CAVITATEA ABDOMINALĂ

Este delimitată superior de faţa inferioară a diafragmei toraco-abdominale, iar inferior de

strâmtoarea superioară a bazinului. Limitele sale nu coincid cu cele ale peretelui abdominal,
deoarece regiunile laterale ale etajului abdominal superior (hipocondrul drept şi stâng) sunt
situate înapoia rebordurilor costale – formând etajul toraco-abdominal –, iar etajul abdominal
inferior coboară până la linia ileopectineală, încorporând şi bazinul.
Diviziunea topografică a cavităţii abdominale se face astfel:
- cavitatea peritoneală, spaţiu cuprins între foiţele viscerală şi parietală a seroasei
peritoneale;
- spaţiul retroperitoneal situat între peritoneul parietal posterior şi peretele posterior al
abdomenului;
- spaţiul preperitoneal, mic, situat înaintea peritoneului parietal anterior;
- spaţiul subperitoneal, care include viscerele bazinului.

Peritoneul

Este o membrană seroasă care căptuşeşte prin foiţa parietală pereţii cavităţii abdominale,
iar prin foiţa viscerală îmbracă viscerele abdominale. Între cele două foiţe se delimitează o
cavitate virtuală, care conţine o mică cantitate de lichid peritoneal. În condiţii patologice, mari
colecţii lichidiene, cavitatea devine reală. Peritoneul dă naştere unor prelungiri, dintre care cele
mai importante sunt:
1.Mezourile – acestea leagă viscerele cavităţii peritoneale de peretele posterior al
abdomenului. Ele sunt formate din două foiţe sau lame. (fig.70).
- mezenterul - suspendă intestinul subţire, conţinând între cele două foiţe ale sale vase,
plexuri nervoase şi limfatice. Rădăcina mezenterului se inseră pe peretele abdominal posterior
printr-o linie oblic descendentă de la unghiul duodenojejunal la joncţiunea ileocecală;
- mezocolonul transvers – ataşat colonului transvers, fixat pe peretele posterior al
abdomenului prin rădăcina sa, orientată uşor ascendent de la unghiul hepatic înspre unghiul
splenic al acestui segment intestinal. Împarte, împreună cu colonul transvers, cavitatea
peritoneală într-un etaj superior, supramezocolic şi un etaj inferior, inframezocolic;
-mezocolonul sigmoidian – înveleşte sigmoidul, rădăcina sa inserându-se pe peretele
posterior printr-o linie frântă care urmăreşte traseul se „S” italic.
2. Epiplooanele - unesc stomacul cu viscere vecine.
- epiploonul mare – coboară de pe marea curbură a stomacului, se reflectă formând un
fund de sac şi se întoarce pentru a se fixa pe mezoul colonului transvers; (fig.71).
- epiploonul mic – leagă şanţul transversal de pe faţa viscerală a ficatului cu mica curbură
a stomacului, fiind format, datorită inserţiilor, din două segmente – ligamentul hepato-gastric şi
ligamentul hepato-duodenal.
3. Ligamentele – sunt repliuri peritoneale care leagă viscerele abdominale între ele sau
viscerele cu unul dintre pereţii cavităţii abdominale sau pelviene, contribuind la păstrarea poziţiei
acestora: hepato-colic, gastro-splenic, gastro-lienal, gastro-frenic, gastro-colic, frenico-lienal,
hepato-renal, ligamentele falciform, coronar şi triunghiulare ale ficatului, etc.
Marea cavitate peritoneală este divizată în următoarele spaţii topografice:
- spaţiul previsceral cuprins între peritoneul parietal care tapetează faţa posterioară a
peretelui abdominal anterior şi stomac, ficat, epiploonul mare şi intestin.;
 - etajul supramezocolic delimitat astfel
superior – faţa inferioară a diafragmei;
inferior – colonul şi mezocolonul transvers;
anterior, posterior şi lateral – diafragma, muşchii şi formaţiunile osoase ale peretelui
abdominal.
Etajul supramezocolic conţine esofagul abdominal, stomacul, ficatul şi splina. În acest
etaj se delimitează depresiuni ale peritoneului numite recesuri. Recesurile subfrenice, în număr
de două, separate prin ligamentul falciform, sunt situate între faţa inferioară a diafragmei şi faţa
superioară a ficatului, fundul şi peretele anterior al stomacului şi faţa superioară a splinei.
Recesul subfrenic stâng este mai întins decât cel drept. Recesurile subhepatice sunt delimitate
sunt delimitate superior de faţa viscerală a ficatului, iar inferior de duoden, colonul şi
mezocolonul transvers, rinichiul drept şi glanda suprarenală dreaptă. Porţiunea dreaptă este mai
adâncă şi este delimitată de faţa viscerală a ficatului, rinichiul drept şi glanda suprarenală dreaptă
– reces hepato-renal, punga lui Morison.(fig.72).
- etajul inframezocolic este delimitat
superior – colonul şi mezocolonul transvers;
inferior – colonul sigmoidian şi mezocolonul acestuia (delimitarea este
incompletă, existând comunicări cu cavitatea peritoneală a bazinului);
anterior – epiploonul mare sau peritoneul parietal anterior (când epiploonul este mai
scurt);
posterior – peritoneul parietal posterior;
Etajul inframezocolic conţine intestinul subţire, cecul şi colonul. Între colonul ascendent
şi descendent, de o parte şi peritoneul parietal, de cealaltă, se delimitează spaţiile paracolice,
drept şi stâng. Spaţiul paracolic drept comunică superior cu recesurile subfrenice, subhepatic
drept şi bursa omentală, iar inferior cu fosa iliacă dreaptă şi cavitatea peritoneală pelviană. Între
colonul ascendent, cel descendent şi rădăcina mezenterului se formează spaţiile
mezentericocolice, drept şi stâng. Spaţiul mezentericocolic drept este închis, iar cel stâng
comunică cu cavitatea peritoneală pelviană.(fig.73).
Bursa omentală sau mica cavitate peritoneală este un diverticul al cavităţii peritoneale,
ce aparţine topografic etajului supramezocolic. Este formată dintr-o porţiune principală, un
orificiu de intrare, un vestibul şi mai multe prelungiri.
- orificiul epiploic (hiatul lui Winslow) este delimitat:
superior de lobul caudat hepatic,
inferior de prima porţiune a duodenului,
anterior de extremitatea dreaptă a epiploonului mic (ligament hepato-gastric) şi pediculul
hepatic,
posterior de vena cavă inferioară, acoperită de peritoneul parietal posterior.
- vestibulul bursei (prelungirea dreaptă) are două orificii şi patru pereţi:
- orificiul epiploic, la dreapta, prin care comunică cu marea cavitate peritoneală (vezi mai
sus) şi orificiul stâng prin care comunică cu porţiunea principală, delimitat anterior de mica
curbură a stomacului.
peretele superior – lobul caudat al ficatului,
peretele inferior – mica curbură gastrică,
peretele anterior – epiploonul mic,
peretele posterior – peritoneul parietal posterior care tapetează vena cavă inferioară, aorta
abdominală, pilierul drept diafragmatic, plexul celiac.
 - porţiunea principală este situată înapoia stomacului, fiind delimitată astfel
superior – ligamentul gastro-frenic,
inferior – mezocolonul transvers,
anterior – peretele posterior al stomacului şi ligamentul gastro-colic,
posterior – corpul pancreasului şi o parte a feţei inferioare a diafragmei,
la dreapta – comunică cu vestibulul,
la stânga – recesul splenic.
- recesurile sau prelungirile:
drept – vestibulul,
stâng, splenic – între ligamentele gastro-splenic şi frenico-splenic,
superior – între esofagul abdominal şi vena cavă inferioară,
inferior – la făt, între foiţele epiploonului mare.
Cavitatea peritoneală pelvină reprezintă porţiunea cea mai declivă a cavităţii peritoneale,
situată sub strâmtoarea superioară a bazinului.
La bărbat peritoneul parietal trece de pe faţa anterioară a rectului pe vezica urinară,
formând excavaţia rectovezicală Douglas, iar de pe vezică pe peretele abdominal anterior.
La femeie peritoneul trece de pe faţa anterioară a rectului pe fornixul posterior al vaginei
şi pe faţa intestinală a uterului, delimitând excavaţia rectouterină, cel mai decliv segment al
întregii cavităţi peritoneale. Apoi, se continuă pe fundul şi faţa posterioară a vezicii urinare şi
formează excavaţia vezicouterină.