DREPTUL TRATATELOR

CONVENŢIA din 19 decembrie 1979

asupra eliminării tuturor formelor de
discriminare faţă de femei

Cîrstea Alexandra
LECJ
Anul II
2021
 Convenția din 19 decembrie 1979 privind eliminarea tuturor formelor de
discriminare impotriva femeilor este unul din tratatele multilaterale la care Romania
este parte.
Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare impotriva femeilor a
fost adoptată și lansată spre semnare de Adunarea Generala a Națiunilor Unite printr- o
rezoluție din data de 18 decembrie 1979. Aceasta a intrat în vigoare la 3 septembrie 1981 în
toate statele membre ale ONU.Convenția a fost adoptată în conformitate cu prevederile din
Carta Națiunilor Unite ce reafirmă încrederea în drepturile fundamentale ale omului, în
demnitatea și valoarea persoanei umane, în egalitatea drepturilor și bărbatului și femeii. S-a
dorit acest aspect deoarece statele membre nu aplicau uniform jurisprudența ONU în materie
de egalitate de gen. Prin această convenție sunt reîntărite o serie de drepturi și libertăți.
Ca fundamentare a acesteia au fost preluate și solicitările și prevederile Declarației
Universale a Drepturilor Omului și Cetățeanului care afirmă principiul nediscriminării și
proclamă că toate ființele se nasc libere și egale în demnitate și drepturi. S-a insistat asupra
acestui document pentru ca egalitatea în drepturi a femeilor a apărut la sfârșitul secolelor al
XVIII lea și al XIX-lea și își face resimțită prezența și în zilele noastre. În plenul discuțiilor au
fost amintite două momente majore pentru a susține adoptarea acestui document: pe de- o
parte Revoluția Franceză de la 1789 și pe de altă parte lupta pentru dreptul la vot al femeilor,
moment marcant fiind opera In apărarea drepturilor femeilor autoare fiind Mary
Wollstonecraft. Convenția statuează asupra faptului că este nevoie să blocăm accesul femeilor
pentru simplul fapt că sunt femei, fiind oprite cutumiar de evoluția lucrurilor.

Structurarea conținutului Conveției, urmând principiile generale ale teoriei dreptului

public, documentul are în componență: un preambul care invocă jursiprudență internațională,
părți și articole ce setează cadrul și prevederile convenției. În cadrul convenției se solicita
îmbunătățirea măsurilor de reconciliere atât pentru femei, cât și pentru bărbati, printre care
concediile pe motive familiale, concediile pentru îngrijirea persoanelor dependente, condiții
de muncă flexibile și încurajarea partajării responsabilităților private și familiale, în vederea
facilitării angajării cu normă întreagă a femeilor, cât și a bărbaților.

Convenţia pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor a fost

adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 18 decembrie 1979.A intrat în vigoare
sub forma unui tratat internaţional 18 septembrie 1981 după ce a fost ratificat de statul cu
numărul 20. Cu prilejul celei de-a zecea aniversări, a Convenţiei în 1989, cel puţin o sută de
naţiuni au fost de acord cu prevederile acestui document internaţional. Un număr de 99 de
state sunt semnatare ale Convenţiei şi 189 de state sunt părţi la acest document internaţional.
România a semnat Convenţia la 4 septembrie 1980 şi a ratificat-o la 7 iunie 1982.

Convenţia a reprezentat încununarea a peste treizeci de ani de eforturi depuse de

Comisia Naţiunilor Unite privind Statutul Femeilor, organism înfiinţat în 1946 pentru
monitorizarea situaţiei femeilor şi pentru promovarea drepturilor femeilor. Eforturile depuse
în promovarea drepturilor femeilor s-au concretizat în numeroase declaraţii şi convenţii, iar
între acestea Convenţia pentru Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare împotriva
Femeilor este documentul central şi cel mai complet.
 Printre tratatele internaţionale pentru drepturile omului, Convenţia îndeplineşte un rol
important în aducerea în centrul preocupărilor privind drepturile omului a părţii feminine a
speciei umane. Spiritul Convenţiei este înrădăcinat în obiectivele Naţiunilor Unite: pentru
reafirmarea încrederii în drepturile fundamentale ale omului, în demnitate şi în valoarea
persoanei umane, în drepturile egale ale femeilor şi bărbaţilor. Documentul subliniază
importanţa egalităţii şi cum poate fi obţinută. În acest sens, Convenţia consacră nu doar un
tratat internaţional al drepturilor pentru femei, dar şi o agendă pentru acţiune a ţărilor pentru
garantarea deţinerii acelor drepturi.

Încă din Preambul, Convenţia admite în mod explicit că ''discriminarea extinsă

împotriva femeilor continuă să existe'' şi accentuează că o asemenea discriminare ''încalcă
principiile egalităţii drepturilor şi respectului pentru demnitate umană''. Convenţia oferă
înţelegere pozitivă principiului egalităţii cerând statelor părţi ''să ia toate măsurile adecvate,
inclusiv la nivel legislativ, pentru a asigura dezvoltarea deplină şi progresul pentru femei, cu
scopul garantării lor a exercitării şi deţinerii drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale
pe baza egalităţii cu bărbaţii''.

Agenda pentru egalitate este inclusă în Convenţie în cuprinsul a 14 articole. În

abordarea sa, Convenţia acoperă trei dimensiuni ale situaţiei femeilor. Drepturile civile şi
statutul legal al femeilor sunt tratate în detaliu. Statutul juridic al femeilor primeşte atenţie
sporită. Îngrijorările asupra drepturilor de bază ale participării politice a femeilor nu au scăzut
de la adoptarea Convenţiei privind Drepturile Politice ale Femeilor în 1952, ale cărei
prevederi sunt reintegrate în Articolul 7 al Convenţiei pentru eliminarea tuturor formelor de
discriminare împotriva femeilor, potrivit căreia femeile au garantat drepturile de a vota, de a
deţine demnităţi publice şi de a exercita funcţii publice. Ceea ce presupune inclusiv drepturi
egale pentru femei privind reprezentarea ţărilor lor la nivel internaţional (Articol 8).
Convenţia privind naţionalitatea femeilor căsătorite, adoptată în 1957, este integrată în
Articolul 9 privind statutul femeilor, indiferent de statutul conjugal.

O altă însemnătate a Convenţiei vizează extinderea înţelegerii conceptului de

drepturile omului, pe măsură ce oferă recunoaştere formală pentru influenţarea culturii şi
tradiţiei privind restrângerea deţinerii de către de către femei a drepturilor lor fundamentale.
Preambulul Convenţiei stipulează că o schimbare în rolul tradiţional al bărbaţilor precum şi
rolul femeilor în societate şi în familie este necesar să obţii egalitate deplină a bărbaţilor şi
femeilor''. Drept urmare, statele părţi sunt obligate să coopereze pentru modificarea modelelor
sociale şi culturale ale conduitei individuale pentru ''eliminarea prejudiciilor şi obişnuinţei şi a
tuturor celorlalte practici care se bazează pe ideea inferiorităţii sau superiorităţii a oricăruia
dintre sexe sau asupra rolurilor stereotipe pentru bărbaţi şi femei'', potrivit prevederilor
incluse în Articolul 5.

Implementarea Convenţiei este monitorizată de Comitetul privind Eliminarea

Discriminării împotriva Femeilor (CEDAW). Mandatul Comitetului precum şi gestionarea
Tratatului sunt stipulate în prevederile Articolelor de la 17 la 30 în Convenţie. Comitetul este
compus din 23 de experţi nominalizaţi de guvernele lor şi aleşi de statele părţi ca indivizi de
înaltă ţinută morală şi competenţă în domeniul stabilit de Convenţie''. Funcţia de preşedinte a
CEDAW este deţinută în prezent de avocata Hilary Gbedemah din Ghana.
 La fiecare patru ani, statele părţi trebuie să transmită un raport naţional Comitetului,
indicând măsurile pe care le-au adoptat pentru a pune în practică prevederile Convenţiei. În
cadrul sesiunii sale anuale, membrii Comitetului discută pe baza acestor rapoarte cu
reprezentanţii guvernelor şi căută împreună cu ei domenii pentru acţiuni suplimentare
întreprinse de autorităţile statului respectiv. Comitetul face de asemenea recomandări statelor
părţi în chestiuni ce privesc eliminarea discriminării împotriva femeilor.

Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat, la 6 octombrie 1999, Protocolul

Opţional la Convenţia pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor
care este un acord la prezenta convenţie ce permite statelor părţi să recunoască astfel
competenţa Comitetului pentru Eliminarea Discriminării Împotriva Femeilor pentru a lua în
considerare şi plângeri de la indivizi în speţe dedicate. Protocolul Opţional a intrat în vigoare
la 22 decembrie 2000.

Concluzii

In ultimii ani, Romania și-a elaborat un cadru legislativ și de reglementare extensiv,

care prevede egalitatea de gen în câmpul muncii, educație, asistență medicală și alte domenii.
Cu toate acestea, inegalitățile istorice, stereotipurile persistente de gen și probleme legate de
implementarea și aplicarea legilor și politicilor mențin situația în care femeile sunt
discriminate și dezavantajate în multe domenii ale vieții. Acest lucru este cel mai evident în
cazurile de violență pe criterii de gen, în care implementarea gresita a legilor este agravată de
nivelul ridicat al toleranței sociale față de violență împotriva femeilor, în special față de
violență în familie. Femeile nu participă pe piața muncii în condiții de egalitate cu bărbații:
ele sunt mai susceptibile la șomaj, iar, dacă sunt angajate, îndeplinesc mai degrabă roluri
ierarhic inferioare, platite mai puțin. Segregarea de gen la locul de muncă este reflectată și în
educație, unde există o tendință de a trata anumite discipline ca fiind „masculine” iar altele ca
„feminine”. Stereotipurile de gen sunt reflectate și în viața politică, unde femeile sunt slab
reprezentate la toate nivelurile de guvernare.