UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

Literatura română pentru copii.

Trilogia O istorie secretă a Țării Vampirilor
vol. 1: Cartea Pricoliciului
de Adina Popescu

Conf. univ. dr. Mircea Breaz Leordean Manuela-Eliza

Pedagogia învățământului
preșcolar și primar
An III, frecvență

CLUJ NAPOCA
2021
 Adina Popescu s-a născut la 10 septembrie 1978, în București. A absolvit Regie de Film,
însă de la 18 ani a lucrat ca reporter și jurnalist cultural. În prezent este o cunoscută ziaristă la
Dilema Veche, articolele ei câștigând prestigioase premii de jurnalism, precum Premiul
agențiilor ONU pentru mass-media și marele premiul al secțiunii de cultură din cadrul
concursului Tânărul jurnalist al anului, ediția anului 2006. Totodată, este coordonatoarea
revistei Ordinul Povestitorilor, înființată în 2015, care adună între paginile ei cele mai hazlii,
mai năstrușnice și mai originale povești și ilustrații ale copiilor

Pe lângă cariera de redactor, aceasta a mai scris atât scenarii de film, cât și literatură
pentru copii. A regizat Anul dragonului (nominalizat în 2014 la categoria „cel mai bun film
documentar” în cadrul premiilor Gopo) și a ocupat funcția de scenarist și regizor în cadrul
filmului Children of Uranium (2009).

Prima ei carte pentru copii, Doar un zbor în jurul lumii, a apărut în 1999. Interesată în
primul rând de literatura pentru copii, a mai publicat Miriapodul hoinar și alte povești, Mari
povești românești pe înțelesul celor mici, Aventurile lui Doxi în benzi desenate, în colaborare
cu Alexandru Ciubotariu, dar și un Manual de șpagă în cadrul campaniei „Nu da șpagă“ (2001).
În 2015, a publicat Povestiri de pe Calea Moșilor, o carte inițial destinată adulților, dar în ea
s-au regăsit și copiii dornici să descopere o mașină a timpului care să-i poarte în anii 1980.

Cartea Pricoliciului este cel dintâi volum al trilogiei fantastice O istorie secretă a Țării
Vampirilor, o serie ce își propune să salveze mituri și personaje sortite să dispară, dacă nu sunt
povestite. Acesta a câștigat în 2013 Marele Premiu al concursului de creație literară Trofeul
Arthur. Juriul: „Suntem siguri că romanul ei, O istorie recentă a Țării Vampirilor. Cartea
Pricoliciului, va reprezenta o imensă surpriză pentru cititorii de orice vârstă și va demonstra,
cu talent și erudiție, că putem avea și noi un Stăpânul inelelor sau un Harry Potter.”

Pe scurt, romanul se învârte în jurul a două personaje: Pricoliciul și Domnul Ar (Ar vine
de la Archibald). Pricoliciul este un personaj de basm care seamănă de la depărtare cu un copil,
însă de fapt este cu un strigoi care trece printr-o perioadă nefastă a existenței sale. Nu-și
amintește din ce basm provine și începe, încetul cu încetul, să dispară. Domnul Ar este un trimis
al Conglomeratului Țărilor cu Roșii Palide care are rolul de a depista și raporta neregulile în
basmele pe care le întâlnește. Toate personajele de basm îl numesc Călătorul și-i găsesc un rol
extrem de important în lumea lor, însă domnul Ar nu este atât de convins că are stofă de erou
așa cum lasă aceștia să se înțeleagă. Povestea Pricoliciului este atât de veche încât nici măcar
domnul Ar mai că n-o recunoaște. Deoarece Corectorii nu-l au în catalogul lor de ființe

Pagină | 2
fantastice, Pricoliciul se plimbă din basm în basm, ferit astfel de ochii acestora.

Pentru o imagine mai amplă și comprehensivă, trebuie neapărat menționată partea

incipientă. Cartea Pricoliciului se deschide cu o scenă matinală: în vila lui din Cetatea de
Scaune, Președintele tocmai ia micul dejun, care a devenit coșmarul mandatului său - asta din
cauză că pe farfurie găsește mereu aceeași roșie dulce și zemoasă, pe care o înghite cu noduri.
Străzile orașului cu greu se mai deslușesc de la fereastra lui: mii de scaune sunt incendiate
zilnic, fumul acestora acoperind orașul în întregime. Este o atmosferă sumbră, din care veselia
și culoarea au dispărut parcă cu desăvârșire, deși existența locuitorilor are o componentă
magică: lumea lor este populată de făpturi de basm, care se ascund adeseori sub aparențele unor
oameni obișnuiți.

Ne aflăm în era Basmului Comercial, când inginerii de povești au grijă ca basmele să

fie reglementate și să ajungă la o formă ideală, lipsită de confuzii și neclarități. Deși este o lume
modernă, aparent democratică, în care se încearcă repararea greșelilor făcute în timpul
Basmului Nou, nu toate personajele se bucură de aceleași drepturi. Vremea de glorie a
voinicilor a apus spre finalul erei Basmelor de Mijloc, ieșind astfel din uz formule și expresii
populare vremii, precum „unde-ți stau acum picioarele îți va sta și capul!”. Unele personaje nu
mai corespund noilor norme și sunt amenințate cu dispariția, pe când altele s-au săturat de
povestea lor și au renunțat de bunăvoie la puterile lor magice pentru confortul unei existențe
banale.

(...) în zilele noastre nimeni nu mai avea chef, de fapt, să-și mai ia în serios povestea.
Bucurându-se de o aparentă libertate pe care le-o dădea acum Basmul Comercial, cele mai
multe dintre personaje duceau o viață normală pe Tărâmul Nostru. Unele își găsiseră noi
meserii și refuzau să se mai întoarcă la cele vechi. Altele își întemeiaseră familii mixte (Scorpia
de pildă se căsătorise cu un pompier) și mergeau în fiecare zi la slujbă, ca în orice societate
normală, lipsită de fantezie. Basmagiii ar fi catalogat aceste noi tendințe (...) drept asimilarea
minorităților magice în rândul populației. Făpturile de basm de prin părțile noastre ar fi
acceptat oricând confortul unui apartament la bloc, cu aer condiționat, calorifere, apă caldă
și frigidere pline, în loc să hălăduiască prin codrii neprimitori, să locuiască prin cine știe ce
văgăuni sau să pornească în aventuri care să le pună viața în pericol doar pentru că așa le
era dat în povestea lor. (pag. 129)

Pagină | 3
 Vremurile Basmului Comercial sunt reprezentate de o lume populată de strigoi șomeri
și căpcăuni angajați la Salubritate, de zmei care au devenit patroni sau șoferi de camion (precum
zmeul care-l „racolează” pe Pricolici și astfel cei doi protagoniști ajung să se despartă), de
Corectori care scrijelesc X-uri mari peste personaje și povești ce abia se înfiripă. În această
lume, Făt-Frumos e dresor de cai, iar Scufița Roșie este internată într-un sanatoriu de afecțiuni
neuromagice din cauza stresului provocat de întâlnirile repetate cu Lupul cel Rău.

Cititorul este pus în imposibilitatea de a nu-l îndrăgi pe Pricolici. De la detaliile

mărunte, precum grota în care a adunat tot felul de obiecte stricate sau cortul confecționat din
ambalaje de chipsuri, la evenimentele majore, precum schimbările care-l alungă din pădure
(construirea unui cimitir turistic tocmai în peștera pe care o avea drept locuință) și pățaniile
prin care trece în călătoriile lui prin Țara Vampirilor, parcursul Pricoliciului trezește în cititor
o simpatie plină de compasiune pentru această făptură străveche. Din cauză ca povestea lui este
dată uitării, pricoliciul și-a uitat, la rându-i, povestea și se simte nespus de singur, având
convingerea că neamul său a dispărut de pe fața pământului.

Copiii, fascinați de fantastic și mister, abia așteaptă să evadeze într-o lume plină de
fantezie, iar Cartea Pricoliciului oferă garantat ore bune de încântare. Reîntâlnirea cu personaje
bine-cunoscute, precum Greuceanu, Călin, File din Poveste (cel prezent în toate manualele de
Limba Română), Făt-Frumos, Împăratul Roșu și Împăratul Verde, Sfânta Miercuri, Ileana
Cosânzeana sau Zmeul Tase (cărora li se dedică pagini întregi de confesiuni și în care le aflăm
destinele, într-o eră cu totul schimbată, era Basmului Comercial), prinde cititorul în mrejele
unui cânt magic, de mult timp uitat. Personajele copilăriei timpurii sunt aduse într-o lume
contemporană ce intră într-un conflict contrastant cu misticismul lăsat în urmă. Însă adevărata
valoare a acestei cărți este dată de personaje din universul literar parcă demult apus, pe care și
noi i-am uitat, sau despre care probabil nu am auzit niciodată: Pipăruș-Petru, Florea-Înflorit,
Inia Dinia sau Triști-Copil sunt câteva din exemple, fiind cu toții angrenați într-o poveste nouă
- căci sunt vremuri noi, cu reguli noi, diferite de cele pe care le știam în copilărie. Iar despre
Pricolici, câți copii se întâmplă să fi auzit vreodată?

Pe de altă parte, sunt și numeroase referințe la o mulțime de locuri și amănunte din

vechile basmele românești, care pot fi trecute ușor cu vederea. De pildă, Calu Gastru,
mănăstirea înspre care fata de împărat pleacă în Trişti-Copil și Inia Dinia, sau numele tatălui
Ilenei-Cosânzeana din Pipăruș-Petru și Florea-Înflorit, Ciută-Nevăzută. Și câte și mai câte
referințe, nume și personaje uitate și apuse...

Pagină | 4
 Călin File n-a spus mai mult, fiindcă din firea lui nu era prea vorbăreț. Iar când începea
cu adevărat să vorbească, vorbea ca din cărți. Nu era vina lui - nu fusese de la bun început un
personaj de basm autentic, fiindcă provenea dintr-un Basm Cult. Nu se întrupase din cântece
și legende transmise din generație în generație. Fusese doar capriciul egoist al unui scriitor și
trebuia să corespundă intereselor lui.

Călătorul își dădea seama că acest personaj era diferit față de toată oștirea pe care o
comanda, chiar și față de superiorul său, împăratul, care, în ciuda faptului că fusese înlăturat
de la putere și tras pe linie moartă, era un împărat cât se poate de veritabil și de prezent în
Lumea Poveștilor. (...) În privința lui Călin File lucrurile stăteau un pic altfel. Deși nu era nici
pe departe atât de popular ca împăratul, nici el nu dădea vreun semn de alterare, decolorare,
dispariție, pentru că exista în manualele de literatură locale. (pag. 290)

Toate aceste personaje de basm (unele dintre ele mai puțin cunoscute astăzi sau chiar
uitate) primesc roluri noi într-o poveste inedită, croită după un plan pe care nu-l înțelegi de la
bun început. Narațiunea este surprinzător de complexă, fiind construită pe mai multe planuri
urmărite alternativ, cu o mulțime de amănunte interesante. Cu toate acestea, povestea este
presărată cu o mulțime de concepte care intrigă interesul cititorului până în punctul în care cu
greu mai poate lăsa cartea din mână; iar o carte ce stârnește curiozitatea, în special a unui copil,
este o carte care și-a îndeplinit scopul. Încă de la începutul poveștii, sunt ridicate niște semne
de întrebare, parcă ieșind din fumul gros al scaunelor arse din Cetate: ce este, oare, Basmul
Comercial? Dar satele bântuite oficial? De ce-o fi atât de înspăimântat Președintele de Cartea
Interzisă? Sunt o mulțime de aspecte scoase din ordinar care stârnesc interesul încă de la bun
început, oferind premisa unei povești pline de mister.

Lumea închipuită în această carte se construiește treptat, pas cu pas, fiind unul dintre
factorii pentru care cititorul este menținut mereu în priză; sunt prezentate în permanență noi
informații despre un personaj sau altul, despre perioadele basmului sau despre regulile
Basmului Comercial, iar ilustrațiile sunt adevărate comori ce reprezintă cu măiestrie diverse
scene fantastice. Cu siguranță, sunt împletite elemente fantastice prezentate într-o nouă
perspectivă, cea a uitării: odată uitate și nepovestite, basmele dispar pentru totdeauna. Chiar
dacă la început poate da senzația cititorului că este sufocat cu prea multe informații, prea multe
personaje (care se prea poate să îi fie necunoscute) și prea multe fire narative, înaintând în

Pagină | 5
poveste va descoperi un univers complex. incredibil de vast, în care personaje uitate și neștiute
se amestecă cu lumea reală și a cărui realitate transcende lumea imaginarului.

În final, consider că acest prim volum al trilogiei O istorie secretă a Țării Vampirilor
reprezintă o adevărată călătorie literară pe care orice copil (dar și adult!) ar trebui să o parcurgă;
nevoia de cunoaștere și curiozitatea sunt cu adevărat ațâțate, iar cititorul își atribuie un rol
important: acela de a nu da uitării fantasticele povești trăite în universul literar.

Pagină | 6