DREPT ȘI LEGISLAȚIE ÎN ASISTENȚA SOCIALĂ

U4. PROTECŢIA DREPTURILOR FEMEII

4.1 Drepturile femeii, drepturi ale omului

4.1.1 Precizări introductive. Ideea66 de drepturi ale femeii este o achiziţie a modernităţii
târzii. Printr-o îndelungată tradiţie, răspândită în majoritatea culturilor, imaginea femeii a fost
asociată cu “răul din lume” “cu păcatul şi nenorocirea”. În cultura occidentală premodernă,
ca şi străinii, femeia a fost considerată “agentul lui Satan.”67 Sursă şi vehicol al răului, femeia
nu putea fi asociată cu creaţia lui Dumnezeu. Inferiorităţii morale i s-a asociat şi una de ordin
intelectual de “fiinţă debilă, marcată de imbecilitate prin natura ei”. Femeia – spunea Toma
d Aquino- trebuie ţinută sub tutelă (...) femeia are nevoie de bărbat nu numai ca să procreeze,
ca celelalte animale, ci chiar pentru a se conduce, pentru că bărbatul este mai desăvârşit prin
gândire şi mai puternic prin virtute.”68
Modernitatea, chiar dacă înregistrează, treptat, o schimbare publică în atitudinea faţă de
femeie, n-a adus cu sine schimbări spectaculoase. La sfârşitul sec.al 19 lea, în progresul pot fi
asigurate doar prin intermediul autorităţii patriarhale şi al dictaturii politice (...).
Legislaţiile europene au reglementat abia în deceniile 3-4 ale secolului XX dreptul de vot al
femeilor. Când s-a pus în discuţia Parlamentului României (la începutul deceniului 4) problema
dreptului femeii la vot, avocatul Micescu a susţinut, într-o pledoarie de tristă aminitire, că
incapaciitatea intelectuală naturală a femeii o face inaptă de a avea un comportament
resposnsabil şi deci de a vota.
Nu doresc să intru aici în analiza stereotipurilor implicate în imaginea femeii ca “fiinţă
debilă”, inferioară moral şi intelectual barbatului. Aş dori, mai degrabă, să mă opresc, pe scurt,
asupra remediilor reglementate în legislaţia internaţională a Drepturilor Omului.
În capitolul I al acestui curs am precizat care sunt convenţiile cadrul de promovare şi protecţie
a drepturilor Omului în sistemul Naţiunilor Unite. Între acestea, Convenţia pentru eliminarea
oricărei forme de discriminare împotriva femeii (şi protocolul facultativ) a avut un rol esenţial
în responsabilizarea guvernelor pentru promovarea şi protecţia drepturilor femeii. Ea a
contribuit, în strânsă legătură cu mişcările feministe şi cu sprijinul puternic al organizaţiilor
nonguvernamentale internaţionale, la naşterea unei conştiinţe globale asupra drepturilor femeii.

66
O serie de aprecieri legate de statulul femeii au fost prezentate şi mai sus in secţiunea referitoare la mutaţiile
care au loc la nivelul familiei, precum şi în cea dedicată analizei drepturior şi obligaţiilor părinteşti faţă de copiii
minori.
67
Vezi J.Delumeau Frica în Occident, Buc, Ed.Meridiane, Cap.X : Agenţii lui Satan :Femeia
68
d Aquino, Toma, citat in J.Delumeau, lucr.cit.p.205-206.
DREPT ȘI LEGISLAȚIE ÎN ASISTENȚA SOCIALĂ

Instrumente internaţionale de protecţie a drepturilor femeilor

4.2 Convenţia pentru eliminarea oricărei forme de discriminare împotriva femeii şi
protocolul facultativ
Observam mai sus că strategia Naţiunilor Unite de codificare a normelor de drept
internaţional al drepturilor omului a evoluat treptat de la reglementări cu caracter general la
elaborarea unor documente –declaraţii şi tratate- adaptate protecţiei persoanelor apartinând
unor grupuri cu potenţial ridicat de risc şi vulnerabilitate (femei, copii, persoane cu nevoi
speciale etc) şi persoanelor aflate în situaţii speciale (persoane refugiate, imigranţi, persoane
traficate, persoane supuse unor forme variate de exploatare etc).
Această strategie reflectă, în acelaşi timp, preocuparea majoră a Naţiunilor Unite de
implementare a principiului universalităţii şi indivizibilităţii drepturilor omului – prezent, de
altfel, în chiar definiţia acestor drepturi. Ea trebuie, de asemenea, interpretată în strânsă legătură
cu valorile fundamentale - demnitatea şi nondiscriminarea - pe care le protejază normele de
drept internaţional al drepturilor omului.
Convenţia pentru eliminarea oricărei forme de discriminare împotriva femeii a fost precedată
de iniţiative promovate de agenţiile specializate ale ONU, în special de Organizaţia
Internaţională a Muncii69 (OIM) şi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţire, Ştiinţă şi
Cultură (UNESCO)70.
Convenţia71 defineşte în art.1 discriminarea faţă de femeie drept orice diferenţiere, excludere
sau restrângere întemeiată pe sex, care are drept efect sau scop să compromită ori să înlăture
recunoaşterea, beneficiul şi exercitarea de către femei (...) a drepturilor omului şi libertăţilor
fundamentale, în doemniile economic, social, cultural şi civil sau în orice alt domeniu.
Acest tratat în materia drepturilor femeii:

69 Menţionez, de exemplu, Convenţia OIM nr.100 privind egalitatea remunerării mâinii de lucru masculină şi
feminină pentru o muncă de valoare egală, adoptată în 1951; Convenţia OIM nr.111 privind discriminarea în
domeniul forţei de muncă şi exercitarea profesiei, adoptată la 28 noiembrie 1968 etc.
70 Convenţia UNESCO privind lupta împotriva discriminării în domeniul învăţământului, adoptată în 1960 etc.
71 Adoptată de AG a ONU prin Rezoluţia 34/180 din 18 decembrie 1979, intrată în vigoare la nivel internaţional
la 3 septembrie 1981. România a ratificat Convenţia ONU cu privire la eliminarea oricărei forme de discriminare
împotriva femeii la 26 noiembrie 1981 prin Decretul nr.342 (MO partea I, nr.94 din 28 moiembrie 1981). Până în
anul 2000 această convenţie a fost ratificată de 165 de state. 101 Analizele asupra formelor şi cauzelor
discriminării identifică varietate de forme ale acestui comportament: discriminarea directă, discriminarea
indirectă, victimizarea, hărţuirea, traficarea (considerată formă extremă de discriminare). Consultaţi capitolul
Discriminare şi relaţii intergrupuri, R.Y.Bourhis, A.Gagnon, L.C.Moise din lucrarea Stereotipuri, Discriminare
şi Relaţii Intergrupuri coordonată de R.Y.Bourhis, J.F.Leyens, 1997, Polirom, Iaşi;
DREPT ȘI LEGISLAȚIE ÎN ASISTENȚA SOCIALĂ

a) reafirmă drepturile femeii în toate domeniile vieţii economice, sociale, politice şi

culturale, în viaţa de familie, în toate activităţile publice (art.2, art7.art.10, art.11, art.12,
art.15 etc)
b) obligă statele semnatare să condamne în legislaţiile lor naţionale discriminarea, sub
toate formele sale101, faţă de femeie (art.2);
c) recomandă adoptarea de către statele părţi a unor măsuri temporare de discriminare
pozitivă menite să accelereze realizarea egalităţii în fapt între bărbaţi şi femei (...) art.4
(1);
d) recomandă statelor membre să acţioneze, prin intermediul educaţiei, la nivelul
stereotipurilor, prejudecăţilor culturale şi practicilor cutumiare care contribuie la
perpetuarea discriminării (art.5)
e) recomandă statelor părţi să ia măsuri, inclusiv de ordin legislativ pentru prevenirea şi
combaterea traficulul de femei precum şi a exploatării sexuale a femeii (art.6);
f) recomandă statelor părţi să ţină seama de problemele specifice cu acre se confruntă
femeile din mediul rural (art14)
g) înfiinţează (Partea a V-a, art.17-22) un Comitet pentru eliminarea discriminării
împotriva femeii însărcinat cu monitorizarea implementării drepturilor femeii
reglementate de convenţie;
h) în acord cu dispoziţiile art.18 statele părţi se obligă să prezinte Secretarului general al
ONU, în vederea examinării de către Comitet, un raport asupra măsurilor de ordin
legislativ adoptate pentru eliminarea discriminării femeii precum şi asupra progreselor
realizate în implementarea convenţiei; primul raport se realizează în anul următor
intrării în vigoare a convenţiei in statul respectiv şi ulterior, din patru în patru ani (art.
18).
Protocolul opţional la Convenţia pentru Eliminarea Discriminării împotriva Femeii a fost
adoptat prin Rezoluţia Adunării Generale a ONU nr. 54/4 din 6 octombrie 1999 şi a intrat în
vigoare la nivel internaţional la 22 decembrie 2000. În acord cu dispoziţiile articolelor 1 şi 2
din Protocol statele părţi recunosc competenţa Comitetului pentru Eliminarea Discriminării
împotriva Femeii să primească şi să analizeze comunicări individuale de la persoane aflate sub
jurisdicţia statelor părţi la Convenţie.
DREPT ȘI LEGISLAȚIE ÎN ASISTENȚA SOCIALĂ

Conferinţa Internaţională a Naţiunilor Unite asupra Drepturilor Omului (Viena,

1993)72. Conferinţa mondială asupra drepturilor femeii (Beijing, 1995)73
Conferinţa Naţiunilor Unite asupra Drepturilor Omului (Viena, 1993) a fost apreciată în
documentele ulterioare ale organizaţiei drept un moment de cotitură în istoria postbelică a
mişcării pentru drepturile omului. Unul dintre motivele esenţiale l-a reprezentat reunificarea
mişcării internaţionale pentru drepturile omului. Pe acest fond, în condiţiile în care la conferinţă
au participat 171 de state ale lumii, reafirmarea caracterului universal al drepturilor omului, a
valorilor sale centrale – demnitate, non-discriminare, solidaritate, dezvolatre – a reprezentat o
confirmare a centralităţii de care se bucură promovarea şi protecţia drepturilor pe care orice
fiinţă omenească le deţine prin simplul fapt al naşterii.
Pentru drepturile omului ale femeii Conferinţa de la Viena a avut, de asemenea, un rol
crucial. Promovând un demers holist, articulat în jurul principiului universalităţii,
indivizibilităţii şi interdependenţei drepturilor omului, conferinţa de la Viena a integrat statutul
femeii între temele şi problemele centrale dezbătute 74
. Ele au fost reluate în Declaraţia şi
Platforma de acţiune (Drepturile Omului pentru Femei) a celei de a patra Conferinţe Mondiale
a Femeilor (Beijing, 1995). Acest document a adus în prim planul dezbaterilor şi al acţiunii
prioritare a statelor problemele discriminării, ale violenţei împotriva femeii, prevenirea şi
combaterea traficului de femei şi copii, drepturile reproductive ale femeii, ale femeilor
refugiate, etc.
Conferinţa Internaţională împotriva Rasismului, Discriminării rasiale, şi Xenofobiei75.
Protecţia şi asistenţa victimelor traficului ilegal de persoane (L 687/2001).
În acord cu practica Naţiunilor Unite dezbaterile precum şi documentele adoptate de această
conferinţă s-au întemeiat pe studii şi cercetări socio-juridice comparative transnaţionale.
Grupurile interdisciplinare de cercetare au elaborat patru studii : a) Migraţia şi discriminarea;
b) Gen şi discriminare rasială; c) Rasismul împotriva populaţiilor indigeen; d) Statele-
multietnice şi Protecţia drepturilor minorităţilor.
Aceste studii au contribuit la revizuirea unor concepte tradiţionale cu care operează atât
dreptul internaţional al drepturilor omului cât şi sociopsihologia grupurilor vulnerabile şi
marginalizate. Conceptului de discriminare rasială i se conferă o semnificaţie largă ce include
toate formele de discriminare la care sunt supuse anumite grupuri de persoane aflate în situaţii

72 vezi www.un.org/humanrights
73 vezi www.un.org/womenwatch/daw/cedaw/index.html
74 cu această ocazie secretarul general al ONU a propus ca obiectiv pentru summitt-ul Mileniului ratificarea
universală a convenţiei cu privire la Eliminarea oricărei forme de Discriminare împotriva Femeii.
75 Durban, Africa de Sud (31 August-8 Septembrie 2001)
DREPT ȘI LEGISLAȚIE ÎN ASISTENȚA SOCIALĂ

speciale. Formele actuale ale traficului de persoane –în special de femei şi copii- au fost
calificate drept forme extreme de discriminare rasială.
Într-o economie globală în declin76 – se apreciază în studiul referitor la Migraţie şi
Discriminare- un singur sector este în expansiune. În fiecare an milioane de persoane,
majoritatea femei şi copii, sunt înşelate, vândute, oprimate sau aduse în situaţii de exploatare
din care nu pot scăpa. Ele sunt mărfuri într-o industrie globală de miliarde de dolari dominată
de grupuri ale crimei organizate. (...) Numai în SUA, se apreciază că anual sunt traficate în
jur de 45-50 de mii de femei şi copii.
Planul de acţiune adoptat de conferinţă prevede un ansamblu de strategii şi măsuri care trebuie
întreprinse la nivel naţional şi internaţional pentru a preveni şi combate toate formele actuale
de rasism şi xenofobie, inclusiv cele extreme – traficul cu femei şi copii. Între măsurile acre
trebuie adoptate la nivel naţional Planul de acţiune prevede:
a) Elaborarea unei legislaţii adecvate, inclusiv penale, care incriminează şi sancţionează
discriminarea rasială sub toate formele sale, inclusiv a celor extreme. Elaborarea unei
legislaţii împotriva traficului de persoane, în special a femeilor şi copiilor, împotriva
exploatării sexuale şi a violenţei împotriva femeii, împotriva oricărei forme de
exploatare, inclusiv în muncă, etc.
b) Elaborarea şi diseminarea largă în comunităţi, în rândul tinerilor, a unor materiale
educative care promovează toleranţa şi respectul;
c) Înfiinţarea unor grupuri de lucru la nivelul comunităţilor,care integrează lideri locali
şi persoane abilitate cu aplicarea legii, în scopul coordonării şi ameliorării implicării
comunităţii, al educaţiei şi al strângerii de date necesare prevenirii şi combaterii
dscriminării şi violenţei sub toate formele lor etc.
d) Înfiinţarea unor instituţii naţionale independente de promovare şi protecţie a
drepturile omului, de prevenire a rasismului, discriminării rasiale şi xenofobiei (în
conformitate cu Principiile referitoare la statutul instituţiilor naţionale pentru
promovarea şi protecţia drepturilor omului)77
e) Elaborarea unor programe naţionale de asistenţă socială şi recuperare a victimelor
discriminării precum şi a unor măsuri de asistenţă juridică a victimelor oricărei forme
de discriminare rasială, etc
Protecţia juridică şi asistenţa socială a victimelor discriminării în România.

76 www.ohchr.ch/worldconference/rasism
77 Principiile referitoare la Statutul Instituţiilor Naţionale – Principiile de la Paris - adoptate de AG a ONU prin
Rezoluţia nr. 48/134 din 20 decembrie 1993.
DREPT ȘI LEGISLAȚIE ÎN ASISTENȚA SOCIALĂ

Pornind de la prevederile legislaţiei internaţionale în materia protecţiei şi asistenţei

victimelor tuturor formelor de discriminare rasială, în România au fost adoptate în ultimii ani
acte normative menite să incrimineze şi sancţioneze aceste fapte şi să promoveze un set de
măsuri şi programe de asistenţă şi recuperare a victimelor traficului de fiinţe umane, ale
infracţiuinilor violente, ale violenţei domestice etc. Între acestea, în ordine cronologică
menţionăm Legea 678/2001 cu privire la prevenirea şi combaterea traficului de persoane;
Legea 202/2002 cu privire la egalitatea şanselor între femei şi bărbaţi; Legea 217/2003
privitoare la prevenirea şi combaterea violenţei în familie; Legea 211/2004 privitoare la unele
măsuri de protecţie a victimelor infracţiunilor; Legea 301/2004 (noul cod penal), etc.
Din raţiuni de spaţiu, voi mai jos face doar citeva precizări referitoare la protecţia
victimelor violenţei domestice reglementatede Legea 217/2003.
Legea 217 (art. 3) defineşte violenţa domestică drept orice inacțiune sau acțiune intenționată
de violență fizică, sexuală, psihologică, economică, socială, spirituală sau cibernetică, care se
produce în mediul familial sau domestic ori între soți sau foști soți, precum și între actuali sau
foști parteneri, indiferent dacă agresorul locuiește sau a locuit împreună cu victima.
Capitolele IV şi V ale legii 217 reglementează posibilitatea rezolvării mediate a
conflictelor generate de violenţa în familie, pe baza valorilor justiţiei restaurative. Legea
reglementează înfiinţarea, la nivel naţional, a Agențiiei Naționale pentru Egalitatea de Șanse
între Femei și Bărbați (Cap.VII).

4.3 Tema nr.4

Consultați Strategia națională privind promovarea egalității de șanse și de tratament
între femei și bărbați și prevenirea și combaterea violenței domestice pentru perioada
2022-2027 și analizați principalele direcții de acțiune ale acesteia.

Pagina web:
https://anes.gov.ro/egalitatea-de-sanse-intre-femei-si-barbati/

4.4 Bibliografie selectivă

1. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei și bărbați.
2. Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, republicată,
cu modificările și completările ulterioare.
DREPT ȘI LEGISLAȚIE ÎN ASISTENȚA SOCIALĂ

BIBLIOGRAFIE

- Balahur, D. (2001): Protecţia drepturilor copilului ca principiu al asistenţei sociale, Ed.

AllBeck, Bucureşti.
- Bolintineanu, A.; Năstase, A.; Aurescu, B. (2000): Drept internaţional contemporan, AllBeck,
Bucureşti.
- Ignătescu, C. (2014): Lecții de teoria generală a dreptului, Ed.Hamangiu.

Legislaţie Internaţională (selecţie)

Sitemul Naţiunilor Unite
1. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului;
2. Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice (şi Protocoalele
facultative);
3. Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Economice, Sociale şi Culturale;
4. Convenţia cu privire la Eliminarea tuturor formelor de Discriminare Rasială;
5. Convenţia cu privire la Eliminarea tuturor formelor de Discriminare împotriva Femeii;
6. Convenţia împotriva Torturii, a Pedepselor şi Tratamentelor Crude, Inumane sau
Degradante;
7. Convenţia cu privire la Drepturile Copilului.

Sistemul European de protecţie a Drepturilor Omului (Consiliul Europei)

1. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (Protocoalele facultative);
2. Carta Socială Europeană (revizuită);
3. Convenţia Europeană privind exercitarea drepturilor copiilor;
4. Convenţia cadru pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale.

Sistemul European de protecţie a Dreptuilor Omului (Uniunea Europeană)

1. Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene

Legislaţie internă

1. Constituţia României (revizuită);

2. Codul civil;
3. Codul de procedură civilă;
4. Codul de procedură penală;
DREPT ȘI LEGISLAȚIE ÎN ASISTENȚA SOCIALĂ

5. Codul muncii (Legea 53/2003);

6. Legea 292/2011 privind sistemului naţional de asistenţă socială;
7. Legea 215/2001 a administraţiei publice locale;
8. Legea 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică;
9. Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului;
10. Legea 273/2004 cu privire la regimul juridic al adopţiei;
11. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei și bărbați;
12. Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, republicată,
cu modificările și completările ulterioare;
13. Ordin nr. 25 din 2019 privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru
serviciile sociale de tip rezidențial destinate copiilor din sistemul de protecție specială
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 102 din 11 februarie 2019;
14. Ordin nr. 26 din 2019 privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru
serviciile sociale de tip familial destinate copiilor din sistemul de protecție specială
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 103 din 11 februarie 2019;
15. Ordin nr. 27 din 2019 privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru
serviciile sociale de zi destinate copiilor Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 160
din 28 februarie 2019;
16. Ordin nr. 288 din 2006 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind
managementul de caz în domeniul protecţiei drepturilor copilului Publicat în Monitorul
Oficial cu numărul 637 din 24 iulie 2006;
17. Hotarâre nr. 679 din 12 iunie 2003 privind conditiile de obținere a atestatului,
procedurile de atestare si statutul asistentului maternal profesionist Publicat în
Monitorul Oficial, Partea I nr. 443 din 23 iunie 2003.

Pagini web pentru legislaţie naţională şi internaţională

http://andpdca.gov.ro/
https://anes.gov.ro/
Naţiunile Unite
UN Headquarters http://www.un.org/
UN Treaties http://www.un.org/Depts/Treaty/
UNCTAD https://unctad.org/
UNDP http://www.undp.org/
UNESCO http://www.unesco.org/
DREPT ȘI LEGISLAȚIE ÎN ASISTENȚA SOCIALĂ

UNICEF https://www.unicef.org/
ILO http://www.ilo.org/
IMF http://www.imf.org/
World Bank http://www.worldbank.org/
Uniunea Europeană
http :// europa.eu.int
http:// infoeuropa.ro
Consiliul Europei
https://www.coe.int/en/web/portal/home
Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali
http://www.ifsw.org