9

7
9
-2
7
5
18
N
S
IS
P U B L I C AT I E P E R I O D I C A A S E R V I C I U L U I VA M A L
OCTOMBRIE
DECEMBRIE 2013 ¹4(34)

Tema numărului:
Ghidul
valorii în vamă

П е риод ич е с ко е из д ани е Таможе нной с лу жбы

3
 Cuprins
Tema numărului

Metodele de determinare a valorii în vamă 2
Metoda 1 4
Metodele 2 și 3 21
Metoda 4 24
Metoda 5 27
Metoda 6 29

Evaluarea mărfurilor
introduse de către persoanele fizice 33

ALTE DISPOZIȚII RELEVANTE 34

Documentele şi informaţiile necesare

pentru stabilirea valorii în vamă 44

"Preţul de transfer" în companiile affiliate 47

Declaraţia Valorii în Vamă – document

pentru declararea valorii în vamă 48

Legislația 55

Ediţie periodică a Serviciului Vamal al Republicii Moldova - revista „VAMA”.

Fondatorul revistei: Întreprinderea de stat „Vamservinform”, înregistrată la Camera înregistrării a RM;

numărul de înregistrare – 1011600027679

Redactor: Tatiana Smeşnaia

Manager publicitate: Xenia Cecan, Daniela Russu
Design: Olga Colari

Redacţia nu îşi asumă responsabilitatea pentru conţinutul articolelor publicitare.

Adresa redacţiei: Chişinău, str.Petricani, 21/3

Tel/fax redacţiei: (+373 22) 507-251
Indexul de abonare: 31952

Tipar executat la tipografia „Ericon”, tiraj - 1500 exemplare

 Tema numărului
Metodele
de determinare
a valorii în vamă
Scopul acestei ediţii este de a oferi o explicaţie detaliată
a principiilor şi sistemului de determinare a valorii în vamă a
mărfurilor importate, bazat pe normele Articolului 7 al Acordu-
lui General pentru Tarife și Comerț (GATT 1994), la care Re-
publica Moldova este parte, Acordului privind aplicarea arti-
colului 7 al GATT 1994, manualul referitor la Acordul privind
determinarea valorii în vamă a mărfii al OMC, textele juridice
precum şi deciziile interpretative ale Comisiei OMC. Ediţia, de
asemenea, are destinaţia sporirii gradului de transparență și
conformare voluntară la respectarea procedurilor vamale.
În acest sens, pentru a demonstra aplicarea normelor Acor-
dului, respectiv şi a Legii pentru diverse cazuri de import spe-
cifice, au fost utilizate exemplificări concrete, bazate pe mate-
rialele interpretative ale OMC şi ale Organizaţiei Mondiale a
Vămilor (OMV).
Noţiune, scop, importanţă
Procesul de reformă economică declanşat în Republica
Moldova a implicat adoptarea de noi reglementări în politica
comercială caracteristice unei economii în tranziţie la eco-
nomia de piaţă şi renunţarea la vechile instrumente specifice
unei economii supercentralizat-planificate. Desfiinţarea mo-
nopolului statului asupra comerţului exterior a dus la apariţia
unui număr mai mare de tranzacţii comerciale realizate prin
contracte internaţionale, subiecţii (importator/exportator) că-
rora au obligaţia trecerii obiectului contractului peste frontiera
vamală a statului în scopul realizării tranzacţiei propriu-zise.
La momentul trecerii peste frontiera vamală, indiferent de re-
gimul vamal ales, urmează a fi aplicate prevederile vamale şi o
importanţă deosebită în acest context constituie anume proce-
dura de încasare a plăţilor vamale, denumite în legislaţia naţio-
nală ,,drepturi de import/export”, calculate în baza valorii în vamă
a mărfii, care reprezintă o noţiune distinctă de valoare a mărfii în
sens comercial sau civil, proprie numai domeniului vamal.
Determinarea valorii în vamă a mărfurilor este una dintre
problemele esenţiale ale politicii vamale din Republicii Mol-
dova, dat fiind faptul că valoarea în vamă a mărfii reprezintă
baza impozabilă pentru calcularea drepturilor vamale de im-
port/export fiind, astfel, un obiect de interes atît pentru orga-
nele de stat, în persoana organelor vamale, cît şi pentru par-
ticipanţii la activitatea economică externă. Reieşind din faptul
că cea mai importantă parte a veniturilor bugetului de stat o
constituie drepturile de import, reglementarea expresă a or-
dinii de determinare a bazei impozabile pentru plăţile vama-
le apare o necesitate inevitabilă în ceea ce priveşte politica
OMC – Organizaţia Mondială a Comerţului
OMV – Organizaţia Mondială a Vămilor
GATT – Acordul General pentru Tarife și Comerț, 1994
Acordul – Acordul privind aplicarea articolului 7 al GATT, 1994
2
vamală. Pentru subiecţii comerţului internaţional cunoaşterea
regulilor de impunere vamală, inclusiv de determinare a valo-
rii în vamă a mărfurilor de import, permit stabilirea eficienţei
activităţii lor economice, planificarea veniturilor şi cheltuielilor
pentru diferite tranzacţii şi operaţiuni comerciale.
Încă de la apariţia comerţului internaţional, guvernele statelor
colectau taxe vamale. Se cunoaşte, că Atena a aplicat 20% în
calitate de taxe vamale la importul porumbului şi a altor bunuri,
în timp ce romanii, cu mult înainte de domnia lui Julius Caesar,
foloseau veniturile vamale pentru a sprijini menținerea și expan-
siunea imperiului lor. Astfel, acolo unde sînt colectate taxe va-
male, vor exista dispute referitor la tarife şi metode.
Determinarea valorii în vamă devine o problemă în cazurile
în care taxele vamale la import sînt calculate pe bază „ad valo-
rem”. O taxă vamală „ad valorem” este cea exprimată în calitate
de procentaj al valorii bunurilor importate. Impozitarea mărfuri-
lor importate poate fi apreciată şi în baza taxei specifice, adică
a tarifelor stabilite la unitatea de marfă importată, cum ar fi, de
exemplu, 0,25 euro per litru de bere de malţ. Sau taxa vamală a
unui import poate fi o îmbinare dintre taxa vamală „ad valorem”
şi cea specifică („taxă vamală combinată”). Cu toate acestea,
taxele vamale „ad valorem” sînt cele mai proeminente în co-
merţul internaţional, deoarece ele se utilizează de către mem-
brii OMC pentru majoritatea poziţiilor tarifare (aproximativ 97%).
Dacă la un moment taxele vamale la import „ad valorem”
vor fi reduse în mod banal sau vor dispărea cu totul, care va fi
scopul regulilor evaluării vamale care sînt folosite pentru cal-
cularea lor?
Chiar dacă taxele vamale la import ar fi total eliminate, pro-
babil necesitatea unor norme de determinare a valorii în vamă
s-ar păstra. Unul din motivele cele mai importante este utiliza-
rea de către un anumit număr de ţări a taxei pe valoarea adău-
gată (TVA), a accizelor, a impozitelor pe cifra de afaceri privind
produsele importate. Mai mult decît atît, un anumit număr al ţă-
rilor în curs de dezvoltare continuă să depindă de drepturile va-
male la import pentru o porţiune semnificativă a bugetului naţi-
onal. În afară de calcularea drepturilor de import, metodele de
determinare a valorii în vamă sînt utilizate de către autorităţile
vamale în administrarea măsurilor non-profit, precum sînt:
• cotele de import pe baza valorii în vamă;
• reguli de origine. De exemplu, o ţară poate permite mărfii
dintr-o ţară străină specifică să fie scutită de taxe vamale
dacă 50% din valoarea în vamă a importului este coordo-
nată de operaţiunile efectuate în ţara respectivă;
• colectarea statisticii comerciale.
LEGE – Legea cu privire la tariful vamal nr.1380-XIII din 20.11.1997
REGULAMENT – Regulamentul privind modul de declarare a va-
lorii în vamă a mărfurilor introduse pe teritoriul Republicii Moldova
aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.600 din 14.05.2002

Principiile, metodele de determinare a valorii în vamă
și cadrul legal de stabilire a acesteia
Acordul de Determinare a Valorii în Vamă a rundei Uruguay
– stabilit în calitate de anexă la Acordul de la Marrakesh pri-
vind Constituirea Organizaţiei Mondiale a Comerţului – a
fost aprobat în mod formal la 15 aprilie 1994 de către 123 gu-
verne care au participat la negocieri. Acordul a intrat în vigoa-
re la 1 ianuarie 1995 şi, prin urmare, este obligatoriu pentru fi-
ecare membru al OMC.
Odată cu semnarea protocolului de aderare la Acordul de la
Marrakech privind constituirea Organizaţiei Mondiale a Comer-
ţului, semnat la Geneva la 8 mai 2001, Republica Moldova a
devenit membru OMC cu drepturi depline (Legea pentru ade-
rarea Republicii Moldova la Organizaţia Mondială a Comerţu-
lui Nr.218-XV din 01.06.2001). Astfel, Republica Moldova a ac-
ceptat şi a ratificat documentele Rundei Uruguay, inclusiv acor-
dul comercial multilateral şi listele de angajamente şi concesii
anexate GATT 1994. Ca urmare a executării angajamentelor
asumate de Republica Moldova în baza Acordului de la Marra-
kech privind constituirea OMC şi asigurarea protejării şi promo-
vării intereselor Republicii Moldova în cadrul OMC, Parlamen-
tul a adoptat Legea nr.1380-XIII cu privire la tariful vamal din 20
noiembrie 1997, unde, potrivit cerințelor articolului 7 al GATT,
au fost stabilite principiile de determinare a valorii în vamă, ra-
cordate la normele Acordului. Respectiv, prevederile Legii vi-
zate au fost publicate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova
nr.40-41/286 din 07.05.1998, republicat: Monitorul Oficial al Re-
publicii Moldova ediţie specială din 01.01.2007.
Actualmente, baza legislativă și principiile de evaluare va-
mală a mărfurilor în baza cărora Serviciul Vamal al Republicii
Moldova activează în acest domeniu este prevăzută de nor-
mele Articolului 7 din cadrul CATT 1994, Acordul privind apli-
carea articolului 7 al GATT 1994, Legea nr.1380-XIII cu privire
la tariful vamal din 20 noiembrie 1997 și Regulamentul privind
modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor introduse pe
teritoriul Republicii Moldova aprobat prin Hotărîrea Guvernului
nr.600 din 14.05.2002.
Valoarea în vamă a bunurilor importate este unul din cele trei
elemente (împreună cu tariful vamal și originea) care definesc
cuantumul final al drepturilor vamale. Unul din obiectivele stra-
tegice ale sistemului vamal al Republicii Moldova în domeniul
reglementării tarifar-vamale este calcularea şi perceperea co-
rectă a drepturilor de import, în corespundere cu regimul vamal
anunţat. Valoarea în vamă a mărfurilor reprezintă una din barie-
rele netarifare aplicate în practica politicii comerciale internaţio-
nale a unei ţări în vederea echilibrului balanţei de export/import.
Totodată, ca pîrghie a încasării depline a drepturilor de import,
evaluarea vamală reprezintă unul din punctele de bază care de-
termină cu relevanţă eficacitatea activităţii vamale.
Conform articolului 15 din Acordul privind aplicarea articolu-
lui VII al GATT 1994, expresia "valoare în vamă a mărfurilor
importate" înseamnă valoarea mărfurilor determinată în ve-
derea perceperii drepturilor vamale "ad valorem" pentru măr-
furile importate.
Articolul 7 al GATT (anexa 1) stabileşte principii generale
pentru sistemul naţional de evaluare. Cu toate acestea, nu
cere o metodă anumită de determinare a valorii în vamă, dar
permite ţărilor să-şi dezvolte un sistem propriu, ce formează
obiectul acestor principii.
Principiile pe care se bazează normele
Articolului 7 al GATT 1994:
• Valoarea în vamă trebuie să se bazeze pe „valoarea rea-
lă” care constituie preţul mărfii importate sau de alt tip în
vînzări în cursul obişnuit al comerţului în baza condiţiilor
competitive depline.
Tema numărului
• Dacă „valoarea reală” nu poate fi determinată, vama trebu-
ie să folosească cel mai apropiat echivalent determinabil.
• Valoarea în vamă nu trebuie să se bazeze pe valoarea măr-
fii de origine naţională sau pe valori arbitrale sau fictive.
• Valoarea în vamă nu trebuie să includă taxe interne pri-
vind produsul pe care ţara de origine sau export îl ram-
bursează sau scuteşte.
• Convertirea valutei trebuie să reflecte în mod efectiv valoa-
rea curentă a valutei în tranzacţiile comerciale.
• Unde preţul mărfii importate este determinat de cantitatea pro-
curată, valoarea în vamă trebuie să fie bazată pe preţuri pentru
cantităţile comparabile, sau atît timp cît rezultatul nu dezavan-
tajează importatorul, pe preţurile care implică cantităţi enorme
în vînzări, în comerţul dintre ţările de import şi export.
• Guvernele trebuie să publice metodele de determinare a
valorii în vamă.
• Guvernele trebuie să raporteze paşii pe care i-au efectuat
pentru implementarea articolului 7.
Acordul privind aplicarea articolului 7 al GATT 1994 privind
determinarea valorii în vamă (anexa 2) conţine 24 articole şi
3 anexe. Normele tehnice ale determinării valorii în vamă sînt
stabilite în Articolele 1-8 ale Acordului. Celelalte articole ale
Acordului vizează, în mare parte, legislaţia şi practica naţiona-
lă (de exemplu: drepturi de apel, cerinţele publicării, drepturi-
le importatorilor la înştiinţări şi eliberarea mărfurilor în curs de
evaluare etc.), soluţionarea litigiilor privind determinarea valo-
rii în vamă care pot surveni între membrii OMC, precum şi ad-
ministrarea şi revizuirea Acordului de către Comitetul de De-
terminare a Valorii în Vamă al OMC şi Comitetul Tehnic.
Prioritatea aplicării "metodei de tranzacție’’ este prevăzu-
tă atît în Acord, după cum este definit în articolul 1, cît și de
dispozițiile art.10 din Lege. În preambulul Acordului se afirmă
că membrii ar trebui să recunoască "că baza pentru evaluarea
mărfurilor în scopuri vamale ar trebui, în cea mai mare măsură
posibilă, să fie valoarea de tranzacție a mărfurilor de evaluat."
De fapt, majoritatea autorităţilor vamale aplică metoda va-
lorii de tranzacție în mai mult de 90 la sută din importurile lor.
Pe lîngă valoarea de tranzacție, Legea definește cinci meto-
de alternative de determinare a valorii în vamă:
• în baza valorii tranzacţiei cu marfă identică (articolul 12);
• în baza valorii tranzacţiei cu marfă similară (articolul 13)
• în baza costului unitar al mărfii (articolul 15)
• în baza valorii calculate a mărfii (articolul 16)
• prin metoda de rezervă (articolul 17).
Deoarece valoarea de tranzacție este "primară", aceste
metode trebuie să fie utilizate numai în cazul în care nu este
posibil să se stabilească o valoare în vamă în conformitate
cu articolul 11 din Lege.
Cele şase metode de determinare a valorii urmează să fie
aplicate strict în ordine succesivă. Astfel, organul vamal tre-
buie să încerce să evalueze importurile, mai întîi, aplicînd me-
toda valorii de tranzacție. Numai în cazul în care valoarea de
tranzacţie nu poate fi determinată în temeiul motivelor defini-
te în art.11 alin.(4) se purcede la evaluarea mărfurilor în con-
formitate cu articolul 12 - valoarea de tranzacție a mărfurilor
identice. În cazul în care nu este posibil - atunci evaluarea se
va efectua în temeiul metodei art.13 și așa mai departe, pînă
la articolul 17 din Lege (vezi anexa nr.3).
Există o excepţie de la această regulă: un importator poate
solicita organului vamal să aplice art.16 (valoarea calculată)
înaintea art.15 (valoarea deductivă).
Deși principiile generale exprimate la Articolul 7 din GATT,
pe care Acordul de determinare a valorii în vamă al OMC îl
pune în aplicare, se referă la importuri și exporturi, metode-
le de determinare a valorii definite în Acord se referă numai la
bunurile importate.
3
 Tema numărului
METODA 1: VALOAREA DE TRANZACȚIE
Articolul 11 din Lege definește valoarea tranzacţiei ca: „va-
loarea tranzacţiei cu marfa respectivă ori în baza preţului
efectiv plătit sau de plătit”.
În sensul art.11 din Lege valoarea în vamă a mărfurilor im-
portate va fi valoarea de tranzacţie, adică preţul efectiv plătit
sau de plătit pentru mărfuri cînd acestea sînt vîndute pentru
export cu destinaţia ţării de import, ajustate conform prevede-
rilor alin.(1), în măsura în care nu cad sub incidența prevede-
rilor alin.(4).
Valoarea tranzacţiei reprezintă orice sumă pe care cumpă-
rătorul e de acord să o plătească pentru a obţine mărfurile. Cu
alte cuvinte, cumpărătorul şi vînzătorul înşişi determină valoa-
rea bunurilor importate. Avînd în vedere această definiţie, au-
toritatea vamală nu poate respinge un preţ declarat de impor-
tator pe motivul că:
• este mai mic decît preţurile predominante pe piaţă
• este mai mic decît preţurile pentru bunurile identice din alte
tranzacţii
• este vorba despre o vînzare la reducere
Valoarea în vamă pentru aceleaşi tipuri de bunuri poate va-
ria în cadrul tranzacţiilor dintre diferiţi cumpărători şi vînzători
sau chiar intre aceleaşi părţi, dar în tranzacţii diferite în timp.
Dispoziţii cu privire la reducerile comerciale
În contabilitate și în practica afacerilor sînt întîlnite două ca-
tegorii de reduceri:
1. Reduceri de natură comercială (sau reduceri comerciale),
care au o influenţă directă asupra mărimii nete a unei facturi:
a) rabatul;
b) remiza;
c) risturnul.
Rabatul comercial reprezintă reducerea comercială de preţ
practicată, în mod excepţional, asupra preţului de vînzare con-
venit anterior între furnizor şi client. Rabatul se aplică în urmă-
toarele situaţii:
- calitate nesatisfăcătoare a mărfii;
- vînzări aniversare;
- vînzări promoţionale;
- pentru a grăbi reducerea stocurilor vechi.
Remiza - reducere comerciala de preţ practicată în mod ex-
cepţional asupra preţului curent de vînzare. Remiza se aplică:
- pentru vînzări superioare volumului convenit;
- pentru poziţia preferenţială a cumpărătorului.
Remiza corespunde, în general, unui procent aplicat asupra
preţului brut, procent prevăzut în oferta de preţuri a întreprinderii
sau care rezultă din negociere între cei doi parteneri comerciali.
Risturnul este o reducere de preţ calculată asupra ansam-
blului operaţiilor efectuate cu acelaşi cumpărător pe o perioa-
dă determinată. Este interpretat ca o primă de fidelitate acor-
dată periodic de către firmă pentru clienţii săi permanenţi.
Această reducere este acordată de către furnizor clientului
pentru depăşirea plafonului valoric anual al cumpărătorilor şi
stabilit prin contract.
De regulă, reducerile comerciale se acordă sub forma unui
procent din preţul brut, dar se pot acorda şi în sumă fixă.
2. Reduceri de natură financiară (sau reduceri financiare),
care poartă denumirea de sconturi (numite şi sconturi de de-
contare sau sconturi de casa).
Scontul de decontare se acordă pentru achitarea datoriei
înainte de scadenţă.
Aceste tipuri de reducere se aplică în cascadă, în urmă-
toarea ordine: rabat, remiză, scont. La finele perioadei se
aplică risturn.
4
Sub aspectul metodologiei de calcul şi contabilizare trebuie
reţinute următoarele reguli:
a) toate reducerile de preţ sînt înscrise în factură şi în con-
tract, cu indicarea condiţiilor acordării;
b) reducerile comerciale premerg reducerile financiare;
c) reducerile comerciale, acordate iniţial, adică în momentul
întocmirii facturii de vînzare-cumpărare, deşi înscrise în
factură, nu se contabilizează nici la furnizor, nici la client;
d) reducerile financiare, respectiv scontul de decontare, se con-
tabilizează ca o cheltuială financiară la cel care îl acordă (fur-
nizorul) şi ca un venit financiar la cel care îl primeşte (clientul);
e) reducerile vor corespunde nivelurilor general admise.
Reducerea de preţ se exprimă fie ca o sumă absolută, fie ca
un procent din preţul de catalog, şi la momentul evaluării poa-
te afecta preţul plătit sau de plătit în conformitate cu dispoziţi-
ile aplicabile relevante art.11 din Lege.
În scopul evaluării în vamă, reducerea de preţ trebuie să fie
legată de mărfurile importate єi trebuie sг existe o justificare
contractuală valabilă la momentul evaluării.
În scopul evaluării vamale, pot fi deosebite trei cazuri:
a) reducerea de preţ este oferită cumpărătorului, iar plata
care reflectă reducerea este deja efectuată la momentul
evaluării (reducere de preţ aplicată conform facturii);
b) reducerea de preţ este oferită cumpărătorului, dar plata
care reflectă reducerea nu a fost încă achitată la momen-
tul evaluării;
c) nu a fost oferită sau nu este disponibilă o „reducere de
preţ” la momentul evaluării (adică o ofertă retroactivă a
vînzătorului).
Dacă reducerea de preţ a fost deja indicată în preţul plătit
sau de plătit la momentul evaluării, acest preţ este factorul
determinant. O reducere de preţ deja aplicată la momentul
evaluării din motivul sau la nivelul specificat în contractul de
vînzare va fi recunoscută dacă reducerea este specificată
în actele furnizate autorităţilor vamale la momentul impor-
tului mărfurilor.
În cazul în care, la momentul evaluării, preţul mărfurilor im-
portate nu a fost plătit, este posibilă stabilirea reducerii şi a pre-
ţului final numai din informaţiile disponibile. În aceste condiţii,
aplicarea art.11 din Lege depinde de categoria reducerii acor-
date şi de mărimea acesteia stabilită la momentul evaluării.
Potrivit terminologiei comerciale, nu se iau în considerare
ajustările retrospective, deoarece termenul „reducere” nu se
aplică în acest context. Astfel, reducerea acordată doar după
data evaluării vamale (de exemplu, la sfărșitul anului), în ca-
zul în care aceasta nu a fost revendicată de la început, nu va
fi luat în considerare.
Reducerea pentru plata anticipată se acceptă la nivelul de-
clarat, dacă plata care reflectă reducerea în cauză este deja
efectuată la momentul evaluării, corespunde nivelului gene-
ral aplicabil și se prezintă documentul bancar ce confirmă
această plată.
Conform clauzelor contractului, condițiile de plată pot să
prevadă mai multe posibilități de plată anticipată (de exem-
plu: 5% pentru plata imediată, 3% pentru plata în decurs de 14
zile, 2% - pentru plata în decurs de o lună). La momentul eva-
luării se va accepta reducerea ce va corespunde termenului
de plată stabilit.
Reducerea pentru o plată anticipată mai mare se practi-
că, în general, în sectorul comercial, este acceptată numai în
cazul în care cumpărătorul poate să demonstreze că mărfu-
rile sînt vîndute efectiv la prețul declarat ca fiind prețul efec-
tiv plătit sau de plătit și că reducerea este încă valabilă la mo-
mentul evaluării.

Organul vamal poate respinge valoarea în vamă a tranzacţi-
ei ce are loc între anumiţi cumpărători şi vînzători afiliaţi, dacă
se consideră că preţul a fost influenţat de această relaţie. În
contextul părţii afiliate, o reducere „anormală” acordată de că-
tre vînzător (în comparaţie cu reducerile pe care le oferă cum-
părătorilor neafiliaţi), sau oferită exclusiv cumpărătorului afi-
liat, poate fi un motiv pentru ca vama să-şi pună întrebarea:
dacă nu cumva această relaţie dintre părţi a influenţat preţul.
Exemplu în care o reducere influențează considerabil
prețul tranzacției
Împrejurări:
Importatorul este o companie ce produce tractoare şi mo-
toare de tractor în India. Timp de peste 30 de ani, această
companie a importat rulmenţi de mărimi determinate, de la un
furnizor din Japonia. Totuşi, în 1989, acest raport s-a destră-
mat, atunci cînd importatorul indian a descoperit că poate ob-
ţine rulmenţii la un preţ mai mic, de la un producător local.
Compania japoneză a rămas cu un stoc mare de rulmenţi, pe
care aceasta i-a produs anume pentru importatorul indian an-
ticipînd continuarea afacerii.
Compania japoneză nu a putut găsi alţi cumpărători pentru
această cantitate specifică de rulmenţi. Prin urmare, în februa-
rie 1993, compania japoneză a contactat producătorul indian
şi s-a oferit să-i vîndă stocul rămas, adică 3,579 rulmenţi, la
preţul de 826 yeni japonezi per bucată. Compania indiană a
acceptat oferta şi a făcut o comandă la producătorul japonez
în aprilie 1993. Bunurile au fost ulterior exportate în India în
decembrie 1993 şi declarate la vamă.
Evaluarea efectuată de organul vamal din India:
Autoritatea vamală din India a selectat declaraţia respectivă
datorită diferenţei majore între preţul declarat şi preţul rulmen-
ţilor importaţi similar.
Organul vamal a cerut explicaţii de la brokerul vamal
al importatorului. Brokerul l-a contactat pe importator, iar
acesta din urmă a oferit documentele ce susţin preţul cerut,
inclusiv lista/oferta de preţuri ce arată preţul vînzărilor rul-
menţilor, precum şi scrisoarea prin care se oferea preţul la
„super-reducere”.
Colaboratorii vamali însă nu erau mulţumiţi de valoarea rul-
menţilor declarată de importator. Obiecţia acestora se baza
pe faptul că preţul declarat reprezenta doar 23 % din valoa-
rea indicată în lista/oferta de preţuri. Este vorba despre o re-
ducere de 77%, pe cînd reducerea normală oferită în lista de
preţuri este doar de 30%. Vama a anunţat importatorul că are
încă dubii în privinţa valorii, şi i-a oferit acestuia posibilitatea
să răspundă. Vama a examinat documentele prezentate de
importator, dar a hotărît să respingă valoarea declarată. Vama
a evaluat bunurile folosind metoda de rezervă la 2,507 yeni ja-
ponezi. Au ajuns la această valoare analizînd lista/oferta de
preţuri şi au acceptat o reducere de 30%.
Apel administrativ:
Importatorul a făcut apel la Tribunalul de Apel al Vămilor.. Tri-
bunalul a susținut decizia vămii şi a constatat că preţul special
declarat nu era acceptabil în raport cu preţul ordinar al rulmenţilor
în cauză, aşa cum era menţionat în lista de preţuri a vînzătorului.
Apel judiciar:
Disputa a fost apelată la Curtea Supremă din India. Impor-
tatorul a argumentat că marfa trebuia să fie evaluată conform
tranzacţiei şi vama nu trebuia să aplice metoda de rezervă.
Importatorul a declarat că oferirea reducerilor are o frecven-
ţă normală în comerţ şi, datorită circumstanţelor speciale ale
cazului, o reducere de 77% era justificată. Conform importa-
torului, motivul oferit de vamă de a nu accepta preţul efectiv
plătit pentru rulmenţi ca valoare adevărată a tranzacţiei era
eronat, mai ales că în acest caz nu existau acuzaţii de fraudă
sau evaluare falsă.
Tema numărului
Decizia judiciară:
Curtea a stabilit că nu existau acuzaţii precum că importa-
torul a declarat fals preţul efectiv plătit, sau că era o descrie-
re falsă a bunurilor. Vama nu oferea nici un motiv pentru care
respingea valoarea tranzacţiei, cu excepţia listei de preţuri a
vînzătorului. Curtea a constatat: Un discount (reducere) este
o măsură acceptabilă comercial, la care poate recurge un vîn-
zător din numeroase motive, inclusiv lichidarea de stoc. O listă
de preţuri reprezintă doar o listă de preţuri estimative. Nu se
exclud reducerile pe lista de preţuri. De fapt, reducerea oferită
a fost calculată în raport cu lista de preţuri.
Desigur, în acest caz, o reducere de pînă la 30% era admisă
în circumstanțe obișnuite, însă pentru cazul examinat s-a stabi-
lit că valoarea tranzacţiei a fost influențată de un factor specific,
şi anume că a fost o vînzare a unui stoc cu o vechime de 5 ani.
Acceptarea prețului din factura proformă
În cele mai multe tranzacţii, „preţul efectiv plătit sau de plă-
tit” pentru bunurile importate este stabilit expres ca sumă spe-
cificată la momentul dat, în factura și/sau contractul realizat
între cumpărător şi vînzător.
În cadrul altor tranzacţii, totuşi, există posibilitatea ca cum-
părătorul şi vînzătorul să nu stabilească un preţ final pentru bu-
nuri, înainte de importul acestora. Astfel, clauza care stabileşte
preţul, ar putea fi nedefinitivată, deoarece, de exemplu, bunurile
sînt contractate spre vînzare înainte de livrare, sau costurile vîn-
zătorului nu se cunosc la momentul încheierii contractului, sau
preţul de piaţă al bunurilor achiziţionate este volatil etc.
Cu toate acestea, faptul că prețul nu este stabilit înainte de
importare nu exclude neapărat utilizarea valorii tranzacţiei. O
valoare de tranzacţie poate exista dacă cumpărătorul şi vînză-
torul au fixat o formulă sau o metodă prin care poate fi derivat
preţul pentru bunuri, în acordul lor.
De exemplu, cumpărătorul poate fi de acord să plătească un
preţ unitar pentru bunuri, bazat pe preţul în vigoare la data ex-
portului la o bursă internaţională de mărfuri (precum Bursa de
mărfuri de la Londra). Sau cumpărătorul poate fi de acord să
plătească costurile vînzătorului pentru producerea bunurilor
importate plus o majorare specifică. Sau, în cazul importului
minereului de fier, cumpărătorul poate fi de acord să plăteas-
că preţul bazîndu-se pe cantitatea efectivă de conţinut de fier
găsit în minereu, la livrare. În asemenea cazuri, „preţul plătit
sau de plătit” poate fi indicat în acordul dintre părţi, şi valoarea
tranzacţiei ar trebui să fie utilizată.
În acest sens, dispoziţiile pct.71 alin.(2) din Regulamentul de
aplicare a destinaţiilor vamale prevăzute de Codul vamal al Re-
publicii Moldova, aprobat prin Anexa nr.1 din Hotărîrea Guver-
nuluinr.1140 din 02.05.2005 prevăd că, pentru mărfurile ale că-
ror preţuri definitive se stabilesc pe bază de cotaţii bursiere, pre-
cum şi pentru mărfurile a căror valoare definitivă se determină
pe baza rezultatelor determinărilor cantitative şi calitative efec-
tuate potrivit condiţiilor menţionate în contractele comerciale,
valoarea în vamă se determină pe baza facturii pro forma, emi-
să de furnizor, cu preţurile cunoscute la data întocmirii acesteia.
În termen de 150 de zile de la data declaraţiei vamale se depu-
ne factura definitivă, pe baza căreia se fac regularizările privind
obligaţiile de plată în vamă. Regularizările privind obligaţiile de
plată în vamă se fac pe bază de decizie de regularizare.
Plăţi directe şi indirecte
Valoarea tranzacţiei reprezintă suma totală pe care cum-
părătorul o plăteşte efectiv pentru bunuri. Pentru a determina
preţul total, trebuie luate în consideraţie toate plăţile pe care
cumpărătorul le efectuează pentru a obţine bunurile, chiar
dacă sînt efectuate în trecut sau viitor, direct la vînzător, sau la
altă persoană, dar în beneficiul vînzătorului.
5
 Tema numărului
În multe cazuri, suma integrală a plăţii pentru bunuri va fi
reflectată în factura pe care importatorul o prezintă organului
vamal împreună cu mărfurile importate. Totuşi, în alte cazuri
preţul facturii poate să nu reflecte toate plăţile efectuate sau
datorate. De exemplu, cumpărătorul putea să fi plătit deja o
parte din preţul cumpărăturii înainte de sosirea mărfii, sau va
plăti în rate.
Un alt tip „indirect” de plată poate include:
• Cumpărătorul este de acord să anuleze datoria vînzătorului
în schimbul bunurilor. Aceasta poate implica o plată efectu-
ată de cumpărător: de exemplu, vînzătorul este de acord să
pună un preţ mai mic la bunurile importate, pentru a com-
pensa o altă încărcătură cu defecţiuni expediată anterior.
• Preţul poate include plăţi pe care cumpărătorul le efectu-
ează către o parte terţă, împuternicită să îndeplinească
obligaţiunea vînzătorului.
Ca o condiţie a vînzării bunurilor importate, fiecare din aces-
te plăţi „indirecte” efectuate de cumpărător vînzătorului, trebu-
ie să fie luată în consideraţie, atunci cînd se determină valoa-
rea tranzacţiei.
După cum s-a menționat deja, „preţul efectiv plătit sau de
plătit” reprezintă plata totală pe care o efectuează cumpără-
torul pentru bunuri, către/sau în beneficiul vînzătorului, fie în
mod direct sau indirect, şi aceasta include toate plăţile cerute
ca o condiţie de vînzare a bunurilor importate.
În cadrul unor tranzacţii, totuşi, cumpărătorul efectuează
plăţi către vînzător, pentru servicii sau alt aport care sînt adiţi-
onale sau separate de preţul „pentru bunurile” în sine, precum
plăţi către vînzător pentru instruirea angajaților cumpărătoru-
lui în utilizarea utilajului importat.
În cazul în care se poate demonstra că plăţile date se efec-
tuează pentru asemenea servicii separate, auxiliare, sau pen-
tru un alt aport al vînzătorului, (nu şi plăţile pentru bunuri, ca o
condiţie a vînzării acestora), aceste plăţi pot fi excluse din va-
loarea tranzacţiei.
De remarcat, totuşi, că articolul 8 din Acord enumeră anumite
tipuri de plăţi, care trebuie să fie întotdeauna incluse în valoarea
în vamă, chiar dacă nu sînt plăţi „pentru mărfuri” în sine.
Plăţile ce pot să nu fie incluse în valoarea în vamă
Notele interpretative la unele articole ale Acordului şi
deciziile Comitetului privind Determinarea Valorii în Vamă
al Organizaţiei Mondiale a Comerţului au identificat urmă-
toarele categorii specifice de plăţi care pot fi excluse din
valoarea în vamă:
a) Dobînzile
Cumpărătorul ar putea să cumpere bunurile în credit de la
vînzător și să fie de acord să plătească vînzătorului atît prețul
de achiziție, plus un comision de creditare. Sau cumpărătorul
poate obţine un împrumut pentru preţul de achiziţionare, de la
o bancă sau de la o persoană terţă, şi poate să achite acelei
entităţi acest comision.
Comisionul pe care îl plăteşte cumpărătorul poate fi consi-
derat, după utilizarea banilor - un împrumut – şi nu plata pen-
tru bunurile în sine. Ar trebui astfel de plăţi să fie incluse în va-
loarea tranzacţiei?
Comitetul privind Determinarea Valorii în Vamă al Acordu-
lui General pentru Tarife şi Comerţ din 1994 a adoptat o deci-
zie, propusă de Comunitatea Economică Europeană, pentru
a permite ca dobînzile achitate de cumpărător să poată fi ex-
cluse din valoarea în vamă în următoarele condiţii, care sînt
expuse și în Notele interpretative la articolul 11 din Lege:
1. dacă în factură se face distingerea dintre suma dobînzii
şi preţul plătit sau de plătit pentru bunuri (de exemplu,
dobînda este delimitată separat în factură, sau este fac-
turată separat),
2. dacă acordul financiar în cauză este în formă scrisă şi
3. cumpărătorul poate demonstra că:
6
a) bunurile importate sînt efectiv vîndute la preţul declarat, şi
b) dobînda nu depăşeşte limita ce prevalează în ţară pentru
astfel de tranzacţii, acolo unde şi la momentul în care este
asigurată creditarea.
Această procedură se va aplica indiferent de faptul cine a
efectuat finanţarea: un vînzător, o bancă sau altă persoană fi-
zică sau juridică, precum şi în cazul cînd marfa este evaluată
printr-o metodă, alta decît cea a valorii tranzacţiei.
Textul integral al acestei decizii, care a fost adoptată de că-
tre Comitetul privind Determinarea Valorii în Vamă al Orga-
nizaţiei Mondiale a Comerţului, fără amendamente, în 1995,
se regăseşte în anexa 4.
b) Plăţile dividendelor
Dividendele pe care cumpărătorul le plăteşte vînzătorului nu
sînt incluse în valoarea tranzacţiei. Un dividend reprezintă ren-
tabilitatea investiţiilor într-o întreprindere, şi nu este raportat la
o anumită vînzare de bunuri. Această prevedere este specifi-
cată în Notele interpretative la articolul 11 din Lege: „Preţul
efectiv plătit sau de plătit se referă la preţul mărfii importate.
Din valoarea în vamă a acestei mărfi nu fac parte transferuri-
le de dividende şi alte plăţi făcute de cumpărător vînzătorului,
care nu se referă la marfa evaluată”.
c) Plăţi pentru servicii şi cheltuieli post-import
Cumpărătorul poate să plătească vînzătorului pentru ser-
viciile prestate după importul bunurilor, cum ar fi construcție,
montare, asamblare, întreținere sau asistență tehnică. De
exemplu, vînzătorul ar putea instala aparatura, utilajul sau
echipamentul importat conform tipului de contract „turn-key (la
cheie)”. Acestea sînt plăţi pentru serviciile acordate de către
vînzător, şi nu remunerare pentru bunurile importate în sine,
prin urmare, acestea nu sînt, în mod corespunzător, parte din
valoarea tranzacției.
Desigur, pentru a exclude aceste plăţi din valoarea tran-
zacţiei, ele trebuiesc delimitate de preţul de cumpărare al
bunurilor, de exemplu, printr-un cont de plată sau o factură
separată.
Cheltuielile pentru transportul mărfii după import, sînt, de
asemenea, excluse din valoarea în vamă a mărfii, precum
sînt excluse şi taxele de import şi alte taxe de import impuse
de ţara importatorului, dacă sînt separate de preţul plătit sau
de plătit pentru bunuri. Dispoziții specificate în Notele inter-
pretative la articolul 11 din Lege.
d) Cheltuieli de marketing şi publicitate
Pentru a promova vînzările produsului importat pe piaţa sa,
cumpărătorul poate suporta cheltuielile pentru studii de mar-
keting, publicitate sau testare pe piaţă. Vînzătorul ar putea să-i
ceară cumpărătorului, conform acordului dintre părţi, ca acesta
din urmă să preia activităţile respective pe cheltuielile proprii.
O Notă Interpretativă la Articolul 1 din Acord, care reflectă,
în general, viziunea Comunităţilor Europene exprimă următoa-
rele: “În cazul în care cumpărătorul se angajează pe cont pro-
priu, chiar şi prin acord cu vînzătorul, să preia activităţile le-
gate de marketingul mărfurilor importate, valoarea acestor
activități nu este parte din valoarea în vamă a mărfurilor și nici
nu este de dorit ca aceste activităţi să ducă la respingerea va-
lorii tranzacției”.
e) Software
Ca rezultat al deciziei din 1994 a Comitetului privind De-
terminarea Valorii în Vamă al Acordului General pentru Ta-
rife şi Comerţ, Membrii OMC pot alege să aplice un singur
mod de determinare a valorii în vamă – diferit de cel al me-
todei valorii tranzacţiei - la anumite programe de computer
sau date importate pe discuri, casete, sau pe un alt „purtă-
tor de date”.
Abordarea subiectului includerii sau neincluderii conţinutu-
lui software în valoarea în vamă, la fel, a fost contradictorie
între membrii OMC. Unii considerau că trebuie de inclus, alții
dimpotrivă - nu.

În final, pentru a se ajunge la un consens cu privire la deter-
minarea valorii în vamă a software-ului importat, Părţile Acor-
dului General pentru Tarife şi Comerţ (GATT) au aprobat ca
să se permită în continuare ambele practici conform Acordului
privind Determinarea Valorii în Vamă – metoda valorii tranzac-
ţiei (metoda include conţinutul software), cît şi metoda fostei
Definiţii a Valorii de la Bruxelles (determinarea valorii în vamă
exclude conţinutul software). Decizia GATT privitor la determi-
narea valorii în vamă pentru importul de software pe suportu-
rile informatice destinate echipamentelor de tratare a datelor,
care a fost adoptată de Comitetul privind Determinarea Valorii
în Vamă al Organizaţiei Mondiale a Comerţului la 12 mai 1995,
constată că aceasta ar fi compatibilă cu prevederile Acordului
în vederea determinării valorii în vamă a software-ului impor-
tat în baza:
1. costului sau valorii conţinutului software şi suportului
informatic sau
2. costul sau valoarea doar a suportului informatic, ex-
cluzîndu-se costul sau valoarea conţinutului softwa-
re, în condiţiile în care acest cost ori această valoa-
re este distinctă de costul ori de valoarea suportului
informatic.
Scopul acestei decizii este limitat. Se aplică doar în cazul
datelor sau instrucţiunilor ce se conţin pe un disc importat
sau pe un alt suport informatic. Decizia nu se aplică în ca-
zul importării circuitelor integrate, semiconductoarelor şi dis-
pozitivelor similare, sau articolelor ce încorporează aseme-
nea circuite sau dispozitive, cum ar fi calculatoare, compu-
tere sau echipament de telecomunicaţii, care poate conţine
software. Aceasta nu include „înregistrări de sunet, înregis-
trări cinematografice sau video înregistrări”. Pentru bunurile
de acest gen se va aplica metoda obişnuită de „determinare
a valorii tranzacţiei”.
Decizia impune membrii Organizaţiei Mondiale a Comer-
ţului care aleg să determine valoarea software-ului importat
doar în baza costului sau valorii suportului informatic (adică
fără valoarea conţinutului software) să anunţe Comitetul de
Evaluare în Vamă. Din aprilie 2008, 25 ţări membre ale Orga-
nizaţiei Mondiale a Comerţului au înaintat această notificare,
inclusiv Republica Moldova.
Potrivit Notelor interpretative la articolul 11 din Lege: La
evaluarea în vamă a mijloacelor de suport ale softurilor pentru
echipamentul de procesare a informaţiei, se va lua în consi-
derare numai costul mijlocului de suport. Valoarea în vamă nu
trebuie să includă costul sau valoarea softurilor, ci doar costul
sau valoarea mijlocului de suport.
În acest context, noţiunea "mijloc de suport" nu include cir-
cuite integrate, semiconductoare şi alte articole similare sau
articole care încorporează astfel de circuite şi articole; noţi-
unea "softuri" nu include înregistrări audio, video şi cinema-
tografice. Textul integral al deciziei poate fi găsit în Anexa 5.
f) Plăţi pentru bunuri deteriorate sau defectate
Cumpărătorul acceptă sa-i plătească producătorului stră-
in un anumit preţ pentru un standard şi o calitate specificată.
Ocazional, cumpărătorul poate depista că bunurile importate
sînt deteriorate, defectate sau că nu corespund clauzelor con-
tractului. Există un preţ pentru astfel de bunuri importate sau
preţul a fost convenit doar pentru bunurile care corespund cla-
uzelor contractului?
Dacă se depistează înainte de vămuire că toată marfa sau
o parte din aceasta a fost complet distrusă – fără valoare co-
mercială – sau pierdută în timpul importării, regulamentele va-
male naţionale deseori tratează bunurile deteriorate ca şi cum
nici nu ar fi sosit importate. În asemenea caz, adică dacă bu-
nurile distruse sau pierdute nu sînt importate, nici nu se pune
problema determinării valorii acestora în vamă.
Pe de altă parte, atunci cînd bunurile sînt parţial deteriorate
sau defectate, importatorul poate alege să preia totuşi livra-
Tema numărului
rea. În asemenea caz, există un preţ plătit sau de plătit anumit
pentru bunurile deteriorate sau defectate importate?
O notă oferită de Comitetul Tehnic propune un răspuns
adecvat la această întrebare:
Odată ce bunurile sînt deteriorate, acestea nu mai pot fi con-
siderate acele bunuri pe care cumpărătorul a consimţit să le
cumpere de la vînzător. De aceea valoarea tranzacţiei – pre-
ţul plătit sau de plătit pentru bunurile vîndute spre export – nu
poate fi aplicată. Metoda valorii tranzacţiei trebuie să fie res-
pinsă şi trebuie să fie luate în consideraţie celelalte metode de
determinare a valorii.
Comitetul Tehnic declară că metoda de determinare a valorii
în vamă „de rezervă” conform Articolului 7 al Acordului, proba-
bil, s-ar fi folosit în majoritatea acestor cazuri. Conform aces-
tei metode, organul vamal trebuie să considere ca valoare în
vamă a mărfii preţul renegociat dintre cumpărător şi vînzător
sau să considere preţul original plătit sau de plătit pentru bu-
nuri, cu reducerea pentru cheltuielile de reparaţie, prin achita-
rea asigurării, sau estimarea unui inspector independent.
În cazul în care, în mod greşit, alte bunuri sînt expediate
(cumpărătorul a comandat mere, vînzătorul livrează portoca-
le), valoarea tranzacţiei nu poate fi aplicată, din acelaşi motiv.
Dacă însă bunurile nu sînt expediate greşit, şi nu sînt dete-
riorate, dar, pur şi simplu, nu corespund clauzelor contractului
(precum specificări de performanţă sau alte specificări tehni-
ce), valoarea tranzacţiei poate fi aplicată.
În final, e de notat faptul că problema determinării valorii în
vamă a bunurilor deteriorate este soluționată prin proceduri
vamale alternative.
În acest sens, Regulamentul privind modul de declarare
a valorii în vamă a mărfurilor introduse pe teritoriul Repu-
blicii Moldova, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.600
din 14.05.2002 în pct.9, stabilește următoarele: “Dacă în
procesul vămuirii şi verificării datelor din declaraţia privind va-
loarea în vamă a mărfurilor, prezentată de către declarant or-
ganului vamal, se constată anumite imprecizii sau greşeli la
determinarea valorii în vamă, toate corectările în declaraţia
privind valoarea în vamă şi în declaraţia vamală se introduc în
modul stabilit în pct.18 al prezentului Regulament.
Dacă se constată că valoarea în vamă anunţată nu cores-
punde cu valoarea reală a mărfurilor în ziua acceptării decla-
raţiei vamale datorită devierilor cantitative şi/sau calitative ale
mărfurilor de la condiţiile contractuale specificate de decla-
rant, organul vamal este în drept să rectifice valoarea în vamă.
În cazul cînd în procesul vămuirii se constată necorespun-
derea datelor privind cantitatea şi/sau calitatea mărfurilor,
specificate de către declarant (conform documentelor pre-
zentate şi celor reale stabilite de organul vamal în procesul
verificării mărfurilor), aceste divergenţe se perfectează în
modul stabilit. Totuşi, în declaraţia privind valoarea în vamă
a mărfurilor se va consemna valoarea iniţială. Recalcularea
valorii în vamă, introducerea datelor precizate în declaraţiile
vamale (conform regulilor prevăzute în pct.18 al prezentului
Regulament), precum şi precizarea calculelor privind plata
drepturilor de import se efectuează la solicitarea scrisă a de-
clarantului, după ce acesta îşi va soluţiona revendicările cu
persoana responsabilă de devierile calitative sau cantitative
susmenţionate ale mărfurilor livrate (vînzătorul, transportato-
rul sau agentul de asigurare).
Dacă pierderea sau deteriorarea mărfurilor a avut loc pînă
la data anunţării valorii lor în vamă, atunci preţul iniţial din fac-
tură poate fi rectificat cu mărimea sumei corespunzătoare vo-
lumelor de mărfuri deteriorate sau pierdute, însă numai după
ce declarantul va prezenta în modul stabilit organului vamal
ce efectuează vămuirea documentele respective ce confirmă
faptul deteriorării (pierderii), soluţionarea revendicărilor legate
de pierderea sau deteriorarea mărfurilor cu persoana respon-
sabilă de integritatea acestora (furnizorul, transportatorul sau
7
 Tema numărului
agentul de asigurare), precum şi satisfacerea revendicărilor
(documentul vamal pentru livrarea suplimentară a mărfurilor,
întocmirea unei noi facturi în locul celei întocmite anterior, con-
firmarea plăţii efective prin documente bancare etc.).”
ELEMENTE DE EVALUARE
În multe din tranzacţiile complexe, totuşi, preţul facturii poa-
te să nu includă toate plăţile pe care le face cumpărătorul sau
cheltuielile pe care le suportă acesta pentru a dobîndi bunurile.
De exemplu, factura poate să nu aducă la cunoştinţă faptul că
cumpărătorului i se cere să achite o redevenţă ulterioară cum-
părăturii către o persoană terţă pentru a importa bunurile pro-
duse pe bază de patentă, sau că cumpărătorul a furnizat vînză-
torului bunuri sau servicii de fabricaţie gratis necesare pentru
producere, sau că cumpărătorul va efectua plăţi adăugătoare
către vînzător, atunci cînd va revinde bunurile după import.
Articolul 8 al Acordului este elaborat pentru a asigura faptul
că anumite cheltuieli de producţie sau livrare a mărfii către un
cumpărător sînt reflectate în valoarea în vamă a mărfii, indife-
rent de modalitatea în care părţile şi-au structurat tranzacţia.
Articolul 11 alin.(11) din Lege stabileşte regulile specifice pen-
tru a defini tipurile de plăţi şi cheltuieli suplimentare şi condiţii-
le în care acestea trebuie să fie incluse în valoarea tranzacţiei:
La determinarea valorii în vamă a mărfii în baza valorii tranzac-
ţiei cu marfa respectivă ori în baza preţului efectiv plătit sau de
plătit, în valoarea tranzacţiei se includ următoarele componen-
te în cazul în care nu au fost incluse anterior în valoarea mărfii:
a) cheltuielile pentru transportul mărfii la aeroport sau în alt
loc de introducere a mărfii pe teritoriul vamal:
- cheltuielile aferente asigurării;
- costul transportului;
- costul încărcării, descărcării şi transbordării mărfii;
b) cheltuielile suportate de cumpărător:
- comisioanele şi primele pentru brokeri, cu excepţia
comisioanelor pentru achiziţionarea mărfii;
- costul containerelor şi/sau al altui ambalaj de folo-
sinţă repetată, dacă, în corespundere cu Nomen-
clatorul de mărfuri, acestea sînt considerate un tot
întreg cu marfa;
- costul ambalajului, inclusiv costul materialelor de
ambalaj şi al lucrărilor de ambalare;
c) valoarea, calculată în mod corespunzător, a următoarelor
mărfuri şi servicii oferite, direct sau indirect, de cumpărător, în
mod gratuit sau la preţ redus, în scopul utilizării la producerea
ori exportarea mărfii evaluate, în măsura în care această va-
loare nu a fost inclusă în preţul efectiv plătit sau de plătit:
- materiale, componente, părţi şi alte elemente similare,
încorporate în marfă;
- instrumente, matriţe, forme şi alte componente simila-
re, utilizate la producerea mărfii;
- materiale cheltuite la producerea mărfii;
- lucrări de inginerie, de dezvoltare, lucrări de artă şi de-
sign, planuri şi schiţe, executate în afara ţării şi nece-
sare pentru producerea mărfii;
d) redevenţele şi taxele pentru licenţe, pe care cumpărătorul
trebuie să le achite, direct sau indirect, drept condiţie a vînză-
rii mărfii evaluate, în măsura în care aceste redevenţe şi taxe
pentru licenţe nu au fost incluse în preţul efectiv plătit sau de
plătit, cu excepţia redevenţelor şi a taxelor pentru licenţe plăti-
te de către cumpărător pentru dreptul de reproducere şi distri-
buire a producţiei cinematografice;
e) partea din venitul de la orice revînzare, transmitere sau
utilizare ulterioară a mărfii, care ar reveni, direct sau indirect,
vînzătorului.
Fiecare rectificare la valoarea în vamă din art.11 alin.(1)
are particularităţile sale specifice, pe care organul vamal şi
agenții economici ar trebui să le înţeleagă și despre care vom
8
menționa în continuare. Sînt totuşi 2 restricţii aplicate în gene-
ral la art.11 din Lege.
- Prima, şi o restricţie evidentă, este aceea că organul
vamal nu trebuie să adauge vreo sumă la preţul măr-
fii în factură dacă vînzătorul deja a inclus costul pen-
tru elementul prevăzut la art.11 alin.(1) în preţul pentru
bunuri. De exemplu, un vînzător poate să includă într-
o factură de vînzare atît comisionul datorat agentului
său, cît şi preţul în sine pentru bunurile importate.
Chiar dacă preţul declarat include sau nu elementul prevă-
zut la art.11 alin.(4), este oricum o problemă dovedirea acestui
fapt: dacă organul vamal are dubii, importatorului poate să i se
ceară să demonstreze că preţul vînzării include aceste taxe.
- A doua restricţie: orice adăugire la preţ conform art.11
alin.(4) trebuie să fie bazată pe „date obiective şi cuan-
tificabile”.
În cazul în care vama nu este în măsură să obțină informațiile
suficiente pentru a cuantifica aceste costuri cu precizie, indife-
rent dacă le obţine de la importator sau în alt mod, atunci rec-
tificarea nu poate fi făcută. În aşa caz, valoarea tranzacţiei nu
poate fi folosită, şi următoarea metodă de determinare a valo-
rii în vamă trebuie luată în consideraţie.
Nota Interpretativă la articolul 11 din Lege oferă exemplul
unei situații în care valoarea elementului prevăzut la acest ar-
ticol să nu poată fi stabilită cu precizie: O redevenţă este plăti-
tă în baza preţului vînzării în ţara de import a unui litru de pro-
dus care a fost importat în kilograme şi transformat în soluţie
după import. Dacă redevenţa se bazează parţial pe bunurile
importate şi parţial pe alţi factori, care nu au legătură cu bu-
nurile importate (cum ar fi atunci cînd bunurile importate sînt
amestecate cu ingrediente interne și nu mai sînt identificabile
separat, sau cînd revedenţa nu poate fi distinsă de alte acor-
duri financiare speciale dintre cumpărător şi vînzător) ar fi ne-
adecvat să încerce să facă vreun adaos la redevenţă. Totuşi,
dacă suma acestei redevenţe se bazează doar pe bunurile im-
portate şi poate fi uşor cuantificată, poate fi făcută o suplinire
la preţul efectiv plătit sau de plătit.
a) Dispoziţii referitoare la cheltuielile de transport, ca
element de a fi inclus
Potrivit art.11 alin (1) lit. a) din Lege, la determinarea valorii
în vamă a mărfii în baza valorii tranzacţiei cu marfa respectivă
ori în baza preţului efectiv plătit sau de plătit, în valoarea tran-
zacţiei se includ cheltuielile pentru transportarea mărfurilor în
cazul în care nu au fost incluse anterior în valoarea mărfii.
Respectiv, conform art.11 alin.(1) lit. a) din Lege, cheltuielile
pentru transportarea mărfurilor cuprind:
- cheltuielile aferente asigurării;
- costul transportului;
- costul încărcării, descărcării şi transbordării mărfii.
În sensul pct.8 din Regulament, locul de introducere pe teri-
toriul vamal reprezintă:
- pentru mărfurile transportate pe cale aeriană – aeropor-
tul de destinaţie sau primul aeroport de pe teritoriul Republi-
cii Moldova, unde a aterizat avionul, ce transportă mărfurile şi
unde se efectuează descărcarea mărfii;
- pentru mărfurile transportate în alte moduri (cale ferată,
căi rutiere, căi navigabile) – locul de dislocare a punctului
de trecere a frontierei vamale a Republicii Moldova;
- pentru mărfurile expediate prin poştă – punctul de schimb
poştal internaţional.
Cheltuielile de transportare pot include şi unele elemente le-
gate direct sau indirect de mijlocul de transport cum ar fi:
• plata pentru perfectarea introducerii mărfii (cheltuieli pen-
tru perfectarea documentelor de însoţire a mărfii);
• cheltuieli pentru prelucrarea mărfii în timpul transportă-
rii (cheltuieli pentru menţinerea temperaturii necesare,

umidităţii, pentru ventilare, hrana şi tratarea animalelor în
drum şi alte condiţii, care sînt necesare pentru asigurarea
integrităţii mărfii);
• costul containerelor şi a paletelor, utilizate în calitate de
mijloc pentru deplasarea mărfii la transportare, sau cos-
tul închirierii acestora;
• cheltuielile pentru perfectarea vamală a mărfii în ţara de
export, în cazul în care cheltuielile de transport sînt după
cumpărător (de exemplu, EXW sau FAS) şi în contract nu
este stipulat altfel;
• cheltuielile pentru încărcare, descărcare şi transbordare
a mărfii, inclusiv cheltuieli pentru depozitare, pînă la locul
de introducere pe teritoriul Republicii Moldova;
• costul asigurării (prima de asigurare - suma, plătită com-
paniei de asigurare în conformitate cu contractul de asi-
gurare a mărfii contra riscului de pierdere sau deteriora-
re în procesul livrării încărcăturii de-a lungul itinerarului
de la punctul de expediere pînă la punctul de destinaţie.)
În cazul în care transportarea se efectuează cu diferite tipuri
de transport, se iau în calcul cheltuielile pentru fiecare tip de
mijloc de transport.
Potrivit prevederilor notelor interpretative la Lege, valoarea
în vamă nu cuprinde cheltuielile de transport suportate pe teri-
toriul republicii, cu condiţia ca acestea să fie distincte de preţul
efectiv plătit sau de plătit pentru marfa declarată.
Se admite deducerea cheltuielilor de transport suportate pe
teritoriul republicii din valoarea în vamă cu condiţia, că se face
dovadă faţă de organul vamal cu indicarea separată în acte
(contract, comanda concretă p/u tranzacţie, factura de expe-
diţie, documentul de plată ş.a.) a cheltuielilor de transport re-
spective. Potrivit art.7 alin.(1) din Lege datele prezentate tre-
buie să fie veridice şi confirmate prin acte.
În cazul în care mărfurile sînt facturate la un preţ unic franco des-
tinaţie, cheltuielile aferente transportului de la locul de introducere
pînă la locul de destinaţie nu se deduc din valoarea în vamă.
„În cazul în care transportul este asigurat cu mijlocul propriu
al cumpărătorului, cheltuielile de transport până la locul de in-
troducere, se vor calcula de către declarant potrivit mărimii
cheltuielilor de transport practicate pentru aceleași moduri de
transport și se vor include în valoarea în vamă.” (normă potri-
vit Articolului 164 litera (c), din Regulamentul Comisiei (CEE)
nr 2454/93 din 2 iulie 1993).
În cazul în care declaraţia vamală cuprinde mai multe arti-
cole, cheltuielile de transport, cheltuielile pentru încărcarea,
descărcarea, reîncărcarea, transbordarea şi alte cheltuieli co-
nexe transportării se repartizează direct proporţional la greu-
tatea brută a mărfii.
Cheltuielile pentru asigurarea mărfurilor se repartizează di-
rect proporţional la valoarea acestora.
b) Dispoziţii referitoare la cheltuielile suportate de cum-
părător, ca element de a fi inclus
La determinarea valorii în vamă a mărfii conform prevede-
rilor art. (11) alin.1 lit. b) din Lege, la preţul efectiv plătit sau
de plătit se va adăuga în măsura în care ele sînt suportate de
cumpărător, dar nu sînt incluse în preţul efectiv plătit sau de
plătit pentru mărfuri, următoarele:
- comisioanele şi primele pentru brokeri, cu excepţia co-
misioanelor pentru achiziţionarea mărfii;
- costul containerelor şi/sau al altui ambalaj de folosinţă
repetată, dacă, în corespundere cu Nomenclatorul de
mărfuri, acestea sînt considerate un tot întreg cu marfa;
- costul ambalajului, inclusiv costul materialelor de am-
balaj şi al lucrărilor de ambalare.
Sub elemente detaliate sînt redate, după cum urmează:
• comisioane şi brokeraj, cu excepţia comisioanelor de cum-
părare
Tema numărului
Tranzacţiile pentru vînzările internaţionale pot implica unul
sau mai mulţi intermediari care ajută cumpărătorul sau vînză-
torul în efectuarea achiziţiei. Aceşti intermediari – cunoscuţi
sub diferite nume „agenţi”, „intermediari”, „brokeri” – pot oferi
orice servicii cumpărătorului sau vînzătorului pentru a facilita
procesul vînzării, precum să ia legătura cu clienţii, la comerci-
alizarea produselor, sau în susţinerea negocierilor în vînzări.
a) Agentul cumpărătorului – obligaţii caracteristice:
- găseşte marfă pentru cumpărător,
- comunică vînzătorului necesităţile cumpărătorului,
- obţine pentru cumpărător mostre ale bunurilor, pentru ca
acesta să le verifice,
- verifică bunurile/fabrica pentru a asigura calitatea producţiei,
- asistă cumpărătorul în negocierea celui mai bun preţ,
- asistă cumpărătorul în pregătirea transportului bunurilor,
- combină încărcăturile venite de la diferiţi vînzători,
- pregăteşte facturi pentru toate bunurile achiziţionate.
b) Agentul vînzătorului – obligaţii caracteristice:
- caută clienţi pentru vînzător,
- solicită şi transmite ordine de plată potenţialilor cumpără-
tori în locul vînzătorului,
- menţine şi expune mostrele bunurilor vînzătorului,
- pregăteşte transportul, asigurarea, şi depozitul pentru bu-
nurile vînzătorului,
- ajută vînzătorul să pregătească documentele la export,
- ajută vînzătorul să pregătească facturile pentru export.
Conform unei reguli generale, dacă cumpărătorul plăteşte
un comision sau taxa de brokeraj unui intermediar în legătură
cu achiziţionarea bunurilor importate, acea sumă trebuie adă-
ugată la preţul mărfurilor. Există totuşi o excepţie importantă
la această regulă: taxa sau comisionul de cumpărare pe care
cumpărătorul o achită agentului său pentru ca acesta să-l aju-
te este exclusă.
Cum se face deosebirea dintre un agent al cumpărătorului
şi unul al vînzătorului? Indiferent dacă este al vînzătorului sau
al cumpărătorului, acest lucru poate să nu fie vizibil în docu-
mentaţia de import.
De multe ori se cere examinarea rolului reprezentat de in-
termediar în cadrul tranzacţiei. Pentru a determina acest rol al
agentului în cadrul tranzacţiei, organul vamal poate cere im-
portatorului să prezinte contractul sau acordul încheiat între
cumpărător şi reprezentantul său care explică funcţiile şi res-
ponsabilităţile agentului.
Un agent al cumpărătorului acţionează în numele şi, în pri-
mul rînd, în beneficiul cumpărătorului decît în beneficiul vîn-
zătorului, sau separat, în numele său propriu. Astfel, Nota In-
terpretativă la articolul 11 alineatul (1) litera b) prima liniuţă
definește un comision de cumpărare ca sumă plătită de către
un declarant/importator agentului său pentru ca acesta să-l
reprezinte în străinătate la cumpărarea mărfii.
Semne ce indică că nu sînteţi agentul cumpărătorului:
1. cumpărătorul nu vă verifică activităţile,
2. sînteţi afiliat cu vînzătorul (în mod caracteristic, o com-
panie afiliată cu vînzătorul ar acţiona ca agent al vînză-
torului),
3. preluaţi titlul şi vă asumaţi riscul pentru pierderea bunu-
rilor importate (puteţi fi mai degrabă un cumpărător/re-
vînzător independent, decît agentul cuiva),
4. nu aveţi nevoie de aprobarea cumpărătorului pentru a
încheia un contract de vînzare cu vînzătorul (sînteţi,
probabil, un cumpărător/re-vînzător independent),
5. întocmiţi o factură pentru vînzător pentru comisionul ce
vă aparţine (sînteţi probabil agentul vînzătorului).
• costul containerelor şi/sau al altui ambalaj de folosinţă re-
petată, dacă, în corespundere cu Nomenclatorul de măr-
furi, acestea sînt considerate un tot întreg cu marfa şi
• costul ambalajului, inclusiv costul materialelor de ambalaj
şi al lucrărilor de ambalare.
9
 Tema numărului
În mod normal, costul ambalajului este inclus în preţul
pentru bunurile importate reflectat în factură, la fel cum
cumpăraţi bunuri de la piaţă şi achitaţi un preţ pentru bu-
nuri, aşa cum sînt ambalate. Este posibil totuşi ca vînzătorul
să-i factureze separat cumpărătorului costul pentru contai-
nerele în care sînt încărcate bunurile importate sau cheltu-
ielile pentru ambalare.
Articolul 11 dispune să se adauge la preţul declarat ori-
ce cost suportat de cumpărător pentru „containerele care se
consideră ca fiind costuri în scopul perceperii taxelor vama-
le, împreună cu bunurile în cauză”, precum şi „costul amba-
lajului„ (indiferent dacă este vorba de lucru sau materialele
folosite la ambalare).
Modul de abordare al containerelor de către organul vamal,
menţionate în art.11, reprezintă o regulă de clasificare tarifară,
care este stipulată în Nomenclatorul de mărfuri al Republicii
Moldova. Nomenclatorul de mărfuri, prevede faptul că, în mod
normal, ambalajul de unică folosință trebuie să fie clasificat
conform aceleiaşi categorii tarifare precum cea a mărfurilor
importate pe care le conţine.
Materialele şi containerele de ambalare prezentate împreu-
nă cu bunurile în cauză vor fi clasificate împreună cu bunurile
în cazul în care acestea sînt de tipul celor utilizate în mod obiş-
nuit pentru acest tip de mărfuri. Totuşi, această dispoziție nu
este obligatorie, atunci cînd astfel de materiale sau containere
de ambalare sînt utilizate în mod repetat.
În cazul în care marfa este livrată în ambalajul, care re-
prezintă un tot întreg cu marfa, atunci marfa şi ambalajul
vor fi clasificate la o singură poziţie tarifară a Nomenclato-
rului de mărfuri al Republicii Moldova. În acest caz cheltu-
ielile pentru ambalaj se includ în valoarea în vamă a măr-
furilor evaluate.
Dacă marfa se livrează în containere şi cisterne, care re-
prezintă ambalaj de folosinţă multiplă şi se clasifică la di-
ferite poziţii tarifare ale Nomenclatorului de mărfuri (adică,
containerele şi cisternele se folosesc pentru transportarea
mărfii), costul acestui ambalaj, dacă el nu a fost anterior in-
clus în preţul tranzacţiei, trebuie să fie luat în consideraţie
la poziţia „cheltuielile pentru transportul mărfii”, de exem-
plu, cum ar fi costul pentru arendarea containerului sau a
cisternei date.
Containerele, ambalajele, care sînt tratate aparte de marfa
importată, pot fi declarate în alt regim decît cel de eliberare în
circulaţie liberă (de exemplu: admitere temporară) cu condiţia
că există posibilitate sigură de a le identifica.
La stabilirea cheltuielilor referitoare la articolul dat, pen-
tru evaluarea vamală trebuie să fie luate în consideraţie
toate cheltuielile care se referă la asigurarea cu ambalaj şi
containere.
Exemple de costuri de ambalare:
a) lăzile şi cutiile de ambalare internă (saci, lăzi, pungi, înveli-
tori din plastic, pachete ş.a.);
b) lăzile şi cutiile de ambalare externă (numite şi ambalaj „de
export”, la care se referă cutiile din carton, lăzile din lemn,
lăzile metalice,coşuri ş.a.);
c) materiale de ambalaj (căptuşeală de carton, folie cu bule
de aer, elemente de protecţie din polistiren expandat, paie,
hîrtie mărunţită, foi ş.a.);
d) costul lucrărilor, necesare pentru amplasarea mărfii în con-
tainere (de ex., ambalarea şi sigilarea lăzilor şi cutiilor, am-
balare ermetică, întreţinerea unui regim anumit de tempe-
ratură, ambalarea vacuum, amplasarea pe rafturi, condiţi-
onarea mediului etc.).
Desigur, dacă costul containerelor sau ambalajului este in-
clus deja în preţ sau cumpărătorul nu a suportat aceste chel-
tuieli, acesta nu va fi adăugat la preţ, din motivele discutate
mai sus.
10
c) Dispoziții referitoare la valoarea, calculată în mod
corespunzător, a următoarelor mărfuri şi servicii
oferite, direct sau indirect, de cumpărător, în mod
gratuit sau la preţ redus, în scopul utilizării la produ-
cerea ori exportarea mărfii evaluate
Pentru determinarea valorii în vamă conform prevederilor
art.11 alin.(1) lit. c) din Lege, valoarea calculată a următoarelor
produse şi servicii, atunci cînd sînt furnizate direct sau indirect
de cumpărător în mod gratuit sau la costuri reduse şi utilizate
cu ocazia producerii şi vînzării la export a mărfurilor importate
se vor adăuga preţului efectiv plătit sau de plătit pentru mărfu-
rile importate, în măsura în care această valoare nu a fost in-
clusă în preţul efectiv plătit sau de plătit:
I. materiale, componente, părţi şi elemente similare încorpo-
rate în mărfurile importate;
II. utilaje, matriţe, forme şi elemente similare utilizate la pro-
ducerea mărfurilor importate;
III. materiale consumate la producerea mărfurilor importate;
IV. inginerie, dezvoltare, lucrări de artă şi de design, planuri
şi schiţe, executate în altă ţară decît cea de import şi ne-
cesare la producerea mărfurilor importate.
În cazul în care vînzătorul primeşte gratuit materiale, utilaje
sau know-how (informaţie practică) de care are nevoie la pro-
ducerea bunurilor exportate, vînzătorul va fi în situaţia să ac-
cepte un preţ mai mic pentru produsul final, decît dacă el le-ar
cumpăra sau le-ar produce singur.
Articolul 11 prevede astfel ca, în cazul în care cumpărăto-
rul prestează anumite contribuţii la producţie fie gratuit sau la
un preţ redus, valoarea acestora să fie inclusă în valoarea în
vamă a mărfii.
Poate exista un număr nelimitat de motive pentru care cum-
părătorul ar asigura gratuit vînzătorul cu aceste contribuţii.
Exemple:
- cumpărătorul aprovizionează producătorul străin cu anu-
mite părţi sau componente ale produsului, pentru a se asi-
gura că produsul final corespunde standardelor calităţii
cumpărătorului.
- cumpărătorul aprovizionează producătorul străin cu anu-
mite părţi sau componente ale produsului, pentru că el
este capabil să le dobîndească în termeni mai buni.
- cumpărătorul oferă producătorului străin designul pe care
doreşte ca acesta să-l folosească la producerea rochiilor
sau altor articole de îmbrăcăminte.
Aceste contribuţii pot fi interpretate ca un fel de plată indi-
rectă efectuată de cumpărător vînzătorului. Adică, cumpără-
torul poate aproviziona vînzătorul cu utilaje, matriţe, design
etc., necesare la producerea bunurilor importate, sau el poate
să-i plătească vînzătorului separat pentru a achiziţiona aces-
te contribuţii la producerea bunurilor. În orice caz, cumpărăto-
rul scutește vînzătorul de un cost sau o datorie pe care, în caz
contrar, vînzătorul ar suporta-o, în scopul de a produce măr-
furile importate. Din acest motiv, este dispus ca în valoarea
tranzacţiei să fie inclus costul sau valoarea acestor contribuţii.
În general, trebuie să fie clarificate două întrebări, atunci
cînd este vorba despre importurile care implică contribuţii:
1. dacă produsul sau serviciul pe care cumpărătorul îl ofe-
ră producătorului se încadrează într-una din categoriile de
contribuţii descrise în articolul 11 din Lege, şi atunci
2. care sumă ar trebui să fie adăugată la preţul din factură
pentru a calcula contribuţia, cu alte cuvinte, care este cos-
tul sau valoarea acesteia?
Notele interpretative la articolul 11 din Lege prevăd că:
La atribuirea proporţională a valorii componentelor specifi-
cate la art.11 alin.(1) lit. c) liniuța II, se iau în considerare doi
factori şi anume: valoarea componentului însuşi şi modul în
care această valoare trebuie atribuită mărfii. Atribuirea valorii

acestor componente se va face într-un mod rezonabil, cores-
punzător condiţiilor şi conform principiilor de contabilitate ge-
neral admise.
Dacă declarantul achiziţionează la un anumit cost compo-
nentul de la un vînzător cu care nu este în relaţii de interde-
pendenţă, valoarea componentului va fi egală cu acest cost. În
cazul cînd componentul a fost produs de către declarant sau
de către o persoană interdependentă, valoarea componentu-
lui va fi costul producerii acestuia. În cazul cînd componentul
a fost utilizat anterior de către declarant, indiferent de faptul
dacă a fost achiziţionat sau produs de către acesta, costul ini-
ţial de achiziţie sau de producţie trebuie redus pentru a reflec-
ta utilizarea lui şi a obţine astfel valoarea adecvată.
Valoarea unui ajutor, indiferent dacă are la bază costul de
achiziţionare sau cel de producere, ar trebui să includă, de
asemenea, şi costurile de transportare a acestuia la locul
unde sînt fabricate bunurile de export, precum şi orice taxe
care nu sînt rambursate.
După ce a fost determinată valoarea componentului, aceas-
ta respectiv se distribuie mărfurilor. Există diverse metode în
acest sens.
De exemplu:
1) valoarea poate fi distribuită integral la prima vînzare dacă
declarantul doreşte să plătească taxa integral o singură
dată;
2) declarantul poate cere ca valoarea să fie distribuită numă-
rului de unităţi produse pînă la momentul primei vînzări;
3) declarantul poate cere ca valoarea să fie distribuită între-
gii producţii preconizate dacă există contracte sau anga-
jamente ferme pentru această producţie. Metoda de dis-
tribuire va depinde de documentaţia prezentată de către
declarant.
Exemplul poate fi ilustrat cu următorul caz: declarantul furni-
zează producătorului o matriţă de utilizat la producerea mărfuri-
lor ce urmează a fi importate şi încheie cu acesta un contract de
cumpărare a 10000 de unităţi. La momentul sosirii primei par-
tide, care constă din 1000 de unităţi, producătorul are produse
4000 de unităţi. Declarantul poate solicita autorităţii vamale dis-
tribuirea valorii matriţei la 1000, la 4000 sau la 10000 de unităţi.
Tema numărului
Adăugarea valorilor componentelor specificate la art.11
alin.(1) lit. c) liniuța IV trebuie să se bazeze pe date obiecti-
ve şi cuantificabile. În scopul facilitării sarcinii declarantului
şi autorităţii vamale la determinarea valorilor de adăugat,
este oportun să se folosească datele din sistemul de evi-
denţă contabilă.
Pentru componentele furnizate de cumpărător, care au fost
cumpărate sau închiriate de el, valoarea de adăugat va fi cos-
tul de cumpărare sau de închiriere. În cazul componentelor ce
ţin de domeniul public, la valoarea lor se va adăuga doar cos-
tul copiilor acestora.
Valorile de adăugat vor putea fi calculate, cu mai multă sau cu
mai puţină uşurinţă, în funcţie de structura întreprinderii respec-
tive, de practicile de gestiune şi de metodele contabile aplicate.
De exemplu:
1) o întreprindere care importă diverse mărfuri din mai mul-
te ţări ţine evidenţa centrului său de design, situat în afara
ţării de import, pentru a distinge cheltuielile referitoare la
acest produs. În acest caz, se va aplica o ajustare directă,
într-un mod corespunzător, în condiţiile art.11;
2) o întreprindere trece costurile centrului său de design, situ-
at în afara ţării de import, la cheltuielile sale generale, fără
a le include în costurile anumitor mărfuri. În acest caz, se
va aplica o ajustare corespunzătoare, în condiţiile art.11, în
ce priveşte marfa evaluată, distribuindu-se totalul cheltuie-
lilor centrului de design pe întreaga producţie care benefi-
ciază de serviciile acestui centru şi adăugîndu-se aceste
cheltuieli la preţul mărfii în funcţie de numărul de unităţi.
Modificarea circumstanţelor menţionate va necesita, desi-
gur, luarea în considerare a diferiţilor factori la determinarea
metodei adecvate de distribuire a valorii.
În cazul în care, la producerea componentului respectiv, sînt
antrenate mai multe ţări şi producţia se eşalonează pe o anu-
mită perioadă, ajustarea va trebui limitată la valoarea efectiv
adăugată acestui component în afara ţării de import.
Totodată, nu se include în valoarea în vamă costul lucrări-
lor de inginerie, de dezvoltare, al lucrărilor de artă şi design, al
planurilor şi al schiţelor, efectuate pe teritoriul RM.
11
 Tema numărului
d) Dispoziții referitoare la redevenţele şi taxele pentru
licenţe ca element de inclus
Pentru determinarea valorii în vamă conform prevederilor
art.11 alin.(1) lit. d) din Lege se vor adăuga preţului efectiv plă-
tit sau de plătit pentru mărfurile importate: redevenţele şi taxele
pentru licenţe, pe care cumpărătorul trebuie să le achite, direct
sau indirect, drept condiţie a vînzării mărfii evaluate, în măsura
în care aceste redevenţe şi taxe pentru licenţe nu au fost inclu-
se în preţul efectiv plătit sau de plătit, cu excepţia redevenţelor
şi taxelor pentru licenţe plătite de către cumpărător pentru drep-
tul de reproducere şi distribuire a producţiei cinematografice.
Notele interpretative la articolul 11 mai specifică că:
1.Redevenţele şi taxele pentru licenţă cuprind, între altele,
plăţile efectuate pentru brevete, mărci de fabrică sau de
comerţ şi drepturi de autor. Plăţile pentru dreptul de repro-
ducere a mărfii în ţara de import nu vor fi adăugate la pre-
ţul efectiv plătit sau de plătit.
2. Plăţile efectuate de cumpărător pentru dreptul de a distri-
bui sau de a revinde mărfurile importate nu vor fi adăugate
la preţul efectiv plătit sau de plătit dacă aceste plăţi nu con-
stituie o condiţie pentru vînzarea la export în ţara de import
a mărfii evaluate.
În continuare, vom descrie în detaliu principiile de aplicare
a acestor prevederi, care sînt racordate totalmente la norme-
le Acordului și anume, ce trebuie să cunoască un importator
despre incidența redevențelor și a taxelor de licență asupra
valorii în vamă.
Expresia „redevenţe şi taxe de licenţă” deseori descrie com-
pensarea care este plătită pentru anumite drepturi de a folosi
anumite forme de proprietate intelectuală, cum ar fi patente-
le, secretele comerciale, mărcile comerciale, sau drepturile de
autor. „Redevenţele şi taxele de licenţă” pot fi plătite, de ase-
menea, pentru drepturile la valori materiale, precum franciza
sau drepturi exclusive de piaţă. Deseori, suma redevenţei sau
taxei de licenţă este calculată în baza numărului de unităţi pa-
tentate („cu marcă comercială sau cu drepturi de autor”) pe
care persoana care deţine licenţa le produce, vinde sau utili-
zează, sau în baza procentului de profit pe care persoana care
deţine licenţa îl realizează din vînzări. Aceste taxe pot fi calcu-
late ca plăţi fixe pe unitate de timp.
În sensul art.11 alin.(1) lit. d) din Lege, redevenţele şi drep-
turile de licenţă reprezintă, în special, plata pentru utilizarea
drepturilor legate de:
a) producerea mărfurilor importate (în special, brevete, dese-
ne, modele şi tehnologii de fabricaţie) sau
b) vînzarea la export a mărfurilor importate (mai ales mărci de
comerţ sau de fabrică, modele înregistrate) sau
c) utilizarea sau revînzarea mărfurilor importate (mai ales
drepturi de autor, procedee de fabricaţie încorporare inse-
parabil în mărfurile importate).
Redevenţa sau dreptul de licenţă care se referă la dreptul
de utilizare a unei mărci de fabrică sau de comerţ se adaugă
la preţul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfurile importate
numai în cazul în care:
I. redevenţa sau dreptul de licenţă se referă la mărfuri care
se revînd în aceeaşi stare sau care se supun unor operaţi-
uni simple după import și
II. mărfurile se comercializează sub marca aplicată înainte
sau după import, pentru care se plăteşte o redevenţă sau
un drept de licenţă şi
III. cumpărătorul nu are libertatea de a procura aceste măr-
furi de la alţi furnizori care nu sînt în relaţii de interdepen-
denţă cu vînzătorul.
Problema determinării valorii în vamă apare atunci cînd
aceste redevenţe sau taxe de licenţă sînt plătite în raport cu o
tranzacţie de import. De exemplu, un cumpărător poate plăti o
taxă pentru drepturile exclusive de a vinde bunurile importate
12
pe teritoriul unei zone geografice anumite şi/sau pentru a utili-
za marca comercială a vînzătorului pentru bunurile importate.
Sau, un cumpărător poate plăti o redevenţă pentru drepturile
de a utiliza o invenţie importată de la vînzător.
Un exemplu provocator este atunci cînd un cumpărător plăteşte
o taxă de licenţă pentru patente sau know-how, necesare pentru
a produce şi vinde marfa importată, utilizînd, în parte sau în între-
gime, materii prime sau componente importate de la licenţiator.
În cazul în care mărfurile se importă în stare neasamblată
sau trebuie să suporte înainte de revînzare numai operaţiuni
simple, precum diluarea sau asamblarea, acest lucru nu îm-
piedică redevenţa sau dreptul de licenţă să fie considerate ca
referindu-se la mărfuri importate.
Atunci cînd redevenţele sau drepturile de licenţă se referă
parţial la mărfurile importate şi parţial la alte elemente sau com-
ponente adăugate mărfurilor după import, repartizarea ulterioa-
ră se face numai în baza datelor obiective şi cuantificabile.
Astfel poate fi cazul, de exemplu, în situația următoare: o
redevență este transferată pe baza prețului de vânzare în țara
de import pentru un litru dintr-un produs dat, care a fost impor-
tat la kilogram și transformat în soluție după import.
În cazul în care redevența se bazează în parte pe mărfu-
rile importate și, în parte, pe alte elemente care nu au nici
un raport cu acestea (de exemplu, atunci când mărfurile sînt
amestecate cu ingrediente indigene (autohtone) și nu mai pot
fi identificate separat sau când redevența nu poate fi separată
de unele aranjamente financiare speciale dintre cumpărător și
vânzător), este impropriu de a întreprinde adăugarea unui ele-
ment corespunzător acestei redevențe.
Acordurile comerciale care implică plata unor redevenţe şi
a unor taxe de licenţă fac aproape fără excepţie obiectul unor
„acorduri de licenţă” scrise şi oficiale, care descriu, de obicei, în
detaliu produsul în cauză, natura drepturilor acordate şi know-
how-ul transferat, responsabilităţile licenţiatorului şi cele ale li-
cenţiatului şi metodele de calculare şi de plată a redevenţelor
sau taxelor de licenţă. În cele mai multe cazuri, examinarea
acordului de licenţă va oferi indicaţii suficiente privind relevan-
ţa redevenţei sau a taxei de licenţă pentru valoarea în vamă a
mărfurilor importate. Totuşi, poate fi necesară, de asemenea,
luarea în considerare a condiţiilor contractului de vânzare şi a
relaţiei care poate exista între acesta şi acordul de licenţă.
Exemple de Acorduri de licenţă
privind Proprietatea Intelectuală:
Licenţă de patentă. O companie farmaceutică poate au-
toriza o companie străină să producă medicamente în cadrul
unui proces patentat de vînzare pe piaţa externă. În schimb,
compania străină este de acord să plătească o redevenţă sau
o taxă de 3 % din profitul vînzărilor.
Licenţă de marcă comercială. Aceeaşi companie farma-
ceutică poate autoriza compania străină să vîndă medicamen-
tul sub bine-cunoscuta marcă comercială a companiei farma-
ceutice, în schimbul unei taxe de redevenţă.
Licenţă pentru dreptul de autor. Un proprietar al unei cărţi,
sau disc, sau film poate autoriza o companie străină să copie-
ze şi să vîndă pe acea piaţă externă cartea, discul sau filmul.
Conform definiţiei valorii tranzacţiei „toate plăţile efectuate sau
care urmează să fie efectuate de cumpărător către vînzător, sau
către o persoană terţă, care are rolul să îndeplinească obligaţia
vînzătorului, ca o condiţie de vînzare a bunurilor importate”, ur-
mează să fie considerate parte a preţului mărfii. Astfel, problema
determinării valorii în vamă a mărfii apărută datorită redevenţelor
şi taxelor de licenţă este că ambele sînt, de fapt, parte a plăţii pe
care o efectuează cumpărătorul pentru bunurile în sine.
Pentru a soluţiona aceste întrebări, art.11 din Lege defineşte
trei condiţii separate care trebuie să fie îndeplinite înainte ca
o redevenţă sau o taxă de licenţă plătită de cumpărător, să fie
adăugată la valoarea în vamă a mărfii:

Condiţia 1: plata trebuie să fie „aferentă bunurilor
ce urmează să fie evaluate”.
Redevenţa sau taxa de licenţă trebuie să fie aferentă bunu-
rilor importate.
Dacă bunurile importate sînt ele însele obiectul licenţei,
atunci este clar că plata „este aferentă bunurilor ce urmează
să fie evaluate”. De exemplu, o redevenţă este „aferentă bunu-
rilor ce urmează să fie evaluate” dacă bunurile importate înse-
le poartă marcă licenţiată sau sînt fabricate folosind o patentă
de licenţă sau un know-how licenţiat.
O problemă mai dificilă poate apărea atunci cînd bunurile
importate sînt supuse unei produceri, asamblări sau amestec
ulterioare în ţara de import, iar plata se face în dependenţă de
vînzarea produsului finit.
De exemplu, o redevenţă poate fi plătită în baza unui număr
anumit de unităţi de tablete medicinale produse sau vîndute în
ţara de import, folosind un ingredient activ patentat importat
de la licenţiator. În asemenea cazuri, este necesară o exami-
nare detaliată a acordurilor de licenţă şi vînzare, pentru a de-
termina relaţia dintre această redevenţă şi bunurile importate.
E posibil ca, în cazul în care operaţiunile de prelucrare mo-
difică identitatea bunurilor importate, redevenţa plătită pentru
produsul finit se referă la un produs nou şi diferit, şi nu la bu-
nurile supuse evaluării.
Nota Interpretativă la unele articole ale Acordului identifică un
tip de plată care nu este adăugată la valoarea tranzacţiei: „taxe
pentru dreptul de a reproduce bunurile importate în ţara de im-
port nu trebuie să fie adăugate la valoarea tranzacţiei.” Aceasta
se poate aplica în cazurile unde importatorului i se cere o taxă
pentru dreptul de a duplica originalul – precum a face copii ale
master audio sau ale benzii video – precum şi drepturi de a re-
produce conceptul sau ideea originalului în alte bunuri, precum
şi utilizarea unui prototip importat în producerea internă a bunu-
rilor. În asemenea cazuri, se poate spune că astfel de plăţi nu
sînt efectuate pentru bunurile importate, dar pentru alte bunuri
(bunurile „reproduse” din originalul importat).
În acest sens art.11 alin.(1) lit. d) din Lege dispune că re-
devenţele şi taxele pentru licenţe plătite de către cumpărător
pentru dreptul de reproducere şi distribuire a producţiei cine-
matografice nu se include în valoarea în vamă.
Condiţia 2: cumpărătorul trebuie să plătească, fie direct
sau indirect, aceasta fiind o condiţie a vînzării.
Întrebarea care poate să-şi afle răspunsul aici este: poate
oare cumpărătorul să achiziţioneze bunurile importate fără să
plătească redevenţa? Dacă nu, suma redevenţei este plătită
pentru bunuri, şi trebuie să fie adăugată la preţ.
Clauzele vînzării şi acordurile de licenţă pot răspunde la
această întrebare, în mod direct, de exemplu, prin faptul că
neachitarea redevenţei, va înceta obligaţia vînzătorului de a
livra bunurile.
Răspunsul la această întrebare poate depinde de tipul de
drepturi de proprietate intelectuală implicat, precum şi de fap-
tul dacă plata a fost efectuată direct vînzătorului sau unei per-
soane terţe. De exemplu, dacă redevenţa este plătită pentru
drepturile de a deţine patenta necesară pentru producerea bu-
nurilor importate, aceasta este o condiţie a vînzării, deoarece
bunurile nu pot fi produse şi exportate cumpărătorului dacă
taxa pentru patentă nu este achitată.
Astfel în cazul în care mărfurile sînt achiziţionate de la o
persoană, iar redevenţa sau taxa de licenţă este plătită unei
alte persoane, plata respectivelor este considerată o condiţie
a vînzării mărfurilor. Se poate considera că vînzătorul sau o
persoană asociată acestuia solicită cumpărătorului să efectu-
eze respectiva plată atunci cînd, de exemplu, într-un grup mul-
tinaţional, mărfurile sînt achiziţionate de la un membru al gru-
pului, iar redevenţa trebuie plătită unui alt membru al aceluiaşi
grup. În mod similar, aceeaşi regulă se aplică şi atunci cînd
Tema numărului
vînzătorul este beneficiarul unei licenţe a destinatarului rede-
venţei, iar acesta din urmă controlează condiţiile de vînzare.
În astfel de cazuri, ţara de reşedinţă a beneficiarului acestei
plăţi, nu se ia în considerare.
În cazul în care contractul real de vînzare între cumpărător
şi vînzător nu prevede în mod explicit obligaţia de a plăti rede-
venţele şi taxele de licenţă, plata poate fi o condiţie implicită a
vînzării, în cazul în care cumpărătorul nu a putut cumpăra măr-
furile de la vînzător, iar vînzătorul nu poate să vîndă mărfurile
fără plata redevenţelor de către cumpărător titularului licenţei.
În cazul în care redevenţele sînt plătite unei părţi care exer-
cită un control direct sau indirect asupra producătorului (de
unde rezultă că sînt legaţi în sensul art.11 alin.(6) din Lege),
atunci astfel de plăţi sînt considerate o condiţie a vânzării.
Următoarele elemente trebuie analizate pentru a stabili
dacă se exercită un control:
- licenţiatorul selectează producătorul şi îl indică cum-
părătorului;
- există un contract direct de producţie între licenţiator
şi vânzător;
- licenţiatorul exercită un control real fie direct, fie indi-
rect asupra producţiei (în ceea ce priveşte centrele de
producţie şi/sau metodele de producţie);
- licenţiatorul exercită un control real direct sau indirect asu-
pra logisticii şi expedierii mărfurilor către cumpărător;
- licenţiatorul decide cui poate vinde producătorul mărfu-
rile sau impune restricţii în acest sens;
- licenţiatorul stabileşte condiţiile legate de preţul la care
producătorul/vânzătorul trebuie să îşi vândă mărfurile
sau de preţul la care importatorul/cumpărătorul trebuie
să revândă mărfurile;
- licenţiatorul are dreptul de a examina registrele conta-
bile ale producătorului sau ale cumpărătorului;
- licenţiatorul indică metodele de producţie care vor fi uti-
lizate/furnizează modele etc.;
- licenţiatorul indică/limitează sursele de materiale/com-
ponente;
- licenţiatorul limitează cantităţile pe care producătorul
le poate produce;
- licenţiatorul nu autorizează cumpărătorul să cumpere
direct de la producător, ci prin titularul mărcii comerci-
ale (licenţiator) care poate acţiona şi ca agent de cum-
părare al importatorului;
- producătorul nu este autorizat să producă produse con-
curente (fără licenţă) fără consimţământul licenţiatorului;
- mărfurile produse sînt specifice licenţiatorului (şi anu-
me, în ceea ce priveşte conceptualizarea/proiectarea
lor şi marca comercială);
- caracteristicile mărfurilor şi tehnologia utilizată sînt sta-
bilite de licenţiator.
O combinaţie de astfel de indicatori, care depăşesc simpla
verificare a calităţii de către licenţiator, demonstrează că exis-
tă o legătură în sensul art.11 alin.(6) din Lege şi, prin urmare,
plata redevenţelor ar fi o condiţie a vânzării.
Trebuie menţionat faptul că, în cazuri individuale, pot exista
şi alte tipuri de indicatori.
De asemenea, trebuie menţionat că anumiţi indicatori au
mai multă greutate şi demonstrează mai evident decât alţii că
licenţiatorul exercită o putere de restricţie sau un control asu-
pra producătorului/vânzătorului şi, prin urmare, pot constitui
ele însele o condiţie a vânzării.
Condiţia 3: plata nu este inclusă în preţul plătit sau de plătit
Această condiţie repetă doar condiţiile generale aplicabile
la rectificările art.11 alin.(1). Cu alte cuvinte, aceeaşi plată nu
trebuie calculată de două ori în cadrul valorii în vamă a mărfii.
De obicei, redevenţele sau taxele de licenţă se plătesc în
tranşe repetate (de exemplu, lunare, trimestriale, anuale).
13
 Tema numărului
Câteodată, plata poate lua forma unei sume forfetare uni-
ce sau chiar a unei sume forfetare iniţiale (denumită de regulă
taxă de dezvăluire”), urmată apoi de tranşe repetate. Tranşele
sînt calculate, în mod obişnuit, ca procentaj din încasările ob-
ţinute în urma vânzării produselor care fac obiectul licenţelor.
În cazul în care modalitatea de calculare a valorii unei re-
devenţe sau a unui drept de licenţă se raportează la preţul
mărfurilor importate, se presupune că plata acestei redeven-
ţe sau acestui drept de licenţă se referă la mărfurile de evalu-
at, dacă nu se dovedeşte altfel. Cu toate acestea, în cazul în
care valoarea unei redevenţe sau a unui drept de licenţă se
calculează independent de preţul mărfurilor importate, plata
redevenţei sau dreptului de licenţă se poate referi la mărfuri-
le de evaluat. Astfel, în cazul unei componente sau al unui in-
gredient importat al unui produs care face obiectul unei licen-
ţe sau în cazul unei maşini sau al unei instalaţii de producţie
importate, o plată a redevenţei bazată pe produsul vânzării
produsului în cauză se poate raporta integral, parţial sau de-
loc la mărfurile importate.
În general, redevenţele şi taxele de licenţă se calculea-
ză după importul mărfurilor de evaluat. În asemenea cazuri,
evaluarea finală poate fi întârziată în conformitate cu articolul
7alin.(3) din Lege. O rectificare generală poate fi stabilită pe
baza rezultatelor obţinute în decursul unei perioade reprezen-
tative şi actualizate periodic. Acest aspect trebuie convenit în-
tre importatori şi autorităţile vamale.
Cu toate acestea, unele acorduri de licenţă (de exemplu, în do-
meniul „francizării”) implică furnizarea de servicii cum ar fi forma-
rea personalului licenţiatului în ceea ce priveşte fabricarea pro-
dusului care face obiectul licenţei sau utilizarea maşinilor/insta-
laţiilor. Poate fi vorba şi de asistenţă tehnică în domeniile gestio-
nării, administrării, comercializării, contabilităţii etc. În asemenea
cazuri, plata redevenţei sau a taxei de licenţă pentru astfel de
servicii nu ar fi eligibilă pentru a fi inclusă în valoarea în vamă.
Atunci când se consideră că numai o parte din plata rede-
venţelor poate fi inclusă în valoarea în vamă, se recomandă
în mod special consultarea între importator şi autorităţile va-
male. Formula repartizării plăţii totale între elemente taxabile
şi netaxabile poate fi găsită uneori în însuşi acordul de licen-
ţă, unde, de exemplu, se poate specifica faptul că o redevenţă
totală de 7% reprezintă 3% drepturi de licenţă, 2% know-how
comercial şi 2% utilizarea mărcii comerciale. Cu toate aces-
tea, de cele mai mult ori formula repartizării nu poate fi găsi-
tă astfel. Valorile drepturilor şi know-how-ului respective pot
fi uneori stabilite evaluând măsura în care know-how-ul este
transferat sau exploatat şi deducând suma corespunzătoare
valorii totale a redevenţelor plătite sau de plătit.
De asemenea, la cererea comună a importatorului şi a autori-
tăţilor vamale, însuşi licenţiatorul poate fi adesea dispus să indi-
ce o formulă adecvată de repartizare bazată pe calculele sale.
Mai mult decît atît, analizarea corespondenţei dintre licenţia-
tor şi licenţiat, rapoartele de negociere care precedă redacta-
rea acordului de licenţă sau discuţiile cu unul dintre negociatorii
acordului de licenţă vor sta deseori la baza repartizării atunci
când, la prima vedere, formula unei repartizări pare imposibilă.
Mai jos prezentăm un exemplu descris de Comitetul Codu-
lui Vamal UE (Secţiunea evaluare în vamă) privind aplica-
rea normelor referitor la redevenţele şi taxele de licenţă
plătite unei părţi terţe.
Datele cazului
1. Mărfurile importate încorporează marca comercială „XY”
pentru care sînt plătite redevenţe şi taxe de licenţă. Fabricarea
mărfurilor importate necesită utilizarea unei tehnologii specifi-
ce. Părţile implicate sînt:
A. Societatea A, cu sediul în SUA, care este proprietarul măr-
cii comerciale şi al tehnologiei utilizate pentru fabricarea
mărfurilor importate.
14
B. Societatea B, o filială din UE a societăţii A, care deţine prin
licenţă dreptul de a utiliza marca comercială XY într-o anu-
mită ţară a UE. B este cumpărătorul mărfurilor importate.
C. Societatea C, cu sediul în Taiwan, care este producătorul
(şi vînzătorul) mărfurilor importate.
2. C vinde mărfurile societăţii B, care le importă în UE.
3. În plus faţă de plata către societatea C pentru mărfurile
importate, societatea B efectuează o plată a redevenţelor
către societatea A.
4. Conform acordului de licenţă şi altor contracte între părţi:
a) Societatea A indică furnizorii de materii prime utilizate la
fabricarea mărfurilor importate.
b) Produsul va fi fabricat exclusiv pentru societatea B sau
pentru alte societăţi desemnate de societatea A.
c) Fără consimţămîntul prealabil scris al societăţii A, produ-
cătorul (sau orice filial sau asociat) nu poate fabrica produ-
se concurente în nici o relaţie de afaceri cu un concurent
al societăţii A.
d) Preţurile stabilite de producător nu vor fi mai puţin favo-
rabile de cât preţurile stabilite pentru produse echivalente
pentru nici o altă persoană pentru care producătorul fabri-
că produse comparabile.
e) Producătorul este autorizat să producă numai cantitatea
exactă prevăzută în ordinul specific de cumpărare depus
de societatea B sau de firmele desemnate de societatea
A. Producţia în exces faţă de cantitatea comandată este
interzisă şi va fi considerată contrafăcută.
f) Producătorul nu este autorizat să producă sau să furnizeze
niciun fel de produse sau mărfuri utilizând informaţii confi-
denţiale sau care poartă oricare dintre mărcile comerciale
niciunei alte societăţi în afară de societatea B sau de alte
societăţi desemnate de societatea A.
g) Societatea A are dreptul de a examina registrele contabile
ale producătorului.
Avizul Comitetului
Plăţile se raportează la mărfurile care trebuie evaluate?
Redevenţele se raportează la mărfurile care trebuie evalua-
te, deoarece este utilizată o tehnologie specifică, iar mărfurile
încorporează marca comercială protejată „XY” pentru care se
plătesc redevenţe.
Plăţile sînt o condiţie a vînzării?
Combinaţia de indicatori (a-g) descrişi în secţiunea 3 punc-
tul 4 arată că licenţiatorul exercită cel puţin un control indirect
asupra producătorului.
Indicatorii depăşesc aspectul unor simple controale de calitate.
Trebuie notat că anumiţi indicatori au mai multă greutate şi demon-
strează mai evident decît alţii că licenţiatorul exercită o putere de
restricţie sau un control asupra producătorului / vînzătorului.
e) Dispoziţii referitoare la partea din venitul de la ori-
ce revînzare, transmitere sau utilizare ulterioară a mărfii,
care ar reveni, direct sau indirect, vînzătorului,
ca element de inclus
Pentru determinarea valorii în vamă conform prevederilor
art.11alin.(1) lit. e) din Lege, se vor adăuga preţului efectiv plă-
tit sau de plătit pentru mărfurile importate:
e) valoarea oricărei părţi a profitului oricărei revînzări, cesi-
uni sau utilizări ulterioare a mărfurilor importate care ar reveni,
direct sau indirect, vînzătorului.
Articolul 11 prevede ca orice venituri asociate cu revinderea
sau utilizarea bunurilor importate care revin vînzătorului, să fie
incluse în valoarea tranzacţiei.
Ce reprezintă aceste venituri? Respectivele apar în tranzac-
ţii atunci cînd vînzătorul va primi o parte din venitul sau profitul
obţinut de cumpărător din revinderea, vînzarea sau utilizarea
bunurilor după import.

În cadrul tranzacţiilor ce implică venituri, importatorul a achiziţi-
onat şi preia dreptul asupra bunurilor importate. Părţile au conve-
nit ca să întîrzie plata preţului integral al achiziţiei pînă cînd apare
venitul din revînzare, distribuire sau utilizare a bunurilor importate.
Aceasta ar putea avea loc, de exemplu, atunci cînd bunurile
importate sînt necunoscute pe piaţa de import, sau de natură
experimentală, iar preţul de piaţă pentru acestea nu este sta-
bilit, sau vînzătorul doreşte să faciliteze dificultăţile circuitului
financiar al cumpărătorului. O utilizare obişnuită este cea în
businessul din închirierea filmelor video, unde preţul de achizi-
ţie al filmului este foarte înalt, plata chiriei joasă, popularitatea
filmului printre clienţi nesigură. Indiferent de motiv, veniturile
sînt o parte din preţul pentru bunuri, în cazul în care cumpără-
torul a fost de acord la o singură plată în avans.
Veniturile nu trebuie să fie confundate cu dividendele sau
alte tipuri de plăţi efectuate de cumpărător vînzătorului, ce nu
au legătură directă cu bunurile importate.
Dividendele sînt plăţile mai degrabă efectuate în raport cu
profitul total realizat de o anumită companie, decît profitul rea-
lizat din vînzarea unui anumit produs.
O dificultate practică legată de tranzacţiile ce implică venituri
este că suma acestor tipuri de plăţi nu poate fi ştiută decît după
un anumit timp după efectuarea importului bunurilor. În aseme-
nea situaţii, unde organul vamal nu poate să determine valoa-
rea finală a mărfii în vamă la momentul prezentării bunurilor în
vamă, art.7 alin.(3) din Lege prevede ca organul vamal să per-
mită eliberarea bunurilor către importator, cu rezerva unei ga-
ranţii a plăţii drepturilor de import vamale datorate, din valoarea
stabilită de organul vamal. O tranzacţie ce implică venituri este
un caz tipic, unde această procedură de „eliberare condiţiona-
lă” este utilizată pentru a amîna determinarea valorii în vamă fi-
nale sau evaluarea vamală va fi efectuată conform metodelor
2-6, în conformitate cu cerinţele art.10 din Lege.
Poate apărea totuşi întrebarea „Cît timp trebuie să aştepte
organul vamal după import, pentru ca să primească informa-
ţia necesară pentru finalizarea determinării valorii în vamă?”.
Răspunsul la această întrebare depinde de faptul dacă revîn-
zarea, utilizarea sau cedarea bunurilor are loc în intervalul per-
mis de legislaţie pentru amînarea determinării valorii în vamă.
Exemplul 1: Un cumpărător încheie un contract pentru a
importa un produs nou. Neştiind dacă produsul, în cele din
urmă, se va vinde în Statele Unite ale Americii, cumpărătorul
acceptă să plătească vînzătorului iniţial 1$ per unitate + un
adaos de 1$ per unitate să fie plătit imediat după vînzarea fie-
cărei unităţi în Statele Unite. Presupunînd că preţul revînzării
în Statele Unite poate fi determinat într-o perioadă rezonabilă
de timp, valoarea tranzacţiei fiecărei unităţi ar fi de 2$. În caz
contrar, valoarea tranzacţiei nu poate fi determinată din lipsă
de informaţii suficiente.
Exemplul 2: O companie Italiană procură produse farmaceu-
tice de la un producător al Statelor Unite. Compania italiană ac-
ceptă să plătească producătorului Statelor Unite 10,000$ pentru
produse la momentul importului, plus 5 % din venitul pe vînzarea
brută realizat din bunurile importate în Italia pe parcursul unui an.
Ar trebui oare ca aceste 5% să fie adăugate la preţul bunurilor
(10.000)? Ce problemă anticipaţi din astfel de tranzacţii?
Soluția: Cinci la sută din veniturile brute din vînzări ale com-
paniei italiene, realizate de pe urma produselor farmaceutice
importate, vor fi considerate venituri din revînzarea mărfurilor
importate, și, prin urmare, ar trebui să fie adăugate la prețul
plătit pentru mărfuri (10,000$). O dificultate în acest caz o pre-
zintă, totuşi, faptul că suma totală realizată din revînzările plă-
tibile vînzătorului, nu va fi cunoscută decît după un an de la
import. Acest lucru înseamnă că organul vamal poate solicita
autorității juridice conform legislației, de a întîrzia evaluarea
finală în vamă și colectarea drepturilor de import pe bunuri,
precum și de a verifica, dacă este necesar, evidenţa contabilă
a cumpărătorului.
Tema numărului
Exemplul 3: Compania italiană este o filială a producăto-
rului Statelor Unite. La sfîrşitul anului financiar, compania ita-
liană remite companiei Statelor Unite 75% din profitul său net
realizat în acel an. Trebuie sau nu să adăugaţi această sumă
la preţul produselor farmaceutice pentru a calcula valoarea
tranzacţiei?
Soluția: În acest caz, remitența nu poate fi considerată ve-
nit, deoarece aceasta reprezintă fluxul de dividende sau alte
plăți de la comparatorul italian la vînzător, care nu se referă la
produsele farmaceutice importate. Prin urmare, această pla-
tă nu face parte din valoarea tranzacției mărfurilor importate.
Cazurile în care valoarea tranzacţiei nu poate fi aplicată
Articolul 11 alin.(4) din Lege determină cazurile în care nu
poate fi aplicată metoda de tranzacție:
a) există restricţii în privinţa drepturilor cumpărătorului asupra
mărfii evaluate, cu excepţia restricţiilor:
- stabilite de legislaţie;
- în privinţa regiunii geografice în care marfa poate fi revîdută;
- care nu influenţează esenţial preţul mărfii;
b) vînzarea mărfii şi valoarea tranzacţiei depind de respecta-
rea unor condiţii a căror acţiune nu poate fi luată în con-
siderare;
c) informaţia folosită de declarant la anunţarea valorii în vamă
a mărfii nu este veridică sau nu este confirmată prin acte;
d) participanţii la tranzacţie sînt persoane interdependente,
cu excepţia cazurilor cînd interdependenţa lor nu influen-
ţează valoarea tranzacţiei şi aceasta este acceptată în
scopuri vamale în sensul art.11 alin.(5).
Articolul 1 din Acord mai prevede un caz în care metoda
tranzacție la fel nu poate fi folosită: „nici o parte a profitului ori-
cărei revînzări, cesiuni sau utilizări ulterioare a mărfurilor cum-
părătorului să nu revină direct sau indirect vînzătorului, afară
de cazul în care o ajustare corespunzătoare poate fi operată
în temeiul prevederilor Articolului 8 din Acord”.
După cum s-a specificat, alte metode de evaluare se utilizea-
ză numai atunci cînd nu poate fi aplicată metoda tranzacției în
sensul art.11 din Lege. Metoda valorii tranzacţiei este primară,
şi este utilizată de autoritățile vamale, în practică, pentru a eva-
lua marea majoritate a tranzacțiilor de import. În unele importuri
totuşi, o valoarea de tranzacție poate pur şi simplu să nu existe
sau, chiar dacă există o valoare de tranzacţie, acesta nu poate
fi folosită ca o bază fiabilă pentru determinarea valorii în vamă.
Punctul de plecare pentru metoda valorii tranzacției este
preţul plătit sau de plătit pentru mărfurile importate, atunci
cînd acestea sînt "vîndute la export." Dacă nu există nici o vîn-
zare, atunci nu poate exista nici valoarea de tranzacție, și ast-
fel, trebuie utilizată o metodă alternativă de determinare a va-
lorii în vamă. Cazurile tipice în care bunurile sînt exportate fără
a implica o vînzare includ:
• Cadouri, mostre si obiecte promoţionale expediate gratuit
cumpărătorului.
În aceste tipuri de tranzacții, nu există nici prețul plătit de
cumpărător pentru bunuri (care sînt gratuite) și prin urmare, nu
este vorba despre o vînzare.
• Bunuri livrate în baza unui contract de consignaţie.
Într-o tranzacție ce are la bază un contract de consignaţie,
exportatorul va livra marfa la un comisionar în ţara de import,
care va încerca să găsească un cumpărător. Totuși, mărfurile
rămîn în proprietatea exportatorului, astfel nu este vorba des-
pre o vînzare la export.
• Bunurile expediate de compania-mamă către oficiile filialelor.
O vînzare necesită un cumpărător și un vînzător. În general,
oficiile filiale nu sînt considerate entităţi juridice separate, de la
cele ale companiei-mamă. În cadrul acestor tranzacţii, este ca
și cum vînzătorul livrează mărfurile către el însuși.
• Bunurile importate sub închiriere, leasing sau împrumut.
15
 Tema numărului
Aceste bunuri rămîn în mod corespunzător ale exportatorului;
dreptul de proprietate sau titlul de proprietate asupra bunurilor
nu trece la importator. În consecință, nu există nici o vînzare.
• În plus, o valoare de tranzacție nu poate fi determinată în
cazul în care organul vamal nu are informaţiile necesare pen-
tru evaluare, indiferent dacă obţinute de la importator sau din
alte surse. De exemplu, expresia "date obiective și cuantifica-
bile" este prevăzută de art.11 alin.(2) în scopul de a face o adă-
ugire la preţ în conformitate cu art.11 alin(1). În cazul în care
astfel de date lipsesc, reiese că o suplinire nu se poate face și
o valoare de tranzacție nu poate fi calculată. În mod similar, în
temeiul Deciziei a OMC, în ceea ce privește cazurile în care
autoritățile vamale au motive să se îndoiască de veridicitatea
sau exactitatea valorii declarate, în cazul în care vama nu este
satisfăcută că declarația importatorului este veridică și exac-
tă, aceasta poate respinge utilizarea valorii de tranzacție.
Ce presupun restricțiile privind
utilizarea și distribuirea bunurilor?
Art.11 alin.(4) litera (a) prevede că metoda valorii tranzacției
nu poate fi utilizată în cazul în care cumpărătorul este supus
anumitor restricții , în privinţa drepturilor asupra mărfii evalua-
te. De ce să nu folosiți valoarea tranzacției, atunci cînd aces-
te tipuri de restricții sînt prezente? Dacă un vînzător impune
restricții cu privire la modul sau locul unde cumpărătorul poate
folosi sau revinde mărfurile importate, oare nu prețul pe care
îl negociază părţile ia în considerare impactul restricțiilor, și
reflectă astfel, (eventual diminuată) valoarea de piață a pro-
duselor?
Nu există nici o mențiune cu privire la motivele care stau la
baza acestei dispoziții în procesul-verbal al negocierilor pri-
vind determinarea valorii în vamă GATT. În dreptul comercial,
o "vînzare" este, de obicei, definită ca trecerea titlului mărfu-
rilor de la vînzător la cumpărător contra unui anumit preţ. Prin
preluarea titlului asupra bunurilor, cumpărătorul obține dreptul
de proprietate și dreptul de a folosi sau de a dispune de bu-
nuri la alegerea sa, sub rezerva cerințelor legislației și regle-
mentărilor locale. Cu toate acestea, în cazul în care aceste
drepturi obișnuite de proprietate nu trec la cumpărător sau sînt
substanțial restrînse - datorită clauzelor contractului de vînza-
re, atunci apare întrebarea dacă tranzacția poate fi considera-
tă o adevărată "vînzare", după cum acest termen este înțeles
în mod normal în practică comercială.
Este important să rețineți că această restricție privind utili-
zarea valorii de tranzacție are o aplicare îngustă. În special, se
definesc trei excepții de la interdicția care poate apărea în cele
mai multe cazuri unde apar în practică restricții privind dreptu-
rile de revînzare sau utilizare a mărfurilor importate. În confor-
mitate cu aceste excepții, valoarea tranzacției poate fi aplica-
tă, în cazul în care restricțiile privind utilizarea sau dispunerea
de bunuri respectă următoarele:
• sînt impuse sau solicitate prin lege sau de către autoritățile
publice din țara de import
Acestea ar putea include controale de siguranță, sănătate
sau de mediu cu privire la utilizarea unui produs, sau etiche-
tarea consumatorului, sau condițiile cu privire la momentul și
locul stabilit unde produsele pot fi vîndute (de exemplu, alco-
ol, arme de foc etc.).
• limitează zona geografică în care mărfurile pot fi revîndute
Un exemplu în acest sens pot fi următoarele clauze dintr-un
contract, care sînt considerate ca restricții la revînzarea mărfii:
“NUMIRE. Vînzătorul, astfel, numește Revînzătorul, și Re-
vînzătorul acceptă această numire, pentru a acționa ca un re-
vînzător neexclusiv al produselor doar pentru clienții din teri-
toriu. Vînzarea produselor către alți revînzători sau afiliaţi ai
acestuia este strict interzisă. Revînzătorul va vinde produsele
numai în tranzacțiile față în față în reţelele de magazine fizice
situate în teritoriu, și nu va comercializa sau va vinde produse
16
prin intermediul site-lor de Internet sau catalogului de coman-
dă prin e-mail fără o autorizație specifică scrisă de Handspring.
TERITORIUL. Prin "Teritoriu" se are în vedere teritoriul Re-
publicii Moldova”.
• nu "afectează în mod substanțial" valoarea mărfurilor.
Aplicarea practică a acestei ultime excepții poate fi cea
mai provocatoare: cum se poate determina dacă o restricție
privind revînzarea sau folosirea bunurilor „afectează în mod
substanțial " valoarea mărfurilor importate?
Un comentariu eliberat de către Comitetul Tehnic sugerează
că acest fapt trebuie să fie determinat de la caz la caz. O serie
de factori pot fi luaţi în consideraţie, dar importanța relativă a fie-
căruia trebuie să depindă de circumstanțele tranzacției specifice.
Acești factori includ tipul restricţiei, tipul bunurilor importate,
tipul industriei implicate şi practicile comerciale ale acesteia,
și dacă efectul asupra valorii este semnificativ din punct de ve-
dere comercial. Întrucît acești factori pot varia de la de la caz
la caz, nu ar fi adecvat să se aplice un criteriu fix în acest sens.
Comentariul sugerează, în continuare, că ar trebui să se ia
în consideraţie dacă restricția este "obișnuită" pentru industria
în cauză. Această sugestie apare, de asemenea, în Notele In-
terpretative la articolul 11, care oferă următorul exemplu:
Printre restricțiile care nu sînt atribuite la preţul efectiv plătit sau
de plătit se numără acele restricţii care nu afectează în mod sub-
stanţial valoarea bunurilor. Un exemplu de o astfel de restricție
ar putea fi cazul unde vînzătorul cere unui cumpărător de auto-
mobile ca acesta să nu le vîndă sau să le expună pînă la o dată
anumită, marcînd începutul anului pentru modelele respective.
Restricția descrisă nu împiedică importatorul să revîndă
maşinile importate, ci impune numai o întîrziere pentru revîn-
zarea acestora pe motivul că nu sînt incompatibile cu practi-
cile de pe piaţa acestei industrii. Dacă acest tip de restricție
este "obișnuit" în industria în cauză, atunci nu se spune că
"afectează în mod substanțial" valoarea mărfurilor importate.
Ce presupune un preţ supus condiţiei?
Dispozițiile art. 11 alin.(4) litera b) prevăd faptul că valoarea
tranzacției nu poate fi utilizată în vînzările unde: "vînzarea sau
preţul sînt subiectul unor condiţii sau unor prestaţii a căror va-
loare nu poate fi determinată în raport cu mărfurile de evaluat”.
Acest fapt exprimă din nou cerința ca elementele valorii
tranzacției să fie "cuantificabile". În mod evident, dacă recompen-
sa oferită de cumpărător în schimbul mărfurilor nu poate fi cuanti-
ficată, nu va fi posibil să se determine cu precizie prețul bunurilor.
Exemplele oferite în Notele Interpretative la articolul 11 alin.
(4) litera (b) indică faptul că această interdicție a fost destinată
să acopere așa-numita tranzacție „în compensaţie” și vînza-
rea în combinaţie:
1) vînzătorul stabileşte preţul mărfii importate cu condiţia ca
cumpărătorul să cumpere şi alte mărfuri în cantităţi deter-
minate;
2) preţul mărfii importate depinde de preţul sau de preţuri-
le la care cumpărătorul mărfii importate vinde alte mărfuri
vînzătorului;
3) preţul se stabileşte în baza unui mod de plată ce nu are
legătură cu marfa importată, cum ar fi în cazul cînd marfa
importată reprezintă produse semifinite, pe care vînzătorul
le-a furnizat cu condiţia obţinerii unei cantităţi determinate
de produse finite.
În astfel de cazuri, prețul mărfurilor importate este influențat
de o altă tranzacție. Prețul pe care cumpărătorul îl plătește pen-
tru mărfurile pe care dorește să le procure poate fi mai mic decît
în cazul în care el ar putea să le cumpere separat, dar prețul
mărfurilor „legate” poate fi mai mare. Măsura în care o tranzacție
influențează prețul unei alte tranzacţii nu poate fi cuantificată.
Există un avertisment important în Notele Interpretative la
articolul 11 alin.(4) litera (b),: „2. Condiţiile sau prestaţiile re-

feritoare la producerea sau la comercializarea mărfii impor-
tate nu implică, însă, neacceptarea valorii tranzacţiei.
De exemplu: faptul că cumpărătorul furnizează vînzătoru-
lui lucrări de inginerie sau planuri executate în ţara de import
nu duce la respingerea valorii de tranzacţie în sensul art.11.
La fel, dacă cumpărătorul întreprinde, în nume propriu, ac-
tivităţi legate de comercializarea mărfii importate, chiar în
baza unui acord încheiat cu vînzătorul, valoarea acestor ac-
tivităţi nu constituie parte a valorii în vamă şi activităţile nu
vor condiţiona neacceptarea valorii tranzacţiei.”
După cum s-a menționat anterior, costul sau valoarea publici-
tăţii sau altor activități similare pe care cumpărătorul le ia asupra
sa, pe cont propriu, pentru a pregăti piața pentru mărfurile impor-
tate, chiar dacă acest fapt reprezintă un beneficiu pentru vînză-
tor, nu vor fi incluse în valoarea tranzacției mărfurilor importate.
În cazul planurilor de inginerie și design pe care vînzătorul ar
putea să le solicite cumpărătorului, art.11 din Lege stipulează că
costul sau valoarea acestora nu trebuie să fie incluse în valoarea
în vamă dacă activitatea de proiectare se face în țara de import.
Prin urmare, indiferent dacă pot fi sau nu cuantificate, costul
sau valoarea activităţilor de publicitate şi planurilor de ingine-
rie, realizate pe teritoriul republicii Moldova, acestea nu ar tre-
bui să influenţeze în nici un fel valoarea în vamă.
De ce veniturile ce ar putea reveni vînzătorului limitea-
ză aplicarea metodei de tranzacție?
Articolul 1 (1) (b) din Acord stipulează faptul că metoda va-
lorii tranzacției nu poate fi utilizată în cazul în care "o parte
din veniturile dintr-o revînzare, cedare sau utilizare ulterioară
a bunurilor de către cumpărător va reveni direct sau indirect
vînzătorului, cu excepția cazului cînd poate fi făcută o rec-
tificare corespunzătoare conform dispoziţiilor Articolului 8".
După cum s-a menționat mai sus, în legătură cu adăugi-
rile la preţ din art.11 alin.(1) din Lege, "veniturile" sau plățile
pe care un vînzător le primește pentru revînzarea, distribui-
rea sau utilizarea bunurilor după import, trebuie să fie adă-
ugate la prețul mărfurilor atunci cînd se determină valoarea
tranzacției. Și, potrivit cerințelor, adăugirile pentru venituri
sau orice alte elemente ale art.11 alin.(1) trebuie să se baze-
ze pe "date obiective și cuantificabile." În consecință, în cazul
în care "datele obiective și cuantificabile" nu sînt disponibile
pentru a permite rectificarea prețului la suma veniturilor, re-
spectiv că valoarea tranzacției nu poate fi calculată.
De ce Acordul remarcă aici veniturile? Putem fi siguri că,
dacă nu poate fi făcută nici o rectificare corespunzătoare pen-
tru oricare element de la Articolul 8 din Acord, metoda valorii
tranzacției nu poate fi folosită?
E posibil faptul că în articolul 1 din Acord se pune un ac-
cent special pe venituri din cauza problemei pe care o pre-
zintă acestea la momentul vămuirii. După cum s-a menționat
veniturile menţionate în articolul 8 din Acord (art.11 alin.(1)
lit. e) din Lege), datorită faptului că valoarea veniturilor nu
va fi cunoscută la momentul prezentării mărfii organului va-
mal, trebuie să fie permisă o amînare pentru a determina
valoarea finală a mărfii în vamă, pînă cînd bunurile sînt re-
vîndute și se va cunoaşte suma veniturilor. În cazul în care
suma veniturilor nu poate fi calculată, pe motiv că, de exem-
plu, cumpărătorul nu poate să revîndă mărfurile într-o pe-
Membri ai aceleiaşi sau ale unei
Familie întreprinderi afiliate
Cumpărătorul - Cumpărătorul şi vînzătorul sînt recunos-
şi vînzătorul cuţi legal ca parteneri în afaceri.
sînt membri ai - Cumpărătorul este angajatul vînzătorului
aceleiaşi familii sau vice-versa.
- Cumpărătorul şi vînzătorul sînt unul în ra-
port cu altul funcţionari sau directori în
afaceri.
Tema numărului
rioadă rezonabilă de timp după import, nu poate fi făcută o
rectificare adecvată în temeiul articolul 8 din Acord, şi ast-
fel, următoarea metodă de determinare a valorii în vamă în
cadrul Acordului trebuie să fie aplicată.
Interdependența și incidența acesteia asupra determi-
nării valorii în vamă
Dispozițiile art. 11 alin(4) litera d) prevăd faptul că valoarea
tranzacției nu poate fi utilizată în vînzările unde: participanţii la
tranzacţie sînt persoane interdependente, cu excepţia cazuri-
lor cînd interdependenţa lor nu influenţează valoarea tranzac-
ţiei şi aceasta este acceptată în scopuri vamale.
Situația cea mai importantă în care valoarea tranzacției nu
poate fi utilizată este atunci cînd cumpărătorul și vînzătorul
sînt legaţi reciproc (persoane interdependente) și cînd relația
aceasta a influențat prețul mărfurilor importate.
Într-o tranzacție pe picior de egalitate - unde cumpărătorul şi
vînzătorul nu au nici un drept de proprietate sau control unul faţă
de altul, dar sînt motivați de interesul propriu de a-şi mări profitul
- prețul negociat reprezintă valoarea de piață a bunurilor.
Pe de altă parte, tranzacțiilor cu părțile afiliate nu au loc pe
deplin în condiții de concurență și, prin urmare, prețul părților
putea fi determinat avînd la bază şi alte considerente decît cele
de piață. Aceste alte considerente pot fi pe deplin legitime, cum
ar fi dorința de a reduce taxele pe cît mai mult posibil, pentru
a obține sprijin pe o piață nouă, sau din alte motive comercia-
le. Acest lucru nu înseamnă că părțile afiliate au tendința de a
evita plata drepturilor de import, dar că deciziile de stabilire a
prețurilor dintre ele pot fi afectate de interese financiare sau de
altă natură pe care le are fiecare parte afiliată faţă de cealaltă.
Din aceste motive, datorită importanței tot mai mari a
tranzacțiilor intra-firmă pe care o ocupă acestea în comerțul
mondial, se acordă o deosebită atenţie şi un mod de tratare
detaliat tranzacţiilor în temeiul Acordului OMC privind Deter-
minarea Valorii în Vamă.
Articolul 11 alin.(6) din Lege stabilește care persoane se
consideră interdependente (afiliate/ legate):
- una dintre ele face parte din consiliul directorilor sau din
consiliul observatorilor celeilalte şi viceversa;
- sînt recunoscute legal ca asociaţi;
- una dintre ele este patron, iar cealaltă – salariat;
- o persoană oarecare posedă, exercită controlul sau deţine,
direct sau indirect, cel puţin 5% din acţiunile cu drept de vot
emise de ele;
- una dintre ele exercită controlul, direct sau indirect, asupra
celeilalte;
- ambele sînt supuse controlului, direct sau indirect, de o ter-
ţă persoană;
- împreună exercită controlul, direct sau indirect, asupra unei
terţe persoane;
- ambele sînt membri ai aceleiaşi familii.
Persoanele care sînt afiliate în afaceri, prin faptul că una este
agentul, distribuitorul sau concesionarul unic, indiferent de denu-
mirea folosită, celeilalte, vor fi considerate a fi afiliate în scopul
aplicării Legii, dacă ele corespund unuia dintre criteriile enunţate.
În temeiul Acordului, un cumpărător și vînzător sînt conside-
raţi "afiliaţi" numai în cazul în care relația lor poate fi caracteri-
zată prin una din următoarele opt definiții:
Control financiar/legal
- O persoană posedă, controlează sau deţine direct sau indirect 5% sau mai
mult din acţiunile, cu drept de vot, atît a cumpărătorului, cît şi a vînzătorului;
- Cumpărătorul, direct sau indirect, controlează vînzătorul, sau viceversa.
- Ambii,atît cumpărătorul, cît şi vînzătorul, sînt direct sau indirect controlaţi
de o persoană terţă.
- Cumpărătorul şi vînzătorul direct sau indirect controlează o persoană
terţă.
17
 Tema numărului
Orice altă relație dintre cumpărător și vînzător nu este, în sine,
un motiv pentru a pune la îndoială utilizarea valorii tranzacției.
Probabil, faptul esenţial pe care îl prevede Acordul este, în mod
expres, că o vînzare către un agent sau distribuitor unic nu este
considerată o tranzacție cu părțile afiliate cu excepția cazului în
care vînzătorul și agentul / distribuitorul său unic, se încadrează
în una dintre cele opt relații definite mai sus.
Un cumpărător și un vînzător sînt consideraţi afiliaţi con-
form Legii, dacă sînt membri ai aceleiași familii. În mod evi-
dent, atunci cînd doi membri ai unei familii încheie o tranzac-
ţie de vînzare, există o mare probabilitate că aici nu vor prevala
condițiile obișnuite competitive de piață. Rămîne o chestiune în
seama Membrilor OMC pentru a defini în legislația sau practi-
ca lor națională "cine este familia?”. Avem mai jos un exemplu
din Regulamentul Comisiei (CEE) nr 2454/93 din 2 iulie 1993:
"CINE SÎNT MEMBRII ACELEIAŞI FAMILII?
Persoanele sînt considerate a fi membri ai aceleiași familii nu-
mai dacă sînt în oricare dintre următoarele relații unul cu celălalt:
• soț și soție
• părinte și copil
• frate și soră (indiferent dacă de sînge sau vitreg)
• bunici și nepoţi
• unchi sau mătușă și nepot sau nepoată
• socri și ginere sau noră
• cumnat şi cumnată".
Un cumpărător și un vînzător sînt consideraţi afiliaţi dacă
sînt recunoscuţi legal ca fiind parteneri în afaceri, sau sînt an-
gajator și angajat.
Un cumpărător și un vînzător sînt afiliaţi dacă sînt unul față
de altul funcționari și directori de întreprindere. Acest lucru se
referă la cazul "direcției comune", în cazul în care atît cum-
părătorul, cît și vînzătorul participă, fie în calitate de adminis-
tratori executivi sau directori unul în afacerea celuilalt şi vice-
versa. De exemplu, Directorul Executiv al vînzătorului poate
acționa, de asemenea, în calitate de Președinte al cumpără-
torului. În astfel de cazuri, acea persoană poate influența sau
manipula deciziile de stabilire a prețurilor dintr-o afacere în
favoarea celeilalte.
Definițiile discutate anterior, în mare parte privesc relațiile
care implică persoane fizice (ocuparea forței de muncă, mem-
brii familiei, parteneri, directori și funcționari ai întreprinderi-
lor). În ceea ce privește volumul comerțului, relațiile cele mai
importante sînt cele care implică societăți afiliate sau alte
entități juridice conexe, cum ar fi transferurile între o compa-
nie-mamă și o filială a acesteia sau transferurile dintre afiliaţii
aceluiaşi grup de corporaţii.
Acordul OMC privind Determinarea Valorii în Vamă
stabilește două cercetări diferite pentru a determina dacă un
transfer de mărfuri între două entități va fi considerat o tran-
zacţie între părţi afiliate: una bazată pe proprietatea asupra
acţiunilor; cealaltă bazată pe un concept de "control".
Proprietate asupra acţiunilor:
Un cumpărător şi un vînzător sînt afiliaţi dacă o persoană
terţă posedă, controlează sau deţine direct sau indirect 5%
sau mai mult din acţiunile, cu drept de vot, ale ambelor părţi,
adică a cumpărătorului şi vînzătorului împreună. Această de-
finiţie descrie cazul în care cumpărătorul şi vînzătorul sînt
membri ai aceluiaşi grup de corporaţii. O persoană sau o enti-
tate (corporaţia-mamă) are capacitatea de a influenţa ambele
părţi, atît cumpărătorul, cît şi vînzătorul, datorită dreptului de
proprietate pe care îl are pentru fiecare parte.
De ce este importantă cifra de 5% de acţiuni, cu drept de
vot? Acest procent a fost, probabil, destinat pentru a marca
granița dintre o investițiile absolut de tip portofoliu, în cazul
în care investitorul este interesat doar în beneficiile financiare
pe care le aduce o investiție într-o afacere; şi o investiție di-
rectă pe care investitorul o face în scopul exercitării controlu-
lui managerial. Același standard de 5% apare, de exemplu, în
18
cadrul legislaţiei SUA privind titlurile de valoare, unde oricine
dorește să achiziționeze mai mult de 5 % din titlurile de valoa-
re ale unei companii, cere mai multe informații despre compa-
nia dată, deoarece astfel de oferte sînt considerate tentative
de a obține controlul asupra societății.
Conceptul de control: dreptul de proprietate asupra acţi-
unilor nu acoperă toate acordurile comerciale prin care o afa-
cere poate influența prețurile sau alte decizii comerciale sau
strategice ale altei firme. De exemplu, urmăriţi aceste cazuri:
• Acționarul majoritar al companiei S (vînzătorul) este, de
asemenea, director al companiei B (cumpărătorul).
• Compania S (vînzătorul) conduce, în temeiul unui contract
de management, operațiunile de zi cu zi ale companiei in-
dependente B (cumpărătorul).
• Compania B (cumpărătorul) este un franchise al compani-
ei S (vînzătorul).
• Compania S (vînzătorul) este creditor majoritar al compa-
niei B (cumpărătorul), sau deține o ipotecă pe activele sale.
• Compania S (vînzătorul) și Compania B (cumpărătorul)
fondează împreună o întreprindere mixtă C, care este des-
tinatarul final al bunurilor importate
În aceste cazuri, cînd nu există o relație cum ar fi dreptul de
proprietate asupra acţiunilor, familie, angajare etc., cumpără-
torul și vînzătorul ar putea fi, totuși, consideraţi afiliaţi în ca-
zul în care o persoană fizică sau juridică, direct sau indirect, o
controlează pe cealaltă, sau dacă ambele, direct sau indirect
menţin controlul, sau sînt controlate de o parte terţă.
O persoană va fi considerată că o controlează pe alta numai
dacă ea va fi, în drept sau în fapt, în măsură să exercite asupra
acesteia o putere de constrîngere sau de îndrumare.
Nu există nici un standard sau un set de criterii cantitative
care pot fi aplicate aici. Ceea ce impune definiția vizată este o
examinare de la caz la caz a circumstanţelor unei relaţii parti-
culare, pentru a determina dacă există un asemenea control.
Poate cel mai clar şi mai comun caz în care se observă con-
trolul legal, este relația dintre o societate-mamă şi filiala aces-
teia, unde o firmă deține în întregime sau are un interes de con-
trol în cadrul celeilalte, şi, prin urmare, "din punct de vedere
legal este în măsură să exercite o putere de constrîngere sau
control", prin, numirea sau eliminarea conducerii sau directori-
lor filialei.
Alte cazuri pot necesita o examinare mai atentă. De exem-
plu, un vînzător poate avea "din punct de vedere operațional,
posibilitatea" să împiedice sau să direcţioneze cumpărătorul în
cazul în care directorul general al vînzătorului, de asemenea,
acționează ca director operativ al cumpărătorului. Pe de altă
parte, în cazul în care directorul general al exportatorul este
doar unul din cei șapte membri care conduc cumpărătorul, fie-
care cu drept egal de vot, un control indispensabil nu există, iar
cumpărătorul și vînzătorul prin urmare, nu sînt afiliaţi."
Un studiu de caz al Comitetului Tehnic constată că "aspec-
tele esențiale legate de management" includ decizii cu privire
la modificările în managementul personalului, sau dreptul de
proprietate sau de control al voturilor, sau localizarea aface-
rii. Un contract de vînzare şi distribuire care oferă vînzătorului
dreptul de a aproba toate tipurile de decizii luate de către cum-
părător, evidenţiază conceptul de control.
O vînzare efectuată către un reprezentat sau distribuitor sau
concesionar unic (denumit în continuare " reprezentat unic")
nu trebuie să fie considerată o tranzacție între părți afiliate cu
excepția cazului în care vînzătorul și reprezentatul unic al aces-
tuia cad sub incidenţa uneia din cele opt relații definite mai sus.
În general, un agent sau un distribuitor are dreptul să vîndă
bunurile furnizorului străin într-o anumită regiune. Dacă acest
agent este reprezentant unic în acea regiune, furnizorul străin
nu poate numi un alt agent să-i vîndă bunurile în același terito-
riu. Agenții și distribuitorii în general, îşi asumă propriile chel-
tuieli de marketing şi vînzări, precum şi riscurile ce pot apărea.

Ca recompensă, unui agent i se plăteşte, de obicei, un co-
mision la prețul de vînzare al furnizorului pentru bunurile im-
portate, în timp ce un distribuitor este compensat cu o marjă
din preţul revînzării şi prețul plătit furnizorului.
Acordul OMC de Determinare a Valorii în Vamă a adoptat
opinia, că un contract de distribuție sau de agenție, chiar şi
cu drepturi exclusive, este compatibil cu un acord comercial
normal, ce are la bază o tranzacţie pe picior de egalitate. Ast-
fel un acord cu un agent sau distribuitor unic, nu mai este, în
sine, suficient pentru a stabili că agentul și furnizorul său sînt
afiliaţi. Însă această opinie nu este acceptată de toți membrii.
Unii consideră, că reducerile la preț acordate "reprezentanţi-
lor unici" sau "concesionarilor unici" trebuie să fie incluse în
valoarea în vamă. Argumentul a fost că asemenea reduceri
7(a). Există o careva interdependenţă între cumpărător şi vînzător?
7(b). Legătura dintre cumpărător şi vînzător a influenţat preţurile mărfurilor introduse?
Acordul nu oferă dreptul organului vamal să respingă un
preț declarat, pur și simplu, pentru că vînzătorul și cumpără-
torul sînt afiliaţi. În baza informațiilor disponibile, fie oferite de
importator sau obținute din alte surse, organul vamal trebuie
să aibă anumite motive ca să considere că relaţia dintre cum-
părător și vînzător a influențat prețul.
De asemenea, Acordul nu impune autoritatea vamală să
examineze fiecare tranzacție dintre părţile afiliate înainte de a
accepta valoarea tranzacției. Avînd în vedere amploarea co-
merţului dintre părţile afiliate, ar fi imposibil pentru organul va-
mal să facă acest lucru. Acordul intenţionează, mai degrabă,
ca organul vamal să selecteze pentru examinare acele tran-
zacţii între părţile afiliate care prezintă îndoieli cu privire la po-
sibilitatea acceptării prețului.
Ar putea fi valori de tranzacţie între părţi afiliate referitor la
care autoritățile vamale nu vor avea nici o îndoială:
De exemplu, autoritatea vamală a examinat anterior
relația acestor două părţi, sau poate avea deja informații
detaliate cu privire la cumpărător și vînzător, și poate fi si-
gură deja în baza examinării anterioare sau informațiilor
de care dispune că relația dintre aceste părţi legate nu a
influențat prețul.
În mod similar, dacă anterior au fost importate mărfuri iden-
tice sau similare, vama poate considera că valoarea declara-
tă este compatibilă cu acele valori care au fost acceptate în
tranzacțiile anterioare.
Pe de altă parte, autoritățile vamale ar putea avea îndo-
ieli cu privire la validitatea tranzacțiilor între părțile afiliate
care implică comercianți noi sau necunoscuţi, sau în cazul
în care o valoare declarată în vamă este semnificativ mai
mică decît valorile din tranzacțiile anterioare cu mărfuri iden-
tice sau similare. De asemenea, este conform acordului fap-
tul dacă vama, în baza gestionării riscurilor, selectează spre
examinare acele tranzacții cu părţile afiliate, care prezintă un
risc mai mare de a avea valori inacceptabile, și să permită
comercianților sau tranzacțiilor cu risc scăzut să treacă fără
examinări suplimentare.
Dispozițiile art.11 alin.(5) din Lege prevăd ca, în cazul în
care vama are dubii în privinţa faptului că prețul a fost afectat
de relația dintre părţi, aceasta trebuie să comunice justifică-
rile de rigoare importatorului, iar importatorului i se acordă o
oportunitate rezonabilă de a răspunde. Organul vamal trebuie
să facă această comunicare în scris, dacă importatorul cere
acest lucru.
Tema numărului
"privilegiate" nu ar fi de găsit într-un "preț normal", adică la o
vînzare pe piața deschisă, între un cumpărător și un vînzător
independenţi unul faţă de celălalt.
Astfel, modul de abordare al agenților unici, continuă să fie
o sursă de dispută.
Articolul 1 (2) din Acord delimitează un context structurat
pentru analiza tranzacțiilor între părțile afiliate. În acest sens
este nevoie ca organul vamal să testeze prețul declarat, cu o
serie de întrebări și schimb de informaţii cu importatorul.
Astfel în tipizata aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.600
din 14 mai 2002, Declarația Valorii în Vamă (DVV), prezentată
organului vamal concomitent cu declarația vamală sînt speci-
ficate următoarele întrebări, care sînt în obligativitatea şi res-
ponsabilitatea declarantului de a le completa:
Da Nu
Da Nu
Un importator poate justifica o valoare de tranzacție contes-
tată de către organele vamale prin două argumente:
1. prețul declarat (valoarea tranzacției) poate fi utilizat
dacă circumstanțele tranzacției demonstrează că
relația părților nu a jucat nici un rol, sau
2. fie că legătura a influențat prețul sau nu, prețul sta-
bilit este aproape echivalent cu sau "foarte aproa-
pe de" - valoarea tranzacției mărfurilor similare sau
identice."
Importatorul are două alternative: „Circumstanțele vînzării"
și "Analiza valorii” şi pe una din care importatorul trebuie să o
stabilească sau să o recunoască.
Dacă poate dovedi că între cumpărător şi vînzător, deşi sînt
persoane interdependente, în sensul art.11 alin.(6) din Lege,
există relaţii de cumpărare-vînzare caracteristice unor per-
soane ce nu sînt interdependente, se va considera că interde-
pendenţa nu a influenţat preţul.
De exemplu: dacă preţul a fost stabilit într-un mod com-
patibil cu practicile normale de fixare a preţurilor în ramu-
ra de producţie respectivă sau de stabilire de către vînză-
tor a preţurilor de vînzare pentru cumpărătorii cu care nu
este în relaţii de interdependenţă, aceasta demonstrează
că interdependenţa nu a influenţat preţul. Faptul că preţul
este suficient pentru a acoperi toate cheltuielile şi a asi-
gura un beneficiu reprezentativ faţă de beneficiul global,
realizat de întreprindere într-o perioadă reprezentativă (de
exemplu, de un an), pentru vînzări de mărfuri de aceeaşi
clasă sau de acelaşi tip este o dovadă că preţul nu a fost
influenţat.
Sugerăm trei dovezi pe care importatorul le-ar putea oferi
pentru a demonstra un preț acceptabil:
1. prețul a fost stabilit într-un mod compatibil cu practi-
cile normale de stabilire a prețurilor industriei în cau-
ză, sau
2. prețul a fost stabilit într-un mod compatibil cu modalita-
tea vînzătorului de a stabili prețurile pentru cumpără-
torii neafiliaţi, sau
3. prețul este adecvat pentru a garanta recuperarea tutu-
ror cheltuielilor, plus un profit care este tipic profitului
total al firmei realizat într-o perioadă reprezentativă de
timp, din vînzările de mărfuri de aceeași clasă sau tip.
În cazul în care participanţii la tranzacţie sînt persoane inter-
dependente, valoarea tranzacţiei se acceptă şi marfa se eva-
luează conform prevederilor art.11 din Lege, dacă declarantul
19
 Tema numărului
demonstrează că o atare valoare este foarte asemănătoare
cu una dintre valorile înregistrate aproape în acelaşi moment
sau în acelaşi moment, cum ar fi:
- valoarea tranzacţiei cu mărfuri identice sau similare din
aceeaşi ţară de export între persoane care nu sînt inter-
dependente;
- valoarea în vamă a mărfurilor identice sau similare deter-
minată conform prevederilor art.15;
- valoarea în vamă a mărfurilor identice sau similare deter-
minată conform prevederilor art.16.
La aplicarea criteriilor menţionate se va ţine cont de dife-
renţa la nivel de comerţ, de cantitate, de componenţii enume-
raţi în prezentul articol, de diferenţa de cheltuieli în tranzacţiile
identice dintre persoane care nu sînt interdependente şi cele
dintre persoane interdependente.
De obicei, din acest motiv, atunci cînd vama cercetează va-
lorile înregistrate aproape în acelaşi moment sau în acelaşi
moment pentru mărfuri identice sau similare stabilite anterior,
trei întrebări trebuie să fie clarificate:
1. Mărfurile din tranzacțiile anterioare sînt "identice" sau "si-
milare" cu mărfurile supuse evaluării?
Aceeaşi întrebare, şi anume dacă o tranzacție de mărfuri
este "identică" sau "similară" alteia, apare atunci cînd este vor-
ba despre folosirea metodei a doua și a treia de determinare
a valorii în vamă.
2. Valoarea tranzacției declarată de importator "este aproxi-
mativ egală cu" valoarea stabilită anterior pentru mărfuri iden-
tice sau similare?
O valoare acceptată anterior în vamă poate fi folosită pentru a
susţine valoarea declarată de importator, chiar dacă nu prezintă
exact același preț. Valoarea tranzacției declarată de importator
trebuie doar "să fie aproximativă" valorii expedierii anterioare.
De exemplu, prețul părții afiliate ar putea implica o cantita-
te en-gros, în timp ce preț mai mare al "valorii stabilite ante-
20
rior" poate fi datorat unei cantităţi de vînzare cu amănuntul.
În cazul în care se demonstrează că diferența de preț este
datorată unei reduceri obişnuite de en-gros, prețul părţii afi-
liate ar putea fi considerat "aproximativ egal". În mod similar,
într-o țară membră OMC, care include costurile de transport
internațional în valoarea în vamă, mărfurile declarate puteau
fi expediate pe ocean, în timp ce valorile în vamă acceptate
anterior puteau include taxele de transport aerian (care de
obicei este mai scump).
Pentru a determina dacă o valoare este foarte aproape
de o altă valoare, se iau în considerare un şir de factori,
în special caracterul mărfii importate, specificul ramurii de
producţie respective, sezonul în care marfa este importată
şi semnificaţia, din punct de vedere comercial, a diferenţei
de valoare. Întrucît aceşti factori pot varia de la caz la caz,
este imposibil de a aplica un standard unic, cum ar fi pro-
centajul fix.
De exemplu: pentru a determina dacă valoarea tranzac-
ţiei este foarte aproape de valoarea-criteriu prevăzută la
art.11 alin.(5) lit. b), în cazul unui anumit tip de marfă, o
mică diferenţă de valoare ar putea fi inacceptabilă, iar în
cazul unui alt tip de marfă ar putea fi acceptabilă o dife-
renţă esenţială.
3. Valoarea declarată "apare în aceeaşi perioadă sau apro-
ximativ aceeaşi perioadă" cu valoarea stabilită anterior?
Prețurile se pot schimba, pur și simplu, din cauza trecerii
timpului, de aceea, cu cît este mai apropiată data livrării an-
terioare, cu atît este mai exactă reflectarea valorii de piață
a bunurilor importate. Desigur, deoarece condiţiile de piață
sînt diferite pentru diferite industrii și produse, ar fi corect
să se ia în considerare numai tranzacţiile care au loc într-
o perioadă scurtă de timp, pentru anumite tipuri de bunuri
(de exemplu, bunuri perisabile), şi o perioadă mai lungă de
timp pentru altele.

METODELE 2 şi 3
Principiul evaluării tranzacţiei
mărfurilor identice sau similare
Principiul de bază al articolelor 12 şi 13 din Lege constă
în faptul, că în cazul în care, în temei legal și motivat, nu se
va accepta valoarea tranzacţiei a mărfii de evaluat, organul
vamal va aplica metoda valorii tranzacţiei cu marfă identi-
că apo similară.
Unica diferenţă dintre art.12 şi art.13 este tipul de măr-
furi care poate fi considerat de către organul vamal ca re-
ferinţă. În baza art.12, organul vamal trebuie să încerce să
găsească o tranzacție anterior perfectată cu mărfuri „iden-
tice” cu cele evaluate. În cazul în care nu se vor stabili ast-
fel de tranzacții, organul vamal, aplicînd prevederile art.13,
va mări spectrul căutării importurilor anterioare cu mărfuri
„similare”.
În cazul în care organul vamal identifică importuri anterioare
ale mărfurilor identice sau similare, acesta va aplica valoarea
tranzacţiei pe care a acceptat-o pentru astfel de importuri. În
cazul în care se constată multiple tranzacții similare, organul
vamal va aplica cea mai mică valoare.
În conformitate cu art.12 din Lege, dacă valoarea în
vamă a mărfurilor importate nu poate fi determinată în baza
dispozițiilor art.11, valoarea în vamă a mărfurilor se va deter-
mina aplicînd valoarea tranzacţiei mărfurilor identice:
a) vîndute pentru a fi introduse pe teritoriul Republicii
Moldova;
b) introduse concomitent sau cu cel mult 90 de zile înainte
de introducerea mărfii care urmează a fi evaluată;
c) introduse aproximativ în aceeaşi cantitate şi/sau în ace-
leaşi condiţii comerciale.
La utilizarea acestei metode, drept bază se ia valoarea tran-
zacţiei cu marfă identică. Se consideră identice mărfurile care
se aseamănă în toate privinţele cu marfa evaluată, inclusiv:
a) caracteristicile fizice;
b) calitatea mărfii şi reputaţia ei pe piaţă;
c) ţara de origine;
d) producătorul.
Deosebirile neesenţiale de aspect exterior nu pot constitui o
piedică pentru a considera identice mărfurile care corespund
celorlalte caracteristici ale definiţiei.
De exemplu:
Din aceeaşi ţară, de către cumpărători diferiţi se importă foi
din oţel, asemănătoare după componenţa chimică, mărime şi
finisaj, dar ele se importă în diferite scopuri. Primul cumpără-
tor utilizează aceste foi la producerea caroseriei automobilu-
lui, iar al doilea – la producerea sobelor. Sunt aceste mărfuri
identice? Da, deşi utilizarea va fi diferită după import.
În aplicarea art.12 din Lege, valoarea în vamă a mărfuri-
lor va fi determinată utilizând valoarea de tranzacţie a măr-
furilor identice vândute la acelaşi nivel comercial şi sensibil
în aceeaşi cantitate cu mărfurile de evaluat. În absenţa unei
astfel de vânzări se va utiliza valoarea de tranzacţie a măr-
furilor identice vândute la un nivel comercial diferit şi/sau în
cantităţi diferite, ajustate pentru a ţine seama de diferenţele
pe care nivelul comercial şi/sau cantitatea le-ar fi putut an-
trena, cu condiţia ca astfel de ajustări, indiferent dacă con-
duc la o creştere sau o diminuare a valorii, să se poată baza
pe elemente de probă care să stabilească clar că sînt rezo-
nabile şi exacte.
Cînd costurile şi cheltuielile prevăzute la art.11 alin.(1) lit. a)
sînt cuprinse în valoarea de tranzacţie, această valoare va fi
ajustată pentru a ţine seama de diferenţele semnificative care
pot exista între costurile şi cheltuielile aferente, pe de o parte,
Tema numărului
mărfurilor importate şi, pe de altă parte, a mărfurilor identice
avute în vedere ca urmare a diferenţelor de distanţe şi de mo-
duri de transport.
Dacă, cu ocazia aplicării acestui articol, se constată mai
mult de o valoare de tranzacţie a mărfurilor identice, valoarea
de tranzacţie cea mai scăzută va fi valoarea în vamă a măr-
furilor importate.
În conformitate cu art.13 din Lege, dacă valoarea în vamă a
mărfurilor importate nu poate fi determinată în baza prevede-
rilor articolelor 11 şi 12 din Lege, valoarea în vamă va fi valoa-
rea tranzacţiei mărfurilor similare:
a) vîndute pentru a fi introduse pe teritoriul Republicii
Moldova;
b) introduse concomitent sau cu cel mult 90 de zile înainte
de introducerea mărfii care urmează a fi evaluată;
c) introduse aproximativ în aceeaşi cantitate şi/sau în ace-
leaşi condiţii comerciale.
La determinarea similitudinii mărfurilor se iau în considerare
următoarele caracteristici:
a) calitatea, existenţa mărcii comerciale, reputaţia pe piaţă;
b) ţara de origine;
c) producătorul.
Mărfuri similare se consideră mărfurile care, deşi nu se
aseamănă sub toate aspectele, au caracteristici asemănătoa-
re şi sînt produse din materiale asemănătoare, ceea ce le per-
mite să îndeplinească aceleaşi funcţii şi să fie interschimbabi-
le din punct de vedere comercial. Calitatea mărfurilor, reputa-
ţia lor şi existenţa unei mărci de producţie sau de comerţ sînt
factori care urmează a fi luaţi în considerare la determinarea
similitudinii mărfii.
De exemplu:
Vopseaua pentru hîrtie se compară cu vopseaua pentru sto-
fă. Pentru a le califica ca similare, ele trebuie să fie interschim-
babile, inclusiv din punct de vedere al destinaţiei funcţionale
precum şi al domeniului de aplicare. Vopselele pentru tipări-
rea pe hîrtie nu pot fi utilizate pentru tipărirea pe stofă. În con-
secinţă, aceste mărfuri nu sînt similare, chiar în cazul în care
vopseaua pentru stofă poate fi folosită la tipărirea pe hîrtie.
În aplicarea art.13 din Lege, valoarea în vamă va fi deter-
minată utilizînd valoarea de tranzacţie a mărfurilor simila-
re, vîndute la acelaşi nivel comercial şi sensibil în aceeaşi
cantitate cu mărfurile de evaluat. În absenţa unei astfel de
vînzări se va utiliza valoarea de tranzacţie a mărfurilor si-
milare vîndute la un nivel comercial diferit şi/sau în cantităţi
diferite, ajustate pentru a ţine seama de diferenţele pe care
nivelul comercial şi/sau cantitatea le-ar putea antrena, cu
condiţia ca o astfel de ajustare, indiferent dacă conduce la
o creştere sau o diminuare a valorii, să se poate baza pe
elemente de probă prezentate şi care stabilesc clar că sînt
rezonabile şi exacte.
Cînd costurile şi cheltuielile prevăzute la art.11alin.(1) lit. a)
sînt cuprinse în valoarea de tranzacţie, această valoare va
fi ajustată pentru a ţine seama de diferenţele semnificative
care pot exista între costurile şi cheltuielile aferente, pe de
o parte mărfurilor importate şi, pe de altă parte, a mărfurilor
similare avute în vedere ca urmare a diferenţelor de distanţe
şi moduri de transport.
În cazul în care, în aplicarea prezentului articol, se constată
mai mult de o valoare de tranzacţie a mărfurilor similare, va-
loarea de tranzacţie cea mai redusă va fi utilizată pentru deter-
minarea valorii în vamă a mărfurilor importate.
21
 Tema numărului
În ce cazuri sînt aplicate articolul 12
și articolul 13 din Lege?
Aplicarea de către organul vamal a articolelor 12 şi 13 ca
metodă de evaluare este limitată la acele situaţii în care valoa-
rea în vamă nu poate fi determinată de metoda valorii de tran-
zacţie în baza articolului 11. În practică, aceasta înseamnă că
utilizarea metodelor de determinare a valorii în vamă prin apli-
carea dispozițiilor art.art.12 și 13 vor surveni prioritar în trei si-
tuaţii, cînd metoda valorii tranzacţiei nu poate fi folosită:
1. într-o tranzacţie a părţii afiliate, dacă organul vamal a aflat
că relaţia a influenţat preţul mărfurilor importate.
2. atunci cînd mărfurile nu au fost importate ca urmare a unei
vînzări (de exemplu, importurile cu închiriere, cadouri etc.)
3. atunci cînd organul vamal stabileşte că preţul declarat de
către importator sau documentele concludente nu prezintă
încredere sau, în caz contrar, nu conţin informaţie suficien-
tă pentru a calcula o valoare de tranzacţie.
Chiar şi în cazul în care organul vamal sau importatorul gă-
seşte tranzacţii anterioare care implică mărfuri identice sau
similare, se impun anumite cerinţe privind condiţiile comercia-
le care sînt legate de importurile anterioare care trebuie să fie
respectate înainte de a putea fi utilizate pentru evaluare.
(a) Mărfurile identice sau similare trebuie să fi fost „importa-
te în acelaşi sau aproximativ în acelaşi timp”.
În primul rând, din diferite motive – precum factorii sezonieri
care afectează aprovizionarea sau cererea, fluctuaţii în valoa-
rea valutei, inflaţia etc. – preţurile pentru mărfuri se pot schim-
ba cu timpul, şi nu numaidecît într-o manieră exactă sau previ-
zibilă. Pentru a explica astfel de distorsiuni, art.art.12 și 13 cer
ca mărfurile implicate în tranzacţia anterioară să fie introduse
concomitent sau cu cel mult 90 de zile înainte de introducerea
mărfii care urmează a fi evaluată (art.14 din Lege).
(b) Mărfurile identice sau similare ar trebui să fie produse de
acelaşi producător.
În al doilea rînd, dispozițiile art.art.12 și 13 obligă organul
vamal prioritar să consulte tranzacţiile anterioare care implică
mărfuri identice sau similare care au fost fabricate de acelaşi
producător al mărfurilor de evaluat.
22
Potrivit art.14 alin.(2) marfa fabricată de o altă persoană
decît producătorul mărfii evaluate se consideră identică ori si-
milară cu cea evaluată numai în cazul în care nu există mărfuri
identice sau similare fabricate de producătorul mărfii evaluate.
Este posibil, de exemplu, că acelaşi producător să fi exportat
anterior produsul unui alt cumpărător în aceeaşi ţară de import.
Totuşi, aceasta este doar o preferinţă. Dacă nici o astfel de tran-
zacţie anterioară se va stabili (adică, nici o tranzacție anterioa-
ră care implică producătorul vizat), atunci organul vamal este în
drept să utilizeze tranzacţii anterioare care implică mărfuri iden-
tice sau similare fabricate de alţi producători din aceeaşi ţară.
(c) Mărfurile identice sau similare ar trebui să fie de vînzare
la acelaşi nivel comercial.
În al treilea rînd, o altă prioritate în aplicarea art.art.12 și 13
constă în faptul de a compara tranzacţiile de la acelaşi nivel
comercial şi substanţial în aceeaşi cantitate precum mărfurile
la care urmează a fi determinată valoarea în vamă. Stabilirea
preţurilor este, de obicei, un factor al nivelului de distribuţie şi
reducerii pentru volum – preţul en gros. Pentru 10.000 de uni-
tăţi de produs, de regulă, va fi mai mic decît preţul cu amănun-
tul pentru una sau cîteva unităţi ale aceluiaşi produs.
Şi iarăşi, aceasta este o prioritate, dar nu și o condiție stric-
tă. Dacă tranzacţiile cu mărfuri de acelaşi nivel comercial sau
în aceeaşi cantitate nu pot fi stabilite, se admite consultarea
tranzacţiilor care implică diferite cantităţi sau diferite niveluri
comerciale, cu ajustarea adecvată la preţ pentru a reflecta de-
vierile de cantitate sau calitate.
Notele interpretative la art.12 și art.13 din Lege conţin o
avertizare importantă atît către organul vamal, cît şi către im-
portatori despre necesitatea efectuării acestor ajustări pentru
nivelurile de comerţ sau cantităţi.
La aplicarea acestor articole, autoritatea vamală va utiliza,
pe cît este posibil, o vînzare de mărfuri identice, realizată la
acelaşi nivel comercial şi într-o cantitate foarte apropiată de
vînzarea mărfii evaluate. În lipsa unei astfel de vînzări, se va
face referinţă la o vînzare de mărfuri identice, realizată în una
din următoarele trei situaţii:
a) vînzare la acelaşi nivel comercial, în cantităţi diferite;
 Tema numărului

b) vînzare la un nivel comercial diferit, în cantităţi foarte

apropiate;
c) vînzare la un nivel comercial diferit şi în cantităţi diferite.
În cazul în care se constată o vînzare în una dintre cele trei
situaţii, se vor opera ajustări, după caz:
a) numai ale factorului cantitate;
b) numai ale factorului nivel comercial;
c) concomitent, atît ale factorului cantitate, cît şi ale facto-
rului nivel comercial.
O condiţie a oricărei ajustări, efectuate în virtutea diferenţe-
lor de nivel comercial sau de cantitate, indiferent de faptul dacă
ajustarea conduce la o creştere sau la o diminuare a valorii, este
dispunerea de probe care ar demonstra clar că ajustarea este re-
zonabilă şi exactă, cum ar fi preţurile curente în vigoare, printre
care preţuri ce se referă la niveluri diferite sau la cantităţi diferite.
De exemplu, dacă mărfurile importate la care urmează a fi
determinată valoarea constau dintr-o tranzacție de 10 unităţi
şi unicele mărfuri identice importate pentru care există o va-
loare de tranzacţie au implicat o vînzare de 500 de unităţi, şi
este recunoscut faptul că vînzătorul acordă rabaturi de canti-
tate, ajustarea cerută poate fi efectuată prin recurgerea la pri-
ce list-ul vînzătorului şi folosind acel preţ aplicabil la o vînzare
de 10 unităţi. Aceasta nu impune ca o vînzare să fi fost făcu-
tă în cantităţi de 10 atît timp cît price list-ul a fost stabilit ca fi-
ind de bună credinţă pe parcursul vînzărilor la alte cantităţi. În
absenţa unor astfel de date obiective, determinarea valorii în
vamă în baza prevederilor art.12 și art.13 nu este aplicabilă.
(d) Ajustări pentru cheltuielile de transport.
Mărfurile pot fi considerate identice sau similare doar dacă
au fost fabricate în aceeaşi ţară. Totuşi, este posibil că măr-
furile importate care necesită a fi evaluate ar putea fi livrate în
ţara de import cu ajutorul unui altfel mijloc de transport (aeri-
an, maritim, feroviar, autocamion) sau de o rută diferită, sau cente care implică mărfuri identice sau similare. Organul vamal
ambele, decît mărfurile implicate în tranzacţiile anterioare. De ar putea să nu fie conştient de faptul că un importator particular a
exemplu, expediind mărfurile pe cale aeriană în mod normal avut sau nu tranzacţii anterioare implicînd importuri identice. Pe
ar fi mai costisitor decît transportarea maritimă. În așa cazuri de altă parte, poate fi puţin probabil ca importatorul să dispună
se permite o ajustare a valorii în vamă, unde aceste diferenţe sau să obţină valori în vamă ale tranzacțiilor cu aceleaşi mărfuri
au un impact semnificativ asupra costurilor pentru transport. ale altor importatori, dat fiind că aceştia pot fi concurenţi. În lumi-
Astfel, în cazul în care cheltuielile specificate la art.11 alin. na acestor dificultăţi, Acordul recunoaşte că o cooperare strînsă
(1) lit. a) sînt cuprinse în valoarea tranzacţiei, această valoare dintre importatori şi organul vamal, cu siguranţă, este binevenită.
se ajustează luînd în calcul diferenţa semnificativă, care poate S-ar putea întîmpla, de exemplu, ca importatorul să deţi-
exista între atare cheltuieli aferente mărfurilor evaluate şi măr- nă informaţii despre valoarea în vamă a mărfurilor importate
furilor identice sau similare, determinată de diferenţele de dis- identice sau similare care nu sînt imediat disponibile pentru
tanţă şi de mijloacele de transport. organul vamal. Sau, pe de altă parte, organul vamal poate de-
(e) Mărfurile care încorporează lucrări de proiectare/de ingi- ţine informaţii despre valoarea în vamă a mărfurilor importate
nerie nu sînt identice sau similare. identice sau similare care nu sînt cu promptitudine disponibile
Precum s-a menționat, costurile pentru inginerie, dezvolta- pentru importator. Un proces de consultaţie dintre cele două
re, grafică, proiectare sau schiţe şi desene utilizate în fabri- părţi va permite schimbul de informaţii, în dependenţă de ce-
carea mărfurilor importate nu sînt incluse în valoarea de tran- rinţele confidenţialităţii comerciale, pentru a determina baza
zacţie, dacă acea lucrare este preluată în Republica Moldova. de valoare adecvată în scopurile urmărite de organul vamal.
De exemplu, o fabrică din China încheie un contract pen- Utilizarea unei Baze de date a valorii în vamă a mărfurilor repre-
tru fabricarea jucăriilor utilizînd proiectări create, patentate în zintă drept Instrument pentru evaluarea riscurilor și este un suport
Moldova şi aprovizionate de un importator din Moldova. Atunci practic în procesul aplicării prevederilor articolelor 12 și 13 din Lege.
cînd jucăriile finisate sînt exportate în Moldova, costul lucrului Precum este clar din exemplele date, problema identităţii sau si-
de proiectare, pus la dispoziţie de cumpărătorul din Moldova, militudinii mărfurilor este extrem de specifică. Este o părere care
poate fi exclus din valoarea tranzacţiei în baza art.11 din Lege. depinde de ambii factori calitativi (calitate şi reputaţie) şi cantitativi
Este clar că valoarea tranzacţiei cu jucăriile importate nu (caracteristici fizice, materiale componente). Mai mult decît atât,
reflectă valoarea actuală comercială a mărfurilor, fiindcă ele- importanţa comercială relativă a unei trăsături speciale – culoa-
mentul de cost – proiectarea – a fost exclus. re, marcă comercială, ambalare – va varia de la un produs la altul.
Astfel, potrivit art.14 alin.(1) lit. b), marfa nu se consideră De aceea, aplicarea efectivă a articolelor 12 şi 13 din Lege
identică sau similară cu cea evaluată dacă lucrările de proiec- necesită ca colaboratorul vamal să dețină date despre indus-
tare, lucrările experimentale de construcţie, de amenajare es- tria şi piaţa particulară, de exemplu, despre condiţiile de apro-
tetică, designul, schiţele şi desenele tehnice ale ei au fost exe- vizionare şi consum, despre trăsăturile semnificative ale pro-
cutate pe teritoriul Republicii Moldova. dusului, despre factorii importanţi pentru consumatori, pentru
Provocarea de bază pentru organul vamal şi importatori în a efectua comparaţii relevante ale produselor. Iar acest fapt
aplicarea art.12 și art.13 din Lege este de a găsi tranzacţii de cere autorității vamale să colaboreze strîns cu importatorii, fi-
import anterioare care implică mărfuri identice sau similare. indcă aceștia din urmă au expertiza pieţii şi a produsului, care
În primul rînd, este provocarea de identificare a tranzacţiilor re- sînt necesare în procesul evaluării mărfurilor.

23
 Tema numărului
METODA 4:
metoda costului unitar - principii de aplicare
Prevederile art.15 din Lege dispune că, în cazul în care
marfa introdusă pe teritoriul vamal (marfa de evaluat) este
vîndută în ţara de import în starea în care a fost importată,
valoarea în vamă a acestei mărfi, conform prevederilor pre-
zentului articol, se va baza pe preţul unitar corespunzător
vînzării acestei mărfi ori vînzării mărfii identice sau similare
acesteia în cele mai mari partide, concomitent sau aproape
concomitent cu importul mărfii de evaluat către persoane
care nu sînt în relaţii de interdependenţă cu vînzătorul, şi cu
condiţia deducerii:
a) comisioanelor plătite ordinar sau convenite ori a
marjei aplicate, în mod obişnuit, beneficiilor şi chel-
tuielilor generale aferente vînzărilor de mărfuri de
aceeaşi clasă sau de acelaşi tip;
b) cheltuielilor obişnuite de transport şi de asigurare,
precum şi cheltuielilor conexe suportate pe teritoriul
Republicii Moldova;
c) drepturilor de import şi taxelor pasibile de plată în le-
gătură cu importul sau vînzarea mărfurilor.
Dacă nici marfa introdusă pe teritoriul vamal (marfa de
evaluat), nici marfa identică sau similară nu este vîndută la
momentul sau aproape de momentul introducerii mărfii de
evaluat, valoarea în vamă se va baza pe preţul unitar la care
aceste mărfuri se vînd în starea în care au fost introduse pe
teritoriul vamal la data ulterioară cea mai apropiată momen-
tului introducerii mărfii de evaluat, însă nu mai tîrziu de 90 de
zile de la această dată.
Dacă nici marfa introdusă pe teritoriul vamal (marfa de
evaluat), nici marfa identică sau similară nu este vîndută în
starea în care au fost importate, la solicitarea importatoru-
lui, valoarea în vamă se va baza pe preţul unitar la care cea
mai mare partidă de mărfuri introduse, după prelucrarea ul-
terioară, a fost vîndută către persoane care nu sînt în rela-
ţii de interdependenţă cu vînzătorul, făcîndu-se, totodată,
ajustările aferente prelucrării şi deducerile prevăzute pen-
tru această metodă.
În termeni simpli, valoarea costului unitar (metoda deducti-
vă) este preţul la care importatorul vinde mărfurile importate
clientului său în Republica Moldova minus adaosul lui pentru
profit şi alte cheltuieli legate de vînzarea şi livrarea mărfurilor
pe teritoriul republicii la clientul său.
Principiul, care stă la baza acestei metode, constă în fap-
tul că, dacă aceste costuri de post-importare pot fi deduse din
preţul de vînzare al importatorului, cantitatea netă va putea re-
flecta valoarea bunurilor la hotar.
O valoare deductivă poate fi bazată pe însăşi vînzarea măr-
furilor importate, sau pe vînzarea mărfurilor identice sau si-
milare importate anterior. Informaţia privind importurile şi vîn-
zările mărfurilor identice sau similare de către alţi importatori
poate să nu fie uşor disponibilă.
Opţiunea importatorului – ocolirea valorii deductive
Potrivit dispozițiilor art.10 din Lege importatorului i se ofe-
ră opţiunea de ocolire a metodei valorii costului unitar a de-
terminării valorii în vamă în favoarea metodei valorii calcula-
te. Importatorul ar putea folosi această opţiune dacă infor-
maţia privind costul producţiei străine este mai uşor dispo-
nibilă pentru el decît informaţia privind costurile de vînzare,
sau, de fapt, în aşteptarea unei determinări a valorii în vamă
mai favorabile în baza metodei valorii calculate. Oricare ar
24
fi motivul, art.10 din Lege precizează că doar importatorul
rămîne să facă alegerea. Desigur, dacă organul vamal află
că nu poate să determine valoarea în vamă a bunurilor în
baza metodei valorii calculate, acesta trebuie să revină la
metoda valorii deductive pentru a încerca o determinare a
valorii în vamă.
Condiţiile valorii costului unitar
Preţul, la care mărfurile importate sînt vîndute în ţara de im-
port, este punctul de plecare în calcularea valorii deductive.
Aşadar, este important faptul ca această vînzare internă, pe
care va fi bazată valoarea deductivă, să reprezinte valoarea
de piaţă reală pe cît este de posibil. Din acest motiv, se impun
anumite cerinţe tehnice pentru asigurarea integrităţii tranzac-
ţiei de vînzare. Acestea sînt:
• vînzarea trebuie să fie prima vînzare comercială care tre-
buie să aibă loc după importare către persoana care nu
are legătură cu cumpărătorul.
O vînzare efectuată de către importator unui cumpă-
rător, care are legături cu acesta, nu poate fi utilizată
pentru valoarea deductivă, fiindcă ar fi existat posibilita-
tea schimbării în mod negativ a preţului din cauza relaţi-
ei acestora.
• cumpărătorul în ţara de import nu putea să aprovizioneze
vînzătorul străin cu careva contribuţii la producere.
Contribuţiile, care sînt definite la art.11 alin.(1) lit. c) din
Lege, sînt anumite mărfuri şi servicii solicitate pentru fa-
bricarea bunurilor importate care sînt aduse gratis vînză-
torului de către cumpărător sau la preţ redus. Aceste con-
tribuţii pot fi părţi şi elemente, componente, instrumente,
sau proiectări necesare pentru fabricarea produsului im-
portat. În cazul în care cumpărătorul oferă gratis vînzăto-
rului aceste elemente necesare procesului de producţie,
vînzătorul ar plăti importatorului un preţ mai redus pentru
producţia finită, decît în cazul în care toate cheltuielile ar
fi după vînzător.
Această condiţie este determinată în Notele interpretative
la art.15 din Lege: „Orice vînzare efectuată în ţara de import,
către o persoană care furnizează, direct sau indirect, gratuit
sau la un preţ redus, oricare dintre componentele specificate
la art.11 alin.(1) lit.c) pentru a fi utilizate în producţie şi la vîn-
zare pentru export a mărfurilor importate nu trebuie să fie lu-
ată în considerare la stabilirea preţului unitar în sensul art.15
din Lege”.
• preţul de vînzare utilizat pentru determinarea valorii în
vamă trebuie să fie preţul unitar la care mărfurile importa-
te (sau mărfurile identice sau similare) sînt vîndute „în cea
mai mare cantitate”.
Prin "preţul unitar corespunzător vînzării celei mai mari par-
tide" se înţelege preţul la care, în cadrul unor vînzări, cel mai
mare număr de unităţi sînt vîndute către persoane care nu sînt
în relaţii de interdependenţă cu vînzătorul mărfii respective, la
primul nivel comercial, care urmează imediat după importul
mărfurilor evaluate.
Această prevedere asigură faptul că un preţ comercial tipic
se va utiliza ca bază pentru evaluarea vamală şi care ar îm-
piedica importatorul de la organizarea unei vînzări cantitati-
ve minime la un preţ scăzut artificial, cu scopul de a stabili o
bază deductivă diminuată (în vederea achitării drepturilor de
import reduse) pentru volumul mărfurilor importate.
 Tema numărului

De exemplu:
1) Mărfurile sînt vîndute la un preţ curent, care include preţuri unitare favorabile pentru cumpărări în cantităţi relativ mari:

Cantitatea de vînzare Preţ unitar Numărul de vînzări Numărul de vînzări

10 vînzări de 5 unităţi
1-10 unităţi 100 5 vînzări de 3 unităţi 65

11-25 unităţi 95 5 vînzări de 11 unităţi 55

1 vînzare de 30 unităţi
peste 25 unităţi 90 1 vînzare de 50 unităţi 80

Cel mai mare număr de unităţi vîndute la un preţ stabilit este de 80; deci, preţul unitar corespunzător vînzării celei mai mari
partide este de 90.

2) Au loc două vînzări. În prima, 500 de unităţi sînt vîndute la preţul de 95 de unităţi monetare fiecare. În a doua, 400 de uni-
tăţi sînt vîndute la preţul de 90 de unităţi monetare fiecare. În acest exemplu, cel mai mare număr de unităţi vîndute la un anumit
preţ este de 500; deci, preţul unitar corespunzător vînzării celei mai mari partide este de 95.

3) Diverse cantităţi sînt vîndute la preţuri diferite:

a) vînzări

Cantitatea la fiecare vînzare Prețul unitar

40 unităţi 100
30 unităţi 90
15 unităţi 100
50 unităţi 95
25 unităţi 105
35 unităţi 90
5 unităţi 100

b) totaluri
Cantităţi total vîndute Preţul unitar
65 unităţi 90
50 unităţi 95
60 unităţi 100
25 unităţi 105

În acest exemplu, numărul cel mai mare de unităţi vîndute la un anumit preţ este de 65; deci, preţul unitar corespunzător vîn-
zării celei mai mari partide este de 90.

• vînzarea în ţara importatoare trebuie să aibă loc „la timpul sau aproximativ la timpul” cînd mărfurile de evaluat sînt importa-
te. Doar dacă astfel de vînzări nu au loc, evaluarea vamală s-ar baza pe alte vînzări, dar în nici un caz nu se iau în considerare
vînzările care au loc mai tîrziu de 90 de zile după importul mărfurilor de evaluat.

CALCULAREA VALORII DEDUCTIVE

• Preţul de vînzare a mărfii pe piață internă 1000 lei

• Comision obişnuit sau profit normal şi cheltuieli generale………….................................- 200 lei

800 lei

• cheltuielilor obişnuite de transport şi de asigurare, precum şi cheltuielilor

conexe suportate pe teritoriul Republicii Moldova ………………………............................- 25 lei
775 lei

• drepturile de import și taxa ecologică………………………………......................................-170 lei

• VALOAREA DEDUCTIVĂ………………………………………………….....................…....= 605 lei

25
 Tema numărului
Ce includ comisioanele sau profitul
și cheltuielile generale
Metodele evaluării alternative, precum metoda valorii
costului unitar, sînt utilizate cel mai des, întrucît: ori mărfu-
rile importate au fost expediate „în regim de consignaţie” și
valoarea tranzacţiei nu a fost posibil de utilizat, ori mărfurile
au fost importate de o firmă sau persoană care are legături
cu vînzătorul străin, şi organul vamal a constatat că relaţia
părţilor a influenţat preţul de export.
În cazul unei vînzări în regim de consignaţie, importato-
rul, în mod tipic, acţionează ca un agent pentru vînzări şi
primeşte un comision atunci cînd vinde mărfurile importate
unui client. De obicei, acest comision constituie un procen-
taj al preţului de vînzare, care este menit să acopere costu-
rile agentului plus un profit. În aşa caz, suma comisionului
trebuie să fie dedusă din preţul de vînzare pentru a determi-
na valoarea în vamă. să şi de acelaşi tip” cu alte mărfuri, se va ţine cont, în fieca-
În cazul în care organul vamal a respins o valoare a tran-
zacţiei părţii afiliate, importatorul va putea să le vîndă în
ţara de import, de regulă, cu un adaos pentru a reflecta pro-
fitul său şi costurile suportate pentru realizarea pe piaţă a
mărfurilor. În aşa cazuri, profitul şi cheltuielile suportate ale
importatorului trebuie să fie deduse din preţul de vînzare
pentru a determina valoarea în vamă.
Precum constată Acordul, totuşi, organul vamal va dedu-
ce ori o sumă pentru comisioane, ori o sumă pentru profit şi
cheltuielile generale: dar nicidecum nu ambele. Nu ar fi coe-
rent cu Acordul, spre exemplu, de a deduce concomitent un
comision şi cheltuielile suportate de importator pentru rea-
lizarea mărfurilor pe piaţă.
Dispozițiile art.2 din Lege definesc mărfurile de aceeaşi
clasă sau de acelaşi tip ca mărfuri încadrate, conform No-
menclatorului de mărfuri al Republicii Moldova, aprobat prin
Hotărîrea Guvernului nr.1525 din 24 iunie 2008, într-o grupă
sau într-o categorie de mărfuri produse de o anumită ramu-
ră de producţie sau de un anumit sector de producţie, cu-
prinzînd mărfuri identice sau similare.
Mărfurile „de aceeaşi clasă sau tip” sînt mărfurile impor-
tate produse de aceeaşi industrie sau sector industrial, in-
diferent de ţara de origine. Aşadar, conceptul cuprinde un
set mai larg de produse decît mărfurile „identice” sau „simi-
lare”, şi ar putea include, de exemplu, toate mărfurile clasifi-
cate sub acelaşi cod al poziţiei tarifare. Totuşi, pentru deter-
minarea mărfurilor care sînt de aceeaşi clasă sau tip, Nota
Interpretativă la acest articol cere organului vamal să ia în
consideraţie „cel mai restrîns grup sau serie de mărfuri im-
portate de aceeaşi clasă sau tip, care cuprinde mărfurile de
evaluat şi pentru care pot fi furnizate informaţiile.”
De ce se permite deducerea pentru un comision sau pro-
fit/cheltuieli generale suportate în vînzările de mărfuri de
„aceeaşi clasă sau tip”, dar nu vînzările de mărfuri identi-
ce sau similare? Cauza ar putea fi faptul, că acest comision
sau marjă de profit/a cheltuielilor este compensaţia pentru
activitatea de vînzare, şi suma este mai probabil determina-
tă de activitatea şi riscurile pe care şi le asumă distribuito-
rul, decît natura bunurilor vîndute. Dacă distribuitorul vinde
aparatură mică de uz casnic, precum prăjitoarele de pîine
sau mixere, comisionul sau marja de profit/cheltuielilor pe
vînzare este mai probabil să fie aceeaşi indiferent de pro-
dus. Pe de altă parte, dacă tipurile de mărfuri vîndute sînt
diverse (adică, ele sînt mărfuri ale diferitor industrii, precum
aparatura de uz casnic şi automobilele), riscurile şi funcţiile
distribuitorului – aşa cum și suma lui de compensaţie –nu
sînt comparabile.
De menţionat că beneficiile şi cheltuielile generale, speci-
ficate la art.15, ar trebui să fie considerate ca un tot întreg.
Valoarea acestora va fi determinată pe baza informaţiilor
26
furnizate de declarant, dacă datele declarantului sînt com-
patibile cu cele obţinute din vînzările de mărfuri importate
de aceeaşi clasă sau de acelaşi tip în ţara de import. În ca-
zul în care, datele declarantului sînt incompatibile cu aceste
ultime date, valoarea reţinută pentru beneficiile şi cheltuieli-
le generale poate să se bazeze pe informaţiile acceptabile,
altele decît cele care au fost furnizate de declarant sau în
numele acestuia.
„Cheltuielile generale” cuprind costurile directe şi indirec-
te de comercializare a mărfurilor respective.
Impozitele locale pasibile de plată în legătură cu vînzarea
mărfurilor, care nu se supun deducerilor în condiţiile art.15
alin.(1) lit.d) din Lege, vor fi deduse în baza prevederilor
art.15 alin.(1) lit.a) din Lege.
Pentru a determina, conform prevederilor art.15 din Lege,
comisioanele sau beneficiile şi cheltuielile generale la solu-
ţionarea problemei, dacă unele mărfuri sînt „de aceeaşi cla-
re caz concret, de circumstanţele existente. Se vor exami-
na vînzările, în ţara de import, ale grupei sau ale categoriei
celei mai restrînse de mărfuri importate de aceeaşi clasă
sau de acelaşi tip cu mărfurile evaluate, pentru care pot fi
prezentate informaţiile necesare. În sensul art.15 din Lege,
prin „mărfuri de aceeaşi clasă sau de acelaşi tip” se subîn-
ţeleg mărfurile importate atît din aceeaşi ţară din care este
importată marfa evaluată, cît şi din alte ţări.
În sensul art.15 alin.(2) din Lege, „data cea mai apropiată”
va fi data la care marfa evaluată ori mărfurile identice sau
similare importate sînt vîndute în cantitate suficientă pentru
a stabili preţul unitar.
În cazul în care se recurge la metoda specificată la art.15
alin.(3) din Lege, deducerile aferente valorii adăugate prin
prelucrare sau transformare ulterioară se vor baza pe date
obiective şi cuantificabile, relative la costul acestei lucrări.
Calculele se vor efectua pe baza formulelor şi metodelor de
calcul folosite în practica de producţie.
Metoda de evaluare prevăzută la art.15 alin.(3) din Lege,
de regulă, nu poate fi aplicată atunci cînd, în urma prelu-
crării sau transformării ulterioare, mărfurile importate şi-
au pierdut identitatea. Totuşi, pot exista şi cazuri cînd, deşi
mărfurile importate şi-au pierdut identitatea, valoarea adă-
ugată prin prelucrare sau transformare poate fi determinată
cu precizie fără dificultate. Pot exista cazuri cînd mărfurile
importate îşi păstrează identitatea, dar constituie o parte
atît de neînsemnată a mărfurilor vîndute în ţara de import,
încît metoda dată de evaluare nu este justificată. Din aces-
te considerente, situaţiile de acest gen trebuie examinate în
fiecare caz aparte.

METODA 5:
Metoda valorii calculate. Principii de aplicare
Metoda determinării valorii în vamă a mărfii în baza valorii
calculate este prevăzută de dispozițiile art.16 din Lege.
Valoarea în vamă a mărfii se va baza pe valoarea calculată
a acesteia, incluzînd:
a) valoarea sau preţul materialelor şi operaţiunilor de fabrica-
re sau ale altor lucrări pentru producerea mărfii;
b) volumul beneficiilor şi cheltuielilor generale, egal celui in-
clus, de obicei, în cuantumul vînzărilor de mărfuri de ace-
eaşi clasă sau de acelaşi tip cu marfa de evaluat, fabricate
de producători, cu destinaţia ţării de import;
c) orice cheltuieli prevăzute la art.11 alin.(1) lit.a).
Valoarea în vamă a mărfii este determinată, de regulă, pe
baza informaţiilor existente în ţara de import. Totuşi, în sco-
pul determinării valorii calculate, ar fi necesar să se examine-
ze costul de producţie al mărfii evaluate şi alte informaţii care
pot fi obţinute în afara ţării de import. În majoritatea cazuri-
lor, însă, producătorul mărfii este în afara jurisdicţiei autorită-
ţilor ţării de import. Utilizarea metodei valorii calculate va fi în
general, limitată în cazul cînd cumpărătorul şi vînzătorul sînt
Exemplu:
Calcularea Valorii Calculate
• Costul sau valoarea materialelor + fabricare sau altă producere
• Profit obişnuit şi cheltuieli generale pentru bunurile de aceeaşi clasă sau tip,
fabricate de producători în aceeaşi ţară, pentru export în ţara de import…………........................+100 lei
• Cheltuielile/costurile pentru transport internaţional ……………………….........................................+50 lei
• VALOAREA DEDUCTIVĂ……………………………………………………..........................................=1050 lei
Valoarea calculată poate fi cea mai puţin folosită metodă de
determinare a valorii în vamă. Verificarea unei valori calcula-
te cere colaboratorilor vamali în ţara importatoare să examine-
ze datele privind costurile producătorilor străini. Aceasta poate
crea organului vamal dificultăţi privind diferite limbi, contabilita-
te, sisteme şi principii de contabilitate, precum şi costurile ine-
rente în administrarea unui audit de verificare într-o ţară străină.
În acest context, iterăm: membrii OMC au recunoscut că utiliza-
rea valorii calculate depinde de cooperarea producătorului străin.
Totodată, ca problemă practică, metoda respectivă va fi limitată
pentru cazurile în care cumpărătorul şi vînzătorul au legătură.
Aplicarea acestei metode stipulează protecţii sigure pentru
producătorul străin. Dacă Serviciul Vamal intenţionează să
verifice în ţara importatoare datele privind costurile mărfuri-
lor producătorului, prevederile articolului 16 din Lege obligă
ca aceştia să obţină acordul producătorului străin, precum şi
să preavizeze în prealabil guvernul ţării respective şi să obţină
acordul lor pentru vizita de verificare. Producătorul străin are
dreptul să refuze furnizarea de date necesare sau să refuze
verificarea, şi nici o sancţiune sau pedeapsă nu poate fi apli-
cată producătorului, care refuză să coopereze.
Valoarea sau prețul materialelor şi al prelucrării
Acestea sînt costurile de fabricare – materiale, lucru şi cheltuie-
lile generale pe care producătorul le atrage asupra sa în produce-
rea bunurilor importate. În general, costurile de fabricare includ:
• Lucru direct (de exemplu, plăţile şi pachetele salariale plă-
tite angajaţilor la linia de producţie sau agregate)
Tema numărului
persoane interdependente şi cînd producătorul este dispus să
comunice autorităţilor ţării de import datele necesare în vede-
rea stabilirii costului de producţie şi să acorde facilităţi pentru
eventualele verificări.
Autoritatea vamală nu este în drept să ceară sau să oblige
o persoană nerezidentă să prezinte spre verificare documen-
tele de evidenţă sau să permită accesul la ele în scopul de a
determina valoarea calculată a mărfii. Totodată, informaţia co-
municată de producătorul mărfii în scopul determinării valorii
în vamă a acesteia, conform prevederilor prezentului articol,
poate fi verificată în altă ţară de autoritatea vamală, cu acor-
dul producătorului şi cu condiţia preavizării guvernului ţării în
cauză şi neopunerii acestuia cercetărilor.
Articolul 6 al Acordului specifică metodologia pentru con-
strucţia unei valori vamale bazate pe costul producţiei mărfu-
rilor importate.
Această valoare calculată este determinată prin însumarea cos-
turilor producţiei fabricantului străin; profitul şi cheltuielile generale,
precum şi transportul internaţional şi costurile asociate cu acestea.
900 lei
1000 lei
• Materiale directe (de exemplu, materie primă, părţi, sau
elemente incorporate în bunurile importate) şi
• Cheltuielile generale de fabricare, precum lucrul indirect
(de exemplu, salariile sau plăţile şi pachetele salariale plă-
tite supraveghetorilor fabricii, personalului îngrijitor şi de
menţinere a fabricii sau altor lucrători de fabrică care
sînt implicaţi indirect în fabricare), materiale indirecte (de
exemplu, aditivi, catalizatori sau alte tipuri de materiale
care sînt consumate în producerea bunurilor), deprecierea
clădirii fabricii şi echipamentul pentru producţie, electrici-
tate folosită pentru a opera echipamentul fabricii, asigu-
rări, taxe pentru proprietatea fabricii etc.
„Valoarea sau preţul”, specificate la art.16 alin.(1) lit.a) din
Lege, vor fi determinate în baza informaţiilor privind produ-
cerea mărfii evaluate furnizate de producător sau în numele
acestuia. La baza acestor informaţii vor sta datele evidenţei
contabile a producătorului, cu condiţia ca această evidenţă să
fie compatibilă cu principiile de contabilitate general admise,
aplicate în ţara de origine a mărfii.
„Valoarea sau preţul” vor cuprinde costul elementelor spe-
cificate la art.11 alin.(1) lit.b) liniuţa a doua şi a treia din Lege,
precum şi valoarea distribuită conform prevederilor notei la
art.11, a oricărui component specificat la art.11 alin.(1) lit.c),
furnizat, direct sau indirect, de către cumpărător pentru a fi
utilizat la producerea mărfii importate:
- costul containerelor şi/sau al altui ambalaj de folosinţă re-
petată, dacă, în corespundere cu Nomenclatorul de măr-
furi, acestea sînt considerate un tot întreg cu marfa;
27
 Tema numărului
- costul ambalajului, inclusiv costul materialelor de ambalaj
şi al lucrărilor de ambalare;
- materiale, componente, părţi şi alte elemente similare, în-
corporate în marfă;
- instrumente, matriţe, forme şi alte componente similare,
utilizate la producerea mărfii;
- materiale cheltuite la producerea mărfii;
- lucrări de inginerie, de dezvoltare, lucrări de artă şi design,
planuri şi schiţe, executate în afara ţării şi necesare pentru
producerea mărfii;
Valoarea componentelor specificate la alin.(1) lit.c): lucrări
de inginerie, de dezvoltare, lucrări de artă şi design, planuri şi
schiţe executate în Republica Moldova, nu va fi inclusă decît
în măsura în care aceste lucrări sînt în sarcina producătorului.
Valoarea sau preţul componentelor specificate nu se va lua în
calcul de două ori la determinarea valorii calculate.
Suma pentru profit şi cheltuieli generale
Suplimentar la costurile de producţie vizate mai sus, un pro-
ducător va atrage asupra sa costurile administrative genera-
le şi de vînzare în legătură cu producţia şi exportul bunurilor.
Cheltuielile de vînzare includ salariile în vînzări, comisioa-
nele din vînzări, marketing, costurile pentru publicitate, şi chel-
tuielile de livrare. Cheltuielile administrative generale, care se
referă la management-ul afacerii, includ articole ca salariile
pentru lucrătorii din oficii, provizii pentru oficii, deprecierea în
echipament de oficiu, etc. „Volumul beneficiilor”, specificat la
alin.(1) lit.b), se va determina, în baza informaţiilor prezentate
de producător sau în numele acestuia, în cazul în care cifrele
comunicate de el sînt compatibile cu cele care caracterizează,
în mod obişnuit, vînzările de mărfuri de aceeaşi clasă sau de
acelaşi tip cu marfa evaluată, produse în ţara de export pentru
export, cu destinaţia ţării de import.
În acest context „volumul beneficiilor şi cheltuielilor genera-
le” trebuie considerat ca un tot întreg. Rezultă că, dacă, într-un
anumit caz, beneficiul producătorului este redus, iar cheltuie-
lile sale generale sînt mari, beneficiul şi cheltuielile sale gene-
rale, luate în ansamblu, vor putea fi compatibile cu cele care
corespund, în mod obişnuit, vînzărilor de mărfuri de aceeaşi
clasă şi de acelaşi tip.
De exemplu: La lansarea unui produs în ţara de import, pro-
ducătorul se limitează la un beneficiu nul sau redus pentru a
compensa cheltuielile generale sporite, aferente lansării. Dacă
producătorul poate demonstra că, datorită circumstanţelor co-
merciale speciale, el realizează un beneficiu redus la vînzarea
mărfii importate, cifrele beneficiilor sale efective vor fi luate în
calcul cu condiţia ca el să se justifice prin motive comerciale
valabile şi ca politica sa de preţuri să reflecte politica de pre-
28
ţuri existentă în ramura de producţie respectivă. O atare situa-
ţie poate apărea, de exemplu, în cazul cînd producătorii au fost
constrînşi să reducă temporar preţurile lor din cauza unei scă-
deri neprevăzute a cererii sau cînd aceştia vînd mărfuri pentru
a completa un sortiment de mărfuri produse în ţara de import,
limitîndu-se la un beneficiu redus în scopul menţinerii competi-
tivităţii. Dacă cifrele beneficiilor şi cheltuielilor generale comuni-
cate de producător nu sînt compatibile cu cele care corespund
vînzărilor de mărfuri de aceeaşi clasă şi de acelaşi tip cu marfa
evaluată, fabricate de producător cu destinaţia ţării de import,
volumul beneficiilor şi cheltuielilor generale se va baza pe infor-
maţii corespunzătoare, altele decît cele care au fost furnizate
de producător sau în numele acestuia.
În cazul în care, la determinarea valorii calculate a unei
mărfi, se utilizează alte informaţii decît cele furnizate de pro-
ducător ori în numele acestuia, autorităţile respective ale ţării
de import îi comunică declarantului, la cererea acestuia, sur-
sa informaţiilor, datelor folosite şi calculele efectuate în baza
acestor date, sub rezerva prevederilor art.8 alin.(4) din Lege.
Noţiunea „cheltuieli generale”, specificată la art.16 alin.(1)
lit.b), cuprinde costurile directe şi indirecte de producţie şi de
comercializare a mărfurilor neincluse în valoare conform alin.
(1) lit.a) din acelaşi articol.
Utilizarea contabilităţii producătorului în cazurile
în care nu corespunde cu vînzările de mărfuri
de aceeaşi clasă sau tip
Pentru a determina dacă anumite mărfuri sînt „de aceeaşi
clasă sau de acelaşi tip” cu alte mărfuri, se va ţine seama în
fiecare caz de circumstanţe concrete.
Sintagma „mărfuri de aceeaşi clasă sau tip” are acelaşi
sens ca şi acea care apare în metoda valorii deductive, adi-
că mărfurile care se încadrează în grupa sau gama de bunuri
produse de o industrie sau sector industrial particular, şi inclu-
de mărfurile identice sau similare.
Pentru a determina volumul beneficiilor conform prevederi-
lor art.16, se va proceda la examinarea vînzărilor de mărfuri
pentru export, cu destinaţia ţării de import, din grupa sau din
categoria cea mai restrînsă din care face parte marfa evaluată
şi pentru care informaţiile necesare pot fi prezentate.
În cazul unui calcul al valorii calculate în sensul art.16, doar
mărfurile, care sînt fabricate în aceeaşi ţară unde mărfurile im-
portate sînt fabricate, pot fi considerate de aceeaşi clasă sau tip.
Costurile (actuale) pentru transportul internaţional
Costurile pentru transportul mărfurilor de la producător şi pînă
la locul de introducere pe teritoriul ţării de import, trebuie de ase-
menea să fie adăugate pentru a stabili valoarea calculată.

METODA 6: METODA DE REZERVĂ - PRINCIPII DE APLICARE
După cum prevede art.17 din Lege, în cazul în care va-
loarea în vamă a mărfii nu poate fi determinată de către
declarant prin aplicarea consecutivă a metodelor specifi-
cate la articolele 11, 12, 13, 15 şi 16 sau autoritatea vama-
lă consideră cu temei că aceste metode nu pot fi utilizate,
valoarea în vamă a mărfii se determină prin metoda de re-
zervă, prin mijloace rezonabile compatibile cu prevederile
Legii, cu principiile generale ale acordurilor internaţiona-
le la care Republica Moldova este parte şi pe baza date-
lor disponibile.
La cererea sa, declarantul va fi informat în scris asupra va-
lorii în vamă a mărfii, determinate, şi asupra metodei utilizate
la determinare.
La determinarea valorii în vamă a mărfii prin metoda de re-
zervă, drept bază nu pot fi luate:
a) preţul de vînzare pe piaţa internă a mărfurilor produse în
Republicii Moldova;
b) preţul mărfii pe piaţa internă a ţarii exportatoare;
c) preţul mărfii stabilit arbitrar sau preţul fictiv;
d) sistemul care prevede aplicarea, în scopuri vamale, a celei
mai mari valori a mărfii din două posibile;
e) costul de producţie al mărfii, altul decît valoarea calculată
a mărfurilor identice sau similare, determinat conform pre-
vederilor art.16 lit.a);
f) valoarea mărfii comercializate pentru export în altă ţară
decît ţara importatoare;
g) valoarea în vamă a mărfii minimală.
În Notele interpretative la art.17 din Lege sînt specificate
cîteva aspecte relevante la aplicarea acestei metode:
1. Valorile în vamă determinate conform prevederilor art.17
din Lege vor trebui să se bazeze, în cea mai mare măsură
posibilă, pe valorile în vamă determinate anterior.
2. Metodele de determinare a valorii în vamă, conform art.17,
trebuie să fie cele specificate la art.11-16, dar o flexibilita-
te rezonabilă în aplicarea acestor metode ar fi conformă
obiectivelor şi prevederilor acestui articol.
Prezentăm unele exemplificări privind interpretarea expresi-
ei „flexibilitate rezonabilă”:
a) mărfurile identice sau similare ar trebui să fie exportate
foarte aproape de momentul sau la momentul exportu-
lui mărfii evaluate;
b) mărfurile identice sau similare importate, produse într-o
altă ţară decît ţara de export a mărfurilor de evaluat, vor
putea furniza baza evaluării în vamă;
c) s-ar putea utiliza valorile în vamă ale mărfurilor identice
sau similare importate, determinate deja conform pre-
vederilor art.15 şi art.16 din Lege;
d) mărfurile ar trebui să fie vîndute în starea în care au fost
importate (art.15 alin.(1));
e) termenul de ”90 de zile„ (art.15 alin.2).
Principiul evaluării
De regulă, în vederea determinării valorii în vamă a mărfu-
rilor se aplică cele cinci metode – de la valoarea de tranzacţie
şi pînă la valoarea calculată. Totuşi, în cazul în care nu a fost
posibil de aplicat metodele 1-5, Acordul oferă în calitate de un
sistem de evaluare complet metoda de rezervă de determina-
re a valorii în vamă, care se va aplica în cazul în care celelalte
cinci metode au fost în imposibilitate de aplicat.
Tema numărului
Unele cazuri de aplicare:
• Articolul 7 a fost aplicat pentru a determina valoarea în
vamă a bunurilor defectate care au fost returnate producă-
torului în ţara importatoare pentru a fi reparate.
• Articolul 7 poate fi aplicat pentru a determina valoarea în
vamă a articolelor – precum automobilele – care sînt achi-
ziţionate şi utilizate pentru o perioadă de timp peste hotare
înaintea sosirii în ţara de import.
• Articolul 7 de asemenea a fost aplicat pentru determinarea
valorii bunurilor care sînt returnate clientului în ţara impor-
tatoare după ce au fost reparate peste hotare.
De exemplu: Potrivit prevederilor pct.296 din Regulamentu-
lui de aplicare a destinaţiilor vamale prevăzute de Codul vamal
al Republicii Moldova, în cazul în care mărfurile sînt exportate
temporar în regim de perfecţionare pasivă în scop de repara-
re, pentru calculul drepturilor de import, valoarea în vamă va
fi formată din suma plătită drept cheltuieli de reparaţii, la care
se adaugă cheltuielile specificate la pct.277 lit.h), în măsura în
care acestea nu au fost incluse în suma plătită.
Lit.h) prevede că cheltuielile de încărcare, de transport şi de
asigurare reprezintă toate cheltuielile ocazionate de încărca-
rea, transportul şi asigurarea mărfurilor, inclusiv:
- comisioane şi costuri de intermediere, cu excepţia co-
misioanelor de cumpărare;
- costul ambalajelor care nu sînt parte integrantă din
mărfurile de export temporar;
- costul de ambalare, incluzînd manopera şi materialele;
- costurile de manipulare ocazionate de transportul de
mărfuri.
În toate aceste cazuri, mărfurile importate nu au fost subiec-
tul unei vînzări pentru export şi condiţiile obligatorii prevăzu-
te pentru metoda valorii tranzacţiei nu se încadrau în circum-
stanţe sau nu putea fi aplicate din cauza lipsei informaţiei.
Un exemplu de aplicare a articolul 7 din Acord
• Gunoiul este importat pentru a fi eliminat. Exportatorul îi
achită importatorului o taxă pentru serviciul de dispune-
re a gunoiului. Gunoiul importat nu a fost subiectul unei
vînzări pentru export (aşadar, valoarea tranzacţiei nu este
aplicabilă).
• Nu sînt importuri anterioare de gunoi identic sau similar
(aşadar, valoarea tranzacţiei bunurilor identice sau simila-
re nu este aplicabilă).
• Gunoiul nu este importat pentru vînzare ci pentru distruge-
re (aşadar, valoarea deductivă nu se aplică).
• Informaţia privind „producerea” gunoiului nu este disponi-
bilă (aşadar, valoarea calculată, la fel, nu se aplică).
Două abordări stau la baza creării articolului 7 din Acord. Pe
de o parte, atunci cînd metodele de evaluare nu pot fi aplica-
te, colaboratorului vamal trebuie să i se acorde dreptul pentru
de a determina o soluţie pentru a stabili valoarea în vamă a
mărfurilor evaluate. Pe de altă parte, în lipsa unei determinări
transparente, există pericolul unei decizii „arbitrare” şi stabilirii
unei valori „fictive”.
Astfel, articolul 7 din Acord asigură autorităţile vamale cu re-
zerva de a concepe metoda proprie de determinare a valorii,
precum este necesar, reieşind din circumstanţele particulare
ale unei tranzacţii de import, atunci cînd toate celelalte meto-
de eşuează. În acest sens, mijloacele pe care organul vamal
le alege pentru a determina valoarea trebuie să fie „rezonabi-
29
 Tema numărului
le” şi „compatibile cu principiile şi prevederile generale ale ar-
ticolului 7 GATT 1994”, şi metoda aplicată trebuie să fie trans-
parentă (adică, colaboratorul vamal trebuie să explice acest
lucru importatorului, în scris, la solicitare).
Pe lîngă cele expuse, pentru a evita dificultăţile practice cu
care se întîlnesc organele vamale în procesul verificărilor de-
rulate în străinătate, articolul 7 din Acord stipulează că valoa-
rea trebuie să fie bazată pe informaţia care este disponibilă în
ţara de import. Adică, datele trebuie să fie disponibile şi con-
trolabile de către organul vamal în ţara de import. Atît timp cît
totul este conform acestor criterii, sursa iniţială a documente-
lor şi informaţiei utilizate ar putea fi străină.
Notele interpretative şi opiniile Comitetului Tehnic prevăd
metodele de determinare a valorii în baza articolului 7 din
Acord care ar putea fi considerate „rezonabile” şi „compa-
tibile cu principiile şi prevederile generale ale Articolul 7 al
GATT 1994”:
• Autoritatea vamală ar trebui să aplice una din cele cinci
metode anterioare, însă cu o „flexibilitate rezonabilă” în
aplicare sau interpretare mai largă a condiţiilor impuse de
aceste metode.
De exemplu, Nota interpretativă ne sugerează că în tim-
pul aplicării valorii tranzacţiei cu mărfuri identice sau similare,
s-ar putea lua în consideraţie mărfurile identice sau similare
care sînt importate în cadrul unei perioade de timp mai înde-
lungate sau care sînt produse în alte ţări în afară de cea de
export. Ori, în timpul folosirii metodei valorii deductive, s-ar
putea lua în consideraţie vînzările efectuate mai mult de 90 de
zile după importare.
• Serviciul vamal ar trebui să ia în consideraţie aplicarea fle-
xibilă a metodelor precedente în ordinea consecutivă dată
în Acord, începînd cu valoarea tranzacţiei.
• „În cea mai mare măsură posibilă”, o valoare vamală deter-
minată în baza articolului 7, trebuie să fie bazată pe valorile
în vamă determinate anterior.
Un exemplu de aplicare a articolului 7
(Tratamentul mărfurilor închiriate)
redat într-un studiu de caz din Compendiul OMV.
O companie de catering (serviciu de asigurare cu pro-
duse alimentare la bordul unui avion) a convenit de comun
cu o linie aeriană să aprovizioneze cu produse alimentare
preambalate, pentru consumul acestora în timpul zboruri-
lor naţionale. Aparatul folosit pentru împachetarea produ-
selor alimentare este unic şi costisitor, de aceea compa-
nia de catering oferă spre închiriere un aparat pentru trei
ani. Durata de exploatare a aparatului constituie trei ani.
Chiria lunară a fost contractată de părţi în mărime de 2000
lei pe lună.
Nu-i o vînzare şi totodată nu sînt stabilite mărfuri identice
sau similare. Operaţiunea vizată nu prevede o careva revînza-
re a mărfii, aşadar metoda valorii deductive nu este aplicabilă.
O metodă rezonabilă în interpretarea în mod flexibil a valorii
tranzacţiei ar putea fi rectificarea valorii în vamă la mărimea
taxei de închiriere, calculată pentru toată durata de exploatare
a aparatului de ambalare (36 luni × 2000).
În aplicarea principiului „flexibilităţi”, organul vamal va acţi-
ona în mod compatibil cu principiile Acordului şi articolului 7
al GATT 1994. Aşadar, articolul 7 din Acord interzice utiliza-
rea drept bază de determinare a valorii în vamă:
(a) Preţul de vînzare în ţara de import a bunurilor produse în
acea țară
Utilizarea în procesul evaluării în vamă a prețurilor de pe
piața internă ale mărfurilor produse în țara de import nu ar co-
respunde cu principiile generale de evaluare expuse în Articolul
7 din GATT, 1994 și s-ar considera „valori arbitrare sau fictive”.
30
(b) Un sistem care prevede acceptarea în scopuri vamale a
celor mai ridicate din două valori posibile.
Anumite sisteme de determinare a valorii a Rundei pre-
Tokyo (de exemplu, Australia, America de Sud) au evaluat
marfa în baza preţului facturii sau preţului actual al mărfuri-
lor pe piaţa ţării exportatoare, oricare din aceste două valori a
fost mai ridicat. Determinarea valorii în vamă în astfel de mod
creează incertitudine, dat fiind faptul că importatorii nu au po-
sibilitatea de a prognoza anticipat nivelul valorii în vamă care
va fi stabilit de organul vamal şi respectiv calcularea preventi-
vă a drepturilor de import.
(c) Preţul bunurilor pe piaţa internă a ţării de export
Obiecţia la aplicarea „valorii interne”, care a fost aplicată
de un număr de ţări înainte de Runda de la Tokyo, consta în
aceea că preţurile care prevalează pe piaţa internă a ţării ex-
portatoare nu reflectă în mod obligatoriu preţurile cu care ex-
portatorii ar putea vinde mărfurile pe pieţele internaţionale, în
general, sau, în special, în ţara importatoare. De asemenea,
este inadmisibil faptul că dificultăţile evaluării vamale şi pova-
ra examinării preţurilor în ţara exportatoare a fost plasată pe
seama exportatorului.
(d) Costul de producţie, altul decît valorile calculate care au
fost determinate pentru produsele identice sau similare, în
conformitate cu prevederile articolului 6 din acord (valoa-
rea calculată)
Articolul 6 din Acord defineşte metoda de determinare a va-
lorii bazată pe costurile de producţie ale mărfurilor importate.
Această prevedere a articolului 7 permite organului vamal de
a determina valoarea bunurilor importate bazate pe costurile
de producţie ale bunurilor identice sau similare.
(e) Preţul bunurilor pentru export într-o ţară diferită de cea de
import
Neajunsul acestei metode este acelaşi ca şi al metodei de
determinare a valorii bazată pe preţul mărfurilor pe piaţa in-
ternă a ţării exportatoare (vezi punctul „c” de mai sus).
(f) Valorile vamale minime
Valori oficiale sau minime au fost aplicate de un număr de
ţări (în special, ţările în curs de dezvoltare) înainte de aderare
la Acordul de evaluare al OMC, drept măsură netarifară apli-
cată în vederea protejării industriilor interne. Aplicarea con-
tinuă de către ţările în curs de dezvoltare a valorilor minime
este urmărită cu rezervă de către alţi membri ai OMC. De al-
tfel, utilizarea acestora este interzisă.
(g) Valori arbitrare sau fictive
Sintagma „valorile arbitrare sau fictive” nu este prevăzută în
Acord. Această expresie este preluată din articolul 7: 2(a) al
GATT 1994, care stipulează că:
„Valoarea vamală a mărfurilor importate trebuie să se baze-
ze pe valoarea reală a mărfurilor importate, la care se aplică
taxele, sau a unor mărfuri similare şi nu se va baza pe valoa-
rea produselor de origine autohtonă sau pe valori arbitrare
sau fictive.”
Dat fiind faptul că articolul 7 al GATT 1994 constată o di-
ferenţă dintre „valoarea actuală” (valoarea bunurilor impor-
tate sau a mărfurilor asemănătoare) şi „valorile arbitrare şi
fictive”, ultima sintagmă a fost interpretată drept un sistem
care foloseşte valori „care nu au nimic comun cu valoarea
mărfurilor importate de evaluat sau a mărfurilor importate
asemănătoare”. Deci, de exemplu, determinarea valorii în
vamă în baza preţurilor mărfurilor produse în ţara importa-
toare a fost considerată valoare arbitrară. Sau un sistem,
care asigură posibilitate colaboratorului vamal de a stabili
o valoare pentru toate bunurile importate de un anumit fel

(adică, un preţ fixat per kilogram de îmbrăcăminte uzată,
indiferent de calitate, ţara de origine, preţul de export etc.)
s-ar putea considera „arbitrar”.
Articolul 7 din Acord şi evaluarea mărfurilor
foste în folosinţă
Dintotdeauna, determinarea valorii în vamă a articolelor folo-
site a prezentat o anumită dificultate pentru autoritățile vamale.
În general, dificultatea constă nu în aplicarea principiilor de de-
terminare a valorii în vamă, dar în îndoielile organului vamal re-
feritor la veridicitatea sau exactitatea preţurilor declarate. Aces-
te îndoieli apar întrucît: importatorii articolelor folosite sînt, de
obicei, persoane fizice și nu entităţi comerciale cunoscute orga-
nului vamal; tranzacţiile pot fi neoficiale şi bazate pe cash; va-
loarea de piaţă a unui articol folosit depinde de condiţia sa spe-
cifică şi, prin urmare, poate fi extrem de variată. Articolele folo-
site, în special automobilele, sînt frecvent subestimate.
Pe lîngă impasul care apare la determinarea valorii în vamă
a articolelor foste în folosinţă mai sînt şi alte dificultăţi practi-
ce confruntate în procesul perfectării tranzacţiilor de import.
Specificăm mai jos doar cîteva notificări în acest sens ale unui
membru al OMC:
[Roţi folosite]
„Valorile declarate pentru roţi uzate, de obicei, nu reprezintă
nici 5 % din costul celor noi. În plus, roţile sînt într-atît de uza-
te, încît nu corespund cerinţelor de securitate pentru acest tip
de produs. Îndeosebi, lipsa documentelor adecvate şi valoa-
rea minimă declarată de către importator pentru astfel de pro-
duse constituie o competiţie inechitabilă pentru importatorii de
produse noi de acest tip de marfă.”
[Îmbrăcăminte uzată]
„Importurile de îmbrăcăminte uzată au un impact nefavora-
bil asupra economiei şi afectează în mod direct dezvoltarea
industriilor mici şi medii implicate în fabricarea vestimentaţiei.
Mai mult decît atît, acest sector al industriei noastre, care ge-
nerează un număr mare de locuri de muncă, este serios afec-
tat de competiţia din importurile acestor mărfuri, pentru care
sînt declarate valori nesemnificative şi pentru care autoritatea
fiscală nu are suficiente resurse umane şi materiale pentru a
determina valoarea de tranzacţie reală, în scopul de a micşora
efectele nefavorabile ale importurilor la un preţ redus asupra
producătorilor autohtoni.
Pe lîngă toate acestea, într-o ţară cu şase milioane de lo-
cuitori şi o populaţie activă din punct de vedere economic de
două milioane, aproximativ 10% sînt întreprinderi mici care
creează aproximativ cinci locuri de muncă per unitate de pro-
ducere şi unii fabrică vestimentaţie şi încălţăminte pentru ma-
joritatea populaţiei, care nu sînt în stare să cumpere produse
importate. Astfel, aceştia sînt afectaţi serios de importurile de
articole foste în folosinţă.”
[Aparatură de uz casnic uzată]
„În ceea ce priveşte importul aparaturii de uz casnic uzate,
de care se descotorosesc ţările dezvoltate din cauza efectu-
lui ei negativ asupra stratului de ozon, Honduras, urmînd pre-
vederile Protocolului de la Montreal, se află sub obligaţia de
a stabili anumite măsuri pentru utilizatorii de articole uzate,
cu respectarea cerinţelor de protecţie a mediului înconjurător.”
[Automobile uzate]
„Preţurile de referinţă pentru mijloacele de transport sînt
stabilite în scopul asigurării unei activităţi echitabile pe piaţă,
sănătăţii şi securităţii populaţiei din următoarele motive:
• Aceste mărfuri sînt, de obicei, tranzacţionate prin eco-
nomia neformală, un grup care în mai multe cazuri nu
Tema numărului
asigură livrările cu documente adecvate, şi, practic,
nici o metodă sau concept de valoare nu poate fi apli-
cat. În acest mod, cauzează o competiţie neechitabilă
pentru operatorii economici care contractează livrări
cu vehicule noi.
• Deoarece mijloacele de transport foste în folosinţă
reprezintă produse „second-hand” cu multe uzuri şi
defecţiuni, în cele mai multe cazuri acestea creea-
ză probleme de sănătate şi contaminări ale mediului
înconjurător, provocînd condiţii care nu sînt benefice
sub nici un aspect al vieţii locuitorilor ţărilor în curs
de dezvoltare.
Mai mult decît atît, măsuri adiţionale trebuie să fie luate pen-
tru a proteja consumatorul şi mediul înconjurător şi, de ase-
menea, sînt necesare pentru prevenirea accidentelor rutiere,
care, de obicei, au loc din cauza faptului că vehiculele sînt de
modele învechite moral şi fizic”.
Potrivit Acordului, dacă există o valoare de tranzacţie vala-
bilă, ar trebui să fie utilizată ca valoare vamală a mărfurilor im-
portate. Acest principiu se aplică, în mod egal, și la bunurile de
mîna a doua importate de persoane pentru propria folosinţă,
precum şi la mărfurile noi importate de unități comerciale pen-
tru revînzare sau distribuire. Desigur, organul vamal poate să
respingă valoarea în vamă declarată, dacă acesta are îndoieli
rezonabile în ceea ce priveşte realitatea sau exactitatea infor-
maţiei declarate de importator sau a documentelor aferente.
Aici apare întrebarea dacă bunurile foste în folosintă impor-
tate au fost la fel ca şi acele „vîndute pentru export”. După cum
s-a mai menționat, definiţia valorii de tranzacţie este „preţul
plătit în prezent sau de plătit pentru mărfurile vîndute pentru
export.” În cazul unui automobil, de exemplu, „marfa” procura-
tă de o persoană în ţara de export ar putea să nu fie la fel ca
marfa importată în fond, dacă mijlocul de transport a fost fo-
losit pentru o perioadă de timp peste hotare înainte de a fi in-
trodus (sau deplasat) în ţara de import. În astfel de cazuri, ar
putea achiziţionarea de pe piaţa străină să fie folosită ca bază
a valorii de tranzacţie?
Conform unui studiu al Comitetului Tehnic, aceasta este o
întrebare care este „lăsată la discreţia fiecărei autorități va-
male fiindcă situaţiile , care ar putea apărea în acest dome-
niu sînt diferite și nu ar putea recurge la unificarea practicilor
adoptate. ”
Autoritatea vamală canadiană, de exemplu, a răspuns cu o
„regulă de treizeci de zile”: dacă vehiculele sînt importate în
timp de treizeci de zile de la data livrării la cumpărător peste
hotare, „o vînzare valabilă pentru export în Canada se consi-
deră să fi avut loc şi oricare exploatare a vehiculului înainte de
importare va fi considerată ca fiind accidentală livrării vehicu-
lului în Canada.” Dacă au trecut mai mult de treizeci de zile,
aplicarea metodei valorii de tranzacţie, bazată pe vînzarea că-
tre cumpărător, nu ar fi potrivită.
Acolo unde valoarea de tranzacţie nu poate fi aplicată, de
asemenea şi celelalte metode aplicate consecutiv nu pot fi
aplicate, deci organul vamal poate să evalueze mijloacele de
transport uzate în baza articolului 7.
Un Studiu al Comitetului Tehnic sugerează în ce mod, prin-
tr-o aplicare „rezonabil flexibilă” a metodelor articolului 1-5 din
Acord (art.11-15 din lege), o astfel de determinare a valorii arti-
colului 7 din Acord (art.17 din Lege) ar putea fi derivată:
• Valoarea de tranzacţie flexibilă: aplicarea preţului plătit ac-
tualmente sau de plătit pentru mărfurile importate, ajustat
în dependentă de deprecierea determinată de vîrsta sau
distanţa parcursă a automobilului.
• Valoarea de tranzacţie flexibilă a bunurilor identice: aplica-
rea valorii de tranzacţie acceptate anterior a automobilelor
identice noi importate de acelaşi model şi marcă, ajusta-
tă în dependenţă de gradul uzurii şi starea automobilului
31
 Tema numărului
importat şi, după caz, ajustată pentru a lua în considera-
ţie orice accesorii/completaţie de care dispune automobi-
lul uzat, însă pe care nu le-a avut maşina nouă (suplimen-
tar şi ajustările obişnuite ale articolului 2 pentru diferenţe
în cantitate şi/sau nivel comercial).
• Valoarea de tranzacţie flexibilă a bunurilor similare: la fel
precum este stipulat mai sus, însă drept bază se va lua va-
loarea tranzacţiilor acceptate a automobilelor noi similare.
• Valoarea deductivă flexibilă: utilizarea catalogului de preţuri
ale maşinilor importate noi de aceeaşi marcă şi model vîn-
dute în ţara de import, cu ajustări în dependenţă de gradul
uzurii plus ajustările valorii deductive obişnuite (adică, taxe
vamale, costurile pentru transport pe intern, etc.).
• Valoarea deductivă flexibilă: utilizarea catalogului de pre-
ţuri ale maşinilor importate noi de aceeaşi marcă şi model
vîndute în ţara de import, cu ajustările necesare pentru a
lua în consideraţie starea anumită a automobilului impor-
tat, precum şi ajustările valorii deductive obişnuite.
Descriem în continuare un studiu de caz privind determina-
rea valorii în vamă a automobilelor uzate în baza articolului 7
din Acord examinat la o şedinţă a OMC:
„O ţară membru a OMC din Europa de Est a descris me-
todologia sa de determinare a valorii în vamă a automobile-
lor uzate importate precum urmează: De regulă, valoarea în
vamă a automobilelor uzate determinată pentru scopuri fis-
cale este bazată pe preţul plătit sau de plătit, plus valoarea
costurilor pentru transport şi asigurare.
Ca dovadă a vînzării automobilului importat, organul vamal
ar putea accepta orice document care conţine următoarele
elemente principale: tip, model, preţ, numărul şasiului, speci-
ficări tehnice. Documentul poate fi: o factură sau un contract
de vînzări, care oferă dovada vînzării şi preţul efectiv plătit.
În determinarea valorii în vamă a automobilelor uzate, co-
laboratorii vamali utilizează catalogul „SUPERSCHWACKE”
ca un catalog de referinţă. Acesta este un catalog sau o lis-
tă de preţuri care este publicat în Germania şi care conţi-
ne preţurile mijloacelor de transport comercializate pe pia-
ţa germană în ultimii 12 ani. În timpul vămuirii se va utiliza,
cea mai recentă ediție a catalogului „SUPERSCHWACKE”.
Bazîndu-se pe documentele prezentate pentru vămuirea au-
tomobilului uzat (specificări ale automobilului, factură şi alte
documente asociate), colaboratorul vamal va verifica preţu-
rile cele mai ridicate şi cele mai scăzute din catalogul SU-
PERSCHWACKE” pentru vehiculul importat pentru anul de
fabricare potrivit.
Dacă valoarea facturii se va încadra între nivelul dintre cea
mai ridicată şi cea mai mică valoare indicată în catalog, va-
loarea vamală va fi determinată conform metodei valorii de
tranzacţie. În acest caz, valoarea în vamă va constitui valoa-
rea facturii ajustată cu costurile de transportare şi asigurare.
Dacă valoarea declarată a mijlocului de transport uzat este
inferioară celei mai mici valori din catalog, valoarea în vamă
se determină în baza metodei de rezervă. În acest caz, va-
loarea în vamă se va determina în baza valorii specificate
în catalog ajustată cu costurile de transportare şi asigurare.”
Se conformează această metodologie de determinare a
valorii în vamă cu principiile Acordului OMC?
Concluzie: Precum s-a menţionat mai sus, organul vamal
ar putea să respingă o valoare declarată unde sînt „îndoieli
rezonabile” privind veridicitatea sau exactitatea informaţiei
din declaraţie sau documentele aferente. Însă faptul că pre-
ţul declarat este mai mic decît preţul din catalog, în general,
nu ar fi un motiv suficient - de unul singur – de a respinge
valoarea declarată, dat fiind faptul că preţul scăzut ar putea
fi rezultatul unei reduceri sau al schimbărilor condiţiilor de pe
piaţă, sau ar fi cauzat de gradul de uzură şi caracteristicile
32
mijlocului de transport importat, sau de oricare alt factor. Mai
mult decît atît, în baza faptelor sus vizate, substituirea valorii
facturate declarate cu cea indicată în catalog, ar putea fi con-
siderată o folosire a „sistemului de valori minime”, interzis în
baza articolului 7 din Acord.
Drept urmare, pentru organul vamal este necesar să ia în
considerare și anumiți factori determinanți ca starea tehnică,
kilometrajul parcurs, antrenat sau nu la momentul importului
în accident etc.
În acest sens, conform normelor Acordului, procedura de-
terminării valorii în vamă după metoda de rezervă se lasă la
discreția fiecarui membru cu condiția ca aceasta să fie baza-
tă pe mijloace rezonabile compatibile cu principiile şi dispo-
ziţiile generale ale articolului 7 din GATT şi ale Acordului de
punere în aplicare a articolului 7 GATT. Așadar, Serviciul Va-
mal a elaborat proiectul Hotărîrii Guvernului „cu privire la mo-
dificarea şi completarea Regulamentului cu privire la modul
de declarare a valorii în vamă a mărfurilor introduse pe teri-
toriul Republicii Moldova, aprobat prin Hotărîrea Guvernului
nr.600 din 14 mai 2002, în scopul perfecţionării cadrului nor-
mativ, întru ralierea acestuia noilor cerinţe sociale.
Prin urmare, au fost propuse dispoziţii în ceea ce preve-
de evaluarea în vamă a bunurilor foste în folosinţă în baza
art.17 din Lege: „La determinarea valorii în vamă a mijloace-
lor de transport foste în folosință (cu excepția celor prohibite
în sensul art.20 Cod Vamal) prin aplicarea metodei de rezer-
vă, organul vamal va utiliza informaţiile disponibile referitor
la ofertele de pe piaţa externă destinate pentru export (site-
uri specializate sau cataloagele de tip SCHWACKE – ediții
curente). În acest sens, valoarea mărfii identificată pe piaţa
externă se va ajusta în funcţie model, marcă, de starea teh-
nică, gradului de uzură şi anume: anul fabricării, kilometrajul
parcurs, dotarea mijlocului de transport, antrenarea anteri-
oară în accident rutier, inundarea sau orice alte deteriorări la
momentul declarării. Organul vamal va consemna în actul de
control fizic caracteristicile determinante sus vizate.
Totodată, se va lua în considerare nivelul reducerii admisi-
bile (10 la sută) şi a cheltuielilor pentru transport pînă la locul
de introducere pe teritoriul vamal al Republicii Moldova, în
corespundere cu dispoziţiile art.11 alin.(1) lit.a) din Legea cu
privire la tariful vamal.
La determinarea valorii în vamă a utilajelor foste în folosință
(cu excepția celor prohibite în sensul art.20 Cod Vamal) prin
aplicarea metodei de rezervă, organul vamal va evalua marfa
în dependenţă de marcă, model, anul fabricării, gradul uzurii
(starea tehnică), cheltuielile de demontare, ambalare, modul
de transportare.”
Proiectul urmăreşte scopul aducerii în concordanţă a ac-
tului normativ amendat cu prevederile atît ale Acordului de
aplicare a articolului 7 din GATT 1994, cît şi ale normelor sta-
bilite pentru determinarea valorii în vamă a mărfurilor impor-
tate de către Uniunea Europeană.

Evaluarea
mărfurilor introduse
de către persoanele fizice
Modul de introducere şi scoatere a bunurilor de pe terito-
riul Republicii Moldova de către persoanele fizice este stabilit
de prevederile Legii nr.1569-XV din 20.12.2002. În corespun-
de cu dispoziţiile art.11 alin.(9) din legea vizată, valoarea în
vamă a mărfurilor deplasate de persoane fizice se determină
în conformitate cu prevederile Legii nr.1380-XIII din 20 noiem-
brie 1997 cu privire la tariful vamal.
Articolul 5 din Legea nr.1569-XV din 20.12.2002 dispune
anumite reglementări la introducerea bunurilor pe teritoriul
Republicii Moldova:
(1) Persoanele fizice au dreptul:
a) de a introduce pe teritoriul ţării, fără achitarea drepturilor
de import, obiecte de uz personal, precum şi mărfuri men-
ţionate în anexa la prezenta lege;
b) de a introduce pe teritoriul ţării, fără achitarea drepturilor
de import, alte bunuri decît cele indicate la lit. a), a căror
valoare în vamă nu depăşeşte suma de 200 euro şi care
nu sînt destinate activităţii comerciale sau de producţie.
Dacă valoarea în vamă a bunurilor depăşeşte cuantumul
neimpozabil menţionat, drepturile de import se vor per-
cepe reieşind din valoarea bunului în vamă (cuantumul
neimpozabil indicat nu micşorează valoarea impozabilă
a bunului);
c) de a introduce pe teritoriul ţării sau de a primi, prin inter-
mediul trimiterilor poştale internaţionale sau a bagajelor
neînsoţite, bunuri, fără achitarea drepturilor de import, cu
condiţia că acestea nu sînt destinate activităţii comercia-
le sau de producţie, în legătură cu stabilirea la loc de trai
Tema numărului
permanent în Republica Moldova sau cu obţinerea aces-
tor bunuri prin moştenire. Faptul stabilirii pentru trai per-
manent sau obţinerii moştenirii se confirmă prin actele re-
spective. Modul de acordare a înlesnirilor menţionate se
stabileşte de Serviciul Vamal;
d) de a primi, prin intermediul trimiterilor poştale internaţiona-
le, fără achitarea drepturilor de import, bunuri, cu condiţia
că valoarea lor în vamă nu depăşeşte suma de 200 euro şi
nu sînt destinate activităţii comerciale sau de producţie. În
cazul în care valoarea în vamă a mărfurilor depăşeşte li-
mita neimpozabilă de 200 de euro, drepturile de import se
vor calcula pornind de la valoarea mărfurilor în vamă, iar li-
mita neimpozabilă menţionată nu micşorează valoarea im-
pozabilă a acestora;
e) de a introduce pe teritoriul ţării mărfuri care nu sînt pre-
văzute la lit. a) şi lit. b) şi care nu sînt destinate activităţii
comerciale sau de producţie, cu condiţia achitării tuturor
drepturilor de import şi declarării în modul stabilit.
Astfel, la stabilirea nivelului-limită neimpozabil (valoarea
mărfurilor în vamă - 200 euro) colaboratorul vamal va aplica
metodele de determinare a valorii în vamă, prevăzute de Le-
gea cu privire la tariful vamal nr.1380-XIII din 20.11.1997. În
acest sens, la determinarea valorii în vamă a mărfii în baza va-
lorii tranzacţiei cu marfa respectivă ori în baza preţului efectiv
plătit sau de plătit, se va ţine cont de prevederile art.11 alin.1)
lit. a) din Lege, şi anume, în valoarea tranzacţiei se includ
cheltuielile pentru transportul mărfii, în cazul în care nu au fost
incluse anterior în valoarea mărfii.
33
 Tema numărului
Alte dispoziții
relevante
Convertirea valutei
Articolul 9 din Acord dispune anumite norme referitoare la
convertirea valutară:
1. În cazul în care, cînd este necesar să se convertească o
monedă pentru a determina valoarea în vamă, cursul de
schimb utilizat va fi cel oficial publicat de autorităţile com-
petente ale ţării de import respective şi va reflecta cît mai
efectiv posibil, pentru fiecare perioadă acoperită printr-o
astfel de publicare, valoarea curentă a acestei monede în
tranzacţii comerciale, exprimată în moneda ţării de import.
2. Cursul de schimb care se utilizează va fi cel în vigoare în
momentul exportului sau în momentul importului, potrivit
celor prevăzute de fiecare Membru.
Importatorii sînt, în general, obligați să declare valoarea în
vamă în valuta națională a țării de import, chiar dacă la baza
tranzacției vînzărilor putea să fi fost o monedă străină. Acest
fapt impune importatorul să convertească valuta.
În absența unor astfel de norme, o țară ar putea aplica ratele de
schimb fie în scop discriminatorii, fie în cel de protecție. De exem-
plu, s-ar putea impune ca importatorii anumitor mărfuri să utilize-
ze un schimb valutar special (nefavorabil), care ar mări valoarea
în vamă a mărfurilor importate, respectiv şi valoarea drepturilor de
import pe care importatorul trebuie să le plătească, şi invers.
Acordul OMC nu impune utilizarea vreunui curs de schimb
specific sau a unei metode de conversie anumite. Totuşi, Ar-
ticolul 9 din Acord impune trei cerințe obligatorii menite să
promoveze transparența și predictibilitatea. Acestea sînt:
• cursul de schimb utilizat trebuie să fie cel publicat în mod
corespunzător de „autoritățile competente” (aceasta ar
putea fi Banca Centrală, Departamentul Trezoreriei, sau
piețele de schimb);
• schimbul valutar trebuie să reflecte, cît mai eficient posibil,
valoarea curentă a valutei străine din tranzacțiile comerci-
ale în moneda țării de import;
• țara trebuie să aplice pentru toate tranzacţiile de import, fie
rata care este în vigoare la data la care mărfurile au fost ex-
portate, fie cursul de schimb în vigoare la data importului.
Ratele comerciale pentru cursul valutar se schimbă zilnic
(chiar şi cu nesemnificativ), dar impunerea autorităţii vamale și
a importatorilor să urmeze aceste modificări poate condiţiona
dificultăți administrative importante, cum ar fi emiterea noilor
cursuri la toate birourile vamale, sau actualizarea tabelelor în
sistemele de prelucrare a declarațiilor.
Prin urmare, Acordul permite țărilor să adopte o abordare
flexibilă, ca administraţia vamală să poată utiliza rate periodi-
ce în scopul evaluării vamale.
De exemplu, o autoritate vamală ar putea aplica pentru o peri-
oadă îndelungată - pentru o săptămînă sau chiar pentru un trimes-
tru calendaristic - aceeași rată de schimb, neschimbată, pentru o
monedă străină, care este „stabilă” în raport cu moneda națională,
și ar putea utiliza o rată zilnică pentru monedele mai puțin stabile.
Așa cum am menționat, o rată periodică trebuie să reflecte „cît mai
eficient posibil” valoarea curentă a monedei în tranzacțiile comer-
ciale din perioada desemnată și, în toate cazurile, rata și perioada
de aplicare a acesteia trebuie să fie publicate.
34
În acest sens, prevederile pct.8 din Regulamentul privind
modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor introduse pe
teritoriul Republicii Moldova dispun că, pentru evaluarea va-
mală a mărfurilor introduse, se utilizează cursul valutelor in-
ternaţionale valabil la data acceptării declaraţiei vamale. Tot-
odată, în Ordinul Serviciului Vamal nr.346-o din 24 decem-
brie 2009 referitor la aprobarea Normelor tehnice privind im-
primarea, utilizarea şi completarea declaraţiei vamale în deta-
liu este stabilit că la completarea RUBRICII 23 – "CURS DE
SCHIMB" se înscrie cursul oficial de schimb al leului moldove-
nesc faţă de valuta străină indicată în declaraţie, valabil pentru
data înregistrării acesteia.
Drepturile şi obligaţiile de procedură
Acordul impune o cooperare eficientă între importatori și au-
toritatea vamală. Informațiile necesare organului vamal pentru
determinarea valorii în vamă sînt, în mare parte, deținute de
importator: prețurile plătite pentru mărfuri, clauzele contractu-
ale, informațiile privind vînzările anterioare de mărfuri similare
sau identice, costurile de producție din țara străină, sau cos-
turile de revînzare pe piața internă etc. Din acest motiv, Acor-
dul oferă organului vamal dreptul de a pune întrebări și de a
obține informațiile necesare de la importatori. Pe de altă parte,
pentru a asigura corectitudinea și transparența în procesul de
determinare a valorii în vamă și pentru o cooperare bilatera-
lă între autoritățile vamale și importatori - Acordul prevede, de
asemenea, anumite drepturi de procedură şi de protecţie a im-
portatorilor. Aceste drepturi ce trebuie să fie respectate şi pre-
văzute în legislația membrilor OMC sînt, după cum urmează:
Protecția datelor cu caracter confidențial
Articolul 10 din Acord indică că „orice informaţie cu carac-
ter confidenţial oferită în scopul determinării valorii în vamă va
fi tratată de autorităţile în cauză ca fiind strict confidenţială, şi
acestea nu o vor divulga fără permisiunea respectivă a persoa-
nei sau guvernului care o va oferi, în afara cazului cînd aceste
informaţii ar fi necesare în cadrul unor proceduri judiciare”.
Atît organul vamal, cît și alte autorități guvernamentale sînt
obligate să protejeze datele cu caracter confidențial, pe care
le pot primi în scopuri perceperii drepturilor de import, fie de la
importator, fie de la alte persoane, sau guverne. Aceste autori-
tăţi pot dezvălui aceste informații doar în cadrul unei proceduri
judiciare sau, dacă au permisiunea de rigoare a persoanei sau
guvernului care le-a oferit.
Care sînt datele cu caracter confidențial care trebuie să fie
protejate strict de către organul vamal și alte autorităţi? Acor-
dul stabilește două standarde generale:
1. Date cu caracter confidențial
2. Date care sînt oferite cu titlu confidențial.
Interpretarea acestor standarde în cazuri concrete este lăsată
pe seama Membrilor OMC. În general vorbind, datele „cu carac-
ter” confidențial ar putea include: prețurile importatorului, identita-
tea furnizorilor săi, anumite clauze contractuale, sau alte astfel de
informații financiare sau comerciale pe care acesta de obicei nu
le-ar divulga, în mod public, deoarece i-ar dăuna activităţii sale.

În acest sens, normele Acordului sînt transpuse în legislația
națională în art.8 alin.(4) din Lege: „Informaţia prezentată de
declarant la anunţarea valorii în vamă a mărfii constituie se-
cret comercial, poate fi utilizată de autoritatea vamală exclusiv
în scopuri vamale şi nu poate fi transmisă terţelor, cu excepţia
cazurilor prevăzute de legislaţie. Pentru divulgarea informaţiei
ce constituie secret comercial, autoritatea vamală poartă răs-
pundere în conformitate cu legislaţia.”
Dreptul la apel
Dreptul la apel este prevăzut la articolul 11 din Acord:
1. Legislaţia fiecărui Membru OMC trebuie să prevadă un
drept de apel fără penalitate referitor la orice determinare a
valorii în vamă, pentru importator sau orice altă persoană
obligată să plătească obligaţiile vamale datorate.
2. Un prim drept de apel, fără penalitate, poate fi înaintat în
faţa administraţiilor vamale sau unui organ independent, dar
legislaţia fiecărui Membru va trebui să prevadă un drept de
apel, fără penalitate, în faţa unei instanţe judiciare.
3. Cererea prealabilă se va prezenta organului vamal respon-
sabil de perfectarea tranzacţiei şi/sau administraţiei vamale
centrale, cu stabilirea motivelor de apel. Importatorilor - sau
oricărei alte persoane responsabile de plata obligaţiei va-
male (cum ar fi garanție privind obligaţiunile importatorului)
- trebuie să i se acorde un drept de apel la deciziile nefavo-
rabile privind determinarea valorii în vamă în faţa unei auto-
rităţi judiciare, precum și de a primi o decizie în scris.
Membrii OMC pot solicita ca importatorii să facă inițial un
apel la organul vamal (de exemplu, la sediul autorităților vama-
le împotriva unei decizii luate de un birou vamal) sau la un alt
organ independent, cum ar fi un tribunal administrativ.
Dreptul la apel trebuie să fie acordat fără penalitate, adi-
că un importator nu ar trebui să fie descurajat să își exercite
dreptul la cale de atac, prin amenințarea acestuia cu o amen-
dă sau o sancțiune.
Astfel, subliniem că legislaţia naţională în domeniu este
conformată la normele Acordului şi cerinţele drepturile despre
care s-au menţionat mai sus sînt transpuse la art.7 alin.(4) şi
alin.(5) şi art.8 alin.(7) din Lege:
„(4) În cazul în care nu este de acord cu decizia autorităţii va-
male referitoare la valoarea în vamă a mărfii, declarantul
poate ataca această decizie în modul stabilit de legislaţie
atît în faţa autorităţii vamale, cît şi în faţa instanţei de jude-
cată, fără penalizare.
(5) Cheltuielile suplimentare aferente precizării valorii în
vamă a mărfii sau prezentării unor informaţii suplimen-
Tema numărului
tare referitoare la ea sînt acoperite de declarant, în ca-
zul cînd autorităţile vamale depistează neautenticitatea
datelor anunţate în declaraţie. Cheltuielile ce ţin de efec-
tuarea, la insistenţa autorităţii vamale, a controlului supli-
mentar, în cazul cînd rezultatele acestuia confirmă infor-
maţia iniţială prezentată de declarant, sînt acoperite de
către autoritatea vamală.
(7) În sensul articolelor 7 şi 8 din prezenta lege, expresia „fără
penalizare” înseamnă că declarantul nu va fi pasibil de
amendă sau de o altă formă de penalitate pentru acţiunile
de contestaţie.”
Dreptul la explicaţie
Dreptul importatorului de a primi o explicație de la organul
vamal cu privire la modul în care valoarea în vamă a fost de-
terminată este strîns legat de dreptul la apel. Pentru a face un
recurs efectiv împotriva unei decizii a organului vamal (sau
pentru a decide dacă merită să facă un recurs), importatoru-
lui trebuie să i se aducă la cunoştinţă motivele pentru care s-a
luat decizia în cauză. Este necesară o explicație scrisă de or-
ganul vamal, în cazul în care importatorul solicită acest fapt.
Dacă valoarea în vamă se bazează pe valoarea tranzacției pe
care importatorul însuși a declarat-o, în mod normal, nu ar mai
fi cazul la nici o explicație. Explicația este importantă, totuşi,
atunci cînd organul vamal respinge prețul declarat și determi-
nă valoarea mărfurilor importate aplicînd o metodă alternativă.
În aceste cazuri, baza pentru determinarea valorii în vamă sau
informaţiile pe care organul vamal le ia în consideraţie, pot să
nu fie evidente pentru importator.
Acest principiu este prevăzut în articolului 16 din Acord şi
este reformulat, într-un mod mai special, şi în alte articole ale
Acordului cu privire la utilizarea metodelor alternative de de-
terminare a valorii în vamă. În special, Articolul l alineatul (2)
litera (a) (metoda valorii tranzacției) solicită autorităților vama-
le, ca să comunice motivele pentru care consideră că un preţ
declarat de o parte afiliată ar trebui să fie respins atunci cînd
constată că prețul a fost influențat de relație dintre părţi.
În mod similar, în cazurile unde organul vamal a aplicat me-
toda de rezervă de determinare a valorii în vamă, articolul 7
alineatul (3) din Acord prevede că importatorul are dreptul să
solicite o explicație scrisă în privinţa metodei utilizate pentru
determinarea valorii în vamă a mărfii. În cele din urmă, dacă
vama utilizează alte informații decît cele oferite de producător
pentru a determina o valoare calculată, o Notă Interpretativă
la articolul 6 din Acord prevede că organul vamal, la cerere, va
informa importatorul despre sursa de informaţii și măsura în
care aceste informaţii au fost utilizate.
35
 Tema numărului
Acest drept al declarantului de a primi o explicaţie, în cazul
în care este aplicată o altă metodă de determinare a valorii în
vamă decît cea de tranzacţie, este expres stipulat atît la art.8,
art.11 şi art.17 din Lege cît şi în pct.19 din Regulament:
Art.8 din Lege:
”(5) În cazul în care persoana cu funcţii de răspundere a au-
torităţii vamale adoptă decizia privind imposibilitatea de a
accepta valoarea în vamă a mărfii anunţate de declarant,
autoritatea vamală, la cererea declarantului, îl înştiinţează
în scris despre motivele neacceptării valorii date, oferindu-
i acestuia sau oricărei alte persoane responsabile de plata
taxelor vamale şi altor impozite posibilitatea de a declara
recurs fără penalizare.
(6) După adoptarea deciziei definitive privind imposibilitatea
de a accepta valoarea în vamă a mărfii anunţate de decla-
rant, autoritatea vamală, la cererea în scris a declarantu-
lui, este obligată, în termen de o lună, să-i expună în scris
motivele neacceptării valorii în vamă a mărfii anunţate de
el drept bază la calcularea taxei vamale.”
Art.11 alin.(5) din Lege: „Dacă, ţinînd cont de informaţiile fur-
nizate de declarant sau obţinute din alte surse, autoritatea va-
mală are motive să considere că interdependenţa a influenţat
preţul, ea comunică motivele sale declarantului, dîndu-i aces-
tuia posibilitatea de a argumenta valoarea tranzacţiei. La soli-
citarea declarantului, motivele se comunică în scris”.
Art.17 alin.(2) din Lege: (2) La cererea sa, declarantul va fi
informat în scris asupra valorii în vamă a mărfii, determinate
conform prevederilor prezentului articol, şi asupra metodei uti-
lizate la determinare.
Dreptul la o explicație se regăseşte şi în dispoziţiile pct.19
din Regulament: „potrivit art.8 alin.(6) din Legea cu privire
la tariful vamal, declarantul este în drept să solicite în scris
organului vamal explicarea motivelor neacceptării valorii în
vamă.”
Dar, totodată, este menţionat şi faptul că ”Demersul decla-
rantului către organul vamal cu referire la dezacordul evaluării
în vamă a mărfurilor sau contestarea deciziei adoptate de au-
toritatea vamală nu scuteşte declarantul de modificarea decla-
raţiei vamale şi achitarea drepturilor de import recalculate din
valoarea în vamă modificată.
În cazul în care declarantul nu achită drepturile de import
recalculate, în termenul stabilit de art.199 din Codul vamal,
acesta poartă răspundere potrivit legislaţiei în vigoare.”
Publicarea legilor şi deciziilor
Articolul 12 din Acord prevede ca Membrii OMC să publi-
ce legile, reglementările, deciziile judiciare şi administrative de
aplicare generală a Acordului în ţara de import respectivă con-
form Articolului X al GATT 1994.
Articolul 10 al GATT este garanţia unei transparențe gene-
rale și a unui proces echitabil de aplicare al GATT. În esență,
prevede ca fiecare membru al OMC:
1. să publice actele legislative ce reglementează activitatea
economică externă, regulamentele, hotărîrile și acordu-
rile “ într-o asemenea manieră promptă, încît să permită
guvernelor și operatorilor economici să ia cunoștință cu
acestea";
2. să se abțină de la executarea măsurilor de aplicare gene-
rală, înainte de publicarea acestora și
3. să asigure respectarea legilor, regulamentelor, hotărîrilor și
acordurilor sus-menționate, într-un mod uniform, imparțial
și rezonabil.
Obligaţia de a publica cadrul legislativ şi normativ, prevăzu-
tă la articolul 12 din Acord (și Articolul 10 din GATT) se extin-
de numai asupra măsurilor comerciale de "aplicare genera-
lă", spre deosebire de măsurile aplicate în tranzacţii specifice,
cum ar fi o decizie administrativă sau o hotărîre judecătoreas-
că privind o expediere specifică sau destinată unei companii
36
anumite. Mai mult decît atît, Statelor Membre li se permite să
rețină publicarea deciziilor și a altor măsuri legale în cazul ne-
cesităţii de a proteja informaţiile confidenţiale.
Dreptul la eliberarea mărfurilor în temeiul garanției
Articolul 13 din Acord dispune că, în cazul în care, în tim-
pul determinării valorii în vamă a mărfurilor importate, este
necesară amînarea determinării definitive a valorii în vamă,
importatorul mărfurilor va putea totuşi să le ridice din vamă,
cu condiţia de a oferi o garanţie suficientă sub forma unei ca-
uţiuni, unui depozit sau a unui alt instrument corespunzător,
acoperind achitarea taxelor vamale pentru plata cărora măr-
furile ar putea fi pasibile, în cele din urmă. Legislaţia fiecă-
rui Membru trebuie să conţină prevederi aplicabile în aceste
circumstanţe.
În cazul în care organul vamal contestă valoarea declarată
de importator, importatorul este obligat să prezinte documen-
taţia referitoare la tranzacția în cauză, care poate să fie sau
să nu fie la moment la dispoziţia importatorului. Soluţionarea
acestor situaţii poate implica probleme complexe și poate amî-
na vămuirea mărfurilor.
În aceste circumstanțe sau în circumstanţele de altă natură,
cînd importatorul nu poate confirma documentar valoarea de-
clarată la momentul importului, Acordul oferă importatorilor un
drept procedural important, şi anume: de a ridica totuşi măr-
furile din vamă, cu condiţia de a furniza, o garanţie suficientă
(sub forma unei cauţiuni, unui depozit în numerar etc.), pentru
a acoperi obligaţia vamală, care poate apărea. În lipsa acestei
cerinţe, mărfurile ar putea fi reținute de către autoritățile va-
male la frontieră, crescînd astfel, de exemplu, taxele pentru
staţionare şi punîndu-l pe importator în situaţia de a livra bu-
nurile clientului său cu întîrziere, pînă cînd dificultăţile legate
de determinarea valorii în vamă vor fi soluţionate.
Dreptul declarantului de a ridica mărfurile din vamă în
schimbul unei garanţii este stipulat la art.7 din Lege care
prevede că:
(3) În cazul în care autoritatea vamală dispune amînarea de-
terminării definitive a valorii în vamă, declarantul are dreptul
să ridice marfa din vamă cu condiţia depunerii unei garan-
ţii suficiente, care să acopere încasarea drepturilor de import
corespunzătoare mărfii în cauză. Procedura de amînare a de-
terminării definitive a valorii în vamă a mărfii este stabilită de
Serviciul Vamal.
Garanţia suficientă este oferită printr-un depozit bănesc sau o
scrisoare de garanţie emisă de o bancă agreată de autoritatea
vamală (garanţie bancară), sau ca garanție a brokerului vamal.
În sensul prezentului articol, garanţia suficientă reprezintă
diferenţa dintre drepturile de import calculate pe baza valorii în
vamă a mărfii, determinată de autoritatea vamală cu titlu provi-
zoriu, şi drepturile de import calculate pe baza valorii în vamă
declarate de declarant.”
„(31) În situaţia în care s-a procedat la amînarea determinării
definitive a valorii în vamă a mărfii, drepturile de import calcu-
late pe baza valorii anunţate de declarant se transferă în bu-
getul de stat, garanţia suficientă oferită printr-un depozit bă-
nesc se transferă în contul trezorerial de garanții, iar garanţia
bancară sau garanţia brokerului vamal se va perfecta în biro-
ul vamal în care se efectuează formalităţile vamale de import
înainte de acordarea liberului de vamă.
(32) În cazul în care, în termen de 30 de zile calendaristice
de la ridicarea mărfii, declarantul nu prezintă documente con-
cludente privind confirmarea valorii în vamă a acesteia, auto-
ritatea vamală procedează la executarea garanţiei, iar opera-
ţiunea de plasare a mărfurilor sub regim vamal se consideră
a fi încheiată.
(33) Atunci cînd, în timpul efectuării formalităţilor vamale de
import, se constată că valoarea în vamă nu poate fi determina-
tă prin aplicarea art.11, chiar dacă s-ar proceda la amînarea de-

terminării definitive a valorii în vamă, autoritatea vamală aplică
prevederile art.12–17 în ordinea stabilită de prezenta lege, va-
loarea în vamă determinată astfel avînd caracter definitiv.”
Dreptul de a verifica veridicitatea sau exactitatea
Prevederile articolul 17 din Acord dispun că nici o prevede-
re a Acordului nu va fi interpretată ca limitînd sau constrîngînd
drepturile unei autorităţi vamale de a verifica veridicitatea sau
exactitatea oricăror afirmaţii, documente sau declaraţii pre-
zentate în scopul determinării valorii în vamă.
În temeiul Acordului, valoarea tranzacției „prețul efectiv
plătit sau de plătit” este elementul fundamental pentru de-
terminarea valorii în vamă. În cazul în care un importator, fie
din neatenţie, dintr-o eroare din neglijență sau fraudă, decla-
ră un preț în vamă, care nu este „preţul efectiv plătit sau de
plătit”, Acordul nu obligă autoritatea vamală să-l accepte. În
plus, articolul 17 din Acord confirmă drepturile autorităților
vamale de a cerceta sau investiga veridicitatea sau exactita-
tea valorii în vamă declarate sau a documentelor justificative
prezentate de importator.
Acest drept de control de care dispun autorităţile vamale
este reiterat în Anexa III, paragraful 6 din Acord, care prevede:
„Articolul 17 admite faptul că, potrivit prevederilor Acordu-
lui, administrațiile vamale ar putea iniţia anumite investigaţii
privind veridicitatea sau exactitatea oricărei afirmații, docu-
ment sau declarații prezentate în scopul determinării valorii în
vamă. Acest articol aprobă astfel de investigaţii, care se efec-
tuează, de exemplu, în vederea verificării dacă elementele va-
lorii declarate sau prezentate la vamă, în legătură cu determi-
narea valorii în vamă, sînt complete și corecte.”
Decizia adoptată de Comitetul privind Determinarea Valorii
în Vamă despre cazurile în care autorităţile vamale au motive
de a pune la îndoială veridicitatea sau exactitatea valorii de-
clarate clarifică problema cine probează valoarea declarată.
Această decizie pune pe seama importatorului responsabili-
tatea privind oferirea informaţiei sau documentaţiei necesare
pentru a demonstra că preţul declarat reprezintă suma tota-
lă efectiv plătită sau de plătit în cazul în care organul vamal
are "dubii" în privinţa veridicităţii sau exactităţii declaraţiei de
determinare a valorii în vamă sau documentelor justificative.
În cazul în care organul vamal are „motive să pună la îndo-
ială” veridicitatea sau exactitatea unei declarații sau a docu-
mentelor justificative:
• Aceasta poate solicita importatorului informații şi docu-
mente suplimentare;
• În baza informaţiilor primite (dacă este cazul) organul va-
mal poate respinge valoarea tranzacției, dacă această va-
loare încă mai prezintă dubii.
Însă organul vamal:
• trebuie să informeze importatorul cu privire la motivele
pentru care are îndoieli, în scris dacă se solicită;
• trebuie să acorde importatorului o posibilitate oportună de răspuns;
• trebuie să informeze, în scris, importatorul privind decizia
finală la cerința acestuia.
Textul integral al Deciziei este inclus în Anexa 6.
În ce cazuri se constată suficiente „motive pentru îndoială”,
care justifică dreptul organului vamal de a solicita importatoru-
lui să furnizeze informații suplimentare? Atunci cînd „motivele de
îndoială” sînt evidente: fie prin neconcordanţele, fie prin neregu-
lile din documentele prezentate pentru vămuirea mărfurilor. Dar
din păcate de multe ori frauda nu este întotdeauna transparentă.
Deci, în acest sens este binevenit ca organul vamal să se ba-
zeze pe analiza riscului pentru a determina care importatori și
tranzacții ar trebui să fie examinate și gradul de examinare a
acestora. „Motivele de îndoială” pot fi considerate un fel de "pro-
fil de risc", identificat de organul vamal, cu ajutorul principiilor de
evaluare a riscurilor, ca prezentînd un risc ridicat de eroare sau
fraudă de evaluare. Dacă unei tranzacţii de import îi corespun-
Tema numărului
de un astfel de profil de risc, organul vamal - aplicînd Decizia
Ministerială de la Runda din Uruguay - ar putea impune impor-
tatorul să ofere informaţii sau documente suplimentare pentru a
sprijini valoarea declarată care este suspectă.
Un „motiv pentru punerea la îndoială” a veridicităţii sau
exactităţii declaraţiei importatorului ar putea fi susținută de
o constatare a unei discrepanţe între valoarea declarată
și prețurile anterior acceptate pentru aceleași produse. În
acest scop, precum și pentru a sprijini determinarea valorii
în vamă, în general, atunci cînd determinarea valorii mărfu-
rilor „identice” sau „similare” este o problemă, ar fi salutabi-
lă crearea de către autoritatea vamală a unor baze de date
ale evaluării. Aceste baze de date stochează valori accep-
tate anterior în vamă și detalii legate de tranzacție, și poate
include, de asemenea, informaţii referitoare la preț din alte
surse, cum ar fi: cataloagele de prețuri, rezultatele contro-
lului de audit post-vămuire sau informaţii privind prețurile de
la companiile ce se ocupă cu controlul mărfii înainte de ex-
pedierea acesteia. Avînd acces la baza de date, colaborato-
rii vamali pot mai rapid și cu precizie să verifice declarațiile
suspecte sau să obţină valorile necesare pentru aplicarea
art.12 sau art.13 din Lege.
În ceea ce privește utilizarea în vamă a prețurilor anterior sta-
bilite ca bază pentru găsirea „motivelor pentru punerea la îndo-
ială” a unui preț declarat, ghidul Comitetului Tehnic precizează
că o diferență dintre prețul declarat și prețurile istorice pentru
aceleași mărfuri nu este, în sine, un indicator fiabil al unui po-
tenţial risc în ceea ce privește veridicitatea sau exactitatea va-
lorii declarate (cu excepția cazului cînd este o discrepanță în
mod anormal foarte mare). Acest lucru se datorează faptului că
diferențele de prețuri, inclusiv scăderile substanţiale, sînt o par-
te a comerțului internațional. Cu toate acestea, diferențele de
prețuri pot fi aplicate, dacă există şi alți factori de risc, pentru a
viza expedierile de import pentru control.
Colaboratorii vamali sînt în drept:
• (în general) să controleze tranzacțiile în baza diferențelor
cu baza de date a evaluării numai dacă sînt prezenți şi alți fac-
tori de risc;
• să utilizeze baza de date pentru a efectua o verificare prin
comparaţie în scopul de a viza declarațiile de import specifice
pentru control.
Colaboratorii vamali nu ar trebui:
• să respingă valorile declarate în vamă bazîndu-se doar pe
diferențele de valoare (valorile) din bazele de date;
• să utilizeze prețurile din baza de date ca un mecanism
pentru a stabili valorile minime;
• să ignore cerințele articolului 13 din Acord (în privinţa eli-
berării mărfurilor importate în temeiul garanției), în schim-
bul utilizării bazei de date a determinării valorii în vamă.
În continuare descriem un caz de utilizare a bazei de date
a determinării valorii în vamă şi concluzia Comitetului Tehnic
în acest sens:
STUDIU DE CAZ:
Utilizarea bazelor de date a determinării valorii în vamă
O ţară din Asia a raportat utilizarea următoarei metode de
determinare a valorii în vamă.
Colaboratorii vamali verifică prețul declarat de importa-
tor cu ajutorul bazei de date a determinării valorii în vamă.
Dacă prețul declarat este substanţial mai mic decît prețul me-
diu pentru mărfurile importate anterior la același cod de cla-
sificare tarifară, colaboratorii vamali pot solicita importatoru-
lui documente sau informații suplimentare pentru a confirma
prețul declarat. Pînă la stabilirea evaluării finale, organul vama
va permite eliberarea condițională a mărfurilor, cu condiția că
declarantul depune o garanție care echivalează drepturile de
import estimate în baza prețului mediu din baza de date a de-
terminării valorii în vamă.
37
 Tema numărului
Dacă importatorul nu este în măsură să facă faţă cerinţei
impuse de organul vamal şi anume să prezinte documente
sau informații care justifică valoarea declarată în termen de
șaizeci de zile, vama va respinge prețul declarat și, invocînd
Articolul 7 din Acord, ca bază a determinării valorii în vamă,
va încasa taxele vamale și impozitele din suma depozitului
sau garanţiei lăsate pentru eliberarea condițională a mărfuri-
lor (adică, bazîndu-se pe valoarea medie pentru bunuri oferită
de baza de date a determinării valorii în vamă).
Întrebare: O asemenea utilizare a prețurilor din bazele de
date ale determinării valorii în vamă pentru a determina valoa-
rea în vamă este în concordanță cu principiile Acordului?
Concluzie: Dacă vama are motive să pună la îndoială ve-
ridicitatea sau exactitatea declarației importatorului, iar im-
portatorul nu reușește să răspundă solicitărilor în privinţa
oferirii informațiilor necesare pentru a înlătura aceste îndo-
ieli, organul vamal poate respinge utilizarea metodei valo-
rii tranzacției, aplicînd dispoziţia Deciziei privind cazurile în
care administrațiile vamale au motive de a pune la îndoială
veridicitatea sau exactitatea valorii declarate. Cu toate aces-
tea, conform Acordului, organul vamal trebuie să încerce să
determine valoarea în vamă a mărfurilor importate prin apli-
carea celorlalte metode de determinare a valorii în vamă în
ordine succesivă.
În acest studiu de caz, se pare că vama - de regulă – urmea-
ză direct prevederile Articolului 7 (metoda de rezervă), atunci
cînd importatorul nu răspunde la cererile de a oferi informațiile
şi documentele justificative, fără a ține seama de aplicarea va-
lorii tranzacției pentru mărfurile identice sau similare, sau me-
toda valorii deductive sau metoda valorii calculate.
Mai mult decît atît, substituirea prețului istoric/anterior
mediu din baza de date pentru mărfurile care se încadrează
în același categorie tarifară ca şi importul în cauză, ar putea
fi considerată o valoare "arbitrară" interzisă în temeiul Arti-
colului 7. O categorie tarifară poate include o gamă mai lar-
gă de produse decît ar fi considerate identice sau similare în
temeiul Acordului. De exemplu, categoria tarifară a „brichetei
de buzunar” ar include atît brichetele de unică folosință din
plastic importate, cît și brichetele reutilizabile aurite impor-
tate, acestea nu ar fi considerate identice sau similare așa
cum acești termeni sînt definiți în scopurile Acordului privind
Determinarea Valorii în Vamă. În consecință, un preț mediu,
calculat în baza mărfurilor ce cad sub incidenţa aceleiaşi ca-
tegorii tarifare, ar putea fi considerat arbitrar.
Chiar dacă baza de date cuprinde bunuri identice sau si-
milare în sensul Acordului, înlocuirea prețului declarat cu o
valoare medie din această bază de date este inoportună.
În temeiul articolului 2 și al articolului 3 din Acord, acolo
unde este găsită mai mult decît o valoare a tranzacției pen-
tru mărfurile identice sau similare „cea mai mică valoare de
acest fel va fi utilizată pentru a determina valoarea în vamă
a mărfurilor importate”. Este relevant de notat aici faptul că,
atunci cînd Acordul a fost negociat pentru prima dată în tim-
pul Rundei de la Tokyo, au fost înaintate propuneri de a se
permite utilizarea unei valori medii, în cazul în care se con-
stată două sau mai multe tranzacții de mărfuri identice sau
similare în baza de date; însă aceste propuneri nu au fost
acceptate.
Dacă baza de date a evaluării cuprinde prețurile bunurilor identi-
ce sau similare, atunci prioritar se va selecta o valoare a tranzacției
anterioare, decît o valoare medie a tranzacţiilor anterioare.”
Dispoziţii pentru determinarea valorii în vamă a mărfu-
rilor introduse în cadrul unui contract de leasing/arendă
Potrivit art.5 pct.18) şi pct.19) din Codul fiscal şi art.4 din Le-
gea cu privire la leasing nr.59-XVI din 28.04.2005:
Contract de leasing financiar este orice contract de leasing
care îndeplineşte, cel puţin, una din următoarele condiţii:
38
a) riscurile şi beneficiile aferente dreptului de proprietate asu-
pra bunului care face obiectul leasingului să fie transferate
locatarului la momentul încheierii contractului de leasing;
b) suma ratelor de leasing să reprezinte cel puţin 90% din va-
loarea de intrare a bunului dat în leasing;
c) contractul de leasing să prevadă expres transferul către
locatar, la momentul expirării contractului, al dreptului de
proprietate asupra bunului care face obiectul leasingului;
d) perioada de leasing să depăşească 75% din durata de
funcţionare utilă a bunului care face obiectul leasingului.
Din punct de vedere fiscal, în cazul leasingului financiar, lo-
catarul este tratat ca proprietar al bunurilor primite în leasing.
Contract de leasing operaţional – orice contract de leasing care nu
îndeplineşte nici una din condiţiile contractului de leasing financiar.
Actualmente, potrivit prevederilor art.73 alin.(2) Cod Vamal şi
pct.23 din Regulament, în cazul punerii în liberă circulaţie a unui
obiect al leasingului ca urmare a realizării de către locatar a op-
ţiunii de procurare a acestui bun la expirarea contractului de lea-
sing şi achitării integrale a plăţilor de leasing, baza de calcul al
drepturilor de import o va constitui valoarea lui reziduală, dar nu
mai puţin de 70% din valoarea de intrare a bunului dat în leasing,
în cazul leasingului financiar, şi, respectiv, valoarea de transfer a
proprietăţii, în cazul leasingului operaţional, convenite de părţi.
În cazul rezilierii contractului de leasing pînă la expirarea aces-
tuia, baza de calcul al drepturilor de import o va constitui valoarea
reziduală a obiectului leasingului, dar nu mai puţin de 70% din va-
loarea de intrare a bunului dat în leasing, în cazul leasingului finan-
ciar, şi, respectiv, valoarea de transfer a proprietăţii, în cazul lea-
singului operaţional, convenite de părţi (art.73 alin.(2) Cod Vamal).
Plata dobînzilor, în corespundere cu ordonanţa de plată a
vînzătorului la cumpărarea mărfii, nu se va considera drept
parte a valorii în vamă dacă:
a) plata dobînzilor reprezintă ceva diferit de preţul mărfii
efectiv plătit sau de plătit;
b) ordonanţa de plată a fost emisă în scris;
c) în caz de necesitate, cumpărătorul poate demonstra că
această marfă este, de fapt, vîndută la preţul declarat efectiv
plătit sau de plătit şi ratele dobînzii declarate nu depăşesc ni-
velul mediu procentului valorii unor astfel de tranzacţii.
Această procedură se va aplica indiferent de faptul cine a
efectuat finanţarea: un vînzător, o bancă sau altă persoană fi-
zică sau juridică, precum şi în cazul cînd marfa este evaluată
printr-o metodă, alta decît cea a valorii tranzacţiei.
La introducerea mărfurilor în baza contractelor de arendă și leasing inter-
naţional fără trecerea dreptului de proprietate către locatar, calculul valorii în
vamă poate fi efectuat potrivit exemplului următor.*
Condiţiile tranzacţiei
1. Firma I din țara X, ce activează în domeniul alimentaţiei publice, a înche-
iat contract de durată medie cu compania naţională aeriană privind livrarea
hranei gata ambalate în pachete speciale, destinate pentru pasagerii acestei
companii aeriene.
2. Avînd în vedere durata contractului, înfăptuind analiza pieii şi, reieşind din
calculul prealabil a cheltuielilor, firma I a hotărît să ia în leasing (arendă) utilaj
pentru ambalare şi a încheiat contract de leasing cu firma A din țara U. Potrivit
condiţiilor firmei I firma de leasing A procură utilaj de la producătorul autohton
firma B din țara U din contul său (condiţiile de livrare potrivit contractului de
leasing este EXW). Preţul achitat de firma A producătorului B reprezintă preţul
mărfurilor pe piaţa internă a ţării U.
3. La perfectarea vamală firma I prezintă organului vamal contractul de lea-
sing/arendă.
4. Condiţiile contractului de leasing (arendă) sînt următoarele:
a) toate cheltuielile privind livrarea utilajului le suportă locatarul (firma I);
b) locatarul trebuie să asigure utilajul pentru toată perioada leasing-ului(/
arendei)din momentul livrării la condiţia EXW pînă la întoarcerea acestui
utilaj înapoi firmei A;
c) toate încasările, taxele şi impozitele, pasibile de plată în legătură cu lea-
sing-ul (arenda) şi importul, sînt achitate de locatar (firma I);
d) perioada leasing-ului 36 de luni însă poate fi prelungită pînă la expirarea
duratei de funcţionare utilă** a utilajului.
--------
* Exemplul se bazează pe materialele publicate în documentele oficiale ale Organizaţiei
Mondiale a Vămilor
** Durata de funcţionare utilă se stabileşte în conformitate cu condiţiile tehnice sau reco-
mandările întreprinderii producătoare.

e) plata lunară pentru leasing (arendă) alcătuieşte 5300 u.c., iar în cazul pre-
lungirii plăţile scad cu 15% în lună.
f) în contractul de leasing (arenda) sînt indicate datele necesare pentru sco-
puri vamale (cantitatea, asortimentul, calitatea, ambalajul, condiţiile de li-
vrare, plata de leasing (arendă) pasibilă de plată, valuta preţului, valuta
achitării, cît şi condiţiile de plată a mărfii, legate de acordarea prelungi-
rii termenului de plată sau eşalonării acesteia, adică mărimea procentu-
lui încasat de la locatar, termenii de achitare a plăţilor de leasing (arendă)
şi procentelor, documentele în baza cărora se va înfăptui achitarea etc.);
5. Suplimentar la contractul de leasing (arendă) organului vamal se prezintă
următoarele documente:
- documentele, ce confirmă, că locatorul (persoana care dă în leasing (aren-
dă) utilajul este filiala (întreprindere-fiică) băncii;
- copia invoice-lui, unde este indicat preţul utilajului, achitat de către locator
producătorului B.
Determinarea valorii în vamă
6. În legătură cu faptul că aceasta este prima introducere în țara de import X
a unui astfel de utilaj, este clar că metodele de determinare a valorii în vamă în
baza valorii tranzacţiei cu mărfuri identice sau similare, prevăzute în art.12,13
şi 14 din Lege, pentru evaluarea vamală a utilajului respectiv sînt inaplicabile.
De asemenea, se exclude posibilitatea folosirii la evaluarea vamală a metode-
lor de deducere şi de calcul prevăzut de art.15 şi art.16 din Lege, deoarece lip-
sesc toate datele necesare pentru aplicarea lor corectă. Prin urmare, în acest
caz valoarea în vamă poate fi determinată în limitele metodei de rezervă, pre-
văzută de art.17 al Legii.
7. În limitele metodei 6 în cazul examinat valoarea în vamă poate fi determi-
nată în baza plăţilor de leasing (arendă), recalculată pentru întreaga durată de
funcţionare utilă a utilajului. Potrivit datelor documentaţiei tehnice, această pe-
rioadă este de 60 de luni.
8. Plăţile lunare de leasing (arendă) alcătuiesc 5300 u.c. pentru 36 de luni şi
4505 u.c. pentru 24 de luni rămase (deoarece conform condiţiilor contractelor
de leasing în caz de prelungire a termenului de arendă plăţile scad cu 15 % în
lună). Plata pentru credit în mărime de 9% anual, inclusă în aceste sume, poa-
te fi dedusă, deoarece cerinţele ce in de confirmarea documentară a datelor
anunţate au fost îndeplinite.
9. Pentru a calcula valoarea în vamă în baza plăţilor de leasing (arendă) (cu
deducerea procentelor pentru credit), este necesar de înfăptuit un calcul con-
form formulelor de mai jos, unde sînt utilizate următoarele semne:
R1 – plăţile lunare de leasing (arendă) pentru durata de funcţionare
utilă de bază (36 de luni);
R2 – lăţile lunare de leasing (arendă) pentru durata de funcţionare
utilă rămasă
(24 de luni);
i - mărimea procentului pentru credit pe lună, calculul căreia
se înfăptuieşte în felul următor:
mărimea anuală a procentului pentru credit / 100%
i=
12 luni
Avînd în vedere că în cazul dat mărimea anuală a procentului pentru credit
este egală cu 9 %
9 % / 100 %
i = -------------------- = 0,0075
12
Q - coeficient ( 1+ i );
N - de cîte ori se înfăptuieşte plata plăţilor de arendă (leasing);
Deducerea procentelor pentru credit din suma plăţilor pentru perioada de
bază a contractului se calculează după formula:
R1 (QN - 1)
--------------------
QN ( Q - 1)
Reieşind din datele de care dispunem, vom înfăptui următorul calcul:
5300 (1,007536 -1) 5300 (1,3086 - 1) 5300 x 0,3086 1635,58
--------------------- = -------------------- = ------------------ = -------- = 166896 u.c.
1,007536(1,0075 –1) 1,3086 (1,0075 - 1) 1,3086 x 0,0075 0,0098
Deducerea procentelor pentru credit din suma plăţilor pentru leasing (aren-
dă) pentru durata de funcţionare utilă rămasă (24 de luni):
R2 (QN - 1)
------------------
QN (Q - 1)
Reieşind din datele disponibile, vom efectua următorul calcul:
4505 (1,007524 - 1) 4505(1,1964 - 1) 4505 x 0,1964 884,782
--------------------- = -------------------- = ------------------- = ---------- = 98638 u.c
1,0075 (1,0075 -1) 1,1964 (1,0075-1) 1,1964 x 0,0075
24
0,00897
Tema numărului
10. În exemplul analizat suma totală a plăţilor de leasing (arendă) cu de-
ducerea procentelor pentru credit pentru toată durata de funcţionare utilă (60
luni) calculată în modul indicat mai sus va constitui 265534 u.c.( 166896 u. c.+
98638 u.c.). În baza acestei mărimi poate fi determinată valoarea în vamă a
obiectului examinat de leasing (arendă) cu includerea cheltuielilor prevăzute la
alin.(1) art.11 din Lege. În special, în cazul nostru, a cheltuielilor privind livrarea
mărfii pînă la locul de introducere.
Dispoziţii pentru determinarea valorii în vamă
a mărfurilor plasate în regim vamal suspensiv
Dispoziţiile pct.23 din Regulament prevăd că, în cazul în
care mărfurile sînt plasate în regimuri vamale suspensive, pre-
cum şi în zone economice libere, valoarea în vamă a mărfu-
rilor în cauză, la momentul încheierii acestora prin plasarea
în altă destinaţie vamală, nu va fi mai mică decît valoarea în
vamă a mărfurilor, declarată în regimul vamal iniţial.
Dispoziţii cu privire la mărfurile importate ca mostre
prezentate în Compendiul de texte ale Comitetului Codului Vamal
(secţiunea evaluare în vamă)
publicate în documentele oficiale ale OMV
„Mostre de mărfuri” înseamnă orice articol care repre-
zintă un tip de marfă al cărui mod de prezentare sau can-
titate, pentru mărfuri de acelaşi tip, îl exclude de la folosi-
rea sa în alte scopuri decît pentru încercarea de a obţine
comenzi.
Autorităţile competente pot solicita ca anumite articole să fi
devenit de nefolosit prin rupere, perforare sau marcare clară
permanentă sau alte procedee, cu condiţia ca această opera-
ţiune să nu le distrugă caracterul de mostre.
În cazul în care o anumită cantitate de mărfuri în surplus
faţă de cantitatea comandată este expediată împreună cu
mărfurile achiziţionate contra cost şi aceste mărfuri gratuite
sînt utilizate ca „tester” în zona de comercializare ale importa-
torului, valoarea acestora este parte componentă din valoarea
în vamă care este preţul plătit sau de plătit în conformitate cu
art.11 din Lege cu condiţia că:
- atunci cînd mostrele sînt expediate gratuit trebuie specifi-
cat în contractul de vînzare şi pe factură.
- cantitatea de mărfuri „testere” este expediată împreună c
mărfurile achiziţionate contra cost şi aceste testere sînt utili-
zate exclusiv în zonele de comercializare ale importatorului;
- au aceeaşi calitate şi reputaţie, poartă aceeaşi denumire, dar
sînt etichetate ca „tester - acest produs nu poate fi vîndut”;
- proporţia dintre cantitatea mărfurilor vîndute şi mostre nu
trebuie să depăşească 15%.
Condiţiile de livrare şi importanţa
acestora la determinarea
valorii în vamă a mărfurilor
INCOTERMS-ul reprezintă o formă cunoscută la nivel
internațional, ce reglementează într-un format standardizat
condițiile exacte de livrare și de primire/recepționare a mărfuri-
lor între vînzător și cumpărător. Incoterms-ul constituie un an-
samblu de reguli prin care se determină drepturile şi obligaţiile
părţilor în contractul de vînzare internaţională. Alegerea unei
reguli de interpretare a termenilor comerciali INCOTERMS este
rezultatul progresului de negociere între părţi şi exprimă rapor-
tul de forţe economice dintre acestea. În funcţie de obligaţiile
părţilor într-un contract de vînzare internaţională, se deosebesc
mai multe tipuri de contracte, în care sînt desemnate anumite
clauze. Pentru definirea principalelor reguli INCOTERMS s-au
luat în considerare ca punct de plecare: predarea mărfii, stabili-
mentul vînzătorului şi cel al cumpărătorului.
Regulile privesc obligaţiile fiecărei părţi, care sînt grupate în
zece articole, cu titluri identice pentru toate regulile.
39
 Tema numărului
Datorită evoluţiei semnificative a comerţului internaţional, în
vederea punerii la dispoziţia comercianţilor a unor reguli în in-
terpretarea condiţiilor comerciale utilizate frecvent în comer-
ţul internaţional, Camera Internaţională de Comerţ de la Pa-
ris (CCI-Paris) a elaborat încă din 1928 un set de termeni co-
merciali sau condiţii de livrare destinate interpretării acesto-
ra în domeniul vînzării internaţionale, reguli care se aplicau
în practica comerţului internaţional nişte cutume/norme, dar
care nu aveau aceeaşi semnificaţie pentru comercianţii din di-
ferite ţări.
În perioada interbelică comerţul internaţional şi, în special,
cel transatlantic, cunoaşte o dezvoltare extraordinară. În 1936
Camera Internaţională de Comerţ de la Paris editează pentru
prima dată Regulile Internaţionale de Comerţ – INCOTERMS
– ce cuprindea 11 termeni comerciali internaţionali, cunoscuţi
cu numele de „clauze de livrare”, care s-au bucurat, în gene-
ral, de audienţă în rîndul comercianţilor.
Prin această editare, Camera Internaţională de Comerţ de
la Paris nu a făcut decît să dea o interpretare unor termeni
deja existenţi şi utilizaţi în comerţul internaţional.
Regulile INCOTERMS sînt recunoscute de către UNCI-
TRAL (United Nations Commission on International Trade
Law) ca fiind standardul global pentru interpretarea termenilor
în comerţul exterior şi prevăd norme acceptate pe plan inter-
naţional, specificînd definiţiile şi normele de interpretare pen-
tru cei mai comuni termeni comerciali.
Pe măsura dezvoltării comerţului mondial, a modernizărilor ce
au caracterizat procesul evolutiv al vieţii economice internaţiona-
le, varianta revizuită a fost adoptată la Congresul CCI de la Viena
din 1953 şi este cunoscută sub numele de INCOTERMS 1953,
aceasta fiind prima variantă de bază a regulilor ce au recunoaş-
tere internaţională, și au cuprins nouă termeni comerciali.
Ulterior, în 1967, 1976, 1980, 1990 şi ediţia INCO-
TERMS-2000 au adus modificări importante ale termenilor
atît sub aspectul denumirii, cît şi al conţinutului lor, creîndu-se
o nouă variantă de bază a regulilor.
Scopul INCOTERMS este de a oferi un set de reguli
internaționale pentru interpretarea celor mai uzitaţi termeni
comerciali, ce sînt încorporaţi în mod regulat în contractele
de vînzare în întreaga lume şi au devenit parte din limbajul
cotidian al comerţului.
Regulile globale introduse de CCI şi utilizate de către com-
panii în nenumărate tranzacţii de afaceri din întreaga lume sînt
o parte esenţială a activităţii CCI.
Pentru a ţine pasul cu dezvoltarea rapidă a comerţului in-
ternaţional şi cu globalizarea, regulile INCOTERMS sînt re-
vizuite o data la 10 ani. Avînd în vedere că, de la ultima revi-
zuire din 2000, au survenit multe schimbări în comerţul inter-
naţional, Camera de Comerț Internaţională (CCI) întrunită la
Paris în septembrie 2010 lansează publicaţia INCOTERMS®
2010, ce stabileşte un ghid practic pentru a ajuta utilizato-
rii în alegerea mai uşoară a celor mai potrivite reguli pentru
tranzacțiile lor.
Noii termeni INCOTERMS au fost elaboraţi cu scopul de-
limitării drepturilor şi obligaţiilor părţilor participante în co-
merţul internaţional de mărfuri şi au intrat în vigoare la 1 ia-
nuarie 2011. Scopul versiuni noi este de a ține cont cît mai
rapid de schimbările ce sau produs în sistemul internațional
de transportare.
„Nu există o organizaţie mai bine plasată decît CCI –
această instituție este creată şi menţine regulile INCO-
TERMS – pentru a ajuta comercianţii în aplicarea corectă
a normelor pentru operaţiunile lor globale sau de vînzare pe
piaţa internă”.
Regulile INCOTERMS sînt un standard recunoscut la ni-
vel International şi sînt utilizate la nivel mondial în contracte
interne şi internaţionale pentru vînzarea de bunuri. Norme-
le au fost dezvoltate şi întreţinute de către experţi şi practi-
40
cieni, ele acordau suport comercianţilor în evitarea neînţe-
legerilor costisitoare, de clarificare a sarcinilor, a costurilor
şi riscurilor implicate în livrarea de bunuri de la vînzători la
cumpărători.
Prima schimbare pe care o aduce INCOTERMS 2010 con-
stă în reducerea termenilor de la 13 în INCOTERMS 2000 la
11 în INCOTERMS 2011, termeni de livrare ce definesc în mod
clar obligaţiile părţilor şi reduc riscul apariţiilor unor complica-
ţii juridice.
O a doua reformare structurală apare în grupa D, care a su-
ferit cele mai mari schimbări, referitoare la faptul că termenul
de livrare DEQ a fost înlocuit cu DAT (livrare la terminal) şi că
termenii de livrare DAF, DES şi DDU au fost înlocuiți cu DAP
(livrare la un loc numit).
O altă modificare se referă la ajustarea termenilor de co-
merţ la necesităţile progresului tehnologic, astfel sînt recunos-
cute semnăturile electronice care pot servi drept dovezi în re-
glementarea litigiilor şi se ia în calcul şi comerţul electronic şi
sistemul electronic de facturare şi transfer de date.
O altă schimbare constă în împărţirea pe grupe a clau-
zelor INCOTERMS, astfel în INCOTERMS 2000 clauzele
erau împărţite în patru grupe: grupa E, grupa F, grupa C,
grupa D, iar în INCOTERMS 2010, în funcţie de modalita-
tea de transport, noile clauze INCOTERMS sînt structurate
în 2 mari categorii:
I. Clauze aplicabile tuturor modalităţilor de transport:
- EXW Ex Works - Marfa e pusă la dispoziţia cumpărătorului
la sediul vînzătorului,
- FCA Free Carrier - Vînzătorul predă bunurile primului cără-
uş numit de cumpărător într-un loc prestabilit,
- CPT Carriage Paid To - Transport plătit pînă la,
- CIP Carriage and Insurance Paid - Transport şi asigura-
re plătite,
- DAT Delivered At Terminal - Livrat la terminal,
- DAP Delivered At Place - Livrat la locul convenit,
- DDP Delivered Duty Paid - Livrat cu taxele plătite.
Această grupă include şapte reguli incoterms care pot fi uti-
lizate indiferent de modul de transport selectat şi indiferent
dacă unul sau mai mult de un mod de transport este angajat.
Ele pot fi folosite chiar şi atunci cînd nu există nici un trans-
port maritim.
II. Clauze ce se aplică doar transportului maritim şi celui
efectuat pe apele interioare navigabile:
- FAS Free Alongside Ship - Liber lîngă vas,
- FOB Free On Board - Liber la bord,
- CFR Cost and Freight - Cost şi transport,
- CIF Cost, Insurance and Freight Cost - Asigurare şi transport.
În această grupă punctul de livrare, precum şi locul în care
mărfurile sînt transportate către cumpărător sînt ambele por-
turi, prin urmare regulile de etichetare „mare şi pe căi navi-
gabile interioare” FAS, FOB, CFR, CIF sînt incluse în aceas-
tă clasă.
Noua grupare cuprinde 4 familii (grupe) de condiții: grupa E,
grupa F, grupa C și grupa D, aceasta clasificare avînd în ve-
dere, în special, utilitatea lor:
Grupa E
Litera „e” provine de la cuvîntul „ex” . Grupa prevede obligații
minime pentru vînzător, în sensul că acesta are doar obligația
producerii și a punerii mărfurilor contractate (individualizate)
la dispoziția cumpărătorului.
Grupa F
Litera F provine de la cuvîntul “free”(engleză) sau
“franco”(franceză). Grupa prevede (în general) că vînzătorul nu
își asumă nici riscul, nici costurile pentru transportul principal,

însă e obligat să predea (încredințeze) mărfurile unui cărăuș
(transportator) numit de cumpărător.
Termenul de transport principal înseamnă acea parte sau
fracțiune din transportul internațional al mărfurilor în care
transportul nu a fost întrerupt, deși a străbătut, cel puțin, o
frontieră de stat și a fost efectuat pe baza aceluiași contract
de transport.
Privind expediția multimodală (containerizata) „transport
principal” al mărfurilor poate fi considerat întregul transport
de la încărcare (expediere) și pînă la descărcare (livrare) fără
întreruperi la vreo frontiera sau vreun port, respectiv întregul
parcurs să fie acoperit de același document de expediție multi-
modală (document de transport multimodal) indiferent cîte
modalități sau mijloace (de transport) sînt utilizate la mișcarea
containerelor.
Grupa C
Litera C provine de la cuvintele „cost or carriage” (engleză)
sau „cout ou port” (franceză).
Grupa prevede, în general, că vînzătorul își asumă numai
tarifele (costurile) pentru transportul principal, fără a-și asuma
însă riscurile, inclusiv daunele produse mărfurilor, și nici cos-
turile suplimentare generate de evenimentele produse ulterior,
după încărcarea și expediția mărfurilor.
Grupa D
Litera D provine de la cuvîntul “delivered” (engleză), în fran-
ceză cuvîntul sinonim fiind “rendu”.
Grupa prevede (în general) obligația vînzătorul de a-și asu-
ma riscul și tarifele transportului principal.
În plus faţă de cele 11 reguli, INCOTERMS 2010 mai cuprin-
de: note explicative care acordă sprijin pe utilizatori să aleagă
regula potrivită pentru fiecare tranzacţie, clasificări noi care
să ajute la alegerea celei mai potrivite reguli pentru categoria
de transport implicată, îndrumări pentru utilizarea proceduri-
lor electronice, informaţii despre regulile de securitate privind
autorizaţia de plecare a unei nave, sfaturi privind aplicarea IN-
COTERM® 2010 în comerţul intern.
Una dintre schimbările conceptuale se referă la faptul că IN-
COTERMS nu mai conţine clauze de comerţ internaţional, ci
clauze de comerţ „domestic”, deoarece aceste modificări sur-
venite vin să faciliteze regulile de comerţ în utilizarea lor de
către comercianţi.
Astfel, în Ghidul INCOTERMS 2010 se precizează că re-
gulile INCOTERMS au fost utilizate în mod tradiţional de
contractele de vînzare internaţională în cazul în care măr-
furile trec dincolo de frontierele naţionale, în diferite zone
ale lumii; cu toate acestea, structurile comerciale, cum ar fi
Uniunea Europeană, au condiționat la faptul ca formalităţi-
le de frontieră între diferite ţări să devină mai puţin impor-
tante. În consecinţă, regulile INCOTERMS® 2010 recunosc
în mod oficial că acestea sînt disponibile pentru aplicarea
în ambele tipuri de contracte de vînzare, atît internaţionale,
cît şi interne.
Două evoluţii au convins CCI de faptul că o mişcare în
această direcţie este oportună. În primul rînd, operatorii eco-
nomici utilizează în mod obişnuit regulile INCOTERMS pentru
contractele de vînzare exclusiv pe piaţa internă, în al doilea
rînd, există disponibilitatea mai mare din Statele Unite de a uti-
liza regulile INCOTERMS în comerţul intern decît fostul Uni-
form Comercial Code transport.
„Prima regulă EXW – se introduce locul de livrare – poate
fi utilizată indiferent de modul de transport selectat şi poate fi,
de asemenea, utilizată în cazul în care mai mult de un mod de
transport este angajat”.
„Ex Works” înseamnă că vînzătorul livrează atunci cînd pla-
sează mărfurile la dispoziţia cumpărătorului la sediul vînză-
torului sau în alt loc numit (de exemplu: fabrică, depozit etc.).
Părţile trebuie să precizeze cît mai clar posibil locul de livra-
Tema numărului
re, pentru că riscurile şi costurile, în acest caz, sînt în contul
vînzătorului; cumpărătorul suportă toate costurile şi riscurile
implicate în primirea bunurilor din momentul înţelegerii, dacă
este cazul la locul de livrare.
EXW reprezintă obligaţia minimă pentru vînzător, regulă ce
ar trebui utilizată cu grijă, deoarece:
a) vînzătorul nu are nici o obligaţie faţă de cumpărător pentru
a încărca mărfuri, chiar dacă, în practică, vînzătorul poate fi
într-o poziţie mai bună să facă acest lucru. În cazul în care
vînzătorul încarcă bunuri, o face pe riscul şi pe cheltuiala
cumpărătorului;
b) un cumpărător care cumpără de la un vînzător pe o bază
EXW pentru export trebuie să fie conştient de faptul că
vînzătorul are obligaţia de a furniza asistenţă, dacă cum-
părătorul solicită efectuarea în acest export; vînzătorul nu
este obligat să organizeze avizul de export. Cumpărătorii
sînt, prin urmare, sfătuiţi să nu aplice EXW în cazul în care
vînzătorii nu pot, direct sau indirect, să obţină clearance-
ul de export.
c) cumpărătorul a limitat obligaţiile de furnizare de către vîn-
zător şi orice informaţie cu privire la exportul de mărfuri.
Cu toate acestea, vînzătorul poate avea nevoie de această
informaţie pentru, spre exemplu, impozitare sau în scopuri
de raportare”.
Regula FCA – se introduce locul de livrare – poate fi utiliza-
tă indiferent de modul de transport selectat şi poate fi, de ase-
menea, utilizată în cazul în care mai mult de un tip de trans-
port este angajat.
"Free Carrier" înseamnă că vînzătorul livrează bunurile că-
tre transportator sau către o altă persoană nominalizată de
către cumpărător la sediul vînzătorului sau în alt loc numit.
Părţile sînt îndemnate să precizeze cît mai clar posibil locul
de livrare, pentru ca riscul să treacă în grija cumpărătorului.
În cazul în care părţile intenţionează să livreze marfa la se-
diul vînzătorului, ei trebuie să identifice adresa acestor premi-
se ca locul de livrare. Dacă, pe de altă parte, părţile intenţio-
nează ca mărfurile să fie livrate într-un alt loc, ele trebuie să
identifice un alt loc specific de livrare.
Regula CPT - care, în fond, nu este decît o condiție FCA,
plus cheltuielile pentru transportul principal, adică angajarea
mijlocului de transport si plata transportului principal (rutier,
aerian, multimodal etc.) ce revin vînzătorului. Trebuie însă de
reținut că în cazul condițiilor de livrare din grupa „C” vînzăto-
rul este exonerat de orice risc pe timpul transportului, inclusiv
de cheltuielile pentru asigurarea lor, începînd cu momentul în
care el și-a îndeplinit obligațiile prin încheierea unui contract
de transport și punerea mărfii la dispoziția transportatorului,
motiv pentru care se consideră ca condiție a CPT.
Regula CIP - care, în esență, este o condiție de livrare CPT,
plus costurile de asigurare ce vor fi achitate de vînzător, trebu-
ie să se ia în considerare :
- obligația vînzătorului de a achita polița de asigurare este
aceeași atît pentru condiția de livrare CIP, cît și pentru
condiția CIF.
- chiar daca costul asigurării este acoperit de vînzător (pe
ruta transportului principal) atît condiția de livrare CIP, cît
și condiția CIF, rămîn un termen INCOTERMS de “vînzare
la plecare”, adică vînzătorul asigura si achita costul asigu-
rării, însă marfa va călători pe riscul cumpărătorului chiar
din momentul în care a fost remisă transportatorului.
„Transport şi asigurare plătit pentru” (CIP) înseamnă că vîn-
zătorul livrează bunurile către transportator sau o altă persoa-
nă nominalizată de către vînzător într-un loc convenit (în cazul
în care orice astfel de loc este convenit între părţi) şi că vîn-
zătorul trebuie să contracteze pentru orice plată a cheltuieli-
lor de transport necesare pentru a aduce bunurile la locul de
destinaţie numit.
41
 Tema numărului
De asemenea, vînzătorul asigură acoperirea riscului cum-
părătorului de pierdere sau deteriorare a bunurilor în timpul
transportului. Cumpărătorul ar trebui să reţină că, în temeiul
CIP, vînzătorul este obligat să obţină o asigurare cu minimă
acoperire. În cazul în care cumpărătorul doreşte o asigurare
care să scadă riscul, acesta va trebui să fie de acord în mod
expres cu vînzătorul să îşi ia propriile măsuri suplimentare de
asigurare.
Cînd CPT, CIP, CFR sau CIF sînt utilizate, vînzătorul îşi
îndeplineşte obligaţia de livrare, atunci cînd predă bunurile
spre transportator, şi nu atunci cînd mărfurile ajung la locul
de destinaţie.
Aceste reguli au două puncte critice, deoarece riscul trece
şi costurile sînt transferate în locuri diferite. Părţile trebuie să
identifice în contract cît mai precis locurile de livrare, în cazul
în care riscul trece la cumpărător, şi locul de destinaţie pe care
vînzătorul trebuie să-l treacă în contract.
Dacă sînt utilizați mai mulţi transportatori pentru transportul
la o destinaţie stabilită şi părţile nu sînt de acord asupra unui
anumit punct de livrare, poziţia implicită este aceea că riscul
trece cînd mărfurile au fost livrate la primul transportator într-
un punct ales în întregime de vînzători şi asupra căruia cum-
părătorul nu are niciun control.
În cazul în care părţile doresc ca riscul să treacă la o etapă
ulterioară (de exemplu, într-un port sau aeroport), este nevo-
ie să precizeze acest lucru în contractul lor de vînzare. Părţile
sînt, de asemenea, sfătuite să identifice cît mai precis posibil
locul convenit de destinaţie, deoarece costurile la acest punct
sînt în contul vînzătorului.
Vînzătorul este îndrumat să-şi procure contracte de trans-
port care se potrivesc precis pentru această alegere. În ca-
zul în care vînzătorul suportă costurile în baza unui contract
de transport referitor la descărcarea la locul de destinaţie,
acesta nu are dreptul de a recupera costurile respective de
la cumpărător, cu excepţia cazului în care s-a convenit al-
tfel între părţi.
Regula DAT – se introduce numele terminalului la port sau
locul de destinaţie. Această regulă poate fi utilizată indiferent
de tipul de transport selectat şi poate fi, de asemenea, folosită
în cazul în care este angajat mai mult de un tip de transport.
„Livrată la terminal” înseamnă că, atunci cînd vînzătorul livrea-
ză mărfurile, odată descărcate din mijloacele de transport ce
au sosit, sînt puse la dispoziţia cumpărătorului la terminalul
numit, la portul sau la locul de destinaţie.
„Terminalul” include orice loc, indiferent dacă este acoperit
sau nu, cum ar fi un chei depozit, container de curte sau ru-
tier, feroviar sau terminal aerian de marfă. Vînzătorul supor-
tă toate riscurile implicate în aducerea bunurilor şi descărca-
rea acestora la terminalul de la portul sau locul de destinaţie.
Părţile sînt bine sfătuite să precizeze cît mai clar posibil ter-
minalul şi, dacă este posibil, un anumit punct în cadrul termi-
nalului de la portul agreat sau locul de destinaţie, ca riscurile
din acel moment să fie în grija vînzătorului. Vînzătorul este
consiliat să-şi procure un contract de transport care să se
potrivească exact acestei alegeri.
Mai mult decît atît, în cazul în care părţile intenţionează ca
vînzătorul să suporte riscurile şi costurile implicate în trans-
portul şi manipularea mărfurilor de la terminal la un alt loc,
atunci regulile DAP şi DDP ar trebui să fie utilizate. Cu toate
acestea, vînzătorul nu are nici o obligaţie să perfecteze vămu-
irea mărfurilor de import, să plătească taxele de import sau să
completeze orice formalităţi vamale de import.
Regula DAP şi regula DDP – se introduce locul de desti-
naţie. Această regulă poate fi utilizată indiferent de modul de
transport selectat şi poate fi, de asemenea, utilizată în cazul
în care mai mult de un mod de transport este angajat. „Emis la
Place” înseamnă că vînzătorul livrează în cazul în care bunuri-
le sînt puse la dispoziţia cumpărătorului cu privire la mijloace-
42
le de transport care sosesc gata pentru descărcare la locul de
destinaţie numit. Vînzătorul suportă toate riscurile implicate in
transportarea mărfurilor la locul numit.
„Livrat cu taxe plătite” înseamnă că vînzătorul livrează
mărfuri, atunci cînd bunurile sînt puse la dispoziţia cumpără-
torului, vămuite pentru import la sosirea mijloacelor de trans-
port pregătite pentru descărcare la locul de destinaţie numit.
Vînzătorul suportă toate riscurile implicate în transportarea
mărfurilor la locul de destinaţie numit şi are obligaţia de vă-
muire a mărfurilor nu numai pentru export, dar şi pentru im-
port, să plătească orice taxă atît pentru export, cît şi pentru
import, şi să efectueze toate formalităţile vamale.
Părţile trebuie să identifice cît mai exact locul de destinaţie
stabilit, deoarece costurile la acest punct intră în grija vînzăto-
rului. Vînzătorul, în acest caz, trebuie să-şi procure contracte
de transport, care se potrivesc exact cu această alegere. În
cazul în care vînzătorul suportă costurile în baza unui con-
tract de transport referitor la descărcarea la locul de destina-
ţie, atunci el nu este îndreptăţit să recupereze costurile re-
spective de la cumpărător, cu excepţia cazului în care s-a con-
venit altfel între părţi.
DAP - necesită ca vînzătorul să vămuiască bunurile pen-
tru export acolo unde este cazul. Cu toate acestea, vînză-
torul nu are nici o obligaţie de vămuire a bunurilor pentru
import, să plătească orice taxă de import sau să comple-
teze formalităţile vamale de import. În cazul în care părţile
doresc ca vînzătorul să vămuiască mărfurile pentru import,
acestea trebuie să plătească taxele de import şi să efec-
tueze orice formalitate vamală; în acest caz ar trebui utili-
zat termenul DDP. Părţile trebuie să nu folosească DDP în
cazul în care vînzătorul nu este capabil, în mod direct sau
indirect, să obţină avizul de import. În cazul în care părţile
doresc ca cumpărătorul să suporte toate riscurile şi costu-
rile de clearance-ul de import, regula DAP ar trebui să fie
utilizată. Orice TVA sau alte taxe de plătit la import sînt din
contul vînzătorului în mod expres convenit în contractul de
vînzare.
Regula FAS – se introduce numele portului de expediere –
necesită ca vînzătorul să vămuiască mărfurile pentru export
acolo unde este posibil. „Liber alături de navă” înseamnă că
vînzătorul livrează atunci cînd mărfurile sînt plasate alături de
navă (de exemplu, pe un chei sau un şlep), pe un loc nomi-
nalizat de către cumpărător la portul de expediere. Riscul de
pierdere sau deteriorare a bunurilor trece, atunci cînd mărfuri-
le sînt alături de navă, şi cumpărătorul suportă toate costurile
începînd cu acel moment. Părţile trebuie să precizeze cît mai
clar posibil punctul de încărcare în portul de expediere numit,
deoarece costurile şi riscurile la acest punct sînt în grija vînză-
torului, iar aceste costuri şi cheltuieli aferente manipulării pot
varia în funcţie de practica portului.
Vînzătorul este obligat fie să livreze marfa alături de navă,
fie să achiziţioneze bunurile deja livrate spre expediere. În
cazul în care mărfurile sînt în containere, vînzătorul depune
bunurile către transportator la un terminal, şi nu de-a lungul
navei.
Cu toate acestea, vînzătorul nu are nici o obligaţie să vămu-
iască mărfurile pentru import, să plătească taxele aferente de
import sau să completeze formularele de import.
Regula FOB – se introduce numele locului de destinaţie
– este aplicată în transportul pe mare şi în transportul naval
intern.„Liber la încărcare” înseamnă că vînzătorul livrează
mărfurile la bordul navei desemnate de către cumpărător în
portul de expediere sau achiziţionează bunurile deja livrate.
Riscul de pierdere sau deteriorare a bunurilor trece atunci,
cînd mărfurile sînt la bordul navei, iar cumpărătorul suportă
toate costurile începînd din acel moment. Vînzătorul este obli-
gat fie să livreze marfa la bordul navei, fie să achiziţioneze bu-
nuri deja livrate spre expediere.
 Tema numărului

FOB nu poate fi adecvat în cazul în care bunurile sînt preda-
te operatorului de transport înainte de a fi la bordul navei, de
exemplu mărfurile în containere, care sînt, de obicei, livrate la
un terminal. În astfel de situaţii, ar trebuie utilizată regula FCA.
FOB implică obligaţia vînzătorului de vămuire a mărfii pen-
tru export, acolo unde este cazul. Cu toate acestea, vînzăto-
rul nu are nici o obligaţie de vămuire a mărfurilor de import, să
plătească taxele de import sau să efectueze orice formalităţi
vamale de import.
Regula CFR – se introduce numele portului de destinaţie.
„Cost de marfă” înseamnă că vînzătorul livrează mărfurile la
bordul navei sau achiziţionează bunurile livrate deja, astfel ris-
cul de pierdere sau deteriorare a bunurilor este ridicat atunci
cînd bunurile sînt la bordul navei.
Cînd CPT, CIP, CFR sau CIF sînt utilizate, vînzătorul îşi în-
deplineşte obligaţia de a livra atunci cînd predă bunurile către
transportator în modul specificat în regula aleasă şi nu atunci
cînd mărfurile ajung la locul de destinaţie.
Această regulă are două puncte critice, deoarece riscul tre-
ce şi costurile sînt transferate în locuri diferite. În timp ce con-
tractul va specifica întotdeauna un port de destinaţie, este po-
sibil ca portul de expediere să nu fie specificat, acolo unde
riscul este transferat către cumpărător. În cazul în care portul
de expediere este portul de interes ales de cumpărător, părţile
trebuie să-l identifice cît mai precis posibil în contract.
Vînzătorul trebuie să încheie contracte de transport care se
potrivesc exact pentru această alegere. În cazul în care vînză-
torul suportă costurile în baza unui contract de transport referi-
tor la descărcarea la punctul de destinaţie specificat, vînzătorul
nu are dreptul de a recupera costurile respective de la cumpă-
rător, cu excepţia cazului în care s-a convenit altfel între părţi.
Regula CIF – se introduce numele portului de destinaţie –
„Cost, asigurare şi transport” înseamnă că vînzătorul livrează
mărfurile la bordul navei sau achiziţionează bunurile astfel li-
vrate deja. Riscul de pierdere sau deteriorare a bunurilor trece
atunci cînd mărfurile sînt la bordul navei.
Vînzătorul încheie contracte de asigurare pentru acoperirea
riscului de pierdere sau deteriorare a bunurilor în timpul trans-
portului. Cumpărătorul ar trebui să reţină că, în temeiul CIF,
vînzătorul este nevoit să obţină asigurări numai pe acoperirea
minimă. În cazul în care cumpărătorul doreşte să obţină mai
multă protecţie pentru asigurarea bunurilor, acesta va trebui
să fie de acord cu vînzătorul sau să îşi ia propriile măsuri su-
plimentare de asigurare.
Cînd CPT, CIP, CFR sau CIF sînt utilizate, vînzătorul îşi
îndeplineşte obligaţia de a livra, atunci cînd predă bunurile
către transportator, în modul specificat în regula aleasă şi
nu atunci cînd mărfurile ajung la locul de destinaţie. Această
regulă are două puncte critice, deoarece riscul trece şi cos-
turile sînt transferate în locuri diferite. În timp ce contractul
va specifica întotdeauna un port de destinaţie, este posibil
ca portul de expediere să nu fie specificat, acolo unde riscul
este transferat către cumpărător. În cazul în care portul de
expediere este portul de interes ales de cumpărător, părţile
trebuie să-l identifice cît mai precis posibil în contract.
Un factor important în stabilirea condiţiilor de livrare este
momentul trecerii/transmiterii riscurilor şi obligaţiilor asupra
mărfii ale vînzătorului şi cumpărătorului pe itinerarul trans-
portării. Pentru determinarea acestora, părţile contractante
indică în actele comerciale condiţiile de livrare conform IN-
COTERMS, cu concretizarea la necesitate a anumitor obli-
gaţiuni.

Distribuirea obligaţiilor
vînzătorului şi cumpărătorului
în dependenţă de condiţiile de livrare

Condiţia Încărcă- DV Transpor- Descăr- Taxele Trans- Taxele Încărca- Trans- Obliga- Proce- Plata
de livrare rea în de tarea carea de încăr- porta- de des- rea în porta- ţia dura impo-
mijlocul export în portul în portul care în rea cărcare mijlocul rea (intere- de zitelor
de de por- de por- portul în portul în portul de trans- la locul sul) vămuire la import
trans- nire nire de por- de desti- de des- port în de des- de asi- de
port nire naţie tinaţie portul de tinaţie gurare import
destinţie

EXW Vînz-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r

FCA Vînz-r Vînz- r Vînz-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r

FAS Vînz-r Vînz- r Vînz-r Vînz-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r

FOB Vînz-r Vînz- r Vînz-r Vînz-r Vînz- r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r

CFR Vînz-r Vînz- r Vînz-r Vînz-r Vînz- r Vînz-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r

CIF Vînz-r Vînz- r Vînz-r Vînz-r Vînz- r Vînz-r Cump-r Cump-r Cump-r Vînz-r Cump-r Cump-r

CPT Vînz-r Vînz- r Vînz-r Vînz-r Vînz- r Vînz-r Vînz-r Vînz- r Vînz-r Cump-r Cump-r Cump-r

CIP Vînz-r Vînz- r Vînz-r Vînz-r Vînz- r Vînz-r Vînz-r Vînz- r Vînz-r Vînz-r Cump-r Cump-r

DAP Vînz-r Vînz- r Vînz-r Vînz-r Vînz- r Vînz-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r

DAT Vînz-r Vînz- r Vînz-r Vînz-r Vînz- r Vînz-r Vînz-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r

DDP Vînz-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Cump-r Vînz-r Vînz-r Vînz- r Vînz-r Vînz-r Vînz- r

43
 Tema numărului
Documentele şi informaţiile
necesare pentru
stabilirea valorii în vamă
Pentru confirmarea veridicităţii datelor privind valoarea în
vamă anunţată şi a datelor suplimentare referitoare la ea, de-
clarantul este obligat să prezinte la cererea autorităţii vamale
următoarele documente conform pct.13 din Regulamentul pri-
vind modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor introdu-
se pe teritoriul Republicii Moldova, aprobat prin Hotărîrea Gu-
vernului nr.600 din 14.05.2002:
a) documentele de constituire ale persoanei care introduce măr-
furile pe teritoriul Republicii Moldova (statutul şi contractul de
fondare a întreprinderii, certificatul de atribuire a codului fis-
cal şi certificatul de înregistrare a întreprinderii - în copii);
b) contractul comercial încheiat cu vînzătorul produselor re-
spective şi acordurile adiţionale la el, precum şi corespon-
denţa comercială purtată cu acesta în vederea încheierii şi
derulării contractului;
c) factura (invoice) şi documentele bancare de plată (dacă
factura este achitată) sau factura pro forma (pentru tran-
zacţii condiţional valorice), precum şi alte documente de
plată şi/sau contabile, ce confirmă valoarea mărfurilor;
Factura (invoice) este un document emis de către vînzător
către cumpărător pe un formular standard în care sînt enume-
rate mărfurile, cantităţile şi valorile acestora. Invoice-ul este
necesar pentru a fi prezentat organului vamal, la bancă, la asi-
gurarea încărcăturii etc.
Factura comercială (Commercial Invoice) – (în continu-
are – invoice) se emite din numele Exportatorului pe numele
Importatorului pentru fiecare unitate de transport în parte, în
4-6 exemplare originale.
De regulă, se întocmește în forma convenită de Exporta-
tor şi Importator, însă organele vamale, reieşind din legislaţia
naţională şi prevederile acordurilor internaţionale, pot impune
anumite cerinţe privind informaţiile incluse în aceasta, după
cum urmează:
• Numărul şi data emiterii invoice,
• Numărul şi data încheierii contractului de export-import,
• Numărul documentului de transport,
• Denumirea şi adresa Exportatorului,
• Denumirea şi adresa Importatorului,
• Denumirea şi specificarea detailată a mărfurilor comerci-
alizate,
• Numărul de ambalaje (lăzi, cutii, colete, palete etc.) sau in-
dicarea livrării „în vrac”,
• Greutatea bruto şi neto a încărcăturii cu indicarea unităţii
de măsură (kg, t),
• Preţul unitar al mărfii livrate,
• Valoarea totală a lotului de marfă livrat,
• Ţara de origine a mărfurilor livrate,
• Condiţiile de livrare.
La exportul de mărfuri în lipsa unui contract de export-im-
port, de exemplu - la efectuarea exportului de către produ-
cătorii individuali, se completează, de regulă, la organul va-
44
mal de frontieră, o factură de livrare de marfă necontractuală
(Customs Invoice).
Factura comercială se prezintă la vamă obligator în una din
2 limbi: rusă sau romînă.
d) documentele de transport;
Scrisoarea de trăsură rutieră de tip CMR constituie dova-
da materială a condițiilor de încheiere a contractului de trans-
port în trafic rutier internațional de mărfuri, precum și dovada
primirii mărfii de către transportator. Acest document conține:
- locul și data întocmirii,
- numele și adresa expeditorului și a declarantului,
- numele și adresa transportatorului,
- locul și data încărcării mărfii,
- locul și data livrării mărfii,
- denumirea curentă a mărfii și tipul ambalajului,
- numărul coletelor, marcajele speciale și numerele
(inscripțiile),
- greutatea brută a mărfii sau cantitatea totală a acesteia,
- condiția de livrare INCOTERMS 2010,
- cheltuieli aferente transportului (preț de transport, acceso-
rii, taxe vamale, cheltuieli survenite de la încheierea con-
tractului și pînă la eliberarea mărfii),
- instrucțiuni pentru formalități vamale și altele,
- mențiunea că transportul este supus regimului stabilit prin
CMR,
- semnătura și ștampila expeditorului,
- semnătura și ștampila operatorului de transport,
- semnătura și ștampila destinatarului.
Documentele însoțitoare ale scrisorii de trăsură CMR sînt:
- factura externă și specificația,
- certificatul de calitate al mărfii,
- certificatul de origine (exemplu-EURO 1),
- certificat fitosanitar sau veterinar,
- autorizația (licența) de export/import.
e) contractul de asigurare a mărfurilor şi poliţa de asigura-
re, după caz;
f) factura de trăsură sau calculul oficial autentificat al chel-
tuielilor de transport;
g) declaraţia vamală a ţării de expediere;
h) listele de ambalaj;
i) licenţa pentru mărfurile introduse, importul cărora este
admis în baza licenţelor stabilite;
j) certificatul de origine al mărfurilor, certificatul de calitate,
conformitate etc.
În cazul în care este necesară justificarea documentară a
valorii în vamă anunţate, iar documentele menţionate în pct.13
al prezentului Regulament nu sînt suficiente, declarantul este
obligat să prezinte, la cererea organului vamal, acte suplimen-
tare determinate de pct.14 din Regulament, unele documen-
tele în funcţie de circumstanţele tranzacţiei şi/sau în cazul în
care apar îndoieli referitor la unul sau toate elementele decla-

rate. Pentru a acumula informaţii suplimentare, în dependență
de specificul tranzacției sau al elementului, care urmează a fi
confirmat, organul vamal este în drept să solicite declarantului
următoarele documente:
a) contractele cu terţe persoane referitoare la tranzacţie;
b) facturile pentru decontări către persoane terţe în benefi-
ciul vînzătorului;
c) facturile pentru serviciile de comision şi broker, referitoare
la tranzacţia cu marfa evaluată;
d) documentele contabile;
e) acordurile privind licenţa sau de autor;
f) licenţele de export (import);
g) recipisele de depozit;
h) comenzile de livrare;
i) cataloagele, specificările, ofertele de preţ (listele de pre-
ţuri) ale firmelor producătoare;
j) calculul firmei producătoare pentru preţul de cost al mărfu-
rilor evaluate (dacă firma este de acord să o prezinte cum-
părătorului);
k) alte documente şi informaţii care sînt în măsură să dove-
dească realitatea valorii anunţate.
Potrivit pct.15 din Regulament, în vederea confirmării valorii
în vamă actele prezentate urmează să conţină:
a) rechizitele detaliate ale vînzătorului şi cumpărătorului;
b) condiţiile de livrare;
c) lista mărfurilor cu indicarea preţului pentru fiecare unitate
şi a valorii totale a mărfurilor;
d) semnăturile şi ştampilele necesare;
e) rechizitele legal stabilite ale fiecărui contract;
f) la existenţa unor rabaturi conform condiţiilor contractuale,
ele trebuie să fie indicate în contract şi în factură, cu indi-
carea condiţiilor acordării.
În plus la acestea, în contract şi/sau în anexele la el, care
sînt părţile lui integrante, este necesar să se indice şi datele
despre:
a) natura tranzacţiei (constituie ea o tranzacţie de cumpăra-
re-vînzare, un acord de consignaţie (de credit în mărfuri),
un contract de comision, de arendă etc.);
b) condiţiile de livrare a mărfurilor; ţii sau încasării, trebuie să se ajungă la un compromis, decizia
c) nomenclatorul sortimental al mărfurilor;
d) volumul (cantitatea) mărfurilor importate;
e) preţul pentru o unitate de marfă (în valuta contractului) şi
valoarea totală a contractului;
f) cerinţele privind calitatea mărfurilor;
Tema numărului
g) modul de înaintare a revendicărilor în legătură cu neco-
respunderea reală a cantităţii şi calităţii mărfurilor cu ce-
rinţele contractului;
h) modul şi locul soluţionării litigiilor între vînzător şi cumpă-
rător (condiţiile de arbitraj);
i) condiţiile şi termenele de achitare.
Un comentariu privind documentele şi informaţiile care pot fi
solicitate de către autorităţile vamale în vederea stabilirii valo-
rii în vamă se regăseşte în Anexa 8.
CONTRACTUL
DE VÎNZARE–CUMPĂRARE INTERNAŢIONAL
ŞI MONEDA SAU VALUTA PLĂŢII -
ELEMENT DEFINITORIU
Contractarea reprezintă cea mai importantă etapă din des-
făşurarea afacerilor internaţionale şi reprezintă luarea unei
decizii de implicare sau nu într-o tranzacţie internaţională. În
general, contractul se poate defini ca o formă de materializa-
re a acordului de voinţă între două sau mai multe părţi pentru
realizarea unor obiective, reprezentînd suportul juridic al ori-
cărei afaceri internaţionale. Contractul de vînzare-cumpărare
internaţională de mărfuri conţine elemente definitorii ale unei
vînzări sau cumpărări, fiind acordul de voinţă între doi parte-
neri, avînd sediile în ţări diferite, acord prin care una dintre
părţi se obligă să transfere asupra celeilalte părţi dreptul de
proprietate al unui bun al său, contra unui preţ.
Unul dintre elementele definitorii de importanţă esenţială ale
unui contract internaţional este alegerea monedei sau a va-
lutei plăţii. Această decizie depinde, în primul rînd, de calita-
tea informaţiilor pe care negociatorii le deţin asupra prognozei
evoluţiei diferitelor monede pe piaţa valutară internaţională,
dar şi de abilitatea cu care se poartă negocierile pentru an-
samblul clauzelor contractului respectiv.
Pentru rezultatele finale ale afacerii, alegerea valutei contrac-
tului presupune adoptarea unei decizii în condiţiile în care inte-
resele părţilor sînt contradictorii. Pentru stabilirea monedei plă-
urmînd a se fundamenta în raport cu cîteva criterii esenţiale.
În funcţie de durata contractului se studiază evoluţia cursu-
rilor valutare pe termen lung sau pe termen scurt. Previziunea
cursurilor valutare pe termen lung au la bază analiza factorilor
structurali, dintre care cei esenţiali sînt starea balanţei de plăţi
45
 Tema numărului
externe şi nivelul inflaţiei. Evoluţia pe termen scurt sau foarte
scurt a cursurilor valutare este influenţată de factori monetari,
psihologici, politici, de multe ori greu de prevăzut. Pentru inter-
vale de timp mai mici de un an, un reper important de evalua-
re a perspectivelor evoluţiei cursului valutar este cursul la ter-
men, stabilit zilnic pe piaţa financiară. De exemplu, pe termen
scurt, riscul valutar în cazul monedei EURO este foarte mic
datorită existenţei mecanismelor de intervenţie, care limitează
mult fluctuaţia cursului.
În anticiparea evoluţiei cursului unei valute trebuie să se
ţină seama nu numai de tendinţa pentru perspectiva pe ter-
men lung, dar şi de evoluţia sa pe termen scurt, care, de re-
gulă, este sinusoidală. În contractele pe termen scurt aceste
evoluţii sinusoidale faţă de tendinţa de bază permit valorifi-
carea în favoarea celor care studiază foarte atent legităţile
de mişcare a cursului, adică a celui mai favorabil moment
conjunctural. Pentru previziunea cursurilor valutare este ne-
cesară şi o analiză comparativă a evoluţiei unei valute în ra-
port cu una sau mai multe valute. Pe această bază se pot
efectua destul de corect costurile aferente conversiei valutei
respective în moneda tranzacţiei în momentul plăţii. De ase-
menea, trebuie să se ţină seama de structura activelor în va-
lută ale firmelor implicate în tranzacţia respectivă. În acest
sens, este de menţionat că suma ce se va plăti sau încasa
într-o anumită valută poate contribui la îmbunătăţirea sau de-
gradarea activelor valutare deţinute de fiecare dintre firmele
implicate în tranzacţie.
La negocierea contractului internaţional, termenele de li-
vrare sau de plată, de regulă, nu se stabilesc pe zile, ci pe
perioade mai îndelungate, ceea ce le poate oferi participan-
ţilor la tranzacţie posibilitatea de a se adapta la calendarul
plăţilor în funcţie de variaţiile cursului valutar al monedei con-
tractului, care poate fluctua destul de mult, într-un sens sau
altul, pe intervale mici. Astfel, dacă se prefigurează o ten-
dinţă de apreciere a valutei plăţii, exportatorul va încerca să
amîne livrarea, atît cît este posibil, pentru a beneficia, în mod
suplimentar, de încasarea unei sume într-o valută mai pu-
ternică; sau va grăbi livrarea respectivă dacă moneda con-
tractului manifestă o tendinţă de depreciere. La rîndul său,
importatorul va încerca să întîrzie cît mai mult posibil plata,
atunci cînd valuta manifestă o tendinţă de depreciere, sau să
devanseze la maximum plata, dacă plata se apreciază.
Folosirea cu deplină eficienţă a acestei metode presupune
o strînsă colaborare între firmele exportatoare sau importa-
toare şi bănci. Datorită flexibilităţii lor, aceste tehnici sînt des-
tul de frecvent folosite în practică, chiar dacă, datorită unor
cauze de ordin tehnic, comercial sau ce ţin de ciclul fabricaţi-
ei, în multe situaţii, este dificil să reduci sau să măreşti volu-
mul exporturilor sau importurilor, ori să devansezi sau să înt-
îrzii livrarea doar în funcţie de considerente de ordin valutar.
Includerea în preţul de ofertă a unei marje asiguratorii este
practicată de mulţi comercianţi, deoarece nu întotdeauna in-
cluderea unor clauze asiguratorii în contract îi fereşte în tota-
litate de influenţele negative directe sau propagate ale fluctu-
aţiilor valutare. În alte situaţii, moneda în care urmează să se
efectueze plata nu este cea dorită. În cadrul acestei metode
trebuie avute în vedere evoluţia preţurilor, inflaţia şi variaţii-
le nedorite ale cursurilor valutare. De regulă, marja asigura-
torie va fi cu atît mai mare cu cît riscurile previzibile sînt mai
mari, iar momentul încasării mai îndepărtat. În acelaşi timp,
orice preţ de ofertă este de dorit să cuprindă o anumită mar-
jă asiguratorie, indiferent dacă în contract sînt sau nu cuprin-
se clauze valutare, sau dacă se utilizează şi alte metode de
acoperire a riscului valutar.
Includerea marjei asiguratorii în preţ trebuie să corespun-
dă simultan, cel puţin, la două cerinţe: preţul produsului tre-
buie să rămînă competitiv, iar marja asiguratorie să fie cît
mai mare. Pentru realizarea acestei corelaţii este necesa-
46
ră existenţa unui preţ la producător scăzut şi cunoaşterea
exactă a preţului practicat pe piaţa internaţională. Dacă cos-
turile interne de producţie sînt mari, introducerea unui mar-
je asiguratorii prea mari duce la creşterea excesivă a preţu-
lui de ofertă, ceea ce diminuează competitivitatea produsu-
lui pe piaţă.
Firmele care desfăşoară atît operaţiuni de import, cît şi ope-
raţiuni de export, îşi pot limita riscul valutar prin compensa-
rea plăţilor şi încasărilor într-o anumită valută, riscul afectînd
doar soldul operaţiunilor efectuate în aceeaşi valută, sau pen-
tru intervale de timp în care nu se pot sincroniza plăţile şi în-
casările. Eficienţa metodei este cu atît mai mare, cu cît se pot
restrînge numărul valutelor utilizate în desfăşurarea operaţiu-
nilor de import şi export. Sincronizarea încasărilor cu plăţile
presupune realizarea unei planificări în timp a tranzacţiilor, în
aşa fel încît momentele în care urmează a se efectua plăţile
să fie cît mai apropiate sau chiar simultane cu cele ale înca-
sărilor în aceeaşi valută, sumele fiind de valori cît mai apropi-
ate. Folosirea acestei tehnici presupune o coordonare foarte
riguroasă a întregii activităţi a firmei, îndeosebi a exporturilor
şi a importurilor.
Documentele de transport
Documentele de transport (expediere) sînt actele prin care
exportatorul face dovada îmbarcării sau preluării spre încăr-
care a mărfurilor. Pentru ca un document de transport să fie
acceptat este necesar:
• să nu poarte nici o clauză sau adnotare adăugată, care să
declare în mod expres starea defectuoasă a mărfii sau (și)
a ambalajului;
• să satisfacă toate menţiunile privitoare la transport în cla-
uza ce se referă la modalitatea de decontare stipulată ex-
pres în contractul de comerţ exterior;
• să fie emis de un transportator denumit expres sau de
agentul acestuia;
Actele de transport în funcţie de modul de transport (simplu
sau combinat) sînt unimodale sau multimodale. Ele mai diferă
și în funcţie de tipul de transport:
• Terestru
- Auto:
- Scrisoarea de trăsură internaţională (CMR) prevăzută
de Convenţia cu privire la contractul de transport al în-
cărcăturilor pe calea auto (or. Geneva, 12.05.56.); Scri-
soarea de trăsură rutieră constituie proba materială a
încheierii contractului de transport în traficul rutier in-
ternaţional de mărfuri şi dovada primirii lotului de marfă
de către transportator.
- Carnetul TIR prevăzut de Convenţia cu privire la trans-
portul internaţional de încărcături sub acoperirea Car-
netului TIR (or. Geneva, 14.11.75.)
- Recipisa de expediţie și atestarea de preluare emisă de
un tranzitar (în funcţie de caz).
- Feroviar. Scrisoarea de trăsură.
• Aerian. Scrisoarea de trăsură (fraht) prevăzută de Con-
venţia privind unificarea unor reguli referitor la transporturile
internaţionale aeriene (or. Varşovia, 12.10.29.)
• Maritim. Conosamentul maritim prevăzut de Conven-
ţia ONU cu privire la transportul maritim al încărcăturilor (or.
Hamburg, 1978)
• Fluvial. Conosamentul fluvial.

"Preţul de transfer"
în companiile afiliate
"Preturile de transfer" se referă la alocarea de către corporațiile
multinaționale a profiturilor lor la membrii grupului corporativ în
scopuri fiscale. Astfel o corporație va alege, în mod normal, să
transfere profiturile sale în țări cu rate de impozitare mai mici
și să raporteze cîștiguri mai mici în țările cu rate de impozitare
mai mari. Manipularea preţului de transfer - prețul plătit pentru
schimbul de mărfuri dincolo de hotare ţării, între membrii grupu-
lui corporativ - este un mijloc prin care aceste corporaţii multina-
ţionale pot reduce sarcinile fiscale la nivel mondial.
De exemplu, un producător situat într-o țară care impune taxe
mari pe venituri ar putea stabili un preț de transfer redus pentru
mărfurile pe care le livrează unui distribuitor afiliat situat într-o țară
cu impozite mai mici. Producătorul este obligat să plătească im-
pozitul pe profitul minim pe care îl cîștigă din vînzarea către dis-
tribuitor (adică diferența dintre costurile sale și prețul de transfer
redus). Distribuitorul va cîștiga o cotă mai mare din profitul total
(adică diferența dintre prețul de transfer redus și prețul revînzării
către cumpărător în țara de import), dar pentru aceste profituri se
vor plăti impozite mai mici.
Autoritățile fiscale au preocupări similare ca și autorităţile va-
male în privinţa la abuzurile legate de stabilirea prețurilor părţii
afiliate. Pe cînd autoritățile vamale sînt în mod normal, preocu-
pate de faptul că prețul declarat poate fi subestimat, pentru a
evita drepturile de import, în timp ce preocuparea autorităţii fis-
cale este că prețul poate fi supraestimat pentru a se ocoli plata
impozitelor pe venit.
Paralel cu Acordul privind Determinarea Valorii în Vamă
al OMC, articolul 9 din Convenţia Model cu privire la impozite
OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică)
în domeniul fiscal stabileşte un standard internațional - "arm’s
length (tranzacţia pe picior de egalitate)" - care este utilizat de
către autoritățile fiscale și multinaționale pentru a stabili prețuri
acceptabile de transfer în scopul impozitării.
Principiul de „tranzacţie pe picior de egalitate” înseamnă că
preţul de transfer trebuie să fie același ca şi în cazul în care cele
două societăți implicate ar fi independente una faţă de alta, decît
parte a aceluiași grup. Acest principiu este elaborat în Instrucţiu-
nile privitor la preţul de transfer OCDE, care definesc mai multe
metode ce pot fi folosite pentru a stabili un preţ de transfer ac-
ceptabil. Acestea includ:
• "Metoda preţului necontrolat comparabil" – principiul „pe picior
de egaliate” este respectat dacă prețul de transfer este echi-
valent cu prețul dintr-o tranzacție comparabilă dintre părțile
neafiliate, în situații comparabile.
• "Metoda prețului de revînzare" - un preț de transfer accep-
tabil poate fi stabilit prin scăderea din prețul la care distribu-
itorul revinde mărfurile importate unui cumpărător indepen-
dent, o "marjă brută adecvată ", adică o marjă care să acope-
re profitul distribuitorului și cheltuielile echivalente care s-ar
găsi în tranzacțiile comparabile cu sau între întreprinderi in-
dependente.
• "Metoda cost-plus" - prețul de transfer poate fi determinat prin
adăugarea la cheltuielile suportate de producătorul sau furni-
zorul de bunuril, a unui "cost potrivit plus o scumpire" pentru a-i
Tema numărului
permite producătorului sau furnizorului să aibă un "profit adec-
vat", adică o marjă de profit găsită în tranzacțiile comparabile cu
sau între părțile independente ("metoda cost-plus”).
Ce impact are determinarea prețurilor de transfer de către auto-
ritatea fiscală asupra valorii în vamă? Poate oare informația care
justifică prețul de transfer, de asemenea, să justifice o valoare în
vamă a unei tranzacții între părți afiliate?
La determinarea valorii în vamă un factor important este com-
pararea preţului tranzacției dintre părțile afiliate cu o tranzacție în-
tre părţile independente. Acordul OMC privind Determinarea Va-
lorii în Vamă se axează pe asemănarea mărfurilor importate, în
stabilirea dacă o tranzacție este comparabilă cu alta, adică dacă
mărfurile sînt "identice" sau "similare" sau "fac parte din aceeași
clasă sau tip." Conform Ghidului OCDE, autoritățile fiscale vor lua
în considerare pe deplin condițiile semnificative din punct de ve-
dere economic ale tranzacțiilor, și în special, activităţile efectu-
ate de părţi (luînd în considerare activele utilizate și riscul asu-
mat) clauzele contractului, circumstanţele economice ale părților
și strategiile de afaceri urmate de către părți. Astfel, o vînzare a
prăjitoarelor de pîine importate de un distribuitor, care își asumă
responsabilitatea pentru publicitate şi marketing (care au un oa-
recare impact asupra marjei sale de profit şi cheltuieli), nu poate
fi comparabilă direct, în scopuri fiscale, cu vînzarea prăjitoarelor
de pîine identice de către un distribuitor care nu execută aceste
acţiuni sau nu-şi asumă astfel de riscuri.
Avînd în vedere aceste metode care se suprapun, dar sînt diferite,
administraţia vamală consideră relevant faptul de a lua în considera-
re informaţia despre preţul de transfer la determinarea posibilităţii de
acceptare a preţului părţii afiliate, dar nu definitiv.
În baza acestor considerente, administrația vamală SUA, de
exemplu, a hotărît că metodologia fixării preţului de transfer este
potrivită uneia din metodele de calculare a impozitului pe venit şi
nu este determinantă în acceptarea valorii de tranzacție în sco-
puri vamale. Mai degrabă, o valoare a tranzacției unei părţi afiliate
va fi considerată acceptabilă doar dacă satisface circumstanțele
vînzării anterior stabilite sau este aproximativă uneia dintre valori-
le anterior stabilite, conform principiului privind valoarea în vamă.
Dar autoritatea vamală recunoaște că, în unele cazuri, faptele și
concluziile apărute într-un Acord de Preţ în Avans (APA - Advan-
ce Pricing Arrangement) sau într-un studiu privind stabilirea
prețurilor de transfer, pot conține unele informații relevante cu pri-
vire la circumstanțele vînzării și, astfel, pot fi luate în consideraţie
la aplicarea circumstanțelor vînzării verificate. De exemplu, aces-
tea pot conține informații pertinente despre modul în care părțile
afiliate au încheiat tranzacții de afaceri, și pot include informații
cu privire la vînzările de produse similare către cumpărători nea-
filiaţi. Ponderea acordată faptelor și concluziilor dintr-un Acord de
Preţ în Avans sau dintr-un studiu de stabilire a prețurilor de trans-
fer, depinde, în mare parte, de circumstanțele specifice prezenta-
te și de metodologia de stabilire a prețurilor de transfer utilizată.
Actualmente, subiectul despre „preţul de transfer” şi incidenţa
acestuia asupra valorii în vamă este abordat în cadrul şedinţelor
anuale ale Comitetului Tehnic de Evaluare în Vamă, iar deciziile
luate în acest sens vor fi publicate pe paginile oficiale.
47
 Tema numărului
Declaraţia Valorii în Vamă –
document pentru
declararea valorii în vamă
Pentru anunţarea valorii în vamă a mărfurilor introduse se
utilizează tipizatele declaraţiei valorii în vamă DVV-1 şi DVV-2,
aprobate prin Regulament (anexa 7).
Tipizata DVV-1 se utilizează pentru anunţarea valorii mărfu-
rilor în vamă, determinată prin metoda 1 "Metoda de evaluare
în baza valorii tranzacţiei cu marfa respectivă ori în baza pre-
ţului efectiv plătit sau care urmează să fie plătit".
Tipizata DVV-2 este recomandată spre utilizare pentru
anunţarea valorii în vamă conform uneia dintre metodele
2-6 (metoda 2 "Metoda determinării valorii în vamă în baza
valorii tranzacţiei cu o marfă identică", metoda 3 "Metoda
determinării valorii în vamă în baza valorii tranzacţiei cu o
marfă similară", metoda 4 "Metoda determinării valorii în
vamă în baza costului unitar al mărfii", metoda 5 "Metoda
determinării valorii în vamă în baza valorii calculate a măr-
fii", metoda 6 "Metoda de rezervă"), în modul stabilit la art.
12-17 ale Legii.
Dacă în procesul vămuirii şi verificării datelor din DVV a
mărfurilor, prezentată de către declarant organului vamal, se
constată anumite imprecizii sau greşeli la determinarea valorii
în vamă, toate corectările în DVV şi în declaraţia vamală se in-
troduc în modul stabilit în pct.19 din Regulament.
Declarantul declară organului vamal valoarea în vamă a
mărfurilor introduse în teritoriul Republicii Moldova complet-
înd tipizatele stabilite DVV-1 şi DVV-2, cu excepţia cazurilor:
- în care valoarea în vamă a mărfurilor importate în cadrul
unei tranzacţii nu depăşeşte echivalentul sumei de 300
euro;
- în cazul introducerii mărfurilor de către persoanele fizice;
- în cazul plasării mărfurilor sub anumite destinaţii vamale
exonerate de plata drepturilor de import, cu excepţia taxei
pentru proceduri vamale;
- în cazul utilizării procedurii simplificate de vămuire la do-
miciliu.
Dacă se solicită trecerea mărfurilor introduse sub anumite
regimuri vamale, conform cărora bunurile respective nu sînt
supuse drepturilor de import (cu excepţia taxei pentru proce-
durile vamale), valoarea în vamă a acestor mărfuri se va de-
clara în declaraţia vamală. În cazul în care organul vamal are
îndoieli justificate în privinţa valorii declarate, el poate cere
declarantului completarea unei declaraţii privind valoarea în
vamă a mărfurilor în cauză.
Declaraţia privind valoarea în vamă a mărfurilor este un do-
cument vamal, se depune la organul vamal unde este perfec-
tată tranzacţia, concomitent cu declaraţia vamală şi alte do-
cumente necesare în scopuri vamale şi nu este valabilă fără
aceasta.
Pentru toate datele, indicate în declaraţia privind valoarea
în vamă a mărfurilor şi în documentele prezentate întru confir-
marea acestei valori, declarantul poartă răspundere în confor-
mitate cu legislaţia în vigoare.
48
Instrucţiuni
privind completarea
declaraţiei valorii în vаmă
I. Caracteristica generală а declaraţiei valorii în vamă şi
cerinţele dе completare
l.l. Declaraţia valorii în vamă (în continuare DVV) este ane-
xată lа declaraţia vаmală în detaliu în (continuare DV).
DVV se depune concomitent сu DV lа organul vamal саrе
efectuează vămuirea mărfurilor. Organul vamal efectuează
procedura verificării şi perfectării DVV în conformitate сu par-
tea a 2-a а prezentei Instrucţiuni, ţinînd cont dе condiţiile con-
crete аlе tranzacţiei evaluate.
l.2. DVV se completează pentru toate mărfurile introduse
ре teritoriul Republicii Моldova. şi plasarea lor în anumite re-
gimuri vаmаlе, conform cărora mărfurile introduse se supun
drepturilor dе import, сu excepţia cazurilor prevăzute în р.l.3.
аl prezentei Instrucţiuni.
l.3. În toate cazurile pentru care completarea DVV nu este
obligatorie, organul vаmаl, lа necesitate, este în drept să so-
licite prezentarea DVV pentru confirmarea valorii în vаmă de-
clarate în DV
1.4. DVV se completează în 3 ехеmрlаrе, din care:
- primul exemplar se anexează la DV şi se păstrează la or-
ganul vamal;
- аl doilеа exemplar serveşte la colectarea informaţiilor;
- al treilea exemplar se eliberează declarantului
l.5. Tipizatele DVV-l şi DVV-2 conţin cîte două foi dе bază:
prima - foaia dе titlu, а doua - foaia în care se indică datele pri-
vind valoarea în vamă şi elementele ei.
Toate foile DVV, începînd сu а treia, sînt complementare.
Numerotarea paginilor foilor complementare se începe dе lа
numărul trei (adică foile l şi 2 sînt foile dе bază аlе tipizatei,
foaia а treia şi сеlе ulterioare sînt complementare.
Tipizatele DVV-l şi DVV-2 (foile de bază) se întocmesc pen-
tru trei articole dе mărfuri. În cazul în care о tranzacţie dе măr-
furi constă din mai multe decît trei articole de mărfuri, atunci
se folosesc foi complementare, fiecare din acestea fiind com-
pletată pentru trei articole.
Foile complementare pot fi folosite doar în cazul în care toa-
te datele, declarate ре foaia de titlu а tipizatei DVV-l şi DVV-2,
se referă ре deplin lа mărfurile indicate ре aceste foi.
În calitate de foi complementare se foloseşte foaia а dоuа а
tipizatelor DVV-l şi DVV¬ 2.
l.6. DVV se completează în limba de stat, utilizînd calculato-
rul, fără ştersături. Toate rectificările datelor declarate se efec-
tuează doar de către declarant, prin tăierea datelor iniţiale şi
adăugarea datelor necesare, prin supraimprimarea sau înscrie-
rea acestor date cu cerneală violetă sau albastră. Fiecare recti-
ficare trebuie sa fie adeverită prin semnătura declarantului.

Declaraţia valorii în vamă şi foile complementare lа aceas-
ta, prezentată сu rectificările neadeverite de declarant, nu se
acceptă de către organul vamal.
l.7. Rectificarea sau recalcularea valorii în vamă declara-
te de declarant, inclusiv în scopul evaluării vamale provizo-
rii (condiţionale), poate fi efectuată de către organul vamal în
conformitate cu pct.19 din Regulament. În aceste cazuri, pot fi
completate foi noi аlе tipizatelor DVV.
l.8. Organul vamal înregistrează declaraţia valorii în vamă
concomitent сu declaraţia vamală. Totodată, DVV i se atri-
buie acelaşi număr са şi DV. După verificarea DVV în rubri-
ca "Menţiunile biroului vamal" а foilor de bază si а tuturor
foilor complementare аlе declaraţiei, se indică numărul de
înregistrare а DVV, se aplică ştampila personală а inspec-
torului şi semnătura Ре foaia de titlu se face referinţă la de-
cizia organului vamal în privinţa valorii în vamă şi de punere
în circulaţie а mărfii.
1.9. În cazul lipsei de spaţiu, în careva din rubricile foilor de
bază sau complementare а declaraţiei valorii în vamă, ce face
imposibil indicarea datelor, se admite indicarea acestora ре
verso a declaraţiei valorii în vamă, а foilor de bază sau com-
plementare, сu menţionarea rubricii lа care se referă. Aceas-
tă înscriere se adevereşte prin semnătura declarantului, iar în
rubricile respective se înscrie "vezi ре verso".
2. Regulile privind completarea tipizatei DVV-l
2.l. Tipizata declaraţiei valorii în vamă DVV-l se completea-
ză în cazurile în care introducerea mărfurilor ре teritoriul va-
mal аl Republicii Moldova se efectuează în cadrul tranzacţiilor
de vînzare-cumpărare, avînd bază valorică sau condițional-
valorică şi determinarea valorii în vamă а acestor mărfuri se
efectuează prin metoda l.
Tipizata DVV-l poate fi completată şi în cazurile în care de-
terminarea valorii în vamă se efectuează conform metodei 6 şi
în calitate de bază pentru calculare se folosesc datele despre
valoarea mărfurilor evaluate (de ехеmрlu, există preţul tran-
zacţiei, dar nu există confirmarea documentară а cheltuielilor
de livrare а mărfii; există preţul tranzacţiei, dar nu se respectă
condiţiile aplicării metodei l etc., adică cînd metoda 6 se ba-
zează ре aplicarea flexibilă а metodei l). Motivele, din саrе
metodele precedente nu sînt admisibile, se indică ре verso ti-
pizatei DVV-l; în partea dreaptă de sus а foii de titlu а tipizatei
DVV-l se face înscrierea "Metoda 6".
2.2. Declarantul completează următoarele rubrici: l, 2а, 2b,
3, 4, 5, 6, 7а, 7b, 8а, 8b, 9а,9b, l0а, l0b, llа, llb, l2, l3а, l3b, l4а,
l4b, l4с, l4d, l5, l6, l7а, l7b, l7с, l8, l9, 20, 2l, 22, 23а, 23b, "D".
2.3. Organul vamal completează rubrica "Menţiunile birou-
lui vamal" ре foile de bază şi complementare аlе declaraţiei
valorii în vamă.
2.4. Ordinea completării rubricilor de către declarant:
Rubrica l – Vînzătorul
Se indică denumirea şi adresa poștală а persoanei (întreprin-
derii) străine, саrе vinde mărfurile (conform contractului).
Rubrica 2(а) - Cumpărătorul
Se indică denumirea, adresa poștală, соdul fiscal аl per-
soanei stabilite în Republica Moldova, responsabilul fînanciar
conform declaraţiei vamale.
Rubrica 2(b) - Declaraпtul
Se indică denumirea şi adresa poștală, соdul fiscal аl între-
prinderii care declară şi prezintă mărfurile organului vamal.
În cazul în care declarantul este cumpărătorul, se face о tri-
mitere lа rubrica 2(а).
Tema numărului
Rubrica 3 - Condiţii de livrare
Se indică denumirea prescurtată în litere а condiţiilor de li-
vrare (în conformitate сu "Incoterms") şi denumirea punctului
geografic în dependenţă de acestea, de exemplu: CIF Odesa,
FOB New York, etc.
Rubrica 4 - Numărul şi data facturii (iпvoice)
Se indică Numărul şi data facturii (invoice), prezentate de că-
tre vînzător cumpărătorului sau а facturii-proformă, conţinînd
evaluarea mărfii (pentru tranzacțiile condițional-valorice).
Rubrica 5- Numărul şi data coпtractului
Se indică numărul şi data contractului (acordului) de livrare а
mărfurilor, precum şi а anexelor acestuia, dacă еlе există.
Rubrica 6 - Numărul şi data deciziilor vamale
referitoare la rubricile 7-9
Se indică numerele şi datele declaraţiilor referitoare lа tran-
zacţiile precedente аlе cumpărătorului respectiv, în cazul în
care organul vamal are îndoieli în privinţa рр. 7-9. Se indică
denumirea organului vamal care а efectuat perfectarea mărfii,
şi esenţa observației.
Rubricile 7а, 7b
Se marchează сu semnul (х) răspunsul corespunzător ("dа"
sau "nu").
Rubricile 8а, 8b
Se marchează сu semnul (х) răspunsul corespunzător ("dа"
sau "nu").
In cazul răspunsului „dа” se indică detaliile, adică se redă
conţinutul condiţiei respective, de exemplu, existenţa solicitării
de contra-livrare а mărfii de către cumpărător sau acordarea
din partea acestuia unor servicii vînzătorului, care аu influen-
ţat preţul acestei tranzacții.
Evaluarea acestor condiţii sau restricții se indică ре verso аl
declaraţiei, menţionînd documentele, în baza cărora se efec-
tuează aceste саlсulе, iar suma respectivă se indică în rubri-
ca ll b în calitate de plată indirectă si se еа în consideraţie lа
determinarea preţului tranzacţiei şi а valorii în vamă а mărfii;
în р. 8 se înscrie „vezi ре verso”.
Rubrica 9а
Se marchează сu semnul (х) răspunsul corespunzător ("dа"
sau "nu").
In cazul răspunsului "dа" se indică detaliile referitoare lа
plăţi de licenţă şi similare, adică natura plăţii date, pentru се
еа а fost efectuată, etc., totodată se menţionează plăţile, ре
care cumpărătorul este obligat sa lе achite direct sau indirect
vînzătorului în conformitate сu condiţiile tranzacţiei de vînza-
re-cumpărare în cazul în care еlе nu аu fost incluse în preţul
efectiv plătit sau care urmează а fi plătit şi nu аu fost incluse în
factura prezentată de către vînzător cumpărătorului. Mărimea
acestor plăţi se indică în rubrica l5.
Rubrica 9b.
Se marchează сu semnul (х) răspunsul corespunzător ("dа"
„sau”)
In cazul răspunsului "dа" în rubrica l6 se indică suma unei
părţi din venitul cumpărătorului de lа orice revînzare ulterioa-
ră, transmitere sau folosire а mărfurilor evaluate, care este pa-
sibilă de а fi restituită vînzătorului.
Rubrica l0а - Numărul de file
suplimentare anexate la declarație
Se indică cantitatea foilor suplimentare lа DVV (cantitatea
foilor trebuie sa corespundă Numărul ui ultimii foi minus 2).
49
 Tema numărului
Rubrica l0b - Locul întocmirii declaraţiei
Se indică lосul şi data completării DVV, numele de familie al
persoanei împuternicite să declare mărfurile din partea între-
prinderii menţionate în rubrica 2b, funcţia ocupată de această
persoană, Numărul de telefon şi telefax, precum şi semnătu-
ra personală şi ştampila declarantului. Organul vamal poate
solicita prezentarea procurii întocmite în ordinea stabilită sau
а unui alt document, се confirmă împuternicirile persoanei în
cauză.
Datele trebuie sa corespundă сu datele respective din DV.
А dоuа foaie а tipizatei DVV-l
Această foaie este destinată pentru calcularea valorii în
vamă în bază metodei l (sau 6 - în condiţiile menţionate în р.
2.l.).
Ре fiecare foaie pot fi indicate date pentru trei articole de
mărfuri. Foile se numerotează. Ре fiecare foaie suplimentară
se indică Numărul ei de ordine şi Numărul atribuit formularu-
lui DVV-l lа înregistrare.
Numărul mărfii
Se indică Numărul de ordine аl articolului din rubrica re-
spectivă а DV sau а foii complementare lа aceasta şi соdul
mărfii conform Nomenclatorului de mărfuri аl Republicii Mol-
dova.
PARTEA А. Ваzа de calcul
În această parte se indică datele despre preţul efectiv plătit
sau care urmează а fi plătit, aceste date constituind baza pen-
tru determinarea valorii în vamă а mărfii. In cazul în care, în de-
pendentă de condiţiile de livrare (rubrica 3) şi alte condiţii con-
tractuale, nu se solicită calcule suplimentare lа acest preţ sau
rețineri din acesta, preţul indicat poate fi egal valorii în vamă
а mărfurilor importate. In acest caz declararea şi controlul va-
lorii în vamă consta în confirmarea şi verificarea acestui preţ
în bază documentelor prezentate; lа necesitate se efectuează
саlсulе de rectificare а preţului efectiv plătit sau care urmea-
ză а fi plătit (influenţa înterdependenţei, а condiţiilor şi restric-
ţiilor), precum şi se apreciază corectitudinea aplicării metodei
l(analiza respectării condiţiilor stabilite pentru aplicarea ei). In
acest caz datele rubricii l2 а părţii А se repetă în rubrica gene-
rală 23а.
Rubrica 11 (а) - Рreţul tranzacţiei
îп valuta contractului
În casetă de sus se indică preţul în valuta contractului, efec-
tiv plătit sau care urmează а fi plătit vînzătorului.
Confirmarea documentară а preţului declarat este factura
(învoice), menţionată în rubrica 4, care trebuie să fie prezenta-
tă de către declarant împreună сu DVV, sau proforma pentru
tranzacţii condiţional valorice (de asemenea se indică în ru-
brica 4), documente de plată bancare (dacă factura este deja
achitată), precum şi contractul (acordul) respectiv de vînzare-
cumpărare sau livrare а mărfii.
Dacă condiţiile contractuale stipulează о reducere din preţ, în
dependenţă de termenul achitării, indicată separat în factură, şi
lа momentul perfectării vamale factura а fost plătită, ţînînd cont
de această reducere, atunci se ia în consideraţie suma efectiv
plătită (adică reducerea se ia în consideraţie).
Ехеmрlu: In partea contractului "Condiţii de plată" este sti-
pulat сă, în cazul mărfii livrate în termen de l4 zile din data ex-
pedierii, cumpărătorului i se acorda о reducere de 2% din pre-
ţul tranzacţiei, stipulat în contract. Data expedierii 26.09. Data
acceptării DV spre perfectare vamală 05.l0. Valoarea mărfii
livrate, indicată în contract şi factură –$ l0000 SUA. Conforrn
documentelor bancare transferul valutei s-a efectuat ре 04.l0.
în sumă de $ 9800 SUA (adică ţinînd cont de reducerea acor-
dată). Prin urmare, în rubrica ll а se înscrie suma de 9800
SUA, deoarece еа este efectiv plătită lа data acceptării DV.
50
Organul vamal, lа necesitate, poate solicita documentele
bancare се confirmă achitarea respectivă.
În caseta de jos se indică suma facturii (preţul efectiv plătit
sau care urmează а fi plătit) în lei.
Între paranteze se indică соdul valutei contractuale şi cur-
sul oficial de schimb în lei. Datele se indică duрă text, ci nu
în coloanele "Numărul mărfii". Recalcularea valutei străine
în valută naţională se face conform cursului stabilit de Banca
Națională а Republicii Moldova lа data depunerii declaraţiei
vamale (adică lа acelaşi сurs, саrе este indicat în rubrica co-
respunzătoare а DV).
Rubrica 11b – Plăţi indirecte în lei
În această rubrică se indică suma plăţilor indirecte în va-
luta Republicii Moldova, confirmate documentar, în cazul în
care еlе аu fost menţionate în rubrica 8b. Sub plăţi indirecte
se înțelege plata cumpărătorului către о persoană terţă în fa-
voarea vînzătorului, valoarea livrarii anumitor mărfuri de către
cumpărător în favoarea vînzătorului, etc. În această rubrică de
asemenea se indică mărimea rectificării preţului, confirmată
prin documentele declarantului şi calculele ре verso-ul DVV),
pentru cazurile cînd аu existat anumite restricţii sau condiţii
(evaluarea а cărora de asemenea se expune ре verso-ul foii
DVV). În cazul în care în rubrica llb se indică mărimea totală
а plăţilor indirecte şi а corectărilor lа preţ (sau doar mărimea
corectărilor), atunci în mod obligatoriu se pun menţiunile „vezi
ре verso”, iar ре verso - descifrarea sumei totale, indicate în
rubrica llb.
Rubrica l2 - Total „А" în lei
Se indică totalul rubricilor llа şi llb în lei. Totodată se iau
în consideraţie sumele corectărilor lа preţul indicat în factură,
efectuate în legătură сu existenţa condiţiilor şi/sau restricţiilor
care аu influenţat preţul tranzacţiei, şi/sau interdependenţei
vînzătorului şi cumpărătorului.
PARTEA В. Elemeпte adiţionale la preţul efectiv plătit
sau de plătit (îп lei)
În această parte se iau în consideraţie calculele suplimenta-
re lа preţul tranzacţiei, prevăzute la art214.9 din Codul Vamal şi
confirmate prin documentele corespunzatoare (contracte, facturi,
scrisori de trăsură, саlсulе în baza tarifelor de transport, etc.).
Dacă cheltuielile care cer calculări suplimentare sînt suportate
de cumpărător în valuta străină, atunci în poziția "D" se înscriu
datele recalculării сu indicarea numerelor rubricilor DVV, codului
valutei conform "Clasificatorului valutelor", sumelor de cheltuieli
în valuta straină şi а ratei de recalculare а valutelor lа ziua depu-
nerii DV şi а DVV spre perfectarea vamală. În rubricile l3-l7 toate
datele se indică în lei.
Rubrica l3 - Costurile suportate de cumpărător
În această parte se reflectă cheltuielile cumpărătorului, ne-
incluse în preţul tranzacţiei, menţionat în rubrica ll а, adică ne-
incluse de către vînzător în factura prezentată cumpărătorului,
dar suportate în legatură сu introducerea mărfurilor evaluate
ре teritoriul Republicii Moldova şi achitate (sau pasibile achi-
tării) de către cumpărător.
Rubrica l3а - Comisioaпe şi alte servicii de
iпtermediere (сu excepţia comisioaпelor de cumpărare)
Se indică cheltuielile pentru servicii de comision şi alte ser-
vicii de mijlocire (сu exceptia comisioanelor de cumpărare) su-
portate de cumpărător, în cazul în care еlе nu аu fost incluse
anterior în preţul tranzacţiei.
Dacă tipizata DVV-l se completează pentru mai multe ar-
ticole, incluse într-o părtidă, atunci cheltuielile pentru servi-
cii de comision si alte servicii întermediare (сu exceptia co-
misioanelor de cumpărare) se distribuie între fiecare articol
de marfă în raport сu valoarea lor, indicată în rubrica l2, în

cazul în саrе соntractul se referă lа toate sau lа unele măr-
furi din partida respectivă.
În cazul în care cheltuielile susmenţionate se achită în valută
străină, detaliile recalculării în lei se indică în poziția "D".
Rubrica l3b - ambalaje, tare şi contaiпere
Se indică cheltuielile cumpărătorului pentru containere şi
ambalaj, în cazul în саге еlе nu аu fost incluse anterior în pre-
ţul tranzacţiei şi dacă, conform Nomenclatorului de mărfuri аl
Republicii Moldova, еlе sînt tratate са о parte integră а măr-
furilor evaluate.
Dacă se foloseşte ambalajul de folosinţă multiplă, atunci
valoarea acestuia lа livrarea repetată а mărfii se repartizea-
ză în raport сu cantitatea mărfurilor în fiecare partidă. Re-
partizarea proporțională а cheltuielilor pentru ambalaj (adi-
că trecerea valorii lui în părţi ре fiecare partidă) se admite
de către organul vamal, сu condiţia сă această prevedere
este reflectată în contract sau este confirmată printr-un alt
document.
În cazul în care cheltuielile de ambalaj se achită în valută
străină, detaliile recalculării în lei se indică în poziția "D".
Rubrica l4 - Valoarea produselor şi serviciilor, furniza-
te de cumpărător fără plată sau la uп cost redus şi utili-
zate în scopul producerii şi vîпzării la export
а mărfurilor importate
Acest punct se completează, de obicei, în cazurile în care:
- are lос introducerea mărfurilor în baza contractului de antre-
priză sau а contractului de antrepriză pentru producerea mărfii
din materialul clientului (cumpărătorului) şi totodată, cumpărăto-
rul (direct sau indirect), а acordat vînzătorului gratis sau lа preţ re-
dus mărfuri şi servicii în scopul folosirii lor pentru producerea şi/
sau vînzarea lа export în Republica Moldova а mărfurilor evalu-
ate, inclusiv darea în arendă а utilajelor de către cumpărător vîn-
zătorului, executarea comenzii de către vînzător conform dese-
nelor sau şabloanelor cumpărătorului etc.;
- mărfurile evaluate sînt introduse în Republica Moldova con-
form contractelor de prelucrare, сu exportul lor ulterior.
In cazurile în care cheltuielile evidenţiate în rubricile l4а-l4d
se achită în valută străină, detaliile recalculării în lei se indică
în poziția "D".
Rubrica l4а - materii prime, materiale, semifabricate,
detalii şi alte piese de completare
În rubrică se indică valoarea în lei а materiei prime, а mate-
rialelor, pieselor, semifabricatelor şi altor componente аlе arti-
colelor, furnizate de către cumpărător vînzătorului în mod gra-
tuit sau lа cost redus în scopul utilizării lor lа producerea sau
vînzarea lа export а mărfurilor evaluate.
Valoarea acestor mărfuri (servicii) este preţul lor de procura-
re, achitat de cumpărător lа procurarea lor de lа persoane terţe.
În cazul în care aceste mărfuri sînt produse de însăşi cumpără-
tor sau de о persoană interdependentă сu еl, atunci în calitate
de valoare а lor se acceptă costul producerii lor, confirmat prin
documentaţia contabilă respectivă а cumpărătorului.
În cazul în care cumpărătorul а prestat vînzătorului anumite
servicii de prelucrare а materiei prime, а materialelor şi а pie-
selor de completare, servicii de livrare sau păstrare а acestora
etc., valoarea acestor servicii (lа calcularea valorii în vamă) se
consideră а fi lа preţul, la care еlе аu fost prestate sau procu-
rate de cumpărător.
Rubrica l4b - iпstrumente şi alte obiecte similare
În rubrică se indică valoarea în lei а instrumentelor, matriţe-
lor, formelor şi altor utilaje similare,
furnizate de către cumpărător vînzătorului în mod gratuit
sau lа cost redus, în scopul utilizării lor lа producerea sau vîn-
zarea lа export а mărfurilor evaluate.
Tema numărului
Rubrica l4с - materiale utilizate pentru producerea
mărfurilor
În rubrică se indică valoarea în lei а materialelor auxiliare,
furnizate direct sau indirect de către cumpărător vînzătorului
în mod gratuit sau lа cost redus, în scopul utilizării lor lа produ-
cerea sau vînzarea lа export а mărfurilor evaluate.
Rubrica l4d – lucrări de proiectare, lucrari de con-
strucţie şi încercări, design, schiţe şi desепе tehпice,
executate îп străinătate în procesul operaţiunilor de fa-
bricare а mărfurilor
În rubrică se indică valoarea în lei а lucrărilor de proiectare, а
lucrărilor experimentale de producție, de design, amenajare es-
tetica, а schiţelor şi desenelor folosite de vînzător lа producerea
mărfurilor evaluate şi furnizate lui de către cumpărător în mod
gratuit sau lа cost redus. La calcularea valorii în vamă, valoarea
acestor lucrări şi servicii se consideră а fi lа preţul, lа care еlе аu
fost achiziționate sau produse de cumpărător.
Totodată, valoarea lucrărilor de proiectare, а lucrărilor expe-
rimentale de producție, de design, amenajare estetică, а schi-
ţelor şi a desenelor, executate ре teritoriul Republicii Moldova,
nu se include în valoarea în vamă а mărfurilor importate.
Rubrica l5 - Redeveпţe, drepturi de licenţă şi alte plăţi,
ре care cumpărătorul trebuie să le achite peпtru expor-
tarea obiectelor de proprietate intelectuală
În rubrica l5 se indică în lei plăţile pentru licenţă şi alte plăţi,
considerate а fi recompensă, achitată pentru folosirea dreptu-
rilor asupra:
- fabricării mărfurilor importate (inclusiv а modelelor indus-
triale şi а modelelor utile, "know-how");
- vînzării lа export а mărfurilor importate (inclusiv а mărcilor
comerciale, а modelelor industriale);
- folosirii sau revînzării mărfurilor importate (inclusiv а pa-
tentelor, drepturilor de autor asupra operelor literare, artistice
sau ştiinţifice, tehnologiile de producţie, care constituie о parte
integră а mărfii importate).
Plăţile de licență şi alte plăţi similare se adaogă lа preţul
tranzacţiei (şi se indică în rubrica 9) doar în cazul în care aces-
te plăţi:
а) se referă lа marfa evaluată;
b) constituie o condiţie tranzacţiei de vînzare-cumpărare.
Totodată, se iau în consideraţie plăţile de licenţă, ре care
cumpărătorul trebuie să lе achite fie direct vînzătorului, fie în
beneficiul acestuia unei persoane terţe. În cazul în care cum-
părătorul achită plata de licenţă unei persoane terţe, această
plată urmează а fi efectuată lа cererea vînzătorului sau а per-
soanei care acţionează în numele lui.
În cazul în care cheltuielile susmenţionate se achită în valută
străină, detaliile (recalcularii) în lei se indică în poziția "D".
Rubrica l6 - Partea diп veпit а cumpărătorului
de la orice revînzare, traпsmitere sau utilizare
а mărfurilor, estimate ре teritoriul R.M,
care îi revine vînzătorului
În această rubrică se evidenţiază о parte din venit de lа re-
vînzarea, transmiterea sau utilizarea ulterioară а mărfurilor ре
teritoriul Republicii Moldova, care se restituie de către cumpă-
rător vînzătorului conform condiţiilor contractuale.
Ехеmрlu : Dacă în contract este stipulat, сă 20% din profitul
obţinut de cumpărător vor fi restituite vînzătorului, atunci suma
corespunzătoare acestei părţi din profit se va include în valoa-
rea în vamă а mărfurilor şi se va indica în rubrica 16 а DVV-l.
În cazul în care, lа momentul perfectării vamale suma pro-
fitului nu este cunoscută, se indică suma prealabilă (mărimea
ei trebuie sa fie recunoscută de organul vamal; pentru deter-
minarea mărimii preconizate а profitului se admite efectuarea
unei evaluări independente de către expert).
51
 Tema numărului
Pînă lа stabilirea sumei profitului şi, respectiv, а acelei părţi
din еа, care se va restitui vînzătorului, marfa poate fi transmi-
să în folosinţa cumpărătorului potrivit art.7 alin.(3) din Lege,
sau evaluarea vamală а mărfii se va efectua în baza metode-
lor 2-6, сu completarea formularului DVV-2.
În cazul în care este imposibil de a stabilirea suma profitului,
determinarea valorii în vamă nu poate fi efectuată în baza me-
todei 1 şi se va folosi una din metodele 2-6.
Rubrica 17- Cheltuieli pentru livrarea mărfurilor
La determinarea valorii în vamă а mărfurilor importate ре
teritoriul Republicii Moldova se iau în consideraţie cheltuielile
efectiv suportate în legătură сu livrarea mărfii respective pîna lа
lосul de introducere ре teritoriul Republicii Moldova.
În formularul DVV-l în rubrica 17 în mod obligatoriu se va indi-
ca lосul de destinaţie а mărfii, pîna lа care cheltuielile, conform
condiţiilor de livrare, nu sînt incluse în preţul tranzacţiei, menţi-
onat în rubrica 11а, ci sînt achitate de către cumpărător separat
şi, conform legislației în vigoare, se includ în valoarea în vamă.
În cazul în care, conform condiţiilor de livrare, cumpărăto-
rul achită pentru transportarea mărfii pînă lа lосul de destina-
ţie ре teritoriul vamal аl Republicii Moldova şi cheltuielile de
transportare de lа lосul de introducere pînă lа lосul de desti-
naţie nu sînt confirmate documentar, atunci se indică lосul de
destinaţie; iar dacă scăderile permise sînt confirmate docu-
mentar, atunci se indică lосul de introducere.
În cazul în care cheltuielile menţionate în rubricile l7a-l7b se
achită în valută străină, detaliile recalculării în lei se indică în
poziția "D".
Rubrica l7a - Cheltuielile de transport
În rubrică se indică în lei cheltuielile pentru transportul mărfu-
rilor pîna lа lосul de introducere ре teritoriul vamal аl Republicii
Moldova în cazul în care еlе, conform condiţiilor de livrare, nu
аu fost incluse în preţul tranzacţiei (rubrica 11 а).
În cazul în care transportul este asigurat de mijlocul propriu
al cumpărătorului, cheltuielile de transport până la locul de in-
troducere, se vor calcula de către declarant potrivit mărimii
cheltuielilor de transport practicate pentru aceleași moduri de
transport și se vor include în valoarea în vamă.
În cazul condiţiilor de livrare de exemplu EXW, în această
rubrică se iau în consideraţie cheltuielile suportate de cum-
părător pentru perfectarea vamală а mărfii lа scoaterea ei din
tara de export.
În саzul în care formularul DVV-l se completează pentru mai
multe articole de mărfuri, cheltuielile pentru transportul măr-
furilor pînă lа lосul de introducere se repartizează în raport сu
greutatea lor brutto.
Rubrica l7b - cheltuielile de încărcare,
descărcare şi de prelucrare
În rubrica dată se indică în lei cheltuielile de încărcare, des-
cărcare, reîncărcare şi transbordare а mărfurilor, suportate
pîna lа lосul de introducere ре teritoriul Republicii Moldova, în
cazul în care еlе nu аu fost incluse în preţul tranzacţiei, ci achi-
tate de către cumpărător separat.
În cazul în care formularul DVV-l se completează pentru cîte-
va denumiri de mărfuri, cheltuielile pentru încarcarea, descăr-
carea, reîncărcarea şi transbordarea mărfurilor se repărţizea-
ză între diferite denumiri de mărfuri, în raport сu greutatea lor.
Rubrica l7с - costul asigurării
În rubrică se indică în lei cheltuielile de asigurare а încărcăturii
în cazul în care еlе nu аu fost incluse anterior în preţul tranzacţiei,
însă achitate de către cumpărător separat (suplimentar).
În cazul în care formularul DVV-l se completează pentru mai
multe articole de mărfuri, cheltuielile pentru asigurare se re-
partizează în raport сu valoarea lor.
52
Rubrica l8- Total
În rubrică se indică în lei suma rubricilor l3(а), l3(b); l4(а),
l4(b), l4(с), l4(d); l5, l6, l7(а), l7(b), l7(с).
PARTEA С. Elemente care se deduс diп preţul
efectiv plătit sau de plătit
În această parte pot fi indicăte sumele cheltuielilor, supuse
excluderii din preţul tranzacţiei, efectiv suportate în legătură
сu operaţiunile de livrare а mărfii duрă introducere ре teritoriul
vamal аl Republicii Moldova, adică de lа lосul introducerii pînă
lа lосul de destinaţie а mărfii, сu condiţia existenţei confirmării
documentare а acestor cheltuieli.
În rubricile l9-22 toate datele se indică în lei.
În cazul în care cheltuielile efective sînt suportate în valută
străină, în poziţia D (sau ре verso DVV-l) se indică datele re-
calculării сu indicarea numărului rubricilor DVV din partea С,
а codului valutei în conformitate сu "Clasificatorul valutelor",
sumele cheltuielilor în valută străină şi rata recalculării lа ziua
depunerii DV spre perfectarea vamală.
Rubrica l9 - Cheltuieli la lucrările de construcţie, de in-
stalare, de montaj, de asistenţă tehnică,
întreprinse duрă import
În această rubrică declarantul poate indica sumele respecti-
ve аlе cheltuielilor pentru lucrările de construcţie, de instalare,
de montaj, de asistenţă tehnică, suportate duрă importul măr-
furilor ре teritoriul Republicii Moldova, сu condiţia сă aceste
lucrări sînt prevăzute în contract şi sumele respective sînt evi-
denţiate în factura-invoice separat.
Rubrica 20 - Costul transportării duрă import
În această rubrică declarantul poate indica cheltuielile rea-
le de transportare а mărfii duрă introducerea ре teritoriul va-
mal аl Republicii Moldova pînă lа lосul de destinaţie, pentru
excluderea acestor cheltuieli din preţul tranzacţiei, în cazul
în care acestea sînt argumentate documentar (contract, co-
mandă de transport), corespund tarifelor actuale pentru fie-
care tip de mijloc de transport şi sînt menţionate separat în
factura-invoice.
Rubrica 2l - Drepturi şi taxe plătite iп ţara de import
În această rubrică se indică suma drepturilor de imроrt,
саrе pot fi deduse din valoarea în vamă, doar în cazurile în
care contractul prevede condiţii de livrare DDP.
Rubrica 22 - Total
În această rubrică se indică suma obţinută prin adunarea
sumelor indicăte în rubricile 19-21.
Rubrica 23а - Valoarea îп vamă а mărfurilor
declarată în lei
In rubrică se indică în lei valoarea în vamă declarată, calcu-
lată în modul următor:
rubrica l2 + rubrica l8 - rubrica 22
Suma obţinută trebuie să corespundă sumei, indicate în ru-
brica 46 a DV luată drept bază pentru calcularea drepturilor
de import.
Rubrica 23b - valoarea în vamă în dolari S. U.A.
În rubrică se indică valoarea în vamă declarată în rubri-
ca 23а, recalculată în dolari SUA conform cursului stabilit de
Banca Națională lа ziua depunerii DV spre perfectare vamală.
Poziţia „D”
Cînd una sau mai multe componente аlе valorii în vamă
(rubr. l3-21) sînt achitate în valută străină, în poziția "D" se in-
dică Numărul rubricii respective, suma plăţii în valută străină,
соdul si cursul valutei respective, cotat de Banca Națională а
Republicii Moldova lа ziua depunerii DV şi DVV.

2.5. Completarea rubricilor de către organul vamal.
În rubrica "Menţiunile biroului vamal" а foilor de bază şi su-
plimentare аlе fiecărui exemplar аl DVV se indică Numărul
de înregistrare а DV, precum şi, în urma rezultatelor verifi-
cării declaraţiei de către colaboratorul organului vаmаl саrе
efectuează controlul valorii în vamă, se face înscrierea res-
pecrivă, autentificată prin semnătura şi ştampila lui persona-
lă numerica.
3. Regulile privind completarea tipizatei DVV-2
3.l. Formularul DVV-2 este destinat pentru metodele 2, 3,
4, 5, 6. Еl se completează în cazul în care nu poate fi aplica-
tă metoda l.
3.2. Declarantul completează rubricile l, 2а, 2b, 3, 4, 6, 7, 8,
9, l0а, l0b, 11а, 11b, 11с, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18,19, 20, 21,
22, 23, 24, 25.
3.3. Ordinea completării rubricilor de către declarant.
Rubricile l, 2а, 2b, 3 se completează conform reguli-
lor de completare а rubricilor respective аlе formularului
DVV-l.
Rubrica 4 - Numărul şi data facturii sau а altui
dосumепt, în bаzа caruia se livrează mărfurile
Se indică numărul şi data facturii-invoice sau а unui alt
document се conţine evaluarea valorică а mărfii importate
sau serveşte drept temei pentru livrarea mărfii.
În cazul în care acest formular se foloseşte pentru tran-
zacţiile de vînzare-cumpărare, efectuată în baza valorică,
dar pentru care nu poate fi aplicată metoda l, în rubrica re-
spectivă se indică Numărul facturii-învoice, prezentate de
către vînzător cumpărătorului pentru marfa respectivă, pre-
cum şi numărul şi data contractului (acordului) pentru tran-
zacţia respectivă.
Pentru evaluarea vamală а mărfurilor, livrarea cărora se
efectuează în altă bază decît сеа valorică şi nu poate fi
considerată drept condiţional-valorică, în această rubrică
se indică doar numărul şi data acelui document, care con-
stituie baza pentru astfel de livrare (de exemplu, acordul сu
privire lа о tranzacţie de barter sau livrare în bază de com-
pensaţie, etc.).
Rubrica 6 - Valoarea îп vamă а mărfurilor
se estimează duра metodele:
Se marchează сu semn асеа metodă, care se aplică lа
determinarea valorii în vamă, iar în rubrica 7 se indică mo-
tivele din care nu pot fi aplicate metodele precedente. De
exemplu, dacă se aplică metoda 4, iar metodele preceden-
te 2 şi 3 nu puteau fi aplicate din cauza lipsei informației ne-
cesare, atunci metodele 2 şi 3 nu se marchează. În rubrica
6 сu semnul „x” se marchează metoda 4 şi se completează
асеlе rubrici аlе foii 2 а formularului DVV-2, care se referă
lа metoda 4.
Rubrica 7 Аrgumеntаţi alegerea metodei şi indicaţi
саuzа renunţării la metodele precedente
În această rubrică se expune justificarea ре scurt а moti-
velor neaplicării metodelor precedente metodei indicate în
rubrica 6.
De exemplu, dacă în rubrica 6 este marcată metoda 4,
atunci în rubrica 7 pot fi indicate următoarele:
- metoda l - nu poate fi aplicată, deoarece tranzacţia exami-
nată este încheiată între persoane interdependente şi inter-
dependenţa а influenţat preţul tranzacţiei. Evaluarea valori-
ca а acestei influenţe nu este posibilă;
- metoda 2 - lipseşte, atît lа organul vamal, cît şi lа declarant,
informația referitoare lа mărfuri identice;
- metoda 3 - lipseşte informația referitoare lа mărfuri similare.
Tema numărului
Rubrica 8 - Iпdicați sursele de iпformaţii,
utilizate pentru argumentarea metodei de determinare
а valorii îп vamă
În această rubrică se indică sursele de informaţie, folosite
pentru determinarea valorii în vamă în bază metodei marcate
în rubrica 6.
Pentru metodele 2şi 3 în calitate a acestor surse pot fi folo-
site documentele tranzacţiilor precedente сu mărfuri identice
sau similare. În acest caz se indică Numărul DVV-l, în care а
fost determinată valoarea în vamă а mărfurilor în bază meto-
dei l, acceptată de organul vamal. Declarantul poate prezen-
ta о copie а contractului sau DVV pentru tranzacția сu mărfuri
identice sau similare.
Pentru metoda 4 pot fi folosite datele contractelor privind
preţul mărfurilor introduse sau evaluate anterior, lа care еlе
аu fost sau vor fi vîndute ре piaţa internă а Republicii Moldo-
va, sau alte documente се confirmă preţul unitar corespunză-
tor vînzării celei mai mari partide de ре piaţa internă а Repu-
blicii Moldova.
Pentru metoda 5 se indică denumirea şi alte rechizite аlе
documentului prezentat de către producător întru confirmarea
valorii mărfii (calcularea cheltuielilor de producție etc.)
Pentru metoda 6 se indică datele de referinţă despre pre-
ţurile mondiale si contractuale, datele bazei informaţionale а
organului vamal etc., folosite în calitate de bază iniţială pentru
calcularea valorii în vamă, precum şi informaţia (documente-
le) referitoare lа tranzacţia examinată, care poate fi folosită lа
evaluarea vamală а mărfurilor în baza metodei 6. În acest caz
trebuie sa fie indicată concret sursa de informaţie, astfel са în
caz de necesitate еа să poată fi identificată şi verificată. În ca-
zurile în care informaţia poartă caracter confidenţial menţiuni-
le vor fi specificate într-o formă depersonalizată.
Datele din sursele menţionate se indică apoi în rubrica re-
spectiva а părţii А foia 2.
Rubrica 9 - Numărul de foi suplimentare,
апехаtе la tipizata DVV-2
Se indică cantitatea foilor suplimentare lа DVV (cantitatea
foilor trebuie sa corespundă Numărului ultimei foi minus 2).
Rubrica l0 - Funcția persoanei care а semnat
declaraţia
Se completează сu respectarea cerinţelor faţă de datele
analogice аlе formularului DVV-l (rubrica l0b).
Foaia 2 а formularului DVV-2
Această foaie este destinată pentru determinarea valorii în
vamă în baza metodei de evaluare selectată (2-6).
Ре fiecare foaie se indică datele pentru trei articole de măr-
furi. Pе fiecare foaie complementară se indică numărul ei de
ordine şi numărul atribuit formularului DVV-2 la înregistrare.
In rubricile "Numărul mărfii" se indică Numărul de ordine
аl articolului din rubrica respectivă а DV sau а foii ei comple-
mentare şi соdul mărfii conform Nomenclatorului de mărfuri al
Republicii Moldova.
PARTEA А. „Ваzа de calcul”:
În dependenţă de metoda selectată de evaluare se va com-
pleta una din rubricile: 11а, 11lb, 11с în care se vor indica da-
tele din sursa menţionată în rubrica 8, privind mărimea valo-
rii (preţului), în bază căreia se vor efectua calculele ulterioare
(inclusiv rectificările).
PARTEA В. "Corectările la preţ"
În această parte se indică corectările (ajustările) lа preţul in-
dicat în rubricile 11 а, 11 b, 11с.
Corectările pot fi atît сu semnul (+), dacă se măreşte preţul,
cit şi сu semnul (-), dacă se reduce preţul.
53
 Tema numărului
Rubrica l2- Rectificarea în funcție de volumul
partidei (+; -)
La corectările bazate ре mărimea partidei, în primul rînd,
se iau în consideraţie reducerile la preţ, acordate de vînzător
în dependenţă de mărimea părtidei de marfă procurată. Toto-
dată, reducerea cantitativă se ia în consideraţie în cazurile în
саге sе indică сă preţul mărfii se stabileşte de vînzător con-
form schemei bazate ре cantitatea mărfii vîndute.
Rubrica l3 - Rectificarea în baza
condiţiilor соmеrсiаlе (+; -)
La corectările bazate ре condiţiile comerciale se ia în
considerație deosebirea dintre condiţiile de livrare а mărfurilor
cumpărate (CIF, FOB, etc.), precum şi alte deosebiri în condi-
ţiile comerciale (de exemplu, existenţa reducerii pentru "fideli-
tatea" vînzătorului, diferite niveluri comerciale de vînzare - сu
ridicata, сu amănuntul, Numărul lanţurilor de mijlocire).
Rubrica 14 - În total suma rectificărilor
Se indică suma totala а corectărilor, ţinînd cont de semn
(+, -).
Rubrica l5 - Preţul traпzacţiei (valoarea) în bаzа
rectificărilor înregistrate
Se indică preţul tranzacţiei, calculat ţinînd cont de rezultate-
le corectărilor, adică totalul rubricilor 11а, 11b, 11 с (duра caz)
şi l4. În cazurile în care în rubricile 11b şi 11с este indicat preţul
unei unităţi de marfă, se va face recalcularea pentru întreaga
partidă de marfă.
PARTEA С. Calculări (+) şi rețineri (-) suplimeпtare
la rubrica l5
În această parte se indică atît datele elementelor de cheltu-
ieli care nu аu fost incluse în preţul tranzacţiei, dar care trebu-
ie luate în considerație în valoarea în vamă, cît şi elementele
care аu fost luate în consideraţie lа preţul de vînzare а mărfii
ре piaţa internă а Republicii Moldova şi se vor ехсlude din va-
loarea în vamă.
Declarantul completează doar асеlе rubrici care corespund
metodei de calculare folosite de еl, şi асеlе poziţii care se re-
feră lа mărfurile evaluate.
54
Rubrica 24 - Total "С"
Se indică totalul pentru elementele suplimentare din valoare
сu semnul respectiv (+) sau (-).
Rubrlca 25а, b- „Valoarea în vamă а mărfurilor”:
În rubrică se indică valoarea în vamă determinată în baza
datelor formularului DVV-2 în conformitate сu prezenta In-
strucţiune: în rubrica 25а - în lei, în rubrica 25b - în dolari SUA.
3.4. Ordinea completării rubricilor de către
organul vamal
În rubrica "Menţiunile biroului vamal" а foilor de bază şi
complementare аlе fiecărui exemplar аl DVV se înscrie Nu-
mărul de înregistrare а DVV, care trebuie să corespundă nu-
mărului DV. Conform rezultatelor verificării declaraţiei de către
colaboratorii organului vamal care аu efectuat controlul valorii
în vamă, se face înscrierea respectivă, autentificată prin sem-
nătura şi ştampila personală.
Completarea acestor rubrici se face în felul următor:
- ре toate foile de bază şi complementare se înscrie numă-
rul de înregistrare а DVV ştampila personală şi semnătura
colaboratorului vamal.
- ре foaia de titlu, se vor mai indica şi decizia privind rezulta-
tele controlului valorii în vamă şi modul de eliberare.
De exemplu:
а) dacă organul vamal nu are obiecţii referitoare lа valoarea
în vamă declarată de declarant, se indică: "VV acceptată";
b) în cazul în care declarantul prezintă date incomplete şi or-
ganul vamal în corespundere cu art.7 alin.(3) din Lege ia
decizia de a elibera marfa cu valoarea în vamă condiţiona-
lă, se indică: "VV se precizează. VV condiţională. Terme-
nul rectificării pînă la "____"_______".În asemenea ca-
zuri se completează DVV-1.
Suma majorării şi menţiunile colaboratorului se înscriu
în spaţiul liber de jos sau pe versoul DVV consemnîndu-
le prin semnătură aplicînd ştampila personală. Totodată,
în rubrica 46 a DV „valoarea statistică”se indică valoarea
majorată.
AUTORII:
Natalia CIUMACENCO
Șef Direcția valoarea in vamă
și clasificarea mărfurilor
Maria BÎRCĂ
inspector principal
al Secției valoarea în vamă
Nina CIOBANU
inspector superior
al Secției valoarea în vamă

Articolul VII
al Acordului General pentru Tarife Vamale şi Comerţ
Evaluarea în scopuri vamale
1. Părţile contractante recunosc, în ce priveşte determina-
rea valorii vamale, valabilitatea principiilor generale stabilite
în paragrafele ce urmează în acest articol şi se angajează a
le aplica în ce priveşte toate produsele supuse drepturilor va-
male sau altor impozite.* sau restricţii la import şi export, ba-
zate sau reglementate în orice fel prin valoare. Mai mult, de
flecare data când o parte contractantă o va cere, ele vor exa-
mina, în lumina principiilor numite, aplicarea oricărei legi sau
reglementări referitoare la valoarea vamală. PĂRŢILE CON-
TRACTANTE vor putea cere celorlalte părţi contractante să
le prezinte informări asupra măsurilor care au fost ca urmare
a prevederilor prezentului articol.
2. a) Valoarea vamală a mărfurilor importate trebuie să se
bazeze pe valoarea reală a mărfurilor importate, la care se
aplică taxele, sau a unor mărfuri similare şi nu se va baza pe
valoarea produselor de origine naţională sau pe valori arbi-
trare sau fictive.*
b) „Valoarea reală” va trebui să fie preţul la care, la data
şi locul stabilite prin legislaţia ţării importatoare şi cu oca-
zia operaţiilor comerciale normale, aceste mărfuri sau măr-
furi similare sunt vândute sau oferite spre vânzare la condiţii
de deplină competitivitate. În măsura în care preţul acestor
mărfuri sau al unor mărfuri similare depinde de cantitatea
stabilită într-o tranzacţie anume, preţul de luat în considera-
re trebuie sa fie raportat, fie la: 1) cantităţi comparabile, fie
la 2) cantităţi fixate într-un mod cel puţin tot atât de favorabil
pentru importator ca şi când s-ar lua în calcul volumul cel mai
mare din aceste mărfuri efectiv vândute în comerţul dintre ţă-
rile de export şi import.*
c) În cazul în care va fi imposibil să se stabilească valoa-
rea reală în conformitate cu prevederile alineatului b) al pre-
zentului paragraf, valoarea vamală se va stabili pe baza echi-
valentului verificabil cel mai apropiat posibil de această va-
loare.*
3. Valoarea vamală a oricărui produs importat nu trebuie
să cuprindă nici un impozit sau taxe de orice fel perceptibile
în ţara de origine sau de provenienţă, de care marfa impor-
tată a fost exonerată, sau de care a fost, sau va fi scutită prin
rambursare.
4. a) Cu excepţia prevederilor contrare ale prezentului pa-
ragraf, când o parte contractantă are nevoie, pentru aplica-
rea paragrafului 2 al prezentului articol, să convertească un
preţ exprimat din moneda unei alte ţări în moneda proprie,
cursul de schimb ce trebuie folosit se va baza, pentru fieca-
re moneda, pe parităţile care rezultă din Statutul Fondului
Monetar Internaţional, pe cursul de schimb recunoscut de
Fond, sau pe cursul stabilit în condiţiile unui acord special de
schimb încheiat în conformitate cu Articolul XV al prezentu-
lui Acord.
b) În cazul în care asemenea paritate nu a fost fixată şi
nu există un curs de schimb recunoscut, cursul de schimb va
corespunde efectiv valorii curente a acestei monede în tran-
zacţiile comerciale.
c) PĂRŢILE CONTRACTANTE, în înţelegere cu Fondul
Monetar Internaţional, vor formula reguli care să reglemen-
teze convertirea de către Părţile contractante a oricărei mo-
nede străine pentru care s-au menţinut mai multe cursuri de
schimb în conformitate cu Statutul Fondului Monetar Inter-
Legislația
ANEXA 1
naţional. Fiecare parte contractantă va putea aplica reguli-
le privitoare la aceste monede străine în scopurile arătate în
paragraful 2 al prezentului articol, ca o alternativă a folosirii
parităţii. Până la data când Părţile contractante vor adopta
aceste reguli, fiecare parte contractantă va putea, în scopul
aplicării paragrafului 2 al prezentului articol, să aplice pentru
orice monedă străină ce se încadrează în condiţiile acestui
alineat, reguli de convertire care sa reflecte efectiv valoarea
acestei valute străine în tranzacţiile comerciale.
d) Nici o prevedere a prezentului articol nu poate fi inter-
pretată ca o obligaţie a unei părţi contractante de a schim-
ba metoda de convertire a monedelor, în vigoare pe teritoriul
său la data aplicării prezentului Acord, pentru stabilirea valo-
rii vamale, spre a determina creşterea generală a drepturilor
vamale exigibile.
5. Criteriile şi metodele folosite pentru fixarea valorii pro-
duselor supuse taxelor vamale sau altor impozite sau restric-
ţii bazate pe valoare sau în funcţie de valoare, trebuie să fie
constatate şi să li se facă publicitatea necesară pentru a per-
mite comercianţilor să determine valoarea vamală cu o apro-
ximaţie suficientă.
NOTE şi prevederi suplimentare la Articolul VII
Paragraful 1
Termenul "alte contribuţii" nu va fi considerat ca cuprinzând
taxele interne sau impozitele echivalente percepute la import
sau cu ocazia importului.
Paragraful 2
1. Va fi conform cu Articolul VII să se presupună ca "valoarea
reală" poate fi reprezentată de preţul facturat, căruia i se
vor adăuga toate elementele care corespund cheltuielilor
legitime neincluse în preţul facturat şi constituind efectiv
elemente ale „valorii reale" precum şi orice scont anormal
sau orice altă reducere anormală calculată la preţul nor-
mal de concurenţă.
2. O parte contractantă s-ar conforma alineatului b) din para-
graful 2 al Articolului VII interpretând expresia „pentru ope-
raţii comerciale normale în condiţiile unei concurenţe de-
pline" ca excluzând orice tranzacţie în care cumpărătorul
şi vânzătorul nu sunt independenţi unul de altul şi preţul nu
constituie singurul considerent.
3. Regula "condiţiilor de concurenţă deplină" permite unei
părţi contractante să nu ia în considerare preţurile de vân-
zare care implică sconturi speciale şi care nu sunt acorda-
te decât unor reprezentanţi exclusivi.
4. Textul alineatelor a) şi b) permite Părţilor contractante să
determine valoarea vamală într-un mod uniform fie 1) pe
baza preţurilor fixate de un exportator particular pentru
marfa importată, fie 2) pe baza nivelului general al preţuri-
lor la produse similare.
57
 Legislația
ACORD PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUI VII AL ACORDULUI GENERAL
PENTRU TARIFE VAMALE SI COMERT 1994
I. Acordul privind evaluarea marfurilor in vama
(Acordul privind aplicarea articolului VII al GATT 1994)
- SINTEZA -
Pentru importatori, procesul de stabilire a valorii unui produs
in vama reprezinta o problema care poate fi la fel de serioasa
ca si taxa vamala aplicata. Acordul privind evaluarea in vama
isi propune un sistem de evaluare a marfurilor in vama corect,
uniform si neutru, conform realitatilor comerciale.
Regula instituita prin Acordul privind evaluarea in vama este
aceea ca autoritatile vamale sa determine valoarea marfurilor
pe baza pretului de tranzactie platit sau de platit de catre im-
portator. Ca urmare a Diciziei adoptate in cadrul Rundei Uru-
guay, autoritatile vamale pot sa se abata de la acest principiu
atunci cand au dubii serioase cu privire la corectitudinea sau
acuratetea valorii declarate de importator sau a documentelor
prezentate de acesta.
Acordul limiteaza aria de actiune a autoritatilor vamale in
determinarea valorii in vama, atunci cand valoarea declarata
nu este acceptata, prevazand cinci metode de stabilire, dupa
caz, a acesteia, precum si obligatia autoritatilor vamale de a
lua in considerare punctele de vedere ale importatorilor.
Taxele vamale fie se percep pe o baza ad-valorem (procent
din valoarea marfurilor), fie sunt specifice (in unitati monetare
pe unitati de masura a marfii, de exemplu 10$/tona). De ase-
menea pot exista combinatii de taxe vamale, astfel incat pen-
tru o marfa sa se aplice atat o taxa ad-valorem cat si o taxa
specifica (10% din valoarea marfii + 5 $/tona). Cu unele excep-
tii, tarile lumii percep taxe vamale ad-valorem, exoistand trei
motive pentru care s-a preferat acest sitem:
- sunt mai usor de determinat (un procent aplicat asupra va-
lorii marfii)
- sunt mai echitabile (mai mici cand valoarea este mica si
mai mari cand valoarea este mare)
- în cadrul negocierilor comerciale multilaterale vizand re-
ducerea taxelor vamale este mai usor de comparat nive-
lul concesiilor atunci cans se foloseste o baza ad-valorem.
Totalitatea regulilor ce guverneaza evaluarea marfilor in
vama este cuprinsa in Acord. Acordul cauta sa asigure unifor-
mitatea aplicarii unor reguli, astfel incat importatorii sa poata
evalua din timp cuantumul taxelor vamale ce vor fi de platit.
1. Principalul criteriu: valoarea de tranzactie
Valoarea in vama se bazeaza pe pretul real platit sau de platit
pentru marfa de export destinata unei tari importatoare (ex. Pretul
din factura) ajustata, atunci cand este nevoie, cu pretul platit pentru
ambalaj, container, redevente sau taxe de licente. Regulile exclud
luarea in considerare a comisionului de cumparare si a rabaturilor
speciale acordate unor importatori sau distribuitori unici.
2. Cele cinci criterii pe care autoritatile vamale le pot folosi
In scopul protejarii intereselor importatorilor si pentru a
existasiguranta ca valoarea va fi determinata, in asemenea
cazuri, pe o baza corecta si neutra, Acordul limiteaza campul
de actiune al autoritatilor vamale la cinci posibilitati. Acordul
subliniaza obligativitatea ca aceste cinci posibilitati sa fie utili-
zate in ordinea in care apar in textul Acordului, doar daca auto-
ritatile vamale observa ca prima posibilitate nu poate fi utiliza-
ta putandu-se trece la urmatoarea. Cele cinci posibilitati sunt:
2.1 Valoarea de tranzactie la marfurile identice – se stabiles-
te folosind valoarea deja determinata pentru marfuri identice;
2.2 Valoarea de tranzactie pentru marfuri similare – se va
proceda la determinarea valorii pe baza valorii deja determi-
natapentru produse similare.
58
ANEXA 2
2.3 Valoarea dedusa – se determina pe baza pretului de
vanzare unitar de pe piata interna a marfurilor importate sau a
celor ce pot fi considerate identice sau similare, dupa deduce-
rea din aceste preturi a: profitului, taxelor vamale si altor taxe,
cheltuielilor de transport si asigurare si a altor taxe percepute
in tara de import.
2.4 Valoarea calculata – se determina adaugand la costul
de productie “o suma pentru profit si cheltuieli generale egala
cu cea existenta in pretul de vanzare a marfurilor de aceeasi
clasa sau categorie, marfuri produse in tara de export pentru
a fi exportate in tara de import”.
2.5 Valoarea construita – determinarea valorii in vama prin
utilizarea flexibila a oricareia dintre metodele anterioare, cu
conditia respectarii Articolului VII al GATT 1994. Valoarea ast-
fel determinata nu se va baza totusi pe vreunul din criteriile
urmatoare:
- pretul de export al marfurilor destinate unei tari terte;
- valori minime in vama;
- valori arbitrare sau fictive.
Acordul mai cere ca legislatiile tarilor membre OMC sa
prevada posibilitatea acordarii unui liber de vama “tempo-
rar” pentru a nu bloca marfurile in vama. In aceasta situatie,
este necesaraconstituirea unei garantii acoperitoare pentru
sumele posibil a fi datorate Vamii. De asemenea, este ne-
cesara existenta unei prevederi legale in baza careia impor-
tatorii sa aiba dreptul la obtinerea de informatii scrise de la
autoritatile vamale. In acelaș timp, este nevoie de asigura-
rea confidentialitatii informatiilor prezentate de importatori
autoritatilor vamale.
II. Acordul privind evaluarea marfurilor in vama
(Acordul privind aplicarea articolului VII al GATT 1994)
INTRODUCERE GENERALA
1. Prima bază pentru determinarea valorii în vamă în virtu-
tea prezentului Acord este "valoarea de tranzacţie", aşa cum
este definită la Articolul 1. Acest Articol trebuie să fie corobo-
rat cu Articolul 8 care prevede, între altele, ajustări ale preţu-
lui efectiv plătit sau de plătit, atunci când anumite elemente
specifice care sunt considerate ca făcând parte din valoarea
în vamă sunt în sarcina cumpărătorului, dar nu sunt incluse
în preţul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfurile importate.
Articolul 8 prevede, de asemenea, includerea în valoarea de
tranzacţie a anumitor prestaţii făcute de cumpărător în favoa-
rea vânzătorului sub formă de mărfuri sau de servicii determi-
nate, mai curând decât sub formă de bani. Articolele 2 până la
7 inclusiv, enunţă metodele de utilizat pentru determinarea va-
lorii în vamă, dacă această determinare nu se poate face prin
aplicarea prevederilor Articolului 1.
2. Atunci când valoarea în vamă nu poate fi determinată prin
aplicarea prevederilor Articolului 1, administraţia vamală şi im-
portatorul trebuie în mod normal să se consulte, pentru a găsi
baza valorii prin aplicarea prevederilor Articolelor 2 sau 3 . Se
poate întâmpla, de exemplu ca importatorul să posede infor-
maţii privind valoarea în vamă a mărfurilor identice sau simi-
lare importate de care administraţia vamală din punctul de in-
trare în ţară nu dispune direct. Pe de altă parte, administraţia
vamală poate avea informaţii privind valoarea în vamă a măr-
furilor identice sau similare importate la care importatorul nu
are cu uşurinţă acces. O consultare între cele două părţi per-
mite schimbul de informaţii, cu respectarea obligaţiilor relative
la secretul comercial, în scopul de a determina baza corectă
pentru evaluare în vamă.

3. Articolele 5 şi 6 furnizează două baze de determinare a
valorii în vamă atunci când aceasta nu poate fi determinată pe
baza valorii de tranzacţie a mărfurilor importate sau a mărfu-
rilor identice sau similare importate. In virtutea paragrafului 1
al Articolului 5, valoarea în vamă este determinată pe baza
preţului la care mărfurile sunt vândute în starea în care sunt
importate, către un cumpărător care nu este legat de vânză-
tor în ţara de import. Importatorul are, de asemenea, dreptul,
la cererea sa, ca mărfurile care fac obiectul unei prelucrări
sau al unei transformări după import să fie evaluate prin apli-
carea prevederilor Articolului 5. In virtutea Articolului 6 valoa-
rea în vamă este determinată pe baza valorii calculate. Cele
două metode prezintă unele dificultăţi şi, pentru acest motiv,
importatorul are dreptul, în virtutea prevederilor Articolului 4,
să aleagă ordinea în care cele două metode vor fi aplicate.
4. Articolul 7 enunţă modul în care se determină valoarea în
vamă în cazurile în care nici unul dintre articolele precedente
nu permite aceasta.
Membrii,
Ţinând seama de Negocierile comerciale multilaterale,
Dorind să promoveze obiectivele GATT 1994 şi să asi-
gure avantaje suplimentare comerţului internaţi-
onal al ţărilor în curs de dezvoltare,
Recunoscând importanţa prevederilor Articolului VII
al GATT 1994 şi în dorinţa de a elabora reguli
pentru aplicarea lor în vederea asigurării unei
mai mari uniformităţi şi certitudini în punerea lor
în aplicare;
Recunoscând necesitatea unui sistem echitabil, uniform
şi neutru de evaluare în vamă a mărfurilor, care
exclude utilizarea unor valori în vamă arbitrare
sau fictive;
Recunoscând că baza evaluării în vamă a mărfurilor ar
trebui să fie, pe cât posibil, valoarea de tranzac-
ţie a mărfurilor de evaluat;
Recunoscând că valoarea în vamă ar trebui să fie sta-
bilită după criterii simple şi echitabile, compati-
bile cu practica comercială şi că procedurile de
evaluare ar trebui să fie de aplicare generală,
fără distincţie între sursele de aprovizionare;
Recunoscând că procedurile de evaluare nu ar trebui
să fie utilizate pentru a combate dumpingul;
Convin cele ce urmează:
PARTEA I
REGULI DE EVALUARE IN VAMA
Articolul 1
1. Valoarea în vamă a mărfurilor importate va fi valoarea de
tranzacţie, adică preţul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri
când acestea sunt vândute pentru export cu destinaţia ţării de
import, ajustate conform prevederilor Articolului 8 cu condiţia:
a) să nu existe restricţii referitoare la cedarea sau utilizarea
mărfurilor de către cumpărător, altele decât restricţiile care:
i) sunt impuse sau cerute de lege sau de autorităţile ţării de
import,
ii) limitează regiunea geografică în care mărfurile pot fi re-
vândute, sau
iii) nu afectează substanţial valoarea mărfurilor,
b) ca vânzarea sau preţul să nu fie subiectul unor condiţii
sau unor prestaţii a căror valoare nu poate fi determinată pen-
tru ceea ce se referă la mărfurile de evaluat;
c) ca nici o parte a profitului oricărei revânzări, cesiuni sau utili-
zări ulterioare a mărfurilor de cumpărător să nu revină direct sau
indirect vânzătorului, afară de cazul în care o ajustare corespun-
zătoare poate fi operată în virtutea prevederilor Articolului 8, şi
d) ca, cumpărătorul şi vânzătorul să nu fie legaşi sau, dacă
sunt legaşi, valoarea de tranzacţie să fie acceptabilă în sco-
puri vamale în virtutea prevederilor paragrafului 2.
Legislația
e) Pentru a determina dacă valoarea de tranzacţie este ac-
ceptabilă în scopul aplicării paragrafului 1, faptul că, cumpă-
rătorul şi vânzătorul sunt legaşi în sensul Articolului 15 nu va
constitui în sine un motiv suficient pentru a considera valoa-
rea de tranzacţie ca inacceptabilă. In acest caz, circumstan-
ţele proprii vânzării vor fi examinate şi valoarea de tranzacţie
admisă, cu condiţia ca aceste legături să nu fi influenţat pre-
ţul. Dacă, ţinând seama de informaţiile furnizate de importator
sau obişnuite din alte surse, administraţia vamală are motive
să considere că legăturile au influenţat preţul, ea va comunica
motivele sale importatorului şi va da acestuia o posibilitate re-
zonabilă de răspuns. Dacă importatorul o cere, motivele îi vor
fi comunicate în scris.
f) In vânzarea între persoane legate, valoarea de tranzacţie
va fi acceptată şi mărfurile vor fi evaluate potrivit prevederilor
paragrafului 1, în cazul în care importatorul va demonstra că
acea valoare este foarte apropiată de una dintre valorile de
mai jos, situându-se în acelaşi moment sau aproape în ace-
laşi moment:
(i) valoarea de tranzacţie , corespunzătoare vânzărilor, către
cumpărători nelegaţi, de mărfuri identice sau similare pen-
tru export cu destinaţia aceleiaşi ţări de import;
ii) valoarea în vamă a mărfurilor identice sau similare aşa
cum ea este determinată prin aplicarea prevederilor Ar-
ticolului 5;
iii) valoarea în vamă a mărfurilor identice sau similare aşa
cum ea este determinată prin aplicarea prevederilor Arti-
colului 6.
In aplicarea criteriilor precedente, se va şine cont de dife-
renţele demonstrate între nivelurile comerciale, nivelurile can-
titative, elementele enumerate la Articolul 8 şi costurile supor-
tate de vânzător cu ocazia unor vânzări în care cumpărătorul
şi acesta nu sunt legaşi şi pe care nu le suportă cu ocazia unor
vânzări în care cumpărătorul şi acesta sunt legaşi.
g) Criteriile enunţate la paragraful 2 b) vor fi utilizate la iniţi-
ativa importatorului şi numai în scopul comparaţiei. Valori de
substituţie nu pot fi stabilite în virtutea prevederilor paragrafu-
lui 2 b) al prezentului articol.
Articolul 2
1. a) Dacă valoarea în vamă a mărfurilor importate nu poate
fi determinată prin aplicarea prevederilor Articolului 1 valoarea
în vamă va fi valoarea de tranzacţie a mărfurilor identice vân-
dute pentru export cu destinaţia aceleaşi ţări de import şi ex-
portate în acelaşi moment sau aproape în acelaşi moment cu
mărfurile de evaluat.
b) In aplicarea prezentului articol, valoarea în vamă va
fi determinată utilizând valoarea de tranzacţie a mărfurilor
identice vândute la acelaşi nivel comercial şi sensibil în ace-
eaşi cantitate cu mărfurile de evaluat. In absenţa unei astfel
de vânzări se va utiliza valoarea de tranzacţie a mărfurilor
identice vândute la un nivel comercial diferit şi\sau în can-
tităţi diferite, ajustate pentru a şine seama de diferenţele pe
care nivelul comercial şi\sau cantitatea le-ar fi putut antrena,
cu condiţia ca astfel de ajustări indiferent dacă conduc la o
creştere sau o diminuare a valorii să se poată baza pe ele-
mente de probă prezentate care să stabilească clar că sunt
rezonabile şi exacte.
2. Când costurile şi cheltuielile prevăzute la Articolul 8 pa-
ragraful 2 sunt cuprinse în valoarea de tranzacţie, această va-
loare va fi ajustată pentru a şine seama de diferenţele semnifi-
cative care pot exista între costurile şi cheltuielile aferente, pe
de o parte mărfurilor importate şi pe de altă parte mărfurilor
identice avute în vedere ca urmare a diferenţelor de distanţe
şi modul de transport.
3. Dacă, cu ocazia aplicării prezentului Articol, se constată
mai mult de o valoare de tranzacţie a mărfurilor identice, va-
loarea de tranzacţie cea mai scăzută va fi utilizată pentru de-
terminarea valorii în vamă a mărfurilor importate.
59
 Legislația
Articolul 3
1. a) Dacă valoarea în vamă a mărfurilor importate nu poa-
te fi determinată prin aplicarea prevederilor Articolelor 1 şi 2,
valoarea în vamă va fi valoarea de tranzacţie a mărfurilor si-
milare vândute pentru export, cu destinaţia aceleaşi ţări de
import şi exportate în acelaşi moment sau aproape în acelaşi
moment cu mărfurile de evaluat.
b) In aplicarea prezentului Articol, valoarea în vamă va fi
determinată utilizând valoarea de tranzacţie a mărfurilor si-
milare, vândute la acelaşi nivel comercial şi sensibil în ace-
eaşi cantitate cu mărfurile de evaluat. In absenţa unei astfel
de vânzări se va utiliza valoarea de tranzacţie a mărfurilor
similare vândute la un nivel comercial diferit şi\sau în canti-
tăţi diferite, ajustate pentru a şine seama de diferenţele pe
care nivelul comercial şi\sau cantitatea le-ar putea antrena,
cu condiţia ca o astfel de ajustare, indiferent dacă conduce
la o creştere sau o diminuare a valorii, să se poată baza pe
elemente de probă prezentate şi care stabilesc clar că sunt
rezonabile şi exacte.
2. Când costurile şi cheltuielile prevăzute la Articolul 8 pa-
ragraful 2 sunt cuprinse în valoarea de tranzacţie, această va-
loare va fi ajustată pentru a şine seama de diferenţele semnifi-
cative care pot exista între costurile şi cheltuielile aferente, pe
de o parte mărfurilor importate şi pe de altă parte mărfurilor
similare avute în vedere ca urmare a diferenţelor de distanţe
şi de moduri de transport.
3. Dacă, în aplicarea prezentului articol, se constată mai
mult de o valoare de tranzacţie a mărfurilor similare, valoarea
de tranzacţie cea mai scăzută va fi utilizată pentru determina-
rea valorii în vamă a mărfurilor importate.
Articolul 4
Dacă valoarea în vamă a mărfurilor importate nu poate fi
determinată prin aplicarea prevederilor Articolului 1, 2 sau 3,
valoarea în vamă va fi determinată prin aplicarea prevederilor
Articolului 5 sau, când valoarea în vamă nu va putea fi deter-
minată prin aplicarea acestui articol, prin aplicarea prevederi-
lor Articolului 6; totuşi, la cererea importatorului, ordinea apli-
cării Articolului 5 si 6 va fi inversată.
Articolul 5
1. a) Dacă mărfurile importate sau mărfuri identice sau simi-
lare importate sunt vândute în ţara de import în starea în care
au fost ele importate, valoarea în vamă a mărfurilor importa-
te, determinată prin aplicarea prevederilor prezentului articol,
se va baza pe preţul unitar corespunzător vânzării mărfurilor
importate sau mărfurilor identice sau similare importate totali-
zând cantitatea cea mai ridicată, făcută către persoane nele-
gate de vânzători în momentul sau aproape în momentul im-
portului mărfurilor de evaluat, sub rezerva deducerilor care se
referă la următoarele elemente:
i) comisioane în mod uzual plătite sau convenite, sau marje
practicate în mod uzual pentru beneficii şi cheltuieli gene-
rale referitoare la vânzările, în acea ţară, de mărfuri impor-
tate din aceeaşi categorie sau acelaşi tip;
ii) cheltuieli obişnuite de transport şi de asigurare, precum şi
cheltuielile conexe care se fac în ţara de import;
iii) dacă este cazul, costurile şi cheltuielile prevăzute la Arti-
colului 8 paragraful 2; şi
iv) drepturile vamale şi alte taxe naţionale de plătit în ţara de
import cu ocazia importului sau a vânzării mărfurilor.
b) Dacă nici mărfurile importate, nici mărfurile identice sau
similare importate nu sunt vândute în momentul sau aproa-
pe în momentul importului mărfurilor de evaluat, valoarea în
vamă se va baza sub rezerva, de altfel, a prevederilor para-
grafului 1 a) al prezentului articol, pe preţul unitar la care măr-
furile importate sau mărfurile identice sau similare importate
sunt vândute în ţara de import în starea în care ele sunt impor-
tate, la data cea mai apropiată care urmează importului mărfurilor
de evaluat şi în orice caz în 90 de zile de la data acestui import.
60
2. Dacă nici mărfurile importate, nici mărfurile identice sau
similare importate nu sunt vândute în ţara de import în starea
în care ele sunt importate, valoarea în vamă se va baza, dacă
importatorul o cere, pe preţul unitar corespunzător vânzărilor
de mărfuri importate totalizând cantitatea cea mai ridicată, fă-
cute după o prelucrare sau transformare ulterioară, către per-
soane din ţara de import nelegate de vânzări, ţinând seama
de valoarea adăugată prin prelucrare sau transformare şi de
deducerile prevăzute la paragraful 1 a).
Articolul 6
1. Valoarea în vamă a mărfurilor importate determinată prin
aplicarea prevederilor prezentului Articol se va baza pe o va-
loare calculată. Valoarea calculată va fi egală cu totalul:
a) costului sau valorii materiilor şi operaţiilor de fabricaţie sau
altor lucrări pentru producerea mărfurilor importate;
b) sumei pentru beneficiile şi cheltuielile generale, egală ce-
lei care intră în mod general în vânzările mărfurilor de ace-
leaşi categorii sau de acelaşi tip ca mărfurile de evaluat
care sunt făcute prin producătorii ţării de export pentru ex-
port cu destinaţia ţării de import;
c) costului sau valorii oricăror alte cheltuieli de care este ca-
zul să se ţină seama potrivit opţiunii în materie de evalua-
re aleasă de fiecare Membru în virtutea paragrafului 2 al
Articolului 8.
2. Nici un Membru nu va putea cere sau obliga o persoană
nerezidentă pe propriul său teritoriu de a prezenta spre verifi-
care un cont sau altă înregistrare sau de a permite accesul la
un cont sau altă înregistrare, în scopul de a determina o va-
loare calculată. Cu toate acestea, informaţiile comunicate de
producătorul mărfurilor în scopul determinării valorii în vamă
prin aplicarea prevederilor prezentului Articol pot fi verificate
în altă ţară de autorităţile ţării de import, cu acordul produ-
cătorului şi cu condiţia ca aceste autorităţi să acorde un pre-
aviz suficient guvernului ţării în cauză şi ca acesta să nu se
opună cercetărilor.
Articolul 7
1. Dacă valoarea în vamă a mărfurilor importate nu poate
fi determinată prin aplicarea prevederilor Articolelor 1 până
la 6 inclusiv, valoarea în vamă va fi determinată prin mijloa-
ce rezonabile compatibile cu principiile si prevederile generale
ale prezentului Acord şi ale Articolului VII al GATT 1994 şi pe
baza datelor disponibile în ţara de import.
2. Valoarea în vamă determinată prin aplicarea prevederilor
prezentului Articol nu se va baza:
a) pe preţul de vânzare, în ţara de import, al mărfurilor produ-
se în acea ţară;
b) pe un sistem prevăzând acceptarea, în scopuri vamale, a
celei mai ridicate din două valori posibile;
c) pe preţul mărfurilor pe piaţa internă a ţării de export;
d) pe costul de producţie, altul decât valorile calculate care
au fost determinate pentru mărfurile identice sau similare
conform prevederilor Articolului 6;
e) pe preţul mărfurilor vândute pentru export cu destinaţia
unei alte ţări decât ţara de import;
f) pe valori în vamă minimale;
g) pe valori arbitrare sau fictive.
3. La cererea sa, importatorul va fi informat în scris asupra
valorii în vamă determinate prin aplicarea prevederilor prezen-
tului Articol şi asupra metodei utilizate pentru determinare.
Articolul 8
1. Pentru determinarea valorii în vamă conform prevederilor
Articolului 1, se vor adăuga preţului efectiv plătit sau de plătit
pentru mărfurile importate:
a) elementele următoare, în măsura în care ele sunt supor-
tate de cumpărător dar nu au fost incluse în preţul efectiv plătit
sau de plătit pentru mărfuri:
i) comisioanele şi cheltuielile de intermediere, cu excepţia
comisioanelor de cumpărare;

ii) costul ambalajelor considerate, în scopuri vamale, ca fă-
când un tot cu mărfurile;
iii) costurile ambalajului, cuprinzând atât manopera cât şi materialele;
b) valoarea calculată, în mod corespunzător, a următoarelor
produse şi servicii atunci când sunt furnizate direct sau indi-
rect de cumpărător fără cheltuieli sau la costuri reduse şi utili-
zate cu ocazia producerii şi vânzării pentru export a mărfurilor
importate, în măsura în care această valoare nu a fost inclusă
în preţul efectiv plătit sau de plătit :
i) materiale, componente, părţi şi elemente similare încorpo-
rate în mărfurile importate;
ii) utilaje, matriţe, forme şi elemente similare utilizate cu oca-
zia producerii mărfurilor importate;
iii) materiale cosumate cu ocazia producerii mărfurilor importate;
iv) inginerie, dezvoltare, lucrări de artă şi de design, planuri
şi schiţe, executate în altă ţară decât în ţara de import şi
necesare la producerea mărfurilor importate;
c) redevenţele şi drepturile de licenţă referitoare la mărfurile
de evaluat pe care cumpărătorul este ţinut să le achite, fie di-
rect, fie indirect, ca o condiţie a vânzării mărfurilor de evaluat,
în măsura în care aceste redevenţe şi drepturi de licenţă nu au
fost incluse în preţul efectiv plătit sau de plătit;
d) valoarea oricărei părţi a profitului oricărei revânzări, cesi-
uni sau utilizări ulterioare a mărfurilor importate care ar reveni,
direct sau indirect, vânzătorului.
2. La elaborarea legislaţiei sale, fiecare Membru va stabili
prevederi pentru a include în valoarea în vamă sau a exclude,
în totalitate sau în parte, următoarele elemente:
a) cheltuielile de transport a mărfurilor importate până la por-
tul sau locul de import;
b) cheltuielile de încărcare, de descărcare şi de manipula-
re conexe transportului mărfurilor importate până la portul
sau locul de import; şi
c) costul asigurării.
3. Orice element care va fi adăugat, în aplicarea prevederi-
lor prezentului articol, preţului efectiv plătit sau de plătit, va fi
bazat exclusiv pe date obiective şi cuantificabile.
4. Pentru determinarea valorii în vamă, nici un element nu
va fi adăugat preţului efectiv plătit sau de plătit, cu excepţia ce-
lor care sunt prevăzute prin prezentul articol.
Articolul 9
1. Atunci când este necesar să se convertească o monedă
pentru a determina valoarea în vamă, cursul de schimb utilizat
va fi cel oficial publicat de autorităţile competente ale ţării de
import respective şi va reflecta cât mai efectiv posibil, pentru
fiecare perioadă acoperită printr-o astfel de publicare, valoa-
rea curentă a acestei monede în tranzacţii comerciale, expri-
mată în moneda ţării de import.
2. Cursul de schimb care se utilizează va fi cel în vigoare în
momentul exportului sau în momentul importului, potrivit celor
prevăzute de fiecare Membru.
Articolul 10
Orice informaţie de natură confidenţială sau furnizată cu ti-
tlu confidenţial în scopul evaluării în vamă va fi tratată ca strict
confidenţială de autorităţile în cauză care nu o vor divulga fără
autorizaţia expresă a persoanei sau guvernului care o va fur-
niza, în afara cazului când ele ar fi fost obligate de a o face în
cadrul procedurilor judiciare.
Articolul 11
1. Legislaţia fiecărui Membru trebuie să prevadă un drept
de apel fără penalitate referitor la orice determinare a valorii în
vamă, pentru importator sau orice altă persoană care ar putea
datora drepturi.
2. Un prim drept de apel, fără penalitate, poate fi deschis
în faşa unei instanţe a administraţiilor vamale sau a unui or-
gan independent, dar legislaţia fiecărui Membru va trebui să
prevadă un drept de apel, fără penalitate, în faşa unei instan-
ţe judiciare.
Legislația
3. Notificarea deciziei date în apel va fi făcută persoanei care
a introdus apel şi motivele deciziei vor fi expuse în scris. Persoa-
na care a introdus apel va trebui să fie, de asemenea, informată
asupra tuturor eventualelor sale drepturi la un apel ulterior.
Articolul 12
Legile, reglementările, deciziile judiciare şi administrative de
aplicare generală dând efect prezentului Acord vor fi publicate
de ţara de import respectivă conform Articolului X al GATT 1994.
Articolul 13
Dacă, în cursul determinării valorii în vamă a mărfurilor im-
portate, devine necesară întârzierea determinării definitive a
valorii în vamă, importatorul mărfurilor va putea totuşi să le ri-
dice din vamă, cu condiţia de a furniza, dacă i se cere, o ga-
ranţie suficientă sub forma unei cauţiuni, unui depozit sau unui
alt instrument corespunzător, acoperind achitarea drepturilor
vamale pentru plata cărora mărfurile ar putea fi pasibile în cele
din urmă. Legislaţia fiecărui Membru trebuie să conţină preve-
deri aplicabile în aceste circumstanţe.
Articolul 14
Notele figurând la Anexa I a prezentului Acord fac parte inte-
grantă din prezentul Acord şi articolele prezentului Acord trebuie
să fie coroborate şi aplicate în legătură cu notele de referinţă. Ane-
xele II şi III fac, de asemenea, parte integrantă din prezentul Acord.
Articolul 15
1. In prezentul Acord:
a) expresia "valoare în vamă a mărfurilor importate" înseamnă
valoarea mărfurilor determinată în vederea perceperii drep-
turilor vamale "ad valorem" pentru mărfurile importate;
b) expresia "ţară de import" înseamnă ţara sau teritoriul va-
mal de import;
c) termenul "produse" cuprinde, în acelaşi timp, pe cele culti-
vate, fabricate sau extrase.
2. In prezentul Acord:
a) expresia "mărfuri identice" înseamnă mărfurile care sunt
aceleaşi în toate privinţele, inclusiv sub aspectul caracteris-
ticilor fizice, de calitate şi de reputaţie. Diferenţele de aspect
minore nu vor împiedica ca mărfurile, care corespund celor-
laltor elemente ale definiţiei, să fie considerate ca identice;
b) expresia "mărfuri similare", înseamnă mărfurile care,
fără a fi la fel în toate privinţele, prezintă caracteristici
asemănătoare şi sunt compuse din materii asemănătoa-
re, ceea ce le permite să îndeplinească aceleaşi funcţi-
uni şi să fie interschimbabile din punct de vedere comer-
cial. Calitatea mărfurilor, reputaţia lor şi existenţa unei
mărci de fabrică sau de comerţ sunt dintre factorii de
luat în considerare pentru a se determina dacă mărfuri-
le sunt similare;
c) expresiile "mărfuri identice" şi "mărfuri similare" nu cuprind
mărfurile care încorporează sau comportă, după caz, ele-
mentele de inginerie sau de dezvoltare, lucrări de artă sau
de design sau planuri şi schiţe pentru care nici o ajustare
nu a fost făcută prin aplicarea prevederilor paragrafului I b)
iv) al Articolului 8, prin faptul că aceste elemente au fost
executate în ţara de import;
d) mărfurile nu vor fi considerate ca "mărfuri identice" sau
"mărfuri similare" decât dacă ele au fost produse în ace-
eaşi ţară ca mărfurile de evaluat;
e) mărfurile produse de o persoană diferită nu vor fi luate în
consideraţie dacă nu există mărfuri identice sau simila-
re, după caz, fabricate de aceeaşi persoană care produce
mărfurile de evaluat.
3. In prezentul Acord, expresia "mărfuri de aceeaşi catego-
rie sau de acelaşi tip" înseamnă mărfuri încadrate într-o grupă
sau într-o gamă de mărfuri produse de o anumită ramură de
producţie sau un anumit sector al unei ramuri de producţie şi
cuprinzând mărfurile identice sau similare.
4. In scopurile prezentului Acord, persoanele vor fi conside-
rate legate dacă:
61
 Legislația
a) una face parte din direcţia sau consiliul de administraţie al
întreprinderii celeilalte şi reciproc;
b) ele sunt legal recunoscute ca asociate;
c) ele sunt patroni şi salariaşi;
d) o persoană oarecare posedă, controlează sau deţine di-
rect sau indirect 5% sau mai mult din acţiunile sau părţile
emise, cu drept de vot, de una şi de către cealaltă;
e) una dintre ele controlează pe cealaltă direct sau indirect;
f) amândouă sunt direct sau indirect controlate de o terţă
persoană;
g) împreună, ele controlează direct sau indirect o terţă per-
soană; sau
h) ele sunt membrii ai aceleiaşi familii.
5. Persoanele care sunt asociate în afaceri între ele, prin
faptul că una este agentul, distribuitorul sau concesionarul ex-
clusiv, indiferent de denumirea folosită, celeilalte, vor fi con-
siderate a fi legate în scopul aplicării prezentului Acord, dacă
ele corespund unuia dintre criteriile enunţate la paragraful 4 al
prezentului Articol.
Articolul 16
Prin cerere scrisă, importatorul va avea dreptul de a solicita
administraţiei vamale a ţării de import o explicaţie scrisă des-
pre felul în care valoarea în vamă a mărfurilor importate de el
a fost determinată.
Articolul 17
Nici o prevedere a prezentului Acord nu va fi interpretată ca
restrângând sau contestând drepturile unei administraţii vama-
le de a verifica adevărul sau exactitatea oricăror afirmaţii, do-
cumente sau declaraţii prezentate în scopul evaluării în vamă.
PARTEA a-II a
ADMINISTRAREA ACORDULUI, CONSULTĂRI ŞI
REGLEMENTARE A DIFERENDELOR
Articolul 18
Instituţii
1. Se instituie un Comitet de evaluare în vamă (denumit în
prezentul Acord "Comitetul"), compus din reprezentanţii fiecă-
rui Membru. Comitetul îşi va alege preşedintele şi se va reuni
în mod normal o dată pe an sau conform modalităţilor prevă-
zute prin prevederile corespunzătoare ale prezentului Acord,
în scopul de a oferi Membrilor posibilitatea de a proceda la
consultări asupra problemelor privind administrarea sistemu-
lui de evaluare în vamă de către orice Membru în măsura în
care ea ar putea afecta funcţionarea prezentului Acord sau
promovarea obiectivelor sale şi în scopul de a exercita alte
atribuţii care ar putea să-i fie conferite de Membri. Secretaria-
tul O.M.C. va asigura secretariatul Comitetului.
2. Se instituie un Comitet tehnic de evaluare în vamă (denu-
mit în prezentul Acord "Comitet tehnic"), plasat sub auspiciile
Consiliului de cooperare vamală, (denumit în prezentul Acord
C.C.C.), care va exercita atribuţiile enunţate la Anexa II a pre-
zentului Acord şi se va achita de funcţiunile sale conform re-
gulilor de procedură reluate în Anexa menţionată.
Articolul 19
Consultări şi reglementarea diferendelor
1. Cu excepţia prevederilor contrare din prezentul Acord,
Memorandumul de Acord privind reglementarea diferende-
lor este aplicabil consultărilor şi reglementării diferendelor în
baza prezentului Acord.
2. In cazul în care un Membru consideră că un avantaj re-
zultând pentru el direct sau indirect din prezentul Acord este
anulat sau compromis sau că realizarea unuia dintre obiecti-
vele prezentului Acord este compromisă prin măsurile luate
de un alt Membru sau alţi Membri, el va putea, pentru a se
ajunge la o soluţionare reciproc satisfăcătoare a problemei,
să ceară consultări cu Membrul sau Membrii în cauză. Fie-
care Membru va examina cu înţelegere orice cerere de con-
sultare făcută de un alt Membru.
62
3. Comitetul tehnic va furniza, la cerere, consiliere şi sprijin
Membrilor care se angajează în consultări.
4. La cererea unei părţi în diferend sau din propria sa iniţia-
tivă, un grup special constituit pentru examinarea diferendului
în raport cu prevederile prezentului Acord va putea cere Comi-
tetului tehnic să examineze orice problemă necesitând un exa-
men tehnic. Grupul special va stabili mandatul Comitetului teh-
nic pentru diferendul respectiv şi va fixa un termen pentru primi-
rea raportului Comitetului tehnic. Grupul special va lua în con-
siderare raportul Comitetului tehnic. In cazul în care Comitetul
tehnic nu ajunge la un consens asupra unei chestiuni asupra
căreia a fost sesizat, în conformitate cu prevederile prezentului
paragraf, grupul special va acorda părţilor în diferend posibilita-
tea de a-i prezenta punctele lor de vedere asupra cauzei.
5. Informaţiile confidenţiale comunicate grupului special nu
vor fi divulgate fără autorizarea oficială a persoanei, organului
sau autorităţii care le-a furnizat. Dacă aceste informaţii vor fi
solicitate grupului special, iar divulgarea lor de către acesta nu
este autorizată îi va fi remis un rezumat neconfidenţial cu au-
torizaţia persoanei, organului sau autorităţii care le-a furnizat.
PARTEA a-III a
TRATAMENT SPECIAL SI DIFERENTIAT
Articolul 20
1. Ţările în curs de dezvoltare Membre care nu sunt părţi
la Acordul referitor la punerea în aplicare a Articolului VII al
Acordului general pentru tarife vamale şi comerţ, din 12 apri-
lie 1979, vor putea amâna aplicarea prevederilor prezentului
Acord pe o perioadă care nu va depăşi cinci ani de la data
când Acordul O.M.C. va intra în vigoare pentru respectivii
Membri. Ţările în curs de dezvoltare Membre care vor opta
pentru amânarea aplicării prezentului Acord vor notifica deci-
zia lor Directorului general al O.M.C.
2. Pe lângă prevederile paragrafului 1, ţările în curs de dez-
voltare Membre care nu sunt părţi la Acordul referitor la pu-
nerea în aplicare a Articolului VII al Acordului general pentru
tarife vamale şi comerţ, din 12 aprilie 1979, vor putea să amâ-
ne aplicarea paragrafului 2 b) iii) al primului Articol şi Articolu-
lui 6 pe o perioadă care nu va depăşi trei luni de la data când
vor fi puse în aplicare toate celelalte prevederi ale prezentu-
lui Acord. Ţările în curs de dezvoltare Membre care vor opta
pentru amânarea aplicării prevederilor vizate în prezentul pa-
ragraf, vor notifica decizia lor Directorului general al O.M.C.
3. Ţările dezvoltate Membre , vor furniza, în condiţii stabilite
de comun acord o asistenţă tehnică ţărilor în curs de dezvolta-
re Membre, care o vor cere. Pe aceasta bază ţările dezvoltate
Membre, vor stabili programe de asistenţă tehnică care vor cu-
prinde, între altele, formarea personalului, asistenţă pentru sta-
bilirea de măsuri de aplicare, accesul la resursele de informare
privind metodologia în materie de evaluare în vamă şi îndrumări
cu privire la aplicarea unor prevederi ale prezentului Acord.
PARTEA a-IV a
DISPOZITII FINALE
Articolul 21
Rezerve
Nu vor putea fi formulate rezerve cu privire la prevederile
prezentului Acord fără consimţământul celorlalţi Membri.
Articolul 22
Legislaţia naţională
1. Fiecare Membru va asigura, în ceea ce-l priveşte, cel mai
târziu până la data la care prevederile prezentului Acord vor
intra în vigoare, conformitatea legilor, reglementărilor şi pro-
cedurilor sale administrative cu prevederile prezentului Acord.
2. Fiecare Membru va informa Comitetul de orice modifica-
re adusă legilor si reglementărilor sale având legătură cu pre-
vederile prezentului Acord, precum şi în ce priveşte aplicarea
acestor legi şi reglementări.

Articolul 23
Examinare
Comitetul va proceda în fiecare an la o examinare a punerii
în aplicare şi a funcţionării prezentului Acord, ţinând seama de
obiectivele sale. Comitetul va informa în fiecare an Consiliul
pentru comerţul cu bunuri, despre faptele intervenite în timpul
perioadei asupra căreia s-a făcut examinarea.
Articolul 24
Secretariat
Secretariatul OMC va asigura secretariatul prezentului
Acord cu excepţia problemelor legate de atribuţiile specifice
conferite Comitetului tehnic pentru care secretariatul va fi asi-
gurat de Secretariatul C.C.C.
ANEXA I
NOTE INTERPRETATIVE
Notă generală
Aplicarea succesivă a metodelor de evaluare
1. Articolele 1 până la 7 inclusiv, definesc felul în care valoa-
rea în vamă a mărfurilor importate trebuie să fie determinată prin
aplicarea prevederilor prezentului Acord. Metodele de evaluare
sunt enunţate în ordinea în care ele sunt aplicabile. Prima meto-
dă pentru evaluarea în vamă este definită de Articolul 1, şi mărfu-
rile importate trebuie să fie evaluate conform prevederilor acestui
Articol de fiecare dată când condiţiile prevăzute sunt îndeplinite.
2. Atunci când valoarea în vamă nu poate fi determinată prin
aplicarea prevederilor Articolului 1, este cazul să se treacă suc-
cesiv la articolele următoare, până la primul dintre aceste arti-
cole care va permite determinarea valorii în vamă. Sub rezerva
prevederilor Articolului 4, este posibil să se recurgă la prevede-
rile Articolului care urmează imediat după acesta, în ordinea de
aplicare, numai atunci când valoarea în vamă nu poate fi deter-
minată prin aplicarea prevederilor unui Articol anume.
3. Dacă importatorul nu cere ca ordinea Articolelor 5 şi 6 să fie
inversată, ordinea de aplicare normală trebuie să fie respectată.
Dacă importatorul o cere, dar apoi se dovedeşte că este imposi-
bil de determinat valoarea în vamă prin aplicarea prevederilor Ar-
ticolului 6, valoarea în vamă trebuie să fie determinată prin apli-
carea prevederilor Articolului 5, dacă aceasta este posibil.
4. Atunci când valoarea în vamă nu poate fi determinată prin
aplicarea prevederilor nici unuia dintre Articolele 1 până la 6 in-
clusiv, aceasta se va face prin aplicarea prevederilor Articolului 7.
Aplicarea principiilor de contabilitate general admise
1. "Principiile de contabilitate general admise" sunt cele
care fac obiectul, într-o anumită ţară şi la un moment dat, al
unui consens recunoscut sau al unei largi adeziuni a surselor
făcând autoritate şi care determină care sunt resursele şi obli-
gaţiile economice de înregistrat în activ sau în pasiv, care sunt
schimbările intervenite în activul şi pasivul care ar trebui să fie
înregistrate, cum ar trebui să fie măsurate activul şi pasivul,
ca şi schimbările intervenite, ce informaţii ar trebui să fie făcu-
te cunoscute şi în ce fel şi ce situaţii financiare ar trebui să fie
întocmite. Aceste norme pot consta în mari principii directoa-
re de aplicare generală sau în practici şi proceduri detaliate.
2. In scopurile prevăzute de prezentul Acord, administraţia vama-
lă a fiecărui Membru va utiliza informaţiile stabilite într-un mod com-
patibil cu principiile de contabilitate general admise în ţara respecti-
vă, ţinând seama de Articolul corespunzător. De exemplu, benefici-
ile şi cheltuielile generale obişnuite, în sensul prevederilor Articolului
5, vor fi determinate utilizând informaţiile stabilite într-un mod com-
patibil cu principiile de contabilitate general admise în ţara de im-
port. Dimpotrivă, beneficiile şi cheltuielile generale obişnuite, în sen-
sul prevederilor Articolului 6, vor fi determinate utilizând informaţiile
stabilite într-un mod compatibil cu principiile de contabilitate general
admise în ţara de producţie. Alt exemplu, un element prevăzut la pa-
ragraful 1 b) ii) al Articolului 8, care va fi executat în ţara de import, va
fi determinat utilizând informaţiile într-o manieră compatibilă cu prin-
cipiile de contabilitate general admise în acea ţară.
Legislația
Notă relativă la Articolul 1
Preţul efectiv plătit sau de plătit
1. Preţul efectiv plătit sau de plătit este plata total efectuată
sau de efectuat de cumpărător, vânzătorului sau în beneficiul
acestuia, pentru mărfurile importate. Plata nu trebuie să fie fă-
cută obligatoriu în bani. Ea ar putea fi făcută prin scrisori de cre-
dit sau instrumente negociabile. Plata va putea fi făcută direct
sau indirect. Un exemplu de plată indirectă ar fi achitarea totală
sau parţială de către cumpărător a unei datorii a vânzătorului.
2. Activităţile întreprinse de cumpărător în nume propriu, alte-
le decât cele pentru care o ajustare este prevăzută la Articolul 8,
nu sunt considerate ca plată indirectă făcută vânzătorului, chiar
dacă se poate considera că vânzătorul a beneficiat de aceasta.
Rezultă că, pentru determinarea valorii în vamă, costul acestor
activităţi nu va fi adăugat la preţul efectiv plătit sau de plătit.
3. Valoarea în vamă nu cuprinde cheltuielile sau costurile de
mai jos, cu condiţia ca acestea să fie distincte de preţul efectiv
plătit sau de plătit pentru mărfurile importate:
a) cheltuieli relative la lucrările de construcţie, de instalare, de
montaj, de întreţinere sau de asistenţă tehnică întreprinse
după import în ce priveşte mărfurile importate, cum ar fi in-
stalaţii, maşini sau material industrial;
b) costul transportului după import;
c) drepturi şi taxe în ţara de import.
4. Preţul efectiv plătit sau de plătit se înţelege a fi preţul măr-
furilor importate. Astfel, transferurile de dividende şi alte plăţi
făcute de cumpărător vânzătorului, care nu se raportează la
mărfurile importate, nu fac parte din valoarea în vamă.
Paragraful 1 a) iii)
Printre restricţiile care nu fac inacceptabil un preţ efectiv plătit
sau de plătit figurează restricţiile care nu afectează substanţial
valoarea mărfurilor. Astfel ar putea fi cazul, de exemplu, atunci
când un vânzător cere unui cumpărător de automobile de a nu
le revinde sau de a nu le expune înaintea unei date determinate,
marcând începutul anului pentru modelele respective.
Paragraful 1 b)
1. Dacă vânzarea sau preţul sunt subordonate unor condi-
ţii sau prestaţii a căror valoare, în cazul mărfurilor de evaluat,
nu poate fi determinată, valoarea de tranzacţie nu va putea fi
acceptată în scopuri vamale. Aceasta ar putea să se refere de
exemplu la situaţiile următoare:
a) vânzătorul stabileşte preţul mărfurilor importate subordo-
nându-l condiţiei ca cumpărătorul să cumpere, de aseme-
nea, şi alte mărfuri în cantităţi determinate;
b) preţul mărfurilor importate depinde de preţul sau de pre-
ţurile la care cumpărătorul mărfurilor importate vinde alte
mărfuri vânzătorului acelor mărfuri importate;
c) preţul este stabilit pe baza unui mod de plată fără legătu-
ră cu mărfurile importate: de exemplu, mărfurile importate
sunt produse semifinite pe care vânzătorul le-a furnizat cu
condiţia de a primi o cantitate determinată de produse finite.
2. Totuşi, condiţiile sau prestaţiile care se referă la produc-
ţia sau la comercializarea mărfurilor importate nu vor antrena
respingerea valorii de tranzacţie. De exemplu, faptul că cum-
părătorul furnizează vânzătorului lucrări de inginerie sau pla-
nuri executate în ţara de import nu va antrena respingerea va-
lorii de tranzacţie în sensul Articolului 1. De asemenea, dacă
cumpărătorul întreprinde în nume propriu, chiar în cadrul unui
acord cu vânzătorul activităţi legate de comercializarea măr-
furilor importate, valoarea acestor activităţi nu face parte din
valoarea în vamă şi activităţile amintite nu vor antrena nici ele
respingerea valorii de tranzacţie.
Paragraful 2
1. Paragrafele 2 a) şi 2 b) prevăd diferite căi de stabilire a ac-
ceptabilităţii unei valori de tranzacţie.
2. Paragraful 2 a) prevede că, atunci când cumpărătorul şi
vânzătorul sunt legaşi, circumstanţele legate de vânzare vor fi
examinate şi valoarea de tranzacţie va fi admisă ca valoare în
63
 Legislația
vamă, cu condiţia ca această legătură să nu fi influenţat pre-
ţul. Nu trebuie să se înţeleagă prin aceasta că circumstanţele
ar trebui să fie examinate de fiecare dată când cumpărătorul
şi vânzătorul sunt legaţi. Această examinare nu va fi cerută
decât atunci când există îndoieli asupra acceptabilităţii preţu-
lui. Atunci când administraţia vamală nu va avea nici o îndo-
ială asupra acceptabilităţii preţului, acesta ar trebui să fie ac-
ceptat fără ca importatorul să fie obligat să furnizeze informaţii
complementare. De exemplu, administraţia vamală poate să fi
examinat anterior problema legăturii sau să fie în posesia unor
informaţii detaliate privind cumpărătorul şi vânzătorul, să fie
convinsă, pe baza acestei examinări sau a acestor informaţii,
că legătura nu a influenţat preţul.
3. Atunci când administraţia vamală nu este în măsură să ac-
cepte valoarea de tranzacţie fără o cercetare complementară,
ea ar trebui să dea importatorului posibilitatea de a furniza ori-
ce alte informaţii detaliate, care ar putea fi necesare pentru a
permite examinarea circumstanţelor vânzării. In această privin-
ţă administraţia vamală ar trebui să fie gata să examineze as-
pectele corespunzătoare ale tranzacţiei, inclusiv felul în care
cumpărătorul şi vânzătorul îşi organizează raporturile comer-
ciale şi felul în care preţul respectiv a fost stabilit, în scopul de
a determina dacă legăturile au influenţat preţul. Dacă se poate
dovedi că cumpărătorul şi vânzătorul, cu toate că sunt legaşi în
sensul Articolului 15, cumpără şi vând unul de la celălalt ca şi
cum nu ar fi legaşi, ar fi astfel demonstrat că legătura nu a in-
fluenţat preţul. De exemplu: dacă preţul a fost stabilit într-un fel
compatibil cu practicile normale ale fixării preţurilor în ramura
de producţie respectivă sau cu felul în care vânzătorul stabileş-
te preţurile pentru vânzările pentru cumpărătorii cu care nu se
află în legătură, aceasta ar demonstra că legăturile nu au influ-
enţat preţul. De asemenea, atunci când se va dovedi că preţul
este suficient pentru a acoperi toate costurile şi a asigura un be-
neficiu reprezentativ faţă de beneficiul global realizat de între-
prindere într-o perioadă reprezentativă,( de exemplu pe o bază
anuală) pentru vânzări de mărfuri de aceeaşi natură sau de
acelaşi fel, ar fi astfel demonstrat că preţul nu a fost influenţat.
4. Paragraful 2 b) prevede că importatorul va avea posibilitatea
să demonstreze că valoarea de tranzacţie este foarte aproape
de o valoare "criteriu" acceptată anterior de administraţia vamală
şi că ea este în consecinţă acceptabilă conform prevederilor Ar-
ticolului 1. Atunci când este îndeplinit unul dintre criteriile prevă-
zute la paragraful 2 b), nu este necesară examinarea problemei
influenţei prevăzute la paragraful 2 a). Dacă administrarea vama-
lă este în posesia unor informaţii suficiente pentru a fi convinsă,
fără cercetări mai aprofundate, că este îndeplinit unul dintre crite-
riile prevăzute la paragraful 2 b), aceasta nu va avea nici un motiv
de a cere importatorului să aducă vreo dovadă. In paragraful 2 b)
prin expresia cumpărători nelegaţi se înţeleg cumpărătorii care
nu sunt în legătură cu vânzătorii în nici un caz particular.
Paragraful 2 b)
Un număr oarecare de elemente trebuie să fie luate în con-
siderare pentru a se determina dacă o valoare "este foarte
aproape" de o altă valoare. Este vorba îndeosebi de natura
mărfurilor importate, de natura ramurii de producţie respecti-
ve, de sezonul în care mărfurile sunt importate şi de faptul de
a ăti dacă diferenţa de valoare este semnificativă din punct de
vedere comercial. Cum aceste elemente pot varia de la un
caz la altul, ar fi imposibil de aplicat în toate cazurile o normă
uniformă, cum ar fi un procentaj fix. De exemplu, pentru a se
determina dacă valoarea de tranzacţie este foarte aproape de
valorile "criterii" enunţate la paragraful 2 b) al Articolului 1, o
mică diferenţă de valoare ar putea fi inacceptabilă într-un caz
privind un anumit tip de marfă, în timp ce o diferenţă importan-
tă ar putea fi acceptabilă într-un caz privind un alt tip de marfă.
Notă relativă la Articolul 2
1. In aplicarea Articolului 2, administraţia vamală se va re-
feri, de fiecare dată când va fi posibil, la o vânzare de mărfuri
64
identice realizată la acelaşi nivel comercial şi într-o cantitate
foarte apropiată de vânzarea mărfurilor de evaluat. In lipsa unei
astfel de vânzări, va fi posibil să se refere la o vânzare de măr-
furi identice realizată în una dintre cele trei situaţii următoare:
a) vânzare la acelaşi nivel comercial, dar privind can-
tităţi diferite;
b) vânzare la un nivel comercial diferit, dar privind can-
tităţi foarte apropiate;
c) vânzare la un nivel comercial diferit şi privind canti-
tăţi diferite.
2. Dacă a fost constatată o vânzare în una dintre cele trei si-
tuaţii, se vor opera ajustări pentru a se ţine seama, după caz:
a) numai de factorul cantitate;
b) numai de factorul nivel comercial; sau
c) în acelaşi timp, atât de factorul nivel comercial, cât şi de
factorul cantitate.
3. Expresia "şi\sau" dă posibilitatea de a se referi la vânzări
şi de a se opera ajustările necesare în oricare din cele trei si-
tuaţii descrise mai sus.
4. In sensul Articolului 2, prin valoare de tranzacţie a mărfu-
rilor importate identice se înţelege o valoare în vamă, ajustată
conform prevederilor paragrafelor 1 b) şi 2 din Articolul menţi-
onat, care a fost acceptată în virtutea Articolului 1.
5. O condiţie a oricărei ajustări efectuate datorită diferenţelor
de nivel comercial sau de cantitate este aceea că o asemenea
ajustare, indiferent dacă duce la o creştere sau la o diminuare
a valorii să nu fie operată decât pe baza elementelor de probă
produse stabilind clar că este rezonabilă şi exactă, de exemplu
preţuri curente în vigoare între care figurează preţuri care se ra-
portează la niveluri diferite sau la cantităţi diferite. De exemplu,
dacă mărfurile importate de evaluat constau într-o vânzare de 10
unităţi, iar singurele mărfuri importate similare pentru care exis-
tă o valoare de tranzacţie au fost vândute într-o cantitate de 500
unităţi, şi este recunoscut că vânzătorul acordă rabaturi de can-
titate, ajustarea necesară va putea fi operată invocând preţul cu-
rent al vânzătorului şi utilizând preţul aplicabil la o vânzare de 10
unităţi. Nu este necesar pentru aceasta ca o vânzare de 10 uni-
tăţi să fi avut loc, dacă s-a stabilit, ca urmare a vânzărilor privind
cantităţi diferite, că preţul curent este sincer şi adevărat. Totuşi,
în absenţa unui astfel de criteriu obiectiv, determinarea valorii în
vamă conform prevederilor Articolului 2 nu este adecvată.
Notă relativă la Articolul 3.
1. La aplicarea Articolului 3, administraţia vamală se va re-
feri , ori de câte ori este posibil, la o vânzare de mărfuri simi-
lare realizată la acelaşi nivel comercial şi privind o cantitate
foarte apropiată ca şi la vânzarea mărfurilor de evaluat. In lip-
sa unei asemenea vânzări va fi posibil să se refere la o vân-
zare de mărfuri similare realizată în una dintre următoarele
trei situaţii:
a) vânzare la acelaşi nivel comercial, dar privind cantităţi
diferite;
b) vânzare la un nivel comercial diferit, dar privind cantităţi
foarte apropiate; sau
c) vânzare la un nivel comercial diferit şi privind cantităţi
diferite.
2. Dacă a fost constatată o vânzare în una dintre cele trei si-
tuaţii, se vor opera ajustări pentru a se şine seama, după caz:
a) numai de factorul cantitate;
b) numai de factorul nivel comercial; sau
c) în acelaşi timp, de factorul nivel comercial, cât şi de fac-
torul cantitate.
3. Expresia "şi\sau" dă posibilitatea de a se referi la vânzări
şi de a opera ajustările necesare în oricare din cele trei situaţii
descrise mai sus.
4. In sensul Articolului 3 valoarea de tranzacţie a mărfurilor
importate similare este o valoare în vamă, ajustată conform
prevederilor paragrafelor l b) şi 2 ale acelui Articol, care a fost
acceptată în virtutea Articolului 1.
 Legislația

5. O condiţie a oricărei ajustări efectuate datorită diferenţelor In acest exemplu, numărul cel mai mare de unităţi vândute la
de nivel comercial sau de cantitate este ca o asemenea ajusta- un preţ dat este de 65; în consecinţă, preţul unitar corespunză-
re, care conduce la o creştere sau o diminuare a valorii, să nu fie tor vânzărilor totalizând cantitatea cea mai ridicată este de 90.
operată decât în baza elementelor de probă produse, din care să 5. O vânzare efectuată în ţara de import, în condiţiile descri-
rezulte clar că este rezonabilă şi exactă, de exemplu preţuri cu- se la paragraful 1 de mai sus, către o persoană care furnizea-
rente în vigoare unde figurează preţuri care se referă la niveluri ză, direct sau indirect şi fără cheltuieli sau la un cost redus,
diferite sau la cantităţi diferite. De exemplu, dacă mărfurile im- pentru a fi utilizate în producţie şi la vânzare pentru export,
portate de evaluat constau într-o vânzare de 10 unităţi, iar sin- mărfuri importate, oricare dintre elementele precizate la para-
gurele mărfuri importate similare pentru care există o valoare de graful 1 b) al Articolului 8 nu ar trebui să fie luat în considerare
tranzacţie au fost vândute într-o cantitate de 500 unităţi, şi este pentru stabilirea preţului unitar în sensul Articolului 5.
recunoscut că vânzătorul acordă rabaturi de cantitate, ajustarea 6. Trebuie subliniat că "beneficiile şi cheltuielile generale",
necesară poate fi operată invocând preţul curent al vânzătoru- menţionate la paragraful 1 al Articolului 5, ar trebui să fie con-
lui şi utilizând preţul aplicabil la o vânzare de 10 unităţi. Nu este siderate ca un tot. Cifra reţinută pentru această deducere ar
necesar pentru aceasta să fi avut loc o vânzare de 10 unităţi, în trebui să fie determinată pe bază de informaţii furnizate de
măsura în care s-a stabilit, datorită vânzărilor privind cantităţi di- importator sau în numele său, în afara cazului în care cifrele
ferite, că preţul curent este sincer şi adevărat. Totuşi, în lipsa unui importatorului sunt incompatibile cu cele care corespund nor-
asemenea criteriu obiectiv, determinarea valorii în vamă conform mal vânzărilor de mărfuri importate de aceeaşi natură sau de
prevederilor Articolului 3 nu este adecvată. acelaşi tip în ţara de import. Atunci când cifrele importatoru-
Notă relativă la Articolul 5 lui sunt incompatibile cu aceste ultime cifre, nivelul de reţinut
1. Prin expresia "preţuri unitare corespunzând vânzărilor .... pentru beneficiile şi cheltuielile generale poate să se bazeze
totalizând cantitatea cea mai mare" se înţelege preţul la care pe informaţiile corespunzătoare, altele decât cele care au fost
numărul cel mai mare de unităţi sunt vândute în cadrul unor furnizate de importator sau în numele său.
vânzări către persoane care nu sunt legate de persoanele de la 7. " Cheltuielile generale" cuprind costurile directe şi indirec-
care ele cumpără mărfurile respective, la primul nivel comercial te de comercializare ale mărfurilor respective.
care urmează importului la care se efectuează aceste vânzări. 8. Impozitele locale de plătit ca urmare a vânzării mărfurilor
2. De exemplu: mărfurile sunt vândute pe baza unui preţ cu- şi care nu provoacă o reducere în virtutea prevederilor para-
rent comportând preţuri unitare favorabile pentru cumpărări în grafului 1 a) iv) al Articolului 5 vor trebui să fie deduse conform
cantităţi relativ mari: prevederilor paragrafului 1 a) i) al Articolului 5.
9. Pentru a determina comisioanele sau beneficiile şi chel-
Cantitate de Preţ unitar Număr Cantitate totală tuielile generale obişnuite conform prevederilor paragrafului 1
vânzare vânzări vândută la fiecare al Articolului 5, problema de a şti dacă unele mărfuri sunt "de
1 la 10 unităţi 100 10 vânzări de 65 aceeaşi natură sau de acelaşi fel" cu alte mărfuri trebuie să fie
5 unităţi rezolvată, caz cu caz, ţinând seama de circumstanţe. Ar trebui
5 vânzări de
3 unităţi
să se procedeze la o examinare a vânzărilor, în ţara de import,
a grupei sau gamei celei mai restrânse de mărfuri importate de
de la 11 la 25 95 5 vânzări de 55 aceeaşi natură sau de acelaşi fel cuprinzând mărfurile de eva-
unităţi 11 unităţi luat şi pentru care informaţiile necesare pot fi furnizate. In sen-
sul Articolului 5 "mărfurile de aceeaşi natură sau de acelaşi fel"
peste 25 unităţi 90 1 vânzare de 80 înglobează mărfurile importate din aceeaşi ţară ca şi mărfurile
30 unităţi de evaluat, precum şi mărfurile importate provenind din alte ţări.
1 vânzare de 10. In sensul paragrafului 1 b) al Articolului 5, "data cea mai
50 unităţi
apropiată" va fi data la care mărfurile importate sau mărfurile
Cel mai mare număr de unităţi vândute la un preţ dat este identice sau similare importate sunt vândute în cantitate sufi-
de 80; în consecinţă, preţul unitar corespunzând vânzărilor to- cientă pentru ca preţul unitar să fie stabilit.
talizând cantitatea cea mai ridicată este de 90. 11. Atunci când se recurge la metoda de la paragraful 2 al
3. Un alt exemplu: au loc două vânzări. In prima, 500 unităţi Articolului 5, deducerile operate pentru a şine seama de va-
sunt vândute la preţul de 95 unităţi monetare fiecare. In a doua, loarea adăugată prin prelucrare sau transformare ulterioară
400 unităţi sunt vândute la preţul de 90 unităţi monetare fiecare. se vor baza pe date obiective şi cuantificabile relativ la costul
In acest exemplu, cel mai mare număr de unităţi vândute la un acestei lucrări. Calculele se vor efectua pe baza formulelor,
preţ dat este de 500; în consecinţă, preţul unitar corespunzător reţetelor şi metodelor de calcul admise în ramura de producţie
vânzării care totalizează cantitatea cea mai ridicată este de 95. şi pe baza altor practici în această ramură.
4. Al treilea exemplu: în situaţia următoare, diverse cantităţi 12. Se recunoaşte că metoda de evaluare prevăzută la para-
sunt vândute la preţuri diferite: graful 2 al Articolului 5 nu va fi în mod normal aplicabilă atunci
a)Vânzări
când, ca urmare a lucrării sau transformării ulterioare, mărfurile
Cantitate la fiecare vânzare Preţ unitar importate şi-au pierdut identitatea. Totuşi, pot exista şi cazuri în
40 unităţi 100 care, cu toate că mărfurile importate şi-au pierdut identitatea,
30 unităţi 90 valoarea adăugată prin prelucrare sau transformare poate fi de-
15 unităţi 100 terminată cu precizie fără dificultate excesivă. Dimpotrivă, pot
50 unităţi 95 să existe cazuri în care mărfurile importate îşi păstrează identi-
25 unităţi 105 tatea, dar constituie un element atât de minor al mărfurilor vân-
35 unităţi 90 dute în ţara de import încât recurgerea la această metodă de
5 unităţi 100
b) Totaluri
evaluare ar fi nejustificată. Date fiind consideraţiile precedente,
Cantităţi total vândute Preţ unitar situaţiile de acest tip trebuie să fie examinate caz cu caz.
65 unităţi 90 Notă relativă la Articolul 6
50 unităţi 95 1. Ca regulă generală, valoarea în vamă este determinată,
60 unităţi 100 în virtutea prezentului Acord, pe baza informaţiilor imediat dis-
25 unităţi 105 ponibile în ţara de import. Totuşi, în scopul determinării unei
valori calculate, ar putea fi necesar să se examineze costurile

65
 Legislația
de producţie ale mărfurilor de evaluat şi alte informaţii care ar
trebui obţinute din afara ţării de import. In afară de aceasta, în
majoritatea cazurilor, producătorul mărfurilor nu este supus ju-
risdicţiei autorităţilor ţării de import. Utilizarea metodei valorii
calculate va fi în general limitată la cazul în care cumpărătorul
şi vânzătorul sunt legaşi şi la cazul în care producătorul este
dispus să comunice datele necesare pentru stabilirea costuri-
lor către autorităţile ţării de import şi să acorde facilităţi pentru
orice verificări ulterioare care ar putea fi necesare.
2. "Costul sau valoarea", prevăzute la paragraful 1 a) al Ar-
ticolului 6, vor fi determinate pe baza informaţiilor privind pro-
ducţia de mărfuri de evaluat care vor fi furnizate de producător
sau în numele său. La bază va sta contabilitatea comercială
a producătorului, cu condiţia ca această contabilitate să fie
compatibilă cu principiile de contabilitate general admise care
sunt aplicate în ţara de producţie a mărfurilor.
3. "Costul sau valoarea" va cuprinde costul elementelor pre-
cizate la paragraful 1 a) ii) şi iii) al Articolului 8 Expresia va cu-
prinde, de asemenea, valoarea stabilită, conform proporţiilor
corespunzătoare prevăzute în dispoziţiile de la nota relativă
la Articolul 8, oricărui element specificat la paragraful 1 b) al
Articolului amintit care ar fi fost furnizat direct sau indirect de
cumpărător pentru a fi utilizat pe timpul producerii mărfurilor
importate. Valoarea elementelor specificate la paragraful 1 b)
iv) al Articolului 8 şi care sunt executate în ţara de import nu va
fi inclusă decât în măsura în care aceste lucrări sunt în sarcina
producătorului. Se înţelege că costul sau valoarea nici unuia
dintre elementele prevăzute în acest paragraf nu va trebui să
fie socotit de două ori în determinarea valorii calculate.
4. "Nivelul beneficiilor şi cheltuielilor generale", prevăzute la
paragraful 1 b) al Articolului 6, va trebui să fie determinat pe baza
informaţiilor furnizate de producător sau în numele său, dacă ci-
frele pe care acesta le comunică nu sunt incompatibile cu cele
care corespund normal vânzărilor de mărfuri de aceeaşi natu-
ră sau de acelaşi fel cu mărfurile de evaluat, realizate de produ-
cătorii ţării de export pentru export, cu destinaţia ţării de import.
5. Este de subliniat, în această privinţă, că "totalul beneficii-
lor şi cheltuielilor generale" trebuie să fie considerate ca un tot.
Rezultă că, dacă într-un caz special beneficiul producătorului
este scăzut şi cheltuielile sale generale ridicate, beneficiul său
şi cheltuielile sale generale luate în ansamblu vor putea fi com-
patibile cu cele care corespund normal vânzărilor de mărfuri de
aceeaşi natură şi acelaşi fel. Astfel vor putea fi cazuri , de exem-
plu, când se lansează un produs în ţara de import şi producăto-
rul se mulţumeşte cu un beneficiu nul sau scăzut pentru a con-
trabalansa cheltuielile generale ridicate aferente lansării. Atunci
când producătorul poate demonstra că datorită circumstanţelor
comerciale speciale el realizează un beneficiu scăzut asupra
vânzărilor mărfurilor importate, cifrele beneficiilor sale efective
vor trebui să fie în consideraţie cu condiţia ca el să justifice prin
motive comerciale valabile şi ca politica sa de preţuri să reflecte
politica de preţ obişnuită în ramura producţiei respective. Ast-
fel, va putea fi cazul, de exemplu, când producătorii au fost con-
strânşi să scadă temporar preţurile lor datorită unei diminuări
neprevăzute a cererii sau când vând mărfuri pentru a completa
o gamă de mărfuri produse în ţara de import şi pentru care ei
se mulţumesc cu un beneficiu scăzut în scopul menţinerii com-
petitivităţii lor. Atunci când cifrele beneficiilor şi cheltuielilor ge-
nerale furnizate de producător nu sunt compatibile cu cele care
corespund vânzărilor de mărfuri de aceeaşi natură şi acelaşi fel
cu mărfurile de evaluat, realizate de producătorii din ţara de ex-
port pentru exportul cu destinaţia ţării de import, nivelul benefi-
ciilor şi cheltuielilor generale va putea să fie bazat pe informaţii
corespunzătoare altele decât cele care vor fi fost furnizate de
către producătorul mărfurilor sau în numele său.
6.Atunci când alte informaţii decât cele care vor fi fost furni-
zate de producător sau în numele său vor fi utilizate în scopul
determinării unei valori calculate, autorităţile ţării de import vor
66
informa pe importator, la cererea sa, asupra sursei informaţii-
lor, a datelor utilizate şi a calculelor efectuate pe baza acestor
date, sub rezerva prevederilor Articolului 10.
7. Termenul "cheltuielile generale" menţionate la paragraful
1 b) al Articolului 6 cuprinde costurile directe şi indirecte ale
producţiei şi comercializării mărfurilor pentru export care nu
sunt incluse conform paragrafului 1 a) al Articolului 6.
8. Pentru a determina dacă anumite mărfuri sunt "de aceeaşi
natură sau de acelaşi fel" cu alte mărfuri, va trebui să se proce-
deze de la caz la caz, ţinându-se seama de circumstanţe. Pentru
a determina beneficiile şi cheltuielile generale obişnuite conform
prevederilor Articolului 6, va trebui să se procedeze la examina-
rea vânzărilor pentru export cu destinaţia ţării de import, din grupa
sau din gama de mărfuri cea mai restrânsă, cuprinzând mărfurile
de evaluat şi pentru care informaţiile necesare pot fi furnizate. In
sensul Articolului 6, "mărfurile de aceeaşi natură sau de acelaşi
fel" trebuie să provină din aceeaşi ţară ca şi mărfurile de evaluat.
Notă relativă la Articolul 7
1. Valorile în vamă determinate prin aplicarea prevederilor
Articolului 7 vor trebui să se bazeze, în cea mai mare măsură
posibilă, pe valorile în vamă determinate anterior.
2. Metodele de evaluare în virtutea Articolului 7 ar trebui să
fie acelea pe care le definesc articolele 1 - 6 inclusiv, dar o
supleţe rezonabilă în aplicarea acestor metode ar fi conformă
obiectivelor şi prevederilor Articolului 7.
3. Câteva exemple privind ceea ce trebuie să se înţeleagă
printr-o supleţe rezonabilă:
a) Mărfuri identice - prevederea conform căreia mărfurile iden-
tice ar trebui să fie exportate, în acelaşi moment sau foarte
aproape de momentul exportului mărfurilor de evaluat, ar
putea fi interpretată cu supleţe; mărfurile identice importate,
produse într-o altă ţară decât ţara de export a mărfurilor de
evaluat, vor putea furniza baza evaluării în vamă; s-ar pu-
tea utiliza valorile în vamă ale mărfurilor identice importate,
determinate prin aplicarea prevederilor Articolelor 5 sau 6.
b) Mărfuri similare - prevederea conform căreia mărfurile similare
ar trebui să fie exportate în acelaşi moment sau foarte aproape
de momentul în care sunt exportate mărfurile de evaluat ar pu-
tea fi interpretată cu supleţe; mărfurile similare importate, pro-
duse într-o altă ţară decât ţara de export a mărfurilor de eva-
luat, ar putea furniza baza evaluării în vamă; s-ar putea utiliza
valorile în vamă ale mărfurilor similare importate, determinate
deja prin aplicarea prevederilor Articolelor 5 sau 6.
c) Metoda deductivă - prevederea conform căreia mărfurile vor
trebui să fie vândute "în starea în care ele sunt importate", care
figurează la Articolul 5 paragraful 1 a), ar putea fi interpretată cu
supleţe; termenul de" 90 de zile" ar putea fi aplicat cu supleţe.
Notă relativă la Articolul 8
Paragraful 1 a) i)
Prin expresia "comision de cumpărare" se înţeleg sumele
vărsate de către un importator agentului său pentru serviciul
care a constat în reprezentarea sa în străinătate în vederea
cumpărării mărfurilor de evaluat.
Paragraful 1 b) ii)
1. Doi factori intervin în distribuirea elementelor precizate la
paragraful 1b) ii) al Articolului 8 pentru mărfurile importate, şi
anume, valoarea elementului însuşi şi modul în care această
valoare trebuie să fie distribuită mărfurilor importate. Distribu-
irea acestor elemente va trebui să se facă într-un mod rezo-
nabil, corespunzător condiţiilor şi conform principiilor de con-
tabilitate general admise.
2. In ceea ce priveşte valoarea elementului, dacă importa-
torul achiziţionează elementul menţionat de la un vânzător de
care nu este legat, la un cost dat, acest cost constituie valoa-
rea elementului. Dacă elementul a fost produs de către impor-
tator sau de către o persoană de care este legat, valoarea ar
fi costul producerii sale. Dacă elementul a fost utilizat înainte
de către importator, fie că a fost achitat sau nu sau produs de

către acesta, costul iniţial de achiziţie sau de producţie va tre-
bui să fie micşorat pentru a şine seama de utilizare în scopul
obţinerii valorii elementului.
3. Odată determinată valoarea elementului este necesar ca
aceasta să fie distribuită pe mărfurile importate. Există diverse
posibilităţi în această privinţă. De exemplu: valoarea ar putea fi
distribuită integral pe prima vânzare, dacă importatorul doreş-
te să plătească drepturile o singură dată la întreaga valoare. Alt
exemplu: importatorul poate cere ca valoarea să fie distribuită
la numărul de unităţi produse până în momentul primei vânzări.
Încă un exemplu: el poate solicita ca valoare să fie distribuită la
totalitatea producţiei prevăzute dacă există contracte sau anga-
jamente ferme pentru această producţie. Metoda de distribuţie
va depinde de documentaţia furnizată de către importator.
4. Cu titlu de ilustrare a celor precedente, se poate consi-
dera cazul unui importator care furnizează producătorului o
matriţă de utilizat la producţia de mărfuri care urmează a fi
importate şi care încheie cu el un contract de cumpărare pen-
tru 10.000 unităţi. In momentul sosirii primei cantităţi, care cu-
prinde 1.000 unităţi, producătorul are produse 4.000 unităţi.
Importatorul poate solicita administraţiei vamale luarea în con-
sideraţie a valorii matriţei la 1.000, 4.000 sau 10.000 unităţi.
Paragraful 1 b) iv)
1. Valorile de adăugat pentru elementele precizate la para-
graful 1 b) iv) al Articolului 8 ar trebui să se bazeze pe datele
obiective şi cuantificabile. In scopul reducerii la minimum a sar-
cinii pe care o reprezintă pentru importator şi pentru administra-
ţia vamală determinarea valorilor de adăugat , este oportun să
se utilizeze, în măsura posibilului, datele disponibile imediate
din sistemul de evidenţe comerciale ale cumpărătorului.
2. Pentru elementele furnizate de cumpărător şi pe care le-a
cumpărat sau închiriat, valoarea de adăugat va fi costul de cumpă-
rare sau de închiriere. Elementele care sunt de domeniul public nu
vor da loc la nici o altă adăugire de cost decât a costului copiilor.
3. Valorile de adăugat vor putea fi calculate cu mai multă sau
mai puţină uşurinţă în raport de structura întreprinderii respec-
tive, de practicile sale de gestiune, de metodele sale contabile.
4. De exemplu, se poate ca o întreprindere care importă di-
verse produse de provenienţă din mai multe ţări să-şi ţină con-
tabilitatea centrului său de design situat în afara ţării de import,
într-un mod care face să apară cu exactitate costurile de luat în
considerare, la un produs dat. In acest caz, o ajustare directă
va putea fi operată, într-un mod corespunzător, prin aplicarea
prevederilor Articolului 8.
5. Pe de altă parte, se poate ca o întreprindere să treacă
costurile centrului său de design situat în afara ţării de im-
port în cheltuielile sale generale, fără a le include în costurile
anumitor produse. In astfel de cazuri, va fi posibil să se ope-
reze, prin aplicarea prevederilor Articolului 8, o ajustare co-
respunzătoare în ceea ce priveşte mărfurile importate, luân-
du-se în considerare totalul costurilor de la centrul de design
pe ansamblul producţiei care beneficiază de serviciile acestui
centru şi adăugându-se costurile astfel luate în considerare
la preţul mărfurilor importate în funcţie de numărul de unităţi.
6. Variaţiile circumstanţelor sus-menţionate vor necesita bi-
neînţeles, luarea în considerare a diferiţilor factori pentru de-
terminarea metodei luării în considerare corespunzătoare.
7. In cazul în care la producerea elementului respectiv inter-
vin un anumit număr de ţări şi producţia se eşalonează pe o
anumită perioadă, ajustarea va trebui să fie limitată la valoa-
rea efectiv adăugată acestui element în afara ţării de import.
Paragraful 1 c)
1. Redevenţele şi drepturile de licenţă menţionate la para-
graful 1 c) al Articolului 8 pot cuprinde, între altele, plăţile efec-
tuate pentru brevete , mărci de fabrică sau de comerţ şi drep-
turi de autor. Totuşi, în momentul de reproducere a mărfurilor
importate în ţara de import nu vor fi adăugate la preţul efectiv
plătit sau de plătit pentru mărfurile importate.
Legislația
2. Plăţile efectuate de cumpărător în contrapartida dreptului
de a distribui sau de a revinde mărfurile importate nu vor fi adă-
ugate la preţul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfurile impor-
tate, dacă aceste plăţi nu sunt o condiţie pentru vânzarea la ex-
port cu destinaţia ţării de import a mărfurilor importate.
Paragraful 3
Dacă nu există date obiective şi cuantificabile în ceea ce
priveşte elementele care sunt prevăzute a fi adăugate con-
form prevederilor Articolului 8, valoarea de tranzacţie nu poa-
te fi determinată prin aplicarea prevederilor Articolului 1. Astfel
poate fi cazul, de exemplu, în situaţia următoare: o redeven-
ţă este vărsată pe baza preţului de vânzare în ţara de import
pentru un litru dintr-un produs dat, care a fost importat la ki-
logram şi transformat în soluţie după import. Dacă redevenţa
se bazează în parte pe mărfurile importate şi în parte pe alte
elemente care nu au nici un raport cu acestea (de exemplu,
atunci când mărfurile importate sunt amestecate cu ingredi-
ente indigene şi nu mai pot fi identificate separat sau când re-
devenţa nu poate fi separată de unele aranjamente financiare
speciale dintre cumpărător şi vânzătore), ar fi impropriu de a
întreprinde adăugarea unui element corespunzător acestei re-
devenţe. Totuşi, dacă nivelul redevenţei nu se bazează decât
pe mărfurile importate şi poate fi uşor calculat, se poate adău-
ga un element la preţul efectiv plătit sau de plătit.
Notă relativă la Articolul 9
In sensul Articolului 9, "momentul importului" poate fi acela
al declarării în vamă.
Notă relativă la Articolul 11
1. Articolul 11 conferă importatorului dreptul de contestaţie
împotriva unei determinări a valorii efectuate de către admi-
nistraţia vamală privind mărfurile de evaluat. Se va putea face
contestaţie mai întâi în faşa autorităţii superioare administraţi-
ei vamale, dar importatorul va avea dreptul, în ultima instanţă,
de a introduce contestaţie în faşa unui organ judiciar.
2. Prin termenul "fără penalizări" se înţelege că importatorul
nu va fi pasibil de o amendă sau de o posibilitate de amendă
pentru simplul motiv că el va căuta să-şi exercite dreptul de
contestaţie. Cheltuielile normale de judecată şi onorariile avo-
caţilor nu vor fi considerate ca o amendă.
3. Totuşi, nici una dintre prevederile Articolului 11 nu va
împiedica un Membru să pretindă ca drepturile vamale fi-
xate să fie integral achitate înainte ca, contestaţia să fie
introdusă.
Notă relativă la Articolul 15
Paragraful 4
In sensul articolului 15, termenul "persoane" include, dacă
este cazul, persoanele juridice.
Paragraful 4 e)
In sensul prezentului Acord, o persoană va fi considerată că
o controlează pe alta numai dacă ea va fi, în drept sau în fapt,
în măsură să exercite asupra acesteia o putere de constrân-
gere sau de îndrumare.
ANEXA II
COMITET TEHNIC DE EVALUARE ÎN VAMĂ
1. Conform Articolului 18 al prezentului Acord, Comitetul
tehnic va fi instituit sub auspiciile Consiliului de Cooperare Va-
mală (CCC), în vederea asigurării, la nivel tehnic, a uniformită-
ţii interpretării şi aplicării prezentului Acord.
2. Atribuţiile Comitetului tehnic vor fi următoarele:
a) examinarea problemelor tehnice specifice care se vor
pune în administrarea zilnică a sistemelor de evaluare în
vamă a Membrilor şi acordarea avizelor consultative pri-
vind soluţiile corespunzătoare pe baza faptelor prezentate;
b) studierea, la cerere, a legilor, procedurilor şi practicilor în
materie de evaluare, în măsura în care ele sunt legate de
prezentul Acord, şi întocmirea rapoartelor asupra rezulta-
telor acestor studii;
67
 Legislația
c) întocmirea şi distribuirea de rapoarte anuale asupra aspec-
telor tehnice ale funcţionării şi ale stadiului aplicării pre-
zentului Acord;
d) acordarea de informaţii şi avize care vor putea fi cerute de
către orice Membru sau de către comitet, cu privire la ori-
care problemă privind evaluarea în vamă a mărfurilor im-
portate. Aceste informaţii şi avize vor putea avea forma de
avize consultative, de comentarii sau de note explicative;
e) facilitarea, la cererea, a acordării de asistenţă tehnică
Membrilor în vederea promovării acceptării prezentului
Acord pe plan internaţional;
f) examinarea problemelor asupra cărora a fost sesizat de că-
tre un grup special în conformitate cu prevederile Articolu-
lui 19 ale prezentului Acord; şi
g) exercitarea oricăror alte atribuţii care îi vor putea fi încre-
dinţate de Comitet.
Consideraţii generale
3. Comitetul tehnic se va strădui să termine într-un timp re-
zonabil de scurt lucrările sale asupra problemelor specifice, în
special a acelor probleme care îi vor fi sesizate de Membri, de
către Comitet sau de către grupul special . Aşa cum este pre-
văzut la paragraful 4 al Articolului 19, un grup special va fixa
un termen pentru primirea unui raport al Comitetului tehnic şi
acesta îi va remite raportul său în acest termen.
4. In activităţile sale, Comitetul tehnic va fi asistat într-un
mod corespunzător de către Secretariatul C.C.C.
Reprezentare
5. Fiecare Membru va avea dreptul să fie reprezentat în Co-
mitetul tehnic. Fiecare Membru va putea desemna un delegat
şi unul sau mai mulşi supleanţi pentru reprezentarea în Comi-
tetul tehnic. Orice Membru astfel reprezentat în Comitetul teh-
nic este în continuare numit membru al Comitetului tehnic. Re-
prezentanţii membrilor Comitetului tehnic vor putea fi ajutaşi
de consilieri. Secretariatul OMC va putea, de asemenea, asis-
ta la reuniunile Comitetului, cu statut de observator.
6. Membrii C.C.C. care nu sunt Membri ai OMC vor putea să
fie reprezentaşi la reuniunile Comitetului tehnic printr-un de-
legat şi unul sau mai mulşi supleanţi. Aceşti reprezentanţi vor
asista ca observatori la reuniunile Comitetului tehnic.
7. Sub rezerva aprobării de către preşedintele Comitetului teh-
nic. Secretarul general al C.C.C. (denumit mai jos "Secretar ge-
neral") va putea invita reprezentanţi ai guvernelor care nu sunt
nici Membrii ai OMC, nici membri ai C.C.C., cât şi reprezentanţi ai
organizaţiilor guvernamentale şi profesionale internaţionale, să
asiste ca observatori la reuniunile Comitetului tehnic.
8. Desemnările delegaţilor, supleanţilor şi consilierilor la reu-
niunile Comitetului tehnic vor fi adresate Secretarului general.
Reuniunile Comitetului tehnic
9. Comitetul tehnic se va reuni după cum va fi necesar, dar nu
mai puţin de două ori pe an. Data fiecărei reuniuni va fi fixată de
Comitetul tehnic la sesiunea sa precedentă. Data reuniunii va pu-
tea fi modificată fie la cererea unui membru al Comitetului tehnic,
confirmată prin majoritatea simplă a membrilor acestui comitet,
fie pentru cazuri urgente, la cererea preşedintelui. In afara pre-
vederilor primei fraze a prezentului paragraf, Comitetul tehnic se
va reuni după cum va fi necesar pentru examinarea problemelor
asupra cărora a fost sesizat de către un grup special în conformi-
tate cu prevederile Articolului 19 al prezentului Acord.
10. Reuniunile Comitetului tehnic se vor şine la sediul
C.C.C., dacă nu s-a stabilit în alt mod.
11. Cu excepţia cazurilor urgente, Secretarul general va in-
forma, cu cel puţin 30 de zile înaintea datei deschiderii fiecărei
sesiuni a Comitetului tehnic, toţi membrii Comitetului şi partici-
panţii menţionaşi la paragrafele 6 şi 7.
Ordinea de zi
12. Ordinea de zi provizorie a fiecărei sesiuni va fi stabilită
de către Secretarul general şi comunicată membrilor comite-
tului tehnic şi participanţilor menţionaşi la paragrafele 6 şi 7
68
cu cel puţin 30 de zile înaintea deschiderii sesiunii, cu excep-
ţia cazurilor urgente. Această ordine de zi va cuprinde toate
punctele a căror înscriere va fi fost aprobată de Comitetul teh-
nic la sesiunea sa precedentă, toate punctele înscrise de Pre-
şedinte din proprie iniţiativă şi toate punctele a căror înscriere
va fi solicitată de Secretarul general, de Comitet sau de orice
membru al Comitetului tehnic.
13. Comitetul tehnic va hotărî ordinea de zi la deschiderea
fiecărei sesiuni. In cursul sesiunii ordinea de zi va putea fi mo-
dificată în orice moment de către Comitetul tehnic.
Compunerea biroului şi regulament interior
14. Comitetul tehnic va alege dintre delegaţii membrilor săi
un preşedinte şi unul sau mai mulşi vicepreşedinţi. Mandatul
preşedintelui sau vicepreşedinţilor va fi de un an. Preşedintele
şi vicepreşedinţii ieşişi din funcţie vor putea fi realeşi. Mandatul
unui preşedinte sau a unui vicepreşedinte care nu va mai repre-
zenta un Membru al Comitetului tehnic se va termina automat.
15. Dacă Preşedintele este absent la o sesiune sau la o par-
te din sesiune, un vicepreşedinte va asigura preşedinţia cu
aceleaşi puteri şi aceleaşi îndatoriri ca un preşedinte.
16. Preşedintele şedinţei va participa la dezbaterile Comite-
tului tehnic în calitate de preşedinte şi nu în calitate de repre-
zentant al unui membru al Comitetului tehnic.
17. In afara exercitării drepturilor care îi sunt conferite de alte
prevederi ale regulamentului, Preşedintele va pronunţa deschi-
derea şi închiderea fiecărei sesiuni, va conduce dezbaterile, va
da cuvântul şi, conform prezentului regulament, va organiza lu-
crările. Preşedintele va putea, de asemenea, să cheme la ordine
un vorbitor dacă observaţiile acestuia din urmă nu sunt la obiect.
18. La dezbaterea oricărei probleme, orice delegaţie va pu-
tea prezenta o moţiune de ordine. In acest caz, preşedintele
va hotărî imediat. Dacă decizia sa este contestată, preşedin-
tele o va supune la vot. Ea va fi menţinută ca atare, dacă nu
este informată.
19. Secretarul general sau membrii Secretariatului pe care
îi va desemna Secretarul general vor asigura secretariatul re-
uniunilor Comitetului tehnic.
Cvorum şi scrutin
20. Cvorumul va fi constituit din reprezentanţii majorităţii
simple a membrilor Comitetului tehnic.
21. Fiecare membru al Comitetului tehnic va dispune de un
vot. Orice decizie a Comitetului tehnic va fi luată cu majoritatea
de cel puţin 2\3 din numărul membrilor prezenţi. Oricare ar fi re-
zultatul votului asupra unei probleme date, Comitetul tehnic va
avea facultatea de a prezenta un raport complet Comitetului şi
Consiliului de cooperare vamală asupra acestei probleme, indi-
când diferitele puncte de vedere exprimate în timpul dezbateri-
lor la care se referă. In afara prevederilor precedente ale pre-
zentului paragraf, în ceea ce priveşte problemele asupra cărora
a fost sesizat de către un grup special, Comitetul tehnic va lua
decizii prin consens. In cazul când nu se va ajunge la un acord
asupra problemei de care a fost sesizat de un grup special, Co-
mitetul tehnic va prezenta un raport expunând în detaliu faptele
cauzei şi indicând punctele de vedere ale membrilor.
Limbi şi documente
22. Limbile oficiale ale Comitetului tehnic vor fi engleza,
spaniola şi franceza. Intervenţiile sau declaraţiile pronunţate
într-una dintre aceste trei limbi vor fi imediat traduse în cele-
lalte limbi oficiale, afară de cazul în care toate delegaţiile au
convenit să renunţe la traducerea lor. Intervenţiile sau decla-
raţiile pronunţate, într-o altă limbă vor fi traduse în engleză,
spaniolă sau franceză sub rezerva aceloraşi condiţii, dar, în
acest caz, delegaţiile respective vor furniza traducerea în en-
gleză, spaniolă, sau franceză. Engleza, spaniola şi franceza
vor fi singurele limbi utilizate în documentele oficiale ale Comi-
tetului tehnic. Memoriile şi corespondenţele supuse examină-
rii Comitetului tehnic vor trebui să fie prezentate într-una dintre
limbile oficiale.

23. Comitetul tehnic va elabora un raport pentru fiecare din-
tre sesiunile sale şi, dacă preşedintele consideră necesar,
procese-verbale sau dări de seamă analitice ale reuniunilor
sale. Preşedintele sau persoana pe care el o va desemna va
prezenta un raport asupra lucrărilor Comitetului tehnic la fie-
care sesiune a Comitetului şi la fiecare sesiune a C.C.C..
ANEXA III
1. Termenul de 5 ani prevăzut la paragraful 1 al Articolului
20 pentru aplicarea Acordului de către ţările în curs de dez-
voltare Membre ar putea, în practică, să se dovedească insu-
ficient pentru unele dintre ele. In acest caz, o ţară în curs de
dezvoltare, Membră, va putea cere, înainte de sfârşitul peri-
oadei menţionate la paragraful 1 al Articolului 20, o prelungire,
fiind înţeles că Membrii vor examina cu bunăvoinţă o astfel de
cerere, dacă ţara în curs de dezvoltare Membră în cauză poa-
te justifica temeinic cererea sa.
2. Ţările în curs de dezvoltare care evaluează actualmente
mărfurile pe baza valorilor minime oficial stabilite pot solicita
să se facă o rezervă care să le permită să menţină aceste va-
lori pe o bază limitată şi temporară conform clauzelor şi condi-
ţiilor acceptate de Membri.
3. Ţările în curs de dezvoltare, care consideră că inversa-
rea, la cererea importatorului, a ordinii de aplicare prevăzute
la Articolului 4 al Acordului poate da naştere la dificultăţi reale
pentru ele, vor putea susţine să se facă o rezervă la Articolul
4, în următorii termeni:
"Guvernul ... îşi rezervă dreptul de a decide că preve-
derea Articolului 4 al Acordului în materie nu se va aplica
decât dacă autorităţile vamale sunt de acord cu cererea
de a se inversa ordinea de aplicare a Articolelor 5 şi 6".
Dacă ţările în curs de dezvoltare formulează o aseme-
nea rezervă, Membrii vor consimţi la aceasta în confor-
mitate cu Articolul 21 al Acordului.
Legislația
4. Ţările în curs de dezvoltare vor putea susţine să se facă
o rezervă cu privire la paragraful 2 al Articolului 5 al Acordului,
în următorii termeni:
"Guvernul .... îşi rezervă dreptul de a decide că pre-
vederile paragrafului 1 al Articolului 5 al Acordului vor fi
aplicate în conformitate cu prevederea notei corespun-
zătoare, indiferent dacă importatorul doreşte sau nu".
Dacă ţările în curs de dezvoltare formulează o ase-
menea rezervă, Membrii vor consimţi în conformitate cu
prevederile Articolului 21 al Acordului.
5. Unele ţări în curs de dezvoltare pot avea probleme
în punerea în aplicare a prevederilor Articolului 1 al Acor-
dului în privinţa importurilor efectuate în aceste ţări prin
agenţi, distribuitori sau concesionari proprii. In cazul când
vor apărea astfel de probleme în practică în ţările în curs
de dezvoltare care aplică Acordul, problema va fi studia-
tă, la cererea acestor ţări, în scopul găsirii soluţiilor cores-
punzătoare.
6. Articolul 17 recunoaşte că, pentru aplicarea Acordului,
administraţiile vamale ar putea avea nevoie să se informeze
în ceea ce priveşte exactitatea sau adevărul oricărei afirma-
ţii, document sau declaraţie care îi vor fi prezentate în scopul
stabilirii valorii în vamă. Articolul confirmă că pot fi efectua-
te cercetări pentru a verifica, spre exemplu, dacă elemente-
le pentru aprecierea valorii declarate sau prezentate vămii
pentru determinarea valorii în vamă sunt complete şi corec-
te. Membrii sub rezerva legilor şi procedurilor lor naţionale,
au dreptul de a conta pe cooperarea deplină a importatorilor
în aceste cercetări.
7. Preţul efectiv plătit sau de plătit include toate plăţile efec-
tuate sau de efectuat ca o condiţie a vânzării mărfurilor impor-
tate de către cumpărător către vânzător sau de către cumpă-
rător către o terţă parte, pentru a satisface o obligaţie a vân-
zătorului.
Anexa 3
69
 Legislația

Abonarea la revista “VAMA”

o puteţi perfecta la:

- “Poşta Moldovei” - (022) 22-60-46

- „Ediţii periodice” - (022) 23-80-73
- „Moldpresa” - (022) 22-63-23

Indicele de abonare – 31952

Publicaţia periodică a Serviciului

Vamal - revista „VAMA”
este destinată agenţilor economici antrenaţi în activitatea
economică externă, brokerilor vamali, companiilor de
transport internaţional, colaboratorilor vamali. Revista
conţine comentarii, recomandări ale experţilor în
domeniul vamal, analiza legislaţiei vamale. „VAMA” apare
trimestrial (patru ediţii pe an).
Volumul publicaţiei - 72-80 pagini.

70

ANEXA 4
DECIZIILE COMITETULUI DE DETERMINARE A
VALORII ÎN VAMĂ AL OMC / GATT
Organizația Mondială a Comerțului
G/VAL/5
13 octombrie 1995
Comitetul privind Determinarea Valorii în Vamă
DECIZII PRIVIND INTERPRETAREA ȘI ADMINISTRAREA
ACORDULUI PRIVIND APLICAREA
ARTICOLULUI 7 DIN GATT 1994
(DETERMINAREA VALORII ÎN VAMĂ)
A.3 Decizia privind tratamentul valorii dobînzilor în valoarea vamală
a mărfurilor importate (VAL/6/Rev.1)
Adoptată de Comitetul Rundei Tokio la 26 aprilie 1984
(VAL/M/9, paragraful 38) și rectificată (doar textele în limbile
franceză și spaniolă), de către Comitet la data de 24 septembrie
1984 (VAL/M/10, paragraful 17)
Părțile la Acordul privind punerea în aplicare a articolului 7 din
GATT sunt de acord, după cum urmează:
Valoarea dobânzilor în conformitate cu Acordul de finanțare încheiat
de cumpărător și relaţionat cu cumpărarea mărfurilor importate nu se
considera parte din valoarea vamală, doar dacă:
a) taxele se deosebesc de prețul efectiv plătit sau de plătit pentru
mărfuri;
b) acordul de finanțare a fost formulat în scris;
c) în cazul în care este necesar, cumpărătorul să poată demonstra că:
• Astfel de mărfuri sunt vândute efectiv la prețul declarat ca preț
efectiv plătit sau de plătit, și
• Rata pretinsă a dobânzii să nu depășească nivelul mediu pro-
centului valorii pentru astfel de tranzacții în țara și în momentul în
care s-a acordat finanțarea
Prezenta decizie se va aplica indiferent de faptul cine a efectuat fi-
nanţarea: un vînzător, o bancă sau altă persoană fizică sau juridică,
precum şi în cazul cînd marfa este evaluată printr-o metodă, alta decît
cea a valorii tranzacţiei.
Fiecare parte înştiinţează Comitetului referitor la data de la care se
va aplica decizia.
ANEXA 5
DECIZIILE COMITETULUI DE DETERMINARE A
VALORII ÎN VAMĂ AL OMC / GATT
Organizația Mondială a Comerțului
G/VAL/5
13 octombrie 1995
Comitetul privind Determinarea Valorii în Vamă
DECIZII PRIVIND INTERPRETAREA ȘI ADMINISTRAREA
ACORDULUI PRIVIND APLICAREA
ARTICOLULUI 7 DIN GATT 1994
(DETERMINAREA VALORII ÎN VAMĂ)
A.4 Decizia privind determinarea valorii în vamă a carrier media
bearing sofware (transportator mass-media purtator de software) pen-
tru echipamentul de prelucrare a datelor (VAL / 8)
Adoptată de Comitetul Rundei Tokio la 24 septembrie 1984
(VAL/M/10, paragraful 7)
Comitetul privind Determinarea Valorii în Vamă DECIDE după cum
urmează:
1. S-a reafirmat că valoarea de tranzacție este baza primară de
evaluare în cadrul Acordului privind punerea în aplicare a articolului 7
din Acordul General privind Tarifele și Comerțul (Acordul) și că apli-
carea sa în ceea ce privește datele sau instrucțiunile (software) înre-
gistrate pe un transportator al suportului de informaţii pentru echipa-
mentul de prelucrare a datelor este în deplină concordanță cu Acor-
dul.
2. Având în vedere situaţia unică, cu privire la date sau instrucțiuni
(software) înregistrate pe un transportator al suportului de informaţii
pentru echipamentul de prelucrare a datelor, precum și faptul că unele
părți au solicitat o abordare diferită, ar fi de asemenea în concordanță
cu Acordul pentru acele părți care doresc să facă acest lucru să adop-
te următoarea practică:
Legislația
La stabilirea valorii în vamă a suporturilor informatice importate
destinate echipamentelor de prelucrare a datelor și care conțin date
sau instrucțiuni, se va lua în considerare doar de valoarea suportului
informatic propriu-zis. Valoarea în vamă a suporturilor importate care
conțin date și instrucțiuni nu include, prin urmare, costul sau valoa-
rea datelor ori a instrucțiunilor, cu condiția ca acest cost sau aceas-
tă valoare să se distingă de costul sau valoarea suportului în cauză.
În sensul prezentei decizii, expresia „suport informatic” nu include circu-
itele integrate, semiconductorii și dispozitivele sau articolele similare sau
articolele care conțin astfel de circuite sau dispozitive; expresia „date sau
instrucțiuni” nu include înregistrările de sunet, înregistrările cinematografi-
ce sau înregistrările video.
Părţile care vor adopta practica menționată în paragraful 2 din prezenta
decizie vor înştiinţa Comitetul referitor la data aplicării sale.
Părţile care vor adopta practica din paragraful 2 din prezenta de-
cizie vor face acest lucru în baza celei mai favorizate națiunii (MFN),
fără a dăuna folosirii continue de către orice Parte a practicii valorii
de tranzacție.
ANEXA 6
OMC Runda Uruguay Decizii Ministeriale
Organizaţia Mondială a Comerţului
G/VAL/1
27 aprilie 1995
Comitetul privind Determinarea Valorii în Vamă
DECIZIILE MINISTERIALE DE LA MARRAKESH ȘI TEXTELE
PRIVIND DETERMINAREA VALORII ÎN VAMĂ
(traducere neoficială)
În conformitate cu recomandarea făcută de către miniștri la Mar-
rakesh, următoarea decizie și textele sunt invocate pentru Comitet
spre adoptare.
I. DECIZIA PRIVIND CAZURILE ÎN CARE
ADMINISTRAȚIILE VAMALE AU MOTIVE
SĂ SE ÎNDOIASCĂ DE VERIDICITATEA
SAU EXACTITATEA VALORII DECLARATE
Comitetul privind Determinarea Valorii în Vamă
Reafirmînd că valoarea de tranzacție este baza primară a evalu-
ării în cadrul Acordului privind punerea în aplicare a articolului 7 din
GATT 1994 (denumit în continuare "Acord");
Recunoscînd că administrația vamală poate avea de soluţionat ca-
zuri în care are motive să se îndoiască de veridicitatea sau exactita-
tea informațiilor sau a documentelor aduse de către comercianți în
susținerea valorii declarate;
Subliniind că astfel administrația vamală nu trebuie să prejudicieze
intereselor comerciale legitime ale importatorilor;
Luînd în considerare articolul 17 din Acord, punctul 6 din anexa 3
la Acord, precum și deciziile relevante ale Comitetului Tehnic pentru
determinarea valorii în vamă;
Decide următoarele:
1. Atunci când o declarație a fost prezentată și administrația va-
mală are motive să se îndoiască de veridicitatea sau exactita-
tea informațiilor sau a documentelor prezentate în sprijinul acestei
declarații, administrația vamală poate solicita importatorului să ofe-
re explicații suplimentare, inclusiv documente sau alte dovezi, că va-
loarea declarată reprezintă cuantumul total efectiv plătit sau de plătit
pentru importul mărfurilor, modificat în conformitate cu dispozițiile ar-
ticolului 8 din Acord. În cazul în care, după primirea informațiilor supli-
mentare sau în absența unui răspuns, administrația vamală are încă
îndoieli rezonabile cu privire la veridicitatea sau exactitatea valorii de-
clarate, aceasta poate, având în vedere dispozițiile articolului 11, se
considere că valoarea în vamă a mărfurilor importate nu poate fi de-
terminată în conformitate cu dispozițiile articolului 1. Înainte de a lua
o decizie finală, administrația vamală va comunica importatorului, în
scris dacă este cazul, motivele sale pentru a pune la îndoială veridici-
tatea sau exactitatea informațiilor sau documentelor oferite iar impor-
tatorului i se va acorda oportunitatea rezonabilă de a răspunde. Cînd
va fi luată o decizie finală, administrația vamală va comunica importa-
torului în scris decizia sa și motivele.
2. În aplicarea Acordului este caracteristic pentru un membru să
ajute un alt membru în condiții convenite de comun acord.
71
 Legislația

ANEXA 7
Tipizata DVV-1
Metoda 1
DEPARTAMENTUL VAMAL AL REPUBLICII MOLDOVA
DECLARAŢIA PRIVIND VALOAREA ÎN VAMĂ A MĂRFURILOR
1. Vînzătorul
2(a). Cumpărătorul Menţiunile biroului vamal

2(b). Declarantul
Asumarea responsabilităţii. 3. Condiţii de livrare
Persoana care semnează şi depune prezenta declaraţie: 4. Numărul şi data facturii (invoice)
• răspunde de corectitudinea elementelor înscrise în această tipizată şi de auten-
ticitatea tuturor documentelor prezentate în scopul determinării valorii în vamă a 5. Numărul şi data contractului
mărfurilor, introduse de ea în teritoriul vamal naţional;
• se angajează să furnizeze toate informaţiile şi documentele suplimentare nece-
sare pentru determinarea valorii în vamă a mărfurilor.
____________
Marcaţi cu semnul "X"
6. Numărul şi data deciziilor vamale referitoare la rubricile 7-9
căsuţa necesară

7(a). Există o careva interdependenţă între cumpărător şi vînzător?* Da Nu

7(b). Legătura dintre cumpărător şi vînzător a influenţat preţurile mărfurilor introduse? Da Nu

8(a). Există restricţii pentru cumpărător, referitoare la utilizarea mărfurilor,

altele decît cele:
– stabilite de legislaţia Republicii Moldova?
– limitate de regiunea geografică în care mărfurile pot fi revîndute?
– care nu influenţează substanţial valoarea mărfurilor? Da Nu

8(b). Există anumite condiţii care influenţează preţul mărfurilor şi nu pot fi determinate?
Dacă da precizaţi natura restricţiilor sau condiţiilor, după caz.
Dacă condiţiile pot fi determinate cantitativ, completaţi rubrica 11(b). Da Nu

9(a). Sînt prevăzute cheltuieli pentru licenţă sau alte cheltuieli adecvate pe care
cumpărătorul le achită, direct sau indirect vînzătorului, aceasta constituind o condiţie
de vînzare a mărfurilor? Da Nu

9(b). Există clauze conform cărora cota, obţinută în rezultatul revînzării, transmiterii
sau utilizării ulterioare a mărfurilor introduse, urmează să fie restituită vînzătorului? Da Nu

În cazul oricărui răspuns afirmativ, menţionaţi condiţiile şi precizaţi suma în rubricile 15 şi 16.
*) Se consideră că persoanele sînt interdependente dacă: 10(a). Numărul de file suplimentare
anexate la declaraţie
• fac parte din direcţia sau consiliul de administraţie al întreprinderii celeilalte;
• sînt legal recunoscute ca asociate; 10(b). Locul întocmirii declaraţiei
• au raporturi de patroni şi salariaţi;
• una din ele posedă, controlează sau deţine indirect 5% sau mai mult din Data: ___________________
acţiunile sau părţile emise (cu drept de vot) de una şi de către cealaltă;
• una dintre ele o controlează pe cealaltă, direct sau indirect;
• amîndouă sînt, direct sau indirect, controlate de acelaşi terţ; __________________________
• împreună, ele controlează, direct sau indirect, o terţă persoană; Numele de familie şi iniţialele persoanei, care a
• sînt membri ale aceleiaşi familii. întocmit declaraţia

Semnătura şi ştampila declarantului

_____________________

72
 Legislația

Tipizata DVV-1
Foaia nr.____
Nu- Numă- Nu-
mărul rul măr- mărul
mărfii fii mărfii
Menţiunile biroului vamal

Codul Codul Codul

mărfii mărfii mărfii

A. 11(a) Preţul tranzacţiei în valuta contractului (preţul efectiv plătit sau care ur-
Baza mează a fi plătit vînzătorului)
de calcul Preţul tranzacţiei în lei
Codul valutei
Cursul de schimb la zi
11(b) Plăţi indirecte în lei (vezi poz.8b)
12.Total "A" în lei
12.Total "A" în lei
B. 13.Costurilor suportate de cumpărător:
Elemente a) comisioane şi alte servicii de intermediere (cu excepţia comisioanelor de
adiţionate la cumpărare)
preţul efectiv b) ambalaje, tare şi containere
plătit sau de 14. Valoarea produselor şi serviciilor, furnizate de cumpărător fără plată sau
plătit (în lei) la un cost redus şi utilizate în scopul producerii şi vînzării la export a mărfuri-
lor importate, în tranşă pe următoarele componente:
a) materii prime, materiale, semifabricate, detalii şi alte piese de completare;
b) instrumente şi alte obiecte similare;
c) materiale utilizate pentru producerea mărfurilor
d) lucrări de proiectare, lucrări de construcţie şi încercări, design, schiţe şi
desene tehnice, executate în străinătate în procesul operaţiunilor de fabri-
care a mărfurilor
15. Redevenţe, drepturi de licenţă şi alte plăţi, pe care cumpărătorul trebuie
să le achite pentru exploatarea obiectelor de proprietate intelectuală (pct.9)
16. Partea din venit a cumpărătorului de la orice revînzare, transmitere sau
utilizare a mărfurilor, estimate pe teritoriul R.M., care îi revine vîzătorului
17. Cheltuielile pentru livrarea mărfurilor pînă la
_____________________________________________
(locul de destinaţie)
inclusiv pentru:
a) cheltuielile de transport
b) cheltuielile de încărcare, descărcare şi de prelucrare
c) costul asigurării
18. Total "B"
C. 19. Cheltuieli la lucrările de construcţie, de instalare, de montaj, de asistenţă
Elemente tehnică, întreprinse după import
care se de-
20. Costul transportului după import
duc din preţul
efectiv plătit 21. Drepturi şi taxe plătite în ţara de import
sau de plătit
(în lei) 22. Total "С"
16. Partea din venit a cumpărătorului de la orice revînzare, transmitere sau
utilizare a mărfurilor, estimate pe teritoriul R.M., care îi revine vîzătorului
17. Cheltuielile pentru livrarea mărfurilor pînă la
23. Valoarea în vamă a mărfurilor
a) declarată în lei
b) declarată în dolari S.U.A.
D. Dacă suma este achitată în valută străină, indicaţi la această poziţie suma în valută străi-
nă şi cursul de schimb la zi, raportate pentru fiece element al valorii şi fiece articol de marfă
Nr. poziţiei din Semnătura şi ştampila
compartimen- Codul Suma Cursul de declarantului
tele B şi C valutei schimb

73
 Legislația

Tipizata DVV-2
Metodele 2,3,4,5,6

DEPARTAMENTUL VAMAL AL REPUBLICII MOLDOVA

DECLARAŢIA PRIVIND VALOAREA ÎN VAMĂ A MĂRFURILOR

1. Vînzătorul
Menţiunile biroului vamal
2(a). Cumpărătorul

2(b). Declarantul

Asumarea responsabilităţii 3. Condiţii de livrare

4. Numărul şi data facturii sau altui do-
Persoana care semnează şi depune prezenta declaraţie: cument, în baza căruia se livrează
• răspunde de corectitudinea elementelor înscrise în această tipizată şi de auten- mărfurile
ticitatea tuturor documentelor prezentate în scopul determinări valorii în vamă a
mărfurilor, introduse de ea în teritoriul vamal naţional;
• se angajează să furnizeze toate informaţiile şi documentele suplimentare nece-
sare pentru determinarea valorii în valută a mărfurilor

5. Numărul şi data deciziilor vamale referitoare la rubricile 7-9

6. Valoarea în vamă a mărfurilor se estimează după metodele: ____________

Marcaţi cu semnul "X"
căsuţa necesară

a) în baza valorii tranzacţiei cu o marfă identică (metoda 2);

b) în baza valorii tranzacţiei cu o marfă similară (metoda 3);

c) în baza costului unitar al mărfii (metoda 4);

d) în baza valorii calculate a mărfii (metoda 5);

e) prin metoda de rezervă (metoda 6).

7. Argumentaţi alegerea metodei şi indicaţi cauza renunţării la metodele precedente.

8. Indicaţi sursele de informaţii, utilizate pentru argumentarea metodei de determinare a valorii în vamă

9. Numărul de foi suplimentare, anexate la tipizata DVV-2 10. Funcţia persoanei care a semnat
declaraţia:

__________________________
Numele de familie, numele, patronimicul

Тel. _____________________

74
 Legislația

Tipizata DVV-2
Foaia nr.____

Nu- Numă- Nu-

mărul rul măr- mărul
mărfii fii mărfii
Menţiunile biroului vamal

Codul Codul Codul

mărfii mărfii mărfii

Calcularea valorii în vamă

A.
Baza de 11(a). Preţul tranzacţiei cu o marfă identic/similară
calcul a) în valuta contractului (pentru metodele 2,3,6)
nr. şi data b) în lei
deciziei
corespunzătoa- 11(b). Preţul unei unităţi de marfă, în baza căruia mărfurile evaluate,
re a biroului va- identice sau similare, au fost vîndute pe teritoriul Republicii Moldo-
mal nr.__ va în cele mai mari partide persoanei ce nu mai este în relaţii de
interdependenţă cu vînzătorul (în lei)
(pentru metodele 4 şi 6)

11(c). Valoarea calculată a mărfurilor introduse, determinată prin însuma-

rea valorii elementelor componente (în lei)
(pentru metodele 5 şi 6)
B.
Corectările la 12. Rectificarea în funcţie de volumul partidei (+, -)
preţ (+,-) lei
13. Rectificarea în baza condiţiilor comerciale (+, -)

14. În total suma rectificărilor (+, -) lei

15. Preţul tranzacţiei (valoarea) în baza rectificărilor înregistrate (11a ± 14)

C.
Calculări 16. Costul transportării (+)
suplimentare (+)
şi reţineri (-) lei 17. Costul încărcării, descărcării şi transbordării mărfurilor (+)

18. Costul asigurării (+)

19. Cheltuielile de comision şi alte cheltuieli de intermediere, în legătură cu

introducerea în ţară (+)
20. Profitul, adaosurile comerciale şi de comision, în legătură cu comercia-
lizarea la intern (-)

21. Costul prelucrării suplimentare şi finisării mărfurilor introduse (-)

22. Taxe vamale, impozite şi alte plăţi interne (-)

23. Alte cheltuieli şi plăţi, legate de comercializarea mărfurilor la intern (-)

24. Total "С"

25. Valoarea în vamă a mărfurilor (15+24):
a) declarată în lei
b) declarată în dolari S.U.A.

Semnătura şi ştampila declarantului _____________________________

75
 Legislația
Comentariul Comitetului Codului Vamal privind documentele si informaţiile pe care autorităţile
vamale le pot solicita pentru stabilirea valorii in vama
(Secţiunea evaluare in vama)
Declaraţia de valoare în vamă (în continuare –DV 1) con-
stituie un document in care declarantul oferă informaţiile
necesare pentru stabilirea valorii în vama a mărfurilor im-
portate.
Ca si alte declaraţii prezentate autorităţilor vamale, poate
fi cazul în care informaţiile cuprinse intr-o DV 1 sa necesite
dovezi confirmative. DV 1 este în general însoţită de anumi-
te documente pentru susţinerea celor declarate. Totuşi, în
cazul in care informaţiile necesare, sub forma de documen-
te sau sub alta formă, pentru justificarea datelor din DV 1
sunt insuficiente, autorităţile vamale sunt în drept sa solici-
te declarantului sa prezinte suplimentar mai multe date sau
informaţii.
Dreptul general al autorităţilor vamale de a solicita docu-
mente sau informaţii în sprijinul DV 1 este stabilit la articolul 14
din Codul Vamal UE. Articolul 178 din dispoziţiile de aplicare a
Codului Vamal menţionează, de asemenea, obligaţiile asuma-
te de persoana care perfectează DV 1.
Documente sau informaţii pe care autorităţile vamale le pot
solicita pentru stabilirea valorii in vama
Articolul 14 din Cod stabileşte inter alia ca, în vederea
stabilirii valorii in vama autorităţilor vamale trebuie sa le
fie furnizate toate informaţiile şi documentele necesare.
Această dispoziţie nu precizează ce documente sau infor-
maţii trebuie furnizate pentru justificarea diferitelor date
declarate.
In alte articole ale dispoziţiilor de punere in aplicare se face
referire la documente specifice, care pot confirma un element
de evaluare declarat, de exemplu:
- un exemplar al facturii, la articolul 181 si la articolul 218 ali-
neatul (1) litera (a),
- documentul de transport si lista coletelor sau un document
echivalent, în articolul 218 alineatul (2).
Cu toate acestea, autorităţile vamale pot considera că do-
cumentele menţionate anterior sunt insuficiente pentru a veri-
fica corectitudinea sau exactitatea fiecărui element din DV 1.
Următoarele exemple (care nu sunt exhaustive) indica une-
le dintre documentele care pot fi solicitate de autorităţile va-
male, în funcţie de circumstanţele tranzacţiei si/sau in cazul
în care au îndoieli în ceea ce priveşte unele sau toate ele-
mentele declarate.
(a) Factura comerciala pentru mărfuri, daca este eliberată
(căsuţa 4 din DV 1)
In conformitate cu articolul 181 din dispoziţiile de aplicare,
declarantul va furniza autorităţilor vamale un exemplar al fac-
turii în baza căreia se declara valoarea în vamă a mărfurilor
importate. Este evident că o factură poate fi prezentată numai
în cazul in care mărfurile care sunt evaluate au fost vindute.
Cu toate acestea, există si cazuri în care mărfurile au fost
vindute fără nici o factură. In aceste cazuri, importatorul trebu-
ie sa prezinte documente care pot fi considerate echivalente
unei facturi. O factură poate fi utilizată/solicitată nu doar pen-
tru stabilirea preţului menţionat la articolul 29 din cod, ci şi
pentru stabilirea altor elemente, cum ar fi:
- preţul mărfurilor revindute în Comunitate, în scopul pune-
rii în aplicare a metodei deductive prevăzute la articolul 30
alineatul (2) litera (c) din cod;
- costul produselor si serviciilor (căsuţa 14 din DV 1)
76
ANEXA 8
(b) Un contract de vinzare (căsuţa 5 din DV 1) poate fi so-
licitat pentru justificarea anumitor aspecte diferite din factură,
cum ar fi:
- orice eventuală restricţie, condiţie sau prestaţie (căsuţa 8
din DV 1);
- orice posibil acord intre vînzător si cumpărător care afec-
tează valoarea în vamă a mărfurilor [căsuţa 9 litera (b) si
16 din DV 1];
- cheltuielile menţionate in căsuţa 20 din DV 1 (activităţi
efectuate după import);
- moneda în care este stabilit preţul (articolul 35 din cod);
- contracte si alte documente privind drepturile de reprodu-
cere a mărfurilor importate [articolul 33 litera (d) din Cod].
(c) Un contract de redevenţe pentru a stabili dacă o plată a
redevenţelor [căsuţa 9 litera (a) din DV 1] ar trebui sau nu in-
clusă în valoarea în vamă, si dacă da, în ce măsură (căsuţa
15 din DV 1).
(d) Un contract de agenţie pentru adăugarea unor comisioa-
ne sau cheltuieli de intermediere [căsuţa 13 literele (a) si (b)
din DV 1] sau pentru excluderea unui comision la cumpărare.
(e) Documente de transport şi asigurare pentru a stabili, in-
ter alia:
- condiţiile de livrare (căsuţa 3 din DV 1);
- cheltuielile de livrare către punctul de introducere (căsuţa
17 din DV1) şi
- cheltuielile de transport după sosirea la punctul de introdu-
cere (căsuţa 19 din DV1).
(f) Documente contabile, în special cele ale importatorului
sau cumpărătorului, din motive precum transferul de fonduri
către exportator sau vinzător sau pentru a obţine informaţii pri-
vind comisioanele, profitul sau cheltuielile generale prin apli-
carea metodei deductive şi a valorii.
(g) Liste de tarife pentru transportul de marfa pentru a con-
firma, în anumite cazuri, cheltuielile de transport menţionate în
următoarele dispoziţii:
- articolul 32 alineatul (1) litera (e) din Cod;
- articolul 152 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) şi articolul 164
din dispoziţiile de aplicare.
(h) Alte documente, de exemplu:
- privind proprietatea societăţilor comerciale implicate în
tranzacţie, pentru a stabili o posibilă relaţie dintre vînză-
tor si cumpărător (articolul 143 din dispoziţiile de aplicare);
- factura şi contractul de vînzare sau de transfer al taxelor
de cotă;
- factura pentru plăţile efectuate pentru certificate de auten-
ticitate;
- contracte de publicitate, marketing şi alte activităţi efectu-
ate după import;
- documente financiare, de exemplu, pentru a stabili valoa-
rea dobînzilor;
- contracte, acorduri de licenţa sau alte documente privind
drepturile de autor.

Forma de prezentare a documentelor
Documentele reprezintă mijloace de proba, a căror forma
de prezentare poate varia. Principala lor funcţie este de a
reflecta circuitul comercial a mărfurilor, înregistrînd detaliile
tranzacţiilor în care sunt implicate. Aşadar, autorităţile vama-
le trebuie să fie dispuse să accepte orice document, indife-
rent de forma de prezentare, în măsura în care:
(a) autenticitatea documentului nu este pusă la îndoială şi
(b) informaţiile cuprinse în document sunt suficiente pentru
justificarea elementelor declarate sau a informaţiilor so-
licitate.
Un exemplu de document care prezintă diferenţe de formă
este cel al unui document în care cumpărătorul indică mărfu-
rile pe care le-a primit şi preţul aferent. Cumpărătorul şi vîn-
zătorul stabilesc în prealabil, prin contract, că astfel de docu-
mente sunt acceptabile în acest scop. Informaţiile cuprinse
în document sunt aceleaşi ca şi cele care se regăsesc, de
obicei, într-o factură. Chiar daca, documentul este emis de
cumpărător si nu de vinzător, nu înseamnă ca respectivul do-
cument trebuie respins in temeiul articolului 181 din dispozi-
ţiile de aplicare. Autorităţile vamale pot accepta documentul
pentru a stabili valoarea în vama a mărfurilor importate de la
caz la caz şi luînd in considerare:
(a) posibilităţile de verificare a informaţiilor din document,
(b) fiabilitatea cumpărătorului şi
(c) detaliile disponibile in contractul de vinzare.
Prezentarea unui document poate varia, de asemenea,
în funcţie de mijloacele utilizate pentru transmiterea sa, de
exemplu, copii transmise prin fax sau EDI. Şi în aceste ca-
zuri, autorităţile vamale pot accepta orice astfel de documen-
te sau alte forme de mijloace de proba în condiţiile prevăzute
la punctul 8 [a se vedea, de asemenea, articolul 224 alineatul
(2) din dispoziţiile de aplicare].
In principiu, in scopuri vamale, o factura:
(a) nu trebuie sa fie semnată sau sa fie exemplarul original;
(b) poate fi întocmită „exclusiv în scopuri vamale” sau sub
formă de „factură proformă” (sau similar). Astfel de docu-
mente pot fi acceptabile în anumite circumstanţe pentru măr-
furi (de exemplu, cadouri, mostre) care nu sunt de vînzare.
Totuşi, pentru care au fost vîndute, astfel de facturi vor fi con-
siderate provizorii si trebuie înlocuite ulterior cu o factura fi-
nala;
(c) trebuie tradusa, la solicitarea autorităţilor vamale.
Persoane responsabile de prezentarea documentelor si
furnizarea informaţiilor
Articolul 14 din Cod prevede ca „(...) orice persoană impli-
cată direct sau indirect în operaţiunile (...) furnizează autori-
tăţilor vamale la cererea acestora si în termenul stabilit, toa-
te documentele şi informaţiile necesare, pe orice suport, pre-
cum şi orice alt ajutor necesar”.
In plus, faţă de dispoziţiile articolelor 178–181 litera (a) din
DACV, articolul 64 din Cod prevede că declarantul este „ori-
ce persoană care este în măsură să prezinte mărfurile re-
spective sau poate împuternici pe cineva să le prezinte auto-
rităţilor vamale competente, (…) toate documentele solicitate
pentru (...)”.
Persoana care face o declaraţie de valoare în vama are
anumite obligaţii, în conformitate cu articolul 178 din dispozi-
ţiile de aplicare, şi anume:
- să aibă reşedinţă pe teritoriul Comunităţii şi
- să deţină toate elementele relevante.
Legislația
In ceea ce priveşte elementele relevante, declarantul are
responsabilitatea:
(a) de a furniza sau de a dispune furnizarea oricăror infor-
maţii pentru aplicarea metodelor de evaluare secundare [ar-
ticolul 178 alineatul (3) din DACV],
(b) de a furniza orice informaţii sau documente suplimenta-
re [articolul 178 alineatul (4) din DACV] ăi
(c) de a furniza unul sau doua exemplare ale facturii (arti-
colul 181 din DACV).
Acest fapt nu împiedică autorităţile vamale să solicite un
document unei alte persoane decît declarantul, de exem-
plu, în cazul în care se solicită o deducere pentru un co-
mision la cumpărare, iar autorităţile vamale consideră că
factura emisă de producătorul mărfurilor importate este
necesară pentru stabilirea valorii. În acest caz, autorităţile
vamale pot solicita altor parţi decît declarantul (de exem-
plu, producătorul sau agentul cumpărător) sa furnizeze
documentaţia necesară.
Caracterul confidenţial al documentelor si informaţiilor
furnizate autorităţilor vamale
Toate informaţiile care, prin natura lor, sunt confidenţiale
sau care sunt furnizate pe baza de confidenţialitate nu sunt
dezvăluite de autorităţi, decît în conformitate cu dispoziţiile in
vigoare (articolul 15 din Cod).
Răspunderea privind exactitatea informaţiilor si a docu-
mentelor oferite
Depunerea DV 1 este echivalenta cu asumarea răspunde-
rii de către declarant, în special în ceea ce priveşte autenti-
citatea documentelor furnizate [articolul 178 alineatul (4) din
dispoziţiile de aplicare].
Dreptul autorităţilor vamale de a păstra
documentaţia furnizata
Documentele furnizate de declarant trebuie păstrate de
autorităţile vamale în conformitate cu dispoziţiile in vigoare.
În cazul în care factura este emisă unei persoane dintr-un
stat membru terţ, declarantul trebuie să prezinte autorităţilor
vamale două exemplare ale facturii, iar una dintre ele trebuie
returnată declarantului în conformitate cu formalităţile prevă-
zute la articolul 181 alineatul (2) din dispoziţiile de aplicare.
Acceptarea informaţiilor furnizate autorităţilor vamale
Autorităţile vamale pot solicita informaţii suplimentare în
conformitate cu articolul 181a alineatul (2). Documentele
menţionate anterior pot fi prezentate şi examinate în contex-
tul unei astfel de proceduri. Cu toate acestea, autorităţile va-
male nu vor fi limitate la examinarea documentelor enumera-
te în prezentul comentariu.
77
78