conf. univ. dr.

Delia-Anamaria RĂCHIŞAN
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare
ETNOTURISM –ETT I, Turismul cultural și comorile de lemn din Maramureș

Turismul cultural și comorile de lemn din Maramureș. Aplicație:

Colecții de pecetare
Fiecare creator popular are un stil aparte. Acelaşi simbol, acelaşi tip de obiect,
conceput de diferiţi sculptori într-o manieră originală, transmite ceva din personalitatea
creatorului respectiv. Pentru a sublinia complexitatea simbolurilor sacre maramureșene
reamintim importanța pecetarelor.
Pecetarele din lemn create cu măiestrie de meşterii anonimi sau de meşterii
maramureşeni contemporani, iscusiţi în arta lemnului, devin obiecte de artă aflate sub
oblăduirea sacrului. Colecţiile de pecetare întâlnite în muzeele etnografice ale Maramureşului
(Muzeul Judeţean de Etnografie şi Artă Populară din Baia Mare, 30 de pecetare; Muzeul
Etnografic din Sighetul Marmaţiei, 71 de pecetare; Muzeul de Etnografie și Istorie din Vișeul
de Sus, 55 de piese) datorită tipologiei (a. pecetare antropomorfe; b. pecetare cruciforme din
care derivă şi pecetarul cruce-arbore; c. pecetare de tip ştampilă; d. pecetare obelisc, stâlp sau
coloană‒clasificare propusă de Anca Pop-Bratu); graţie simbolurilor diversificate
(antropomorfe, fitomorfe, dendromorfe, zoomorfe etc.); datorită rolului, funcţiilor (utilitară,
estetică, apotropaică) devin punct de conjuncţie între unitate şi diversitate. Pecetarul /
prescurarul, pristornicul / pristolnicul sau prescurnicerul corelat cu slovele sacre (IC. XC. NI.
KA ‒ Iisus Hristos Învinge!); cu pecetea agneţului, cu prescurile realizate din aluat dospit
(ortodocşi, greco-catolici) sau nedospit (catolici) relevă un univers unic aflat sub tutela
sacrului.
Dintre pecetarele exemplificate, pecetarele cruciforme predomină. Aceste pecetare
sunt corelate cu sacralitatea pentru că pe poporul român îl caracterizează spiritualitatea.
Pecetarele din lemn realizate, pe mealeagurile maramureşene, de meşteşugarii iscusiţi
anonimi sau contemporani, prin funcţiile de bază şi adiacente (utilitară, apotropaică, estetică),
prin simbolurile diverse (astrale, antropomorfe, fitomorfe, dendromorfe, sauromorfe,
zoomorfe) subliniază dihotomia unitate‒diversitate. În zonele etnografice ale Maramureşului,
aceste obiecte de cult sunt denumite „pecetare” sau „prescurare”. Acest mic obiect din lemn
denumit, în funcţie de zona etnografică, pristornic / pristolnic sau prescurnicer ori pecetar /
prescurar trebuie perceput ca fiind un obiect aflat sub oblăduirea sacrului. În prezent, unii au
tendinţa de a minimaliza acest obiect de cult, de a-l desacraliza, de a-l plasa într-un con de
umbră aflat sub tutela profanului. Desacralizarea pecetarului, transmis din generaţie în
generaţie de la străbuni, apare atunci când nu se mai respectă interdicţiile şi prescripţiile. De
exemplu, în momentul de faţă, de obicei în mediul urban, apare tendinţa de a nu se mai apela
la femeia văduvă „iertată” şi „curată”, la femeia care a primit dezlegare de la preot sau la
măicuţele din mănăstiri pentru a prepara prescurile. Solicitând unei brutării să pregătească
prescurile se renunţă la practicile ritual‒magico‒simbolice; se desacralizează ritualul; se
bagatelizează rolul femeii; nu se respectă rânduiala, normele, predicţiile, interdicţiile
transmise din moşi‒strămoşi. Nerespectarea cutumelor, transmise din bătrâni, au efectul unei
crime abominabile asupra oamenilor din comunitatea tradiţională şi în mod implicit asupra
tinerei generaţii.
Pentru a potenţa sacralitatea pecetarelor, impactul pe care îl au asupra oamenilor din
societatea tradiţională aducem câteva argumente, pornind de la anumite constante‒cheie:

1
conf. univ. dr. Delia-Anamaria RĂCHIŞAN
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare
ETNOTURISM –ETT I, Turismul cultural și comorile de lemn din Maramureș

i. vechime;
ii. sacralitate;
iii. rolul femeii;
iv. comunicare şi transmitere intergeneraţională;
v. taxonomie;
vi. funcţii fundamentale şi subsidiare, sincretism, simboluri.
i. Confruntând prezentul cu trecutul pentru a-l putea propulsa spre viitor putem
constata vechimea pecetarelor şi impactul pe care îl au asupra mentalităţii oamenilor din
comunitatea tradiţională. Conform atestărilor, cele mai vechi pecetare sunt confecţionate din
lut ars şi au fost scoase la iveală odată cu săpăturile arheologice din judeţele Cluj (Palatca) şi
Timiş (Jabăr). Pe meleagurile maramureşene întâlnim un pecetar din lut ars, datat 1729.
Pecetarul provine din satul Călineşti şi face parte din colecţia preotului Mircea Antal din
Breb, Ţara Maramureşului (foto 1). În prezent, colecţia, care inserează 30 de pecetare
(douzeci şi nouă confecţionate din lemn şi un pecetar din lut ars), poate fi admirată la Muzeul
Judeţean de Etnografie şi Artă Populară din Baia Mare (foto 2). Preotul Mircea Antal1 a fost
numit preot în satul Breb, începând cu 1 martie 1955. Implicându-se în viaţa comunităţii,
preţuind tradiţiile, zestrea de suflet a românilor, pe parcursul vieţii, până să treacă la cele
veşnice (22 ianuarie 1996), a adunat o colecţie de straie ţărăneşti (sumne, zadii, cămăşi), dar
şi o colecţie de pecetare2 pe care le-a donat Muzeului Judeţean de Etnografie şi Artă Populară
din Baia Mare. Preotul Mircea Antal şi-a dedicat viaţa studiind trecutul societăţii tradiţionale
din satul Breb sub diverse aspecte. Meşterul popular din Breb ‒ Pop Petru (Niţă) a fost
încurajat de părinte să cioplească obiecte din lemn. Ana lu'Ştefănuc a primit pecetarul datat
1969 de la preotul Mircea Antal. Fiica acesteia, Mărie a lu'Vodă, având, în prezent, vârsta de
79 de ani, prepară cu evlavie prescuri, punând sigiliul sacru cu acelaşi pecetar. Prescura cu
şapte pupi s-a preparat şi pe vremea când era preot, fiul acestuia, Călin Antal, însă şi în
prezent când preot este în sat părintele Pop Marian. Biserica de lemn care are de jur împrejur
şi morminte cu cruci celtice este locaşul de cult unde părintele Mircea Antal a ţinut cu
dăruire slujbele religioase. Atât biserica veche de lemn cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail
şi Gavril”, cât şi biserica nouă din satul Breb rămân martori fideli peste veacuri ai
spiritualităţii ortodoxiei româneşti. Filonul spiritualităţii româneşti reflectat în iconografie, în
icoanele pe lemn, în pictura murală (biserica veche, biserica nouă) invită credincioşii să

1
Preotul Mircea Antal, născut la 12 martie 1931, în localitatea Lueriu (Topliţa), în familia preotului Grigorie
Antal a fost persecutat pe nedrept de regimul comunist. În anul 1949, la vârsta de 18 ani, a petrecut un an de
detenţie la Miercurea Ciuc, Aiud şi Târgşor. A absolvit liceul la Cluj-Napoca, iar Seminarul Teologic la
Bucureşti. În anii tinereţii, pentru a-şi câştiga existenţa, a lucrat la Fabrica Pietre de Polizor din Cluj. S-a
căsătorit cu Ligia Belea, fiică de preot greco-catolic, în anul 1952. A fost numit preot în satul Breb din Ţara
Maramureşului, începând cu 1 Martie 1955. Securitatea nu a ţinut cont de faptul că preotul Mircea Antal şi-a
ispăşit pedeapsa; că nu mai „perturba” ordinea socială; că avea familie, opt copii (doi băieţi şi şase fete); că s-a
integrat perfect în comunitatea tradiţională. Securitatea l-a hărţuit toată viaţa. Anchetele au continuat pentru a
tulbura tihna sufletească a familiei Antal. Soţia, copiii preotului au resimţit, din păcate, cel mai tare,
comportamentul abuziv al regimului comunist.
2
Interrelaţionând cu sătenii credincioşi în zile de sărbătoare, în momentele tari din viaţa omului (naştere,
căsătorie, moarte); intrând în casele credincioşilor de Bobotează; apreciind arta lemnului, creatorii populari,
meşteşugurile străvechi, valorile strămoşeşti, preotul Mircea Antal a reuşit să adune o impresionantă colecţie de
pecetare maramureşene.

2
conf. univ. dr. Delia-Anamaria RĂCHIŞAN
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare
ETNOTURISM –ETT I, Turismul cultural și comorile de lemn din Maramureș

treacă pragul acestor biserici de lemn aflate sub oblăduirea sacrului, adevărate minuni ale
arhitecturii transilvănene.
O altă colecţie deosebit de importantă este cea expusă la Muzeul Etnografic din
Sighetul Marmaţiei. Colecţia a fost donată muzeului de dr. Victor Pop3 (foto 3).
ii. Pe poporul român îl caracterizează credinţa, spiritualitatea, tradiţiile frumoase,
meşteşugurile străvechi. Osmoza pecetar‒sacralitate subliniază acest adevăr, un adevăr
augmentat de probitatea morală şi creştină. În termenii lui Ion Iuga, în aceste pecetare „se
rânduieşte spiritualitatea neamului”4.
Slovele sacre, pecetea agneţului, prescura atestă sacralitatea pecetarului. Pe fiecare
pecetar sunt inscripţionate slovele sacre care nu depăşesc 4 x 4 cm: IS HS sau IC XC şi NI
KA. Tetragrama IS HS reprezintă iniţialele Mântuitorului Iisus Hristos. De asemenea, slovele
chirilice IC XC se identifică cu tetragrama Fiului lui Dumnezeu. Slovele greceşti NI KA pe
care le putem traduce: Iisus Hristos Învinge! ne duc cu gândul la victorie. Mântuitorul Iisus
Hristos a biruit moartea, iar umanitatea a fost mântuită de păcate. Tetragramele trebuie
considerate nomina sacra (foto 4, 5, 6). Pecetea agneţului (sl. agnĭcĭ, lat. agnus „miel”) este
purtătoarea unui mesaj creştin universal. Conform Dex-ului, agneţul este „bucata de prescură
din care se taie anafura pentru împărtăşanie”5. Totodată, agneţul6 poate fi corelat cu
Mântuitorul Iisus Hristos care s-a sacrificat ca un Miel pentru umanitate. La nivel simbolic,
agneţul devine trupul Mântuitorului, iar vinul sângele Său, simboluri euharistice. Pecetarele
nu aparţin doar religiei sau artei populare, ci aşa cum precizează N. S. Logotheti, aceste
obiecte se află „la convergenţa artei plastice cu iconografia şi epigrafia”7.
În cazuri extreme, dacă lipseşte prescura, preotul poate utiliza o pâine obişnuită,
însemnată cu semnul crucii prin intermediul „copiei” sau „lăncii” ori „suliţei” [„cuţit, cu
dublu tăiş, folosit de preoţi în biserică, la slujba religioasă, pentru a tăia prescura”]. Pâinea,
invocată zilnic în rugăciunea Tatăl nostru („Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă
astăzi”), trebuie asociată cu grâul8, cu imaginea hristologică a Mântuitorului Iisus Hristos, cu
bucatele tradiţionale indispensabile oamenilor din comunitatea tradiţională din Maramureş ‒
crestată, cocuţi, colaci, pască, prinos, pupi etc. Toate bucatele tradiţionale strămoşeşti sunt
unice, însă prescura are un status aparte. Ritualul sacralizării îl va oficializa femeia văduvă
„curată” şi „iertată” ori măicuţele sau femeia credincioasă cu o conduită morală, căsătorită,
dar care a primit dezlegare de la preot. Pentru creştinii ortodocşi şi greco-catolici, aluatul de

3
Având aplecare către frumos, autentic, preţuind Maramureşul strămoşesc, medicul Victor Pop, tratând copiii,
intrând în casele lor a avut darul şi pasiunea de a colecţiona pecetare. Conform fratelui acestuia Iuliu Pop, în
momentul în care dr. Victor Pop lua un pecetar în mână trăia clipe de bucurie (vezi Iuliu Pop, Pecetare
maramureşene, ed. cit., p. XIV).
4
Ion Iuga, apud Preot Romul Pop, Glasul pecetarelor, Oradea, Biblioteca Revistei Familia, 1993, p. 9.
5
***Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”,
Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1998, p. 20.
6
În momentul în care preotul aşază agneţul pe disc rosteşte: „Junghie-se Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică
păcatul Lumii!” (Ioan 1-29). Se face semnul crucii, se străpunge pecetea agneţului în partea dreaptă cu cuţitul,
denumit copia / lancea / suliţa, aluzie la coasta Mântuitorului străpunsă cu suliţa: „Iar unul din ostaşi, cu suliţa a
împuns coasta Lui” (Ioan 19-34).
7
N. S. Logotheti, apud Iuliu Pop, Pecetare maramureşene, Album îngrijit de Dumitru Iuga, Baia Mare, Editura
Cybela, 1995, p. VII.
8
vezi detalii despre semnificaţia grâului, Delia-Anamaria Răchişan, Fitomitologia, în Mitologia românească şi
estetica artei tradiţionale din Maramureş, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2015, pp. 157-162.

3
conf. univ. dr. Delia-Anamaria RĂCHIŞAN
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare
ETNOTURISM –ETT I, Turismul cultural și comorile de lemn din Maramureș

prescură este dospit, pentru credincioşii catolici, aluatul, denumit ostia (lat. hostia) sau azima
(ngr. azima) este nedospit. Astfel, aluatul frământat nu devine pâine, ci prescura (gr. prosfora
‹ „dar” „jertfă”; gr. προσφορά < „ofertă”) care va fi dusă la biserică. Cuvintele preotului
„Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu” reamintesc de jertfa Mântuitorului. Prescurile sunt
sortite „jertfei fără de sânge, atributul suprem al creştinătăţii”9.
Autoarele Janeta Ciocan și Simona Munteanu potenţează latura sacră a prescurii:
„O pâine mică, rotundă, semnificând dumnezeirea fără început și sfârșit sau pământul care
este rotund. Aceasta este împărțită în patru de o cruce din aluat, iar pecetea se pune în cele
patru casete rezultate; Patru pâini mici așezate în cruce, amintind de răstignire și cu
pecetea pusă pe fiecare pâine; Trei pâini mici unite, simbolizând Sfânta Treime, cu pecetea
pe fiecare pâine; Cinci pâini mici, fiecare cu pecetea pe ea, amintind de cele cinci pâini pe
care Iisus le-a înmulțit în pustie”10. Prescura, în funcţie de zona etnografică, poate fi
rotundă sau dreptunghiulară. În satul Breb ‒ Ţara Maramureşului, prescura formată din
şapte pupi (foto 7) trebuie corelată cu simbolistica cifrei şapte care echivalează cu
„perfecţiunea, armonia, norocul, fericirea” 11. Soţia preotului Mircea Antal din Breb ‒
Ligia-Gertruda Antal, având în prezent etatea de 86 de ani, consideră că prescura cu şapte
pupi trebuie corelată cu cele şapte zile ale săptămânii: „În decursul săptămânii, în fiecare
zi, la Sfânta Liturghie, se folosea câte un pup”12. Cifra şapte, formată din trei (triunghiul,
simbol al cerului) şi patru (pământul, simbol al omului), devine cifra totalităţii cosmice,
cifra magică a divinităţii. În ritualul sfintei proscomidii se folosesc 5 pupi (1. pomenirea
Mântuitorului Iisus Hristos; 2. pomenirea Maicii Domnului; 3. pomenirea celor 9 cete
îngereşti; 4. pomenirea morţilor; 5. pomenirea viilor), nu şapte pupi. Anca Pop-Bratu
sesizează: „nu cerinţele cultului determină numărul prescurilor (căci e nevoie doar de cinci
prescuri), ci semnificaţia magică a cifrei şapte se impune”13.
Prescura este folosită la „proscomidie” [„Parte din slujba liturghiei în care preotul
pregăteşte pâinea şi vinul pentru împărtăşanie”] 14. Părintele greco-catolic Ioan Tîmbuş, de
la Biserica „Sfânta Cruce” din Baia Mare, subliniază că proscomidia, la origine, a constat
într-o singură rugăciune, însă treptat a devenit un ritual complicat. Descriem în detaliu
etapele ritualului sacru explicate de preotul Ioan Tîmbuş: „După binecuvântările şi
rugăciunile introductive, preotul taie bucăţele (rom. miride, gr. μερίδα, gr. merida, i <
„parte, porţie de pâine”, „prescură”) din cinci pâini euharistice sau anafură şi le pune pe
Disc (patenă euharistică) într-o anumită ordine, în timp ce rosteşte rugăciunile prevăzute.
Preotul recită mai întâi versurile „Mielului lui Dumnezeu” din Fapte 8, 32-33 = Isaia 53, 7-
8; Ioan 1, 29, 6, 51 şi 19, 34-35, apoi taie, de-a lungul, marginile peceţii pătrate imprimate

9
N. S. Logotheti, apud Iuliu Pop, p. III.
10
Janeta Ciocan, Simona Munteanu, Pecetare. Colecția preotului Mircea Antal, Cluj-Napoca, Editura
Mediamira, 2013, pp. 5-6.
11 Ivan Evseev, Dicţionar de simboluri şi arhetipuri culturale, Timişoara, Editura Amarcord, 1994, p. 179.
12
Ligia-Gertruda Antal (n. Belea), soţia preotului Mircea Antal, în prezent în vârstă de 86 de ani, atrage atenţia
asupra probităţii femeii care prepară prescurile. Credinţa, conduita morală devin indispensabile. Prescura poate
fi pregătită pentru sănătatea familiei, pentru iertarea păcatelor.
13
Anca Pop-Bratu, Pecetarele din Maramureş ‒ un fenomen de sincretism, în Studii şi cercetări de istoria artei,
seria Artă plastică, tom. 27, 1980, p. 11.
14
Pr. Ioan Tâmbuş precizează anumite detalii: „Proscomidia (din greacă προσκομιδή, „rugăciunea ofertoriului”)
este rânduiala pregătirii darurilor care, în ritualul bizantin, se împlineşte înainte de începutul celebrării Sfintei
Liturghii, lateral, pe masa proscomidiei”.

4
conf. univ. dr. Delia-Anamaria RĂCHIŞAN
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare
ETNOTURISM –ETT I, Turismul cultural și comorile de lemn din Maramureș

pe pâine, agneţul, sau o bucată mare în formă cubică, pentru a fi consacrată potrivit figurii
alăturate (fig. A):
IC XC

NI KA
fig. A
Preotul aşază agneţul în centrul discului. Apoi, extrage o bucată triunghiulară, pentru
a o pomeni pe Maica Domnului şi o pune pe disc la dreapta agneţului (în stânga preotului).
În continuare, scoate una după alta nouă părţi mai mici, şi acestea în formă triunghiulară, în
onoarea sfinţilor, în nouă categorii şi le pune la stânga agneţului (în dreapta preotului), pe
trei rânduri paralele, de sus in jos, în această ordine (vezi fig. B):
1 4 7
2 5 8
3 6 9
fig. B
Semnificaţia acestei ordini este următoarea (vezi fig. C şi fig. D):
1. Sfinții Îngeri
2. Înainte-mergătorul şi Botezătorul Ioan
3. Sfinţii Prooroci
4. Sfinţii Apostoli
5. Sfinţii Martiri (Mucenici)
6. Cuvioşii şi purtători (teofori) de Dumnezeu Părinţi
7. Sfinţii şi făcătorii de minuni, fără de arginti
8. Sfinţii şi drepţii dumnezeieşti părinţi Ioachim şi Ana şi Sfântul (-ii) comemoraţi în
ziua respectivă
9. Sfântul Părinte a cărui Liturghie se celebrează... (Ioan Gură de Aur, Vasile cel
Mare, sau Grigore Dialogul).

fig. C (aranjarea darurilor după Liturghierele ediţiile de la Blaj 1905 şi 193115)

La ortodocși, așezarea miridelor pe disc în cadrul proscomidiei, inclusiv semnificația
miridelor se aseamănă foarte mult cu etapele întâlnite la greco-catolici: „Preotul pune în
partea stângă a agneţului miridele pentru cele nouă cete de Sfinţi: Sfinţii Îngeri, Sfinţii
Prooroci, Sfinţii Apostoli, Sfinţii Ierarhi, Sfinţii Mucenici, Sfinţii Cuvioşi, Sfinţii Doctori fără

15
Gravură realizată de pictorul Octavian Şmighelschi (1866-1912).

5
conf. univ. dr. Delia-Anamaria RĂCHIŞAN
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare
ETNOTURISM –ETT I, Turismul cultural și comorile de lemn din Maramureș

de arginţi, Sfinţii drepţi Părinţi Ioachim şi Ana şi toţi Sfinţii, împreună cu rugăciunile
Sfântului a cărui Liturghie se săvârşeşte”16.
La sfârşit, preotul ia părticele triunghiulare pentru pomenirea viilor şi morţilor
aşezate una după alta sub agneţ, în două şiruri succesive, de la stânga la dreapta, de-a lungul
discului:
pentru vii: 1 2 3 4 5...
pentru morţi: 1 2 3 4 5 ...
În Liturghierul pastoral al Mitropoliei Moldovei apar câteva mici diferenţe în ce
priveşte aşezarea darurilor pentru vii şi morţi:

fig. D (aranjarea darurilor după Liturghierul pastoral de la Iaşi, 2004)

Trebuie menţionat că, înaintea pomenirii viilor şi morţilor, Liturghierul pastoral
ieşean subliniază aşezarea a trei miride ceva mai mari decât a celor nouă cete, miride prin
care sunt amintiţi „arhiereul eparhiei” respective [„cea mai înaltă treaptă în ierarhia
bisericească; denumire generală pentru gradele superioare ale clerului ‒ episcop, arhiepiscop,
mitropolit”; „dieceză, unitate teritorială bisericească condusă de un episcop”], autorităţile
civile şi ctitorii bisericii, apoi cei vii şi cei morţi.
Deşi există diferenţe în privinţa sfinţilor locali pomeniţi, rânduiala este substanţial
aceeaşi în toate tradiţiile liturgice bulgară, greacă, română, ruteană etc. atât ortodoxe, cât şi
greco-catolice”17. Părintele Ioan Tîmbuş reaminteşte că ritul proscomidiei a fost, în cele din
urmă, pus în ordine prin diataxis [„rânduială liturgică”], înainte de 1437, de către Filotheos
Kokkinos18, însă ritul şi-a căpătat codificarea sa definitivă numai în cărţile tipărite de la
începutul secolului al XVI-lea.
În termenii preotului Ioan Tîmbuş, partea ce rămâne din prescură este „binecuvântată
în timpul celebrării şi distribuită ca anafură19, iar dimensiunea sigiliului trebuie să aibă 33 x 33
mm, prin analogie cu cei 33 de ani de viaţă ai Mântuitorului”20.

16
https://doxologia.ro/viata-bisericii/liturgica/cum-se-aseaza-miridele-la-proscomidie-pe-sfantul-disc-de-ce,
Accesare site: 13. 10. 2018.
17
Aceste informaţii, despre aşezarea miridelor pe disc; despre semnificaţia lor în cadrul proscomidiei, au fost
furnizate de preotul Ioan Tîmbuş de la Biserica Greco-Catolică „Sfânta Cruce”, Baia Mare. Interviul s-a realizat
în 18 martie 2015.
18
Filotheos Kokkinos (1300-1379) a fost patriarh al Constantinopolului în două rânduri 1343-1344 şi 1364-
1367.
19
Anafură (a nu se confunda cu anaforă ) din gr. Άντϊδορον sau acel fragment de pâine binecuvântată distribuită
la sfârşitul liturghiei euharistice bizantine. Cuvântul înseamnă: „în loc” sau „pe post de dar”. Distribuirea

6
conf. univ. dr. Delia-Anamaria RĂCHIŞAN
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare
ETNOTURISM –ETT I, Turismul cultural și comorile de lemn din Maramureș

Pecetarele pe care apare ca simbol funia ne duc cu gândul la brâul care înconjoară
bisericile de lemn de pe meleagurile maramureşene (foto 8a). Pecetarele cu turle par a fi
biserici în miniatură (foto 8b).
iii. În comunitatea tradiţională, văduva „curată”, „iertată”, femeia credincioasă are
dreptul de a utiliza pecetarul în vederea preparării prescurilor rotunde sau dreptunghiulare.
Există şi excepţii. Prescurile mai pot fi pregătite de măicuţele de la mănăstiri sau de femeia
care, deşi nu este văduvă, a primit dezlegare de la preot. Pecetarul se transmite de la mamă la
fiică sau de la mama-soacră la noră ori de la bunică la nepoată. Dacă femeia căsătorită a
primit dezlegare de la preot, atunci poate pregăti prescurile. De exemplu, în satul Breb (Ţara
Maramureşului), pe vremea când slujea la biserică preotul Mircea Antal, prescurile erau
preparate de Ana lu' Ştefănuc, o femeie văduvă cu credinţă în Dumnezeu. Femeia a trecut la
cele veşnice la vârsta de 93 de ani, a preparat prescuri până la vârsta de 80 de ani, iar fata ei ‒
Mărie a lu' Vodă, primind dezlegare de la Patriarhul Maramureşului şi de la preotul de la
Mănăstirea Rohia frământă şi în prezent aluatul sacru21. În momentul de faţă, Mărie a lu'
Vodă are etatea de 79 de ani. Ea foloseşte pecetarul primit de mama ei de la preotul Mircea
Antal din Breb. Pecetarul este datat 1969 (foto 9). Aluatul este frământat cu mâna în
covecioara din lemn de salcie. Se lasă la dospit. Se pregătesc şapte pupi: şase pupi se aşază
în formă de cerc, iar al şaptelea este poziţionat în mijloc. Aluatul este lăsat să crească, „să îşi
spună rugăciunile” (cf. Măriei a lu' Vodă). Aplicarea sigiliului sacru, pe fiecare pup, este
urmată de rugăciuni simple, rostite din tot sufletul: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al
Sfântului Spirit / Duh. Amin! Doamne primeşte-o! În numele Tatălui şi al Fiului şi al
Sfântului Spirit / Duh. Amin!” Există anumite interdicţii, referitor la prescură şi pecetar.
Prescura poate fi atinsă doar de femeia „iertată” care a preparat-o şi de preot. Mărie a lu'
Vodă îşi aminteşte cum proceda când îi ducea prescura părintelui Mircea Antal din Breb. În
cazuri excepţionale, prescura putea fi trimisă preotului prin altcineva: „Prescura, înfăşurată
într-un ştergar, era dusă preotului împreună cu o „lumină” [„lumânare”]. Preotul lua prescura
cu un alt ştergar”22. Pecetarul este ţinut de Mărie a lu' Vodă în loc sacru (lângă icoane). Nu
trebuie atins de outsideri. Andreea lu' Vodă, nepoata, va intra, probabil, în posesia pecetarului
transmis din generaţie în generaţie. Prescurarul mai poate fi atins de băieţi, de cei care vor să
devină preoţi.
Prescurile sunt indispensabile momentelor „tari”, specifice fiinţei umane ‒ naştere
(botez), căsătorie, moarte; sărbătorilor sacre care se respectă cu sfinţenie în prezent pe
meleagurile maramureşene. Pecetarul trebuie asociat cu cultul morţilor. În prezent, cultul
morţilor este destul de închegat în Ţara Lăpuşului ‒ Moşii de Florii, Moşii de Paşte, Moşii de
Rusalii, Moşii de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril. Pristolnicele, corelate cu cultul
morţilor, având încrustate slovele sacre, pot fi comparate cu troiţele (foto 10): „Cele mai

anafurei s-a născut din din nevoia de a-i face să participe la sfintele daruri şi pe cei care nu au putut asista la
celebrare. Această anafură ajunge să simbolizeze comuniunea între toţi cei care fie împărtăţiţi sau nu au celebrat
liturghia (vezi P.D. Day, The Liturgical Dictionary of Eastern Christianity, Collegeville, Minnesota 1993, 16-
17).
20
Culegător: Delia-Anamaria Răchişan, Informator: pr. Ioan Tâmbuş, Biserica de lemn „Sfânta Cruce”, Baia
Mare, 2015.
21
Înregistrare video, Arhivă personală: Prepararea prescurii cu şapte pupi în satul Breb, Ţara Maramureşului,
Realizator: Delia-Anamaria Răchişan, Informator: Mărie a lu' Vodă, 79 de ani, 19 septembrie 2015.
22
Culegător: Delia-Anamaria Răchişan, Informator: Mărie a lu' Vodă, 79 de ani, Breb, Ţara Maramureşului,
2015.

7
conf. univ. dr. Delia-Anamaria RĂCHIŞAN
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare
ETNOTURISM –ETT I, Turismul cultural și comorile de lemn din Maramureș

interesante sunt confecţionate în forma unei troiţe bogat ornamentate prin crestare sau
traforare cu ajutorul cuţitului sau a altor unelte [...]. Aceste însemne se aplică, asemenea unui
sigiliu, pe pâinile rituale ce se dau drept ofrandă în cultul morţilor”23. În alte zone etnografice
ale ţării noastre există şi alte tipuri de pecetar: „Mai există şi pristolnice în formă cilindrică,
mult mai mari, cu patru agneţe şi cu iniţialele sfintei Maria (aceste pristolnice se numesc
«pecetar» sau «simnător» la aromâni). Unele cruci de mână sau chiar pristolnice, care au
incizate, pe una din suprafeţe, figuri ale diferiţilor sfinţi, sunt folosite drept icoane şi se ţin
atârnate pe perete”.24 Tancred Bănăţeanu, considerând pecetarele obiecte de cult le corelează
cu obiceiurile, cu sărbătorile25. Pecetarul, înfăşurat într-o pânză albă de in sau de bumbac este
pus într-un loc sacru (în preajma icoanelor, în lada de zestre), într-un loc aparte din casă (la
meştergrindă). Meştergrinda casei este un loc aparte al casei: „traversează pe mijloc întreaga
locuinţă, deci împarte spaţiul acesteia în două părţi [...] «spaţiul faptelor de viaţă» (în dreapta)
şi «spaţiul faptelor de ritual» (în stânga)”26. Romul Pop subliniază dublul impact pe care îl are
femeia, de preferinţă bătrână şi văduvă, asupra prescurii şi asupra pecetarului: „Făina din
grâu curat şi apa limpede şi dospitura bună ‒ nu le amestecă şi nu are dreptul să le frământe
decât o femeie curată trupeşte şi sufleteşte [...] după ce aluatul este preparat şi coca este
răsucită ca un colac frumos, înainte de a o pune la cuptor, această frământătură trebuie să
devină prescură [...] cu mâinile curate deschide lada de zestre şi, dintre stivele de ţesături
înflorate, aromate cu busuioc şi levănţică, scoate un săculeţ mititel din pânză albă de in; în
acel săculeţ se păstrează cu veneraţie obiectul de cult”27. Acest obiect al simbolismului
creştin este aşezat cu evlavie de femeie la loc de cinste: „în săculeţul cu făină de grâu sau în
podişor; agăţat în colţ lângă vatra cuptorului [...] pe peretele de răsărit al încăperii curate a
locuinţei, rânduit între mănunchiuri de busuioc, laolaltă cu icoanele, în lumina caldă a unei
candele”28.
Aluatul se frământă într-un vas, într-o covecioară, din lemn de salcie. Remarcăm
anumite funcţii: utilitară şi ritual‒magico‒simbolică. Lemnul de salcie este flexibil, se
ciopleşte uşor şi repede (funcţie utilitară).
iv. Pecetarele, cu înălţimi cuprinse între 10 şi 20 de cm, sunt unice, indiferent de tipul
de lemn folosit: cireş, fag, paltin, tei, nuc etc. Meşterii populari lucrează atât cu esenţe
lemnoase moi, cât şi cu esenţe lemnoase tari: „Dintre esenţele moi cităm bradul, alunul,
mesteacănul, salcia, iar dintre cele tari fagul, frasinul, arţarul, jugastrul, ulmul, părul, cornul,
arinul şi diferite varietăţi de stejar, fiecare esenţă lemnoasă având duritate, rezistenţă şi
elasticitate specifică”29. De obicei, meşteşugarii maramureşeni folosesc esenţe lemnoase tari:
cireş, fag, paltin, păr, prun, nuc. Se apelează şi la esenţe lemnoase moi, precum: brad, salcie,
tei. Realizate în intimitatea atelierelor, aceste obiecte de cult sunt făurite cu răbdare,

23
Florea Bobu-Florescu, Sculptura cu caracter religios, cruci votive şi funerare, stele şi stâlpi funerari, în Arta
populară românească, Bucureşti, Editura Academiei R.S. R., 1969, pp. 517.
24
Ibidem, p. 517.
25
vezi Tancred Bănăţeanu, Arta populară din Nordul Transilvaniei, Casa Creaţiei Populare a Judeţului
Maramureş, 1969, p. 144.
26
Mihai Dăncuş, Zona etnografică Maramureş, Bucureşti, Editura Sport Turism, 1986, p. 133.
27
Preot Romul Pop, Glasul pecetarelor, Oradea, Biblioteca Revistei Familia, 1993, p. 17.
28
N. S. Logotheti, apud Iuliu Pop, Pecetare maramureşene, Album îngrijit de Dumitru Iuga, Baia Mare, Editura
Cybela, 1995, p. III.
29
Florea Bobu-Florescu, Arta prelucrării lemnului, în Arta populară românească, Bucureşti, Editura Academiei
R.S. R., 1969, pp. 477-478.

8
conf. univ. dr. Delia-Anamaria RĂCHIŞAN
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare
ETNOTURISM –ETT I, Turismul cultural și comorile de lemn din Maramureș

măiestrie, dragoste, din lemnul cald, de către meşteşugarii anonimi sau contemporani.
Pecetarele, inserând un univers sacru, aflat sub tutela simbolurilor, vor contribui la
comunicarea şi transmiterea intergeneraţională: „Neputând totdeauna să se exprime în arta
monumentală, ţăranul maramureşean a creat şi o serie de piese miniaturale. Evidenţiem în
acest sens «pecetarele» (prescurnicerele) maramureşene, într-o mare varietate de forme
sculpturale care dovedesc potenţe artistice extraordinare”30. Pe meleagurile maramureşene,
arta de a zămisli pecetare se transmite din generaţie în generaţie. În familia Pop (Niţă) din
Breb (Ţara Maramureşului), meşteşugul se transmite din tată în fiu: Pop Petru (Niţă), 85 de
ani, Pop Gheorghe (Niță), 59 de ani; Pop Petru (Niță), 24 de ani. Iuliu Pop asertează: „Acel
artist anonim, care nu avea altă cultură decât tradiţia pe care a moştenit-o din generaţie în
generaţie, a cunoscut şi a simţit monumentalitatea pe care a exprimat-o în cioplitură”31.
Anca Pop-Bratu precizează că în trecut orice sătean putea comanda pecetarul
meşterului lemnar localnic în vederea aplicării sigiliului pe colacii de Paşti, de parastas, deşi
iniţial prescurile se preparau doar în incinta mănăstirii32.
Ţăranul trăitor în lumea satului tradiţional va antropomorfiza podoabele cerului
(soare, lună, stele), va aduce în microuniversul său, inclusiv pe pecetarele din lemn,
simbolurile fitomorfe, dendromorfe, zoomorfe etc. Având o înţelepciune ancestrală, ţăranul
devine conştient de sentimentul său estetic în faţa naturii şi, totodată, comunică şi se
comunică: „Ţăranul resimte natura, pulsaţiile ei, nu ca pe un dat foarte pregnant detaşat de
sine, ci ca pe o realitate pe care permanenţa activităţii cotidiene a încorporat-o bătăilor inimii
sale”33.
De-a lungul timpului, sculptorii populari maramureşeni au realizat opere de artă,
trăgându-şi seva din tradiţiile autohtone. Pe meleagurile maramureşene întâlnim o cultură a
lemnului. Filonul artei tradiţionale româneşti poate fi valorificat apelând la arta decorativă a
interioarelor ţărăneşti, la obiectele casnice, însă şi la sculptura în lemn: „Adeseori cu mijloace
tehnice rudimentare, aplicate însă cu o mare măiestrie la fasonarea unui simplu trunchi de
copac, meşterii anonimi ai acestui popor înzestrat cu simţul formelor şi al proporţiilor atât de
esenţiale oricărei opere de sculptură şi arhitectură, au reuşit să creeze obiecte emoţionante
prin frumuseţea lor simplă, menite unor funcţionalităţi precise”34.
Maramureşul devine un loc de popas pentru cei preocupaţi de zestrea de suflet a
românilor, de valorile strămoşeşti: „Maramureşul este locul de baştină al unor oameni
minunaţi, aspri în frumuseţea lor fizică şi spirituală, dârji şi harnici”35. Creatorii populari, prin
obiectele din lemn realizate în intimitatea casei sau a atelierelor, transmit tinerei generaţii
căldura sufletului lor, însă şi spiritul satului maramureşean. Meşterii populari anonimi sau
contemporani, dând dovadă de talent, dexteritate și măiestrie, au creat şi creează adevărate
opere de artă: „Lemnul, materie maleabilă şi supusă în mâna meşterului cioplitor, suportă
metamorfoza impusă de spiritul creator, inventiv şi regizoral al acestuia”36.
30
Mihai Dăncuş, Zona etnografică Maramureş, ed. cit., p. 73.
31
Iuliu Pop, Pecetare maramureşene, ed. cit., p. XIV.
32
Anca Pop-Bratu, op. cit., p. 9.
33
Grigore Smeu, Repere estetice în satul românesc, Bucureşti, Editura Albatros, 1973, p. 120.
34
Paul Petrescu, Georgeta Stoica, Arta populară românească, Bucureşti, Editura Meridiane, 1981, pp. 47-48 .
35
Francisc Nistor, Sculptura şi arhitectura populară din zona etnografică Maramureş. Ornamentaţii în lemn,
Baia Mare, Casa Creaţiei Populare a Judeţului Maramureş, 1969, p. 7.
36
Francisc Nistor, Creaţii şi creatori populari din zona etnografică Maramureş, Baia Mare, Casa Regională a
Creaţiei Populare, 1967, p. 9.

9
conf. univ. dr. Delia-Anamaria RĂCHIŞAN
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare
ETNOTURISM –ETT I, Turismul cultural și comorile de lemn din Maramureș

În atelierul meşterilor populari din Ţara Maramureşului şi din Ţara Lăpuşului întâlnim
obiecte din lemn, unele cu statut de capodopere (căuce, fus cu zurgalăi, pecetare, porţi
tradiţionale, sărăriţe etc.). Indispensabile sunt pecetarele cu diferite simboluri. Dintre tipurile
de pecetare existente predomină cele cruciforme. Menționăm faptul că cercetarea de teren a
avut loc în perioada 2014-2015. Reamintim câţiva meşteri contemporani: Petru Godja, apelat
Moș Pupăză, 80 de ani, Valea Stejarului, Țara Marmureșului; Pop Petru (Niță), 84 de ani;
Pop Gheorghe (Niță), 58 de ani; Pop Petru (Niță), 23 de ani, Breb, Țara Maramureșului;
Toader Bârsan, 71 ani, Bârsana, Țara Maramureșului; Șerban Nicolae, 56 de ani, Rogoz, Țara
Lăpușului; Man Niculae, 82 de ani, Buda Cătălin, 31 de ani, Buda Alexandru, 27 de ani,
Târgu-Lăpuș, Țara Lăpușului. De exemplu, meşterul popular Pop Petru (Niţă), în vârstă de 84
de ani, s-a împrietenit cu lemnul de la etatea de 7 ani. Primele obiecte cioplite de mâna lui au
fost spărgătorul de alune, fusul cu zurgalăi, pecetarele cruciforme. Preotul Mircea Antal din
Breb l-a încurajat să sculpteze în lemn. În colecţia meşterului popular Pop Petru (Niţă)
predomină prescurarele cruciforme (foto 11a; 11b) pentru că sunt considerate obiecte de cult
aflate sub tutela sacrului. Pecetarele cruciforme, având ca simbol pomul vieţii, motivul
traco‒dacic ‒ bradul, poartă însemne ce trebuie descifrate de outsideri (foto 12a; 12b).
Numele meşterului este scrijelit în chirilică pe motiv că nu toţi trebuie să ştie că acel însemn
reprezintă iscălitura meşterului. Primul pecetar pe care este încrustat numele satului Breb în
limba română are încrustat numele autorului şi anul confecţionării pecetarului în limba
chirilică (1970). Interceptăm un cod care trebuie descifrat (foto 13). Meşterul popular Petru
Godja, în vârstă de 80 de ani, spre deosebire de meşterul popular Pop Petru (Niţă), se
semnează cu apelativul Moș Pupăză. Creatorul popular Şerban Nicolae, având etatea de 56 de
ani, are o colecţie însemnată de pecetare, inclusiv pecetar cruciform cu colac (foto 14). În
atelierele meşterilor contemporani din Maramureş predomină pecetarele cruciforme, fiindcă
sunt considerate sacre.
v. Anca Pop-Bratu, în studiul Pecetare maramureşene, un fenomen de sincretism,
oferă următoarea taxonomie: pecetare antropomorfe (foto 15); pecetare cruciforme din care
derivă şi pecetarul cruce-arbore (foto 16a; 16b); pecetare de tip ştampilă (foto 17a; 17b);
pecetare obelisc, stâlp sau coloană (foto 18a; 18b).
Victor Pop şi Sabin Şainelic pornesc de la premisa că există două tipuri de pecetare:
„cele cu motive ornamentale şi forme legate de ritul creştin (existenţa crucii, cioplit în vârful
pecetarului sau incizat şi scos în relief pe corpul pecetarului) şi cele cu un pronunţat caracter
laic”37.
Pecetarele antropomorfe, având chip uman, încă de la primul contact vizual degajă
monumentalitate. Ființa umană este reprezentată într-o formă abstractizată, geometrizată,
stilizată. Pecetarele antropomorfe ne duc cu gândul la ideea de sacrificiu, de răstignire, de
euharistie. Ființa umană reprezentată într-o formă stilizată cu cap, brațe, picioare devine un
microcosmos. În opinia Ancăi Pop-Bratu, pecetarele antropomorfe se aseamănă cu statuetele
neolitice, făcând trimitere la cultul fecundității și fertilității. Interceptăm un cumul de funcții:
apotropaică, canonică, rituală, magică, de fecunditate, de fertilitate, utilitară.

Victor Pop, Sabin Şainelic, Pecetare maramureşene, în Acta Mvusei Maramorensiensis. Etnografie şi Folclor,
37

Volum îngrijit de dr. Mihai Dăncuş, Sighetul Marmaţiei, 2002, p. 305.

10
conf. univ. dr. Delia-Anamaria RĂCHIŞAN
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare
ETNOTURISM –ETT I, Turismul cultural și comorile de lemn din Maramureș

De obicei, la nivelul pecetarelor maramureșene întâlnim trei tipuri de cruce: creștină

(în formă de intersecție), celtică (cruce creștină înscrisă în cerc), crucea Sfântului Andrei
(crucea în formă de „X”). Pecetarele cruciforme sunt cele mai frecvente pecetare.
Pecetarele ștampilă sunt în număr mult mai redus decât pecetarele cruciforme. Pe
acest fel de pecetar lipsesc inciziile. Este mic ca dimensiune și este din lemn, lut, marmură,
os, piatră. Uneori are picior de susținere, alteori nu are picior de susținere. Un astfel de
pecetar, chiar dacă nu este atrăgător respectă funcția canonică și posedă tetragrama, slovele
sacre: NIKA și însemnele Mântuitorului Iisus Hristos.
Pecetarele stâlp, coloană, obelisc devin punct de conjuncție între microcosmos și
macrocosmos. Stâlpul, coloana, obeliscul sunt construcții realizate pe verticale care conferă
stabilitate, durabilitate. Astfel de pecetare generează familiei trăinicie, prosperitate. Se crede
că stâlpii susțin lumea, că pământul stă pe patru stâlpi. Coloana devine un simbol al trăiniciei,
un simbol al Arborelui Vieții, un liant între uman și divin.
În județul Maramureș întâlnim diverse tipuri de pecetare extrem de atractive ca formă.
Anumite pecetare par a fi biserici în miniatură, troițe minuscule, clepsidre, coloana
infinitului, piramidă aztecă în trepte, turn thailandez.
vi. Pecetarele pot fi considerate obiecte de cult şi obiecte de uz casnic. Funcţiile de
bază (apotropaică, canonică, utilitară) se îngemănează cu funcţiile adiacente (estetică). Anca
Pop-Bratu opinează că funcţia canonică poate fi îndeplinită de chenarul cu slovele sacre.
Sigiliul sacru, decorul peceţii trebuie respectat cu sfinţenie. Uneori apar modificări din
neştiinţă: „La pecetarele lucrate de ţărani variantele depind doar de cunoştinţa de carte a
autorului, oscilând între un scris corect şi uşor descifrabil şi unul stângaci, copiat fără
înţelegere după alte modele”38.
Sincretismul de limbaje subliniază complexitatea pecetarelor. Limbajul verbal (forţa
magică a cuvântului, puterea rugăciunii) se îngemănează cu limbajul nonverbal (gestică,
slovele sacre incizate, simbolurile scrijelite în lemn de cioplitorul anonim sau consacrat) şi cu
paralimbajul (timbrul, accentul, vestimentaţia femeii „curate”, „iertate” care prepară
prescurile în numele Bunului Dumnezeu, apelând la puterea cuvântului, la forţa rugăciunii).
Anca Pop-Bratu remarcă fenomene de sincretism la nivelul pecetarelor. Sesizează o
dialectică a contrariilor care se armonizează: artă cultă‒artă populară; cult solar‒cult creştin;
sacru‒profan39.
Simbolurile antropomorfe, astrale, fitomorfe, geometrice, zoomorfe ne duc cu gândul
la un univers mitic, la un spaţiu ancestral, la o gândire arhetipală, empirică40.
Pecetarele antropomorfe (foto 15) tind către abstractizarea formei indiferent că redau
silueta umană sau o siluetă de crucificat. Pecetarele cu simboluri astrale surprind podoabele
celeste (soarele, luna) pe care creatorul popular le antropomorfizează (foto 19a; 19b). Rozeta
este un motiv solar indispensabil pecetarelor. Rozeta, indiferent de numărul de petale poate fi
corelată cu Maica Domnului41 (foto 20). Simbolul zoomorf cu funcţie apotropaică este
reprezentat de colţii de lup (foto 21). Rombul, denumit în Ţara Maramureşului „roată” este

38
Anca Pop-Bratu, op. cit., p. 9.
39
Ibidem, pp. 9-22.
40
O parte dintre aceste simboluri au fost prezentate în detaliu, vezi Delia-Anamaria Răchişan, Mitologia
românească şi estetica artei tradiţionale din Maramureş, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2015, pp. 41-
174; pp. 219-230.
41
vezi pr. Romul Pop, Glasul pecetarelor, ed. cit., p. 19.

11
conf. univ. dr. Delia-Anamaria RĂCHIŞAN
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare
ETNOTURISM –ETT I, Turismul cultural și comorile de lemn din Maramureș

atât un simbol geometric, cât şi un motiv solar. Cele şapte romburi reprezintă armonia,
echilibrul cosmic, unitatea, universul (foto 22). Coloana infinitului, sculptată de Constantin
Brâncuşi, a fost redată în miniatură de Pop Petru (Niţă) din Breb şi oferită familiei Antal în
anul 1983 (foto 23). Simbolul dendromorf este redat printr-un simbol traco-dacic ‒ bradul
(foto 24), reamintind de Arborele Vieţii (foto 11b; 12a). Simbolul fitomorf (spicul de grâu),
corelat cu Mântuitorul Iisus Hristos, apare redat pe un pecetar din Ieud, întâlnit atât Colecția
preotului Mircea Antal din Breb, pecetar expus la Muzeul de Etnografie și Artă Populară din
Baia Mare (foto 25a; 26a), cât şi în Colecţia doctorului Victor Pop, expusă la Muzeul
Etnografic din Sighetul Marmaţiei (foto 25a; 25b). Alături de spicul de grâu, pe pecetarul
autorului anonim din Ieud mai regăsim: ideograma Mântuitorului, Fecioara Maria, Ioan,
cercul, dinții de lup, corabia, elementele astrale stilizate (soarele, luna), rombul stilizat.
Pecetarul cu spicul de grâu, ce are în vârf motivul solar, este însuși Mântuitorul care se
jertfește pentru ca umanitatea să fie izbăvită de păcate. Grâul este o imagine hristologică, un
simbol euharistic. Niciun pecetar nu se aseamănă unul cu celălalt (foto 27, 28, 29). Pe cât de
diversificate sunt simbolurile, tipurile de pecetare, forma acestora, pe atât de unitare sunt
însemnele sacre.
Pecetarul sau prescurarul din Maramureş, asociat cu anumite binarităţi (artă cultă‒artă
populară; cult solar‒cult creştin; sacru‒profan), devine punct de conjuncţie între unitate şi
diveritate.

12
conf. univ. dr. Delia-Anamaria RĂCHIŞAN
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare
ETNOTURISM –ETT I, Turismul cultural și comorile de lemn din Maramureș

ANEXA – Fotografii realizate de Delia-Anamaria Răchişan

Foto 1: Pecetar din lut ars, Colecţia pr. Mircea Antal din Breb, Muzeul Etnografic din Baia Mare.

Foto 2: Colecţia de pecetare pr. Mircea Antal, Muzeul Etnografic din Baia Mare.

Foto 3: O parte din Colecţia de pecetare dr. Victor Pop, Muzeul Etnografic din Sighetul Marmaţiei.

13
conf. univ. dr. Delia-Anamaria RĂCHIŞAN
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare
ETNOTURISM –ETT I, Turismul cultural și comorile de lemn din Maramureș

Foto 4: Slovele sacre, Autor: Foto 5: Însemnele sacre, Arhiva Foto 6: Pecetea sigiliului, Autor:
Moş Pupăză, 80 de ani, Valea personală: Mărie a lu'Vodă, 79 de Pop Petru (Niţă), Breb, Ţara
Stejarului, Ţara Maramureşului, ani, 2015. Maramureşului, 84 de ani, 2015.
2015.

Foto 7: Prescură cu şapte pupi, Autor: Mărie a lu' Vodă, 79 Foto 8a, 8b: Pecetar cruciforme ‒ cu brâu
de ani, Breb, Ţara Maramureşului, 2015. (8a), cu turle (8b), Colecţia dr. Victor Pop,
Muzeul Etnografic, Sighetul Marmaţiei.

Foto 9: Pecetar cruciform, cu cruce

celtică, soare, funie răsucită (torsada),
colţi de lup, Arhiva personală: Mărie a
lu' Vodă, 79 de ani, Breb, Ţara
Maramureşului, 2015.

14
conf. univ. dr. Delia-Anamaria RĂCHIŞAN
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare
ETNOTURISM –ETT I, Turismul cultural și comorile de lemn din Maramureș

Foto 11a; 11b: Pecetare cruciforme cu

simbol traco-dacic (bradul), cu numele
Foto 10: Pecetar corelat cu troiţa, Colecţia dr. Victor Pop, autorului în chirilică, Autor: Pop Petru
Muzeul Etnografic din Sighetul Marmaţiei, 2015. (Niţă), Breb, Ţara Maramureşului, 84 de
ani, 2015.

Foto 12a; 12b: Pecetare cruciforme, primul pecetar, datat Foto 13: Pecetar cruciform cu simbolul
1970 (12a), Autor: Pop Petru (Niţă), Breb, Ţara colacului, Autor: Şerban Nicolae, 56 de
Maramureşului, 84 de ani, 2015. ani, Rogoz, Ţara Lăpuşului, 2015.

a. b.
Foto 16a; 16b: Pecetar cruce‒arbore,
Foto 15: Pecetar antropomorf, Colecţia dr. Victor Pop, Colecţia pr. Mircea Antal, Muzeul
Muzeul Etnografic, Sighetul Marmaţiei. Etnografic, Baia Mare.

15
conf. univ. dr. Delia-Anamaria RĂCHIŞAN
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare
ETNOTURISM –ETT I, Turismul cultural și comorile de lemn din Maramureș

a. b.
Foto 17a; 17b: Pecetar ştampilă, Colecţia dr. Victor Pop,
Muzeul Etnografic, Sighetul Marmaţiei (a); Colecţia pr.
Mircea Antal, Muzeul Etnografic, Baia Mare (b).
a. b.
Foto 18a;18b: Pecetar obelisc, Colecţia dr.
Victor Pop, Muzeul Etnografic, Sighetul
Marmaţiei (a); Colecţia pr. Mircea Antal,
Muzeul Etnografic, Baia Mare (b).

Foto 21: Pecetar cu simbol

Foto 19a; 19b: Pecetar cu Foto 20: Pecetar cu simbol solar zoomorf (colţii de lup), Colecţia
simboluri astrale, Autor: Buda (rozeta), Colecţia dr. Victor Pop, dr. Victor Pop, Muzeul
Cătălin, 31 de ani, Târgu-Lăpuş, Muzeul Etnografic, Sighetul Etnografic, Sighetul Marmaţiei.
2015. Marmaţiei.

Foto 23: Pecetar ‒ coloana Foto 24: Pecetar cu simbol

Foto 22: Pecetar cu şapte infinitului, datat 1983, Colecţia dendromorf, Autor: Pop Petru
romburi, Colecţia dr. Victor Pop, Ligia-Gertruda Antal, 86 de ani, (Niţă), Breb, Ţara
Muzeul Etnografic, Sighetul Autor: Pop Petru (Niţă) din Breb, Maramureşului, 84 de ani, 2015.
Marmaţiei. Ţara Maramureşului, 2015.

16
conf. univ. dr. Delia-Anamaria RĂCHIŞAN
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare
ETNOTURISM –ETT I, Turismul cultural și comorile de lemn din Maramureș

Foto 25a: Pecetar Foto 25b: Pecetar Foto 26b: Pecetar

Foto 26a: Pecetar
cruciform, Colecţia pr. cruciform, Colecţia dr. cruciform, Colecţia dr.
cruciform, Colecţia pr.
Mircea Antal, Muzeul Victor Pop, Muzeul Victor Pop, Muzeul
Mircea Antal, Muzeul
Etnografic, Baia Mare. Etnografic, Sighetul Etnografic, Sighetul
Etnografic, Baia Mare.
Marmaţiei. Marmaţiei.

Foto 29: Pecetar clepsidră,

Foto 27: Pecetar antropomorf,
Colecţia dr. Victor Pop, Muzeul
Etnografic, Baia Mare.
Foto 28: Pecetar cruciform cu Colecţia dr. Victor Pop, Muzeul
simbol antropomorf, Colecţia dr.
Etnografic, Baia Mare.
Victor Pop, Muzeul Etnografic,
Baia Mare.

17