prof.

Şărban Cristina

grupa 29 – Buzau

CONDITII INTERNE SI EXTERNE ALE INVATARII SCOLARE

Învăţarea, în sens larg, este un proces de formare sau de restructurare a unui

comportament. În cadrul dezvoltării psihice şi al formării personalităţii adulte, ea ocupă un loc
central, datorită faptului că, prin învăţare, individul dobândeşte noi comportamnete.

Din punct de vedere pedagogic, invatarea reprezinta activitatea proiectata de cadrul

didactic pentru a determina schimbari comportamentale la nivelul elevului, prin valorificarea
capacitatii acestuia de a dobandi cunostinte, deprinderi, strategii si atitudini cognitive.

Invatarea, in calitate de activitate umana fundamentala, are un scop propriu.

Produsul invatarii este reprezentat printr-un ansamblu de deprinderi (intelectuale si
psihomotorii), strategii cognitive, informatii logice (notiuni, judecati, rationamente, principii,
legi), atitudini cognitive, obiectivate in cadrul unor structuri specifice, incluse, de regula, in
cadrul programelor scolare. Procesul invatarii angajeaza dimensiunile cognitive, dar si
dimensiunile afective, motivationale si volitive ale personalitatii umane care sustin modificarea
sau transformarea comportamentului uman. Factorii activitatii de invatare valorifica dimensiunile
evocate la nivel de proces (cognitiv, afectiv-motivational, volitiv) si produsele obiectivate in
continuturi specifice (deprinderi, strategii, informatii logice, atitudini cognitive), intr-un cadru
planificat la scara individuala si sociala.

Din perspectiva psihologiei, invatarea angajeaza "modificarea performantei observate

intr-o situatie specifica", fiind obiectivata la nivel elementar si la nivel complex.
Invatarea elementara include reactiile de raspuns la stimulii mediului, stimuli fizici, perceptibili,
cu actiune imediata. Proiectarea si realizarea sa presupune conditionarea clasica a raspunsului
(plasarea stimulului inaintea realizarii actului) si conditionarea operanta a raspunsului (plasarea
stimulului dupa realizarea actului), ultima varianta fiind dezvoltata prin teoriile behavioriste,
bazate pe diferite modalitati de concepere a intaririi raportului stimul-raspuns.
Invatarea complexa dezvolta "reprezentarea simbolica" a stimulilor angajati pe termen lung, la
diferite niveluri de conceptualizare, exprimate prin: cunostinte structurate-structurante
(construite pe schema organizarii functionale a cunoasterii); cunostinte factuale (construirea unei
"scheme a clasei", respectiv a "tipului" de obiecte); cunostinte notionale (construite pe o schema
abstracta care esentializeaza "insusirile functionale" ale obiectului); cunostinte procedurale
(construite pe schema "a sti sa faci", axata asupra "tehnologiilor").
Mecanismele invatarii implica "trei clase" de operatii angajate la diferite niveluri de
integrare in actiuni didactice : a) modificarea cantitativa a unor cunostinte dobandite deja -
"invatarea prin augmentare" (adaos); b) selectia si memorarea anumitor fapte constatate sau
comunicate de altcineva - invatare relationala (,,depinde de relatiile cu celelalte cunostinte
dobandite" anterior sau simultan); c) activitati mintale superioare angajate pentru ,,dobandirea
noilor cunostinte, plecand de la cunostintele deja cunoscute" prin: transfer clasic - utilizarea
cunostintelor dobandite in situatii diferite; transfer analogic - descoperirea unei similitudini
partiale intre elementele unei situatii deja cunoscute - ,,situatia sursa" - si elementele unei situatii
care trebuie cunoscuta - ,,situatie-tinta"; formulare si testare a ipotezei; inducere prin constatarea
identitatii unei caracteristici; generalizarea unei cunostinte, depasind diferite bariere si restrictii.

Se pot distinge doua forme ale invatarii:

- învăţarea spontană, neorganizată care se petrece în familie, în grupurile de joacă sau în

timpul exercitării unei profesiunii.

- învăţarea sistematică, ce se realizează în special în şcoli, ori în cadrul diferitelor stagii

de instruire, de calificare.
Achiziţiile învăţării cuprind un evantai larg de produse, de la simple noţiuni la concepţii
structurate asupra realităţii, de la reacţii motrice elementare la performanţe de exceptie. Prin
învăţare, se dezvoltă continuu structurile cognitive, afective, motorii.
Eficienţa învăţării depinde de condiţii interne, de procesele cognitive, afective şi volitive,
de motivaţie, atenţie, interese de cunoaştere, aptitudini şi atitudini, dar şi de condiţii externe.
Conditii interne ale invatarii scolare:
 - o evidenta însemnatate o are orientarea si concentrarea atentiei elevilor asupra celor ce
se discuta în cadrul unei lectii. Atentia este trezita imediat de ceea ce este nou, necunoscut.
Banalitatea adoarme atentia. Observam usor stimulii interni, obiectele mari, în culori vii. De
aceea, materialul intuitiv trebuie sa fie mare, în culori contrastante. De asemenea, miscarea,
variatia atrage atentia. Dar mai importanta decât toate aceste conditii este prezenta interesului.
De aceea, preocuparea de a trezi interesul copiilor are o importanta cruciala în procesul învatarii;

- cunoasterea are însa la baza informatiile furnizate de simturi, sintetizate în perceptie. În

ciuda aparentei, perceptia este un act foarte complex, iar scolarii pot sa nu vada ceea ce
profesorului îi sare în ochi, datorita experientei lor reduse, a saraciei bagajului de reprezentari. În
acest scop, nu trebuie subestimate metodele intuitive. O a doua dificultate apare prin aceea ca
elevii disting cu greu aspectele esentiale de cele neesentiale. Se recomanda utilizarea desenului
schematic si folosirea unui material intuitiv cât mai variat. Un rol hotarâtor îl are însa interventia
profesorului prin cuvânt;

- memoria are, desigur, finetea care asigura trainicia asimilarii cunostintelor si

priceperilor. Memoria este cu atât mai temeinica, cu cât mai activa este învatarea;

- în centrul preocuparilor formative în scoala va sta totdeauna cultivarea gândirii verbal-

abstracte.

Conditii externe ale invatarii scolare :

-cel mai important este profesorul, ţinuta, atitudinea lui şi, în special, măiestria didactică.
Pregătirea lui pentru activitatea didactică condiţionează succesul şcolar al elevilor. El va trebui să
folosească, mai ales, metodele active, angajând astfel elevii în procesul de elaborare a
cunoştinţelor şi formare a deprinderilor. Intervine apoi rolul grupului şcolar, influenţa
mentalităţii clasei, care poate fi uneori pozitivă, dar şi negativă.

-funcţionalitatea spaţiilor şcolare, întreaga ambianţă: clădirea şcolii, aspectul clasei,

schimbarea locurilor de învăţare, atmosfera de lucru din şcoală şi din clasă, orarul şcolii,
influenţează învăţarea şcolară. Clasa trebuie să fie spaţioasă, bine luminată şi încălzită.
Mobilierul să fie în culori pastelate ca şi zugrăveala. Pereţii să nu fie goi, dar nici prea încărcaţi.
 -in predare, profesorul va avea în vedere ca materialul didactic să fie accesibil pentru
elevi, adecvat nivelului de gândire al elevilor, să fie structurat logic şi prezentat în mod gradat.
La începutul învăţării, randamentul creşte şi apoi scade treptat. După o învăţare intensă, este
recomandată o stare de inactivitate, odihnă activă sau somn.
-un rol important are şi regimul de viaţă al elevului, respectarea unor ore fixe pentru
masă, studiu şi repaos. Şcolarul trebuie să-şi însuşească încă din clasele primare o bună tehnică
de organizare a studiului.
In vederea creării unui cadru extern optim al învăţării, dirigintele trebuie să colaboreze cu
familia, deoarece mulţi părinţi nu cunosc regulile elementare ale studiului sistematic şi copiii lor
studiază în condiţii cu totul neprielnice.
În concluzie, procesul de predare-învăţare şi evaluare este conditionat atat de factorii
interni, cat si de cei externi.
 
 

Bibliografie:
Băban, A., Consiliere educaţională, Imprimeria Ardealul, Cluj-Napoca, 2001
Stoica, M., Stoica, M., Pedagogie şi psihologie pentru examenele de definitivare şi grade
didactice: profesori, institutori, învăţători, studenţi, Gheorghe Alexandru, Craiova, 2009
 Ionescu, M., Radu, I., Didactica modernă, Dacia, Cluj-Napoca, 2004