilor:
- ER-α >>> țesutul mamar, ovare, col uterin,
- ER-β >>> cord, vase sanguine, prostată



HO O
HO O

OH O
OH
OH O
OH genisteina
1,2 nm

Această diferenţă de afinitate a izoflavonelor faţă de cei doi ER se explică

prin conformaţia diferită a situsurilor ligand-active de pe suprafaţa lor
Afinitatea diferită a izoflavonoidelor (genisteină) dependent de conformaţia
ligand-activă a ER
FITOESTROGENI:

❖ IZOFLAVONE: genisteina, daidzeina, biochanina A, formononetina

❖ LIGNANE: secoizolaricirezinol – diglucozida (enterolactona, enterodiol)

❖ CUMESTANI: cumestrol

❖ DERIVATI AI STILBENULUI