Sofismul – cateva exemple

De-a lungul timpului, sofismul a fost atât de des utilizat, în discursuri, în

literatură, în diverse alte contexte, încât specialiştii în logică au simţit nevoia să
clasifice sofismele, după structură, după mesaj, după scop, după alte criterii. Iată
câteva categorii de sofisme:

 Argumentum ad hominem (argumentul la persoană/argument

împotriva omului) – este un sofism, un raţionament greşit, prin care se atacă
persoana sau circumstanţele, nu subiectul în discuţie. Exemplu: “X pretinde că
se poate ucide la furie, dar acest lucru nu este posibil, X nu îşi pierde niciodată
sângele rece” sau “Cum poate Voltaire să vorbească de egalitate între oameni,
atât timp cât a investit în comerţul cu sclavi?”
 Amfibologia – o structură sintactică defectuoasă, care poate genera
ambiguitate: “X nu trebuie să conducă pe drumul naţional pentru că este
periculos” (X este periculos sau drumul este periculos?)
 Argumentum ad populum (“dreptatea majorităţii): “ Dumnezeu
trebuie să existe, pentru că majoritatea oamenilor cred în el de milenii”.
 Sofismul dublei greşeli: “Ei, şi? X nu este vinovat, alţi oameni fac
şi mai rău”.
 Argumentul circular/cercul vicios (în latină, Petitio principii) – este
eroarea logică (sofismul) în care ceea ce trebuie demonstrat este deja afirmat în
premisă: “Dumnezeu există pentru că aşa spune Biblia. Biblia spune adevărul
pentru că Dumnezeu a inspirat-o”.
 Generalizările nevalide: “Englezii sunt trilingvi, da, am întâlnit un
englez care vorbea trei limbi”.
 Argumentul ad temperantiam (argumentul căii de mijloc), altfel
spus, a încerca să convingi pe cineva că, întotdeauna, calea de mijloc este cea
adevărată: “Poliţia a anunţat 80 de mii de manifestanţi, organizatorii, 160 de
mii, înseamnă că au fost în jur de 120 de mii de manifestanţi”.
 Sofismul “Niciun scoţian adevărat” (în engleză, No true Scotsman)
este un termen creat de Antony Flew, un filosof britanic, în cartea “Thinking
About Thinking“ şi are următoarea formă: Argumentul – Niciun scoţian nu
pune zahăr în cafea; Răspuns – Dar unchiului meu, care este scoţian, îi place
să pună zahăr în cafea; Contra-argumentul/Concluzia – În acest caz, unchiul
tău nu este un adevărat scoţian.
 Dacă sofiştii (“specialişti” în “a şti”), în antichitate (Protagoras, Gorgias,
Antiphon, Prodicos etc.) foloseau sofismul ca o redutabilă “armă” retorică, în
prezent, apelul la sofism, în diverse contexte comunicaţionale, are un scop
precis, acela de a induce în eroare interlocutorul, elementul comun între antici şi
moderni fiind indiferenţa faţă de adevăr, faţă de principiile etice şi orgoliu ea
întotdeauna dreptate.