MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ NAPOCA

CENTRU UNIVERSITAR NORD DIN BAIA MARE
FACULTATEA DE LITERE
DEPARTAMENTUL DE ȘTIINȚE SOCIO-UMANE, TEOLOGIE, ARTE
Specializarea: Teologie Contemporană și Spiritualitate Europeană

Liturghia Bizantină și Missa Romano-Catolică.

Etapele muzicale stilistice.
-lucrare de seminar-

Coordonator științific:
Pr. lect. univ. dr. Teofil Stan
Masterand:
Bondre Vlad Ioan

Baia Mare
2015
 CUPRINS

INTRODUCERE.................................................................................................3
CAPITOLUL I LITURGHIA BIZANTINĂ ȘI MISSA ROMANO-
CATOLICĂ DIFERENȚE INTERCONFESIONALE.........................................5
CAPITOLUL II ETAPELE MUZICALE STILISTICE.....................................8
CONCLUZII......................................................................................................10
BIBLIOGRAFIE...............................................................................................11
 INTRODUCERE

Centrul activității răscumpărătoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, îl constituie

Jertfa Sa sângeroasă de pe Cruce, Moartea și Învierea Sa. Aceste aspecte formează un tot
unitar, numit mântuirea obiectivă a umanități. Dar pentru ca omul să se poată bucura de
veșnicie, mântuirea trebuie privită și personal.
Nucleul acestei mântuiri, este reprezentat de Sfânta Taină a Euharistiei, ca semn al
împărtășirii cu Hristos, a Cărui Jertfă se actualizează în permanență, în chip nesângeros, pe
Altarele Bisericii Sale.1
Părintele Dumitru Stăniloae, aprofundează importanța Euharistiei ca mod de
comuniune cu Dumnezeu, sau ca treaptă superioară de rugăciune în cadrul Sfintei Liturghii,
arătând prin aceasta prezența reală a trupului și sângelui Domnului. Ideea este preluată de la
Sfântul Ioan Gură de Aur, care arată relația de iubire dintre Dumnezeu și om prin împărtășirea
cu această taină: „Dacă Dumnezeu a venit la firea noastră, e vădit că a venit la toți; iar dacă
a venit la toți, a venit și la fiecare...Căci Se unește cu fiecare dintre cei credincioși prin Taine
și hrănește prin Sine însuși pe cei ce i-a făcut. Iar prin aceasta te convinge iarăși că a luat
trup”.2
Fiind baza și temelia Sfintei Liturghii, Sfânta Euharistie trebuie pusă ca mijloc al
dobândirii mântuirii, după cuvintele Mântuitorului: „Eu sunt pâinea vieții; cine vine la Mine
nu va flămânzi și cine crede în Mine nu va înseta niciodată...cel ce crede în Mine are viață
veșnică”. (Ioan 6:34).
Această împărtășire în mod real, se face prin întrebuințarea materiei de pâine și vin,
care se sfințesc în cadrul Sfintei Liturghii, 3 prin invocarea Duhului Sfânt: „Doamne, Cel ce ai
trimis pe Preasfântul Tău Duh, în ceasul al treilea, apostolilor Tăi, pe Acela, Bunule, nu-L
lua de la noi, ci Îl înnoiește întru noi, cei ce ne rugăm Ție”.4
Locul împărtășirii cu Dumnezeu, este Sfânta Biserică, unde are loc lucrarea Preasfintei
Treimi. Acest locaș se caracterizează prin: sfințenie, prezența lui Dumnezeu Însuși și prin
coborârea Lui în el. Creștinismul catolic, a făcut o deosebire între noțiunea de sfânt și cea de
sacru, numind pe Dumnezeu Sanctus, iar credincioșii romano-catolici au primit denumirea de
1
Ierom. Petru Pruteanu, Liturghia Ortodoxă-Istorie și actualitate, Editura Sophia, București, 2013, p. 11.
2
Pr. prof. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă Vol. III, Editura Institutului Biblic și de Misiune
al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2003, p. 96-97.
3
Prof. Nicolae Chițescu, Pr.prof. Isidor Todoran, Pr. prof. Ioan Petreuță, Teologia Dogmatică și Simbolică-
Manual pentru facultățile teologice, Vol. II, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2005, p. 226.
4
Liturghier, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2000, p. 163.
sfinți, de aceea va apărea peste veacuri o diferență interconfesională cu privire la modul în
care Sfânta Euharistie va lucra în cadrul Sfintei Liturghii.5

CAPITOLUL I
5
Pr. prof. Dumitru Stăniloae, Spiritualitate și comuniune în Liturghia Ortodoxă, Editura Mitropoliei Olteniei,
Craiova, 1986, p. 29.
 LITURGHIA BIZANTINĂ ȘI MISSA ROMANO-CATOLICĂ

DIFERENȚE INTERCONFESIONALE

Din punct de vedere dogmatic, romano-catolicismul nu s-a depărtat prea mult de

Ortodoxia Răsăriteană, deosebirile principale privind: Filioque, primatul, infailibilitatea,
purgatorul, indulgențele, înlăturarea epiclezei, azima, nepătata zămislire. Ceea ce face
deosebirea esențială între ortodocși și romano-catolici, este spiritul în care s-a dezvoltat
teologia, ceea ce va determina o piedică la revenirea adevărului ecumenic, căci ortodoxia este
trăirea intensă a vieții dumnezeiești, iar romano-catolicismul, o organizație exterioară,
juridică. Altfel spus, ortodoxia este viața tehnică în Duhul, viața harică năzuind la
îndumnezeirea omului, iar romano-catolicismul o organizare în viața omenească.6
Romano-catolicii, consideră problema mântuirii rezolvată într-un mod juridic,
menținând Sfânta Euharistie ca Taină, dar nu pusă în legătură cu starea de jertfă actuală a Lui
Hristos, ci recurgând la explicația de iubire cu Hristos, ca izvor de putere și bucurie, nu de
împărtășire. Deci, separă caracterul de taină al Euharistiei de cel de jertfă, și, în acord cu
aceasta, nu mai vede nici în celelalte Taine un aspect de jertfă. În Euharistie, Hristos Se aduce
jertfă Tatălui ca om, dar nu în mod juridic, ci El ne deschide prin aceasta calea spre Tatăl.
Sfântul Chiril al Alexandriei spune în acest sens: „Așadar în Hristos câștigăm putința de a
veni în fața lui Dumnezeu, căci ne învrednicește de acum de privirea Lui, ca unii ce suntem
sfințiți”.7
Una dintre marile diferențe, spune părintele Dumitru Stăniloae este că în cadrul
Liturghiei Ortodoxe, Hristos se face prezent cu Trupul si Sângele Său prin chemarea Sfântului
Duh: „Doamne, Cel ce ai trimis pe Preasfântul Tău Duh, în ceasul al treilea, apostolilor Tăi,
pe Acela, Bunule, nu-L lua de la noi, ci Îl înnoiește întru noi, cei ce ne rugăm Ție” 8 pe când
în cadrul missei, epicleza are loc prin cuvintele: „Luați mâncați, acesta este Trupul Meu care
se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor...Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu
care pentru voi și pentru mulți se varsă, spre iertarea păcatelor”. (Matei 26:26-28).
Romano-catolicii susțin că după rostirea cuvintelor „Luați mâncați...”, nu ar mai fi
nevoie de nici o rugăciune pentru sfințirea darurilor întrucât această sfințire s-ar fi săvârșit
prin însuși cuvintele rostite de preot. Acest lucru prelungește numirea darurilor tot pâine și
6
Prof. Nicolae Chițescu, Ortodoxie și Protestantism, în „Ortodoxia”, An II, Nr. 3, August-Octombrie, 1950, p.
400-420.
7
Pr. prof. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă Vol. III, p. 110-111.
8
Liturghier, p. 163.
vin, nu de Trup și Sânge. Din acest cadrul, se pot trage câteva concluzii: cei ce se bizuiesc mai
mult pe propria lor rugăciune decât pe cuvintele Mântuitorului, mai întâi disprețuiesc acele
cuvinte ca lipsite de orice putere; fac ca Taina prefacerii să atârne de efectul îndoielnic al unei
rugăciuni omenești. Răspunsul ortodox, îl prezintă Sfântul Ioan Gură de Aur, care spune că
înseși cuvintele Mântuitorului săvârșesc taina prefacerii, însă numai prin mijlocirea, cererea,
rugăciunea preotului. Căci acele cuvinte nu lucrează de la sine, ci trebuie împlinite anumite
condiții. Rugăciunea pentru sfințirea darurilor, epicleza, nu poate fi îndoielnică, de aceea
sfințirea darurilor se săvârșește prin rugăciunea preotului, prin puterea lui Dumnezeu, căci El
ascultă rugăciunea.9
O altă diferență, este aceea că în cadrul missei catolice nu se afirma lucrarea prezentă a
Duhului Sfânt, așa cum se afirmă în Ortodoxie: „prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt”.
Această frază, încheie epicleza, și stă de multe ori în centrul discuțiilor interconfesionale
despre epicleză. Această frază apare de două ori: o dată după binecuvântarea Sfântului Trup și
a doua după cea a Sfântului Sânge, de unde se deduce că Sfintele Taine nu erau binecuvântate
și a treia oară. Mai târziu, fraza a fost văzută ca o a treia binecuvântare, pentru care s-au ales
cuvintele: „care s-a vărsat pentru viața lumii”.10 Diminuare rolului Duhului Sfânt în cadrul
liturghiei missa, este o eroare a romano-catolicilor, căci Duhul Sfânt este cel care lucrează ca
mijloc de trăire vibrantă a rugăciunii comunității. În Biserica Ortodoxă, toate Sfintele Taine se
săvârșesc prin Duhul Sfânt, ca expresie a conștiinței smerite că totul vine de la Dumnezeu
prin rugăciunea Bisericii, făcută din puterea Duhului Sfânt prezent în Biserică.11
Mândria dogmaticii romano-catolice din toate timpurile este dogma
transsubstanțiațiunii. Se cunosc câteva dintre principiile ei, adică orice lucru are potrivit
categoriilor aristotelice, o substanță și niște accidenți. Substanța este nevăzută, pe când
accidenții se pot percepe pe cale simțurilor. În Taina Sfintei Euharistii, substanța pâinii și a
vinului este înlocuită de acea a Trupului și Sângelui Domnului. Romano-catolicii nu înțeleg
dacă substanța Trupului și a Sângelui este substanța elementelor prefăcute, sau coboară din
cer, iar unirea substanței dumnezeiești cu accidenții nu mai e ca oricare alta, deci nu se mai
păstrează caracterul filosofiei aristotelice. Teologia romano-catolică, osândește pe
substanțialiștii care cred că nu există accidenți reali, să nu poată fi creștini.12

9
Sf. Nicolae Cabasila, Tâlcuirea dumnezeieștii liturghii, traducere de pr. prof. dr. Ene Braniște, Editura
Arhiepiscopiei Bucureștilor, București, 1989, p. 40-43.
10
Ierom. Petru Pruteanu, op.cit., p. 161-163.
11
Pr. prof. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă Vol. III, p. 123.
12
Prof. Nicolae Chițescu, Pr.prof. Isidor Todoran, Pr. prof. Ioan Petreuță, Teologia Dogmatică și
Simbolică-Manual pentru facultățile teologice, Vol. I, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2004, p. 235.
 Romano-catolicii împărtășesc pe credincioși numai sub chipul azimei, lăsând numai
preoților împărtășirea și sub chipul vinului, ceea ce da impresia unui drept privilegiat al
preotului. În Biserica primelor secole creștine nu s-a pus problema legată de materia pentru
Trupul Domnului din cadrul Jertfei liturgice pentru că, în practica ei, Biserica folosea pâine de
grâu dospită numită „artos”, adusă de creștini ca prinos. Obiceiul de folosire a azimei a fost
preluat din tradiția iudaică în care se folosea la cina pascală. Evangheliile adeveresc faptul că
Mântuitorul a instituit Sfânta Euharistie nu la Paștele iudaic, căci nu era vremea acestuia, ci la
un Paști special, deci nu avea cum să folosească azimă pentru că nu era timpul ei de consum.
Evanghelistul Ioan spune că Mântuitorul a instituit Euharistia cu pâine dospită, căci
răstignirea Sa a avut loc înainte de Paști. Ceilalți evangheliști precizează că la Cina cea de
Taină nu s-a mâncat azimă și s-a numit Cină, și nu Paști.13
Dacă romano-catolicii întrebuințează azimă sub forma ostiei, acest lucru este o
inovație nefondată, care nu are temei scripturistic, nici al practicii și tradiției Bisericii creștine.
Pâinea dospită simbolizează firea omenească însuflețită a lui Hristos, este un „tip” al firii
umane și arată practic consubstanțialitatea Mântuitorului cu umanitatea noastră, iar aluatul
reprezintă sufletul în trup. Azima simbolizează moartea, și nu viața. Romano-catolicii susțin
ca Mântuitorul a mâncat Pastile iudaic, motiv pentru care pâinea euharistică, binecuvântata și
împărțita apostolilor, a fost azima.14

13
Diac. prof. Nicolae Nicolaescu, Cele patru Evanghelii dovada pentru folosirea pâinii dospite la Sfânta
Euharistie, în „Studii Teologice”, Nr. 9-10, 1951, p. 558.
14
Pr. Răzvan Topală, De ce folosim pâine dospită la Liturghie și nu azimă?, în „Ziarul Lumina”, Miercuri, 1
Septembrie, 2010, accesat în data de 17.03.2015, ora 13:26, la URL: http://ziarullumina.ro/agenda-
crestinului/sfaturi-practice-biserica-de-ce-folosim-paine-dospita-la-liturghie-si-nu-azima.
 CAPITOLUL II

ETAPELE MUZICALE STILISTICE

Dacă diferențele interconfesionale privesc latura Euharistică a Sfintei Liturghii,

prezentarea unor aspecte de ordin muzical, vor scoate la iveală foarte multe erori din partea
romano-catolicilor, care nu pot fi trecute cu vederea de către bizantini. Prezentarea unor
comparații vor arăta frumusețea cântului răsăritean, cel care înfrumusețează prin note alese
cadrul liturgic.
Perioada formării muzicii bisericești coincide cu timpul nașterii bisericii creștine, mai
precis se poate deduce o continuitate a culturii muzicii sacre evreiești din timpul Vechiului
Testament. În scrierile canonice ale Noului Testament se găsesc mai multe referiri la faptul că
membrii tinerei Biserici creștine au îmbinat ceremoniile cultice cu elemente muzicale. Forma
muzicală a actelor liturgice timpurii poate fi observată în primul rând în cântarea psalmilor, a
cărei origine veterotestamentară, conform opiniilor unanime a cercetătorilor este indiscutabilă.
Deja Sfântul Apostol Pavel recomandă creștinilor psalmodierea. Cunoaștem de asemenea tot
din Noul Testament, că actele cântate cu dimensiune transcendentală nu se realizau doar în
cadrul liturgic strict formal, ci aveau loc și în oarecare situații mai diferite când creștinul
implora ajutorul divin spre propria-i întărire spirituală.
Conturarea treptată a diferențelor culturale creștine dintre Apus și Răsărit și-a pus
desigur amprenta și asupra muzicii liturgice Cert este însă faptul că substratul muzical a
Bisericii creștine de Apus actuala romano-catolică se formase deja în timpul în care cele două
centre creștine, Roma și Bizanțul, alcătuiau încă o biserică unită. Schisma bisericii răsăritene
intervenită în 1054 a distanțat definitiv practica muzicii bisericești orientale și occidentale,
deși putem remarca o păstrare până în zilele noastre a comuniunii formelor fundamentale
(psalmodia, imnurile, recitarea cântată a lecturilor biblice, unele părți ale canonului, etc.) 15
În Ortodoxie, Liturghia este o succesiune de cântări și dialoguri cântate și declamate,
dintre preot și cântăreți sau cor, amândoi repetând și rugându-se pentru toți credincioșii
prezenți, sau pentru credincioșii care nu pot participa la oficierea respectiva din diferite
motive. Liturghia este precedata de utrenie și vecernie. Aceste slujbe sunt dominate de muzica
bisericească străbună. Melodia este silabică, adică fiecărei silabe îi corespunde un sunet
muzical. Intervalele cele mai frecvente sunt secundele, primele și terțele. Melodiile sunt
15
Tamás Jakabffy, Istoricul Misei, accesat la data de 17.03.2015, ora 14:44, la URL:
http://www.hhrf.org/schola/dok_tar/romana/tabl/istmisa.html.
liniștite, ritmul este liber, neîncadrat în măsură. Aceste melodii se cânta de către cântăreții de
strana, pregătiți special în școlile de cântăreți bisericești. 16 Aceste melodii sunt inspirate din
melosul bizantin, dar au devenit un puternic izvor de inspirație pentru multe lucrări de factură
occidentală, și sunt cântate și în alte biserici de cult protestant și neoprotestant. Sunt lucrări
corale ample bazate pe melodii tradiționale pentru coruri mixte și de voci egale. Glasurile au
echivalent cu scările muzicale din muzica populară. Sunt opt glasuri ce reprezintă opt moduri
fundamentale după care se executa cântările bisericești în Biserica răsăriteană. În general
melodiile sunt specifice muzicii bizantine, putându-se adapta la aceleași texte traduse în
limbile popoarelor ortodoxe.17
Sfânta Liturghie, în Biserica Romano-Catolică, are două părți. În prima parte este
liturgia cuvântului, când se citesc lecturi din Sfânta Scriptură și se rostește predica sau
cuvântul de învățătură, iar în cea de-a doua parte este liturgia euharistică, când are loc
transformarea pâinii și vinului și împărtășirea credincioșilor. Aceasta are la început câteva
rituri muzicale, unul sau mai multe cântece, în față fiind ministrantul sau slujitorul cu crucea
procesională care conduce procesiunea, preoții, episcopii și cardinalii se îndreaptă spre altarul
unde se va celebra Sfânta Liturghie.
În Catolicism cântările sunt veritabilele rugăciuni cântate pe texte în proză poetică, în
limba latină. Textele sunt religioase iar melodiile sunt construite în moduri medievale.
Predomină sunetele de lungimi egale. Actuala Missa este o creație polifonică religioasă,
practicată în Biserica Romano-Catolică provenind din episoadele recitate sau cântate solistic
ori în grup. Cele 6 episoade cântate sunt: Kyrie – Doamne, Gloria – Mărire, Credo – Cred,
Sanctus – Sfânt, Benedictus – Binecuvântat, Agnus Dei – Mielul lui Dumnezeu. Din punct de
vedere muzical Missa are trei forme: Monodica – forma cea mai veche, cea mai simplă și cea
mai aproape de tradiție. Toate vocile cântă aceeași melodie, fără nici un acompaniament
instrumental. Polifonica – forma practicată în secolul XVI – XVII, rezultă din prelungirea (pe
mai multe voci, cântând în canon sau prin invitație) unor motive muzicale . Concertanta – este
un fel de cântată, cu soliști, cor, orgă, orchestră și care este strict legată de biserică, intrând și
în sălile de concert sau prezentând-se în biserică în afară de serviciile de cult.18

16
Cătălin T., Muzica, accesat la data de 17.03.2015, ora 15:58, la URL:
http://universultcx.blogspot.ro/2014/03/muzica_7175.html#pages/2
17
Titus Moisescu, Muzica bizantină în spațiul cultural românesc, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor și
Muzicologilor din România, București, 1996, p. 5-6.
18
Martinagrand, Există două elemente ale educației, accesat la data de 17.03.2013, ora 16:22, la URL:
martinagnandt.wikispaces.com/file/view/cls+9+curs+muzica.doc
 CONCLUZII

Sfântă împărtășanie ne ridica fără sa vedem noi acum, și fără să simțim, dar crezând în
aceasta, în planul existentei înduhovnicite. Trupul Lui își extinde prezenta lui înduhovnicita în
pâinea și vinul euharistic, devenite lumini prelungite ale luminii Lui, mediu în care se arată
trupul său de lumina, fără ca noi să vedem aceasta acum. Aceasta este o anticipare a prezentei
luminoase a Trupului lui Hristos în tot cosmosul, în viața viitoare, când nici o opacitate nu va
mai acoperii prezenta Lui luminoasă, când nu va mai fi ceea ce e propriu serii. Atunci ne vom
împărtăși mai vizibil de Hristos prin toate.
Credinciosul vede în bobul de grâu, din care se face pâinea care ne hrănește, ca are în
sine pe Hristos. Faptul acesta își primește împlinirea deplină în Euharistie. Întru-un fel, trupul
e pâinea și pâinea e trup, chiar prin creație. mai ales e trupul Cuvântului care a creat trupul
omenesc legat de pâine. Dar nu trebuie uitat că Hristos ni se dă prin chipul pâinii și al vinului
în starea lui de jertfă și de înviere, ca să ne ridice. În viața viitoare, în toata creația se va vedea
Hristos în starea de jertfa dăruita Tatălui și în cea de înviere, sau toată creația se va vedea
ridicată în El.19
Cât privește diferența interconfesională liturgică, trebuie observată o abatere de la
dreapta credință, la care se mai adaugă intervenții necanonice din partea Missei Romano-
Catolice. Unele texte scripturistice, ce prezintă în mod vădit folosirea pâinii dospite în
detrimentul azimei, sunt înțelese greșit de către practicanții Missei.
La aceste diferențe liturgice cu privire la Sfânta Euharistie, se mai adaugă diferențele
de fond, adică cele cu privire la cântul religios din cadrul Sfintei Liturghii. Dacă în Biserica
Ortodoxă se păstrează un cânt bizantin, psaltic, ușor modificat în zona Ardealului, în Biserica
Romano-Catolică, acest cânt este ajutat de instrumente muzicale, care determină o sobrietate
și nicidecum o stare de asceză interioară. Deși folosirea unor anumiți termeni în cântul liturgic
se aseamănă, trebuie observată esența, cea care oferă sufletului pacea cu sine, de aceea
PreaFericirea Sa, Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va afirma cu privire la
muzica liturgică că: „Această cântarea sfânta este respirația rugăciunii sfinte. După cum
trupul nu poate trăi fără respirație, tot așa și Biserica nu se poate ruga fără cântec”.

19
Pr. Serghei Popescu, Diferența dogmatică și liturgică între Liturghia ortodoxă, catolică, protestantă,
neoprotestantă, în „Graiul Ortodoxiei”, Nr.18, București, 2012, p. 2.
 BIBLIOGRAFIE

Izvoare:

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea și cu purtarea de grijă a

Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu
aprobarea Sfântului Sinod, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune
al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001.

Cărți:

1. Ierom. Petru Pruteanu, Liturghia Ortodoxă-Istorie și actualitate, Editura

Sophia, București, 2013.
2. Liturghier, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, București, 2000.
3. Pr. prof. Dumitru Stăniloae, Spiritualitate și comuniune în Liturghia
Ortodoxă, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1986.
4. Pr. prof. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă Vol. III, Editura
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București,
2003.
5. Sf. Nicolae Cabasila, Tâlcuirea dumnezeieștii liturghii, traducere de pr. prof.
dr. Ene Braniște, Editura Arhiepiscopiei Bucureștilor, București, 1989.
6. Titus Moisescu, Muzica bizantină în spațiul cultural românesc, Editura
Muzicală a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, București,
1996.

Studii și articole:

1. Diac. prof. Nicolae Nicolaescu, Cele patru Evanghelii dovada pentru

folosirea pâinii dospite la Sfânta Euharistie, în „Studii Teologice”, Nr. 9-10,
1951.
2. Pr. Serghei Popescu, Diferența dogmatică și liturgică între Liturghia
ortodoxă, catolică, protestantă, neoprotestantă, în „Graiul Ortodoxiei”, Nr.18,
București, 2012.
 3. Prof. Nicolae Chițescu, Ortodoxie și Protestantism, în „Ortodoxia”, An II,
Nr. 3, August-Octombrie, 1950.

Manuale și enciclopedii:

1. Prof. Nicolae Chițescu, Pr.prof. Isidor Todoran, Pr. prof. Ioan Petreuță,
Teologia Dogmatică și Simbolică-Manual pentru facultățile teologice, Vol. II,
Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2005.
2. Prof. Nicolae Chițescu, Pr.prof. Isidor Todoran, Pr. prof. Ioan Petreuță,
Teologia Dogmatică și Simbolică-Manual pentru facultățile teologice, Vol. I,
Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2004.

Surse web:

1. http://universultcx.blogspot.ro.
2. http://ziarullumina.ro.
3. martinagnandt.wikispaces.com.
4. www.hhrf.org.