Sunteți pe pagina 1din 4

OINA

Oina – ce este oina?


Cu toții știm că oina este sportul nostru național. considerat un joc tradiţional românesc.
În unele locuri, oina se juca și de către fete, sub numele de „oiniţă”.
Din punct de vedere al conţinutului jocului, el a rămas acelaşi pe care i l-a dat poporul de-a
lungul secolelor.
Ne mândrim cu acest fapt că avem și noi un sport precum au americanii: baseeball-ul.
Dar de fapt ce este oina?
Un sport enigmatic sortit parcă uitării, despre care dacă ești întrebat nu ști cum se joacă.
Jocul de oină, gravitează în majoritatea cazurilor, asupra următoarelor două situaţii:
 adversarul are mingea şi jucătorul trebuie să se apere
 jucătorul are mingea şi trebuie să lovească pe adversar.

Terenul de oină
are forma unui dreptunghi, având dimensiunile de 75 de metri lungime şi 32 de metri lăţime.
În aceste dimensiuni sunt cuprinse:
 zona în joc, care este de 60 x 32 de metri.
 zona de bătaie (lungă de 5 metri și separată de zona în joc cu ajutorul liniei de bătaie.)
 şi zona de fund (o zonă lungă de 5 metri în care jucătorii se află în siguranță și delimitată
de zona în joc cu ajutorul liniei de fund.)
  Terenul trebuie să fie bine nivelat, plat şi pe cât posibil, acoperit cu iarbă.

Bastonul 
este utilizat de jucătorii echipei de bătaie la lovirea mingii în timpul jocului și de cei doi căpitani
de echipă, la alegerea terenului. Bastonul trebuie să fie confecționat dintr-un lemn de esență tare
(fag, frasin, etc.)
           El are forma unui trunchi de con, lung de 90-100 cm, cu diametrul de 5 cm la un capăt și
de 3,5 cm la celălalt capăt.
          Pentru copii, bastonul va avea o lungime de 75-80 cm, cu diametrul de 4 cm la un capăt și
de 2,5 cm la celălalt capăt.
Mingea de oină 
este sferică, cu diametrul de cca. 8 cm, circumferința de cca. 25 cm și greutatea de cca. 140 gr. ea
este confecționată din piele și se umple cu păr de cal, bovine sau porc.
            Pentru jocurile dintre copii, se folosesc mingi cu diametrul de cca. 7 cm, circumferința de
cca. 22 cm, iar greutatea de cca. 100 gr., mingea trebuie să fie confectionată din 8 bucăți de piele,
tăiate în formă de triunghiuri echilaterale curbe și cusute între ele având aceeași culoare
Caracteristicile  jocului de oină
Jocul de oină şi-a câştigat de-a lungul anilor datorită particularităţilor sale, o apreciere unanimă
atât din partea copiilor şi a tineretului, cât şi din partea adulţilor.
Cu posibilităţi de practicare la toate vârstele, oina este un frumos joc sportiv şi în acelaşi timp un
important mijloc de educaţie fizică.
Oina şi-a adaptat atât metodele de instruire, cât şi mijloacele de pregătire. prin folosirea unor
tehnici moderne. 
Dacă comparăm oina cu celelalte ramuri sportive care se practică în ţara noastră, sesizăm şi
asemănări şi deosebiri.

Două concepţii de joc diferite, două posibilităţi de asemenea diferite de acumulare a


punctelor.
 Oina este o ramură sportivă în care jucătorii unei echipe nu efectuează acelaşi joc, de-a
lungul unei întregi partide, ci diferenţiat de la o repriză la alta.
 Într-o repriză, o echipă se află la „bătaie", iar în cealaltă la „prindere".
 Când echipa este la „bătaie", are ca obiectiv principal să obţină cât mai multe puncte
suplimentare din bătaia mingii cu bastonul şi să treacă cât mai mulţi echipieri neloviţi,
 echipa aflată la „prindere", are ca misiune să împiedice pe adversar să obţină puncte,
prinzând din zbor orice minge care vine în teren, şi să lovească cât mai mulţi adversari.
La oină jucătorii au restricţii deosebite privind plasamentul şi deplasarea în teren.
 Jucătorii echipei de la „prindere", trebuie să acţioneze, în fazele de finalizare, numai de
pe posturi fixe (din cerc) sau în spaţii limitate, când trebuie să acţioneze pe diagonale.
 Cei aflaţi la „bătaie", când intră în joc sunt  obligaţi să se deplaseze în teren numai prin
spaţiile numite culoare, caree sau triunghiuri.
 „Prinsul la mijloc" este o acţiune specifică oinei. Întrebuinţarea unui baston de către
echipa aflată la bătaie, inexistenţa porţilor pe teren, prezenţa unor cercuri (puncte fixe),
a zonelor de bătaie şi de fund etc. sunt alte carcteristici ale sportului nostru naţional.