Ghid Porumb

AUTORITATEA NAŢIONALĂ FITOSANITARĂ
GHID PENTRU RECUNOAŞTEREA ŞI COMBATEREA

BOLILOR ŞI DĂUNĂTORILOR
LA PORUMB
INTRODUCERE
România este una din cele mai mari ţări cultivatoare de porumb din Europa, cu o suprafaţă
cultivată de aproximativ 2,5 milioane ha. Porumbul este o plantă foarte importantă pentru economia
ţării, putând fi valorificat atât în alimentația umană, cât și drept furaje pentru animale. Din porumb se
pot obține biocombustibili și celuloză şi de asemenea este utilizat în scop medicinal (mătasea
porumbului). Evaluarea terenului şi a plantelor din punct de vedere fitosanitar este o condiţie
esenţială pentru stabilirea celor mai eficiente metode de control ale bolilor şi dăunătorilor porumbului.
Prezentul ghid vine în sprijinul fermierilor, asociaţiilor de producători precum şi tuturor celor
interesaţi, facilitând recunoaşterea rapidă a celor mai importante organisme dăunătoare la porumb şi
oferind soluţii privind controlul eficient al acestora. Ghidul furnizează informaţii utile, de natură
practică, însoţite de imagini cu organismele dăunătoare şi simptome ale atacului produs de acestea la
porumb.
Gestionarea cu succes a organismelor dăunătoare se asigură prin aplicarea unui program de
protecţie integrată, care include o serie de componente, printre care metode biologice, agrofitotehnice,
mecanice, fizice şi chimice. Abordarea în practica fitosanitară a managementului integrat al
organismelor dăunătoare se bazează pe menţinerea populaţiei organismului dăunător sub pragul
economic de dăunare.
Măsurile de carantină fitosanitară, cultivarea soiurilor adaptate zonal, care asigură protecţie
faţă de atacul organismelor dăunătoare, metodele agrotehnice, care reduc mecanic o mare parte din
rezerva biologică a organismelor dăunătoare sunt câteva măsuri aplicabile în contextul
managementului integrat. Înmulţirea şi lansarea dirijată a paraziţilor şi prădătorilor, amplasarea
capcanelor feromonale, utilizarea preparatelor microbiologice (virusuri, bacterii, ciuperci,
protozoare) sunt alte căi abordabile care au ca efect reducerea nivelului populaţiilor de organisme
dăunătoare fără a aplica tratamente chimice.
Aplicarea produselor de protecţie a plantelor este o intervenţie cu impact puternic şi complex
asupra agroecosistemelor având o serie de avantaje, dar şi dezavantaje legate mai ales de toxicitatea
produselor utilizate. De asemenea, aplicarea repetată a acestor produse duce la apariţia fenomenului
de rezistenţă a organismelor dăunătoare faţă de produsele de protecţie a plantelor utilizate, ceea ce
atrage după sine necesitatea aplicării unui mare număr de tratamente şi respectiv cheltuieli exagerate,
metoda devenind nerentabilă. În plus, utilizarea unor doze mai mari decât cele indicate în prospectele
care însoţesc produsele de protecţie a plantelor duce la apariţia unor fenomene de fitotoxicitate
(arsuri pe frunze, stagnarea creşterii, îngălbeniri). Alegerea unor produse de protecţie a plantelor
selective pentru fauna utilă şi aplicarea acestora în concentraţiile corespunzătoare reprezintă un
deziderat în strategia de management integrat.
O altă verigă care duce la limitarea utilizării nejustificate a produselor de protecţie a plantelor
este monitorizarea organismelor dăunătoare în vederea cunoaşterii dinamicii populaţiei, stabilirea
speciilor “cheie” care justifică aplicarea tratamentelor şi punerea în evidenţă a duşmanilor naturali
care pot limita nivelul populaţiei de organisme dăunătoare.
Elaborarea şi aplicarea unui program de protecţie faţă de boli şi dăunători nu se poate realiza
fără diagnosticul corect al acestora, precum şi al duşmanilor naturali prezenţi în cultură. Identificarea
cu acurateţe şi într-un timp cât mai scurt este o condiţie esenţială pentru aplicarea măsurilor în timp
util şi eficiente din punct de vedere economic.
Capitolul 1. Simptome produse de organismele dăunătoare la porumb
1.1. Ciuperci
Ciupercile fitopatogene acționează puternic asupra plantei la nivel biochimic și fiziologic și la
nivel anatomo-morfologic. În general, bolile plantelor de cultură produse de ciuperci se caracterizează
prin câteva tipuri principale de simptome, care permit și identificarea lor, confirmarea bolii se face
însă după un examen de laborator al patogenului.
Simptomele ce apar pe diferitele organe ale porumbului sunt variate, astfel:
pe știuleți, panicule:
- apar pungi de mărimi diferite, care prin crăpare eliberează o pulbere negricioasă (ex. Ustilago
maydis);
- pulbere negricioasă, liberă, fără pungi (ex. Sorosporium holci-sorghi)
- boabele sunt acoperite de un mucegai alb-roziu, iar uneori crapă (ex. Gibberella fijikuroi);
- rahisul știuleților se desface în fascicule, iar boabele se mișcă ușor în alveole (ex. Nigrospora
oryzae)
pe frunze:
- pete alungite sau ovale de 3- 15 mm, brune (ex. Helminthosporium turcicum);
- pete mici alungite, bine delimitate, cu contur brun-roșcat (ex. Cochliobolus carbonum);
- pete alungite pe fața inferioară a frunzelor, acoperite cu punctișoare negricioase.
pe tulpini:
- pe internodii, pete brune cu numeroase punctișoare negre, în dreptul cărora tulpina adesea se frânge.
1.2. Bacterii
În cazul bacteriozelor care afectează porumbul, pot fi întâlnite următoarele tipuri de simptome:
 pătări de forme şi mărimi diferite (circulare/eliptice/neregulate), cu sau fără aureolă (halo)
- apar pe frunze și tulpini;
- în condiții favorabile, ţesuturile infectate exsudează masa de bacterii şi produc îmbolnăvirea altor
plante.
Exemplu: Pseudomonas syringae pv. syringae.
 ofiliri
- cauzate de pătrunderea bacteriilor în xilem, unde se multiplică şi migrează;
- apa şi substanţele nutritive nu mai pot fi transportate, având ca rezultat slăbirea, ofilirea şi moartea
plantei;
- bacteriile distrug adesea părţi ale pereţilor celulelor xilemice, se răspândesc şi se multiplică în
ţesuturile parenchimatice adiacente, în diferite puncte de-a lungul vaselor, omorând celulele;
- bacteriile care produc aceste simptome pătrund prin răni ce expun elementele vasculare;
- vârfurile frunzelor situate cel mai sus pe plantă se pot usca și muri, iar la baza verticiliului de
frunze apare un putregai moale și lipicios. Frunzele care formează verticiliul pot fi smulse cu
ușurință de pe plantă, vârful putrezit al acesteia răspândind un miros urât.
Exemplu: Erwinia carotovora subsp. carotovora, Erwinia (Pantoea) stewartii
 ulcere (ulceraţii), leziuni

- apar pe tulpini;
- sunt numai o parte a simptomului de boală;
- au aspect de: zone necrotice pe părțile aeriene ale plantei sau porţiunea afectată este lucioasă,
lipicioasă şi moale, emanând un miros urât;
- bacteriile pătrund prin răni, iar în plantele tinere şi prin deschideri naturale.
Exemple: Erwinia carotovora subsp. carotovora.
1.3. Virusuri
Cele mai frecvente și evidente simptome ale infecțiilor virale la porumb sunt:
 micșorarea înălțimii plantelor, caracterizată prin scurtarea internodiilor la: Maize chlorotic
mottle virus, Maize mosaic virus, Maize rough dwarf virus, Maize white line mosaic virus;
 cloroza, simptom care se manifestă prin pete de dimensiuni mici, de culoare galben-pal, ce apar,
de regulă, pe suprafața frunzelor tinere precum și dungi clorotice dispuse în lungul nervurilor,
fenomen întâlnit la Maize chlorotic mottle virus, Maize mosaic virus;
 marmorare foliară evidențiată prin zone clorotice slab diferențiate și care diferă mai puțin de
cele de culoare verde închis, la Maize chlorotic mottle virus, Maize white line mosaic virus;
 mozaicare: apariția unor pete sau dungi rectangulare albe, galbene sau galbene verzui pe
suprafața limbului, la Maize white line mosaic virus;
 umflături longitudinale ce apar pe nervurile de pe suprafața inferioară a limbului, uneori pe
teaca frunzelor și pe pănuși și care dau frunzei un aspect rugos, la Maize rough dwarf virus;
 necroza frunzelor la Maize chlorotic mottle virus;
 scurtarea și malformarea știuleților: știuleți de dimensiuni mici cu boabe puține, la Maize
chlorotic mottle virus, Maize rough dwarf virus, Maize white line mosaic virus;
 rădăcini adventive scurte, îngroșate cu crăpături longitudinale și ramificații secundare
puține, la Maize rough dwarf virus.
1.4. Simptome produse de insecte, acarieni

 Dăunări produse de organisme dăunătoare cu aparat bucal de ros, care apar la exteriorul sau în
interiorul organelor atacate:
 galerii în tulpini (larvele de Ostrinia nubilalis)
 galerii în rădăcini (larvele de Diabrotica virgifera virgifera)
 roaderea scalariformă a frunzelor (Tanymecus dilaticollis);
 scheletarea frunzelor (cărăbuşi);
 roaderea frunzelor sub formă de dungi (puricii cerealelor);
 roaderea rădăcinilor (Melolontha melolontha)
 perforarea ştiuleţilor (larve de fluturi);
 roaderea mătăsii (adulţii de D. virgifera virgifera, larvele de Helicoverpa armigera)
 Dăunările produse de organisme dăunătoare cu aparat bucal de supt, apar în urma faptului că
pentru hrănire dăunătorii introduc în țesuturi salivă, conținând enzime care determină modificări
morfologice și biochimice ale acestora, printre care amintim:
 decolorarea organelor atacate, frecvent a frunzelor (afide);
 deformări şi colorări ale frunzelor (afide, acarieni);
Capitolul 2. Organisme dăunătoare la porumb.

Organismele dăunătoare plantelor şi produselor vegetale pot fi grupate în două categorii:
organisme dăunătoare de carantină şi organisme dăunătoare non-carantină.
Organismele dăunătoare de carantină sunt organismele care reprezintă o importanţă
economică potenţială pentru o zonă aflată în pericol, care nu sunt prezente în acea zonă sau dacă
sunt prezente nu sunt larg răspândite şi fac obiectul unui control oficial.
În ţara noastră organismele dăunătoare de carantină sunt reglementate prin Hotărârea
Guvernului 563/2007 cu modificările şi completările ulterioare, care transpune prevederile Directivei
29/2000 a Uniunii Europene.
2.1. Organisme dăunătoare de carantină la porumb (Zea mays)
Nr. Denumire știinţifică şi

Răspândire geografică
crt. denumire populară
Bacterii
1. Erwinia stewartii (Smith) Dye Asia, Africa, America
– veștejirea bacteriană a Raportată și neconfirmată: Austria, Grecia, Polonia,
porumbului România și Rusia
Insecte, acarieni
1. Diabrotica barberi Smith and Canada, SUA
Lawrence – viermele nordic al Europa: absent
rădăcinilor de porumb
2. Diabrotica undecimpunctata America de Sud, SUA, Canada
howardi Barber – gândacul cu Europa: absent
12 pete al cartofului
3. Diabrotica undecimpunctata SUA, Oceania
undecimpunctata Mannerheim Europa: absent
– gândacul vestic pătat al
castraveţilor
4. Diabrotica virgifera zeae Mexic, America Centrală
Krysan & Smith – viermele Europa: absent
mexican al rădăcinilor de
porumb
5. Heliothis zea (Boddie) America Centrală, America de Sud, Canada
– viermele porumbului Europa: absent
6. Spodoptera frugiperda (Smith) Afica, America de Sud
– viermele frunzelor de Europa: absent
porumb
7. Spodoptera litura (Fabricius) – Africa, SUA, Asia, Oceania,
viermele egipean al Europa: Rusia
bumbacului
8. Spodoptera littoralis Africa, Asia
(Boisduval) – viermele Europa: Cipru, Franţa, Grecia, Italia, Malta,
frunzelor de bumbac Portugalia, Spania, Turcia
9. Listronotus bonariensis America de Sud, Oceania
(Kuschel) – gărgăriţa
argentiniană a tulpinii
FIȘĂ FITOSANITARĂ
Erwinia stewartii (Smith) Dye
(sin. Pantoea stewartii (Smith) Mergaert, Verdonck & Kersters)
Denumire populară: veștejirea bacteriană a porumbului
Statut: este organism dăunător de carantină; prezent în Asia, Africa, America; raportată și
neconfirmată: Austria, Grecia, Polonia, România și Rusia
Plante gazdă: Zea mays (porumb)
Simptome: în funcție de momentul infecției există două faze ale bolii

a) faza de veștejirea a plantulelor;
b) faza de veștejire a frunzelor mature.
a) Când soiurile sensibile (ex. porumbul zaharat) sunt infectate în stadiul de plantulă, plantele
se veștejesc rapid. Pe frunze apar dungi liniare, paralele cu nervurile, care se pot întinde pe întreaga
lungime a frunzelor, au culoarea de la verde deschis la galben şi margini neregulate sau ondulate (fig.
1 şi 2). În timp aceste dungi se usucă și se brunifică.
La soiurile sensibile sau parțial sensibile apar de obicei infecțiile sistemice, în urma cărora
plantele pot produce panicule (flori masculine) premature, care se albesc, se veștejesc și mor
prematur. Aproape de linia solului se pot forma cavități în tulpină, în astfel de plante, bacteria
răspândindu-se prin sistemul vascular, infectând uneori sămânța.
În infecţiile severe bacteria poate produce pe partea interioară a pănușilor exsudat bacterian.
Pe partea interioară și exterioară a pănușilor apar pete mici neregulate apoase, care mai tarziu se
usucă și se înnegresc.
Bacteria pătrunde adânc în sămânță dar nu atacă embrionul și uneori suprafața boabelor poate
fi acoperită cu un exsudat bacterian.
La hibrizii de porumb simptomele sunt limitate de obicei la 2-3 cm în jurul rănii produse la
locul de hrănire a vectorilor (ex. Chaetocnema pulicaria) și mai rar, apar infecții sistemice. În
general, hibrizii sunt rezistenți la faza de veştejire a plantulelor, dar sensibili la faza de veștejire a
frunzelor. Dacă infecția apare în stadiul de plantule, acestea pot fi distruse, iar dacă sunt infectate mai
târziu plantele pot ajunge la o mărime rezonabilă.
b) Faza de veștejire a frunzei apare după formarea paniculelor. Simptomele pe frunze sunt
similare cu acelea produse în faza de veștejire a plantulelor. De obicei, după apariția paniculelor, pe
frunze apar dungi scurte sau lungi, de la verde deschis la galben. Zonele cu dungi cuprind uneori
întreaga frunză, și într-un final frunza capătă culoarea paiului. Țesuturile cu simptome se brunifică și
mor. Originea simptomelor se află în dreptul rănii produse de hrănirea vectorilor. Ca și faza de
veștejire a plantulelor, țesuturile necrotice fie se întind pe toată lungimea frunzei, fie simptomele pot
fi limitate la câțiva cm, depinzând de rezistența sau sensibilitatea soiului. Moartea prematură a
frunzelor predispune planta la putrezirea tulpinii și duce la pierderi economice.
Fig. 1. Simptome pe frunze Fig. 2. Simptome pe frunze (detaliu)
(https://gd.eppo.int) (https://gd.eppo.int)
Mod de răspândire:
- internațional, pe distanțe mari, bacteria se transmite prin sămânța de porumb;
- local, transmiterea se realizează în principal cu ajutorul vectorilor (Chaetocnema pulicaria,
Chaetocnema denticulata, Diabrotica undecimpunctata howardi, Delia platura, Agriotes mancus,
Phyllophaga sp., Diabrotica longicornis) și ocazional cu ajutorul solului, gunoiului și al resturilor
vegetale.
Măsuri de management
Măsuri preventive
 utilizarea de sămânță sănătoasă;
 utilizarea de hibrizi rezistenți;
 tratamente cu insecticide pentru reducerea populațiilor vectoare.
IMPORTANT!
Veștejirea bacteriană este cea mai periculoasă boală a porumbului zaharat, ducând la
pierderi economice serioase.
2.2. Organisme dăunătoare non-carantină la porumb
2.2.1 Ciuperci
1. Cochliobolus carbonum R. R. Nelson – helmintosporioza/pătarea frunzelor de porumb
2. Colletotrichum graminicola (Ces.) G.W.Wils. – antracnoza porumbului
3. Gibberella fujikuroi (Saw.) Wr – înflorirea albă a boabelor de porumb
4. Kabatiella zeae Narita & Y. Hirats. – pătarea în ochi a frunzelor
5. Nigrospora oryzae (Berk. & Broome) Petch – putregaiul uscat al știuleților de porumb
6. Puccinia sorghi (Schwein) – rugina porumbului
7. Setosphaeria turcica (Luttrell) K. J. Leonard și E. G. Suggs – helmintosporioza/arsura frunzelor de
porumb
8. Sphacelotheca reiliana (J.G. Kühn) Clinton– tăciunele ştiuleților și paniculelor
9. Stenocarpella maydis (Berkeley) Sutton și Stenocarpella macrospora (Earle) Sutton – putregaiul
uscat al tulpinilor și știuleţilor de porumb
10. Ustilago maydis (D.C) – tăciunele comun
Cochliobolus carbonum R.R. Nelson
(anamorph Bipolaris zeicola (G. L. Stout ) Shoemaker; sinonim Helminthosporium carbonum
Ullstrup şi Drechslera zeicola (G. L. Stout )
Denumire populară: helmintosporioza/pătarea frunzelor de porumb
Statut: organism dăunător non-carantină, găsit în Romania, dar nestabilit.
Plante gazdă: porumb (Zea mays)
Simptome: Simptomele variază în funcție de rasă, existând 5 rase morfologice:

Rasa 0 produce mici pete pe frunzele imature, nu se găsește de obicei pe plantele mature și nu
este considerată a fi importantă;
Rasa 1 provoacă leziuni foliare pergamentoase, abundente, circulare sau ovale, inițial de culoare
verde deschis până la galben (de culoarea paielor), apoi brune cu dimensiuni de 1,2x2,5 cm; aceste
leziuni devin zonate, cu margini brun-purpuriu, ating 5x20 cm mărime și de obicei se unesc
(fusionează). Știuleți sunt primii atacați. Semințele par carbonizate din cauza materiei fungice negre și
catifelate care se dezvoltă pe ele;
Rasa 2 este mai puțin obișnuită pe frunze, leziunile sunt mai puțin abundente, alungite sau
neregulate, iniţial au 0,5x 2,5 cm ulterior ating 3x20 cm, sunt de culoare maron ciocolatiu.Infecțiile
știuleților provocate de rasa 2 sunt mai frecvente și sunt identice cu cele provocate de rasa 1.
Rasa 3 prezintă simptome pe frunze, teci, pănuși și știuleți de tipul leziunilor lineare, înguste cu
dimensiuni între 0,5-2 cm lățime şi 15-20 cm lungime. Leziunile sunt de culoare gri-cafeniu cu o
margine ușor pigmentată până la negru.
Rasa 4 prezintă simptome similare cu cele produse de rasa 2, dar leziunile au adesea zone
concentrice de sporulație. Frunzele infectate dezvoltă o colorare maro-roșiatică, sugerând posibila
implicare a unei toxine.
Fig. 1. Fig. 2. Clamidospori Fig. 3 Leziuni pe frunze

(foto ANF)
Mod de răspândire
Ciuperca trece peste iarnă, sub formă de miceliu sau clamidospori rezistenți, în resturi de
porumb din cîmp sau pe semințe. Infecția semințelor poate fi profundă, ascunsă. Conidiile sunt
transmise de vânt și prin picături de ploaie realizînd infecțiile primare. Sporularea conidiilor,
favorizată de un climat umed și temperaturi moderate, produce un inocul suplimentar pentru
diseminarea secundară;conidiile pot fi transportate de vânt pe distanțe foarte mari. Creșterea ciupercii
este optimă la 26° C în vitro.
Măsuri preventive
- testarea materialului săditor înainte de semănat;
- diagnosticarea precoce ajută la prevenirea infecțiilor, la stabilirea unor sisteme de management
complexe și la asigurarea obţinerii unor semințe sănătoase.
- utilizarea de soiuri rezistente;
- rotaţia culturilor;
- tratarea seminţelor cu produse fungice;
- măsuri de igienă culturală.
Măsuri curative
metode chimice utilizându-se următoarele produse de protecţie a plantelor: ORTIVA 250 SC –
0,75 – 1,0 l/ha, RETENGO – 0,7- 1,0 l/ha.
IMPORTANT!
În general, temperatura moderată, umiditatea relativă ridicată și roua puternică în timpul
sezonului de creștere favorizează dezvoltarea acestei boli.
Colletotrichum graminicola (Ces.) G.W.Wils.
Denumire populară: antracnoza porumbului
Statut: organism dăunător non-carantină, prezent în România
Plantă gazdă: Zea mays (porumb)
Simptome
Organe atacate: simptomele variază foarte mult, în funcție de genotip, vârsta frunzelor și mediul
înconjurător.
Pe frunze atacul se manifestă prin apariția unor pete mici, ovale până la alungite, umede, în orice
stadiu de creștere. Leziunile sunt semitransparente la început și apoi devin clorotice. Petele pot să se
mărescă până la 15 mm lungime, devin cafenii-roșcate, cu centrul roșu, brun și cu marginile galben-
portocalii, adesea înconjurate de o aureolă galbenă. Leziunile pot apare pe orice parte a limbului,
inclusiv pe marginile frunzei. Rănile pot să se unească și să cuprindă întreaga frunză. La începutul
sezonului, simptomele cele mai frecvente apar pe frunzele inferioare și mai târziu pe frunzele
superioare (fig.1).
Pe plantele rezistente, leziunile sunt de obicei mici și clorotice până la necrotice.
Ciuperca poate provoca o degradare severă și putrezire a tulpinii, aceasta fiind considerată cauza
cea mai importantă de pierdere a randamentului (fig. 2).
Fig.1 Atacul ciupercii pe frunze Fig. 2 Atacul ciupercii pe tulpini

(https://www.forestryimages.org) (https://www.ipmimages.org )
Mod de răspândire
- ciuperca iernează ca și saprofită pe resturile de porumb;
- sporii sunt purtați de vânt sau picăturile de ploaie pe frunze de unde infectează epiderma;
- ciuperca poate persista și în reziduurile îngropate sau, foarte rar, pe semințe cauzând distrugerea
plantulelor;
- antracnoza este favorizată de temperaturi înalte și perioade cu înnorări prelungite, vreme umedă;
Măsuri preventive
 utilizarea hibrizilor rezistenți în toate zonele unde această boală poate fi o problemă;
 rotația culturilor și adunarea resturilor poate reduce infecția timpurie, dar are o influență mică
în atacul asupra frunzelor și putrezirea tulpinilor.
IMPORTANT!
Simptomele atacurilor de antracnoză trebuie urmărite în cursul perioadei de vegetație.
Gibberella fujikuroi (Saw.) Wr
(sin. Fusarium moniliforme (Sheld.) Snyder
Denumire populară: înflorirea albă a boabelor de porumb
Statut: organism non-carantină, prezent în România
Simptomele produse de această boală se manifestă în toate fazele de vegetație.

Infecția la sămânță face ca plăntuțele să putrezescă și să moară rapid înainte de a răsări. În
schimb, la plantele deja răsărite, infecția împiedică dezvoltarea normală a rădăcinilor și deci, a
întregii plante.
Când infecția se produce la plante aflate într-un stadiu mai avansat de dezvoltare, simptomele
se produc pe rădăcini și la baza tulpinii, apar pete maronii care încep să putrezească și se acoperă de
un mucegai roz (fig.1).
Atacul pe știuleți este cel mai caracteristic și păgubitor și se manifestă prin crăparea boabelor
la maturitate, acestea luând aspect asemănător cu al floricelelor de porumb. Boabele capătă la început
o culoare roz care apoi devine roșie-brună, și se acoperă de un mucegai alb sau roz-violaceu, format
din miceliu și conidii și care este pulverulent. În cazul unui atac puternic este cuprins întreg știuletele
(fig. 2). Boabele atacate au o germinație redusă și sunt mai ușoare decât cele sănătoase. Miceliul se
dezvoltă atât la suprafața boabelor cât și în interiorul acestora, fapt care explică continuarea evoluției
ciupercii și în timpul păstrării știuleților.
Fig.1. Atac pe tulpini Fig. 2 Simptom pe știuleți

(https://extension.udel.edu) (http://www.pestnet.org)
Sursa de inocul este reprezentată de resturile de plante bolnave rămase peste iarnă în câmp,
precum și de boabele bolnave folosite drept sămânță.
Cercetările au evidențiat faptul că Sitotroga cerealella (molia porumbului), Ostrinia nubilalis
(sfredelitorul porumbului), Helicoverpa zea (viermele știuleților), precum și alte insecte dăunatoare la
porumb sunt vectori pentru răspândirea ciupercii.
O altă sursă de infecție o reprezintă diferite specii de graminee infectate cu această ciupercă
aflate în vecinatatea solelor cultivate cu porumb.
Boala este favorizată de temperaturi înalte, de umiditate relativă ridicată, precum și de
aplicarea unor cantități mari de îngășăminte cu azot (peste 45 kg/ha).
În depozite, în condiții necorespunzătoare, cu umiditate ridicată și neaerisite, boala poate
produce pierderi însemnate.
Soiurile care au un conținut mai ridicat de amidon sau care au tegumentul subțire sunt
sensibile la această micoză.
Măsuri preventive
• folosirea de sămânță sănătoasă, tratată termic (30 minute la 55 0C);
• un management cultural bun care să evite rămânerea resturilor vegetale infectate pe terenurile care
urmează să fie cultivate cu porumb, însămânțarea în perioade nesecetoase, irigarea corespunzătoare
precum și recoltarea la timp a producției, măsuri care pot reduce semnificativ infecția;
• combaterea dăunătorilor porumbului;
• aplicarea îngrașămintelor pe bază de fosfor, care reduc apariția și gravitatea bolii;
• cultivarea de hibrizi rezistenți.
IMPORTANT!
Ciuperca produce micotoxine periculoase care se acumulează în boabele de porumb infectate,
diagnosticarea corectă şi rapidă a acesteia fiind esențială în luarea unor decizii
corespunzătoare privind controlul ei și evitarea riscului consumării boabelor care conțin aceste
micotoxine.
Kabatiella zeae Narita & Y. Hirats.
Denumire populară: pătarea în ochi a frunzelor.
Statut: organism dăunător non-carantină, nu este prezent în România. Semnalată ca “pătarea brună” în
Japonia, pătarea în ochi a frunzelor a fost depistată în Europa de Nord și Est (Austria, Bulgaria,
Croația, Franța, Germania, Polonia, Portugalia, Slovenia, Marea Britanie, Serbia, Muntenegru), câteva
state din America Centrală și de Nord și în Canada, Argentina, Brazilia, Noua Zeelandă.
Plante gazdă: porumbul (Zea mays).
Simptome
Primele simptome ale bolii apar în luna iunie şi constau în apariția de leziuni mici, transparente,
de formă circulară până la ovală, de 1–4 cm în diametru și halou gălbui (fig.1). Inițial, leziunea apare ca
o umezeală, iar mai târziu se dezvoltă o pată cu centrul de culoare cafenie-roșiatică, înconjurată de un
inel îngust de culoare brună sau roșu-închis, dând aspectul unui ochi (fig. 2). Haloul este ușor de
observat când frunzele bolnave sunt iluminate din spate. Petele sunt distribuite de-a lungul nervurilor
frunzei și sunt mai numeroase pe marginea acestora. La început petele sunt puțin numeroase, dar se
răspândesc rapid, acoperind întreaga suprafață a frunzei. Leziunile pot fuziona și formează zone
necrotice întinse, care se pot dezvolta pe tecile frunzelor, pănuși și știuleți (fig. 3) dar, de obicei, se află
în număr mare pe frunze la maturitatea plantelor. Frunzele infectate se îngălbenesc și mor, iar creșterea
plantelor este inhibată. Cea mai mare intensitate a atacului poate fi observată în august, septembrie și
începutul lunii octombrie.
Dezvoltarea bolii este favorizată de perioadele ploioase cu temperaturi joase din timpul vegetației,
astfel că regiunile umede și reci sunt predispuse la atacul acestei ciuperci.
Atacul este sever când, la finalul perioadei de vegetație, pe sol rămân resturi infectate și pe
câmpurile unde porumbul este cultivat în mod continuu.
Fig.1. Atac incipient Fig. 2. Atac tardiv Fig.3. Atac pe tulpină

(https://gd.eppo.int/taxon/KABAZE/) (https://cropwatch.unl.edu/) (https://www7.inra.fr/hyp3/patho)
Mod de răspândire
Ciuperca rezistă peste iarnă în resturile de plante infectate, iar sporii de pe aceste resturi sunt
răspândiți prin vânt și stropi de apă, germinează și pot infecta tinerele plante. Infecțiile secundare se
produc prin împrăștierea sporilor de la o plantă la alta cu ajutorul vântului și a stropilor de ploaie de pe
frunzele deja infectate.
Măsuri preventive
● utilizarea în cultură a hibrizilor rezistenți, acolo unde boala produce pagube;
● respectarea rotației culturilor – porumbul să nu fie cultivat mai mult de 3-4 ani pe aceeași suprafață;
● distrugerea resturilor infectate și curățirea minuțioasă a terenului după recoltare;
● efectuarea arăturii adânci de toamnă pentru îngroparea resturilor infectate;
● distrugerea insectelor, în special cele din fam. Aphididae (afide) și ord. Thysanoptera (tripşi), care în
urma hrănirii pe frunze pot facilita penetrarea sporilor.
Măsuri curative
 metode chimice prin aplicarea următoarelor produse de protecţie a plantelor: QUILT XCEL – 1
l/ha, RETENGO – 0,7-1,0 l/ha, AZBANY/TAZER – 1 l/h, când 1% sau mai puțin din suprafața frunzei
este infectată.
IMPORTANT!
Ciuperca poate cauza moartea plantelor.
Nigrospora oryzae (Berk. & Broome) Petch
Denumire populară: putregaiul uscat al știuleților de porumb
Plante gazdă: Zea mays (porumb), Oryza sativa (orez), Saccharum officinarum (trestia de zahăr)
Simptome
Infecția apare pe știuleți în perioada formării, pe cei care nu sunt bine acoperiți de pănuși și în
depozite.
Ciuperca se dezvoltă în rahisul știuleților pe care îl distruge, afectând puțin și facultatea
germinativă a boabelor. La atacul știuleților în depozite, boabele nu sunt afectate, sunt distruse doar
țesuturile rahisului. Știuleții atacați prezintă un putregai uscat al rahisului ceea ce îi face să fie
sfărâmicioși (fig.1). Boabele de pe știulete “joacă” în alveole, neputând fi separate mecanic, sunt
șistave și rămân mici. La baza boabelor și în rahis se observă o colorație cenușie produsă de spori
negri (în număr foarte mare) (fig.2).
Fig.1 Atacul ciupercii pe știuleți Fig.2 Atacul ciupercii pe boabe

(https:// www.botanistii.ro) (https:// www.rea-hybrids.com)
Mod de răspândire
Ciuperca este transmisă din depozite în câmp şi din câmp în depozite, de către molia
cerealelor (Sitotroga cerealella), care răspândeşte sporii pe ştiuleţii dezgoliţi de către păsări sau pe cei
care nu sunt bine înveliţi.
Măsuri preventive
 cultivarea hibrizilor rezistenţi şi toleranţi;
 combaterea moliei cerealelor, vectorul care răspândește sporii;
 utilizarea seminţelor sanatoase;
 semănatul cât mai timpuriu;
 recoltarea la timp a știuleților și păstrarea lor în depozite dezinfectate;
 dezinfectarea spațiilor de depozitare înainte de introducerea recoltei;
 asigurarea unor condiţii optime pentru aerisirea ştiuleţilor.
IMPORTANT!
Boala depreciază știuleții în depozite. Sporii ciupercii pot rezista în natură până la doi ani şi
germinează numai în condiţii de umiditate mare şi temperatură între 10-30°C.
Hibrizii foarte tardivi şi cei pentru floricele sunt afectaţi mai puternic.
Puccinia sorghi (Schwein)
Denumire populară: rugina porumbului
Statut: organism dăunător non-carantină, prezent în România.
Plante gazdă: porumbul (Zea mays), specii ale genului Oxalis (trifoi ornamental).
Simptome: ciuperca atacă porumbul spre sfârșitul perioadei de vegetație.

Simptomele pot să apară pe tulpina plantei, însă cel mai des se întâlnesc pe frunze. În luna
august, apar simultan pete gălbui, pe ambele fețe ale frunzei, în direcția nervurilor (fig.1). Pustulele au
circa 1 mm și pot apărea risipite sau grupate. Pe măsură ce rugina porumbului avansează, petele devin
negre, frunzele atacate se usucă prematur și uneori chiar se sfâșie (fig.2).
Fiind o boală care afectează porumbul în stadiile târzii de vegetație, atacul ciupercii este mai
accentuat în cazul culturilor semănate târziu și în cazul hibrizilor cu perioade mai lungi de vegetație.
Dezvoltarea bolii este favorizată de temperaturile blânde, între 16 și 25°C și de umiditatea ridicată din
atmosferă. După recoltarea de pe un teren cu probleme, ciuperca rămâne viabilă, pe resturile vegetale.
Fig.1. Simptome inițiale pe frunze Fig.2. Pustule mature de rugină

(https:// www.btny.purdu.edu) (https:// www.btny.purdu.edu)
Mod de răspândire
Transmiterea ciupercii de la un an la altul se face prin sporii care rezistă pe resturile vegetale.
Apariția bolii este influențată de precipitații, rugina fiind favorizată de umiditatea ridicată, din care
cauză boala este mai frecventă în zonele umede și în anii cu precipitații abundente și temperaturi
moderate între 16°C-25°C. Frunzele tinere sunt mai susceptibile pentru infecție decât frunzele mature.
Măsuri preventive
 utilizarea hibrizilor rezistenţi la boală; nu se recomandă folosirea hibrizilor cu o perioadă de
vegetație lungă în zonele favorabile dezvoltării acestei ciuperci, respectiv zone cu temperaturi
blânde și umiditate ridicată;
 rotaţia culturilor;
 evitarea monoculturii;
 îngroparea resturilor vegetale după recoltare.
Măsuri curative
 metode chimice prin aplicarea următoarelor produse de protecţie a plantelor: QUILT XCEL – 1
l/ha, ORTIVA 250 SC – 0,75-1,0 l/ha, RETENGO – 0,7-1,0 l/ha, OPERA – 1-1,5 l/ha.
IMPORTANT!
În zonele în care se practică monocultura se pot înregistra pierderi semnificative de recoltă.
}N
Setosphaeria turcica (Luttrell ) K. J. Leonard și E. G. Suggs
(sinonim Trichometasphaeria turcica Luttrell:anamorf Exserohilum turcicum (Pass.) K. J. Leonard si
E.G. Suggs, sinonim Helminthosporium turcicum Pass., Bipolaris turcica (Pass.) Shoemaker și
Drechslera turcica (Pass.)
Denumire populară: helmintosporioză /arsura frunzelor de porumb
Statut: organism dăunător non-carantină, prezent în Romania.
Plante gazdă: porumb (Zea mays)
Simptome: Boala se manifestă prin apariţia de pete pe limbul frunzelor, mai rar pe teci și pe pănuși.
Petele diferă în funcție de stadiul bolii, la început sunt mici (1-2 cm), ovale, cenușii-verzui, delimitate
printr-un chenar brun, apoi se măresc, se alungesc paralel cu nervurile, au forma eliptică ajungând
până la 15-20cm lungime și 2-4 cm lățime, devin galben –brune cu un chenar mai închis la culoare.
Petele pot fi izolate sau confluente. Pe timp umed, pe partea inferioara a leziunilor apare un praf fin
brun-cenușiu ce reprezintă fructificațiile asexuate ale ciupercii (conidiofori și conidii). Primele
simptome se observă la frunzele inferioare, apoi se extind și la cele superioare. La atacuri puternice,
frunzele se usucă și se sfâșie fapt ce duce la scăderea producției și o șiștăvire a boabelor, culturile par
arse.
Fig. 1. Frunze atacate (https://www7.inra.fr)
Mod de răspândire
În timpul vegetației, ciuperca se răspândește prin intermediul conidiilor. Prin germinare,
acestea formează filamente miceliene ce pătrund în frunze prin celulele epidermice sau prin stomate.
Temperatura de germinare este între 25-30 ºC, minima fiind 5-8 ºC, iar maxima 33-35 ºC. Umiditatea
este absolut necesară pentru germinarea conidiilor. Ciuperca se transmite prin miceliul care se găseşte
în resturile de frunze căzute pe sol sau prin conidiile de pe diferite substraturi.
Măsuri preventive
- cultivarea de hibrizi rezistenți la boală;
- măsuri de igienă culturală;
- arătură adâncă de toamnă;
- densitate optimă;
- rotația corectă a culturilor.
Măsuri curative
 metode chimice prin aplicarea următoarelor produse de protecţie a plantelor: QUILT XCEL –
1l/ha, OPERA - 1- 1,5 l/ha, ORTIVA 250 SC – 0,75 – 1,0 l/ha, AZBANY/TAZER - 1 l/ha.
IMPORTANT!
În anii ploioși pierderile de producție se pot ridica la 30 % și oscilează în funcție de
sensibilitatea hibrizilor cultivați, de condițiile climatice și de tehnologia de cultură.
Rezistența porumbului la ciupercă este condiționată genetic.
Sphacelotheca reiliana (J.G. Kühn) Clinton
(sinonim Sorosporium holci-sorghi f. sp. zeae (Rivolta) Moesz)
Denumire populară: tăciunele ştiuleţilor şi al paniculelor
Statut: organism non-carantină, prezent în România.
Plante gazdă: Zea mays (porumb), Sorghum bicolor (sorg).
Simptome. Boala se manifestă pe panicule, ştiuleţi şi pe mugurii axilari, foarte rar fiind atacate şi
frunzele. Simptomele sunt foarte caracteristice, evidente în câmp, după apariţia inflorescenţelor.
Paniculele bolnave sunt total sau parţial distruse şi transformate într-o masă brună-
negricioasă, pulverulentă (sporii ciupercii). Uneori paniculele se deformează, iar bracteele florilor
atacate au formă de frunze (fig. 1).
Ştiuleţii sunt, de regulă, distruşi în întregime, în locul lor dezvoltându-se o formaţiune
tăciunată, conică, învelită în pănuşi care rămân intacte (fig. 2). Masa de spori este acoperită de o
membrană subţire albă-argintie, iar la interior este străbătută de firişoare albicioase (fasciculele de
vase ale organului atacat). Pe măsură ce porumbul se apropie de maturitate, pănuşile încep să se
depărteze în partea superioară, lăsând să se vadă ştiuletele tăciunat din care se scutură sporii ciupercii.
Mugurii axilari infectaţi se transformă în gale mici, pline cu spori.
Pe frunze şi pănuşi apar pete alungite cafenii-deschis de formă neregulată. La plantele
mature, petele sunt ovale, de 2-5×0,5 cm, cafeniu-deschis sau brune-ciocolatii, cu cercuri concentrice.
De regulă, plantele cu paniculele bolnave au şi ştiuleţii atacaţi; ele îşi menţin culoarea verde
mai mult timp, ajung mai târziu la maturitate şi, deseori, sunt ceva mai mici comparativ cu cele
sănătoase.
Fig. 1. Atac pe panicul (http://www.agro-magazin.ro) Fig. 2. Ştiulete distrus (http://www.agro-magazin.ro).
În practică, tăciunele inflorescenţelor poate fi confundat uneori cu tăciunele comun al

porumbului (Ustilago maydis). În primul caz, atacul este generalizat, exteriorizat prin distrugerea
inflorescenţelor, datorită infecţiei sistemice caracteristice ciupercii Sphacelotheca reiliana, pe când,
în al doilea caz, tumorile cu spori sunt locale. Masa sporilor de Sphacelotheca reiliana este prăfoasă,
neagră, străbătută de firişoare albe, iar cea de Ustilago maydis este la început moale, umedă, apoi
pulverulentă, cu o nuanţă brună-verzuie.
Mod de răspândire
Ciuperca se transmite în perioada de vegetaţie prin sporii duşi de vânt, iar de la un an la altul,
transmiterea este asigurată prin seminţele infectate şi prin sporii ce rămân pe resturile vegetale şi a
celor acumulaţi în sol. Sporii rezistă în sol 3–4 ani, uneori chiar şi 7–8 ani.
Frecvenţa bolii este dependentă de condiţiile de mediu, în special de complexul factorilor
temperatură şi umiditate. Infecţiile sunt foarte puternice la porumbul semănat târziu, deoarece
temperaturile de peste 15°C şi uscăciunea solului sub 50 % din capacitatea de câmp pentru apă,
constituie factori favorizanţi ai atacului.
De asemenea, există o relaţie între faza de germinare a semințelor şi frevenţa infecţiei cu
Sphacelotheca reiliana fiind puternic infectate plantulele, iar pe măsură ce cresc, sensibilitatea
plantelor scade.
Măsuri preventive
• evitarea terenurilor infestate,
• rotaţia culturilor cu asolament de lungă durată, deoarece sporii au viabilitate mare în sol;
• recoltarea manuală pentru tarlalele puternic atacate, prin tăierea şi scoaterea plantelor din lan, în
vederea micşorării răspândirii sporilor de rezistenţă;
• cultivarea hibrizilor rezistenţi care răsar la temperaturi inferioare celor necesare pentru germinarea
sporilor.
IMPORTANT!
Infecţiile sunt posibile în primele 16–24 de zile de la germinarea sămânţei.
Stenocarpella maydis (Berkeley) Sutton și Stenocarpella macrospora
(Earle) Sutton
Denumire populară: putregaiul uscat al tulpinilor și știuleților de porumb.
Statut: organisme dăunătoare non-carantină, prezente în România. Stenocarpella macrospora nu a

mai fost depistată în România de timp îndelungat.
Simptomele: produse în cultură de Stenocarpella maydis și Stenocarpella macrospora sunt

asemănătoare. Distincția între cele două ciuperci fitopatogene se realizează la microscop.
Pe semințe
Semințele infectate provoacă moartea prematură a plantelor în solurile reci, sau, în solurile
calde, pot da naștere unor plăntuțe infectate. Plăntuțele dezvoltă leziuni de culoare brună, leziuni
corticale pe internod între scutelum și colepotil, iar rădăcinile seminale sunt adesea distruse.
Pe tulpină
Simptomele apar de obicei la câteva săptămâni după apariția mătăsii și, în general, după
infecția rădăcinii (fig.1). Simptomele produse de Stenocarpella maydis sunt asemănătoare celor
produse de ciuperca Fusarium spp., dar Stenocarpella nu produce simptomul de înroșire sau colorația
roz a țesuturilor.
Un semn caracteristic al atacului de Stenocarpella spp. îl reprezintă prezența picnidiilor de
culoare brun-negricioasă până la negru pe suprafața internodiilor inferioare ale tulpinii. Leziuni ovale,
alungite, de formă neregulată sau confluente, de 1-10 cm lungime, cu centrul crem-brun și cu margini
neregulate mai închise la culoare, sunt adesea asociate cu infecția tulpinii.
Plantele infectate prezintă frunze verzi-cenușii, asemănător aspectului provocat de
temperaturile scăzute şi pot muri brusc.
Părțile inferioare ale tulpinii capătă o culoare verde-galbenă sau brună și prezintă măduvă
decolorată și dezintegrată, astfel că rezistența tulpinilor este micșorată. Tulpinile se frâng cu ușurință
sub acțiunea vântului sau a ploii. Pot fi văzute picnidii de culoare închisă grupate aproape de noduri și
poate fi prezent un miceliu de culoare albă pe suprafața acestora.
Pe știuleți
Când infecția se produce mai timpuriu (cel mult la două săptămâni după apariția mătăsii),
știuletele devine în întregime brun-cenușiu, chircit și foarte ușor, își păstrează poziția erectă și are
pănușile strâns lipite unele de altele (fig.1). Știuleții atacați prezintă pănușile decolorate, albicioase,
contrastând cu culoarea celor sănătoși. La baza pănușilor și pe unele boabe se observă puncte
negricioase, care reprezintă picnidiile ciupercilor (fig. 2). Stiuleții infectați mai târziu, de regulă, nu
prezintă simptome exterioare evidente, iar dacă se îndepărtează pănușile și se curăță boabele, se
observă la baza acestora un mucegai albicios (spre cenușiu), compact, care pătrunde în interiorul
ciocălăilor (fig. 3).
Fig.1 Simptome la baza frunzei Fig.2. Simptome pe pănuși Fig. 3. Simptome pe știuleți
(http://bulletin.ipm.illinois.edu) (https://www.pioneer.com) ( https://www.pioneer.com)
Mod de răspândire
Modalitatea principală de răspândire pe distanțe mari este reprezentată de semințele infectate. În mod
natural, în timpul perioadei de vegetație, răspândirea celor două ciuperci se realizează prin picnospori,
însă poate fi considerată destul de limitată; de la un an la altul, transmiterea se face prin resturile
infectate din sol sau de la suprafața solului și boabele (semințele) infectate.
Măsuri preventive
● utilizarea în cultură a hibrizilor rezistenți;
● respectarea rotației culturilor – porumbul să nu fie cultivat mai mult de 2-4 ani pe aceeași suprafață;
● respectarea densității corecte a plantelor ;
● evitarea rănirii mecanice a plantelor;
● distrugerea insectelor, pentru ca în procesul acestora de hrănire să se evite rănirea plantelor;
● distrugerea resturilor infectate și curățirea minuțioasă a terenului după recoltare;
● fertilizarea echilibrată a solului;
● asigurarea unui drenaj bun al apei;
● folosirea de semințe sănătoase;
● tratarea semințelor.
IMPORTANT!
Odată ce una dintre ciuperci este stabilită în sol, este necesară rotația culturilor pentru
eliminarea acesteia.
Ustilago maydis (D.C)
Denumire populară: tăciunele comun
Simptome: Boala apare pe toate organele aeriene ale plantei, în special în țesuturile tinere, active
meristematic uneori și pe rădăcini. Simptomele sunt ușor de recunoscut: pe organele atacate se
formează pungi, care pot ajunge până la mărimea unui pumn (fig. 1), acoperite cu o membrană
argintie - albicioasă la început, iar mai târziu cenușie. Interiorul acestor pungi crapă la maturitate, iar
teliosporii sunt puși în libertate sub forma unei pulberi negricioase (fig. 2).
Tăciunele comun poate determina și următoarele anomalii: formare de inflorescențe femele în
inflorescențele mascule, încovoierea inflorescențelor mascule, sfâșierea frunzelor și a tecilor.
Fig.1 Simptome pe știulete

(https:// www commons.wikimedia.org. ) Fig. 2 Pungi de tăciune ajunse la maturitate
(https:// www.metapathogen.com)
Mod de răspândire: Infecția cu Ustilago maydis este locală. Boala este favorizată de temperatură și
umiditate, temperatura optimă pentru infecție fiind 26-30°C. În condiții de umiditate constantă ca și în
cazul unei secete prelungite se observă o stagnare a bolii.
În sol, îşi păstrează viabilitatea 3-4 ani, de aceea când se cultivă mai mulți ani consecutiv
porumb, atacul este mai puternic datorită acumulării unei cantități mari de teliospori în sol.
Rănile cauzate de insecte sau grindină, aplicarea îngrășămintelor organice (gunoiul de grajd),
excesul de azot, desimea mare a plantelor, semănatul târziu favorizează atacul de Ustilago maydis.
Măsuri preventive
 adunarea resturilor de plante rămase după recoltare, precum și adunarea și distrugerea tumorilor
pentru a evita mărirea rezervei de clamidospori din sol;
 efectuarea arăturilor adânci;
 respectarea unui asolament de 4-5 ani;
 evitarea rănirilor mecanice;
 distrugerea insectelor dăunătoare;
 aplicarea îngrășămintelor cu fosfor și evitarea gunoiului de grajd proaspăt deoarece teliosporii își
păstrează capacitatea de infecție chiar și după ce au trecut prin tubul digestiv al animalelor hrănite
cu porumb tăciunat;
 cultivarea de hibrizi rezistenți la atacul ciupercii.
IMPORTANT!
Porumbul cultivat pe soluri cu fertilitate scăzută sau soluri cu conținut mare de azot
dezvoltă o sensibilitate mai mare la infecții cu tăciunele porumbului (Ustilago maydis).
}N
2.2.2. Bacterii
1. Clavibacter michiganensis subsp. nebraskensis (Vidaver et Mandel 1974) Davis, Gillaspie,
Vidaver et Harris 1984 – pătarea punctiformă a frunzelor și veștejirea porumbului
2. Erwinia carotovora subsp. carotovora (Jones) Bergey – putregaiul moale al culturilor de porumb
3. Pseudomonas syringae pv. syringae van Hall – „Holcus spot”
Clavibacter michiganensis subsp. nebraskensis (Vidaver et Mandel 1974)
Davis, Gillaspie, Vidaver et Harris 1984
Denumire populară: pătarea punctiformă a frunzelor şi veştejirea porumbului
Statut: organism dăunător non-carantină, absent în România. Este prezent în America de Nord
(S.U.A., Canada)
Plante gazdă: Zea mays (porumbul), Setaria viridis (mohor verde), Sorghum bicolor (sorg)
Simptome. Principalele simptome ale bolii sunt ofilirea şi arsura foliară, putându-se confunda cu cele
produse de Pantoea stewartii subsp. stewartii, ceea ce a făcut ca, anterior, să fie considerată ca o
tulpină mai virulentă şi colorată în oranj a bacteriei Pantoea stewartii subsp. stewartii.
Pe frunze se formează striuri verzui-galbene, rareori roşcate (în funcţie de planta gazdă), cu
ondulaţii pe margine sau pete mici, discrete, hidrozate (pistrui), înşirate de-a lungul nervurilor (fig. 1).
Culoarea acestor pete poate fi verde închis până la negricioasă. Cu timpul, frunzele bolnave se
brunifică, petele contrastând mai bine. Eventualele confluări ale striurilor duc la arsura frunzei,
simptom asemănător cu cel produs de secetă. Frunzele bolnave prezintă la suprafaţă exsudat, care,
după ce se usucă, conferă frunzei un aspect lucios. La plantele tinere, din cauza exsudatului, frunzele
se pot lipi sau tulpinile se încovoaie în formă de buclă. La plantele mature, această lipire poate opri
apariţia paniculului.
Fig. 1. Atac pe frunze, Fig. 2. Secţiune transversală în tulpină

(https://www.ag.ndsu.edu/cpr/images/) (https://www.ag.ndsu.edu/cpr/images/)
Rădăcinile pot să putrezească umed sau uscat, în funcţie de regimul de umiditate.

La tulpină, în dreptul nodurilor 3 sau 4, poate apărea o putrezire generală. Dacă se secţionează
transversal o tulpină (fig. 2), din vase se eliberează un exsudat oranj care, spre deosebire de cel produs
de P. s. subsp. stewartii, nu este vâscos. În cazul unei infecţii severe, în măduva tulpinii se formează
pungi pline cu exsudat oranj.
Evoluţia bolii se termină prin ofilirea plantei şi moartea ei.
Mod de răspândire
Bacteriile supravieţuiesc bine în frunzele de la suprafaţa solului şi nu în sol. Bacteriile se
transmit prin seminţe într-un procent foarte mic. Nu s-a găsit nici o dovadă în legătură cu rolul
insectelor în transmiterea şi răspândirea bacteriilor.
Infecţia este favorizată de vânt şi de nisipul antrenat de acesta. Bacteria produce o toxină care
precede expansiunea ei cu câteva zile. Primele simptome care apar, produse de această toxină, sunt
striurile gri-verzi de pe frunze. La început, bacteria se comportă ca un parazit vascular, dar ulterior
invadează şi alte ţesuturi, cum sunt cele parenchimatice.
Măsuri preventive
• efectuarea arăturilor adânci pentru diminuarea inocului potenţial.
• rotaţia culturilor, cunoscută fiind specificitatea îngustă a bacteriei.
• cultivarea liniilor şi hibrizilor rezistenţi; studiile efectuate în SUA au arătat că hibrizii rezistenţi sunt
mai puţin productivi.
IMPORTANT!
Boala poate cauza pierderi de recoltă de peste 50% la hibrizii sensibili.
Erwinia carotovora subsp. carotovora (Jones) Bergey
Denumire populară: putregaiul moale al tulpinilor de porumb
Simptome:
Primele simptome apar la mijlocul sezonului de vegetaţie când plantele atacate se frâng brusc.
Deasupra solului după primului internod apare o linie, la început de culoare bronz care apoi devine
maro închis, țesutul începe să se hidrozeze (fig. 3), este moale și lipicios, tulpina pare macerată și
emană un miros urât (fig. 1).
Putregaiul poate apărea și la vârful plantei, în perioada de creștere vegetativă intensă, atunci
când plantele sunt irigate cu ajutorul aspersoarelor, cu apă de suprafață, contaminată, provenită din
lacuri sau râuri.Vârfurile frunzelor situate cel mai sus pe plantă se pot usca și muri (fig. 2), iar la baza
verticiliului de frunze apare un putregai moale și lipicios. Frunzele care formează verticiliul pot fi
smulse cu ușurință de pe plantă, vârful putrezit al acesteia răspândind un miros urât. Putrezirea se
produce cu repeziciune, de sus în jos, până când plantele mor.
Simptomele produse de E. carotovora sunt similare cu cele produse de Pythium
aphanidermatum (putregaiul moale produs de Pythium), iar putrezirea vârfului plantei poate fi
confundată cu cea produsă de erbicidele care inhibă sinteza lipidelor în plantă. Mirosul urât și
putregaiul moale și lipicios produs de bacterii este absent în plantele afectate de erbicide.
Fig.1. Îmuierea tulpinilor Fig.2. Simptom pe frunze Fig.3. Secțiune transversală pri tulpină
(https://extension.udel.edu) (https://cropwatch.unl.edu) (https://cropwatch.unl.edu)
Sursa de inocul este reprezentată de resturile de plante bolnave rămase peste iarnă pe teren.
Picăturile de apă împrăștie bacteriile de pe resturile vegetale infectate, pe suprafața plantelor aflate în
vecinătate. Stomatele, hidatodele sau rănile frunzelor și tulpinilor sunt cele mai importante căi de
pătrundere a bacteriei în plante.
Sursele de apă contaminată folosite la irigare sunt o altă sursă de contaminare.
Boala este mai des întâlnită și mai păgubitoare în zonele cu precipitații mai însemnate sau
când irigarea se face cu ajutorul aspersoarelor care folosesc ape de suprafață contaminate, dar și pe
terenurile inundabile sau pe cele care prezintă deficit de sulf. Este favorizată de temperaturile înalte
(32-35°C) și umiditate relativă ridicată, care permit înmulțirea bacteriei și producerea mai multor
simptome.
Bacteria se poate răspândi și cu ajutorul semințelor infectate. Se pare că larvele de Chilo
partellus, un dăunător al porumbului, sunt și ele răspunzătoare pentru răspândirea bolii, fiind
considerate vectori.
Măsuri preventive
• arătura adâncă de toamnă care încorporează resturile vegetale şi reduce sursa de inocul;
• un management cultural bun care să evite băltirea apei pe terenurile cultivate cu porumb;
• folosirea la irigare a apei de adâncime, în locul apei de suprafață,;
• adaugare de clor în apa cu care se irigă reduce apariția și gravitatea bolii;
IMPORTANT!
Simptomele produse de bacterie sunt similare cu cele produse de Pythium aphanidermatum,
diagnosticarea corectă a acestora fiind esenţială în luarea unor decizii corespunzătoare privind
controlul lor.
Pseudomonas syringae pv. syringae van Hall
Denumire populară: „Holcus Spot”
Simptome:
Această boală poate să apară la începutul sezonului de vegetaţie, după o vreme călduroasă,
umedă și cu vânt. Bacteria provoacă pe frunze pete rotunde/eliptice, de culoare albă până la cafeniu
deschis, de 2-10 mm în diametru, adesea plasate către vârful feței inferioare a frunzei (fig.1). Inițial
leziunile sunt verde închis și apoase, și mai târziu devin alb crem până la cenușiu și eventual se usucă
și se brunifică, adesea prezentând o margine de la roșietic la maro (fig.2). Leziunile mai mari pot fi
înconjurate de halou gălbui. Petele pot acoperi mai puțin de 10% din suprafața frunzei. Reacția plantei
față de boală poate fi diferită în funcție de hibrizii atacați. De obicei aceste leziuni sunt greu de
deosebit de alte leziuni ale frunzelor produse de erbicidare. Diferența dintre petele produse de boală și
petele produse de erbicidare este aceea că, în primul caz, leziunile au halou iar, în cel de-al doilea caz,
leziunile au marginile zimțate.
Fig. 1 Simptome pe frunze Fig. 2 Simptome pe frunze (detaliu)

(https://cropwatch.unl.edu) (http://blogs.cornell.edu)
Răspândirea este favorizată de vremea ploioasă, grindină și căldură. De pe resturile vegetale bacteria
poate infecta zona inferioară a plantei în timpul ploilor. Apa împrăștie agentul patogen și bacteria
pătrunde în frunze, prin răni sau deschideri naturale (stomate).
Măsuri preventive
 deoarece această boală nu produce pagube nu sunt recomandate practici de control și rar sunt
justificate aceste practici;
 lucrările efectuate la sol ar putea contribui la reducerea bacteriilor;
 datorită gamei mari de gazde rotația culturilor și distrugerea resturilor vegetale nu sunt măsuri
corespunzătoare de control.
IMPORTANT!
Este o boală ce atacă plantele tinere și rar produce pagube.
2.2.3. Virusuri şi micoplasme
1. Maize chlorotic mottle virus (MCMV) – virusul marmorării clorotice a porumbului
2. Maize dwarf mosaic virus (MDMV) – virusul piticirii mozaicale a porumbului
2. Maize mosaic virus (MMV) – virusul mozaicului porumbului
3. Maize rough dwarf virus (MRDV) – virusul piticirii rugoase a porumbului
4. Maize white line mosaic (MWLMV) – virusul mozaicului linear al porumbului
Maize chlorotic mottle virus (MCMV)
Denumire populară: virusul marmorării clorotice a porumbului
Statut: organism dăunator non-carantină, descris prima dată în Peru, în prezent fiind răspândit în
Argentina, Mexic, Hawai, Kansas și Nebraska din S.U.A, iar în Europa este prezent în Spania.
Plante gazdă: porumb (Zea mays), de asemenea susceptibile la acest virus sunt Hordeum vulgare
(orz), Setaria spp. (mohor), Sorghum spp. (costrei), Triticum aestivum (grâu) etc.
Simptome
Simptomele sunt diferite în funcție de genotip, vârstă și condițiile de mediu și se manifestă
prin marmorare slabă (fig. 1), dungi clorotice ale frunzelor (fig. 2) până la piticire severă a plantelor,
necroze, scurtarea inflorescențelor paniculului, formarea de internodii scurte, scurtarea și
malformarea știuleților.
În infecțiile severe necroza poate determina moartea prematură a plantelor, pierderile de
producție variind între 10-15% pe suprafețele de producție și de până la 50% în loturi experimentale.
Fig.1. Simptome tipice. Fig.2. Simptome severe.

(https://www.cabi.org/isc/datasheet/32129)
Biologie şi mod de răspândire: experimental virusul se transmite prin următoarele specii de gândaci
din familia Chrysomelidae: Oulema melanopa, Chaetocnema pulicaria, Systena frontalis, Diabrotica
undecimpunctata, Diabrotica longicornis și Diabrotica virgifera virgifera; în natură virusul este
transmisibil prin tripși (Frankliniella williamsi) și în proporție foarte redusă prin sămânță.
Măsuri preventive
 utilizarea măsurilor culturale care împiedică răspândirea bolii;
 cultivarea hibrizilor rezistenți.
 aplicarea la avertizare a tratamentelor chimice contra insectelor vectoare.
IMPORTANT!
În S.U.A., virusul acționează sinergic cu Maize dwarf mosaic virus (MDMV) , producând o boală
denumită necroza letală a porumbului, care poate produce pierderi de producție de până la 91%.
Maize dwarf mosaic virus (MDMV)
Denumire populară: virusul piticirii mozaicale a porumbului
Statut : organism dăunător non-carantină, prezent în România.
Plante gazdă: porumbul (Zea mays ), sorgul (Sorghum bicolor)
Simptome: la porumb, în condiții naturale virusul produce mozaic, piticire, sterilitate și moartea
timpurie a plantelor (fig. 1). Gravitatea simptomelor depinde de sensibilitatea hibridului și de
momentul infecției. O infecție timpurie produce simptome severe și mai pronunțate. Mozaicul apare,
de obicei de la baza frunzelor tinere, în momentul ieșirii acestora din teacă. Pe una sau pe ambele
părți ale nervurii principale apar puncte clorotice și dungi care se măresc treptat și se întind spre
limbul frunzei în creștere. Pe măsură ce infecția avansează frunzele din partea superioară manifestă
îngălbeniri, pete roșietice de decolorare și necrozarea vârfurilor (fig. 2). Știuleții rămân mici, sunt
deformați și au boabe puține.
Fig.1. Mozaic pe frunze (https://www.cabi.org) Fig. 2. Plante de porumb infectate (https://www.cabi.org)
Mod de răspândire: virusul se transmite printr-un număr mare de specii de afide (în jur de 20),
printre care enumerăm: Acyrthosiphon pisum, Aphis spp., Myzus persicae. Nu se transmite prin
contact și polen, dar se răspândește prin sămânța de porumb, iar de la un an la altul rezistă în plantele
de Sorghum halepense (costrei) care pot fi o sursă de răspândire a virusului.
Măsuri preventive
-crearea și cultivarea hibrizilor rezistenți reprezintă un mod de a evita infestarea cu virus;
-distrugerea buruienilor gazdă (Sorghum halepense) și a afidelor vectoare;
- respectarea rotației culturilor.
IMPORTANT!
În cazul infecției precoce, suprafața frunzelor poate fi redusă cu 11%, iar atacul asociat
cu lipsa de apă reduce suprafața frunzelor cu până la 33%, fapt care influenţează negativ
înălțimea plantelor şi în final productivitatea culturilor de porumb.
Maize mosaic virus (MMV)
Denumire populară: virusul mozaicului porumbului
Statut: organism dăunator non-carantină, a fost descris prima dată la porumb (Zea mays) în Hawai,
fiind identificat apoi în Cuba, Trinidad, Tanzania, Puerto Rico, Mauritius, Surinam, Venezuela,
Columbia, Costa Rica, Mexico, Peru, Spania, Insulele Caraibilor, India și Texas, S.U.A.
Plante gazdă: porumb (Zea mays), dar şi sorg (Sorghum bicolor), costrei (Sorghum halepense).
Simptome
La plantele de porumb, primele simptome se manifestă sub forma unor pete mici clorotice sau
galbene pal care apar pe suprafața frunzelor tinere. Cu timpul, pe suprafața frunzelor apar dungi
clorotice în lungul nervurilor, lungi de 13-15 cm (fig. 3).
În funcție de stadiul infecției, plantele bolnave rămân mai mult sau mai puțin pitice (fig.1) ca
urmare a scurtării internodiilor, vârful lor fiind aplecat lateral (fig.2) nu formează știuleți sau prezintă
știuleți fără importanță economică.
Fig.1. Simptome de piticire Fig. 2. Vârf curbat lateral Fig.3. Dungi clorotice
(http://www.pestnet.org) (https://www.flicker.com/scotnelson)
Biologie şi mod de răspândire: vectorul virusului este insecta Peregrinus maidis, din familia
Delphacidae. Relația dintre virus și vector este de tip persistent, virusul multiplicându-se în insectă,
este reținut la năpârlire, dar nu se transmite la urmași.
Măsuri preventive
 se recomandă distrugerea buruienilor gazdă de pe tarlalele unde urmează să se semene porumbul și
de pe marginea drumurilor sau de pe taluzurile canalelor de irigație;
 îndepărtarea plantelor infectate imediat ce apar simptomele;
 combaterea insectelor vector.
IMPORTANT!
Tratamentele împotriva insectei vectoare se vor face în primele faze de vegetație a plantelor, la
pragul economic de dăunare de 20-30% plante populate.
Maize rough dwarf virus (MRDV)
Denumire populară: virusul piticirii rugoase a porumbului
Statut: organism dăunător non-carantină, răspândit în Asia, America de Sud, Europa (Cehia, Franța,
Germania, Grecia, Italia, Norvegia, Spania, Suedia)
Plante gazdă: porumb (Zea mays ) varietatea dentiformis, grâu (Triticum aestivum), orz (Hordeum
vulgare), ovăz (Avena sativa).
Simptome
Plantele de porumb infectate în fază de vegetație tânără au talia redusă, internodiile scurte,
tulpinile neobișnuit de subțiri spre vârf și îngroșate la bază (fig. 1). Pe nervurile de pe fața inferioară a
limbului, uneori pe teaca frunzelor și pe pănuși, se observă umflături longitudinale caracteristice,
dând acestora un aspect rugos (fig. 2).
Rădăcinile adventive sunt scurte, îngroșate cu crăpături longitudinale și ramificații secundare
puține (fig. 3).
Știuleții care se formează au dimensiuni reduse și partea apicală atrofiată.
Fig.1. Plante infectate Fig.2. Simptome pe frunze Fig.3. Simptome pe rădăcini

(www.fiches.arvalis-infos.fr) (www.cabi.org) (www. cabi.org)
Plantele infectate în fază mai înaintată au talia puțin redusă, uneori singurele simptome fiind
enațiunile de pe fața inferioară a limbului.
Mod de răspândire: prin adulții și nimfele cicadei Laodelphax striatellus , perioadele de hrănire
minime pentru achiziționare, de latență și de inoculare, fiind de 1 zi, 10-15 zile și respectiv 5 ore.
Virusul se menține la năpârlire, se multiplică în vector și are un efect patogen asupra insectelor,
majoritatea urmașilor femelelor infectate fiind distruși în faza embrionară. Agentul patogen iernează
în nimfele tinere în diapauză și în plantele culturilor de toamnă infectate fiind răspândit în cursul verii
la restul speciilor susceptibile.
Măsuri preventive
 evitarea însămânțărilor prea timpurii astfel încât perioada de migrare a cicadei vectoare de la
locurile de iernare să nu corespundă cu răsărirea porumbului;
 combaterea insectelor vectoare de pe terenurile înțelenite din jur, înainte de însămânțarea
porumbului;
 combaterea buruienilor considerate a fi plantă gazdă: pirul (Cynodon dactylon), meișorul
(Digitaria sanguinalis), mohorul lat (Echinocloa cruss gali), raigrasul peren (Lolium perenne),
mohorul (Settaria verticilatta)
 utilizarea hibrizilor rezistenți.
IMPORTANT!
Hibrizii americani de tipul „dinte de cal” (Zea mays dentiforms) sunt mai sensibili decât
soiurile vechi de porumb din Europa.
Maize white line mosaic (MWLMV)
Denumire populară: virusul mozaicului linear al porumbului
Statut: organism dăunător non-carantină, răspândit în Asia, America de Sud, Europa (Cehia, Franța,
Germania, Grecia, Italia, Norvegia, Spania, Suedia).
Plante gazdă: porumbul (Zea mays ), grâul (Triticum aestivum), orzul (Hordeum vulgare)
Simptome
Plantele de porumb infectate natural rămân pitice, frunzele sunt marmorate sau evident
mozaicate, datorită apariției unor pete sau dungi rectangulare albe, galbene sau galbene verzui pe
suprafața limbului (fig.1, fig. 2), știuleții sunt mici, deformați și cu un număr mic de boabe, iar
producția scăzută cu 1-45%. Datorită transmiterii virusului prin sol, numeroase plante prezintă infecții
radiculare, fără a manifesta simptome externe.
Pe lângă porumb sunt infectate natural grâul (Triticum aestivum), precum și speciile de
buruieni Digitaria sanguinalis, Setaria faberii și Setaria viridis, la care boala se manifestă printr-o
marmorare verde-închis.
Fig. 1. Simptome pe frunze Fig. 2. Infecție severă în primele faze de vegetație

(www. ars. usda.gov.2) (http://vegetablemdonline.ppath.cornell.edu)
Mod de răspândire: prin sol prin intermediul unor ciuperci aparținând genului Olpidium.
Măsuri preventive
 evitarea amplasării culturilor de porumb pe terenuri infestate;
 cultivarea hibrizilor toleranți sau rezistenți la virus.
IMPORTANT!
Fiind transmisibil prin sol și producând scăderi importante de producție, virusul are
importanță economică, proporția plantelor infectate fiind relativ mare, însă numai o parte
dintre ele prezintă simptome externe.
2.2.4. Insecte, acarieni
c) Agriotes spp. – viermii sârmă
d) Agrotis segetum Denis & Schiffermüller– buha semănăturilor
e) Anoecia corni Fabricius – păduchele rădăcinilor de graminee
f) Anoxia villosa Fabricius – cărăbușul de stepă
g) Apamea sordens Hufnagel – buha boabelor de grâu
h) Chaetocnema aridula Gyll – puricele negru al cerealelor
i) Diadrotica virgifera LeConte – viermele vestic al rădăcinilor de porumb
j) Heliothis armigera Hubner – omida capsulelor
k) Heliothis (Chloridea) viriplaca Hufnagel – buha lucernei
l) Loxostege sticticalis Linnaeus – omida sfeclei
m) Melolontha melolontha Linnaeus – cărăbușul de mai
n) Opatrum sabulosum Linnaeus – gândacul pământiu
o) Oscinella frit Linnaeus – musca suedeză
p) Ostrinia nubilalis Hübner – sfredelitorul porumbului
q) Oulema melanopus Linnaeus – gândacul ovăzului
r) Phyllotetra vittula Redtenbacher – puricele dungat al cerealelor
s) Rhopalosiphum maydis Fitch –păduchele verde
t) Schizaphis graminum Rondani – păduchele verde al cerealelor
u) Sipha (Rungsia) maydis Passerini – păduchele negru al porumbului
v) Siteroptes graminis Reuter – acarianul gramineelor
w) Sitotroga cerealella Olivier – molia cerealelor
x) Spodoptera exigua Hübner – buha cucurbitaceelor
y) Tanymecus dilaticollis Gyll – gărgăriţa frunzelor
z) Tetraneura ulmi Linnaeus – păduchele roz al rădăcinilor de graminee
Agriotes spp. L.
Denumire populară: viermii sârmă sau gândacii pocnitori
Statut: organisme dăunătoare non-carantină; în România sunt mai frecvente speciile: Agriotes
ustulatus Schall, Agriotes obscurus L. şi Agriotes lineatus L.
Plante gazdă: dăunător polifag, atacă frecvent la porumb
Descriere
Adultul: are corpul alungit, îngustat posterior, de culoare brună-roșcată până la brună-negricioasă, de
7-12 mm lungime (fig.1). Popular este cunoscut sub numele de „gândac pocnitor”, o caracteristică a
acestui gen de dăunatori fiind dispozitivul de sărit.
Larva: cunoscută sub numele de „vierme sârmă” are corpul alungit (18-25 mm lungime), subțire și
cilindric, acoperit cu un tegument puternic chitinizat, de culoare galbenă-castanie. Picioarele sunt
scurte și de aceeași mărime (fig.2).
Oul: este ovoid, cu corionul tare și rezistent, de culoare albă. Lungimea variază în funcție de specie
între 0,5 – 1,5 mm.
Fig. 1. Adult (http://www.agropataki.ro) Fig. 2. Atac de larve (https://www.bayercropscience.ro)
Simptome: la porumb următoarele aspecte indică posibila prezență a viermilor sârmă: fie după
însămânțare plantele nu răsar, deoarece larvele rod embrionul distrugând boabele pe cale de
germinație, fie plantele au un aspect ofilit, iar dacă sunt smulse din pământ, se constată că tulpina este
perforată deoarece larvele atacă în regiunea coletului și a rădăcinilor (fig. 2). O singură larvă aflată în
ultimele stadii de dezvoltare poate distruge într-un an 10-12 plante, iar în anii de invazie, la o
densitate de până la 50-60 larve/mp, pagubele devin considerabile.
Biologie: ciclul biologic al speciilor menționate este asemănător. Au o generație la 4-5 ani. Iernează
în sol ca larve de diferite vârste și ca adulți. Adulţii apar la suprafața solului în lunile aprilie-mai și au
o viață nocturnă. Zborul maxim are loc spre sfârșitul lunii mai începutul lunii iunie, apoi începe
ponta. Ouăle sunt depuse izolat sau în grupe de 3-5, în sol, la adâncime de 1-5 cm. O femelă poate
depune 150-200 ouă şi incubația durează 15-30 zile. Larvele încep să apară din luna iulie. În cel de-al
3-lea sau al 4-lea an, în lunile iulie-august, larvele ajunse în ultima vârstă își construiesc căsuțe pupale
la adâncimi ce pot ajunge chiar și la 40 cm. Împuparea durează 26-30 de zile, apoi adulții rămân în
diapauză până în primăvara următoare.
Măsuri preventive
 efectuarea arăturilor de vară și de toamnă imediat după recoltarea culturilor;
 lucrarea solului prin prașile repetate pentru reducerea rezervei biologice a dăunătorului prin
expunerea la intemperii și la atacul prădătorilor naturali ai larvelor;
 aplicarea de îngrășăminte minerale, mai ales a celor cu azot, care au o acțiune nocivă asupra
larvelor;
 amendarea cu calciu a solurilor acide și drenarea terenurilor cu exces de umiditate;
 respectarea adâncimii optime de semănat;
 rotația culturilor și însămânțarea pe terenurile infestate a unor specii care sunt mai puțin atacate de
larve.
Măsuri curative
metode chimice prin aplicarea următoarelor produse de protecţie a plantelor: BELEM 0,8 MG – 12
kg/ha, TRIKA EXPERT -10-15 kg/ha, ERCOLE – 10-15 kg/ha, SIGNAL 300 SL – 2,0 l/t sămânţă,
DECIS 15 EW – 5ml/100m²
Promovarea bunelor practici agricole vine în sprijinul fermierilor având un rol important în
reducerea reziduurilor de pesticide din produsele agricole. Una dintre cauzele depăşirii limitelor
maxime admise de pesticide este nerespectarea timpului de pauză de la aplicare până la recoltare.
Timp de pauză:
BELEM 0,8 MG - nu este necesar
TRIKA EXPERT - nu este necesar
ERCOLE - nu este necesar
SIGNAL 300 SL - nu este necesar
DECIS 15 EW - 30 zile
IMPORTANT !
Larvele sunt extrem de vătămătoare mai ales pentru culturile aflate în primele faze de
vegetație care fie nu mai răsar, fie se ofilesc și apoi se usucă.
Agrotis segetum Schiff
Denumire populară: buha semănăturilor
Statut: organism dăunător non-carantină; prezent în România.
Plante gazdă: dăunător polifag
Descriere
Adultul: fluture nocturn, cu anvergura aripilor de 34-45 mm. Aripile anterioare sunt brun-cenușii, cu
petele reniforme, orbiculare și cuneiforme mai deschise și încercuite cu negru, câmpul aripilor străbătut
de linii fine, brune, transversale, în zig-zag. Aripile posterioare sunt alb-sidefii la mascul și cenușii la
femelă, nervurile și marginile aripilor fiind mai închise. Toracele și abdomenul sunt de culoare închisă.
Capul este relativ mic, antenele la mascul bipectinate în porțiunea lor bazală și filiforme la femelă
(fig.1).
Larva: în ultima vârstă ajunge la 45-50 mm lungime, culoarea devine cenușie-verzuie, tegumentul este
golaș și moale, capul relativ mare este roșcat, cu 2 macule în formă de semilună, are mandibule
puternice. Pe partea dorsală a corpului se observă 3 dungi brune, dintre care cea mediană este mai lată.
Pe fiecare segment abdominal are câte 3-4 negi mici de culoare cenușiu-închisă (fig.2).
Oul: are diametrul de 0,4-0,5mm, este sferic, ușor turtit, cu aproximativ 40 de coaste radiale, de culoare
albă-sidefie la depunere și roz-gălbuie la sfârșitul incubației.
Pupa: are 18-20 mm lungime, este brun-roșcată, prevăzută apical cu doi spini.
Fig. 1. Adult (https://www.cabi.org) Fig. 2. Larvă (https://www.cabi.org)
Simptome
Pagubele sunt produse de larve, care în primele vârste se hrănesc cu părțile aeriene ale
plantelor, iar în ultimele vârste se retrag în sol și atacă părțile subterane, îndeosebi în regiunea
coletului. Plantele atacate se veștejesc și se usucă.
Biologie: are 2 generații pe an. Iernează ca larvă în ultimele vârste în sol, la adâncimi cuprinse între
25-30 mm. În luna aprilie, larvele migrează în straturile superficiale ale solului și după o perioada de
hrănire se transformă în pupe. Fluturii apar la începutul lunii mai, zborul fiind nocturn. Ponta începe
la 2-3 zile, o femelă depune între 500 -1000 de ouă, izolat, frecvent pe partea inferioară a frunzelor.
Larvele apar după 4-15 zile și se dezvoltă în 35- 40 de zile, timp în care năpârlesc de 6 ori. În luna
iulie, larvele ajunse în ultima vârstă se împupează în sol, la o adâncime de 5-10 cm. După 2-3
săptămâni apar fluturii generației a doua. Larvele acestei generații se dezvoltă pe parcursul lunilor
august- octombrie.
Măsuri preventive
 arătura adâncă de toamnă în vederea distrugerii larvelor hibernante;
 prașile repetate pe parcursul perioadei de vegetație pentru scoaterea la suprafață a larvelor și
pupelor și expunerea lor la intemperii și la acțiunea diferiților prădători;
 rotația culturilor;
 instalarea de capcane luminoase noaptea și a celor cu feromoni pentru atragerea adulților;
 distrugerea buruienilor ce constituie plante-gazdă pentru pontă;
Măsuri curative
metode biologice:
 un rol deosebit în reducerea populațiilor dăunătorului îl are viespea ouăfagă Trichogramma
evanescens;
 utilizarea atractanților sexuali pentru dezorientarea și capturarea în masă a masculilor.
 metode chimice prin aplicarea următoarelor produse de protecţie a plantelor: TRIKA EXPERT -
10-15 kg/ha şi ERCOLE – 10-15 kg/ha.
IMPORTANT !
Este una dintre insectele cele mai vătămătoare pentru culturi.
Produce pagube mari culturilor de cereale: porumb, grâu, orz etc.
Anoecia corni Fabricius.
Denumire populară: păduchele rădăcinilor de graminee
Plante gazdă: cereale, porumb, corn.
Descriere:
Adult: forma care migrează pe cereale este globuloasă, de 1.5-2.2 mm lungime. Antenele sunt
formate din 6 articole, ochii au numeroase faţete. Rostrul lung care atinge linia picioarelor
posterioare. Culoarea corpului este galben-deschis, puţin verzuie, în general uniformă, ochii sunt de
culoare închisă, antenele brune, partea bazală a celui de al treilea articol antenal este mai deschisă,
picioarele sunt brune, extremităţile tibiilor anterioare fumurii. Pe segmentul anal se găsesc numeroase
pete lungi (fig.1).
Fig. 1. Adulţi-forme aptere şi aripate (https://www6.inra.fr)
Simptome: din cauza înţepăturilor produse de acest dăunător creşterea plantelor poate fi oprită.
Biologie: fondatoarea (matca) apare în primăvară din oul de iarnă, care a fost depus în toamnă pe corn
(Cornus sanguinea). Fundatrigenele (afidele care apar din matcă) sunt foarte numeroase, se
răspândesc pe ramuri, lăstari şi faţa inferioară a frunzelor. După trei generaţii pe această plantă, în
mai-iunie apare forma aripată, care migrează de pe corn pe rădăcinile porumbului. Pe rădăcini
înmulţirea poate avea loc continuu sub formă de partenogeneză, în timpul iernii fiind prezente pe
rădăcini sub aceste forme. În iulie- august apare forma aripată sexupară care zboră pe corn şi dă
naştere formei sexuate. După împerechere femelele depun ouăle de iarnă care în primăvară vor da
naştere la fondatoare.
IMPORTANT !
Însămânţarea cât mai devreme a culturii de porumb este singura măsură practică
pentru prevenirea atacului acestui dăunător.
Anoxia villosa Fabricius.
Denumire populară: cărăbuşul de stepă
Statut: organism dăunător non- carantină, prezent în România
Plante gazdă: specie extrem de polifagă, atacă plante ierboase şi lemnoase, cauzând pagube mari la
porumb, grâu, orz şi floarea soarelui.
Descriere
Adult: de 24-28 mm lungime, corp robust, pe partea dorsală de culoare castanie-roşcată, acoperit cu o
pubescenţă fină, albă, ventral este negru (fig.1).
Larva: în ultima vârstă are culoarea alb-murdar spre galbenă, capsula cefalică castaniu–deschis şi
pigidiul cenuşiu. Lungimea corpului este cuprinsă între 3.8 şi 5.5 cm (fig.2).
Oul: este sferic spre oval, la depunere are culoare albă-lăptoasă, pe măsura dezvoltării capătă o
nuanţă mai închisă.
Fig. 1. Adult (https://inpn.mnhn.fr) Fig. 2. Larvă (http://articulos.infojardin.com)
Simptome: primăvara, când temperatura solului la 30 cm depăşeşte 10°C, larvele migrează spre
stratul arabil, unde se hrănesc cu părţile subterane ale plantelor cultivate şi spontane. Atacul apare sub
formă de vetre, începe primăvara din luna mai şi continuă până în lunile septembrie-octombrie.
Daunele se înregistrează începând cu stadiul trei larvar calculat din anul în care se observă zborul
adulţilor.
Biologie: cărăbuşul de stepă are o generaţie la trei ani. Iernează ca larvă de diferite vârste în sol, la
adâncimi cuprinse între 90 şi 135 cm. Larvele ajunse în ultima vârstă, cu dezvoltarea încheiată, se
transformă în pupe, începând din ultima decadă a lunii mai. Durata stadiului de pupă, la temperaturi
cuprinse între 20-28°C este de 8-14 zile. Apariţia primilor adulţi se înregistrează în a doua jumătate a
lunii iunie, zborul maxim având loc după 10-12 zile, iar întreaga perioadă a zborului durează 22-40
zile. Ouăle sunt depuse în sol până la adâncimi de 40-50 cm, o singură femelă putând depune 15-50
ouă. Dezvoltarea embrionară durează 3 săptămâni. De îndată ce temperatura scade, larvele coboară
adânc în sol şi intră în diapauza de hibernare.
Măsuri preventive
- evitarea solelor înierbate sau necultivate în asolament, iar dacă acest lucrul nu este posibil se
justifică tratarea seminţelor;
- arături adânci de toamnă care înrăutăţesc condiţiile de dezvoltare şi de iernare a larvelor în sol;
- desecarea terenurilor în care bălteşte apa împiedicând dezvoltarea larvelor care preferă solurile
umede;
- depistarea timpurie în cultură este importantă şi constituie baza strategiei de control, astfel
tratamentele pot fi aplicate localizat în sol, doar în vetrele de atac depistate.
Măsuri curative
 metode biologice:
- aplicarea biopreparatelor realizate pe baza speciei Bacillus popilliae, eficace împotriva larvelor, prin
administrare în sol;
- utilizarea paraziţilor, cum ar fi acarianul Laelaps integer, eficace împotriva tuturor stadiilor de
dezvoltare ale dăunătorului.
IMPORTANT !
În urma atacului plantele pier sau rămân slab dezvoltate şi au capacitate de producţie
scăzută.
Apamea sordens (Hufnagel)
Denumire populară: buha boabelor de grâu
Plante gazdă: grâu, alte culturi de primăvară şi toamnă inclusiv porumbul.
Descriere:
Adult: anvergura aripilor 32-42 mm, aripile anterioare de culoare cenuşiu-deschis, prevăzute cu o
pată reniformă, înconjurată de o bandă cenuşie, mai deschisă la partea superioară şi mai închisă la cea
inferioară, în interiorul petei distingându-se o bansă alb-cenuşie. La baza aripilor anterioare este
prezentă o linie neagră longitudinală, iar aripile posterioare sunt sunt brun-cenuşii (fig. 1)
Larvă: la completa dezvoltare are lungimea de 30-35 cm, capul brun-roşcat, cu pete mai întunecate.
Pe partea dorsală prezintă o linie alb-gălbuie şi două dungi laterale mai puţin evidente, partea ventrală
fiind mai deschisă la culoare (fig. 2). Perii sunt localizaţi direct pe cuticulă.
Ou: galben deschis, plat.
Fig 1. Adult (http://www.agroatlas.ru) Fig.2. Larvă (http://www.lepiforum.de)
Simptome: mugurele terminal este ros complet, în locul lui găsindu-se rumeguş şi dejecţii. Frunza
centrală nu este roasă, dar sunt dăunaţi ştiuleţii de porumb în formare. La recoltare o parte din larve
sunt distruse, altele cad pe sol şi continuă să se hrănească cu seminţele rămase pe câmp după
recoltare, iar altele ajung în depozite şi continuă hrănirea cu boabele depozitate.
Biologie: are o singură generaţie pe an. Zborul adulţilor este nocturn sau crepuscular şi este observat
de la jumătatea lunii mai până la sfarşitul lunii iulie. Ouăle sunt depuse singular, pe frunzele plantelor
gazdă, începând cu sfârşitul lunii-începutul lunii iunie. Fertilitatea medie este de 160-950 de ouă,
maximum de 2000-2500. Incubaţia durează 10-14 zile, după care apar larvele care se hrănesc pe
boabele aflate în diferite stadii de coacere. Larvele ajunse la maturitate iernează în câmp, la o
adâncime de până la 10 cm, în miriște. Au rezistență ridicată la temperaturi scăzute, supravieţuind la
temperaturi mai mici de -15 °C pentru 8-10 ore. Faza de pupă durează 20-30 de zile.
Măsuri preventive
- discuirea miriştilor duce la îngroparea larvelor şi a boabelor scuturate care reprezintă hrană după
strângerea recoltei;
- selectarea boabelor înainte de depozitare crează posibilitatea de a îndepărta şi distruge larvele;
- îndepărtarea dăunătorului la apariţia în depozite;
- utilizarea soiurilor rezistente.
Măsuri curative
 metode biologice: folosirea entomofagilor (prădători și paraziți) limitează reproducerea
dăunătorului.
IMPORTANT!
Apare în principal în zone deschise și este foarte adaptabilă.
Specia este considerată şi dăunător de depozit.
Chaetocnema aridula (Gyllenhal)
Denumire populară: puricele negru al cerealelor
Plante gazdă: în principal orzul de primăvară şi ovăzul, dar ocazional apare şi la porumb.
Descriere
Adult: are 1,8-2,8 mm lungime, corpul oval-alungit, de culoare brună bronzată, uneori cu reflexe
verzui. Antenele au articolul bazal negricios, iar celelalte sunt roşcate-închis. Capul şi pronotul au o
punctaţie fină, elitrele au punctaţie neregulată pe disc, iar în părţile laterale punctuaţia apare ca şiruri
longitudinale de puncte. Tibiile şi tarsele sunt de culoare roşcată închis (fig.1).
Larvă: în ultima vârstă măsoară până la 6 mm, are corpul alb-palid sau gălbui, cu excepţia capului,
plăcii bazale a protoracelui, plăcii anale şi a picioarelor, care sunt brun-închis. Mezo şi metatoracele
prezintă şiruri de sclerite de aceeaşi culoare.
Fig.1. Adulţi (mascul-stânga; femelă-dreapta) (http://baza.biomap.pl)
Simptome: adulţii atacă frunzele, producând rosături longitudinale, paralele cu nervurile, adesea
epiderma inferioară rămânând intactă, în timp se usucă şi cade. Larvele atacă frunzele centrale la
bază, care se îngălbenesc şi se usucă.
Biologie: are o singură generaţie pe an. Adulţii hibernanţi apar primăvara când temperatura medie
ajunge la 6-7°C, activitatea lor în această perioadă fiind nocturnă, în special între orele 20-22.
Copulaţia şi ponta au loc în luna mai, ouăle sunt depuse în semănăturile cerealelor de primăvară, la
baza tulpinilor sau chiar pe sol, incubaţia durând 5-6 zile.
Dezvoltarea larvară durează 22-25 zile, apoi la completa dezvoltare larvele se retrag în sol la o
adâncime de 1-2 cm pentru împupare, stadiu care durează 18-21 de zile.
Noii adulţi apar în luna iunie şi după recoltarea cerealelor migrează pe gramineele verzi din
împrejurimi sau pe cerealele de toamnă însămânţate timpuriu, unde continuă să se hrănească. În
această perioadă, adulţii sunt diurni şi se retrag la hibernare, când timpul se răceşte, pe sub tufele de
ierburi uscate.
Măsuri preventive
- rotaţia culturilor;
- favorizarea creşterii plantelor tinere de porumb pentru a rezista atacului dăunătorului;
- modificarea perioadei de însămânţat pentru a scăpa de atacul insectei.
Diabrotica virgifera virgifera Le Conte
Denumire populară: viermele vestic al rădăcinilor de porumb
Statut: organism dăunător non-carantină; specie invazivă prezentă în România din anul 1996 (I.
Vonica).
Plante gazdă: în principal atacă porumbul şi ocazional: Gramineae, Compositae, Leguminosae,

Cucurbitaceae.
Descriere
Adult: masculul are lungimea de 4.4-6.6 mm, culoarea corpului galben verzuie, elitrele în jumătatea
posterioară de culoare neagră sau mai întunecată. Antenele sunt mai lungi decât corpul, cu articolele 2
şi 3 de dimensiuni egale; femela are lungimea de 4.2-6.8 mm, corpul de culoare galben verzuie, iar
elitrele prezintă trei benzi longitudinale care se pot contopi. Antenele sunt mai scurte decât corpul
reprezentând circa ¾ din lungimea acestuia, cu al treilea articol antenal mai subţire şi mai lung (fig.1).
Larva: este alungită, cilindrică, cutată, alb-gălbuie, cu capsula cefalică brună şi placa anală
întunecată, talia variază în medie de la 1.5 mm în primul stadiu pînă la 8-11 mm lungime la completa
dezvoltare.
Pupa: de culoare albă, de tip liber.
Ou: culoarea galben deschis, oval, cu diametrul de 0.5 mm.
Fig. 1. Adulţi-mascul şi femelă (foto ANF) Fig. 2. Simptomul „gât de lebădă” (foto ANF)
Simptome: larvele sfredelesc parenchimul cortical al rădăcinilor şi construiesc tunele în ţesutul

vascular central scăzând rezistenţa plantelor la vânt şi ploi. Plantele căzute, prin formarea rădăcinilor
adventive îşi pot reface sistemul radicular, dar au tija curbată şi manifestă astfel simptomul de „ gât de
lebadă” (fig. 2). Adulţii se hrănesc pe frunze, cu polen şi mătase de porumb, determinând o polenizare
anormală care duce la diminuarea producţiei, dar în general daunele produse de adulţi sunt de
importanţa secundară.
Biologie: dăunătorul are o generaţie pe an, iernează în stadiul de ou în diapauză, care poate fi întâlnit
de la jumătatea lunii iulie până la sfârşitul lunii iunie anul următor. Larvele se întâlnesc de la mijlocul
lunii mai până la sfârşit de august. Pupele apar în perioada iunie–august, adulţii în iunie fiind
observaţi pe plante până la sfârşitul lunii septembrie, începutul lunii octombrie. Apariţia maximă a
adulţilor are loc în perioada înfloritului şi au o perioadă de viaţă de 50-80 zile. Ouăle sunt depuse în
sol până la adâncimea de 35 cm, cele mai multe fiind depuse în stratul de 15 cm de la suprafaţă.
Măsuri preventive
- rotaţia culturilor este obligatorie acolo unde se înregistrează prezenţa dăunătorului;
- arătura adâncă imediat după desfiinţarea culturii de porumb expunându-se îngheţului majoritatea
ouălor depuse în sol;
- folosirea soiurilor de porumb rezistente la atacul larvelor;
- utilizarea capcanelor feromonale pentru detecţia adulţilor şi pentru stabilirea densităţii populaţiei, în
vederea aplicării tratamentelor.
Măsuri curative
 metode biologice: dăunătorul este parazitat de bacteria Bacillus thurigiensis şi ciuperci din genul
Beauveria, eficace contra stadiilor de adult şi larvă. Alţi prădători naturali cunoscuţi sunt: Argiope
bruennichi (Araneae: Araneidae), Speira diademata (Araneae: Araneidae), Theridion impressum
(Araneae: Theriidae), Pseudophomus rufipes (Coleoptera: Carabidae). Dezvoltarea larvelor poate fi
influenţată negativ şi de nematozii entomopatogeni Steinerma carpocapsae, Heterorhabditis
bactiophora.
 metode chimice: utilizarea următoarelor produse de protecţie a plantelor: TRIKA EXPERT – 12-
15 kg/ha, ERCOLE – 12-15 kg/ha, AMPLIGO – 0,2l/ha, SCATTO – 0,5 l/ha, CALYPSO 480 SC –
90 ml/ha, KAISO SORBIE 5 EG - 0,25 kg/ha, PYRINEX 25 CS – 1,5l/ha, INAZUMA – 0,15 -0,2
kg/ha, BELEM 0,8 MG – 12 kg/ha, DECIS MEGA 50 EW -0,25 l/ha, POLECI - 30-50 ml/hl.
Timp de pauză:
- TRIKA EXPERT - nu este necesar
- ERCOLE - nu este necesar
- AMPLIGO - 7 zile
- SCATTO - 28 zile
- CALYPSO 480 SC - 30 zile
- KAISO SORBIE 5 EG - 14 zile
- PYRINEX 25 CS - 28 zile
- INAZUMA - 56 zile
- BELEM 0,8 MG - nu este necesar
- DECIS MEGA 50 EW - 30 zile
- POLECI - 3 zile
IMPORTANT !
Evitarea monoculturii porumbului reprezintă cea mai eficace şi ieftină metodă de
combatere a dăunătorului.
Dăunătorul este vector al virusului Maize chlorotic mottle virus.
Helicoverpa armigera (Hubner)
Denumire populară: omida capsulelor
Statut: este organism dăunător de carantină reglementat pe plante destinate plantării de

Dendranthema, Dianthus, Pelargonium şi Solanaceae (Anexa II, secţiunea II din HG 563/2007);
prezent în România pe suprafețe mari.
Plante gazdă: specie polifagă care atacă peste 120 specii de plante cultivate și spontane, printre care
și porumbul.
Descriere:
Adultul: lungimea corpului de 12-18 mm, anvergura aripilor de 35-40 mm, de culoare variabilă,
verde-gălbui, brun-deschisă sau brun-închisă. Aripile anterioare prezintă pe marginea lor externă o
linie formată din 7-8 pete negricioase şi o bandă transversală brun-închisă, cu contur neregulat.
Aripile posterioare au culoarea puţin mai deschisă, cu o margine lată de culoare brună, care conţine o
zonă mai pală; nervurile sunt vizibile şi către bază au o pată în formă de virgulă, de aceeași culoare
(fig.1).
Larva: în ultima vârstă are lungimea corpului de 30-40 mm și este de culoare variabilă, de la verzui
până la roșcat-violet sau brun-închis, iar motivul descris poate forma umbre de verde, galben-pai şi
roz murdar până la maron roşcat şi chiar negru. Pe corp prezintă 5 dungi: una dorsală, mediană, 2
suprastigmale și 2 substigmale (fig. 2).
Oul: hemisferic, de 0.4-0.5 mm, ornat cu numeroase striațiuni. La depunere are culoarea alb-gălbui
după care devine verzui, chiar maron închis înainte de eclozare.
Pupa: de culoare maron stacojiu, 14-18 mm lungime, purtând la extremitatea posterioară doi spini în
formă de cârlig.
Fig.1. Adult (https://www.cabi.org/isc/datasheet) Fig. 2. Larve (https://utahpests.usu.edu)
Simptome: pagubele provocate de acest dăunător sunt cauzate de hrănirea vorace a omizilor pe
frunze, mai ales în fazele inițiale de după eclozare. Larvele invadează ştiuletele şi consumă boabele
aflate în perioada de creştere, de la exterior, respectiv de la vârf către bază, inclusiv mătasea. În urma
atacului apar frecvent infecţii secundare bacteriene.
Biologie: iernează în stadiul de pupă în sol, într-o celulă ovală de pământ, la adâncimea de 7-25 cm.
Fluturii zboară pe înserate și noaptea, hrănindu-se cu nectarul florilor. Ouăle sunt depuse izolat pe
mătasea de porumb, o femelă putând depune între 300-3000 ouă, în medie 500-1000. Ouăle eclozează
în trei zile la 22,5°C, perioada larvară durează 18 zile tot la 22,5°C şi se prelungeşte până la 51 de zile
la 17,5°C. Specia are 2-3 generaţii pe an şi o prolificitate extrem de mare.
Măsuri preventive
 inspecția frecventă a culturii, având în vedere ciclul biologic scurt și dezvoltarea foarte rapidă;
 îndepărtarea buruienilor din zonele învecinate deoarece pot fi sursă de infestare;
 efectuarea arăturilor adânci în toamnă pentru distrugerea crisalidelor hibernante;
 semănatul timpuriu pentru a se grăbi dezvoltarea plantelor.
Măsuri curative
metode fizice: amplasarea capcanelor atractive pentru ambele sexe, în lanul de porumb la
jumătatea lunii mai, pentru a pune în evidenţă prezenţa dăunătorului, dar şi de atragere şi omorâre a
acestora; dacă timp de câteva zile consecutiv sunt prinşi câte 4-6 fluturi, se recomandă efectuarea
tratamentelor chimice.
 metode biologice prin utilizarea:
- unor produse pe baza de bacterii, ex. Bacillus thuringiensis (aplicate la larvele din prima şi a
doua generaţie) şi virusuri, ex. Helicoverpa armigera nuclear polyhedrosis virus
- paraziţilor de tipul Trichogramma evanescens (oofag) şi prădătorilor Podisus maculiventris.
 metode chimice: cele mai bune rezultate se obțin atunci când tratamentele se aplică la apariția
larvelor. Produsul de protecţia plantelor omologat AMPLIGO – 0,2 l/ha.
Timp de pauză: AMPLIGO - 7 zile
IMPORTANT!
Adulţii sunt migratori şi pot parcurge distanţe mari (˃100 km).
Larvele şi adulţii pot fi identificaţi cu exactitate, faţă de alte specii prin examen de
laborator.
Heliothis viriplaca (Hufnagel)
Denumire populară: buha lucernei
Statut: organism dăunător non-carantină; prezent în România, mai ales în zona de sud a ţării.
Plante gazdă: dăunător polifag, atacă şi porumbul.
Descriere
Adultul: fluture nocturn de talie mijlocie, cu anvergura aripilor de 25-35 mm. Aripile anterioare sunt
de culoare verzuie, mai deschisă la marginea anterioară. Spre margine se găsește o maculă reniformă,
iar câmpul median în general de culoare închisă (fig. 1).
Larva: este o omidă adevărată, la completa dezvoltare atinge 20-40 mm lungime, de culoare verzuie
cu tente cenușii, cu dungi mai deschise la culoare, albe, cenușii, dispuse longitudinal. Prezintă o linie
dorsală mai închisă la culoare și dungi subdorsale de nuanța albă. Stigmele și regiunea adiacentă sunt
verzi sau gălbui (fig. 2).
Fig. 1. Adult (https://www.biolib.cz) Fig. 2. Larvă (https://www.lepinet.fr)
Simptome: larvele rod frunzele pe margini, neregulat, fără a le înfășura cu fire mătăsoase. Boabele
sunt roase de la exterior, respectiv de la vârf către bază, inclusiv mătasea. Larvele au activitate
nocturnă.
Biologie: prezintă 1-2 generații pe an. Iernează în stadiu de pupă, în sol.

Adulții încep să apară de la jumatatea lunii mai pe tot parcursul lunii iunie. Ouăle sunt depuse
izolat, pe partea inferioară a frunzelor diferitelor specii de plante gazdă spontane.
După prima năpârlire larvele migrează pe plantele cultivate, evoluția stadiului larvar durând 3-
4 săptămâni. La completa dezvoltare omizile se retrag 15 zile în sol pentru împupare.
Fluturii din noua generație apar treptat în cea de a doua parte a lunii iulie, iar larvele nou
apărute se regăsesc pe plante din august până la apariția frigului.
Măsuri preventive
 prelucrarea repetată a solului pentru expunerea pupelor la intemperii și la acțiunea diferiților
prădători;
 distrugerea buruienilor ce constituie plante-gazdă pentru pontă.
Măsuri curative
 metode biologice: un rol deosebit în reducerea populațiilor dăunătorului îl au paraziții, cel mai
important parazit al larvelor fiind dipterul Exorista xantaspis.
IMPORTANT !
Larvele dăunează aparatului foliar și boabelor.
Loxostege sticticalis Linnaeus
Denumire populară: omida de câmp
Plante gazdă: dăunător secundar pentru porumb
Descriere
Adult: lungimea corpului de 10-11 mm și anvergura aripilor de 18-26 mm, femelele fiind mai mari
decât masculii. Capul, antenele și corpul au culoarea brună-cenușie. Aripile anterioare sunt brune-
verzui sau brune-ruginii cu reflexe aurii; spre marginea exterioară prezintă o bandă transversală brun-
închis, iar median două pete de aceeași culoare. Spațiile dintre aceste pete ca și banda transversală
spre marginea externă sunt de culoare galbenă. Aripile posterioare au o culoare uniformă (fig.1).
Larva: la apariție are culoare galbenă-palidă, iar în ultimul stadiu este de culoare închisă, neagră-
verzuie, cu dungi gălbui. Capul este brun lucios cu pete, median prezintă o maculă de forma literei
”V” conturată cu alb-gălbui. Pe primul segment toracic se observă 3 dungi galbene. Lungimea omizii
în ultimul stadiu variază între 20-35 mm (fig.2).
Ou: 0,8-1 mm lungime și 0,4-0,5 mm lățime, de formă ovală, la depunere are culoarea albă-sidefie.
Fig. 1. Adult (https://www.cabi.org) Fig. 2. Larvă (https://www.forestryimages.org)
Simptome: larvele distrug în general frunzele, porumbul fiind atacat mai ales de larvele din ultimul
stadiu, care provin obișnuit din migrațiile de pe culturile învecinate atacate sau din terenurile
îmburuienate.
Biologie: are 2-3 generații pe an. Hibernarea se face în sol, în stadiu de larvă retrasă în cocon.
Împuparea are loc în aprilie-mai, iar fluturii apar în mai-iunie. Zborul este nocturn și este influențat
de factorii climatici. Ouăle sunt depuse în grupe pe frunze sau rădăcini, o femelă putând depune până
la 400 ouă. Incubația durează 7-12 zile. Larvele din generația I-a apar obișnuit în mai-iunie; cele din
generația a II-a în lunile iulie-august, iar cele din generația a III-a în lunile septembrie-octombrie.
Dezvoltarea larvară se finalizează, în funcție de generație, în 13-21 de zile. Stadiul de pupă durează
10-30 de zile și are loc în sol, la adâncimi de 1-7 cm.
Măsuri preventive
 efectuarea lucrărilor solului pentru reducerea rezervei biologice a dăunătorului prin expunerea
larvelor și pupelor la intemperii și la atacul prădătorilor naturali;
 distrugerea buruienilor (plante gazdă principale) de pe marginea șoselelor pentru a împiedica
înmulțirea în masă a dăunătorului;
 pentru oprirea migrării larvelor în culturile de porumb în cazuri de invazii, se recomandă săparea
șanțurilor de baraj, perpendicular pe direcția de înaintare a larvelor.
Măsuri curative
 metode biologice: la reducerea nivelului populaţional contribuie într-o mare măsură prădătorii și
paraziții animali și vegetali. Astfel, s-a constatat că ouăle sunt distruse într-un procent ridicat de
Trichogramma evanescens, iar Eulimneria xanthostoma, Pimpla viduata., Chelonus spp., Nemorilla
floralis, Tachina rustica afectează dăunătorul în fazele de larvă și crisalidă. Unele bacterii și ciuperci,
cum ar fi Bacterium prodigiosum, Beauveria bassiana pot îmbolnăvi în masă omizile şi pupele.
Larve pot fi atacate şi distruse de diferite specii prădătoare de insecte, păsări.
IMPORTANT !
La porumb s-au semnalat pierderi între 20-60% în urma atacului.
Este necesară supravegherea culturilor deoarece fluturii au capacitatea de a se deplasa pe
distanțe mari în timpul zborului, între 30-100 km, uneori 400 km și un focar mic poate să
afecteze suprafețe agricole întinse aflate la distanțe îndepărtate de locul de origine.
Melolontha melolontha L.
Denumire populară: cărăbușul de mai
Statut: organism non-carantină, prezent în România.
Plante gazdă: specie polifagă (arbori forestieri, pomi fructiferi, arbuști, plante ierboase), care poate
ataca și rădăcinile de porumb.
Descriere:
Adultul are capul și pronotul negru cu reflexe metalice. Lungimea corpului oscilează între 20 și 30
mm. Elitrele sunt de culoare brună-roșcată și prezintă carene longitudinale, uneori cu o pubescență
fină. Abdomenul prezintă pe părțile laterale pete albicioase, triunghiulare și are pigidiul conic (fig.1).
Oul este oval, alb-gălbui, cu lungimea de 1,5-2 mm.
Larva, numită "vierme alb", are corpul curbat, de culoare albă-gălbuie, cutat; segmentul anal este
cenușiu și prezintă două rânduri paralele de spini dispuși longitudinal. Larvele în ultimul stadiu au
lungimea de 40-50 mm (fig. 2).
Fig. 1. Adult (https://www.cabi.org) Fig. 2. Larva (https://www.cabi.org)
Simptome: Atacul cel mai caracteristic și păgubitor este cel asupra rădăcinilor. Radicelele sunt
distruse complet, iar la rădăcinile lignificate este ros țesutul cortical, din care cauză circulația sevei se
întrerupe și plantele se usucă în întregime.
Biologie: dăunătorul dezvoltă o generație la trei sau patru ani. Iernează în stadiul de larvă sau adult în
sol, la adâncimi cuprinse între 40 cm și 1 m, în funcție de umiditatea solului.
Măsuri preventive
-arătură adâncă de toamnă;
-discuiri repetate în perioada de vegetație,
-evitarea pășunilor sau terenurilor necultivate ca și culturi premergătoare.
Măsuri curative
 metode biologice: utilizarea patogenului Beauveria bassiana, a prădătorilor, cum ar fi: Dexia
rustica (Carabidae);
 metode chimice prin utilizarea următoarelor produse de protecţie a plantelor TRIKA EXPERT -
10-15 kg/ha, ERCOLE – 10-15 kg/ha
IMPORTANT !
Larvele atacă părțile subterane ale plantelor lemnoase și ierboase. Cele mai periculoase sunt
larvele aflate în al doilea și al treilea an de dezvoltare.
Opatrum sabulosum (L.)
Denumire populară: gândacul pământiu
Plante gazdă: insectă polifagă care atacă şi porumbul, producând pagube în unii ani.
Descriere
Adultul: corp de culoare neagră, cu lungime între 7-10 mm, pe partea dorsală adesea este acoperit cu
resturi de pământ de unde și denumirea populară de „pământiu”. Tot pe partea dorsală a corpului se
observă o pubescență fină. Elitrele au striuri longitudinale, iar interstriurile prezintă rânduri marginale
longitudinale de mici tuberculi plani și lucioși. Pronotul este mai lat decât lung (fig. 1).
Larva: la completa dezvoltare are 15-18 mm lungime, corpul acoperit de un tegument tare, de
culoare castaniu-închis, pe partea ventrală mai închis (gălbui), de formă mai mult sau mai puțin
cilindrică. Ultimul segment abdominal are formă obtuză cu vârful ascuțit și prevăzut cu 16-22 peri.
Larva este foarte asemănătoare cu aceea de Agriotes, de unde și denumirea de „vierme sârmă fals”.
Fig.1. Adult ( http://www.coleoptera.org.uk )
Simptome: Adulții atacă plantele în timpul perioadei de vegetație sau imediat după răsărire, rozând
frunzele sau retezând uneori cotiledoanele. Plantele atacate se usucă la invazii în masă, fiind necesară
reînsămânțarea. Larvele atacă rădăcinile diferitelor specii de plante, provocând aceleași daune ca și
viermii sârmă.
Biologie: are o singură generație pe an. Iernează în stadiul de adult în sol. Gândacii apar în luna
aprilie și se hrănesc pe plantele spontane sau cultivate. Depunerea ouălor are loc în sol, o femelă
putând depune 100-150 ouă. Larvele apărute se dezvoltă din luna mai până în iunie, în stratul superior
al solului, hrănindu-se cu rădăcinile diferitelor plante ierboase. În toamnă, prin luna septembrie, apar
adulții care iernează, longevitatea adulților fiind de 2-3 ani. Această specie preferă în general solurile
mai ușoare, nisipoase.
Măsuri preventive
 însămânțarea timpurie;
 combaterea buruienilor din culturi pentru a elimina sursa de infestare;
 aplicarea îngrășămintelor;
 tratarea semințelor înainte de semănat;
 irigarea optimă;
 aplicarea momelilor otrăvitoare.
Măsuri curative
metode mecanice: efectuarea arăturilor și a prașilelor mecanice pentru distrugerea rezervei de
dăunători din sol.
IMPORTANT!
Efectuarea arăturilor și a prașilelor mecanice distrug rezerva de dăunători din sol.
Oscinella frit (L.)
Denumire populară: musca suedeză
Plante gazdă: porumb, dar şi cereale păioase și graminee furajere
Descriere
Adult: muscă mică, cu lungimea corpului de 1,5-2 mm, corp negru-lucios, antene negre, ochi mari,
de culoare roșie. Prezintă dimorfism sexual, femela are primul articol al tarsului vizibil mai lung decât
masculul. Halterele au culoarea albă. Partea dorsală are primul segment roșcat, iar ventral abdomenul
este galben. Aripile sunt transparente cu reflexe metalice (fig.1).
Larva: apodă, acefalică, de culoare albă. Corpul este turtit, rotunjit posterior și ascuțit anterior şi la
completa dezvoltare are 4-5 mm lungime.
Pupa: 3 mm lungime, de culoare galbenă.
Ou: de culoare alb-lucioasă, cu striuri longitudinale, alungit, de aproximativ 1 mm.
Fig. 1. Adult (https://www7.inra.fr) Fig. 2. Plantă atacată (https://www7.inra.fr)
Simptome: larvele produc daune în funcție de faza de dezvoltare a plantelor. Primăvara plăntuțele de
porumb atacate au frunzele inegale, pot fi veștejite în întregime, deformate, sfâșiate sau răsucite.
Larvele produc perforări dispuse transversal. La o infestare cu 3-6 larve plantele stagnează din
creștere și se pot încovoia sub formă de cârjă.
Biologie: prezintă 2 sau 3 generații pe an. Iernează în stadiu de pupă și foarte rar ca larvă, sub
mugurele de creștere al tulpinilor plantelor tinere de cereale de toamnă sau graminee furajere. În zilele
însorite din aprilie-mai apare zborul adulților din generația hibernantă. După aproximativ 12 zile are
loc copulația. La temperaturi de 16-17 ̊C femelele depun ouăle sub teaca frunzelor sau mai rar pe
limbul foliar. O femelă poate depune între 25-60 de ouă. Larvele apar după aproximativ o lună și se
deplasează către teaca frunzelor apoi pătrund în tulpină, sub mugurele de creștere cu care se hrănește
sau în țesuturile din zona inferioară. Larvele se hrănesc timp de 3 săptămâni după care împupează în
plantă. Adulții apar la sfîrșitul lunii iunie. Femelele depun ouăle în panicule de cereale păioase sau
graminee furajere ori pe frunzele culturilor duble de porumb, unde se dezvoltă. Această generație are
o perioadă scurtă astfel că în luna octombrie apar noii adulți care depun ouăle în semănăturile de
toamnă sau pe graminee spontane.
Măsuri preventive
- efectuarea lucrărilor agrotehnice la timp;
- evitarea monoculturii;
- combaterea buruienilor pentru evitarea plantelor gazdă;
- reducerea răspândirii gunoiului de grajd pe câmp.
Măsuri curative
metode biologice: în literatura de specialitate sunt menționate specii ce pot parazita larvele și
pupele, respectiv: Trichinema oscinellae, Microtrombiderina omeierei, Cothonaspis hexatonia,
Halticoptera aenea, Stenomalus micans, Callitula micans, Callitula bicolor, Pteromalus puparum.
IMPORTANT !
La atacuri puternice producția scade cu 25-40%, plantele devin sensibile la fuzarioză și
tăciuni.
Ostrinia nubilalis (Hübner)
Denumire populară: sfredelitorul porumbului
Plante gazdă: specie polifagă, poate ataca diferite specii de plante: porumb, cânepă, sorg, floarea
soarelui, tomate, cartof, sfeclă, mei, grâu, crizanteme, pepiniere și plante spontane (urzici, lobodă,
știr).
Descriere
Adulții au lungimea corpului de 13-15 mm şi anvengura aripilor de 25-30 mm. Prezintă dimorfism
sexual. Femela este mai mare, abdomenul este rotunjit terminal, de culoare galben deschis. Aripile
anterioare sunt gălbui deschis cu trei dungi transversale, dispuse în zig-zag. Aripile posterioare sunt
uniform colorate, galben-cenușiu și au în zona centrală o dungă de culoare mai deschisă (fig. 1).
Masculul este mai mic decât femela, de culoarea mai închisă cu nuanțe maronii. Aripile posterioare
sunt galben-deschis şi au în zona centrală o dungă mai închisă la culoare.
Ouăle au culoarea alb-sidefiu, turtite, grupate în ponte.
Larvele la completa dezvoltare au 15-25 mm lungime, de culoare alb cenușie, pe partea dorsală
prezintă o dungă mai închisă la culoare. Capsula cefalică este puternic chitinizată (fig. 2).
Pupa de culoare brună, cu 4 spini ușor curbați în zona terminală a abdomenului, lungimea este de 1,2-
2 cm.
Fig. 1. Adult femelă ( www7.inra.fr) Fig. 2. Larvă (www7.inra.fr)
Simptome: larvele neonate se deplaseză spre teaca frunzei, perforează tulpina și se hrănesc cu
măduva plantei. Orificiile de hrănire au aproximativ 2 mm și în dreptul lor se observă rumeguș fin
alb-brun. De asemenea, pe știuleți în zona bracteelor și a pedunculului se poate obseva rumeguș.
Larvele în stadiile III și IV produc cele mai însemnate pagube deoarece sapă galerii în tulpină, panicul
sau în pedunculul știuletelui. Tulpinile atacate se frâng fapt ce împiedică recoltarea mecanizată a
culturilor. Știuleții atacați sunt mai mici. Atacul larvelor pe știuleți favorizează instalarea agenților
patogeni în special ciuperci din genul Fusarium. În anii cu precipitații însemnate intensitatea atacului
este sporită.
Biologie: în zona de sud și centrală a țării specia prezintă 2 generații pe an, iar în regiunile nordice sau
situate la altitudine are o singură generație pe an. Iernează ca larvă în ultimul stadiu de dezvoltare în
cocenii de porumb. În primăvară are loc împuparea, fluturii apar în ultima decadă a lunii mai. Adulții
au o viață nocturnă şi pot trăi 4-12 zile în funcție de condițiile meteo. În timpul zilei se pot observa pe
partea inferioară a frunzelor. După copulație are loc depunerea pontei, pe partea inferioară a frunzelor
grupat (20-35 ouă lipite cu o substanță aglutinată). Incubația durează 8-12 zile, apoi larvele se
transformă în pupe în interiorul plantei. După 10 zile apar adulții și are loc împerecherea şi depunerea
pontei după 3-4 zile. Ciclul biologic al generației a doua se realizează într-o perioadă mai scurtă
datorită regimului termic ridicat. La sfârșitul lunii iulie și începutul lunii august larvele ajung la
completa dezvoltare, apoi intră în diapauza estivală şi cea hiemală. În zona de sud a țării în luna
august poate apărea cea de a doua generație. Dinamica populațiilor este puternic influențată de
factorii climatici.
Măsuri preventive
- efectuarea arăturilor de toamnă;
- arderea resturilor de coceni utilizați în hrana animalelor;
- folosirea de linii hibride rezistente;
- combaterea buruienilor pentru evitarea plantelor gazdă.
Măsuri curative
- aplicarea insecticidelor biologice cu Bacillus thurinigiensis în loturile semincere
- lansarea entomofagului parazit al ouălor Trichogramma maydis (100.000 exemplare/ha)
 metode chimice: aplicarea produselor de protecţia plantelor: CORAGEN - 125 ml/ha, INAZUMA
- 0,15 – 0,2 kg/ha, AMPLIGO - 0,2 l/ha, POLECI – 30-50 ml/hl, AVAUNT 150 EC – 250 ml/ha,
FASTAC ACTIVE – 0,6 l/ha.
Timp de pauză
- CORAGEN - 7 zile
- INAZUMA - 56 zile
- AMPLIGO - 7 zile
- POLECI - 3 zile
- AVAUNT 150 EC - nu este necesar
- FASTAC ACTIVE - 84 zile
IMPORTANT !
Sfrederitorul porumbului este un dăunător deosebit de periculos putând provoca pierderi
de 40% din producția de boabe. Pagubele sunt amplificate prin favorizarea instalării
patogenilor și împiedicarea recoltării mecanizate.
Oulema melanopus (L)
Denumire populară: gândacul ovăzului
Plante gazdă: porumb, cereale păioase și graminee furajere
Descriere
Adult: corp alungit de 4-5 mm, capul, antenele și tarsele sunt negre (fig. 1). Pronotul, femurele și
tibiile sunt roșu-portocalii. Elitrele sunt albastre cu dungi longitudinale paralele și punctate între ele.
Larva: are corpul bombat posterior, acoperit cu excremente. Capsula cefalică este puternic
chitinizată, de culoare maronie. La completa dezvoltare are 5-7 mm, culoarea poate fi alb-gălbui-
portocaliu. Popular este numită vierme „bălos”.
Pupa: 4,5-4,8 mm lungime, de culoare galben-maroniu.
Ou: de culoare galben-portocaliu cu striuri longitudinale, alungit și rotunjit terminal, de 1 mm.
Fig. 1. Adult (https://www7.inra.fr)
Simptome: frunzele sunt roase sub forma unor dungi longitudinale, paralele cu nervurile, de multe ori
epiderma inferioară rămâne intactă, se usucă și devine albă. Atacul are loc în vetre, plantele au aspect
albicios frunzele sunt îngălbenite și uscate. Pagubele sunt produse de adulți dar și de larve.
Biologie: prezintă o singură generație pe an. Iernează în stadiu de adult, sub resturi vegetale sau în
frunzarul pădurilor. Adulții apar în luna aprilile la 9-10 ̊C în culturile de cereale de toamnă și mai
tîrziu în culturile de primăvară. La sfârșitul lunii aprilie și începultul lunii mai are loc copulația.
La temperaturi de 16-17 ̊C femelele depun ouăle sub teaca frunzelor sau mai rar pe limbul foliar. O
femelă poate depune între 25-60 de ouă. Larvele apar după aproximativ o lună și se deplasează către
teaca frunzelor apoi pătrund în tulpină sub mugurele de creștere cu care se hrănește sau în țesuturile
din zona inferioară. Larvele se hrănesc timp de 3 săptămâni după care împupează în plantă. Adulții
apar la sfîrșitul lunii iunie. Femelele depun ouăle în panicule de cereale păioase sau graminee furajere
ori pe frunzele culturilor duble de porumb, unde se dezvoltă. Această generație are o perioadă scurtă
astfel că în luna octombrie apar noii adulți care depun ouăle în semănăturile de toamnă sau pe
graminee spontane.
Măsuri preventive
- efectuarea lucrărilor agrotehnice la timp;
- distrugerea prin ardere a resturilor de coceni utilizați în hrana animalelor;
- utilizarea hibrizilor rezistenți la atacul dăunătorului;
- combaterea buruienilor pentru evitarea plantelor gazdă.
Măsuri curative
 metode biologice: utilizarea insecticidelor pe bază de Bacillus thuringiensis
IMPORTANT !
Produce pagube semnificative în special în anii secetoși.
Phyllotreta vittula Redtenbacher
Denumire populară: puricele dungat al cerealelor
Plante gazdă: cereale şi mai rar porumbul
Descriere
Adult: are talie mică, de 1.8-2.5 mm lungime, de culoare albastră-verzuie, cu luciu metalic, elitrele
des punctate cu dungi longitudinale galbene, cu marginea internă dreaptă, se curbează uşor spre
interior numai la vârf. Articolele bazale ale antenelor şi tarsele sunt de culoare brună-gălbuie.
Picioarele posterioare sunt adaptate pentru sărit (fig.1).
Larva: are ultimul segment abdominal cu o proeminenţă chitinoasă, îndoită în sus, capul şi pronotul
brune, corpul alb-cenuşiu, mezo şi metatoracele cu 8 pete de culoare închisă şi cu peri pe ele.
Lungimea corpului larvelor este de 4-5 mm.
Fig. 1. Adult (http://aramel.free.fr) Fig. 2. Atac pe cereale (https://agro.bayer.co.hu)
Simptome: frunzele sunt roase pe partea superioară, sub formă de dungi, paralel cu nervurile,
epiderma inferioară rămâne intactă şi se albeşte (fig.2). Larvele rod rădăcinile plantelor gazdă fără a
produce daune semnificative.
Biologie: are o generaţie pe an, iernează în stadiul de adult sub resturile vegetale. Adulţii hibernanţi
apar în culturi în lunile aprilie-mai, hrănindu-se pe părţile aeriene ale plantelor gazdă. Ponta are loc în
stratul superficial al solului în luna mai, iar larvele se dezvoltă în lunile mai-iunie pe rădăcinile
plantelor gazdă. Noii adulţi apar în iulie-august şi când timpul se răceşte se retrag pentru hibernare.
Metode preventive
-rotaţia culturilor şi amplasarea noilor culturi la distanţă de cele vechi;
-distrugerea florei spontane, înainte de plantare coontribuie la reducerea rezervei biologice a
dăunătorului;
-aplicarea lucrărilor solului şi în cultură la timp permite dezvoltarea optimă a plantelor, determină
suportarea atacului într-o manieră mai bună şi prevenirea pagubelor
Măsuri curative
- utilizarea viespilor parazite Perilitus terminalis, Perilitus bicolor şi a nematodului Howardula
phyllotretae;
- utilizarea extractelor de plante cultivate şi spontane, care conţin alcaloizi, taninuri şi alte principii
active cu rol insectifug.
metode fizice: utilizarea capcanelor cu feromoni.
IMPORTANT !
Atacurile larvare sunt de regulă de scurtă durată şi nu necesită tratament.
Rhopalosiphum maidis Fitch
Denumire populară: păduchele verde al porumbului
Plante gazdă: porumb și alte graminee (sorg, grâu, orz).
Descriere: Virginogenele aptere au corpul alungit, de culoare verde deschisă sau albastru deschisă, de
1,8-2,2 mm, cu lungimea corpului de două ori mai mare decât lățimea. Articolele antenale 4, 5 şi 6
sunt de culoare închisă, față de celelalte care sunt mai deschise. Picioarele sunt de aceeași culoare ca
și corpul, însă partea distală a femurelor și restul părților distale ale piciorului sunt negre, ca și
corniculele și coada (fig. 1).
Formele aripate sunt de 1,7-2,24 mm lungime, având capul și toracele de culoare neagră, iar
abdomenul prezintă nuanțe de verde și zone mai închis colorate (fig. 2). Antenele au articolul al
treilea mai mare decât articolele 4 și 5. Picioarele prezintă nuanțe de culoare brună, cu zona distală a
femurelor, restul părților distale ale piciorului, corniculele și coada sunt de culoare neagră.
Corniculele au jumătate din lungimea articolului al treilea antenal.
Fig. 1. Rhopalosiphum maidis forma apteră Fig. 2. Rhopalosiphum maidis forma aripată
(https://www7.inra.fr)
Simptome: specia formează colonii pe frunze, spice și panicule, eventual știuleți. Frunzele plantelor
atacate se răsucesc deseori sub formă conică, întrerupând dezvoltarea normală. Datorită atacului, în
frunze se acumulează o cantitate mare de hidrați de carbon, urmată de sinteza de pigmenți antocianici,
având drept urmare înroșirea frunzelor sau tulpinilor. Când atacul se manifestă pe paniculele sau
știuleții de porumb, datorită eliminării dejecțiilor, polenizarea este împiedicată, ducând la reducerea
producției.
Biologie: rata de dezvoltare a păduchelui, durata de viață și cantitatea de descendenți sunt determinate
de temperatura și calitatea plantelor gazdă. În condiții optime, sunt posibile mai mult de 40 de nimfe
pe femelă și până la 50 de generații pe an.
Măsuri preventive
- semănatul timpuriu;
- distrugerea samulastrei.
Măsuri curative
- prădătorilor: Chrysopidae, Coccinelidae, Syrphidae,
- paraziților: Lisiphlebus fabarum, Trioxys angelicae, Aphidius ervi, Praon volucre, Aphelinus
asychis, Pachhyneuron aphidis
IMPORTANT !
Daunele produse de acest dăunător sunt cauzate de hrănirea pe frunzele și mătasea
porumbului.
Schizaphis graminum (Rond.)
Denumire populară: păduchele verde al cerealelor
Statut: organism dăunător non-carantină, prezent în România pe suprafețe mari unde se cultivă
cereale, fiind cea mai păgubitoare specie la aceste culturi.
Plante gazdă: specie care atacă graminee cultivate, în special grâul și orzul dar și culturi de sorg și
porumb, precum și specii de graminee spontane.
Descriere:
Virginogenele aptere au corpul oval, de 1.5-2 mm lungime, ochii roşii, de culoare verde deschis sau
cu nuanțe gălbui. Antenele sunt închise la culoare, cu excepția articolelor bazale care sunt mai
deschise, lungimea lor depăşind cu puțin jumătatea lungimii corpului. Corniculele sunt evidente, de
formă cilindrică și sunt deschise la culoare, cu excepția zonei distale. Coada este de formă conică, are
aproximativ ½ sau ¾ din lungimea corniculelor (fig. 1).
Virginogenele aripate au corpul de 1.2-1.9 mm lungime, cu capul și toracele brun și abdomenul verde.
Aripile sunt membranoase, dezvoltate, cu nervura mediană bifurcată. Antenele depăşesc în general ¾
din lungimea corpului, iar articolul trei are 6-7 senzorii, răspândite pe toată lungimea sa. Corniculele
sunt scurte (fig. 2).
Fig.1. Forme aptere (http://entnemdept.ufl.edu) Fig. 2. Forma aripată (http://entnemdept.ufl.edu)
Simptome: formează colonii numeroase pe frunzele plantelor gazdă, atacul manifestându-se în vetre.
Datorită atacului frunzele se contorsionează, iar în zonele înțepate apar inițial pete roșietice care apoi
confluează cuprinzând treptat toată frunza, ducând în final la uscarea plantei. Atacurile puternice din
toamnă duc la uscarea plantelor, iar cele din mai-iunie, duc la scăderea calitativă dar și cantitativă a
producției, prin șiștăvirea boabelor înțepate. Pagube mari se produc în special în primăverile și verile
secetoase, când inițial coloniile de afide se dezvoltă în conul de creștere. Plantele atacate rămân mici,
cu panicule nedezvoltate, rezultând producții inferioare, iar boabele de la plantele puternic atacate, au
capacitate redusă de germinare. După ce frunzele atacate sunt distruse afidele se mută pe frunze
sănătoase.
Biologie: Specie care iernează ca ou de rezistență depus de femele, toamna pe grâu, orz, sorg,
porumb, sau graminee spontane. În lunile martie-aprilie, apar formele fundatrix, care se înmulțesc
prin partenogeneză și viviparie pe parcursul a 7-13 zile. Din aceste larve apar fundatrigenele din care
derivă femelele virginogene aptere care sunt mai numeroase și prezintă și forme aripate. Formele
aripate formează noi colonii pe diferite plante cultivate sau din flora spontană, ele au o dezvoltare și
reproducere mai lungă, dar prolificitate mai redusă decât cele aptere. Femelele virginogene parcurg
mai multe generații până toamna, când formează forme sexupare aptere și aripate. În România specia
dezvoltă 21-23 generații, dar potențialul ei teoretic este de 50 de generații/ an.
Măsuri preventive
 semănatul să se facă în epoca optimă.
Măsuri curative
- insectelor prădătoare cum ar fi: Chrysopidae, Coccinelidae și Syrphidae.
- insectelor parazite cum ar fi: Lisiphlebus fabarum, Efedrus plagiator, Aphidius ervi sau Praon
volucre, care contribuie natural la menținerea populațiilor sub pragul economic de dăunare
(PED).
IMPORTANT!
PED este toamna de 10 afide/ plantă şi vara de 25 afide/ plantă!
Afidele sunt vectori ai mai multor virusuri ai plantelor incluzând: Barley yellow dwarf
virus, Sugarcane mosaic virus, Maize dwarf mosaic virus și Millet red leaf virus.
Sipha maydis Passerini
Denumire populară: păduchele negru al porumbului
Plante gazdă: porumb, orz, ovăz, grâu, sorg, păiuş.
Descriere:
Femelele aptere măsoară 1-2,1 mm, au luciu închis până la aproape negru, antenele sunt scurte, cu 5
segmente, iar întregul corp este acoperit de fire de păr lung (fig.1).
Nimfa are ochi roșii, cap întunecat, torace și abdomen galben-portocaliu.
Fig. 1. Femelă apteră (https://www.galerieinsecte.org)
Simptome: evidente în special în faza de creştere vegetativă. Vizate de atac sunt punctele de creştere,
inflorescenţa, frunzele (în special pe partea superioară), acestea capătând forme şi culori anormale,
apoi se pliază, se îngălbenesc şi mor.
Biologie: iernează în stadiul de adult şi nimfă, uneori chiar ou. Coloniile sunt prezente de obicei la
inserția frunzei cu tulpina, deși atunci când populația crește, se pot găsi chiar în frunza ce ia aspectul
de steag.
Măsuri curative
metode biologice: folosirea de paraziţi şi prădători (Adalia bipunctata, Aphelinus asychis,
Aphidius ervi, Cheilomenes sexmaculata)
IMPORTANT!
Transmite viruşi capabili să producă daune mai mari decât gazda.
Siteroptes graminum Reut.
Denumire populară: acarianul gramineelor
Plante gazdă: acarianul gramineelor este polifag, fiind semnalat pe numeroase cereale și graminee de
nutreț.
Descriere:
Adultul: are corpul de 0,25-0,30 mm lungime și de culoare galbenă, prevăzut dorsal cu numeroși peri
groși. Femela are formă de sac, plin cu ouă, principalele organe interne fiind atrofiate; în această fază
corpul femelei atinge 2-3,5 mm lungime.
Ouăle: eliptice, ușor vizibile în corpul femelei din ultimul stadiu, cele nefecundate sunt mai mici.
Larva: asemănătoare cu acarienii adulți, având corpul mai mic prevăzut cu trei perechi de picioare.
Simptome: În urma atacului, frunza nu se înroșește și nu este inundată de rouă de miere. Teaca
frunzei superioare are pete brune sau roșcate. Acarieni cu 8 și larve cu 6 picioare, de culoare gălbuie,
trec mai târziu asupra paniculului.
Biologie: prezintă 4-5 generații pe an. Iernează ca ou depus în teaca frunzelor de la plantele gazdă. În
primăvară, din ouăle hibernante, eclozează larve care, după o perioadă de hrănire pe seama sucului
celular, evoluează în acarieni adulți, fără să parcurgă stadiul de nimfă. Spre completa dezvoltare a
larvelor, corpul acelora din care rezultă femele suferă o pronunțată deformare, se umflă puternic și
capătă o formă ovală, dimensiunile corpului crescând până la de 10-20 de ori.
Măsuri preventive
 distrugerea buruienilor de pe marginile și șanțurile drumurilor limitrofe, cunoscându-se faptul că
ierburile spontane sunt gazde intermediare ale acarianului.
IMPORTANT !
Monitorizarea acarianului trebuie să înceapă la apariția paniculului.
Sitotroga cerealella (Olivier)
Denumire populară: molia cerealelor
Plante gazdă: în special grâu, porumb, dar şi alte produse depozitate.
Descriere
Adultul: are corpul de culoare albă-cenuşie, de 6-8 mm, cu anvergura aripilor de 10-16 mm. Aripile
anterioare sunt înguste, lungi şi ascuţite la extremitatea lor, de culoare brună gălbuie cu reflexe
argintii (nuanţa bobului de grâu). Aripile posterioare sunt cenuşii-deschise, înconjurate cu franjuri
lungi (fig.1)
Larva este de culoare albă sidefie, cu capul gălbui de 5-7 mm lungime (fig. 2).
Ouăle au forma unui butoiaş, de 0,4-0,5 mm, iniţial de culoare albă, care după 48 ore, care după 48
devin roşu strălucitor.
Fig. 1. Adult (https://mississippientomologicalmuseum.org) Fig. 2. Larve (http://bru.gmprc.ksu.edu)
Simptome: infestarea larvelor nu lasă inițial nici un simptom vizibil asupra boabelor, deoarece
dezvoltarea larvelor are loc într-un singur bob, îi consumă iniţial germenul, abia apoi îl distruge
complet. Înainte de a se transforma în pupă, larva construiește o cameră chiar sub stratul de semințe
de cereale, formând o "fereastră" mică, circulară, translucidă. Boabele atacate sunt golite parţial sau
total de conţinut, rămânând intact numai tegumentul. Orificiul de ieşire al adultului este rotund, cu
marginile netede.
Biologie: în condiţiile din România are 2-3 generaţii/an din care una sau două se dezvoltă în spaţiile
de depozitare şi una în câmp. Iernează ca larvă în ultimele stadii de dezvoltare, în boabele atacate.
Transformarea larvelor în crisalide are loc la începutul lunii aprilie, iar adulţii migrează masiv la
începutul lunii aprilie sau în luna mai din hambare şi depozitele de cereale îndreptându-se spre
câmpurile de grâu sau mai târziu, spre cele de porumb. Durata acestui stadiu este de 10-15 zile, uneori
mai mult. Imediat după apariţia adulților are loc împerecherea, iar femelele depun ouăle, la 24 ore de
la împerechere, în condiţii nocturne (200-250 de ouă) pe diferite boabe de cereale (grâu şi porumb în
special). După 2 săptămâni, la 15oC sau după 4 zile la 30 oC, apar larvele, care după eclozare,
construiesc o teacă de mătase, la adăpostul căreia pătrund în bob unde petrec toată viaţa şi pe care îl
distrug complet.
Înainte de a se transforma în pupă, decupează în tegument un căpăcel, fără să perforeze bobul, apoi îşi
face o lojă, căptuşită cu mătase (gogoaşă). La terminarea perioadei de împupare, fluturele ridică
căpăcelul şi iese din bob. Dezvoltarea de la ou până la apariţia adulţilor, nu este posibilă sub 15 oC şi
peste 35 oC, necesitând 60 de zile la 15 oC, 35 de zile la 20 oC, 20-25 de zile la 35 oC şi UR (umiditate
relativă) 75%.
Metode preventive
 însămânțarea târzie şi recoltarea timpurie pot reduce pierderile înainte de recoltare;
 reducerea umidității în depozitele de cereale, poate reduce sau minimiza daunele;
 inspecțiile periodice și îndepărtarea infestărilor pot fi eficiente, mai ales dacă boabele sunt bine
ambalate, astfel încât atacurile dăunătorului sunt limitate la straturile exterioare;
 folosirea soiurilor rezistente.
Măsuri curative
metode fizice: utilizarea radiațiilor gama asupra pupelor la 32°C, poate reduce fecunditatea și
eclozarea ouălor și întârzie creșterea larvelor.
metode biologice:
-folosirea speciilor de parazitoizi din genul Trichogramma (Trichogrammatidae), eficace împotriva
ouălor;
- folosirea uleiurilor comestibile, cum ar fi uleiul de soia, uleiul de semințe de bumbac, deșeurile
agricole, extractele de diferite plante, precum menta, semințele de bumbac și eucalipt și toxinele de
Bacillus thuringiensis (BT).
IMPORTANT!
Atacul se manifestă şi după recoltare, fiind în special un dăunător al produselor
depozitate.
Atacul speciei provoacă pierderea puterii germinative a boabelor.
Spodoptera exigua (Hübner)
Denumire populară: buha cucurbitaceelor
Plante gazdă: specie polifagă, dăunător cu importanţă secundară pentru porumb; atacă şi buruienile.
Descriere
Adult: mărime moderată, anvergura aripilor 25-30 mm. Aripile anterioare sunt marmorate gri-brun şi
au o bandă neregulată şi o pată reniformă mai deschisă la culoare. Aripile posterioare au culoare mai
uniformă, cenuşiu-deschis sau albicioase şi marginea este mai închisă la culoare (fig. 1).
Larva: iniţial are culoare verde sau galben pal şi începând cu stadiul trei apar dungile caracteristice.
La completa dezvoltare are 30-35 mm lungime, fără pubescențe, culoarea cenușie-negricioasă sau
verde-castanie. Dorsal prezintă dungi longitudinale de culoare castanie-gălbuie, iar pe partea ventrală
este roșcat-gălbui. Uneori prezintă pete mici, mai întunecate pe partea ventrală (fig. 2).
Pupa:brun-deschis, 15-20 mm lungime, se află într-o căsuţă pupală în sol.
Ou: circular, alb-verzui, depuse în mase şi acoperite cu solzii femelelor.
Fig. 1 Adult (https://www7.inra.fr) Fig. 2. Larvă (http://entnemdept.ufl.edu)
Simptome: larvele atacă şi foliajul şi știuleții. Frunzele sunt roase pe fața inferioară, epiderma se rupe
și se formează goluri mari în limbul frunzei, dar nervurile rămân intacte.
Biologie: în ţările cu climat cald are până la şase generaţii/an. Ouăle sunt depuse în grupe de 50-150,
pe partea inferioară a frunzelor. După eclozare, larvele sunt gregare în primele vârste, apoi se hrănesc
individual pe frunzele plantelor gazdă. Împuparea are loc în sol, durează 6-10 zile în zonele cu climat
cald.
Măsuri curative
 metode biologice aplicarea tratamentelor biologice eficace împotriva larvelor: extract de neem
(Azadirachta indica), nucleopolyhedrovirus (NPV), extracte obţinute din Cassia fistula, Cleome
viscosa, Melia azedarach, Portulaca oleracea şi Stemona tuberosa.
IMPORTANT !
În contextul încălzirii globale specia poate căpăta importanţă fitosanitară mai mare în ţara
noastră.
Tanymecus dilaticollis Gyll
Denumire populară: gărgărița frunzelor de porumb, răţişoara porumbului
Plante gazdă: polifag, porumb, floarea soarelui, sfeclă de zahăr, sorgul, soia, lucernă, grâu, orz.
Descriere
Adultul: corp oval alungit, de culoare brun-cenușiu, mai deschisă ventral, 5,5-8 mm lungime,
prezintă un cioc evident denumit rostru, care este mai lung decât capul. Pronotul este mai lat decât
lung, cu marginile laterale dilatate postmedian. Elitrele sunt cafeniu-deschise, adesea cu dungi
longitudinale mai deschise sau mai închise, iar solzii și perișorii acestora sunt ca niște dungi dispuse
longitudinal (fig. 1). Aripile posterioare sunt reduse, ceea ce determină o capacitate redusă de a zbura.
Oul: 1/0,5 mm, cilindric, rotunjit la capete, inițial de culoare alb-gălbui, apoi se închide la culoare și
devine negru.
Larva: apodă, la maturitate ajunge la 8-9 mm, de culoare alb strălucitoare și prezintă o pubescență
gălbuie.
Pupa: culoare albă, 5-9 mm lungime.
Fig. 1. Adult (http://www.agroatlas.ru) Fig. 2. Simptom de atac ( https://www.dekalb.ro)
Simptome: În faza inițială de 2-3 frunze, adultul retează plantele de la colet, provocând distrugerea
în masă a culturii. Datorită atacului de la baza plantei, frunzele surprinse în faza de cornet, prezintă
ulterior perforări circulare, dispuse transversal pe limb. Plantele atacate în timpul răsăritului, până în
faza de 2-3 frunze, pot fi roase în zona coletului și se impune întoarcerea culturii și reînsămânțarea.
Într-o fază mai înaintată de dezvoltare a plantelor, insecta atacă numai limbul foliar pe părțile laterale
(fig. 2). În această fază plantele se refac, înregistrându-se o întârziere în vegetație ce determină o
reducere a producției. Plantele trecute de 4-5 frunze, nu mai constituie sursa de hrană pentru dăunător
care trece pe alte plante spontane, preferând pălămida.
Biologie: prezintă o singură generație pe an și iernează ca adult în sol, în lojele nimfale, la adâncimea
de 40-60 cm. Primăvara ies din loje nimfale, iniţial se stabilizează în straturile superficiale ale solului
(jumătatea lunii martie-prima junătate a lunii aprilie), apoi pe măsură ce timpul se încălzeşte apar pe
plante şi devin foarte activi în timpul orelor însorite şi calde. Depunerea ouălor începe în a doua
decadă a lunii aprilie. Stadiul de larvă este prezent în natură din prima jumătate a lunii mai până la
sfârşitul lunii august. Acestea se hrănesc cu perişorii absorbanţi şi ultimele ramificaţii ale rădăcinilor
plantelor gazdă. Împuparea are loc în sol, începe a doua jumătate a lunii iulie şi se încheie la sfârşitul
lunii august.
Măsuri preventive
- rotația culturilor şi evitarea monoculturii;
- stabilirea corectă a perioadei semănatului;
- asigurarea unor condiții care favorizează răsărirea rapidă;
- stabilirea unei densități corespunzătoare a plantelor.
Măsuri curative:
 metode biologice: utilizarea patogenului Beauveria bassiana
 metode chimice prin aplicarea următoarelor produse de protecţie a plantelor: DECIS MEGA 50
EW -0,25 l/ha, CALYPSO 480 SC – 90 ml/ha, BELEM 0,8 MG – 2x12 kg/ha, MOSPILAN 20
SP/GAZELLE – 0,100 kg/ha, MOSPILAN 20 SG/KRIMA 20 SG – 0,100 kg/ha.
Timp de pauză
- DECIS MEGA 50 EW - 30 zile
- CALYPSO 480 SC - 30 zile
- BELEM 0,8 MG - nu este necesar
- MOSPILAN 20 SP/GAZELLE - nu este necesar
- MOSPILAN 20 SG/KRIMA 20 SG - nu este necesar
IMPORTANT !
Este importantă evaluarea populației insectei în toamnă, înainte de iernare și apoi primăvara
când plantele încep să crească pentru aplicarea celor mai eficiente metode de control.
La o densitate de 20-30 gărgăriţe/m2 semănătura de porumb poate fi distrusă chiar înaintea
apariţiei la suprafaţa solului.
Tetraneura ulmi (Geoff.)
Denumire populară: păduchele roz al rădăcinilor de porumb
Statut: organism dăunător non-carantină, prezent în România în toată țara, mai ales în culturile aflate
în apropierea ulmilor.
Plante gazdă: atacă rădăcinile plantelor de porumb, predispuse fiind culturile de porumb semănate
târziu; specia atacă și ulmul, pe frunzele căruia formează gale caracteristice.
Descriere
Adultul: formele aptere sunt de culoare galbenă portocalie, au lungimea de 2.5-3.5 mm sau mai mici
(2.2 mm) şi de culoare negricioasă, iar formele aripate au antenele și picioarele de culoare cafenie.
Antenele sunt formate din 3-6 articole, cu cornicule ascuțite sau absente. Corpul femelelor aptere
existente pe rădăcinile de porumb sau alte graminee, are formă ovală sau rotunjită și acoperit cu o
pulbere albicioasă, secretată de glandele ceroase.
Fig. 1. Tetraneura ulmi – formă apteră ( http://influentialpoints.com)

Simptome:
Atacă rădăcinile plantelor de porumb, pe care formează gale. Este o specie dioecică, atacă şi ulmul, pe
frunzele căruia formează gale caracteristice scurte și pedunculate. În aceste gale se identifică femele
nearipate, de culoare brună sau cu nuanțe verzui, având abdomenul acoperit cu o secreție ceroasă. În
zonele de câmpie atacul este mai puternic și evidențiat față de zonele de deal și munte. Predispuse la
atac în cazul culturilor de porumb sunt cele semănate târziu. În cazul unor atacuri puternice, plantele
atacate se opresc din dezvoltare, se îngălbenesc și chiar se pot ofili.
Biologie:
Specie dioecică - are ca gazdă primară ulmul, pe care depune ouă de rezistență (pe scoarță), din care
în primăvară apar fundatrix, fundatrigenele, virginogenele aptere și aripate (la sfârșitul lunii mai).
Acestea migrează pe rădăcinile gramineelor unde dezvoltă mai multe generații de virginogene,
grupate în colonii, care determină formarea unor gale asemănătoare nodozităților. Odată cu venirea
toamnei, în colonii apar sexuparele care migrează pe ulm, unde formează formele sexuate. Formele
sexuate (femele și masculi), după copulare depun ouă de rezistență.
Măsuri preventive
 semănatul cerealelor în epoca optimă.
Măsuri curative
metode biologice utilizarea agenţilor biologici, cum ar fi :
- prădători ca Scymnus brullei (Coccinellidae), Leucopis palumbii (Chamaemyiidae), dar şi alte
specii din familiile Coccinellidae, Chrysopidae şi Thrombidiidae), care omoară formele fundatrigene
din primul stadiu de dezvoltare. Alți prădători într-o mai mică măsură sunt larvele de Syrphidae,
omizile de Pyralidae și păsările.
- parazitoizi, cum ar fi Paralipsis enervis (Aphididae), observat pe rădăcină.
IMPORTANT!
În zonele de câmpie atacul este mai puternic.
Predispuse la atac, în cazul culturilor de porumb sunt cele semănate târziu.
Bibliografie selectivă
Alexandri A., Olangiu M., Petrescu M., Rădulescu E., Rafailă C. -Tratat de fitopatologie agricolă, Ed.
Academiei RSR, București, 1972, pag. 370-378, 390-394, 379-385,332-353, 395-396;
Arion G. (1968) - Entomologia Agricolă, Editura Agrosilvică de Stat, Bucureşti, p. 572;
Lazăr Al., Bobeş I., Comes I., Drăcea A., Hatman M - Fitopatologie (1977). Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, pag. 340-343, pag.43-44;
Manolache C., Boguleanu Gh. şi colab. (1978) - Tratat de zoologie agricolă, vol I, Ed. Academiei
Române;
Manolache C., Săvescu A., Boguleanu Gh., Paulian Fl., Balaj D., Paşol P. (1969) - Entomologie
agricolă, Ed. Agrosilvică, Bucureşti;
Munkvold G. P., White D.G. - Compendium of Corn Diseases, fourth Edition, APS Press, pag 12-13;
Paşol P, Paulian F., Pălăgeşiu I., Niţu E. (2013) - Tratat de zoologie agricolă, vol III, Ed. Academiei
Române;
Perju T. (1995) - Entomologia agricolă, componentă a protecţiei integrate a agrosistemelor. Ed. Ceres.
Vol. 2;
Perju T., Ghizdavu (2001) - Tratat de zoologie agricolă, vol V, Ed. Academiei Române, Bucureşti,
396 pag.;
Perju T. (1999) - Dăunătorii organelor de fructificare și măsurile de combatere integrată. Vol. I , 551
pag. Ed. Ceres;
Perju T. (2004) - Dăunătorii din principalele agroecosisteme şi combaterea lor integrată. Ed.
Academic Pres, 496 pag.;
Perju T. și colab. (1988) - Entomofagii și utilizarea lor în protecția integrată a ecosistemelor agricole,
Ed. Ceres, București;
Pop I.V. (2009) - Tratat de Virologie Vegetală Vol II. Virusurile culturilor de camp. Ediția I, Editura
Printech, București, pag. 167-169., pag.180-181., pag.185-191;
Pașol P., Dobrin Ionela, Frasin I. (2007) - Tratat de entomologie specială, dăunătorii culturilor
horticole, Ed. Ceres, Bucureşti;
Roșca I., Rada Istrate (2009) - Tratat de entomologie (agricultură, horticultură, silvicultură) Alpha
MDN, Buzău, pag 331;
Rogojanu V., Perju T. (1979) - Determinator pentru recunoașterea dăunătorilor plantelor cultivate
506 pag. Ed. Ceres;
Severin V., Iliescu C. H. (2006) - Bolile bacteriene ale plantelor. Editura GEEA, pag 108-110;
Săvescu A. și colab. (1982) - Tratat de zoologie agricolă, Dăunătorii plantelor cultivate, Vol. II,
Editura Academiei RSR, pag. 172 -178;
Săvulescu A., Manolache C., Zahariadi C. (1959) - Bolile, dăunătorii şi buruienile din culturile de
porumb şi combaterea lor. Îndrumări tehnice, Nr 78, Editura Agro-Silvică de Stat, Bucureşti;
Smith I. M., McNamara D. G., Scott P.R., Holderness M. - Quarantine Pests for Europe. Second
Edition, CAB International, EPPO;
Standard OEPP PP 2/17 (1999) - Linii directoare pentru buna practică agricolă. Porumbul. Buletin
OEPP 27, pp 367-378;
Teodorescu G., Roman T., Sumedrea M. (2003) - Entomologie Horticolă - dăunători specifici și
metode de combatere, Ed. Ceres, București, p. 67;
White D. G. (2000) - Compendium of Corn Diseases, third edition. University of Illinois at Urbana-
Champaign, pag.16-18, pag. 33.
Resurse www:
https://gd.eppo.int
https://www7.inra.fr
https://www.cabi.org
http://entnemdept.ufl.edu
https://www.agriculturejournals.cz
http://www.coleoptera.org.uk
www.plantwise.org
http://www.defesavegetal.net/siphma
https://www.cabi.org/isc/datasheet/50172
http://www.sinavimo.gov.ar/plaga/sipha-maydis
https://www.researchgate.net/publication/279188521_Identificacao_de_adultos_apteros_e_alados_da
s_principais_especies_de_afideos_Hemiptera_Aphididae_associadas_a_cereais
https://www.syngenta.nl
http://bdigital.uncu.edu.ar/objetos_digitales/780/ricciAgrarias2-05.pdf
https://www.pioneer.com
http://bulletin.ipm.illinois.edu/pastpest/articles/200120e.html
https://gd.eppo.int/taxon/DIPDMC/documents
https://www.cabi.org/isc/datasheet/32129
www.agro-magazin.ro/.../239-ghidul-bolilor-porumb-mozaicul- european
http://www.agro-magazin.ro
www.fiches arvalis.info.fr.
www.ars.usda.gov.2
http://vegetablemdonline.ppath.cornell.edu
https://cropwatch.unl.edu
http://blogs.cornell.edu
https:// www commons.wikimedia.org.
https:// www.metapathogen.com
PQR - EPPO Plant Quarantine Data Retrieval system

Ghid Porumb

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ghid Porumb

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

AUTORITATEA NAŢIONALĂ FITOSANITARĂ

GHID PENTRU RECUNOAŞTEREA ŞI COMBATEREA

 ulcere (ulceraţii), leziuni

1.4. Simptome produse de insecte, acarieni

Capitolul 2. Organisme dăunătoare la porumb.

2.1. Organisme dăunătoare de carantină la porumb (Zea mays)

Nr. Denumire știinţifică şi

Denumire populară: veștejirea bacteriană a porumbului

Plante gazdă: Zea mays (porumb)

Simptome: în funcție de momentul infecției există două faze ale bolii

Denumire populară: helmintosporioza/pătarea frunzelor de porumb

Statut: organism dăunător non-carantină, găsit în Romania, dar nestabilit.

Plante gazdă: porumb (Zea mays)

Simptome: Simptomele variază în funcție de rasă, existând 5 rase morfologice:

Fig. 1. Fig. 2. Clamidospori Fig. 3 Leziuni pe frunze

Statut: organism dăunător non-carantină, prezent în România

Plantă gazdă: Zea mays (porumb)

Fig.1 Atacul ciupercii pe frunze Fig. 2 Atacul ciupercii pe tulpini

Denumire populară: înflorirea albă a boabelor de porumb

Statut: organism non-carantină, prezent în România

Plante gazdă: Zea mays (porumb)

Simptomele produse de această boală se manifestă în toate fazele de vegetație.

Fig.1. Atac pe tulpini Fig. 2 Simptom pe știuleți

Plante gazdă: porumbul (Zea mays).

Fig.1. Atac incipient Fig. 2. Atac tardiv Fig.3. Atac pe tulpină

Statut: organism dăunător non-carantină, prezent în România

Fig.1 Atacul ciupercii pe știuleți Fig.2 Atacul ciupercii pe boabe

Statut: organism dăunător non-carantină, prezent în România.

Simptome: ciuperca atacă porumbul spre sfârșitul perioadei de vegetație.

Fig.1. Simptome inițiale pe frunze Fig.2. Pustule mature de rugină

Denumire populară: helmintosporioză /arsura frunzelor de porumb

Statut: organism dăunător non-carantină, prezent în Romania.

Plante gazdă: porumb (Zea mays)

Fig. 1. Frunze atacate (https://www7.inra.fr)

Denumire populară: tăciunele ştiuleţilor şi al paniculelor

Statut: organism non-carantină, prezent în România.

Plante gazdă: Zea mays (porumb), Sorghum bicolor (sorg).

Fig. 1. Atac pe panicul (http://www.agro-magazin.ro) Fig. 2. Ştiulete distrus (http://www.agro-magazin.ro).

În practică, tăciunele inflorescenţelor poate fi confundat uneori cu tăciunele comun al

Statut: organisme dăunătoare non-carantină, prezente în România. Stenocarpella macrospora nu a

Plante gazdă: porumbul (Zea mays).

Simptomele: produse în cultură de Stenocarpella maydis și Stenocarpella macrospora sunt

Statut: organism dăunător non-carantină, prezent în România.

Plante gazdă: porumbul (Zea mays).

Fig.1 Simptome pe știulete

Denumire populară: pătarea punctiformă a frunzelor şi veştejirea porumbului

Fig. 1. Atac pe frunze, Fig. 2. Secţiune transversală în tulpină

Rădăcinile pot să putrezească umed sau uscat, în funcţie de regimul de umiditate.

Statut: organism dăunător non-carantină, prezent în România

Plante gazdă: Zea mays (porumb)

Statut: organism dăunător non-carantină, prezent în România

Plante gazdă: Zea mays (porumb)

Fig. 1 Simptome pe frunze Fig. 2 Simptome pe frunze (detaliu)

Fig.1. Simptome tipice. Fig.2. Simptome severe.

Statut : organism dăunător non-carantină, prezent în România.

Plante gazdă: porumbul (Zea mays ), sorgul (Sorghum bicolor)

Fig.1. Mozaic pe frunze (https://www.cabi.org) Fig. 2. Plante de porumb infectate (https://www.cabi.org)

Fig.1. Plante infectate Fig.2. Simptome pe frunze Fig.3. Simptome pe rădăcini

Fig. 1. Simptome pe frunze Fig. 2. Infecție severă în primele faze de vegetație

Plante gazdă: dăunător polifag, atacă frecvent la porumb

Fig. 1. Adult (http://www.agropataki.ro) Fig. 2. Atac de larve (https://www.bayercropscience.ro)

Statut: organism dăunător non-carantină; prezent în România.

Plante gazdă: dăunător polifag