Propoziție logică – propoziție gramaticală

1. Valoarea de adevăr
Există legătură între adevărul premiselor (propoziţiile din care tragem concluzia),
validitatea (adevărul logic) raţionamentului, pe de o parte, şi adevărul concluziei, pe de altă
parte?
Analizați întrebarea pe baza următorului raționament.
  Toţi procurorii sunt chirurg; Toţi logicienii sunt procurori;
Deci toţi logicienii sunt chirurgi.

Viaţa de toate zilele, ca şi ştiinţa, ne oferă prilejul unor constatări: 

zăpada este albă, prin încălzire, metalele se dilată, suma unghiurilor unui triunghi este
egală cu 180º, criminalitatea este un fenomen antisocial, şomajul este un fenomen social–
economic.
Unele dintre ele se obţin din observarea directă a ceea ce se petrece în jurul nostru,
altele le întemeiem pe cunoştinţe anterioare cu ajutorul raţiunii, gândirii. Gândirea este obiectul
de studiu al multor ştiinţe (filosofice, psihologice, lingvistice ş. a.), iar structura ei face parte din
obiectul de cercetare al logicii.
Ştiinţa modernă a demonstrat unitatea gândirii şi limbajului (vorbirii), caracterul lor
inseparabil, adică imposibilitatea realizării doar a unui dintre aceste fenomene fără celălalt. Doar
prin abstracţie, din anumite necesităţi (analitice, didactice ş. a.) gândirea şi vorbirea pot fi
cercetate separat una de cealaltă, ca entităţi distincte şi autonome. Ca unitate a gândirii şi
vorbirii, ideile se constituie sub forma unor construcţii verbale, propoziţii gramaticale
care afirmă sau neagă ceva despre anumite obiecte. De exemplu, unele fapte sunt
infracţiuni, unele fapte nu sunt infracţiuni. Deci, după calitatea lor,
există propoziţii afirmative şi propoziţii negative.
Propoziţiile ce conţin cunoştinţe cu conţinut obiectiv, din care putem deriva alte
cunoştinţe, se numesc propoziţii cognitive.
Logica tradiţională atribuie calificativul cognitive propoziţiilor enunţiative, declarative,
„pentru a le deosebi de acelea care, în loc de cunoştinţe, redau întrebări, ordine (porunci sau,
altfel spus, comenzi), reguli (instrucţiuni), dorinţe ş. a.” .
Ppentru propoziţiile logice nu există definiţii şi clasificări, unanim recunoscute de
specialişti.
În baza principiului unităţii gândirii şi limbajului (natural sau artificial), vom distinge
noţiunile (termenii) propoziţie gramaticală şi propoziţie logică. Prima denotă aspectul verbal,
lingval (adică exteriorizarea, materializarea gândirii), iar a doua – gândirea propriu-zisă
ca fenomen ideal (ideea, mesajul, informaţia etc.). De rând cu propoziţia logică, în literatura de
specialitate mai întâlnim şi termenul tradiţional judecata.
 În calitate de formă raţională (enunţ, aserţiune), propoziţia logică posedă o
anumită valoare de adevăr.
Propoziţia logică este forma elementară care are valoare de adevăr. Analizând
conceptele fundamentale, categoriile filosofice (substanţă, cantitate, calitate, relaţie, loc, poziţie,
posesie, timp, acţiune, pasiune), Aristotel conchide: „Nici unul dintre aceşti termeni nu implică,
în şi prin sine, o afirmaţie sau o negaţie; numai prin legarea acestor termeni iau naştere propoziţii
afirmative sau negative, căci fiecare afirmare sau negare trebuie, după cum se ştie, să fie ori
adevărată, ori falsă, pe când expresiile fără legătură cum ar fi: om, alb, aleargă, învinge, nu pot fi
nici adevărate, nici false”.
Informaţiile nu pot identificate, modificate şi transmise fără a avea forma unor enunţuri.
Sub influenţa logicii simbolice, analizei logice a limbajului, „în ştiinţele cognitive se consideră
că unitatea semantică minimală este aserţiunea, nu conceptul. Aserţiunea este un „atom” de
cunoştinţă, o cunoştinţă atomară, care constă în asertarea unui predicat logic (ex.: proprietate,
relaţie) despre un subiect logic (= un individ sau o mulţime de indivizi logici)”.
Cu alte cuvinte, cunoştinţele se constituie sub forma unor propoziţii, adică a
unor afirmaţii sau negaţii a ceva despre altceva ce poate
fi adevărat, fals sau probabil (nedeterminat).
Deci ceea ce afirmăm sau negăm constituie conţinutul propoziţiilor logice
(judecăţilor), iar adevărul, falsul, probabilul – valoarea lor de adevăr.
Logica clasică (tradiţională) operează doar cu două valori de adevăr – adevăr şi fals. De
aceea ea se numeşte logică bivalentă.
Logica contemporană operează cu mai mult de două valori de adevăr, deci
este polivalentă. De exemplu, logica trivalentă utilizează trei valori de adevăr: adevăr; fals;
indeterminat (nesigur, probabi,l necunoscut ş. a.). Exemple: 1. Avocaţii sunt jurişti (propoziţie
adevărată). 2. Criminalii sunt oamenii oneşti (propoziţie falsă). 3. Manualele şi tratatele de
logică conţin un număr par de pagini (propoziţie indeterminată).
În unele tratate de logică putem întâlni patru valori de
adevăr: adevăr; fals; absurd; probabil.
Concluzie
Afirmarea şi negarea sunt calităţile, iar adevărul, falsul, indeterminatul (probabilul,
necunoscutul) sunt valorile de adevăr ale propoziţiilor logice.
Valoarea de adevăr (valoarea logică) constituie o caracteristică esenţială a propoziţiilor
logice.
Adevărul şi falsul sunt categorii (concepte universale, fundamentale)
ale gnoseologiei şi epistemologiei – discipline filosofice.
Gnoseologia epistemologia ne oferă răspunsul la unele întrebări fundamentale: ce este
adevărul, cum se obţine adevărul, care sunt criteriile adevărului şi metodele prin care obţinem
adevărul ş. a. Aceste probleme nu sunt prerogativa („privilegiul”) logicii, deoarece ea nu posedă
mijloacele necesare pentru soluţionarea integrală a acestor probleme. Logica a preluat de la
gnoseologie tezele adevărului. E ştiut faptul că adevărul anumitor propoziţii se obţine pe
cale empirică (experimentală) sau prin investigaţii teoretice de către ştiinţele speciale (sociale,
ale naturii, tehnice ş. a.).
De pildă, propoziţia Şantajul este o infracţiune contra proprietăţii este adevărată în unele
ţări (de pildă, în Rusia, Republica Moldova) şi falsă – în altele (de pildă, în România, Ucraina, în
care şantajul se consideră infracţiune contra personalităţii).
În filosofia contemporană există câteva teorii care operează cu diverse concepte de
adevăr (adevăr-corespondenţă, adevăr-coerenţă, adevăr-utilitate, adevăr consensual, adevăr
formal ş. a.).
În sensul cel mai larg, adevărul înseamnă concordanţă cu realitatea, conformitatea a
ceea ce se spune cu ceea ce este .
Valoarea de adevăr a unor propoziţii cognitive poate fi stabilită nemijlocit, prin simpla
inspectare a realităţii ca, de exemplu, în propoziţiile Cerul este albastru, Caprele sunt mamifere
erbivore.
Există anumite propoziţii logice, despre valoarea de adevăr a cărora putem conchide pe
cale raţională, în baza anumitor operaţii mentale, cum sunt analiza
logică, generalizarea, interpretarea, deducţia ş. a.
De exemplu, Dacă ştim, spre exemplu, că propoziţia Unii martori nu au fost prezenţi la
judecată este falsă, atunci conchidem că propoziţia Toţi martorii au fost prezenţi la judecată este
adevărată.
Studiul operaţiilor, regulilor, condiţiilor care garantează derivarea corectă a unor
propoziţii logice (adevărate sau false) din alte propoziţii logice (adevărate sau false) reprezintă
una din principalele preocupări ale logicii.
2. Formă logică, validitate şi corectitudine logică
Analizați cele patru propoziții și stabiliți ce au ele în comun.
1. Toate metalele sunt bune conducătoare de electricitate.
2. Toate mamiferele sunt vertebrate.
3. Toţi procurorii sunt jurişti.
4. Toate cunoştinţele sunt imagini ideale.
Răspunsul – au acelaşi mod de organizare, aceeaşi structură care poate fi redată simbolic:
S sunt P (SaP), unde S şi P reprezintă variabile logice care înlocuiesc termenii respectivi
din propoziţiile concrete.
Analizași raţionamentele și stabiliți ce au ele în comun
Exemple:
Toate mamiferele sunt vertebrate;
Toate caninele sunt mamifere;
Toate caninele sunt vertebrate.
 Toate infracţiunile sunt fapte ilicite;
Toate actele teroriste sunt infracţiuni;
Toate actele teroriste sunt fapte ilicite.

Toate normele sociale au caracter impersonal;.

Toate normele juridice sunt norme sociale;
Toate articolele din Codul Penal au caracter impersonal.

Răapunsul: Structura acestor raţionamente este identică şi poate fi redată, simbolic, în

felul următor:
Toţi M sunt P
Toţi S sunt M
Toţi S sunt P

În sens general, prin formă logică înţelegem structura, ordinea, schema de

organizare a gândurilor, ideilor, argumentaţiilor, demonstraţiilor ş. a.
Tipurile fundamentale ale formelor logice sunt următoarele:
 noţiunea (conceptul);
 propoziţia logică (judecata);
 inferenţa (raţionamentul);
Gândirea se manifestă sub diferite forme și este determinată de anumite condiţii
(principii), legi, reguli.
APLICAȚII
1. Pe baza propozițiilor categorice de tip A, E, I și O, formulați:
 cinci silogisme (raționamente) valide folosind articolele din Codul Civil care
reglementează materia contractelor
 cinci silogisme (raționamente) nevalide folosind articolele din Codul Civil care
reglementează materia contractelor
 cinci silogisme (raționamente) folosind articolele din Codul Penal partea generală
care reglementează distinția faptă penală – infracțiune.

Rețineți că propozițiile categorice de tip A, E, I și O sunt următoarele:

Toți S sunt P. – propoziția de tip A (universal afirmativă), redată simbolic prin SaP
Niciun S nu este P. – propoziția de tip E (universal negativă), redată simbolic prin SeP

Unii S sunt P. propoziția de tip I (particular afirmativă), redată simbolic prin SiP
Unii S nu sunt P. – propoziția de tip O (universal negativă), redată simbolic prin SoP
Intuitiv, rețineți: AFIRMO și NEGO.