Sunteți pe pagina 1din 2

Personajul feminin în literatura engleză a secolului al XVIII-lea

Prof. Cristina Lörincz, C.T. “Iosif Şilimon", Braşov

În funcţie de scopul ales în momentul scrierii, câteva din autoarele secolului al


XVIII-lea au ales ca tematică femeile în romalele lor. Din acest punct de vedere, Jane
Austin se remarcă prin faptul că a scris mai mult decât oricare altă scriitoare despre
femei, remarcându-se faptul că în toate romanele, personajele principale sunt femei.
Fiecare din cele şase cărţi, prezintă imaginea femeii în general prin intermediul celor şase
personaje principale create de autoare.
Deşi personajele diferă unul de celălat prin temperament, poziţie socială ,
comportament şi complexitate, ele sunt destul de asemănătore datorită faptului că toate
completează inaginea femeii ca fiinţă umană independentă, inteligentă şi puternică. În
ultimă instanţă însă, romanele ei ar trebui să fie privite ca un tot unitar, ca lucrarea unui
moralist. Şi Jane Austin a fost într-adevăr o moralistă a. sec. al XVIII-lea, reprezentând
chintesenţa perioadei sale.
Spre deosebire de alţi autori, scriitoarea foloseşte sensibilitatea şi
sentimentalismul ca material pentru satiră. Aceasta este des întrebuinţată dar nu este
direcţionată niciodată împotriva personajelor feminine. Ea ii atacă pe cei care îi
înconjoară eroinele, fie ei familie, vecini sau rude
În „Mândrie si prejudecată”, d-l Collins şi Layde de Bourgh sunt exemple de
prostie şi snobism iar în „Emma”, familia Elton este prezentată într-un mod comic şi
ironic. În orice caz, eroinele ei nu sunt descrise în asemnea termeni. Autoarea găseşte
întotdeauna calităţi în femeile descrise reuşind să accentueze laturile lor pozitive, în
opoziţie cu laturile negative ale altor personaje.
Mai mult decât atât, nu toate eroinele sunt tratate în mod egal Doar câteva sunt cu
adevarat speciale, în timp ce altele sunt descrise ca fiind banale şi neieşind cu nimic în
evidenţă. De exemplu, eroina din „Parcul Mansfield” este o fată umilă, crescută de nişte
rude sărace. Ea nu trece prin schimbări majore şi este unul din cele mai pasive personaje.
Personajul principal din „Persuasion”, Anne Eliot poate fi considerată ca fiind unul din
personajele care nu excelează în calităţi. Deşi este hotărâtă şi foarte inteligentă, îi lipseşte
sclipirea care dă viaţă personajelor din romanele de început. O explicaţie pentru
atitudinea scriitoarei ar fi faptul că aceste ultime romane „Parcul Mansfield”, şi
„Persuasion” au fost scrise la un interval de mai mult de zece ani după primele romane:
„Raţiune şi sensibilitate”, „Mănăstirea Northanger” şi „Mandrie şi prejudecată”.
Pe parscursul acestei lungi perioade de linişte, ea a devenit mai profundă iar
consecinţele aceste schimbări sunt vizibile în crearea acestor personaje. Probabil că cele
două personaje feminine care demonstrează cel mai bine încrederea în femei şi valoarea
lor sunt Elzabeth Bennet şi Emma Woodhouse.
Publicat în 1813 volumul „Mândrie şi prejudecată” a fost prelucrat în repetate
rânduri înaintea publicării, astfel, acest roman a devenit cea mai populară carte a lui
Jane Austin iar personajul principal o eroină spirituală şi încântătoare, cel mai popular
personaj al ei. De fapt, succesul romanului este datorat strălucitei creaţii a lui Elizabeth
Bennet. Deşi în carte apar multe femei, niciuna nu are trăsăturile lui Elizabeth. Autoarea
foloseşte ironia cu fiecare ocazie, criticând naivitatea sau stupiditatea femeilor.
Comentariul ironic nu poate fi evitat de scriitoare. Cu toate aceste, ea apără
femeile, creând un personaj cum este Elizabeth Bennet. Fiica d-lui şi a d-nei Bennet,
Lizzy este singurul membru al familiei care gândeşte cu claritate. Celelalte patru surori au
defectele lor, fiind preocupate în primul rând de propriile persoane mai mult decât de
orice altceva. Dl şi dna Bennet sunt descrişi în registrul comic, fiind mai aproape de
marionete decâd de fiinţe umane. Într-o asemenea companie, Elizabeth pare ruptă din
context. Jane Austin o creeză ca pe un amestec de inteligenţă, şarm, frumusteţe şi
isteţime. Astfel, acest personaj pare a fi o figură aparte a romanului. Scriitoarea este
omniprezentă şi reprezintă femeia în adevăratul sens al cuvântului.
Deşi a fost scris la câţiva ani după „Mândrie şi prejudecată”, romanul „Emma”
aduce un alt personaj puternic. Emma Woodhouse, eroina romanului captează atenţia
cititorului pe parcursul întregii cărţi. Ea e prezentată încă din primele rânduri, dând tonul
întregii cărţi. Desi aceasta caracterizare prefigurează o tânără perfectă, ea indică şi faptul
că perfecţiunea are şi ea defectele ei. Din acest punct de vedere, Emma este un personaj
mult mai complex decât Elizabeth. Cea din urmă este înzestrată doar cu trăsături pozitive,
în timp ce prima pare a avea şi caracteristici negative care echilibrează şi îmbogăţesc
personajul. Emma e intotdeuna sigură că are dreptate când, de fapt, greşeşte întotdeauna.
Mai mult decât atât, e răsfăţată şi încăpăţânată, crezând că poate face ceea ce nimeni
altcineva nu poate. Dualitatea Emmei e remarcabilă şi demonstrează înţelegerea lui Jane
Austin faţă de complexitatea fiinţei umane. Oricum, Emma poate fi considerată o
reperezentativă pentru categoria femeii inteleigente şi puternice.
În ceea ce priveşte femeile, ea este o adevarată apărătoare a sexului ei. Deşi nu
poate fi considerată o scriitoare feministă în adevăratu sens al cuvântului, e preocupată de
condiţia femeii şi soarta acestora şi astfel creează imaginea femeii într-o manieră ce se
apropie de modern.
Mai mult decat Fanny Burney, Jane Austin îşi plasează eroinele în opoziţie cu
lumea valorilor masculine. În cazul ei subiectul este irelevant şi se poate reduce la o
singură idee- este întotdeauna legat de găsirea unui soţ. În consecinţă, talentul ei este
direcţionat către prezentarea ironică a vieţii având un simţ acut al locului şi timpului şi
studiind relaţiile interumane. Peste toate acestea poate fi menţionată şi lupta pentru
drepturile femeilor, personajele ei femimine si Emma Woodhouse, Elizabeth, Katherine
Morgan , Fanny Price demonstrează că drumul femeilor către recunoaştere a fost deschis.
Jane Austin a sintetizat ideile legate de femei care au aparut în sec. al XVIII- lea şi le-a
materializat în şase romane, atingand un înalt nivel. Ea a intrat în sec al XIX- lea
pregătind drumul pentru alte scriitore, printre care surorile Brönte, Elizabeth Gaskell şi
George Elliot.

S-ar putea să vă placă și